MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „TEFAN CEL MARE”

Cu titlul de manuscris
CZU 343.13(478)(043.2)
GLAVAN BORIS

LIBERAREA DE R#SPUNDERE PENAL# &N CONTEXTUL

LEGISLA)IEI REPUBLICII MOLDOVA

12.00.08 – Drept Penal (drept penal)

TEZ# DE DOCTOR &N DREPT

Conducátor stiintific: GHEORGHE GLADCHI,

doctor habilitat în drept
profesor universitar

Autorul: Glavan Boris

Chi*in,u, 2010

© GLAVAN BORIS, 2010

 3
CUPRINS
FOAIA PRIVIND DREPTUL DE AUTOR …………………………………………..…….....2
ADNOTÃRI...........................................................................
......................................................5
LISTA ABREVIERILOR ……………...………………………………………………………8
INTRODUCERE........................................................................
..................................................9
I. BAZE TEORETICE SI NORMATIVE ALE LIBERÃRII DE RÃSPUNDERE PENALÃ
1.1. Liberarea de ráspundere penalá în contextul cercetárilor teoretice
si aplicárilor
practice... .......................................................................
........................................................18
1.2. Liberarea de ráspundere penalá în legislatia penalá a altor
state..............................31
1.3. Concluzii la capitolul
I .................................................................................
.............47
II. LIBERAREA DE RÃSPUNDERE PENALÃ: NOTIUNE SI REGLEMENTÃRI DE DREPT
2.1. Evolutia institutiei liberárii de ráspundere
penalá...........................................................50
2.2. Continutul notiunii, esenta juridicá si temeiul liberárii de
ráspundere penalá
...................................................................................
............................................................ 55
2.3. Liberarea de ráspundere penalá în reglementarea juridicá penalá a Republicii
Moldova:
delimitári
conceptuale........................................................................
................................... 84
2.4. Concluzii la capitolul
II ................................................................................
................102
III. MODALITÃTILE LIBERÃRII DE RÃSPUNDERE PENALÃ ÎN CODUL PENAL AL
REPUBLICII MOLDOVA
3.1. Liberarea de ráspundere penalá a
minorilor.................................................................107
3.2. Liberarea de ráspundere penalá cu tragerea la ráspundere
contraventionalá...............123
3.3. Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu renuntarea de buná voie la
sávârsirea
infractiunii.......................................................................
.....................................................126
3.4. Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu cáinta
activá.........................................128
3.5. Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu schimbarea
situatiei.............................135
3.6. Liberarea conditionatá de ráspundere
penalá................................................................140
3.7. Prescriptia tragerii la ráspundere
penalá........................................................................143
3.8. Liberarea de ráspundere penalá în cazurile prevázute în Partea
specialá a Codului
penal..............................................................................
........................................................148
3.9. Concluzii la capitolul
III ...............................................................................
.................161
CONCLUZII GENERALE SI
RECOMANDÃRI......................................................................16
5
BIBLIOGRAFIE.......................................................................
..................................................168
ANEXE..............................................................................
.........................................................186
Anexa 1 Date statistice privind liberarea de ráspundere penalá în faza de urmárire
penalá.......186
4
Tabel A1.1 Cauze penale încetate de cátre procurori în temeiul art.53 –
60 CP pe
parcursul anilor 2008 –
2009...................................................................186
Anexa 2 Aplicabilitatea institutiei liberárii de ráspundere penalá în
functie de anumite
dimensiuni.........................................................................
...........................................................187
Figura A 2.1 Aplicabilitatea liberárii de ráspundere penalá în functie de
genul
persoanei..........................................................................
........................187
Figura A 2.2. Aplicabilitatea liberárii de ráspundere penalá în functie
de vârsta
persoanei..........................................................................
........................187
Figura A 2.3. Aplicabilitatea liberárii de ráspundere penalá în functie de
categoriile de
infractiuni........................................................................
.........................187
Figura A 2.4. Frecventa persoanelor liberate de ráspundere penalá în
raport cu tipul
infractiunilor
comise.............................................................................
...188
Figura A 2.5. Frecventa circumstantelor retinute la baza deciziilor de
liberare de
ráspundere
penalá.............................................................................
.......189
Anexa 3 Dosare si cauze penale studiate de
autor.......................................................................190
Tabel A 3.1 Chestionar de studiere a cauzelor penale încetate în temeiul art.53-
60 CP
al
RM.................................................................................
......................190
Anexa 4 Sediul institutiei liberárii de ráspundere penalá în sistemul dreptului
penal al Republicii
Moldova............................................................................
............................................196
Figura A 4.1 Locul si limitele institutiei liberárii de ráspundere
penalá, corelatia
acesteia cu însási ráspunderea penalá si raportul juridico-penal, precum si
legátura dintre raportul juridico-penal si cel procesual penal..................196
Figura A 4.2 Locul liberárii de ráspundere penalá în raport cu
circumstantele care
exclud ori nu admit realizarea ráspunderii
penale...................................197
Anexa 5 Propuneri de lege ferenda (Proiect de
lege)..................................................................198
DECLARATIA PRIVIND ASUMAREA RÃSPUNDERII………………………..…………..201
CV AL
AUTORULUI .........................................................................
.......................................202

5
ADNOTARE
Glavan Boris. Liberarea de ráspundere penalá în contextul legislatiei
Republicii Moldova. Teza
de doctor în drept. Chisináu, 2010. Structura tezei: introducere, trei
capitole, concluzii,
bibliografia din 280 titluri, 167 de pagini de text de bazá, 5 anexe,
8 figuri si douá tabele.
Rezultatele obtinute sunt publicate în 11 lucrári stiintifice. Cuvinte
cheie: Liberare de
ráspundere penalá, modalitate de liberare de ráspundere penalá, temei al
liberárii de ráspundere
penalá, conditie a liberárii de ráspundere penalá.
Domeniul de studiu al tezei vizeazá institutiile dreptului penal, în
special liberarea de
ráspundere penalá si rolul acesteia în reglementarea relatiilor juridico penale de
conflict.
Scopul *i obiectivele tezei rezidá în efectuarea unor investigatii ample despre
institutia liberárii
de ráspundere penalá reglementatá de legislatia RM, evaluarea prevederilor
legislative în acest
domeniu si elaborarea recomandárilor corespunzátoare în vederea îmbunátátirii lor.
Noutatea *i originalitatea *tiin.ific, a studiului constá în: elucidarea
complexá sub diferite
aspecte a problemelor institutiei liberárii de ráspundere penalá, concretizarea
notiunii liberárii de
ráspundere penalá, stabilirea naturii juridice a acestei institutii,
abordarea corelatiei institutiei
cercetate cu principiul constitutional „prezumtia de nevinovátie”, în
analiza problemelor
specifice modalitátilor concrete de liberare de ráspundere penalá.
Originalitatea stiintificá a
studiului de asemenea rezidá în formularea propunerilor concrete de perfectionare a
prevederilor
legislative respective urmárind scopul maximizárii potentialului
anticriminogen al institutiei
cercetate si delimitárii ei de alte institutii de drept.
Semnifica.ia teoretic, *i valoarea aplicativ, a lucr,rii constá în faptul
cá tezele teoretice si
concluziile disertatiei, precum si sugestiile si recomandárile de naturá
aplicativá pot fi utilizate
în: procesul de legiferare pentru sporirea calitátii dreptul penal
autohton ce reglementeazá
liberarea de ráspundere penalá; elaborarea investigatiilor stiintifice având ca
subiect de cercetare
liberarea de ráspundere penalá, ráspunderea penalá etc.; procesul de predare a
materiei dreptului
penal si de procedurá penalá în cadrul institutiilor de învátámânt cu
profil juridic precum si în
cadrul perfectionárii profesionale continue a destinatarilor legii penale;
activitatea organelor de
urmárire penalá, a procuraturii si a instantelor judecátoresti la solutionarea
problemelor ce tin de
luarea deciziei de liberare de ráspundere penalá.
Implementarea rezultatelor *tiin.ifice. Rezultatele stiintifice sunt implementate
în procesul de
instruire a studentilor Facultátii de Drept, Facultátii Securitate si Ordine
Publicá, Institutului de
formare profesionalá continuá si cercetári stiintifice aplicative din cadrul
Academiei “Stefan cel
Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a Republicii Moldova.

6
ANNOTATION
Glavan Boris. Exemption from Criminal Liability in the context of the
laws of the Republic of
Moldova. Doctor in law thesis. Chisinau, 2010. Thesis structure is the following:
introduction,
three chapters, conclusions, and bibliography with 280 assignments, and 167 pages
of main text,
8 figures, 5 appendices. The acquired results are published in 11
scientific works. Key words:
release of criminal responsibility, the type of release of criminal
responsibility, legal basis of
release of criminal responsibility, conditions of release of criminal
responsibility.
Field research of the thesis concerns the institutions of criminal law, in
particular release from
criminal responsibility and its role in regulating the legal relations of criminal
conflict.
The purpose of the work consists of carrying out extensive investigations on the
institution of
criminal liability release determined by national legislation in Moldova
and developing
appropriate recommendations to improve the legislative provisions in this area.
Thesis objective placed in the definition, the essence of the legal framework and
legal nature of
exemption from criminal liability, as well as a distinction from other
similar institutions. The
thesis also aims to analyze types of exemption from criminal liability.
Novelty and originality consists in bringing scientific study for the
first time in Moldova, the
scientific investigations on a monograph to elucidate different aspects of
release from criminal
liability issues. In this paper is formulated the concept of release of
criminal responsibility,
established the legal nature of this institution, investigated crime and legal
basic as a contrition
for release of criminal responsibility, addresses the question of the
relationship between this
institution with the constitutional principle of "presumption of
innocence". Besides being
considered the main issues relating to the legal regulation of release
of criminal responsibility,
sets out proposals to improve the criminal law in order to enhance the
fight against crime by
maximizing the positive potential of criminal procedures investigated.
The theoretical and applied significance of the work is that the
theoretical propositions and
conclusions realized in dissertations, as well as generalizations and suggestions
can be used: in
the legislative process to further improve the national criminal law in
the area of release of
criminal responsibility; develop scientific investigations on the subject
of research to criminal
liability, criminal liability release etc.; teaching material criminal law and
criminal procedure in
legal profile educational institutions and in continuing professional
development recipients
crime; in the activities of criminal prosecution, prosecutors and courts
in addressing the
problems related to the exemption from criminal liability.
Implementation of scientific results. Scientific results are implemented in
the training of
students in the Academy "Stefan cel Mare" of Ministry of Internal Affairs of
Moldova.
7

/13451
Inanan Fopnc. Ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn n xonrexcre c
saxonoµarentcrnom Pecnyônnxn Monµona. ¡ncceprannx µoxropa npana. Knmnnen,
2010.
79:<>9<:? @ABBD:9?FAA: nneµenne, rpn rnant, saxnmuenne, ntnoµt, ônônnorpa]nx
nxnmuammax 280 nanmenonannñ, 167 crpannn ocnonnoro rexcra, 8 pncynoxon, 5
npnnoxennñ. Marepnant µncceprannn onyônnxonant n 11 nayuntx paôorax.
GHIJDKLD BHMK?: ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn, nnµ, ocnonanne,
ycnonne
ocnoôoxµennx or yrononnoñ ornercrnennocrn.
OQH?B9A A FDHR ABBHD@MK?SAT: Oônacrn nccneµonannx µncceprannn xnnxercx
nsyuenne
nncrnryra yrononnoro npana ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn. Hent
nccneµonannx saxnmuaercx n onpeµenennn nonxrnx, cyrn npanonoñ ocnont n mpnµnuecxoñ
npnpoµt ocnoôoxµennx or yrononnoñ ornercrnennocrn, a raxxe pasrpannuenne or
µpyrnx
cxoxnx nncrnryron. ¡ncceprannx raxxe nmeer nentm anannsa nnµon ocnoôoxµennx
or
yrononnoñ ornercrnennocrn.
"$&'"( ')+,.'" , )/,1,'"23')463 8)2$&:''<= /:.$236"6)+: xomnnexcnoe
nccneµonanne npoônem nncrnryra ocnoôoxµennx or yrononnoñ ornercrnennocrn n
pasnnuntx acnexrax; oô¡xcnenne nonxrnx ocnoôoxµennx or yrononnoñ
ornercrnennocrn;
ycranonnenne npanonoñ npnpoµt +roro nncrnryra; paccmorpenne nonpoca o
coornomennn
µannoro nncrnryra c xoncrnrynnonntm npnnnnnom "npesymnnnn nennnonnocrn";
paccmorpenne nonpocon xacammnxcx orµentntx nnµon ocnoôoxµennx or yrononnoñ
ornercrnennocrn; nsnoxennñ npeµnoxennx no conepmencrnonannm yrononnoro
saxonoµarentcrna n nenxx nontmennx +]]exrnnnocrn ôoptôt c npecrynnocrtm sa
cuer
maxcnmnsannn nosnrnnnoro norennnana nsyuenntx nopm.
UDM:D9AJDB>MW A X:A>H?@SMW YS?JAZMB9RI paôort xnnxercx ro, uro
reopernuecxne
nonoxennx n ntnoµt cµenante n µncceprannn, a raxxe oôoômennx n
npeµnoxennx moryr
ôtrt ncnontsonant: n saxonoµarentnom nponecce µantneñmero conepmencrnonannx
nannonantnoro yrononnoro npana; npn nponeµennn µantneñmnx nayuntx
nccneµonannñ; n
nponecce npenoµanannx yrononnoro n yrononnoro nponeccyantnoro npana; n
µexrentnocrn
opranon yrononnoro npecneµonannx, npoxyparypt n cyµon npn pemennn npoônem cnxsanntx
c ocnoôoxµennem or yrononnoñ ornercrnennocrn.
[SD@:DSAD S?<JSL] :DY<HR9?9MK. Hayunte pesyntrart, ocymecrnnxercx n
noµroronxe
cryµenron Axaµemnn "Bre]an uen Mape" Mnnncrepcrna Bnyrpennnx ¡en Pecnyônnxn
Monµona.
8
LISTA ABREVIERILOR
1. Alin. - aliniat;
2. Art. - articol;
3. C.E.D.O. - Curtea Europeaná a Drepturilor Omului.
4. CP – Cod penal;
5. CPP – Cod de procedurá penalá;
6. De ex. - de exemplu;
7. DEX – Dictionar Explicativ;
8. etc. - etcetera
9. FR – Federatia Rusá;
10. î.e.n. – înaintea erei noastre;
11. ÎS – întreprindere de stat;
12. Lit. - litera;
13. Nr. - numár;
14. p. - punct;
15. r-n - raion
16. RFG - Republica Federativá Germaná;
17. RB – Republica Belarus;
18. RK – Republica Kazaxtan;
19. RM - Republica Moldova;
20. RSFSR - Republica Sovieticá Federativá Socialistá Rusá;
21. RSSM - Republica Sovieticá Socialistá Moldoveneascá;
22. Sec. - secol;
23. Sect. – sector;
24. URSS - Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste;
 9
INTRODUCERE
Actualitatea *i importan.a problemei abordate. Apárarea persoanei, a
drepturilor si
libertátilor acesteia împotriva infractiunilor este una din cele mai
importante prioritáti ale
Republicii Moldova în aspiratiile sale de a deveni un adevárat stat de
drept. Desigur
constrângerea penalá are un rol important în asigurarea acestor valori,
însá ea nu reprezintá un
scop în sine ci un mijloc de corectare si reeducare a persoanelor ce
au comis infractiuni.
Societatea noastrá este interesatá ca ordinea de drept sá fie protejatá
în conditiile economisirii
rationale si eficiente a represiunii penale atunci când reeducarea si corectarea
persoanei vinovate
de sávârsirea infractiunii pot fi realizate prin alte cái si mijloace
legale. Astfel legea penalá
prevede o serie întreagá de circumstante prezenta cárora face inoportuná
realizarea ráspunderii
penale, corectarea si reeducarea vinovatului fiind posibilá si fárá a
recurge la cea mai severá
másurá de constrângere – pedeapsa penalá, acest obiectiv strategic fiind reflectat
si în prevederile
juridico-penale cu privire la liberarea de ráspundere penalá.
Totodatá este de mentionat cá importanta acestei institutii se dovedeste
si prin aspectul
stimulator al actiunilor pozitive post criminale ale persoanelor vinovate
de sávârsirea
infractiunilor. Másurile de constrângere se aplicá persoanelor care au
încálcat legea penalá si a
cáror reeducare necesitá aplicarea unei pedepse constând în privarea
vinovatului de anumite
drepturi si libertáti, în timp ce másurile de stimulare exprimate prin
scutirea persoanei de la
ráspunderea penalá sunt utilizate în cazul celor care, desi au comis
infractiuni, au remuscári de
constiintá, tind sá se întoarcá la viata cinstitá, sá se conformeze legilor si au
fácut în acest scop si
pasi concreti agreati de societate.
Fárá constrângere dreptul penal înceteazá sá mai fie considerat penal,
iar fárá stimulare
justitia penalá ar fi lipsitá de sens, deoarece eforturile umane ale
infractorului de a compensa
exhivalentul pagubii pricinuite, nefiind sustinute, treptat vor dispare,
iar pedeapsa se va
transforma într-o simplá rázbunare.
De-a lungul secolelor raporturile juridico-penale au fost reglementate prioritar
prin metoda
constrângerii. În ultimii ani însá din ce în ce tot mai mult se constatá faptul cá
pedeapsa aplicatá
infractorului care se cáieste activ înseamná violentá, iar violenta genereazá
întotdeauna violentá.
Cele mentionate nicidecum nu trebuie întelese ca pe o schimbare de
accente de pe o
metodá pe alta, însá realizarea unei armonii veritabile între constrângere si
încurajare va servi cu
adevárat garantul celor mai de pret valori ale omului, obtinerea acestui
echilibru impunând
deopotrivá studierea si perfectionarea másurilor de stimulare cu cele de
constrângere.
10
Asadar liberarea de ráspundere penalá reprezintá un real mijloc juridic
cu un bogat
potential antiinfractional, exploatarea la maxim, însá, a întregului sáu
randament poate fi
posibilá doar în prezenta unor cunostinte ample si veridice despre
aceastá institutie obtinute în
rezultatul investigárii ei sub diferite aspecte. Anume aceastá circumstantá a si
initiat cercetárile
noastre realizate în cadrul unei institutii relativ noi pentru dreptul
nostru penal, denumite
liberarea de ráspundere penalá.
Cunoasterea particularitátilor institutiei liberárii de ráspundere penalá
este importantá si
sub aspectul determinárii limitelor realizárii acestui mijloc juridic
antiinfractional. Liberarea
nejustificatá a infractorilor de ráspundere penalá poate crea impresia
despre loialitatea evitárii
pedepsei penale, incompetenta organelor de drept, functionarea defectuoasá
a sistemului
judecátoresc. Pe de altá parte, liberarea de ráspundere penalá a
persoanei atrase neîntemeiat la
ráspundere penalá este o încálcare directá a drepturilor acesteia la
reabilitare, situatie
inadmisibilá într-un adevárat stat de drept.
Actualitatea temei de cercetare mai este determinatá de necesitatea
abordárii
problematicii liberárii de ráspundere penalá în contextul orientárii
vectorului politicii penale
internationale spre perfectionarea dar si cáutarea noilor alternative
ráspunderii penale utile în
prevenirea si curmarea criminalitátii. Comparativ cu legislatia penalá anterioará
Codul penal al RM
din 2002 a extins considerabil numárul cazurilor de liberare de ráspundere penalá
prevázute în Partea
specialá. Totodatá în Partea generalá a CP al RM au fost introduse
modalitáti noi de liberare de
ráspundere penalá: în legáturá cu renuntarea de buná voie la sávârsirea
infractiunii (art.56 CP), în
legáturá cu cáinta activá (art.57 CP) si liberarea conditionatá (art.59 CP).
În acelasi timp una din principalele probleme cu privire la realizarea
institutiei vizate
constá anume în lipsa unor limite clare ale liberárii de ráspundere penalá si
drept rezultat unele
prevederi au continut defectuos. Toate acestea conduc la întelegerea neunitará a
esentei acestor
prevederi si la aplicarea lor nepotrivitá destinatiei. Corespunzátor apare
necesitatea
perfectionárii prevederilor ce reglementeazá temeiurile si ordinea liberárii de
ráspundere penalá,
iar studierea si analiza originii si dezvoltárii institutiei liberárii de
ráspundere penalá,
evidentierea directiei generale a politicii penale autohtone de reglementare a
relatiilor sociale în
acest domeniu va permite evitarea posibilelor greseli si atingerea rezultatului
scontat.
La formarea fondului stiintifico-teoretic al institutiei liberárii de
ráspundere penalá si-au
adus contributia cercetátorii Vitinberg G.B. (Harikov, 1969), Kelina S.G.
(Mocova, 1974),
Tatiana Dobrovoliskaia (Mocova, 1979), Yurii Grosevoi (Harikov, 1979),
Serghei Sabanin
(Sverdlovsc, 1987), Alexandru Tupita (Sverdlovsc, 1987), Vitautas Pesleakas (Minsk,
1988) etc.
Totodatá este de remarcat faptul cá majoritatea lucrárilor, inclusiv cele la nivel
de tezá de doctor,
11
au fost dedicate analizei problemelor teoretice si practice privind liberarea de
ráspundere penalá
corelativ prevederilor legilor penale a fostelor state membre ale fostei URSS.
Problematica institutiei liberárii de ráspundere penalá a continuat sá fie
insistent cercetatá
si dupá intrarea în actiune a noilor legi penale a statelor deja independente,
diferite aspecte ale
institutiei vizate fiind elucidate în lucrárile: cercetátorilor rusi
Alexandru Krepîsev (2000),
Anton Antonov (2000), H.Alikperov (2001), Vladimir Leontevschii (2002),
Vitalii Novikov
(2003), Alla Endolteva (2005), Inesa Glastean (2007) etc.; penalistilor
belorusi Lucasov A.
(2002), T.Hatenevici (2004) A.Berjanin (2006) etc.; doctrinarilor români
Vasile Dobrinoiu
(2002), Gheorghe Nistoreanu (2002), Giurgiu Narcis (2000) etc. În general
problemele institutiei
liberárii de ráspundere penalá abordate în aceste lucrári prezintá interes pentru
teoria si practica
dreptului nostru penal însá ele sunt axate în mod special pe prevederile
legislatiilor penale a
statelor corespunzátoare si nu ráspund la întrebárile specifice legislatiei penale
autohtone.
În Republica Moldova, în perioada de actiune a Codului penal din 1961,
institutia
liberárii de ráspundere penalá a fost supusá investigatiilor de profesorul
Alexandru Borodac. La
elucidarea modalitátilor liberárii de ráspundere penalá precum si unor
aspecte de ordin general ale
acestei institutii în contextul prevederilor CP al RM din 2002 au
contribuit: Gheorghe Gladchi,
Alexandru Borodac, Ivan Macari, Xenofon Ulianovschi, Alexei Barbáneagrá,
Mariana Grama,
Alina Savga, Marin Gherman, Tudor Popovici etc. Cu toate acestea rámân
nesolutionate, sau
putin abordate, încá multe probleme, existenta cárora submineazá valoarea
institutiei liberárii de
ráspundere penalá, generând neunanimitate si chiar divergente de opinii. Aceastá
situatie creeazá
necesitatea cercetárii si perfectionárii în continuare a institutiei
liberárii de ráspundere penalá,
relevarea altor defectiuni si neajunsuri precum si elaborarea unor
propuneri concrete pentru
înláturarea lor.
Investigarea liberárii de ráspundere penalá în contextul legislatiei penale
autohtone
reprezintá un studiu complex al problemelor teoretice de ordin general si
particular ale prezentei
institutii. Sperám cá aceste investigatii vor fi punctul de reper pentru
începutul unor cercetári
sistematice în tara noastrá în domeniul liberárii de ráspundere penalá,
care vor conditiona
aparitia elaborárilor teoretice, metodologice si metodice respective, vor
contribui la formarea
bazelor de date statistice si empirice despre categoriile persoanelor liberate de
ráspundere penalá,
la perfectionarea strategiilor de prevenire si combatere a criminalitátii,
la elaborarea cadrului
legal privind perfectionarea întregului sistem de másuri de stimulare utile în
procesul de corectie
si reeducare a persoanelor vinovate de sávârsirea infractiunilor.
Scopul *i obiectivele tezei. Scopul lucrárii constá în efectuarea, pe
baza experientei
istorice, cercetárilor teoretice si a materialelor emperice, a unor
investigatii ample despre
12
institutia liberárii de ráspundere penalá prevázutá de legislatia penalá a
Republicii Moldova,
apreciindu-i notiunea, esenta juridicá, temeiurile si trásáturile ce o
deosebesc de alte institutii
asemánátoare, analizându-i particularitátile fiecárei modalitáti de liberare
de ráspundere penalá,
elaborând astfel un complex de recomandári fundamentate stiintific în
vederea îmbunátátirii
reglementárilor legislative corespunzátoare precum si punerea lor în aplicare.
Acest scop multiaspectual este conditionat de formularea si solutionarea
stiintificá a unui
numár de obiective organic legate între ele si interdependente, acestea fiind:
1. Analiza notiunii si continutului ráspunderii penale - categorie
indispensabilá a institutiei
liberárii de ráspundere penalá;
2. Cercetarea si precizarea prevederilor legii penale privind temeiul
ráspunderii penale,
caracteristicá esentialá a liberárii de ráspundere penalá;
3. Caracterizarea originii si evolutiei institutiei liberárii de ráspundere
penalá;
4. Concretizarea definitiei, esentei juridice si temeiului liberárii de ráspundere
penalá;
5. Stabilirea deosebirilor dintre institutia liberárii de ráspundere penalá si cea
a circumstantelor
care exclud infractiunea;
6. Delimitarea institutiei liberárii de ráspundere penalá de înláturarea
de ráspundere penalá si
liberarea de pedeapsá;
7. Elucidarea corelatiei institutiei liberárii de ráspundere penalá cu
principiul constitutional
prezumtia de nevinovátie.
8. Studierea legislatiilor penale ale altor state pentru utilizarea experientei
pozitive ale acestora
în solutionarea problemelor corelate cu imperfectiunea reglementárii
juridico-penale a
liberárii de ráspundere penalá în dreptul intern;
9. Investigarea teoretico-practicá a modalitátilor de liberare de ráspundere
penalá, identificarea
problemelor de aplicare a acestora în activitatea practicá a organelor de urmárire
penalá si a
instantelor de judecatá si stabilirea solutiilor corespunzátoare.
10. Formularea propunerilor de perfectionare a prevederilor legislatiei
penale ce reglementeazá
temeiurile si conditiile liberárii de ráspundere penalá;
Obiectul cercet,rii îl constituie problemele teoretice, metodologice si
aplicative ale
institutiei liberárii de ráspundere penalá în contextual legislatiei
Republicii Moldova, care au
devenit deosebit de actuale în conditiile promovárii strategiilor politicii
penale internationale de
perfectionare si cáutare a noilor alternative ráspunderii penale utile în
prevenirea si curmarea
criminalitátii.
Suportul metodologic *i teoretico *tiin.ific al lucr,rii. Baza metodologicá a
studiului o
constituie tezele fundamentale ale filozofiei, teoriei generale a statului
si dreptului,
13
criminologiei, dreptului penal, dreptului procesual-penal, etc. Caracterul complex
al lucrárii este
determinat de diversitatea metodelor, procedeelor si tehnicilor folosite:
metode stiintifice
generale (gramaticalá, logicá, sistematicá, istoricá, comparativá), metode
sociologice (studiul
documentelor, analiza erorilor), juridice (formal juridicá, juridicá comparatá);
statistice (analizá
statisticá). Baza teoretic a investigatiilor efectuate o constituie lucrárile
cercetátorilor din tará si
de peste hotare care au abordat problematica institutiei liberárii de
ráspundere penalá de pe
pozitiile dreptului penal, dreptului procesual-penal si criminologiei:
Gheorghe Gladchi,
Alexandru Borodac, Ivan Macari, Xenofon Ulianovschi, Gheorghe Ulianovschi,
Alexei
Barbáneagrá, Marin Gherman, Tudor Popovici, Dumitru Roman, Alina Savga, Mariana
Grama,
Dobrinoiu Vasile, Nistoreanu Gheorghe, Narcis Giurgiu, Alla Endolteva, Sofia
Kelina, Vitautas
Pesleakas, Yurii Grosevoi, Vitalii Novikov, Alexandru Krepîsev, Serghei
Sabanin, Alexandru
Tupita s.a. În cercetárile realizate a fost analizatá legislatia nationalá
– Constitutia Republicii
Moldova, Codul penal al Republicii Moldova, Codul de procedurá penalá al Republicii
Moldova,
Codul civil al Republicii Moldova si alte acte normative, precum si
Hotárârile Plenului Curtii
Supreme de Justitie a Republicii Moldova. Au fost supuse unui studiu
comparat legi ce
reglementeazá institutia liberárii de ráspundere penalá în alte tári
(România, Rusia, Ucraina,
Belorusia, Kazahstan, Germania, Franta, Spania), acte normative
internationale si europene,
relevante temei tezei date. Metodica cercetárii cuprinde utilizarea unui
volum substantial de
material empiric, date factologice colectate de cátre autor de sine
státátor sau din alte surse. În
baza chestionarelor elaborate de autor, prin prisma aspectului liberárii
de ráspundere penalá au
fost studiate 312 dosare si cauze penale încetate în temeiul liberárii de
ráspundere penalá de cátre
instantele de judecatá si organele procuraturii ale Republicii Moldova în
perioada 2002-2010.
Dosarele si cauzele penale au fost studiate în arhivele judecátoriilor si
procuraturilor sectorului
Botanica, Centru, Buiucani, Ciocana, Rîscani ale mun.Chisináu, în arhivele
judecátoriilor si
procuraturilor raionale Anenii Noi, Orhei, Ialoveni, Ocnita, Criuleni. De
asemenea, au fost
examinate hotárâri ale Colegiului Penal al Curtii Supreme de Justitie cu
referire la liberarea de
ráspundere penalá; au fost folosite date ale sondajelor sociologice privind
problema cercetatá ce
se contin în lucrárile stiintifice elaborate de savanti moldoveni si rusi; date
statistice oficiale cu
privire la exercitarea dreptului discretionar al procurorului pentru perioada 2008-
2009.
Noutatea *tiin.ific, a rezultatelor ob.inute. Investigatia este o cercetare
monograficá
complexá a problemelor teoretice, metodologice si aplicative ale
institutiei liberárii de
ráspundere penalá în contextual legislatiei Republicii Moldova, în care
sunt relevate legitáti,
formulate concluzii, elaborate propuneri si recomandári cu semen de
noutate si care au o mare
importantá pentru teoria dreptului penal si de procedurá penalá:
14
1. Sunt identificate etapele consecutive parcurse de institutia liberárii de
ráspundere penalá
în procesul sáu de dezvoltare, determinarea acestora fiind conditionatá de
evenimentele istorice,
nivelul social-politic de dezvoltare al societátii precum si de
dezvoltarea însási a legislatiei
penale nationale. Prima etapá începe cu perioada anticá si dureazá pâná la
adoptarea CP al RM
din 1961. Etapa a doua corespunde perioadei de actiune a CP al RM din
1961. A treia etapá
începe cu intrarea în actiune a CP al RM din 2002.
2. Prin prizma elucidárii si concretizárii notiunii, continutului si limitelor
ráspunderii penale
– categorie indispensabilá a institutiei liberárii de ráspundere penalá, a
fost identificatá si
precizatá notiunea, continutul si limitele de realizare a liberárii de ráspundere
penalá.
3. Este stabilitá esenta liberárii de ráspundere penalá în sensul dreptului penal
material, care
constá în scutirea persoanei care a comis o infractiune de la realizarea
obligatiei de a suporta
pedeapsa prevázutá de norma de incriminare a legii penale, si în sensul
dreptului procesual
penal, ce constá în scutirea persoanei care a comis o infractiune de la
stabilirea si pronuntarea
publicá si în numele legii prin sentinta de condamnare a pedepsei penale.
4. Este scoasá în evidentá lipsa unor criterii esentiale de delimitare
dintre liberarea de
ráspundere penalá prin sentinta de încetare a procesului penal (art.391
CPP al RM) si liberarea
de ráspundere penalá prin sentinta de condamnare fárá stabilirea pedepsei (art.389
CPP al RM) .
5. Este elaboratá o diagramá prin care este reprezentat locul si
limitele liberárii de
ráspundere penalá, corelatia acesteia cu însáti ráspunderea penalá si
raportul juridico penal,
precum si legátura dintre raportul juridico-penal si cel procesual penal.
6. Sunt evidentiate si concretizate trásáturile esentiale ale institutiei
liberárii de ráspundere
penalá ce permit delimitarea ei de alte notiuni si institutii asemánátoare
prevázute de legislatia
penalá a Republicii Moldova si anume: 1) liberarea de ráspundere penalá poate avea
loc doar în
cazul în care a fost comisá o infractiune (aceastá trásáturá permite
delimitarea liberárii de
ráspundere penalá de institutia circumstantelor care exclud infractiunea);
2) liberarea de
ráspundere penalá are caracter discretionar – caracteristicá ce permite
deosebirea acesteia de
institutia înláturárii ráspunderii penale cáreia îi este specific caracterul
imperativ; 3) liberárii de
ráspundere penalá îi este specificá perioada de actiune de pâná la
pronuntarea sentintei de
condamnare cu stabilirea pedepsei, dupá acest moment urmând perioada caracteristicá
institutiei
liberárii de pedeapsá, acesta si fiind criteriul de delimitare de bazá între aceste
douá institutii.
7. Este argumentatá ipoteza precum cá renuntarea de buná voie la
sávârsirea infractiunii
constituie o circumstantá care exclude infractiunea si nu o modalitate de
liberare de ráspundere
penalá.
15
8. Este identificat un nou argument în sustinerea viziunii precum cá
institutia liberárii de
ráspundere penalá nu contravine principiului constitutional „prezumtia de
nevinovátie” si anume
liberarea unei persoane de ráspundere penalá pâná la judecarea cauzei
penale în sedintá de
judecatá publicá va fi legalá doar dacá ea nu va pleda nevinovat.
9. Este abordatá detaliat corelatia cáintei active prevázute de alin.2 al
art.57 CP cu fiecare
caz de liberare de ráspundere penalá prevázut în Partea specialá a CP
al Republicii Moldova,
context în care au fost relevate defectiuni si formulate propuneri pentru
înláturarea lor.
10. Este determinatá o nouá procedurá de revocare a másurilor educative aplicate
minorului
liberat de ráspundere penalá ce ar corespunde principiilor dreptului penal si de
procedurá penalá
în special principiului neadmiterii dublei incriminári pentru aceeasi faptá.
Importan.a teoretic, *i valoarea aplicativ, a lucr,rii. Semnificatia teoreticá a
lucrárii
rezidá în faptul cá acest studiu va permite, dupá cum considerá
competitorul, la dezvoltarea si
aprofundarea cunostintelor despre institutia liberárii de ráspundere penalá.
Concluziile, sugestiile
si recomandárile formulate în prezenta lucrare pot fi luate în considerare în
procesul de legiferare
pentru îmbunátátirea în continuare a dreptul penal autohton. Studiul, de
asemenea, poate fi
utilizat în procesul de predare a materiei dreptului penal si de
procedurá penalá în cadrul
institutiilor de învátámânt cu profil juridic precum si în cadrul
perfectionárii profesionale
continue a destinatarilor legii penale.
Importanta practicá a lucrárii este determinatá de faptul cá rezultatele
cercetárilor
efectuate pot fi folosite la elaborarea hotárârilor Plenului Curtii Supreme de
Justitie a Republicii
Moldova privind practica aplicárii prevederilor institutiei liberárii de
ráspundere penalá; în
activitatea organelor de urmárire penalá si a procuraturii la solutionarea
problemelor ce tin de
luarea deciziei de liberare de ráspundere penalá a persoanelor care au
sávârsit infractiuni si a
cáror corectare este posibilá si fárá a fi supusá pedepsei penale; în
activitatea de cercetári
stiintifice în vederea studierii în continuare sub aspect teoretic a
problemelor juridico-penale
legate de liberarea de ráspundere penalá precum si a altor întrebári
conexe; la elaborarea
materialelor metodologice privind studierea temelor corespunzátoare la
disciplinele „Dreptul
penal” si „Dreptul procesual penal”.
Aprobarea rezultatelor lucr,rii. Rezultatele si concluziile cuprinse în
lucrare au fost
expuse si abordate detaliat în cadrul diverselor conferinte stiintifico-
practice internationale si
nationale, seminare teoretice, „mese rotunde” etc., inclusiv în cadrul
forurilor stiintifice
internationale: Conferinta stiintifico-practicá internationalá „Prevenirea si
combaterea
fenomenului terorismului: actualitáti si perspective”, Chisináu, 18 mai
2006; Conferinta
stiintifico-practicá internationalá „Protectia juridicá a valorilor culturale în
Republica Moldova”,
16
Chisináu, 21-22 septembrie 2007; Conferinta stiintifico-practicá
internationalá „Cooperarea
internationalá a organelor de drept în prevenirea si combaterea
criminalitátii transnationale”,
Chisináu, 5-6 noiembrie 2009 etc.
Tezele teoretice, concluziile si recomandárile obtinute în rezultatul
investigatiilor
efectuate sunt folosite în procesul de instruire al Facultátii de Drept,
Facultátii Securitate si
Ordine Publicá, Institutului de formare profesionalá continuá si cercetári
stiintifice aplicative din
cadrul Academiei “Stefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a
Republicii Moldova.
Autorul a publicat la tema tezei 11 articole stiintifice.
Sumarul compartimentelor tezei. Prezenta tezá contine: introducere, trei
capitole
divizate în treisprezece paragrafe, concluzii si recomandári, bibliografie
si anexe, volumul
textului de bazá fiind de 167 de pagini.
&n Introducere este argumentatá actualitatea temei investigate, sunt formulate
scopul si
obiectivele lucrárii, determinatá noutatea stiintificá a tezei, precizate
semnificatia teoreticá si
valoarea aplicativá a studiului, sunt descrise modalitátile de aprobare a
rezultatelor lucrárii.
Primul capitol Bazele teoretice #i normative ale liberrii de rspundere
penal este consacrat
analizei cercetárilor teoretice si aplicárilor practice privind institutia
liberárii de ráspundere
penalá. Sunt supuse unor investigatii profunde conceptiile si opiniile
publicate în tará si peste
hotare care au avut sau pot avea influentá în dezvoltarea si perfectionarea
institutiei liberárii de
ráspundere penalá în reglementarea juridico penalá a Republicii Moldova,
sub aspect
comparativ, sunt abordate reglementárile juridice cu privire la liberarea
de ráspundere penalá
stipulate în legislatiile penale ale altor state atât din spatiu ex-sovetic precum
si a celor europene.
La finele capitolului este formulatá problema spre cercetare si directiile
de solutionare. Este
stabilit scopul si obiectivele tezei. Capitolul doi, denumit Liberarea de
rspundere penal:
no&iune #i reglementri de drept, este alcátuit din trei paragrafe în care sunt
examinate mai multe
probleme de ordin general ce vizeazá în mod direct sau corelativ institutia
liberárii de ráspundere
penalá, sunt analizate sub aspect evolutiv reglementárile de drept din
legislatia penalá a
Republicii Moldova referitoare la institutia liberárii de ráspundere
penalá. Întregul proces de
dezvoltare a cadrului normativ al institutiei investigate a fost
conditional împártit în trei etape,
fiecare marcând câte un pas semnificativ în perfectionarea acestei
institutii. Prin prisma
examinárii detaliate a institutiei ráspunderii penale ce constituie o
categorie indispensabilá a
liberárii de ráspundere penalá a fost determinatá si concretizatá
notiunea, esenta juridicá si
limitele de realizare a liberárii de ráspundere penalá. În contextul
celor abordate este pusá în
discutie si problema corelatiei institutiei cercetate cu principiul
prezumtiei de nevinovátie,
autorul prezentând noi argumente în sprijinul viziunii potrivit cáreia
liberarea de ráspundere
17
penalá nu contravine principiului nominalizat. Sunt determinate si
concretizate trásáturile
esentiale ale liberárii de ráspundere penalá ce permit deosebirea ei de
alte notiuni si institutii
asemánátoare prevázute de legea penalá a Republicii Moldova. Tot aici
este abordatá si natura
juridicá a renuntárii de buná voie la sávârsirea infractiunii iar în
concluzie fiind scoasá în afara
limitelor institutiei liberárii de ráspundere penalá si raportatá la grupa
de circumstante care
exclud infractiunea. Capitolul trei, Modalit&ile liberrii de rspundere penal 'n
Codul penal
al Republicii Moldova cuprinde opt paragrafe consacrate examinárii
problemelor de ordin
particular a fiecárei modalitáti de liberare de ráspundere penalá incluse în
Capitolul VI al CP al
RM precum si a cazurilor de liberare de ráspundere penalá din Partea
specialá a CP. Sunt
studiate conditiile legale de liberare a minorilor de ráspundere penalá.
Este supusá dezbaterii
problema revocárii másurilor educative aplicate minorului liberat de
ráspundere penalá, în
rezultatul investigatiilor efectuate fiind formulate propuneri de
perfectionare a prezentei
modalitáti. De asemenea sunt analizate conditiile legale a modalitátii de
liberare de ráspundere
penalá cu tragerea la ráspundere contraventionalá, în legáturá cu
renuntarea de buná voie la
sávârsirea infractiunii, sunt analizate conditiile liberárii de ráspundere
penalá în legáturá cu
cáinta activá. O mare atentie se acordá problemei privind natura juridicá a
faptei si a persoanei
care în urma schimbárii situatiei nu mai prezintá pericol social. Sunt abordate
circumstantele în
temeiul cárora poate fi suspendatá urmárirea penalá cu liberarea ulterioará de
ráspundere penalá
în privinta persoanei care a comis pentru prima datá o infractiune
usoará sau mai putin gravá.
Este analizatá detaliat problema prescriptiei tragerii la ráspundere
penalá. O deosebitá atentie
este acordatá problemei corelatiei dintre alin.2 al art.57 CP si cazurile de
liberare de ráspundere
penalá prevázute în Partea specialá a CP.

18
I. BAZE TEORETICE I NORMATIVE ALE LIBER#RII DE R#SPUNDERE PENAL#
1.1. Liberarea de ráspundere penalá în contextul cercetárilor teoretice si
aplicárilor practice
Investigatiile efectuate în privinta publicatiilor la tema tezei ne permit sá
mentionám cá în
mediul academic autohton, pâná în prezent, nu a fost realizat nici un studiu
stiintific aprofundat a
problemelor teoretice, legislative si aplicative ale institutiei liberárii
de ráspundere penalá. În
general pâná la intrarea în actiune a actualului Cod penal, prin lumina
tiparului au trecut doar
realizárile de tipul material didactic ale penalistului Alexandru Borodac. [58;
59] Ulterior, tema
liberárii de ráspundere penalá s-a aflat pe masa de lucru a prof. Alexandru Borodac
cât si a altor
specialisti Gh.Gladchi, I.Macari, T.Popovici, M. Grama, etc., majoritatea
rezultatelor cercetárilor
efectuate fiind reflectate în articole stiintifice si în capitolele
corespunzátoare din manualele de
drept penal.
În lucrárile profesorului Alexandru Borodac editate în perioada de actiune
a Codului
penal al Republicii Moldova din 1961 au fost analizate o serie de
probleme de importantá
deosebitá în vederea dezvoltárii si perfectionárii institutiei cercetate.
În mod special profesorul
Alexandru Borodac îsi concentreazá atentia asupra solutionárii problemelor privind
determinarea
notiunii liberárii de ráspundere penalá si a ráspunderii penale propriu zise.
Din punctul nostru de vedere meritá evidentiatá remarca incontestabilá a
profesorului cu
privire la determinarea notiunii si esentei juridice a liberárii de
ráspundere penalá, considerând
cá fárá sa cunoastem ce ar trebui sá se înteleagá prin ráspundere
penalá, care este continutul si
forma de exprimare a acesteia, nu putem întelege nici esenta liberárii de la
aceastá ráspundere.
În rezultatul cercetárilor efectuate, profesorul Alexandru Borodac ajunge la
concluzia cá
„rspunderea penal trebuie interpretat ca o condamnare public de stat a
faptelor social
periculoase #i a persoanelor care le sv*r#esc, exprimat 'n sentin&a de
condamnare” [59,
p.291]. Corespunzátor acestei definitii dumnealui formuleazá notiunea
liberárii de ráspundere
penalá sustinând cá prin aceasta „se 'n&elege actul organelor justi&iei,
la latitudinea crora, pe
baza stabilirii gradului socialmente periculos nu prea mare, at*t al infrac&iunii
sv*r#ite, c*t #i
al persoanei vinovate, libereaz persoana respectiv de aprecierea negativ dat de
stat faptei
infrac&ionale, care ar urma s fie exprimat 'n sentin&a de condamnare” [59, p.293].
Este remarcabil faptul cá profesorul Alexandru Borodac a scos în evidentá
indiciile
esentiale ale institutiei liberárii de ráspundere penalá, primul indiciu fiind
faptul cá liberarea de
ráspundere poate avea loc doar în prezenta unei fapte ce contine semnele
unei componente de
infractiune. [59, p.291]
19
Cel de-al doilea indiciu, potrivit profesorului, ce caracterizeazá natura
juridicá a
institutiei liberárii de ráspundere penalá constá în faptul cá orice modalitate a
acesteia se aplicá la
aprecierea organelor de urmárire penalá si a instantei de judecatá. Din
acest punct de vedere
profesorul Alexandru Borodac atribuie la aceastá institutie doar
modalitátile discretionare de
liberare de ráspundere penalá, acestea fiind:
1) absolvirea minorilor;
2) prezenta prescriptiei;
3) schimbarea situatiei;
4) înlocuirea pedepsei penale cu tragerea la ráspundere contraventionalá;
5) transmiterea dosarului cátre judecátoria továráseascá;
6) încredintarea celui vinovat pe chezásie. [59, p.292]
Rezultatele cercetárilor realizate de domnul A.Borodac sunt importante si prin
faptul cá
ele au acoperit acel gol imens din doctrina nationalá cu privire la institutia
liberárii de ráspundere
penalá existent în perioada de actiune a legii penale anterioare. De
asemenea ele au ráspuns la
cele mai importante probleme de ordin conceptual ale institutiei investigate, însá
cel mai marcant
este faptul cá o parte din aceste realizári au stat la baza elaborárii institutiei
ráspunderii penale si
liberárii de ráspundere penalá din Codul penal al Republicii Moldova în vigoare.
Astfel conceptul ráspunderii penale elaborat de profesorul Alexandru Borodac, expus
mai
sus, a fost preluat de actualul Cod penal al RM, în art.50 CP
„Ráspunderea penalá” fiind
prevázut cá: „Se considerá ráspundere penalá condamnarea publicá, în
numele legii, a faptelor
infractionale si a persoanelor care le-au sávârsit, condamnare ce poate
fi precedatá de másurile
de constrângere prevázute de lege”.
De asemenea, conceptul temeiului ráspunderii penale a stat la baza continutului
art.51 CP
„Temeiul ráspunderii penale” în care se stipuleazá: „Temeiul real al
ráspunderii penale îl
constituie fapta prejudiciabilá sávârsitá, iar componenta infractiunii,
stipulatá în legea penalá,
reprezintá temeiul juridic al ráspunderii penale”.
Corespunzátor conceptului temeiului ráspunderii penale, actuala lege penalá
a preluat si
ideea corespunzátor cáreia „liberarea de ráspundere penalá este posibilá
în cazul sávârsirii de
cátre o persoaná a unei fapte ce contine semnele unei componentei de infractiune”
(art.53 CP).
Referindu-ne la aceeasi perioada predecesoare intrárii în actiune a actualului
Cod penal
al Republicii Moldova, este de mentionat si faptul cá, spre deosebire de
doctrina penalá
autohtoná, cea din stráinátate, preponderent din spatiul ex-sovetic, a
acordat mai multá
atentie problemelor liberárii de ráspundere penalá, ele fiind elucidate în
lucrárile autorilor
20
Kelina S.G., Pesleakas V.Ci., Grosevoi Yu.M., Serghei Sabanin , Savelieva
V.S., Tupita A.Ia.
etc.
De exemplu, cercetátorul rus Kelina S.G. prin lucrarea sa [174] a contribuit
considerabil
la solutionarea unui sir de probleme teoretice si practice ale institutiei
liberárii de ráspundere penalá,
printre cele mai importante fiind: natura juridicá, temeiurile si
modalitátile liberárii de ráspundere
penalá. În general viziunile si concluziile formulate în aceastá monografie
corespund în mare parte
celor analizate anterior în lucrárile penalistului autohton Alexandru Borodac.
Penalistul ucrainean Grosevoi Yu. M. a contribuit la elucidarea acestei institutii
prin analiza
problemelor privind esenta hotárârii instantei de judecatá corelativ fiecárei
modalitáti de liberare de
ráspundere penalá în parte. [161]
Din continutul lucrárii putem observa cá autorul ucrainean de multe ori
dezvoltá viziuni
deosebite de cele împártásite de Kelina S.G. iar în anumite privinte
acestea fiind chiar
diametral opuse. Astfel Grosevoi Yu. M. analizeazá critic afirmatiile
autorului Kelina S.G.
precum cá „prin liberarea de rspundere penal a persoanei se 'n&elege scutirea
acesteia de
la aprecierea negativ a faptei comise ce ar urma s se exprime 'n sentin&a de
condamnare”.
Grosevoi Yu. M. argumenteazá cá persoana liberatá de ráspundere penalá se considerá
„vinovatá” si
cá instanta de judecatá apreciazá si nici nu pot sá nu aprecieze
negativ actiunile infractionale ale
acesteia. [161, p.17-21]
În rezultatul investigatiilor cercetátorul Grosevoi Yu. M. ajunge la concluzia cá
instanta de
judecatá este singurul organ competent sá recunoascá vinovátia persoanei
în sávârsirea unei
infractiuni si tot ei, în exclusivitate, trebuie sá-i apartiná si dreptul de
liberare de ráspundere penalá.
[161, p.32]
Penalistul belorus Pesleakas V.Ci. în lucrarea sa abordeazá acelasi spectru de
probleme la
care s-au referit si predecesorii sái, însá concluziile formulate, în
multe privinte, sunt diferite.
Cercetátorul Pesleakas V.Ci. solutioneazá problemele liberárii de ráspundere penalá
acordând mai
multá atentie institutiei ráspunderii penale spre deosebire de ceilalti.
În rezultatul investigatiilor
dânsul ajunge la concluzia cá prin ráspundere penalá se întelege obligatia
persoanei care a comis o
infractiune de a fi condamnatá, de a suporta pedeapsa si de a avea
antecedente penale. Însási
continutul ráspunderii penale, scrie autorul, include condamnarea vinovatului din
partea statului prin
pronuntarea sentintei de condamnare, stabilirea si executarea pedepsei
precum si antecedentele
penale. [213, p.15] Corespunzátor acestei concluzii autorul considerá cá prin
liberare de ráspundere
penalá urmeazá sá se înteleagá scutirea persoanei de la consecintele ce
alcátuiesc continutul
ráspunderii penale adicá de la condamnarea vinovatului din partea
statului, de la stabilirea si
executarea pedepsei si de la prezenta antecedentelor penale. [213, p.21-22]
21
Referindu-se la modalitátile de liberare de ráspundere penalá, Pesleakas
V.Ci. scoate în
afara listei acestora prescriptia tragerii la ráspundere penalá,
considerând cá aceasta este o
circumstantá care exclude ráspunderea penalá. [213, p.25]
Rezultatele investigatiilor efectuate de cercetátorii rusi Serghei Sabanin
si Tupita A.Ia. în
privinta solutionárii problemelor institutiei liberárii de ráspundere penalá
sunt diferite de cele
exprimate anterior. Autorii resping categoric ipoteza cá ráspunderea penalá
ar fi obligatia
persoanei de a suporta consecintele juridice generate de infractiunea sávârsitá,
sustinând totodatá
cá numai suportarea de fapt a acestor consecinte formeazá continutul
ráspunderii penale. [222,
p.4-5] Potrivit autorilor ráspunderea penalá cuprinde intervalul de timp
dintre momentul
pronuntárii sentintei de condamnare si momentul stingerii antecedentelor
penale. [222, p.6]
Axându-se pe aceastá viziune, penalistii Serghei Sabanin si Tupita A.Ia.
considerá cá prin
liberarea de ráspundere penalá urmeazá sá se înteleagá „renun&area
statului 'n persoana
organelor competente 'n cazurile prevzute de lege de la mustrarea oficial a
comportamentului
celui care a comis infrac&iunea, exprimat prin sentin&a de condamnare #i
de la pedepsirea
vinovatului cu aplicarea antecedentelor penale”. [222, p.7]
Analizând problema competentei organului cu drept de liberare de
ráspundere penalá
Serghei Sabanin si Tupita A.Ia. ajung la concluzia cá nici procurorul
si organele de urmárire
penalá si nici instanta de judecatá pâná la pronuntarea sentintei de condamnare nu
poate libera de
ráspundere penalá persoana vinovatá de sávârsirea infractiunii, fiindcá s-
ar încálca principiul –
prezumtia de nevinovátie, aceasta însemnând desfiintarea institutie
investigate, [222, p.14-17]
ceea ce de fapt si propun autorii.
Rezumând cele relatate anterior, putem concluziona cá în perioada de pâná
la adoptarea
noului cod penal problemele institutiei liberárii de ráspundere penalá au fost
investigate insistent de
un numár impunátor de cercetátori si de fiecare datá s-au propus solutii diferite.
Printre principalele
cauze ce au condus la rezolvarea neunitará a problemelor institutiei liberárii de
ráspundere penalá a
fost faptul cá legea penalá, si nu doar a tárii noastre dar si a celorlalte state,
nu a descoperit notiunea
si continutul ráspunderii penale.
Odatá cu adoptarea în 2002 a Codului penal în vigoare legiuitorul nostru, spre
deosebire
de altii, s-a stráduit sá solutioneze aceastá întrebare prin definirea ráspunderii
penale (art.50 CP
al RM) si elucidarea temeiului acesteia (art.51 CP al RM). În ce
másurá, însá, s-a reusit
rezolvarea problemelor institutiei liberárii de ráspundere penalá vom
urmári analizând
publicatiile editate în baza legislatiei penale noi. Totodatá este de
mentionat si faptul cá prin
adoptarea actualului Cod penal institutia liberárii de ráspundere penalá a
suportat mai multe
schimbári care, la rândul lor, au generat alte probleme neelucidate
anterior, fiind vorba despre
22
introducerea unor modalitáti de liberare de ráspundere penalá noi (în legáturá
cu: renuntarea de
buná voie la sávârsirea infractiunii; liberarea conditionatá; cáinta activá) si
extinderea numárului
de cazuri de liberare de ráspundere prevázute în Partea specialá a CP.
Asadar dupá intrarea în actiune a actualului Cod penal al RM problemele
institutiei
liberárii de ráspundere penalá au continuat sá-l preocupe pe profesorul
Alexandru Borodac,
rezultatele investigatiilor sale fiind reflectate în câteva lucrári. [60; 61; 62]
În general în noile sale lucrári profesorul Alexandru Borodac abordeazá
acelasi set de
întrebári la care s-a referit anterior, conceptiile fiind practic
aceleasi. Totodatá autorul pune în
discutie si unele probleme noi, de ex.: problema realizárii ráspunderii
penale care, potrivit
profesorului, poate avea loc mai întâi prin condamnarea publicá în numele
legii a faptelor
infractionale comise ce s-ar exprima în sentinta de condamnare si, în al
doilea rând, aceastá
realizare se efectueazá prin condamnarea publicá în numele legii a
persoanei care a comis
infractiunea exprimatá tot în sentinta de condamnare. În rezultatul
investigatiilor a ajuns si la
concluzia cá realizarea ráspunderii penale începe cu aplicarea másurilor
de constrângere si se
epuizeazá cu condamnarea infractiunii comise si a persoanei care a
sávârsit-o, exprimatá în
sentinta de condamnare, dupá care poate urma fie aplicarea pedepsei
penale, fie liberarea de
pedeapsa penalá. [60, p341-342]
Pe lângá problemele de ordin general, profesorul A.Borodac analizeazá si
o serie de
întrebári de ordin particular ce vizeazá modalitáti concrete de liberare de
ráspundere penalá, una
dintre acestea fiind descoperirea continutului conditiei „sávârsirea infractiunii
pentru prima oará”
prevázutá la art.54, 55, 57 si 58 CP al RM. [60, p358]
Concluzionând mentionám cá aportul profesorului Alexandru Borodac în
solutionarea
problemelor institutiei liberárii de ráspundere penalá este extrem de valoros
pentru cercetarea si
dezvoltarea în continuare a acestei institutii în reglementarea juridico-
penalá a Republicii
Moldova.
Profesorul Ivan Macari îsi publicá rezultatele cercetárilor sale asupra
institutiei liberárii
de ráspundere penalá în capitolele: „Rspunderea penal” si „Liberarea de
rspundere penal”
din manualul sáu de Dreptul penal. [123]
Din continutul lucrárilor sale putem observa cá autorul abordeazá practic
acelasi set de
probleme la care s-a referit si profesorul Alexandru Borodac, însá în
anumite privinte dezvolá
viziuni diferite. Astfel, referitor la realizarea ráspunderii penale,
profesorul Ivan Macari sustine
cá cel mai des ráspunderea penalá se realizeazá în pedeapsá, în stabilirea si
executarea ei. [123,
p.221] Totodatá dumnealui sustine cá ráspunderea penalá apare, nu din
momentul aplicárii
másurilor de constrângere, ci din momentul sávârsirii infractiunii, se
realizeazá din momentul
23
intrárii sentintei în vigoare si este clasatá în legáturá cu ispásirea pedepsei de
cátre vinovat dupá
stingerea antecedentului penal sau ridicarea lui. [123, p.222] Potrivit
profesorului Macari I.
„liberarea de ráspundere penalá constá în renuntarea instantei de judecatá
de a deschide dosar
penal, în clasarea cauzei sau în refuzul de a pronunta sentinta”. [123, p.252]
Spre deosebire de Alexandru Borodac, d-nul Ivan Macari pune în discutie
si problema
vinovátiei persoanei ce urmeazá sa fie liberatá de ráspundere penalá,
considerând cá de
ráspundere penalá poate fi liberatá doar persoana vinovatá de sávârsirea
unei infractiuni. [123,
p.251]
Párerile profesorilor sunt diferite si în privinta unor probleme de ordin
particular. Astfel,
referindu-se la modalitatea de liberare a minorilor, în contextul sintagmei
„sávârsirea infractiunii
pentru prima oará”, profesorul Macari considerá cá „legea penalá nu
interzice în mod direct
aplicarea acestei modalitáti de liberare de ráspundere penalá în caz ca
persoana vinovatá are
antecedent penal; la fel nu este interzisá nici aplicarea ei repetatá,
adicá dacá fatá de minor au
mai fost aplicate (anterior) másuri de influentá educative”. [123, p.254]
În mod deosebit la solutionarea problemelor institutiei liberárii de
ráspundere penalá a
contribuit profesorul Gheorghe Gladchi, rezultatele investigatiilor sale
fiind reflectate în mai
multe publicatii stiintifice. Astfel profesorul Gh.Gladchi analizeazá detaliat
institutia împácárii si
liberárii de ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá din legea
penalá în vigoare ca
modalitáti de realizare a conceptiei justitiei restaurative. Potrivit
profesorului, introducerea
acestor douá institutii în Codul penal poate influenta serios asupra
dezvoltárii politicii penale.
Temeiurile date privind liberarea de ráspundere penalá înlocuiesc forma clasicá a
reactiei statului
fatá de comportamentul infractional (pedeapsa), fiind denumite, în literatura
juridicá, „másuri de
compromis în lupta împotriva criminalitátii” sau „másuri alternative”. Aceste
norme, dupá cum
sustine dumnealui, pot contribui si la realizarea functiei de prevenire a
legii penale, fiindcá
stimuleazá comportamentul pozitiv al persoanei vinovate. Este importantá opinia
profesorului cá
legea penalá atribuie neargumentat normele date la institutii diferite,
cáinta activá fiind
consideratá drept temei al liberárii de ráspundere penalá, iar împácarea
- o cauzá care înláturá
ráspunderea penalá. [97]
Într-o altá lucrare a sa [95] profesorul Gheorghe Gladchi abordeazá prin
metoda
sociologicá una din cele mai discutabile întrebári ale institutiei liberárii
de ráspundere penalá si
anume: dacá dreptul de liberare de ráspundere penalá este sau nu este de competentá
exclusivá a
instantei de judecatá. Rezultatele cercetárilor sale demonstreazá cá
majoritatea persoanelor
investigate (procurori si judecátori) sunt de párerea cá vinovatul poate
fi liberat de ráspundere
24
penalá în baza temeiurilor stipulate în art.53 CP al RM nu doar de instanta
de judecatá ci si de
cátre procuror din oficiu sau la propunerea organului de urmárire penalá.
O altá laturá a institutiei liberárii de ráspundere penalá abordatá de profesorul
Gheorghe
Gladchi este cea a vinovátiei persoanei în dreptul penal. Potrivit
profesorului la elaborarea
conceptului de vinovátie este necesar sá fie luate în consideratie urmátoarele
aspecte ale acestuia:
psihologic, juridico-penal si social. Din continutul aceleiasi lucrári
desprindem încá o concluzie
la fel de importantá pentru solutionarea problematicii liberárii de
ráspundere penalá si anume:
unicul temei al ráspunderii penale este infractiunea, adicá unitatea
elementelor obiective si
subiective ale acesteia. [100, p.60]
Aceeasi viziune cu privire la temeiul ráspunderii penale este reflectatá
si într-o altá
lucrare a profesorului Gheorghe Gladchi.[94] Tot aici dumnealui analizeazá
amánuntit opiniile
doctrinale cu privire la însási notiunea si continutul ráspunderii penale,
în concluzie fiind
stabilite componentele acesteia:
1) obligatia persoanei de a ráspunde pentru fapta comisá si de a supune
másurii de
constrângere statalá prevázutá de legea penalá;
2) condamnarea publicá a persoanei care a sávârsit infractiunea, în numele legii;
3) aplicarea si executarea pedepsei;
4) suportarea consecintelor nefavorabile ale condamnárii pâná la momentul
stingerii
antecedentelor penale sau reabilitárii.
Ráspunderea penalá ca institutie fundamentalá a dreptului penal inclusiv si a
liberárii de
ráspundere penalá a fost investigatá si de profesorul Xenofon Ulianovschi. [55;
78] Importanta
investigatiilor realizate constá în faptul cá autorul nu se limiteazá
doar la sensul legal al
ráspunderii penale dar descoperá si altele noi. Astfel Xenofon Ulianovschi
considerá cá prin
ráspundere penalá în sens îngust se întelege obligatiunea unei persoane de a
suporta o sanctiune
penalá pentru infractiunea comisá, iar în sens larg pe lângá aceastá
obligatiune mai cuprinde si
dreptul statului de a aplica o sanctiune penalá.
În general aceleasi viziuni sunt împártásite si de cercetátorul Tudor Popovici
însá, este de
observat faptul cá ráspunderea penalá, în viziunea dînsului, apare din
momentul sávârsirii
infractiunii, dar se realizeazá numai dacá este stabilitá vinovátia persoanei,
adicá din momentul
intrárii sentintei în vigoare. [56, p.95]
Este importantá si viziunea autorului cu privire la notiunea liberárii de
ráspundere penalá
mentionând cá prin aceasta se prezumá renuntarea din partea statului la condamnarea
si aplicarea
unei pedepse infractorilor în schimbul înlocuirii acesteia prin pedepse de ordin
administrativ sau
prin aplicarea unor másuri de sigurantá cu caracter medical sau educativ. [56,
p.100]
25
Meritá sa fie mentionatá si afirmatia corespunzátor cáreia „renuntarea de
buná voie la
sávârsirea infractiuni este o cauzá care înláturá caracterul penal al infractiunii
în urma disparitiei
intentiei fáptuitorului de a duce pâná la capát activitatea infractionalá”. [56,
p.103]
Problemele institutiei ráspunderii penale si ale liberárii de ráspundere penalá au
mai fost
abordate si de penalistii Alina Savga în lucrarea „Rspunderea penal” si
Mariana Grama în
lucrarea „Liberarea de rspundere penal” - capitolele corespunzátoare ale manualului
de Drept
penal. [64] În general în aceste lucrári sunt discutate subiectele la care s-au
referit si cercetátorii
nominalizati anterior, dar aceste lucrári sunt marcante prin faptul cá
descoperá másurile de
constrângere care pot preceda condamnarea publicá în sensul art.50 CP al RM. [64,
p.230-231]
Totodatá este stabilit la nivel de principiu cá infractiunea este unicul temei al
ráspunderii penale,
[64, p.232] de asemenea reflectá si o viziune oarecum diferitá de cele expuse mai
sus cu privire
la realizarea ráspunderii penale, Alina Savga considerând cá acest proces
parcurge câteva etape
cuprinse între momentul sávârsirii infractiunii si stingerea antecedentelor penale.
[64, p.237-238]
În lucrarea sa, d-na Mariana Grama reuseste sá formuleze notiunea
liberárii de
ráspundere penalá care, dupá continut, diferá de cele expuse mai sus si care, în
viziunea noastrá,
meritá o mare atentie cáci, potrivit autoarei, de ráspundere penalá poate fi
liberatá doar persoana
care a comis o infractiune, dar care si-a pierdut gradul prejudiciabil în
virtutea unor împrejurári
prevázute de legea penalá. [64, p.404] Are mare importanta si faptul cá
Mariana Grama
relanseazá ipoteza precum cá prin liberare de ráspundere penalá se
exclude recunoasterea
persoanei drept vinovatá de sávârsirea infractiunii, lucrarea având si o
clasificare sub diferite
aspecte a modalitátilor de liberare de ráspundere penalá. [64, p.406]
Asadar cele mentionate anterior demonstreazá cá, dupá intrarea în actiune
a actualului
Cod penal al Republicii Moldova, mediul academic autohton s-a implicat
activ în elucidarea
problemelor institutiilor ráspunderii penale si liberárii de ráspundere
penalá, fiind publicate
numeroase lucrári, fapt care demonstreazá, pe de o parte, interesul
sporit al cercetátorilor
autohtoni fatá de institutia vizatá, iar pe de altá parte, complexitatea
si dificultatea problemelor
acestei institutii de drept.
Un interes deosebit fatá de problematica institutiei liberárii de
ráspundere penalá a
manifestat si mediul academic din stráinátate, diferite aspecte ale
institutiei vizate fiind
elucidate în lucrárile cercetátorilor rusi Antonov A.G., Golovko L.V.,
Krepâsev A. M.,
Alikperov H. D., Novikov V.A., Endolteva A.V., etc.
Astfel, printre cele mai recente si remarcabile lucrári monografice cu
acest subiect este
teza de doctor a cercetátorului Novicov V.A. [205] care reflectá una dintre
primele încercári de
abordare criticá si complexá a institutiei liberárii de ráspundere penalá dupá
intrarea în actiune a
26
noului Cod penal a Federatiei Ruse din 1996. În special, în acest studiu pentru
prima datá a fost
în mod particular elucidatá problema realizárii scopurilor pedepsei penale
prin aplicarea
institutiei liberárii de ráspundere penalá si a fost reflectatá
caracteristica comparativá a acestei
institutii cu institutiile similare din legislatia penalá a statelor
europene. Tinând cont de
realizárile stiintei juridico-penale, autorul analizeazá unele probleme teoretice
si practice privind
aplicarea normelor ce reglementeazá temeiurile si ordinea liberárii de
ráspundere penalá si sunt
formulate propuneri de îmbunátátire a legislatiei penale rusesti în acest domeniu.
O altá lucrare si mai recentá este teza de doctor habilitat a autoarei Endoliteva
A.V. [166]
a cárei originalitate stiintificá constá în faptul cá reprezintá una din primele
investigatii complexe
interdisciplinare monografice a celor mai actuale probleme teoretice, legislative
si aplicative ale
institutiei liberárii de ráspundere penalá, pregátite pe baza actualizárilor fácute
în legea penalá si
de procedurá penalá a Federatiei Ruse, care la rândul lor au fost fácute în
corespundere cu un sir
de cercetári teoretice si stiintifico-practice, constatári si propuneri cu
semne de originalitate si
relevantá pentru teoria dreptului penal si de procedurá penalá. În
special, autoarea si-a elaborat
propria conceptie despre liberarea de ráspundere penalá ca pe o formá de
încetare a urmáririi
penale, a fácut delimitarea dintre temei, conditie si modalitate a liberárii de
ráspundere penalá, a
propus propria clasificare a modalitátilor de liberare de ráspundere penalá, a
elaborat modalitáti
noi de liberare de ráspundere penalá, a formulat propuneri de
îmbunátátire, modificare si
completare a unui numár de norme juridico-penale si procesual-penale din
legislatia penalá a
Federatiei Ruse care reglementeazá institutia juridicá cercetatá la etapa actualá.
De asemenea a
dezvoltat si o directie de perspectivá (de lege ferenda) în reglementarea
juridicá a relatiilor
sociale legate de refuzul statului de a-si realiza dreptul sáu de a
supune ráspunderii penale
persoana care a comis o infractiune. În tezá se mai propune si redenumirea acestei
institutii cu o
nouá notiune „Liberare de la urmárirea penalá”.
Problemele institutiei liberárii de ráspundere penalá sunt studiate si în
lucrárile
cercetátorilor belorusi Lucasov A., Hatenevici T. etc. Astfel, Lucasov A.
abordeazá un sir de
probleme ale institutiei liberárii de ráspundere penalá în general si
institutiei cáintei active în
particular. În rezultatul cercetárilor autorul ajunge la concluzia cá prin
liberare de ráspundere
penalá se întelege refuzul statului de a condamna, din numele Republicii Belarus,
persoana care
a comis o infractiune. Totodatá autorul considerá cá unicul organ
competent sá aplice normele
institutiei liberárii de ráspundere penalá este instanta de judecatá,
exercitarea acestui drept fiind
posibila doar dupá deliberare si doar prin pronuntarea unei sentinte speciale care
nu este nici de
condamnare si nici de achitare. O altá concluzie este cá nu toate
cazurile de liberare de
ráspundere penalá prevázute în Partea specialá a CP al RB se atribuie la cáinta
activá. [198]
27
Aceleasi viziuni cu privire la institutia cáintei active sunt împártásite si de
Hatenevici T.,
totodatá investigatiile sale sunt importante prin faptul cá determiná mai multe
criterii ce ar trebui
luate în calcul la extinderea numárului de cazuri de liberare de
ráspundere penalá prevázute în
Partea specialá a CP: nivelul înalt al latentei infractiunilor,
dificultatea probárii unor genuri de
infractiune, etc. [270]
Printre doctrinarii români care au analizat problemele institutiei
ráspunderi penale si
liberárii de ráspundere penalá (înlocuirea si înláturarea ráspunderii penale) se
numárá Dobrinoiu
V., Nistoreanu Gh., Boroi A., Narcis Gi., Ungureanu A., etc.
Astfel în lucrárile comune ale profesorilor Nistoreanu Gheorghe si Boroi Alexandru
sunt
abordate un sir de probleme legate de notiunea, continutul, principiile
si limitele ráspunderii
penale, notiunea si natura juridicá a înlocuirii ráspunderii penale,
notiunea, clasificarea si
efectele cauzelor care înláturá ráspunderea penalá. În viziunea noastrá
este remarcabilá analiza
naturii juridice a institutiei înlocuirii ráspunderii penale care a
înregistrat, dupá cum relateazá
profesorii, numeroase critici, învederându-se în special nesocotirea
principiului legalitátii prin
crearea unei „dezincriminári judiciare” a anumitor fapte. [128, p.238-239]
Cercetátorul Narcis Giurgiu abordeazá diferite aspecte ale institutiei
ráspunderii penale:
notiunea si continutul, temeiul, realizarea si subiectii ráspunderii
penale. În viziunea noastrá
prezintá interes notiunea ráspunderii penale formulatá de autor potrivit
cáruia aceasta constá în
obligatia fáptuitorului de a se supune procesului penal si de a suporta
consecintele cu caracter
sanctionar prevázute de legea penalá. [126, p.438]
Analizând investigatiile realizate de mediul academic din stráinátate cu
privire la
institutia liberárii de ráspundere penalá, putem concluziona cá multe din
problemele solutionate
sunt actuale si pentru legislatia penalá a Republicii Moldova, respectiv la
elaborarea acestei teze
vom tine cont de acele solutii si concluzii care, în viziunea noastrá,
pot contribui favorabil la
îmbunátátirea legislatiei noastre penale.
Totodatá trebuie sá mentionám si faptul cá unele concluzii si propuneri
nu sunt
suficient de bine argumentate si nu sugereazá încredere, respectiv vom face
abstractie de acestea.
Astfel, spre exemplu, nu ni se pare reusitá propunerea autoarei
Endoliteva A. în privinta
redenumirii institutiei liberárii de ráspundere penalá cu notiunea
„Liberare de la urmárirea
penalá”. Autoarea vine cu aceastá propunere ca o solutie a unei probleme
mai vechi în jurul
cáreia se polemizeazá mai bine de o jumátate de secol, fiind vorba
despre concordanta dintre
institutia cercetatá si principiul prezumtiei de nevinovátie. Ea este
adepta viziunii precum cá
dreptul de liberare de ráspundere penalá acordat nu doar instantei de judecatá dar
si procurorului,
organelor de urmárire penalá, din care rezultá recunoasterea persoanei ca
fiind vinovatá de
28
sávârsirea infractiunii, contravine principiului indicat. În opinia noastrá
aceastá propunere nu ni
se pare suficient de reusitá dat fiind faptul cá, atât în cazul liberárii de
ráspundere penalá cât si în
cel al liberárii de urmárire penalá, este vorba despre persoana care a comis o
infractiune ceea ce
înseamná nu altceva decât recunoasterea vinovátiei acestei persoane.
Considerám cá acestá
problemá necesitá o abordare specialá mult mai aprofundatá, cu atât mai
mult cá Legea penalá
nationalá a suportat mai multe modificári în acest sens.
Asadar cele reflectate anterior demonstrazá cá mediul academic autohton
precum si cel
din stráinátate, în special dupá intrarea în actiune a actualului cod
penal, s-a implicat activ în
solutionarea problemelor institutiei liberárii de ráspundere penalá, în
acest sens fiind elaborate
numeroase monografii, manuale si articole stiintifice. Totodatá este de remarcat si
faptul cá toate
aceste lucrári nu stabilesc o claritate asupra unor probleme teoretice
principiale ale institutiei
liberárii de ráspundere penalá. Astfel, în conditiile în care „prin liberare de
ráspundere penalá se
întelege scutirea persoanei care a comis o infractiune de la condamnarea publicá ce
ar urma sá se
exprime prin sentinta de condamnare” nu este clará esenta liberárii de
ráspundere penalá prin
sentinta de condamnare (pct.3 alin.4 art.389 CPP al RM).
De asemenea rámâne neclará esenta liberárii de ráspundere penalá si prin
sentinta de
încetare a procesului penal deoarece analiza practicii judiciare demonstrazá cá
persoana liberatá
de ráspundere penalá prin acest tip de sentintá este recunoscutá vinovatá
în mod public si din
numele legii. În acest context considerám necesará investigarea detaliatá a
problemei notiunii si
esentei liberári de ráspundere penalá si anume prin prizma elucidárii notiunii,
esentei si limitelor
însási a ráspunderii penale, obiectiv pe care ni-l propunem sá-l realizám în
cadrul acestei lucrári.
Pornind de la faptul cá prin vointa legiuitorului sentinta de condamnare
fárá stabilirea
pedepsei se adoptá în cazul liberárii de ráspundere penalá precum si în
cazul liberárii de
pedeapsá (pct.3 alin.4 art.389 CPP al RM) este foarte greu de înteles care este
totusi deosebirea
dintre aceste douá institutii de drept, aceastá problemá constituind un
alt obiectiv ce ni-l
propunem sá-l realizám în continuare.
În conditiile în care legiuitorul foloseste diferiti termeni în cazul faptei pentru
sávârsirea
cáreia se poate dispune liberarea de ráspundere penalá, în art.53 CP fiind vorba
despre „fapta ce
contine semnele componentei de infractiune” iar în art.54, 55, 57, 58 ,
59 si 60 CP –
„infractiunea”, devine insuficient de clar continutul si coraportul dintre
acesti doi termeni.
Totodatá nu este clar nici coraportul dintre acesti termeni (fapta ce contine
semnele componentei
de infractiune si infractiunea) si temeiul ráspunderii penale, dat fiind
faptul cá liberarea de
rîspundere penalá poate avea loc doar în prezenta temeiului ráspunderii penale, iar
potrivit art.51
29
CP acesta poate fi „fapta prejudiciabilá”- temei real, si „componenta de
infractiune” – temei
juridic. Considerám cá si aceastá problemá necesitá sá fie solutionatá în limitele
acestei lucrári.
Neclará rámâne si natura juridicá a renuntárii de buná voie la
sávârsirea infractiunii,
legiuitorul fiind inconsecvent în aceastá privintá, pe de o parte, considerând-o
circumstantá care
exclude infractiunea (art.26, 27 CP), iar pe de altá parte – modalitate
de liberare de rspundere
penalá (art.56 CP). Este de remarcat faptul cá, în acest context, devine
neînteleasá însási natura
juridicá a liberárii de ráspundere penalá si delimitarea ei de institutia
circumstantelor care exclud
infractiunea - acesta fiind un alt obiectiv pe care ni-l propunem sá-l
realizám în cadrul acestei
lucrári.
O altá problemá neelucidatá de teoria dreptului nostru penal o constituie
actualele
prevederi de revocare a másurilor educative aplicate minorului liberat de
ráspundere penalá
(art.54 si art.104 CP al RM) care, în viziunea noastrá, contravin principiilor
legislatiei penale si
anume principiului de a nu fi supus de douá ori urmáririi penale si pedepsei penale
pentru una si
aceeasi faptá (art.7 CP al RM si art.22 CPP al RM).
De asemenea nu este studiatá nici corelatia prevederilor alin.2 al art. 57 CP
„Liberarea de
ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá” cu cazurile de liberare
de ráspundere penalá
prevázute în Partea specialá a CP. Investigatiile efectuate demonstreazá
cá practicienii nu tin
cont de prevederile art.57 CP atunci când decid liberarea de ráspundere penalá în
baza cazurilor
prevázute în Partea specialá a CP, aceasta constituind o altá problemá pe care ne-o
propunem s-
o solutionám.
Este important de remarcat si faptul cá institutia liberárii de
ráspundere penalá este
solicitatá de activitatea practicá de la noi din tará. Potrivit datelor
statistice ale Procuraturii
Generale a Republicii Moldova pe parcursul anului 2008 (perioada
08.02.2008-31.12.2008) de
cátre procurori au fost încetate în temeiul art.53-60 CP în total 1438
cauze penale, iar pe
parcursul a 10 luni 2009 - în total 1578 cauze penale (Anexa 1). Comparând aceste
cifre statistice
atestám o usoará ascensiune a numárului de cauze penale încetate în
ultimul an fatá de anul
precedent cu 4,8%. Cu toate acestea însá numárul lor este încá mic comparativ cu
numárul total
de infractiuni comise în perioadele de referintá, constituind aproximativ doar 4-
5%.
Aceste date ne márturisesc faptul cá potentialul anticriminogen al
institutiei liberárii de
ráspundere penalá este doar partial folosit în procesul de prevenire si combatere a
criminalitátii.
În special doar modalitatea de liberare de ráspundere penalá cu tragerea
la ráspundere
contraventionalá (art.55 CP) este frecvent aplicatá, aceasta fiind solicitatá în
1204 cazuri în anul
2008 si 1333 în anul 2009 ceea ce constituie 83,7% si respectiv 84,4%
din numárul total de
cauze penale încetate în temeiul art.53 CP, celelalte modalitáti de liberare de
ráspundere penalá
30
prevázute de Codul Penal al Republicii Moldova practic nu sunt aplicate.
Astfel, aplicabilitatea
liberárii minorilor (art.54 CP) este de 3,1% (46 cauze penale) în 2008 si 3% (48
cauze penale) în
2009, renuntárii de buná voie la sávârsirea infractiunii (art.56 CP) -
0,4% (6 cauze penale) în
2008 si 0,1% (3 cauze penale) în 2009, cáintei active (art.57 CP) -
1,1% (16 cauze penale) în
2008 si 0,3% (6 cauze penale) în 2009, schimbárii situatiei (art.58 CP) – 1,2% (18
cauze penale)
în 2008 si 3,5% (56 cauze penale) în 2009, liberárii conditionate
(art.59 CP) - 5,6% (81 cauze
penale) în 2008 si 1,5% (25 cauze penale) în 2009 si prescriptiei de tragere la
ráspundere penalá
(art.60 CP) - 4,6% (67 cauze penale) în 2008 si 6,7% (107 cauze penale) în 2009
din numárul
total de cauze penale încetate în temeiul art.53 CP. (Anexa 1)
Asadar constatám faptul cá doar o singurá modalitate de liberare de ráspundere
penalá (în
legáturá cu tragerea la ráspundere contraventionalá) este destul de
frecvent aplicatá în practica
judiciará. Desi Legea penalá a Republicii Moldova oferá mai multe posibilitáti
privind realizarea
institutiei liberárii de ráspundere penalá, existá probabil anumite probleme în
sfera aplicabilitátii
acesteia. Existá dificultáti, îndeosebi în aplicarea institutiilor complet
noi pentru practica si
doctrina noastrá nationalá, fiind vorba de liberarea de ráspundere penalá
în legáturá cu cáinta
activá (art.57 CP), liberarea conditionatá (art.59 CP) precum si
renuntarea de buná voie la
sávârsirea infractiunii(art.56 CP). Totodatá indicele relativ redus al
aplicabilitátii institutiei
liberárii de ráspundere penalá se explicá probabil si prin necesitatea
perfectionárii normelor
Codului Penal în vigoare.
Rezultatele cercetárilor noastre demonstreazá cá practic în toate cazurile
încetate în
temeiul liberárii de ráspundere penalá cu tragerea la ráspundere contraventionalá
au fost retinute
suficiente circumstante pentru aplicarea si a altor modalitáti de liberare
de ráspundere penalá.
Studiul a fost realizat în baza chestionarelor elaborate de autor si au cuprins 312
dosare si cauze
penale încetate în temeiul liberárii de ráspundere penalá de cátre
instantele de judecatá si
organele procuraturii ale Republicii Moldova în perioada 2002-2010 (Anexa 3).
În rezultatul calculelor corespunzátoare, de asemenea, s-a constatat cá
liberarea de
ráspundere penalá a fost aplicatá mai frecvent în cazul infractiunilor mai putin
grave (72 %) spre
deosebire de cele usoare (28 %) (Anexa 2 Figura A2.3 ). Din cele 282 persoane
liberate doar 5%
au avut antecedente penale stinse, restul 95% persoanele nu au avut
antecedente penale, în
ambele situatii fiind corect retinutá circumstanta – sávârsirea
infractiunii pentru prima oará. În
21% din cazuri persoanelor liberate de ráspundere penalá li s-a retinut cá au la
întretinere copii
minori. Circumstanta „recunoasterea vinovátiei” a fost retinutá în 83% din
numárul total de
persoane liberate de ráspundere penalá. De specificat este faptul cá în
privinta persoanelor
liberate în faza urmáririi penale aceastá circumstantá a fost retinutá în
proportie de sutá la sutá.
31
Cele 17% din cazuri în care nu s-a retinut recunoasterea vinovátiei în
privinta persoanelor
liberate de ráspundere penalá se atribuie la faza judecárii cauzei.
Aproape în majoritatea
cazurilor (44 %) a fost retinutá circumstanta - cáinta activá a
persoanei la descoperirea
infractiunii. În 19% din cazuri s-a constatat cá persoana nu prezintá
pericol social, în 67% din
cazuri la baza deciziei de liberare de ráspundere penalá a fost retinutá
caracteristica pozitivá a
persoanei. (Anexa 2 Figura 2.5).
Cât priveste vârsta persoanelor liberate de ráspundere penalá studiul
aratá cá 32% au
vârsta cuprinsá între 36-50 ani, 28% - 26-35 ani, 26% - 19-25 ani, 5% - pâná la 18
ani si 9% -
mai mult de 50 ani (Anexa 2 Figura 2.2).
În majoritatea cazurilor persoanele liberate de ráspundere penalá sunt
bárbati – 80% în
restul cazurilor acestea sunt femei 20% (Anexa 2 Figura 2.1).
Analizând tipurile de infractiuni comise de persoanele liberate de
ráspundere penalá
observám cá nivelul cel mai înalt îl constituie infractiunile în domeniul
transporturilor – 39,3%,
18,4% sunt infractiunile contra autoritátilor publice si a securitátii publice,
11,3% - infractiunile
contra patrimoniului, câte 7,5% sunt infractiunile contra sánátátii publice
si infractiunile
economice, 4,6% - infractiunile contra securitátii publice si a ordinii publice,
2,8% - infractiunile
sávârsite de persoanele cu functii de ráspundere, 9,4% sunt restul
categoriilor de infractiuni
(Anexa 2 Figura 2.4).

