Sunteți pe pagina 1din 7

Mass-media şi politica: cum influenţează acestea opinia publică şi

individul

“Politica este ştiinţa şi practica de guvernare a unui stat şi reprezintă sfera de activitate
social-istorică ce însumează relaţiile , orientările şi manifestările care apar între partidele politice,
între diversele categorii şi grupuri sociale, între naţiuni ş.a.m.d în vederea emancipării conceptelor
proprii, în lupta pentru putere sau suprematie ideological etc. Politica reprezintă de asemenea
orientarea, activitatea, acţiunea propriu-zisă a unui partid sau a unor grupări exercitată in domeniul
guvernării problemelor interne şi externe. Totodată, poate fi definită ca ideologie ce reflectă
această orientare sau acţiune.” ( Academia Română, Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan
Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, 1998 ).
Mass-media este o denumire generală a tuturor mijloacelor de informare în masă.Aceste
mijloace sunt variate : presa scrisă(ziare, reviste) sau mijloacele electronice de informare
(televiziunea, radioul şi internetul). Dezvoltarea acestora a dus la o răspândire pe scara largă a
informaţiei, această dezvoltare fiind rezultatul dorinţei oamenilor de a fi informaţi.Cele mai
răspândite mijloace de informare în masă sunt presa scrisă, televiziunea şi radioul, deoarece
informaţia este transmisă uşor individului, dar sunt şi principalele mijloace de dezinformare pentru
că informaţia greşită ajunge foarte repede la indivizi. De exemplu, prin intermediul mass-mediei,
două persoane sau instituţii publice aflate în conflict îşi pot face publice opiniile, atrăgând
simpatizanţi de o parte sau de alta. Dacă acest conflict are la bază o problemă publică şi dacă
individul este interesat de aceasta, el va prelua orice informaţie primită din mass-media.
Cu ajutorul mass-mediei actorii politici îşi creează o imagine şi formează opinia publică.
Există o strânsă legătură între politică şi mass-media, deoarece partidele politice doresc tot timpul
să aibă cât mai mulţi simpatizanţi ( pentru a câştiga cât mai multe voturi) şi pentru a forma opinia
publică, fara ajutorul mass-mediei acest lucru fiind foarte greu de realizat.
Etimologia cuvântului "opinie" derivă din latinescul "opinari" care înseamnă a gândi, a
crede, a formula o părere şi este expresia unei convingeri subiective într-o anumită problemă, faţă
de o anumită situaţie. În "Enciclopedie de psihologie", opinia publică este definită ca "procesul
psihosociologic interactiv de agregare a judecăţilor evaluative, atitudinilor şi credinţelor referitoare
la o problemă socială ale unui număr semnificativ de persoane dintr-o comunitate care se exprimă
verbal deschis". „B. Hennessy defineşte opinia publică drept "un complex de preferinţe exprimate
de un număr semnificativ de persoane cu privire la o problemă de importanţă generală". În opinia
lui Gaston Berger opinia publică „ traduce un raţionament şi esenţa ei este de a afirma”.
În spaţiul politic mass-media nu influenţează major opinia publică sau a individului. „În
1940 sociologul american Lazarsfeld a studiat alegerile prezidenţiale din acel an. El a vrut să afle
în ce măsură campania electorală la radio şi în presă a influenţat comportamentul alegătorilor.
Lazarsfeld a ajuns la concluzia că mass-media nu a avut un rol major. Din contră, contactele şi
relaţiile interpersonale s-au dovedit hotărâtoare pentru decizia de a vota pe unul sau pe altul dintre
candidaţi.” ( Septimiu Chelcea „ Sociologia opiniei publice” )
Opinia publică se poate schimba în funcţie de nivelul de cultură şi de informare a indivizlor.
