Pregatire foto

Limita de nuante ale culorilor: 290.000 – percepute de catre om;

3.000.000 – DSLR;
Diferite obiective ofera claritate, detalii, culori mai slabe/ bune.

Setari:
 Diafragma – detalii;
 Expunere- claritate;
 ISO – Culorile.

1.Distanta focala:
Este distanta de la sensor pana la planul focal, lentila din interiorul blocului optic care se misca mai mult
decat ca oricare alta din grup si ne ajuta sa scoatem o imagine clara.
Pentru a reusi sa scoatem o poza nemiscata trebuie ca timpul de expunere sa fie sai fie mai scurt sau
egal cu distanta focala maxima a obiectivului inmultita cu factorul de crop. (x1.6 Canon – x1.5 Nikon).

Avem un obiectiv 18-55 adica 1.8cm. Sunt 1.8 cm de la sensor la planul focal. Daca ne gandim logic,
aparatul este mai gros de 1.8cm. La un obiectiv de 18mm nu avem nici 1.8cm, dar nici la un zoom de
200mm nu avem 20cm, din sensor pana la planul focal distanta este de 8cm, tinand cont ca de la planul
focal pana la sensor este o distanta mai mare, se intampla urmatorul lucru: ‘’In momentul in care
fascicolul de lumina loveste planul focal, in momentul in care focalizam, lumina atinge un anumit punct
pe sensor, daca miscam aparatul in momentul declansarii planul focal miscandu-se o data cu aparatul,
fascicolul de lumina tocmai ne-a lovit lentila, lumina se indreapta catre sensor, din cauza miscarii lumina
nu mai loveste pixelul in care ar trebuie sa loveasca, ci loveste un pixel superior. Cu cat distanta de la
planul focal la sensor este mai mare, cu atat la o miscare a aparatului, va lovi la un pixel mai indepartat,
pentru ca fascicolul de lumina se deplaseaza cu 300.000km/s, dar miscarea mainii genereaza o miscare
de nanometrii la cat de mic este pixelul si devine importanta. Din cauza asta apare dublarea conturului,
asta inseamna fotografie miscata, dubleaza sau tripleaza conturul subiectului.’’

2.ISO: (Organizatia Internationala de Standardizare)

Multi stiu ca ISO inseamna sensibilitatea senzorului la lumina. Complet gresit. Cei ce au mai lucrat pe
film, stiu ca ISO este sensibilitatea filmului la lumina, dar cand vorbim de film, sa schimbi ISO insemna sa
schimbi filmul din aparat. Se foloseste un film cu o sensibilitate mai mare. Granulele cu sarurile de
argint, sunt mai mari ca suprafata incat acel cadru in lumina slaba sa capteze mai mule informatii. In
fotografia digitala insa avem un sensor. Sensibilitatea nativa a senzorului digital este una foarte mica,
mai precis corespunzatoarea unui ISO 64 pe film. Pentru a obtine o fotografie “oglinda” fara sa avem
“zgomot de imagine” adica eroare de aproximare, ar trebui sa avem o lumina similara cu lumina zilei de
la ora pranzului. Atunci intre orele 12:30-14:00 lumina soarelui este alba (neutra). In acel moment,
senzorul ar primi suficiente informatii, asa incat teoretic cel putin zonele in care cade lumina direct sa nu
fie nevoie de interventia amplificatorului de semnal . In momentul in care fascicolul de lumina nu mai
are o intensitate sufficient de puternica incat sa transmita suficiente date spre sensor, intervine
amplificatorul de semnal. Senzorul este format din pixeli, acesti pixeli sunt niste fotodiode. Lumina
loveste o suprafata cu siliciu, iar in spatele fotodiodei, siliciul interactioneaza cu lumina generand un
semnal electric, avand o anumita amplitudine (putere).
Marele dezavantaj al digitalului este ca inclusive la ISO 100 in zonele de umbra vom avea goluri de
imagine. O zona de umbra este o zona in care ne-a ajuns mai putina lumina decat in zona in care cade
lumina direct. O zona intunecata este o zona in care ne-au ajuns mai putine informatii la fiecare pixel. Ca
atare, indifferent de ce iso vorbim, amplificatorul de semnal intervine intr-o proportie mai mare sau mai
mica acolo unde pixelii nu detin suficiente informatii pentru a genera un anumit ton de culoare. Cu cat
marim valoarea ISO, noi spunem amplificatorului de semnal sa intervina intr-o masura tot mai mare,
insa odata cu asta se intampla alt fenomen, apare, cum ii spun majoritatea “zgomotul de lumina” acesta
numindu-se de fapt eroarea de aproximare, iar erorile de aproximare sunt niste aberatii cromatice.
Pe sensor avem obligatoriu 3 pixeli RGB (Rosu, Verde, Albastru), unul langa celalat. In caz contrar, ei nu
ar putea genera aproape orice tenta de culoare, impartiti in grupe, pixelii verzi ii gasim intr-o proportie
mai mica deoarece el mai deserveste si alte grupe.
ISO pleaca de la 50 sau 25 la unele aparate si ajunge pana la 3.000.000 la aparatele de varf. In
fotoreportaj, dorinta fotografului este sa aiba un ISO cat mai mare, pentru ca in intuneric, ochiul uman
nu vede color, ci doar nuante de gri (deshis-inchis) sau cum se spune in popor alb-negru, pe cand
aparatul la ISO 2m-3m surprinde nuante de culoare intr-o benza totala.
Cuvantul fotograf provine din limba greaca (foto – graf – a scrie cu lumina generand atmosfera).
Dar ce se intampla daca crestem ISO tot mai mult?. Teoretic imaginea apare mai luminoasa, cai si cum i-
am da senzorului mai multa lumina, intrant amplificatorul de semnal, dar in realitate, modificand ISO
efectiv nu ajunge mai multa luminqa la sensor. Daca nu modificam diafragma, sa zicem ca suntem in
modul M, sau timpul de expunere, imaginea pare mai luminata, dar asta numai interventia
amplificatorului de semnal, interventiei softului, pentru ca ISO nu este un dispozitiv mecanic care sa
mareasca sau sa micsoreze, astfel incat sa ne permita sa ajunga mai multa lumina la sensor. Singurii doi
parametrii care ne permit sa schimbe cantitatea efectiva de lumina la nivelul senzorului este diafragma
care se inchide sau de deschide micsorandu-se cercul, se modifica si cantitatea de lumina si timpul de
expunere, care dupa setarea facuta stau deschise mai mult sau mai putin perditele.

