GRAMATICA ȘI COMUNICAREA

ÎN GIMNAZIU

TEORIE ȘI APLICAȚII

SOFICA TOMESCU

În conformitate cu noua programă

1
 CUPRINS

PARTEA I.
Gramatica în gimnaziu. Teorie și aplicații …………………….………………….…5
I.1. Vocabularul ………………………………………………….…………………....5
Noțiuni generale ……………………………………………….…………….……...5
Formarea cuvintelor ……………………………………………….………..………6
Mijloace de îmbogățire a vocabularului ……………………………….……..….....6
Mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului ……………………………….....7
Derivarea ……………………………………………………………….…....7
Familia lexicală ………………………………………………………......9
Compunerea …………………………………………………………….….10
Conversiunea ……………………………………………………….………10
Mijloacele externe de îmbogățire a vocabularului ………………………….……..11
Împrumuturile ………………………………………………………..……..11
Neologismele ………………………………………………………..……..11
Categorii semantice ……………………………………………………….……….12
Sinonimia …………………………………………………………..……….12
Omonimia …………………………………………………………..………14
Antonimia ……………………………………………………………..……16
Paronimia ……………………………………………………………..…….18
Pleonasmul …………………………………………………………………...…….19
Vocabularul – Aplicații ……………………………………………...……………20
I.2. Fonetica ………………………………………………………………..…………..25
Sunetele limbii române …………………………………………..……………..25
Corespondența dintre sunete și litere …………………………………..…….…26
Grupurile de sunete ……………………………………………………..….…...29
Silaba. Despărțirea cuvintelor în silabe ……………………………………...…30
Accentul ………………………………………………………………..…….…31
Cacofonia. Evitarea cacofoniei ………………………………………..….…….31
Fonetica – Aplicații ………………………………………………………...……..32
I.3. Morfologia ………………………………………………………………..….……35
I.3.1. Substantivul ……………………………………………………….……..….35
Clasificarea substantivelor ……………………………………….……...…35
Genurile substantivelor ……………………………………….……...…….36
Numărul substantivelor ……………………………………………..……..36
Declinarea substantivelor …………………………………………..……...37
Cazurile și funcțiile sintactice ale substantivelor …………………..……...37
Locuțiunile substantivale …………………………………………….….…39
Substantivul – Aplicații ………………………………….…………...….…40
I.3.2. Articolul ………………………………………………….……….…………43
Articolul hotărât și nehotărât ………………………….………….…….….43
Articolul posesiv-genitival ……………………………………….….…….44
Articolul demonstrativ ……………………………………………….……44
Articolul – Aplicații …………………………………………………...……45

2
 I.3.3. Pronumele …………………………………………………………….…..…47
Pronumele personal ………………………………………………….…....47
Pronumele de politețe ……………………………………………….…...48
Pronumele reflexiv ………………………………………………………49
Pronumele și adjectivul pronominal posesiv ……………………………50
Pronumele și adjectivul pronominal demonstrativ ……………………...51
Pronumele și adjectivul pronominal interogativ …………………….…..52
Pronumele și adjectivul pronominal relativ ………………………….….53
Pronumele și adjectivul pronominal de întărire ………………………....53
Pronumele și adjectivul pronominal nehotărât ……………………….…54
Pronumele și adjectivul pronominal negativ ……………………………55
Pronumele – Aplicații ……………………………………………………..56
I.3.4. Adjectivul ……………………………………………………………….…58
Funcții sintactice ………………………………………………………..58
Gradele de comparație ……………………………………………….…58
Clasificarea adjectivului …………………………………………….….59
Posibilități combinatorii ale adjectivului …………………………….…59
Adjectivul – Aplicații ………………………………………………….…60
I.3.5. Numeralul …………………………………………………………………61
Clasificarea numeralelor ……………………………………………….61
Funcțiile sintactice ale numeralelor ……………………………………62
Numeralul – Aplicații …………………………………………………….63
I.3.6. Verbul ……………………………………………………………………..65
Clasificarea verbelor ……………………………………………….…..65
Conjugările verbelor ……………………………………………….…..68
Diatezele verbale ………………………………………………………68
Timpurile verbale ……………………………………………………...70
Modurile verbale ………………………………………………………71
Locuțiunile verbale ………………………………………………….…75
Funcțiile sintactice ale verbelor la modurile nepersonale ………….….75
Verbul – Aplicații …………………………………………………….….76
I.3.7. Adverbul ……………………………………………………………….…78
Clasificarea adverbelor ………………………………………………..78
Gradele de comparație ale adverbelor …………………………….…..78
Funcțiile sintactice ale adverbelor …………………………………….79
Locuțiunile adverbiale ………………………………………………...79
Adverbul – Aplicații ……………………………………….……………80
I.3.8. Prepoziția ……………………………………………………….………..82
Clasificarea prepozițiilor …………………………………….………..82
Locuțiunile prepoziționale …………………………………….………83
Prepoziția - Aplicații ………………………………………………….…84
I.3.9. Conjuncția ………………………………………………………….…….85
Clasificarea conjuncțiilor ……………………………………………...85
Locuțiunile conjuncționale ………………………………………….…86
Conjuncția – Aplicații ……………………………………………….…..86
I.3.10. Interjecția ………………………………………………………….……88

