Printre fotografiile lumii

Fotografia care a dat chip Marii recesiuni

“Mama nomada”
Dorothea Lange, 1936

Pentru multi, Florence Owens Thompson

reprezinta chipul Marii Recesiuni, si asta datorita
inraitului fotograf Dorothea Lange. Lange a facut
aceasta poza in timp ce vizita o tabara de refugiati
din prafuita Californie in februarie 1936. De
necrezut, dar povestea femeii este la fel de
fascinanta ca si portretul sau.

Fotografia-simbol a Marii Depresiuni

economice din anii '30: o mama imigranta tine
in brate un copil care isi ascunde fata in
umarul ei. Katherine McIntosh avea patru ani
cand a fost facuta fotografia, in 1936. La 72 de
ani de la acel moment, Katherine marturiseste
ca fotografia a adus multa rusine in famile, dar
si determinare, scrie cnn.com.

"Am facut tot ce am putut pentru a fi sigura ca nu voi mai trai niciodata acele vremuri",
declara McIntosh, care va implini 77 de ani samabata. "Am muncit cu totii din greu, am gasit
slujbe bune si le-am mentinut. Cand am reusit sa cumparam o casa, am avut grija sa o pastram".

Fotografia alb-negru, cunoscuta sub numele "Mama imigranta", a fost realizata in

februarie sau martie 1936 de Dorothea Lange si o prezinta pe Florence Owens Thompson, atunci
in varsta de 32 de ani, alaturi de copii ei.

La acel moment, Thompson avea 7 copii care munceau pamantul alaturi de ea.

"A intrebat-o pe mama mea daca poate sa ii faca o poza...i-a spus ca numele ei nu va fi
niciodata publicat...dar ca fotografia va ajuta oamenii sa inteleaga viata grea pe care o ducem",
isi aminteste McIntosh.
"Asa ca mama mea a lasat-o sa faca poza, s-a gandit ca va ajuta si alti oameni".
A doua zi, poza a fost publicata intr-un ziar local, dar familia se mutase deja la o alta ferma.

"Oamenii mureau de foame, nu aveau ce manca"

"Poza arata oamenilor vremurile grele pe care le traiam. Oamenii mureau de foame pe
campuri, nu era niciun pic de mancare. Ne-a fost rusine de poza...nu vroiam ca oamenii sa stie
cine eram", spune ea. Mama mea, spune Katherine, era o femeie foarte puternica, dar care stia sa
se simta bine si iubea muzica.
 "A fost coloana vertebrala a familiei noastre. Nu am avut niciodata prea mult, dar
intotdeauna s-a asigurat ca avem ce pune pe masa. Cateodata, nu manca deloc, dar copiii ei au
avut intotdeauna ce manca".

Nu a putut niciodata sa urmeze cursurile unei scoli. Copiii lucrau alaturi de parinti si se
mutau cu ei, dupa cum gaseau de munca.

Nou-nascutii erau pusi in sacii de bumbac, iar mama lor ii muta pe masura ce culegea
bumbacul. Copiii mai mari stateau in fata ei, pentru a putea fi supravegheati. "Strangeam
bumbacul in gramezi, in fata ei, si mama venea sa-l stranga dupa noi si il punea in saci", explica
McIntosh.

Obsesia pentru curatenie

Au locuit in corturi sau in masini. Copiii din regiune isi bateau joc de ei: "Ne spuneau:
'Mergeti acasa si faceti o baie', dar nu prea poti sa faci baie cand stai intr-o masina si nu ai unde
sa te duci. Mergeam acasa si plangeam", spune ea.

Acum, Katherine McIntosh este femeie de serviciu in Modesto, California. Este mandra
de viata pe care si-a construit-o - are un acoperis sub care sa doarma si a reusit sa aiba o slujba
constanta in toti acesti ani.
Declara ca obsesia de a pastra curatenia provine din copilarie, cand incerca din toate puterile sa
mentina curat cortul familiei. Atunci, aveau doua cerceafuri albe, pe care Katherine le spala in
fiecare zi.

"Chiar si acum, cand e vorba de curatenie, vreau sa fiu sigura ca totul este impecabil. Nu
pot sa suport mizeria".

Sfatul lui Katherine: Nu va intindeti mai mult decat plapuma

In prezent, cand analistii sustin ca ne confruntam cu cea mai mare criza de la Marea Depresiune,
Katherine are un sfat simplu: daca este o lectie de invatat din acele vremuri, aceea este sa faci
economii si sa nu te intinzi mai mult decat iti este plapuma.

"Oamenii traiesc de la un salariu la altul, chiar si cei care castiga bine. Faceti tot ce puteti pentru
a va asigura ca acele vremuri nu se vor repeta. Alegeti acei oameni despre care credeti ca vor lua
deciziile corecte pentru voi".

Mesajul lui Katherine pentru Barack Obama este la fel de simplu: "Gandeste-te la oamenii din
clasa de mijloc".

Spune ca nu va uita niciodata lectia vietii mamei sale, care a murit la varsta de 80 de ani, in
1983. Pe mormantul sau scrie: "Mama imigranta: o legenda a fortei mamei americane".
Fotografia suprarealista

“Dalí Atomicus”
Philippe Halsman, 1948

Philippe Halsman este singurul fotograf care a facut

cariera din realizarea de portrete cu oameni sarind. El
spune ca modul in care o persoana sare ii dezvaluie
adevarata personalitate. Iar unul dintre cele mai
faimoase persoanje care au sarit pentru el ramane
Dalí.