ISO are anumite cifre care noua ne dau cantitatea de 18% lumina (Ev intregi)
Ev-ul (valoarea expunerii) dubleaza sau injumatateste cantitatea de lumina din locul respectiv. Ev-ul este
impartit in 3:

 0.3 = 6% lumina;
 0.7 = 12% lumina;
 EV intreg = 18% lumina.
100 200 400 800 1600 3200 6400

3.Despre expunere
In interiorul oricarui aparat foto este o penta prisma care ne ajuta sa vedem cadrul. Langa penta prisma
exista un sensor de expunere care masoara luminuozitatea. Imaginea se reflecta intr-o oglinda ce sta
oblic, iar senzorul percepe imaginea si masoara luminuozitatea. In functie de aparatet, senzorii pot avea
de la 256 pana la 90.000 pixeli care sunt raspanditi pe o suprafata cu aceeasi dimensiune cu cea a
senzorului sau la aparatele de mici dimensiuni ei sunt orientati sa acopere o suprafata cat mai mare a
senzorului, iar in cazul asta si pusi cat mai compact. Ca sa masuram expunerea, nu trebuie sa facem
nimic. In momentul in care am deschis aparatul, senzorul se activeaza automat, iar el ramane activ atat
timp cat noi dam o comanda aparatului. Imediat ce nu mai facem nimic, el intra in stand-by. Apasand
pana la jumatate butonul de declansare se activeaza si senzorul de expunere.
Avem un ton de culoare la noi care nu ne lipseste niciodata: tonul pielii. Tenul caucazian reflecta 25-30%
din lumina care cade pe el (este mai deschis decat griul de 18%). Un ten mai gras este mai lucios, reflecta
mai multa lumina. Un ten maim ai deschis reflecta normal sim ai multa lumina. Media este de 25% in
mod normal.
Iarna daca iesim in munti la inaltimi mari, uneori la peste 4000m, ajungem la -30 *C, cum este cazul
Canada, unde iarna se ajugne constant la -35*C. Cand afara este o asemenea temperatura si este viscol,
temperatura se simte de -40-45*C. Suntem imbracati corespunzator, cu o bluza de sport, un pullover, si
inca una de vant. Aparatul il tii in a doua bluza. In a doua bluza sunt -20*C, deci temperature a mai
crescut cu 20*C, iar daca l-am tine lipit de corp, din cauza caldurii corpului, ar fi la -10*C. La aceste
temperature, cand deschidem aparatul, este posibil ca display-ul sa nu functioneze, sa fie inghetate din
start. Horia Colibasanu si Alex Giovan sunt cei mai celebri alpinisti din Romania care au facut Everestul.
Omniarii la Vf. Napurna sau Capui, acolo display-ul are cristalele lichide moarte. In aceste conditii exista
alta setare, numita Sunny 16.

Expunerea la randul ei, are cifrele ei care ne dau cantitatea corecta de lumina, EV-ul.

