In casa Anetei Duduleanu, gazda impreuna cu sora ei mai mica, Zoia si cu Lena se afla la o partida

de carti. Din cand in cand se admonesteaza una pe alta pana cand apare in salon Ianache, fiul mai
mic al Anetei impreuna cu sotia lui, Colette. Discutandu-se despre bani, Ianache ii reproseaza mamei
sale ca, in ultimul timp, cheltuieste prea mult. Aneta se revolta din cauza remarcii fiului sau si-i
promite ca se va marita ca sa nu mai fie la cheremul copiilor. Vine Wanda Maritii Arghiropol,
nepoata lui Tasse Duduleanu cu vestea ca ar vrea sa vanda Ciucea fiindca o duce tot mai greu ceea
ce o determina pe Aneta sa-i reproseze ca nu trebuie sa-si lase barbatul cu doua mosii si sa fuga cu
golanul Spiropoloaei. La protestele Colettei, o ia si pe ea in primire fiindca este nerecunoscatoare
desi i-a dat o pereche de cercei si o zaharnita de argint. Critica se extinde asupra tuturor celor
prezenti motivand ca de vreme ce sunt in familie, orice-ar spune este permis. Sotul Margaretei, fiica
cea mai mica a Anetei Mircea Aldea este criticat ca s-a insurat cu fiica-sa pentru ca este bogata.
Auzind fanfara, doamnele se inghesuie la fereastra sa vada trecand cortegiul mortuar. Revenind in
salon, femeile se cearta in legatura cu numarul preotilor care insotesc cortegiul mortuar Ramasi
singuri in salon, Mireca si Wanda discuta despre relatiile lui cu sotia lui, Margareta. Venit in vizita,
Georges, cel de al doilea fiu al Anetei, este revoltat de prezenta Wandei in casa mamei sale, aceasta
fiind cunoscuta ca o aventuriera. Plecand George, Wanda si Mircea se imbratiseaza patimas.

Actul II. Doamnele intra in camera Margaretei care este insarcinata si discuta despre cazuri in care
unele femei au murit la nastere. Margareta lesina si, dupa ce aceasta isi revine, femeile pleaca
pentru a o lasa sa se odihneasca. De cand a ramas insarcinata, Margareta observa raceala lui Mircea
si banuieste ca acesta se gandeste mai mult la copil decat la ea. Mama si fratii ei descopera scrisorile
de dragoste ale lui Mircea si, tulburata la auzul declaratiilor de dragoste adresata altei femei citite la
capul ei de Aneta, Margareta bea laudanum si moare.

Actul III. Batranele pregatesc colacii, tamaia, colivele si celelalte lucruri necesare parastasului
Margaretei. Desi din cand in cand este amintit numele moartei cu prefacuta piosenie, atmosfera este
destul de destinsa. Venirea lui Ianache impreuna cu Colette si a lui Georges nu aduce nimic a
parastas ci mai degraba a intalnire mondena. Toti o acuza pe Fraulein de moartea Margaretei fiindca
aceasta a descoperit scrisorile de dragoste ale lui Mircea cele care au dus la starea depresiva a sotiei
lui si la gestul sinuciderii. Mircea are o ultima intalnire cu Wanda a carei propunere de a fugi
impreuna o respinge desi Fraulein o sustine si, alungat de familia Duduleanu, paraseste casa la fel de
sarac cum a intrat cu cativa ani in urma, avand doar banii de drum. Cei ramasi in casa se pregatesc
de masa de pomenire care devine un adevarat chef cu lautari in care fiecare mesean se simte dator
sa se poarte astfel incat sa marcheze lipsa de importanta a celei disparute.
GAITELE — Comedie in trei acte de Alexandru Kiritescu. Premiera: 16 martie 1933, la Teatrul
National din Bucuresti (dupa ce inlr-o prima varianta, intitulata Cuibul de viespi, fusese jucata, in
stagiunea 1929-l930, la Teatrul „Regina Maria"). Piesa e tiparita, la E. S. P. L. A., abia in 1953,
consfintind, de altfel, tardivul debut editorial al scriitorului. Alaturi de comedia Marcel & Marcel si
piesa Florentina, Gaitele face parte din asa-numita „trilogie burgheza" a lui Alexandru Kiriţescu

Comedia Gaitele urmareste, de-a lungul celor trei acte, avatarurile ultime ale clanului Duduleanu,
intrupat de cele trei „gaite" (Aneta, Zoia si Lena), precum si de generatia urmatoare, in aria acestei
teme de tip romanesc se dezvolta si se consuma alta secunda, aceea a dramei conjugale
(concretizata prin Margareta, sotul ei Mircea si Wanda, femeia fatala). Oricat de surprinzator ar
parea, un dramatism iesit din comun contine prima tema, iar nu a doua. Piesa scoate in relief, cu o
neobisnuita pregnanta, chipul feroce al lumii provinciale; desi unii critici i-au reprosat lui Alexandru
Kiriţescu faptul ca in comedie nu se intampla aproape nimic, ca actiunea dramatica propriu-zisa
(atata cata este) ar fi exploziva si nemotivata.

