Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
“Mama nomada”
Dorothea Lange, 1936
"Am facut tot ce am putut pentru a fi sigura ca nu voi mai trai niciodata acele vremuri",
declara McIntosh, care va implini 77 de ani samabata. "Am muncit cu totii din greu, am gasit
slujbe bune si le-am mentinut. Cand am reusit sa cumparam o casa, am avut grija sa o pastram".
La acel moment, Thompson avea 7 copii care munceau pamantul alaturi de ea.
"A intrebat-o pe mama mea daca poate sa ii faca o poza...i-a spus ca numele ei nu va fi
niciodata publicat...dar ca fotografia va ajuta oamenii sa inteleaga viata grea pe care o ducem",
isi aminteste McIntosh.
"Asa ca mama mea a lasat-o sa faca poza, s-a gandit ca va ajuta si alti oameni".
A doua zi, poza a fost publicata intr-un ziar local, dar familia se mutase deja la o alta ferma.
"Poza arata oamenilor vremurile grele pe care le traiam. Oamenii mureau de foame pe
campuri, nu era niciun pic de mancare. Ne-a fost rusine de poza...nu vroiam ca oamenii sa stie
cine eram", spune ea. Mama mea, spune Katherine, era o femeie foarte puternica, dar care stia sa
se simta bine si iubea muzica.
"A fost coloana vertebrala a familiei noastre. Nu am avut niciodata prea mult, dar
intotdeauna s-a asigurat ca avem ce pune pe masa. Cateodata, nu manca deloc, dar copiii ei au
avut intotdeauna ce manca".
Nu a putut niciodata sa urmeze cursurile unei scoli. Copiii lucrau alaturi de parinti si se
mutau cu ei, dupa cum gaseau de munca.
Nou-nascutii erau pusi in sacii de bumbac, iar mama lor ii muta pe masura ce culegea
bumbacul. Copiii mai mari stateau in fata ei, pentru a putea fi supravegheati. "Strangeam
bumbacul in gramezi, in fata ei, si mama venea sa-l stranga dupa noi si il punea in saci", explica
McIntosh.
Au locuit in corturi sau in masini. Copiii din regiune isi bateau joc de ei: "Ne spuneau:
'Mergeti acasa si faceti o baie', dar nu prea poti sa faci baie cand stai intr-o masina si nu ai unde
sa te duci. Mergeam acasa si plangeam", spune ea.
Acum, Katherine McIntosh este femeie de serviciu in Modesto, California. Este mandra
de viata pe care si-a construit-o - are un acoperis sub care sa doarma si a reusit sa aiba o slujba
constanta in toti acesti ani.
Declara ca obsesia de a pastra curatenia provine din copilarie, cand incerca din toate puterile sa
mentina curat cortul familiei. Atunci, aveau doua cerceafuri albe, pe care Katherine le spala in
fiecare zi.
"Chiar si acum, cand e vorba de curatenie, vreau sa fiu sigura ca totul este impecabil. Nu
pot sa suport mizeria".
In prezent, cand analistii sustin ca ne confruntam cu cea mai mare criza de la Marea Depresiune,
Katherine are un sfat simplu: daca este o lectie de invatat din acele vremuri, aceea este sa faci
economii si sa nu te intinzi mai mult decat iti este plapuma.
"Oamenii traiesc de la un salariu la altul, chiar si cei care castiga bine. Faceti tot ce puteti pentru
a va asigura ca acele vremuri nu se vor repeta. Alegeti acei oameni despre care credeti ca vor lua
deciziile corecte pentru voi".
Mesajul lui Katherine pentru Barack Obama este la fel de simplu: "Gandeste-te la oamenii din
clasa de mijloc".
Spune ca nu va uita niciodata lectia vietii mamei sale, care a murit la varsta de 80 de ani, in
1983. Pe mormantul sau scrie: "Mama imigranta: o legenda a fortei mamei americane".
Fotografia suprarealista
“Dalí Atomicus”
Philippe Halsman, 1948
Prins in mijlocul focurilor, Capa a reusit sa-si gasesca un adapost de unde a fotografiat intreaga
lupta. Insa din cele patru role de film doar 11 cadre au reusit sa fie salvate. Pe celelalte le-a
distrus un asistent de laborator, care, in graba si cu multe emotii, in timpul developarii filmelor, a
topit filmele. Dar cum se spune ca tot raul e spre bine, la fel s-a intamplat si in cazul de fata. Cu
cat au fost mai putine, cu atat au fost mai apreciate, iar prin greseala facuta la developare, pozele
au prins acel aspect ireal care le face atat de celebre.
“Fotografia este cea mai puternica arma pe care omul a creat-o vreodata” spunea odata Eddie
Adams, fotoreporter pentru AP. Un citat care i se potriveste de minune deoarece, fotografia sa
din 1968 in care imortaliza un ofiter impuscand in cap un prizonier in catuse nu numai ca i-a
adus premiul Pulitzer in 1969, insa a schimbat radical perceptia americanilor despre Razboiul din
Vietnam.
Insa Adams nu a spus toata povestea in fotografia sa. Intr-adevar, seful politiei din Saigon l-a
impuscat pe acest prizonier in cap, insa prizonierul nu era un om nevinovat, ci facea parte din
rebelii care in dimineata aceleiasi zile ucisesera zeci de civili neinarmati. Din pacate fotografia
nu putea da aceste explicatii. Seful politiei a devenit un paria dupa publicarea fotografiei, pana si
medicii refuzand sa-i trateze boala letala de care suferea.