Prima parte

Orice fotograf tentat de macro-foto s-a lovit de la inceput de greutati - si

multe si mari. Sa le luam pe rind si vom intelege mai usor de ce macro-
fotografiile din jurnalele romanesti de profil arata primitiv, sub-
amatoristic, multe chiar penibil.

Mai intai, lipsa mijloacelor: camera si obiective potrivite, anexele necesare

(trepied, bellows adica "acordeonul", inele adaptoare etc).

Este, apoi, lipsa literaturii pe subiect. Saracia de literatura, inclusiv

tiparituri cu serii de galerii de imagini, face ca multi incepatori sa nu stie
pur si simplu de ce au nevoie, material si instructiv. Astfel, ei continua sa
confunde fotografia de aproape a subiectelor marunte (proxifotografia sau
close-up, cu rapoarte de reproducere sub 1:1) cu adevarata macro-
fotografia (de la rapoarte de la 1:1 in sus, asa zisa "life size", adica
marime naturala). Nu numai ca trec lunile si anii in aceasta confuzie, dar
"produc" fotografii lipsite de valoare.

Cumva, insa, in ultimii 4-5 ani, odata cu aparitia camerelor digitale

compacte (cu senzori mici, de ordinul milimetrilor pe o latura), apte sa
produca macro, desi doar la distante de lucru mici si incomode (de ordinul
catorva centimetri), lucrurile incep sa se imbunatateasca. Ritmul de
progres ramane insa lent. Iar de competitie cu produsele vestice de gen
nici vorba!

As vrea sa subliniez de la inceput un aspect: macro-fotografia este mult

mai grea decit fotografia, si nu neaparat din cauza saraciei de unelte
adecvate, cit mai ales din cauze ce tin de insusi procesul macro. De aceea
multi se descurajeaza dupa citeva incercari desi, virtual, unii dintre ei sint
talentati si ar avea dreptul sa astepte rezultate spectaculoase. Saracia si
lipsa de educatie specifica domeniului descurajeaza, asta e sigur.

Inainte de a intra in subiectul propriu-zis, permiteti-mi inca vreo doua

consideratii de... inconjur, ca sa zic asa.

Mai intii, cum cei dedicati stiu bine, exista putine cai de a face macro-
fotografie:
1. bellows - burduful ("acordeonul"),
2. tuburile de extensie (cu focalizare manuala sau automata),
3. doua obiective montate fata-spate (unul poate si trebuie sa fie tele),
4. obiectivul macro dedicat (cu focalizare manuala sau automata),
5. teleobiectivul, de regula de inalta performanta optica, asa-zis prime
lens, (nu orice obiectiv zoom pe care, din ratiuni comerciale, producatorul
a aruncat cuvintul "Macro") cu un teleconverter (1,4X, 1,5X, 1,7X sau
chiar 2X) montat in fata.
6. camerele digitale compacte (care nu au nevoie de nici un alt auxiliar),
obiectivele lor fiind cu adevarat capabile de macro.
In acest text este vorba despre, hai sa-i zic, inovatia mea. Se intelege ca
nu voi expune toate detaliile, fara insa ca prin asta sa micsorez calitatea
informatiei ce astfel devine publica (sunt stabilit in SUA din '91 si
intentionez sa depun un dosar pentru un patent de inventie pe acest
subiect).

Oricare din caile de mai sus are inconveniente, unul sau mai multe, peste
care multi nu pot trece, unele piedici fiind cauzate de chiar legile opticii,
nici mai mult nici mai putin (cum ar fi, de ex., profunzimea de camp, sau
raportul dintre lungimea focala a obiectivului si gradul de magnificare).

Astfel, burduful - cel mai raspandit mod de a face macro, are

dezavantajul urias ca nu poate fi decit ManualFocus, ceea ce pentru cei cu
vederea slaba sau purtatori de ochelari este un zid greu de trecut, oricit
de bun ar fi anexa zisa focusing magnifier. Apoi, hartia panzata a
burdufului se rupe repede, se toceste la colturi (armonica de schimb nici
nu se mai gaseste pe piata din vest, ca sa nu mai zic ca producerea
acordeonului a incetat de 20 de ani, desi pe Ebay sau Amazon o cumperi
folosita, dar convenabil). In fine, in teren angrenajul este greoi de
manevrat (nu conteaza cit de usor si portabil ar fi, asta a fost prima
capcana in care am intrat eu initial!), mai ales cind vine vorba de fiinte
mici si sperioase (insecte etc). In rest, orice burduf este ieftin, sigur si
usor de folosit in conditii de sufragerie, si realizeaza un raport de
reproducere de la 0,6x, sa zicem, la 3x.

O mentiune totusi la acest punct: poti folosi burduful cu montura

AutoFocus la capatul unde e montata camera, si ale carei fire conectoare
sa treaca pe linga burduf si sa se monteze pe montura obiectivului, dar
asta presupune alta investitie pentru circuite electronice, rabdare,
dexteritate si precizie in executie.