3
 Clasificarea interjecțiilor …………………………………………..….88
Funcțiile sintactice ale interjecțiilor ……………………………..……88
Interjecția – Aplicații ……………………………………………….….89
PARTEA A II-A.
Formarea și dezvoltarea competențelor de lectură ……………………….…..91
TESTUL 1 …………………………………………………………….….91
TESTUL 2 …………………………………………………………….….95
TESTUL 3 ………………………………………………………………..98
TESTUL 4 ………………………………………………………………..103
TESTUL 5 ………………………………………………………………..106
TESTUL 6 ………………………………………………………………..111
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………..116

4
 PARTEA I
I. Gramatica în gimnaziu
Teorie și aplicații

Gramatica unei limbi este ansamblul de reguli de folosire a acelei limbi. Fiecare limbă are

un set specific de reguli și, prin urmare, o structură gramaticală distinctă. Fără cunoaşterea
gramaticii, a regulilor de funcţionare a limbii, limba nu poate fi folosită cum trebuie, nu poate
servi ca mijloc de comunicare. Ca atare, studiul limbii este unul dintre obiectele de bază ale
ciclului gimnazial. Gramatica generalizează şi tipizează fenomenele limbii. Unor asemenea
însuşiri, caracteristice fenomenelor gramaticale obiective, le corespund anumite procese psihice,
precum gândirea şi învăţarea. În cazul de faţă, elementele principale ale procesului gândirii sunt
abstractizarea şi generalizarea, corelate cu altele.
Trăsătura esenţială a gramaticii este caracterul ei abstract, care constă în faptul că ea
operează cu noţiuni abstracte, că are elemente comune care stau la baza modificării cuvintelor şi
a îmbinării lor în propoziţii şi construieşte din ele reguli gramaticale, norme gramaticale. În
cadrul studierii gramaticii, operarea cu unităţi abstracte, stabilirea de legi, de reguli, care se
realizează în învăţământul modern atât pe cale inductivă cât şi deductivă, contribuie la
dezvoltarea gândirii logice, a gândirii abstracte a elevilor, contribuie, alături de matematică şi
alte obiecte de învăţământ, în mod deosebit la trecerea gândirii elevilor din stadiul ei concret spre
o gândire abstractă.
În procesul însuşirii cunoştinţelor, a noţiunilor şi a regulilor gramaticale, elevii analizează,
diferenţiază, compară, clasifică, generalizează, adică realizează diferite operaţii de gândire. De
asemenea, prin lecţiile de gramatică, copiii se deprind cu consecvenţa şi coerenţa vorbirii
(înlănţuirea logică a ideilor exprimate în propoziţii şi în fraze).
Învățarea gramaticii, în stransă legătuă cu practica exprimării, îi ajuta pe elevi să cunoască
structura limbii noastre, precum și lexicul ei bogat.  Prin exercițiile gramaticale elevii aplică în
practică cunoștințe teoretice de limbă, care devin durabile și operaționale.
Formarea şi dezvoltarea gândirii gramaticale determină îmbogăţirea şi perfecţionarea
continuă a mijloacelor de exprimare, potrivit legăturii dialectice dintre gândire şi vorbire. Scopul
final al studierii gramaticii este aşadar, de a dezvolta exprimarea corectă orală şi scrisă a elevilor.