1.2. Liberarea de r,spundere penal, _n legisla.ia penal, a altor state

Solutionarea adecvatá a problemelor dezvoltárii si perfectionárii
institutiei liberárii de
ráspundere penalá impune, într-o anumitá másurá, analiza comparativá a prevederilor
legislative
referitoare la aceastá institutie din Codul penal al Republicii Moldova cu cele din
codurile penale
ale altor state. Mai întâi vom analiza legislatia unor state din spatiul fostei
URSS dupá care vom
compara legislatiile penale a unor state europene.
Astfel în Capitolul 11 al CP al Federatiei Ruse din 1996 [261] sunt
prevázute
urmátoarele modalitáti de liberare de ráspundere penalá:
1) Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá (art.75 CP);
2) Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu împácarea cu partea
vátámatá (art.76
CP);
3) Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu expirarea termenelor de
prescriptie
(art.78 CP).
32
Initial, în calitate de modalitate de liberare de ráspundere penalá a
fost prevázutá si
„Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu schimbarea situatiei”(art. 77 CP),
însá prin Legea
Federatiei Ruse Nr. 162 din 08.12.2003 aceastá modalitate de liberare a fost
invalidatá.
O altá modalitate de liberare de ráspundere penalá este si cea inclusá în Capitolul
13 CP
al Federatiei Ruse – Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu actul de
amnistie (art.84 CP).
În Capitolul 14 CP al Federatiei Ruse se regáseste si „Liberarea minorilor de
ráspundere
penalá cu aplicarea másurilor de constrângere cu caracter educativ (art.90 CP).
Totodatá, un sir de articole din Partea specialá a legii penale
cercetate contin note ce
prevád liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá. Acestea sunt
notele prevázute
la art.122 CP „Contaminarea cu maladia SIDA”, art.127.1 CP „Traficul de fiinte
umane”, art.205
CP „Terorismul”, art.206 CP „Luarea de ostatici”, art.208 CP „Organizarea
unei formatiuni
paramilitare ilegale sau participarea la ea”, art.210 CP al FR „Crearea
sau conducerea unei
organizatii criminale”, art.222 CP „Procurarea, transferul, vânzarea, pástrarea,
transportarea sau
purtarea ilegalá a armelor si munitiilor”, art.223 CP „Fabricarea ilegalá a
armelor”, art.228 CP
„Circulatia ilegalá a substantelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor
lor”, art.275 CP
„Trádarea de Patrie”, art.276 CP„Spionajul”, art.278 CP „Uzurparea sau
mentinerea fortatá a
puterii de stat”, art.282.1 CP „Organizarea comunitáti extremiste”,
art.282.2 CP „Organizarea
activitátii unei organizatii extremiste” si art.291 CP „Darea de mitá”.
În general, modalitátile de liberare de ráspundere penalá ce se contin
atât în Partea
generalá cât si în cea specialá a CP al FR sunt analoage celor prevázute în CP al
RM, existá însá
si unele particularitáti privind reglementarea lor legislativá si aplicativá. Este
de remarcat faptul
cá Legea penalá a FR nu prevede astfel de modalitáti de liberare de
ráspundere penalá ca
„Liberarea de ráspundere penalá cu tragerea la ráspundere contraventionalá” (art.55
CP al RM),
„Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu renuntarea de buná voie la
sávârsirea infractiunii”
(art.56 CP al RM), „Liberarea conditionatá de ráspundere penalá” (art.59 CP al RM).
Potrivit doctrinei penale ruse, înlocuirea ráspunderii penale cu
ráspunderea
contraventionalá contravine notiunii si temeiului ráspunderii penale si din
aceste motive CP al
FR în actiune din 1996 a renuntat la formularea prevederilor ce ar
permite recalificarea
contraventionalá. [166, p.26]
Cât priveste „renuntarea de buná voie la sávârsirea infractiunii” aceasta,
potrivit CP al
FR, constituie o circumstantá care exclude infractiunea si nu o
modalitate de liberare de
ráspundere penalá, aceastá problemá necesitând sá fie investigatá în detaliu.
„Împácarea” potrivit CP al RF, comparativ cu al tárii noastre(art.109 CP
al RM), are
caracter discretionar, în plus aplicabilitatea acesteia este limitatá prin
conditia „sávârsirea
33
infractiunii pentru prima oará”. Toate acestea ne îndreptátesc sá credem cá
legiuitorul nostru este
mai predispus sá economiseascá represiunea penalá la solutionarea
relatiilor juridico penale de
conflict
Sub aspect aplicativ este remarcabil faptul cá urmárirea penalá nu poate înceta în
temeiul
art.75, 76, 78 CP al FR dacá persoana ce urmeazá sá fie liberatá de
ráspundere penalá se
pronuntá împotrivá, în astfel de situatii urmárirea penalá continuând în
ordine obisnuitá.
Considerám cá si acest subiect trebuie discutat pentru observarea impactului pe
care îl poate avea
asupra legislatiei penale a RM.
Actualul Cod penal al Ucrainei a fost adoptat de Rada Supremá la 5
aprilie 2001 si a
intrat în vigoare la 1 septembrie 2001. [262] Legea penalá utilizeazá în repetate
rânduri termenul
„liberarea de ráspundere penalá”, cu toate acestea însá, precum si în cazul Codului
penal al RM,
notiunea acestei institutii lipseste.
Potrivit doctrinei penale ucrainene, prin liberare de ráspundere penalá se
întelege –
„refuzul statului în persoana instantei de judecatá corespunzátoare,
efectuat în conformitate cu
legea penalá si cea procesual-penalá, de aplicare a másurilor cu caracter
juridico-penal asupra
persoanelor care au comis infractiuni” [263, p.43].
Modalitátile liberárii de ráspundere penalá pot fi clasificate în douá grupe:
1) obligatorii (imperative) – în prezenta cárora instanta de judecatá
este obligatá sá înceteze
urmárirea penalá. Astfel de modalitáti sunt prevázute în art.45 CP
(liberarea de ráspundere
penalá în legáturá cu cáinta activá), în art.46 CP (în legáturá cu împácarea) în
art.49, 106 CP
(în legáturá cu expirarea termenelor de prescriptie);
2) facultative (discretionare) – prezenta cárora permit, dar nu obligá
instanta de judecatá sá
înceteze urmárirea penalá. La aceastá grupá se atribuie liberarea de
ráspundere penalá în
legáturá cu încredintarea pe chezásie (art.47 CP), în legáturá cu
schimbarea situatiei (art.48
CP), liberarea de ráspundere penalá cu aplicarea másurilor de constrângere
cu caracter
educativ (art.97 CP).
Despre liberarea de ráspunderea penalá se mentioneazá si în Partea
specialá a Codului
penal al Ucrainei, fiind prevázutá în art.111 (Trádarea de patrie),
art.114 (Spionajul), art.175
(Neachitarea salariilor, burselor, pensiilor sau altor pláti obligatorii),
art.212 (Eschivarea de la
plata impozitelor, taxelor, alte pláti obligatorii), art.255 (Crearea unei
organizatii criminale),
art.258 (Actul de terorism), art.260 (Crearea ilegalá a formatiunilor
militare), art.263 (Traficul
ilegal de arme, munitii si explozivi), art.289 (Rápirea ilegalá a
mijlocului de transport), art.307
(Producerea, fabricarea, achizitionarea, depozitarea, transportul, transferul
sau vânzarea ilegalá
de droguri, substante psihotrope sau a analogelor lor), art.311
(Producerea, fabricarea,
34
achizitionarea, detinerea, livrarea precursorilor), art.369 (Darea de mitá).
În acest context
prezintá interes norma prevázutá de art.175 CP al Ucrainei ce nu are
analog în Legea penalá a
RM potrivit cáreia persoana care gestioneazá o întreprindere, institutie
sau organizatie este
liberatá de ráspundere penalá pentru abuz de serviciu care constá în
neplata nejustificatá a
salariului mai mult de o luná, precum si a burselor, pensiilor sau
altor pláti obligatorii pentru
cetáteni, precum si deturnarea de fonduri destinate acestor pláti, în cazul în
care, pâná la tragerea
la ráspundere penalá, sunt puse în aplicare plátile indicate.
Este de observat cá, potrivit legislatiei penale ucrainene, dreptul de liberare de
ráspundere
penalá este de competentá exclusivá a instantei de judecatá (alin.2 art.44 CP al
Ucrainei).
De asemenea, legislatia penalá a acestui stat, ca si cea a Federatiei
Ruse, interzice
încetarea urmáririi penale în temeiul liberárii de ráspundere penalá dacá
cel ce urmeazá sá fie
liberat se pronuntá împotrivá la aceasta (alin.2 al art.7
1
CPP al Ucrainei).
În Partea generalá a CP al Republicii Belarus[248] sunt prevázute urmátoarele
modalitáti
de liberare de ráspundere penalá:
• în legáturá cu expirarea termenelor de prescriptie (art.83 CP);
• tragerea la ráspundere contraventionalá (art.86 CP);
• pierderea caracterului social-periculos al faptei (art.87 CP);
• cáinta activá (art.88 CP);
• repararea benevolá a prejudiciului cauzat (art.88
1
CP);
• împácarea cu victima (art.89 CP);
• actul de amnistie (art.95 CP);
• liberarea de ráspundere penalá a minorilor (art.118 CP).
În Partea specialá a Codului penal al Republicii Belarus, de asemenea, sunt incluse
note
la o serie întreagá de articole care dispun liberarea de ráspundere
penalá în legáturá cu cáinta
activá, de exemplu: notele de la art. 235 „Legalizarea („spálarea”)” bunurilor
materiale, obtinute
pe cale ilegalá, art.287 „Crearea ilegalá a unei formatiuni militare”, art.289
„Terorismul”, art.291
„Luarea de ostatici”, art.328 „Circulatia ilegalá a substantelor narcotice,
psihotrope sau a
precursorilor”, art.357 „Chemári la rásturnarea sau schimbarea prin
violentá a puterii de stat”,
art.358 „Spionajul”, art.431 „Darea de mitá”, art.432 „Mijlocirea mitei”.
Comparativ cu Legea penalá a RM cea a Republicii Belarus prevede
întreruperea
termenelor de prescriptie, nu în cazul sávârsirii unei noi infractiuni pentru
care poate fi aplicatá
pedeapsa cu închisoarea pe un termen mai mare de doi ani (art.60 CP al
RM), ci atunci când
persoana comite o nouá infractiune intentionatá (art.83 CP al RB).
35
Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu pierderea caracterului
social-periculos al
faptei (art. 87 CP al Republicii Belarus) poate avea loc în cazul în
care se constatá cá, la
momentul examinárii cauzei penale, datoritá schimbárii situatiei fapta
comisá si-a pierdut
caracterul social periculos.
Comparativ cu art.58 CP al RM care reprezintá echivalentul acestei modalitáti de
liberare
de ráspundere penalá, Legea penalá a Republicii Belarus nu prevede liberarea de
ráspundere si în
cazul pierderii pericolului social al persoanei în legáturá cu schimbarea
situatiei. Din acest punct
de vedere constatám cá legea noastrá penalá este mai dispusá spre
reeducarea persoanelor care
au comis infractiuni în afara limitelor ráspunderii penale.
Potrivit doctrinei penale a Republicii Belarus menirea acestei modalitáti
de liberare de
ráspundere penalá este corectarea posibililor întârzieri de dezincriminare a unor
fapte.
În conformitate cu art.89 CP al Republicii Belarus liberarea de
ráspundere penalá în
legáturá cu împácarea cu victima, spre deosebire de art.109 CP al RM, are caracter
discretionar.
Aceastá comparatie ne permite sá concluzionám cá legea noastrá penalá este mai
predispusá sá
încurajeze vinovatii sá se împace cu victima spre deosebire de Legea penalá a
Republicii Belarus
care încurajeazá mai mult compensarea benevolá a prejudiciului pricinuit (art.88
1
CP al RB).
Pe lângá conditiile incluse în art.54 CP al RM, liberarea de ráspundere penalá a
minorilor
prevázutá de art.118 CP al Republicii Belarus mai este conditionatá prin prezenta
unei cereri din
partea párintilor sau a persoanelor ce-i înlocuiesc spre a le fi transmis sub
supraveghere minorul
si prin achitarea de cátre acestia a unei sume de bani în calitate de gaj.
Suma gajului este determinatá de cátre instantá, luând în considerare situatia
materialá a
párintilor sau a persoanelor ce-i înlocuiesc, în valoare de la zece la
cincizeci de salarii minime,
márimea cárora este stabilitá la data achitárii gajului. În cazul în
care persoana pusá sub
supraveghere, în termen de un an, a comis intentionat o nouá infractiune,
suma gajului trece la
veniturile de stat. În plus, trebuie remarcat faptul cá simpla cerere a párintilor
sau a persoanelor
ce-i înlocuiesc de a le fi transmis minorul în supraveghere nu influenteazá
instanta sá pronunte o
decizie pozitivá în acest sens. Instanta trebuie sá stabileascá
capacitatea acestor persoane de a
exercita un control eficient asupra comportamentului minorului si, de
asemenea, sá ia în calcul
caracteristica lor pozitivá.
Modalitatea de liberarea de ráspundere penalá a minorilor prevázutá de CP al
Republicii
Belarus se mai deosebeste de cea prevázutá de legislatia penalá a
Republicii Moldova si prin
caracterul ei irevocabil, adicá liberarea minorului nu mai poate fi
anulatá indiferent de
comportamentul ulterior al acestuia.
36
În partea generalá a Codul penal al Republicii Kazahstan semnat de cátre
Presedintele
Republicii la 16 iulie 1997 si intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998
[260] sunt prevázute
urmátoarele modalitáti de liberare de ráspundere penalá:
• Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu: cáinta activá (art.65 CP);
• Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu depásirea limitelor legitimei
apárári
(art.66 CP);
• Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu împácarea cu victima (art.67 CP);
• Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu schimbarea situatiei”(art.68 CP);
• Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu expirarea termenelor de
prescriptie
(art.69 CP).
În alin.1 al art.65 din Codul penal al Republicii Kazahstan (echivalentul
alin.1 al art.57
CP al RM) este prevázut cá „persoana care a sávârsit pentru prima oará o
infractiune usoará sau
mai putin gravá poate fi liberatá de ráspundere penalá dacá ea, dupá
sávârsirea acesteia, s-a
autodenuntat de buná voie sau a contribuit la descoperirea infractiunii
sau în alt mod a reparat
prejudiciul cauzat”. Din textul acestui articol este evident cá
„autodenuntarea benevolá”,
„contributia la descoperirea infractiunii„ si „repararea în alt mod a
prejudiciului cauzat„ sunt
legate prin conjunctia "sau", de unde reiese cá sunt alternative în raport una fatá
de alta, ceea ce
înseamná cá este suficientá comiterea mácar a unei dintre acestea. Art.57 CP al
RM sub aspect
tehnic este construit altfel, de aceea în literatura juridicá de specialitate
existá puncte de vedere
diferite cu privire la necesitatea cumulului actiunilor pozitive indicate în aceste
prevederi.
O noutate pentru legislatia Republicii Moldova este modalitatea de liberare de
ráspundere
penalá în legáturá cu depásirea limitelor legitimei apárári. Potrivit art.66 CP al
RK persoana care
a depásit limitele legitimei apárári în functie de circumstantele cauzei
poate fi liberatá de
ráspundere penalá.
Art.61 din CP al Republicii Kazahstan se deosebeste de art.109 CP al RM prin faptul
cá
prevede expres în ce cazuri organul competent este în drept sá libereze
de ráspundere penalá
vinovatul care s-a împácat cu victima si cazurile în care acesta este
obligat. Astfel „1.Persoana
care a comis o infractiune usoará sau a comis pentru prima oará o infractiune mai
putin gravá si
nu a provocat moartea sau vátámári grave pentru sánátatea umaná se
libereazá de ráspundere
penalá în cazul în care s-a împácat cu victima si a reparat prejudiciul
cauzat. 2.Persoana care a
comis o infractiune mai putin gravá poate fi liberatá de ráspundere
penalá în cazul în care s-a
împácat cu victima si a reparat prejudiciul cauzat acesteia”.
37
Partea specialá a Codului penal al Republicii Kazahstan, de asemenea, la
un numár
impunátor de articole prevede note liberatoare de ráspundere penalá,
acestea fiind notele de la
art.165 „Trádarea de Patrie”, art.166 „Spionajul”, art.168 „Uzurparea sau
mentinerea fortatá a
puterii de stat”, art.193 „Legalizarea banilor sau a altor bunuri materiale
obtinute ilegal”, art.231
„Luare de mitá”, art.233 „Terorismul”, art.234 „Luarea de ostatici”, art.236
„Organizarea ilegalá
a unei formatiuni paramilitare sau participarea la ea”, art.251 „Procurarea,
transferul, vânzarea,
pástrarea, transportarea sau purtarea ilegalá a armelor si munitiilor”, art.252
„Fabricarea ilegalá
a armelor”, art.259 „Prepararea, procurarea, pástrarea, transportarea,
transferul sau vânzarea
ilegalá a substantelor narcotice sau a altor substante”, art.297
„Párásirea locului accidentului
rutier”, art.312 „Coruperea activá”, art.318 „Lezarea onoarei si
demnitátii Presedintelui
Republicii Kazahstan si obstructionarea activitátilor sale”, art.319 „Lezarea
onoarei si demnitátii
deputatului si obstructionarea activitátilor sale”, art.320 „Insultarea unui
reprezentant al puterii”,
art.326 „Eschivarea de la serviciul militar”, art.352 „Declaratia
mincinoasá, concluzia falsá sau
traducerea incorectá”, art.372 „Párásirea samovolnicá a unitátii militare”,
art.375 „Încálcarea
regulilor serviciului militar”, art.373 „Dezertarea”, art.375 „Încálcarea
regulilor statutare cu
privire la serviciul militar”, art. 376 „Încálcarea regulilor statutare cu
privire la serviciul de
frontierá”, art. 377 „Încálcarea regulilor statutare cu privire la
serviciul de gardá”, art. 378
„Încálcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern”, art.379
„Încálcarea regulilor
statutare cu privire la mentinerea ordinii si securitátii publice”.
Prevederi analogice institutiei liberárii de ráspundere penalá se contin
si în legislatiile
penale a statelor europene. Astfel Codul penal al României prevede în art.90
institutia înlocuirii
ráspunderii penale care, dupá natura juridicá, echivaleazá cu modalitatea
de liberare de
ráspundere penalá cu tragerea la ráspundere contraventionalá prevázutá de art.55 CP
al RM.
Potrivit doctrinei penale române „înláturarea ráspunderii penale” este institutia
juridicá ce
reglementeazá modul în care instanta de judecatá, în cazul sávârsirii unei
infractiuni, înlocuieste
ráspunderea penalá cu o ráspundere extrapenalá dacá sunt îndeplinite conditiile
cerute de lege, în
scopul unei mai eficiente si echitabile restabiliri a ordinii de drept.
În raport cu prevederile art.90 CP al României, înlocuirea ráspunderii
penale poate fi
dispusá de instantá numai dacá sunt întrunite, cumulativ, urmátoarele conditii:
• – conditii cu privire la infractiunea sávârsitá: sá fie sávârsitá o
infractiune; pedeapsa
aplicabilá respectivei infractiuni sá fie amendá sau închisoarea pâná la
un an ori fapta
sá fie una de furt (art.208 CP), abuz de încredere (art.213 CP), înseláciune în
formá tip
(art.215 alin.1 CP), delapidarea în formá tip (art.215
1
alin.1 CP) distrugere în formá tip
(art.217 CP), distrugere din culpá (art.219 alin.1 CP) dacá valoarea
pagubei nu
38
depáseste 10 lei sau neglijenta în serviciu art.249 CP) dacá valoarea
pagubei nu
depáseste 50 lei.
• – conditii referitoare la persoana infractorului: sá nu mai fi fost condamnat
anterior; sá
nu i se fi aplicat anterior mai mult de douá másuri administrative; prejudiciul
cauzat sá
fie integral acoperit pâná la pronuntarea hotárârii; atitudinea
fáptuitorului dupá
comiterea infractiunii sá dovedeascá regret; existá suficiente date pentru a
considera cá
fáptuitorul poate fi îndreptat fárá a i se aplica o pedeapsá.
Spre deosebire de conditiile prevázute de art.55 CP al RM cele incluse
în art.90 CP al
României sunt mult mai restrictive si datoritá acestui caracter, dupá cum relateazá
autorul român
M.A.Hotca, normele care reglementeazá înlocuirea ráspunderii penale au
intrat într-o cvasi-
desuetudine, dovadá în acest sens fiind lipsa, în ultimii ani, a unor
cazuri în care sá se facá
aplicarea acestei institutii[113, p.539].
Potrivit art.91 CP al României, în cazul în care instanta dispune
înlocuirea ráspunderii
penale, aplicá una din urmátoarele sanctiuni cu caracter administrativ:
1.Mustrarea; 2.Mustrarea
cu avertisment; 3.Amendá de la 10 lei la 1000 lei.
Pe lângá aceastá modalitate de liberare de ráspundere penalá ce se caracterizeazá
ca fiind
una discretionará, Legea penalá a României mai prevede si unele
modalitáti imperative numite
„Cauze care înláturá ráspunderea penalá” (Titlul VII al pártii generale
CP), acestea fiind:
amnistia (art.119 CP), prescriptia ráspunderii penale (art.121 CP), lipsa
plângerii prealabile sau
retragerea acesteia (art.131 CP) si împácarea pártilor (art.132 CP).
În contextul cercetárilor efectuate prezintá interes institutia prescriptiei care
este o cauzá
care înláturá ráspunderea penalá pentru o infractiune comisá, datoritá
trecerii unei perioade de
timp de la data sávârsirii acesteia. Aceastá institutie echivaleazá cu
modalitatea de liberare de
ráspundere penalá în legáturá cu expirarea termenilor de prescriptie
prevázutá de art.60 CP al
RM. Potrivit art.122 CP al României, cel mai mare termen de prescriptie este de
15 ani, stabilit
pentru infractiuni a cáror pedeapsá este închisoarea mai mult de 15 ani. Cel
mai mic termen de
prescriptie este de 3 ani pentru infractiuni cu închisoarea care nu depáseste un an
sau amenda.
Despre întreruperea termenilor de prescriptie se vorbeste în art.123 si
124 CP al
României si are loc atunci când se îndeplineste orice act procesual care
trebuie comunicat si
fáptuitorului (învinuit/inculpat). Dupá fiecare întrerupere începe un nou
termen de prescriptie.
Indiferent de numárul de întreruperi, în cazul în care termenul de prescriptie este
depásit cu încá
jumátate, intervine prescriptia specialá.
Prescriptia ráspunderii penale este suspendatá pe timpul cât o dispozitie
legalá sau o
împrejurare de neprevázut ori de neînláturat împiedicá punerea în miscare a
actiunii penale sau
39
continuarea procesului penal. Potrivit art.121 CP al României infractiunile
împotriva pácii si
omenirii sunt imprescriptibile.
Partea specialá a CP al României de asemenea contine prevederi ce se referá la
liberarea
de ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá asa numitele „cauze de
nepedepsire”. Acestea
sunt prevederile art.167 CP „Complotul”, art.170 CP „Nedenuntarea”, art.255
CP „Darea de
mitá”, art.262 CP „Nedenuntarea unor infractiuni”, art.323 CP„Asocierea
pentru sávârsirea de
infractiuni”.
Spre deosebire de CP al României, legislatiile penale a celorlalte state
europene prevád
nu modalitáti de liberare de ráspundere penalá, ci modalitáti de liberare
de pedeapsá care dupá
natura lor juridicá corespund institutiei liberárii de ráspundere penalá.
Astfel, în Partea generalá a Codului Penal al Frantei din 1992, [265]
în art.132-59 se
mentioneazá: “Liberarea de pedeapsá poate avea loc atunci când
resocializarea infractorului a
fost atinsá, daunele au fost recuperate iar urmárile negative, provocate de fapta
infractionalá, si-
au încetat efectul. Instanta judecátoreascá care ordoná eliberarea de
pedeapsá are dreptul sá
hotárascá dacá decizia de liberare de pedeapsá sá fie sau nu inclusá în
cazierul judiciar.
Liberarea de pedeapsá nu produce efecte asupra plátilor judiciare.” Un
astfel de continut ne
determiná sá considerám cá aici se subîntelege liberarea de ráspundere
penalá în legáturá cu
cáinta activá.
Legea penalá a Frantei mai prevede si institutia “Amânarea pronuntárii pedepsei”
care ar
putea sá corespundá cu modalitatea de liberare de ráspundere penalá în
legáturá cu expirarea
termenilor de prescriptie prevázutá de art.60 CP al RM.
Amânarea pronuntárii pedepsei în reglementarea juridico-penalá a Frantei poate fi
de trei
tipuri: 1) amânarea ordinará (art.132-60 – 132-62); 2) amânarea cu termen de
încercare (art.132-63
– 162-65); 3) amânarea cu prescriptia instantei (art.132-66 – 132-70).
Amânarea pronuntárii pedepsei potrivit primului tip are loc în cazul în
care instanta
considerá cá "autorul infractiunii este pe cale de a se corecta, prejudiciul este
compensat si frauda, care
serveste obiectul urmáririi penale, va înceta” (partea 1 art.132-60).
Totodatá instanta stabileste în
decizia sa data la care va pronunta pedeapsa (partea 2 art.132-60). Cu
toate acestea amânarea
pronuntárii pedepsei poate fi dispusá numai dacá învinuitul, în cazul
unei persoane fizice, sau
reprezentantul acestuia, în cazul unei persoane juridice, este prezent la audiere
(partea 3 art.132-60).
Decizia despre pedeapsá se pronuntá nu mai târziu de un an de la decizia de amânare
(st.132-
62). În sedinta a doua, instanta poate sá libereze inculpatul (nu
pronuntá sentinta de condamnare cu
stabilirea pedepsei, ceea ce înseamná cá-l libereazá de ráspundere
penalá), poate stabili pedeapsa
40
prevázutá de lege sau poate din nou sá amâne stabilirea pedepsei în conditiile
si în conformitate cu
prevederile art.132-62.
Amânarea pronuntárii pedepsei potrivit celui de al doilea tip corespunde mai mult
modalitátii
de liberare conditionatá de ráspundere penalá prevázutá de art.59 CP al
RM si constá în amânarea
pronuntárii pedepsei, stabilindu-i vinovatului un termen de încercare ce nu poate
depási un an. Decizia
curtii este supusá executárii imediate (art. 132-63).
În doctriná aceastá modalitate de liberare este numitá – probatiune si potrivit
surselor de drept
penal ea a fost introdusá în legislatia penalá a Frantei în 1975, fiind preluat
din dreptul penal anglo-
american. [68, p.94]
Amânarea pronuntárii pedepsei cu „stabilirea unui termen de încercare”
poate fi pusá în
aplicare doar în prezenta concomitentá a urmátoarelor conditii: 1) persoana în
cauzá nu a mai comis
alte delicte sau fapte penale, si 2) infractorul este pe cale de a se corecta, iar
prejudiciul se compenseazá
(articolul 132-63, 132-60).
Termenul de încercare include urmátoarele actiuni obligatorii: vinovatul
este obligat sá
ráspundá la apelurile functionarului responsabil de chestiuni de probare, sá-i
furnizeze informatiile si
documentele necesare pentru a-i fi verificate sursele de subzistentá, sá
avertizeze despre orice
schimbare de resedintá si muncá. În plus, în fiecare caz, luând în considerare
personalitatea inculpatului
si circumstantele infractiunii sau delictului comis, judecátorul îi poate impune
si alte obligatii care sunt
optionale (sá-si continue studiile sau educatia profesionalá, sá urmeze un
examen sau tratament
medical, sá repare prejudiciul chiar si în absenta unei actiuni civile, sá se
abtiná de la conducerea unor
mijloace de transport, sá nu viziteze locurile de vânzare a
báuturilor alcoolice, sá nu viziteze alti
condamnati, în special complicii infractiunii, sá nu pástreze sau sá nu poarte armá
de foc, etc. (articolul
132-43 - art. 132-45 ).
Prevederi de stimulare se contin si în articolele din Partea specialá a
Codului penal al
Frantei. De exemplu, în art.414-2 se mentioneazá cá „Orice persoaná care a
încercat sá comitá
una dintre infractiunile prevázute la art. 411-2, 411-3, 411-6, 411-9 si
412-1 este scutitá de
pedeapsá în cazul în care, dupá ce a informat autoritátile judiciare sau
administrative, a fost
posibilá prevenirea faptei si, dupá caz, identificarea altor delicventi”. În
art.414-3, de asemenea
se mentioneazá cá, „orice persoaná care a participat la conspiratia definitá de
articolul 412-2 este
scutitá de pedeapsá în cazul în care, înainte de a fi urmáritá penal,
a dezváluit autoritátilor
competente existenta conspiratiei ceea ce permite identificarea altor
participanti”.
Posibilitatea liberárii de ráspundere penalá este prevázutá si în Codul penal al
Spaniei din
23 noiembrie 1995[257]. Astfel în art.130 din Partea generalá a CP al Spaniei se
mentioneazá cá
ráspunderea penalá înceteazá în baza urmátoarelor temeiuri: decesul
vinovatului, executarea
41
pedepsei, gratierea, iertarea de cátre victimá, dacá este prevázutá de
Lege, prescriptia
infractiunii, prescriptia pedepsei.
Potrivit aceluiasi articol, iertarea trebuie sá se acorde în mod explicit
înainte de
executarea pedepsei. Instanta de judecatá sau tribunalul ascultá victima
dupá pronuntarea
sentintei, însá pâná la începerea executárii pedepsei. În cazul
infractiunilor sau delictelor
împotriva minorilor sau persoanelor disponibilizate, instanta sau tribunalul, luând
act de párerea
procurorului, poate respinge iertarea vinovatului, dispunând continuarea
procedurii, cu urmárirea
penalá publicá, sau executarea pedepsei.
Termenul de prescriptie potrivit art.131 Cod penal al Spaniei, se
calculeazá în functie de
pedeapsá. Cel mai mare termen de prescriptie este de 20 ani pentru infractiuni cu o
pedeapsá mai mare
de cincisprezece ani privatiune de libertate, iar cel mai mic termen de prescriptie
este de 3 ani pentru
crime mai putin grave. Termenul de prescriptie pentru calomnie si insultá este de
un an. În cazul în care
pedeapsa prevázutá de lege, a fost diminuatá, în conformitate cu
prevederile articolului indicat,
termenul de prescriptie nu se reduce. Pentru infractiunea de genocid nu existá
prescriptie.
Potrivit art.132 CP al Spaniei, termenele de prescriptie indicate se calculeazá din
ziua comiterii
infractiunii. În cazul infractiunii continue sau în curs de desfásurare, aceste
termene sunt calculate de la
data ultimei actiuni sau depásirii situatiei ilegale. Suspendarea termenilor de
prescriptie are loc în orice
moment, dacá în privinta persoanei a fost initiatá o cauzá penalá. Noul termen de
prescriptie începe cu
încetarea cauzei penale sau finalizarea acesteia, fárá emiterea sentintei de
condamnare.
În art.268 CP al Spaniei se vorbeste despre liberarea de ráspundere penalá a
sotilor ce nu sunt
divortati legal precum si ascendentilor, descendentilor, rudelor surorilor
sau fratilor adoptivi pentru
infractiuni comise între ei si dacá nu sunt legate de intimidare sau aplicarea
violentei, astfel de fapte
servind obiectul ráspunderii civile.
Partea specialá a Codului penal al Spaniei, de asemenea, contine o serie de
prevederi menite sá
elimine ráspunderea penalá a persoanelor care au comis anumite infractiuni. Astfel,
sectiunea XIV din
Codul penal al Spaniei „Crime împotriva finantelor publice si securitátii sociale”
în pct.4 al art.305 este
prevázutá liberarea de ráspundere penalá a persoanei „care rectificá
situatia fiscalá în legáturá cu
datoriile mentionate la primul paragraf al acestui articol, înainte ca aceste
obligatii sá fi fost notificate
de cátre autoritatea fiscalá care a initiat actiuni de control orientate spre
stabilirea obligatiunilor fiscale,
sau în cazul în care astfel de actiuni nu ar fi avut loc înainte ca
Procuratura, acuzatorul de stat sau
reprezentantul procesual al administratiei regionale sau locale, sá depuná
o plângere sau o cerere
împotriva persoanei vizate”.
Pct.3 al art.307 a CP al Spaniei reglementeazá liberarea de ráspundere penalá a
persoanei „care
rectificá situatia în legáturá cu datoriile mentionate la primul paragraf al
acestui articol înainte de a fi
42
înstiintat despre initierea actiunilor de control, orientate spre identificarea
acestor obligatii, sau atunci
când astfel de actiuni nu sunt efectuate, înainte ca Procuratura sau
Avocatul Securitátii Sociale sá
depuná o plângere sau o declaratie împotriva persoanei.
În conformitate cu art.427 se libereazá de pedeapsá pentru luare de mitá
persoana, care
accidental, a cedat insistentelor unui functionar sau functionar public de a-i
oferi cadouri sau servicii si
anuntá despre aceasta functionarul responsabil de investigatii, pâná la
începerea procedurilor
respective, dacá de la ziua sávârsirii faptei nu au trecut mai mult de zece zile.
Codul penal al Republicii Federale Germania[264] de asemenea prevede
modalitáti de
liberare de ráspundere penalá dar care sunt reglementate în limitele
institutiei liberárii de
pedeapsá. Astfel în pct.1 al art.78 CP „Termenii de prescriptie” se
mentioneazá: „Expirarea
termenilor de prescriptie exclude pedeapsa si másurile de corectare si
securitate”. Potrivit aceluiasi
articol termenele de prescriptie nu se aplicá pentru infractiunile
prevázute de art.220 (genocidul) si
art.211 (omorul).
Pct.3 a art.78 CP al Germaniei stabileste termenii de prescriptie pentru
diferite categorii de
infractiuni, cel mai mare termen fiind de 30 ani pentru infractiuni a cáror
pedeapsá este închisoarea pe
viatá, iar cel mai mic termen este de 3 ani pentru sávârsirea unor
delicte a cáror pedeapsá este
închisoarea pe un termen mai mic de un an.
În art.78a se mentioneazá cá termenele de prescriptie se calculeazá din momentul
consumárii
faptei. În cazul în care consecinta ce intrá în componenta infractiunii,
survine mai târziu, atunci
termenele de prescriptie se calculeazá din acel moment.
Termenele de prescriptie potrivit art.78b se suspendá:
1) pâná la împlinirea celui de al optsprezecelea an de viata al victimei dacá în
privinta acesteia a
fost comisá o faptá prevázutá de art.176-179;
2) pe durata în care, potrivit legii, urmárirea penalá nu poate fi pornitá sau nu
poate continua.
Aceste prevederi nu se aplicá în cazul în care fapta nu poate fi investigatá din
cauza lipsei plângerii de
învinuire privatá, nu existá permisiunea sau indicatiile respective de efectuare a
urmáririi penale.
Din continutul art.78c rezultá cá termenul de prescriptie se întrerupe în raport cu
desfásurarea
actiunilor de urmárire penalá sau a celor judiciare indicate în acest articol. Dupá
întrerupere, termenul
de prescriptie se calculeazá din nou. Urmárirea penalá nu mai poate avea loc din
cauza prescriptiei în
cazul în care dupá expirarea termenului dublu indicat în art.78a au mai expirat cel
putin trei ani precum
si în cazul în care termenul de prescriptie potrivit legilor speciale este mai mic
de trei ani.
Partea specialá a CP al Germaniei, de asemenea, contine o serie de
prevederi de stimulare,
numite „Cáintá activá” si se referá la anumite infractiuni. De exemplu,
în alin.1 al art.83a CP se
mentioneazá: „În cazurile prevázute de articolele 81 („Trádarea statului
Federativ”) si 82 („Trádarea
43
teritoriului”), instanta poate diminua pedeapsa sau sá renunte la
pedeapsá, în cazul în care autorul,
benevol, renuntá la continuarea punerii în aplicare a actului si previne pericolul
ce-i este cunoscut ...”.
Liberarea de pedeapsá în legáturá cu cáinta activá este prevázutá si
pentru continuarea activitátii
partidului recunoscut neconstitutional (art.84), activitatea de agent în scopul
sabotajului (art.86), spionaj
(art. 98), crearea organizatiei criminale (art. 129), crearea comunitátilor
teroriste (art. 129a), etc.
De remarcat este faptul cá liberarea de pedeapsá în cazurile prezentate
poartá caracter
discretionar, existá însá si prevederi cu caracter imperativ, obligând instanta sá
libereze persoana care a
comis o infractiune. Potrivit art.149 CP al Germaniei, pedeapsa nu se aplicá
persoanei pentru pregátirea
falsificárii banilor sau a altor simboluri de platá în cazul în care renuntá în mod
voluntar la sávârsirea
infractiunii pregátite, previne pericolul provocat, distruge, si face
inutile mijloacele de falsificare sau
notificá existenta lor organelor de drept sau le transmite acestora. În
conformitate cu alin.9 al art. 261
CP al Germaniei nu se aplicá pedeapsa pentru „spálarea banilor” persoanei
care, în mod voluntar, a
informat autoritátile competente, dacá în acel moment infractiunea nu este
descoperitá în totalitate sau
partial de cátre organele de drept si autorul stie despre aceasta. În
art.310 CP al Germaniei se
mentioneazá cá nu se pedepseste persoana care benevol a stins incendiul înainte
ca autoritátile sá-l fi
localizat si înainte ca incendiul sá fi produs si alte pagube decât cele produse
deja.
Prevederi stimulatorii liberatoare de pedeapsá în legáturá cu cáinta activá sunt
stipulate si într-
un sir de alte articole referitoare la „Crearea unei situatii periculoase de
producere a unei explozii cu
folosirea energiei nucleare” (art.307), „Crearea unei situatii periculoase de
producere a unei explozii cu
folosirea substantelor explozive” (art.308), „Abuzul de radiatii ionizante”
(art.309), „Evacuarea de
radiatii ionizante” (art.311), „Producerea incorectá a instalatiilor
tehnico-nucleare”(art.312), „Crearea
situatiei legate de inundatii” (art.313) etc. Investigând prevederile de stimulare
din Partea specialá a CP
al Germaniei putem mentiona cá, spre deosebire de legislatia penalá a Republicii
Moldova, conform
cáreia cáinta activá poate avea loc doar dupá sávârsirea infractiunii, în dreptul
penal al Germaniei cáinta
activá poate avea loc si la etapa preinfractionalá. Totodatá prevederile de
stimulare de cele mai multe
ori poartá un caracter discretionar.
Rezumând cele expuse în prezentul capitol putem mentiona cá institutia
liberárii de
ráspundere penalá a fost si continuá sá rámâná foarte actualá mai ales
acum când vectorul
politicii tárii noastre este orientat spre edificarea unui stat de drept
în care pedeapsa penalá nu
reprezintá un scop în sine ci un mijloc juridic de reeducare si
corectie a persoanelor care au
încálcat restrictiile stabilite de legea penalá. Liberarea de ráspundere
penalá este acea institutie
de drept penal menitá sá contribuie eficient la reeducarea vinovatilor în
sávârsirea infractiunilor
prin stimularea comportamentului lor pozitiv, pe de o parte, iar, pe de altá
parte, la economisirea
rationalá si eficientá a represiunii penale în conditiile în care
restabilirea ordinii de drept este
44
posibilá si în afara limitelor ráspunderii penale. Societátile democratice
în general precum si
oamenii de stiintá în particular sunt permanent preocupati de perfectionarea dar si
cáutarea noilor
alternative ráspunderii penale utile procesului de prevenire si curmare a
criminalitátii.
Liberarea de ráspundere penalá ca de altfel si alte institutii de drept
este înconjuratá de
multiple probleme atât cu caracter general cît si particular. La solutionarea
problematicii acestei
institutii si-au adus aportul o multime de cercetátori din tará si de peste
hotare, cu toate acestea
însá existá multe probleme nesolutionate sau foarte general abordate
existenta cárora
submineazá natura juridicá a acestei institutii. În lipsa unor limite
clare privind realizarea
liberárii de ráspundere penalá nu poate fi vorba despre asigurarea
integralá a drepturilor si
libertátilor cetátenilor. Liberarea nejustificatá a infractorilor de
ráspundere penalá poate crea
impresia atât vinovatilor cît si persoanelor apropiate acestora despre loialitatea
evitárii pedepsei
penale, incompetenta organelor de drept, functionarea defectuasá a
sistemului judecátoresc
încurajându-i sá-si continue activitatea infractionalá iar, pe de altá parte,
liberarea de ráspundere
penalá a persoanei atrase nejustificat la ráspundere penalá este o
încálcare directá a drepturilor
acesteia la reabilitare, situatie inadmisibilá într-un adevárat stat de
drept. Permanentele
modificári legislative a prevederilor liberárii de ráspundere penalá
demonstreazá, pe de o parte,
importanta si necesitatea acestei institutii de drept, tendinta
legiuitorului de a o perfectiona, iar
pe de altá parte, confirmá odatá în plus necesitatea supunerii ei unui studiu
aprofundat, pentru a
oferi practicii recomandári stiintifice întemeiate în vederea aplicárii
normelor penale
nominalizate, obiectiv ce ni-l propunem sá-l realizám în continuare.
Asadar problema spre cercetare a prezentului studiu constá în determinarea
legitátilor
conceperii si dezvoltárii ulterioare a institutiei liberárii de ráspundere
penalá, determinarea
limitelor de realizare a prevederilor acesteia, precum si aprecierea relatiilor
sociale reglementate
sau nereglementate de dreptul penal ce se formeazá în procesul de aplicare a
dispozitiilor Legii
penale si celei procesual penale a Republicii Moldova privind liberarea de
ráspundere penalá.
Solutionarea acestei probleme va fi orientatá în direc.ia investigárii institutiei
liberárii de
ráspundere penalá în contextul legislatiei Republicii Moldova sub aspect
istoric, teoretic,
legislativ si aplicativ si anume: generalizarea experientei legislatiei
penale autohtone,
interpretarea si aplicarea prevederilor juridico penale, elaborarea propunerilor
de îmbunátátire a
legislatiei penale nationale.
Scopul de bazá al prezentei lucrári rezidá în efectuarea, pe baza
experientei istorice,
cercetárilor teoretice si a materialelor emperice, a unor investigatii
ample despre institutia
liberárii de ráspundere penalá reglementatá de legislatia penalá a
Republicii Moldova,
apreciindu-i notiunea, esenta juridicá, temeiurile si trásáturile ce o
deosebesc de alte institutii
45
asemánátoare, analizându-i particularitátile fiecárei modalitáti de liberare
de ráspundere penalá,
elaborând astfel un complex de recomandári fundamentate stiintific în
vederea îmbunátátirii
prevederilor legislative corespunzátoare precum si punerea lor în aplicare.
Acest scop multiaspectual este conditionat de formularea si solutionarea
stiintificá a unui
numár de obiective organic legate între ele si interdependente, acestea fiind:
• Analiza no&iunii #i con&inutului rspunderii penale - categorie indispensabil a
institu&iei
liberrii de rspundere penal, obiectiv a cárui stabilire si realizare se impune din
considerentul
cá ráspunsul celor mai esentiale si mai sensibile probleme ale
institutiei liberárii de ráspundere
penalá se regáseste în continutul notiunii ráspunderii penale, ori
necesitatea elucidárii notiunii
ráspunderii penale s-a acutizat tocmai în momentul în care pentru prima
oará în textul legii
penale a fost folosit termenul „liberarea de ráspundere penalá” în
contextul delimitárii ei de
„liberarea de pedeapsá” si anume pentru a ráspunde la întrebarea de la ce anume
urmeazá sá fie
liberatá persoana care a sávârsit o infractiune si prin ce se deosebeste
liberarea de pedeapsá de
liberarea de ráspundere.
• Cercetarea #i precizarea prevederilor legii penale privind temeiul
rspunderii penale,
caracteristic esen&ial a liberrii de rspundere penal, realizarea prezentuli
obiectiv fiind
dictatá de faptul cá legea penalá nu este suficient de consecventá în
terminologia folositá la
aprecierea faptei care genereazá ráspunderea penalá si a faptei pentru care este
dispusá liberarea
de ráspundere penalá, în calitate de temei al ráspunderii penale fiind
folosit termenul „faptá
prejudiciabilá” si „componenta de infractiune” (art.51 CP), iar în cazul
liberárii de ráspundere
penalá fiind folositi termenii „faptá ce contine semnele componentei de
infractiune” (art.53 CP)
si „infractiune” (art.54, 55, 57, 58 ,59 si 60 CP). Prin urmare devine insuficient
de clar coraportul
dintre temeiul ráspunderii penale si infractiune dat fiind faptul cá în lipsa
temeiului ráspunderii
penale nu poate avea loc nici liberarea de ráspundere penalá, temeiul
ráspunderii penale fiind
caracteristica esentialá a institutiei liberárii de ráspundere penalá.
• Caracterizarea originii #i evolu&iei institu&iei liberrii de rspundere penal,
obiectiv ce
rezultá din considerentul cá fárá cunoasterea adecvatá a trecutului nu se poate
construi un viitor
prosper. Dezvoltarea si perfectionarea adecvatá a institutiei liberárii de
ráspundere penalá poate
avea loc doar în prezenta unor cunostinte veridice despre premizele politice,
economice, sociale
si juridice ce au conditionat aparitia si evolutia acestui concept.
• Concretizarea defini&iei, esen&ei juridice #i temeiului liberrii de
rspundere penal,
realizarea cáruia se impune cu necesitate în conditiile în care nici
mediul academic autohton si
46
nici cel din stráinátate nu au stabilit o viziune unanim acceptatá cu
privire la continutul, esenta
juridicá si temeiul liberárii de ráspundere penalá.
• Stabilirea deosebirilor dintre institu&ia liberrii de rspundere penal #i
cea a
circumstan&elor care exclud infrac&iunea, necesitatea realizárii acestui obiectiv
fiind determinatá
de: inconsecventa legiuitorului în privinta determinárii naturii juridice a
unor circumstante care
pe de o parte constituie temei de excludere a ráspunderii penale iar pe de altá
parte modalitate de
liberare de ráspundere penalá, fiind vorba despre renuntarea de buná voie
la sávârsirea
infractiunii; de faptul cá în plan teoretic nu existá suficientá claritate în
privinta distintiei dintre
circumstantele care exclud infractiunea si modalitátile de liberare de
ráspundere penalá, unii
autori considerând cá renuntarea de buná voie la sávârsirea infractiunii,
iresponsabilitatea,
minoritatea fac parte din grupa circumstantelor institutiei liberárii de
ráspundere penalá. [147,
p.17-20], altii însá sustinând cá aceste circumstante se atribuie la
grupa celor care exclud
infractiunea. [170, p.11-12]; de faptul cá nici în practica judiciará nu existá
suficientá luminá în
privinta unei delimitári clare între institutia liberárii de ráspundere
penalá si cea a
circumstantelor care exclud infractiunea, cel putin asa rezultá din
terminologia folositá de unii
practicieni în deciziile pronuntate. [25; 3; 129].
• Delimitarea institu&iei liberrii de rspundere penal de 'nlturarea de
rspundere
penal #i liberarea de pedeaps, obiectiv conditionat mai întâi de faptul cá în
literatura juridicá
din stráinátate modalitátile înláturárii de ráspundere penalá si cele ale
liberárii de ráspundere
penalá sunt studiate în cadrul aceleiasi institutii, iar în literatura
autohtoná n-au fost întâlnite
interpretári care ar stabili criterii de delimitare între acestea.
Totodatá realizarea obiectivului
propus este conditionatá de incertitudinea deosebirii dintre institutia
liberárii de ráspundere
penalá si cea a liberárii de pedeapsá în conditiile în care legea procesual penalá
identificá aceste
douá institutii prin prevederile art.389 CPP în care se dispune adoptarea sentintei
de condamnare
fárá stabilirea pedepsei atât în cazul modalitátilor de liberare de ráspundere
penalá prevázute de
art.57 si 58 CP al RM cât si în cazul liberárii de pedeapsá a minorilor prevázute
de art.93 CP al
RM. Analiza practicii judiciare demonstreazá faptul cá unii judecátori nu pun
accent pe diferenta
dintre liberarea de ráspundere penalá si liberarea de pedeapsá pronuntând
decizii de liberare de
pedeapsá cu tragerea în temeiul art.55 CP la ráspundere contraventionalá [13]
• Elucidarea corela&iei institu&iei liberrii de rspundere penal cu
principiul
constitu&ional prezum&ia de nevinov&ie, stabilirea si îndeplinirea acestui
obiectiv fiind
determinatá în primul rând de discutiile îndelungate purtate intre savanti
pe marginea acestui
subiect care devene din ce în ce mai sensibil iar argumentele expuse în
favoarea pástrárii
47
institutiei vizate în legea penalá nu mai rezistá criticilor. Totodatá acest
obiectiv este determinat
si de faptul cá legea penalá autohtoná a înregistrat câteva modificári
în vederea stabilirii
competentei organului cu dreptul de a libera de ráspundere penalá
persoana care a sávârsit o
infractiune fiindu-i astfel recunoscutá vinovátia în sávârsirea infractiunii
incriminate.
• Studierea legisla&iilor penale ale altor state pentru utilizarea
experien&ei pozitive ale
acestora 'n solu&ionarea problemelor corelate cu imperfec&iunea reglementrii
juridico-penale a
liberrii de rspundere penal 'n dreptul intern, însusi continutul acestui
obiectiv dezváluind
importanta si necesitatea realizárii lui.
• Investigarea teoretico-practic a modalit&ilor concrete de liberare de
rspundere
penal prevzute de legisla&ia penal a &rii noastre, identificarea
problemelor #i solu&iilor
corespunztoare privind implimentarea acestora 'n activitatea practic a organelor de
urmrire
penal #i a instan&elor de judecat, acest obiectiv fiind conditionat
de necesitatea elaborárii
unei metodologii privind aplicabilitatea modalitátilor de liberare de ráspundere
penalá în scopul
sporirii calitátii aplicárilor practice.
• Formularea propunerilor de perfec&ionare a prevederilor legisla&iei
penale ce
reglementeaz temeiurile #i condi&iile liberrii de rspundere penal, obiectivul
impunându-se
ca o finalitate logicá a studiului realizat ce are menirea sá sporeascá calitatea
legislatiei penale la
capitolul investigat si prin aceasta sporirea calitátii aplicárii practice a
respectivelor prevederi.

Concluzii la Capitolul I
1. În perioada de actiune a Codului penal al RM din 1961 problemele institutiei
liberárii de
ráspundere penalá au servit obiectul de studiu al multor cercetátori,
majoritatea lucrárilor
stiintifice fiind editate peste hotarele tárii noastre. Analiza rezultatelor
investigatiilor efectuate de
diferiti cercetátori demonstreazá cá, în plan stiintific, nu a existat
unanimitate de opinii în
privinta multor probleme atât cu caracter general cât si particular ale
institutiei liberárii de
ráspundere penalá (notiunea liberárii de ráspundere penalá, natura
juridicá, esenta, temeiurile
acesteia etc.). În aceste conditii desigur nu putea fi vorba despre o practicá
unitará a prevederilor
acestei institutii si nici despre exploatarea maximá a întregului
potential anticriminogen al
acesteia.
2. Principala cauzá a divergentelor de opinii privind solutionarea
problematicii liberárii de
ráspundere penalá a fost lipsa unei viziuni unanime cu privire la
notiunea si continutul
ráspunderii penale. Este practic incontestabil faptul cá ráspunderea penalá
este o notiune
indispensabilá a liberárii de ráspundere penalá si doar în corespundere cu
notiunea si continutul
ráspunderii penale pot fi solutionate si problemele institutiei liberárii de
ráspundere penalá.
48
3. Divergentele de opinii cu privire la problemele principiale ale
liberárii de ráspundere
penalá au continuat sá existe si dupá definirea legalá a institutiei ráspunderii
penale prin intrarea
în actiune a actualului Cod penal al RM. Astfel nu existá unanimitate în privinta
notiunii, esentei
si temeiului liberárii de ráspundere penalá precum nu existá unanimitate nici
asupra continutului,
limitelor de realizare, temeiului si notiunii ráspunderii penale.
4. Prin adoptarea noului Cod penal al RM institutia liberárii de ráspundere penalá
a suportat
mai multe modificári (includerea tuturor modalitátilor de liberare de
ráspundere penalá într-un
capitol separat, introducerea unor modalitáti noi de liberare de ráspundere penalá)
care la rândul
lor au generat alte probleme nestudiate pâná atunci si, în majoritatea
cazurilor, nestudiate sau
putin elucidate si pâná în prezent: problema deosebirii dintre liberarea
de ráspundere penalá si
înláturarea ráspunderii penale; problema esentei liberárii de ráspundere
penalá prin sentinta de
condamnare art.389 CPP al RM, problema naturii juridice a faptei comise
care în rezultatul
schimbárii situatiei nu mai prezintá caracter prejudiciabil (art.58 CP),
problema legalitátii
liberárii de ráspundere penalá în legáturá cu renuntarea de buná voie la
sávârsirea infractiunii
(art.56 CP) în conditiile în care legea penalá nu incrimineazá actiunile de
pregátire sau tentativá
sistate din propria vointá a fáptuitorului adicá în legáturá cu renuntarea de buná
voie la sávârsirea
infractiunii (art.26, 27 CP) etc.
5. Problemele teoretice privind institutia liberárii de ráspundere penalá
sunt resimtite si în
rândurile practicienilor, imprecizia si incertitudinea unor prevederi legale
conduce la aplicarea
neunitará a acestora sau, în unele cazuri, la abtinerea de la aplicarea lor, fapt
ce demonstreazá cá
existá încá un bogat potential antiinfractional neexploatat al acestei institutii.
6. Analiza datelor statistice precum si propriile investigatii privind
aplicarea modalitátilor
de liberare de ráspundere penalá de cátre judecátorii si procurorii din
oficiu demonstreazá cá
practica judiciará este orientatá spre aplicarea modalitátii de liberare
cu tragerea la ráspundere
contraventionalá, acestea constituind peste 84% din numárul total de
cazuri încetate în temeiul
art.53 CP. În foarte putine cazuri (mai putin de 2%) se aplicá liberarea de
ráspundere penalá în
legáturá cu cáinta activá. La fel de rar se aplicá si modalitatea de liberare de
ráspundere penalá
conditionatá în 2008 constituind 5,6% iar în 2009 aproximativ 1,5% din numárul
total de cauze
încetate cu liberarea de ráspundere penalá.
7. Investigatiile mediului academic din stráinátate cu privire la
abordarea problemelor
institutiei liberárii de ráspundere penalá sunt mult mai numeroase si mai
complete. Multe din
sugestiile si concluziile formulate în diferite lucrári, în special în
tezele de doctor dedicate
acestui subiect, sunt interesante si utile pentru doctrina penalá
nationalá, însá ele sunt axate pe
legislatiile statelor respective si nu ráspund la întrebárile specifice legislatiei
penale nationale.
49
8. Institutia liberárii de ráspundere penalá reglementatá de legislatia
penalá a Republicii
Moldova este mult asemánátoare cu legislatiile penale a statelor CSI, fapt absolut
firesc deoarece
aceste tári împreuná cu Republica Moldova, fiind membre ale fostei URSS,
au avut legislatii
penale aproape identice. Totodatá, la acest capitolul atestám si anumite
diferente: 1) o parte din
state spre deosebire de Republica Moldova au renuntat la unele modalitáti
de liberare de
ráspundere penalá (cu tragerea la ráspundere contraventionalá, în legáturá
cu schimbarea
situatiei); 2) tehnica legislativá în reglementarea modalitátilor analogice
de liberare de
ráspundere penalá este diferitá; 3) legislatiile penale a unor state contin
modalitáti de liberare de
ráspundere penalá nespecifice legislatiei noastre penale, 4) Codul penal
al Republicii Moldova
contine modalitáti de liberare ce nu au echivalent în legislatia penalá
a altor state (liberarea
conditionatá - art.59 CP al RM).
9. Legislatia penalá a statelor europene în general nu face deosebire
între modalitátile de
liberare de ráspundere penalá si modalitátile de liberare de pedeapsá.
Aceleasi temeiuri si
conditii reglementate de legislatia noastrá penalá în limitele institutiei
liberárii de ráspundere
penalá, în legislatia statelor europene sunt cercetate în limitele
institutiei liberárii de pedeapsá,
fapt ce ne permite sá concluzionám cá legislatia penalá europeaná
identificá liberarea de
ráspundere penalá cu liberarea de pedeapsá, în timp ce dreptul nostru
penal delimiteazá clar
aceste douá institutii.

50
II. LIBERAREA DE R#SPUNDERE PENAL#: NO)IUNE I REGLEMENT#RI DE
DREPT
2.1. Evolu.ia institu.iei liber,rii de r,spundere penal,
Potrivit surselor istorice, conceptul de a libera de ráspundere penalá o
persoaná ce a
comis o infractiune, atunci când, în virtutea unor împrejurári sau
diferitor conditii, poate fi
restabilitá ordinea de drept fárá constrângere penalá, a fost si este
specific tuturor perioadelor
istorice de dezvoltare a neamului nostru si s-a manifestat în functie de
politica penalá
caracteristicá epocii respective.
În perioada când strámosii nostri, geto-dacii, îsi fáceau dreptate dupá
principiul
talionului, regásim acest concept în unele evenimente istorice importante
deducându-se
realizarea lui preponderent la vointa rázbunátorului. Astfel istoricii
greci Aron si Diodor
relateazá cá în 292 î.e.n. Lisimah, regele Traciei eleniste, a fost
învins de cátre geto-daci,
devenind prizonier de rázboi si urmând sá-i fie aplicatá pedeapsa capitalá. În
aceste împrejurári,
însusi Dromihete, regele geto-dacilor, convinge adunarea poporului care-i cerea
moartea cá este
mai bine sá fie eliberat câstigând în persoana acestuia un aliat.
[115, p.53, 64; 29, p.4]
La romani, conceptul liberárii se realiza sub sfera de aplicare a
sistemului
compozitiunii. Potrivit Legii celor XII Table adoptatá în 451 î.e.n.
atunci când autorul furtului
era un om liber putea fi vândut de cátre victimá ca sclav peste hotarele Romei
(Trans Tiberium),
delicventului lásându-i-se totusi posibilitatea de a se întelege cu victima si a
rámâne nepedepsit
în schimbul unui anumit numár de zile lucrate sau a unei sume de bani. [125, p.317-
319]
Sistemul compozitiunii este reflectat si de paginile istoriei referitoare
la perioada
Daciei romane, iar profesorul V.Hanga sustine continuarea acesteia chiar
si dupá retragerea
autoritátilor romane din Dacia, însá în perioada obstilor deválmase ea
fiind lásatá la învoiala
pártilor, apoi “tarificatá” prin diverse acte normative. [110, p.106]
Legislatia penalá prevázutá de “Obiceiul pámântului” a lárgit sfera
infractiunilor
asupra cárora putea fi aplicatá compozitiunea (asa numita “dusegubina”)
cuprinzând atât
infractiuni usoare “vini mici” (furt márunt) cât si infractiuni grave
“vini mari” (omorul unei
persoane). [115, p.430]
Odatá cu aparitia statului, domnitorul, cu scopul concentrárii puterii si al
înfricosárii
supusilor, devine figura supremá în materie de judecatá[115, p.456] si
preia controlul asupra
“dusegubinei”, liberarea fácându-se dupá propriul sáu cuget. Dimitrie
Cantemir aminteste, în
scrierile sale, cá ucigasul, care se întelegea cu rudele victimei, putea, “spre
mila domnului” sá fie
51
scutit de pedeapsá, dar nu în mod sigur (“Domnul putea considera c interesul
ob#tesc cerea mai
degrab pedepsirea exemplar dec*t plata capului”). [115, p.431]
Începând cu sec.XVII sunt introduse termenele de prescriptie ca modalitate de
evitare
a pedepsei. Astfel din 1612 “táranii fugari” nu mai erau întorsi fortat
la vatrá dacá expirau
anumite termine ce variau de la un domnitor la altul (6 ani, 15 ani, 7ani etc.).
[29, p.57]
Potrivit primelor surse de drept scris: “Cartea Româneascá de învátáturá”
si
“Îndreptarea legii”, conceptul liberárii putea fi realizat prin vointa
judecátorului (“dup voia
guide&ului”) [91, p.166] (“Certarea (pedeapsa) ce se d 'n vacul de-
acuma…, iaste dup voia
giude&ului #i giude&ul cum va vrea, a#ea-i va certa”) [91, p.321]. Astfel
judecátorul era obligat sá
ia în consideratie apartenenta la clasa socialá[105, p.210], cunoasterea temeinicá
a unui mestesug
“frumos si scump”, [91, p.172] vârsta micá (pâná la 14-15 ani) sau prea
înaintatá, unele
dezabilitáti fizice (orbirea, surzenia, afonia) si psihice (alienatia
mintalá a infractorului), starea
de ebrietate, apartenenta de sex (comiterea infractiunii de cátre o femeie). [29,
p.71] Si termenele
de prescriptie constituiau o cale de evitare a pedepsei, chiar dacá erau
prevázute doar pentru
anumite fapte (furt – 5 ani, ránire – 10 ani) [72, p.134]. Aplicarea prescriptiei
la început asupra
“táranilor fugari” iar pe urmá si asupra altor fapte ne permite sá tragem concluzia
cá elemente de
politica penalá erau orientate spre lárgirea spectrului de fapte cuprinse de
aceastá institutie. S-a
fácut, de asemenea si un pas important în directia recunoasterii legitimei apárári
care nu atrágea
dupá sine pedeapsa penalá. [115, p.435]
Spre sfârsitul perioadei feudale, rolul conceptului liberárii este redus
din cauza
promovárii ideilor reformatoare ale doctrinei penale clasice. Potrivit ideilor
iluministe, persoana
infractorului ocupá un rol secundar la individualizarea pedepselor, de aceea,
toti infractorii care
au procedat în acelasi fel trebuiau sá suporte aceeasi pedeapsá,
compozitiunea (împácarea
pártilor) nemaiputând evita pedeapsa. Drept argument serveste “Condica
criminaliceascá”,
tipáritá în 1820-1826 în Moldova, ce reprezintá un adevárat cod penal si
de procedurá penalá,
potrivit cáreia învoiala vinovatului cu victima (“pârâsul”) era consideratá
ca o circumstantá
atenuantá în materie de crimá. [116, p.331] Desi accentul se punea pe
“îngrozirea pedepsei”
recomandând: “de#i vor fi pedepse mai mrunte, 'ns cu hotr*rea de a nu se ierta,
atuncea vor
face mai tare lucrare 'n sufletele tuturor dec*t frica unei pedepse mai
aspre cu ndejde de
scpare” (art.181), [116, p.317] totusi erau luate în consideratie si unele
circumstante atenuante
precum: evitarea efectelor în caz de incendiere, starea de ebrietate în
caz de omor. Numai
termenele de prescriptie nu atrágeau dupá sine pedeapsa penalá si erau
prevázute pentru unele
infractiuni: omor (30 ani), adulterul sotiei (trei ani), vátámarea cinstei (un an).
[116, p.318-319]
52
Pe la mijlocul sec. XIX, politica penalá probabil este influentatá de
ideile doctrinei
pozitiviste care promova stabilirea sanctiunii în raport cu periculozitatea
infractorului. Potrivit
Codului penal din 1865 al României, cauzele denumite “inconstienta”
(somnul,
somnambulismul, hiptonsimul, betia, morfinismul etc.) puteau sau nu sá
exonereze de
ráspundere penalá, [127, p.148] iar vârsta minorá si cea înaintatá,
provocarea, márturisirea
despre sávârsirea infractiunii, sexul persoanei erau considerate drept
“scuze” care erau luate în
consideratie drept circumstante de atenuare a pedepsei. Ulterior începând cu anul
1937, a intrat
în vigoare un alt cod penal care, de asemenea, prevedea drept
circumstante atenuante:
minoritatea, surdo-mutismul, tentativa, provocarea, betia, bátrânetea. [130, p.49-
50]
În contextul evenimentelor istorice importante de la începutul sec.XIX, pe
teritoriul
Basarabiei încep sá fie aplicate legile Imperiului Rus. O deosebitá
importantá are primul act de
drept penal sistematizat din 1845 (“Ulojenie o nacazaniah ugolovnîh i
ispravitelinîh”), potrivit
cáruia vinovatul era liberat de pedeapsá în urmátoarele cazuri: moartea
infractorului, împácarea
pártilor, termenele de prescriptie. [217, p.206]
În 1864 este aprobat Statutul pedepselor (“Ustav o nacazaniah, nalagaemîh mirovîmi
sudiami”) care, de asemenea, prevedea în art.22 cazuri de liberare de
pedeapsá penalá ca:
moartea condamnatului; împácarea pártilor; termenele de prescriptie. [218, p.397]
Un alt act important de drept penal a fost adoptat în 1903 (“Ugolovnoe
ulojenie”)
care, comparativ cu primele douá, nu continea aceeasi listá de cazuri de
liberare de pedeapsá
penalá, pástrându-se doar termenele de prescriptie ca temei de liberare
de pedeapsá. Este de
remarcat cá lista temeiurilor de liberare de pedeapsá era completatá de actul de
procedurá penalá
(“Ustav Ugolovnogo sudoproizvodstva”): împácarea pártilor si plata benevolá
a amenzii cu
remunerarea. Împácarea pártilor si plata benevolá a amenzii cu remunerarea
ca modalitáti de
evitare a pedepsei fuseserá pentru prima datá introduse în dreptul penal al
Rusiei încá din 1867
prin Legea cu privire la protectia pádurilor particulare. Potrivit acesteia,
persoana care a comis o
faptá penalá într-o pádure particulará pentru care se prevedea sanctiunea doar cu
amendá, putea
fi liberatá de urmárire penalá, iar cazul urma sá înceteze dacá
vinovatul plátea maximul sumei
stabilite de lege. Totodatá era obligat sá pláteascá o anumitá sumá
proprietarului pádurii si sá
întoarcá bunurile sustrase sau pádurea táiatá ori valoarea acesteia.
Ulterior aceastá dispozitie a
fost ráspânditá si asupra altor delicte. [192, p.150]
Rezumând cele mentionate anterior constatám cá legislatia penalá aplicatá
pe teritoriul
tárii noastre a cunoscut conceptul liberárii de ráspundere penalá, în
majoritatea cazurilor fiind
rezultatul másurilor compensatorii. Deoarece nu se fácea distinctie între
ráspundere penalá si
pedeapsá, legiuitorul s-a referit la circumstante ce nu atrágeau dupá sine
pedeapsa. În concluzie
53
se poate spune cá acest concept apare si se dezvoltá în cadrul institutiei care
cuprindea totalitatea
conditiilor ce nu atrágeau constrângerea penalá sau o atenuau. [107, p.22]
Astfel acest interval de timp dintre epoca anticá si mijlocul sec.XX îl vom
califica drept
prima perioad, a evolu.iei institu.iei liber,rii de r,spundere penal,.
Urmátoarea perioadá îsi are începutul în a doua jumátate a sec. XX, când
ráspunderea
penalá a început sá fie consideratá distinctá de pedeapsa penalá, iar
liberarea de ráspundere
penalá nu a mai fost identificatá cu liberarea de pedeapsá penalá.
Delimitarea legalá dintre notiunea de liberare de ráspundere si cea de
pedeapsá se
face pentru prima datá în 1959 în Bazele legislatiei penale ale fostei URSS,
notiunea “Liberarea
de ráspundere penalá si pedeapsá” utilizându-se în denumirea si în continutul
alin.1 art.43. [273,
p.32] Dupá aceasta, codurile penale ale tuturor republicilor unionale au
lárgit limitele acestei
institutii, [173, p.6] în special Codul penal al RM din 1961 a folosit aceastá
notiune în denumirile
si textele mai multor articole.
La momentul adoptárii Codului penal al RSSM, termenul “liberare de
ráspundere
penalá” a fost folosit în denumirea si continutul alin.3 si 4 art.10
(liberarea minorilor), art.48
(liberarea în legáturá cu schimbarea situatiei); art.49 (liberarea cu
transmiterea dosarului
judecátoriei továrásesti); art.50 (liberarea cu încredintarea celui vinovat
pe chezásie). Art.46 se
referea la prescriptia tragerii la ráspundere penalá si, desi legiuitorul
nu a folosit direct în text
termenul “liberare de ráspundere penalá”, doctrina penalá a considerat cá
este vorba despre o
modalitate a liberárii de ráspundere penalá. [59, p.290]
Ulterior, Codul penal a fost completat cu o nouá modalitate a liberárii de
ráspundere
penalá – liberarea de ráspundere penalá cu tragerea la ráspundere contraventionalá.
Prin Decretul
Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM din 7 aprilie 1977 “Cu privire la
introducerea unor
modificári si completári în Codul penal al RSSM”, CP al RSSM a fost completat cu
art. 48
1
care
prevedea conditiile liberárii de ráspundere penalá cu tragerea la ráspundere
contraventionalá.
Fácând o analizá a tuturor modalitátilor de liberare de ráspundere penalá constatám
cá
legiuitorul le-a delimitat de modalitátile de liberare de pedeapsá penalá prin
etapele de realizare a
procesului penal. Astfel persoana care a comis o infractiune putea fi
liberatá de ráspundere
penalá la etapa cercetárii sau judecárii cauzei, iar de pedeapsá penalá
putea fi liberatá doar
persoana deja condamnatá. Reiesind din acest context, putem considera cá
vointa legiuitorului
era atingerea scopului pedepsei penale de preventie generalá si specialá prevázute
în art.20 CP al
RSSM, iar, atunci când aceasta era posibilá fárá constrângerea penalá a
vinovatului ce a comis
infractiunea, acesta putea fi liberat înaintea pronuntárii sentintei de
condamnare chiar la etapa
54
intentárii urmáririi penale, pe parcursul urmáririi penale sau examinárii
materialelor acumulate în
cadrul judecátii.
Analizând în continuare modalitátile de liberare de ráspundere penalá
constatám cá,
acestea prevedeau aplicarea unor másuri extrapenale de reeducare a persoanei
liberate (amendá,
muncá corectionalá la locul de muncá cu retinerea unei sume din salariu,
arest în cazul
ráspunderii administrative, încredintarea pe chezásie organizatiei obstesti
sau colectivului de
muncá spre reeducare si corectare etc.) cu unele exceptii (în legáturá
cu schimbarea situatiei si
expirarea termenilor de prescriptie). Astfel, fiind introdusá institutia
liberárii de ráspundere
penalá în lege, legiuitorul a contat mai mult pe reeducarea persoanelor ce au comis
infractiuni si
nu prezintá un pericol social sporit nu doar printr-un simplu ajutor,
dar chiar prin intermediul
societátii în afara limitelor ráspunderii penale.
Toate modalitátile de liberare de ráspundere penalá cu exceptia liberárii
cu
încredintarea pe chezásie (art.50 CP al RSSM) erau neconditionate, cu
alte cuvinte la încetarea
urmáririi penale, persoanei care a comis o infractiune nu i se imputau unele
restrictii referitore la
comportamentul ulterior, încálcarea cárora ar duce la anularea liberárii.
În rezultatul schimbárilor social-politice ce au avut loc dupá anii 90, legislatia
penalá
a tárii noastre a suportat mai multe modificári printre care a fost exclusá
modalitatea de liberare
de ráspundere penalá cu transmiterea dosarului judecátoriei továrásesti.
Reiesind din continutul art.49 CP al RM din 1961 infractiunile transmise
judecátoriilor
továrásesti aveau un grad de periculozitate nu prea mare[59, p.303], purtau un
caracter mai mult
privat la care toate circumstantele producerii crimei erau evidente si nu
necesitau colectarea si
aprecierea unor probe complicate cum ar fi efectuarea expertizei etc. Luându-se în
consideratie si
faptul cá judecátoriile továrásesti erau formate din persoane preponderent
fárá studii
juridice[205, p.30] putem concluziona despre nivelul scázut de competentá
al unui astfel de
organ decisiv. De asemenea judecátoriile továrásesti nu fáceau parte nici
din sistemul
judecátoresc, iar existenta acestora nu mai corespundea imperativelor
timpului, ducând într-un
final la desfiintarea lor. Drept urmare s-au fácut modificárile
corespunzátoare si art.49 a fost
exclus din Codul penal.
În Partea specialá a CP al RSSM din 1961 erau prevázute cazuri speciale de liberare
de ráspundere penalá (alin.2 art.61, alin.4 art.188, notá la art.225
1
, 225
5
-225
7
, alin.3 art.227 CP),
temeiul lor fiind îndeplinirea de cátre persoana care comisese o
infractiune a unor actiuni
pozitive post criminale stabilite de lege, putând fi considerate cáintá activá
(numai cá un astfel de
termen, spre deosebire de CP al RM din 2002, CP al RSSM nu continea).
55
Din continutul articolelor indicate rezultá cá legiuitorul a admis
liberarea de
ráspundere penalá numai pentru unele categorii de infractiuni mai grave
si nu si pentru cele
prevázute de modalitátile de liberare cuprinse de Partea generalá a CP. Acest fapt
se explicá prin
dificultatea descoperirii si combaterii genurilor de infractiuni la care acesta se
refereau. Din acest
punct de vedere prezenta unor astfel de norme în legislatia penalá era
justificatá si absolut
necesará.
Din cele mentionate recapitulám urmátoarele progrese evolutive ale
institutiei
liberárii de ráspundere penalá înregistrate de legislatia penalá a tárii noastre
dupá 1961: 1) Pentru
prima datá s-a folosit notiunea liberrii de rspundere penal; 2) Au fost specificate
modalitátile
de liberare de ráspundere penalá; 3) Desi modalitátile de liberare de ráspundere
penalá si cele de
liberare de pedeapsá erau stipulate într-un singur capitol – Aplicarea
pedepsei #i liberarea de
pedeaps, acestea au fost delimitate clar unele de altele; 4) Pentru fiecare
modalitate de liberare
de ráspundere penalá erau determinate conditii concrete în prezenta cárora
vinovatul era liberat.
În concluzie mentionám cá perioada în care a fost în vigoare Codul
penal al RSSM
din 1961 poate fi consideratá ca fiind a doua etap, de dezvoltare a
institu.iei liber,rii de
r,spundere penal, [103, p.3].
Odatá cu adoptarea Codului penal al Republicii Moldova în 2002 începe,
în opinia
noastrá, cea de a treia etap, de dezvoltare a institu.iei liber,rii de
r,spundere penal,.
Analiza modalitátilor de liberare de ráspundere penalá prevázute de
actualul Cod penal al tárii
noastre o vom face-o în capitolul trei al acestei lucrári.