„Efectele mediatice acţionează şi asupra creşterii gradului de cunoaştere a persoanelor. Ca efect
mediatic, creşterea gradului de cunoaştere este un aspect pozitiv, mass-media contribuie esenţial la
diseminarea informaţiei. S-a observat însă, la un nivel general, un efect negativ. Ca urmare a
consumului mediatic, distanţa dintre „indivizii care ştiu” şi „indivizii care nu ştiu” se măreşte. Din
mai multe studii făcute s-a constatat că „indivizii care ştiu” sunt oameni cu educaţie superioară, ei
se ţin la curent cu fenomenele sociale mai ales prin citirea presei. „Indivizii care nu ştiu” se
informează despre fenomenele sociale în principal prin intermediul televiziunii.Cercetătorul
american Robinson a arătat că un consum mediatic depinde de diferenţa între „autocunoscători” şi
„ignoranţi” şi de nivelul de educaţie al indivizilor. „ (Delia Cristina Balaban, „Teorii şi efecte ale
comunicării de masă” )
În 2007 CNA împreună cu CURS ( Centrul de Sociologie Urbană şi Regională) au efectuat
un studiu amplu cu privire la influenţa media asupra comportamentului electoral. Studiul a fost
făcut pe un eşantion de 2000 de persoane cu vârste de 18 ani şi peste cu o eroare maximă de +/-
2,2% la un nivel de încredere de 95%. Perioada de culegere a datelor a fost 1-25 septembrie 2007,
interviurile fiind realizate faţă în faţă la domiciliul respondenţilor.
Studiul arată că oamenii se informează cel mai des prin intermediul televiziunii, cele mai
vizionate fiind ştirile (70%) iar cele mai slab vizionate fiind emisiunile pentru minorităţi 0,1%.
În cadrul ştirilor, cei mai mulţi oamenii sunt interesaţi de informaţiile politice (28%). Pe
locul al doilea în cazul interesului urmăririi ştirilor îl au problemele sociale (pensii, asigurări,
sănătate) (22%). Evenimentele sociale ( greve, manifestaţii, inaugurări) (12%), situaţiile cotidiene (
fapt divers, senzaţional) (7%), ştirile meteo şi ştiriloe sportive au fiecare un procent de (5%), ştirile
economice (3%), violenţa (1%), iar (16%) declară că ii interesează toate aceste subiecte in mod
egal (1% dintre respondenţi nu au răspuns).
Privind cât de obicetive sau nu l-i se par programele politice de televiziune (11%) au
declarat că nu l-i se par deloc obiective, (34%) puţin obiective, (34%) obiective, (2%) foarte
obiective iar (19%) nu au răspuns.
În opinia respondenţilor cu privire la cât de obiective ( neinfluenţate politic) sunt posturile
de televiziune din România (13%) au răspuns PRO TV, tot acelaşi procent avându-l şi TVR 1,
Antena 1 (10%), Realitatea (9%), OTV (6%), Antena 3 (3%), B1 TV (3%), Prima TV (2%), Kanal
D (1%), altul (8%), nici unul (2%) iar (30%) ns/nr ( nu ştiu/ nu răspund). În urma studiului cel mai
influenţat politic post de televiziune este Antena1.
La întrebarea „ În general, care credeţi că sunt partidele cele mai favorizate de posturile
TV” ( întrebare deschisă ) (19%) au răspuns PD, (15%) PSD, (14%) PNL, (6%) PC, (2%) PNG,
(1%) PRM, (1%) UDMR, (2%) altul iar (40%) ns/nr. Cel mai nefavorizat partid de către posturile
TV este PRM.
La întrebările despre emisiunile politice difuzate la radio cei mai mulţi dintre respondenţi nu
au ştiut să răspundă, fapt din care rezultă că oamenii (din românia) nu prea se informează despre
politică din emisiunile difuzate la radio.
Ştirile politice sunt cel mai des urmărite pe PRO TV (25%), Antena1 (22%), TVR1 (16%),
Realitatea TV (13%) iar restul procentelor sunt date altor posturi de televiziune. Cele mai de
încredere ştiri politice sunt difuzate pe PRO TV iar cele mai de neîncredere sunt difuzate de B1 TV
şi Kanal D. Radio Romănia Actualităţi este pe primul loc în audienţa ştirilor politice.