0.3 0.7
125 160 200 250
250 200 160 125
125 160 200 250 320 400 500

ISO 100 125 160 200 250 320 400 500 640 800 1000 1250 1600 etc

4.Focalizare
Pentru ca un aparat sa poata focaliza are nevoie de contrast, mai exact, daca in zona in care vrem sa
focalizam este un singur ton de culoare, o tabla, un perete, este un ton uniform. In aceste conditii, nici o
sansa de focus. In momentul in care facem un semn pe un perete, cu o culoare, totul se schimba. Acum
incepem sa avem ogranita foarte bine definite, intre doua tonuri cu luminozitate diferita. Cu cat
contrastul este mai puternic, cu atat aparatul focalizeaza mai rapid. Focalizare buna sau proasta, nu
exista. Multi spun ca aparatul face focusul mai bun cu anumite puncta si mai prost cu altele. Exclus. Face
acel focus mai rapid sau mai lent, in functie de contrastul din zona respective. Exista si cazul in care
contrastul este fin “soft”. Daca pentru noi, pentru ochiul uman, contrastul este suficient, pentru aparat
sau pentru sensor, uneori este imposibil sa focalizeze, chiar si un apparat professional are limite. Cele
mai mulet sau mai dese cazuri, sunt acelea cand vrem sa fotografiem in lumina slaba, sau cand subiectul
este in umbra. Cu cat cantitatea de lumina este mai mica sau umbrele sunt mai dense, sansele de
focalizare scad, iar in cazul in care obiectivul nu este de o calitate cel putin medie, sansele scad si mai
dramatic. Performantele in ceea ce privesc focalizarea tin de mai multi factori:
 1. Senzorul de focalizare;
2. Performantele obiectivului (daca lentilele nu sunt tratate corespunzator, adio contrast la nivelul
senzorului. Cantitatea contrastului este afectata de calitatea obiectivului.
3. Motorul de focalizare inclus in obiectiv (sunt motoarele ultrasonice care le gasim pe obiectivele
profesionale, silentioase si avem motoarele “diesel” care focalizeaza mai lent sau in caz ce
contrast scazut mai deloc).
Senzorii sunt de doua feluri: normali si in cruce. Cei normali citesc pe o axa (pe verticala), cei in cruce
citesc pe doua axe (verticala si orizontala). De aici vin si sistemele VR.
Fiecare producator ofera fotografilor mai multe puncta de focalizare, depinde de nivelul aparatului. Si
tot de pretul aparatului sau de nivel depinde si numarul de puncta in cruce ale aparatului. Foarte multe
guri care se numesc “fotografi”, spun ca cel mai simplu este sa folosesti un punct central, focalizezi, faci
fotografia, dupa care recompui.
Recompunerea la focalizare
Fotograful vrea sa puna subiectul intr-o margine a cadrului. Foloseste punctul central, focalizaeaza, dupa
care schimba pozitia aparatului. O data cu asta, el ajunge in margine. In varianta asta , o data ce
schimbam pozitia aparatului de fotografiat, subiectul nu mai ramane in planul de focus. In momentul in
care aparatul focalizeaza, daca fotograful focalizeaza intr-un anumit punct, orice element aflat la aceeasi
distanta fata de planul focal va fi in focus. Ca atare, planul focal se misca in cerc. Unele obiective, in
principiu cele profesionale, au un gemulet care indica distanta la care a focalizat. Focusul se misca pe un
arc de cerc. Planul focal, este taiat dintr-o sfera de sticla si din ea e taiat planul focal. Avem centrul optic
si avem centrul sferic. In momentul in care focalizam, planul de focus se misca pe un arc de cerc parallel
cu sfera sau este taiat apoi planul focal. Daca fotograful focalizeaza cu punctul focal la recompunere,
subiectul nu mai ramane in planul de focus. Este cazul cand avem profunzime mare, f8, f11, cand din
cauza diafragmei inchise si profunzimei mari, ramane in planul de profunzime, dar sa fie clar, la
recompunere niciodata nu va mai avea la fel de multe detalii ca atunci cand folosim punctul din dreapta
si focalizez fara sa mai reincadram.

Aparatul foto nu poate focalize in mai multe planuri in adancime. El poate focalize pe un singur plan,
care se misca pe un arc de cerc. Daca aparatul a focalizat la 4m fata de planul focal, doar acesta va fi
planul de focus. Spun unii ca daca il pun pe auto, el focalizeaza pe mai multe puncte. Acestea se afla in
acelasi plan. Foarte rar se intampla ca atunci cand un punct de focus sa nu faca focusul si alt punct sa il
faca. De obicei, focalizeaza mai greu, dar il face. Diferentele intre punctele in cruce si cele normale, se
gasesc in fotoreportaj. Intotdeauna in portretistica masuram pe zona iluminata a fetei, niciodata pe cea
in umbra.
Niciodata nu trebuie combinata rafala cu focalizarea continua. Si de ce? Senzorul de focalizare se alfa in
pentaprisma. Cand ne uitam prin ocular, vedem acea pentaprisma din care se reflecta imaginea. Se
intampla ca in momentul in care obturatorul focalizeaza, senzorul de focalizare nu mai vede nimic.
Oglinda se ridica, si lumineaza obturatorul. In acel moment, daca tragem rafala, ai sanse complete sa arzi
tot. Rafala cu focalizarea continua, se foloseste cand vrem sa tragem ceva la profunzime foarte mare. O
barca pe apa, sau cineva care sare la trambulina. Se invarte in aer, acolo avem un singur ton de culoare,
cerul. Acolo nu ma intereseaza profunzimea. Ne alegem un punct median in care stim ca acea barca va
trece si in momentul in care va iesi de pe trambulina, rafala. Focalizarea pe subiect dinamic este o stiinta
de sine statatoare.
 Moduri de masurare
AFS – avem un subiect static. Fotograful este si el static la randul lui. Am pus punctul de focus pe
subiect, apas butonul de declansare pana la jumatate, focalizat, focusul ingheata acolo. In
 schimb, daca subiectul se misca, automat iese din planul de focus, deci aceasta varianta de
focalizare este pentru subiect static.