2.2. Con.inutul no.iunii, esen.a juridic, *i temeiul liber,rii de r,spundere penal,

Solutionarea problemelor institutiei liberárii de ráspundere penalá este
corelatá
indisolubil de însási ráspunderea penalá ca institutie fundamentalá a
dreptului penal, remarcá
evidentiatá nu o singurá datá în literatura juridicá de specialitate. Profesorul
Alexandru Borodac,
spre exemplu, mentiona: „Ca sá întelegem de la ce anume este liberatá persoana care
a sávârsit o
infractiune, pentru a clarifica prin ce se deosebeste liberarea de ráspundere
penalá de liberarea de
pedeapsá, e necesar de a determina, mai întâi, esenta institutiei „ráspunderii
penale” si corelatia
ei cu pedeapsa penalá”. [59, p.290-291] În acelasi context un alt cercetátor al
institutiei liberárii
de ráspundere penalá, Vitautas Pesleacas, conducându-se de motoul: „cine
se apucá de
problemele private fárá a le hotárâ în prealabil pe cele generale, acela inevitabil
la fiecare pas în
mod inconstient se va „întepa” de aceste probleme generale” a fácut o
remarcá incontestabilá:
„Ráspunderea penalá si liberarea de ráspundere penalá sunt notiuni
indisolubile. Este
inadmisibilá determinarea corectá a notiunii liberárii de ráspundere penalá, fárá
elucidarea însási
56
a ráspunderii penale. Numai stabilind notiunea, esenta, continutul si limitele
ráspunderii penale,
legátura ei cu relatiile juridico-penale, devine posibilá determinarea
esentei liberárii de
ráspundere penalá, consecintelor si etapelor acestei liberári. Din aceste
considerente înainte de a
trece la solutionarea problemelor liberárii de ráspundere penalá, este necesar de a
elucida esenta
ráspunderii penale.” [266, p.4].
Asadar, determinarea corectá a notiunii si esentei juridice a notiunii
liberárii de
ráspundere penalá impune cu necesitate solutionarea problemelor si
stabilirea esentei însási a
ráspunderii penale. Pentru început vom analiza continutul notiunii legale a
ráspunderii penale.
Potrivit art.50 CP al RM, prin ráspundere penalá se întelege “condamnarea
publicá, în
numele legii, a faptelor infractionale si a persoanelor care le-au sávârsit,
condamnare ce poate fi
precedatá de másurile de constrângere prevázute de lege”.
Deci, prin aceastá definitie putem afirma cá, prin liberare de
ráspundere penalá se
întelege scutirea persoanei care a sávârsit o faptá infractionalá de la
condamnarea publicá, în
numele legii. Pentru a întelege de la ce anume este liberatá persoana care a
sávârsit o infractiune
si care este esenta acestei liberári, se impune a determina, mai întâi,
forma de exprimare a
ráspunderii penale prin stabilirea semnificatiei tuturor trásáturilor
caracteristice acesteia si
anume: 1) Condamnarea faptelor infractionale si a persoanelor care le-au
sávârsit; 2)
Condamnarea publicá; 3) Condamnarea în numele legii; 4) Condamnare ce poate fi
precedatá de
másurile de constrângere prevázute de lege.
Legea penalá nu descoperá semnificatia acestor trásáturi, ci doar în
putine manuale de
specialitate se observá tendinta unor autori de a interpreta termenii mentionati.
Referitor la prima trásáturá - „condamnarea faptelor infrac.ionale *i a
persoanelor
care le-au s,var*it” este de mentionat faptul cá, potrivit dictionarului,
prin termenul „a
condamna” se întelege a-si exprima dezaprobarea în legáturá cu un fapt
sau cu o persoaná; a
învinui, a blama, a ponegri. [86, p.208] Prin urmare se poate deduce cá
prin condamnarea
faptelor infractionale si a persoanelor care le-au sávârsit se întelege
dezaprobarea acestor fapte si
persoane din partea statului, care, din punct de vedere juridic, se
exprimá, sub formá de
identificare a caracterului si gradului pericolului social al infractiunii
si al persoanei care a
sávârsit-o, în diferite documente procesuale (ordonanta de pornire a urmáririi
penale, ordonanta
de punere sub învinuire, rechizitoriu, sentinta de condamnare).
Referitor la a doua trásáturá caracteristicá a ráspunderii penale - „condamnarea
public,”
doctrina gáseste explicatia acestei trásáturi în faptul cá sedintele de
judecatá si pronuntarea
sentintelor, inclusiv si a celei de condamnare se fac în mod public.
Xenofon Ulianovschi, spre
exemplu, mentioneazá: “condamnarea public, constá în faptul cá sedintele
de judecatá în
57
cauzele penale sunt deschise, la ele are acces publicul si sentinta
(hotárârea) de condamnare
totdeauna se pronuntá public, chiar dacá în unele cauze sedintele judiciare au
fost secrete” [78,
p.140]. O interpretare similará a termenului “condamnare publicá” este
reflectatá si în
publicatiile altor autori[61, p.5-6; 56, p.95; 64, p.230].
Împártásim pe deplin spusele autorilor, dat fiind faptul cá sunt legal
fundamentate.
Potrivit art.18 CPP al RM, spre exemplu, în toate instantele judecátoresti
sedintele sunt publice,
adicá presa si publicul au acces liber fárá a fi nevoie de vreo aprobare din partea
vreunui organ.
Accesul presei si al publicului în sala de sedintá poate fi interzis doar printr-o
încheiere motivatá
pe perioada întregului sau a unei párti din proces în interesul
respectárii moralitátii, ordinii
publice sau a securitátii nationale, când interesele minorilor sau protectia vietii
private a pártilor
la proces o cer, sau în másura consideratá strict necesará de cátre
instantá când, datoritá unor
împrejurári speciale, publicitatea ar fi de naturá sá aducá prejudiciu
intereselor justitiei.
Judecarea cauzei în sedintá închisá a instantei trebuie argumentatá si
aceasta se efectueazá cu
respectarea tuturor regulilor procedurii judiciare. În toate cazurile hotárârile
instantei de judecatá,
inclusiv si cea de condamnare, se pronuntá în sedintá publicá.
În art.316 CPP al RM de asemenea se mentioneazá cá sedinta de judecatá este publicá
si
la sedinta publicá poate fi prezentá orice persoaná, exceptie de la
aceastá regulá fiind doar
minorii în vârstá de pâná la 16 ani si persoanele înarmate al cáror
acces la sedintá necesitá
permisiunea presedintelui sedintei judecátoresti.
Art.340 CPP al RM se referá la modalitatea de pronuntare a hotárârii
judecátoresti,
specificându-se cá hotárârea adoptatá se pronuntá doar în sedintá publicá.
Din cele relatate reiese cá prin condamnare publicá se întelege
dezaprobarea faptei
infractionale si a persoanei care a sávârsit-o exprimatá în sentinta de condamnare
ce se pronuntá
în mod public.
Referitor la interpretarea termenului „condamnare _n numele legii” - expertii în
materie
de drept penal, practic în mod unanim, explicá semnificatia acestei
trásáturi prin faptul cá
sentinta de condamnare se pronuntá în numele legii[121, p341; 64, p.230;
56 p.95; 78, p.140].
Într-adevár în 384 CPP al RM este specificat faptul cá sentinta
judecátoreascá se adoptá în
numele legii. Ce ar trebui, însá, sá se înteleagá prin adoptarea
sentintelor judecátoresti si în
special celei de condamnare în numele legii?
Drept ráspuns la aceastá întrebare doctrina procesual penalá mentioneazá
cá „adoptarea
sentintei în numele legii creste autoritatea acestui act, precum si
responsabilitatea judecátorilor
pentru emiterea unui verdict corect. Sentinta emisá în numele legii este
asemánátoare legii sub
aspectul obligativitátii sale pentru persoanele pe care le vizeazá”. [90, p.712]
58
Aceeasi explicatie se regáseste si în doctrina rusá, subliniindu-se cá
„sentinta rámasá
definitivá obtine putere de lege (pentru cauza examinatá) si este obligatorie
pentru toate organele
de stat, organele administratiei publice locale, persoanele cu functie de
ráspundere si cetáteni;
serveste un suficient temei pentru executarea obligatorie a pedepsei stabilite”
[178, p.476]
Nu ne rámâne decât sá fim de acord cu relatárile expuse, adáugând cá
obligativitatea
sentintelor judecátoresti definitive, în special a celei de condamnare,
este ridicatá chiar pâná la
nivel de lege supremá. În art.120 al Constitutiei Republicii Moldova se
mentioneazá cá „este
obligatorie respectarea sentintelor si a altor hotárâri definitive ale
instantelor judecátoresti,
precum si colaborarea solicitatá de acestea în timpul procesului, al executárii
sentintelor si a altor
hotárâri judecátoresti definitive”. Totodatá este de mentionat si faptul
cá obligativitatea
executárii sentintelor de judecatá este garantatá prin legea penalá, fiind
prevázutá ráspunderea
penalá pentru neexecutarea intentionatá, precum si eschivarea de la
îndeplinire, a hotárârii
instantei de judecatá (art.320 CP al RM).
Din cele expuse putem rezuma cá prin condamnare 'n numele legii se 'n&elege
caracterul
imperativ, la rang de lege, al sentin&ei de condamnare. În acest fel nimeni,
nici chiar statul, nu
poate pune la îndoialá executarea sentintei de condamnare definitive. De remarcat
este faptul cá,
potrivit Legii procesual penale anterioare, sentintele instantelor de
judecatá se pronuntau în
numele Republicii Moldova adicá în numele statului. Prin Legea nr.809 din
10.04.1996
prevederile Codului de procedurá penalá din 1961 ce se refereau la pronuntarea
sentintei au fost
modificate astfel încât sentintele de judecatá sá se pronunte în numele
legii, urmând ca si noua
Lege procesual penalá sá preia aceste prevederi ulterioare. Considerám cá
modificárile
mentionate s-au fácut întemeiat, deoarece un stat care se doreste sá deviná
democratic, un stat în
care sá domneascá legea, trebuie în primul rând sá puná în capul mesei însási
legea. Mai presus
decât legea nu poate fi nimeni, toti sunt egali si se supun legii
inclusiv statul. Prin urmare
sentinta pronuntatá în numele legii devine obligatorie chiar si pentru stat.
Ultima trásáturá caracteristicá a ráspunderii penale se referá la
m,surile de
constrangere prev,zute de lege care pot preceda condamnarea. Având în
vedere faptul cá
sentinta de condamnare reprezintá forma de exprimare a condamnárii
publice, se poate usor
stabili ce másuri de constrângere prevázute de lege pot sá preceadá momentul
pronuntárii acestui
act. Remarcám faptul cá legiuitorul nu a specificat care anume lege trebuie sá
prevadá másurile
de constrângere ce ar preceda condamnarea. În legáturá cu aceasta, unii autori
atribuie másurilor
de constrângere doar pe cele prevázute de Legea procesual penalá[121, p342],
altii, însá, adaugá
la acestea si cele prevázute de Legea penalá[64, p.230]. În viziunea noastrá
accentul nu ar trebui
59
pus pe o lege sau alta important fiind faptul ca aceste másuri sá preceadá
condamnarea publicá.
Prin urmare la másurile de constrângere în sensul art.50 CP al RM sunt atribuite:
• Másurile de constrângere cu caracter medical (art.99 CP al RM);
• Másurile de constrângere cu caracter educativ (art.104 CP al RM);
• Retinerea (art.165 CPP al RM);
• Másurile preventive (art.178 CPP al RM);
• Alte másuri procesuale de constrângere (art.197 CPP al RM);
Din cele relatate, vizavi de fiecare trásáturá caracteristicá a
ráspunderii penale putem
rezuma cá, prin condamnarea publicá în numele legii, a faptelor
infractionale si a persoanelor
care le-au sávârsit, se întelege dezaprobarea (aprecierea pericolului
social al faptelor
infractionale si a persoanelor care le-au sávârsit) exprimatá în sentinta
instantei de judecatá în
special a celei de condamnare care, la rândul ei, se pronuntá în mod
public si din numele
legii.[101, p241] Prin urmare se poate considera cá prin liberare de ráspundere
penalá ar trebui sá
se înteleagá scutirea persoanei care a comis o infractiune de la
dezaprobarea sa, cât si a faptei
infractionale pe care a sávârsit-o ce s-ar exprima în mod public si în numele
legii. Asadar reiese
cá esenta liberárii de ráspundere penalá constá în scutirea persoanei care a comis
o infractiune de
la pronuntarea sentintei de condamnare. Deci persoana liberatá de
ráspundere penalá nu este
condamnatá (dezaprobatá) public, în numele legii.
Profesorul Alexandru Borodac si colaboratorii, ajungând la aceeasi
concluzie,
mentioneazá cá: “prin liberare de ráspundere penalá se întelege actul
instantei de judecatá, la
latitudinea cáruia, pe baza stabilirii sávârsirii pentru prima oará a unei
infractiuni usoare sau mai
putin grave si al gradului socialmente periculos nu prea mare al
persoanei vinovate, libereazá
persoana respectivá de la condamnarea publicá, în numele legii, care ar urma sá fie
exprimatá în
sentinta de condamnare, precum si de másurile de constrângere conform legii”. [121,
p357]
Tinem sá subliniem cá atât notiunea cât si esenta liberárii de
ráspundere penalá sunt
deduse logic, asa cum s-a si arátat, din analiza trásáturilor
caracteristice notiunii ráspunderii
penale prevázute de legea penalá si nu reprezintá propria viziune a
autorului. În acest context
mentionám faptul cá notiunea ráspunderii penale în redactia art.50 CP al
RM lasá sub semnul
întrebárii mai multe probleme teoretice.
În primul rând, având în vedere cá ráspunderea penalá, adicá condamnarea,
presupune
dezaprobarea faptei infractionale si a persoanei care a comis-o, care din
punct de vedere
procesual se înscrie sub formá de identificare a caracterului si gradului
pericolului social al
infractiunii si al persoanei care a sávârsit-o, apare urmátoarea
întrebare: „De la ce anume
60
urmeazá sá fie scutitá persoana liberatá de ráspundere penalá prin
sentinta de condamnare
(art.389 CPP al RM) sau prin cea de încetare a procesului penal
(art.391 CPP al RM) dacá în
continutul acestor documente se reflectá aprecierea (individualizarea)
caracterului si gradului
pericolului social al infractiunii si al persoanei care a sávârsit-o si ambele
sentinte se pronuntá în
mod public si în numele legii?”.
Totodatá este de remarcat faptul cá expertii în materie de drept penal,
desi sustin cá,
condamnarea publicá, în numele legii a faptelor infractionale si a
persoanelor care le-au comis
se exprimá în sentinta de condamnare, practic, în mod unanim, sustin si
faptul cá ráspunderea
penalá începe din momentul sávârsirii infractiunii. În acest context
rámâne nesolutionatá
problema másurilor de constrângere, despre care se mentioneazá în art.50
CP, ce ar preceda
momentul sávârsirii infractiunii? A „preceda” înseamná, potrivit
dictionarului, a exista, a se
produce înainte de altceva în timp. [86, p.837] Astfel considerám cá
momentul aparitiei
ráspunderii penale potrivit prevederilor art.50 CP al RM nu poate
nicidecum coincide cu
momentul sávârsirii infractiunii, acesta corespunzând mai degrabá cu
momentul pronuntárii
sentintei de condamnare sau mai bine zis al intrárii acesteia în vigoare.
Condamnarea publicá, în numele legii a faptelor infractionale si a persoanelor
care le-au
comis exprimatá prin sentinta de condamnare marcheazá un aspect foarte
important în vederea
realizárii ráspunderii penale, acest fapt fiind recunoscut practic în mod
unanim de cátre toti
expertii de specialitate. În viziunea noastrá, însá, rolul ráspunderii penale
este mult mai mare si
mai important decât condamnarea persoanei. În mod cert condamnarea publicá
influenteazá
deosebit profilul psihologic al persoanei gásite vinovate de sávârsirea
infractiunii în vederea
corectárii si reeducárii acesteia, însá ráspunderea penalá nu se poate reduce doar
la aceasta, dacá
ar fi asa atunci care ar fi necesitatea aplicárii pedepsei penale?
În aceastá situatie se impune studierea aprofundatá a notiunii ráspunderii
penale,
ráspunzând totodatá la întrebarea: „De ce legiuitorul nostru a definit ráspunderea
penalá ca fiind
condamnarea publicá?”.
Asa cum s-a mentionat si în paragraful precedent al acestei lucrári, necesitatea
elaborárii
stiintifice si a definirii ráspunderii penale ca notiune juridico-penalá
de sine státátoare a apárut
dupá anii 1958-1961, când ráspunderea penalá a început sá fie consideratá drept
ceva distinct de
pedeapsa penalá, fiind de subliniat faptul, cá pâná la acel moment,
ráspunderea penalá era
identificatá cu pedeapsa penalá.
O primá conceptie cu privire la notiunea ráspunderii penale a fost aceea
potrivit cáreia
ráspunderea penalá si pedeapsa penalá ar reprezenta laturi diferite ale
aceluiasi fenomen,
alcátuind în acest sens un tot întreg. [146, p.79-80; 271, p.43-44]
Aceastá opinie, însá, a fost
61
criticatá aproape în majoritatea investigatiilor stiintifice, fapt pe
deplin înteles, deoarece însusi
legiuitorul delimita clar ráspunderea penalá de pedeapsá. În art.3 CP al
RM din 1961, spre
exemplu, se mentiona: „ráspunderii penale si pedepsei este supusá numai
persoana, vinovatá de
sávârsirea infractiunii...”. Astfel este evident cá cele douá notiuni nu
sunt identice, ele fiind
delimitate prin conjunctia „si”, ceea ce semnificá faptul cá si continutul lor este
diferit.
Unii autori au înaintat opinia potrivit cáreia prin ráspundere penalá ar
trebui sá se
înteleagá obligatia persoanei care a sávârsit o infractiune de a ráspunde, de a fi
supusá pedepsei
penale.[151, p.25; 186, p.19; 189, p.7] Altii includ în continutul
juridic al notiunii ráspundere
penalá nu doar obligatia persoanei de a ráspunde, dar si realizarea acestei
obligatii. [188, p.222-
223; 236, p.23] Endoliteva A.V., spre exemplu, sustine cá prin ráspundere
penalá se întelege
obligatia persoanei care a sávârsit o infractiune de a fi supusá influentei
juridico-penale precum
si suportarea, în fapt, a acestei influente din partea statului.[166, p.95]
Includerea în continutul
juridic al ráspunderii penale atât a obligatiei persoanei cât si a realizárii
acesteia se explicá, dupá
cum relateazá Iacupov A.S., prin faptul cá „ráspunderea penalá ca o categorie
ce existá în mod
obiectiv se exprimá prin condamnarea publicá, admonestarea si pedepsirea
persoanei, vinovate
de sávârsirea infractiunii. De aici si rezultá, mentioneazá autorul, cá
ráspunderea penalá nu este
doar obligatia persoanei, care a sávârsit o infractiune, de a ráspunde
în fata statului, dar si
suportarea realá de cátre aceasta a anumitor limitári si suferinte, legate de
stabilirea pedepsei, sau
de condamnarea publicá a faptei si a persoanei, care a comis aceastá faptá” [238,
p.62].
În viziunea noastrá nu este corect ca în continutul juridic al notiunii ráspundere
penalá pe
lângá obligatia persoanei de a suporta anumite suferinte sá fie inclusá
si realizarea acestei
obligatii. Ráspunderea penalá si realizarea ráspunderii penale nu sunt
notiuni identice.
Ráspunderea penalá existá si pâná sá înceapá sá fie realizatá. Dacá
admitem cá ráspunderea
penalá pe lângá obligatia persoanei de a fi constrânsá include în sine
si realizarea acesteia, iar
realizarea obligatiei constá în condamnarea publicá, aplicarea pedepsei si
antecedentelor penale,
asa cum afirmá sustinátorii acestui concept, atunci în ce mod se va realiza
ráspunderea penalá?
Potrivit acestui mod de interpretare s-ar cuveni ca si în definirea
pedepsei penale sá se
mentioneze cá pedeapsa penalá este nu doar o másurá de constrângere ci
si realizarea acesteia,
ceea ce ni se pare inacceptabil.
O varietate a acestui concept este si opinia potrivit cáreia ráspunderea penalá ar
include,
pe de o parte, obligatia juridicá de a respecta si îndeplini cerintele
prevázute de legea penalá,
realizându-se prin comportamentul ireprosabil al cetátenilor, iar pe de
altá parte obligatia
persoanei de a suporta condamnarea, limitárile în drepturi de ordin
material, juridic si personal
precum si realizarea acestora.[155, p.61; 165, p.19; 183, p.103] Este de
mentionat cá, potrivit
62
acestui concept, ráspunderea penalá apare din momentul intrárii în vigoare
a legii penale si se
finalizeazá odatá cu stingerea antecedentelor penale.
În ceea ce ne priveste nu suntem de acord cu ideea potrivit cáreia
ráspunderea penalá
include în sine obligatia de a respecta legea penalá. Potrivit acestui
concept s-ar cuveni ca prin
încetarea ráspunderii penale (în legáturá cu liberarea de ráspundere
penalá sau înláturarea
ráspunderii penale) sá se înteleagá încetarea obligatiei de a mai respecta legea
penalá, ceea ce ni
se pare o situatie nu tocmai corectá. Probabil cá, adeptii acestui concept nu fac
diferentá între „a
prevede ráspunderea” si „aparitia ráspunderii penale”. Din momentul
intrárii în vigoare a Legii
penale ráspunderea penalá este doar prevázutá, însá ea apare chiar din
momentul comiterii
infractiunii. Dacá admitem cá ráspunderea penalá apare din momentul intrárii în
vigoare a Legii
penale, se cuvine sá admitem si cá infractiunea apare tot din acel moment, deoarece
ráspunderea
este prevázutá pentru sávârsirea infractiunii si apare drept urmare a acesteia. Si
dacá ráspunderea
penalá apare din momentul intrárii în vigoare a legii penale de ce nu ar
dispare odatá cu iesirea
din vigoare a acestei legi?
În literaturá a fost ráspânditá si opinia potrivit cáreia ráspunderea penalá ar fi
identicá cu
raportul juridico-penal, sustinându-se cá acesta apare între infractor, pe
de o parte, si stat
(organele competente), pe de altá parte. Un astfel de înteles al
ráspunderii penale rezultá din
obligatia atribuitá persoanei care a comis o infractiune si obligatia
statului (organelor
împuternicite) de al trage pe infractor la ráspundere penalá. [253, p.69; 128,
p.233; 87, p.316]
Studierea ráspunderii penale sub aspectul raportului juridico-penal este
importantá si
necesará, dat fiind faptul cá ar fi imposibil ca ráspunderea penalá sá fie
prezentatá ca un fenomen
unilateral – ráspunderea fatá de sine însási fiind absolut imposibilá.
Totodatá este de mentionat
cá, acest concept, lasá nesolutionate mai multe probleme teoretice de genul: „Ce
fel de raport ar
fi acesta: material sau procesual si din care moment apare? / Cum se coreleazá
raportul juridico-
penal cu relatiile juridico-penale de apárare? / Ce este acest raport –
o etapá a relatiilor de
apárare, o parte a acestora sau un tip individual de relatii?”.
În aceeasi ordine de idei se înscrie si faptul cá multi sustinátori ai
conceptului
„ráspunderea penalá - raportul penal”, caracterizând continutul acestui
raport mentioneazá doar
obligatiile pártilor raportului, în consecintá raportul devenind “trunchiat”,
“incomplet”, dat fiind
faptul cá raportul presupune întotdeauna nu doar obligatii ci si
drepturi. Poate cá sustinátorii
conceptului înteleg ráspunderea penalá ca fiind un atribut (o parte) al raportului
penal?
Dacá în continutul drepturilor pártilor la raport sunt incluse si drepturile
procesuale atunci
raportul penal se contopeste (se amestecá) cu cel procesual si devine
destul de amorf,
dispersându-se în alte notiuni de drept. Adeptii conceptului „ráspunderea penalá -
raportul penal”
63
sustin cá raportul penal apare din însási faptul încálcárii ordinii de
drept penal care reprezintá
realizarea normelor de drept material, îmbrácând forma raportului procesual penal.
În ceea ce ne
priveste suntem solidari cu adeptii acestui concept în privinta faptului cá un
raport penal concret
apare din momentul comiterii infractiunii, din acest moment apare si
ráspunderea penalá, însá
raportul procesual penal nu poate fi identificat cu ráspunderea penalá,
deoarece acesta
reglementeazá însusi procesul de tragere la ráspundere penalá a infractorului.
Din cele expuse mai sus nicidecum nu este dedus faptul cá ráspunderea
penalá nu ar
trebui studiatá în interconexiune cu raportul penal. Mai mult decât atât,
stabilirea naturii juridice
a acestui raport, determinarea locului în cadrul relatiilor de apárare
sunt probleme actuale ale
teoriei ráspunderii penale.
Alti penalisti înteleg prin ráspundere penalá - reactia statului la infractiunea
comisá. [248,
p.74] Nici aceastá definitie nu a fost unanim acceptatá si calificám acest fapt
întemeiat, deoarece
un astfel de înteles al notiunii ráspunderii penale este foarte flexibil si nu are
limite bine stabilite.
Chiar dacá admitem cá s-ar referi numai la reactia statului bazatá pe normele de
drept, atunci ea
s-ar putea exprima prin pornirea urmáririi penale, identificarea
persoanelor vinovate si alte
actiuni procesuale care, dupá natura lor juridicá, sunt menite sá asigure
realizarea ráspunderii
penale, rámânând în afara limitelor acesteia.
Printre opiniile expuse privind notiunea ráspunderii penale a fost si cea
potrivit cáreia
prin ráspundere penalá ar trebui sá se înteleagá condamnarea publicá a faptelor
social periculoase
si a persoanelor care le comit. [239, p.77; 210, p.51] Aceastá opinie
si-a gásit reflectare si în
doctrina penalá autohtoná, [59, p.24] de unde a si fost, probabil, inspirat
legiuitorul atunci când a
definit ráspunderea în actuala lege penalá. În legáturá cu aceastá
viziune ne-am expus deja
párerea interpretând notiunea legalá a ráspunderii penale, de aceea vom face
abstractie de a mai
comenta odatá aceastá viziune.
Multitudinea opiniilor expuse privind definirea ráspunderii penale márturiseste
faptul cá,
aceastá problema a fost investigatá de multi autori si în special într-
un mod foarte insistent si
intensiv. Drept rezultat, în stiinta dreptului penal nu s-a conturat o
opinie unanim acceptatá. În
legáturá cu acest fapt Santalov A.I. sustinea cá “continutul ráspunderii penale era
unanim înteles
atunci când aceasta se exprima doar prin pedeapsá si executarea pedepsei.
Faptul cá legislatia
penalá a admis ráspunderea penalá si fárá pedeapsá a generat deosebirea
dintre acestea si
cáutarea unui nou continut al ráspunderii penale”. [226, p.125-126]
Interpretarea diferitá a notiunii si continutului ráspunderii penale
demonstreazá
importanta si dificultatea problemei în cauzá. Avându-se în vedere cá
ráspunderea penalá este
unul din pilonii de bazá pe care, aláturi de infractiune si pedeapsá, se sprijiná
întregul sistem de
64
drept penal, este extrem de important si necesar ca, în scopul aplicárii
unilaterale a normelor
penale, legiuitorul sá-si expuná vointa dând o apreciere acestei notiuni, fapt care
s-a si întâmplat
odatá cu adoptarea legislatiei penale în vigoare.
Este plauzibil faptul cá, legiuitorul nostru spre deosebire de altii, a dat o
apreciere legalá
notiunii ráspunderii penale, scopul sáu nobil fiind de a pune punct
divergentelor de opinii
tangentiale acestei institutii. Rezultatul însá a fost altul.
Interpretând aceeasi definitie legalá a ráspunderii penale unii autori,
spre exemplu,
considerá cá realizarea ráspunderii penale începe din momentul aplicárii
másurilor de
constrângere si se epuizeazá odatá cu condamnarea infractiunii comise si
a persoanei care a
sávârsit-o, exprimatá în sentinta de condamnare,[121, p342] altii sunt de
párere cá realizarea
ráspunderii penale este exprimatá în hotárârea de condamnare si de
aplicare a pedepsei penale
corespunzátoare[78, p.141], a treia opinie este cá cel mai des ráspunderea penalá
se realizeazá în
pedeapsá si executarea ei,[56, p.96] iar a patra opinie este cá realizarea
ráspunderii penale începe
cu intentarea urmáririi penale si se finalizeazá cu expirarea termenului
antecedentului penal.[175,
p.222]
Este de mentionat cá aceste opinii pot fi regásite mai degrabá în
diferitele interpretári
doctrinare cu privire la notiunea ráspunderii penale decât în cea legalá.
Aceastá constatare
vorbeste, în mod indirect, despre faptul cá expertii autohtoni nu
împártásesc pe deplin definitia
legalá a ráspunderii penale.
Ce este, totusi, ráspunderea penalá si care este continutul acestei ráspunderi?
Când apare
si când înceteazá ráspunderea penalá? Prin ce se deosebeste ráspunderea
penalá de pedeapsa
penalá? Numai ráspunzând în complex la aceste si multe alte întrebári vom
avea o viziune mai
clará, mai corectá despre institutia liberárii de ráspundere penalá apreciindu-i
notiunea si esenta
juridicá veridicá.
În primul rând este de mentionat cá ráspunderea penalá fiind o formá a
ráspunderii
juridice, aláturi de ráspunderea civilá, cea contraventionalá ori
disciplinará are la bazá
semnificatia termenului „ráspundere”, care, potrivit afirmatiilor expertilor români
G. Vrabie si S.
Popescu, a derivat din verbul latin „respondere” si însemna a ráspunde,
dar în acelasi timp, a
pláti, la rândul sáu. [140, p.142]
Potrivit DEX-lui termenul “ráspundere” semnificá - “obligatia de a
ráspunde pentru
consecintele unei actiuni”.[86, p.898] Atribuind aceste explicatii la dreptul
penal, se poate spune
cá prin ráspundere penalá se întelege obligatia persoanei care a comis o
infractiune de a ráspunde
pentru fapta comisá, adicá de a suporta másurile de constrângere
prevázutá de lege. O
65
interpretare similará a ráspunderii penale a fost fácutá de majoritatea autorilor
care au încercat sá
defineascá aceastá notiune pornind de la originea termenului „ráspundere”.
Este de remarcat faptul cá ráspunderea penalá poate sá existe si sá se
realizeze doar în
limitele raportului de drept penal dintre stat pe de o parte si persoana care a
comis infractiunea pe
de cealaltá parte, fapt confirmat de majoritatea specialistilor. [173, p.25] În
cadrul raportului de
drept penal, persoana care a comis infractiunea este obligatá sá suporte o
anumitá constrângere
prevázutá de legea penalá, iar statul este obligat sá supuná vinovatul
sá suporte aceastá
constrângere. Astfel raportul de drept penal este orientat spre
reglementarea drepturilor si
obligatiilor dintre párti, apárute ca rezultat al comiterii infractiunii.
Continutul acestui raport îl
formeazá corespondenta dintre drepturile si obligatiile pártilor. În
viziunea noastrá, obligatia
statului de a cere delicventului sá ráspundá nu face parte din
continutul ráspunderii penale,
deoarece aceasta duce la îndeplinirea ráspunderii si deci rámâne în afara limitelor
ei. Raportul de
drept penal nu trebuie identificat cu ráspunderea penalá, deoarece el
însusi reglementeazá
procesul juridic de tragere la ráspundere penalá a persoanei, astfel
fiind doar un mediu în care
ráspunderea penalá apare, se realizeazá si respectiv apoi se stinge. Prin urmare,
doar obligatia de
a suporta constrângerea penalá poate face parte din continutul ráspunderii penale,
iar supunerea
(obligarea) persoanei care a sávârsit o infractiune la o anumitá
constrângere (pedeapsá)
constituie un element important în vederea realizárii ráspunderii penale.
Cuvântul “realizare”, potrivit dictionarului, semnificá “înfáptuire,
îndeplinire, împlinire,
traducere în viatá”. [86, p.898] Astfel prin realizarea ráspunderii penale
se cuvine sá întelegem
îndeplinirea obligatiei persoanei care a sávârsit infractiunea de a suporta
constrângerea penalá.
În teoria dreptului penal, termenul “realizarea ráspunderii penale” este
folosit cu acelasi
sens - de a îndeplini, traduce în viatá ráspunderea, însá, tratarea în
mod diferit a continutului
ráspunderii penale a generat si opinii diferite cu privire la realizarea
însási a acestei ráspunderi
penale.
Unii autori, spre exemplu, considerând cá realizarea ráspunderii penale
înseamná
realizarea drepturilor si obligatiilor corelative raportului juridic penal prin
intermediul raportului
juridic procesual penal, si-au format o opinie bine conturatá despre existenta mai
multor etape de
realizare a ráspunderii penale, sustinând pâná si faptul cá începutul realizárii
ráspunderii penale
este legat de actiunile întreprinse de cátre organele competente în vederea
identificárii faptei si a
fáptuitorului. [64, p.237]
În viziunea noastrá, însá, ráspunderea penalá, ca si raportul de drept penal, apare
odatá cu
comiterea infractiunii. Anume din acest moment apare obligatia persoanei de a
ráspunde în fata
statului pentru ignorarea respectárii benevole a ordinii de drept
asiguratá de legea penalá. Din
66
momentul constatárii faptului infractiunii apare raportul procesual penal
în limitele cáruia se
realizeazá activitatea procesualá (demascarea persoanei bánuite, învinuite
de comiterea
infractiunii) adicá urmárirea penalá. Aceastá activitate procesualá parcurge
câteva etape
reglementate de dreptul procesual penal în cadrul cárora este prevázutá
posibilitatea de a aplica
asupra persoanei bánuite (învinuite) de comiterea infractiunii másurile de
constrângere
procesuale (retinerea bánuitului, arestarea la domiciliu, arestarea
preventivá etc.). Aceasta,
probabil, permite unor autori sá tragá concluzia cá momentul constatárii
faptului comiterii
infractiunii este începutul realizárii ráspunderii penale, aparitiei
raportului de drept penal si a
celui de procedurá penalá în cadrul cárora cel care a comis infractiunea este
obligat sá fie supus
unor îngrádiri în drepturi si sá suporte másurile de constrângere. [216, p.17-18;
248, p.74-75] O
astfel de concluzie, însá, vine în contradictie cu faptul cá raportul de drept
penal apare obiectiv si
nu depinde de momentul începerii desfásurárii actiunilor procesuale.
Solutionarea problemei privind stabilirea corectá a limitelor realizárii
ráspunderii penale
impune, în viziunea noastrá, sá fie luat în consideratie si scopul acestei
institutii. Legiuitorul nu a
prevázut în mod expres care ar fi scopul ráspunderii penale si probabil
cá nici nu ar fi nevoie
deoarece legea penalá nu este un manual care ar cuprinde toate notiunile dreptului
penal, aceastá
problemá fiind lásatá pe seama doctrinei si potrivit acesteia scopurile
ráspunderii penale fiind
aceleasi ca si ale pedepsei penale si anume: restabilirea echitátii
sociale, corectarea
condamnatului, precum si prevenirea sávârsirii de noi infractiuni atât din
partea condamnatilor,
cât si a altor persoane (alin.(2) art.61 CP). [56, p.96]
Dovadá cá scopurile ráspunderii penale coincid cu cele ale pedepsei poate
servi si
prezenta în legea penalá a institutiei liberárii de ráspundere penalá. Practic, în
mod unanim, este
recunoscut faptul cá atunci când scopurile pedepsei pot fi atinse fárá
ráspunderea penalá
persoana care a sávârsit infractiunea este liberatá de aceastá ráspundere. Si în
general ni se pare
incorect sá se discute despre diferite scopuri ale ráspunderii si
pedepsei penale. Faptul cá
scopurile ráspunderii penale si ale pedepsei sunt aceleasi explicá situatia în care
legiuitorul nu a
fost nevoit sá prevadá, în mod expres, scopul ráspunderii penale.
Coincidenta scopurilor celor
douá institutii este evidentá si astfel dispare necesitatea repetárii acestora.
Reiesind din acestea, considerám cá limitele realizárii ráspunderii penale
trebuie sá
cuprindá totalitatea elementelor de constrângere ce se aplicá în mod
exclusiv în realizarea
scopurilor mentionate mai sus.
Din acest punct de vedere mentionám cá în cadrul acestor limite nu
trebuie incluse
másurile procesuale de constrângere, deoarece acestea urmáresc alt scop
decât cele vizate.
Potrivit legii procesual penale másurile preventive prevázute în art.275 CPP al RM
(transmiterea
67
sub supraveghere a minorului, arestarea la domiciliu, arestarea preventivá
etc.), au menirea sá
asigure buna desfásurare a urmáririi penale, iar urmárirea penalá, la
rândul ei, are drept scop
acumularea probelor privind existenta sau inexistenta infractiunii,
identificarea fáptuitorului si
transmiterea cauzei penale în judecatá pentru a fi stabilit, r,spunderea penal,
(art.252 CPP al
RM). Astfel este evident cá, la etapa urmáririi penale, ráspunderea penalá nu este
stabilitá, acest
fapt urmând sá aibá loc în momentul pronuntárii sentintei de condamnare
sau mai bine zis în
momentul intrárii acesteia în vigoare. Subliniem cá la etapa urmáririi penale
ráspunderea penalá
se stabileste, se identificá de cátre organul de urmárire penalá însá
decizia finalá este luatá de
cátre instanta de judecatá.
Este de remarcat si faptul cá legea penalá foloseste încá un termen
“tragerea la
rspundere penal” (Art.306 CP al RM), ce are o mare importantá în
stabilirea limitelor de
realizare a ráspunderii penale. În lege acest termen nu se interpreteazá,
iar în literatura juridicá
existá diferite opinii privind continutul acestuia. În plan general, tragerea la
ráspundere penalá se
caracterizeazá drept “realizarea raportului procesual penal”, exprimat prin
tragerea la ráspundere
a unei persoane anume în calitate de învinuit cu prezentarea învinuirii
aduse acesteia. [158,
p.453] Alti autori considerá cá, prin tragerea la ráspundere penalá se întelege
pornirea procesului
penal, punerea sub învinuire, dispunerea aplicárii másurii preventive si
trimiterea cauzei penale
în instanta de judecatá. [65, p.601]
Astfel observám cá acest termen se referá la legea procesual penalá si
nu are nimic
comun cu realizarea ráspunderii penale. În sustinerea acestei opinii,
Filimonov V.D. considerá,
pe buná dreptate, cá “tragerea la ráspundere penalá în calitate de învinuit nu
poate fi consideratá
realizarea ráspunderii penale, deoarece nu aduce nici o schimbare
situatiei de drept material a
persoanei, pentru cá nu urmáreste acele scopuri ce stau în fata ráspunderii
penale”.[269, p.114]
Potrivit relatárilor expuse de penalistul rus Pavlov N.E în contextul
acestui subiect[212,
p.56-57], pe care le considerám întemeiate, ráspunsul la aceastá întrebare
se aflá în însási
dispozitia art.306 CP al RM. În aliniatul întâi al acestuia se prevede „tragerea
cu buná-stiintá la
ráspundere penalá a unei persoane nevinovate”. Aliniatul doi prevede ráspunderea
penalá pentru
aceleasi actiuni legate de învinuirea persoanei în sávârsirea unei
infractiuni grave, deosebit de
grave sau exceptional de grave. Reiesind din acesta, tragerea la
ráspundere penalá presupune
învinuirea persoanei în sávârsirea unei infractiuni. Comparând denumirea
articolului cu
continutul acestuia se poate trage concluzia cá tragerea la ráspundere penalá
reprezintá, prin sine,
învinuirea persoanei în sávârsirea unei infractiuni.
Considerám cá la opiniile de mai sus se aliniazá si faptul pronuntárii de cátre
instanta de
judecatá a sentintei de condamnare. În alin.1 al art.307 CP al RM se
vorbeste despre
68
„pronuntarea cu buná-stiintá de cátre judecátor a unei hotárâri, sentinte,
decizii sau încheieri
contrare legii”. Aliniatul doi prevede ráspunderea penalá pentru „aceleasi
actiune legatá de
învinuirea de sávârsire a unei infractiuni grave, deosebit de grave sau
exceptional de grave”.
Reiesind din aceasta se poate spune cá prin pronuntarea sentintei de condamnare se
întelege, ca
si în cazul tragerii la ráspundere penalá, învinuirea persoanei în
sávârsirea unei infractiuni,
diferenta dintre acestea fiind organul care învinuieste si faptul cá
sentinta de condamnare, spre
deosebire de ordonanta de punere sub învinuire, se pronuntá în mod public si în
numele legii.
În momentul pronuntárii sentintei de condamnare persoana este supusá
(obligatá) sá
ráspundá, sá suporte constrângerea penalá prevázutá de lege însá ea va
ráspunde din momentul
suportárii acestei constrângeri. Prin urmare condamnarea persoanei exprimatá
prin sentinta de
condamnare nu reprezintá o formá de realizare a ráspunderii penale, ci
marcheazá un moment
procesual din care persoana vinovatá de sávârsirea infractiunii este
impusá sá suporte
constrângerea penalá prevázutá de lege.
În contextul celor mentionate suntem de acord cu viziunea unor autori
potrivit cáreia
rezolvarea problemei legate de stabilirea elementelor de constrângere prin
care se realizeazá
ráspunderea penalá trebuie cáutatá numai în prevederile legii penale, nu
si în a celei procesual
penale. [166, p.99; 252, p.291] Într-adevár, realizarea ráspunderii penale
nu trebuie legatá de
severitatea másurilor de constrângere procesuale, aplicarea acestora fiind
dictatá de
circumstantele exclusiv procesual-penale.
Legea penalá prevede douá categorii de másuri de constrângere: másurile de
sigurantá si
pedeapsa penalá. Analizând natura juridicá a acestor categorii de másuri s-a ajuns
la concluzia cá
doar pedeapsa penalá poate fi inclusá în limitele de realizare a
ráspunderii penale, másurile de
sigurantá rámânând în afara acestor limite.
La baza acestei concluzii sunt puse mai multe dovezi. În primul rând este de
mentionat
faptul cá scopul másurilor de sigurantá este altul decât cel al ráspunderii
penale. Astfel, potrivit
art.98 CP, scopul másurilor de sigurantá este de a înlátura un pericol si
preîntâmpina sávârsirea
faptelor prevázute de legea penalá, iar scopul ráspunderii penale, asa cum s-a
mentionat anterior,
coincide cu cel al pedepsei si este de a restabili echitatea socialá,
corectarea condamnatului
precum si prevenirea sávârsirii unor noi infractiuni atât din partea
condamnatilor, cât si a altor
persoane. În al doilea rând esenta realizárii ráspunderii penale este de a
interveni post delictum,
în timp ce másurile de sigurantá sînt concepute ante delictum. Másurile de
sigurantá se aplicá, în
al treilea rând, în legáturá cu sávârsirea unei fapte prejudiciabile, împotriva
unei stári de pericol
si dureazá întreaga perioada existentei acestei stári, în timp ce
ráspunderea penalá apare în
contextul sávârsirii unei infractiuni atrágând dupá sine pedeapsa penalá, durata
cáreia este fixatá
69
în lege din start. În al patrulea rând, ráspunderii penale si pedepsei penale le
pot fi supuse doar
persoanele responsabile, pasibile de ráspundere penalá, iar másurilor de sigurantá
- si persoanele
iresponsabile si cele care nu sunt pasibile de ráspundere penalá. Si tot
în favoarea acestei
diferente certe între cele douá institutii este de subliniat faptul cá
másurile de sigurantá, spre
deosebire de pedeapsá, se aplicá chiar si în cazul în care ráspunderea penalá a
încetat în legáturá
cu liberarea de ráspundere penalá sau în legáturá cu înláturarea ráspunderii
penale. Codul penal
mentioneazá expres cá nici amnistia si nici gratierea, fiind modalitáti de
înláturare a ráspunderii
penale, nu au efect asupra másurilor de sigurantá (art.107, 108 din CP al RM).
Istoric vorbind, másurile de sigurantá au fost concepute în ideea „mai bine sá
previi decât
sá vindeci” inspiratá de scoala pozitivistá. Experienta a arátat cá unele categorii
de ráufácátori –
anume deficientii mintali si delicventii de obicei – sunt incapabile sá
resimtá fie caracterul
sanctionator, fie chiar efectul intimidant al pedepsei. Fatá de acestia pedepsele
sunt ineficace, de
unde si necesitatea de a recurge la mijloace represive distincte, orientate spre un
scop net definit:
protejarea mediului social de aceste elemente nocive. [64, p.527]
Constrângerea penalá aplicatá în limitele realizárii ráspunderii penale
este calculatá sá
influenteze psihologic asupra subiectului care are capacitatea de a întelege si asi
dirija actiunile,
determinându-l sá nu mai încalce ordinea de drept penalá si sá se conformeze
prevederilor legale.
Odatá cu pronuntarea sentintei de condamnare judecata stabileste în baza legii
penale cuantumul
constrângerii la care urmeazá sá fie supusá persoana vinovatá de
comiterea infractiunii. Cu
sigurantá condamnarea persoanei are un impact deosebit asupra realizárii
scopului ráspunderii
penale însá nicidecum nu face parte din elementele de realizare a ráspunderii
penale.
Realizarea ráspunderii penale si realizarea scopului ráspunderii penale, în
viziunea
noastrá, nu sunt identice. Ráspunderea penalá poate fi realizatá prin
executarea pedepsei, iar
scopul ráspunderii penale poate rámâne nerealizat si, invers, în unele cazuri,
scopul ráspunderii
penale poate fi atins si fárá executarea pedepsei, în astfel de cazuri
persoana fiind liberatá de
executarea pedepsei. Dacá imediat dupá ispásirea pedepsei persoana comite din nou o
infractiune
atunci este evident cá s-a realizat doar ráspunderea penalá nu si scopul
acesteia. Despre
realizarea scopului ráspunderii penale se poate vorbi doar dupá
expirarea unui anumit interval
de timp în care persoana va da dovadá de corectare - nemaisávârsind
alte infractiuni. Acest
interval de timp este prevázut în legea penalá sub formá de antecedente
penale. Acestea fiind
spuse putem rezuma cá nici antecedentele penale nu se încadreazá în
limitele de realizare a
ráspunderii penale. Prin urmare gásim neîntemeiatá opinia unor autori precum cá
antecedentele
penale ar fi o formá de realizare a ráspunderii penale.
70
Antecedentele penale, dupá cum este prevázut, cu drept cuvânt, si în legea penalá,
nu sunt
o másurá de constrângere, ci o stare juridicá ce genereazá consecinte de
drept nefavorabile
pentru condamnat (art.110 CP al RM). Pe perioada antecedentelor penale persoana are
un statut
juridic deosebit – de fost condamnat care, potrivit unei serii de acte
normative, nu-i permite sá
ocupe anumite functii (de exemplu, titularii antecedentelor penale nu pot
ocupa functiile de
judecátor, procuror, ofiter de urmárire penalá, avocat) sau de a exercita o anumitá
activitate (de
exemplu, administrarea bunurilor proprietarului), poate fi obligat sá
informeze organele
interesate despre posedarea antecedentelor penale etc. Prin urmare
considerám cá la baza
institutiei antecedentelor penale nu stá ideea realizárii ráspunderii
penale, dar aceea a
neîncrederii societátii în însási corectarea si reeducarea fostului
condamnat. Titularului
antecedentelor penale nu-i este permis sá ocupe o anumitá functie nu în scop
de a-l reeduca, ci
pentru cá nu existá suficientá încredere cá acesta s-a corectat si nu va mai comite
alte infractiuni.
Faptul cá legea penalá agraveazá ráspunderea pentru infractiunea comisá de
cátre
persoana cu antecedente penale demonstreazá, odatá în plus, cá scopul
ráspunderii penale în
cazul primei infractiuni nu a fost atins. Pedeapsa executatá s-a dovedit
a fi blândá pentru
reeducarea infractorului, de aceea, urmárindu-se realizarea acestui scop,
antecedentele penale vor
fi luate în calcul la stabilirea pedepsei pentru a doua infractiune, fiindu-i
stabilitá o pedeapsá mai
severá.
Realizarea ráspunderii penale începe, deci, odatá cu executarea pedepsei
si înceteazá
odatá cu ispásirea pedepsei sau liberarea persoanei de la executarea pedepsei.
Astfel pedeapsa nu
este identificatá cu ráspunderea penalá deoarece aceasta este elementul de
constrângere prin care
se realizeazá ráspunderea penalá. Fárá ráspundere penalá pedeapsa nu poate fi
executatá, iar fárá
executarea pedepsei ráspunderea rámâne nerealizatá.
În literatura de specialitate a fost exprimatá si o altá opinie,
potrivit cáreia realizarea
ráspunderii penale se finalizeazá odatá cu pronuntarea sentintei de
condamnare. Acest mod de
interpretare, se poate explica prin faptul cá adeptii acestui concept
trateazá ráspunderea penalá,
ca si în cazul pedepsei, ca fiind element (másurá) de constrângere.
Avându-se în vedere cá
ráspunderea penalá nu este identicá cu pedeapsa si faptul cá liberarea de
ráspundere penalá este
posibilá pâná la pronuntarea sentintei de condamnare iar liberarea de pedeapsá dupá
pronuntarea
acestei sentinte, s-a recurs, probabil, la cáutarea altor elemente de constrângere
prevázute de lege
prin care s-ar realiza ráspunderea penalá, mentionându-se în cele din
urmá cá „realizarea
ráspunderii penale începe cu aplicarea másurilor de constrângere si se epuizeazá cu
condamnarea
infractiunii comise si a persoanei care a sávârsit-o, exprimatá în
sentinta de condamnare, dupá
care poate urma fie aplicarea pedepsei penale, fie liberarea de pedeapsa penalá”
[121, p342].
71
Din punctul nostru de vedere sustinem opinia autorilor în privinta faptului cá
ráspunderea
penalá nu este identicá cu pedeapsa si acestea nu se includ reciproc,
dat fiind faptul cá
ráspunderea penalá presupune obligatia persoanei care a sávârsit
infractiunea de a suporta
pedeapsa penalá, iar pedeapsa este elementul de constrângere prin care se
realizeazá aceastá
obligatie. Astfel ráspunderea penalá nu este un element de constrângere ci o
premisá fárá de care
aplicarea constrângerii (pedepsei penale) ar fi imposibilá. Prin urmare
devine evident faptul cá
obligatia de a suporta pedeapsa formeazá, asa cum este bine stiut,
puntea de legáturá dintre
infractiune si pedeapsá si anume acest sens al ráspunderii penale poate
fi considerat, pe buná
dreptate, unul din pilonii de bazá pe care, aláturi de infractiune si
pedeapsá, se construieste
întregul sistem de drept penal.
Din cele mentionate putem rezuma cá prin rspundere penal se 'n&elege
obliga&ia
persoanei care a sv*r#it o infrac&iune de a suporta pedeapsa prevzut de
legea penal, sau
mai bine zis, obliga&ia de a suporta sanc&iunea prevzut 'n norma de
incriminarea legii
penale.[98, p.25] Aceastá obligatie fiind consecinta inevitabilá a
infractiunii ca fapt interzis de
norma de incriminare apare din momentul sávârsirii infractiunii si
înceteazá (se stinge) în mod
diferit, fie cá au expirat termenele de prescriptie, fie cá persoana a
fost liberatá de ráspundere
penalá, fie cá a fost înláturatá ráspunderea penalá, fie cá a expirat
termenul de executare a
sentintei de condamnare, fie cá persoana a fost liberatá de pedeapsá sau
cá aceasta si-a ispásit
pedeapsa. În acest fel mentionám cá, din momentul aparitiei si pâná la
momentul rámânerii
definitive a sentintei de condamnare, ráspunderea penalá parcurge câteva
etape de
individualizare si nu de realizare precum se mentioneazá în unele
publicatii:[88, p.151; 64,
p.237-238] etapa cuprinsá între momentul sávârsirii infractiunii si cel al
începerii urmáririi
penale, etapa tragerii la ráspundere penalá care începe din momentul pornirii
urmáririi penale si
pâná la terminarea acesteia si etapa solutionárii cauzei penale în
instanta de judecatá cuprinsá
între momentul terminárii urmáririi penale si momentul rámânerii definitive
a sentintei de
condamnare. În cadrul acestor etape ráspunderea penalá se identificá, se
stabileste, adicá se
individualizeazá obligatia de a suporta pedeapsa prevázutá de cutare sau cutare
normá prevázutá
în Legea penalá. Buna desfásurare a procesului de individualizare a
ráspunderii penale poate fi
asiguratá prin aplicarea diferitor másuri de constrângere prevázute de
legea procesual-penalá.
Dupá perioada de individualizare a ráspunderii penale urmeazá etapa de
punere în aplicare a
sentintei de condamnare prin care a fost stabilitá pedeapsa. Etapa de
realizare a ráspunderii
penale este cuprinsá între momentul începerii executárii pedepsei si momentul
ispásirii pedepsei.
Dupá realizarea ráspunderii penale continuá perioada antecedentelor penale
începutá încá din
momentul rámânerii definitive a sentintei de condamnare. În aceastá
perioadá, statul limiteazá
72
persoana condamnatá în anumite drepturi, acordându-i în acest mod un vot
de neîncredere în
ceea ce priveste corectarea si reeducarea acesteia. Stingerea antecedentelor penale
anuleazá toate
incapacitátile si decáderile din drepturi legate de antecedentele penale (art.163
CP al RM).
În acest context, accentuám cá în momentul pronuntárii sentintei de
condamnare
ráspunderea penalá (adicá obligatia persoanei care a sávârsit o infractiune sá
suporte sanctiunea
prevázutá în norma de incriminare) nu dispare ea existând chiar si în
perioada executárii
pedepsei. În caz contrar cum s-ar explica faptul executárii pedepsei de
cátre persoana ce nu ar
avea obligatia de a suporta sanctiunea?
Acestea fiind spuse devine clar de ce legea procesualá prevede
posibilitatea liberárii de
ráspundere penalá prin sentinta de condamnare (art.389 CPP al RM), dat
fiind faptul cá în
momentul pronuntárii sentintei de condamnare persoana care a sávârsit infractiunea
are obligatia
de a suporta sanctiunea normei de incriminare din legea penalá, iar prin sentinta
de condamnare
se libereazá de la aceastá obligatie. Astfel esen.a liber,rii de r,spundere
penal, const, nu în
scutirea persoanei care a sávârsit o infractiune de la condamnarea
publicá, în numele legii, asa
cum considerá unii autori, [173, p.31] ci _n scutirea persoanei de la
realizarea r,spunderii
penale adic, de la realizarea obliga.iei de a suporta sanc.iunea normei de
incriminare din
legea penal,. La o concluzie similará au ajuns si alti cercetátori ai
institutiei liberárii de
ráspundere penalá, unica deosebire fiind faptul cá ráspunderea penalá, în
viziunea acestora, se
realizeazá nu doar prin executarea pedepsei ci si prin condamnarea
publicá si antecedentele
penale. [166, p.103; 205, p.46; 161, p.17]
În aceastá circumstantá mentionám cá, în cazul liberárii definitive de
ráspundere penalá,
statul renuntá la dreptul sáu de a realiza obligatia persoanei care a
sávârsit infractiunea de a
suporta sanctiunea normei de incriminare, iar în cazul liberárii
conditionate se abtine de la
realizarea acestui drept. Totodatá statul, renuntând la dreptul de realizare a
ráspunderii penale a
persoanei care a sávârsit o infractiune, iartá aceastá persoaná,
acordându-i încredere si contând
pe faptul cá, în viitor, aceasta va avea o conduitá corespunzátoare
celei pretinse de normele
dreptului penal.
Institutia liberárii de ráspundere nu se identificá, deci, cu institutia
liberárii de pedeapsá,
dat fiind faptul cá prima presupune scutirea persoanei care a sávârsit o
infractiune de la obligatia
de a suporta sanctiunea prevázutá de norma de incriminare, iar a doua
presupune scutirea
persoanei de la executarea pedepsei stabilite prin sentinta de condamnare.
În aceastá ordine de idei ni se pare incorectá liberarea de pedeapsá a
persoanei care a
sávârsit o infractiune înainte ca aceasta sá fi fost pedepsitá, fiind vorba despre
aceleasi prevederi
ale art.389 CPP al RM ce se referá la tipul de sentintá de condamnare
fárá stabilirea pedepsei
73
prin care persoana poate fi liberatá nu doar de ráspundere penalá dar
si de pedeapsá,
mentionându-se cá minorii pot fi liberati de pedeapsá în baza art.93 CP
al RM prin sentinta de
condamnare fárá stabilirea pedepsei. Remarcám faptul cá sentinta de
condamnare, potrivit
art.389 CPP al RM, poate fi de douá feluri cu si fárá stabilirea pedepsei. Dacá
persoanei i-a fost
pronuntatá o sentintá de condamnare fárá stabilirea pedepsei nu se poate vorbi
despre pedepsirea
acesteia deoarece instanta de judecatá nu a pronuntat încá nici o
pedeapsá, persoana
considerându-se pedepsitá numai dacá în cazul acesteia va fi pronuntatá o
sentintá de
condamnare cu stabilirea pedepsei. Din aceastá perspectivá ar fi corect ca
liberarea de pedeapsá
sá aibá loc dupá ce persoanei i-a fost pronuntatá prin sentinta de
condamnare o pedeapsá sau
imediat în momentul pronuntárii acesteia, în nici un caz altfel. Acest fapt reiese
si din prevederile
art.89 CP al RM în care este stipulatá notiunea liberárii de pedeapsá,
specificându-se cá „prin
liberare de pedeapsá se întelege eliberarea persoanei care a sávârsit o infractiune
de la executarea
realá, partialá sau totalá, a pedepsei penale pronuntate prin hotárâre a
instantei de judecatá”.
Astfel, dacá în sentintá nu a fost stabilitá nici o pedeapsá, aceasta nici
nu va fi pronuntatá si în
acest caz nu poate fi vorba despre liberarea de pedeapsá. Prin urmare este evident
cá de pedeapsá
poate fi liberatá doar persoana cáreia i-a fost pronuntatá o sentintá de
condamnare cu stabilirea
pedepsei, ci nu si în cazul în care aceasta nu se stabileste.
Este de mentionat faptul cá prevederile art.389 CPP al RM ce se referá
la adoptarea
sentintei de condamnare fárá stabilirea pedepsei au fost formulate în baza
dispozitiei art.279 CPP
al RM din 1961 unde se consemna cá instanta de judecatá putea sá emitá
o sentintá de
condamnare fárá a indica pedeapsa dacá în momentul judecárii procesului era
îndeplinitá una din
conditii:
1. fapta inculpatului nu mai prezenta pericol social;
2. inculpatul încetase sá mai fie periculos pentru societate.
În acest fel legea procesualá nu specifica ce ar fi trebuit sá se înteleagá prin
pronuntarea
sentintei de condamnare fárá stabilirea pedepsei: liberarea persoanei de
ráspundere penalá sau
liberarea acesteia de pedeapsá, considerându-se, probabil, cá acest fapt ar fi
suficient de clar din
prevederile legii penale.
Sub aspectul legii penale, însá, lucrurile arátau destul de confuz. Alin.1 a art.48
CP al RM
din 1961; spre exemplu, se referea la liberarea de ráspundere penalá în
legáturá cu schimbarea
situatiei si prevedea ambele conditii de mai sus, iar alin.2 se referea la
liberarea de pedeapsá si
prevedea doar conditia a doua. Si într-un caz si în celálalt se vorbea despre
prezenta conditiilor
mentionate la momentul judecárii cauzei. În aceastá situatie se creeazá impresia cá
prin sentinta
de condamnare fárá stabilirea pedepsei legea procesualá prevedea liberarea
atât de ráspundere
74
penalá cât si de pedeapsá. În continuare observám cá aceastá impresie
si-a gásit reflectare în
actuala lege procesualá (art.389 CPP al RM) fiind prevázut faptul cá „sentinta de
condamnare se
adoptá fárá stabilirea pedepsei cu liberarea de ráspundere penalá în cazurile
prevázute de art.57
si 58 Cod penal (fiind vorba despre liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu
cáinta activá si
schimbarea situatiei) si cu liberarea de pedeapsá în cazul prevázut de art.93 Cod
penal (liberarea
de pedeapsá a minorilor)”.
Potrivit cercetátorului ucrainean Grosevoi Iu. prevederile art.279 CPP al
RM din 1961
trebuiau întelese ca referindu-se doar la alin.2 al art.48 CP al RM în care unde se
vorbea despre
liberarea de pedeapsá, nu si la alin.1 al art.48 CP al RM, în care se
stipula liberarea de
ráspundere penalá. [161, p.15] Este de mentionat cá aceastá interpretare
s-a construit în bazá
conceptului elaborat de autorul rus S.Chelina potrivit cáruia esen&a
liberrii de rspundere
penal ar fi scutirea persoanei care a comis o infrac&iune de la
condamnarea public ce s-ar
exprima 'n sentin&a instan&ei de judecat.[173, p.33] Potrivit acestei
viziuni este firesc sá se
creadá, asa cum relateazá S.Chelina, cá ultima etapá unde ar mai fi
posibilá liberarea de
ráspundere penalá ar fi etapa dezbaterilor judiciare si doar pâná în
momentul deliberárii
judecátorului pentru a emite sentinta, mentionând totodatá cá: „dupá acest
moment (adicá dupá
deliberare) liberarea de ráspundere penalá nu mai este posibilá, ori instanta de
judecatá nu poate
emite nici sentinta de condamnare, deoarece liberarea de ráspundere penalá
presupune liberarea
persoanei vinovate de la aprecierea negativá în formá de sentintá de
condamnare. Deoarece “a
treia solutie nu este datá” (autorul se referea la faptul cá legea
procesualá prevedea doar douá
tipuri de sentinte, fiind vorba despre sentinta de condamnare si cea de
achitare) corespunzátor,
începând cu momentul pronuntárii sentintei de condamnare se poate vorbi,
în cazul prezentei
conditiilor corespunzátoare, doar despre liberarea vinovatului de pedeapsá”. [173,
p.31, 34,]
Contrar acestor afirmatii, legea procesualá în vigoare prevede liberarea
de ráspundere
penalá chiar si dupá deliberarea instantei de judecatá pronuntând fie
sentinta de încetare a
procesului penal, fie sentinta de condamnare fárá stabilirea pedepsei,
ceea ce demonstreazá cá
esenta liberárii de ráspundere penalá este alta decât scutirea persoanei
care a sávârsit o
infractiune de la dezaprobarea publicá.
Dezvoltând în continuare acelasi subiect, Chelina S. atrágea atentia
asupra faptului cá
ignorarea afirmatiei potrivit cáreia liberarea de ráspundere penalá ar
presupune scutirea
persoanei care a sávârsit o infractiune de la aprecierea negativá a
comportárii acesteia ce s-ar
exprima în sentinta de judecatá, va duce, în mod incontestabil, la
identificarea celor douá
institutii: liberarea de ráspundere penalá si liberarea de pedeapsá penalá. [183,
p.28]
75
Într-adevár, identificarea celor douá institutii s-a realizat, dovadá fiind
actualele prevederi
ale art.389 CPP al RM, însá acest fapt a avut loc nu din cauza
ignorárii afirmatiei la care se
referea Chelina S., ci din cauza acceptárii conceptului potrivit cáruia persoana
care a sávârsit o
infractiune poate fi liberatá de pedeapsá doar fiind dezaprobatá fárá a-i
fi pronuntatá pedeapsa,
adicá prin sentinta de condamnare fárá stabilirea pedepsei. Contrar acestor
afirmatii s-ar cuveni
ca liberarea de pedeapsá sá fie posibilá nu doar prin sentinta de condamnare, ci si
prin sentinta de
încetare a procesului penal, ori în sentinta de încetare a procesului
penal pronuntatá în temeiul
liberárii de ráspundere penalá nu ar trebui sá se consemneze faptul cá persoana în
privinta cáreia
se adoptá aceastá sentintá a sávârsit o infractiune, cá aceasta ar fi vinovatá de
sávârsirea acestei
infractiuni, ajungându-se în cele din urmá sá se creadá cá de ráspundere
penalá se libereazá
persoana care nu a încálcat legea penalá, ceea ce contravine naturii juridice a
institutiei liberárii
de ráspundere penalá.
Este de mentionat si faptul cá actualele prevederi ale art.389 CPP al
RM nu doar
identificá cele douá institutii dar, în anumite privinte, le mai si confundá.
„Expirarea termenului
de prescriptie”, spre exemplu, potrivit legii penale reprezintá o
modalitate de liberare de
ráspundere penalá (art.60 CP al RM) iar potrivit prevederilor art.389 CPP
al RM constituie o
modalitate de liberare de pedeapsá. Calificám acest fapt ca fiind o gresealá
gramaticalá preluatá
din legea procesualá anterioará.
Revenind la prevederile art.279 CPP al RM din 1961 considerám totusi cá
acestea
trebuiau interpretate ca referindu-se doar la alin.1 al art.48 CP al RM
unde se mentiona despre
liberarea de ráspundere penalá, dar nu si la alin.2 al art.48 CP al RM
în care se prevedea
liberarea de pedeapsá, deoarece liberarea de pedeapsá, precum era mentionat cu
drept cuvânt si
în doctrina penalá, presupune scutirea unui infractor de executarea
pedepsei penale, pronuntate
în sentinta judecátii, [59, p.308] iar prin sentinta de condamnare fárá
stabilirea pedepsei
persoanei nu-i era pronuntatá nici o pedeapsá si respectiv nici despre
liberarea acesteia de
pedeapsá nu putea fi vorba.
În contextul celor relatate este de subliniat si faptul cá, potrivit
actualelor prevederi ale
legii procesuale, liberarea de ráspundere penalá în faza dezbaterilor
judiciare se efectueazá, în
unele cazuri, prin adoptarea sentintei de condamnare fárá stabilirea
pedepsei, iar în alte cazuri,
prin adoptarea sentintei de încetare a procesului penal. Astfel, dupá
deliberare instanta de
judecatá, în cazurile de liberare de ráspundere penalá prevázute de art.
57, 58 si 60 CP al RM
adoptá sentinta de condamnare fárá stabilirea pedepsei, iar în restul cazurilor
prevázute de art.54,
55, 56 si 59 CP al RM adoptá sentinta de încetare a procesului penal. Din acest
punct de vedere
76
se impune întrebarea: care ar fi diferenta dintre liberarea de ráspundere penalá
exercitatá printr-
un tip de sentintá si liberarea exercitatá prin celálalt tip de sentintá?
Analiza comparativá a celor douá tipuri de sentinte aprobate de instantele de
judecatá în
temeiul liberárii de ráspundere penalá demonstreazá cá între acestea nu existá
diferente nici dupá
continut si nici dupá efectele juridice pe care le produc: ambele
sentinte se pronuntá în mod
public si în numele legii, în ambele este descrisá si dezaprobatá fapta
infractionalá si persoana
care a sávârsit-o, persoana este recunoscutá vinovatá de sávârsirea
infractiunii si tot în ambele
cazuri persoana liberatá nu are antecedente penale (art.111 CP). Unica diferentá
între cele douá
tipuri de sentinte ar fi denumirea acestora, însá, în practica judiciará si aceastá
diferentá lipseste,
toate sentintele fiind intitulate „Sentintá în numele legii”.
Având în vedere cele mentionate si în scopul înláturárii oricáror
speculatii legate de
delimitarea liberárii de ráspundere penalá de liberarea de pedeapsá,
propunem de legiferenda
excluderea din Codul de Procedurá Penalá tipul de sentintá de condamnare
fárá stabilirea
pedepsei, urmând, totodatá, sá se facá si modificárile corespunzátoare în asa fel
încât instanta de
judecatá în toate cazurile de liberare de pedeapsá sá pronunte „Sentinta
de condamnare cu
stabilirea pedepsei” iar în privinta cazurilor de liberare de ráspundere
penalá sá pronunte
„Sentinta de încetare a procesului penal”.
Concluzionând putem mentiona cá liberarea de ráspundere penalá este posibilá doar
pâná
la pronuntarea sentintei de condamnare cu stabilirea pedepsei, din acest
moment fiind posibilá
liberarea de pedeapsá. În viziunea noastrá liberarea de ráspundere penalá
nu se aplicá si dupá
momentul pronuntárii sentintei de condamnare cu stabilirea pedepsei nu din cauza
imposibilitátii
acestui fapt ci din cauza nejustificárii, irationalitátii actiunii în
acelasi timp a douá institutii de
stimulare, cu multe circumstante de liberare identice si care produc
practic aceleasi efecte
juridice. În acest context adáugám cá ráspunderea fárá pedeapsá rámâne o
simplá obligatie
nerealizatá, de aceea liberarea de pedeapsá presupune în mod indirect si liberarea
de ráspundere
penalá. Deci autorul Beleaev V.G. a avut perfectá dreptate mentionând cá: „Pedeapsa
este unica
realizare juridico-materialá a ráspunderii. De aceea, din punct de vedere
juridic, liberarea de
pedeapsá este echivalentá cu liberarea de ráspundere”. [208, p.14]
Cât priveste începutul aplicárii normelor institutiei liberárii de ráspundere
penalá este de
mentionat cá legislatia penalá a tárii noastre a înregistrat mai multe
modificári în vederea
stabilirii acestui moment. Potrivit legii procesual-penale anterioare
dreptul de a libera de
ráspundere penalá îl avea instanta de judecatá, procurorul si organele de
urmárire penalá
(anchetatorul penal si organul de cercetare penalá), astfel liberarea de
ráspundere penalá fiind
posibilá în cadrul dezbaterilor judiciare, în cadrul urmáririi penale si
chiar la etapa de pâná la
77
pornirea urmáririi penale (art.5 – 5
7
CPP al RM din 1961). Începând cu includerea în actiune în
2003 a noii Legislatii penale dreptul de a libera de ráspundere penalá a fost
trecut în competenta
exclusivá a instantei de judecatá, iar din februarie 2008, prin Legea nr.292-XVI
din 21.12.2007,
cu acest drept a fost investit si procurorul.
Cauza acestor modificári legislative se poate explica prin faptul cá, în
plan stiintific,
permanent s-au dus discutii aprinse în privinta stabilirii competentei
organului cu drept de a
recunoaste persoana ca fiind vinovatá de sávârsirea infractiunii liberând-o de
ráspundere penalá.
În viziunea unor juristi, dreptul de a libera de ráspundere penalá acordat nu doar
instantei
de judecatá dar si procurorului, organelor de urmárire penalá contravine
principiului prezumtiei
nevinovátiei consfintit în art.21 al Constitutiei RM, potrivit cáruia „orice
persoaná acuzatá de un
delict este prezumatá nevinovatá pâná când vinovátia sa va fi doveditá
în mod legal, în cursul
unui proces judiciar public, în care i s-au asigurat toate garantiile
necesare apárárii sale”.
Sustinátorii acestui concept pornesc de la premisa cá de ráspundere
penalá se libereazá doar
persoana care a sávârsit o infractiune, ceea ce presupune cá persoana
trebuie mai întâi
recunoscutá vinovatá de sávârsirea infractiunii si apoi liberatá de ráspundere
penalá, iar dreptul
de a recunoaste vinovátia persoanei este de competenta exclusivá a
instantei de judecatá.
Corespunzátor relatárilor autorului rus Dobrovoliscaia T.N., [163, p.177-
178] spre exemplu,
recunoasterea dreptului procurorului si organului de urmárire penalá de a înceta
urmárirea penalá
în temeiul liberárii vinovatului de ráspundere penalá contravine
prevederilor art.21 al
Constitutiei RM, sau în acest caz este vorba despre recunoasterea
vinovátiei persoanei în
sávârsirea unei infractiuni de cátre acele organe cárora prin Constitutie RM nu le-
a fost acordatá
aceastá împuternicire. În aceeasi ordine de idei autorul ucrainean
Grosevoi Iu. mentiona cá
„deoarece dreptul de a recunoaste vinovátia persoanei în sávârsirea unei
infractiuni apartine doar
instantei de judecatá tot ei ar fi trebuit sá-i apartiná si dreptul
exclusiv de a libera vinovatii de
ráspundere penalá” [161, p.32]. Probabil cá aceastá viziune sustinutá de Grosevoi
Iu. a avut un
impact deosebit nu doar asupra doctrinei penale ucrainene ci si asupra
legiuitorului ucrainean,
acordând dreptul de liberare de ráspundere penalá doar instantei de judecatá.
Determinat, probabil, de un astfel de concept, legiuitorul moldovean, în
scopul
perfectionárii legislatiei penale si racordárii acesteia la principiile
constitutionale, odatá cu
adoptarea noii legislatii penale, a limitat procurorul si organul de urmárire
penalá în dreptul de a
mai libera de ráspundere penalá, urmând ca instanta de judecatá sá fie unicul organ
competent sá
exercite acest drept.
78
Contrar afirmatiilor enuntate mai sus alti savanti considerá cá dreptul
de a libera de
ráspundere penalá acordat nu doar instantei de judecatá dar si
procurorului, organelor de
urmárire penalá, nu contravine principiului prezumtiei nevinovátiei.
În literaturá au fost expuse mai multe argumente în favoarea acestei
concept, nu
întotdeauna, însá, acestea au fost si suficient de convingátoare. Potrivit
unor autori, spre
exemplu, dreptul organelor de urmárire penalá de a înceta urmárirea
penalá în temeiul liberárii
de ráspundere penalá nu contravine principiului prezumtiei nevinovátiei
deoarece, sustin ei, în
astfel de cazuri persoana nu este recunoscutá ca fiind vinovatá de sávârsirea unei
infractiuni, iar
fapta comisá de ea nu este apreciatá ca infractiune. [208, p.93, 95,
97; 243, p.75] Este greu de
acceptat un astfel de argument, deoarece nu corespunde naturii juridice a
institutiei liberárii de
ráspundere penalá, fapt asupra cáruia s-a atras atentia si în literatura de
specialitate. [161, p.30;
162, p.88] Persoana se libereazá de ráspundere penalá doar în cazul în
care ea putea fi supusá
acestei ráspunderi, atunci când statul, în persoana organelor competente, a avut
temei juridic de
a-l condamna si supune pedepsei penale. Dacá persoana nu a comis nici o
infractiune, atunci nici
ráspunderea penalá nu survine si în acest caz aceasta nu are de la ce sá fie
liberatá.
Alti autori sunt de párere cá dreptul de a libera persoana de ráspundere penalá
acordat nu
doar instantei de judecatá dar si organului de urmárire penalá,
procurorului, nu contravine
principiului prezumtiei nevinovátiei, deoarece, considerá ei, acest principiu
se referá la cazurile
când persoana urmeazá sá fie supusá ráspunderii penale dar nu si la cele de
liberare de aceastá
ráspundere. Astfel S.V.Chelina, spre exemplu, mentiona: „Doar instanta de
judecatá poate
înfáptui justitia, adicá recunoasterea persoanei ca fiind vinovatá si a o
supune pedepsei penale.
Totodatá, însá, nici o normá materialá sau procesual-penalá nu interzice
organului de urmárire
penalá, procurorului sau instantei de judecatá pâná la emiterea sentintei
sá constate faptul
comiterii infractiunii de cátre o persoaná, dar nu pentru a-i stabili o pedeapsá
ci în alte scopuri”
[173, p.38]. Este de mentionat cá, acest argument a fost formulat în baza
formulárilor anterioare
a principiului prezumtiei nevinovátiei, care oferea posibilitatea sá tragem
concluzia cá
recunoasterea vinovátiei în sávârsirea infractiunii si stabilirea pedepsei o poate
face doar instanta
de judecatá, iar recunoasterea vinovátiei cu liberarea ulterioará de ráspundere
penalá o pot face si
organele de urmárire penalá, fapt asupra cáruia au atras atentia
oponentii acestui concept,
mentionând totodatá cá actuala redactare a principiului nominalizat nu lasá loc
pentru asemenea
interpretári[222, p.15].
În conditiile în care legea procesualá prevedea doar douá tipuri de sentinte (de
achitare si
de condamnare) unii penalisti, pornind de la ideea cá esenta liberárii de
ráspundere penalá ar fi
scutirea persoanei de la condamnarea publicá, au ajuns la concluzia cá,
deci conformarea
79
întocmai la principiul prezumtiei nevinovátiei însemna nu doar
imposibilitatea organelor de
urmárire penalá de aplicare a normelor institutiei liberárii de ráspundere
penalá, dar si
imposibilitatea instantei de judecatá de a realiza aceste norme, dat fiind faptul
cá dupá deliberare
instanta de judecatá nu poate pronunta, în temeiul liberárii de ráspundere penalá
nici sentinta de
achitare (deoarece persoana vinovatá de sávârsirea unei infractiuni nu
poate fi achitatá) si nici
sentinta de condamnare (deoarece persoana condamnatá nu are de la ce sá mai fie
liberatá). [196,
p.10-11]
Dezvoltând în continuare aceeasi idee, alti autori au înaintat
propunerea de a renunta
definitiv la institutia liberárii de ráspundere penalá, mentionând cá doar
o astfel de solutie a
problemei investigate ar corespunde întocmai principiului prezumtiei nevinovátiei.
[222, p.17]
Alti savanti, însá, s-au pronuntat împotriva unei astfel de propuneri
mentionând cá
problema vinovátiei persoanei nu este specificá doar institutiei liberárii de
ráspundere penalá si,
deci, la solutionarea acesteia ar trebui luatá în consideratie
realitatea deoarece conformarea
textualá la principiul prezumtiei nevinovátiei ar face imposibilá functionarea unei
serii întregi de
norme ale dreptului penal material si ale celui procesual penal. Cel mai simplu
exemplu în acest
sens, spun ei, ar fi prevederile art.37 CP în care se stipuleazá
dreptul atât al organelor abilitate
cât si al tuturor cetátenilor de a retine „persoana care a sávârsit o infractiune”
nu doar în timpul
comiterii acesteia, ci si dupá acest moment. Dacá ar fi sá ne conducem de
principiul prezumtiei
nevinovátiei atunci aceastá normá, într-adevár, nu ar putea sá
functioneze, cu exceptia cazului
când vinovatul va evada dupá ce îi va fi pronuntatá sentinta, dat fiind
faptul cá, potrivit
Constitutiei RM, doar instanta de judecatá este în drept sá decidá dacá
„persoana a sávârsit sau
nu o infractiune”. De asemenea, autorii fac referintá si asupra faptului
cá, în procesul de
cercetare a cauzei penale pâná la pronuntarea sentintei de condamnare, prezumtia
nevinovátiei ar
fi negatá de cel putin trei ori, astfel, aceasta fiind negatá de cátre
organul de urmárire penalá,
care înainteazá învinuirea, pe urmá de procuror, confirmând concluzia de
învinuire si apoi de
instanta de judecatá, întocmind o rezolutie de numire a cauzei spre
judecare. La fiecare din
aceste etape organele mentionate sunt impuse sá decidá asupra vinovátiei
sau nevinovátiei
persoanei trase la ráspundere penalá si dacá se descoperá cá în actiunile persoanei
nu existá fapta
infractiunii sau fapta nu întruneste elementele constitutive ale
infractiunii, ultima incluzând si
vinovátia persoanei, cauza penalá poate si chiar trebuie sá înceteze (art.275,
285, 286, 350 CPP
al RM). În aceastá ordine de idei, într-adevár, se poate ajunge la
concluzia cá respectarea
textualá a principiului prevázut în Constitutie ar face imposibilá însási
cercetarea cauzei penale.
[193, p.158-159]
80
În legáturá cu cele expuse în literatura juridicá se fac deja încercári
de reconciliere a
recunoscutelor interpretári a institutiei liberárii de ráspundere penalá cu
principiul prezumtiei
nevinovátiei, propunându-se schimbarea notiunii de „infractiune” si urmând ca prin
aceasta sá se
înteleagá „fapta social periculoasá sávârsitá cu vinovátie, stabilitá prin sentinta
de condamnare si
interzisá de prezentul cod sub amenintarea pedepsei”. Totodatá se propune
introducerea notiunii
de „faptá infractionalá”, semnele cáreia ar corespunde cu semnele
infractiunii, cu exceptia -
„lipsei necesitátii de a stabili vinovátia prin sentinta instantei de
judecatá”. Prin urmare, autorii
sustin cá, o astfel de constructie a liberárii de ráspundere penalá ar fi logicá
si nu ar contrazice
Constitutia. În ceea ce ne priveste, nu sustinem o astfel de solutie a problemei
investigate si dám
dreptate unor critici potrivit cárora nu ar fi corect ca natura juridicá
a faptei sá fie pusá în
dependentá de decizia organului împuternicit sá aplice legea. [166, p.152]
Cele relatate anterior demonstreazá dificultatea si insistenta cercetátorilor în
solutionarea
acestei probleme, în consecintá pe plan stiintific nu s-a conturat un ráspuns
unanim acceptat, iar
„coleziunea” dintre dreptul penal, dreptul procesual penal si principiul
Constitutional treptat s-a
transformat, dupá cum afirmá unii autori, într-un nonsens juridic care
de multe ori rámâne
neobservat. [160, p.41]
Încercári de a solutiona problema vizatá netinând cont de principiul
prezumtiei
nevinovátiei, ci reiesind din considerente de ordin „tehnic”, s-au fácut si mai
înainte atrágându-se
atentia asupra faptului cá renuntarea la modalitátile de liberare de
ráspundere penalá în faza de
urmárire penalá contravine tendintelor umanistice de dezvoltare a legislatiei
penale si va duce în
mod incontestabil la supraîncárcarea excesivá cu dosare penale a organelor
justitiei penale, la
márirea efectivelor de personal ale judecátorilor si nu în ultimul rând
la sustragerea repetatá a
unui cerc larg de salariati de la locul de muncá. [223, p133]
Nu suntem siguri dacá anume acesta a fost argumentul ce l-a determinat
pe legiuitor sá
modifice legislatia penalá, investindu-l din nou pe procuror cu dreptul
de aplicare a normelor
institutiei liberárii de ráspundere penalá. Cert este, însá, faptul cá, un
studiu sociologic, realizat
de Institutul de Reforme Penale cu putin timp înainte de a fi modificatá legea
penalá, a scos în
evidentá, drept una din cauzele supraîncárcárii excesive cu dosare penale
a organelor justitiei
penale, anume imposibilitatea liberárii de ráspundere penalá în faza de urmárire
penalá. Potrivit
studiului, majoritatea persoanelor investigate (76,3%), inclusiv 80% procurori si
74% judecátori,
au fost de párerea cá persoana vinovatá poate fi liberatá de ráspundere penalá nu
numai de cátre
instanta de judecatá, dupá cum era prevázut în art.53 CP pâná în 8 februarie 2008,
ci si de cátre
procurorul din oficiu sau la propunerea organului de urmárire penalá si
doar 22,4% din
respondenti s-au pronuntat împotriva modificárii prevederilor indicate[95, p.15].
81
Si totusi, cum rámâne cu solutionarea stiintificá a problemei, contravine
sau nu
Constitutiei RM institutia liberárii de ráspundere penalá?
Investigatiile efectuate ne permit sá tragem concluzia cá dreptul
organelor de urmárire
penalá si al procurorului de a înceta urmárirea penalá în temeiul liberárii de
ráspundere penalá nu
contravine prezumtiei nevinovátiei dacá persoana care a sávârsit o infractiune este
de acord sá fie
liberatá de ráspundere penalá si nu insistá asupra solutionárii cauzei penale în
sedintá de judecatá
publicá.
La baza acestei concluzii este argumentul cá prezumtia nevinovátiei este
nu doar un
principiu, ci si un drept al persoanei, în special a celei acuzate de
sávârsirea unei infractiuni, si
acesta, ar trebui, în consecintá, interpretat corespunzátor unui drept si nu al
unei obligatii. Dacá
persoana renuntá la un anumit drept atunci aceasta nu mai poate pretinde
cá i s-ar fi încálcat
acest drept. Nu poate fi vorba despre încálcarea dreptului la învátáturá,
spre exemplu, în cazul
când persoana nu doreste sá-si continue studiile într-o institutie superioará de
învátámânt (art.35
al Constitutiei RM). De asemenea nimeni nu poate pretinde cá i s-ar fi
încálcat dreptul de vot
sau dreptul de a fi ales dacá nu a mers sá voteze sau nu si-a
înaintat candidatura spre a fi ales
(art.38 al Constitutiei RM). În aceastá ordine de idei considerám cá dreptul
persoanei acuzate de
sávârsirea unei infractiuni de a-i fi doveditá vinovátia în cadrul unui
proces judiciar public nu
este o exceptie de la aceastá regulá de interpretare. Va fi o încálcare
a principiului prezumtiei
nevinovátiei în cazul când persoana va fi liberatá de ráspundere penalá
contrar vointei sale,
aceasta insistând sá-i fie doveditá vinovátia în sedintá de judecatá publicá.
Desi în art.21 al Constitutiei RM nu se mentioneazá expres cá prezumtia
nevinovátiei ar
fi un drept al persoanei acuzate, acest fapt reiese din denumirea
capitolului în care este inclus
articolul mentionat (Titlul II: „Drepturile, libertátile si îndatoririle
fundamentale”). Si dacá acest
argument nu este suficient de convingátor atunci intervenim cu prevederile actelor
internationale
ratificate de tara noastrá. În art.11 al Declaratiei universale a
drepturilor omului din 10
decembrie 1948 (Everyone charged with a penal offence has the right to be presumed
innocent
until proved guilty according to law in a public trial at which he has
had all the guarantees
necessary for his defence) [279] si în art.14 al Pactului international cu privire
la drepturile civile
si politice din 16.12.1966 (Everyone charged with a criminal offence shall have the
right to be
presumed innocent until proved guilty according to law