În clasamentul celor mai importante surse de informare politică televiziunea deţine primul
loc cu (80%) în urcare cu (2%) faţă de anul 2004, radioul (6%) în scădere cu (2%) faţă de anul
2004, ziarele (5%) în scadere cu (4%), prietenii/vecinii (4%) în urcare cu (2%), familia (2%),
internetul (1%) faţă de (0%) în 2004, altă sursă (1%) iar ns/nr (1%). Cel mai important din acest
studiu mi se pare faptul că în 2004 internetul avea (0%) iar în 2007 avea (1%) fapt care
demonstrează că site-urile partidelor politice au început să informeze populaţia cu privire la
politică.
În acest studiu amplu (90%) dintre respondenţi au declarat că programele Tv. îi ajută să
înţeleagă ce se întâmplă în societatea românească, (55%) nu sunt de acord că programele Tv. îi
ajută să-şi sporească interesul pentru politicieni şi viaţa politică, (79%) sunt de acord că programele
Tv. îi ajuta sa-şi îmbogăţească cunoştinţele generale, (48%) sunt de acord că programele Tv. le
provoacă sentimente de neîncredere şi de nelinişte cu privire la viitorul României. Tot în acest
studiu ne este arătat faptul că oamenii nu sunt foarte influenţabili în alegeri de către mass-media şi
nu mulţi acordă un interes mare sondajelor de opinie publică atunci cănd se decid să voteze (31%).
Acest studiu îi ajută foarte mult pe politicieni deoarce aceştia pot vedea care sunt cele mai
vizionate posturi de televiziune unde aceştia pot avea apariţii, ce îi interesează cel mai mult pe
oameni cu privire la viitorul ţării şi aşteaptă feed-back din partea publicului (ex: voturi prin sms cu
privire la o anumită problemă politică, fenomen social, etc).
Înaintea campaniilor electorale se poate observa o creştere semnificativă a apariţiilor
actorilor politici prin mass-media şi a emisiunilor cu teme politice. Înainte de începerea campaniei
electorale (în general cu 6-8 săptămâni înainte) partidele politice acordă un mare interes
cercetărilor de piaţă. Pe baza acestor cercetări consilierii de PR iniţiază programul campaniei,
program care trebuie să aibă un impact pozitiv asupra alegătorilor pentru atragerea voturilor,
obiectivul final fiind câştigarea alegerilor.
Actorii politici şi partidele politice apelează la mass-media de foarte multe ori pentru a
forma opinia publică sau pentru a schimba opinia publică dintr-una nefavorabilă într-una
favorabilă.
Mass-media a fost deseori considerată „cea de-a patra putere” în stat alături de executiv,
legislativ şi justiţie, iar democraţiile moderne au fost numite „democraţii mass-media”. În opinia
mea, în statele moderne de astăzi, politica n-ar putea exista fără mass-media deoarece politica este
reprezentată prin aceasta. Cunoştinţele oamenilor despre politică sunt aflate de cele mai multe ori
prin intermediul televiziunii, al radioului şi al ziarelor (fapt evidenţiat şi de studiul făcut de
C.U.R.S pentru C.N.A în anul 2007).
„Comunicarea mediatică are loc într-un context social, recepţia mesajelor nefiind privită ca
un fenomen individual. Opiniile, concepţiile, atitudinile indivizilor au în mare măsură un caracter
social, sugerând o anumită cultură de grup.Comunicarea într-un grup a unui mesaj care este
potrivnic normelor grupului, nu poate duce la o modificare de proporţii a opiniilor şi atitudinilor,
mai degrabă se va înregistra o schimbare de atitudine faţă de emitent.” (Septimiu Chelcea,
„ Sociologia opiniei publice” ).
„În decursul anilor s-au cristalizat trei teorii care domină cercetarea macroefectelor
mediatice: teoria agendării, teoria spiralei tăcerii şi teoria prăpastiei cognitive (cunoaşterea
diferenţială).