Fotografia este omagiul adus de catre Halsman pe de

o parte noii ere atomice (cand fizicienii sustineau ca
orice materie se afla intr-o stare permanenta de
suspensie) pe de alta parte un tribut pentru capodopera suprarealista a lui Dalí “Leda Atomica”
(care in fotografie se afla la dreapta, in spatele pisicilor, pictura inca neterminata la acea vreme).
Au fost nevoie de sase ore, 28 de sarituri, o camera plina de asistenti care aruncau in aer pisici
nervoase si galeti cu apa, pentru a rezulta aceasta fotografie perfecta.

Fotografia care a crescut miza fotojurnalismului

Plaja Beach, Normandia, Franta
Robert Capa, 1944

“Daca fotografiile nu sunt suficient de

bune, inseamna ca nu ai fost suficient de
aproape”. Acesta era crezul
fotoreporterului de razboi Robert Capa,
pe care il respecta cu sfintenie,
indiferent de pericolul la care se
expunea. Astfel, Capa a ramas in istoria
fotojurnalismului ca reporterul de razboi
care a lasat mostenire cele mai
memorabile fotografii din dimineata lui 6 iunie 1944, asa-numita D-Day.

Prins in mijlocul focurilor, Capa a reusit sa-si gasesca un adapost de unde a fotografiat intreaga
lupta. Insa din cele patru role de film doar 11 cadre au reusit sa fie salvate. Pe celelalte le-a
distrus un asistent de laborator, care, in graba si cu multe emotii, in timpul developarii filmelor, a
topit filmele. Dar cum se spune ca tot raul e spre bine, la fel s-a intamplat si in cazul de fata. Cu
cat au fost mai putine, cu atat au fost mai apreciate, iar prin greseala facuta la developare, pozele
au prins acel aspect ireal care le face atat de celebre.

Fotografia care a pus capat razboiului, dar si unei vieti

“Uciderea unui rebel de catre seful politiei din Saigon”
Eddie Adams, 1968

“Fotografia este cea mai puternica arma pe care omul a creat-o vreodata” spunea odata Eddie
Adams, fotoreporter pentru AP. Un citat care i se potriveste de minune deoarece, fotografia sa
din 1968 in care imortaliza un ofiter impuscand in cap un prizonier in catuse nu numai ca i-a
adus premiul Pulitzer in 1969, insa a schimbat radical perceptia americanilor despre Razboiul din
Vietnam.

Insa Adams nu a spus toata povestea in fotografia sa. Intr-adevar, seful politiei din Saigon l-a
impuscat pe acest prizonier in cap, insa prizonierul nu era un om nevinovat, ci facea parte din
rebelii care in dimineata aceleiasi zile ucisesera zeci de civili neinarmati. Din pacate fotografia
nu putea da aceste explicatii. Seful politiei a devenit un paria dupa publicarea fotografiei, pana si
medicii refuzand sa-i trateze boala letala de care suferea.

O fotografie deloc romantic

“V-J Day, Times Square, 1945″, “Sarutul”

Alfred Eisenstaedt, 1945

La anuntarea sfarsitului celui de-al doilea razboi

mondial in SUA, pe strazi, s-au organizat sponstan
adevarate petreceri. O bucurie euforica ii facea pe
toti sa fie prieteni cu toti fara sa se cunoasca. Si
dintre toate fotografiile care au imortalizat bucuria
generala, aceasta a ramas simbolul exuberantei si
libertatii americane. Insa nu este deloc atat de
romantica pe cat pare. Acest marinar alerga in toata
Times Square sarutand pe oricine ii aparea in cale.
Tanara asistenta pe care a sarutat-o in aceasta
fotografie a fost atat de contrariata, incat l-a palmuit pe obraznicul marinar. Insa in istorie a
ramas doar frumosul lor sarut.

Fotografia care l-a facut pe Che nemuritor

“Cadavrul lui Che Guevara”
Freddy Alborta, 1967

Dupa ce l-au capturat si executat in 1967 pe

Che Guevara, inainte sa ii ingroape corpul intr-
un mormant secret, cei care l-au executat s-au
strans in jurul cadravului pentru o fotografie de
rup, care sa demonstreze lumii ca Che era mort,
sperand astfel ca miscarea sa politica va muri
odata cu el. Insa aceasta fotografie nu a facut
altceva decat sa nasca o legenda. Figura
linistita a liderului revolutionar parca inspira
iertare, iar intreaga fotografie i-a facut pe
admiratorii sai sa ii compare moartea cu
rastingnirea lui Iisus, transformandu-l pe Che
Guevara in martir.

Fotogafia care aproape ca n-a fost

“Gandhi si roata de tors”
Margaret Bourke-White, 1946

Faimoasa fotografie a lui Gandhi langa roata

de tors a fost pe punctul de a nu se face
niciodata. Asta din cauza cerintelor extreme
pe care Gandhi le-a pus. Roata de tors
repezinta unul dintre simbolurile principale ale
indiei, aceea a luptei pentru independenta. Iar
daca vrea sa o fotografieze, Margaret trebuia
sa invete intai cum sa o foloseasca.