) [276] se mentioneazá clar cá orice

persoaná acuzatá de sávârsirea unei infractiuni are dreptul sá fie
consideratá nevinovatá pâná
când vinovátia sa va fi doveditá în mod legal în cursul unui proces public în
cadrul cáruia i s-au
asigurat toate garantiile necesare apárárii sale.
82
Reiesind din cele mentionate si urmárind scopul excluderii interpretárii
si aplicárii
diferentiate a normelor institutiei liberárii de ráspundere penalá este
binevenitá o prevedere
legalá prin care s-ar interzice liberarea de ráspundere penalá a
persoanei care se pronuntá
împotrivá la aceasta. Pîná în 2008 o astfel de prevedere a existat doar
în privinta liberárii de
ráspundere penalá a minorilor (art.483 CPP al RM). Începând cu 08.02.2008 au intrat
în vigoare
modificárile Codului de procedurá penalá aduse prin Legea nr. 292-XVI din
21.12.2007 si prin
care se interzice încetarea urmáririi penale si liberarea persoanei de ráspundere
penalá prin orice
modalitate contrar vointei acesteia (alin.(6
1
) al art.285 CPP). Analiza practicii judiciare cu privire
la îndeplinirea acestei cerinte legale demonstreazá cá în general aceasta se
respectá, ba chiar mai
mult în peste 50% din cazuri încetarea urmáririi penale cu liberarea de ráspundere
penalá are loc
la initiativa persoanei bánuite, învinuite sau a apárátorului acesteia.
Asadar, procurorul este în drept sá aplice normele institutiei liberárii
de ráspundere
penalá si acest drept nu contravine prezumtiei nevinovátiei dacá persoana
care a sávârsit o
infractiune ce urmeazá sá fie liberatá renuntá la dreptul sáu de a-i fi doveditá
vinovátia în cadrul
unui proces judiciar public. De obicei persoanele liberate de ráspundere penalá îsi
recunosc vina
si acceptá sá fie liberate, se întâlnesc, însá, si cazuri descrise în
literaturá când unii nu s-au
conformat deciziei de liberare si au insistat asupra examinárii cauzei
sale de cátre instanta de
judecatá în ordine obisnuitá fiindu-le, în cele din urmá, pronuntatá
sentinta de achitare. [193,
p.160]
Legiuitorul nu a prevázut expres din ce moment procurorul ar avea voie sá aplice
normele
institutiei liberárii de ráspundere penalá, încetarea urmáririi penale
fiind posibilá în orice
moment al urmáririi penale (alin.3 al art.285 CPP al RM). Unii autori, însá, luând
în consideratie
influenta educativá pe care o produce urmárirea penalá, considerá cá liberarea nu
ar trebui sá se
aplice la etapa initialá a acesteia, pentru a-l face pe vinovat si pe alte
persoane sá simtá cât mai
mult nivelul vinovátiei si gravitatea celor comise. Potrivit autorilor,
primul moment din care ar
putea fi aplicatá liberarea de ráspundere penalá ar trebui sá corespundá
actului de tragere la
ráspundere penalá a persoanei în calitate de învinuit. [173, p.32]
În ceea ce ne priveste nu împártásim aceastá opinie, dat fiind faptul cá, urmárirea
penalá,
desi are un anumit impact asupra corectiei persoanei, ea nu este o másurá de
reeducare si nu ni se
pare rational ca în prezenta temeiului de liberare de ráspundere penalá aceasta
sá continue pâná
la întocmirea ordonantei de punere sub învinuire dupá care persoana sá
fie liberatá în baza
aceluiasi temei. Totodatá este de mentionat si faptul cá liberarea de ráspundere
penalá nu se face
în functie de durata aflárii vinovatului sub urmárire penalá, ci în
functie de existenta temeiului
respectiv în baza cáruia urmárirea penalá înceteazá. Din acest punct de
vedere considerám cá
83
liberarea de ráspundere penalá îsi are începutul în acel moment al
urmáririi penale în care este
depistat temeiul de liberare. Exceptie de la aceastá regulá este
liberarea conditionatá de
ráspundere penalá (art.59 CP al RM) pentru care legiuitorul a prevázut
expres „liberarea
persoanei puse sub învinuire”.
În literatura juridicá temeiul liberárii de ráspundere penalá nu are un continut
bine definit,
aceleasi circumstante fiind numite, în unele cazuri „temeiuri” iar, în
altele „conditii de liberare
de ráspundere penalá”. Astfel, unii autori, referindu-se la unele
modalitáti de liberare de
ráspundere penalá numesc circumstantele: sávârsirea infractiunii pentru
prima oará, comiterea
unei infractiuni usoare sau mai putin grave, posibilitatea corectárii
infractorului fárá a fi supus
ráspunderii penale, ca fiind „temeiuri” iar referindu-se la alte
modalitáti le numesc „conditii de
liberare de ráspundere penalá”, [121, p358-368] prin urmare nu este clar cáror
circumstante li se
atribuie termenul „temeiuri” si care sunt „conditii de liberare de ráspundere
penalá”.
Este de mentionat si faptul cá o analizá generalá a temeiurilor de liberare de
ráspundere
penalá pentru prima datá a fost fácutá de Vittenberg G.B. [153, p.38]
La solutionarea acestei
probleme a contribuit considerabil si Chelina S.G., care prin „temei de
liberare de ráspundere
penalá” întelege o asemenea circumstantá sau cumulul de circumstante ce
caracterizeazá fapta
sau persoana care a comis o infractiune si prezenta cárora întotdeauna
sau cel putin în
majoritatea cazurilor, atrage liberarea de ráspundere penalá pentru
infractiunea comisá. [173,
p.47-74]
Analizând institutia liberárii de ráspundere penalá, Rarog A.I. formuleazá
un temei
general al liberárii de ráspundere penalá a persoanei care a sávârsit o
infractiune si care potrivit
lui „este inoportunitatea aplicárii fatá de aceasta a másurilor de constrângere cu
caracter juridico
penal”. „Acest temei general, - subliniazá în continuare autorul, se
concretizeazá în functie de
fiecare modalitate de liberare de ráspundere penalá în parte”. [248, p.462]
Axându-se, probabil,
pe un astfel de concept, multi autori abordeazá doar temeiurile modalitátilor de
liberare în parte.
Astfel în literatura juridicá deseori sunt confundate astfel de notiuni
ca „temeiurile liberárii de
ráspundere penalá” si „modalitátile liberárii de ráspundere penalá”. Autorii,
nedeosebind aceste
notiuni, adesea le identificá, le înlocuiesc una cu alta, ceea ce ni se pare
incorect. [64, p.406]
Potrivit DEX-lui prin „temei” se întelege lucrul sau partea cea mai
importantá din ceva;
temelie, fundament, bazá. [86, p.1082] Astfel, temeiul liberárii de ráspundere
penalá nu poate fi
o simplá circumstantá, o conditie ci un motiv suficient în baza cáruia se libereazá
persoana care a
comis o infractiune. În viziunea noastrá un astfel de motiv poate fi
inoportunitatea realiz,rii
r,spunderii penale _n prezen.a minimului necesar de condi.ii prev,zute de
lege penal,
pentru liberarea de r,spundere penal, a persoanei care a s,var*it o
infrac.iune dac,
84
reeducarea ei poate fi ob.inut, _n afara limitelor acestei r,spunderi.
Concluzia despre
posibilitatea reeducárii persoanei care a comis o infractiune fárá realizarea
ráspunderii penale se
formeazá în baza unui cumul de circumstante ce se referá la conduita
acestei persoane pâná la
comiterea infractiunii (atitudinea fatá de familie, serviciu, alcool,
droguri etc.), în timpul
comiterii infractiunii (motivul, scopul comiterii infractiunii, caracterul
vinovátiei etc.) si dupá
comiterea infractiunii (autodenuntarea, contributia activá la descoperirea
infractiunii, recuperarea
prejudiciului etc.).
Nu existá o listá exhautivá a circumstantelor ce ar putea concura la
luarea deciziei de
liberare de ráspundere penalá a persoanei care a sávârsit o infractiune,
existá însá un numár
minim al acestora prevázut de legiuitor ca fiind obligatorii, ele fiind
reflectate de fiecare
modalitate de liberare de ráspundere penalá în parte. Prin urmare
devine explicit de ce
legiuitorul chiar si în prezenta tuturor circumstantelor (conditiilor) prevázute la
cutare sau cutare
modalitate de liberare din Partea generalá a CP a permis si nu a
dispus în mod imperativ
liberarea de ráspundere penalá, dat fiind faptul cá fiecare persoaná precum si
fiecare infractiune
este un caz aparte si urmeazá sá fie examinat în mod individual.
Nu vom reflecta asupra continutului conditiilor stipulate în Legea penalá,
acest lucru îl
vom face mai târziu în capitolul urmátor al acestei lucrári, mentionám cá acestea
pot fi:
Ø obiective – care nu depind de vointa persoanei (vârsta persoanei
(art.54 CP al
RM), pierderea pericolului social al faptei (art.58 CP al RM), expirarea
termenului de prescriptie (art.60 CP al RM));
Ø subiective – care depind de vointa persoanei ( autodenuntul de buná
voie,
contributia activá la descoperirea infractiunii (art.57 CP al RM),
recunoasterea
vinovátiei (art.59 CP al RM));
Ø generale – prevázute la fiecare modalitate de liberare de ráspundere
penalá
(sávârsirea unei infractiuni usoare sau mai putin grave);
Ø individuale – specifice unei sau mai multor modalitáti de liberare
(compensarea
daunei materiale cauzate (art.57 CP al RM)).

2.3. Liberarea de r,spundere penal, _n reglementarea juridic, penal, a Republicii

Moldova: delimit,ri conceptuale
Elucidarea naturii juridice a institutiei liberárii de ráspundere penalá
are o importantá
deosebitá pentru consolidarea legalitátii si functionarea corectá a
justitiei. Evidentierea
trásáturilor esentiale ale liberárii de ráspundere penalá este binevenitá
pentru aprecierea locului
acesteia în rândul temeiurilor de neatragere a persoanei la ráspundere
penalá, delimitarea ei de
85
alte notiuni si institutii juridice asemánátoare si nu în ultimul rând, pentru
neadmiterea cazurilor
de liberare neîntemeiatá de ráspundere penalá.
Necesitatea delimitárii conceptului liberárii de ráspundere penalá de alte
notiuni si
institutii asemánátoare este determinatá în primul rând de inconsecventa
legiuitorului în privinta
determinárii naturii juridice a unor circumstante care pe de o parte constituie
temei de excludere
a infractiunii iar pe de altá parte modalitate de liberare de ráspundere penalá,
fiind vorba despre
renuntarea de buná voie la sávârsirea infractiunii (referitor la acest subiect vom
reveni putin mai
târziu).
În literatura juridicá au loc discutii în privinta atribuirii unor
circumstante la categoria
celor care exclud infractiunea sau a modalitátilor de liberare de
ráspundere penalá. Unii autori
considerá cá renuntarea de buná voie la sávârsirea infractiunii,
iresponsabilitatea, minoritatea fac
parte din grupa circumstantelor institutiei liberárii de ráspundere penalá. [209,
p.17-20] Altii însá
sunt de párere cá aceste circumstante se atribuie la grupa celor care
exclud infractiunea. [233,
p.11-12]
Analiza practicii judiciare în privinta acestui subiect demonstreazá cá nu existá
suficientá
luminá în privinta unei delimitári clare între institutia liberárii de
ráspundere penalá si cea a
circumstantelor care exclud infractiunea, sau cea a liberárii de pedeapsá, cel
putin asa rezultá din
terminologia folositá de unii practicieni în deciziile pronuntate. Astfel,
termenul „liberare de
ráspundere penalá” este folosit în cazul persoanelor iresponsabile. Ex.:
„Judecátoria
sect.Botanica a dispus a-l libera pe M.V de ráspundere penalá pentru
sávârsirea faptelor
calificate în baza art.155 si 179 alin.(2) CP din considerentul cá atât
la momentul comiterii
acestora cît si la momentul examinárii cauzei era iresponsabil, aplicându-
i másuri de
constrângere cu caracter medical – tratament prin constrângere în spital
de psihiatrie cu
supraveghere riguroasá”. [25]. Tot din cauza iresponsabilitátii Judecátoria
Comrat l-a liberat de
ráspundere penalá pe A.Gh. învinuit de sávârsirea infractiunii prevázute
de art.145 alin.(1)
CP.[3] De asemenea termenul „liberare de ráspundere penalá” este folosit si în
cazul persoanelor
atrase la ráspundere penalá pentru sávârsirea unor fapte al cáror grad
prejudiciabil, stabilit în
momentul examinárii cauzei, este sub limita infractiunii.Ex: „Judecátoria
Centru a încetat
procesul penal, liberând-o pe B.V. de ráspundere penalá pentru sávârsirea
faptei prevázute de
art.248 CP din motiv cá aceastá faptá nu întruneste gradul prejudiciabil
al unei infractiuni si în
baza alin.12 al art.193 CCA al RM a amendat-o contraventional”. [139]
Sunt si cazuri în care prin sentinta instantei de judecatá persoana este
liberatá nu de
ráspundere penalá ci de pedeapsá, anume acest termen este folosit si în
temeiul art.55 CP este
atrasá la ráspundere contraventionalá. Ex: „Judecátoria Centru a hotárât a-l
absolvi de pedeapsá
86
pe B.Gh. si pe O.P., învinuiti de sávârsirea infractiunilor prevázute de
art.362/1 alin.(1) CP si
respectiv art.361 alin.(2) CP, si atragerea lor la ráspundere contraventionalá în
temeiul art.55 CP
al RM”. [13]
Cele expuse demonstreazá, pe de o parte, situatia în care se aflá
institutia liberárii de
ráspundere penalá în raport cu alte notiuni si institutii asemánátoare,
iar pe de altá parte,
importanta si complexitatea problemei stabilirii hotarului dintre institutiile
nominalizate.
Natura juridicá a circumstantelor, existenta cárora fie cá fac imposibilá
aparitia
ráspunderii penale, fie inoportuná realizarea acesteia, este corelatá
indisolubil cu stiinta despre
infractiune, dat fiind faptul cá unele circumstante împiedicá calificarea
faptei ca infractiune, în
rezultatul prezentei cárora persoana nu poate fi supusá ráspunderii
penale, iar prezenta altor
circumstante permit liberarea persoanei care a comis o infractiune de la ráspundere
penalá.
În teoria dreptului penal s-a stabilit la nivel de principiu cá fárá
infractiune nu poate sá
existe ráspundere penalá[64, p.232], iar în lipsa acesteia nu poate fi
vorba despre liberarea de
ráspundere penalá[78, p.149], aceasta din urmá si fiind, de fapt, prima
trásáturá caracteristicá a
institutiei investigate.
Circumstantele care exclud aprecierea faptei ca infractiune exclud, prin
consecintá si
ráspunderea penalá, iar încercárile de a încálca aceastá legáturá juridicá
dintre cele douá, prin
indicarea în astfel de situatii asupra liberárii de ráspundere penalá, asa cum
se întâmplá deseori
în literaturá, contravin legilor dialectice deoarece persoana care nu
poate fi supusá ráspunderii
penale nu are pentru ce sá fie liberatá de ráspundere penalá.
Infractiunea, fiind o categorie fundamentalá a stiintei dreptului penal, a
fost de
nenumárate ori studiatá de cele mai distinse personalitáti ale tuturor
timpurilor, fiindu-i
consacrate numeroase manuale, articole, monografii. Cu toate acestea însá,
nivelul solutionárii
problemelor infractiunii nu poate fi considerat satisfácátor, dovezile si
concluziile stiintifice de
cele mai multe ori au un caracter unilateral si nu se poate pretinde
la cel universal. În acest
context atragem atentia asupra dezacordului ce s-a înrádácinat între
tezele dreptului penal cu
privire la institutia infractiunii si cea a ráspunderii penale si care,
spre regret, s-a rásfrâns si
asupra actualelor prevederi a legii penale, astfel încât sá deviná
imposibilá stabilirea legáturii
dintre aceste douá institutii avându-se în vedere cá temeiul ráspunderii penale a
fost stabilit altul
decât infractiunea.
Prin prevederile alin.1 al art.14 CP legiuitorul a stabilit cá
„infractiunea este o faptá
(actiune sau inactiune) prejudiciabilá, prevázutá de legea penalá,
sávârsitá cu vinovátie si
pasibilá de pedeapsá penalá”.
87
Reiesind din aceastá definitie rezultá cá infractiunea reprezintá o faptá
real sávârsitá
caracterizatá printr-un cumul minim de semne (este prejudiciabilá, ilegalá
(prevázutá de legea
penalá), sávârsitá cu vinovátie si pasibilá de pedeapsá penalá). Prin urmare se
poate mentiona cá
infractiunea poate sá existe doar în cazul în care fapta real sávârsitá întruneste
cele patru semne
stabilite de legiuitor, iar lipsa oricáreia dintre acestea conduce la inexistenta
infractiunii.
În ceea ce priveste aparitia ráspunderii penale este de mentionat cá legea penalá a
stabilit
în calitate de temei, pe de o parte, nu fapta caracterizatá prin cumulul de semne
indicate, ci fapta
caracterizatá doar prin semnul prejudiciabil, iar pe de altá parte
componenta de infractiune
stipulatá în legea penalá (art.51 CP al RM).
Prin urmare este evidentá lipsa armoniei dintre infractiune si ráspundere
penalá, aparitia
celei din urmá fiind posibilá nu neapárat în cazul sávârsirii
infractiunii (adicá a faptei ce ar
întruni semnele indicate în art.14 CP), ci si în cazul unei fapte
caracterizate doar prin semnul
prejudiciabil.
Din acest punct de vedere este fireascá întrebarea: care este necesitatea
recunoasterii unei
fapte drept infractiune, stabilindu-i trásáturile indicate, dacá pentru
aparitia ráspunderii penale
este suficient ca fapta sá întruneascá doar semnul prejudiciabil? Totodatá
devine inexplicit si
faptul cum componenta de infractiune, neexistând în lumea obiectivá si
având un continut
abstract, poate realiza functia de temei al ráspunderii penale? Nu este clará
nici ipoteza potrivit
cáreia pentru aparitia unui fenomen (ráspunderea penalá) ar fi necesare
douá temeiuri, ori prin
temei nu se mai întelege bazá, temelie, motiv suficient pentru ceva anume. De
asemenea devine
inexplicabilá si însemnátatea notiunii infractiunii stipulate în art.14 CP.
Pâná la adoptarea Codului penal al RM din 1961 sau mai bine zis pâná
la adoptarea în
1958 a Bazelor legislatiei penale ale fostei URSS, temeiul ráspunderii penale nu
a fost apreciat
de legea penalá si, fiind lásatá pe seama stiintei dreptului penal, solutionarea
acestei probleme a
provocat discutii aprinse printre penalisti.
Astfel, profesorul Boris Utevschi considera drept temei al ráspunderii
penale vinovátia
persoanei în sensul larg al cuvântului, definind-o ca „ansamblu de
circumstante care meritá,
conform convingerii instantei de judecatá, o apreciere publicá negativá
(moral-politicá), în
numele statului socialist si care cere ráspunderea penalá a inculpatului”. [213,
p.103]
Potrivit acestui concept vinovátia este o categorie estimativá, aprecierea
acesteia fiind
fácutá de cátre instanta de judecatá în baza estimárii cumulului
nedeterminat de circumstante
obiective si subiective. Continuând firul logic al acestui concept, ne putem da
seama cá, de fapt,
se propunea înlocuirea legalitátii cu aprecierea subiectivá a instantei de
judecatá.
88
O conceptie apropiatá a fost exprimatá de T.L.Sergheeva, potrivit cáreia
„vinovátia” în
dreptul penal are douá însusiri - de element al componentei de
infractiune si de temei al
ráspunderii penale. [231, p.33]
Conceptia estimativá a vinovátiei a întâmpinat reprosuri întemeiate din partea
majoritátii
penalistilor în timpul discutiilor purtate în perioada anilor 1950 –
1955, [151, p.69-71; 214,
p.328-338] fapt pe deplin înteles deoarece, nu este greu de observat cá,
în acest caz are loc
identificarea notiunilor „temeiul ráspunderii” si „individualizarea
ráspunderii”. La
individualizarea ráspunderii sunt luate în consideratie atât circumstantele
agravante cât si cele
atenuante, astfel diferitor persoane pentru sávârsirea faptelor identice li
se vor aplica pedepse
diferite, în timp ce temeiul ráspunderii penale va fi acelasi, persoanele vor fi
supuse ráspunderii
penale în baza aceluiasi articol sau alineat.
Discutiile în vederea solutionárii problemei temeiului ráspunderii penale
au continuat si
dupá aprecierea legalá a acestuia, în art.3 al Bazelor legislatiei penale ale
fostei URSS, respectiv
în art.3 CP al RM din 1961 mentionându-se: „ráspunderii penale si pedepsei este
supusá numai
persoana, vinovatá de sávârsirea infractiunii, adicá persoana, care a sávârsit
intentionat sau prin
imprudentá o faptá social - periculoasá prevázutá de legea penalá”.
Imprecizia evidentá a formulárii textului acestei norme a servit drept
motiv de bazá
pentru prelungirea discutiilor pe aceastá temá, determinându-i pe unii autori
(I.S.Noi) sá sustiná
în continuare cá temeiul ráspunderii penale este vinovátia persoanei,
[208, p.91] pe altii
(M.A.Ghelifer, A.A.Piontkovschi) - componenta de infractiune, [239, p.79-84; 190,
p.88] iar pe
altii (Ia.M.Brainin) – sávârsirea infractiunii. [151, p.78] O ráspândire
largá a înregistrat opinia
potrivit cáreia unicul temei al ráspunderii penale este fapta ce contine
semnele componentei de
infractiune[267, p.160] care a si fost preluatá în art.8 al Codului
penal al Federatiei Ruse din
1996.
Este de subliniat si faptul cá unii autori au promovat ideea existentei mai multor
temeiuri
ale ráspunderii penale. Autorii M.P.Carpusin, V.I.Curleadschii de ex.
deosebesc douá temeiuri
ale ráspunderii penale - comiterea infractiunii si componenta de infractiune.
[223, p195]
O opinie oarecum diferitá de aceasta a fost sustinutá de B.A.Curinov
mentionând cá
„unicul temei juridic al ráspunderii penale este componenta de infractiune
în timp ce faptul
comiterii infractiunii reprezintá temeiul real pentru tragerea persoanei la
ráspundere penalá”.
[185, p.40] Printre sustinátorii acestei teze se numárá si autorul
autohton Alexandru Borodac
mentionând: „componenta de infractiune descrisá în lege reprezintá unicul temi
juridic (de jure)
al ráspunderii penale, în timp ce faptul sávârsirii infractiunii
constituie unicul temei real (de
89
facto) al ráspunderii penale”. [57, p.29] Ulterior aceastá viziune a fost preluatá
de Codul penal al
RM din 2002.
În viziunea noastrá opinia despre existenta mai multor temeiuri ale
ráspunderii penale a
fost din start conceputá gresit, fiind provocatá de faptul cá în titlul
articolului art.3 al Bazelor a
fost folosit termenul „temei” la numárul plural, ceea ce a creat
impresia despre existenta mai
multor temeiuri ale ráspunderii penale. Dovezi ale faptului cá aceastá
conceptie nu corespunde
realitáti pot servi chiar interpretárile autorilor care au promovat
aceastá idee. Vorbind despre
existenta mai multor temeiuri ale ráspunderii penale, tot ei, în cele
din urmá, indicá asupra
existentei doar a unui singur temei.
Astfel, penalistul rus Iacupov A., spre exemplu, considera cá temeiurile
ráspunderii
penale sunt conditiile în virtutea cárora persoana este trasá la
ráspundere penalá, recunoscutá
vinovatá si supusá pedepsei, iar temeiul unic al ráspunderii este
prezenta în fapta comisá a
componentei de infractiune. [238, p.65] Afirmatii asemánátoare gásim si
în interpretárile
doctrinare autohtone, fiind numite temeiuri ale ráspunderii penale – fapta
social periculoasá,
vinovátia si ilegalitatea penalá, iar în concluzie sustinându-se faptul cá
temeiul unic al
ráspunderii penale este componenta de infractiune. [59, p.26-28]
Considerám necesar, în acest context, sá precizám faptul cá nu fiecare
conditie, fiecare
motiv poate fi numit temei al ráspunderii penale ci numai conditia,
cauza suficientá pentru
aparitia acestei ráspunderi. Anume caracterul suficient al unei cauze
oferá posibilitatea de a o
recunoaste drept temei al ráspunderii penale. [1, p.271] Negarea acestor
afirmatii produce
confuzii profunde privind aparitia ráspunderii penale si respectiv
liberarea de la aceastá
ráspundere. Ori tocmai pentru a evita o astfel de situatie autorii
anterior mentionati au tinut sá
precizeze care este temeiul unic al ráspunderii penale, adicá motivul
suficient pentru aparitia
acesteia, ceea ce si corespunde adeváratului înteles al termenului „temei”.
În conditiile în care am stabilit ce ar trebui sá se înteleagá prin
„temei al ráspunderii
penale” nu ne rámâne decât sá determinám care anume cauzá, conditie
poate însusi aceastá
calitate. Acestea fiind spuse apare întrebarea: poate oare fapta, despre care se
vorbeste în art.51
CP, sá îndeplineascá functia de temei al ráspunderii penale, avându-se în vedere cá
sub incidenta
acesteia se înscriu nu doar infractiunile, ci si unele contraventii precum si fapte
prejudiciabile dar
neprevázute de legea penalá si oare aceasta nu contravine principiului
„infractiunea – unicul
temei al ráspunderii penale”?
În doctriná se musamalizeazá aceastá întrebare mentionându-se cá termenul
fapt este
utilizat nu doar pentru indicarea actiunii sau inactiunii oamenilor, ci
si pentru însemnarea
infractiunii în întregime. [121, p.84] Desi s-ar párea cá substituirea
termenului „infractiune” cu
90
termenul „faptá” nu ar avea un impact negativ asupra teoriei dreptului penal,
totusi remarcám cá
suntem în prezenta unui proces de identificare a acestor termeni, iar
substituirea inversá a
acestora conduce la mari divergente si neclaritáti în ceea ce priveste
continutul, forma si rolul
institutiei infractiunii în sistemul dreptului penal.
Astfel, identificarea celor doi termeni este evidentá tocmai în momentul
în care se
încearcá explicarea semnificatiei temeiului real „de facto” al
ráspunderii penale prevázut de
alin.1 art.51 CP folosindu-se termenul „infractiune” în locul termenului „faptá
prejudiciabilá” si
mentionându-se, totodatá, cá din momentul comiterii ei apar relatiile juridico
penale de conflict.
[121, p.87, 344]
Din acest punct de vedere devine absolut inexplicabil de ce relatiile
juridico-penale de
conflict, la baza cárora de fapt stá ráspunderea penalá, apar din momentul
sávârsirii infractiunii
(faptei prejudiciabile) iar pentru aparitia ráspunderii penale pe lângá
acesta mai e nevoie si de
temeiul juridic – componenta de infractiune? Astfel se creeazá impresia
cá infractiunea nu
întotdeauna corespunde semnelor unei componente de infractiune si respectiv
nu întotdeauna
este generatoare de ráspundere penalá
Nu considerám cá ar fi corect sá se discute despre existenta infractiunilor
negeneratoare
de ráspundere penalá deoarece aceasta sfideazá teoria unanim recunoscutá
în plan stiintific
despre raportul de interdependenta în care se aflá cele trei institutii
de bazá ale dreptului penal
(infractiunea, ráspunderea penalá si pedeapsa). În doctrina penalá este
foarte corect mentionat
faptul cá, infractiunea ca fapt interzis de legea penalá nu poate fi
conceputá fárá consecinta
inevitabilá care este ráspunderea penalá, iar aceasta, la rândul sáu, ar
fi lipsitá de obiect fárá
sanctiunea penalá. [70, p.229]
În lumina celor prezentate ajungem la concluzia cá unicul temei al ráspunderii
penale este
infractiunea si orice încercare de a invoca un alt temei conduce la
încálcarea principiului
legalitátii, si ca urmare, a drepturilor si intereselor persoanei.
Cele arátate ne îndreptátesc sá sugerám modificarea prevederilor art.51 si
art.53 CP al
RM astfel încât temeiul ráspunderii penale sá-l constituie infractiunea,
iar liberarea de
ráspundere penalá sá fie posibilá doar în privinta persoanei care a sávârsit o
infractiune. Este de
observat faptul cá, spre deosebire de prevederile art.53 CP în care se vorbeste
despre liberarea de
ráspundere penalá a persoanei care a sávârsit o faptá ce contine semnele
componentei de
infractiune, în continutul art.54–60 CP (cu exceptia art.56 CP) se dispune
liberarea de ráspundere
penalá a persoanei care a comis o infrac&iune.
Evidentierea infractiunii în calitate de temei al ráspunderii penale
corespunde întocmai
sarcinilor de bazá ale legii penale si anume: de a apára împotriva
infrac?iunilor cele mai
91
importante valori (persoana, drepturile si libertátile acestora,
proprietatea etc.) precum si de a
preveni sávârsirea de noi infrac?iuni (atr.2 al CP). Potrivit art.1 al
CP pentru realizarea acestor
sarcini legea penalá, în primul rând determiná „faptele prejudiciabile care
constituie infrac?iuni”
dupá care stabileste sanctiunile ce urmeazá sá fie aplicate infractorilor.
Autorul rus A.Ter-Acopov a observat foarte corect cá însási formularea
întrebárii „care
fapte prejudiciabile sunt infractiuni?” deja indicá faptul cá sunt
posibile fapte prejudiciabile ce
nu constituie infractiuni, prin urmare fiind necesará evidentierea
conditiilor prezenta cárora
exclude caracterul penal al faptei. Datoritá particularitátilor tehnice de
proiectare a normelor
juridico-penale, sustine autorul, sub tiparul acestora pot nimeri si
faptele care doar sub aspect
formal corespund infractiunilor, iar în esentá nefiind considerate astfel. Din
aceste considerente
este necesar ca legea penalá sá numeascá circumstantele în legáturá cu
care caracterul penal al
faptei se exclude. [267, p.223]
Existá o întreagá listá de astfel de circumstante prin intermediul cárora
este trasatá linia
de demarcatie dintre faptele ce constituie infractiuni si faptele ce nu
însusesc aceastá calitate.
Astfel, prin dispozitia alin.2 al art.14 CP, spre exemplu, este stabilit gradul
prejudiciabil pe care
trebuie sá-l posede o infractiune indicându-se gradul prejudiciabil nespecific
acesteia. Tot astfel,
prin dispozitia art.21 CP al RM legiuitorul, indicând calitátile
subiectului infractiunii, a stabilit
cá doar fapta prejudiciabilá a persoanei ce întruneste aceste calitáti este
apreciatá ca infractiune,
iar dacá actiunea a fost comisá de o persoaná iresponsabilá sau care nu a atins
vârsta de la care
survine ráspunderea penalá, aceasta nu poate fi consideratá infractiune.
Faptele neinfractionale sunt desemnate si cu ajutorul „Cauzelor care
înláturá caracterul
penal al faptei” (Capitolul III CP al RM), în legea penalá mentionându-
se cá nu constituie
infractiune fapta prevázutá de legea penalá sávârsitá în stare de
legitima apárare, extrema
necesitate etc. Astfel, spre exemplu, actiunile prejudiciabile legitime
provocate atacantului se
deosebesc de cele nelegitime anume prin prezenta sau lipsa stárii de
legitima apárare. Dacá
atacantului i s-a adus un prejudiciu grav sánátátii dupá disparitia stárii de
apárare atunci astfel de
actiuni urmeazá sá fie calificate drept infractiune.
Legea penalá contine si alte circumstante prin intermediul cárora sunt
delimitate faptele
infractionale de cele neinfractionale (retroactivitatea legii prin care se
înláturá caracterul
infractional al faptei (art.10 CP), imunitatea diplomaticá (art.11 alin.4
CP), cazul fortuit (art.20
CP) etc.), fiecare posedând un alt caracter spre deosebire de restul, comun însá
pentru toate este
faptul cá prezenta lor în momentul sávârsirii actiunilor fac inadmisibilá
cumularea tuturor
semnelor esentiale ale infractiunii prevázute de Legea penalá (art.14 CP):
caracterul
92
prejudiciabil; ilegalitatea; vinovátia; posibilitatea de pedeapsá penalá.
Lipsa oricáreia dintre
aceste trásáturi exclude caracterul penal al faptei.
În literatura juridicá este obisnuit sá se vorbeascá despre lipsa unui
semn al infractiunii
doar în cazul circumstantelor prevázute în Cap.III al CP al RM: legitima
apárare (art.36 CP),
retinerea infractorului (art.37 CP), starea de extremá necesitate (art.38 CP),
constrângerea fizicá
sau psihicá (art.39 CP), riscul întemeiat (art.40 CP), executarea
ordinului sau dispozitiei
superiorului (art.40/1 CP), celelalte circumstante fiind investigate prin
prisma excluderii unui
semn al componentei de infractiune, acesta si fiind probabil motivul de
bazá pentru care
iresponsabilitatea, minoritatea, renuntarea de buná voie etc. sunt atribuite la
institutia liberárii de
ráspundere penalá.
Autorul Ovezov N.A., spre exemplu, investigând circumstantele în prezenta cárora
fapta
nu cumuleazá semnele infractiunii, a scos în afara obiectului de studiu
un sir de circumstante
(minoritatea, iresponsabilitatea, constrângerea fizicá, forta majorá,
renuntarea de buná voie la
sávârsirea infractiunii) care, în viziunea lui, nu exclud nici unul din
semnele esentiale ale
infractiunii, dar care fac inadmisibilá cumularea tuturor semnelor
componentei de infractiune,
atribuindu-le în cele din urmá la institutia liberárii de ráspundere penalá. [209,
p.20]
Fárá a intra în foarte mari detalii mentionám cá aceastá viziune este
corectá doar în
conditiile în care admitem cá infractiunea este caracterizatá doar prin
douá semne esentiale
(caracterul prejudiciabil si ilegalitatea faptei) si cá ilegalitatea penalá
se referá doar la
elementele obiective ale faptei fárá a le implica si pe cele subiective. Ovezov
N.A. chiar explicá
la un moment dat de ce persoana iresponsabilá sau care nu a atins vârsta
ráspunderii penale este
liberatá de ráspundere penalá, nu pentru cá fapta nu ar cumula
trásáturile esentiale ale
infractiunii, sustine autorul, ci pentru cá legiuitorul, reiesind din considerente
subiective, umane,
a prevázut în aceste situatii lipsa componentei de infractiune, stabilind
astfel cá „persoana nu
poate fi supusá ráspunderii penale”. [209, p.18]
Nu împártásim aceastá viziune dat fiind faptul cá persoana iresponsabilá
sau care nu a
atins vârsta nu este supusá ráspunderii penale nu neapárat din cauza
afectiunilor umane, ci si
pentru cá aceste persoane sunt lipsite de capacitatea de a întelege
caracterul social al actiunilor
sale, în primul rând, si scopul ráspunderii penale la care ar urma sá fie supusá,
în al doilea rând.
Potrivit acestei viziuni, ilegale devin nu doar faptele social periculoase umane,
dar si fenomenele
devastatoare ale naturii, reflexele animalelor deoarece dupá semnele
obiective acestea coincid.
Pare totusi lipsit de ratiune sá interzici prin lege distrugerea averii
proprietarului de cátre un
cutremur, inundatii, animale etc. Care ar fi scopul acestor prevederi si
cine ar trebui sá le
respecte? Pesemne cá acest mod de gândire s-a pástrat în teoria penalá încá din
perioada feudalá
93
în care predomina incriminarea obiectivá, conform cáreia se pedepsea orice
faptá prin care s-a
produs o vátámare a intereselor apárate de lege indiferent dacá, sub
aspect subiectiv, nu-i
apartinea autorului.
Potrivit art.23 CP persoana care, în timpul sávârsirii unei fapte
prejudiciabile, se afla în
stare de iresponsabilitate nu este pasibilá de ráspundere penalá. Aceste
prevederi nicidecum nu
pot fi interpretate în sensul liberárii de ráspundere penalá a unei
astfel de persoane. Reamintim
cá de ráspundere penalá poate fi liberatá doar persoana care, pentru cele comise,
poate fi supusá
ráspunderii penale dar nu cea care nu poate fi supusá acestei ráspunderi. Persoana
care nu poate
fi supusá ráspunderii penale nu are pentru ce sá fie liberatá. [78, p.149]
Respectiv nici persoana
iresponsabilá nu poate fi liberatá de ráspundere penalá deoarece ea nu poate fi
supusá unei astfel
de ráspunderi. Am putea spune cá menirea de bazá a ráspunderii penale
este de a influenta, în
vederea reeducárii, persoana capabilá sá constientizeze caracterul
prejudiciabil al faptei comise
astfel încât, în viitor, aceasta sá se abtiná de la sávârsirea unor astfel de
fapte, ori tocmai acesta
este si motivul pentru care legiuitorul a stabilit cá persoana iresponsabilá,
neavând capacitatea de
a întelege semnificatia socialá si caracterul de fapt ale actelor sale si a le
dirija constient, nu este
pasibilá de ráspundere penalá.
Nu este pasibilá de ráspundere penalá nici persoana minorá care nu a
atins vârsta
respectivá de la care survine ráspunderea penalá, motivul fiind acelasi
ca si în cazul
iresponsabilitátii - lipsa însusirilor necesare pentru a întelege importanta
socialá a actiunilor sau
inactiunilor sale si a le dirija constient.
În termeni filozofici pasibilitatea de ráspundere penalá este privitá prin prisma
existentei
libertátii de vointá si actiune, adicá persoana a decis liber asupra
sávârsirii faptei si a avut
libertatea de hotárâre si libertatea de actiune potrivit propriei sale vointe.
[71, p.328] Problema
de bazá care existá este urmátoarea: în ce másurá o persoaná poate fi
liberá în alegerea
comportamentului sáu? Ráspunsul este orientat în trei directii.
Potrivit uneia din ele omul este dirijat strict de factorii externi,
determinându-l sá
procedeze într-un anumit mod. O astfel de viziune fatalistá asupra
comportamentului persoanei
nu lasá loc pentru libertatea de vointá si actiune respectiv nu poate fi
vorba despre pasibilitatea
de ráspundere, ci numai despre incriminarea obiectivá, adicá tragerea la
ráspundere penalá în
lipsa vinovátiei (cel mai important exponent al acestei teorii fiind marele filozof
Spinoza).
Într-o altá viziune diametral opusá acesteia comportamentul uman niciodatá
nu este
determinat de vreo cauzá anume si omul, oriunde si oricând, este liber
sá procedeze si
procedeazá dupá bunul sáu plac (dupá Kant). Proclamarea libertátii de vointá si
actiune ca fiind
94
absolutá si indeterminatá nu corespunde realitátii si nu oferá o buna
justificare stiintificá a
cauzalitátii comportamentului uman.
A treia orientare, pe care se fundamenteazá teoria ráspunderii penale,
reprezintá o
îmbinare de elemente ale viziunii deterministe si celei indeterministe.
Corespunzátor acesteia, pe
de o parte, omul nu poate fi independent fatá de conditiile ce-l înconjoará,
adicá de fenomenele
naturale si sociale, iar pe de altá parte acestea din urmá nu-i
exclud posibilitatea de a-si alege
comportamentul într-o anumitá situatie concretá de viatá si respectiv nu
exclud ráspunderea
persoanei pentru faptele sale (Marx). Având vointá si constiintá, omul
învatá circumstantele
lumii înconjurátoare si le foloseste în activitatea sa, aceasta si fiind libertatea
de vointá si actiune,
ce presupune nu altceva decât posibilitatea de a decide în cunostintá de cauzá,
corespunzátor de
a purta ráspundere pentru ele.
Astfel dacá persoana nu a dispus de libertatea de a-si alege comportamentul, si a
actionat,
spre exemplu, fárá constiintá datoratá iresponsabilitátii sau minoritátii, atunci
nu se poate spune
cá existá ráspundere, responsabilitatea însási reprezentînd premisa necesará a
vinovátiei.
Vinovátia presupune o combinatie diferitá a constiintei si vointei persoanei
responsabile.
Prin vinovátie intentionatá se întelege cá persoana constientizeazá importantá
socialá si de fapt a
comportamentului sáu, adicá întelege cá ea cauzeazá un prejudiciu, sustrage averea
stráiná, etc.
Fárá îndoialá, în cazul în care persoana nu este constientá de latura obiectivá a
comportamentului
sáu, atunci ea nu întelege nici importanta socialá a acestuia. În acest
caz nici nu poate fi vorba
despre vinovátie.
Iresponsabilitatea sau lipsa vinovátiei face ca ráspunderea penalá si
pedeapsa sá fie
irationale, interventia acestora în astfel de conditii nu pot urmári
oarecare scopuri, cu exceptia
rázbunárii irationale[122, p.38; 277, p.181-183]. Pedeapsa, în astfel de situatii,
nu poate îndeplini
sarcina de preventie generalá si specialá.
Comportamentul rational uman este posibil numai în cazul în care persoana se
orienteazá
corect în realitatea înconjurátoare, întelege circumstantele externe,
prevede rezultatul final al
comportamentului sáu, într-un cuvânt, atunci când aceasta actioneazá liber. Orice
comportament
care exclude complet astfel de libertate (de fortá majorá, etc.) nu
numai cá eliminá problema
ráspunderii penale, dar si pe cea a responsabilitátii. [275, p.98; 278, p.91] Omul
obisnuit, cu un
anumit nivel de cunostinte despre lume, este capabil sá se orienteze
astfel încât, prin
comportamentul sáu cotidian, sá fie realizate obiectivele propuse initial.[280,
p.245-252]
Dupá cum se vede, actiunile persoanei iresponsabile corespund doar aparent
comportamentului uman si coincid perfect dupá semnalmentele obiective
(metoda, mijloacele,
etc.), însá lipsa ratiunii le deosebeste de adeváratele fapte omenesti.
Mai mult, anume
95
posibilitatea de a produce un prejudiciu material sau de altá naturá în
lipsa unei guvernári
constiente apropie comportamentul distructiv al persoanei iresponsabile de
actiunile devastatoare
ale fortelor naturii si de cel al animalelor. Prin urmare, dupá natura
lor acestea se atribuie la
categoria mijloacelor de interventie fizice si nu sociale. Desigur,
daunele obiective produse de
cutremur, inundatii sau incendii cauzeazá societátii acelasi prejudiciu ca
si infractiunea, însá
consecintele acestora sub aspect social, moral etc. sunt foarte diferite si cel mai
important este cá
si mijloacele de prevenire si combatere ale acestora sunt altele.
Aceasta nu înseamná cá actiunile persoanei iresponsabile nu sunt periculoase
pentru alte
persoane. Deci pentru astfel de persoane sunt binevenite másurile de
constrângere cu caracter
medical aplicate prin izolare de societate, care, în mare másurá, depind
de natura si severitatea
bolii.
Iresponsabilitatea unei persoane este determinatá de organele de urmárire
penalá sau
instanta de judecatá în baza rezultatului expertizei psihiatrice, însá
pentru stabilirea minoritátii
este suficientá constatarea vârstei la momentul sávârsirii infractiunii.
Asadar iresponsabilitatea si minoritatea presupun tulburarea constiintei
si/sau a vointei,
care priveazá persoana de posibilitatea de a constientiza realitatea
obiectivá – adicá de a-si da
seama de caracterul faptelor sale si de a le controla constient. Absenta
constiintei ca element al
vinovátiei exclude vinovátia, iar fárá acest semn nu existá infractiune
si nici ráspunderea
penalá[122, p.34] si respectiv în lipsa ráspunderii nu poate fi vorba
despre liberarea de
ráspundere penalá.
În contextul celor mentionate punem în discutie si problema renuntárii de
buná voie la
sávârsirea infractiunii, care dupá cum am mai mentionat potrivit unei
viziuni aceasta fiind o
modalitate de liberare de ráspundere penalá, [209, p.19; 154, p.9-11] iar
potrivit alteia fiind o
circumstantá care exclude infractiunea. [233, p.25; 184, p.10-15]
Legislatia penalá a tárii noastre, un timp îndelungat, a calificat renuntarea de
buná voie ca
fiind o circumstantá care exclude infractiunea, iar în prezent o atribuie
modalitátilor de liberare
de ráspundere penalá (art.53 CP al RM).
Potrivit Legii penale a Republicii Moldova din 1961, renuntarea de buná
voie la
sávârsirea infractiunii era consideratá drept o cauzá de nepedepsire a
pregátirii si tentativei de
infractiune. Prin vointa legiuitorului, actiunile de pregátire si tentativá
îndreptate nemijlocit spre
sávârsirea infractiunii erau incriminate doar în cazul în care „infractiunea nu
fusese dusá pâná la
capát din cauze independente de vointa fáptuitorului” (art.15 CP al RM din 1961).
Dacá actiunile
de pregátire si tentativá îndreptate spre sávârsirea infractiunii erau sistate
din cauze dependente
de vointa fáptuitorului, astfel de actiuni nu fáceau parte din continutul
juridic al pregátirii si
96
tentativei de infractiune si respectiv nu erau pedepsibile penal, fiind vorba
despre renuntarea de
buná voie la sávârsirea infractiunii.
În sustinerea acestor afirmatii, profesorul Alexandru Borodac, referindu-se la
tentativa de
infractiune prevázutá de CP al RM din 1961, mentiona cá „tentativa de
infractiune are loc în
acele cazuri când vinovatul n-a reusit sá ducá infractiunea pâná la
capát, datoritá unor cauze
independente de vointa sa. Dacá însá infractiunea a fost întreruptá, fiindcá
persoana a renuntat de
buná voie s-o ducá pâná la capát, atunci atare actiuni nu pot fi
considerate ca tentativá de
infractiune”. În continuare, referindu-se la institutia renuntárii de buná
voie la sávârsirea
infractiunii, sustinea cá „renuntarea de buná voie este o circumstantá
care exclude pericolul
social si incriminarea faptei” [59, p.182, 197]. Astfel autorul evidentia
si faptul cá actiunile de
pregátire si tentativá sistate din propria vointá a fáptuitorului nu
fáceau parte din continutul
juridic al notiunii de tentativá de infractiune si respectiv nici
fáptuitorul nu putea fi supus
ráspunderii penale, deoarece actiunile comise de el nu erau incriminate
de Legea penalá, adicá
nu constituiau o infractiune, fiind vorba despre renuntarea de buná voie la
sávârsirea infractiunii.
Manifestând aceeasi atitudine fatá de actiunile de pregátire si tentativá
îndreptate spre
sávârsirea infractiunii sistate din propria vointá a fáptuitorului, legiuitorul,
prin adoptarea noului
Cod penal din 2002, a pástrat neincriminarea acestora, încurajând, ca si mai
înainte, persoanele
sá renunte de buná voie la sávârsirea infractiunii.
Astfel, potrivit actualelor prevederi a Legii penale din RM, pregátirea
de infractiune
(întelegerea prealabilá de a sávârsi o infractiune, procurarea, fabricarea sau
adaptarea mijloacelor
ori instrumentelor, sau crearea intentionatá, pe altá cale, de conditii
pentru sávârsirea ei) si
tentativá de infractiune (actiunea sau inactiunea intentionatá îndreptatá
nemijlocit spre sávârsirea
unei infractiuni) se pedepsesc penal doar dacá infractiunea nu si-a
produs efectul din cauze
independente de vointa fáptuitorului (interventia unui tert, a victimei, a
organelor de politie etc.),
aceste actiuni considerându-se infractiuni neconsumate (art.25 CP al RM),
fiind incriminate în
baza art.26 sau 27 CP al RM si articolul corespunzátor din partea
specialá a CP al RM. Dacá,
însá, aceleasi actiuni de pregátire sau tentativá vor fi sistate din
motive dependente de vointa
fáptuitorului (din frica acestuia de pedeapsá, sentimentul de milá fatá de victimá
etc.) atunci ele
nu se vor considera infractiuni, deoarece legea penalá nu le incrimineazá
si persoana nu va
ráspunde penal, aceastá situatie calificându-se drept renuntare de buná
voie la sávârsirea
infractiunii.
Remarcám faptul cá persoana care a renuntat de buná voie la sávârsirea
infractiunii va
ráspunde penal numai în cazul si doar pentru actiunile efectiv sávârsite
ce vor alcátui o
infractiune (alin.3 al art.56 CP). De exemplu, dacá o persoaná se pregátea sá
comitá un omor si
97
în acest scop a procurat o armá de foc, iar pe urmá a renuntat la intentia sa
criminalá, atunci ea
trebuie trasá la ráspundere penalá numai pentru procurarea si pástrarea
ilegalá a armei de foc
(art.290 CP). Însá dacá procurarea si pástrarea armei de foc a fost
legalá atunci actiunile
persoanei nu vor constitui o componentá de infractiune si respectiv
aceastá persoaná nu va
ráspunde penal.
Doctrina penalá confirmá faptul cá actiunile de pregátire si tentativá de
infractiune, sistate
din propria vointá a fáptuitorului, constituie renuntare de buná voie la
sávârsirea infractiunii.
Astfel, comentând actualele prevederi a Legii penale, în special notiunile
de „pregátire” si
„tentativá”, aceasta mentioneazá: „actele de pregátire si tentativá pot fi
pedepsite numai atunci
când „din cauze independente de vointa fáptuitorului, infractiunea nu si-a
produs efectul”, iar
dacá actele de pregátire si tentativá vor fi întrerupte din motive subiective (milá
fatá de victimá,
teamá de ráspundere penalá etc.), atunci se va considera cá persoana a renuntat de
buná voie la
sávârsirea infractiunii si respectiv nu va putea fi trasá la ráspundere penalá”.
[78, p.87, 89-90; 56,
p.51-54]
Din cele relatate rezultá cá atât actuala Lege penalá cât si cea
precedentá considerá
renuntarea de buná voie la sávârsirea infractiunii drept o circumstantá care
exclude incriminarea
faptei. Persoana care a renuntat de buná voie la sávârsirea infractiunii
nu poate fi supusá
ráspunderii penale si urmeazá sá fie apreciatá exact la fel ca si
oricare altá persoaná ce nu a
comis nici o infractiune. Atragerea la ráspundere penalá a persoanei care a
renuntat de buná voie
la sávârsirea infractiunii înseamná atragerea la ráspundere a unei persoane care nu
a comis nici o
infractiune. Procesul penal intentat în privinta unei astfel de persoane
urmeazá sá înceteze cu
achitarea acesteia.
În contextul ajustárii vechiului sistem de norme penale în corespundere
cu promovarea
unei politici penale noi bazate pe ideologia prioritátii valorilor-general
umane în raport cu
celelalte valori, inclusiv de clasá si etnice, prin adoptarea la 18 aprilie
2002 a noii Legi penale,
institutia renuntárii de buná voie la sávârsirea infractiunii a fost inclusá
în capitolul VI al CP al
RM, atribuindu-i-se astfel calitatea de modalitate de liberare de ráspundere
penalá.
În acest context suntem din nou pusi în situatia sá amintim cá
liberarea de ráspundere
penalá poate avea loc numai atunci când existá toate premisele pentru
supunerea persoanei
ráspunderii penale, altfel spus, persoana poate fi liberatá de ráspundere
penalá doar în cazul în
care a comis o infractiune.
Fácând o comparatie între renuntarea de buná voie la sávârsirea infractiunii si
liberarea de
ráspundere penalá putem observa usor cá semnele acestor institutii nu
coincid. În primul rând,
acestea nu coincid din considerentul cá actiunile persoanei care a
renuntat de buná voie la
98
sávârsirea infractiunii nu sunt pedepsibile, iar fapta comisá de cátre persoana
ce urmeazá sá fie
liberatá de ráspundere penalá este pedepsibilá. În al doilea rând, persoana care a
renuntat de buná
voie la sávârsirea infractiunii nu se va califica ca o persoaná ce a
comis o infractiune si,
respectiv, nu va fi consideratá vinovatá de comiterea infractiunii, în timp ce
persoana liberatá de
ráspundere penalá va fi apreciatá ca fiind vinovatá de sávârsirea unei
infractiuni. Si în al treilea
rând, cele douá institutii nu coincid nici din punct de vedere al
consecintelor juridice. Dacá în
cazul renuntárii de buná voie la sávârsirea infractiunii persoana urmeazá sá fie
reabilitatá, atunci
în cazul liberárii de ráspundere penalá aceasta nu va fi reabilitatá.
Potrivit actualelor prevederi ale Legii penale, avem situatia în care
renuntarea de buná
voie la sávârsirea infractiunii, pe de o parte, este calificatá drept circumstantá
de nepedepsire, iar
pe de altá parte, este consideratá drept modalitate de liberare de
ráspundere penalá. Potrivit
Legii, lucrurile ar putea fi interpretate în felul urmátor: dacá actele de
pregátire sau tentativá de
infractiune sunt întrerupte din motive subiective, se va considera cá
existá renuntarea de buná
voie la sávârsirea infractiunii si potrivit art.56 CP al RM, constituie
temei de liberare de
ráspundere penalá.
Nu considerám cá ar fi corect ca persoana care nu poate fi supusá ráspunderii
penale sá
fie liberatá de aceastá ráspundere. Acceptarea acestui mod de interpretare poate
crea o adeváratá
confuzie între temeiurile de reabilitare si cele de nereabilitare si s-ar cuveni
ca toate cazurile ce
se contin în Capitolul III al CP (Cauzele care înláturá caracterul penal
al faptei) sá serveascá
temei pentru liberarea de ráspundere penalá. Este, însá de remarcat
faptul cá în articolele ce se
referá la cauzele care înláturá caracterul penal al faptei, se
mentioneazá: „Nu constituie
infractiune fapta, ...”. Dacá nu constituie infractiune atunci nici
ráspunderea penalá nu poate sá
surviná si respectiv persoana care a actionat astfel nu are pentru ce sá fie
liberatá de ráspundere
penalá.
În acest context remarcám faptul cá practica judiciará la capitolul
incriminárii actiunilor
de pregátire si tentativá foarte corect retine si puncteazá circumstanta
– „fapta nu si-a produs
efectul din cauze independente de vointa fáptuitorului”.[16; 24; 39] Lipsa
acestei circumstante
echivaleazá cu imposibilitatea incriminárii actiunilor de pregátire sau
tentativá efectiv realizate
iar în aceastá situatie nu poate fi vorba despre liberarea de ráspundere penalá.
Examinând problema în cauzá, unii experti atrag atentia foarte întemeiat asupra
unor expresii
din legea penalá care sunt defectuoase si pot alimenta conceptul precum cá
renuntarea de buná
voie ar avea efect dupá si nu înaintea sávârsirii infractiunii, fiind în consecintá
raportatá la
institutia liberárii de ráspundere penalá. [167]
99
Expresia „persoana nu poate fi supusá ráspunderii penale pentru
infractiune dacá ea,
benevol si definitiv, a renuntat la ducerea pâná la capát a acesteia” folositá în
art.56 CP creeazá
impresia cá infractiunea existá si pâná la renuntarea benevolá si
definitivá a actiunilor, atâta
doar cá ea nu va fi supusá ráspunderii penale. În continuare, în alin.3
al art.56 CP – „persoana
care a renuntat de buná voie la ducerea infractiunii pâná la capát este supusá
ráspunderii penale
numai în cazul în care fapta sávârsitá contine o altá infractiune consumatá”.
Acestea fiind spuse
apare întrebarea: de ce „o altá” infractiune si, pe deasupra, si consumatá dacá
persoana încá nu a
comis nici o faptá ce ar putea fi numitá infractiune. De remarcat este si
faptul cá, în continutul
art.56 CP, nu se prevede ca persoana care a renuntat de buná voie la sávârsirea
infractiunii sá fie
liberatá de ráspundere penalá, acest fapt reiesind doar din denumirea
acestui articol si din
prevederile art.53 CP, unde, renuntarea de buná voie la sávârsirea infractiunii,
este enumeratá ca
fiind o cauzá de liberare de ráspundere penalá.
De remarcat este si faptul cá, în continutul art.56 CP, nu se prevede
ca persoana care a
renuntat de buná voie la sávârsirea infractiunii sá fie liberatá de
ráspundere penalá, acest fapt
reiesind doar din denumirea acestui articol si din prevederile art.53 CP, unde
renuntarea de buná
voie la sávârsirea infractiunii este enumeratá ca fiind o cauzá de liberare de
ráspundere penalá.
Comparativ cu legislatia penalá a Republicii Moldova, cea a Federatiei
Ruse considerá
renuntarea de buná voie la sávârsirea infractiunii drept o cauzá de nepedepsire
(art.31 CP al FR).
În proiectul de Cod Penal al Federatiei Ruse aflat în prelucrare pâná la adoptarea
Codului
penal în 1996 s-au fácut propuneri privind includerea renuntárii de buná
voie la sávârsirea
infractiunii în institutia liberárii de ráspundere penalá. Propunerea
însá a fost respinsá din
aceleasi motive cá renuntarea de buná voie este o circumstantá care
exclude posibilitatea de a
trage persoana la ráspundere penalá, ci nu de a o libera de ráspundere penalá.
[193, p.148]
De asemenea si legislatia penalá a României trateazá renuntarea de buná voie
(desistarea
si împiedicarea producerii rezultatului) drept cauzá de nepedepsire (art.22 CP al
României).
Din cele expuse ajungem la concluzia cá actiunile de pregátire si tentativá de
infractiune
sistate din propria dorintá a fáptuitorului nu sunt incriminate,
renuntarea de buná voie în acest
caz constituind temei de excludere a ráspunderii penale si nu de
liberare de ráspundere penalá
[109, p.96].
La aceastá concluzie a ajuns si Curtea Supremá de Justitie, considerând
renuntarea de
buná voie la sávârsirea infractiunii drept o circumstantá care exclude ráspunderea
penalá. Astfel,
Plenul CSJ, referindu-se la unele categorii de infractiuni, a stabilit:
• „Refuzul benevol de a sávârsi infractiunea de viol urmeazá sá fie
examinat ca
circumstantá care exclude ráspunderea penalá pentru aceste infractiuni. În
acest caz
100
persoana poartá ráspundere pentru actiunile sávârsite real si cu conditia
cá ele contin
elementele constitutive ale altei infractiuni”.
• „Fáptuitorul nu va ráspunde pentru tentativá de omor în caz de renuntare de buná
voie la
sávârsirea infractiunii, dar numai pentru urmarea efectiv produsá dacá
prin activitatea
anterioará se va produce, de exemplu, o vátámare corporalá gravá sau de
orice alt grad
pentru care este prevázutá ráspunderea penalá”. [27]
Desi Plenul CSJ s-a pronuntat doar în privinta infractiunilor de viol si omor,
considerám,
totusi, cá si în cazul altor categorii de infractiuni, renuntarea de
buná voie va servi drept
circumstantá care exclude ráspunderea penalá. Asa sau altfel, acest fapt confirmá,
o datá în plus,
importanta aprecierii corecte a locului institutiei „renuntarea de buná
voie de la sávârsirea
infractiunii” în cadrul capitolelor pártii generale a Codului Penal.
Având în vedere faptul cá renuntarea de buná voie la sávârsirea
infractiunii nu
corespunde naturii juridice institutiei liberárii de ráspundere penalá,
fiind o circumstantá care
exclude incriminarea faptei, propunem de lege ferenda excluderea art. 56
CP „Liberarea de
ráspundere penalá în legáturá cu renuntarea de buná voie la sávârsirea
infractiunii” din Capitolul
VI al CP „Liberarea de ráspundere penalá” si introducerea în Capitolul II al CP
„Infractiunea” a
„art. 27
1
Renuntarea de buná voie la sávârsirea infractiunii”.
O altá trásáturá caracteristicá institutiei liberárii de ráspundere penalá
este caracterul ei
facultativ, adicá se aplicá nu ca o obligatie ci ca un drept al
organelor competente, realizarea
cáruia impune sá fie luate în consideratie mai multe circumstante: caracterul
infractiunii comise,
márimea prejudiciului, comportamentul post criminal al persoanei etc. Acest fapt
este confirmat
prin dispozitia art.53 CP precum si prin dispozitiile articolelor care prevád
modalitáti concrete de
liberare de ráspundere penalá (art.54, 55, 57, 58, 59 CP), confirmare
determinatá prin expresia
„persoana poate fi liberatá de ráspundere penalá”. Folosirea termenului
„poate” în aceastá
expresie oferá posibilitatea de a întelege caracterul neimperativ al liberárii de
ráspundere penalá.
Exceptie de la aceastá caracteristicá o constituie modalitatea de liberare de
ráspundere penalá în
legáturá cu expirarea termenilor de prescriptie (art.60 CP). Dar si în acest caz,
fatá de persoanele
care au comis infractiuni exceptional de grave, aplicarea prescriptiei
este lásatá la latitudinea
instantei de judecatá.
Caracterul facultativ al institutiei liberárii de ráspundere penalá ne permite sá o
deosebim
de institutia înláturárii ráspunderii penale, cáreia îi este caracteristic
caracterul imperativ
(Capitolul XI CP al RM), încetarea urmáririi penale în temeiul amnistiei
sau împácárii fiind o
obligatie si nu un drept al organelor abilitate. De mentionat este faptul cá, dupá
efectele juridice,
101
institutia înláturárii ráspunderii penale nu se deosebeste de cea a liberárii de
ráspundere penalá,
circumstantele ambelor institutii sunt nereabilitatoare.
În plan stiintific se considerá cá nu ar fi vorba despre douá
institutii ci despre douá
subinstitutii sau douá grupe ale aceleiasi institutii, una având caracter
facultativ, iar cealaltá
imperativ. Din acest punct de vedere considerám cá doctrina penalá rusá
atribuie destul de
justificat prescriptia la modalitátile de liberare cu caracter imperativ,
[250, p.426] ceea ce,
potrivit sistemului nostru de drept penal, corespunde institutiei înláturárii
ráspunderii penale.
Separarea în capitole distincte a circumstantelor facultative de cele
imperative a fost
fácutá în corespundere cu criteriile de structurare a oricárei ramuri de drept,
dealtfel, foarte bine
cunoscute în teoria generalá a dreptului, fiind vorba despre obiectul
reglementárii juridice si
metoda de reglementare.
Astfel, în functie de specificul criteriilor indicate, prevederile Pártii
generale a CP pot fi
grupate în institutii (identificate prin capitole, articole sau chiar - alineate).
De ex., sunt institutii
ale pártii generale, institutia infractiunii, institutia pedepsei, cea a liberárii
de ráspunderii penale
sau cea a înláturárii ráspunderii penale. Desigur nu poate fi vorba despre o
coincidentá absolutá
între institutia dreptului penal si capitolul legii penale. În unele
cazuri institutia poate depási
limitele capitolului, cum se întâmplá bunáoará în cazul institutiei
cercetate, în Partea specialá a
CP regásindu-se mai multe prevederi ce indicá asupra liberárii de
ráspundere penalá, în alte
cazuri însá o întreagá institutie poate fi prevázutá de un articol distinct.
Cu toate acestea, urmeazá sá fim de acord cu autorul Alekseev S., care
considerá cá o
institutie are nevoie de o separare formalá. „Studiul legislatiei aratá cá numai
dupá ce o serie de
norme sunt separate într-o subdiviziune a actului normativ, toate componentele
institutiei obtin o
evolutie suficientá si institutia sub aspect structural devine dezvoltatá”.
[141, p.124] Astfel
constatám cá, spre deosebire de legea penalá anterioará care, în acelasi
capitol, pe lângá
modalitátile de liberare de pedeapsá cuprindea si modalitátile de liberare de
ráspundere penalá cu
caracter facultativ si cel imperativ, actuala Lege penalá având tendinta
sá dezvolte aceste
institutii, le-a separat în capitole diferite.
Al treilea indiciu al institutiei liberárii de ráspundere penalá tine de
aspectul procesual
penal, acesteia fiindu-i caracteristicá faza procesualá de pâná la pronuntarea de
cátre instanta de
judecatá a sentintei de condamnare, perioadá în care persoana care a comis o
infractiune poate fi
liberatá de ráspundere penalá. Din acest punct de vedere liberarea de
ráspundere penalá se
deosebeste de institutia liberárii de pedeapsá, dat fiind faptul cá de
pedeapsá poate fi liberatá
doar persoana cáreia, printr-o hotárâre a instantei de judecatá, i-a fost
pronuntatá o pedeapsá
102
prevázutá de legea penalá (art.89 CP), adicá dupá ce acesteia i-a fost
pronuntatá sentinta de
condamnare.
Aceste douá institutii se mai deosebesc si dupá competenta organului
cáreia îi apartine
dreptul de a libera persoana. Astfel dreptul de a libera de ráspundere
penalá îi apartine
procurorului si instantei de judecatá iar dreptul de a libera de
pedeapsá îl are doar instanta de
judecatá. Deosebirea dintre aceste douá institutii a fost deja abordatá
de cátre noi în contextul
elucidárii notiunii liberárii de ráspundere penalá (vezi mai multe
amánunte în paragraful
precedent).