1.Teoria agendării. Publicul este supus unui flux mediatic permanent. Până în anii ’70,
cercetătorii au studiat efectele atitudinale şi comportamentale, care sunt efecte pe termen scurt. În
prezent se studiază efectele la nivel social pe termen lung. Comunicarea mediatică pune în centrul
atenţiei publice probleme sociale . Mass-media fixează agenda publică, mass-media „ridică” sau
„coboară” oameni şi instituţii. Ca urmare a sistemului de selecţie, mass-media desemnează
prioritatea subiectelor pe ordinea de zi.(Exemplu : au fost demonstraţii organizate doar pentru că se
ştia că se filmează; au fost şi demonstraţii care nu au mai avut loc pentru că nu se filma).Efectele la
nivelul atitudinilor sau la cel al comportamentului pot fi relativ reduse, ceea ce nu înseamnă că nu
ar exista un efect în planul cunoaşterii. În funcţie de raporturile dintre mass-media şi public apar
două variante de agendare: agenda mediatică şi agenda publică. Ambele variante sunt luate în
considerare în cazul ipotezei pe care se bazează teoria agendării: publicul dă importanţă exact
acelor subiecte care se bucură de atenţie mediatică.(exemplu: informaţiile vehiculate de mass-
media despre anumite bănci au dus la aglomeraţii în faţa sediilor din întreaga ţară pentru retragerea
banilor depuşi de persoanele fizice. Relaţia media public este de ordin cauzal: media selectează
anumite aspecte şi le notează pe propria lor agendă, iar publicul ajunge mai devreme sau mai tărziu
să facă acelaşi lucru. Agenda mediatică precizează evenimentele şi stabileşte o ierarhie a
interesului public. În privinţa agendei publice lucrurile sunt mai complicate decăt in cazul agendei
mediatice, deoarece publicul nu are o agendă unică şi nu poate fi vorba de un singur tip de agendă.
După teoria agendării descoperită în anii ’70, studiile ulterioare ale sociologilor şi psihologilor au
reliefat că există trei tipuri de agende: 1.agenda personală sau intrapersonală, care conţine subiecte
şi obiective exclusiv personale; 2. agenda interpersonală care conţine obiective importante pentru
contactele sociale; 3.agenda comunităţii în care subiectele sunt de interes general.
Teoria spiralei tăcerii. În anii ’70 Noelle Neumann, o cercetătoare germană, a elaborat
teoria spiralei tăcerii. Ea a plecat de la faptul că influenţa mediatică este foarte greu de dovedit,
pentru că opinia publică obligă individul să se reţină, sa nu-si dezvăluie opţiunile proprii. Individul
are un astfel de comportament pentru că el consideră mai importante opiniile majorităţii.
Fundamentul teoriei cercetătoarei germane este faptul că ea consideră televiziunea un canal de
comunicare care nu permite selecţia individuală: oamenii se uită la televizor fără să se întrebe ce
imagini văd. Ea consideră că mecanismul individului de autoapărare, selectivitatea lui acţionează
foarte slab în cazul în care acesta urmăreşte o emisiune televizată. La nivelul psihologiei
individuale este foarte greu de pus la îndoială ceea ce ai văzut cu proprii ochi, de aceea
manipularea prin televiziune are cel mai puternic impact.
În cazul consumului mediatic din zona presei, selectivitatea (zidul de apărare împotriva
consumului mediatic) acţionează din plin. Este foarte uşor să treci cu privirea la un alt articol sau să
urmăreşti altă publicaţie, selectivitatea este la îndemâna consumatorului.
Oamenii au tendinţa să se alinieze la un curent de opinie, să facă parte dintr-un grup şi să fie
recunoscuţi de grup. Din acest motiv, cel care are o opinie, care crede că este împărtăşită de grup
îşi exprimă opinia mai apăsat şi o susţine cu mai mult curaj decât cel care „simte” că opinia lui este
în „minoritate’. Psihologii numesc acest fenomen „conformism de grup”.