La acest punct, fara gluma, am o sugestie, eu insumi practicind-o cu

succes in faze initiale, desi este cu totul ne-ortodoxa: in timp ce rama si
sina cu angrenajul de avans sint greu de facut si, de fapt, nu se strica
niciodata, (sunt din aluminiu dur sau bronz), "armonica" poate fi inlocuita
usor cu o bucata de furtun de la un aspirator uzat. Musai sa fie neagra,
mata si curata. Tine vesnic si nu reflecta nici pic de lumina in obiectiv. Dar
ramane tot pe focalizare manuala!

Apoi, tuburile de extensie (MF sau AF) sint si ieftine (cele AF nu sint asa
ieftine) dar vin cu doua mari probleme: distanta de lucru, distanta de la
lentila frontala a obiectivului pana la subiect (in engleza: working distance,
WD, care nu trebuie confundata cu distanta minima de punere la punct,
ultima fiind masurata de la planul filmului sau senzorului, pina la subiect)
este deranjant de mica, mai ales cind folosesti un blitz clasic, nu unul
macro.
Apoi, tuburile de extensie trebuie schimbate ca sa obtii magnificarea
dorita. Ori, in teren, cind ai un fluture sau o alta insecta gata sa-si ia
zborul la fiecare adiere de vint, nu prea poti s-o rogi sa mai stea citeva
momente pina adaugi tu si tubul de 12 mm, apoi si pe cel de 26 mm. In
rest, cind fotografiezi timbre, bijuterii, sau picaturi de roua in contrejour,
da, merg foarte bine. Cele MF au acelasi dezavantaj ca si burdufurile: faci
greu punerea la punct, mai ales la subiecte mititele si sperioase, ca sa nu
mai zic ca si respiratia sau bataia inimii te arunca afara din campul de
profunzime atit de chinuit atinsa. Explicatia: pe tunelul lor, lumina se
pierde facind vizarea si focalizarea din ce in ce mai grele cu cit te
ambitionezi sa obtii o scara de reproducere mai mare. Pierderea de lumina
e inerenta, este proportionala cu patratul elongatiei si face necazuri si la
AF, dar acolo macar nu te trec o mie de naduseli sa focalizezi manual.

Combinatia de 2 obiective - din care cel de pe camera e montat normal

iar celalalt invers, cu lentila frontala spre camera -, implica la unii dintre
noi si mai putina cheltuiala (multi fotografi amatori au, pe linga un normal
de 50 mm, si un 100 mm sau un 135 mm sau un 200 mm prin dulap),
ofera o distanta de lucru confortabila, iti da si pretiosul AF. Insa, ca toate
celelalte cai, ofera o profunzime de camp extrem de ingusta: de ordinul
milimetrilor, de regula 2 - 3 mm. Asta, ca sa nu mai vorbesc de faptul ca
obiectivul inversat trebuie sa fie de inalta calitate optica, ceea ce, iarasi,
ridica pretul combinatiei.

Adaptorul dintre ele (male-to-male, pe romaneste tata-la-tata, ca sa fie

infiletat in el obiectivele), cu filetele-mama pentru filtre, nu e scump, doar
cativa dolari. Adevarata calitate in macro, in acest caz, o obtii daca si
obiectivul "normal" (de regula un 50 mm) e de calitate dar, mai ales tele-
ul este un APO (apocromatic, corectat sa elimine aberatiile cromatice) si
de la 200 mm in sus, ceea ce te duce undeva pe la 1.000 USD sau chiar
2.000 USD. Deci, scump...

Obiectivele macro dedicate sunt, pana una-alta, singura cale de a

obtine macro fotografie rapida, sigura si de calitate, fara chinul sa te
chiorasti minute in sir in vizor, pina iti dau lacrimile si sa tot rotesti inelul
de focalizare, adesa tinindu-ti si respiratia, numai ca sa constati ca tot nu
esti in focus (unii zic: sharp).

Dar obiectivele macro dedicate sint scumpe, intre 300 si 600 USD (pe
Ebay, fiindca direct in magazine, esti pur si simplu jupuit!) uneori
depasind pretul camerei SLR. Astfel, un Minolta 100 mm AF f:2,8 (nu se
mai fabrica de 17 ani dar are pretul ca atunci cind a fost lansat!) este
vinduta curent pe Ebay cu 500 - 600 USD.

Si daca ar fi numai pretul, dar mai e ceva: gradul magnificatiei. Ca orice

obiectiv macro adevarat, nu trece de 1:1. Ori, majoritatea macro-
pasionatilor, pe buna dreptate, se ambitioneaza sa faca si 2:1 sau 3:1,
adica de 2 ori sau de 3 ori marimea naturala. Este adevarat ca adaugind
un dublor in fata obiectivului de 100 mm, obtii si 2:1 dar asta vine cu un
pret: scade din rezolutia pozei si scade si profunzimea de camp, ori, la
macro, mai ales, si rezolutia si profunzimea sint capitale! Mai rau, nici
aceste obiective AF dedicate, primele pe lista de dorinte a multor macro-
fotografi, nu ofera o profunzime mai mare de 2 - 4 mm.