2.4. Concluzii la Capitolul II.

1. Întregul proces de aparitie si dezvoltare a institutiei liberárii de
ráspundere penalá în
reglementarea juridico-penalá a neamului nostru poate fi împártit
conditional în trei etape
consecutive fiecare marcând pasi importanti în perfectionarea acesteia:
Prima etapá include
perioada începând cu epoca anticá si pâná la adoptarea Codului penal al RSSM din
1961. Dupá
cum aratá sursele istorice, în legislatia penalá a neamului nostru au existat
prevederi referitoare
la liberarea persoanei sau atenuarea considerabilá a consecintelor ce pot
surveni în rezultatul
comiterii infractiunii. Deoarece legislatia penalá se afla la nivelul initial de
dezvoltare si a existat
un singur înteles al consecintelor comiterii infractiunii care includea
pedeapsa penalá si
executarea ei, s-a vorbit doar despre conditii care nu atrágeau dupá
sine pedeapsa penalá.
Specific pentru aceastá etapá este faptul cá în cadrul acesteia a apárut si s-a
dezvoltat conceptul
liberárii de ráspundere penalá. Liberarea de ráspundere penalá si
liberarea de pedeapsá erau
inseparabile si aveau acelasi înteles.
2. Cea de a doua etapá de dezvoltare ulterioará a institutiei liberárii
de ráspundere penalá
cuprinde perioada de actiune a CP al RSSM din 1961. În aceastá perioadá
se observá tendinta
legiuitorului de a implica tot mai mult societatea în procesul de reeducare a
infractorilor, mutând
treptat accentul de pe institutia pedepsei pe cea a másurilor
extrapenale. Astfel, persoana care
sávârsise o infractiune, în virtutea unor circumstante, era scutitá de
másurile de constrângere
penale si supusá unor másuri de influentá obsteascá, ce nu constituiau
elemente de realizare a
ráspunderii penale. Din aceastá cauzá modalitátile de liberare de ráspundere penalá
erau descrise
împreuná cu modalitátile de liberare de pedeapsá penalá, dezvoltându-se în
limitele aceleiasi
institutii. Specific pentru a doua etapá de dezvoltare a institutiei
liberárii de ráspundere penalá
este faptul cá s-a fácut distinctie între liberarea de ráspundere penalá
si liberarea de pedeapsá,
103
fiecare dintre acestea cunoscând propriile modalitáti de liberare. Separarea celor
douá institutii s-
a fácut si din punct de vedere al aplicárii modalitátilor respective de
liberare în raport cu
perioadele de pâná si dupá condamnarea persoanei. Astfel în perioada de
pâná la pronuntarea
sentintei de condamnare persoana putea fi liberatá de ráspundere penalá,
iar dupá condamnare
putea fi liberatá de pedeapsá. În majoritatea cazurilor de liberare de ráspundere
penalá persoana
era scutitá de consecintele condamnárii, dar i se impuneau anumite îngrádiri în
drepturi din afara
limitelor ráspunderii penale.
3. Cea de a treia etapá începe odatá cu adoptarea CP al RM în 2002 si continuá si
în prezent.
Spre deosebire de codul penal precedent, modalitátile de liberare de
ráspundere penalá sunt
stipulate într-un capitol separat al Pártii generale a CP (Capitolul VI)
“Liberarea de ráspundere
penalá”. Pe lângá unele modalitáti de liberare de ráspundere penalá care
s-au pástrat din etapa
precedentá au fost incluse si modalitáti noi, extinzându-se numárul total al
acestora. S-a extins si
numárul normelor privind liberarea de ráspundere penalá prevázute în
Partea specialá a CP al
RM si care pentru prima datá au fost cuprinse de o normá prevázutá în Partea
generalá a CP al
RM. Astfel aceastá etapá de dezvoltare a liberárii de ráspundere penalá
se caracterizeazá prin
tendinta legiuitorului de a lárgi si mai mult posibilitátile de aplicare
a acestei institutii, de ai
acorda mai multá autonomie, mai multá atentie si nu în ultimul rând de
a o aduce în
corespundere cu imperativele timpului. Specific pentru a treia etapá de
dezvoltare a institutiei
liberárii de ráspundere penalá este faptul delimitárii modalitátilor de
liberare de ráspundere
penalá de cele de pedeapsá în capitole separate. Totodatá este de
remarcat si faptul extinderii
cazurilor de liberare de ráspundere penalá prevázute în Partea specialá a
CP al RM si
reprezentarea acestora printr-o normá prevázutá în Partea generalá a CP.
4. Folosirea pentru prima datá în legea penalá a termenului liberare de
ráspundere penalá a
servit temeiul elaborárii stiintifice a notiunii însáti a ráspunderii penale,
pentru a se putea explica
faptul de la ce anume urmeazá sá fie liberatá persoana care a comis
o infractiune si prin ce
anume se deosebeste liberarea de ráspundere penalá de liberarea de
pedeapsá. Prin urmare
concluzionám cá notiunea liberárii de ráspundere penalá este indisolubil
corelatá cu însási
notiunea ráspunderii penale. Determinarea corectá a notiunii, continutului,
esentei juridice si
limitelor liberárii de ráspundere penalá este posibilá doar în conditiile
aprecierii în prealabil a
notiunii, esentei, continutului si limitelor ráspunderii penale.
5. Pîná în prezent doctrina penalá nu a identificat un concept unanim
acceptat ce ar putea
ráspunde la toate întrebárile legate de institutia liberárii de
ráspundere. De cele mai multe ori
notiunea ráspunderii penale a fost determinatá doar pentru a satisface
ráspunsul la întrebarea
104
privind deosebirea institutiei liberárii de ráspundere penalá si cea a liberárii de
pedeapsá fárá sá
tiná cont si de alte probleme conexe. Astfel a fost elaborat conceptul potrivit
cáruia ráspunderea
penalá este condamnarea publicá preluat de legislatia nationalá.
6. Conceptul ráspunderea penalá – condamnarea publicá prevázut de
legislatia penalá
national lasá nesolutionate un sir de probleme existenta cárora contrazice nu doar
natura juridicá
si esenta liberárii de ráspundere penalá, ci genereazá interpretári diferite în
privinta continutului
si limitelor de realizare a acesteia. Astfel considerám defectuoasá
notiunea legalá a ráspunderii
penale si binevenitá identificarea unui alt continut al acestei institutii
astfel încât sá ráspundá la
toate întrebárile corelative acesteia.
7. Ráspunderea penalá apare din momentul sávârsirii infractiunii si înceteazá
(se stinge) în
mod diferit, fie cá au expirat termenele de prescriptie, fie cá persoana
a fost liberatá de
ráspundere penalá, fie cá a fost înláturatá ráspunderea penalá ori cá a
expirat termenul de
executare a sentintei de condamnare, ori pentru cá persoana a fost
liberatá de pedeapsá sau cá
aceasta si-a ispásit pedeapsa.
8. Singura formá de realizare a ráspunderii penale este pedeapsa. În acest context
precizám
cá nici condamnarea persoanei, nici antecedentele penale si nici másurile
de sigurantá sau cele
procesual penale nu constituie forme de realizare a ráspunderii penale.
9. Ráspunderea penalá si realizarea ráspunderii penale nu sunt notiuni
identice. Pâná la
executarea pedepsei, ráspunderea penalá existá sub forma de obligatie de
suportare a aceastei
pedeapse, pe durata executárii pedepsei ráspunderea penalá existá sub
forma realizárii acestei
obligatii.
10. Scopurile ráspunderii penale si scopurile pedepsei penale sunt
aceleasi în timp ce
realizarea ráspunderii penale si realizarea scopurilor acesteia sunt termeni
diferiti. Ráspunderea
penalá poate fi realizatá prin executarea pedepsei, iar scopul ráspunderii
penale poate rámâne
nerealizat si, invers, în unele cazuri, scopul ráspunderii penale poate
fi atins si fárá executarea
pedepsei, în astfel de cazuri persoana fiind liberatá de executarea
pedepsei. Dacá imediat dupá
ispásirea pedepsei persoana comite din nou o infractiune atunci este evident cá s-
a realizat doar
ráspunderea penalá nu si scopul acesteia.
11. Prin liberarea de ráspundere penalá se întelege scutirea persoanei
care a comis o
infractiune de la obligatia de a suporta sanctiunea prevázutá în norma
de incriminare a legii
penale.
12. Esenta liberárii de ráspundere penalá sub aspectul dreptului penal
material constá în
scutirea persoanei care a comis o infractiune de la realizarea
ráspunderii penale, iar sub aspect
105
procesual penal constá în scutirea acesteia de la stabilirea si pronuntarea prin
sentinta instantei de
judecatá a unei pedepse prevázutá de norma de incriminare din Codul penal al RM.
13. Liberarea de ráspundere penalá nu contravine principiului
constitutional „Prezumtia de
nevinovátie” dacá persoana ce urmeazá sá fie liberatá renuntá la dreptul
sáu de a-i fi doveditá
vinovátia în sávârsirea infractiunii în cadrul unui proces judiciar
public. În acest context
propunem completarea prevederilor art.53 CP al RM cu sintagma „Pîná la
judecarea cauzei
penale în sedintá de judecatá publicá persoana nu poate fi liberatá de
ráspundere penalá dacá
pledeazá nevinovat”
14. Limitele de realizare a liberárii de ráspundere penalá cuprind
perioada începând cu faza
urmáririi penale (din momentul retinerii temeiului de liberare de
ráspundere penalá) si pâná la
pronuntarea sentintei de condamnare cu stabilirea pedepsei.
15. Locul si limitele liberárii de ráspundere penalá, corelatia acesteia
cu însási ráspunderea
penalá si raportul juridico-penal, precum si legátura dintre raportul juridico-
penal si cel procesual
penal sunt ilustrate în Anexa 4, Figura 4.1 la alcátuirea cáreia autorul
s-a inspirat din figura
elaboratá de cercetátorul Pesleakas V. [151, p.23]
16. Temeiul liberárii de ráspundere penalá este inoportunitatea realizárii
ráspunderii penale în
prezenta minimului necesar de conditii prevázute de lege penalá pentru
liberarea de ráspundere
penalá a persoanei care a sávârsit o infractiune dacá reeducarea ei este posibilá
în afara limitelor
acestei ráspunderi.
17. Liberarea de ráspundere se deosebeste de liberarea de pedeapsá prin
specificul etapelor
procesual penale, institutiei liberárii de ráspundere penalá fiindu-i
caracteristicá perioada de
pâná la pronuntarea sentintei de condamnare cu stabilirea pedepsei iar
institutiei liberárii de
pedeapsá – cea de dupá pronuntarea sentintei de condamnare. Totodatá aceste douá
institutii se
mai deosebesc si prin competenta organului cáreia îi apartine dreptul de a libera
persoana. Astfel
dreptul de a libera de ráspundere penalá îi apartine procurorului si
instantei de judecatá, iar
dreptul de liberare de pedeapsá îl are doar instanta de judecatá.
18. Sub aspect juridic nu existá nici o diferentá între sentinta de
încetare a procesului penal
cu liberarea de ráspundere penalá a persoanei care a comis o infractiune (art.391
CPP al RM) si
sentinta de condamnare fárá stabilirea pedepsei cu liberarea de ráspundere
penalá (389 CPP al
RM). În acest context în scopul unei delimitári mai clare între
institutia liberárii de ráspundere
penalá si cea a liberárii de pedeapsá propunem excluderea din Codul de procedurá
penalá al RM
a tipului de sentintá de condamnare fárá stabilirea pedepsei urmând ca
liberarea de ráspundere
penalá sá aibá loc prin sentinta de încetare a procesului penal, iar
liberarea de pedeapsá prin
sentinta de condamnare cu stabilirea pedepsei. Liberarea de ráspundere
penalá nu se aplicá si
106
dupá momentul pronuntárii sentintei de condamnare cu stabilirea pedepsei
nu din cauza
imposibilitátii acestui fapt, ci din cauza irationalitátii, nejustificárii actiunii
în acelasi timp a douá
institutii de stimulare, cu multe circumstante identice ce produc practic aceleasi
efecte juridice.
19. Sávârsirea infractiunii este una din trásáturile esentiale ale
institutiei liberárii de
ráspundere penalá. În lipsa infractiunii nu existá ráspundere penalá,
iar în lipsa ráspunderii
penale nu poate fi vorba despre liberarea de ráspundere penalá. Anume
aceastá trásáturá a
liberárii de ráspundere penalá permite deosebirea ei de institutia
circumstantelor care exclud
infractiunea.
20. Circumstantele care exclud infractiunea dispun de caracter diferit,
comun însá pentru
toate este faptul cá prezenta lor în momentul sávârsirii faptei fac inadmisibilá
cumularea tuturor
semnelor esentiale ale infractiunii prevázute de Legea penalá (art.14 CP):
caracterul
prejudiciabil; ilegalitatea; vinovátia; posibilitatea de pedeapsá penalá.
21. Însemnátatea delimitárii circumstantelor care exclud temeiul ráspunderii
penale de cele
ale liberárii de ráspundere penalá constá în faptul cá acestea nu permit
tragerea la ráspundere
penalá a fáptasului. La stabilirea unor astfel de circumstante urmárirea
penalá nu poate fi
intentatá, iar dacá este demaratá nu poate fi efectuatá si urmeazá sá
înceteze (art.275 CPP al
RM). Cel mai esential, însá, este faptul cá încetarea urmáririi penale
în baza acestor
circumstante oferá dreptul persoanei la repararea prejudiciului în conformitate cu
art.524 CPP al
RM, ceea ce nu este caracteristic pentru institutia liberárii de ráspundere penalá.
22. Legiuitorul nu a fost suficient de consecvent apreciind natura
juridicá a institutiei
renuntárii de buná voie la sávârsirea infractiunii, pe de o parte apreciind-o
ca circumstantá care
exclude incriminarea faptei si respectiv nu existá infractiune (art.26 si
27 CP), iar pe de altá
parte, ca modalitate de liberare de ráspundere penalá (art.56 CP). Concluzionând
considerám cá
renuntarea de buná voie la sávârsirea infractiunii nu corespunde naturi
juridice a liberárii de
ráspundere penalá, fapt pentru care propunem excluderea art.56 CP si introducerea
în Capitolul
II „Infractiunea” unui nou articol art.27
1
„Renuntarea de buná voie la sávârsirea infractiunii”.
23. Locul institutiei liberári de ráspundere penalá în sistemul circumstantelor
care exclud ori
nu admit realizarea ráspunderii penale este reprezentat în Anexa 4, Figura 4.2.

107
III. MODALIT#)ILE LIBER#RII DE R#SPUNDERE PENAL# &N CODUL PENAL AL
REPUBLICII MOLDOVA
3.1. Liberarea de r,spundere penal, a minorilor
Actualitatea si acuitatea deosebitá a problemelor criminalitátii minorilor
s-au evidentiat
din totdeauna datoritá particularitátilor specifice ale vârstei acestei
categorii de infractori. În
perioada minoritátii, tinerii sunt pasionati, mai mult decât oricând, de
aventurá, de dorinta
arzátoare de autoafirmare, de a deveni lideri si nu pot aprecia la
justa valoare cá satisfacerea
acestor dorinte aproape firesti pentru vârsta lor poate interfera cu o
laturá negativá
comportamentalá, sávârsind astfel fapte a cáror gravitate cade în sfera de actiune
a Legii penale.
Desigur cá motivele mentionate nu sunt singurele care favorizeazá minorii sá comitá
infractiuni,
la ele adáugându-se si lipsa experientei de viatá, deficientele din viata
familialá, relativitatea
valorilor morale, instabilitatea emotionalá etc. care, în ansamblu, demonstreazá
mai mult sau mai
putin caracterul defectuos al educatiei acestor tineri.
Luând probabil act de cele mentionate, legiuitorul a prevázut în Codul penal
posibilitatea
reeducárii minorilor infractori nu doar prin intermediul pedepsei penale,
ci si prin intermediul
másurilor de constrângere cu caracter educativ (în continuare másuri educative),
care, la rândul
lor, nu reprezintá elemente ale ráspunderii penale si se aplicá în afara
limitelor acesteia, adicá
prin intermediul institutiei liberárii de ráspundere penalá sau al liberárii de
pedeapsá.
Importanta institutiei liberárii de ráspundere penalá a minorilor creste în másura
în care se
constatá din ce în ce tot mai mult cá educarea si reeducarea
delicventilor minori prin aplicarea
másurilor educative este mai efectivá. [78, p.109] Reeducarea acestei categorii de
persoane prin
intermediul másurilor educative reprezintá o strategie de politicá penalá nu doar
la nivel national
ci si la talie internationalá. Astfel másurile educative sunt fixate în
calitate de recomandári în
standardele minimale ale ONU cu privire la administrarea justitiei pentru minori.
[133, p.18, 27]
Liberarea de ráspundere penalá a minorilor este prevázutá de art.54 CP al RM si
potrivit
acestuia liberarea este posibilá doar în cazul când sunt respectate urmátoarele
conditii:
• persoana are vârsta sub 18 ani;
• infractiunea este sávârsitá pentru prima oará;
• infractiunea este usoará sau mai putin gravá;
• corectarea minorului este posibilá fárá sá fie supus ráspunderii penale.
Atunci când aceste conditii sunt prezente, minorii pot fi liberati de ráspundere
penalá
si li se pot aplica másuri de constrângere cu caracter educativ, prevázute de
art.104 din CP al RM
(alin.(2) al art.54 din CP al RM).

De remarcat este faptul cá liberarea de ráspundere penalá a

108
minorilor prevázutá de art.54 CP al RM nu exclude posibilitatea liberárii
minorilor în baza
celorlalte modalitáti de liberare prevázute de alte articole a Codului
penal. Instanta de Judecatá
Ciocana mun.Chisináu, spre exemplu, în temeiul art.55 CP a liberat de
ráspundere penalá
minorul L.S. în vârstá de 16 ani, gásit vinovat de sávârsirea infractiunii
prevázute de alin.(1) al
art.186 CP, considerând cá reeducarea lui este posibilá fárá a fi supus
ráspunderii penale cu
atragerea la ráspundere contraventionalá. [5] Tot în temeiul art.55 CP au
fost liberati si alti
minori. [36; 26] De asemenea minorii pot fi liberati de ráspundere
penalá nu doar în temeiul
modalitátilor discretionare ci si al celor imperative ca de exemplu - „Împácarea”
(art.109). [17]
Din textul legii rezultá cá prima conditie a institutiei în cauzá este
varsta persoanei de
pan, la 18 ani, fiind vorba despre persoanele minore. Acest fapt însá nu trebuie
înteles în sensul
cá toti minorii pâná la aceastá vârstá care au comis fapte prevázute de
Codul penal ar putea fi
liberati de ráspundere penalá. Desigur cá existá si o limitá minimá de vârstá de la
care liberarea
de ráspundere penalá ar fi posibilá. Aceastá limitá urmeazá sá fie
stabilitá reiesind din
considerentul cá de ráspundere penalá pot fi liberate doar persoanele
care au comis infractiuni,
adicá existá toate premisele pentru a trage persoana la ráspundere penalá, sau
altfel spus cazul în
care minorul a împlinit vârsta de la care va purta ráspundere penalá pentru
infractiunile comise.
Astfel, dacá minorul nu a împlinit vârsta de atragere la ráspundere penalá,
atunci el nu poate fi
considerat subiect al infractiunii si respectiv lipseste unul din semnele de
bazá ale componentei
de infractiune, ceea ce înseamná cá lipseste temeiul juridic al ráspunderii penale,
iar în acest caz
minorul nu poate fi supus ráspunderii penale, ci nici nu poate fi liberat de
aceasta. [64, p.405]
Din cele expuse mai sus concluzionám cá limita minimá de vârstá a minorului de la
care
ar fi posibilá liberarea de ráspundere penalá nu poate fi mai micá decât limita de
vârstá de la care
este posibilá aplicarea ráspunderii penale care potrivit alin.1 al
art.21 CP este de 16 ani, iar
pentru sávârsirea infractiunilor indicate în alin.2 al art.21 este de 14 ani.
Pentru a stabili dacá minorul corespunde cerintelor de subiect al infractiunii,
atât organele
de urmárire penalá cât si instantele de judecatá trebuie sá întreprindá
toate másurile
corespunzátoare pentru a stabili vârsta exactá a acestuia.
Prin pct.2 din Hotárârea nr.39 cu privire la practica judiciará în
cauzele penale privind
minorii, din 22 noiembrie 2004, Plenul Curtii Supreme de Justitie a
stabilit cá persoana este
pasibilá de ráspundere penalá începând cu ziua imediat urmátoare zilei
sale de nastere. La
constatarea vârstei de cátre expertiza medico-legalá, ziua nasterii
inculpatului urmeazá sá fie
consideratá ultima zi a acelui an, care este stabilit de experti, iar
în cazul constatárii vârstei
printr-un numár minimal si un numár maximal de ani, instanta de judecatá urmeazá sá
reiasá din
vârsta minimalá a acestei persoane, presupusá de expertizá.
109
Stabilirea vârstei minorului are o mare importantá pentru luarea deciziei privind
liberarea
de ráspundere penalá, însá nu mai putin important este si faptul stabilirii
momentului în raport cu
care persoana ar trebui sá fie minorá pentru a putea fi liberatá. Având în
vedere cá liberarea de
ráspundere penalá a persoanei nu se produce în acelasi timp cu comiterea
infractiunii, stabilim cá
existá un moment în care a fost sávârsitá infractiunea si al doilea
moment este cel în care este
luatá decizia privind liberarea propriu zisá a persoanei.
Apare întrebarea: în care din aceste douá momente persoana care a comis o
infractiune ar
trebui sá aibá vârsta sub 18 ani pentru a putea fi liberatá de
ráspundere penalá si poate oare fi
liberatá persoana care la momentul comiterii infractiunii era minorá, iar
la momentul liberárii
împlinise deja vârsta majoratului?

În art.54 CP al RM se specificá indiscutabil: „Persoana 'n v*rst de p*n

la 18 ani
1
/
care a sv*r#it pentru prima oar o infrac&iune u#oar sau mai pu&in grav
2
/ poate fi liberat
de rspundere penal
1
/ ...”. Analizând din punct de vedere gramatical aceastá frazá si
despártind-o în propozitii pentru a o reprezenta schematic, avem urmátoarea schemá
(Fig.3.1):
PP PA
PP – propozitie principalá;
PA – propozitie atributivá ce caracterizeazá
întotdeauna propozitia principalá

Fig.3.1.. Analiza gramaticalá a prevederilor art.54 CP al RM

Deci, propozitia principalá (PP

1
) este „Persoana în vârstá de pâná la 18 ani poate fi liberatá de
ráspundere penalá”. În aceastá propozitie principalá se accentueazá „vârsta de pâná
la 18 ani” ca
o calitate absolut obligatorie a subiectului ce poate fi „liberat de
ráspundere penalá”. Dacá
persoana nu ar avea aceastá vârstá ea nu ar putea fi „liberatá de
ráspundere penalá”. Este ca si
cum a-i spune „Cerul înnorat aduce ploaia”. Propozitia atributivá (PA
2
) se subordoneazá
propozitiei principale(PP
1
), specificându-se suplimentar despre ce persoaná este vorba: „care a
sávârsit o infractiune usoará sau mai putin gravá”. Atributul din propozitia
principalá „în vârstá
de pâná la 18 ani” caracterizeazá doar subiectul din propozitia principalá (PP
1
) si nu are nici o
influentá asupra propozitiei atributive (PA
2
), dar deoarece infractiunea se produce înaintea
momentului liberárii de ráspundere penalá, este firesc ca aceastá vârstá „de pâná
la 18 ani” sá fi
existat si la momentul sávârsirii infractiunii. Concluzionând, deci „vârsta de pâná
la 18 ani” este

2
care
care
subiect
predicat
atribut
110
absolut necesará la momentul „liberárii de ráspundere penalá”. În sens contrar
afirmatiei de mai
sus fraza ar fi „Persoana ce a comis o infractiune usoará sau mai putin gravá în
vârstá de pâná la
18 ani poate fi liberatá de ráspundere penalá”.
În literatura autohtoná de specialitate nu au fost întâlnite comentarii asupra
problemei în
cauzá si, în general, doar în unele surse, vârsta persoanei este enumeratá în
calitate de conditie la
liberarea de ráspundere penalá a minorilor, mentionându-se cá „infractiunea
trebuie sá fie
sávârsitá de o persoaná în vârstá de pâná la 18 ani”. [64, p.407] Din acest punct
de vedere se pare
cá nu are importantá ce vârsta va atinge persoana în timpul urmáririi
penale pentru a putea fi
liberatá de ráspundere penalá, important fiind faptul cá la momentul
comiterii infractiunii sá fi
fost minorá.
Adresând aceeasi întrebare mai multor specialisti în materie de drept
penal si de
procedurá penalá, se poate trage concluzia cá majoritatea sunt de párerea cá vârsta
de pâná la 18
ani prevázutá în art.54 CP al RM se referá la momentul comiterii infractiunii, ci
nu la momentul
liberárii de ráspundere penalá. Propriile investigatii ale practicii judiciare în
vederea solutionárii
acestei probleme demonstreazá cá nici o persoaná cu vârsta de peste 18 ani nu a
fost liberatá de
ráspundere penalá în temeiul art.54 CP.
De remarcat este si faptul cá norme analogice celei prevázute de art.54
CP al RM se
contin si în legislatiile penale a Federatiei Ruse (art.90 CP) si Ucrainei (art.97
CP) în legáturá cu
care doctrinele penale ale acestor state sunt de párerea cá vârsta de 18 ani a
persoanei trebuie sá
existe nu doar în momentul comiterii infractiunii, ci si în cel al
liberárii de ráspundere penalá.
[248, p.542; 220, p.500; 263, p.233]
Faptul cá persoana trebuie sá aibá vârsta sub 18 ani nu doar la
momentul comiterii
infractiunii, ci si la momentul liberárii de ráspundere penalá rezulta si din
prevederile art.10 a CP
a RM din 1961, ce se refereau la modalitatea de liberare de ráspundere penalá a
minorilor si în
baza cárora a si fost construitá norma prevázutá de art.54 din noul Cod penal. În
alin.3 al art.10 a
CP se mentiona: „Dac instan&a de judecat va considera, c corectarea persoanei 'n
v*rst de
p*n la 18 ani, ..., este posibil fr aplicarea pedepsei penale, ea poate aplica
acestei persoane
msurile de constr*ngere cu caracter educativ, ..., ce nu constituie o
pedeaps penal” iar în
alin.4 al art.10 CP se prevedea cá „Dac exist condi&iile prevzute 'n
partea a treia a
prezentului articol, minorul poate fi absolvit de rspundere penal...”.
Astfel este evident cá
legiuitorul s-a referit la liberarea de ráspundere penalá a persoanelor în vârstá
de pâná la 18 ani,
adicá care pâná în momentul liberárii de ráspundere penalá nu au atins vârsta
majoratului.
111
Aceeasi afirmatie reiese si din faptul cá, persoanelor liberate de
ráspundere penalá în
conformitate cu art.54 CP al RM li se pot aplica másuri de constrângere cu
caracter educativ, iar
acestea la rândul lor, potrivit prevederilor art.104 CP al RM, se pot aplica doar
minorilor. Astfel
în art.104 CP al RM sunt stipulate másurile educative ce pot fi
aplicate persoanelor liberate de
ráspundere penalá în temeiul art.54 CP al RM, iar în denumirea acestor másuri se
face referintá
la persoanele minore (încredintarea minorului..., obligarea minorului...,
internarea minorului...),
de unde si tragem concluzia cá minorul care în timpul urmáririi penale a devenit
major, nu poate
fi liberat de ráspundere penalá.
Doar un singur indiciu prevázut în alin.2 al art.54 CP al RM genereazá
suspiciuni cu
privire la prezenta vârstei de pâná la 18 ani a persoanei la momentul
liberárii de ráspundere
penalá, acesta fiind dedus din faptul cá legiuitorul a permis, dar nu a dispus în
mod imperativ, ca
persoanelor liberate sá li se aplice másuri educative, ceea ce înseamná
cá minorii ar putea fi
liberati si fárá a fi supusi acestor másuri, iar în acest caz nu mai
conteazá ce vârstá va atinge
minorul în timpul urmáririi penale pentru a putea fi liberat în baza art.54 CP al
RM.
Desi prevederile alin.2 al art.54 CP atribuie másurilor educative un caracter
alternativ, în
sensul cá pot fi sau nu aplicate minorilor liberati, suntem de párerea cá ar fi
rational totusi sá se
aplice doar în cazul în care corectarea si reeducarea minorului se va
considera posibilá prin
intermediul acestora si, viceversa, aceste másuri sá nu sá se aplice în
cazul în care scopul
reeducárii minorului se va considera realizabil si fárá sa-i fie aplicatá vreo
másurá educativá.
Prin urmare, ajungem la concluzia cá, într-un caz liberarea minorului este
conditionatá de
posibilitatea aplicárii másurilor educative, iar în alt caz nu este
conditionatá de posibilitatea
aplicárii acestora.
Referitor la primul caz trebuie mentionat faptul cá, dacá persoana, în
timpul urmáririi
penale sau al judecárii cauzei, este încá minorá, adicá nu a împlinit
vârsta de 18 ani, existá
posibilitatea sa-i fie aplicate másuri educative si în cele din urmá poate fi
solutionatá întrebarea
referitoare la posibilitatea reeducárii minorului prin intermediul acestor
másuri si, în functie de
concluzia la care se va ajunge, se va hotárî dacá va fi sau nu
liberat minorul. Dacá se va
considera cá, pentru reeducarea minorului, nu sunt suficiente másurile
educative, atunci acesta
nu va fi liberatá în temeiul art.54 CP. Nu va fi liberatá în baza acestui articol
nici în cazul în care
nu va mai fi minorá în timpul urmáririi penale, deoarece nu-i mai pot
fi aplicate másurile
educative.
112
Cât priveste cea de a doua situatie, în care liberarea de ráspundere penalá a
minorului nu
este conditionatá de aplicarea másurilor educative, mentionám cá minorul,
devenit major în
timpul urmáririi penale, urmeazá sá fie liberat deoarece posibilitatea
corectárii lui existá
indiferent de posibilitatea aplicárii másurilor educative.
Având în vedere faptul cá másurile educative, desi nu sunt pedepse
penale, exprimá un
anumit grad de constrângere, mai blând sau mai aspru, depinde de másura respectivá,
si se aplicá
în functie de gradul de pericol social al persoanei si al faptei comise, se poate
spune cá minorul
va fi liberat de ráspundere penalá fárá a-i fi aplicate másuri educative doar în
cazul în care pentru
corectarea si reeducarea lui nu va fi nevoie nici de cea mai blândá
másurá educativá
(avertismentul).
Desi este greu de imaginat un exemplu în care pericolul social al faptei si al
persoanei ar
fi astfel încât minorul sá se poatá corecta fárá sá i se explice cel putin cá nu a
procedat corect si,
în viitor, dacá va mai comite alte infractiuni, va fi supus unor másuri
mai severe, trebuie de
mentionat faptul cá anume în aceste cazuri, minorul poate fi liberat de
ráspundere chiar dacá în
judecatá a devenit major.
În viziunea noastrá, nu considerám cá este veridic ca minorul sá se poatá reeduca
fárá sá-i
fie aplicatá nici cea mai blândá másurá educativá, în primul rând
pentru cá minorul nu va fi
influentat cu nimic în vederea reeducárii, si, în al doilea rând, pentru
cá minorul nu va fi
descurajat sá mai comitá alte infractiuni, ci, dimpotrivá, liberarea lui fárá
a-l avertiza cel putin
asupra faptelor sale, va atrage dupá sine, în viitor, un comportament identic cu
cel precedent, ba
uneori, chiar mai agravant. Deci credem cá ar fi justá schimbarea normei cu
privire la liberarea
de ráspundere penalá a minorilor în sensul ca minorul sá poatá fi
liberat de ráspundere penalá
numai dacá se va stabili cá este posibilá corectarea lui prin
intermediul másurilor educative.
Aceastá viziune este împártásitá si de practica judiciará. Instanta de
judecatá Anenii Noi, spre
exemplu, l-a liberat pe I.B. de ráspundere penalá în temeiul art.55 CP
si nu al art.54 CP, desi
acesta era minor (16 ani) si sávârsise pentru prima oará o infractiune usoará
prevázutá de alin.1
al art.222 CP al RM, motivând-si decizia prin faptul cá aplicarea
másurilor de constrângere cu
caracter educativ nu vor avea efectul cuvenit. [14] Tot din considerentul
cá minorul poate fi
reeducat prin aplicarea másurilor educative de cátre procuratura r-n.
Criuleni în temeiul art.54
CP a fost liberatá si minora C.M. învinuitá de sávârsirea infractiunii prevázute de
art.186 alin.(2)
CP, fiindu-i stabilit “Avertismentul” ca másurá educativá. [43]
113
Astfel sunt construite normele de liberare de ráspundere penalá a minorilor
prevázute de
legislatiile penale ale Federatiei Ruse si Ucrainei, si, de asemenea si
norma de liberare de
pedeapsá a minorilor prevázutá de art.93 CP al RM în care se
mentioneazá cá minorul poate fi
liberat de pedeapsá dacá reeducarea lui este posibilá prin intermediul
másurilor educative
prevázute de art.104 CP, másuri care se aplicá si în cazul liberárii de
ráspundere penalá. La fel
este construitá si norma prevázutá de art.483 CPP al RM, ce stabileste
procedura de punere în
aplicare a prevederilor art.54 CP si potrivit cáreia minorul este liberat
de ráspundere penalá cu
aplicarea másurilor de constrângere cu caracter educativ prevázute de art.104 din
Codul penal.
Conditionarea selectivá din partea legiuitorului în vederea aplicárii
másurilor educative
explicá de ce doctrina autohtoná a stabilit cá vârsta sub 18 ani a
persoanei trebuie sá existe: în
cazul liberárii de ráspundere penalá (art.54 CP al RM) - la momentul comiterii
infractiunii, iar în
cazul liberárii de pedeapsá (art.93 CP al RM) - în momentul condamnárii[64, p.517].
Comparativ cu legislatia penalá a Republicii Moldova, cea a României este
mult mai
explicitá în privinta minorilor care au comis infractiuni si au devenit majori
în timpul urmáririi
penale, dispunându-li-se în locul másurilor educative, o anumitá pedeapsá (amenda
sau munca în
folosul comunitátii pe o anumitá perioadá).
Concluzionând, considerám indubitabil faptul cá vârsta de pâná la 18 ani
prevázutá în
art.54 CP al RM trebuie sá existe atât în momentul comiterii
infractiunii, cât si la momentul
liberárii de ráspundere penalá.
Urmátoarea circumstantá prevázutá în art.54 CP al RM este ca persoana sá
fi comis o
infrac.iune pentru prima oar,, remarcându-se prevederea acesteia si la
alte modalitáti de
liberare de ráspundere penalá (Liberarea de ráspundere penalá cu tragerea
la ráspundere
contraventionalá - art.55 CP; Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu cáinta
activá – art.57
CP; Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu schimbarea situatiei – art.58
CP).
Este de remarcat faptul cá, potrivit textului legii, retinerea acestei circumstante
poate avea
loc în cazul în care prin actiunile persoanei a fost comisá o
infractiune, deci nu se poate pune
problema liberárii de ráspundere penalá în cazul unui concurs de
infractiuni, desi în activitatea
practicá se întâlnesc si astfel de situatii. [21]
Infractiunea se va considera sávârsitá pentru prima oará în cazul în care persoana
anterior
nu a fost condamnatá sau antecedentele penale au fost stinse. Prin sentinta
Judecátoriei Buiucani,
mun.Chisináu, C.V. a fost condamnat în baza art.287 alin.(1) CP si, potrivit art.55
CP liberat de
ráspundere penalá. Rejudecând cauza penalá în baza apelului declarat de
procuror Curtea de
Apel Chisináu a pronuntat o nouá hotárâre prin care C.V. a fost
condamnat în baza art.287
114
alin.(1) CP la amendá – 200 unitáti conventionale, Instanta de apel
motivându-si solutia prin
aceea cá instanta de fond nu a apreciat corect prevederile art.55 CP si
anume sávârsirea
infractiunii pentru prima oará, considerând cá C.V. a comis o infractiune
pentru a doua oará,
chiar dacá antecedentul penal este stins si cá aplicarea prevederilor
art.55 CP a fost gresitá.
Colegiul penal al Curtii Supreme de Justitie al RM în cadrul recursului declarat de
condamnat a
reexaminat cauza si a casat decizia Curtii de apel mentinînd în vigoare sentinta
instantei de fond,
motivându-si decizia prin faptul cá s-a comis o eroare de drept de cátre Curtea de
apel si nu s-a
tinut cont de prevederile art.111 alin.(3) CP în care se stipuleazá
faptul cá stingerea
antecedentelor penale anuleazá toate incapacitátile si decáderile din
drepturi legate de
antecedentele penale, respectiv lui C.V. nu i se mai putea imputa faptul
cá a fost cândva
condamnat deoarece antecedentele penale îi erau stinse. [2]
În contextul celor exemplificate concluzionám cá neretinerea eronatá a
circumstantei
investigate (sávârsirea infractiunii pentru prima oará) din cauza antecedentelor
penale stinse este
unul din motivele neaplicárii institutiei liberárii de ráspundere penalá, pe de o
parte, si aplicarea
necorespunzátoare a pedepsei penale asupra persoanelor care pot fi
reeducate fárá a fi supuse
ráspunderii penale. Judecátoria Botanica, spre exemplu, nu a retinut
circumstanta „sávârsirea
infractiunii pentru prima oará” în privinta lui B.I. din cauza
antecedentelor penale stinse si
respectiv nu a fost liberat de ráspundere penalá ca si coparticipantul sáu P.A., ci
a fost supus unei
pedepse penale, desi ambii au fost recunoscuti vinovati de sávârsirea
infractiunii prevázute de
alin.2. al art.362/1/, iar restul circumstantelor atenuante retinute de instantá îl
avantajau mai mult
pe B.I. decât pe P.A. [23]
Retinerea circumstantei „sávârsirea infractiunii pentru prima oará” este o
problemá, cel
putin sub aspect teoretic, în cazul unei persoane care anterior a mai
fost liberatá de ráspundere
penalá. Penalistul rus V.Pesleacas este de párere cá „faptul liberárii de
ráspundere penalá ce a
avut loc demonstreazá, nu mai putin decât másurile de influentá aplicate
anterior în scopul
corectárii persoanei, despre irationalitatea noii liberári de ráspundere penalá,
de aceea persoana,
o datá liberatá de ráspundere penalá, nu ar trebui sá mai beneficieze de o nouá
liberare mai ales
în cazurile comiterii infractiunilor omogene” [266, p.44], aceastá viziune fiind
sustinutá si de alti
autori. [221, p.346]
Într-o altá viziune, însá, infractiunea sávârsitá de cátre o persoaná
care anterior a fost
liberatá de ráspundere penalá pentru o altá infractiune se va considera
ca fiind comisá prima
oará. [248, p.464; 220, p.420; 263, p.102] Penalistul Malcov V.P. mentiona: „nu se
va considera
repetatá infractiunea comisá de cátre o persoaná care anterior a fost
liberatá de ráspundere
penalá, deoarece hotárârea de liberare de ráspundere penalá înláturá
consecintele juridice ale
115
infractiunii comise înainte ca termenele de prescriptie a tragerii la ráspundere
penalá sá expire”.
[201, p.25; 206, p.10-11] Aceeasi párere a fost sustinutá si de N.C.Semerneva,
mentionând cá, în
asemenea situatii existá repetarea “fapticá” a infractiunii, dar nu si cea
“juridicá”. [229, p.74-
75]
În practica judiciará se întâlnesc cazuri în care persoana este liberatá
de ráspundere
penalá chiar dacá anterior a mai fost liberatá de ráspundere penalá
pentru aceeasi infractiune.
[30]
În ce ne priveste împártásim aceastá din urmá viziune pentru cá însási
expirarea
termenilor de prescriptie constituie o modalitate de liberare de
ráspundere penalá si nu ar fi
corect ca persoana sá fie liberatá de douá ori pentru aceeasi faptá.
În scopul înláturárii divergentelor de opinii expuse pe marginea aceleiasi
probleme, V.
Novicov sustine cá ar fi mult mai rationalá folosirea experientei normei
de „Liberare de
ráspundere penalá cu încredintarea pe chezásie” prevázutá de precedentul
Cod penal,
propunându-se, ca în articolele corespunzátoare din actualul Cod Penal ce
prevád conditia
sávârsirii infractiunii pentru prima oará, sá se mentioneze faptul cá persoana nu
va fi liberatá de
ráspundere penalá dacá, anterior, a mai fost liberatá pentru o altá infractiune.
[205, p.61]
Efectuând cercetári în privinta prevederii acestei conditii la modalitatea
de liberare de
ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá, A.V.Endoliteva considerá argumentat
cá odatá ce
liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá prevázutá în
cazurile din Partea
specialá a CP pentru infractiuni grave nu este limitatá prin cantitatea
numárului de infractiuni
comise, atunci cu atât mai mult aceastá limitá nu ar trebui sá existe
nici în cazul liberárii de
ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá din Partea generalá a CP
prevázutá pentru
infractiuni usoare sau mai putin grave. [166, p.113]
Nici în cazul liberárii de ráspundere penalá a minorilor nu ar trebui
sá existe conditia
sávârsirii infractiunii pentru prima oará, deoarece prezenta acesteia în norma
juridicá micsoreazá
posibilitatea de reeducare a minorilor prin intermediul másurilor educative.
Codul penal precedent al Republicii Moldova si al Federatiei Ruse nu au
prevázut ca
repetarea infractiunii sá excludá posibilitatea liberárii minorilor de ráspundere
penalá, datorându-
se, potrivit punctului de vedere exprimat de S.G Chelina[173, p.133], virtutii
particularitátilor de
vârstá ce impun o atitudine mai blândá si, într-o oarecare másurá, mai indulgentá
fatá de minori.
Pentru ca blândetea si indulgenta manifestatá din partea statului fatá de
minorul liberat sá nu-i
lase acestuia impresia nepedepsirii, s-a propus sá se modifice Legea penalá în
sensul cá minorul
liberat de ráspundere penalá sá nu mai poatá beneficia de o nouá liberare, ceea ce
s-a si întâmplat
116
în momentul în care a fost adoptat noul Cod Penal al Federatiei Ruse,
în 1996, apoi, si cel al
Republicii Moldova, în 2002.
Este important de mentionat faptul cá la adresa punctului de vedere care
a dus la
modificarea Legii penale au fost fácute si unele critici, dar care se
pare cá nu au fost luate în
consideratie la momentul oportun. Astfel, în rezultatul analizei problemei
indicate,
Iu.M.Grosevoi a mentionat cá nu blândetea si indulgenta statului fatá de minori au
fost cauza în
legáturá cu care Codul penal nu a prevázut ca repetarea infractiunii sá
excludá posibilitatea
liberárii minorilor de ráspundere penalá, ci tendinta legiuitorului de a reeduca
minorii infractori
maximal posibil prin intermediul másurilor educative. Potrivit autorului,
propunerea de a
modifica Legea penalá, în sensul de a nu mai permite liberarea minorilor ce au mai
fost anterior
liberati si supusi másurilor educative, trebuia recunoscutá ca fiind
gresitá, deoarece acceptarea
acesteia nu avea sá contribuie la îmbunátátirea practicii de contracarare a
criminalitátii minorilor
pe motivul cá s-ar reduce sfera de influentá socialá în vederea reeducárii
minorilor. [161, p.74]
La numai un an de la adoptarea Codului penal al RM, legiuitorul
Federatiei Ruse a
revenit asupra problemei mentionate excluzând conditia sávârsirii infractiunii
pentru prima oará
din art.90 CP si lárgind posibilitatea reeducárii minorilor prin intermediul
másurilor educative.
Considerám cá ar fi rational dacá si legiuitorul nostru ar exclude
aceeasi conditie din
prevederile art.54 CP al RM, înláturându-se astfel posibilitatea interpretárii si
aplicárii neunitare
a acestei norme, márindu-se totodatá posibilitatea de reeducare a
minorilor infractori prin
intermediul másurilor educative si, nu în ultimul rând, contribuindu-se la
contracararea
criminalitátii.
Urmátoarea conditie prevázutá în art.54 CP al RM este ca minorul sá fi
sávârsit o
infrac.iune u*oar, sau mai pu.in grav,. În conformitate cu art.16 CP al RM,
infractiuni usoare
se considerá faptele pentru care legea penalá prevede în calitate de
pedeapsá maximá pedeapsa
închisorii pe un termen de pâná la 2 ani inclusiv, iar infractiuni mai
putin grave se considerá
faptele pentru care legea penalá prevede pedeapsa maximá cu închisoare pe un termen
de pâná la
5 ani inclusiv. Din aceste categorii de infractiuni fac parte
infractiunile: furtul (alin.1 art.186),
jaful (alin.1 art.187), huliganismul (alin.1 art.287) etc.
Ultima conditie a liberárii de ráspundere penalá, prevázutá de norma
investigatá, este
concluzia instantei de judecatá despre posibilitatea corect,rii minorului
f,r, s, fie supus
r,spunderii penale. Aceastá concluzie nu este altceva decât previziunea
comportamentului
pozitiv al adolescentului în viitor ce se formeazá, pe de o parte, în baza
aprecierii circumstantelor
ce caracterizeazá pericolul social al persoanei si al infractiunii comise,
si pe de altá parte, în
117
baza stabilirii unei sau mai multor másuri educative ce se vor aplica
minorului în vederea
reeducárii sale.
Drept circumstante ce caracterizeazá pericolul social al infractiunii si
al personalitátii
infractorului, practica judiciará de obicei atribuie: cáinta sincerá,
cáinta activá la descoperirea
infractiunii, [34] motivul sávârsirii infractiunii, starea fizicá,
dezvoltarea intelectualá si moralá
[15], comportarea lui, conditiile în care a fost crescut si a tráit,
repararea benevolá a pagubei
pricinuite, [43] etc.
Cât priveste másurile educative este de mentionat faptul cá, dupá natura
lor juridicá
acestea sunt másuri de drept penal, temeiul si conditiile aplicárii cárora sunt
prevázute de art.54,
104 CP al RM, iar dupá caracterul lor sunt másuri de constrângere, nu pedepse
penale, aplicarea
lor neatrágând dupá sine consecinte juridice nefavorabile - antecedente penale.
Caracterul educativ al másurilor investigate se explicá prin faptul cá
procurorul sau
instanta de judecatá, urmárind scopul corectárii minorului infractor si
aplicând másurile de
constrângere, influenteazá asupra adolescentului prin intermediul
convingerii, fácându-l sá
înteleagá inadmisibilitatea comiterii infractiunilor. [191, p.308]
În alin.1 al art.104 CP al RM sunt enumerate másurile de constrângere
cu caracter
educativ, acestea deosebindu-se între ele dupá propriul specific de
executare si influentá
educativá asupra minorului infractor. Legiuitorul nu a descoperit care ar
fi continutul acestor
másuri, lásând acest lucru pe seama doctrinei penale:
1. Avertismentul (lit.(a) alin.1 art.104 CP al RM) – constá în
explicarea minorului a
pericolului pe care îl prezintá fapta comisá, a daunelor survenite în urma
sávârsirii infractiunii si
care pot fi consecintele în cazul comiterii altei infractiuni. Dupá natura sa
avertismentul se aplicá
o singurá datá, scopul fiind – de a ajuta adolescentul sá înteleagá comportamentul
sáu incorect si
necesitatea de a respecta în viitor ordinea de drept stabilitá.
2. +ncredin&area minorului pentru supraveghere prin&ilor, persoanelor care 'i
'nlocuiesc
pe ace#tea sau organelor specializate de stat (lit.(b) alin.1 art.104
CP al RM) – constá în
transmiterea obligatiei si împuternicirea persoanelor nominalizate (párinti,
curatori, rude
apropiate, organe de tutelá si curatelá etc.) de a exercita controlul
asupra comportamentului
minorului, de a întreprinde activitáti educative în vederea corectárii lui
si formárii unei
personalitáti social utile. Astfel de obligatii ale párintilor reies din
Codul familiei al RM, în
special din prevederile art.60. Aplicarea acestei másuri este rationalá, în cazul
în care párintii sau
persoanele care-i înlocuiesc sunt în stare sá influenteze pozitiv asupra
minorului infractor si pot
sá asigure supravegherea lui cotidianá.
118
Pentru a stabili corect cercul persoanelor care vor înlocui párintii, este necesar
sá fie luat
în consideratie din care cauze minorul a rámas fárá ocrotirea
párinteascá, precum si tipul de
plasament al unui astfel de minor în corespundere cu prevederile art.115
al Codului familiei al
RM. Dacá minorul si-a pierdut ocrotirea párinteascá, atunci organele de tutelá si
curatelá trebuie
sá numeascá un curator. În perioada de pâná la numirea unui curator,
functiile acestuia sunt
îndeplinite de organul de tutelá si curatelá adicá de autoritátile administratiei
publice locale.
Transmiterea minorului în supravegherea organelor de stat specializate este
prevázutá
pentru prima oará în legea penalá si probabil cá prin aceasta legiuitorul tinde sá
prevadá cazurile
în care párintii sau alte persoane nu sunt în stare sá-si îndeplineascá obligatia
de supraveghere a
copiilor lor în modul cuvenit. Desi în lege nu se descoperá care ar
fi continutul termenului
„organ specializat de stat”, se pare cá minorul ar putea fi încredintat spre
supraveghere Directiei
Protectiei Drepturilor Copilului de la locul de trai.
3. Obligarea minorului de a repara daunele cauzate (lit.(c) alin.1
art.104 CP al RM) –
constá în recuperarea prejudiciului cauzat victimei sau altor persoane prin
sávârsirea infractiunii
(compensatia în bani, transmiterea bunului, echivalentul bunului pierdut,
înláturarea pagubei prin
muncá etc.) si se aplicá în functie de starea materialá a minorului si
a deprinderilor
corespunzátoare de muncá. Desi Codul penal al RM, spre deosebire de p.4
al art.60 CP al RM
din 1961, nu limiteazá márimea pagubei pe care ar putea minorul sá o
recupereze, totusi
procurorul sau instanta de judecatá urmeazá sá ia în consideratie, la
aplicarea acestei másuri,
faptul dacá minorul are sau nu un serviciu, bursá sau altá sursá de
venit deoarece compensatia
báneascá se face din sursele proprii de venit, ci nu din contul párintilor sau a
rudelor. Totodatá,
la aplicarea másurii respective se vor lua în consideratie aptitudinile de muncá
ale minorului, ce
îi permit prin propriul efort sá compenseze dauna pricinuitá (de exemplu,
recuperarea averii
distruse).
4. Obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de
reabilitare
psihologic (lit.(d) alin.1 art.104 CP al RM) – se aplicá minorilor a
cáror conduitá delicventá
este influentatá de diverse devieri de la normalitatea psihicá
(dezvoltare psihicá întârziatá,
maturizare sexualá precoce, tendintá spre violentá, accentuare de caracter,
conformism sau
agresivitate, frustrare, infantilism, nevrozá, etc.). Corijarea
comportamentului minorului este o
activitate de lungá duratá si poate fi în concordantá cu prescriptiile
si recomandárile
specialistilor: psihoterapeuti, pedagogi si psihologi.
5. Internarea minorului 'ntr-o institu&ie special de 'nv&m*nt #i de reeducare sau
'ntr-o
institu&ie curativ #i de reeducare (lit.(e) alin.1 art.104 CP al RM) – este cea mai
severá másurá
educativá ce constá în limitarea libertátii minorului prin plasarea lui
într-o institutie de
119
învátámânt cu supraveghere deosebitá. Aceastá másurá se aplicá fatá de
minorii influentati
negativ de mediul din care provin si necesitá conditii speciale de supraveghere.
Aflarea minorului în aceste institutii nu poate depási termenul de atingere a
majoratului si
numai în cazuri exceptionale detinerea persoanei în institutiile în cauzá
poate fi admisá si dupá
atingerea vârstei de 18 ani, dar numai pâná la absolvirea unei scoli de
culturá generalá sau de
meserii (alin.2 al art.93 CP al RM).
Motivatia aflárii minorilor în aceste institutii trebuie examinatá
periodic, internarea lor
sistându-se din momentul disparitiei cauzelor care au dus la aplicarea acestei
másuri sau atunci
când devine oportuná aplicarea altor másuri educative fatá de minor
(încredintarea minorului
pentru supraveghere în mediul sáu familial atunci când aceasta devine
prielnicá sau când apare
persoana potrivitá). [64, p.543].
În unele cazuri ar fi rational ca minorului infractor sá-i fie aplicate nu una
singurá ci câteva
másuri educative diferite dupá continut, legea permitând aceastá
oportunitate (alin.3 al art.104
CP al RM). De ex. pot fi aplicate concomitent unele másuri ca:
avertismentul, încredintarea
minorului pentru supraveghere si obligarea minorului sá repare daunele cauzate.
Desi lista másurilor educative este exhaustivá, considerám cá extinderea
acesteia tine de
viitor si ar putea fi completatá cu alte másuri la fel de eficiente,
ca de exemplu: obligarea
minorului de a urma un curs de tratament de dezalcoolizare sau
dezintoxicare; transmiterea
minorului sub supraveghere unui colectiv de muncá sau unei organizatii
obstesti sau unor
persoane la cererea lor; limitarea timpului liber al minorului si stabilirea fatá
de el a unor cerinte
deosebite de comportament. Rámâne însá deschisá problema bazei juridice de
realizare a
másurilor educative, precum si întárirea prin lege a sistemului de organe de stat
specializate ce ar
asigura realizarea acestora.
Faptul cá legea penalá nu a stabilit pentru ce perioada pot fi aplicate
másurile educative,
lásând ca procurorul sau instanta de judecatá sá se pronunte în fiecare caz în
parte, i-a determinat
pe unii autori sá critice o astfel de situatie[174, p.21-22; 200, p.48],
si, se pare cá dreptatea le
apartine, mai ales în conditiile în care legea permite revocarea
másurilor aplicate pentru
eschivarea sistematicá a minorului de la executarea acestora, iar în
deciziile de liberare nu se
indicá pentru ce perioadá minorul este supus másurilor educative. Ex.:
„Instanta de judecatá a
sec.Ciocana, gásind-o vinovatá de sávârsirea infractiunii prevázute de
alin.1 al art.186 CP pe
minora S.N. în vârstá de 16 ani si liberând-o de ráspundere penalá în
temeiul art.54 CP cu
aplicarea másurilor de constrângere cu caracter educativ sub formá de
avertisment si
încredintarea acesteia sub supraveghere Directiei Protectiei Drepturilor
Copilului de la locul de
trai, nu a specificat pentru ce perioadá minora se va afla sub supraveghere”. [7]
120
Considerám cá în privinta solutionárii pozitive a acestei probleme drept exemplu
pot servi
prevederile Legii penale a Federatiei Ruse, potrivit cárora másurile
educative (încredintarea
minorului sub supraveghere si limitarea timpului liber al minorului cu stabilirea
unor restrictii de
comportament) se aplicá pe o perioadá de la o luná pâná la doi ani
pentru comiterea
infractiunilor usoare si de la sase luni pâná la trei ani pentru
comiterea infractiunilor mai putin
grave (alin.3 al art.90 CP FR). Astfel, organul abilitat, aplicând másurile
educative, va trebui sá
ia în consideratie particularitátile personalitátii minorului si diferite
circumstante obiective, care
vor influenta asupra posibilei corectári a acestei persoane în termenele stabilite
de lege.
Afará de aceasta, organul împuternicit sá aplice másurile educative
însárcineazá, pentru
perioada stabilitá, organul de stat specializat sá efectueze un control
asupra executárii hotárârii
luate. Dacá în aceastá perioadá minorul se eschiveazá în mod sistematic de la
másurile educative
stabilite, atunci organul specializat de stat, în baza alin.4 al art.104
CP al RM, se adreseazá în
instantá cu propunerea de anulare a másurilor educative cu atragerea
minorului la ráspundere
penalá.
Prin notiunea de eschivare sistematic de la msurile educative se întelege
încálcarea
repetatá de trei si mai multe ori a másurii aplicate: refuzul sistematic
de a se prezenta pentru
repararea daunei cauzate, sau la tratamentul medical de reabilitare
psihologicá, sau prezentarea
pentru a i se anunta avertismentul etc. [78, p.110]
Posibilitatea de revocare a másurilor educative atribuie modalitátii de
liberare de
ráspundere penalá a minorilor calitatea de liberare conditionatá. Spre
deosebire de modalitátile
de liberare neconditionate, modalitatea în cauzá permite organizarea
controlului asupra
procesului de corectare a persoanei care a comis o infractiune. Este indubitabil
faptul cá liberarea
conditionatá a persoanei influenteazá disciplinar asupra acesteia, stimulând-o si
orientând-o spre
un comportament pozitiv.
Desigur cá posibilitatea de revocare a másurilor educative influenteazá
din punct de
vedere psihologic foarte puternic asupra minorului liberat, determinându-l,
în cele din urmá, sá
nu mai comitá alte infractiuni, însá, trebuie sá mentionám cá actualele
prevederi de revocare a
másurilor în cauzá nu corespund pe deplin principiilor ce stau la baza legislatiei
penale si anume
principiului de a nu fi supus de douá ori urmáririi penale si pedepsei penale
pentru una si aceeasi
faptá, acest principiu fiind prevázut în art.7 CP al RM si art.22 CPP al RM.
Revocarea másurilor educative potrivit alin.4 al art.104 CP al RM se
face cu scopul
tragerii minorului liberat la ráspundere penalá, însá acest fapt deja impune si
revocarea liberárii
de ráspundere penalá, iar aceasta, la rândul sáu, înseamná tragerea repetatá la
ráspundere penalá
121
a persoanei pentru aceeasi faptá, ceea ce este inadmisibil din punct
de vedere al principiului
mentionat.
În termeni procedurali liberarea de ráspundere penalá înseamná încetarea
urmáririi
penale, iar revocarea liberárii înseamná reluarea urmáririi penale,
potrivit principiului în cauzá
nu se admite reluarea urmáririi penale dacá anterior s-a luat o decizie
de încetare a acesteia. În
alin.3 al art.22 CPP al RM se mentioneazá: „Hotr*rea organului de
urmrire penal de
scoatere a persoanei de sub urmrire penal sau de 'ncetare a urmririi
penale, precum #i
hotr*rea judectoreasc definitiv, 'mpiedic reluarea urmririi penale, punerea
sub o
'nvinuire mai grav sau stabilirea unei pedepse mai aspre pentru aceea#i
persoan pentru
aceea#i fapt, cu excep&ia cazurilor c*nd fapte noi ori recent descoperite
sau un viciu
fundamental 'n cadrul procedurii precedente au afectat hotr*rea pronun&at”.
Astfel, potrivit acestor prevederi, dacá în privinta minorului a fost
luatá hotárârea de
încetare a urmárii penale în temeiul art.54 CP al RM si i-au fost
aplicate másuri educative,
aceastá hotárâre nu va mai putea fi anulatá în baza eschivárii
sistematice a minorului de la
másurile educative, deoarece acest comportament al minorului s-a produs
dupá încetarea
urmáririi penale si respectiv nicidecum nu putea sá afecteze luarea hotárârii
respective.
 Drept argument al celor mentionate serveste si faptul cá prin Legea RM
nr.264-XVI din
28.07.2006 au fost excluse prevederile art.483 CPP al RM ce se refereau
la reluarea urmáririi
penale în cazul încálcárii sistematice a másurilor educative stabilite
minorului liberat de
ráspundere penalá, ajustând astfel prezenta normá în corespundere cu principiul
mentionat.
Actualmente CPP al RM nu prevede un mecanism de punere în aplicare a
prevederilor
alin.4 al art.104 CP al RM si datoritá acestui fapt norma materialá nu
poate fi transpusá în
practicá.
Codul penal al RM din 1961 nu a prevázut posibilitatea revocárii
másurilor educative,
datorându-se probabil aceluiasi motiv de a nu se încálca principiul
neadmiterii dublei pedepse
pentru aceeasi faptá. Introducerea acestei oportunitáti în noua lege
penalá, explicá într-un fel
dorinta legiuitorului de a nu renunta definitiv la dreptul sáu de tragegere la
ráspundere penalá a
minorilor care au comis infractiuni si li s-au aplicat másuri educative
în vederea corectárii, dar
care nu se conformeazá acestora. Din acest punct de vedere gásim reusitá
aceastá intentie a
legiuitorului si nu considerám cá ar fi cazul sá se renunte la aceastá
oportunitate. În viziunea
noastrá ar fi mai bine dacá actualele prevederi ale Codului penal ce permit
revocarea másurilor
educative ar fi modificate în asa fel încât sá nu contraviná altor norme si se
pare cá solutia este
simplá. Drept model în acest sens pot servi prevederile art.59 CP al RM, potrivit
cárora persoana
care a comis o infractiune este mai întâi supusá unor másuri de
reeducare si apoi, dacá s-a
122
conformat acestora, este liberatá de ráspundere penalá. Astfel urmárirea penalá în
privinta acestei
persoane nu înceteazá ci se întrerupe, adicá se suspenda pentru o anumitá perioadá,
apoi ea poate
sá înceteze si persoana sá fie liberatá sau poate sá continue mai
departe în mod obisnuit cu
supunerea acesteia ráspunderii penale.
Potrivit acestui model, prevederile art.54 CP al RM ar putea fi modificate în asa
fel încât
minorul care a comis o infractiune sá fie mai întâi supus másurilor educative
si apoi, dacá va fi
cazul, va fi liberat de ráspundere penalá, dacá nu, va ráspunde conform legii
penale.
Este de mentionat si faptul cá ar fi rational si totodatá logic ca
revocarea másurilor
educative sá se producá în ultimul moment, atunci când se va considera cá
reeducarea minorului
prin intermediul acestor másuri este imposibilá. Din acest punct de
vedere gásim oportuná
revocarea sau mai bine zis înlocuirea, pe scará ierarhicá, a másurii educative mai
blânde cu una
mai asprá, atunci când se va înregistra încálcarea sistematicá a másurii
stabilite, pâná în
momentul în care se va considera cá chiar cea mai asprá másurá
educativá ar fi insuficientá
pentru reeducarea minorului. În mod analogic ar fi cazul sá se hotárascá problema
si atunci când
minorul cáruia i-a fost deja aplicatá o másurá educativá a comis din
nou o infractiune. Astfel,
spre exemplu, minorul cáruia i-a fost aplicat anterior másura educativá
„avertismentul” si a
comis din nou o infractiune usoará sau mai putin gravá, va fi încredintat sub
supraveghere sau va
fi internat într-o institutie specialá de învátámânt si de reeducare sau
într-o institutie curativá si
de reeducare.
În lumina celor mentionate anterior se poate trage concluzia cá liberarea
minorilor de
ráspundere penalá este o institutie extrem de importantá si necesará în
vederea combaterii
criminalitátii juvenile. Urmárind scopul perfectionárii si aplicárii unitare a
acestei modalitáti de
liberare de ráspundere penalá facem urmátoarele propuneri de lege ferenda:
1. Articolul 54 CP al RM, va avea urmátorul cuprins:
„(1) Persoana care a sávârsit o infractiune usoará sau mai putin gravá si nu a
atins vârsta
de 18 ani poate fi supusá másurilor de constrângere cu caracter educativ prevázute
de art.104, cu
liberarea ulterioará de ráspundere penalá, dacá s-a constatat cá este
posibilá corectarea ei prin
aplicarea acestor másuri.
(2) Urmárirea penalá în privinta persoanei supuse másurilor de
constrângere cu caracter
educativ se suspendá conditionat.
(3) În cazul eschivárii sistematice de la másurile educative de cátre minor, la
propunerea
organului de stat specializat care asigurá corectarea minorului, procurorul aplicá
o altá másurá de
constrângere cu caracter educativ sau trimite cauza penalá în judecatá cu
rechizitoriu în ordinea
generalá.”
123
2. Articolul104 CP al RM aliniatul (1), sintagma „Persoanelor liberate de
ráspundere penalá în
conformitate cu art.54 le pot fi aplicate urmátoarele másuri de
constrângere cu caracter
educativ” va fi substituitá cu sintagma „În conformitate cu art.54 minorilor le pot
fi aplicate
urmátoarele másuri de constrângere cu caracter educativ”;
• aliniatul(4) se exclude;
3. Articolul 483 CPP al RM va avea urmátorul cuprins:
“Articolul 483. Suspendarea urmáririi penale si liberarea de ráspundere penalá a
minorului
(1) Dacá, la desfásurarea urmáririi penale, în cazurile infractiunilor
usoare sau mai putin
grave sávârsite de minor, se stabileste cá minorul poate fi corectat
fárá a-l trage la ráspundere
penalá, organul de urmárire penalá poate face propunere procurorului de suspendare
a urmáririi
penale în privinta minorului cu aplicarea másurilor de constrângere cu caracter
educativ conform
prevederilor art.104 din Codul penal si de a-l libera ulterior de
ráspundere penalá în temeiul
prevázut în art.54 din Codul penal.
(2) Controlul asupra executárii de cátre minor a cerintelor másurii educative se
efectueazá
de organul de stat specializat care asigurá corectarea minorului. În
cazul neîndeplinirii
sistematice de cátre minor a cerintelor prevázute de másura educativá, la demersul
organului de
stat specializat care asigurá corectarea acestuia, procurorul aplicá o
altá másurá cu caracter
educativ sau anuleazá ordonanta de suspendare a urmáririi penale si prezintá
cauza în judecatá,
în mod obisnuit, cu rechizitoriu.
(3) Suspendarea urmáririi penale în temeiurile mentionate în aliniatul(1) nu se
admite dacá
minorul sau reprezentantul lui legal este împotrivá.”

3.2. Liberarea de r,spundere penal, cu tragerea la r,spundere contraven.ional,

Liberarea de ráspundere penalá cu tragerea la ráspundere contraventionalá
desemneazá
institutia juridicá care presupune posibilitatea înlocuirii ráspunderii
penale pentru infractiunea
sávârsitá cu o altá formá de ráspundere, extrapenalá, care atrage o
sanctiune cu caracter
contraventional.
Aceastá modalitate de liberare de ráspundere penalá a fost introdusá în
sistemul dreptului
penal al tárii noastre în 1977, Codul penal din 1961 fiind completat cu
articolul 48
1
care
prevedea conditiile liberárii de ráspundere penalá cu tragerea la
ráspundere administrativá.
Necesitatea introducerii acestei institutii în dreptul penal a fost impusá de
tendinta legiuitorului
de extindere a posibilitátilor de aplicare a másurilor de influentá extrapenale
asupra persoanelor,
care au comis infractiuni si care nu prezintá un mare pericol social,
admitându-se supunerea
acestora sanctiunilor administrative în locul pedepsei penale. [267, p.339]
124
Prin adoptarea noului Cod penal legiuitorul nostru a extins substantial
posibilitátile de
aplicare a acestei institutii de drept, la un numár si mai mare de
infractiuni, concomitent cu
introducerea unor noi conditii pentru aplicarea acesteia si cu majorarea sanctiunii
administrative
a amenzii si a arestului contraventional.
Potrivit prevederilor art.55 CP al RM, liberarea de ráspundere penalá cu
tragerea la
ráspundere contraventionalá este posibilá în cazul în care sunt întrunite,
cumulativ, mai multe
conditii ce ar putea fi divizate în douá categorii:
1) conditii privitoare la infractiunea sávârsitá: a) infractiunea este
sávârsitá pentru prima
oará; b) infractiunea sávârsitá este usoará sau nu prea gravá;
2) conditii privitoare la persoana fáptuitorului: a) persoana si-a
recunoscut vinovátia; b)
persoana a reparat prejudiciul cauzat prin infractiune; c) corectarea persoanei
este posibilá fárá sá
fie supusá ráspunderii penale.
Conditiile privitoare la infractiunea sávârsitá au fost deja analizate la
modalitatea de
liberare de ráspundere penalá a minorilor, ele fiind valabile si în acest caz.
Prin recunoa#terea vinov&iei se întelege depunerea benevolá de cátre
persoana bánuitá
(învinuitá) în sávârsirea unei infractiuni, cáreia i s-a explicat dreptul
sá tacá si sá nu facá
márturisiri împotriva sa (p.2 din alin.2 al art.64 CPP al RM, p.2 din alin.2 al
art.66 CPP al RM),
márturii si explicatii referitoare la fapta socialmente periculoasá pentru
care este bánuitá
(învinuitá).
Repararea prejudiciului cauzat prin infrac&iune presupune micsorarea sau
înláturarea
consecintelor faptei comise. În functie de caracterul prejudiciului (fizic,
material sau moral)
repararea, potrivit teoriei si practicii judiciare, se poate exprima
prin: achitarea tratamentului
medical, [33] restituirea obiectelor sustrase, [31; 32] compensarea în
bani a averii distruse,
[46]etc.
Concluzia despre posibilitatea corectrii persoanei fr s fie supus
rspunderii penale
reprezintá previziunea comportamentului pozitiv al acesteia în viitor, ce
se formeazá în baza
circumstantelor ce caracterizeazá pericolul social al persoanei si al
infractiunii comise. Instanta
de judecatá a sec.Ciocana, spre ex., si-a fundamentat concluzia despre
posibilitatea corectárii
inculpatei C.G. fárá a o supune ráspunderii penale, recunoscutá vinovatá
de sávârsirea
infractiunii prevázute de art.361 alin.(1) CP (detinerea si folosirea
documentelor oficiale false),
retinând urmátoarele circumstante: cáinta sincerá, contributia activá la
descoperirea infractiunii,
lipsa circumstantelor agravante, caracteristica pozitivá la locul de trai,
recunoasterea vinovátiei si
faptul cá vinovata este bolnavá de o boalá incurabilá.[6]
125
De remarcat este faptul cá párerea despre posibilitatea corectárii persoanei fárá a
fi supusá
ráspunderii penale nu impune cu necesitate prezenta tuturor circumstantelor
indicate anterior.
Colegiul Penal al Curtii de Apel Chisináu a retinut la baza acestei concluzii lipsa
antecedentelor
penale, caracteristica pozitivá si faptul cá C.G., inculpat în sávârsirea
infractiunii prevázute de
art.332 alin.(1) CP, are la întretinere copii minori. [4]
În cazul sávârsirii unei infractiuni cu participarea mai multor
infractori, se va examina
aplicabilitatea înlocuirii ráspunderii penale pentru fiecare participant în
parte, procesul penal
fiind posibil sá înceteze în privinta unor învinuiti si sá continue în
privinta celorlalti. De ex.:
Examinând materialele cauzei penale de învinuire a lui T.I., A.I. si T.A. în
sávârsirea infractiunii
prevázute de art.186 alin.(2) CP (sustragerea pe ascuns a bunurilor altor persoane
de douá si mai
multe persoane prin pátrundere în locuintá si cauzarea de daune considerabile) si
retinând diferite
circumstante atenuante pentru fiecare în parte Instanta de judecatá a hotárât
încetarea procesului
penal în temeiul art.55 CP în privinta lui A.I., liberându-l de
ráspundere penalá cu atragerea la
ráspundere contraventionalá, iar în privinta T.I. si T.A. – privatiune de
libertate cu suspendare.
[9]
În cazul îndeplinirii tuturor conditiilor arátate, procurorul în cadrul
urmáriri penale
(instanta de judecatá la judecarea cauzei) are doar facultatea de a
înlocui ráspunderea penalá,
nefiind obligat sá facá acest lucru, ceea ce rezultá din expresia
folositá de legiuitor în alin.1 al
art.55 CP - „persoana poate fi liberatá de ráspundere penalá”.
Conform alin.(2) art.55 din CP, persoanelor liberate de ráspundere penalá în
conformitate cu
alin.(l) li se pot aplica urmátoarele sanctiuni administrative:
a) amendá în márime de pâná la 150 unitáti conventionale;
b) arest contraventional de pâná la 30 de zile.
Aplicarea acestor sanctiuni nu atrag aparitia antecedentelor penale.
Reiesind din prevederile Codului contraventional, precum si Conventiei
europene pentru
Apárarea Drepturilor Omului si Libertátilor Fundamentale (Roma, 4.XI.1950),
unicul organ
competent sá aplice másura arestárii în calitate de pedeapsá este instanta de
judecatá. Prin urmare
rezultá cá procurorul este împuternicit sá libereze persoana de ráspundere penalá
în baza art.55 CP
si sá aplice doar amenda în calitate de sanctiune contraventionalá.
Amenda este o sanctiune pecuniará ce se stabileste în unitáti
conventionale si nu poate fi
mai micá decât o unitate conventionalá. Unitatea conventionalá de amendá este egalá
cu 20 de lei.
Arestul contraventional constá în privarea de libertate pe un termen nu mai mare de
30 de zile
si nu poate fi aplicat fatá de femeile gravide, fatá de femeile care au
copii în vârstá de pâná la
doisprezece ani, persoanele care n-au atins vârsta de optsprezece ani, invalizii de
grupele întâia si
126
a doua, militarii si supusii serviciului militar chemati la concentrare, precum si
fatá de persoanele
din efectivul de soldati si din corpul de comandá al organelor afacerilor interne.
De remarcat este faptul cá în rezultatul investigatiilor efectuate am
stabilit cá arestul
contraventional în calitate de sanctiune prevázutá la art.55 CP este practic
inaplicabilá.

3.3. Liberarea de r,spundere penal, _n leg,tur, cu renun.area de bun,

voie la
s,var*irea infrac.iunii
Renuntarea de buná voie la sávârsirea infractiunii este o institutie a dreptului
penal menitá
sá previná infractiunea, oferindu-i posibilitate persoanei, care a început
o infractiune, sá se
dezicá de la continuarea actiunilor criminale. [212, p.17]
Potrivit alin.1 al art.55 CP al RM prin „renuntare de buná voie la sávârsirea
infractiunii” se
întelege încetarea de cátre persoaná a pregátirii infractiunii sau încetarea
actiunilor (inactiunilor)
îndreptate nemijlocit spre sávârsirea infractiunii, dacá persoana era
constientá de posibilitatea
consumárii infractiunii. Totodatá în alin.2 al art.56 CP se mentioneazá cá
„Persoana nu poate fi
supusá ráspunderii penale pentru infractiune dacá ea, benevol si definitiv, a
renuntat la ducerea
pâná la capát a acesteia”.
Din textul legii reiese cá renuntarea de buná voie se caracterizeazá prin semnul
benevol si
definitiv.
Renuntarea este benevol, atunci când persoana care a început pregátirea
sau executarea
actiunilor orientate spre comiterea infractiunii, întelegând posibilitatea
finalizárii cu succes a
intentiei, constient, din propria vointá înceteazá activitatea criminalá.
Nu intereseazá mobilul
renuntárii de buná voie (schimbarea hotárârii initiale, intervenirea regretului,
mila fatá de victimá
etc.). Initiativa de a renunta de buná voie poate veni atât de la cel
care renuntá cât si de la alte
persoane (rude, persoane apropiate, victimá etc.). Prin urmare semnul benevol
este caracterizat
sub douá aspecte. În primul rând este de mentionat cá persoana, prin
vointa sa, nesilitá de alte
persoane sau factori ce ar împiedica sau ar face imposibilá sávârsirea
infractiunii, renuntá sá o
continue. În al doilea rând – întelegerea posibilitátii de a duce infractiunea pâná
la capát, cu alte
cuvinte persoana considera cá este în stare de a duce infractiunea pâná
la capát, de a-si atinge
scopul infractional, dar, cu toate acestea, a renuntat la realizarea intentiei
criminale.
Aprecierea corectá a circumstantelor în virtutea cárora infractiunea începutá nu a
fost dusá
pâná la capát are foarte mare importantá pentru definirea renuntárii de buná
voie. Dacá factorii
externi au influentat persoana în asa fel încât aceasta nu a putut continua
actiunile infractionale,
fapt în legáturá cu care a fost nevoitá sá le sisteze atunci, în astfel de cazuri
lipseste renuntarea de
buná voie. Însá, dacá determinantii externi au influentat persoana în asa
fel încât nu au exclus
127
posibilitatea consumárii infractiunii, si în virtutea altor motive a
renuntat la sávârsirea
infractiunii, atunci suntem în prezenta renuntárii de buná voie.
Dacá existá dubii cu privire la motivul care l-a determinat pe fáptuitor
sá întrerupá
executarea, în sensul cá nu se cunoaste exact dacá renuntarea se datoreazá unei
cauze exterioare
sau vointei libere a fáptuitorului, ori dacá se stabileste o coincidentá
în timp a renuntárii
voluntare si a intervenirii unei cauze exterioare, se va considera cá existá
renuntare de buná voie,
situatia rezolvându-se în favoarea fáptuitorului dupá principiul cá
îndoiala profitá inculpatului
(„in dubio pro reo”). [137, p.113]
Al doilea semn obligatoriu al renuntárii de buná voie este refuzul
definitiv de a sávârsi
fapta prejudiciabilá. Aceasta înseamná cá persoana a renuntat sá ducá infractiunea
pâná la capát
complet si ireversibil. Nu va exista o renuntare efectivá la infractiune
dacá fáptuitorul va
abandona numai pentru un oarecare timp executarea începutá cu gândul de a o relua
ulterior, în
conditii mai favorabile.
Nu are importantá nici pentru cît timp a fost amânatá executarea –
scurt sau lung,
determinat sau nedeterminat („pâná la data urmátoare”). Renuntarea nu este
definitivá în cazul în
care persoana, încetând comiterea infractiunii în privinta unei victime,
intentionat, continuá în
directia alteia infractiunea. Dacá persoana renuntá sá consume infractiunea
fiind determinatá de
intentia de a-si realiza scopul pe cale legalá atunci, renuntarea de
buná voie urmeazá sá fie
calificatá ca fiind definitivá.
Renuntarea de buná voie poate avea loc doar pâná în momentul
incriminárii infractiunii
neconsumate, în special la etapa de pregátire si tentativá de infractiune.
La etapa de pregátire, renuntarea de buná voie poate avea loc în orice
caz. Persoana
creeazá doar conditii pentru alte actiuni, orientate nemijlocit pentru
comiterea infractiunii.
Respectiv la aceastá etapá a activitátii infractionale persoana pástreazá
posibilitatea depliná de a
influenta asupra cursului actiunii.
La etapa tentativei neconsumate, renuntarea de buná voie de asemenea
poate avea loc de
fiecare datá. În acest caz activitatea infractionalá a rámas neconsumatá
nu doar din punct de
vedere obiectiv, adicá nu a survenit prejudiciu, dar si din punct de
vedere subiectiv a rámas
nefinisatá – persoana nu a realizat toate actiunile, pe care le considera
posibile, orientate direct
spre sávârsirea infractiunii pentru a-si atinge scopul. Ca si în cazul
pregátirii de infractiune, în
cazul tentativei neconsumate, persoana controleazá situatia si renuntarea
sa benevolá în
continuarea actiunilor infractionale înláturá pericolul de a prejudicia obiectul
ocrotit.
Renuntarea de buná voie este posibilá la etapa tentativei consumate doar
în cazul când
consecintele infractiunii nu au urmat imediat dupá actiunile întreprinse, atunci
când între actiune
128
si consecintá existá un interval de timp, în perioada cáruia vinovatul
are posibilitatea sá se
implice activ în procesul producerii rezultatului social periculos si sá-l
previná. [246, p.48] În
aceste cazuri renuntarea de buná voie trebuie sá se manifeste numai prin
niste actiuni active,
orientate spre evitarea consecintelor prejudiciabile. [121, p362]
Persoana care a renuntat de buná voie la finalizarea infractiunii este
supusá ráspunderii
penale numai în cazul în care fapta efectiv sávârsitá contine semnele unei
infractiuni consumate
(alin.3 al art. 56 CP al RM), ea purtând ráspundere doar pentru aceastá faptá.
Particularitátile renuntárii de buná voie a participantilor la sávârsirea
infractiunii sunt
conditionate de forma de participare, de constructia componentei de infractiune si
de felul în care
acestia renuntá (prin actiune sau inactiune).
Potrivit alin.4 al art.56 CP al RM, organizatorul si instigatorul
infractiunii nu se supun
ráspunderii penale dacá aceste persoane, printr-o înstiintare la timp a organelor
de drept sau prin
alte másuri întreprinse, au preîntâmpinat ducerea de cátre autor a
infractiunii pâná la capát.
Complicele infractiunii nu se supune ráspunderii penale dacá a întreprins
toate másurile ce
depindeau de el pentru prevenirea comiterii infractiunii.
Astfel renuntarea de buná voie a organizatorului si instigatorului se
poate exprima numai
în formá activá, adicá gratie actiunilor lor autorul nu a sávârsit infractiunea
(fie cá au convins sau
au împiedicat, nemijlocit sau prin intermediul organelor de drept, autorul
sá nu mai comitá
infractiunea, fie cá au anuntat victima sau au întreprins alte másuri ce
au condus la sistarea
actiunilor infractionale ale autorului).
Dacá contributia organizatorului si instigatorului nu a reusit sá împiedice autorul
sá comitá
infractiunea, atunci aceasta poate fi luatá în consideratie de cátre instanta de
judecatá în calitate
de circumstantá atenuantá la stabilirea pedepsei penale.
Complicele poate renunta de buná voie atât în formá activá cât si
pasivá, activá
exprimându-se prin convingerea, împiedicarea autorului de a sávârsi
infractiunea, iar pasivá –
prin refuzul de a-i oferi autorului arma crimei etc.

