CURS 7

3.2.7. Imaginea ecografica

Produsul "finit" al oricarei examinari ultrasonografice este imaginea ecografica. Pe
aceasta imagine este fundamentat diagnosticul ecografic. Evaluarea subiectiva a imaginii
ecografice necesita cunoasterea unor notiuni esentiale care definesc structura şi calitatea
imaginii, precum şi tehnici de manipulare şi stocare a acesteia.
3.2.7.1. Structura imaginii ecografice
O imagine ecografica este alcătuita din totalitatea liniilor de informaţie ultrasonora
obtinute în urma efectuarii, de către traductor, a unei singure miscari de baleiaj asupra zonei de
examinat. Imaginea ecografica este o imagine digitala. Semnalul electric analog generat de către
ecouri la nivelul materialului piezoelectric al traductorului este amplificat şi apoi transformat în
informaţie digitala de către un convertor analog-digital. In acest mod, este atribuit un număr
pentru valoarea intensitatii fiecărui ecou. Informaţia digitala este stocata în format specific şi
prelucrata de către un computer. Memoria digitala în care este stocata informaţia ecografica are
format matricial. Matricea are dimensiuni de 512x512 celule. Fiecare celula a matricei poate
avea doar valoarea 0 (stins) sau 1 (aprins), informaţia digitala fiind înscrisa în sistem binar (fig
37).

Fig. 37. Structura matriciala a memoriei digitale.

In practica, ecourile pot avea intensitati cu valori foarte variate. Pentru a putea stoca într-
un format digital şi alte valori decât 0 sau 1 este necesara utilizarea memoriei multistrat. Intr-un
astfel de ansamblu de memorii, fiecare celula a matricei este caracterizata nu numai de către
pozitia sa în matrice (coordonatele x şi y), ci şi de către "profunzimea" sa. Valoarea finala
atribuita unei celule este rezultatul combinatiilor valorilor de 0 şi 1 înscrise In pozitia celulei
respective pe diferitele straturi ale memoriei (fig. 38).

Fig. 38. Modalitatea de înscriere numerică a nuantelor de gri în memoria multistrat.

Corespondenta între unele valori zecimale şi valori binare, pentru 0 memorie cu 6 straturi,
este prezentata în tabelul 7.
 Numărul total de valori distincte care pot fi înscrise într-o memorie cu n straturi este 2n.
Daca memoria are 6 straturi, ea va putea cuprinde 26 = 64 valori distincte, iar daca memoria are 8
straturi, vor putea fi inscrise 28 = 256 valari distincte ale intensitatii ecourilor.
Datele din memorie sunt citite linie cu linie (rasterizat), iar valorile cuprinse în fiecare
celula sunt transformate în semnal electric de cifre un convertor digital-analog.
Semnalul electric astfel obtinut este transmis la un tub catadic, ducând la aparitia imaginii
ecografice pe monitorul TV. Imaginea afişată pe monitor este alcătuita din multiple elemente
patratice mici, denumite pixeli (picture element - engl.), Fiecare pixel corespunde unei celule din
memoria digitala, Ca atare, fiecare pixel este monocrom, avand o culoare uniforma determinata
de către valoarea înscrisa în celulele de memorie corespunzatoare (fig. 38).
Dimensiunea anatomica pe care o reprezinta fiecare pixel depinde de dimensiunea
matricei de memorie, precum şi de mărimea regiunii care este reprezentata în memorie, Daca
matricea are dimensiunea de 512x512 celule, iar în ea este reprezentata o regiune anatomica cu
profunzimea de 20 cm atunci fiecare pixel reprezinta o dimensiune anatomica de 0,4 mm. In
cazul în care pe aceeasi matrice este reprezentata o regiune anatomica cu profunzimea de doar 10
cm un pixel va corespunde dimensiunii anatomice de 0,2 mm.
Tabel 7. Corespondenta între numere zecimale şi binare (după Kremkau).