Teleobiectivele de inalta performanta optica, mai ales cele de la 300 mm

in sus, cu o lentila close-up in fata (si ea de inalta calitate), eventual si un
dublor, ofera tot: calitate, profunzime mare de camp, distanta de lucru
confortabila, viteza si precizie si, prin rezultate, depasesc obiectivele
macro dedicate normale, fie si pe cele de 180 mm, nu doar pe cele din
zona 100 mm, dar depasesc de 4-5 ori si pretul acestora. De aceea nu sint
practice pentru 99% din cei ce incep truda macro. Trebuie sa ai in cont
minim 10,000 USD ca sa-ti permiti sa cheltui intre 2.000 si 4.000 USD pe
un asemenea tele performant, plus norocul multiplu sa nu-ti dea nevasta
cu el in cap sau sa nu-l arunce pe trotuar de la etajul 8, si nici sa nu
divorteze...

Despre camerele digitale compacte, cu senzori cit boaba de porumb,

am vorbit. Fiindca nu toate camerele compacte sint nascute egale, musai
sa cititi atent brosura camerei inainte de a baga mina in buzunar sa platiti.

Intentionat am lasat deoparte lentilele de close-up (unii le zic filtre?!?),

sau de apropiere (de care eEbay e plina). Fiindca ele doar asta sint: 1, 2
sau 3 lentile de sticla optica (lipte, daca sunt mai multe, uneori acoperita
cu straturi de oxizi anti- ... orice), ce se infileteaza in fata la orice obiectiv
si apropie planul de punere la punct, pastrind autofocalizarea si oferind o
marire de 0,2x - 0,7 x pana aproape de 1, dar intotdeauna sub 1:1 (si
asa, cu pierdere de rezolutie). Aceea nu e fotografie macro, ci ceea ce s-a
consacrat universal drept fotografie de apropiere (proxifotografie), tipul de
care abunda presa de profil din tara, autorii lor stiindu-le "macro").

Macro incepe de la 1:1 in sus. Asta e intelegerea conventionala, si cred ca

e buna. O delimitare era necesara intai in Vest, unde confuzia s-a
mentinut pana recent, decenii la rind.

Partea a doua

Asadar, ce s-ar putea face ca sa depasesti piedicile si greutatile de mai

sus in a ajunge la o solutie ieftina si, prin rezultate, sa depasesti chiar
toate caile de mai sus (cu o exceptie: tele-uri scumpe cu dubloare scumpe
si close-up scumpe), ba chiar sa ocolesti si legile opticii?

Sa va zic cinstit? Trebuie sa fii sarac ca mine, indragostit lulea de macro,

divortat (nu glumesc!), sa ai citeva tone de rabdare, un minim de unelte
casnice, sa citesti citeva mii de site-uri (in engleza, bine'nteles),
imaginatie, logica si ... oleaca de noroc. Nu va plictisesc cu inceputul, de
unde am pornit si prin cate versiuni si variante am trecut, cate obiective
am cumparat si vandut inapoi, cite burdufuri, cite adaptoare am irosit,
inele de filtre, ciment (J&B), Crazy Glue, sute de nopti albe, zeci de
taieturi la absolut fiecare din cele zece degete, lovituri peste noduri, pielea
si carnea strosite in vreo 8 locuri de un nenorocit de patent in clipe tarzii
de neatentie din oboseala, toate pe durata a multe luni de zile.

Inelul adaptor e facut de mine din 2 inele de filtru (49 si 55 mm in cazul

meu), micsorate (taiere si pilire), apoi cimentate unul in altul ca sa
economisesc scurtimea (52 mm) a tubului AF (vezi textul). Nu, nu veti
gasi nicaieri in lume acest adaptor, intre miile existente. Atentie mare la
prelucrare, sa nu deformati perfectiunea cercurilor (sint din aluminiu
moale).

In principiu trebuia sa obtin: AutoFocus folosind un obiectiv

ManualFocus, profunzime de camp si distanta de lucru mai mari decit orice
obiectiv macro dedicat, adica: - profunzime de camp: minim 5 - 6 mm, -
distanta de lucru peste 20 cm, - inalta rezolutie, - pret convenabil, - viteza
si precizie.