3.4. Liberarea de r,spundere penal, _n leg,tur, cu c,in.a activ,

Cáinta activá în calitate de modalitate de liberare de ráspundere penalá a fost
prevázutá în
Partea generalá a CP al RM pentru prima datá în 2002. Codul penal din
1961, într-o anumitá
másurá, a prevázut acest temei de liberare doar în unele cazuri din Partea
specialá.
Aparitia acestei modalitáti de liberare de ráspundere penalá în legislatia
penalá a tárii
noastre a fost motivatá în primul rând de reformele ce s-au produs în
ultimii ani în politica
penalá nationalá, reorientatá fiind spre economisirea represiunii penale si
cáutarea noilor
129
alternative ale ráspunderii penale utile sá reeduce persoana care a
sávârsit o infractiune.
Legislatia penalá si întreaga societate este cointeresatá în dezvoltarea la
maxim a sentimentelor
umane care au mai rámas în personalitatea infractorului stimulându-i
comportamentul pozitiv
atât în momentul respectiv, cât si dupá comiterea infractiunii prin
reducerea pedepsei si chiar
liberarea definitivá de ráspundere penalá.
În lege nu se contine notiunea cáintei active si nici continutul
semnelor prin care este
desemnatá aceastá institutie. Prezenta situatie ar putea avea un impact
negativ asupra
aplicabilitátii corecte si unitare a modalitátii în cauzá de liberare de ráspundere
penalá, dat fiind
faptul cá unele conditii ale acestei institutii poartá caracter estimativ.
În acest context,
considerám rationalá analiza viziunilor mediului academic si practic cu
privire la aprecierea
notiunii cáintei active si a semnelor ei individuale si pe aceastá bazá, sá
analizám modul în care
aceasta afecteazá practica aplicárii dispozitiilor art.57 CP.
Unii autori considerá cá prin cáintá activá se întelege comportamentul activ al
persoanei de
dupá comiterea infractiunii[198]. Altii sustin viziunea conform cáreia
cáintá activá presupune
acele actiuni active de dupá sávârsirea infractiunii ce márturisesc faptul cá
persoana regretá cá a
comis o infractiune si tinde sá lichideze sau sá reducá consecintele
periculoase de pe urma
acesteia[238, p.464]. Potrivit celei de-a treia conceptii cáinta activá
trebuie înteleasá ca un
complex de másuri pozitive postcriminale orientate spre înláturarea
pericolului social al
faptei[194, p.45]. Alti autori sunt de párere cá, prin c,in., activ, se
întelege comportamentul
activ si benevol al persoanei care a sávârsit o infractiune, care este
îndreptat spre neadmiterea,
lichidarea sau reducerea consecintelor periculoase ale faptei sávârsite sau
contribuirea activá la
descoperirea infractiunii date[119, p.12; 250, p.428].
Analizând în ansamblu viziunile expuse, putem observa cá în fiecare din ele, mai
mult sau
mai putin, este descris comportamentul persoanei de dupá comiterea infractiunii,
fapt ce permite
deosebirea institutiei cáintei active de cea a renuntárii de buná voie
la sávârsirea infractiunii
specific pentru care sunt actiunile pozitive de pâná la comiterea infractiunii.
Fiecare formulare a
notiunii cáintei active este fácutá în baza unui sau câtorva puncte de vedere si,
cu fiecare notiune
în plus, este descoperitá o nouá trásáturá ce caracterizeazá aceastá institutie,
meritul fiecáreia din
ele constând în completarea numárului de semne ce desemneazá institutia
investigatá.
Sub aspect legislativ prin c,in., activ, se întelege acele actiuni active
benevole prin care
persoana care a comis o infractiune, conducându-se de orisice impuls intern,
previne, înláturá sau
reduce consecintele periculoase ale faptei sau acordá ajutor organelor de drept în
descoperirea si
cercetarea acestei si altor infractiuni, ce atrag dupá sine, în conditiile
prevázute de lege liberarea
de ráspundere penalá sau reducerea pedepsei.
130
Esenta cáintei active constá în faptul cá persoana care a comis o infractiune îsi
recunoaste
vinovátia si se cáieste nu doar cu vorba, ci si prin fapte concrete. În sustinerea
acestui punct de
vedere A.Savchin mentioneazá: „...cáinta activá, desigur, se caracterizeazá
prin sentimente
interioare profunde, regretul comiterii faptei, recunoasterea depliná a vinovátiei
sale, márturisirea
veridicá, constientizarea pericolului social al faptei, evaluarea negativá a celor
comise. Aceasta
poate fi cauzatá de sentimente, cum ar fi rusinea, constiinta,
constientizarea responsabilitátii
pentru infractiunea comisá, datoria civicá, propria sa apreciere criticá a
comportamentului sáu,
precum si respectarea normelor sociale de conduitá, de moralitate si de drept”
[224, p.36]
Unii autori sunt de párere cá frica de ráspundere, lasitatea nu pot fi
motive ale cáintei
active[223, p.12; 189, 19]. Nu împártásim aceastá viziune dat fiind faptul cá în
astfel de situatii
nu conteazá motivul actiunilor pozitive ale persoanei care a comis o infractiune,
importante sunt
actiunile pozitive propriu zise întreprinse în scopul reparárii situatiei.
Pe másura constientizárii
de cátre cel vinovat a faptului cá cele comise nu constituie o simplá
faptá periculoasá ci o
infractiune pentru care poate fi stabilitá o pedeapsá, apare frica de pedeapsá ce-l
determiná într-
un final sá depuná toate eforturile în vederea evitárii acesteia.
Investigând problematica în cauzá A.M Krepâsev a ajuns la concluzia cá
motivele unui
comportament legitim inclusiv si al cáintei active cuprind un spectru larg de
impulsuri începând
cu devotamentul fatá de patrie, tará si popor si finalizând cu
bineînteleasa fricá de a fi supus
ráspunderii penale[181, p.16].
Un element important al cáintei active îl constituie bunávointa actiunilor
pozitive adicá
prezenta situatiei în care subiectul dispune de libertatea de vointá si actiune.
Având posibilitatea
de a-si alege comportamentul, subiectul în mod voluntar a decis sá
previná consecintele
socialmente periculoase ale actiunii sale, sá repare prejudiciul cauzat
sau sá comitá alte actiuni
social utile. Este de remarcat faptul cá uneori cáinta persoanei parvine în
rezultatul influentelor
fizice sau psihice, cum ar fi, spre exemplu, în cazul aplicári unor
metode interzise în cadrul
urmáririi penale, atunci cáinta în astfel de cazuri nu reprezintá o márturisire a
libertátii de vointá
si constiintá respectiv nu poate atrage dupá sine másuri de stimulare prevázute de
legislatie. Prin
urmare, persoana în cazul cáintei active constientizeazá caracterul pozitiv
al actiunilor sale si
doreste survenirea lor.
Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá poate avea loc doar în
conditiile
prevázute de lege. Astfel potrivit alin.1 al art.57 CP poate fi
liberatá de ráspundere penalá
persoana care pentru prima oará a sávârsit o infractiune usoará sau mai
putin gravá si dacá ea,
dupá sávârsirea infractiunii, s-a autodenuntat de buná voie a contribuit
activ la descoperirea
131
acesteia, a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau, în alt mod,
a reparat prejudiciul
pricinuit de infractiune.
Circumstantele prevázute în alin.1 al art.57 CP pot fi clasificate în douá
categorii:
1) circumstante privitoare la infractiunea sávârsitá: a) sávârsirea
infractiunii pentru prima
oará; b) sávârsirea infractiunii usoare sau nu prea grave;
2) circumstante privitoare la persoana infractorului: a)
autodenuntarea de buná voie; b)
contributia activá la descoperirea infractiunii; c) compensarea valorii
daunei materiale cauzate;
d) repararea în alt mod a prejudiciului pricinuit de infractiune.
Circumstantele obiective au fost deja analizate la modalitatea de liberare
de ráspundere
penalá a minorilor, din aceastá cauzá, în continuare ne vom referi doar
la a doua grupá de
circumstante.
Autodenun.area de bun, voie constá în faptul cá persoana benevol se
adreseazá
organelor de drept cu o înstiintare veridicá despre infractiunea pe care
a sávârsit-o. Înstiintarea
se va considera benevolá atunci când persoana a avut posibilitate
obiectivá de a proceda în alt
mod, dar a ales sá se autodenunte. Astfel nu se va considera autodenuntare de buná
voie cazul în
care persoana se va adresa cu o astfel de cerere, fiind deja retinutá. Totodatá
este de mentionat
faptul cá, dacá persoana arestatá sau condamnatá comunicá despre infractiunile
comise anterior,
pentru care nu a fost supusá ráspunderii penale, atunci astfel de
declaratii urmeazá sá fie
considerate ca autodenuntare de buná voie.
În literaturá existá diferite opinii privind prezenta autodenuntárii în cazul în
care infractorul
este stabilit de cátre organele de urmárire penalá, pe când acesta se ascunde, însá
ulterior vine si
se autodenuntá, desi are posibilitatea sá se ascundá în continuare. Potrivit unei
viziuni în astfel de
situatii nu putem vorbi despre autodenuntare[250, p.421; 251, p.411],
potrivit alteia suntem în
prezenta unui caz de autodenuntare. În ceea ce ne priveste considerám cá
ambele puncte de
vedere sunt corecte cu o singurá precizare. Autodenuntare se va considera doar
în cazul în care
vinovatul, venind sá se autodenunte autoritátilor si având posibilitate
realá de a se ascunde în
continuare, nu cunostea si era convins cá autoritátile încá nu cunosc
identitatea fáptuitorului.
Dacá însá infractorul va sti despre faptul cá organele competente au
initiat o cauzá penalá
împotriva sa, si, având posibilitate de a se ascunde în continuare, a ales sá se
predea autoritátilor,
atunci astfel de actiuni nu se vor califica ca autodenuntare, ele fiind
luate în calcul la
individualizarea ráspunderii. Nu conteazá care a fost motivul
autodenuntárii: cáinta, frica de
pedeapsá, sfatul rudelor etc.
În teoria dreptului penal, în repetate rânduri a fost exprimatá opinia
potrivit cáreia
autodenuntarea presupune în mod obligator prezenta personalá (fizicá) în fata
organelor de drept
132
a vinovatului cu declaratia despre infractiunea sávârsitá[250, p.424]. Aceastá
viziune ni se pare
incorectá si duce la restrângerea limitelor de aplicare a prevederilor art.57 CP,
doar pot exista si
cazuri când vinovatul, din motive obiective (din cauza unei calamitáti
naturale) sau subiective
(din cauza unei boli grave) nu s-a prezentat personal în fata autoritátilor, însá
se autodenuntá prin
telefon sau altá sursá sigurá de informare.
Trebuie remarcat faptul cá în art.264 CPP al RM se contine notiunea si
conditiile
autodenuntárii si potrivit acestuia autodenuntarea este înstiintarea
benevolá fácutá de cátre o
persoaná fizicá sau juridicá despre sávârsirea de cátre ea a unei
infractiuni în cazul în care
organele de urmárire penalá nu cunosc despre aceastá faptá. Declaratia de
autodenuntare se face
în scris sau oral.
Din textul legi rezultá cá nu va fi autodenuntare, în sensul alin.1 al art.264 CPP,
declaratia
celui vinovat fácutá dupá initierea urmáririi penale pe cazul în legáturá cu care
se face declaratia.
Totodatá astfel de declaratie, potrivit alin.4 a aceluiasi articol, va fi
luatá în consideratie în
conditiile legii ca prezentare benevolá a fáptuitorului. Prin urmare
observám cá termenul
„autodenuntare” poate fi interpretat sub douá aspecte: procesual penal si penal.
Autodenuntarea sub aspect procesual este analizatá ca fiind o sursá de
informatie pentru
initierea urmáririi penale. Sub aspect penal însá accentul este pus pe
bunávointa actiunilor de
autodenuntare ale persoanei vinovate de sávârsirea infractiunii.
În temeiul celor relatate putem concluziona cá autodenun&area 'n calitate
de semn al
cin&ei active presupune sesizarea benevolá, sub orice formá, de cátre
persoana ce a comis o
infractiune, a organelor de drept cu o înstiintare despre infractiunea
comisá în cazul în care
subiectul dispune de posibilitatea realá de a alege un alt comportament, nestiind
dacá împotriva
lui a fost sau nu initiatá urmárirea penalá.
Contribu.ia activ, la descoperirea infrac.iunii. Potrivit art.14 al
Pactului international
cu privire la drepturile civile si politice precum si art.21 CPP al RM
persoana care a comis o
infractiune nu este obligatá sá márturiseascá împotriva sa, sá-si
recunoascá vinovátia sau sá
contribuie la descoperirea infractiunii pe care a comis-o. Principiul
„Libertátii de márturisire
împotriva sa” este garantat prin prevederile art.309 CP în care se
prevede ráspunderea penalá
pentru actiunile de constrângere de a face declaratii. Respectiv în
astfel de conditii ajutorul
acordat în descoperirea infractiunii din partea persoanei care a sávârsit-o nu
poate avea loc decât
benevol. Participarea acesteia la stabilirea circumstantelor cauzei usureazá
activitatea organelor
de urmárire penalá în ceea ce priveste acumularea probelor, permite
economisirea timpului la
desfásurarea anumitor actiuni procesuale etc. Din aceste considerente contributia
persoanei care
a comis o infractiune este utilá si încurajatá de legea penalá.
133
Analizând contributia activá la descoperirea infractiunii în calitate de conditie a
liberárii de
ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá putem distinge douá semne ce o
caracterizeazá:
a) bunávointa actiunilor întreprinse si în acest caz nu conteazá dacá initiativa
contributiei la
descoperirea infractiunii îi apartine persoanei vinovate sau altor
persoane, de ex. organului de
urmárire penalá sau rudelor, important fiind faptul ca persoana sá actioneze din
proprie dorintá,
nefiind constrânsá si având posibilitate realá de a-si alege un alt comportament;
b) plinátatea ajutorului acordat organelor de drept ce constá în
márturisirea veridicá,
participarea la actiuni de urmárire penalá, demascarea altor participanti la
sávârsirea infractiunii,
acumularea probelor pe cauza penalá, cáutarea bunurilor obtinute în
rezultatul comiterii
infractiunii etc. Din acest punct de vedere considerám cá dacá persoana
coparticipantá la
sávârsirea unei infractiuni de sustragere a bunurilor a arátat unde se aflá aceste
bunuri însá nu a
divulgat coparticipatii la infractiune, atunci actiunile ei nu pot
constitui temei al liberárii de
ráspundere penalá, ci vor fi luate în calcul la individualizarea pedepsei.
În literaturá s-a propus extinderea limitelor acestei conditii (si noi
sustinem aceastá
initiativá) astfel încât sá cuprindá contributia nu doar la descoperirea
infractiunii ci si la
cercetarea acesteia[227, p.58]. A descoperi – înseamná a scoate la ivealá, a
destáinui, a dezválui
ceea ce încá nu este cunoscut[86, p.135]. Prin urmare nu se încadreazá
în notiunea de
„contributie la descoperirea infractiunii” aportul persoanei care a comis
o infractiune acordat
organelor de urmárire penalá în stabilirea circumstantelor infractiunii deja
descoperite, cum ar fi
cazul unei persoane retinute în flagrant.
Din cele expuse putem mentiona cá prin contribu&ia la descoperirea #i
cercetarea
infrac&iunii se întelege ajutorul benevol si nesilit de nimeni acordat de
cátre persoana care a
comis o infractiune organelor de urmárire penalá în procesul acumulárii probelor
si instantei de
judecatá în procesul examinárii cauzei penale.
Ultimele circumstante prevázute în art.57 CP sunt compensarea valorii daunei
materiale
cauzate si repararea _n alt mod a prejudiciului pricinuit de infrac.iune. Aceste
actiuni sunt
orientate spre micsorarea sau înláturarea consecintelor faptei comise.
În functie de circumstantele comiterii infractiunii, prejudiciul poate
include: prejudiciul
fizic, material si moral. Avându-se în vedere cá în acest caz
legiuitorul a folosit doi termeni
„dauná” si „prejudiciu” se pare cá al doilea termen are un continut mai
amplu si cuprinde
consecintele negative, nedorite de ordin nu doar material, ci si nematerial.
Prin urmare reiese cá aceastá compensare a valorii daunei materiale
cauzate este o formá
(un mod) de reparare a prejudiciului pricinuit de infractiune. Deosebirea
dintre o formá si alte
actiuni orientate spre repararea prejudiciului constá în tipul de consecinte
survenite în rezultatul
134
comiterii infractiunii si în forma actiunilor concrete în vederea
înláturárii sau diminuárii lor.
Astfel, dacá în rezultatul infractiunii s-a produs o pagubá materialá,
atunci forma reparárii
acestui prejudiciu este, dupá cum indicá legiuitorul în alin.1 al art.57
CP al RM, compensarea
valorii daunei materiale cauzate, iar, dacá în rezultatul comiterii infractiunii a
survenit o pagubá
nematerialá atunci repararea prejudiciului se face în alt mod (scuza în
mod public, achitarea
tratamentului sanatorial etc.).
Despre repararea prejudiciului pricinuit de infractiune în calitate de
circumstantá a cáintei
active se poate vorbi doar în cazul în care aceasta a avut loc din bunávointa
fáptuitorului. Dacá
bunurile sustrase au fost întoarse pártii vátámate datoritá faptului cá persoana a
fost retinutá sau
au fost ridicate în rezultatul perchezitiei sau în alt mod a fost lichidat
prejudiciul ce nu a depins
de vointa fáptuitorului, atunci atare actiuni nu constituie cáintá activá.
Din continutul legal al circumstantei investigate nu este suficient de clar
aspectul cantitativ
al compensárii sau reparárii prejudiciului pricinuit de infractiune. Se pare cá
repararea partialá a
prejudiciului fárá îndoialá se va considera cáintá activá, însá consecintele
juridico-penale pentru
diferite nivele de compensare a prejudiciului cauzat trebuie sá fie la
fel de diferite. Din acest
punct de vedere considerám cá repararea prejudiciului cauzat va constitui un semn
al liberárii de
ráspundere penalá doar în cazul în care persoana vinovatá va compensa
integral prejudiciul
cauzat prin infractiune. Totodatá dacá vinovatul a compensat partial
prejudiciul cauzat prin
infractiune, iar persoana vátámatá intervine pentru încetarea urmáririi penale,
atunci liberarea de
ráspundere penalá a persoanei ce se cáieste activ se va face în
legáturá cu împácarea pártilor
(art.109 CP). Tinem sá accentuám faptul cá infractiunea în astfel de
cazuri trebuie sá fie una
usoará sau mai putin gravá.
Analizând circumstantele subiective ce alcátuiesc esenta cáintei active,
este important sá
atragem atentia si asupra faptului cu privire la numárul acestora necesar
a fi prezent pentru
liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá. Din continutul legii
nu este suficient
de clar dacá liberarea de ráspundere impune prezenta tuturor acestor
semne sau este suficientá
prezenta uneia din ele. Doctrina penalá a înregistrat diferite páreri în
solutionarea acestei
probleme. Unii autori considerá cá liberarea de ráspundere penalá în
legáturá cu cáinta activá
poate avea loc doar cu prezenta obligatorie a tuturor semnelor indicate[204, p.5;
272, p.10]. Altii
sustin faptul cá persoana poate beneficia de liberarea de ráspundere penalá si
în cazul în care a
fost îndeplinit o singurá conditie din cele consemnate[187, p.647]. Existá
si a treia viziune
potrivit cáreia liberarea poate avea loc doar în prezenta a cel putin douá
conditii (douá sau mai
multe semne ale cáintei active trebuie sá fie analizate împreuná, în mod unitar si
interdependent;
prezenta doar a unui singur semn nu poate atrage dupá sine liberarea de
ráspundere penalá în
135
legáturá cu cáinta activá ci va fi luat în consideratie ca circumstantá atenuantá
la individualizarea
pedepsei) [224, p.35].
În ceea ce ne priveste împártásim opinia autorilor care sustin cá pentru
liberarea de
ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá este nevoie sá fie
întrunite toate circumstantele
obiectiv posibile în functie de fiecare caz în parte[171, p.10; 142,
p.17-21; 181, p.17]. Astfel,
considerám cá nu poate fi liberatá de ráspundere penalá în temeiul art.57 CP
persoana care desi
s-a autodenuntat si a reparat prejudiciul cauzat prin sávârsirea
infractiunii, însá din anumite
considerente (de exemplu, din frica de rázbunare) nu doreste sá-i demaste
pe coparticipatii la
infractiune.

3.5. Liberarea de r,spundere penal, _n leg,tur, cu schimbarea situa.iei

Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu schimbarea situatiei nu
este o modalitate
nouá pentru legislatia penalá a tárii noastre, ea fiind prevázutá si de
legea penalá anterioará
(atr.48 CP al RM din 1961). Noutatea constá doar în faptul cá actuala
lege penalá a îngustat
considerabil sfera de aplicare a acestei modalitáti din contul unor
categorii de persoane si
infractiuni.
Potrivit art.58 CP al RM persoana care pentru prima datá a sávârsit o infractiune
usoará sau
mai putin gravá poate fi liberatá de ráspundere penalá dacá datoritá
schimbárii situatiei, se va
stabili cá persoana sau fapta sávârsitá nu mai prezintá pericol social.
Reiesind din textul acestor prevederi putem mentiona cá legiuitorul
conditioneazá, mai
întâi, aplicabilitatea acestora de douá circumstante:
1. infractiunea trebuie sá fie comisá pentru prima oará;
2. infractiunea sávârsitá se atribuie la categoria celor usoare sau mai putin
grave.
Aceste circumstante au fost deja analizate la modalitatea de liberare de ráspundere
penalá a
minorilor ele fiind valabile si în acest caz.
În prezenta circumstantelor indicate legiuitorul a prevázut douá varietáti
alternative de
liberare de ráspundere penalá:
1. cazul în care fapta sávârsitá, datoritá schimbárii situatiei, nu mai prezintá
pericol social;
2. cazul în care persoana care a comis o infractiune în temeiul
schimbárii situatiei nu mai
prezintá pericol social.
Deoarece ambele varietáti sunt legate prin conjunctia „sau” rezultá cá
pentru aplicarea
liberárii de ráspundere penalá în legáturá cu schimbarea situatiei este
suficientá stabilirea uneia
dintre acestea.
136
Potrivit doctrinei penale prin schimbarea situatiei în rezultatul cáreia
persoana nu mai
prezintá pericol social se întelege astfel de schimbári ce au loc în
conditiile de trai si activitate
ale persoanei prezente în momentul comiterii infractiunii, fie din propria
vointá a acesteia
(trecerea la un alt loc de muncá nelegatá de ráspunderea materialá, dacá fapta
infractionalá a fost
conditionatá de încálcarea regulilor de securitate a proprietátii stráine;
schimbarea locului de trai
si ruperea relatiilor cu mediul antisocial sub a cáror influentá s-a
comis infractiunea; tratarea
alcoolismului, narcomaniei etc.) precum si independent de vointa si
dorinta vinovatului
(concedierea din functie a persoanei care a comis infractiunea folosindu-se de
functie, recrutarea
în rândurile fortelor armate ale RM, cazul fortuit ce a condus la
îmbolnávirea de o boalá gravá
sau invaliditate etc.). Continutul schimbárii situatiei poate fi diferit,
însá de fiecare datá
schimbarea trebuie sá înláture pericolul persoanei ce a determinat
comiterea infractiunii,
dispárând astfel amenintarea cá pe viitor aceasta va comite alte infractiuni.
Analiza practicii judiciare cu privire la subiectul abordat demonstreazá
faptul cá
practicienii nu au o viziune unicá în privinta aplicabilitátii acestei
varietátii de liberare de
ráspundere penalá. Este de remarcat faptul cá deseori se întâmplá sá fie
retinutá doar
circumstanta „persoana nu prezintá pericol social” fárá ca ea sá fi fost
determinatá de schimbarea
vreunei situatii. În aceste conditii însá urmárirea penalá uneori
înceteazá în temeiul art.58 CP,
alteori în temeiul art.55 CP si nu în ultimul rând în temeiul art.59 CP.
Procuratura r-n. Orhei în
temeiul art.58 CP a încetat urmárirea penalá în privinta lui B.N., M.I.,
N.V. si N.N, bánuiti în
sávârsirea infractiunii prevázute de art.358 alin.(1) CP, din considerentul
cá aceste persoane nu
mai prezintá pericol social fárá însá sá fie prezentá vreo oarecare schimbare de
situatie [49] Tot
în astfel de conditii Colegiul Penal al Curtii de Apel Bender a încetat urmárirea
penalá în temeiul
art.58 CP în privinta lui M.C., învinuit în sávârsirea infractiunii prevázute de
art.328 alin.(2) CP.
[19] Procuratura r-n. Anenii Noi, retinând un sir de circumstante
atenuante precum si faptul cá
B.A. nu prezintá pericol social, l-a liberat de ráspundere penalá în temeiul
art.55 CP în legáturá
cu sávârsirea infractiunii prevázute de art.152 alin.(1) CP, aplicându-i o
sanctiune
contraventionalá în márime de 100 u.c.[35] Tot în temeiul art.55 CP de
cátre Procuratura r-n.
Orhei a fost liberat si V.V. pentru sávârsirea infractiunii prevázute de art.355
CP, drept motiv de
liberare fiind retinut faptul cá vinovatul nu mai prezintá pericol
social.[50] Procuratura
sect.Ciocana a suspendat urmárirea penalá în privinta lui B.A: în
legáturá cu sávârsirea
infractiunii prevázute de art.190 alin.(1) CP pe motivul cá acesta nu prezintá
pericol social.[40]
Reiesind din cele relatate se impune descoperirea esentei termenului „persoana nu
prezintá
pericol social”. Penalistul belarus Pesleacas V.Ci. foarte corect a remarcat
faptul cá ráspunderii
penale sunt supuse doar persoanele care prezintá pericol social, iar
pericolul social al
137
infractorului constá în primul rând în posibilitatea sávârsirii de cátre acesta a
unei noi infractiuni
analogice. Tragerea la ráspundere penalá a acestor persoane se face anume
pentru a exclude
posibilitatea sávârsirii de cátre ele a unor noi infractiuni si prin constrângerea
penalá a le reeduca
si a le corecta, a le face nepericuloase pentru societate. Dacá persoana
si-a pierdut pericolul
social pâná la pronuntarea sentintei de condamnare si prin aceasta se
exclude posibilitatea
sávârsirii de cátre ea a unor noi infractiuni, atunci supunerea ei la
ráspundere penalá devine
irationalá, deoarece nu va corespunde scopurilor pedepsei si principiului
economisirii represiunii
penale. Anume în legáturá cu astfel de situatii si este prevázutá în
legea penalá posibilitatea
liberárii de ráspundere penalá a persoanelor în cauzá. [213, p.53]
Asadar, esenta acestei varietáti de liberare constá în faptul cá persoana
care a comis o
infractiune datoritá schimbárii situatiei nu mai prezintá pericol în ceea ce
priveste comiterea altor
infractiuni si respectiv nu mai existá necesitatea reeducárii ei în acest
sens si cu atât mai mult
prin intermediul ráspunderii penale.
Prin schimbarea situatiei ce atrage dupá sine pierderea caracterului
social periculos al
faptei se întelege astfel de schimbári ce se produc în cadrul întregii
societáti (spre exemplu,
trecerea de la starea de rázboi la cea de pace, reforme economice majore, o
schimbare bruscá a
nivelului de trai) sau în limitele unei anumite regiuni (de exemplu,
introducerea regimului de
zoná economicá liberá, anularea stárii exceptionale) [252, p.490]. Tot la
aceastá categorie de
schimbári de situatie se atribuie si schimbárile de proportii mult mai
mici – în limitele unei
institutii sau întreprinderi (reorganizarea întreprinderii) [173, p.93].
Astfel de schimbári au loc independent de vointa si dorinta persoanei
vinovate. În
literaturá, de cele mai multe ori sunt expuse urmátoarele exemple a unor astfel
de schimbári de
situatie: táierea ilegale a pádurii, dacá pâná la judecarea cauzei din anumite
motive s-a decis de
cátre autoritáti defrisarea terenului respectiv[59, p.300]; vânatul ilegal
pe teritoriul rezervatiei
naturale, dacá peste un interval de timp din anumite motive vânatul a fost permis
oficial (în urma
cresterii excesive a numárului unui anumit tip de animale) [64, p.418]; pescuitul
ilegal în locuri
interzise, dacá dupá aceasta pescuitul a fost permis din anumite
considerente (înmultirea
excesivá a pestilor în conditiile insuficientei de hraná pentru acestia ce ar
putea duce la decesul
lor în masá) [248, p.470].
Cât priveste natura juridicá a faptei care în rezultatul schimbárii
situatiei nu mai prezintá
pericol social este de mentionat cá nici în practica judiciará si nici
în teoria dreptului penal nu
existá o viziune clará în acest sens. De ex., prin Legea RM nr.111 din
27.04.2007 statul a
renuntat la creantele Bugetului public national, anulând astfel prejudiciul
faptelor prevázute de
art.244 si 249 CP, comise pâná la 01.01.2007. Totodatá, prin aceeasi Lege, márimea
impozitului
138
asupra venitului anual impozabil s-a instituit pentru persoane juridice la
cota 0%. Drept urmare
mai multe cauze penale initiate în temeiul articolelor indicate au fost încetate,
numai cá unele au
fost încetate în temeiul art.58 CP considerându-se cá ar fi vorba despre o
schimbare a situatiei în
rezultatul cáreia fapta sávârsitá nu mai prezintá pericol social, [48]
iar în altele în temeiul
art.275 p.4 CPP în care se prevede interventia amnistiei [18].
Mentionám de asemenea cá incertitudinea naturii juridice a faptei ce nu
prezintá pericol
social este resimtitá si la nivelul formárii bazelor de date statistice. Potrivit
raportului statistic al
Procuraturii Generale a RM în 2009 în temeiul art.58 CP au fost
încetate 56 cauze penale.
Propriile investigatii demonstreazá cá 44 din aceste cazuri au fost
încetate în temeiul art.285
alin.(2) CPP unde se prevede încetarea urmáririi penale în temeiul art.53
CP (liberarea de
ráspundere penalá). În realitate acestea au fost cazuri initiate în
legáturá cu sustragerea averii
proprietarului, rámase nedescoperite, suma prejudiciului cárora nu depásea
suma de 25 unitáti
conventionale. Modificárile operate în art.51 alin.(2) CCA RM prin Legea
RM nr.14-XVI din
15.02.2008, proportiile mici a prejudiciului fiind extinse pîná la 25
unitáti conventionale, au si
servit temeiul de facto pentru încetarea acestor cauze penale. [Vezi Anexa 3, Tabel
1.2, cauzele
penale nr.283-362]
În plan teoretic problema vizatá a fost studiatá de mai multi cercetátori printre
primii fiind
autorul rus Chelina S.G. potrivit cáruia „ prin faptá ce nu mai prezintá pericol
social se întelege
pierderea caracterului periculos (prejudiciabil) al faptei infractionale, adicá o
astfel de schimbare
a nivelului pericolului social al unei fapte, în rezultatul cáreia aceasta nu mai
poate fi consideratá
infractiune. Totodatá nu se exclude faptul cá încetând a mai fi
consideratá infractiune, fapta în
noile conditii obiective poate fi apreciatá ca o abatere disciplinará sau
o contraventie”. [173,
p.95]
O interpretare analogicá a termenului în discutie a fost fácutá si de
Pesleacas V.Ce.
sustinând cá „prin pierderea pericolului social al faptei se întelege
lipsirea acesteia de una din
trásáturile de bazá ale infractiunii”. Potrivit autorului „pericolul social
al infractiunii este o
categorie variabilá, deoarece depinde de conditiile sociale, economice,
ideologice etc. în care
existá o anumitá societate. În rezultatul schimbárii conditiilor indicate,
pericolul faptei se poate
schimba si el, iar legiuitorul nu întotdeauna reuseste sá facá modificárile
respective în lege. Prin
urmare sunt posibile cazuri când o faptá în mod real îsi pierde
pericolul social, iar legiuitorul
încá nu a reusit sá dezincrimineze aceastá faptá. Anume pentru evidentierea unor
astfel de cazuri
si este prevázutá în legea penalá aceastá modalitate de liberare de ráspundere
penalá” [266, p.50-
51].
139
Dezvoltând în continuare aceste opinii, penalistul Alicperov X.D.
mentioneazá cá
neajunsul acestei modalitáti de liberare de ráspundere penalá ar fi faptul cá
legiuitorul leagá una
dintre conditiile acesteia cu schimbarea situatiei în rezultatul cáreia
fapta comisá înceteazá sá
mai fie social periculoasá. De asemenea se consemneazá cá dacá fapta a
încetat sá mai fie
socialmente periculoasá, atunci în conformitate cu art.14 CP al RM nu mai poate
fi consideratá
infractiune, deoarece în componenta unei astfel de fapte lipseste unul
din cele patru semne
(caracterul periculos), cumulul cárora ne si permite sá apreciem cutare
sau cutare faptá drept
infractiune. Si, de îndatá ce fapta si-a pierdut pericolul social, atunci persoana
care a comis-o nu
mai poate fi supusá ráspunderii penale. Concluzia acestei viziuni este cá în cazul
examinat nu ar
trebui sá se discute despre liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu
schimbarea situatiei, ci
despre încetarea urmáririi penale în legáturá cu lipsa în actiunile
persoanei a componentei de
infractiune[143, p.14].
Într-o altá viziune, printre sustinátorii cáreia se numárá si cercetátorul Novicov
V., aceastá
interpretare nu ar trebui acceptatá, argumentându-se prin faptul cá pierderea
pericolului social al
faptei comise nicidecum nu echivaleazá cu lipsa temeiului ráspunderii
penale. La momentul
comiterii fapta întrunea toate semnele componentei de infractiune, servind
drept temei pentru
aparitia ráspunderii penale. La rândul sáu acest temei a continuat sá existe
deoarece legea penalá
nu s-a schimbat si fapta continuá sá fie prevázutá de legea penalá[205,
p.137]. Prin urmare,
pentru aplicarea acestei modalitáti de liberare de ráspundere penalá este
necesará la stabilirea
concretá a formei schimbárii situatiei si prin ce aceasta a dus la
pierderea pericolului social al
faptei[248, p.470].
Cele expuse demonstreazá complexitatea si importanta problemei solutionarea
corectá a
cáreia impune abordarea detaliatá a temeiului ráspunderii penale si corelatia
infractiunii cu fapta
ce contine semnele componentei de infractiune. Se pare totusi cá viziunea sustinutá
de Alicperov
X.D. nu este lipsitá de ratiune si are dreptul la existentá.
În literaturá nu existá unanimitate de opinii nici în privinta temeiului acestei
modalitáti de
liberare de ráspundere penalá. Potrivit unei viziuni, temeiul liberárii de
ráspundere în legáturá cu
schimbarea situatiei îl constituie irationalitatea supunerii la ráspundere penalá a
persoanei care,
desi a comis o infractiune, datoritá schimbárii situatiei, fapta sau
persoana nu mai prezintá
pericol social[64, p.416; 205, p.133].
O altá opinie este cá temeiurile acestei modalitáti de liberare le
constituie cele douá
varietáti de liberare de ráspundere penalá indicate anterior, adicá
pierderea în legáturá cu
schimbarea situatiei a pericolului social al faptei sávârsite sau al persoanei care
a sávârsit aceastá
faptá[252, p.488; 263, p.108]. Penalistul Kelina S.G., promotor al acestei
viziuni, a calificat ca
140
fiind incorectá opinia de mai sus argumentând prin faptul cá nici legea
penalá si nici cea
procesualá nu cunoaste un astfel de temei ca „irationalitatea” [173,
p.93; 252, p.491]. Totodatá
însá autorul îsi contrazice argumentul atunci când propune suspendarea
actiunii acestei
modalitáti de liberare în privinta altor categorii de infractiuni decât
cele usoare sau mai putin
grave, sustinând cá o astfel de decizie ar fi incorectá (adicá
irationalá) sub aspect politic[173,
p.95]. Asa sau altfel, probabil, acesta a si fost argumentul ce l-a
determinat pe legiuitor sá
suspende aplicabilitatea acestei modalitáti de liberare în privinta infractiunilor
de o altá categorie
decât cele usoare si mai putin grave.
În cazul nostru nu ne este suficient de clar rationamentul unei astfel
de decizii având în
vedere cá scopul ráspunderii penale si respectiv al pedepsei este
reeducarea persoanei care a
comis o infractiune. Dacá o faptá, fie ea chiar si una deosebit de
gravá, în noile conditii si-a
pierdut caracterul prejudiciabil si nu mai poate fi consideratá infractiune
atunci care ar fi logica
supunerii la ráspundere penalá a persoanei care a comis aceastá faptá. Considerám
cá pedepsirea
unei astfel de persoane echivaleazá cu o rázbunare nejustificatá. În aceastá ordine
de idei nu ne
este clará nici ratiunea pedepsirii persoanei ce nu mai prezintá pericol
social chiar dacá
infractiunea comisá nu este din categoria celor usoare sau mai putin
grave si nu este comisá
pentru prima datá.
În viziunea noastrá problema acestei modalitáti de liberare constá nu în limitarea
sferei de
actiune din contul unor categorii de infractiuni sau persoane ci în probarea
faptului cá persoana,
în rezultatul schimbárii situatiei, nu mai prezintá pericol social. Ce
garantie putem avea cá o
persoaná care a comis o infractiune fie ea chiar si una usoará în noile conditii nu
va mai comite o
altá infractiune.
Cele expuse demonstreazá complexitatea si dificultatea întelegerii corecte a
naturii juridice
a liberárii de ráspundere penalá în legáturá cu schimbarea situatiei. Legile
penale ale unor state
din spatiul ex-sovetic (CP al Federatiei Ruse) s-au dezis de o astfel de modalitate
de liberare de
ráspundere penalá, iar legislatiile statelor europene nici nu au cunoscut un
echivalent al acesteia.

3.6. Liberarea condi.ionat, de r,spundere penal,

O altá modalitate de liberare de ráspundere penalá este liberarea
conditionatá de
ráspundere penalá prevázutá de art.59 CP în care este stabilit cá în
privinta persoanei puse sub
învinuire pentru sávârsirea unei infractiuni usoare sau mai putin grave,
care îsi recunoaste
vinovátia si nu prezintá pericol social, urmárirea penalá poate fi
suspendatá conditionat, cu
liberarea ulterioará de ráspundere penalá în conformitate cu procedura
penalá, dacá corectarea
acestei persoane este posibilá fárá aplicarea unei pedepse penale.
141
Aceastá modalitate de liberare de ráspundere penalá este relativ nouá
pentru legislatia
penalá a tárii noastre, trásátura esentialá a acesteia fiind caracterul
revocabil, adicá admiterea
liberárii de ráspundere penalá a persoanei care a comis o infractiune
sub rezerva respectárii
anumitor obligatii stabilite acesteia pentru un anumit interval de timp,
trásáturá specificá si
modalitátii de liberare de ráspundere penalá cu încredintarea pe chezásie
(garantie) prevázutá de
legislatia penalá anterioará.
Potrivit art.50 CP al RM din 1961 persoanei liberate de ráspundere penalá cu
încredintarea
pe chezásie unei organizatii obstesti sau colectivului de muncá i se stabileau
anumite obligatii ce
urmau sá fie îndeplinite pe parcursul unui an, iar în caz de nerespectare, aceasta
putea fi trasá la
ráspundere penalá. Odatá cu adoptarea noului Cod penal în 2002, aceastá procedurá
de liberare
de ráspundere penalá (mai întâi încetarea procesului penal în temeiul
liberárii persoanei de
ráspundere penalá, dupá care urma termenul de încercare si apoi, în caz
de nerespectare a
obligatiilor stabilite, tragerea din nou la ráspundere penalá a acesteia pentru
aceeasi faptá) a fost
ajustatá în corespundere cu drepturile fundamentale ale omului, în special
fiind vorba despre
„dreptul de a nu fi urmárit, judecat, pedepsit de mai multe ori pentru
aceeasi faptá” potrivit
cáruia încetarea urmáririi penale împiedicá punerea repetatá sub învinuire
a aceleiasi persoane
pentru aceeasi faptá (art.22 CPP al RM). Prin consecintá actualele
prevederi ce se referá la
modalitatea în cauzá de liberare de ráspundere penalá stabilesc liberarea propriu
zisá a persoanei
dupá si nu înaintea expirárii termenului de încercare, ceea ce înseamná cá
urmárirea penalá mai
întâi se suspendá, dupá care urmeazá termenul de încercare si apoi, dacá
sunt respectate
obligatiile stabilite, înceteazá, persoana fiind liberatá definitiv de
ráspundere penalá, iar dacá
aceste obligatii nu sunt respectate, atunci urmárirea penalá continuá în mod
obisnuit.
Astfel liberarea conditionatá de ráspundere penalá parcurge douá etape:
1. etapa de suspendare a urmáririi penale;
2. etapa liberárii definitive de ráspundere penalá.
Reiesind din prevederile art.59 CP al RM urmárirea penalá poate fi
suspendatá doar în
prezenta cumulativá a urmátoarelor circumstante: 1.Persoana a sávârsit o
infractiune usoará sau
mai putin gravá; 2.Persoana este pusá sub învinuire pentru comiterea
acestei infractiuni;
3.Persoana îsi recunoaste vinovátia; 3.Persoana nu prezintá pericol social;
4.Corectarea persoanei
este posibilá fárá aplicarea pedepsei penale.
Prin infractiuni usoare sau mai putin grave se înteleg faptele pentru
care legea penalá
prevede pedeapsa maximá cu închisoarea pe un termen de pâná la 2 ani
inclusiv sau,
corespunzátor, pâná la 5 ani inclusiv (art.16 CP al RM).
142
Punerea persoanei sub învinuire pentru comiterea infractiunii presupune
emiterea de cátre
procuror a ordonantei de punere sub învinuire în conformitate cu prevederile
art.281 CPP al RM.
Recunoasterea vinovátiei înseamná depunerea benevolá de cátre persoana
învinuitá în
sávârsirea unei infractiuni, cáreia i s-a explicat dreptul de a tácea si
a nu face márturisiri
împotriva sa (p.2 din alin.2 al art.66 CPP al RM), a márturiilor si a
explicatiilor referitoare la
fapta socialmente periculoasá pentru care este învinuit.
Urmátoarea circumstantá este „Persoana nu prezintá pericol social”, aceasta
fiind dealtfel
prevázutá si în cazul modalitátii de liberare de ráspundere penalá în
legáturá cu schimbarea
situatiei, atât doar cá în acest caz legiuitorul nu coreleazá lipsa pericolului
social al persoanei de
schimbarea situatiei. În esentá, ca si în cazul schimbárii situatiei,
persoana nu prezintá pericol
social atunci când ea nu mai este o amenintare în ce priveste comiterea altor
infractiuni, respectiv
nu necesitá sá mai fie reeducatá în aceastá privintá si nici supusá ráspunderii
penale. Prin urmare
nu este clar de ce în cazul schimbárii situatiei legiuitorul a dispus
liberarea persoanei de
ráspundere penalá, iar în cazul acestei modalitáti a stabilit un termen de probá.
În plus, având în
vedere faptul cá urmátoarea circumstantá este „posibilitatea corectárii
persoanei fárá aplicarea
unei pedepse penale” apare întrebarea despre ce fel de reeducare poate
fi vorba în cazul unei
persoane ce nu prezintá pericol social. Analiza practicii judiciare demonstreazá cá
practicienii nu
au o viziune clará în privinta continutului si esentei acestei
circumstante, în unele cazuri de
suspendare conditionatá de urmárire penalá fiind retinutá circumstanta
„infractiunea nu prezintá
pericol social” în loc de „persoana nu prezintá pericol social” [41]
Concluzionând considerám
rationalá eliminarea expresiei „Persoana nu prezintá pericol social” din continutul
art.59 CP.
Concluzia despre posibilitatea corectárii persoanei fárá aplicarea unei
pedepse penale
reprezintá previziunea comportamentului pozitiv al acesteia în viitor, ce
se formeazá în baza
prezentei unui cumul de circumstante ce caracterizeazá personalitatea
infractorului:
recunoasterea vinovátiei, cáinta sincerá în cele comise, lipsa
antecedentelor penale,
caracterizarea pozitivá de la locul de muncá sau de trai, lipsa
dependentei de alcool sau de
droguri etc. Anume în baza acestor circumstante a fost suspendatá
urmárirea penalá în privinta
lui B.A., fiind pus sub învinuire de cátre procuratura sect.Ciocana, mun.
Chisináu pentru
sávârsirea infractiunii prevázute de art.290 alin.(1) CP. [40] Tot în
temeiul retinerii acelorasi
circumstante procuratura r-n. Nisporeni a suspendat conditionat urmárirea penalá
în privinta lui
P.V., fiind pus sub învinuire pentru sávârsirea infractiunii prevázute de art.202
CP. [42]
Este de mentionat faptul cá prezenta circumstantelor enumerate nu obligá procurorul
sá ia
o decizie de suspendare a urmáririi penale. Atragem atentia si asupra
faptului cá modalitatea
investigatá de liberare de ráspundere penalá, spre deosebire de altele,
nu prevede o astfel de
143
circumstantá cum ar fi sávârsirea infractiunii pentru prima datá. Cu
toate acestea, însá, nu se
exclude ca procurorul sá tiná cont de aceastá circumstantá atunci când decide
asupra suspendárii
urmáririi penale. Analiza practicii judiciare demonstreazá cá în toate
cazurile de suspendare
conditionatá a urmáririi penale în temeiul art.59 CP a fost retinutá
circumstanta sávârsirea
infractiunii pentru prima oará.
Totodatá, în conformitate cu alin.2 al art.510 CPP al RM nu se admite
suspendarea
urmáririi penale în cazul persoanelor: 1) care au antecedente penale; 2) care
sînt dependente de
alcool sau droguri; 3) cu functii de ráspundere, care au comis
infractiunea fácând abuz de
serviciu; 4) care au comis infractiuni contra securitátii statului; 5)
care nu au reparat paguba
cauzatá în urma infractiunii.
Potrivit art.511 CPP al RM suspendarea urmáririi penale se face pentru un
termen de un
an printr-o ordonantá emisá de procuror si confirmatá de cátre procurorul
ierarhic superior,
învinuitului fiindu-i stabilitá una sau mai multe din urmátoarele
obligatii: 1) sá nu páráseascá
localitatea unde îsi are domiciliul decât în conditiile stabilite de
procuror; 2) sá comunice
organului de urmárire penalá orice schimbare de domiciliu; 3) sá nu sávârseascá
infractiuni sau
contraventii; 4) sá continue lucrul sau studiile.
Dacá, în termenul de suspendare conditionatá a urmáririi penale,
învinuitul a respectat
conditiile stabilite de cátre procuror, procurorul, prin ordonanta sa,
dispune liberarea persoanei
de ráspundere penalá. De ex.: La 28.07.2007 în privinta lui G.I., fiind
pus sub învinuire pentru
sávârsirea infractiunii prevázute de art.27, 186 alin.(1), procurorul, conducându-
se de prevederile
art.52 alin.(1) p.15, 510, 511 CPP al RM, a dispus suspendarea conditionatá a
urmáririi penale,
stabilindu-i drept obligatii nepárásirea localitátii unde-si are domiciliu, sá
comunice despre orice
schimbare de domiciliu, sá nu sávârseascá infractiuni, sá-si continue
lucrul. La 15.07.2008 în
privinta lui G.I. s-a dispus liberarea de ráspundere penalá în legáturá
cu expirarea termenului
legal de un an precum si a faptului cá G.I. în termenul stabilit nu a încálcat
restrictiile care i-au
fost fixate de cátre procuror. [38] În cazul în care învinuitul nu a respectat
conditiile stabilite de
procuror, acesta din urmá trimite cauza în judecatá cu rechizitoriu în
ordinea generalá (art.512
CPP al RM).

3.7. Prescrip.ia tragerii la r,spundere penal,

Prin „prescriptia tragerii la ráspundere penalá” în dreptul penal se
întelege expirarea
anumitor termene stabilite de legea penalá din momentul sávârsirii infractiunii în
baza cárora se
exclude posibilitatea tragerii vinovatului la ráspundere penalá[220, p.424].
 144
Ratiunea reglementárii acestei institutii de drept penal este strâns legatá de
însási ratiunea
represiunii penale care este aceea de a asigura preventia generalá si
specialá a sávârsirii de noi
infractiuni. Aplicarea si executarea pedepsei dupá trecerea unui interval
îndelungat de timp, chiar
dacá ar da satisfactie ideii abstracte de justitie, s-ar dovedi
ineficientá în raport cu scopul legii
penale. Realizarea acestui scop impune, între altele, ca ráspunderea
penalá a infractorului sá
interviná cât mai aproape de momentul comiterii infractiunii pentru ca
procesul penal sá se
desfásoare cu operativitate. Trecerea timpului conduce la stergerea ori
denaturarea probelor, cu
riscul condamnárii unor persoane nevinovate, iar rezonanta socialá a
infractiunii se diminueazá
pâná la disparitie. În plus, teama de a nu fi descoperit, pe care ani de-a rândul
infractorul a trebuit
s-o înfrunte, echivaleazá cu o pedeapsá suficientá pentru sávârsirea
infractiunii[128, p.247].
În sustinerea acestui punct de vedere autorul Savelieva V.S. mentioneazá
cá „normele
juridico-penale ale institutiei prescriptiei se bazeazá pe ideea
umanismului, potrivit cáreia, în
primul rând, amenintarea ráspunderii penale nu poate plana asupra
persoanei pe parcursul
întregii sale vieti, în al doilea rând, tragerea la ráspundere penalá
dupá expirarea unei anumite
perioade de timp se transformá într-o rázbunare nejustificatá si astfel
din punct de vedere al
preventiei generale si speciale dispare necesitatea si sensul acesteia,
desi sub aspect obiectiv
fapta comisá nu-si pierde totalmente pericolul social [250, p.434].
„Dacá la cele mentionate, consemneazá penalistul Msvenieradze P.Ia.,
adáugám si faptul,
sustinut de teoria dreptului penal precum cá rázbunarea nu reprezintá un scop al
pedepsei penale,
atunci devine evidentá necesitatea institutiei prescriptiei în dreptul penal” [252,
p.493].
Unii autori sustin cá prescriptia tragerii la ráspundere penalá este singurul temei
reabilitator
de liberare de ráspundere penalá atunci când pericolul social al faptei si al
persoanei „se stinge”
cu trecerea timpului[254, p.149]. Se pare cá, aceastá viziune este
sustinutá si de autorii, care
propun ca prescriptia tragerii la ráspundere penalá sá fie consideratá
drept circumstantá care
exclude caracterul penal al faptei si nu ca temei al liberárii de ráspundere
penalá[152, p.159].
Nu ni se pare întemeiatá aceastá viziune deoarece fapta prejudiciabilá,
fiind prevázutá de
legea penalá, devine infractiune la momentul sávârsirii ei indiferent de
momentul reactionárii
organelor de drept în vederea investigárii acesteia. Astfel nu putem sustine
ipoteza potrivit cáreia
fapta în momentul sávârsirii constituia o infractiune, iar dupá scurgerea unui
anumit timp nu mai
este infractiune. Fapta va rámâne sá fie consideratá infractiune chiar si dupá
expirarea termenului
de prescriptie stabilit de legiuitor. Altceva este cá de la momentul comiterii
infractiunii, adicá a
faptei prejudiciabile prevázute de legea penalá, apare obligatia persoanei de a
suporta pedeapsa
stabilitá de lege (ráspunderea penalá) si numai în baza acestei obligatii
statul îsi rezervá dreptul
prin organele competente sá supuná vinovatul pedepsei ce urmeazá sá fie
individualizatá de
145
instanta de judecatá. Faptul cá dupá expirarea unui interval de timp,
stabilit tot de cátre stat,
persoana este scutitá de obligatia de a mai suporta pedeapsa, nicidecum
nu înseamná cá fapta
comisá de cátre aceasta înceteazá sá mai fie consideratá infractiune.
[64, p.421] Tot în acest
context adáugám si faptul cá însusi legiuitorul, în legáturá cu expirarea
termenului de prescriptie,
a stabilit cá de ráspundere penalá se libereazá persoana care a s,var*it o
infrac.iune (alin.1 al
art.60 CP).
În contextul celor mentionate stabilim cá institutia prescriptiei tragerii la
ráspundere penalá
se aseamáná foarte mult cu cea a amnistiei. În aceste situatii fapta, comisá
de cátre o persoaná,
continuá sá rámâná infractiune, însá în virtutea vointei legiuitorului se
stinge obligatia acesteia
de a suporta pedeapsa prevázutá de legea penalá adicá ráspunderea penalá.
Totodatá, ambelor
institutii le este caracteristic caracterul imperativ al încetárii ráspunderii
penale precum si faptul
cá aceastá încetare nu este conditionatá de stabilirea pericolului social al
persoanei care a comis
infractiunea si nici de posibilitatea reeducárii acesteia fárá a fi supusá
ráspunderii penale.
Din aceastá perspectivá considerám cá mai corect ar fi fost ca institutia
prescriptiei tragerii
la ráspundere penalá în sistemul dreptului penal al Republicii Moldova sá
se regáseascá aláturi
de cel al amnistiei, fiind astfel o cauzá care înláturá ráspunderea
penalá. Cu toate acestea însá
trebuie sá mentionám si faptul cá acestei institutii nu-i este specific doar
caracterul imperativ de
liberare de ráspundere penalá ci si cel discretionar, legiuitorul lásând
la aprecierea instantei de
judecatá problema aplicárii prescriptiei fatá de o persoaná care a comis o
infractiune exceptional
de gravá. Probabil, acesta si este singurul argument ce justificá
prezenta prescriptiei tragerii la
ráspundere penalá în Capitolul VI al Codului penal al Republicii Moldova.
Potrivit dispozitiei art.60 CP al RM persoana, care a comis o
infractiune, se libereazá de
ráspundere penalá, dacá din ziua sávârsirii infractiunii au expirat urmátoarele
termene:
a) 2 ani de la sávârsirea unei infractiuni usoare;
b) 5 ani de la sávârsirea unei infractiuni mai putin grave;
c) 15 ani de la sávârsirea unei infractiuni grave;
d) 20 de ani de la sávârsirea unei infractiuni deosebit de grave;
e) 25 de ani de la sávârsirea unei infractiuni exceptional de grave.
Pentru persoanele care la data sávârsirii infractiunii erau minore termenele
prescriptiei de
tragere la ráspundere penalá se reduc la jumátate (alin.7 al art.60 CP al RM).
Pentru determinarea termenului de prescriptie a ráspunderii penale se ia
în consideratie,
deci, pedeapsa prevázutá de lege si nu cea aplicatá, eventual ca urmare a unor
cauze de atenuare,
înainte de invocare a pedepsei. De asemenea un rol important îl are si pedeapsa
prevázutá de lege
146
pentru infractiunea consumatá, chiar dacá infractiunea sávârsitá a rámas în forma
pregátirii sau a
tentativei.
Potrivit alin.2 al art.60 CP al RM „prescriptia curge din ziua sávârsirii
infractiunii si pâná
la data rámânerii definitive a hotárârii instantei de judecatá”.
În doctrina penalá mult timp s-au dus discutii cu privire la stabilirea
timpului din care se
calculeazá prescriptia pentru infractiunile cu componentá materialá la care
momentul survenirii
consecintelor prejudiciabile este separat printr-o duratá mare de timp de
cel al sávârsirii
actiunilor ilegale. În acest sens, s-au conturat douá opinii diferite.
Potrivit primei, dacá
componenta de infractiune respectivá include anumite consecinte, atunci termenele
de prescriptie
se calculeazá din ziua survenirii lor. [207, p.181] O altá párere este
cá, prescriptia se apreciazá
din momentul sávârsirii actiunii prejudiciabile, indiferent de timpul
survenirii urmárilor. [173,
p.209] Anume acest punct de vedere si-a gásit reflectare si în legislatia penalá a
tárii noastre, în
art.9 CP al RM fiind prevázut cá „timpul sávârsirii faptei se considerá
timpul când a fost
sávârsitá actiunea (inactiunea) prejudiciabilá, indiferent de timpul
survenirii urmárilor”. Prin
urmare termenul de prescriptie se calculeazá începând cu momentul
sávârsirii actiunilor
(inactiunilor) prevázute de legea penalá.
Prescriptia pentru infractiunile cu componente formal reduse se calculeazá
începând cu
momentul realizárii acelei etape infractionale la care legiuitorul a
transferat consumarea faptei,
adicá etapa actelor preparatorii sau de executare a infractiunii.
Analizând decizia Judecátoriei
Centru mun.Chisináu de încetare a procesului penal în temeiul art.60 CP
privind învinuirea lui
R.Gh. în comiterea infractiunii prevázute de art.332 alin.(1) CP (Fals în
acte publice),
mentionám cá instanta de judecatá a apreciat corect expirarea termenului
de prescriptie (2 ani),
actiunea de fals fiind comisá în 2002 iar examinarea cauzei – în 2006 fárá ca
acest termen sá fi
fost întrerupt prin sávârsirea altei infractiuni. [11]
În cazul infractiunilor continue, prescriptia se calculeazá din momentul încetárii
activitátii
infractionale fie din vointa vinovatului sau din cauza unor circumstante ce nu au
depins de vointa
acestuia. De ex.: Activitatea infractionalá a lui G.N. prevázutá de art.361 alin.
(1) CP, detinerea si
folosrea documentelor oficiale false (permis de conducere eliberat la
15.06.4004), a încetat la
03.06.2006, fiindu-i retinut permisul de cátre autoritáti în momentul
verificárii actelor
automobilului pe care îl conducea. La 05.08 2009 de cátre organele
procuraturii r-n. Orhei, în
gestiunea cárora se afla respectiva cauza penalá, a fost încetatá
urmárirea penalá pe motivul cá
din ziua ultimei actiuni de folosire a permisului de conducere fals si
pâná la data examinárii
cauzei penale au expirat peste doi ani de zile, termen de prescriptie prevázut în
art.60 CP pentru
infractiunile usoare din care categorie face parte si infractiunea comisá
de G.N. [44] La
147
8.12.2006 în privinta lui A.R. si I.B. învinuiti de practicarea ilegalá,
în perioada 14.02.2004-
19.10.2004, a activitátii de întreprinzáor cu obtinerea profitului în
proportii mari, repetat si de
douá persoane, infractiune prevázute de art.241 alin.(2) lit.a), b) CP, a fost
încetat procesul penal
în legáturá cu expirarea termenului de prescriptie de doi ani stabilit
pentru aceastá
infractiune.[12]
Pentru infractiunile prelungite prescriptia se stabileste din momentul
sávârsirii ultimei
actiuni din seria actiunilor identice, realizate cu un singur scop, care
împreuná alcátuiesc o
infractiune unicá prelungitá.
Calcularea prescriptiei pentru infractiunile neconsumate (pregátire sau tentativá)
începe din
momentul curmárii sau întreruperii actului infractional din cauze
independente de vointa
fáptuitorului.
În cazul infractiunilor sávârsite prin participatie, prescriptia se
calculeazá din momentul
realizárii de cátre autor a laturii obiective a infractiunii, al cárui
comportament determiná
ráspunderea celorlalti participanti[64, p.65].
Potrivit actualelor prevederi ale legii penale, în cazul comiterii de cátre o
persoaná a unei
noi infractiuni, prescriptia se calculeazá pentru fiecare infractiune separat
(alin.3 al art.60 CP).
Potrivit alin.4 CP al RM dacá persoana va sávârsi o altá infractiune termenul
prescriptiei în
acest caz se întrerupe. Întreruperea prescriptiei are ca efect neluarea în calcul a
termenului scurs
de la data sávârsirii infractiunii. Fiecare întrerupere face sá curgá un nou
termen de prescriptie.
Numárul întreruperilor este nelimitat. Exceptie de la aceastá regulá
constituie cazul când noua
infractiune comisá este o infractiune pentru care legea penalá prevede
pedeapsa cu închisoarea
pe un termen mai mic de 2 ani.
În situatia în care persoana care a comis o infractiune se sustrage de
la urmárirea penalá
sau judecatá, nu este rationalá pástrarea modului obisnuit de calcul a termenilor
de prescriptie. În
legáturá cu aceasta scurgerea termenilor de prescriptie se suspendá pâná
când persoana se va
autodenunta sau va fi retinutá. În privinta lui M.M., învinuit de sávârsirea
infractiunii prevázute
de art.119 alin(3) CP (redactia Legii din 24 martie 1961) Procuratura Orhei a
suspendat curgerea
prescriptiei în legáturá cu evadarea acestuia de sub strajá, fiind
ulterior reluatá în legáturá cu
retinerea acestuia. [47]
Sustragerea de la urmárirea penalá a persoanei nu trebuie confundatá cu
cazurile de
îmbolnávire a acesteia.[51]
Persoana nu poate fi trasá la ráspundere penalá dacá de la data
sávârsirii infractiunii au
trecut 25 de ani si prescriptia nu a fost întreruptá prin sávârsirea unei noi
infractiuni (alin.5 al CP
al RM).
148
O specificare referitoare la aplicarea prescriptiei fatá de persoana care
a sávârsit o
infractiune exceptional de gravá se contine în alin.6 al CP al RM. Aplicarea
prescriptiei, în acest
caz, se decide de cátre instanta de judecatá. Dacá instanta nu va gási
posibilá aplicarea
prescriptiei si liberarea de ráspundere penalá, detentiunea pe viatá se va înlocui
cu închisoare pe
un termen de 30 de ani.
Prescriptia nu se aplicá persoanelor care au sávârsit infractiuni contra
pácii si securitátii
omenirii, infractiuni de rázboi sau alte infractiuni prevázute de
tratatele internationale la care
Republica Moldova a aderat pâná acum (alin.8 art.60 CP al RM).