Zecimal Binar Zecimal Binar Zecimal Binar

0 000000 7 000111 50 110010
1 000001 8 001000 55 110111
2 000010 9 001001 59 111011
3 000011 10 001010 60 111100
4 000100 20 010100 61 111101
5 000101 30 011110 62 111110
6 000110 40 L01000 63 111111
3.2.7.2. Rezolutia
In imagistica medicala, termenul de rezolutie, utilizat în general, defineşte cantitatea de
detalii pe care le ofera o imagine sau o metoda, cu cât detaliile sunt mai numeroase, cu atât se
afirma ca rezolutia este mai buna (sau mai mare).
In ultrasonografie, rezolutia este definita din trei puncte de vedere: rezolutia de detaliu,
rezolutia de contrast şi rezolutia temporala.
Fig. 39. Rezolulia. Cu cat pixelii care compun imaginea sunt mai mari (deci în număr mai mic) cu atât se disting mai
putine detalii. Daca pixelii sunt foarte mici, imaginea prezinta multe detalii.
Rezolutia de detaliu defineşte distanta minima între doua puncte separate din spatiu care
apar separat pe imaginea ecografica. Cu cât distanta între cele doua puncte este mai mica, cu atât
rezolutia este mai mare, Rezolutia de detaliu poate fi intuita prin referire la dimensiunile
pixelilor. Cu cât pixelii sunt mai mari, cu atât se vad mai putine detalii pe imagine. Cu cat pixelii
sunt mai mici, se pot observa mai multe detalii structurale (fig. 39).
Rezolutia de detaliu se masoara în milimetri. Daca distanta dintre doua interfete este mai
mare decât valoarea rezolutiei, pe imaginea ecografica cele doua interfete detennina doua ecouri
separate. Daca distanta între interfete este mai mica decât valoarea rezolutiei, pe imaginea
ecografica, în locul celor doua interfete, apare un singur ecou gros şi neregulat (fig. 40).

Fig. 40. Rezolulia de detaliu: a. daca distanta dintre doua interfete este mai mare decât valoarea rezolutiei, cele doua
interfete apar separat pe monitor; b. daca distanta dintre doua interfete este mai mica decât valoarea rezolutiei, pe
monitor apare, în locul a doua ecouri, un singur ecou gros, deformat.
Un factor esential de care depinde rezolutia de detaliu este numărul liniilor de informaţie
ultrasonora din care este alcătuita imaginea. Cu cât în alcatuirea imaginii intra mai multe linii de
informaţie, cu atât rezolutia este mai mare. Rezolutia de detaliu este considerata separat în sens
axial şi lateral.
Rezolutia axiala defineşte capacitatea de discriminare între doua interfete orientate
perpendicular pe directia de propagare a US. Distanta dintre interfete (care detennina valoarea
rezolutiei) este măsurăta de-a lungul directiei de propagare al US (fig. 41). Cu cat aceasta
distanta (valoarea în milimetri a rezolutiei axiale) este mai mica, cu atât rezolutia axiala este mai
buna, pentru ca se vizualizeaza mai multe detalii.

Fig. 41. Rezolutia axiala.

Principalul factor care determina rezolutia axiala este lungimea spatiala a pulsului.
Relatia dintre rezolutia axiala (Ra) şi LSP este data de formula:
LSP
Ra =
2 .
(2)
Toti factorii fizici care influenteaza LSP actioneaza în acelasi sens şi asupra valorii
rezolutiei axiale, afectand implicit calitatea imaginii ecografice. Valoarea rezolutiei axiale este
mai mica (ameliorata) daca LSP este mai mica.
Pentru aceasta este necesar ca numarul de cicluri dintr-un puls sa fie cat mai mic. La acest
deziderat se ajunge prin utilizarea ceramicii piezoelectrice cu capacitate de rezonanta mică şi
prin aplicarea unui material atenuator pe traductor. Este, de asemenea, necesar ca lungimea
fiecarui ciclu în parte (lungimea de undă) să fie cât mai mică, ceea ce se obtine prin utilizarea
unor traductoare eu frecventa mare.
LSP 
Nr. cicluri / puls 
Lungimea de undă   Valoarea rezolutiei axiale  (rezolutie ameliorată)
Frecventa 
Din pacate, US cu frecventa mare (şi care permit examinarea tesuturilor în mod foarte
detaliat) sunt atenuate rapid, având capacitate de penetratie redusă. Prin urmare, detaliile
organelor situate profund nu pot fi examinate daca sunt utilizate traductoare aplicate extern, pe
tegumente. Relatia dintre frecventa traductorului, rezolutia axiala şi capacitatea de penetrare a
fasciculului de US, pentru puls de doua cicluri, este prezentata în tabelul 8.
Tabel 8. Dependenta rezolutiei axiale şi a profunzimii de penetrare a
fasciculului US de fecventa nominala (dupa Kremkau).