Asa ca sar direct la ultima luna inainte de a finisa proiectul, in februarie

2008. Pina la acea data, inca din anii din tara, pe cind lucram in ziaristica
si aveam prieteni si colegi fotografi profesionisti, stiam ceea ce 20 de ani
mai incoace am descoperit si pe atitea site-uri: calitatea inalta in macro
(cind lucrezi in ManualFocus) o obtii folosind, intre altele, mai ales
obiective de calitate de la aparatele de marit, care, teoretic, trebuie sa fie
cel putin egale calitativ, dar de regula mai bune decit obiectivele foto. In
anii '70 si '80, la "Victoria" aveam obiective cehoslovace "Opemus" si
poloneze "Janpol" (pe aparatul meu de marit "Opemus" pusesem "Tesar"-
ul de la "Praktica", "Opemus"-ul avind limitele lui).

Cele mai bune obiective de marit sint cele germane, de la Rodenstock si

Schneider Kreutznach (bune face si Nikon si Fuji), folosite, mai ales cele
de virf, si in scanner-ele de film profesionale si de format mediu si mare.

E totusi nevoie sa mentionez ca, initial, am mers pe formula clasica, a

tuturor incepatorilor: ManualFocus + un Focusing Magnifier. N-a mers. N-a
mers fiindca fiecare punere la punct lua timp, lumina se pierdea pe tunelul
intunecat al burdufului, iar daca vrei adincime de camp - si vrei! -, trebuie
sa inchizi diafragma spre 11, 16 sau chiar 22, adica sa pierzi si mai multa
lumina si, astfel, nu mai vezi sa faci MF, oricit de bun ti-ar fi focusing
magnifier-ul!

Daca mai ai si norocul, ca la ora aia (si, de regula, il ai!) sa sufle si o

boare de vant si sa-ti miste permanent garoafa sau papadia, albina sau
gargarita, ala esti!, iti blestemi zilele! Fiindca acei 3 mm profunzime de
camp, fug inainte si inapoi, ca si cum soarta ti-ar fi mereu potrivinica dupa
atitea nopti de truda si si-ar bate joc de tine si de ambitiile tale. Am
cumparat un monopod, insa nici ala, cu toata versatilitatea lui de un
singur picior, nu a ajutat.

Asa ca m-am decis: mie nu MF, ci AF imi trebuie! Da, bun, dar de unde
600 USD pentru un obiectiv macro dedicat? Iar daca nu am banii astia,
cum o sa fac eu AutoFocus cu un ManualFocusing Rodagon sau Componon
(Rodenstock, respectiv, Schneider) care, pe deasupra, nici helicoid pentru
punere la punct nu au (nici un obiectiv de marit nu il are, focalizarea se
face prin coborirea sau ridicarea obiectivului pe coloana aparatului de
marit, ati uitat?)

Despre efectul Scheimphlug - oferind cam dublul adincimii normale de

camp -, stiam de pe alte site-uri (mai ales de la Zoerk, unica firma din
lume care face o unealta numita Multi Focus System, MFS, dar care costa,
numai ea, si numai ManualFocus, circa 500 USD!). Dar de unde bani si, in
general, ce ma fac, Doamne Dumnezeule?!?

Pina in acea etapa, deja cheltuisem ceva banuti din pensia mea (totul de
pe Ebay) pe 4 obiective de aparate de marit (cine mai face poze de pe film
in baie, in era digitala?): un Rodenstock Rodagon de 80 mm cu f/4, un
Schneider Componon de 135 mm, un alt Componon de 105 mm
(revindute toate 3 in usoara pierdere), si, in fine, un alt Rodagon de 80
mm, pastrat. Nu mai zic de vreo 3 burdufuri stricate ca sa pun la punct
ceva care sa imite cit de cit MFS celor de la Zoerk (conceptia era buna,
executia era ingrozitoare, caci cum sa faci din patent, bonfaier si pila ceva
care sa aiba toleranta de zecimi de milimetru?).

Asa ca am inceput marea aventura, cu mari emotii...

Ultimul Rodagon pastrat (am avut si norocul sa fie si nou, nefolosit, si luat
numai cu 17 USD) l-am imperecheat pe rind cu inele de extensie de la
obiective AF pe montura Minolta, (fiindca am un Sony A100, de fapt o
Minolta 5D, stiti povestea cu Sony care a preluat totul de la Minolta-Konica
in 2005), pastrind numai contactele si mecanismele de autofocalizare si
zooming.

Primul obiectiv AF, prin septembrie anul trecut, a fost un 70-210 (f:3,5-
5,6); imi dadea AF dar numai la diafragma 4 si numai la capatul scurt. Din
neatentie i-am stricat mini-cablul de pe circuite imprimate de la contactele
la cititorul dinauntrul tuburilor, dar o pastrez ca tub MF. Am inteles atunci
limitele AF-ului din camera mea Sony A100: de la o anume cantitate de
lumina in jos, nu mai "merge". Iar regula este: cu cit mai lung "tunelul",
cu atit mai mare pierderea de lumina si sansa sa nu ai AF la capatul lung,
deci adio fotografii de peste 1:1.