I.1. Vocabularul
Noțiuni generale

Vocabularul (lexicul) unei limbi este alcătuit din totalitatea cuvintelor din limba respectivă.
Vocabularul este format din:
 fondul principal de cuvinte sau vocabularul fundamental
 masa vocabularului

5
 În limba română, din cele aproximativ 120 000 de cuvinte, în jur de 1500 de cuvinte fac
parte din vocabularul fundamental. Între masa vocabularului și fondul principal de cuvinte nu
sunt granițe fixe.
Fondul lexical principal înseamnă nucleul funcțional stabil al limbii și este alcătuit din
cuvintele cunoscute și folosite frecvent (zilnic) de către toți vorbitorii limbii române, indiferent
de nivelu educației, profesie, vârstă, sex, regiune etc. Cuvintele care formează acest fond
denumesc noțiuni fundamentale sau ajută la exprimarea unor relații sintactice, fără de care
comunicarea nu ar fi posibilă. Astfel, vocabularul fundamental cuprinde cele mai folosite
cuvinte:
– cuvinte frecvente, cunoscute de toţi vorbitorii;
– cuvinte ce denumesc obiecte şi activităţi importante (noţiuni legate de casă şi familie, timp şi
spaţiu, alimente, părţile corpului, plante, animale etc.) aparţinând diferitelor părţi de vorbire
(substantive, toate articolele, adjective, toate pronumele, toate numeralele, verbe, adverbe,
majoritatea prepoziţiilor şi a conjuncţiilor, câteva interjecţii);
– cuvinte ce au de obicei multe derivate şi compuse.
Masa vocabularului cuprinde cuvinte mai puţin folosite (termeni tehnici, regionalisme,
arhaisme, jargon, argou).
 Termenii ştiinţifici şi tehnici sunt cuvinte folosite de anumite categorii sociale, pentru a
numi cu exactitate concepte dintr-un anumit domeniu de activitate (video, computer).
 Regionalismele sunt cuvinte care circulă doar în anumite regiuni ale ţării (hudiţă =
uliţă, ogradă = curte).
 Arhaismele sunt cuvinte vechi ieşite din uzul general (calfă = lucrător calificat, jupân =
stăpân, domn).
 Jargonul cuprinde cuvinte folosite de anumite categorii sociale, ce reflectă influenţe
culturale străine (mersi = mulţumesc, musiu = domn).
 Argoul cuprinde cuvinte folosite de anumite categorii sociale cu intenţia de a constitui
un cod secret, neînţeles de ceilalţi vorbitori (sticlete = poliţist, şase! = atenţie!).
Cuvântul reprezintă unitatea de bază a vocabularului.
Cuvântul este format dintr-un sunet sau o îmbinare de sunete, care se redă în scris printr-o
literă sau un grup de litere (forma cuvântului), la care se asociază un anumit înțeles (sensul
cuvântului).
Contextul este o îmbinare de cuvinte prin care se obține un sens general.

Formarea cuvintelor

Cuvântul de la care se formează alte cuvinte se numește cuvânt de bază.

Exemplu: lung – cuvânt de bază pentru: a lungi, lungime, lungan, lunguleț, alungit.
Elementul comun mai multor cuvinte înrudite ca sens poartă denumirea de rădăcină.
Exemplu: învăț este rădăcina cuvintelor: a învăța, învățător, învățăcel, neînvățat.

