POLUAREA –RISIPA DE RESURSE

Pentru a intelege pe deplin complexitatea problemei poluarii si de ce aceasta

reprezinta intru totul o risipa de resurse trebuie sa pornim de la definitia
termenilor.

Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează

cu sănătatea umană, calitatea vieții sau funcția naturală a ecosistemelor (organismele
vii și mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un
rezultat al cauzelor naturale, cum ar fi erupțiile vulcanice, cea mai mare parte a
substanțelor poluante provine din activitățile umane. Se disting următoarele categorii:
poluare fizică (incluzând poluarea fonică și poluarea radioactivă), poluarea chimică
(produsă de diverse substanțe eliberate în mediu sub formă gazoasă, lichidă sau de
particule solide), poluare biologică (cu germeni patogeni, substanțe organice
putrescibile etc.).
Există două categorii de poluanți:
 Poluanții biodegradabili sunt substanțe, cum ar fi cele conținute în apa menajeră,
care se descompun rapid prin unele procese naturale. Acești poluanți devin o
problemă când se acumulează mai rapid decât pot să se descompună.
 Poluanții nedegradabili sunt substanțe care nu se descompun, sau se
descompun foarte lent, în mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este
dificil sau chiar imposibil să se îndepărteze acești poluanți din mediu. Compușii
nedegradabili cum ar fi diclor-difenil-tricloretanul, dioxinele, bifenilii policlorurați
(BPC) și materialele radioactive pot să ajungă la nivele periculoase de acumulare
și pot să urce în lanțul trofic prin intermediul animalelor.

Resursele economice constituie totalitatea elementelor naturale, umane, financiare,

informationale si tehnologice atrase si utilizate pentru producerea bunurilor necesare
satisfacerii nevoilor umane.

Resursele economice se clasifica:

I. Resurse primare(create de natura):

1. Resurse umane(populatia din punct de vedere cantitativ, calitativ si

structural – numar, calificare, experienta);

2. Resurse natural (fondul funciar, padurile, apele, zacamintele minerale).

II. Resurse derivate(acumulate, create de om):

 a. Resurse materiale(capitalul tehnic sub forma de masini, utilaje, constructii,
precum si sisteme de transport);

b. Resurse financiare, de care dispune populatia, #rile si statul;

c. Resurse inovationale(cunostinte, experienta stiintifica, tehnologii);

d. Resurse informationale, care permit agentilor economici sa cunoasca

realitatea, sa ia deciziile cuvenite si sa actioneze.

Trasatura fundamentala a resurselor economice consta in caracterul lor limitat.

Raritatea resurselor conditioneaza si raritatea bunurilor economice produse de
societate. In asemenea conditii apare o neconcordanta, o tensiune intre nevoile care
cresc intruna si resursele care sunt limitate si rare.

Bunăstarea noastră depinde de

utilizarea resurselor naturale.
Extragem resurse şi le transformăm
în alimente, clădiri, mobilă, aparate
electronice, haine etc. Totuşi, ritmul
în care exploatăm resursele
depăşeşte capacitatea mediului de a
le regenera şi de a ne oferi ceea ce
avem nevoie.

Un flux neîntrerupt înseamnă să

putem extrage atât de mult cât dorim.
Dar chiar putem proceda astfel în
realitate? Sau, dacă procedăm astfel,
care este impactul asupra mediului?
Cât de mult putem, den fapt, să
extragem fără a cauza prejudicii
mediului?

Răspunsul simplu este că extragem

deja prea mult, mult mai mult decât
poate produce planeta noastră sau
poate reface într-o perioadă dată.
Unele studii arată că, în ultima sută
de ani, consumul global de materiale
pe cap de locuitor s-a dublat, în timp ce consumul de energie primară s-a triplat. Cu alte
cuvinte, fiecare dintre noi consumă în mare de trei ori mai multă energie şi de două ori
mai multe materiale decât consumau predecesorii noştri în 1900. Mai mult decât atât, în
prezent suntem 7,2 miliarde de consumatori, comparativ cu 1,6 miliarde în 1900.
 Economia depinde de mediu

O economie funcţională depinde,

printre altele, de fluxul neîntrerupt de
resurse naturale şi materiale, precum
cheresteaua, apa, recoltele, peştele,
energia şi mineralele. Întreruperea
aprovizionării cu materiale-cheie
poate determina efectiv stagnarea
sectoarelor dependente şi poate
obliga companiile să disponibilizeze
lucrători sau să înceteze să furnizeze
anumite produse şi servicii.