Am cumparat, deci, un obiectiv mai scurt fizic, un 28-85 (un obiectiv

exceptional in anii lui, '85 - 90): dar si el a fost prea lung: obtineam AF
numai pe prima treime de la capatul scurt si chiar la diafragma 5,6!
Faceam progrese si prindeam curaj: Ideea mea era corecta! Puteam face
AF cu o combinatie ca asta.

In fine, am ales (googaluind, poti da de site-ul Minolta technical data lens)

un barrel si mai scurt, un 35 - 70 (f:3,5-5,6). Asta mi s-a dovedit aproape
perfect. Era in Ianuarie, anul asta.

Minolta AF 35 - 70 f:4 cu tubul AF extins. Infiletat in el (49mm) se vede

inelul adaptor.
 Tubul de la Minolta AF 35-70 f:4 din care am pastrat contactele
electronice, chip-ul si mecanismele AF si zooming; grupurile optice au fost
extrase cu grija maxima si reciclate.

Astfel, dupa multe luni de incercari, am obtinut:

- grad de marire de la 1,1x -1,4x (superior unui obiectiv macro dedicat),
- AF de la un capat la altul (ca orice obiectiv macro dedicat),
- viteza si precizie, de la AF (iarasi, ca orice obiectiv macro dedicat),
- ultra-inalta rezolutie, contrast si redarea culorii (de la Rodagon, mai
bune ca la oricare obiectiv macro dedicat) si
- distanta de lucru confortabila, de la 15 cm la 28 cm (mai mare ca la
orice obiectiv macro dedicat).

Partea a treia

Din pacate, o profunzime de camp mai mare de 2 - 3 mm nu obtinusem,

fiindca nu puteam folosi diafragma de la 5,6 in sus, deci nici 8, nici 11, nici
16, camera refuzind sa-si puna AF-ul la lucru in asemenea conditii de
distanta (circa 70 mm!) de la senzorul AF al camerei pina la optica
Rodagon-ului si de lumina.

Totusi, am realizat ca "unealta" mea era mai buna, mai precisa, mai
sigura si de mai buna calitate decit a zecilor de mii de amatori care inca se
chinuie manual sau cheltuie sute si, uneori, mii de dolari pentru obiective
macro dedicate.

Deci, ce nu aveam inca era profunzimea de camp, pe care, cum zic, intre
altele ti-o da diafragma inchisa spre 8, 11, 16 etc, adica un camp de
claritate mai mare de 3 mm, mai ales la magnificatii de peste 1:1. Ori, eu
voiam chiar dublu!

In primele 2 saptamani din Martie am rezolvat si asta, si inca surprinzator

de simplu si, mai ales, de eficient (le multumesc si azi profesorilor mei de
matematica si de fizica din anii liceului bailestean): in loc sa montez
Rodagon-ul (prin infiletare), direct pe tubul 35-70 AF, l-am bagat intr-un
alt tub de obiectiv (ramas de la 28-85) in care, data fiind toleranta
aproape zero dintre obiectiv si tubul de la 28 - 85 (asa s-a nimerit, si s-a
nimerit perfect!), obiectivul, fixat in alt inel, se invirteste coaxial cu
usurinta unui rulment dar avanseaza longitudinal cu oarecare frecare:
astfel, din diferenta asta de presiune/apasare, eu am putut sa pastrez AF
transmis prin tubul de la obiectivul AF, sa tin Rodagonul sa nu se roteasca
in timp ce inainteaza sau se retrage in timpul focalizarii, dar si sa pot
inclina obiectivul sub un unghi variabil, de la 1 grad la circa 15 grade fata
de axa optica, obtinind astfel efectul Scheimphlug.
 In fotografiile de mai sus se pot observa: tubul aditional cu Rodagonul in
pozitie retrasa si avansata. Se vad inelele care il mentin sa se roteasca
liber in jurul lui si sa gliseze oleaca strins inainte si inapoi. Sint 3. Unul e
cel de retinere de 39mm (original Rodagon) care tine un altul cimentat de
un al 3-lea de extrem de mica toleranta inauntrul tubului aditional care, la
rindu-i, e solidarizat cu Minolta AF 35-70.

Uff!!, aveam, in sfarsit, adincimea de camp de 2 ori si ceva mai mare decit
daca obiectivul ar fi ramas aliniat pe axa optica. Asta, la prima vedere,
pare cu adevarat paradoxal: cum adica?, Rodagonul se misca absolut liber
inauntrul tubului (la randul lui infiletat in barrel-ul AF), dar eu am totusi
AF? Yeap!

Trebuie sa admit ca, totusi, cu cit inclini obiectivul mai mult, cu atit obtii o
mai mare profunzime de camp, dar asta vine cu un pret: pierdere de
rezolutie si pierdere de lumina ceea ce ma obliga sa compensez 2/3 de
diafragma sau chiar 1 diafragma plina, pe minus. Daca insa ai grija sa nu
exagerezi, mai ales ca Rodagonul are o rezolutie atat de mare incat ai de
unde pierde oleaca, si daca te mentii in limite temperate, ajungi la un
compromis frumos intre rezolutie si adincime de camp, adevarata
performanta!

