Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
digitale
martie 20, 2008 de Andrei Dumitrescu
În cazul aparatelor foto, bruiajul optic este descris printr-un termen luat din domeniul audio.
Fiecare imagine digitalã are un zgomot de fond, însã acesta devine sesizabil doar de la un anumit
grad de intensitate în sus, sub forma unor puncte individuale, cu valoare evident falsã de
luminozitate si culoare. Zgomotul de imagine al luminozitãtii seamãnã ca si aspect cu granulatia
filmului, în timp ce zgomotul de imagine al culorii este vizibil sub forma unor pete de culoare.
Un aspect decisiv în determinarea calitãtii imaginii unui aparat este proportia semnalului util în
raport cu zgomotul de imagine. Acesta este motivul pentru care vom încerca, în cele ce urmeazã
sã analizãm în testul din laborator raportul dintre semnal si zgomot S/N (Signal / Noise) ca
parametru separat.
Motivele aparitiei zgomotului de imagine sunt multiple. Pixelii nu au toti aceeasi sensibilitate la
luminã. În cazul în care fotografiati o suprafatã într-o singurã culoare, nu va rezulta o imagine
omogenã, ci o structurã pixelatã, mai mult sau mai putin evidentã, asa-numitul fixed pattern
noise sau zgomot static. Aparitia zgomotului de imagine depinde însã si de temperaturã. Astfel,
asa cum la temperaturi ridicate procesele chimice au loc mai repede, pixelii senzorului devin si ei
mai activi odatã cu cresterea temperaturii. Acestia produc sarcinã electricã, chiar dacã nu existã
luminã deloc. Acest efect este denumit zgomot termic…
Nivelul zgomotului de imagine depinde de mai multi factori. Primul este dimensiunea pixelilor.
Cu cât suprafata senzorului este mai mare, cu atât acesta este mai sensibil la luminã, ceea ce
înseamnã cã semnalul si în acelasi timp zgomotul de imagine trebuie amplificate într-o mai micã
mãsurã de cãtre aparat. Din acest motiv, aparatele compacte ce au senzori de imagine mai mici
au mai mult de suferit din cauza zgomotului de imagine decât aparatele SLR cu senzori mai mari
Mai jos va voi prezenta cateva elemente de interes, pe care orice fotograf amator avansat sau
profesionist trebuie sa le cunoasca.
Orice senzor de pe un aparat de fotografiat digital este format din pixeli rosii, verzi, albastrii asezati unii
langa altii ( pixelul este cea mai mica diviziune de pe un senzor ). Acesti pixeli inregistreaza lumina ce
trece prin obiectiv si cade pe senzor. Cu cat lumina este mai puternica, cu atat informatia/pixel este mai
completa din puncta de vedere al detaliului si culorilor sau nuantelor de culoare ce urmeaza sa fie
inregistrate.
Cu cat fiecare pixel contine mai multa informatiei, despre detaliul pe care trebuie sa-l redea, cu atat el
este mai putin vizibil, in cadrul total ( vezi valori ISO mici : 25, 50, 100, chiar si 200 ). Cu cat lumina scade
cu atat informatiile care ajung la pixeli sunt mai putine si in acest moment aparatul incepe sa proceseze
digital imaginea, adica va incepe sa aproximeze cantitatea de lumina si nuanta de culoare ale unui pixel
cu mai putine informatii primite, printr-o medie a gradului de iluminare si a nuantelor de culoare gasite
in pixeli invecinati. Asta inseamna ca , in conditii de iluminarea slaba, camd crestem valoarea ISO, adica
marim sensibilitatea senzorului la lumina, nu facem altceva decat sa-i spunem aparatului sa aproximeze
din ce in ce mai mult zonele sau pixeli, care sufera de o lipsa mare de informatii despre detalii si nuante.
Acest lucru are ca efect evidentierea tot mai puternica a fiecarui pixel in cadru, scaderea contrastului si
cresterea dramatica a nuantelor de culoare prezente in fotografie ( vezi ISO 800 - 6400 ).
Concluzie:
Valori ISO : 50 - 200 = contrast puternic, culori saturate, detalii excelente, calitate foarte buna a
fotografiei, zgomot de imagine inexistent ( exceptie facand ISO 200, la care aparatele ce nu fac parte din
gama full-frame prezinta zgomot de imagine relativ vizibil )
Valori ISO : 400 - 800 = contraste medii, culorile isi pierd din saturatie, creste gama de nuante, zgomot
de imagine prezent, detaliu relativ bun.
Valori ISO : 1600 - 6400 = contraste moi, culori desaturate, gama foarte mare de nunate, pierdere de
detaliu in planul de focus, zgomot puternic de imagine.
ISO-ul, la digitale, este in primul rand o "masura" a sensibilitatii, sa-i zicem, exact ca si la filmul
fotografic. Numai ca, din punct de vedere constructiv, senzorul electronic nu poate avea decat o
singura sensibilitate, adica cea de baza.
Un senzor are deobicei sensibilitatea echivalenta cu ISO 64 sau la senzorii mai buni ISO 100.
Restul sensibilitatilor selectabile sunt obtinute prin amplificarea semnaleleor electrice vvenite de
la celula unitate (pixelul).
Astfel:
Imagile vor parea mai luminoase, dar odata cu informatia de imagine, se va amplifica si
zgomotul electric de fond, din cauza aceasta pe digital, cadrele la ISO mare, au f mult zgomot.
Daca este prezentat interes, pot sa fac o descriere completa a functionarii si a caracteristicilor....