Teoria denumită „spirala tăcerii” contribuie la studierea unor aspecte esenţiale pe care le are
comunicarea prin media asupra publicului: 1. teama de izolare poate contribui la trecerea sub tăcere
a opiniilor minoritare; 2. mesajele mediatice care acordă atenţie aceloraşi subiecte produc o
anumită uniformizare a preocupărilor publicului; 3. influenţa mediatică este mai mare decât se
crede în general, această afirmaţie este valabilă în special în ţările cu o democraţie exersată in timp;
4. izolarea opiniilor minoritare favorizează procesul integrării sociale.
Teoria prăpastiei cognitive (şi a creşterii diferenţei de cunoaştere). Efectele mediatice
acţionează şi asupra creşterii gradului de cunoaştere a persoanelor. Ca efect mediatic, creşterea
gradului de cunoaştere este un aspect pozitiv, mass-media contribuie esenţial la diseminarea
informaţiei. S-a observat însă, la un nivel general, un efect negativ. Ca urmare a consumului
mediatic, distanţa dintre „indivizii care ştiu” şi „indivizii care nu ştiu” se măreşte. Din mai multe
studii făcute s-a constatat că „indivizii care ştiu” sunt oameni cu educaţie superioară, ei se ţin la
curent cu fenomenele sociale mai ales prin citirea presei. „Indivizii care nu ştiu” se informează
despre fenomenele sociale în principal prin intermediul televiziunii.Cercetătorul american
Robinson a arătat că un consum mediatic depinde de diferenţa între „autocunoscători” şi
„ignoranţi” şi de nivelul de educaţie al indivizilor.” (Delia Cristina Balaban, „Teorii şi efecte ale
comunicării de masă”).
După părerea mea, mass-media nu ne obligă să gândim într-un anumit fel, ea insistă şi
impune oarecum nişte subiecte asupra cărora avem de reflectat. Mass-media îi influenţează cel mai
mult pe „indivizii care nu ştiu”, aceştia fiind oameni cu un nivel de educaţie mediu sau slab, cu
venituri mici sau medii, indivizi care se informează cel mai des prin intermediul televiziunii, nu
mai procesează alte informaţii, ei iau un „rezumat” al subiectului, rezumat făcut de o persoană sau
grup de persoane, „rezumat” care poate fi greşit şi care poate influenţa negativ individul. „Indivizii
care ştiu”, oameni cu nivel de cunostinţe ridicat şi (in mare măsură) care au un venit mare (statut
social înalt), au şanse mai mari să fie bine informaţi decât „indivizii care nu ştiu”. După părerea
mea, această informare mai bună a „Indivizilor care ştiu” nu se datorează neapărat numai nivelului
lor de educaţie. Aceste persoane caută informaţia în mai multe surse şi o analizează „în mare”,
făcându-şi rezumatul singuri. Datorită unui statut mai înalt, aceşti indivizi au o arie mai largă în
ceea ce priveşte căutarea informaţiei (exemplu: nu toţi indivizii au acces la un calculator conectat
la internet; internetul dă posibilitatea unui individ să afle informaţia dorită din mai multe surse şi
într-un interval de timp relativ scurt). Actorul politc este dependent de mass-media, deoarece cu
ajutorul ei se face cunoscut unui public cât mai larg. Mass-media ii poate crea actorului politic o
imagine favorabilă sau una mai puţin favorabilă, fapt care poate duce la câştigarea sau pierderea
voturilor.

Bibliografie:
1. Delia Cristina Balaban, „Teorii şi efecte ale comunicării de masă”
2. ( Septimiu Chelcea „ Sociologia opiniei publice”
3. Studiu efectuat de CURS pentru CNA „Influenţa media asupra comportamentului
electoral”, septembrie- noiembrie 2007
4. www.dadalos.org
5. www.wikipedia.org
6. Enciclopedie de psihologie
7. www.clujeanul.ro- articol „ Orăşenii au încredere în TV”, 8 iulie 2008