 AFC sau AFI (Canon – servo) – In momentul in care avem un subiect care isi schimba pozitia
mereu, automat el nu mai pastreaza aceeasi distanta de aparatul de fotografiat, si in modul
acesta, o data ce fotograful a focalizat pe subiect, si mentine punctul de focus pe subiect,
urmareste subiectul cu punctul de focalizare tinand butonul de declansare pana la jumatate.
Aparatul la interval foarte scurt, reconfirma focalizarea incat subiectul sa ramana in focus.

 AFA - Auto
Focalizarea manuala
Sunt momente cand aparatul esueaza in a focalize, mai ales cand facem fotografii macro. Subiectul este
mai mic decat punctul de focus. Ca atare, nu putem focalize cu un punct care este mai mare decat
subiectul si atunci se foloseste focalizarea manuala. Daca aparatul este pe trepied, il trecem in modul
live view si atunci imaginea se apropie cu pana la 100% si apoi putem focaliza cu mare usurinta ceea ce
dorim. Acest process de apropiere se numeste magnificare. Folosim magnificarea ca sa am subiectul cat
mai mare in cadru si apoi totul devine mult mai usor. Putem focalize manual si din mana, doar ca singura
problema este ca pentaprisma din vizor este toata clara si atunci cand subiectul este mic intr-o poza, iti
oboseste ochiul. La vechile aparate pe film se folosea un sistem care se numea “prisma cu dubla
oglinda”, mai exact vizorul era semi-opac. Doar in centru era un cerc unde imaginea se facea clara, unde
se suprapuneau doua imagini. Tu vedeai doua imagini defazate, dar in momentul in care invarteai inelul
de focalizare, cele doua imagini se suprapuneau perfect. Acest fenomen se numea “orbul gainilor”. La
pentaprismele complet clare 100%, ochiul trebuie sa negocieze cu o cantitate foarte mare de detalii,
deci atunci focalizarea din mana la aparatele DSLR este mai dificila. Un mare avantaj la focalizarea
manuala le au aparatele mirrorless. In focalizarea manuala este sistemul de picky, care genereaza pe
conturul elementelor care au devenit clare in fotografie. Pe masur ace misti inelul de focalizare, veci
cum alte elemente capata contur. Zonele care au contru sunt clare in imagine. DSLR-urile si aparatele
mai performante au doua moduri de focalizare: contrastul si detectia de faza cu care sunt comparate
distantele. In realitate, pe sensor se formeaza doua imagini. In momentul in care cele doua imagini se
suprapun, aparatul focalizeaza. Cele doua imagini se formeaza in adancime, una in fata celeilalte.
Senzorul de detectie de faza masoara distanta pana la subiect si pe baza distantei se focalizeaza. In
momentul in care cele doua imagini s-au suprapus, imaginea este focalizata. Asta face senzorul de
detective de faza. In cazul aparatelor entry-level, dar uneori si pe cele profesionale, au probleme mai
dese cu focalizarea in lumina slaba, folosind AFC, sansele sa focalizeze cresc cu 75%. AFC-ul cautand in
permanenta focusul, chiar daca subiectul este static, sansele cresc simtitor.

Regula Sunny 16
Inainte cand erau aparatele pe film, pentru o expunere corecta, fotografii foloseau anumite valori dupa
vremea sau locul in care se aflau.

 Era soare: f/16 (de aici si denumirea respective)

 Era soare difuz: f/11 (este uneori soare afara, dar in atmosfera este o pacla)
 Era nourat: f/8
 Era ploaie: f/5.6
 Era furtuna: f/4
Aceasta regula a fost de ajutor cand nu exista exponometru integrat, dar sa zicem ca fotograful voia sa
foloseasca f/2.8, deci castigam 5 EVi. Acesti 5 EVi ii castigam prin expunere si ISO scurtand timpul de
expunere sau scazand valoarea ISO, ori in anumite cazuri, imparteam cate ceva in fiecare din cele 2.

In ziua de azi, aparatele digitale gandesc exact dupa aceasta regula, pe modul auto + regula cu distanta
focala.
Cel mai problematic ton este galbenul. Este un ton care ai impresia ca reflecta mult mai multa lumina
decat este in realitate, insa galbenul este cu 0.7 Evi mai deschis decat gri-ul de 18%. Galbenul este
singurul ton de culoare care nu suporta variatii. Nuanta este variatia unei culori. Galbenul nu are nuanta.
Fizic s-a observat ca prin modificarea luminozitatii isi schimba structura, deci el nu mai ramane galben.
Elementul de baza se modifica, si o data cu asta si structura. Astfel apare alt ton de culoare. Cand ne
uitam in doua locuri diferite unde avem galben pe un pix si un taxi, unul pare mai inchis, altul mai
deschis. El este acelasi ton, doar ca din cauza materialului pe care este pus, ne schimba perceptia. Unul
din ele poate fi mai lucios si reflecta mai multa lumina.
Modurile de masurare:

 Masurarea Spot - se foloseste cand fotograful vrea sa focalizeze pe ceva anume. De exemplu,
portrete. Aceasta masurare iti da o precizie maxima, insa nu mereu putem masura in modul
spot. De exemplu cand tu esti in umbra si subiectul in lumina sau vice versa. Cand tu esti in
lumina si subiectul in umbra, supraexpui automat. Daca si tu te intorci in umbra, masurarea spot
nu mai functioneaza, fiecare imbracata intr-un alt ton de culoare. Daca am focaliza cu spot, in
afara de persoana focalizata, restul vor fi in afara focusului. In acest caz trebuie sa folosim
Matrix.
 Matrix (Metering) - se foloseste cand vrem sa focalizam facand o evaluare a intregului cadru.
Matrix iti permite sa faci o evaluare a intregului cadru tinand ochii antrenati. Presupunem ca in
permanenta, sa fii capabil sa evaluezi un intreg cadru care inseamna un amestec de mai multe
tonuri, in permanenta ochii trebuie sa evalueze cum sa se pozitioneze un intreg cadru fata de
18%.
 Central Evaluativa – Aparatul masoara focalizarea intr-o zona intre 8 si 16mm, aparatul dand o
importanta folosind cam 60% din intregul cadru si mai putin in rest (pe margini, unde da
importanta de numai 40%). Pe margini e profunzime mai mica.

O fotografie cu profunzime mica inseamna o fotografie in care in clar apare doar subiectul, in spate
totul este blurat. O fotografie cu profunzime mare este cea care claritatea este pe toata suprafata,
detaliile sunt mult mai multe. Insa treaba asta depinde de un anumit factor, anume distanta dintre
sensor si subiect.

Iarba este mai inchisa la culoare cu -0.7 - -1EV decat griul de 18%.
Daca masuram pe zapada, avem +1EV fata de griul de 18%.
Negrul este cu -3.3 EV mai mic decat griul de 18%.
Albul este cu 1.7 EV mai deschis decat griul de 18%.
Albul lucios este cu +2.0 EV mai deschis decat griul de 18%.

Cei cu tenul mai deschis au 0.7 EV lumina in plus. Cei cu tenul mai inchis au cu -0.3 variate fata de griul
de 18%. Cand cautam sa facem un portret, tinand cont ca portretele sunt de doua feluri, si anume
simplu si in grup, va trebui in primul rand sa compensam cu 0.3 sau 0.7 EV pentru a iesi pielea cat mai
reala, si in plus sa alegem modul de masurare. Spot cand facem simplu si focalizarea este clara intr-un
anumit punct si matrix cand este vorba de fotografie de grup, unde aparatul avand mai multe persoane
intr-un cadru, trebuie sa evalueze tot cadrul, nu un anumit punct.

In cazul portretelor exista diferentele de culoare a tonului pielii, care sunt de la + - 0.3% pana la -7 EV.
Cei cu tenul foarte deschis, au +0.7% lumina in plus sau mai deschis decat griul de 18% si cei cu tenul
foarte inchis -0.3 EV. Unii incurca pasiunea pentru declansare cu cea pentru fotografie si cu ideea ca au
foarte multe optiuni. Ai incadrat ce ai vazut, ai declansat si ai facut o poza. Uneori din noroc, felul in care
incadrezi, resusesti sa scoti o imagine buna. Super! Fac poze. Fotografia insa implica intelectul din toate
punctele de vedere. Daca o reusesti din punct de vedere a incadrarii, nu o reusesti si tehnic.

Cu cat subiectul devine mai mic in cadru, cu atat viteza raportata la fotograf, devine din ce in ce mai
mica. Aceasta este singura salvare pentru cei care au rezolutie mare, insa timpul de expunere nu ii ajuta
sa inghete un subiect care trece in viteza. Un subiect care se deplaseaza cu viteza mare si nu ar avea
sansa sa il surprinda cand e mare in cadru, prin rezolutie, cum e cazul Nikon D810, D850 care au 36mpx,
48mpx, il fotografiaza surprinzandu-l mai mic in fotografie, incat viteza relativa a subiectului sa fie mai
mica, premitandu-i sa il inghete, dupa care face crop pe imagine.