Materiile prime de care avem nevoie şi produsele şi deşeurile pe care le generăm

Pentru a produce un bun sau un serviciu, avem nevoie de un aport materii prime. De
exemplu, pentru a obţine recolte, pe lângă forţa lor de muncă, agricultorii au nevoie de
terenuri, seminţe, apă, soare (energie), unelte şi, în agricultura modernă, de
îngrăşăminte şi pesticide şi de utilaje mai complexe. Acelaşi lucru este mai mult sau mai
puţin valabil în ceea ce priveşte industria prelucrătoare modernă. Pentru a produce
dispozitive electronice, avem nevoie, de asemenea, de forţă de muncă, precum şi de
energie, apă, terenuri, minerale, metale, sticlă, materiale plastice, minereuri rare,
cercetare etc.

 Majoritatea materialelor utilizate în producţie în Uniunea Europeană sunt extrase

tot în Uniunea Europeană. În 2011, 15,6 tone de materiale pe cap de locuitor au
fost utilizate ca materii prime în UE, din care 12,4 tone au reprezentat materiale
extrase în UE, în timp ce restul de 3,2 tone au fost importate.O mică parte din
aceste materii prime a fost exportată. Restul – 14,6 tone pe cap de locuitor – s-a
utilizat pentru consum în UE. Consumul de materiale variază considerabil de la
ţară la ţară. De exemplu, în Finlanda s-au consumat peste 30 de tone pe cap de
locuitor, în timp ce în Malta s-au consumat 5 tone pe cap de locuitor în 2011.

 În unele ţări europene, productivitatea resurselor este relativ ridicată. În 2011,

Elveţia, Regatul Unit şi Luxemburg au creat o valoare adăugată de peste 3 EUR
pe kilogram de materiale, în timp Bulgaria, România şi Letonia au creat o valoare
de sub 0,5 EUR pe kilogram. Productivitatea resurselor este strâns legată de
structura economică a ţării în cauză. Sectoare puternice ale serviciilor şi
tehnologiei cunoaşterii, precum şi ratele ridicate ale reciclării tind să stimuleze
productivitatea resurselor.
Economia circulara- posibila solutie
https://multimedia.europarl.europa.eu/ro/repair-reuse-and-recycle_V007-0034_ev

(pentru o mai buna apreciere a conceptului va rog sa

urmariti link-ul)

Termenul de „economie circulară" presupune un sistem

de producţie şi de consum care generează o pierdere cât
mai redusă cu putinţă. Într-o lume ideală, aproape orice
lucru ar fi reutilizat, reciclat sau recuperat pentru a obţine
alte produse. Reproiectarea produselor şi a proceselor de
producţie ar putea contribui la minimizarea risipei şi ar
transforma acea parte neutilizată într-o resursă.

 Economia circulară este un model de producție și consum care implică

partajarea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și
produselor existente cât mai mult posibil. În acest fel, ciclul de viață al produselor
este extins.

 În practică, aceasta implică reducerea la minimum a deșeurilor. Când un produs

ajunge la sfârșitul duratei sale de viață, materialele din care este făcut sunt
păstrate în cadrul economiei de câte ori este posibil. Acestea pot fi folosite din
nou și din nou, creând astfel o valoare suplimentară.

 Economia circulară se abate de la modelul economic tradițional, liniar, care se

bazează pe un model de ia-fă-consumă-aruncă. Acest model se bazează pe
cantități mari de materiale și energie ieftine, ușor accesibile.

 De asemenea, o parte a acestui model este programarea uzurii - conceperea

unui produs pentru a avea o durată limitată de viață pentru a încuraja
consumatorii să cumpere unul nou. Parlamentul European a solicitat măsuri de
combatere a acestei practici.