Mijloace de îmbogățire a vocabularului

Vocabularul limbii române, la fel ca vocabularul oricărei limbii, se îmbogățește cu noi

unități lexicale și se perfecționează continuu. Îmbogățirea vocabularului se face prin mijloace
interne și mijloace externe.

6
 Mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului

Pe cale internă vocabularul se îmbogățește prin formarea de cuvinte (unități lexicale) noi de
la materialul lingvistic deja existent printr-un ansamblu de procedee specifice limbii respective.
Cuvintele noi formate se numesc creații interne, iar cele existente la care se raportează se
numesc cuvinte de bază sau primitive.
Mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului sunt: derivarea, compunerea şi
conversiunea.
Derivarea este mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularului prin care se formează cuvinte
noi cu ajutorul sufixelor şi prefixelor. Derivarea este mijloc intern deoarece cuvintele noi se
formează de la cuvinte de bază existente în limba română.
Sufixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate după rădăcina cuvântului.
Sufixele denumesc:

 agentul (-tor, - ar, -ist, -aş): agricultor, fierar, gronist, luntraş;

 însuşirea (-iu, -oş, -cios, -bil, -at, -al): aurcz, fricos, mîncăcios, purtabil, sprîncenat,
vamal;
 colectivitatea (-et, -raie, -işte, -ime, -is): brădet, apăraie, porumbişte, studenţime,
zmeuriş;
 instrumentul (-ar, -nită, -tor): alfabetar, pipernită, ştergător;
 noţiuni abstracte (-inţă , -ie, -ime, -cală, -ura, -anţă) : cerinţă, domnie, grăsime, răceală,
scursura, siguranţă;
 modalităţi (-este, -iş, -âş): româneşte, pietriş, ţărâş;
 locul şi originea (-ărie, -ice, -ean): benzărie, fierărie, bucureştean;
 obiecte sau însuşiri mici - sufixe diminutivale (ulet , uc , ior , ică , ice) : binişor,
căscioară, cerceluş, coşuleţ, lănţuc, pantofior, singurică, vanticel;
 obiecte sau însuşiri mari - sufixe augmentative (andru, an, oaie, oi): băieţandru, grăsan,
căsoaie, pietroi.

După criteriul semantic avem:

 sufixe diminutivale (micşorează obiectele sau însuşirile acestora): -el (tinerel), -uc (sătuc), -işor
(puişor), -iţă (copiliţă, -uţă (străduţă), -aş (copilaş), -ic (pupic), -ior (cărucior), -uşor (pluguşor),
-uleţ (sătuleţ), -uş (picioruş), -uşcă (răţuşcă), -uţ (puiuţ), -icică (floricică);
 sufixe augmentative (măresc obiectele sau însuşirile acestora): -an (băietan), -andru
(copilandru), -oaie (căsoaie), -oi (măturoi);
 sufixe colective (formează cuvinte cu formă de singular şi înţeles de plural): -et (brădet, făget),
-iş (pietriş, tufiş), -ime (studenţime, muncitorime);
 sufixe care derivă nume de agent: -tor (croitor), -ar (pitar), -ist (maşinist);
 sufixe moţionale (care derivă genul feminin de la un substantiv masculin): -iţă (doctor -
doctoriţă), -că (ţăran - ţărancă), -easă (croitor - croitoreasă), -oaică (tigru - tigroaică) sau genul
masculin de la genul feminin): -an (curcă - curcan), -oi (vulpe - vulpoi, raţă - răţoi).

Prefixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate înaintea rădăcinii cuvântului pentru
a forma cuvinte noi. Prefixele modifică sensul cuvântului de bază. Ele pot fi:
 negative (re-, in-) : inegalitate
 privative (des- , de-): a descreți

7
  iterative (re- , răs -): a reaminti.
Cu ajutorul prefixelor se pot forma următoarele părţi de vorbire:
 substantive: antebraţ, confrate, răscruce, subcomisie, strănepot;
 adjective: anticomercial, descusut, prenatal, răscunoscut;
 verbe: răspopi, regăsi, străluci, desface;
 adverbe: răspoimâine, preacurând, descrescendo.
.
Cele mai folosite prefixe în limba română sunt:
 ne- (indică lipsa): neacademic, neclar, nedrept, neşansă, neîndemânare, neînceput, neomeni etc.;
 re- (indică repetarea): reabona, reacorda, rebobina, reciti, readmite, reda, redescoperire,
recompartimenta, reclădi etc.;
 în-(îm-): înaripa, înarmare, înavuţire, înăcri, înălbire, înăsprire, încăiera, încazarmare, încălzi;
îmbălsămare, îmbărbătare, îmbătrâni, îmblânzi, îmbogăţi, îmbolnăvi, îmbrânci, îmbrobodire etc.;
 con-(co-) (împreună cu): conlocui, confrate, conlucra, convieţui, consătean, convieţuire; coautor,
conaţional, coopera, coexista etc.;
 des-(dez-,de-) (sens privativ): descărnare, deshăma, descoji, descoase; dezarmare, dezarma,
dezgoli, dezgusta; decalibrare, decapsulare, decodare, decarburare, decolorare etc.;
 răs-(răz-) (indică intensificarea, repetarea): răsciti, răscoace, răscroi, răscruce, răsfăţa; răzbate,
răzjudeca, răzgândi, răzbucuros etc.;
 ante- (înainte): antedeviz, anteproiect, antevorbitor, antemăsurătoare, antebraţ, antepenultima,
antecalcul etc.;
 anti- (împotriva): anticar, anticomercial, anticreştini, antidepresivi, antifurt, antiatom,
antimaterie, antiatomic, antiinfecţios etc.;
 post- (după): postbelic, postcalcul, posteminescian, postnatal, postfaţă, postuniversitar,
postnominal etc.;
 pre- (înainte): preambala, prelucra, prenatal, preşcolar, premolar, preabataj, prefeudal,
prefabrica, prefigurativ etc.;
 stră- (indică vechimea, trecerea prin ceva): strămoş, strănepot, străbun, strălumina, străluci,
strămutare etc.

Există şi false prefixe (prefixoide) provenite din cuvinte independente din limba greacă sau latină:
 aero- (aer): aeronavă, aerosol;
 agro- (agricultură): agroindustrie, agrochimist;
 hidro- (apă): hidroenergetică, hidrocentrală;
 micro- (mic): microsistem, micrometeorit;
 macro- (mare): macroindustrial, macroeconomie;
 semi- (jumătate): semivocală, semifinală;
 tele- (departe): telecomandă, telecabină;
 electro- (electric, bazat pe electricitate): electrotehnică, electrocasnice;
 foto- (al luminii, fotografic): fotosinteză, fotomodel;
 mono- (unic, singur): monomembră, monocultură
Derivatele parasintetice sunt cuvintele care conţin şi sufixe şi prefixe. Exemplu: înnodat.
Orice cuvânt derivat este format din două părți: baza de derivare și derivativul (numit și
afix), chiar și în cazul derivării parasintetice (cu sufixe și prefixe).
 desface este format din prefixul (derivativ) des- + baza de derivare face
 închipui este format din derivativul complex (sufix și prefix) în- -ui + baza de
derivare chip

8
 Baza de derivare poate fi simplă și neanalizabilă, iar atunci se numește rădăcină.
 căsuță este format din baza de derivare sau rădăcina căs- + sufixul -uță
Atunci când este complexă și este analizabilă, baza de derivare este la rândul ei un derivat, adică
e formată din rădăcină și cel puțin un afix. În acest caz, baza de derivare se numește temă
lexicală.
 lăptăreasă este format din baza de derivare, care este temă lexicală lăptar + sufixul -
easă; tema lăptar este formată din rădăcina lăpt- + sufixul -ar.
Cuvântul folosit ca punct de plecare pentru formarea altor cuvinte, înregistrat în dicționare,  se
numește cuvânt-bază, iar cel format prin adăugarea afixelor se numește derivat. În dicționare,
derivatele sunt explicate prin indicarea cuvântului-bază și nu prin indicarea rădăcinii sau temei.
 frumusețe în dicționar este explicat prin cuvântul de bază frumos + sufixul –ețe.