EV intregi diafragama
f1.4 F2.8

5.Histograma
Cand incercam sa analizam cum ne-au iesit fotografiile, afara la lumina soarelui, avem o mare problema.
Fotografiile par intunecate deoarece contrastul display-ului este destul de limitat si in lumina puternica
nu ne mai ofera realitatea, ori de multe ori vrem sa le facem correct de la locul faptei. Ca atare avem in
apparat un soft ce se numeste histograma. Ea ne ajuta sa vedem daca am pierdut sau nu informatii in
fotografie. Ne mai arata cum sunt distribuite tonurile in fotografie. Histograma nu este un instrument si
nici un reper dupa care sa reglam aparatul. Daca histograma este lipita de partea stanga, inseamna ca
am pierdut informatii in tonurile inchise. Daca este lipita in dreapta, am pierdut informatii in tonurile
foarte deschise. Pe orizontala ne este prezentata pozitia fiecarui ton de culoare in fotografie, de la cel
mai inchis pana la cel mai deschis. Pe inaltime, avem ponderea fiecarui ton. Pe orizontala ne este
prezentata pozitia fiecarui ton pe care aparatul este capabil sa il surprinda si se mai numeste si latitudine
de expunere sau dynamic range, iar pe vertical ponderea lor, mai exact cat este de puternic acel ton intr-
o fotografie. La mijloc, avem tonurile medii, de 18%. Histograma este impartita in 5 zone, incepad de la
stanga la dreapta. Primele doua din stanga, sunt zonele de black, a doua cea de shadow, a treia este
griul mediu de 18% (expunerea), a patra highlights, iar a cincea whites. Histograma nu este un punct de
referinta. Daca histograma nu este pe centru, nu inseamna ca fotografia nu este corect expusa. Multe
tonuri sunt mai inchise, sub 18% (scoarta copacilor, zonele de umbra, frunzel) In afara de cer, cam totul
este sub 18%. Histograma ne ajuta sa verificam daca am pierdut sau nu informatii. Luandu-ne dupa unii
care spun ca cel mai ideal sunt ca tonurile sa fie in zona centrala, deci zonele de shadow si highlights sa
nu fie atinse. Tonurile medii nu au nici o valoare in limita extremelor. Tonurile medii isi pierd orice urma
de estetica. Sa ne gandim la un platou gri, pe fata de masa gri, dinamic vizual bun. Ca atare nu exista
histograma perfecta. Nu exista histograma spre care sa tindem spre care sa facem o fotografie.
Histograma este un instrument de verificare post fotografiere. Aparatul ne ofera 4 histograme
disponibile care daca nu sunt la dispozitie, le gasim in mediul de redare, si la optiuni bifat histograma si
data de fotografiere. Acolo este histograma RGB. Histograma pe Rosu, Verde, Albastru. Daca amestecam
in proportii egale RGB-ul obtinem gri. Histograma RGB este histograma tonurilor de gri, iar aceasta
histograma e importanta fiind singura histograma completa in orice imagine. Intr-o fotografie avem
tonuri de culoare si tonuri de gri, pentru ca orice culoare are in componenta gri. Daca luam o fotografie
color si dam saturatia la -40 sau -60 sa nu mai vorbim de -100%, ne raman doar tonuri de gri, pentru ca
orice culoare are in componenta tonuri de gri, iar tonul de gri la randul lui e component de
luminuozitate. Acea componenta stabileste cat de deschisa sau intunecata este fotografia. O culoare
este compusa din mai multe parti:

1.tonuri de gri.

Daca luam un tub de culoare albastra si il combin cu un ton de gri, acel albastru isi va schimba nuanta.
Daca il voi combina cu un gri mai deschis, va rezulta un albastru mai deschis. Daca il combin cu un gri
inchis, va rezulta un albastru mai inchis, deci griul stabileste cat de inchisa sau luminoasa va fi culoarea
respectiva, nu exista culoare fara gri.

2. Hue

Pigmentul de culoare. Culorile pot fi RGB, cyan, magenta sau galben. Culori primare (RGB) sau
complementare. Daca noi tragem de saturatie la – (minus), ramanem cu cantitatea gri specifica acestei
culori. Cand luam o fotografie color si dam saturatia la minus, aceea nu este o culoare alb negru. Este
imagine in grestie. Diferenta este foarte mare dintr-o imagine alb negru si una in grestie compusa din
tonuri de gri mai ales din punct de vedere al contrastelor.

3.Timpul (Nuanta culorii)