In fine, admit ca, tehnic vorbind, aceasta ultima componenta a proiectului

meu nu e tocmai stralucita, dar ceea ce conteaza in faza asta este ca
functioneaza!

Dupa vreo citeva zile de euforie si baterii de camera reincarcate, mi-am

dat seama ca 35-70-ul ales de mine e doar aproape perfect scopului meu,
(cel cu luminozitatea variabila f:3,5-5,6). Si iata de ce: el face zoomingul
pe cama dubla -- adica se duce citiva milimetri inainte pentru 35mm, apoi
se intoarce la minimum pentru 50mm si iar pleaca inainte pentru 70mm,
oferind astfel o distanta fizica de zoom de numai 7mm. In montajul meu,
asta se traduce in magnificatie de la 1,1x la 1,4x. Am strambat din nas:
vreau si mai bine, mai ales la capatul scurt unde sa am un camp mai larg,
ca sa pot "prinde" in intregime si o broscuta sau un fluture mare ori o
libelula, un fruct sau o floare, nu doar gize mici.

Deci, imi trebuia un barrel AF care sa porneasca la capatul scurt de la si

mai putin, sub 63mm, preferabil, in calculul meu, de pe la 50 mm fata de
montura camerei, apoi sa aiba un zoom liniar olecuta mai lung. Asa ca am
reluat cautarile pe Minolta data site si am gasit ce-mi trebuia: tot un 35-
70 dar prima versiune, cu tubul din metal si cu alta formula optica, din
'85, cu diafragma constanta de 4, excelent construita de Minolta (ca si
suratele ei mai mari, 28 - 85 si "beercan" 70 - 210/4) care are lungime
fizica de la 52 la 67 mm iar zoomingul se face continuu, dintr-o miscare,
pe 15mm.
Zis si facut! Intr-o saptamina il aveam pe masa pentru numai 30 dolari.
M-am uitat cu infinita mila la elementele optice ale acestei bijuterii ce
facuse epoca acum 25 de ani si am inceput sa-l pregatesc pentru noul
scop.

In imaginea de sus, obiectivul zom este extins la maxim. In cea din mijloc,
se vede si extra-extensia, dar Rodagonul e aliniat axei optice. In cea de
jos, Rodagonul e inclinat cu cca 10 grade.
Tubul aditional cu Rodagon-ul in el si totul montat pe noul AF barrel, ca si
faptul ca obiectivul poate glisa inainte si inapoi cca 15 mm, constituie,
astfel, nu doar unealta de efect Scheimphlug dar si o extra-extensie foarte
pretioasa!

Am pozat o moneda de 1 cent (19mm diametru) dintr-un unghi de cca 40

grade, cu diafragma 5,6, cu obiectivul la focala minima.

Astfel, prin tubul aditional si prin noua alegere a tubului AF, am obtinut: -
o largire a campului de fotografiere (6 cm pe latura mare), oferindu-mi la
capatul scurt magnificatie de 0,7x, numai buna si pentru subiecte mai
maricele, - adancimea de camp dorita de la 3 mm la 5 - 6 mm (fata de 3
obtinut de virful tehnologic pe piata, adica obiectivele macro AF dedicate),
si - in plus, o magnificatie de 1,7x, de la ceea ce initial fusese 1,4x, iar cu
extra-extensia, de 1,9x!
 Pentru aceasta fotografie obiectivul Rodagon a fost inclinat in jos cca 8-9
grade.

Ei, da, acum pot colinda adormitul meu targ pennsylvan, in cautarea
acelor case unde tinerele sotii si fetele, mai ales cele de origina italiana,
pun si intretin toate florile acestei lumi pe micul teren din fata prispei:
lalele, garoafe, trandafiri, zorele, zambile, bujori, crini, lacrimioare, exact
cum facea si mama mea in anii '50-'80, in curtea ei, spre ulita mare din
satul natal al meu, Covei, de langa Bailesti, si citiva lilieci, prin care biziiau
sute si mii de insecte frumoase spre deliciul meu si al celor de seama
mea...

Pot, fiindca pot include si o floare intreaga de trandafir in cadru, dar pot si
sa incadrez pe o albina sau chiar pe o furnica, umplind numai cu ea un
sfert sau o treime din formatul camerei mele (senzorul digital masoara cca
23/14mm).

De unde pot fi procurate aceste materiale si cit ar costa? De pe Ebay. Cu

totul - in jur de100 USD, mai mult sau mai putin citiva banuti... Aceia
dintre dvs ce au Minolta 5D sau 7D, Sony A100, A700, A200, A300 ori
A350 si vor sa faca macro, pot alege calea asta. Este de lucru, nu e usor,
dar macar acum exista un punct de plecare care va arata cum s-o faceti.
In plus, trebuie sa mai existe in Romania una sau doua firme de mecanica
fina in cazul in care pe Ebay nu gasiti articolele metalico-mecanice
trebuitoare. Ma indoiesc totusi ca va va fi mai ieftin. Trebuie doar sa stiti
ce vreti, exact, fara aproximatii sau cu "se poate si asa". Eu am pornit de
la nimic. Dar am stiut ce vreau...