ATENȚIE!

A nu se confunda sufixele cu desinențele.

Sunetul sau grupul de sunete (morfemele) de la sfârşitul cuvintelor, folosite pentru a arăta diferitele
categorii gramaticale (genul, numărul, persoana) se numeşte desinenţă.
creezi = cre + -ez + -i (cre = rădăcină, -ez = sufix gramatical, -i = desinenţă de persoana a II-a
singular
La substantivul “elevă” – desinenţa -ă marchează atât singularul, opunându-se pluralului (eleve), cât
şi cazul nominativ/acuzativ, în opoziţie cu genitiv/dativ (unei eleve).
În “o temă complicată”, desinenţa -ă a adjectivului “complicată” exprimă genul feminin, numărul
singular, cazul nominativ/acuzativ.
La substantive şi adjective, genul şi numărul sunt marcate prin desinenţe: prun/pruni, socru/socri,
elevă/eleve, tren/trenuri, caiet/caiete; anormal/anormală /anormali/anormale, cafeniu/cafenie/cafenii.
La verbe, desinenţele adăugate la tema verbelor precizează persoana şi numărul:
- la indicativ prezent: cânt, cânţi, cântă, cântăm, cântaţi, cântă: -0, -i, -ă, -(ă)m, -(a)ţi, -ă;
-la indicativ imperfect: cântam, cântai, cânta, cântam, cântaţi, cântau: -m, -i, -0, -m, -ţi, -u;
- la indicativ perfect simplu: cântai, cântaşi, cântă, cântarăm, cântarăţi, cântară: -i, -şi, -0, -răm,
-răţi, -ră etc.

Familia lexicală reprezintă cuvinte obţinute prin derivare de la un cuvânt de bază .

Exemplu: floare: (a) înflori, înflorit, neînflorit, înflorire, înfloritor, florar, floricica, florarie,
florareasă.
Cuvintele unei familii lexicale nu aparțin unei singure categorii lexico-gramaticale.
Familia lexicală pentru tânăr:
tânăruț,tinerel (substantiv/adjectiv), tineresc (adjectiv); tinerește (adverb); tineret, tinerețe,
tinerime (substantive); întineri (verb), întineritor (adjectiv).
Familia lexicală de la a face, cuvânt de bază, are următoarele cuvinte derivate: făcător,
făcătură (derivare cu sufixe); desface, preface, reface (derivare cu prefixe), prefăcător,
prefăcătorie (derivare parasintetică, adică în același timp cu sufixe și prefixe).

Alte exemple de familii de cuvinte

 om: omuleț, omusor, omuț, omet, neom, a omeni, omenie, omenesc, omenire, neomenos,
omenește

9
  groapă: gropișoară, gropiță, gropan, gropoi, gropar, gropăreasă, gropiș, a îngropa,
îngropare, îngropător, îngropat, îngropăciune, neîngropat, a dezgropa, dezgropare,
dezgropat, dezgropător
 dulce: dulceață, dulceag, dulcegărie, dulcișor, dulciuri, a îndulci, îndulcire, îndulcit,
neîndulcit
 lung: a lungi, lungime, lungire, lungis, lungit, nelungit, lungan, lungăreț, lunguieț,
lunguleț, lunguț
 a face: făcător, făcătură, prefăcător, prefăcătorie, binefacere, binefăcător, răufăcător,
contraface
 pădure: pădurar, pădurăreasă, pădurărie, pădurice, pădureț, împăduri, împădurire,
împădurit, despădurit, despădurire, despădurit, reîmpăduri, reîmpădurire, reîmpădurit