Dar profunzimea paradoxala a acestei piese statice provine tocmai din ritmul ei infernal (in special in
primul si ultimul act), existent in afara oricarei actiuni si in absenta oricarei linii evolutive. Acest ritm,
impus chiar de prima vorba rostita dupa ridicarea cortinei, introduce brusc in scena provocarea,
perpetua iritare si bruscare a partenerului de replica, transformat pentru celalalt intr-un teribil
adversar (acest gen de raport dintre croi este reciproc). Toata piesa, asemeni Cameristelor lui Jean
Genei, e o enorma eruptie de ura si rautate pura, fara motivatii, personajele etalandu-si, pline de
incantare, strategia cruzimii in comportamentul fata de celalalt (exceleaza, in acest sens, Ancta
Duduleanu, sefa clanului si, totodata, unul dintre cele mai expresive si mai vii personaje din tot
teatrul romanesc).

Se creeaza astfel o stare de tensiune permanenta, urmata de explozii succesive ce au ca reflex o

stranie teatralitate intrinseca: fiecare erou „urla" sau „tipa", „sare ca ars", „spumand", fiind „in prada
unei furii cumplite" etc. Reactiile exacerbate, dar gratuite, neavand un substrat cauzal serios, isi
revela deosebit de pregnant funciarul lor mecanism papuseresc: „gaitele" sau fiii Anetei izbucnesc
brusc, „zbiara deodata" si se calmeaza instantaneu. Dincolo de efectul psihodramatic al torturilor
reciproce (care le produc eroilor, cum a observat si Valeriu Rapeanu, un „adevarat catharsis"), starea
de adversitate generala duce, pana la urma, la un fel de cacofonic furibunda, asemanatoare celei din
finalul Cantaretei chele: replicile, spuse simultan, se intretaie si se incaleca intr-o larma
indescriptibila.

Toti sunt (si se si eticheteaza reciproc) „nebuni", „izaltati" si „monstri", intr-o atmosfera de ferocitate
functionand un vampirism general, caci fiecare vrea „viata, trupul, rasuflarea, tot sangele inimii"
celuilalt (privindu-se in oglinda, Margareta isi spune: „Buna seara, fiara, buna seara, monstrule"). In
somnul lor agitat, aceste fiinte sunt vizitate de aceleasi vise asasine (precum in cosmarul Lenei).
inseland prin aparentele lor realiste, personajele, in furiile lor mecanice, jucate, simulate, seamana in
realitate cu fapturile ubuesti ale lui Jarry. Prin recitalul frenetic al „gaitelor" se naste un pur teatru
teatral, golit de afecte, prin care circula fiinte animate doar de mecanismul lor de marionete;
„gaitele" se misca cu „un pas automat", sar in picioare „ca impinse de niste resorturi", se imbrancesc
sadice cu un „soi de furie senila" si se rotesc intr-un mare tumult de tipete, bocete si schimonoseli de
Erinii dezarticulate, de „cotoroante" si de „iazme" conduse din umbra de spectrala si malefica
„Fraila" (adica de menajera casei, personaj grotesc-thanatic, care iese „ca dintr-o trapa" si dispare
fulgerator, tricotand „cu furie dintr-un ghem imens rosu, cu iglite foarte lungi".

Ca niste divinitati infernale, „gaitele" se inrudesc cu „copilele batrane ale unor vremuri vechi" din
tragedia eschiliana, stand sub semnul aceleiasi ursite: „Nascute pentru rele, haladuiesc in umbra din
care se impartaseste raul" Aceste Erinii in strai banal - provincial, burghez, in care ferocitatea se
amesteca cu cretinismul, adulmeca, avide, miasmele mortii. Celebrarea lui Thanatos le da „gaitelor" -
fiinte de o vitalitate si longevitate matusalemica - un apetit monstruos, pantagruelic, in acelasi sens,
piesa circumscrie si „lupta crancena" dintre generatii, in care o mica burghezie, aproape mitic-
longeviva, solidificata prin cretinism si senilitate, demential a-gresiva, incarnata de cele trei „gaite",
isi extirpa descendentii: „monserul de oras" (Mircea), „somnambula ratacitoare" (Margareta) si
femeia fatala (fascinanta Wanda).

In ferocitatea lor, „gaitele" au un irepresibil impuls spre crima, sufocand pe toti cei ce incearca sa
evadeze din cercul lor infernal. Comedia aceasta reprezinta una'dintre cele mai moderne experiente
teatrale romanesti, desi piesa a fost compromisa oarecum de unele inscenari comod realiste, ca si de
unele interpretari critice conventionale (ce au detectat aici doar o simpla satira sociala).