Cei cu SLR Canon, sau Nikon, Pentax, Olympus, Sigma, Samsung,

Panasonic, etc, trebuie sa caute pe internet obiective AF potrivite
intentiilor lor. Cit priveste obiectivele de la aparatele de marit, de cea mai
buna calitate optica, se vor gasi multe si de acum inainte, fiindca tot mai
multa lume renunta la film si vinde aparatura din baie, inclusiv aparatele
de marit, si trece la digital. Si posesorii amatori, ca si negustorii care le au
stocate cu sutele, vor sa scape de ele repede, cat preturile nu cad cu totul
(un Rodagon 80 f:4, nou, a costat, in ultimii ani in magazin, 380 dolari, iar
fratele lui, Apo - dublu).

Succes celor ce se simt temerari sa incerce. Rezultatele, in caz de reusita,

sint peste orice asteptari, va asigur!

Cu doua luni in urma, in "Un alt fel de a face Macrofotografie", scriam

despre o combinatie unica (dupa cite am inteles citind sute de internet
site-uri dedicate temei macro) utila, sper eu, nu numai celor cu vederea
mai putin decit perfecta, dar si celor care vor sa aiba si AutoFocus pe linga
Manual Focus si, mai ales, o combinatie economica, un fel de alternativa
de succes de cca 100 euro la un obiectiv macro AF dedicat: un mariaj
fericit intre corpul AF al unui obiectiv relativ depasit tehnologic (din anii
'80-'90) caruia I-am montat un obiectiv de marit de inalta rezolutie si
lipsit de distorsiuni geometrice sau de culoare. Alegerea mea: Rodagon
(de la Rodenstock) de 80mm.

Furat de "tehnica", am sarit peste unele detalii, din care macar 2 sint
importante in timpul fotografierii. Le prezint in continuare.

Primul detaliu In combinatia mea, ma ambitionam sa fotografiez ca si

cind as folosi un obiectiv 100% AF. Adica masurarea luminii sa fie facuta
de camera (in A, S, P si chiar in Auto), cu diafragma complet deschisa si
numai in momentul fotografierii aceasta se inchide la valoarea selectata
de camera, apoi sa revina la deschidere maxima de repaus.

Ei bine, in cazul expus, camera intr-adevar "discuta" cu obiectivul dar nu

stie ca, saracul de el, nu mai are nici urma de elemente optice si nici
mecanismul diafragmei si, ca atare, camera ii inchide o diafragma pe care
obiectivul AF n-o mai are!! Ca urmare, camera "decide" o expunere
conform programarii ei (si, evident, o si inregistreaza ca atare!). Din
aceasta "neintelegere" rezulta nevoia unei corecturi: musai sa trageti spre
minus cursorul compensatiei de expunere cu cca 1 diafragma (sau chiar cu
1 si 1/3), altfel imaginea va iesi sub-expusa. Grupul optic real fiind acum
manual, pentru a obtine adincime de cimp cit mai mare (cosmarul
macroistilor!), trebuie sa rotesti cu mana inelul diafragmei spre 8, 11,16,
22. Alerta: de la 16 in sus intervine difractia care afecteaza rezolutia si, in
general, toata imaginea, de aceea, in formatul ingust si in cel SLR-C,
digital, nu sint indicate diafragme peste 16.

Ce nu am mentionat in paginile precedente a fost ca se poate lucra cu

diafragmele peste 5,6: 8, 11, 16 si intermediare etc, si pe lumina naturala
ca si cu blit sau cu ambele, in mod absolut normal. De aceea, procedati ca
la vechile aparate: cu diafragma complet deschisa incadrati, faceti clarul,
inchideti diafragma si declansati. Arta cere sacrificii, nu?! Apoi, hai sa
admitem: macro-istul, oricum, nu e un ins in graba si nici nu face
fotografie sportiva. E ca si cum v-ati intoarce (cei mai virstnici) in timp, in
acele decenii de saracie si de inceputuri, cind primele tipuri de "Praktica"
(inainte de LTL-uri si MTL-uri) operau in acest fel, in asa-zisul close-down,
adica inchide-jos, iar Pentax inca nu inventase "masurarea automata". Va
mai amintiti, apoi, de primitivele Zenit E si 11, care "lucrau" similar?

Combinati acest mod cu inclinarea la 7-8 grade a obiectivului (ca sa

controlati adincimea de cimp si s-o mariti), asa cum am descris-o in
acestasta pagina, si veti avea o adincime de cimp chiar mai generoasa
decit daca ati fi cheltuit $600 pe un macro AF dedicat! Plus distanta de
lucru mai generoasa (nu 12 ci 22 sau 25cm). Cu ansamblul descris in
paginile anterioare am realizat imaginea de mai jos. Fotografia este mult
redusa. Florile din imagine au in realitate, de la virful unei petale la virful
celei opuse, 5mm, iar micul fruct in devenire (mar salbatic), mai putin de
2mm.