Luam culoarea rosie (culoarea de baza). Daca acel rosu il trec catre portocaliu, are nevoie de galben, deci
nuanta este deviatia pe care o are o culoare de baza catre o alta culoare. Daca din rosu vreau violet,
atunci vom pune albastru. Cand avem o culoare de baza, nuanta este 0. Cand avem o culoare deviata
spre alta culoare, inseamna ca avem nuanta de culoare care trage din orice alta culoare, si in felul asta
putem scoate pana la 22 de milioane de culori. Mai avem histograma tonurilor de gri, de asta aparatul
are 4 histograme: 3RGB care reprezinta culoare, una care reprezinta tonurile de gri. Este cea mai
importanta histograma. Intr-un portret cea mai mare pondere de culoare este rosu. Ca atare cand facem
uin portret controlam histograma de rosu. Ca si pozitionare, daca gandim logic, dupa 18% mai avem 3
EV. 18% 36% 72%, iar pana la 18, mai avem alti 6: 9% 4.5% 2.25% 1.12% 0.56% 2.2,3%. In foto avem 9 EV
intregi, iar in video avem 11 EV intregi, deci de la negru la alb, avem 9 EV digitali. Acum impartind
histograma in parti egale, stiind ca tonul pielii este cu 0.3 sau 0.7 evi mai deschid decat tonul de 18%,
unde ar veni pozitionat tonul de rosu sa fie bine expus? Calculam si vedem unde cade 18%. Langa el mai
adaugam inca un 0.3 sau 0.7 si vedem exact pozitia corecta, dar daca avem o persoana imbracata in
rosu, in primul rand trebuie sa vedem daca bluza este mai inchisa decat tenul. Mergand pe ipoteza ca
este, partea din stanga este bluza, iar partea din treaba este tenul. In peisagistica ne raportam la iarba,
asta fiind cu minus 0.7 sau 1EV decat griul de 18%. Trebuie avut grija ca iarba (ca majoritatea, de altfel)
avem si zone de umbra, ca atare valorile de mai sus se schimba imediat. Histograma de pe aparat mai
are o problema. Imaginea de pe display-ul aparatului are o compresie uriasa. Fotografia aia daca are
maxim 1.5mb, histograma reprezinta mici abateri, mai ales daca este facuta in RAW. Histograma pe care
o vedem acolo, este histograma unui JPEG. Pentru ca RAW-ul nu este o imagine. RAW-ul nu poate fi
deschis de obicei cu programul de pe Windows. RAW-ul se deschide cu Lightroom, Photoshop etc. El
nefiind imagine, nu poate fi afisat pe ecran, ca atare, aparatul genereaza un jpeg, de o rezolutie foarte
mica incat noi sa putem vedea ceva pe display. In momentul in care aparatul optimizeaza acel RAW la
JPEG, compresia este enorma, mai concret un RAW de 14bit continen aproximativ 4096 de tonuri de gri.
JPEG-ul RAW-ului contine 256 de tonuri de gri. Deci histograma de pe aparat nu este foarte exacta, cea
reala o gasim in software-urile de specialitate. Histograma din program citeste informatiile fix din
spatele imaginii. Circuitul imaginii de la senzor la imaginea finala este urmatorul:

RAW
1. Informatie digitala (010203)
2. Amplificatorul de semnal
3. Bufferul (Memoria temporara)
4. RAW (Informatia fisierului ajunge pe card)
JPEG
- Informatie digitala (010203)
- Amplificatorul de semnal
- Bufferul
– Softul aparatului unde se produce conversia in JPEG

5.Jpeg-ul ajunge pe card

1. Apare ca imagine in momentul in care il deschidem intr-un program.

3.Memoria unde in prima faza fotografiile sunt incarcate, de acolo mai departe ele ajungand pe
card. Daca noi lucram in modul rafala, unde tragem mai multe cadre pe secunda, la inceput acele RAW-
uri ajung in buffer unde sunt stocate, ca apoi sa fie transferate pe card. Se ofera foarte usor transferarea
lor, din led-ul din fata aparatului care sta aprins mai mult timp.

6.Cromatica
Culorile primare in optica sunt RGB, in optica se lucreaza cu culori aditive. In pictura, culorile primare
sunt Rosu, Galben, Albastru. In pictura se lucreaza cu culori substantive. In fotografie, in optica, lucram
cu lumina incidenta. Lumina cade pe senzor. La pictura insa, se lucreaza cu lumina reflectata. Lumina
cade pe panza si se reflecta in ochiul uman. Principiile sunt putin diferite. In optica avem culori primare
RGB, astea fiind culori de baza, culori cu care sunt obtinute alte culori. Culorile complementare sunt
culorile obtinute prin imbinarea a doua culori primare.

 Complementara lui rosu formata din verde si albastru este xyan;

 complementara lui verde, formanta din albastru si rosu este magenta;
 Complementara lui albastru formata din rosu si verde este galben.

Avem o “dominanta” de albastru in fotografie pe care o anulam cu complementara lui, adica galben.

1. Avem un fundal albastru (alt fundal nemaiavand), noi vrem sa fie gri. Punem un blit de care atasam un
filtru galben care sa lumineze doar fundalul si in momentul acela lumina galbena amestecandu-se cu
albastru va genera o lumina gri.

2. Avem un fundal albastru, dar noi vrem sa fie rosu. Punem un blit pe care atasam un filtru galben,
langa care mai adaugam un filtru rosu. Cel galben anuleaza albastru, iar cel rosu va face fundalul rosu.
Deci le putem pune in orice ordine dorim. Doua exemmple foarte simple, iar filtrele se gasesc de
vanzare, sunt filtre gel.