Frecvent Penetrare Rezolutie axiala

 a cm Mm
MHz
3,5 1 0,44
5 7 0,31
7,5 1 0,2

Rezolutia laterala defineste capacitatea de discriminare între două interfete orientate paralel cu
directia de propagare a US. Distanta dintre interfete (care detemlina valoarea rezolutiei) este
masurata perpendicular pe directa de propagare a US (fig. 42).

Fig. 42. Rezolutia laterala.

Principalul factor de care depinde rezolutia laterala este largimea (sau grosimea)
fasciculului de US. Cu cât fasciculul este mai îngust, cu atât rezolutia laterală este mai bună.
Dupa cum a fost prezentat anterior, fasciculul ultrasonor nu are grosime uniformă. Pentru a se
obtine fascicule de US cât mai înguste se recurge 1a focalizarea fasciculului de US (fig. 43).

Fig. 43. Diferentele de formă între un fascicul US nefocalizat şi unul focalizat.

Un fascicul focalizat prezinta un punct unde grosimea fasciculului este minimă. Acest punct se
numeşte punct focal. De o parte şi de alta a punctului focal, pe o distanta definita, grosimea fasciculului
variaza foarte putin. Zona în care largimea fasciculului este similara cu grosimea din punctul focal se
numeşte zona focala. Distanta de la suprafata traductorului la punctul focal se numeşte distanta
(lungime) focala (fig. 44).
 Fig. 44. Marimile care caracterizeaza focalizarea unui fascicul de US.

Focalizarea se poate obtine în mai multe moduri. O solutie consta din imprimarea - prin
constructie - a unei curburi a fetei anterioare a materialului piezoelectric, care dobândeste aspect
de lentila plan - concava. Acest tip de focalizare se numeste focalizare fixa, deoarece punctul şi
zona focala sunt situate întotdeauna la aceeasi lungime focala fata de traductor. Activarea
alternativa, cu un anumit decalaj, a microcomponentelor unui traductor complex, are efect
similar cu aplicarea unei curburi suprafetei traductorului. Faptul că decalajul poate fi variat la
fiecare nouă emisie a US determină posibilitatea de aplicare a unei "curburi electronice" variabile
pentru traductor, ceea ce duce la posibilitatea de utilizarea a mai multor focare simultan. Acest
gen de focalizare electronica se numeste focalizare dinamică (fig. 45).

Fig. 45. Focalizarea fixa şi focalizarea dinamică.

Avantajul major al focalizarii dinamice consta în faptul că devine posibilă examinarea cu

rezolutie laterală crescută a întregii imagini. Aparatele moderne sunt dotate cu un dispozitiv
denumit generator electronic de fascicul US care produce un fascicul filiform pe toată
profunzimea imaginii.
În pofida focalizarii electronice, rezolutia laterală este întotdeauna mai mică decât
rezolutia axială. Din acest motiv este necesară abordarea perpendiculară a interfetelor de studiat
pe imaginea ecografică. De asemenea, în portiunea profundă a imaginii rezolutia laterală este
mai mică (datorita zonei Fraunhofer) ceea ce face ca în aceasta arie detaliile anatomice să fie mai
putin precise.
Rezolutia de contrast defineşte capacitatea instrumentului de a discrimina între ecouri
care au intensitati foarte apropiate. US sufera o atenuare importanta în organism. Pe o imagine
ecografica obisnuita apare o diferenta de aproape 90 dB între cel mai slab şi cel mai puternic
ecou. In aceasta situatie, posibilitatile de afisare ale monitorului sunt depăsite şi se constată
pierderea unor informatii diagnostice utile. Pentru a depăsi acest inconvenient, s-a introdus
sistemul scării de nivele (sau nuante) de gri, în care ecourile slabe sunt amplificate electiv, în
detrimentul ecourilor puternice, care sunt comprimate. Termenul de scară a nivelelor de gri
defineste succesiunea tonalitatilor de gri cuprinse în intervalul cromatic dintre alb pur şi negru.
Această modalitate de reprezentare a informatiei ecografice permite afisarea pe ecran a unui
spectru larg de intensităti ale ecourilor, fără a se pierde informatii semnificative. Aparatele
moderne de ecografie pot afisa imagini cu 64, 128 sau 256 nivele de gri. Intrucât pixelii sunt
monocromi, fiecare pixel în parte are atribuită o anumita nuanta de gri (fig. 46).

