APARATUL LOCOMOTOR

Figura 2: Parametrii temporo - spaţiali în cazul locomoţiei bipede

 Viteza mersului este egală cu produsul dintre lungimea pasului şi cadenţa lui.

La un bărbat adult de talie mijlocie, viteza este maximă la o

cadenţă de 140 paşi simpli pe minut. Astfel, la un om cu talie de
1,70 m, lungimea pasului simplu variază între 75-85 cm. La o
cadenţă economică, între 100-110 paşi simpli pe minut, viteza va fi
de 4,5- 5,6 km pe oră.
d CL m
vm  sau vm  s
t 120  
Lungimea pasului simplu (L) depinde de lungimea membrelor inferioare şi
de acţiunea de impulsie.

În medie, lungimea pasului simplu este de 0,63 m la bărbat

şi de 0,50 m la femeie. În toate tempourile de mers, cei doi paşi
simpli ai unui pas dublu au, adeseori, lungimi inegale.
120  vm
L  m
C
Frecvenţa (cadenţa C) mersului reprezintă numărul de paşi făcuţi într-un
minut.
Lungimea paşilor este influenţată de frecvenţă. De
asemenea, talia influenţează frecvenţa, ea fiind accelerată la persoanele cu
talie submedie.

120  pasi 
C  min 
tc  

unde: tc- timpul unui ciclu 100% complet (momentul cuprins între două
încărcări succesive ale aceluiaşi picior).

Unghiul pasului este unghiul format de linia de marş şi axa piciorului, având
o valoarea medie de 15°.

Lăţimea pasului este distanţa mediolaterală dintre piciorul stâng şi cel drept;
la o viteza medie, ea este de 5 – 6 cm. În cazul subiecţilor umani cu
dizabilităţi neuromotorii, lărgimea pasului poate să crească până la 15 – 20
cm.
Urmele plantei pe sol în timpul mersului nu se află pe aceeaşi linie dreaptă,
ci sunt depărtate în medie cu 12 cm la bărbat şi 13 cm la femeie, datorită
faptului că femeia are bazinul mai larg. De asemenea, vârfurile picioarelor
sunt uşor depărtate înspre afară.

Mersul bipodal este restricţionat la viteze cu valori condiţionate astfel:

v  g l

unde: v este viteza centrului gravitaţional, g este acceleraţia

gravitaţională şi l- lungimea piciorului.

Valorile ce depăşesc aceste limite induc un alt tip de locomoţie ce poartă

denumirea de alergare.
Figura 2: Ciclul 100% al unui picior în fazele de non- contact (balans) şi
contact, unde: HS (Heel Strike)- contact călcâi; HO (Heel Off)- ridicare
călcâi; TO (Toe Off)- ridicare deget.
Diferite forme de mers:

Mersul pe plan înclinat;

Mersul prin înfruntarea unui obstacol;
Mersul cu genunchii uşor îndoiţi;
Mersul înapoi;
Mersul prin tatonare sau mersul pe întuneric;
Mersul pe vârfuri;
Mersul lateral;
Mersul patologic.
 ECHILIBRUL CORPULUI UMAN

Orice corp inclusiv corpul uman îşi menţine starea de echilibru stabil
dacă suma vectorială a tuturor forţelor şi momentelor, ce acţionează asupra
acestuia, este egală cu zero. Această afirmaţie are următoarea formă în
mecanica clasică:

 F  0 ;

 M  0 ,

unde: F este forţa vectorială [N] şi M sunt momentele vectoriale [Nm].

 a) b) c)

Figura 3: Reflexele stabilităţii: stabilitate vizuală (a); stabilitate prioceptivă

(b); stabilitate vestibulară (c).
Figura 4: Schemă ilustrativă a semnalelor de intrare şi ieşire pentru
menţinerea echilibrului.
Figura 5: Interacţiunile dintre sistemele de menţinere a echilibrului.
Figura 6: Diagrama schematică de identificare a integrării sistemelor
responsabile pentru adaptarea posturii la condiţiile din mediu ambiental şi
menţinerea echilibrului şi a stabilităţii.
 Figura 7: Determinanţi ai echilibrului funcţional.
Mecanismele proactive reprezintă mecanismele bazate în principal
pe informaţiile noi obţinute de la sistemul vizual.
Mecanismele predictive reprezintă mecanismele bazate în principal
pe informaţiile obţinute de la sistemul vestibular şi somatic a unor modele
cunoscute de SNC. Aceste mecanisme contracarează efectul destabilizant al
forţelor gravitaţionale şi inerţiale.
Mecanismele reactive reprezintă mecanismele bazate în principal
pe informaţiile obţinute sub forma unor reflexe la nişte stimuli particulari.
 a) b) c)
Figura 8: Modele stereotipe de recuperare a echilibrului în urma unei
perturbaţii.
Tipuri comune, patologice, de tulburări ale echilibrului:
•Accident vascular cerebral (AVC);
•Leziuni ortopedice ale articulaţiilor;
•Boala Parkinson;
•Boala Alzheimer;
•Boli degenerative ale articulaţiilor;
•Atrofia musculară;
•Disfuncţia vestibulară datorată vertijului (senzaţie de rotire):
•Vertijul paroxistic poziţional benign (BPPV- Benign Paroxysmal
Positional Vertigo) - este un tip aparte de vertij(senzaţie de rotire)
cauzat de aparatul vestibular al urechii interioare;
•Labirintită - este cauzată de canalele semicirculare;
•Boala Ménière - cauzată de schimbările degenerative ale coloanei
cervicale;
•Nevrită vestibulară - cauzată de o infecţie a nervului vestibular;
•Fistula perilimfatică.