3.8. Liberarea de r,spundere penal, _n cazurile prev,zute _n Partea special, a

Codului
penal
Actualul Cod penal, spre deosebire de cel precedent, nu doar a extins numárul
cazurilor
de liberare de ráspundere penalá prevázute în Partea specialá ci a si
introdus o regulá generalá
corelativá acestora. Potrivit alin.2 al art.57 CP al RM persoana care a
sávârsit o infractiune de
altá categorie decât cele usoare sau mai putin grave, în prezenta conditiilor
incluse în alin.(1) a
prezentului articol, poate fi liberatá de ráspundere penalá numai în
cazurile prevázute la
articolele corespunzátoare din Partea specialá a prezentului cod.
Lipsa unei reguli analogice în CP al RM din 1961 nu a constituit un impediment
pentru
realizarea prevederilor de liberare de ráspundere penalá din Partea
specialá a CP, acestea
actionând în calitate de temeiuri speciale de liberare de ráspundere penalá.
Aparitia însá în Partea
generalá a CP a regulii în discutie a produs un dezacord între teoria
dreptului penal si cea a
dreptului de procedurá penalá cu privire la interpretarea cazurilor de
liberare de ráspundere
penalá prevázute în Partea specialá a CP.
Potrivit autorilor autohtoni, specialisti în materie de drept penal, alin.2 al
art.57 CP al RM
îsi extinde actiunea asupra tuturor cazurilor de liberare de ráspundere penalá
prevázute în Partea
specialá a CP, considerându-le astfel - tipuri ale cáintei active[121,
p364; 64, p.416; 55, p.122;
119, p.13]. În viziunea procesualistilor aceleasi prevederi de liberare de
ráspundere penalá din
Partea specialá a CP au caracter suveran si actioneazá independent fatá de alin.2
al art.57 CP al
RM. Cel putin asa reiese din comentariile fácute în privinta pct.9 al art.275 CPP,
fiind enumerate
toate cazurile de liberare de ráspundere penalá prevázute de Partea
specialá a CP în calitate de
alte circumstante prevázute de lege care conditioneazá sau, dupá caz,
exclud urmárirea
penalá[90, p.548].
Interpretarea unitará si corectá a cazurilor de liberare de ráspundere
penalá prevázute în
Partea specialá a CP are nu doar importantá teoreticá, ci si una
practicá. De justetea aprecierii
149
prevederilor în cauzá depinde si corectitudinea aplicárii lor în practicá
iar de aceasta, la rândul
sáu, depinde nivelul de contributie a acestor prevederi la realizarea scopului
general consolidarea
legalitátii si ordinii de drept, prevenirea si descoperirea infractiunilor,
ocrotirea intereselor
societátii, a drepturilor si libertátilor cetátenilor si educarea acestora în
spiritul respectárii legilor.
În contextul celor mentionate este fireascá întrebarea: care ar fi
necesitatea si rolul
prevederilor alin.2 al art.57 CP al RM dacá cazurile de liberare de ráspundere
penalá incluse în
Partea specialá a CP s-ar aplica independent de aceste prevederi? Încercárile de a
gási un ráspuns
pozitiv la aceastá întrebare i-a si determinat, probabil, pe multi autori
sá atribuie cazurile de
liberare de ráspundere penalá prevázute în Partea specialá a CP la cáinta activá.
Pe de altá parte, raportarea acestor cazuri la alin.2 al art.57 CP al RM genereazá
un sir de
alte probleme rámase fárá atentie din partea sustinátorilor acestui
concept. Astfel, nu este clar
dacá liberarea de ráspundere penalá prevázutá în cazurile descrise în
Partea specialá a CP este
obligatorie sau are caracter discretionar. Totodatá nu este clar nici dacá
liberarea de ráspundere
penalá impune prezenta tuturor circumstantelor enumerate în alin.1 al art.57 CP
al RM sau este
suficientá doar prezenta uneia din ele. De asemenea nu este cert nici
modul de solutionare a
problemei liberárii de ráspundere penalá în cazul sávârsirii nu pentru
prima oará a unei
infractiunii.
În doctrina penalá autohtoná, spre regret, nu au fost întâlnite discutii în
privinta corelatiei
dintre cazurile de liberare de ráspundere penalá prevázute în Partea specialá a CP
si prevederile
art.57 CP, fapt pentru care la solutionarea acestei probleme ne vom ghida de
opiniile si solutiile
specialistilor de ramurá de peste hotare expuse pe marginea unei probleme
analogice.
Asadar liberarea de ráspundere penalá, în Partea specialá a CP al RM,
este prevázutá la
art.165; art.206; art.217; art.278; art.282; art.290; art.325; art.334; art.337;
art.371 CP. Pe lângá
acestea, Partea specialá a CP mai contine si alte prevederi ce se referá la
neatragerea persoanei la
ráspundere penalá dar care, dupá natura lor juridicá, nu corespund
institutiei liberárii de
ráspundere penalá ci pot fi încadrate în categoria circumstantelor care exclud
ráspunderea penalá
fiind vorba despre prevederile art.201, art.212, art.317, art.323, art.362, 364 CP
al RM. În toate
aceste cazuri legiuitorul foloseste alte expresii decât „liberarea de
ráspundere penalá” („nu este
pasibilá de ráspundere penalá persoana ...” sau „nu constituie infractiune
fapta sávârsitá de...”)
ceea ce înseamná cá fapta comisá nu constituie infractiune si respectiv
ráspunderea penalá nu
poate sá apará, iar în lipsa ráspunderii nu putem vorbi despre liberarea de
ráspundere penalá.
În literaturá existá opinia precum cá extinderea numárului de cazuri de
liberare de
ráspundere penalá din Partea specialá a CP ar fi un merit al noii legi penale spre
deosebire de cea
precedentá[181, p.20]. În ceea ce ne priveste avem rezerve în privinta
unor astfel de concluzii
150
considerám cá este suficientá doar comparatia categoriilor de infractiuni
pentru care este
prevázutá liberarea de ráspundere penalá ca sá ne putem da seama cá sporirea
acestor cazuri nu
a fost conditionatá neapárat de principiul umanismului, dat fiind faptul cá pentru
infractiunile cu
un grad de pericol social mai scázut liberarea de ráspundere penalá are caracter
discretionar iar
pentru cele cu un grad de pericol mai sporit - unul imperativ.
Analiza cazurilor în discutie ne permite sá împártásim o altá viziune
potrivit cáreia
extinderea prevederilor de stimulare în Partea specialá a CP a fost conditionatá,
pe de o parte, de
necesitatea combaterii infractiunilor deja sávârsite, care, dupá natura lor, sunt
greu de descoperit
având un nivel sporit de latentá, iar pe de altá parte, de tendinta prevenirii lor
precum si a altor
actiuni criminale conexe acestora adesea mult mai periculoase[166, p.299].
Anume stimularea
comportamentului pozitiv post criminal al infractorului în scopurile
indicate si este motivul
majorárii numárului de cazuri privind liberarea de ráspundere penalá din Partea
specialá a CP si
numai datoritá acestui caracter prevederile în cauzá pot fi raportate la cáintá
activá.
Cât despre prevederile alin.2 art.57 CP în literaturá se spune cá
acestea ar fi apárut în
legáturá cu extinderea numárului de cazuri privind liberarea de ráspundere
penalá prevázute în
Partea specialá a CP. Evitarea repetárii multor conditii comune ce ar fi trebuit sá
fie prevázute în
cazurile de liberare de ráspundere penalá din Partea specialá a CP a si
condus la aparitia unei
reguli generale[270, p.55]. Se pare cá un astfel de argument este logic
si suficient de
convingátor. Cu toate acestea, însá, este de observat cá dorinta
legiuitorului de a încuraja
comportamentul pozitiv post criminal al persoanei vinovate de sávârsirea
anumitor infractiuni
prin liberarea de ráspundere penalá nu întotdeauna a fost materializatá
în corespundere cu
semnele institutiei cáintei active.
Astfel potrivit relatárilor autorului rus A.M.Krepâsev prevederile de
liberare de
ráspundere penalá incluse în alin.6 al art.278 CP al RM (Actul terorist)
corespund mai degrabá
institutiei renuntárii de buná voie la sávârsirea infractiunii decât
cáintei active, [181, p.21]
aceastá viziune fiind sustinutá si de profesorul L.V. Inogamova-Hegai[171, p.118]
precum si de
alti penalisti[154, p.18; 253, p.420].
Urmeazá sá împártásim aceastá viziune, deoarece potrivit art.56 CP al RM prin
renuntare
de buná voie se întelege încetarea de cátre persoaná a pregátirii
infractiunii sau încetarea
actiunilor (inactiunilor) îndreptate nemijlocit spre sávârsirea infractiunii,
dacá persoana era
constientá de posibilitatea consumárii infractiunii. Iar la art.278 CP se spune cá
persoana care a
participat la preg,tirea actului de terorism se libereazá de ráspundere
penalá dacá ea, prin
anuntarea la timp a autoritátilor sau prin alt mijloc, a contribuit la
preîntâmpinarea realizárii
actului de terorism.
151
Astfel este evident faptul cá actiunile prevázute la alin.6 al art.278 CP ca si în
cazul celor
de la art.56 CP al RM se cer îndeplinite pâná la consumarea infractiunii ceea ce
înseamná cá se
atribuie la institutia renuntárii de buná voie la sávârsirea infractiunii si
nu la cáinta activá.[104,
300] Deosebirea de bazá dintre renuntarea de buná voie si cáinta activá,
dupá cum relateazá si
profesorul Pobegailo E.F., constá anume în faptul cá renuntarea de buná voie poate
avea loc doar
pâná la consumarea infractiunii, iar cáinta activá se manifestá doar dupá
consumarea infractiunii.
[248, p.225]
Având în vedere faptul cá prevederile de liberare de ráspundere penalá incluse la
art.278
CP corespund institutiei renuntárii de buná voie la sávârsirea
infractiunii, unii autori s-au
pronuntat în favoarea excluderii acestor prevederi, [170, p.53] altii însá
considerá cá ar fi mai
rational ca acestea sá fie redactate în corespundere cu institutia cáintei active
adicá sá stimuleze
comportamentul pozitiv de dupá comiterea actului terorist în scopul evitárii
consecintelor grave
prevázute la articolul indicat. [166, p.319]
În contextual celor propuse este de observat cá art.278 CP contine deja în alin.5
elemente
ale cáintei active, încurajând persoana care a comis sau a participat la actul
terorist sá întreprindá
másuri pentru evitarea mortii oamenilor, vátámárii integritátii corporale
sau a sánátátii, altor
urmári grave sau demascarea altor fáptuitori oferindu-i în schimb nu
liberarea de ráspundere
penalá ci posibilitatea aplicárii unei pedepse minime.
Prin urmare ni se pare corect si logic sá fie acceptatá una din douá
solutii posibile: fie
aprobarea propunerii de eliminare a alin.6 al art.278 CP deoarece aspectul
încurajator al acestor
prevederi este deja în vigoare prin actiunea institutiei „Renuntarea de
buná voie la sávârsirea
infractiunii”, fie excluderea alin.5 si redactarea alin.6 al art.278
indicând, cá „Persoana care a
participat la actul terorist se libereaz de rspundere penal dac ea, prin anun&area
la timp a
autorit&ilor sau prin alt mijloc, a pre'nt*mpinat survenirea consecin&elor
periculoase prevzute
de prezentul articol”. În viziunea noastrá mai eficientá totusi ar fi a doua
solutie. [99, p.132]
Asadar prevederile alin.6 al art.278 CP în actuala redactie reprezintá o
modalitate a
renuntárii de buná voie la sávârsirea infractiunii si nu corespund
semnelor institutiei cáintei
active ceea ce înseamná cá între acestea si prevederile art.57 CP nu existá nici o
legáturá.
În contextul celor relatate mentionám cá si prevederile alin.2 al art.337 CP
„Trádarea de
patrie” se raporteazá la institutia renuntárii de buná voie la sávârsirea
infractiunii si nu la cáinta
activá, în acest caz legiuitorul dispunând cá: „Este liberat de
ráspundere penalá cetáteanul
Republicii Moldova racolat de serviciul de spionaj stráin pentru
înfáptuirea unei activitáti
dusmánoase împotriva Republicii Moldova, dacá el nu a sávârsit nici un
fel de actiuni pentru
152
realizarea însárcinárii criminale primite si a declarat de buná voie autoritátilor
despre legátura sa
cu serviciul de spionaj stráin”.
Din textul legii rezultá cá de ráspundere penalá se libereazá persoana
(cetátean al RM)
care doar a fost recrutatá de un serviciu de spionaj stráin fárá a fi îndeplinit
vreo careva actiune
„dusmánoasá” împotriva Republicii Moldova si care s-a autodenuntat de buná voie
autoritátilor
despre legátura sa cu serviciul de spionaj stráin. În cazul în care o astfel de
persoaná va sávârsi
mai întâi unele actiuni pentru realizarea însárcinárii criminale primite si apoi va
declara de buná
voie autoritátilor despre legátura sa cu serviciul de spionaj stráin, vom fi în
prezenta infractiunii
prevázute de art.337 CP, iar declaratia de buná voie autoritátilor despre
legátura sa cu serviciul
de spionaj stráin va fi recunoscutá de instantá ca circumstantá atenuantá[55,
p.750].
Însási actiunea de „recrutare” va fi incriminatá penal doar în cazul în
care actiunile de
spionaj nu vor fi realizate din motive independente de vointa persoanei racolate,
astfel de actiuni
fiind calificate în baza art.27 CP si art.337 CP drept pregátire la
infractiunea „Trádarea de
patrie”. Respectiv în acest caz nu se pune problema liberárii persoanei
de ráspundere penalá în
baza alin.2 al art.337 CP deoarece nu este prezentá a doua conditie –
declaratia de buná voie
autoritátilor despre legátura sa cu serviciul de spionaj stráin. Însá
dacá persoana racolatá de
serviciul de spionaj stráin se va autodenunta de buná voie autoritátilor atunci
suntem în prezenta
unui caz de renuntare de buná voie la sávârsirea infractiunii. Prin
urmare este evidentá
coincidenta prevederilor art.56 CP si alin.2 al art.337 CP. [78, p.220]
În concluzie, ca si în cazul terorismului, ar fi logic sá fie eliminate
prevederile alin.2 al
art.337 CP, însá si mai rationalá ar fi propunerea privind redactarea acestor
prevederi astfel încât
sá stimuleze comportamentul pozitiv de dupá sávârsirea infractiunii prevázute de
alin.1 al art.337
CP urmat de neadmiterea survenirii consecintelor prejudiciabile pentru tara
noastrá. Tot în acest
context ar fi rationalá extinderea actiunii acestor prevederi si asupra persoanelor
care au sávârsit
infractiunile prevázute de art. 338 CP „Spionajul” si art.339 CP
„Chemárile la rásturnarea sau
schimbarea prin violentá a orânduirii constitutionale a Republicii
Moldova”. Astfel alin.2 al
art.337 CP ar putea avea urmátorul continut: „Persoana care a sávârsit infractiunea
prevázutá de
prezentul articol precum si de art. 338 si art.339 a prezentului Cod, este
liberatá de ráspundere
penalá dacá ea, prin autodenuntare si anuntare la timp a autoritátilor
sau prin alt mijloc, a
contribuit si s-a reusit prevenirea prejudicierii intereselor Republicii Moldova”.
În literaturá existá viziunea sustinutá de majoritatea autorilor[157, p.6-
7; 227, p.63]
potrivit cáreia nu se atribuie la modalitátile de liberare de ráspundere penalá în
legáturá cu cáinta
activá nici prevederile alin.5 al art. 371 CP (Dezertarea) prin care se
mentioneazá cá „Militarul
care pentru prima datá a dezertat în conditiile alin.(1) se libereazá de
ráspundere penalá dacá
153
dezertarea a fost sávârsitá în urma unui concurs de împrejurári grele”.
Argumentul invocat în
sustinerea acestei viziuni este faptul cá aceste prevederi nu vizeazá nici o
actiune pozitivá ce ar
trebui îndeplinitá de dezertor pentru a fi liberat de ráspundere penalá
ci se referá doar la
„împrejurárile grele” în care a fost comisá infractiunea si care la rândul
lor nu se încadreazá în
notiunea de cáintá activá[179, p.3].
În viziunea lui A.V.Savkin aceste prevederi au caracter independent,
deoarece sunt
"temeiuri legale de liberare de ráspundere penalá si în conformitate cu
Codul penal actioneazá
paralel cu normele legii despre cáinta activá". Cercetând sub diferite
aspecte problema vizatá,
A.V.Savkin ajunge la concluzia potrivit cáreia, cerintele art.57 CP au
efect doar asupra
prevederilor de liberare de ráspundere penalá din Partea specialá a CP ce implicá
actiuni pozitive
semnele cárora corespund cáintei active[225, p.35].
Astfel, se pare cá natura juridicá a prevederilor alin.5 al art.371 CP,
precum si alin.4 al
art.165 CP, alin.4 al art.206 CP (în care se vorbeste despre liberarea
de ráspundere penalá a
victimei traficului de fiinte umane si respectiv traficului de copii)
este diferitá de cea a cáintei
active si anume pentru cá liberarea de ráspundere penalá a unor astfel
de persoane este
conditionatá de circumstante obiective si nu de careva actiuni pozitive.
Referindu-se la acelasi subiect V.A.Novicov considerá chiar cá astfel de
prevederi
speciale ce nu indicá nici o actiune pozitivá graviteazá spre circumstantele care
exclud caracterul
penal al faptei si anume spre „Extrema necesitate” (art.38 CP al RM) [205, p.83].
Pe lângá cele relatate meritá adáugat si faptul cá alin.5 al art.371 CP
are efect doar în
privinta alin.1 al aceluiasi articol, adicá în privinta unei infractiuni din
categoria celor mai putin
grave, pedeapsa maximá fiind prevázutá de pâná la cinci ani privatiune
de libertate, iar
prevederile alin.2 al art.57 CP se referá la infractiuni de o gravitate
mai mare. În concluzie
prevederile alin.5 al art.371 CP constituie un temei separat de liberare
de ráspundere penalá
realizarea cáruia nu este conditionat de prevederile alin.2 al art.57 CP.
Astfel considerám
întemeiatá decizia Judecátoriei Militare din mun.Chisináu de liberare de
ráspundere penalá a
militarului C.I. în temeiul doar a alin.5 al art.371 CP fárá a indica
si alin.2 al art.57 CP, cáruia
fiindu-i acordatá permisiune din unitatea militará nu s-a întors la
timpul stabilit din cauza
împrejurárilor grele în care se afla familia sa. [20]
Este de observat si faptul cá pâná în 2006 liberarea de ráspundere penalá în
temeiul alin.4
al art.165 CP si alin.4 al art.206 CP era conditionatá nu doar de prezenta
circumstantei obiective
(calitatea de victimá a traficului de fiinte umane sau a traficului de copii), ci
si de prezenta unei
circumstante subiective (acceptarea de colaborare cu organele de urmárire
penalá) si datoritá
acesteia prevederile în cauzá puteau sá alcátuiascá o modalitate specialá
de liberare de
154
ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá. Prin Legea nr.376-XVI din
29.12.05 aceastá
circumstantá a fost înláturatá, ceea ce înseamná cá legiuitorul nu mai
doreste ca liberarea
persoanelor în cauzá sá fie conditionatá de existenta vreunei actiuni
pozitive a acestora, adicá
liberarea de ráspundere penalá a victimelor traficului de fiinte umane sau a
traficului de copii nu
este compatibilá cu cáinta activá.
Din cele expuse anterior putem concluziona cá numai cinci din cele zece cazuri de
liberare
de ráspundere penalá incluse în Partea specialá a CP corespund semnelor
institutiei cáintei
active.
Potrivit alin.5 al art.217 CP este liberatá de ráspundere penalá persoana care a
sávârsit
actiunile prevázute la art.217 sau 217/1 dacá a contribuit activ la descoperirea
sau contracararea
infractiunii ce tine de circulatia ilegalá a substantelor narcotice,
psihotrope sau analogelor lor,
dupá caz, prin autodenuntare, predare benevolá a substantelor narcotice,
psihotrope sau
analogelor lor, indicare a sursei de procurare a acestor substante, divulgare a
persoanelor care au
contribuit la sávârsirea infractiunii, indicare a mijloacelor bánesti, a
bunurilor sau a veniturilor
rezultate din infractiune.
Având în vedere cá legiuitorul a specificat mai multe actiuni prin
intermediul cárora
persoana poate contribui activ la descoperirea sau contracararea
infractiunii este fireascá
întrebarea: câte din actiunile indicate trebuie îndeplinite, pentru ca
circumstanta „contributia
activá la descoperirea sau contracararea infractiunii” sá fie retinutá iar persoana
sá beneficieze de
liberarea de ráspundere penalá?
În teorie nu am întâlnit abordári pe marginea acestui subiect. În ceea
ce ne priveste
considerám cá numárul actiunilor întreprinse poate fi divers în functie de
situatie, important e ca
fáptuitorul sá fi îndeplinit toate actiunile posibile prevázute de lege în
vederea descoperirii sau
contracarárii infractiunii. Nu în zadar legiuitorul foloseste în textul normei
expresia „dupá caz”,
adicá persoana care a sávârsit o infractiune, pentru a beneficia de liberare de
ráspundere penalá,
trebuie sá întreprindá, dupá caz, atâtea actiuni câte au fost posibile
de realizat. Legiuitorul nu
conditioneazá liberarea de ráspundere penalá a persoanei de succesul
descoperirii sau
contracarárii infractiunii, important e cá aceastá persoana sá contribuie activ la
realizarea acestui
scop.
Desigur un rol important la retinerea circumstantei „contributia activá la
descoperirea sau
contracararea infractiunii” trebuie pusá bunávointa actiunilor persoanei.
Fáptuitorul nu ar trebui
sá beneficieze de liberare de ráspundere penalá chiar dacá este prezent un cumul de
actiuni post
criminale pozitive însá se va dovedi cá acesta nu a întreprins toate
actiunile posibile pentru
descoperirea sau contracararea infractiunii, inclusiv si în cazul când
detinea si altá informatie
155
utilá descoperirii sau prevenirii infractiunii, dar nu a márturisit-o la timpul
oportun. În acest caz
contributia activá la descoperirea sau contracararea infractiunii va fi
luatá în calcul la stabilirea
pedepsei.
În sustinerea celor relatate penalistul rus Colomeet V.C. considerá cá, la baza
liberárii de
ráspundere penalá a persoanei care a comis o infractiune privind circulatia
ilegalá a substantelor
narcotice, psihotrope sau a analogelor lor ar trebui pusá bunávointa
actiunilor fáptuitorului.
Astfel, în viziunea autorului, prin „bunávointá” se înteleg cazurile în
care „persoana a avut
posibilitate realá de a proceda altfel, dar a ales încetarea,
recunoasterea si descoperirea
participárii sale la infractiune”. [125, p.35-36]
Probabil aceasta si este explicatia faptului cá instantele de judecatá
precum si organele
procurorii desi retin circumstanta „contributia activá la descoperirea
infractiunii” în cazul
persoanelor care au comis infractiuni prevázute de art.217 si 217/1 CP preferá
totusi sá aplice o
pedeapsá mai usoará decât liberarea de ráspundere penalá sau sá aplice liberarea
de ráspundere
penalá dar în temeiul art.55 CP aplicând pedeapsa contraventionalá. [22; 37; 45; 8]
Este important de mentionat faptul cá nu toate persoanele implicate în
traficul ilicit de
droguri ce au întreprins toate actiunile posibile prevázute de lege în
vederea descoperirii sau
contracarárii infractiunii pot beneficia de liberarea de ráspundere penalá
în baza prevederilor
cercetate. Potrivit legii pot beneficia de aceste înlesniri doar
persoanele care au sávârsit o
infractiune prevázutá de art. 217 si 217/1 CP. În legáturá cu acest
fapt în doctriná se discutá
despre lárgirea limitelor de actiune a prezentei norme si asupra
celorlalte articole din Codul
penal cu privire la circulatia ilegalá a substantelor narcotice psihotrope
sau a analogelor lor.
Aceastá viziune este sustinutá de autorii Cozacenco I. si Simacov I. argumentând
totodatá prin
faptul cá „infractiunile din sfera circulatiei substantelor narcotice, psihotrope
si a analogelor lor
sunt strâns legate între ele. Astfel, spre exemplu, persoana care se
ocupá cu organizarea ori
întretinerea speluncilor pentru consumul substantelor narcotice sau
psihotrope poate detine
informatii importante despre cei vinovati în comiterea infractiunilor în
domeniul circulatiei
ilegale a substantelor narcotice, psihotrope sau a analogelor lor, despre
veniturile rezultate din
infractiune etc. Prin urmare, prezenta actiunilor post criminale pozitive a unei
astfel de persoane,
precum si lichidarea benevolá a speluncilor ar putea sá constituie temei pentru
liberarea acestea
de ráspundere penalá”. [176, p.53-54]
Potrivit alin.2 al art.282 CP „Organizarea unei formatiuni paramilitare
ilegale sau
participarea la ea” se libereazá de ráspundere penalá persoana care, în
mod benevol, s-a retras
dintr-o formatiune paramilitará ilegalá si a predat arma si dacá
actiunile ei nu contin o altá
componentá de infractiune. Reiesind din continutul acestor prevederi de
ráspundere penalá ar
156
putea fi liberatá nu doar persoana care a participat într-o formatiune paramilitará
ilegalá ci si cea
care a organizat sau a condus o astfel de formatiune, important fiind
ca aceasta sá se retragá
dintr-o asemenea formatiune si sá predea arma pe care o detine.
Cu toate acestea însá în literaturá este discutabilá liberarea de
ráspundere penalá a
organizatorului si a conducátorului formatiunii mentionate[166, p.324]. În
ce ne priveste
împártásim viziunea potrivit cáreia simpla retragere dintr-o formatiune
paramilitará ilegalá si
predarea armei nu poate contribui efectiv la prevenirea si contracararea
acestui gen de
infractiune[205, p.96], de aceea propunem completarea prevederilor indicate
cu încá o conditie
potrivit cáreia persoana, pentru a beneficia de liberarea de ráspundere
penalá, ar mai trebui sá
contribuie activ la dezarmarea si încetarea activitátii acestei formatiuni.
Totodatá considerám întemeiatá si propunerea de completare a alin.2 al
art.282 CP cu
specificatia cui ar trebui sá predea arma persoana în cauzá si anume concretizând
faptul cá arma
a fost predatá organelor de drept[166, p.324]. Imprecizia acestei cerinte
ar putea conduce la
aplicarea incorectá a acestor prevederi si anume posibilitatea de a preda
arma liderilor acestei
formatiuni ilegale si nu organelor puterii de stat, care, în consecintá
nu vor putea sá descopere
infractiunea în cauzá si sá ia másuri pentru a împiedica activitatea
formatiunii paramilitare
ilegale si tragerea la ráspundere penalá a persoanelor care au organizat
si au participat într-o
astfel de formatiune dar care nu au manifestat cáintá activá.
În contextul celor mentionate meritá atentie si faptul cá potrivit alin.2
al art.282 CP
persoana se libereazá de ráspundere penalá doar „dac, ac.iunile ei nu
con.in o alt,
componen., de infrac.iune”. Aceastá cerintá legalá ar trebui înteleasá în
sensul cá dacá în
actiunile persoanei în discutie se contine o altá componentá de infractiune, atunci
ea urmeazá sá
fie trasá la ráspundere penalá doar pentru acea infractiune. O altá
interpretare conduce în mod
inevitabil la lipsirea de sens a existentei dispozitiei de liberare
cercetate. În aceastá ordine de
idei sustinem viziunea autorilor care s-au pronuntat în favoarea
excluderii din alin.2 al art.282
CP a expresiei „dacá actiunile ei nu contin o altá componentá de infractiune”,
deoarece prezenta
acesteia, dupá cum relateazá si autorii Matveeva Iu. si Sumin A.,
creeazá iluzia cá, inclusiv si
îndeplinirea tuturor celorlalte conditii nu este temei pentru liberarea de
ráspundere penalá pentru
aceastá crimá[203, p.62]. De aceeasi párere este si penalistul Soloviov
R. sustinând cá prin
aceastá conditie „dacá actiunile persoanei nu contin o altá componentá de
infractiune” într-
adevár se întelege cá existenta altei componente de infractiune „anuleazá”
toate actiunile
pozitive postcriminale[241, p.30].
Reiesind din cele expuse propunem modificarea continutului alin.2 al
art.282 CP în
urmátoarea redactie: „Persoana care, în mod benevol, s-a retras dintr-o
formatiune paramilitará
157
ilegalá, a predat arma organelor de drept si a contribuit activ la dezarmarea si
încetarea activitátii
acestei formatiuni se libereazá de ráspundere penalá pentru aceastá infractiune”.
Potrivit alin.3 al art.290 CP „Purtarea, pástrarea, procurarea, fabricarea,
repararea sau
comercializarea ilegalá a armelor si munitiilor” persoana care a predat de buná
voie arma de foc
sau munitiile pe care le detinea fárá autorizatia corespunzátoare este
liberatá de ráspundere
penalá. Prezenta acestor prevederi de stimulare în Partea specialá a CP
este conditionatá de
faptul cá infractiunea legatá de circulatia ilegalá a armelor de foc si
munitiilor creeazá conditii
favorabile pentru comiterea altor infractiuni mult mai grave soldate cu
victime omenesti ca
urmare a aplicárii neîndemânatice a acestor obiecte de cátre alte persoane.
Prin predare benevolá a armei de foc si munitiilor se întelege cá
persoana a avut
posibilitate realá de a le detine sau a le poseda însá a ales sá le predea din
propria vointá. Nu are
importantá motivul luárii unei astfel de decizii important e cá persoana sá fi
considerat cá a avut
posibilitate realá de a detine sau poseda în continuare aceste arme si munitii.
Este de observat faptul cá nici în alin.3 al art.290 CP legiuitorul nu a precizat
cui trebuie sá
îi fie predatá arma si munitiile detinute fárá autorizatia corespunzátoare. De
aceea intervenim si
în acest caz cu propunerea de completare a textului acestei dispozitii
cu indicarea faptului cá
aceste obiecte sá fie predate organelor de drept.
Potrivit alin.4 al art.325 CP „Coruperea activá” si alin.3 al art.334 CP „Darea
de mitá” se
libereazá de ráspundere penalá persoana care a comis aceste infractiuni
dacá a avut loc
extorcarea sau dacá aceasta a comunicat de buná voie organelor competente în a
initia urmárirea
penalá despre actiunile sale de corupere activá si respectiv de dare de mitá.
Este de remarcat faptul cá aceste prevederi nu poartá caracter
încurajator în întreaga lor
deplinátate. Astfel corupátorul sau mituitorul nu este stimulat sá aibá un oarecare
comportament
pozitiv în cazul în care actiunile prevázute la art.325 CP si respectiv art.334 CP
au fost comise în
conditiile extorcárii, liberarea de ráspundere penalá în astfel de
situatii fiindu-le garantatá. Aici
legiuitorul nu încurajeazá comportamentul subiectului, ci ia doar în
considerare circumstantele
specifice în care s-a produs infractiunea corelatá cu conduita persoanei cu functie
de ráspundere
(respectiv a celei care gestioneazá o organizatie comercialá, obsteascá
sau o altá organizatie
nestatalá) în cazul în care subiectul este obligat sá comitá un act de
coruptie (sá dea mitá) sub
influenta amenintárii intereselor sale legitime.
Dacá în timpul urmáririi penale declansate pe faptul dárii de mitá (actului de
coruptie), se
constatá cá mita a fost extorcatá atunci potrivit Legii penale cel care
a dat mitá va fi liberat de
ráspundere penalá indiferent de faptul dacá aceasta s-a autodenuntat sau
nu, adicá în astfel de
158
situatii nu este obligatorie îndeplinirea vreunei actiuni pozitive
postcriminale. Prin urmare
neobligativitatea actiunilor subiective în acest caz echivaleazá cu lipsa cáintei
active.
Prin autodenuntare se întelege denuntul benevol fácut în fata autoritátilor de
cátre persoana
care a comis actul de corupere sau care a dat mitá, fiind constientá cá
autoritátile încá nu cunosc
nimic despre acest caz.
Asadar în Partea specialá a CP despre cáintá activá se vorbeste doar în cinci
cazuri, acestea
corelând cu 17 componente de infractiune dintre care 9 constituie infractiuni
u#oare si mai pu&in
grave (alin.1, 2 si 3 ale art.217, alin.1 si 2 ale art.217
1
, alin.1 al art.290, alin.1 al art.325, alin.1 si
2 al art.334 CP) si doar 8 alcátuiesc infractiuni grave si deosebit de grave
(alin.2 al art.57 CP se
extinde asupra prevederilor alin.4 al art.217, alin.3 si 4 ale art.217
1
, alin.1al art.282, alin.2 al
art.290, alin.2 si 3 ale art.325, alin.3 al art.334, alin.1 al art.337 CP al RM).
Prin urmare putem
mentiona cá actiunea alin.2 al art.57 CP nu se extinde asupra celor
nouá componente de
infractiune usoare si mai putin grave, deoarece aceastá regulá face
trimitere la liberarea de
ráspundere penalá a persoanelor care au comis infractiuni de o altá categorie.
Nu ar fi corect ca în aceste nouá cazuri sá vorbim despre o altá
naturá juridicá decât cea
prevázutá în art.57 CP si cá între acestea nu ar exista nici o legáturá. Netinând
cont de faptul cá
în unele cazuri acestea prevád actiuni pozitive post criminale specifice
(de exemplu, predarea
benevolá a armei de foc, a substantelor narcotice, psihotrope sau a
analogelor lor, retragerea
dintr-o formatiune paramilitará ilegalá etc.), esenta lor constá anume în
cáinta activá. Este
indiscutabil faptul cá la solutionarea problemei de liberare de ráspundere
penalá în cazurile
indicate trebuie sá tinem cont de regula concurentei dintre o normá
generalá si una specialá.
Astfel, se pare cá alin.1 al art.57 CP actioneazá în calitate de normá generalá
privind liberarea de
ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá iar cazurile enumerate
anterior actioneazá în
calitate de normá specialá, si asta deoarece în aceste din urmá cazuri
liberarea este prevázutá
pentru infractiuni concrete. În plus aceste prevederi îmbunátátesc situatia
juridicá a persoanei, în
primul rând prin faptul cá liberarea de ráspundere penalá este o obligatie si nu un
drept (precum
este stabilit în alin.1 al art.57 CP) al organelor abilitate sá aplice
legea si în al doilea rând
liberarea de ráspundere nu este conditionatá de sávârsirea infractiunii pentru
prima oará.
Dupá cum am mai mentionat Legea penalá contine doar 8 componente de infractiuni
grave
si deosebit de grave asupra cárora îsi extind actiunea cele 5 cazuri
de liberare de ráspundere
penalá în legáturá cu cáinta activá incluse în Partea specialá a CP. În fiecare din
aceste cazuri, ce
constituie modalitáti speciale ale cáintei active, legiuitorul a prevázut
actiuni pozitive specifice
pe care trebuie sá le îndeplineascá persoana care a comis infractiunile
corespunzátoare ca sá
beneficieze de liberarea de ráspundere penalá.
159
Potrivit scopului acestor norme, este clar cá liberarea de ráspundere
penalá, în aceste
cazuri, nu este optionalá (discretionará), adicá posibilá ci imperativá
(obligatorie). Astfel
organele competente sunt obligate sá libereze de ráspundere penalá
persoana care a îndeplinit
cerintele indicate în dispozitiile corespunzátoare indiferent de prezenta altor
circumstante.
Prin urmare este fireascá întrebarea - de ce în art.57 CP, care de
fapt constituie regula
generalá a liberárii de ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá,
în ambele aliniate este
folositá aceeasi expresie "poate fi liberatá"? Conform dispozitiilor Partii
speciale a CP cu privire
la liberarea de ráspundere penalá ar fi trebuit ca si în alin.2 al art.57 CP sá fie
indicat caracterul
obligator al liberárii de ráspundere penalá.
Mai departe, alin.2 al art.57 CP indicá faptul cá persoana care a sávârsit o
infractiune de
altá categorie poate fi liberatá de ráspundere penalá numai în cazurile
prevázute la articolele
corespunzátoare din Partea specialá a CP doar 'n condi&iile alin.(1) a prezentului
articol. Potrivit
acestor prevederi rezultá cá cerintele stabilite în articolele corespunzátoare din
Partea specialá a
CP pentru liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá a
persoanelor care au
sávârsit infractiuni de altá categorie (cu exceptia celor usoare sau mai
putin grave) trebuiesc
completate cu cerintele incluse în alin.1 al art.57 CP, fiind vorba despre
autodenuntare de buná
voie, contributia activá la sávârsirea infractiunii, compensarea daunei
materiale cauzate sau
repararea în alt mod a prejudiciului pricinuit de infractiune precum si
sávârsirea infractiunii
pentru prima oará.
Acestea fiind spuse meritá atentie faptul cá în cazurile de liberare de
ráspundere penalá
prevázute în Partea specialá a CP nu este prevázutá o astfel de
circumstantá ca sv*r#irea
infrac&iunii pentru prima oar, ceea ce este si corect dacá considerám cá
alin.2 al art.57 CP
constituie regula generalá pentru cazurile respective. Pe de altá parte
unele conditii generale,
prevázute de alin.1 al art.57 CP sunt incluse si în unele cazurile de liberare de
ráspundere penalá
prevázute în Partea specialá a CP. Astfel „autodenuntarea de buná
voie”, care de fapt este o
conditie generalá, este prevázutá si la alin.5 al art.217, alin.4 al art.325,
alin.4 al art.334 CP, iar
„contributia activá la descoperirea infractiunii” - la alin.5 al art.217. Apare
întrebarea: care este
necesitatea dublárii acestor circumstante? Ráspunsul ni se pare evident -
pentru a aráta, în
cazurile respective, care anume este cumulul necesar si suficient de
actiuni pozitive
postcriminale ce necesitá sá fie îndeplinite de cátre persoana care a
comis infractiunea
corespunzátoare pentru a beneficia de liberarea de ráspundere penalá. Astfel
deducem faptul cá
nu este obligatorie prezenta altor conditii inclusiv cele specificate în alin.1 al
art.57 CP.
În lumina celor relatate putem concluziona cá expresia „... în conditiile alin.
(1)...” folositá
în alin.2 al art.57 CP nu are nici o relevantá pentru aplicarea prevederilor de
stimulare din Partea
160
specialá a CP. Aceastá cerintá nu corespunde celor incluse în aliniatele
articolelor
corespunzátoare din Partea specialá a CP. Comportamentul pozitiv descris
în aceste din urmá
cazuri este indicat ca fiind suficient si independent de alte conditii pentru
deciderea liberárii de
ráspundere penalá.
În felul acesta prevederile Pártii speciale a CP prin care sunt apreciate cazurile
de liberare
obligatorie de ráspundere penalá alcátuiesc o grupá deosebitá de temeiuri
de liberare de
ráspundere penalá, iar Legea penalá în actiune ca si cea precedentá nu contine o
regulá generalá
cu privire la aplicarea acestora. Sub aspect procesual prevederile alin.2 al art.57
CP, asa cum am
mentionat anterior, nu sunt luate în consideratie la realizarea cazurilor de
liberare de ráspundere
penalá stabilite în Partea specialá a CP.
Eliminarea din alin.2 al art.57 CP a expresiei „... în conditiile alin.
(1)...” si substituirea
cuvintelor „... poate fi liberatá...” cu cuvintele „...se libereazá...” ar
fi o solutie a divergentelor
existente în Legea penalá corelativ realizárii temeiurilor de liberare de
ráspundere penalá din
Partea specialá a CP, drept exemplu în acest sens ar putea servi modificarea alin.2
al art.75 CP al
Federatiei Ruse (Cáinta activá) care, de asemenea, fácea trimitere la alin.1 al
aceluiasi articol si
liberarea de ráspundere penalá avea caracter discretionar. Prin urmare alin.2 al
art.57 CP al RM
ar trebui sá aibá urmátorul continut: „Persoana care a sávârsit o infractiune de o
altá categorie se
libereazá de ráspundere penalá numai în cazurile speciale prevázute în articolele
corespunzátoare
din Partea specialá a prezentului Cod”. O astfel de regulá generalá si-ar extinde
actiunea asupra
tuturor cazurilor de liberare de ráspundere penalá incluse în Partea
specialá a CP indiferent de
raportul cu institutia cáintei active.
Întrebarea este: ce rol ar avea o astfel de normá la realizarea
cazurilor de liberare de
ráspundere penalá prevázute în Partea specialá a CP, dat fiind faptul cá aceasta nu
ar contine nici
o conditie si nu ar modifica prin nimic situatia juridicá a liberárii de ráspundere
penalá prevázutá
în cazurile în discutie. Totodatá nu este absolut clar de ce alin.2 al art.57 CP al
RM ar trebui sá
prevadá aceastá regulá generalá, ce legáturá ar fi între aceasta si
articolul indicat. În viziunea
noastrá chiar dacá ar trebui sá existe o asemenea regulá generalá,
atunci locul ei este în cadrul
institutiei „Înláturarea ráspunderii penale”, deoarece liberarea de
ráspundere penalá în aceste
cazuri are un caracter imperativ.
În concluzie considerám cá excluderea alin.2 al art.57 CP este cea mai optimalá
solutie de
înláturare a coliziunilor dintre acesta si prevederile corespunzátoare din Partea
specialá a CP cu
privire la cazurile de liberare de ráspundere penalá.

161
3.9. Concluzii la capitolul III
1. Liberarea de ráspundere penalá a minorilor prevázutá de art.54 CP al RM este o
institutie a
dreptului penal a cárei menire socialá este reeducarea infractorilor minori în
afara limitelor
ráspunderii penale prin aplicarea másurilor educative. Aceastá modalitate
de liberare de
ráspundere penalá nu exclude liberarea minorilor care au comis infractiuni
potrivit
celorlalte modalitáti de liberare prevázute de Legea penalá a RM, ea fiind
strict aplicabilá
persoanelor care la momentul luárii deciziei de liberare nu au atins vârstá
de 18 ani. Deci
vârsta de pâná la 18 ani prevázutá în art.54 CP al RM trebuie sá fie
prezentá atât la
momentul comiterii infractiunii cât si la momentul liberárii de ráspundere penalá.
2. Prezenta conditiei „sávârsirea infractiunii pentru prima oará” în dispozitia
art.54 CP al RM
reduce esential potentialul de reeducare al minorilor infractori în afara limitelor
ráspunderii
penale prin aplicarea másurilor educative, respectiv reduce si
aplicabilitatea acestei
modalitáti de liberare de ráspundere penalá. În acest context propunem
excluderea
cuvintelor „pentru prima oará” din continutul art.54 CP al RM.
3. Actuala procedurá de revocare a másurilor educative prevázute la
art.104 CP al RM
aplicate minorilor liberati de ráspundere penalá nu corespunde principiilor
fundamentale
ale legislatiei penale nationale, în special contravine principiului dublei
incriminári pentru
aceeasi faptá stipulat în art.7 CP al RM si art.22 CPP al RM. Este
inadmisibilá reluarea
urmáririi penale încetate în temeiul liberárii de ráspundere penalá în
lipsa unor fapte noi
ori recent descoperite sau a unui viciu fundamental din cadrul procedurii
precedente care a
afectat hotárârea pronuntatá. Eschivarea sistematicá a minorului de la
másurile educative
nu corespunde temeiurilor de reluarea a urmáririi penale încetate în temeiul
art.54 CP.
4. Revocarea másurilor educative va corespunde principiilor fundamentale
ale sistemului
dreptului penal dacá aceste másuri se vor aplica minorului pâná la
liberarea lui de
ráspundere penalá, în perioada de suspendare a urmáririi penale. Astfel
liberarea de
ráspundere penalá a minorului va fi rationalá doar dacá másurile educative aplicate
au avut
efect pozitiv în privinta corectárii si reeducárii acestuia. Totodatá este
oportuná, mai întâi,
revocarea, pe scará ierarhicá, a másurilor educative, celor mai blânde cu altele
mai aspre, si
apoi, dacá se va ajunge la concluzia cá si cea mai severá másurá educativá este
ineficientá
pentru reeducarea minorului, atunci sá se renunte la liberarea lui de ráspundere
penalá si sá
fie supus reeducárii prin intermediul pedepsei penale. În mod analogic ar
fi cazul sá se
hotárascá problema si atunci când minorul cáruia i-a fost deja aplicatá o másurá
educativá a
comis din nou o infractiune. Astfel, spre exemplu, minorul cáruia i-a
fost aplicat anterior
másura educativá „avertismentul” si a comis din nou o infractiune usoará
sau mai putin
162
gravá, va fi încredintat sub supraveghere sau va fi internat într-o
institutie specialá de
învátámânt si de reeducare sau într-o institutie curativá si de reeducare.
5. Modificárile si amendamentele legislative aduse modalitátii de liberare
de ráspundere
penalá cu tragerea la ráspundere contraventionalá (art.55 CP al RM) au
transformat-o în
„Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá si tragerea
la ráspundere
contraventionalá”, fapt care dubleazá si totodatá împiedicá aplicabilitatea
prevederilor
art.57 CP al RM „Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá”.
6. Prin renuntarea de buná voie la sávârsirea infractiunii se întelege situatia
în care persoana
a început pregátirea sau executarea actiunilor orientate spre comiterea
unei infractiuni,
întelegând posibilitatea finalizárii cu succes a intentiei, însá constient,
din propria vointá
înceteazá activitatea criminalá.
7. Renuntarea de buná voie la sávârsirea infractiunii se considerá
definitivá în cazul în care
fáptasul a abandonat executarea începutá complet si ireversibil, adicá a
renuntat la gândul
de a relua executarea în conditii mai favorabile.
8. Renuntarea de buná voie la sávârsirea infractiunii se deosebeste de cáinta
activá prin faptul
cá prima poate avea loc doar la etapa pregátirii sau tentativei de
infractiune pâná în
momentul incriminárii acestora iar cáinta activá poate avea loc doar dupá
momentul
incriminárii faptei.
9. Sub aspect legislativ prin cáintá activá se întelege acele actiuni
active benevole prin care
persoana care a comis o infractiune, conducându-se de orisice impuls
intern, previne,
înláturá sau reduce consecintele periculoase ale faptei incriminate sau
acordá ajutor
organelor de drept în descoperirea si cercetarea acestei precum si a
altor infractiuni, ce
atrag dupá sine, în conditiile prevázute de lege liberarea de ráspundere
penalá sau
reducerea pedepsei.
10. Autodenuntarea în sensul art.57 CP presupune sesizarea benevolá, sub orice
formá de cátre
persoana ce a comis o infractiune a organelor de drept cu o înstiintare despre
infractiunea
comisá în cazul în care subiectul dispune de posibilitatea realá de a
alege un alt
comportament, nestiind dacá împotriva lui a fost sau nu initiatá urmárirea penalá.
11. Circumstanta „contributia la descoperirea infractiunii” prevázutá în art.57 CP
nu include si
aspectul cercetárii infractiunii care presupune aportul persoanei care a comis o
infractiune
acordat organelor de urmárire penalá în stabilirea circumstantelor
infractiunii deja
descoperite, cum ar fi cazul unei persoane retinute în flagrant. Prin
urmare în scopul
optimizárii prezentei modalitáti de liberare de ráspundere penalá propunem
completarea
163
circumstantei vizate dupá cum urmeazá „contributia la descoperirea si
cercetarea
infractiunii”.
12. Continutul legal al modalitátii de liberare de ráspundere penalá în legáturá
cu cáinta activá
genereazá interpretári diferite în privinta numárului de circumstante
subiective necesar
pentru luarea deciziei de liberare. În privinta acestui subiect concluzionám cá
pentru luarea
hotárârii de liberare de ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá este
necesará prezenta
tuturor circumstantelor obiectiv posibile si nu toate cele enumerate în art.57 CP.
13. Prevederile alin.2 al art.57 CP al RM se aflá în coliziune cu
prevederile cazurilor de
liberare de ráspundere penalá incluse în Partea specialá a CP al RM.
Totodatá analiza
practicii judiciare privind liberarea de ráspundere penalá în temeiul cazurilor de
liberare din
Partea specialá a CP al RM demonstreazá inaplicabilitatea prevederilor alin.2 al
art.57 CP
al RM. Încercárile de a adapta prevederile alin.2 al art.57 CP al RM la prevederile
cazurilor
de liberare de ráspundere penalá incluse în Partea specialá a CP al RM
sunt inutile
deoarece ar însemna existenta unei norme generale ce nu ar prevede nici o conditie
în plus
în privinta aplicabilitátii cazurilor de liberare vizate. Reiesind din
aceste considerente
propunem excluderea alin.2 al art.57 CP al RM.
14. Prin faptá care în rezultatul schimbárii situatiei si-a pierdut
caracterul prejudiciabil se
întelege situatia în care la momentul comiterii fapta întrunea toate
trásáturile infractiunii,
iar la momentul cercetárii si evaluárii ei în noile conditii acesteia îi
lipseste unul din
semnele esentiale ale infractiunii si anume caracterul prejudiciabil.
15. Având în vedere structura sistemului dreptului penal autohton si
caracterul discretionar al
institutiei liberárii de ráspundere penalá mentionám cá prescriptia
tragerii la ráspundere
penalá datoritá caracterului sáu imperativ corespunde institutiei
înláturárii ráspunderii
penale. În acest context propunem ca într-o viitoare republicare a
actualului Cod penal al
RM locul prescriptiei tragerii la ráspundere penalá sá fie în limitele
Capitolului XI
„Cauzele care înláturá ráspunderea penalá sau consecintele condamnárii”.
16. Nu toate cazurile de liberare de ráspundere penalá prevázute în
Partea specialá a CP
corespund naturii juridice a acestei institutii, unele din ele prin continutul lor,
corespund si
totodatá dubleazá prevederile circumstantei – renuntarea de buná voie la
sávârsirea
infractiunii (art.278 alin.6 CP; alin.2 art.337 CP). Din aceste
considerente este rationalá
modificarea respectivelor prevederi astfel încât sá stimuleze comportamentul
pozitiv post
criminal al infractorilor prin liberarea lor de ráspundere penalá.
17. În scopul eficientizárii potentialului anticriminogen al unor prevederi din
Partea specialá a
CP al RM cu privire la liberarea de ráspundere penalá se impune
necesitatea precizárii si
164
completárii lor. În acest context considerám necesará completarea
prevederilor alin.2 al
art.282 CP cu încá o conditie si anume „contributia activá la dezarmarea
si încetarea
activitátii acestei formatiuni militare” Totodatá considerám întemeiatá completarea
alin.2 al
art.282 CP si alin.3 al art.290 CP cu precizarea „arma a fost predatá organului de
drept”.
 165
CONCLUZII GENERALE I RECOMAND#RI
Generalizarea celor expuse permite formularea urmátoarelor concluzii:
1. Întregul proces al aparitiei si dezvoltárii institutiei liberárii de
ráspundere penalá în
reglementarea juridico-penalá nationalá poate fi împártit conditional în
trei etape consecutive,
fiecare marcând pasi importanti în perfectionarea acesteia: 1) Prima etapá
include perioada
începând cu epoca anticá si pâná la adoptarea Codului penal al RSSM din 1961; 2) A
doua etapá
de dezvoltare ulterioará a institutiei liberárii de ráspundere penalá cuprinde
perioada de actiune a
CP al RSSM din 1961 si 3) A treia etapá începe odatá cu adoptarea CP
al RM în 2002 si
continuá si în prezent.
2. Prevederile legislatiei penale nationale cu privire la institutia
liberárii de ráspundere penalá
sunt mai aproape dupá continut cu prevederile analogice a legislatiilor
penale a statelor CSI
decât a celor europene, fapt absolut firesc deoarece aceste tári împreuná cu
Republica Moldova,
fiind membre ale fostei URSS, au avut legislatii penale aproape identice.
Totodatá este de
remarcat faptul cá legislatiile statelor europene nu fac diferentá între
ráspundere penalá si
pedeapsá iar delimitarea liberárii de ráspundere penalá de liberarea de
pedeapsá este specificá
doar legislatiilor statelor CSI.
3. Folosirea pentru prima oará în legislatia penalá a termenului „liberare de
ráspundere penalá”
aláturi de notiunea „liberarea de pedeapsá” (1959-1961) a servit temeiul
studierii însási a
continutului notiunii ráspunderii penale pentru a ráspunde anume la
întrebarea prin ce se
deosebeste ráspunderea penalá de pedeapsá si de la ce totusi urmeazá sá
fie liberatá persoana
care a sávârsit o infractiune. Astfel concluzionám cá solutionarea problemelor
fundamentale ale
institutiei liberárii de ráspundere penalá devine indisolubil corelatá cu însási
notiunea, continutul,
temeiul si limitele ráspunderii penale. În cadrul investigatiilor notiunea
legalá a ráspunderii
penale a fost gásitá defectuoasá, aceasta lásând sub semnul întrebárii
mai multe probleme
principiale. Prin urmare a fost identificat si concretizat conceptul
ráspunderii penale care a si
stat la baza prezentei teze.
4. Pornind de la originea termenului „ráspundere”, prin deductie logicá si prin
prisma structurii
normei juridice s-a stabilit cá ráspunderea penalá constá în obligatia
persoanei care a comis o
infractiune de a suporta sanctiunea (pedeapsa) prevázutá de norma de incriminare a
legii penale.
5. În ipoteza faptului cá liberarea de ráspundere penalá poate avea loc
doar în prezenta
temeiului ráspunderii penale, precum si a faptului cá legea penalá nu
foloseste aceeasi
terminologie în cazul temeiului ráspunderii penale si a faptei pentru
sávârsirea cáreia se poate
dispune liberarea de ráspundere penalá s-a impus necesitatea investigárii acestui
subiect, în final
ajungându-se la concluzia cá singurul temei al ráspunderii penale este
infractiunea si doar în
166
prezenta acesteia se poate pune problema liberárii de ráspundere penalá.
În acest context
propunem substituirea termenului „faptá ce contine semnele componentei de
infractiune” stipulat
în art.53 CP cu termenul „infractiune”. Totodatá propunem si modificarea
prevederilor art.51 CP
în care sá se mentioneze: „Singurul temei al ráspunderii penale este infractiunea”.
6. Prin liberarea de ráspundere penalá, în sensul dreptului penal
material, se întelege scutirea
persoanei care a comis o infractiune de la obligatia de a suporta pedeapsa
prevázutá de norma de
incriminare a legii penale, iar, în sensul dreptului penal procesual, se întelege
încetarea urmáririi
penale sau a procesului penal în privinta persoanei vinovate de sávârsirea unei
infractiuni.
7. Esenta liberárii de ráspundere penalá sub aspectul dreptului penal material
constá în scutirea
persoanei care a comis o infractiune de la realizarea obligatiei de a suporta
sanctiunea prevázutá
de norma de incriminare a legii penale, iar sub aspect procesual penal - în
scutirea acesteia de la
stabilirea si pronuntarea publicá, în numele legii, prin sentinta de condamnare a
pedepsei penale.
8. Temeiul liberárii de ráspundere penalá este inoportunitatea realizárii
ráspunderii penale în
prezenta minimului necesar de conditii prevázute de legea penalá pentru liberarea
de ráspundere
penalá a persoanei care a sávârsit o infractiune dacá reeducarea ei
poate fi obtinutá în afara
limitelor acestei ráspunderi.
9. Liberarea de ráspundere penalá a persoanei care a comis o infractiune
nu contravine
principiului constitutional „Prezumtia de nevinovátie” dacá ea va renunta la
dreptul sáu de a-i fi
doveditá vinovátia în sávârsirea infractiunii în cadrul unui proces judiciar
public. În acest context
propunem completarea prevederilor art.53 CP al RM cu sintagma „Pâná la
judecarea cauzei
penale în sedintá de judecatá publicá persoana nu poate fi liberatá de
ráspundere penalá dacá
pledeazá nevinovat”
10. Liberarea de ráspundere penalá se deosebeste de circumstantele care exclud
infractiunea prin
faptul cá poate avea loc doar dacá existá temeiul ráspunderii penale
adicá doar în prezenta
infractiunii, în timp ce ultimele circumstante exclud aprecierea faptei ca
infractiune si, în esentá,
exclud ráspunderea penalá.
11. Liberarea de ráspundere se deosebeste de liberarea de pedeapsá prin
specificul etapelor
procesual-penale. Institutiei liberárii de ráspundere îi este caracteristicá
perioada de pâná la
pronuntarea sentintei de condamnare iar institutiei liberárii de pedeapsá
– cea de dupá
pronuntarea sentintei de condamnare. Totodatá aceste douá institutii se
mai deosebesc si dupá
competenta organului cáreia îi apartine dreptul de liberare a persoanei. Astfel,
dreptul de liberare
de ráspundere penalá îi apartine procurorului si instantei de judecatá,
iar dreptul de liberare de
pedeapsá îl are doar instanta de judecatá.
167
12. Caracterul discretionar al institutiei liberárii de ráspundere penalá ne
permite sá o deosebim
de institutia înláturárii ráspunderii penale cáreia îi este caracteristic
caracterul imperativ,
încetarea urmáririi penale în temeiul amnistiei sau împácárii fiind o
obligatie si nu un drept al
organelor abilitate.
13. Legiuitorul nu a fost suficient de consecvent apreciind natura juridicá a
institutiei renuntárii
de buná voie la sávârsirea infractiunii, pe de o parte apreciind-o ca
circumstantá care exclude
incriminarea faptei si respectiv neexistind infractiune (art.26 si 27 CP),
iar pe de altá parte, ca
modalitate de liberare de ráspundere penalá (art.56 CP). Concluzionând
considerám cá
renuntarea de buná voie la sávârsirea infractiunii nu corespunde naturii
juridice a liberárii de
ráspundere penalá, fapt pentru care propunem excluderea art.56 CP si introducerea
în Capitolul
II „Infractiunea” unui nou articol art.27
1
„Renuntarea de buná voie la sávârsirea infractiunii”.
14. Nu toate cazurile de liberare de ráspundere penalá prevázute în
Partea specialá a CP
corespund naturii juridice a acestei institutii, unele din ele, dupá continutul
lor, corespunzând si
totodatá dublând prevederile circumstantei – renuntarea de buná voie la
sávârsirea infractiunii
(art.278 alin.6 CP; alin.2 art.337 CP). Din aceste considerente este
rationalá modificarea
respectivelor prevederi astfel încât sá stimuleze comportamentul pozitiv
post criminal al
infractorilor prin liberarea lor de ráspundere penalá.
15. Analiza coraportului prevederilor alin.2 al art.57 CP cu cele a
cazurilor de liberare de
ráspundere penalá din Partea specialá a CP au scos în evidentá multiple
coliziuni, înláturarea
rationalá a cárora au condus la concluzia eliminárii respectivului aliniat.
16. Ca o finalitate logicá a investigatiilor efectuate, urmárind scopul
perfectionárii institutiei
liberárii de ráspundere penalá, autorul propune un proiect de lege privind
modificarea legislatiei
penale nationale (Anexa 5)
Recomand,ri. Orice cercetare dá nastere altor cercetári, pe másura
aprofundárii cunostintelor
asupra institutiei liberárii de ráspundere penalá în contextul legislatiei
Republicii Moldova am
întálnit unele întrebári ce n-au putut fi cuprinse de prezentul studiu,
acestea fiind recomandate
pentru realizarea cercetárilor de perspectivá:
• Studierea institutiei liberárii de ráspundere penalá sub aspectul concurentei
modalitátilor
acesteia.
• Cercetarea si perfectionarea cadrului juridic privind ráspunderea pentru
neaplicarea sau
aplicarea ilegalá a modalitátilor de liberare de ráspundere penalá.
• Investigarea oportunitátilor de liberare de ráspundere penalá a
persoanelor juridice si
elaborarea propunerilor corespunzátoare în acest sens.
• Investigarea aspectelor procesuale si criminologice privind realizarea
liberárii de
ráspundere penalá la diferite etape ale procesului penal.
168
BIBLIOGRAFIE

1. Antoniu Gh., Bulai C., Ghivulescu Gh. Dictionar juridic penal.

Bucuresti: Editura
stiintificá si enciclopedicá, 1976. -274 p.
2. Arhiva Colegiului penal al Curtii Supreme de Justitie a Republicii
Moldova, Decizia
nr.1ra-59/2008 din 12.02.2008.
3. Arhiva Colegiului penal al Curtii Supreme de Justitie a Republicii
Moldova, Decizia
nr.1ra-779/2007 din 05.09.2007.
4. Arhiva Colegiului penal al Curtii de Apel Chisináu, Decizia nr.1a-223/08 din
20.02.2008.
5. Arhiva Judecátoriei Ciocana, mun.Chisináu, Dosar nr.1-374 din 08.12.2005.
6. Arhiva Judecátoriei Ciocana, mun.Chisináu, Dosar nr.1-493/2005 din 07.10.2005.
7. Arhiva Judecátoriei Ciocana, mun.Chisináu, Dosar nr.1-219/2005 din 27.04.2005.
8. Arhiva Judecátoriei Ciocana, mun.Chisináu, Dosar nr.1-204/05 din 27.04.2005.
9. Arhiva Judecátoriei Rîscani, mun.Chisináu, Dosar nr.1-33/08, 1-31/08, 1-
91/08 din
26.03.2008.
10. Arhiva Judecátoriei Ialoveni, Dosar nr.1-567/08 din 28.08.2008.
11. Arhiva Judecátoriei Centru, mun.Chisináu, Dosar nr.1-345/2006 din 28.02.2006.
12. Arhiva Judecátoriei Centru, mun.Chisináu, Dosar nr.1-1043/06 din 08.12.2006.
13. Arhiva Judecátoriei Centru, mun.Chisináu, Dosar nr.1-704/2006 din 29.06.2006.
14. Arhiva Judecátoriei Anenii Noi, Dosar nr.1-274/07 din 13.11.2007.
15. Arhiva Judecátoriei Anenii Noi, Dosar nr.1-210/07 din 14.09.2007.
16. Arhiva Judecátoriei Anenii Noi, Dosar nr.1-269/07 din 20.11.2007.
17. Arhiva Judecátoriei Anenii Noi, Dosar nr.1-304/07 din 25.12.2007.
18. Arhiva Judecátoriei Bálti, Dosar nr.1-15/2008 din 04.03.2008.
19. Arhiva Curtii de Apel Bender, Dosar nr.1a-121/08 din 05.022008.
20. Arhiva Judecátoriei Militare, mun.Chisináu, Dosar nr.1-21/2006 din 07.03.2006.
21. Arhiva Judecátoriei Buiucani, mun.Chisináu, Dosar nr.1-106/06 din 10.02.2006.
22. Arhiva Judecátoriei Buiucani, mun.Chisináu, Dosar nr.1-307/10 din 10302010.
23. Arhiva Judecátoriei Botanica, mun.Chisináu, Dosar nr.1-798/07 din 15.10.2007.
24. Arhiva Judecátoriei Botanica, mun.Chisináu, Dosar nr.1-106/10 din 01.03.2010.
25. Arhiva Judecátoriei Botanica, mun.Chisináu, Dosar nr.1-228/05 din 14.02.2005.
26. Arhiva Judecátoriei Botanica, mun.Chisináu, Dosar nr.1-811/07 din 28.09.2007.
27. A se vedea:Hotárârea Plenului CSJ cu privire la practica judiciará
în cauze despre
infractiuni sexuale, p.14, nr. 38 din 20.12.1999. Culegere, 2002, pag.319/
HP CSJ nr.7
169
din 29.08.1994 cu modificárile introduse prin HP CSJ nr.25 din
29.10.2001. Culegere,
2002, pag. 316-325
28. Arhiva Colegiului penal al Curtii Supreme de Justitie a Republicii
Moldova, Decizia
nr.1ra-238/2004 din 15.06.2004
29. Aramá E. Istoria dreptului românesc. Chisináu: Tipografia Centralá FEP. 1995.
-235 p.
30. Arhiva Procuraturii Anenii Noi, Ordonanta de încetare a urm. pen.
din 31.01.2010 pe
cauza penalá nr.2010250046
31. Arhiva Procuraturii Anenii Noi, Ordonanta de încetare a urm. pen.
din 25.03.2009 pe
cauza penalá nr.2009250072
32. Arhiva Procuraturii Anenii Noi, Ordonanta de încetare a urm. pen.
din 18.03.2009 pe
cauza penalá nr.2009250052
33. Arhiva Procuraturii Anenii Noi, Ordonanta de încetare a urm. pen.
din 11.02.2009 pe
cauza penalá nr.2008250384
34. Arhiva Procuraturii Anenii Noi, Ordonanta de încetare a urm. pen.
din 30.07.2009 pe
cauza penalá nr.2009250166
35. Arhiva Procuraturii Anenii Noi, Ordonanta de încetare a urm. pen.
din 31.07.2009 pe
cauza penalá nr.2009250190
36. Arhiva Procuraturii Anenii Noi, Ordonanta de încetare a urm. pen.
din 31.07.2009 pe
cauza penalá nr.2009250177
37. Arhiva Procuraturii sect.Râscani, mun.Chisináu Ordonanta de încetare a
urmáririi penale
din 15.06.2009 pe cauza penalá nr.2009020534
38. Arhiva Procuraturii sect.Ciocana, mun.Chisináu Ordonanta de încetare a
urmáririi penale
din 15.07.2008 pe cauza penalá nr.2007480459
39. Arhiva Procuraturii sect.Ciocana, mun.Chisináu Ordonanta de încetare a
urmáririi penale
din 28.06.2007 pe cauza penalá nr.2007480247
40. Arhiva Procuraturii sect.Ciocana, mun.Chisináu Ordonanta privind
suspendare
conditionatáa urmáririi penale din 15.07.2008 pe cauza penalá nr.2007480820
41. Arhiva Procuraturii sect.Ciocana, mun.Chisináu. Ordonanta de suspendare
conditionatáa
urmáririi penale pe c. p. nr.2007480139
42. Arhiva Procuraturii r-n Nisporeni, Ordonanta de suspendare conditionate
a urmáririi
penale pe cauza penalá nr.2007240097
43. Arhiva Procuraturii r-n Criuleni, Ordonanta de încetare a urmáririi
penale pe cauza
penalá nr.2009210005
170
44. Arhiva Procuraturii r-n Orhei, Ordonanta de încetare a urmáririi
penale pe cauza penalá
nr.2008278043.
45. Arhiva Procuraturii r-n Orhei, Ordonanta de încetare a urmáririi penale din
31.07.2009 pe
cauza penalá nr.2009270200.
46. Arhiva Procuraturii r-n Orhei, Ordonanta de încetare a urmáririi penale din
31.07.2009 pe
cauza penalá nr.2009270216.
47. Arhiva Procuraturii r-n Orhei, Ordonanta de încetare a urmáririi penale din
26.08.2009 pe
cauza penalá nr.98270261.
48. Arhiva Procuraturii r-n Orhei, Ordonanta de încetare a urmáririi penale din
15.07.2009 pe
cauza penalá nr.2006270383.
49. Arhiva Procuraturii r-n Orhei, Ordonanta de încetare a urmáririi penale din
12.03.2008 pe
cauza penalá nr.2008270022.
50. Arhiva Procuraturii r-n Orhei, Ordonanta de încetare a urmáririi penale din
21.10.2009 pe
cauza penalá nr.2009270079.
51. Arhiva Comisariatului de politie Orhei, Cauza penalá nr.2001270844.
52. Arhiva Judecátoriei sect. Ciocana, mun.Chisináu, Sentinta nr.1-374 din
08.12.05
53. Baltag D. Teoria generalá a dreptului. Cimislia. 1996. -329 p.
54. Baltag D.Vinovátia - temei sau conditie a ráspunderii juridice? In: Revista
Nationalá de
Drept. 2006, nr 6, p.18.
55. Barbáneagrá A. si altii. Codul penal al Republicii Moldova:
Comentariu. Chisináu:
Sarmis, 2009. -859 p.
56. Barbáneagrá A. si altii. Codul Penal comentat si adnotat. Chisináu: Cartier,
2005. 656 p.
57. Borodac A. Drept penal. Calificarea infractiunii. Chisináu: Stiinta, 1996. 200
p.
58. Borodac A. Eliberarea de ráspundere penalá si pedeapsá penalá. Chisináu. 1979,
60p.
59. Borodac A. si altii. Drept penal. Partea generalá, Chisináu, Editura
“Stiinta”, 1994, 368 p.
60. Borodac A. si altii. Manual de drept penal: Partea generalá. Chisináu:
Academia „Stefan
cel Mare”, 2005. 516 p.
61. Borodac A., Gherman M., Ráspunderea penalá. În: Legea si Veata. 2005, nr 11
p.4-6.
62. Borodac A. Gherman M. Calificarea infractiunilor. Chisináu: Tipografia
Centralá, 2006.
264 p.
63. Botnaru S. Cauzele care exclud caracterul penal al faptei în
reglementárile statutului
Curtii Criminale Internationale "Analele stiintifice ale Universitátii de Stat din
Moldova",
2004, nr.7, p.220
64. Botnaru S. si altii. Drept penal. Partea generalá. Chisináu: Cartier, 2005.
624 p.
171
65. Brânzá S. si altii. Drept penal. Partea specialá. Chisináu: Cartier, 2005. 804
p.
66. Brânzá S., Stati V. Conceptul „repetarea infractiunii": argumente în
favoarea excluderii
din Codul penal al Republicii Moldova "Revista Nationalá de Drept", 2007, nr.2,
pag.14
67. Bujor V. si altii. Elemente de criminologie. Chisináu: Stiinta, 1997. 86 p.
68. Bujor V., Larisa B. Drept penal comparat: (Partea generalá): Note de
curs. Chisináu
Univ. De criminologie, 2003. Tipogr. Orhei – 104p.
69. Bulai C. Drept penal Român. Partea generalá, Vol.I. Bucuresti: Sansa, 1992.
-284 p.
70. Bulai C., Manual de drept penal. Partea generalá. Bucuresti: ALL BECK, 1997.
224 p.
71. Capcelea V. Filozofia dreptului: Manual pentru institutiile de
învátámânt superior.
Chisináu: ARC, 2004. 570p.
72. Cernea E., Molcut E. Istoria statului si dreptului românesc. Bucuresti, 1999.
375 p.
73. Ciobanu I. Caracteristica criminologicá a delicventei juvenile si a minorilor
în Republica
Moldova. Analele stiintifice ale Universitátii de Stat. 1999, nr.2. p74- 79.
74. Codul de procedurá penalá al Republicii Moldova din 24.03.1961 //
Vestile R.S.S.M.,
1961, nr.10, art.42.
75. Codul de procedurá penalá al Republicii Moldova nr.122-XV din
14.03.2003 //
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.104-110/447 din 07.06.2003.
76. Codul penal al Republicii Moldova din 24.03.1961 // Vestile R.S.S.M.,
1961, nr.10,
art.41. – Chisináu, CUANT, 1997. 340 p.
77. Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002 // Monitorul
Oficial al R.
Moldova nr.128-129/1012 din 13.09.2002.
78. Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu sub redactia dr. Alexei
Barbáneagrá.
Chisináu: ARC, 2003. 836 p.
79. Codul penal al României din 21.07.1968, republicat în Monitorul
Oficial nr. 65 din 16
aprilie 1997, cu modificárile pâná la 25 martie 2008. (http://www.anp-
just.ro/interna/Codul%20Penal.pdf)
80. Codul Penal al României din 28.06.2004. Publicat în Monitorul
Oficial, Partea I nr.575
din. 29.06.2004.
(www.savethechildren.org.nz/romania/copiii_romania/.../Cod_Penal2004.pdf)
81. Constitutia Republicii Moldova din 29 iulie 1994 // Monitorul Oficial al R.
Moldova nr.1
din 12.08.1994.
82. Cusnir V., Berliba V. Aspecte juridico-penale ale evaziunii fiscale a
întreprinderilor,
institutiilor si organizatiilor. – Chisináu, Acad. “Stefan cel Mare” a
M.A.I. al R.
Moldova, 2002. – 208p.
172
83. Decizia Colegiului penal al Curtii Supreme de Justitie a Republicii
Moldova nr.1ra-
238/2004 din 15.06.2004. În cazul expirárii termenului de prescriptie,
sentinta de
condamnare se adoptá fárá stabilirea pedepsei cu liberarea de ráspundere penalá.
84. Declaratie de presa din 16 martie 2009 în Transparency International România.
Anexa 1.
http://www.transparency.org.ro/stiri/comunicate_de_presa/2009/16martie/Anexa1.pdf
85. Declaratia Universalá a Drepturilor Omului din 10.12.1948, aderat la
Declaratie prin
Hotárârea Parlamentului R. Moldova nr.217-XII din 28.07.1990 // Drepturile
Omului,
Acte legislative internationale si regionale, Ed. Epigraf, Chisináu, 2005 –p.207.
86. Dict. Expl. al limbii române. Bucuresti: Univers Enciclopedic, 1998.1192 p.
87. Dobrinoiu V. si altii. Drept penal. Partea generalá. Bucuresti: ATLAS LEX,
1994. 119 p.
88. Dobrinoiu V., Pascu I. Drept penal partea generalá. Note de curs. Bucuresti,
1992. 223 p.
89. Dolea I. Asigurarea drepturilor persoanei în probatoriul penal.
Autoref. Tezei de dr.
habilitat în drept. Chisináu, 2009. 44p.
90. Dolea I. si altii. Drept procesual penal. Editia I. Chisináu: Cartier, 2005.
960 p.
91. Dvoracec Maria V. Istoria dreptului românesc. Iasi, 1992, 342 p.
92. Gh. Gladchi Noi temeiuri ale liberárii de ráspundere penalá:
necesitate si probleme de
aplicare. "Analele stiintifice ale Universitátii de Stat din Moldova", 2004, nr.7,
p.258
93. Gladchi Gh. Noi temeiuri ale liberárii de ráspundere penalá:
necesitate si probleme de
aplicare "Analele stiintifice ale Universitátii de Stat din Moldova", 2004, nr.7,
pag.258
94. Gladchi Gh. Principiul vinovátiei în dreptul penal. Analele
stiintifice ale Academiei
„Stefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
Stiinte
socioumane. Editia a IX-a. Chisináu, 2009. p.29-32.
95. Gladchi Gh. si altii. Noua legislatie penalá si procesual penalá (Relaizári
si controverse.
Impactul asupra detentiei). Chisináu: „Helmah-exim” SRL, 2007. 240 p.
96. Gladchi Gh. Victimologie criminologicá. Autoref. Tezei de dr.
habilitat în drept.
Chisináu, 2005. 44p.
97. Gladchi Gh. Victimologie criminologicá. Tezá de dr. habilitat în
drept. Chisináu, 2005.
353p.
98. Gladchi Gh., Glavan B. Notiunea si continutul ráspunderii penale. "Revista
Nationalá de
Drept", 2010, nr.1, p.19-27.
99. Gladchi Gh., Glavan B. Perfectionarea másurilor încurajatoare prevázute de
Legea penalá
a RM în combaterea criminalitátii transnationale // Conferinta stiintifico-
practicá
internationalá: Cooperarea internationalá a organelor de drept în prevenirea si
combaterea
criminalitátii transnationale. 5-6 noiembrie 2009. p.131-138.
173
100. Gladchi Gh., Greu C. Conceptul si esenta vinovátiei penale. "Revista
Nationalá de
Drept", 2008, nr.2, p.54-60.
101. Glavan B. Analiza juridicá a trásáturilor caracteristice ale notiunii
ráspunderii penale
prevázute de art.50 al CP al RM. Anuar stiintific, ed. a IX-a, Probleme
actuale ale
prevenirii si combaterii criminalitátii, Chisináu, 2009. p.233-241.
102. Glavan B. Aspecte juridico-penale privind liberarea de ráspundere
penalá a minorilor
(art.54 CP al RM). Legea si viata, 2008, nr.12, p.34-42.
103. Glavan B., Capatiná I. Evolutia institutiei liberárii de ráspundere penalá e
parcursul celei
de-a doua jumátáti a sec.XX. Avocatul poporului, 2009, nr.5-6. p.1-3.
104. Glavan B. Liberarea de ráspundere penalá a participantilor la actul
de terorism //
Materialele Conferintei stiintifico-practice internationale: Prevenirea #i
combaterea
terorismului: actualit&i #i perspective. 18 mai 2006. Chisináu. p.298-302.
105. Glavan B. Liberarea de ráspundere penalá a persoanelor care au comis
infractiuni privind
circulatia ilegalá a substantelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor. Anuar
stiintific,
ed. a VIII-a, Probleme actuale ale prevenirii #i combaterii criminalit&ii,
Chisináu, 2008.
p.176-184.
106. Glavan B. Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá –
mijloc juridic de
combatere a sustragerilor de valori istorico-culturale // Conferinta
stiintifico-practicá
internationalá: Protec&ia juridic a valorilor culturale 'n Republica
Moldova. 21-22
septembrie 2008, Chisináu. p.195-199.
107. Glavan B. Liberarea de ráspundere penalá în reglementarea juridico-penalá
a Republicii
Moldova de pâná la mijlocul sec.XX. Legea si viata, 2009, nr.4, p.20-22.
108. Glavan B. Liberarea de ráspundere penalá în reglementarea juridicá a
statelor fostei
URSS. Revista Nationalá de Drept, nr.5-6 Chisináu 2010. p.94-99.
109. Glavan B. Locul renuntárii de buná voie la sávârsirea infractiunilor în
sistemul normelor
penale ale Republicii Moldova. Analele stiintifice ale Academiei „Stefan
cel Mare” a
Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Chisináu, 2008. p.93-96.
110. Hanga V. Istoria dreptului românesc. Dreptul cutumiar. Iasi: 1993, 146p.
111. Hotárârea Plenului Curtii Supreme de Justitie a Republici Moldova
despre practica
aplicárii de cátre instantele judecátoresti a legislatiei în cadrul
examinárii cauzelor
privind infractiunile sávârsite de minori nr.37 din 12.11.1997. "Culegere
de hotárâri
explicative". Chisináu, 2002, p.263.
174
112. Hotárârea Plenului Curtii Supreme de Justitie a Republici Moldova Cu privire
la practica
judiciará în cauzele penale privind minorii nr.39 din 22.11.2004.
Buletinul Curtii
Supreme de Justitie a Republicii Moldova, 2005, nr.7, p.6.
113. Hotca M.Drept penal: partea generalá. Bucuresti: C.H.Beck, 2007, 708 p.
114. Ionus R.G. Consideratii generale privind cauzele care înláturá
caracterul penal al faptei
prevázute de Codul penal al României "Revista Nationalá de Drept", 2006, nr.5, p.70
115. Istoria dreptului românesc în trei volume Vol.I, coordonator prof.
univ. dr. docent Ioan
Ceterchi. Bucuresti: Acad.R.S.R., 1980. 664 p.
116. Istoria dreptului românesc în trei volume Vol.II, coordonator prof. univ.
dr. docent Ioan
Ceterchi. Bucuresti: Acad.R.S.R., 1984, 439 p.
117. Istoria dreptului românesc în trei volume Vol.II, Partea II,
coordonator prof. univ. dr.
docent Ioan Ceterchi. Bucuresti: Acad.R.S.R., 1984, 501 p.
118. Larii I. Criminologie. Min. Afacerilor Interne. Acad. „Stefan cel Mare”.
-Chisináu, 2004.
150 p.
119. Lascu M., Liberarea de ráspundere penalá în legáturá cu cáinta activá
prevázutá în noul
Cod penal al Republicii Moldova, "Revista Nationalá de Drept", 2003, nr.3, p.12-14.
120. Legea Republicii Moldova nr. 141-XIII, din 7 iunie 1994 / Monitor
nr.6/43 din
30.06.1994
121. Legea Republicii Moldova Nr.277-XVI din 04.11.2005 / Monitorul
Oficial al R.
Moldova nr.161-163/795 din 02.12.2005
122. Macari A. Infractiunea si semnele ei. În: „Revista Nationalá de Drept”. 2002,
nr.5, p.34-
36.
123. Macari I. Dreptul penal al Republicii Moldova; Partea generalá, Chisináu
2002, CEUSM.
398 p.
124. Marit A.- Cauze care înláturá vinovátia ca urmare a justificárii
lor sociale. In: Revista
Nationalá de Drept. 2006, nr.4, p.51.
125. Molcut E., Oancea D. Drept Roman. Bucuresti: “SANSA”-S.R.L., 1995. 342 p.
126. Narcis Giurgiu Drept penal,: doctriná, legislatie, jurisprudentá– Ed.a
2-a – Iasi: Cantes,
2000.
127. Negoitá F. Istoria statului si dreptului românesc, Bucuresti: ROMÂNIA
DE MÂINE,
2000. 212 p.
128. Nistoreanu Gh, Boroi A. Drept penal. Partea generalá. Bucuresti: ALL Beck.,
2002. 344
p.
175
129. Nistoreanu Gh. si altii. Drept procesual penal. Partea generalá. Ed.
Continent XXI,
Bucuresti, 1994. – 188p.
130. Odagiu I., Circumstantele agravante. Tezá de doctorat. Bucuresti, 2005. 163p.
131. Pactul international cu privire la drepturile civile si politice din
16.12.1966, ratificat prin
Hotárârea Parlamentului R. Moldova nr.217-XII din 28.07.90, în vigoare
pentru
Republica Moldova din 26 aprilie 1993.
132. Pascu I., Legitima apárare în noua reglementare. În: Revista de Drept
Penal. 2003, nr 1,
p.34
133. Rezolutia de la Beijing a ONU nr.40/33 din 29.II.1995.
134. Simion L. Ráspunderea penalá ca institutie fundamentalá a dreptului
penal "Legea si
viata", 2010, nr.1, p.47
135. Todosiu M. Cauzele justificative. în R.D.P. nr.3/1998. p.106.
136. Ulianovschi X. Ráspunderea penalá a minorilor „Revista Nationalá de Drept”,
2002, nr.3,
p.10
137. Ungureanu A. Drept penal român. Partea generalá. Bucuresti: Lumina Lex, 1995.
463p.
138. Vezi materialele cauzei penale nr.2009158030 arhiva Procuraturii militare
Cahul.
139. Vezi Sentinta nr.1-19/07 arhiva Judecátoriei Centru mun. Chisináu.
140. Vrabie G., Popescu S. Teoria generalá a dreptului. Iasi:Editura
Stefan Procopiu, 1993.
197p.
141. Anexceen C. Crpyxrypa conercxoro npana. Mocxna: Rpnµ. nnr., 1975. 258c.
142. Annxnepon, X. Ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn n cnxsn c µexrentntm
pacxaxnnem //3axonnocrt. - 1999. - N.5. - c. 17-21.
143. Annxnepon, X. Ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn n cnxsn c nsmenennem
oôcranonxn. //3axonnocrt. -1999. - N 7. - c.12 – 14.
144. Anronon A. ¡exrentnoe pacxaxnne xax ocnnanne ocnoôoxµennx or
yrononnoñ
ornercrnennocrn, Anrope]. ¡nccep. na concx. yu. cren. xanµ. mp. nayx. Tomcx 2000.
26c. http://dissertation1.narod.ru/avtoreferats2/av161.htm
145. Faônñ H.A. Vrononnoe npano Pecnyônnxn Fenapyct: Oômax uacrt: Koncnexr
Hexnnñ. -
Mnncx, Teceñ, 2000. 288c.
146. Farpnñ-Baxmaron H.B. Vrononnax ornercrnennocrt n naxasanne. Tp. Bte. Bx. MB¡
CCCP, 1969 N-24. c.71-87.
147. Faynnn R. Ocnonannx, ncxnmuammne npecrynnocrt µexnnx: Vueô . nocoône . Knen,
VMK BO, 1989, 48c.
176
148. Fenxen B. Hnunocrt npncrynnnxa n conercxom yrononnom npane: A]rope].
¡nc.
xanµ. mpnµ. nayx. Hennnrpaµcxnñ rocyµapcrnenntñ ynnnepcnrer nm. A. A. Xµanona.
Rpnµnuecxnñ ]axyntrer. -Hennnrpaµ., 1963. -19c.
149. Fepxannn A. A. Bonpoct ocnoôoxµennx or yrononnoñ ornercrnennocrn n
Pecnyônnxe Fenapyct / Xypnan "Iocyµapcrno n npano", 2006. - c.96-100.
150. Fpañnnn ×. M. Vrononntñ saxon n ero npnmenenne. Mocxna, Rpnµnuecxax
nnreparypa, 1967, 239 c.
151. Fpañnnn ×. M. Vrononnax ornercrnennocrt n ee ocnonanne n conercxom
yrononnom
npane, Hsµ-no ¯Rpnµnuecxax nnreparypa¯. Mocxna, 1963. 275c.
152. Bacnntencxnñ A. Ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn xax cpeµcrno
ee
µn]]epennnannn // Rpnµnuecxne sanncxn ×pocnancxoro rocyµapcrnennoro
ynnnepcnrera H.I. ¡emnµona. Btn.7. -×pocnannt, 2003. -c.155 – 162
153. Bnrrenôepr I.F. Ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn n naxasannx
c
npnmenennem mep oômecrnennoro nosµeñcrnnx. Anrope]. µnc. µ-pa mpnµ. nayx.
-
Xaptxon, 1969. - 38c.
154. Bnaµnmnpon B.A., Hxnynon R.H. Oôcroxrentcrna, ncxnmuammne oômecrnennym
onacnocrt µexnnx. Vueônoe nocoône. Mocxna., 1970. 112 c.
155. Bonxon F.C., ¡erepmnnncrnuecxax npnpoµa npecrynnoro noneµennx, Kasant
1975. -
110c.
156. Btpacrañxnn B. Vcnonno-µocpounoe ocnoôoxµenne - npano, a ne
oôxsannocrt cyµa
"Poccnñcxax mcrnnnx", 1999 r., N 7, c.44
157. Iayxman, H. Vrononno-npanonax ôoptôa c reppopnsmom. //3axonnocrt. -2001. - N
5. -
c.5 – 7
158. Iepnenson, A. A. Honxrne npecrynnennx n conercxom yrononnom npane. –
Mocxna,
Iocmpnsµar,1955. -55c.
159. Ionnx R. B. Meroµ yrononnoro npana. Xypnan poccnñcxoro npana. -2000. - N 1.
- c.
69 - 75.
160. Iononxo H. B. Ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn n
ocnoôoxµenne or
yrononnoro npecneµonannx: coornomenne nonxrnñ. // Iocyµapcrno n npano. 2000. N
6. c.41 - 51
161. Ipomenoñ R.M., Ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn n craµnn cyµeônoro
pasônparentcrna, Vueônoe nocoône. Xaptxon, 1979. 82c.
162. ¡annnmx, C. A. Bonpoct ocnoôoxµennx or yrononnoñ ornercrnennocrn.
Hpanoneµenne. -1987. - N 3. - c.85 – 91
177
163. ¡oôponontcxax T. H. Oô nsmenennn nopxµxa npexpamennx yrononntx µen n
nexoroptx cnopntx npoônemax npanocyµnx // Koncrnrynnx CCCP n µantneñmee
yxpennenne saxonnocrn n npanonopxµxa. - Mocxna. 1979. - c.177-178.
164. ¡ypmanon H.¡. Honxrne npecrynnennx. Mocxna. 1948. 311 c.
(http://www.pravo.vuzlib.net/book_z1555.html)
165. Eneoncxnñ, B. A. Vrononnoe naxasanne n nocnnranne nosnrnnnoñ
ornercrnennocrn
nnunocrn :Vueônoe nocoône Mnnncrepcrno nnyrpennnx µen CCCP. Pxsancxax
ntcmax mxona.-Pxsant,1979. -84c.
166. Enµontnena A. Hncrnryr ocnoôoxµennx or yrononnoñ ornercrnennocrn:
reopernuecxne, saxonoµarentnte n npanonpnmennrentnte npoônemt. ¡nc. … µox.
mpnµ. nayx. Mocxna, 2005. -389 c.
167. Xyxon T. I. VIOHOBHO-HPABOBA× HPHPO¡A ¡OFPOBOH•HOIO OTKA3A
OT HPECTVHHEHH× Côopnnx nayuntx rpyµon mpnµnuecxoro ]axyntrera
CenKanITV, 2005. (http://www.ncstu.ru)
168. 3aropoµnnxon H.H.. Conercxoe yrononnoe npano. Mocxna, Rpnµnuecxax nnreparypa,
1976. 568 c.
169. Hnanon B.¡. ¡oôponontntñ orxas or conepmennx npecrynnennx. Mocxna, 1982.
-56c.
170. Hnanunn A. O cnennantntx nnµax ocnoôoxµennx or yrononnoñ
ornercrnennocrn” //
Axryantnte npoônemt npanoneµennx: Côopnnx resncon nayunoñ cryµenuecxoñ
xon]epennnn mpnµnuecxoro ]axyntrera ×pIV. ×pocnannt: Hsµ-no ×pocn. yn-ra,
2000.
Btn.2. c. 52-53.
171. Hnoramona-Xerañ, H. B. Konxypennnx nopm npn ocnoôoxµennn or yrononnoñ
ornercrnennocrn /H. B. Hnoramona-Xerañ. //Hpanoneµenne. -2001. - N 6. - c.116 – 128
172. Kapnymnn M. H., Kypnxnµcxnñ B. H.. Vrononnax ornercrnennocrt n
cocran
npecrynnennx. Mocxna, "Rpnµnuecxax nnreparypa". 1974, 232c.
173. Kennna C.I. Teopernuecxne nonpoct ocnoôoxµennx or yrononnoñ
ornercrnennocrn.
Mocxna, Hayxa, 1974. 233c.
174. Kennna C.I. Teopernuecxne npoônemt ocnoôoxµennx or yrononnoñ ornercrnennocrn
// Anrope]. µncc... µoxr. mpnµ. nayx. Mocxna, 1975, 30c.
175. Kosauenxo H. Vrononnax ornercrnennocrt Mepa n ]opma ntpaxennx.
Cnepµnoncx
1987. 48c.
176. Kosauenxo H., Cnmaxona H. Ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn
na
nesaxonnte µeñcrnnx c napxornuecxnmn cpeµcrnamn n ncnxorponntmn nemecrnamn
// Vrononnoe npano. – Mocxna, Hnren-Cnnres, 2003, N 1. - c.52-54
 178
177. Konomeen B. ×nxa c nonnnnoñ: nonax rpaxronxa // Poccnñcxax mcrnnnx.
- 1997. -
N10. - c.35-36
178. Kommenrapnn x Vrononno-nponeccyantnomy xoµexcy. PCCP /Orn. peµ. B.H.
Paµuenxo; noµ peµ. B.T. Tomnna. 5- e nsµ., nepepaô. n µon. – Mocxna,
Rpañr-M,
2001. - 815c.
179. Kocrpona M. O Conepmencrnonanne xstxonoro ntpaxennx xareropnn
"npecrynnenne" n yrononnom saxone. Hpoônemt conepmencrnonannx n npnmenennx
saxonoµarentcrna o ôoptôe c npecrynnocrtm: Marepnant Bcepoccnñcxoñ nayuno-
npaxrnuecxoñ xon]epennnn, nocnxmennoñ 95-nernm Famxnpcxoro
rocyµapcrnennoro ynnnepcnrera. !acrt I. – [online]. V]a: PHO Fam IV,
2004.
http://www.kalinovsky-k.narod.ru/b/ufa20042/kostrova.htm (citat 13.01.2009).
180. Kocrpona M.F. Hncrnryr ocnoôoxµennx or yrononnoñ ornercrnennocrn n
cnxsn
µexrentntm pacxaxnnem: nornxo-xstxonoñ acnexr. Hpoônemt npornnoµeñcrnnx
npecrynnocrn n conpemenntx ycnonnxx: Marepnant mexµynapoµnoñ nayuno-
npaxrnuecxoñ xon]epennnn 16-17 oxrxôpx 2003. !acrt III.- [online]. V]a:
PHO
FamIV, 2004. - 224c. [online] http://www.kalinovsky-k.narod.ru/b/ufa20041/index.htm
181. Kpentmen A. ¡exrentnoe pacxaxnne xax ocnonanne ocnoôoxµennx or
yrononnoñ
ornercrnennocrn: Anrope]. µncc.xanµ. mpnµ. nayx. Hnxnnn Honropoµ, 2000. 26c.
182. Kyµpxnnen B. Oô¡exrnnnax cropona npecrynnennx. Mocxna, Iocmpnsµar,
1960.
244c.
183. Kyµpxnnen B., Hpano n noneµenne, Mocxna, Rpnµnuecxax nnreparypa, 1978. 191c.
184. Kysnenona H., ¡oôponontntñ orxas or npecrynnennx n conercxom yrononnom
npane//
Becrnnx Mocxoncxoro ynnnepcnrera. Btn. 1. 1955. c.10 – 15.
185. Kypnnon F. A. Hayunte ocnont xnann]nxannn npecrynnennñ. Hsµ-no Mocx.
yn-ra,
1976, 182c.
186. Kypnxnµcxnñ B.H. Vrononnax ornercrnennocrt n mept oômecrnennoro nosµeñcrnnx.
– Mocxna, Rpnµ. nnr., 1965. - 140c.
187. Kypc poccnñcxoro yrononnoro npana. Oômax uacrt /Hoµ peµ. B.H. Kyµpxnnena,
A.B.
Haymona. M.: Cnapx, 2001. 767c.
188. Kypc conercxoro yrononnoro npana !acrt oômax Tom 1. /Orn. peµ. H. A.
Fenxen, M.
¡. Bapropoµcxnñ. –Hennnrpaµ, Hennnrpaµcxnñ rocyµapcrnenntñ ynnnepcnrer nm.
A. A. Xµanona. -1968. -646 c.
179
189. Kypc conercxoro yrononnoro npana: Haxasanne. B 6-rn romax: !acrt
oômax. T. 3 /
Hrnaron A.H., Kennna C.I., Konanen M.H., Kpnrep I.H., n µp.; Peµxon.:
Hnonrxoncxnñ A.A., Pomamxnn H.C., !xnxnaµse B.M. - M.: Hayxa, 1970. - 350c.
190. Kypc conercxoro yrononnoro npana: Hpecrynnenne. B 6-rn romax: !acrt oômax. T.
2 /
Hnonrxoncxnñ A.A.; Peµxon.: Hnonrxoncxnñ A.A., Pomamxnn H.C., !xnxnaµse B.M.
– Mocxna, Hayxa, 1970. - 516c.
191. Kypc yrononnoro npana. Oômax uacrt. Tom 1: Vuenne o npecrynnennn. Vueônnx µnx
nyson / Hoµ peµ. H..Kysnenonoñ, H.M.Txxxonoñ.- M. – Hsµarentcrno 3epnano.
–
1999. – 592c.
192. Kypc yrononnoro npana. Tom 1. Oômax uacrt. Vuenne o npecrynnennn /
Hoµ peµ.
H.. Kysnenonoñ, H.M. Txxxonoñ. M.: HK¡ "3epnano-M", 2002. 465c.
193. Kypc yrononnoro npana. Oômax uacrt. Tom 2. Oômax uacrt. Vuenne o naxasannn.
Hoµ
peµ. H.. Kysnenonoñ, H.M. Txxxonoñ. M., HK¡ 3epnano-M, 2002. 464c.
194. Kymnapen B. A. Hpoônemt ronxonannx nopm yrononnoro npana o
µexrentnom
pacxaxnnn //Rpnµnuecxnñ mnp. 2002. N 1. - c.44 - 50.
195. Kymnapen B.A. Ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn no nopmam
Ocoôennoñ uacrn Vrononnoro xoµexca Poccnn // Aµnoxarcxax npaxrnxa. - M.: Rpncr,
2001, N 3. - c.17-21
196. Heonrtencxnñ B.A. Ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn. Anrope].
¡ncc...xanµ. mpnµ. nayx. - Camapa, 2002. - 44c.
197. Hoôanona A. Oô ocnoôoxµennn or yrononnoñ ornercrnennocrn sa saneµomo
noxnte
noxasannx, saxnmuennx +xcnepra nnn nenpannntntñ nepenoµ "Poccnñcxax mcrnnnx",
1997 r., N 9, c.25
198. Hyxamon A. ¡exrentnoe pacxaxnne xax ocnonanne ocnoôoxµennx or
yrononnoñ
ornercrnennocrn. Rcrnnnx Fenapycn: Rpnµnuecxnñ nayuno-npaxrnuecxnñ xypnan.
Fenapyct. -Mnncx, 2002, N4 (http://www.justbel.info/2002-4/art16.htm)
199. Hyxamon A., ¡exrentnoe pacxaxnne xax ocnonanne ocnoôoxµennx or
yrononnoñ
ornercrnennocrn. Rcrnnnx Fenapycn, N4 2002 (http://www.justbel.by.ru/2002-
4/art16.htm).
200. Maromeµon A. A. Vrononnax ornercrnennocrt n ocnoôoxµenne or nee:
+nonmnnx
npanontx nosspennñ n conpemennocrt. Anrope]. µnc. ... xanµ. mpnµ. nayx. - Mocxna,
1998. - 57 c.
180
201. Manxon B. H. Knann]nxannx nonropntx npecrynnennñ, conepmenntx
ocnoôoxµenntmn or yrononnoñ ornercrnennocrn // Conercxax mcrnnnx. 1967 N 20.
c. 5—33
202. Mantnen, B. Manosnaunrentnocrt µexnnx n yrononnom npane. //3axonnocrt. -1999.
-
N 1. - c. 17 - 21.
203. Marneena R, Cymnn A.. Ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn n
cnxsn c
µexrentntm pacxaxnnem. // Poccnñcxax mcrnnnx. 2001. N 9. c. 61-62.
204. Mnxañnon, B. Hpnsnaxn µexrentnoro pacxaxnnx. //Poccnñcxax mcrnnnx. -1998. N
4. -
c.5 – 7
205. Honnxon B. A. Ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn. ¡ncceprannx
na
concxanne yuenoñ crenenn xanµnµara mpnµnuecxnx nayx, Kpacnoµap, 2003. – 186c.
206. Haymon A. B. Hpanonte nocneµcrnnx ocnoôoxµennx nnnonnoro or yrononnoñ
ornercrnennocrn //Conercxax Rcrnnnx. 1976. N 20, c. 10-12.
207. Hayuno-npaxrnuecxnñ xommenrapnñ x Vrononnomy Koµexcy Poccnñcxoñ eµepannn
n µnyx romax. Tom nepntñ H.Honropoµ.: HOMOC. 1996. 624c.
208. Hoñ H.C. Honoe n rpaxronxe ocnonntx yrononno-npanontx nonxrnñ//
Conercxoe
yrononnoe npano. 1982. N7. - c.91-103.
209. Oneson H.A. K nonpocy oô oôcroxrentcrnax, ycrpanxmmnx oômecrnennym onacnocrt
n npornnonpannocrt µexnnx n conercxom yrononnom npane. Amxaôaµ, "H"M, 1972.
103c.
210. Ocnnon H.H. Teopernuecxne ocnont nocrpoennx n npnmenennx yrononno-
npanontx
canxnnñ. Axcnonornuecxne acnexrt. –Hennnrpaµ, Hennnrpaµcxnñ rocyµapcrnenntñ
ynnnepcnrer nm. A. A. Xµanona, HIV,1976. -135c.
211. Hannon H. E. Vrononno-nponeccyantnoe saxonoµarentcrno n yrononntñ
saxon
(coornomenne n npoônemt npnmenennx). Monorpa]nx. Mocxna, 1999. - 224c.
212. Hantxo K. A. ¡oôponontntñ orxas or npecrynnennx no conercxomy yrononnomy
npany.
Boponex: Hsµ-no Boponex, yn-ra, 1975. -147c.
213. Hecnxxac B. !. Vrononnax ornercrnennocrt n ocnoôoxµenne or ne#.
Vueônoe
nocoône. Mnncx, MBB MB¡ CCCP, 1988. - 64c.
214. Hnonrxoncxnñ A.A. Vuenne o npecrynnennn no conercxomy yrononnomy npany. - M.:
Iocmpnsµar, 1961. - 666c.
215. Hycronax H. H. Hpexpamenne yrononnoro µena n craµnn npeµnapnrentnoro
paccneµonannx c ocnoôoxµennem nnna or yrononnoñ ornercrnennocrn :Cr. cr.
6-9
181
VHK PCCP : Anrope]epar µncceprannn na concxanne yuenoñ crenenn xanµnµara
mpnµnuecxnx nayx. -!enxônncx, 2001. -30c.
216. Hycronax H. H. Hpexpamenne yrononnoro µena n craµnn npeµnapnrentnoro
paccneµonannx c ocnoôoxµennem nnna or yrononnoñ ornercrnennocrn, cr. cr.6-9
VHK PCCP : ¡nc. ... xanµ. mpnµ. nayx : 12.00.09 : Exarepnnôypr, 2001 195 c.
217. Poccnñcxoe saxonoµarentcrno X-XX nexon,B-9r.-T.6:3axonoµarentcrno nepnoñ
nononnnt XIX nexa-M., 1984.p.206. citat dupá Enµontnena A. Hncrnryr
ocnoôoxµennx or yrononnoñ ornercrnennocrn: reopernuecxne, saxonoµarentnte n
npanonpnmennrentnte npoônemt. ¡nc. … µox. mpnµ. nayx. Mocxna, 2005., c.19.
218. Poccnñcxoe saxonoµarentcrno X-XX nexon. B 9r. T.8 Cyµeônax pe]opma M. 1984.
p.
397.citat dupá Honnxon B. A. Ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn,
¡ncceprannx na concxanne yuenoñ crenenn xanµnµara mpnµnuecxnx nayx, Kpacnoµap –
2003, c.13-17.
219. Pexomenµannx N R (92) 16 Komnrera Mnnncrpon Conera Enpont o
Enponencxnx
npannnax no oômnm canxnnxm n mepam (npnnxra 19.10.1992)
http://rusofis.ru/mezhdunarodnoe-zakonodatelstvo/print:page,1,7744-rekomendatsija-
N-
R-92-16-komiteta-ministrov-soveta-evropyo-evropejskih-pravilah-po-obschim-
sanktsija-
m-i-meramprinjata-19101992.html
220. Poccnñcxoe yrononnoe npano. Oômax uacrt. Vueônnx, Tom 1 / Hoµ peµ.
npo].
H.B.Hnoramonoñ-Xerañ, B.C.Komnccapona n A.H.Papora. Mocxna, Hpocnexr, 2007. -
528c.
221. Poccnñcxoe yrononnoe npano. Oômax uacrt: Vueônnx./ Hoµ peµ.
B.H.Kyµpxnnena,
A.B.Haymona. – Mocxna, Cnapx, 1997.- 454c.
222. Caônnnn C.H., Tynnna A.×. Honxrne n nnµt ocnoôoxµennx or yrononnoñ
ornercrnennocrn nnn naxasannx. Cnepµnoncx 1987. 56c.
223. Caônron P. A. Knann]nxannx noneµennx nnna nocne conepmennx nm
npecrynnennx.-
Omcx: Btcmax mxona mnnnnnn MB¡ CCCP. 1986. 126c.
224. Canxnn A.B. ¡exrentnoe pacxaxnne – cnoôoµa or ornercrnennocrn //
Poccnñcxax
mcrnnnx. – 1997. - N 12. – c.35 – 37.
225. Canxnn A.B. ¡exrentnoe pacxaxnne n npecrynnennn: npanonte n
xpnmnnanncrnuecxne npoônemt. Anrope]. µncc.µoxr. mpnµ. nayx. - Mocxna,
2002.-
56c.
182
226. Canranon A.H. Oô yrononnoñ ornercrnennocrn n ee nponeccyantnom
ntpaxennn//Becrn. HIV. 1972. N 23. &xonomnxa, ]nnoco]nx, npano. Btn. 4.
c.125-
129.
227. Cnepuxon B.B. ¡exrentnoe pacxaxnne n nopmax Oômeñ n Ocoôennoñ uacreñ VK P
// Poccnñcxax mcrnnnx. 2001. N2.- c.62-63;
228. Cnepuxon, B. B. Axryantnte nonpoct ocnoôoxµennx or yrononnoñ ornercrnennocrn
n cnxsn c µexrentntm pacxaxnnem. //Iocyµapcrno n npano. -1999. - N 12. - c. 53 -
60
229. Cemepnena H.K.. Ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn
neconepmennonernnx c npnmenennem mep nocnnrarentnoro xapaxrepa, Anrope]. µnc.
... xanµ. mpnµ. nayx / Cemepnena H.K. - Cnepµnoncx, 1969. - 27c.
230. Cemnn A. Ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn n cnxsn c
nosnrnnnoñ
nocrxpnmnnantnoñ µexrentnocrtm "3axon n xnsnt", 2006 r., N 9, c.42
231. Cepreena, T. H. Bonpoct nnnonnocrn n nnnt n npaxrnxe Bepxonnoro Cyµa CCCP no
yrononntm µenam Axaµemnx nayx CCCP. Hncrnryr npana. - Mocxna; Hennnrpaµ,
Hsµ-no AH CCCP,1950. -183c.
232. Cnonapn n +nnnxnoneµnn na Axaµemnxe. (¡exnne n yrononnom npane —
axr
ocosnanno-nonenoro noneµennx uenonexa n ]opme µeñcrnnx nnn ôesµeñcrnnx,
nonn#xmne oômecrnenno onacnte nocneµcrnnx. ¡exnne xnnxercx oôxsarentntm
npnsnaxom coôtrnx npecrynnennx n oô¡exrnnnoñ cropont npecrynnennx xax
+nemenra cocrana). http://dic.academic.ru/dic.nsf/ruwiki/371617
233. Cnyrcxnñ H. H. Oôcroxrentcrna, ncxnmuammne yrononnym ornercrnennocrt.
Hennnrpaµ, 1956. 118c.
234. Cmontnnxon B.E. ¡annocrt n yrononnom npane. Mocxna, Rpnµ. nnr. 1973. 144c.
235. Conercxoe yrononnoe npano. Oômax n ocoôenax uacrn. Vueônnx / Hoµ
peµ.
Cononanona R.B. Mocxna Rpnµ. Hnr., 1981.- 464c.
236. Conercxoe yrononnoe npano. Oômax uacrt /Hoµ peµ. I.A.Kpnrepa,
H..Kysnenonoñ, R.M.Txauencxoro. –Mocxna, MIV, 1988. -368c.
237. Conercxoe yrononnoe npano. Oômax uacrt. Hoµ peµ. B. ¡. Mentmarnna n
µp. –
Mocxna, MIV, 1969, -458c.
238. Conercxoe yrononnoe npano. !acrt Oômax. Hoµ peµ. E.A.Cmnpnona,
A.B.×xynona. Knen 1973. 306c.
239. Conercxoe yrononnoe npano. !acrt Oômax. Vueônnx / Hoµ peµ.
H.H.Ipnmaena n F.B.3µpanomtcnona. Mocxna, Rpnµ. Hnr., 1982. 440c.
183
240. Conercxoe yrononnoe npano. !acrt Oômax. Vueôno-meroµnuecxoe nocoônem. Hoµ
peµ. H.A.Orypnona n A.B.Haymona. Bonrorpaµ. 1973. - 100c.
241. Cononten P. Cnennantnte nnµt ocnoôoxµennx or yrononnoñ ornercrnennocrn
//
3axonnocrt, 2001, N 11. . - c.29 - 30.
242. Crenanon B. Ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn n cnxsn c npnmnpennem c
norepnenmnm "Poccnñcxax mcrnnnx", 2000 r., N 9, c.50
243. Crporonnu M.C. Hpesymnnnx nennnonnocrn n npexpamenne yrononntx µen no
nepeaônnnrnpymmnm ocnonannxm// Conercxoe rocyµapcrno n npano, 1983, N 2. c.70-75.
244. Crpyuxon H. A. Vrononnax ornercrnennocrt n ee peannsannx n ôoptôe c
npecrynnocrtm. -Caparon :Hsµ-no. Caparoncxoro yn-ra,1978. -288c.
245. Tapôaraen, A. H. Aµmnnncrparnnnax ornercrnennocrt n yrononnom npane
/A. H.
Tapôaraen. //Hpanoneµenne. -1992. - N 2. - c.62 – 68
246. Tep-Axonon A. A. ¡oôponontntñ orxas or conepmennx npecrynnennx. -
M.: Rpnµ.
nnr., 1982. - 96c.
247. Toxapenxo B.A. Rpnµnuecxax ornercrnennocrtm (nonpoct reopnn).
Knmnnen, Tipografia Sirius, 2002. 152c.
248. Vrononnoe npano Poccnn. Vueônnx µnx nyson. B 2-x romax. T.1. Oômax
uacrt. Orn.
peµ. A.H.Hrnaron, R. A..Kpacnxon. Mocxna, HOPMA-HHPA. 1999, - 639c.
249. Vrononnoe npano Poccnñcxoñ eµepannn. Oômax uacrt Vueônnx/Hoµ peµ.
npo].
F.B.3µpanomtcnona. Mocxna, Rpncrt, 2000. – 480c.
250. Vrononnoe npano Poccnñcxoñ eµepannn. Oômax uacrt Vueônnx/Hoµ peµ.
A.H.Papora. Mocxna, Rpncrt, 2001. – 511c.
251. Vrononnoe npano. Oômax !acrt. Hoµ peµ.B.H.Paµuenxo. – Mocxna, 3AO
Rcrnnnn]opm, 2004, 576c.
252. Vrononnoe npano. Oômax uacrt. Vueônnx / Hoµ peµ. H. H. Berpona, R. H.
Hxnynona
– Mocxna, Hontñ Rpncr, KnoPyc, 1997, 592c.
253. Vrononnoe npano. Oômax uacrt. Vueônnx µnx nyson. Orn peµ. Kosauenxo,
H.×.;
Hesnamona, 3.A.;.— Mocxna, Hopma, 1997. — 516c.
254. Vrononnoe npano. Hpaxrnuecxnñ xypc: Vueônoe nocoône / Hoµ oômeñ peµaxnneñ
A.I.
Canpynona / Hoµ nayunoñ peµaxnneñ A.B. Haymona. Mocxna: HMH IVK MB¡
Poccnn, 2003, 544c.
255. Vrononnoe npano. !acrt Oômax. Hoµ peµ. npo]. Fenxena H.A. n Bapropoµcxoro
M.¡. Mocxna, 1969. 440c.
184
256. Vrononno-nponeccyantntñ xoµexc Poccnñcxoñ eµepannn. O]nnnantntñ rexcr.
-
M.: Hsµarentcrno HOPMA (Hsµarentcxax rpynna HOPMA — HHPA-M), 2002.-
432c.
257. Vrononntñ xoµexc Hcnannn / Hoµ peµ. n c npeµncn.: Kysnenona H..,
Pemernnxon
.M.; Hep.: 3tpxnona B.H., Bnañµep H.I. - M.: 3epnano, 1998. - 218c.
258. Vrononntñ xoµexc Pecnyônnxn Fenapyct / Bcrynnrentnax crartx A. H. Hyxamona,
&.
A. Capxnconoñ. - 2-nsµ., ncnpannennoe n µononnennoe. -Mnncx,:
«Teceñ»,
2001.-312c.
259. Vrononntñ xoµexc Pecnyônnxn Fenapyct, N 275-3, 9 nmnx 1999 r. (no cocroxnnm
na
1.01.2007). http://www.levonevsky.org/documentz/uk012007.htm
260. Vrononntñ xoµexc Pecnyônnxn Kasaxcran / npeµncn. H. H. Porona. –
CHô.: Rpnµ.
nenrp Hpecc, 2001. – 464c.
261. Vrononntñ xoµexc Poccnñcxoñ eµepannn 1996 r. O]nnnantntñ rexcr no
cocroxnnm na 15 µexaôpx 2000 roµa. - M.: Hsµ. HOPMA (Hsµ. Ipynna HOPMA-
HHPA-M), 2001.
262. Vrononntñ xoµexc Vxpannt, Hpnnxr Bepxonnoñ Paµoñ Vxpannt 5 anpenx 2001 roµa
N 2341-III. http://law.edu.ru/norm/norm.asp?normID=1243122
263. Vrononntñ xoµexc Vxpannt. Hayuno-npaxrnuecxnñ xommenrapnñ.— 3-e nsµ.,
ncnpann. n µononn. / Orn. peµ. C.C. ×nenxo.— KHEB, A.C.K., 2003.— 1088c.
264. Vrononntñ xoµexc eµeparnnnoñ Pecnyônnxn Iepmannn: B peµaxnnn or 13
noxôpx
1998 roµa. Ho cocroxnnm na 15 max 2003 roµa.
(http://law.edu.ru/norm/norm.asp?normID=1242733).
265. Vrononntñ xoµexc pannnn :Hpnnxr n 1992 r.; Bcrynnn n cnny c 1 mapra 1994 r.:
C
nsmenennxmn n µononnennx na 1 xnnapx 2002 r. /Acconnannx Rpnµnuecxnñ nenrp ;
Hep. c ]p. H npeµncn. H. E. Kptnonoñ ; Hayu. peµ. H. B. Iononxo, H. E. Kptnonoñ. -
CHô. :Rpnµnuecxnñ nenrp Hpecc, 2002. -650c.
266. Vrencxnñ F.C. Bnna n conercxom yrononnom npane. – Mocxna,
Iocmpnsµar, 1950. -
319c.
267. Vueônnx yrononnoro npana. Oômax !acrt. Hoµ peµ. B.H.Kyµpxnnena n
A.B.Haymona. Mocna. Hsµ-no «Cnapx», 1996. 412c.
268. eµepantntñ saxon or 08.12.2003 N 162-3 (peµ. or 27.07.2009) "O
nnecennn
nsmenennñ n µononnennñ n Vrononntñ xoµexc Poccnñcxoñ eµepannn" (npnnxr I¡
C P 21.11.2003)
http://base.consultant.ru/cons/cgi/online.cgi?req=doc;base=LAW;n=90167
185
269. nnnmonon B.¡. Vrononnax ornercrnennocrt n oômecrnennoe npnnyxµenne.
Côopnnx
paôor mpnµnuecxoro ]axyntrera. Hsµ. Tomcxoro yn-ra. Tomcx, 1965. c.114.
citat dupá
Enµontnena A.B. „Hncrnryr ocnoôoxµennx or yrononnoñ ornercrnennocrn:
reopernuecxne, saxonoµarentnte n npanonpnmennrentnte npoônemt”, ¡ncceprannx
na concxanne yuenoñ crenenn µoxropa mpnµnuecxnx nayx, Mocxna , 2005, c.100.
270. Xarenennu T. Ocnoôoxµenne or yrononnoñ ornercrnennocrn no cnennantntm
ocnonannxm. Cyµont necrn(* 2004. N 4, c.54.
271. !epµannen A.., Koxennnxon C.H. O nonxrnn n coµepxannn mpnµnuecxoñ
ornercrnennocrn. Hpanoneµenne. -1976. - N 5. - C. 39 - 48
272. !ynnnen, A. ¡exrentnoe pacxaxnne. //Poccnñcxax mcrnnnx. -1998. - N 6. - c. 10
- 11
273. Bneñµep M.A. Ocnont yrononnoro saxonoµarentcrna Comsa CCP n comsntx
pecnyônnx. Hexnnx µnx cryµenron BR3H. Orn. peµ.: 3µpanomtcnon F.B. - M.: Hsµ-no
BR3H, 1959. - 34c.
274. ×xymnn B., Tmmnxxona O. Henn yrononnoñ ornercrnennocrn "Vrononnoe npano", N
2, 2003 r. c.88
275. Catherine Elliott, Frances Quinn, Criminal law, Pearson Education, 2008. 417
p.
276. International Covenant on Civil and Political Rights of 16.12.1966,
http://www2.ohchr.org/english/law/ccpr.htm
277. Mark Tebbit, Philosophy of law: an introduction, Routledge, 2005. 249 p.
278. Steven L. Emanuel, Emanuel Law Outlines: Criminal Law, Sixth Edition, Aspen
Publishers, 2007. 379 p.
279. Universal Declaration of Human Rights 10.12.1948,
http://www.ohchr.org/en/udhr/pages/language.aspx?langid=eng
280. William Wilson, Criminal law: doctrine and theory, Pearson Education, 2003.
640 p.