Daca vrem sa facem diferite efecte in fundal sau pe subiect este foarte important sa stim cum se
amesteca culorile din punct de vedere optic. Foarte important este ca toate partile unui cadru sa fie in
porportii egale din punct de vedere cromatic, deoarece si aici exista niste reguli. Toti vor fotografii color,
dar putini stiu ca asa cum este partea compozitionala in fotografie, este si partea cromatica care trebuie
sa fie echilibrata. Aceasta cromatica influenteaza echilibrul vizual al unei fotografii si pe langa echilibrul
vizual, trebuie sa fie si echilibrul cromatic. Asta inseamna ca aceste culori dupa cat de multa lumina
reflecta, nu pot exista in fotografie in orice proportii daca este vorba de armonie vizuala. Daca vrem sa
creem un kitch, pot exista in orice proportie, dar cand vorbim de fotografie, mai ales de estetica
culorilor, nu mai pot fi combinate oricat si oricum.
Daca avansam putin in cromatica, treaba se schimba. Cred ca stii ca de fapt in realitate, nimic din ceea ce
este in mediul nostru inconjurator nu este colorat. In momentul in care lumina cade pe o suprafata, acea
suprafata reflecta lungimile de unda corespunzatoare ale anumitor culori, lasand sa treaca latimile de
unda corespunzatoare lungimii de unda pe care noi o percepem, dar in realitate ele nu sunt colorate.
Aceasta este doar o perceptie a ochiului uman. Fizica optica demonstreaza foarte usor acest lucru.

7.Compozitie

Norii, niciodata nu vor fi subiect. Norii genereaza o anumita atmosfera, care se raspandeste unui anumit
context, nori negrii, dramatici, genereaza o atmosfera care se raspandeste asupra unui peisaj facandu-l
mult mai dramatic, creand tensiune vizuala in cadru.
Intotdeauna cand avem scurgeri de apa in jur, cel mai bine este sa subexpunem, dar trebuie sa o facem
controlat, undeva pe la 0.7-1 EV. Pentru a reusi sa obtinem suficiente tonuri in umbra, inclusive textura.
Cand avem un rau in cardu, la compozitie, raul trebuie sa plece din stanga sus sis a se termine in
dreapta, jos. Dinamica va fi mult mai accentuata cand suntem obisnuiti sa curga vin esantioane ca citirea
unui cadru de la stanga la dreapta functioneaza ca la o persoana care scrie invers. Exista si exceptii de la
regula, dar in proportie de 90-92% citesc cadrul in acest fel. De multe ori, pentru a accentua si mai mult
dinamica raului trebuie sa avem un punct de stationare cel putin mediu. In zona in care raul este mai lat,
incercam sa coboram punctul de stationare. ( punctul de stationare fiind punctul pe verticala de unde
facem fotografia). Introducandu-l in prim planul fotografiei, ( prim planul creeaza ordin de marime, si cu
cat prim planul este mai mare, raul curgand de la o distanta mai mare, dinamica curgerii acelui rau este
accentuata). De multe ori, prim planul ne ajuta sa accentuam tridimensionalitatea, in acelasi timp
privitorul pare a fi plasat chiar in cadru, crescand si mai mult atmosfera perceputa de privitor. In
momentul in care vrem sa scoatem in vedere un peisaj, automat oamenii trebuie exclusi, in caz contrar,
oamenii devin subiectul principal. Prezenta umana va atrage complet atentia, va fi primul element
inspre care privim.
FOARTE IMPORTANT: In cazul in care ploua si apa ajunge pe lentila obiectivului, sterge urgent, mai ales
cand este vorba de mai multi stropi, asta insemnad o cantitate mai mare de calcar, iar daca picaturile
apuca sa se usuce, in momentul in care lumina bate in acea urma, creeaza distorsiuni cromatice.

8.White balance-ul

Unii fac mici confuzii intre expunere si balansul de alb. Expunerea ne ajuta sa controlam felul in care
obtinem imaginea ca luminozitate, mai inchisa sau mai deschisa, balansul de alb ne ajuta sa controlam
acuratetea cu care redam culorile in fotografie. Orice sursa de lumina cunoscuta de la lumina solara
pana la lumina artificiala este colorata. Exceptie facand blitul de studio sau cele de reportaj, externe, pe
care le montam pe patina aparatului. In rest, cam orice sursa de lumina, genereaza o anumita culoare.
Culorile de la lumina se amesteca cu acele culori ce noi le avem in mediul nostru de fotografiere,
denaturand perceptia culorilor, teoretic. Pentru ca creierul nostru este un photoshop foarte performant.
De exemplu: Intram intr-o sala cu lumina predominanta de portocaliu sau albastru (culori calde sau reci).
Dupa ceva timp, dupa ce creierul se invata cu ambianta, nu o mai percepe ca o lumina dominanta si o
anuleaza. Aparatul insa nu stie sa faca asta, sa verifice cu acuratete o anumita dominanta de culoare pe
care o avem de la o sursa de lumina. Uneori, dominanta ne deranjeaza si cu ajutorul softurilor, o
corectam, iar in alte cazuri nu vom vrea sa facem asta. De exemplu, dominanta de la lumina solara. Exact
aceste culori (rasarit sau apus de soare), genereaza o atmosfera superba de fotografiere. In plus sunt
foarte multi fotografi asa zisi „profesionisti” care vorbesc de culori neutre, multi dintre ei insa vorbesc
despre asta fara sa stie ce este o culoare neutra. Culorile neutre le gasim cel mai bine vara la ora
pranzului, cand lumina solara este alba. Avem un interval de o ora, o ora jumate, cand lumina soarelui
nu are nici un fel de dominanta de culoare. In acest timp, balansul de alb nu spune nimic. Culorile sunt
sterse, soft, inexpresive.