Termenul de „economie circulară" presupune un sistem de producţie şi de

consum care generează o pierdere cât mai redusă cu putinţă. Într-o lume ideală,
aproape orice lucru ar fi reutilizat, reciclat sau recuperat pentru a obţine alte
produse. Reproiectarea produselor şi a proceselor de producţie ar putea
contribui la minimizarea risipei şi ar transforma acea parte neutilizată într-o
resursă.
Poluarea în România
În perioada 2008 - 2012, aproximativ 300 de instalații din România au avut dreptul să
emită un total de 379,7 milioane de tone de emisii de gaze cu efect de seră, respectiv
75,9 milioane tone anual[2]. România are un disponibil minim pentru comercializarea
AAU-urilor (Assigned Amount Units - Unități ale Cantității Atribuite) de 60 milioane tone
CO2 echivalent, anual, în perioada 2008-2012, pentru care ar putea încasa până la 2
miliarde euro[3] (1 miliard de euro după alte estimări)[4].
În anul 2010, statul român acorda în mod gratuit aceste certificate pentru 219 companii
poluatoare de pe teritoriul țării, în majoritatea lor cu capital de stat. [5] Scopul era de a
ajuta acești poluatori să investească în ecologizare. [5] Aceste companii au posibilitatea
să vândă certificatele direct altor poluatori, români sau străini, cu capacitate mai mare
de producție, să le listeze la bursele specializate sau să le vândă unor intermediari. [5]
În anul 2012, România înregistra 14.497 de decese - 73 de morți la 100.000 de locuitori
- provocate de poluarea aerului cu particule fine. [6]

Eveniment de actualitate privind economia circulara

Anul TRECUT, Ingredients Show s-a desfasurat sub umbrela proiectului

intitulat “Cercetari privind identificarea potentialului de constituire a unor clustere
regionale de economie circulara – studii de caz”, proiect sustinut de programul ADER.

Economia circulara este un tipar pentru productie si consum. Prin economie circulara

intelegem felul in care putem redistribui, reutiliza/recicla materialele sau produsele deja
existente, prelungindu-le viata. Aceasta metoda de refolosire a produselor deja
existente presupune astfel reducerea deseurilor si cresterea valorii adaugate a
acestora.

Demarat in luna octombrie 2019, proiectul este coordonat de IBA Bucuresti in

parteneriat cu Universitatea Valahia din Targoviste, Green Energy Innovative
Biomass Cluster si Institutul de Economie Agrara.

Avand o perioada de 4 ani (2019-2022), proiectul are ca obiectiv general cresterea

durabila a productiei interne, ceea ce necesita o evaluare si optimizare a consumului de
resurse (apa si energie) in vederea obtinerii de produse alimentare durabile.

Proiectul se axeaza pe cunoasterea potentialului de economie circulara din domeniul

agroalimentar la nivelul unor regiuni din Romania, pe sprijinirea entitatilor economice
interesate in asumarea tehnologiilor inovative, cu implementarea unei atitudini
responsabile fata de mediu si fata de resursele folosite precum si pe diseminarea
rezultatelor proiectului catre entititi interesate din lantul agroalimentar.

Etapele de desfasurare ale proiectului sunt:

1. Evaluarea potentialului de economie circulara la nivelul unei entitati geografice
2. Generarea unui cadru metodologic national privind implementarea unor sisteme de
economie circulara in domeniul agroalimentar
3. Generarea unui pilot de economie circulara in domeniul agroalimentar
4. Sprijinirea entitatilor economice interesate in asumarea tehnologiilor inovative, cu
implementarea unei atitudini responsabile fata de mediu si fata de resursele folosite

Implementarea unei economii circulare are beneficii asupra mediului, asupra fluidizarii
procesului de aprovizionare cu materii prime, cresterii competitivitatii si inovarii precum
si asupra numarului de locuri de munca. Prin trecerea la aceasta, produsele devin
durabile si inovatoare, cu capacitati de a sporire a calitatii vietii.

Bibliografie
https://www.eea.europa.eu/ro/semnale/semnale-de-mediu-2014/articole/economia-eficienta-din-
punctul-de
https://ro.wikipedia.org/wiki/Poluare

https://joric1.wordpress.com/2011/05/30/5-resursele-economice-si-bunurile-economice/
http://economie-politica.blogspot.com/2008/12/resursele-economice-si-caracterul-lor.html
https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/economy/20151201STO05603/economia-
circulara-definitie-importanta-si-beneficii
https://www.roaliment.ro/stiri-industria-alimentara/economia-circulara-a-fost-prezenta-anul-
acesta-la-ingredients-show/