186
ANEXE
Anexa 1
Date statistice privind liberarea de ráspundere penalá în faza de urmárire penalá

Tabel A1.1 Cauze penale încetate de cátre procurori în temeiul art.53 – 60 CP pe

parcursul anilor 2008 – 2009

2008
(perioada 08.02.2008-
31.12.2008)
2009
(perioada 01.01.2009-
31.10.2009)
Din
conducere

Din
executare

Din
conducere

Din executare

Art.54
CP

42

44

Art.55
CP

1056

148

1210

123

Art.56
CP

Art.57
CP

16

Art.58
CP
17

52

Art.59
CP

76

24

Art.60
CP

59

101

1234

204

1400

178

Total
1438 1578

Sursa: Procuratura Generalá a Republicii Moldova (datele au fost furnizate la

27.11.2009 cu
numárul de iesire: 4-12d/09-161
187
.Anexa 2
Aplicabilitatea institu.iei liber,rii de r,spundere penal, _n func.ie de anumite
dimensiuni
145; 80%
37; 20%
Brba#i
Femei

Figura A 2.1 Aplicabilitatea liberárii de ráspundere penalá în functie de genul

persoanei
Sursa: Date obtinute de autor

13; 5%
25; 9%
72; 26%
79; 28%
93; 32%
P$n la 18 ani
De la 19 la 25 ani
De la 26 la 35 ani
De la 36 la 50 ani
Peste 50 ani

Figura A 2.2. Aplicabilitatea liberárii de ráspundere penalá în functie de vârsta

persoanei
Sursa: Date obtinute de autor

75; 28%
195; 72%
Infrac#iuni u'oare
Infrac#iuni mai pu#in grave

Figura A 2.3. Aplicabilitatea liberárii de ráspundere penalá în functie de

categoriile de infractiuni
Sursa: Date obtinute de autor
188
1
4
1
1
5
21
1
1
1
2
1
1
1
6
6
4
1
1
2
1
2
1
9
3
1
3
1
1
38
2
58
8
5
9
2
2
2
1
1
1
1
2
2
1
1
3
15
21
2
2
3
3
3
0 10 20 30 40 50 60 70
Art.149 al.(1)
Art.152 al.(1)
Art.174 al.(1)
Art.185/1 al.(1)
Art.186 al.(1)
Art.186 al.(2)
Art.187 al.(1)
Art.190 al.(1)
Art.191 al.(1)
Art.196 al.(1)
Art.199 al.(1)
Art.202 al.(1)
Art.209 al.(1)
Art.217 al.(1)
Art.217 al.(2)
Art.217 al.(3)
Art.217/ 5 al.(1)
Art.218 al.(4)
Art.220 al.(1)
Art.222 al.(1)
Art.244 al.(1)
Art.244 al.(2)
Art.248 al.(1)
Art.249 al.(1)
Art.249 al.(3)
Art.256 al.(1)
Art.256 al.(2)
Art.261 al.(1)
Art.264 al.(1)
Art.264 al.(2)
Art.264/1 al.(1)
Art.264/1 al.(3)
Art.264/1 al.(4)
Art.287 al.(1)
Art.287 al.(2)
Art.290 al.(1)
Art.325 al.(1)
Art.326 al.(1)
Art.327 al.(1)
Art.328 al.(2)
Art.330 al.(1)
Art.332 al.(1)
Art.333 al.(1)
Art.348 al.(1)
Art.349 al.(1)
Art.353 al.(1)
Art.355 al.(1)
Art.361 al.(1)
Art.361 al.(2)
Art.362 al.(1)
Art.362/1al (1)
Art.362/1 al.( 2)
Art.370 al. (1)
persoane liberate de rspundere penal

Figura A 2.4. Frecventa persoanelor liberate în raport cu infractiunile comise

(lotul investigat a cuprins în total 271 persoane liberate de ráspundere penalá)

Sursa: Date obtinute de autor

189
272
10
60
234
189
53
221
88
124
53
248
95%
5%
21%
83%
67%
18%
78%
31%
44%
19%
88%
0 50 100 150 200 250 300
Lipsa antecedentelor penale
Antecedente penale stinse
*ntre#inerea copiilor minori
Recunoa'terea vinov#iei
Caracteristica pozitiv
Recuperarea benevol a prejudiciului
Cin#a sincer
Lipsa circumstan#elor agravante
Contribuitia activ la descoperirea
infrac#iunii
Persoana nu prezint pericol social
Corectarea persoanei este posibil fr
a fi supus rspunderii penale
Figura A 2.5. Frecventa circumstantelor retinute la baza deciziilor de liberare de
ráspundere penalá
Sursa: Date obtinute de autor

190
Anexa 3 Dosare si cauze penale studiate de autor
Tabel A 3.1 Chestionar de studiere a cauzelor penale _ncetate _n temeiul art.53-60
CP al RM
1. Lipsa antecedentelor penale (+); antecedente penale stinse (-)
2. Prezenta la intretinere a copiilor minori (+)
3. Recunoasterea vinovátiei (+); partial (/); nu a recunoscut (-)
4. Caracteristica pozitivá (+);
5. Recuperarea benevolá a prejudiciului (+); partial (/); nu a recuperat
(-)
6. Cáinta sincerá (+)
7. Lipsa circumstantelor agravante(+)
8. Contribuitia activá la descoperirea infractiunii (+)
9. Persoana nu prezintá pericol social (+)
10. Corectarea persoanei este posibilá fárá a fi supusá ráspunderii penale (+)
Sexul Tip. Inf. Circumstante retinute la baza deciziei
de liberare de ráspundere penalá

D/N

Data
deciziei

Sectorul

Calificcr
ea
(Art.)
V
î
r
s
t
a

(
a
n
i
)

F
u
s
o
a
r
e

m
.
p
.

g
r
a
v
e

1
0
A
r
t
.
.
5
4
-
6
0

C
C
C
C
P

C
P

1 1-307/10 3.03.10 J.Buiucani 217(2) 39 + + + + + + + +

55
2 1a-223/08 20.02.08 CPCAC 332(1) 54 + + + / + + + 55
3 1-704/2006 29.06.06 J. Centru 362/1(1) 32 + + + + + + +
+ 55
4 -//- -//- J. Centru -//- 36 + + + + + + + 55
5 1a-121/08 05.02.08 CPCAB 328(2) 41 + + + + + 58
6 1-210/07 14.09.07 J. An.Noi 186(2) 15 + + + + + + + +
54
7 -//- -//- J. An.Noi -//- 14 + + + + + + + 54
8 1-219/2005 27.04.05 J. Ciocana 186 (1) 16 + + + + + + +
+ 54
9 1-274/07 13.11.07 J. An.Noi 222(1) 16 + + + + + + + 55
10 1-198-07 24.08.07 J. An.Noi 249(1) 40 + + + + + + +
55
11 1-151/07 10.07.07 J. An.Noi 287(1) 37 + + + / - + 55
12 1-269/07 14.11.07 J. An.Noi 27/186(2) 43 + + + + + +
55
13 -//- -//- J. An.Noi -//- 32 + + + + + 55
14 1-33/07 18.01.07 J. An.Noi 220(1) 38 + + + + + + 55
15 1-66/2007 01.03.07 J. An.Noi 248(1) 25 + + + + + + + +
55
16 1-52/07 08.02.07 J. An.Noi 248(1) 20 + + + + + + 55
17 1-48/07 13.02.07 J. An.Noi 248(1) 45 + + + + + 55
18 1-67/07 12.02.07 J. An.Noi 264(2) 44 + + + + + 55
19 1-318/07 19.12.07 J. An.Noi 264(2) 29 + + + + + + +
55
20 1-180/07 11.09.07 J. An.Noi 217(1) 61 + + + + + + + +
55
21 1-60/07 12.03.07 J. An.Noi 249(1) 38 + + + + + + + +
55
22 1-505/06 14.04.06 J. An.Noi 256(1) 24 + + + + + + 55
23 1-375/07 19.03.07 J. An.Noi 264(1) 23 + + + + + + + +
55
24 1-734/07 25.09.07 J. An.Noi 264(1) 65 + + + - + + + +
55
25 1-1005/2007 25.09.07 J. An.Noi 264(1) 58 + + + + + + +
55
26 2-416/07 05.04.07 J. An.Noi 248(1) 43 + + + + + + 55
27 1-998/03 4.11.03 J. An.Noi 209(1) 26 + + + + + + + 55
28 1-109/07 24.12.07 J. An.Noi 218(4) 59 + + + + + + 55
29 1-104/08 03.03.08 J. An.Noi 348(1) 58 + + + + + + 55
30 1-817/06 12.07.06 J. An.Noi 149(1) 35 + + + + + + 55
31 1-506/06 07.04.06 J. An.Noi 362(1) 46 + + + + + + +
55
32 1-511/06 12.04.06 J. An.Noi 362/1(2) 35 + + + + + +
55
33 1-74/07 16.05.07 J.Rîscani 249(1) 40 + + + + + + + + +
55
34 -//- -//- J.Rîscani 248(1) 30 + + + + + + + + 55
35 -//- -//- J.Rîscani 248(1) 35 + + + + + + + 55
36 -//- -//- J.Rîscani 248(1) 36 + + + + + + + 55
37 1-480/07 08.07.07 J.Rîscani 256(1) 32 + + + + + + + +
55
38 1-653/06 29.05.06 J.Rîscani 217/5(1) 22 + + + + + + +
55
39 1-33/08 26.03.08 J.Rîscani 186(2) 23 + + + student + +
55
40 1-491/07 20.03.07 J.Rîscani 327(1) 34 + + + + + + +
55
41 1-184/06 07.12.06 J.Rîscani 326(1) 32 + + + + + 55
42 1-567/08 28.08.08 J.Rîscani 362/1(1) 35 + + + + + + + +
+ 55
43 1-902/06 04.10.06 J.Rîscani 361(1) 49 + + + + + + + +
55
44 1-198/06 12.12.06 J.Ialoveni 287(1) 23 + + + + + +
55
45 1-189/04 24.06.04 J.Ialoveni 264(1) 24 + + + + + +
55
46 1375/06 06.11.06 J.Ciocana 256(2) 38 + + + + + + 55
47 -//- -//- J.Ciocana -//- 49 + + + + + 55
48 1-27/08 18.02.08 J.Ciocana 264 20 + + + + + + + + 55
49 1-229/03 30.04.02 J.Ciocana 287(1) 30 + + + + + + + +
55
50 1-270/05 24.05.05 J.Ciocana 186(1) 44 + + + + + + + +
55
51 1-336/05 28.06.05 J.Ciocana 217(1) 56 + + - + + + +
55
52 1-383/05 20.07.05 J.Ciocana 264(1) 22 + + + + + 55
53 1-587/05 22.11.05 J.Ciocana 264(1) 27 + + + + - + + + +
55
54 1-565/05 07.11.05 J.Ciocana 353(1) 18 + + + + + + 55
55 1-159/05 19.04.05 J.Ciocana -//- 19 + + + + + + + + 55
56 1-374/05 08.12.05 J.Ciocana 187(1) 16 + + + + + + +
55
57 -//- -//- J.Ciocana 199(1) 17 + + + + + + + 55
58 -//- -//- J.Ciocana 199(1) 20 + + + + + + 55
59 1-454/05 15.11.05 J.Ciocana 152(1) 48 + + + + + + +
55
60 1-466/05 18.10.05 J.Ciocana 185/1(1) 20 + + + + + student
+ 55

191
1. Lipsa antecedentelor penale (+); antecedente penale stinse (-)
2. Prezenta la intretinere a copiilor minori (+)
3. Recunoasterea vinovátiei (+); partial (/); nu a recunoscut (-)
4. Caracteristica pozitivá (+);
5. Recuperarea benevolá a prejudiciului (+); partial (/); nu a recuperat
(-)
6. Cáinta sincerá (+)
7. Lipsa circumstantelor agravante(+)
8. Contribuitia activá la descoperirea infractiunii (+)
9. Persoana nu prezintá pericol social (+)
10. Corectarea persoanei este posibilá fárá a fi supusá ráspunderii penale (+)
Sexul Tip. Inf. Circumstante retinute la baza deciziei
de liberare de ráspundere penalá

D/N

Data
deciziei

Sectorul

Calificcr
ea
(Art.)

V
î
r
s
t
a

(
a
n
i
)

F u
s
o
a
r
e

m
.
p
.

g
r
a
v
e

1
0
A
r
t
.
.
5
4
-
6
0

C
P

61 1-519/05 22.11.05 J.Ciocana 349(1) 21 + + + / + + 55

62 1-493/05 07.10.05 J.Ciocana 361(1) 23 + + + + + + + + +
55
63 1-811/07 28.09.07 J.Botanica 217(2) 16 + + + + + + + +
55
64 1-473/06 15.05.06 J.Botanica 196(1) 36 + + + + + + + +
55
65 1-735/06 27.09.06 J.Botanica 248(1) 40 + + + + + + + +
55
66 1-204/05 27.04.05 J.Ciocana 217(1) 21 + + + + + + + +
55
67 1-621/06 14.06.06 J.Botanica 248(1) 37 + + + + + + + + +
55
68 1-1209/05 06.12.05 J.Botanica 332(1) 39 + + + + + + +
55
69 1-872/07 26.10.07 J.Botanica 361(2) 21 + + + + + + +
55
70 1-798/07 15.10.07 J.Botanica 362/1(2) 33 + + - + + + +
55
71 -//- -//- J.Botanica -//- 26 + + + + + + 55
72 1-1043/06 16.11.06 J.Botanica -//- 29 + + + + + + +
55
73 1-109/10 25.01.10 J.Botanica 264/1(1) 38 + + + + + + +
+ 55
74 1-183/10 01.03.10 J.Botanica -//- 37 + + - + + + + +
55
75 1-167/10 23.02.10 J.Botanica 264/1(1) 34 + + + + + + +
55
76 1-159/10 04.02.10 J.Botanica 217(1) 20 + + + + + + +
55
77 1-267/06 28.02.06 J.Botanica 244(1) 44 + + + + + + +
55
78 1-1150/2005 12.09.05 J.Botanica 249(3) 35 + + + + + +
+ 55
79 1-89/08 15.10.07 J.Taraclia 196(1) 31 + + + + + + + +
55
80 1-129/07 14.03.07 J.Cáuseni 248(1) 33 + + + / + + + +
55
81 1a-1467/06 28.11.06 C.Apel Ch -//- 40 + + + + + + + +
55
82 1-1105/2007 31.10.07 J.Centru 256(1) 43 + + + + + + +
55
83 1-522/06 14.11.06 J.Centru 244(1) 28 + + + + + + + + + +
55
84 2008250384 31.01.09 Pr.An.Noi 264 (1) 31 + + - + + + + +
+ 55
85 2010250046 11.02.10 Pr.An.Noi 217(2) 29 + + + + + + + +
55
86 2009250177 31.07.09 Pr.An.Noi 186(2) 16 + + + + + + + +
55
87 2009250052 18.03.09 Pr.An.Noi -//- 18 + + + + + / + + +
55
88 2009250072 25.03.09 Pr.An.Noi 186(1) 46 + + + + + + + +
55
89 2008250384 31.01.09 Pr.An.Noi 264(1) 32 + + + + + + + +
+ 55
90 2009250120 29.05.09 Pr.An.Noi 152(1) 26 + + + + + + + +
55
91 2009250066 31.03.09 Pr.An.Noi 174(1) 22 + + + + + + +
55
92 2009250221 18.08.09 Pr.An.Noi 264(1) 39 + + - + + + +
55
93 2009250190 31.07.09 Pr.An.Noi 152(1) 36 + + + + + + + - +
+ 55
94 2009250166 30.07.09 Pr.An.Noi 186(2) 16 + + + + + +
54
95 2009250054 30.04.09 Pr.An.Noi 264(1) 21 + + + + + + +
55
96 2007240097 08.04.09 Nisporeni 202 39 + + + + + + + 59
97 2007480247 28.06.07 P. Ciocana 27/186(1
)
33 + + + + + + + + + 59
98 2008020324 14.03.08 P.Rîscani 287(1) 38 + + + + + + + +
55
99 2009020534 15.06.09 P.Rîscani 217(2) 23 + + + + + +
55
100 2007480820 10.03.08 P.Ciocana 290(1) 22 + + + + + + +
+ 59
101 2009260209 22.09.09 Pr.Ocnita 362(1) 56 + + + + + + +
55
102 2008480794 28.11.08 P.Ciocana 361(1) 48 + + + + + +
55
103 2009210256 27.11.09 P.Criuleni 264/1(1) 43 + + + + + +
+ 55
104 2009210005 30.01.09 P.Criuleni 186(2) 16 + + + + + +
+ 54
105 2009270216 31.07.09 Pr.Orhei 264(1) 26 + + + + + + + +
+ 55
106 2008270077 17.03.08 Pr.Orhei 361(1) 49 + + + + + + + +
55
107 2006270283 19.04.08 Pr.Orhei 353(1) 23 + + + + + + + +
55
108 2007270171 30.04.08 Pr.Orhei 361(1) 19 + + + + + - + + +
+ 55
109 2008270148 11.05.08 Pr.Orhei 333(1) 64 + + + + + - + + +
+ 55
110 2006270366 10.06.08 Pr.Orhei 287(1) 30 + + + + + + + +
55
111 2008228015 17.11.08 Pr.Orhei 361(1) 37 + + + + + + + +
+ 55
112 2008270467 26.12.08 Pr.Orhei 330(1) 51 + + + + + + + +
55
113 2008270477 28.01.09 Pr.Orhei 264(1) 21 + + + + + + + +
55
114 2001270844 26.01.09 Pr.Orhei 122(1)
CP1961
51 + + + + 60
115 2008270421 30.03.09 Pr.Orhei 264(1) 30 + + + + + + + +
55
116 2009270114 18.05.09 Pr.Orhei 264(1) 33 + + + + + +
55
117 2009270126 03.06.09 Pr.Orhei 325(1) 31 + + + + + + + +
55
118 2009270167 30.06.09 Pr.Orhei 264(1) 39 + + + + + + +
55
119 2003275048 28.07.09 Pr.Orhei 244(2) 61 + + + + 60
120 2009270200 31.07.09 Pr.Orhei 217(1) 54 + + + + + - + + +
+ 55
 192
1. Lipsa antecedentelor penale (+); antecedente penale stinse (-)
2. Prezenta la intretinere a copiilor minori (+)
3. Recunoasterea vinovátiei (+); partial (/); nu a recunoscut (-)
4. Caracteristica pozitivá (+);
5. Recuperarea benevolá a prejudiciului (+); partial (/); nu a recuperat
(-)
6. Cáinta sincerá (+)
7. Lipsa circumstantelor agravante(+)
8. Contribuitia activá la descoperirea infractiunii (+)
9. Persoana nu prezintá pericol social (+)
10. Corectarea persoanei este posibilá fárá a fi supusá ráspunderii penale (+)
Sexul Tip. Inf. Circumstante retinute la baza deciziei
de liberare de ráspundere penalá

D/N

Data
deciziei

Sectorul

Calificcr
ea
(Art.)

V
î
r
s
t
a

(
a
n
i
)

F u
s
o
a
r
e

m
.
p
.

g
r
a
v
e

1
0
A
r
t
.
.
5
4
-
6
0

C
P

121 2008481065 16.02.09 Pr.Orhei 190(1) 44 + + + + + + +

55
122 2008278043 05.08.09 Pr.Orhei 361(1) 25 + + + + +
123 2009340157 04.08.09 Pr.Orhei 361(1) 26 + + + + + + + +
+ 55
124 98270261 26.08.09 Pr.Orhei 119(3)
CP1961
34 + + + + 60
125 2009270080 21.08.09 Pr.Orhei 355(1) 26 + + + + + + + +
55
126 2009270087 22.08.09 Pr.Orhei 355(1) 20 + + + + + + + +
55
127 2009270079 21.10.09 Pr.Orhei 355(1) 19 + + + + + + + +
55
128 2009270255 30.10.09 Pr.Orhei 361(2) 56 + + + + + + +
55
129 1-318/10 29.04.10 J.Botanica 264/1(1) 37 + + + + + + +
+ 55
130 2009218022 23.07.09 P.Criuleni 355(1) 20 + + + + + +
+ 55
131 2009218014 19.06.09 P.Criuleni 355(1) 19 + + + + + +
+ 55
132 2009218015 24.06.09 P.Criuleni 355(1) 19 + + + + + +
+ 55
133 2009218017 24.06.09 P.Criuleni 355(1) 19 + + + + + +
+ 55
134 2009150029 25.03.09 P.M.Cahul 355(1) 19 + + + + + + +
55
135 2009158012 24.04.09 P.M.Cahul 370(1) 20 + + + + + + +
55
136 2009158027 19.05.09 P.M.Cahul 355(1) 19 + + + + + + +
55
137 2009150028 18.05.09 P.M.Cahul 355(1) 26 + + + + + + +
55
138 2009158029 19.05.09 P.M.Cahul 355(1) 20 + + + + + + +
55
139 2009158031 15.05.09 P.M.Cahul 355(1) 19 + + + + + + +
55
140 2009158033 15.05.09 P.M.Cahul 355(1) 20 + + + + + + +
55
141 2009158034 13.05.09 P.M.Cahul 355(1) 20 + + + + + + +
55
142 2009158040 20.05.09 P.M.Cahul 370(1) 28 + + + + + + +
+ 55
143 2009158030 29.07.09 P.M.Cahul 355(1) 20 + + + + + + +
+ 58
144 2009158032 24.08.09 P.M.Cahul 355(1) 20 + + + + + + +
55
145 2009158060 08.09.09 P.M.Cahul 370(1) 20 + + + + + + +
55
146 2009460121 25.09.09 P.M.Cahul 264/1(1) 29 + + + + + + + +
+ 55
147 2009460843 31.07.09 P.M.Cahul 264/1(1) 24 + + + + + + + +
+ 55
148 2009010679 30.06.09 P.Centru 361(1) 51 + + + + + + + +
+ 55
149 2009010687 14.09.09 P.Centru 264 (1) 37 + + - + + + + + +
+ 55
150 2009010607 29.06.09 P.Centru 361(1) 32 + + + + + + + +
+ 55
151 2009010707 24.06.09 P.Centru 361(1) 31 + + + + + + + +
55
152 2009010678 30.06.09 P.Centru 361(1) 28 + + + + + + + +
+ 55
153 2009010722 29.06.09 P.Centru 361(1) 48 + + + + + + + +
55
154 2008010421 28.06.08 P.Centru 191(1) 50 + + + + + + + +
55
155 2009010289 30.06.09 P.Centru 362/1(1) 38 + + - + + +
+ 55
156 2009010581 16.07.09 P.Centru 361(1) 53 + + + + + + + +
55
157 2008020144 26.02.08 P.Centru 264 (1) 25 + + - + + + + + +
+ 55
158 2009010468 30.06.09 P.Centru 333(1) 59 + + + + + - + +
+ 55
159 2009010708 30.06.09 P.Centru 361(1) 48 + + + + + + + +
55
160 2008010975 29.08.08 P.Centru 264 (1) 45 + + - + + + + + +
+ 55
161 2009010924 26.08.09 P.Centru 361(1) 37 + + + + + + + +
+ 55
162 2009010811 31.07.09 P.Centru 264/1(1) 44 + + + + + + +
+ 55
163 2009010914 03.11.09 P.Centru 287(1) 19 + + + + + + +
55
164 2009010840 24.07.09 P.Centru 186(1) 20 + + + + + + + +
55
165 2009010960 30.09.09 P.Centru 264(1) 51 + + + + + + +
55
166 2009010706 29.09.09 P.Centru 152(1) 25 + + + + + + + +
55
167 2009010807 22.07.09 P.Centru 264(1) 52 + + + + + + +
55
168 2008011502 24.12.08 P.Centru 264(1) 27 + + + + + + +
55
169 2009010720 24.06.09 P.Centru 361(1) 27 + + + + + + + +
55
170 2009250094 30.04.09 Pr.An.Noi 264 (1) 21 + + + + + / +
+ 55
171 2009250191 30.07.09 Pr.An.Noi 186(2) 24 + + + + + + +
55
172 2009250236 24.08.09 Pr.An.Noi 264/1(1) 37 + + + + + + +
+ + 55
173 2009250239 04.09.09 Pr.An.Noi 264/1(1) 42 + + + + + + +
+ + 55
174 2009480511 24.07.09 P.Ciocana 264(1) 32 + + + + + + + + +
+ 55
175 2009480615 31.07.09 P.Ciocana 264/1(1) 39 + + + + + + + + +
+ 55
176 2009480635 21.08.09 P.Ciocana 264/1(1) 36 + + + + + + + + +
+ + 55
177 2009480622 28.07.09 P.Ciocana 264/1(1) 35 + + + + + + + + +
+ + 55
178 2009480647 04.08.09 P.Ciocana 264/1(1) 40 + + + + + + + + +
+ + 55
179 2009480877 29.09.09 P.Ciocana 264/1(1) 23 + + + + + + + + +
+ 55
180 2009480972 08.10.09 P.Ciocana 264/1(1) 39 + + + + + + + + +
+ 55

193
1. Lipsa antecedentelor penale (+); antecedente penale stinse (-)
2. Prezenta la intretinere a copiilor minori (+)
3. Recunoasterea vinovátiei (+); partial (/); nu a recunoscut (-)
4. Caracteristica pozitivá (+);
5. Recuperarea benevolá a prejudiciului (+); partial (/); nu a recuperat
(-)
6. Cáinta sincerá (+)
7. Lipsa circumstantelor agravante(+)
8. Contribuitia activá la descoperirea infractiunii (+)
9. Persoana nu prezintá pericol social (+)
10. Corectarea persoanei este posibilá fárá a fi supusá ráspunderii penale (+)

Sexul Tip. Inf. Circumstante retinute la baza deciziei

de liberare de ráspundere penalá

D/N

Data
deciziei

Sectorul

Calificcr
ea
(Art.)

V
î
r
s
t
a

(
a
n
i
)
M

F u
s
o
a
r
e

m
.
p
.

g
r
a
v
e

1
0
A
r
t
.
.
5
4
-
6
0

C
P

181 2009480875 30.09.09 P.Ciocana 264/1(1) 25 + + + + + +

+ 55
182 2009480894 30.09.09 P.Ciocana 264/1(1) 60 + + + + + +
+ 55
183 2009481012 29.10.09 P.Ciocana 264/1(1) 42 + + + + + + +
+ 55
184 2009480893 30.09.09 P.Ciocana 264/1(1) 24 + + + + + +
+ 55
185 2009480623 17.07.09 P.Ciocana 264/1(1) 56 + + + + + +
+ 55
186 2009480876 29.09.09 P.Ciocana 264/1(1) 39 + + + + + +
+ 55
187 2009481121 30.11.09 P.Ciocana 264/1(1) 34 + + + + + +
+ 55
188 2009480801 30.09.09 P.Ciocana 264/1(1) 18 + + + + + +
+ 55
189 2009480744 25.08.09 P.Ciocana 264/1(1) 31 + + + + + + +
+ 55
190 2009480628 31.07.09 P.Ciocana 264/1(1) 36 + + + + + + +
+ 55
191 2009480621 26.08.09 P.Ciocana 264/1(1) 42 + + + + + + +
+ 55
192 2009480658 31.07.09 P.Ciocana 264/1(1) 27 + + + + + +
+ 55
193 2009480636 16.08.09 P.Ciocana 264/1(1) 37 + + + + + + +
+ 55
194 2009480887 29.09.09 P.Ciocana 264/1(4) 21 + + + + + +
+ 55
195 2009480913 29.10.09 P.Ciocana 264/1(3) 28 + + + + + +
+ 55
196 2009480906 30.09.09 P.Ciocana 264/1(1) 23 + + + + + +
+ 55
197 2009480637 30.07.09 P.Ciocana 264/1(1) 47 + + + + + +
+ 55
198 2009480863 30.09.09 P.Ciocana 264/1(1) 40 + + + + + + +
+ 55
199 2009480664 08.09.09 P.Ciocana 217(2) 23 + + + + + + +
55
200 2009480660 08.09.09 P.Ciocana 264(1) 26 + + + + + + +
+ 55
201 2009440049 30.09.09 Ialoveni 287(2) 23 + + + + + + + +
55
202 2009440069 25.03.09 Ialoveni 264(1) 22 + + + + + + + + +
+ 55
203 2009440076 31.03.09 Ialoveni 290(1) 72 + + + + + + +
55
204 2009440093 24.04.09 Ialoveni 264(1) 37 + + - + + + + + +
+ 55
205 2009440111 29.04.09 Ialoveni 264(1) 31 + + + + + + + + + +
+ 55
206 2009440123 18.06.09 Ialoveni 287(2) 21 + + + + + + + +
+ 55
207 2009440172 14.07.09 Ialoveni 217(3) 36 + + - + + + + + +
+ 55
208 2009440187 27.07.09 Ialoveni 217(3) 40 + + + + + + + + +
+ 55
209 2009440215 31.07.09 Ialoveni 264/1(1) 29 + + + + + + + +
+ 55
210 2009440233 08.09.09 Ialoveni 264(1) 25 + + + + + + + + +
+ 55
211 2009440238 30.09.09 Ialoveni 217(3) 28 + + + + + + + +
+ 55
212 2009440249 30.09.09 Ialoveni 264/1(3) 41 + + + + + + +
+ 55
213 2009440252 24.09.09 Ialoveni 264/1(1) 43 + + + + + + + +
+ 55
214 2009440254 25.09.09 Ialoveni 264/1(3) 37 + + + + + + + +
+ 55
215 2009440256 02.10.09 Ialoveni 264(1) 20 + + + + + + + +
+ 55
216 2009440258 25.09.09 Ialoveni 264/1(1) 22 + + + + + + + +
+ 55
217 2009440271 30.10.09 Ialoveni 264/1(3) 33 + + + + + + + + +
+ 55
218 2009440274 30.10.09 Ialoveni 264/1(1) 21 + + + + + +
+ 55
219 2009440278 30.10.09 Ialoveni 264/1(1) 28 + + + + + +
+ 55
220 2009440289 30.10.09 Ialoveni 264/1(1) 63 + + + + + +
+ 55
221 2009440292 30.10.09 Ialoveni 264/1(1) 31 + + + + + + +
+ 55
222 2009440294 30.10.09 Ialoveni 264/1(4) 27 + + + + + + + +
+ 55
223 2009440295 06.11.09 Ialoveni 264/1(1) 20 + + + + + +
+ 55
224 2009440300 10.11.09 Ialoveni 264/1(3) 25 + + + + + + +
+ 55
225 2009440304 19.11.09 Ialoveni 264/1(4) 21 + + + + + + + + +
+ 55
226 2009440305 26.11.09 Ialoveni 264/1(3) 55 + + + + + + + +
+ 55
227 2009440313 19.11.09 Ialoveni 264/1(4) 26 + + + + + + + +
+ 55
228 2009440318 32.11.09 Ialoveni 264/1(1) 38 + + + + + + + +
+ 55
229 2009440344 27.11.09 Ialoveni 264/1(1) 36 + + + + + + + +
+ 55
230 2009420729 15.09.09 Botanica 264/1(1) 47 + + + + + +
+ 55
231 2009420018 26.01.09 Botanica 361(1) 37 + + + + + + + +
55
232 2009420064 31.03.09 Botanica 186(2) 32 + + + + + + + +
55
233 2009420092 11.03.09 Botanica 217(2) 23 + + + + + + + +
55
234 -//- -//- -//- -//- 29 + + - + + + + + 55
235 2009420728 03.09.09 Botanica 264/1(1) 38 + + + + + + +
+ 55
236 2009420140 20.03.09 Botanica 264 (1) 32 + + + + + + + + +
+ + 55
237 2009420143 25.02.09 Botanica 287(1) 23 + + + + + + + +
55
238 2009420144 28.02.09 Botanica 220(1) 27 + + + + + + +
55
239 2009420200 31.03.09 Botanica 186(2) 32 + + + + + + + +
+ 55
240 2009420234 30.03.09 Botanica 264 (1) 32 + + + + + + + + +
+ 55

194
1. Lipsa antecedentelor penale (+); antecedente penale stinse (-)
2. Prezenta la intretinere a copiilor minori (+)
3. Recunoasterea vinovátiei (+); partial (/); nu a recunoscut (-)
4. Caracteristica pozitivá (+);
5. Recuperarea benevolá a prejudiciului (+); partial (/); nu a recuperat
(-)
6. Cáinta sincerá (+)
7. Lipsa circumstantelor agravante(+)
8. Contribuitia activá la descoperirea infractiunii (+)
9. Persoana nu prezintá pericol social (+)
10. Corectarea persoanei este posibilá fárá a fi supusá ráspunderii penale (+)
Sexul Tip. Inf. Circumstante retinute la baza deciziei
de liberare de ráspundere penalá

D/N

Data
deciziei

Sectorul

Calificcr
ea
(Art.)

V
î
r
s
t
a
(
a
n
i
)

F u
s
o
a
r
e

m
.
p
.

g
r
a
v
e

1
0
A
r
t
.
.
5
4
-
6
0

C
P

241 2009420315 12.03.09 Botanica 264 (1) 34 + + + + + + + + +

+ 55
242 2009420416 29.05.09 Botanica 361(1) 30 + + + + + + + +
55
243 2009420424 21.05.09 Botanica 217(1) 31 + + + + + + + + +
+ 55
244 2009420453 01.07.09 Botanica 325(1) 44 + + + + + + + +
55
245 2009420495 30.06.09 Botanica 264(1) 35 + + + + + + + +
+ 55
246 2009420515 30.06.09 Botanica 217(3) 23 + + + + + + + +
55
247 2009420522 29.06.09 Botanica 361(1) 36 + + + + + + + +
+ 55
248 2009420568 31.07.09 Botanica 361(1) 25 + + + + + + + +
55
249 2009420593 31.07.09 Botanica 287(1) 19 + + + + + + + +
55
250 2009420594 15.08.09 Botanica 264 (1) 33 + + + + + + + + +
+ 55
251 2009420604 22.07.09 Botanica 264/1(1) 27 + + + + + +
+ 55
252 2009420607 30.07.09 Botanica 264/1(1) 22 + + + + + +
+ 55
253 2009420615 04.09.09 Botanica 264/1(1) 26 + + + + + + +
+ 55
254 2009420614 19.10.09 Botanica 264/1(1) 38 + + + + + + + +
+ 55
255 2009420616 20.08.09 Botanica 264/1(1) 48 + + + + + + +
+ 55
256 2009420617 06.08.09 Botanica 264/1(4) 19 + + + + + +
+ 55
257 2009420629 31.07.09 Botanica 264/1(1) 29 + + + + + + +
+ 55
258 2009420646 31.08.09 Botanica 264/1(1) 52 + + + + + +
+ 55
259 2009420647 31.08.09 Botanica 264/1(1) 41 + + + + + + + +
+ 55
260 2009420648 07.08.09 Botanica 264/1(1) 29 + + + + + + +
+ 55
261 2009420649 04.08.09 Botanica 264/1(1) 40 + + + + + + + +
+ 55
262 2009420697 17.09.09 Botanica 264/1(3) 36 + + + + + + + +
+ 55
263 2009420698 13.08.09 Botanica 264/1(3) 34 + + + + + + + +
+ 55
264 2009420699 08.09.09 Botanica 264/1(1) 40 + + + + + + +
+ 55
265 2009420705 09.09.09 Botanica 264/1(1) 50 + + + + + + +
+ 55
266 2009420718 28.09.09 Botanica 264/1(1) 48 + + + + + +
+ 55
267 2009420721 05.09.09 Botanica 264/1(1) 32 + + + + + + +
+ 55
268 1992250481 23.03.09 Pr.An.Noi 177(1)
CP1961
48 + + + Recalificat ân Art. 264(1) CP 60
269 2000250604 13.03.09 Pr.An.Noi 177(1)
CP1961
50 + + + Recalificat ân Art. 264(1) CP 60
270 2003250197 19.03.09 Pr.An.Noi 119(3)
CP1961
30 + + Recalificat ân Art. 264(1) CP 60
271 2000250306 19.03.09 Pr.An.Noi 119(4)
CP1961
34 + + Recalificat ân Art. 186(2) CP 60
272 -//- -//- Pr.An.Noi -//- 37 + + Recalificat ân Art. 186(2) CP
60
273 2001250566 17.04.09 Pr.An.Noi 119(4)
CP1961
34 + + Recalificat ân Art. 186(2) CP 60
274 2005250262 15.04.09 Pr.An.Noi 361(1) 41 + + + Recalificat ân Art.
186(2) CP 60
275 1997250884 29.05.09 Pr.An.Noi 119(3)
CP1961
36 + + Recalificat ân Art. 261(1) CP 60
276 95250901 29.05.09 Pr.An.Noi 119(3)
CP1961
42 + + Recalificat ân Art. 186(2) CP 60
277 98250887 29.05.09 Pr.An.Noi 119(3)
CP1961
38 + + Recalificat ân Art. 186(2) CP 60
278 2003250072 05.06.09 Pr.An.Noi 218(2)
CP1961
43 + + Recalificat ân Art. 186(2) CP 60
279 1994250861 29.06.09 Pr.An.Noi 119(4)
CP1961
39 + + Recalificat ân Art. 287(1) CP 60
280 1998250616 29.06.09 Pr.An.Noi 119(3)
CP1961
44 + + Recalificat ân Art. 186(2) CP 60
281 200025603 29.06.09 Pr.An.Noi 119(3)
CP1961
34 + + Recalificat ân Art. 186(2) CP 60
282 1993250086 21.09.09 Pr.An.Noi 95(2)
CP1961
37 + + Recalificat ân Art. 186(2) CP 60
 195

D/N

Data
deciziei

Sectorul

Infractiune
a
(Art.)

283 94260029 10.06.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961

284 94260055 04.08.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
285 94260098 04.08.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
286 94260113 15.06.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
287 94260153 15.06.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
288 95260031 19.06.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
289 95260076 17.08.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
290 95260077 10.08.9 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
291 95260086 10.08.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
292 95260201 26.06.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
293 95260312 04.08.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
294 96268016 22.05.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
295 96260041 10.06.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
296 96260084 25.05.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
297 96260134 05.06.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
298 96260135 25.05.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
299 96260140 22.05.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
300 96260163 19.05.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
301 96260178 22.05.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
302 96260309 01.06.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
303 96260330 01.06.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
304 97260086 07.04.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
305 97260111 06.04.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
306 97260175 06.04.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
307 97260233 22.04.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
308 97260291 24.04.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
309 97260328 08.04.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
310 97260324 06.04.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
111 97260343 15.04.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
312 97260349 08.04.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
313 97260357 28.04.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
314 98260110 01.06.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
315 98260131 19.05.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
316 98260191 19.05.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
317 98260317 20.05.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
318 98260320 20.05.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
319 99268028 12.05.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
320 99260078 28.03.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
321 99260231 12.03.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
322 2001268039 07.04.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
323 2001260064 12.03.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
324 2001260093 12.03.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
325 2001260296 04.03.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
326 2001260300 07.04.09 Ocnita 119 al. (3) CP 1961
U
m
á
r
i
r
e
a

p
e
n
a
l
á

f
o
s
t

î
n
c
e
t
a
t
á

î
n

t
e
m
e
i
u
l

a
r
t
.
2
8
5

a
l
.
(
2
)

C
P
P
/

(
a
r
t
.
5
3

C
P

L
i
.

d
e

r
á
s
p
.

p
e
n
.
)

Sursa: Date obtinute de autor

 196
Anexa 4
Sediul institutiei liberárii de ráspundere penalá în sistemul dreptului penal al
Republicii Moldova

Figura A4.1 Locul si limitele institutiei liberárii de ráspundere penalá,

corelatia acesteia cu însási ráspunderea penalá si raportul juridico-penal, precum
si
legátura dintre raportul juridico-penal si cel procesual penal

Sursa: Creat de autor (inspiratia din [213, p.23]).

197

Figura A 4.2 Locul liberárii de ráspundere penalá în raport cu circumstantele care

exclud ori nu admit realizarea ráspunderii penale
Sursa: Creat de autor

Circumstan.e care exclud ori nu admit realizarea r,spunderii penale

Temeiuri ce fac inadmisibilá aparitia ráspunderii penale
(Circumstante care exclud infractiunea)
Temeiuri ce fac inadmisibilá realizarea ráspunderii penale
Imunitatea diplomaticá
(art.11 al.(4) CP)
Lipsa de importantá a
faptei Art.14 alin.(2) CP
Cazul fortuit
(Art.20 CP)
Minoritatea
(art.21 CP
Iresponsabilitatea
(art.23 CP)
Legitima apárare
(Art.36 CP)
Retinerea infractorului
(Art.37 CP)
Extrema necesitate
(Art.38 CP)
Constrîngerea fizicá
sau psihicá (art.39 CP)
Riscul întemeiat
(Art.40 CP)
Executarea ordinului sau
dispozitiei superiorului
(art.40/1 CP)
Renuntarea de buná voie
la sávârsirea infractiun
(art.56 CP
Circumstante prevázute
în Partea specialá a CP
(Art.320 alin.(2);
Art.362 alin.(4);
Art.364 alin.(6);
Temeiuri ce produc efecte pâná la
pronuntarea sentintei de condamnare
Temeiuri ce produc efecte dupá
pronuntarea sentintei de condamnare
Temeiuri discretionare
(Liberarea de rásp. pen. în
cazul:)
Temeiuri imperative
(Înláturarea ráspunderii
penale)
Temeiuri discretionare
(Liberarea de pedeapsá)
Temeiuri imperative
(înláturarea ráspunderii
penale)
minorilor
(art.54 CP)
tragerii la ráspundere
contraventionalá
(art.55 CP)
cáintei active
(art.57 CP)
schimbárii situatiei
(art.58 CP)
Prescriptia tragerii
la ráspundere
penalá
(Art.60 al.1 CP)
Amnistia
(Art.107 CP)
Împácarea
(Art.109 CP)
Condamnarea cu
suspendarea executárii
pedepsei (Art.90 CP)
Liberarea conditionatá
de pedeapsá ânainte de
termen (Art.91 CP)
Înlocuirea pártii
neexecutate din
pedeapsá cu o
pedeapsá mai blîndá
Liberarea de pedeapsá
a minorilor
(93 CP)
Gratierea
(Art.108 CP)
liberárii conditionate
(art.59 CP)
prescriptiei de tragere
la ráspundere penalá
(art.60 al.(6) CP)
Liberarea de pedeapsá
datoritá schimbárii
situatiei
Liberarea de la
executarea pedepsei a
persoanelor grav
bolnave
Amînarea executárii
pedepsei pentru femei
gravide si femei care
au copii în vîrstá de
pîná la 8 ani
Prescriptia
executárii sentintei
de condamnare
198
Anexa 5 Propuneri de lege ferenda
În scopul perfectionárii legislatiei penale si a celei procesual penale la
capitolul liberarea
de ráspundere penalá, sunt propuse unele recomandári de modificare a
Codului penal si a
Codului de procedurá penalá:

Proiect
Art.I. – Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002
(Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128–129, art.1012), cu modificárile
ulterioare, se
modificá si se completeazá dupá cum urmeazá:
1. Dupá articolul 27 se introduce articolul 27
1
cu urmátorul cuprins:
„Articolul 27
1
Renuntarea de buná voie la sávârsirea infractiunii
(1) Se considerá renuntare de buná voie la sávârsirea infractiunii
încetarea de cátre
persoaná a pregátirii infractiunii sau încetarea actiunilor (inactiunilor)
îndreptate nemijlocit spre
sávârsirea infractiunii, dacá persoana era constientá de posibilitatea
consumárii infractiunii
planificate.
(2) Persoana nu poate fi supusá ráspunderii penale dacá ea, benevol si definitiv,
si-a sistat
actiunile îndreptate spre sávârsirea infractiunii.
(3) Persoana care a renuntat de buná voie la sávârsirea infractiunii este supusá
ráspunderii
penale numai în cazul si doar pentru infractiunea semnele cáreia se
contin în actiunile
îndeplinite.
(4) Organizatorul si instigatorul infractiunii nu se supun ráspunderii
penale dacá aceste
persoane, printr-o înstiintare la timp a organelor de drept sau prin
alte másuri întreprinse, au
preîntâmpinat ducerea de cátre autor a infractiunii pâná la capát.
Complicele infractiunii nu se
supune ráspunderii penale dacá a întreprins toate másurile ce depindeau
de el pentru a
preîntâmpina comiterea infractiunii”.
2. Articolul 51 va avea urmátorul continut: „Sávârsirea infractiunii este
sâingurul temei al
ráspunderii penale”.
3. Articolul 53:
• la alineatul unic, care devine alineatul (1), în partea introductivá,
cuvintele „o faptá ce
contine semnele componentei de infractiune” se substituie cu cuvântul
„infractiune”;
• litera c) se exclude;
• literele d), e), f), g) devin literele c), d), e), f);
• articolul se completeazá cu alineatul (2), cu urmátorul cuprins: “(2):
„Pâná la judecarea
cauzei penale în sedintá de judecatá publicá persoana nu poate fi
liberatá de ráspundere
penalá dacá pledeazá nevinovat”.
199
4. Articolul 54,
• aliniatul (1) va avea urmátorul cuprins: „(1) Persoana care a sávârsit o
infractiune usoará
sau mai putin gravá si nu a atins vârsta de 18 ani poate fi supusá
másurilor de
constrângere cu caracter educativ prevázute de art.104, cu liberarea
ulterioará de
ráspundere penalá, dacá s-a constatat cá este posibilá corectarea ei prin aplicarea
acestor
másuri.
• aliniatul (2) va avea urmátorul cuprins: „(2) Urmárirea penalá în
privinta persoanei
supuse másurilor de constrângere cu caracter educativ se suspendá conditionat”.
• articolul se completeazá cu alineatul (3), cu urmátorul cuprins: „(3)
În cazul eschivárii
sistematice de la másurile educative de cátre minor, la propunerea
organului de stat
specializat care asigurá corectarea minorului, procurorul aplicá o altá
másurá de
constrângere cu caracter educativ sau trimite cauza penalá în judecatá cu
rechizitoriu în
ordinea generalá”.
5. Articolul 56 se exclude.
6. Articolul 57:
• la alineatul (1) cuvintele „pentru prima oará” se exclud iar dupá
cuvintele „a contribuit
activ la descoperirea” se introduc cuvintele „si cercetarea”.
• alineatul (2) se exclude.
7. Articolul 59, cuvintele „si nu prezintá pericol social” se exclud.
8. Articolul 104 alineatul (1), sintagma „Persoanelor liberate de
ráspundere penalá în
conformitate cu art.54 le pot fi aplicate urmátoarele másuri de
constrângere cu caracter
educativ” va fi substituitá cu sintagma „În conformitate cu art.54
minorilor le pot fi
aplicate urmátoarele másuri de constrângere cu caracter educativ”;
• alineatul (4) se exclude;
9. Articolul 278:
10. alineatul (5) va avea urmátorul continut: „Persoana care a participat
la actul terorist se
libereazá de ráspundere penalá dacá ea, prin anuntarea la timp a autoritátilor sau
prin alt
mijloc, a preîntâmpinat si s-a reusit survenirea consecintelor periculoase
prevázute de
prezentul articol”;
• alineatul (6) se exclude.
11. Articolul 282, alineatul (2) va avea urmátorul continut: „Persoana care, în
mod benevol,
s-a retras dintr-o formatiune paramilitará ilegalá, a predat arma
organelor de drept si a
200
contribuit activ la dezarmarea si încetarea activitátii acestei formatiuni
se libereazá de
ráspundere penalá pentru aceastá infractiune”.
12. Articolul 290, alineatul (3) dupá cuvintele „a predat de buná voie” se
introduc cuvintele
„organelor de drept”.
13. Articolul 337, alineatul (2) va avea urmátorul continut: „Persoana
care a sávârsit
infractiunea prevázutá de prezentul articol precum si de art. 338 si art.339 a
prezentului
Cod, este liberatá de ráspundere penalá dacá ea, prin autodenuntare si anuntare la
timp a
autoritátilor sau prin alt mijloc, a contribuit si s-a reusit prevenirea
prejudicierii
intereselor Republicii Moldova”.

Art.II. - Codul de procedurá penalá al Republicii Moldova nr.122-XV din

14 martie 2003
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.104-110, art.447), cu
modificárile ulterioare,
se modificá si se completeazá dupá cum urmeazá:
1. Articolul 389:
• la alineatul (4), punctul 2), dupá litera a), b), c) se introduce litera d);
• punctul (3) se exclude.
2. Articolul 391:
• la alineatul (1), punctul 7), sintagma „în art.54-56” se substituie cu sintagma
„în art.53”.
3. Articolul 483 va avea urmátorul cuprins:
“Articolul 483. Suspendarea urmáririi penale si liberarea de ráspundere penalá a
minorului
(1) Dacá, la desfásurarea urmáririi penale, în cazurile infractiunilor
usoare sau mai putin
grave sávârsite de minor, se stabileste cá minorul poate fi corectat
fárá a-l trage la ráspundere
penalá, organul de urmárire penalá poate face propunere procurorului de suspendare
a urmáririi
penale în privinta minorului cu aplicarea másurilor de constrângere cu caracter
educativ conform
prevederilor art.104 din Codul penal si de a-l libera ulterior de
ráspundere penalá în temeiul
prevázut în art.54 din Codul penal.
(2) Controlul asupra executárii de cátre minor a cerintelor másurii educative se
efectueazá
de organul de stat specializat care asigurá corectarea minorului. În
cazul neîndeplinirii
sistematice de cátre minor a cerintelor prevázute de másura educativá, la demersul
organului de
stat specializat care asigurá corectarea acestuia, procurorul aplicá o
altá másurá cu caracter
educativ sau anuleazá ordonanta de suspendare a urmáririi penale si prezintá
cauza în judecatá,
în mod obisnuit, cu rechizitoriu.
(3) Suspendarea urmáririi penale în temeiurile mentionate în aliniatul(1) nu se
admite dacá
minorul sau reprezentantul lui legal este împotrivá.”
 201

DECLARA)IE PRIVIND ASUMAREA R#SPUNDERII

Subsemnatul, declar pe ráspundere personalá cá materialele prezentate în

teza de doctor sunt rezultatul propriilor cercetári si realizári
stiintifice.
Contrasemnez cá, în caz contrar, urmezá sá suport consecintele în conformitate cu
legislatia în vigoare.

Glavan Boris

/ /

27 iulie 2010

202

CV AL AUTORULUI
Boris GLAVAN

Numele: Boris GLAVAN

Data na*terii: 29 iulie 1974 s.Antone#ti, rn. -tefan-Vod
Domiciliu: s. Sociteni, rn. Ialoveni
Tel: 026835451
GSM: 079402916
E-mail: gba74@rambler.ru
Starea civil,: cstorit, doi copii: Nicu – 30.01.2000; Bogdan – 11.06.2007.
Studiile:
• 1993 – 1994 - #coala profesional-tehnic Nr.1 din mun.Chi#inu
o specializarea: montator de sisteme tehnice #i aparate radioelectronice
• 1994- 1999 - Academia „-tefan cel Mare” a MAI al RM, facultatea Drept
o calificarea: licen&iat 'n drept.
• 1999-2000 - Academia „-tefan cel Mare” a MAI al RM, facultatea Drept
o calificarea: magistru 'n drept.
Activitatea profesional,:
Din 1999 #i p*n 'n prezent: lector asistent, lector, lector superior la
catedra „Investiga&ii
Operative” a Academiei „-tefan cel Mare”.
Activitatea *tiin.ifico-didactic,: autor a circa 20 de publica&ii #tiin&ifice #i
metodico-didactice
(11-la tema tezei)
Particip,ri la foruri *tiin.ifice interna.ionale:
Ø Conferinta stiintifico-practicá internationalá „Cnenianna rexnixa y
npanooxponniñ
µixntnocri” 21-22 aprilie 2004, Kiev, Ucraina.
Ø Conferinta stiintifico-practicá internationalá „Criminalitatea regionalá:
probleme si
perspective de prevenire si combatere”, 25-26 mai 2005, Chisináu.
Ø Conferinta stiintifico-practicá internationalá „Prevenirea si combaterea
fenomenului
terorismului: actualitáti si perspective”, 18 mai 2006, Chisináu.
Ø Conferinta stiintifico-practicá internationalá „Protectia juridicá a
valorilor culturale
în Republica Moldova”, 21-22 septembrie 2007, Chisináu.
Ø Conferinta stiintifico-practicá internationalá „Cooperarea internationalá a
organelor
de drept în prevenirea si combaterea criminalitátii transnationale”, 5-6
noiembrie
2009, Chisináu.