Fig. 46. Scara nivelelor de gri.

Prima generatie de aparate de ecografie avea capacitatea de a reprezenta doar doua nuante
de gri (alb şi negru). Aceste aparate se numeau aparate cu afisaj bistabil şi functionau dupa legea
"totul sau nimic" în afisarea informatiei US. Cu cât un aparat permite afisarea mai multor nuante
de gri, cu atât pot fi identificate mai multe detalii anatomice (fig. 47). Cele mai performante
aparate digitale de ecografie pot genera 512 nuante de gri. Ochiul omenesc nu poate distinge în
mod curent mai mult de 14-20 nuante de gri. Numărul mare de nivele de gri utilizate de către
aparat este necesar pentru prelucrarea computerizata de finete a informatiei ecografice, astfel
încât să fie extrase şi afisate datele clinice relevante.

2 nuante 8 nuante

32 nuante 256 nuante

Fig. 47. Nuantele de gri. Cu cât sunt prezente mai multe nivele de gri pe imagine cu atât sunt
identificate mai multe detalii anatomice.

Rezolutia temporala defineste capacitatea metodei de a reprezenta evenimente aflate în

desfasurare rapida în timp. Ecografia în modul M este considerată a fi o tehnică de mare
rezolutie temporală, întrucât una din dimensiunile sale este timpul. Ecografia bidimensională
statică nu are de loc rezolutie temporală.
 Pentru ecografia bidimensională în timp real, factorul determinant al rezolutiei temporale
este numarul de imagini generat şi afisat pe monitor în o secundă, respectiv frecventa imaginilor.
Cu cât frecventa imaginilor este mai mare, cu atât rezolutia temporală este mai bună.
La rândul ei, frecventa imaginilor depinde de numarul de linii de informatie care
alcatuiesc imaginea, precum şi de profunzimea imaginii. Cu cat o imagine ecografică este
alcatuita din mai multe linii de informatie, cu atât informatia anatomică este reprezentată mai
complet (fig. 48). Intrucat aparatul necesită un anumit interval de timp pentru a genera fiecare
linie de informatie în parte, obtinerea unei imagini alcatuite din multe linii de informatie dureaza
relativ mult. Din aceasta cauză, numarul de imagini care pot fi afisate pe monitor în o secundă
este mic, iar frecventa imaginilor este redusă.

Fig. 48. Influenta densitatii liniilor de informatie asupra informatiei ecografice continute în imagine.
Densitatea mare a liniilor permite explorarea anatomică integrala a structurilor de interes.

Mai mult, este necesară emisia unui impuls de US pentru fiecare focar al fiecarei linii de
informatie de pe fiecare imagine. Frecventa de repetitie a pulsului (FRP) este determinata de
catre produsul dintre numarul de focare de pe o linie de informatie (NF), numarul de linii de
informatie a unei imagini (NLI) şi numarul de imagini pe secunda - frecventa imaginilor (FT).
Profunzimea imaginii (penetratia), definită de catre distanta dintre suprafata traductorului şi
punctul cel mai îndepartat din corp reprezentat pe acea imagine, este stabilită de catre operator în
limitele fizice pe care le impune frecventa traductorului. Pentru a receptiona şi a reda în imagine
ecouri care provin de la structuri situate profund în corp este necesar un timp îndelungat de
receptie. S-a calculat că pentru reprezentarea fiecarui centimetru de profunzime este necesar
timpul de receptie de 13 microsecunde. Cu alte cuvinte, explorarea unor structuri situate profund
impune timp lung de receptie pentru fiecare impuls de US, ceea ce face ca într-o secunda să
poata fi generate mai putine impulsuri, deci mai putine linii de informatie şi, în ultima instanta,
mai putine imagini, ducând la scăderea rezolutiei temporale.
Relatia dintre factorii implicati în rezolutia temporala a imaginii ecografiee este redată In
formula:
Penetratia (cm)× NF × NLI × FI ≤ 77.000 .
Cifra 77.000 reprezintă jumătate din viteza US (154.000 cm/sec). Dacă produsul
factorilor depăseste aeeastă cifră, înseamnă că un nou puls de US este emis înainte ca să fie
receptionat şi ecoul cel mai profund, ceea ce duce la ambiguitatea reprezentarii pozitiei unei
interfete. Din formula de mai sus rezulta principalele interrelatii care determină rezolutia
temporală a imaginii ecografice.