Decupaj din centrul florii, la marime normala, de 100%, asa cum o da

Rodagon-ul si senzorul camerei de 10MP.
Un printer capabil sa reproduca poza la dimensiunile ei originale, asa cum
o pune Adobe Photoshop pe hard-drive, ne-ar da o fotografie de 40/60cm.
Pe creanga marului, cu ochiul liber, staminele abia se disting!

Al doilea detaliu Pentru cei in dragoste cu florile, insectele si alte

intimplari mici-mici, reiau ideea "filtrelor" de apropiere, "close-up", pe
care in enumerarea din martie le priveam cam de sus.

In mare, asa si este, niciodata un asemenea "obiectiv" (in fapt un singur

element optic, rar 2 sau mai multe lentile lipite) nu va suplini un adevarat
obiectiv macro sau, in caz manual, cum fac eu, un Rodagon sau un
Componon. Si totusi, Canon si Nikon, fac asa-zisii "dubleti", de o calitate
absolut remarcabila, deosebiti de "singletii" de duzina. In fapt, atit de
remarcabila, incit, practic, nu altereaza in nici un fel calitatea data de
obiectivul primar pe care e montat. Ar trebui sa mentionez si Hoya, desi
ea face tot "singleti", dar, dupa ce am lucrat citeva zile cu un set Hoya si
am fost impresionat de calitatea lui, am unele rezerve cind vine vorba de
"color fringing" -- reflexele colorate din zonele de mare contrast, defect
care nu apare la dubleti Canon si Nikon, acestia fiind special tratati sau
folosind elemente asimetrice.

Recent am cumparat un asemenea dublet, cu filet de filtru de 58mm, un

Canon 250D, si l-am pus la lucru montat deocamdata pe obiectivul 18-
70mm de la Sony A100.
Rezultatul este de-a-dreptul impresionant, si nu numai calitativ, ci si ca
domeniu.

Acest 250D are valoare dioptrica de +4 si e indicat sa fie atasat la

obiective cu focala intre 50mm si 150mm, iar fratele lui mai mare, 500D,
care are dioptria de +2, este recomandat petru tele-uri de peste 200mm.
Practic, 250D permite apropieri de la 0,4X pina la - surpriza! - 1,1X!!!
Cu alte cuvinte, face si macro! Pentru interesati, priviti crop=ul 100% de
pe banutul de 1 cent, fotografiat cu acest dublet. Nu e magnific?!

De aceea, zic eu, cind aveti ocazia, luati fara ezitare un Canon 250D sau
(daca aveti un tele de peste 200mm, sa zicem) un 500D care e mai slab
ca magnificatie, dar cu distanta de lucru dubla! Distantele de lucru la
combinatia 70mm + 250D? Pentru apropieri de la 0.4X pina la 0.9X -
distanta de lucru e de la 35cm spre 17-18cm. Pentru mariri de la 1X la
1,1X te apropii de obiect pe la 13-14cm.

Adaug ca blitzul de pe camera da rezultate foarte bune in ambele setting-

uri, auto- ori umplere (fill-flash) desi bun ar fi un macro-blitz.

Dubletul Canon 250D e disponibil in 4 diametre: 52, 58, 72 si 77mm, iar

500D-ul numai la 52 si 58mm. Deci, musai sa stiti ce filet are obiectivul pe
care il veti atasa. Nikon produce si el dubleti similari calitativ, dar cu
dioptrii diferite. Cind dati de ele, apucati-le repede, inainte sa vi le ia
altcineva....

De dragul exactitatii, iata ce face Nikon: - 3T si 5T au +1,5 dioptrii

(ambele pe filet de 52mm), - 4T si 6T au +2,9 dioptrii (ambele cu filet de
62mm).

Ca pret, si dubletii Canon si cei Nikon "merg" de la cca $50 la peste $100,
depinde de oferta momentului, de stare si de numarul de licitanti. Inca o
alerta: daca sinteti Ebay-er inrait, ca mine, treceti fara ezitare peste
produsele "close-up" de $15-30 (unii vinzatori lacomi cer chiar mai mult!)
care se gasesc cu milioanele: sint asa-zisele produse "no name" (mai nou
- chinezesti), dar asta n-ar fi mare paguba (s-au mai pomenit produse
"no-name' cu rezultate frumoase); partea proasta este ca sint cu adevarat
slabe calitativ, asa ca nu va aruncati banii pe fereastra, ocoliti-le!

Si spor la macro-fotografiat!, a venit sezonul florilor si al gazelor!

Ion Ditoiu
iunie, 2008
© Foto-Magazin.ro