Compunerea

Compunerea este mijlocul intern de îmbogăţire al vocabularului prin care se formează

cuvinte noi sau termeni diferiţi .
      Termenii din care se formează un cuvânt compus îşi pierd de cele mai multe ori sensul pe
care îl au când există independent .
      Cuvintele compuse pot fi :
 substantive ( floarea-soarelui , ochiul-boului )
 verbe : a binevoi , a teleghida, a (se) autoapara
 adjective : cumsecade
 pronume : fiecare
 numerale : douăzeci
 adverbe : după-amiază
 prepoziţii : pâna la
 conjuncţii : ca să
 interjecţii : bing-bang
Compunerea se poate realiza prin:
 sudare: binefacere, fărădelege, untdelemn treizeci despre, altcineva;
 alăturare – cu cratimă: Târgu-Jiu, după-amiază,floarea-soarelui, viță-de-vie, roșu-deschis;
-fără cratimă: Baia Mare, Mircea cel Bătrân, Marea Neagră, de pe la;
 abreviere sau prescurtare: CEC, BCR, TAROM, CFR, Plafar.

Conversiunea/Schimbarea valorii gramaticale

     Conversiunea/schimbarea valorii gramaticale este mijlocul intern de îmbogăţire al

vocabularului prin care se formează cuvinte noi de la o parte de vorbire la alta :
a)     Substantive din :
-          adjective : Frumosul traversează stradă .
-          verbe la participii : Răniţii au fost transportaţi la spital .
-          verbe la supin : Mersul pe jos este sănătos .
-          verbe la gerunziu : Suferindul era trist .
-          adverbe : Aproapele lui s-a accidentat .

10
-          pronume : Nu îmi pierd vremea cu nimicuri .
-          interjecţie  : N-a auzit oful .
b)     Adjective din :
- substantive: Zoe, fii bărbată!
-          verbe la participiu : Cerul înnorat nu-mi place .
-          verbe la gerunziu : Mâinile tremurânde ale fetiţei arătau emoţia .
-          pronume : Acest băiat învaţă bine .
-          adverbe : Mi-am luat haine gata .
c)     Adverbe din :
-          adjective : Vorbeşte frumos .
-          verbe la participiu : Vorbeşte îngânat .
-          substantive : Pleacă dimineața .
d)     Prepoziţii din :
-          adverbe : Deasupra crengii s-a aşezat o pasăre .
-          substantive : Picta frumos graţie talentului .
-          verbe la participiu : A câştigat mulţumită muncii .

Mijloace externe de îmbogățire a vocabularului

Împrumuturile  sunt mijloace externe de îmbogăţire al vocabularului şi sunt introduse în

limba română din alte limbi .
         Împrumuturile apar ca rezultat al contactului dintre două limbi fiind favorizate de mai multi
factori :
-          vecinătatea geografică
-          amestecul şi convieţuirea unor populaţii .
-          raporturile culturale , economice şi politice .
Împrumuturile pot fi :
 vechi : Provenite din :
                        1) limba slavă ( izvor , plug , cocoş , voinic , babă , boier , ieftin ) .
                        2) limba maghiară ( hotar , vameş , viclean , oraş , gazdă , gând ) .
                        3) limba turcă ( baclava , iaurt , zarzavaturi , chirie , halva ) .
                        4) limba greacă ( duşman , frică , tacticos , proaspăt ) .
 noi : Vin din :
                             1) franceză ( elev , cafe-bar , bleu , bleumarin , a soluţiona ) .
                             2) engleză ( stand-by , talk-show , hobby , voler ) .
                             3) germană ( crenvurşti , foen , iceberg , manager ) .
                             4) italiană ( pian , spaghete ) .
                             5) latină ( graţie , colocviu , insulă ) .
          Neologismele sunt cuvintele noi împrumutate din alte limbi sau create în interiorul  limbii
sau prin derivare sau compunere . Ex : liceu , tractor , seism , metrou , dolar , inginer , secol ,
oxigen , şampon , parizer , whisky , fotbal , box .

11
 Categorii semantice

Semantica (fr. sémantique, gr. semantikos < sema = semn) sau semasiologie (fr.

sémasiologie, gr. semasia = desemnare, logos = știință) este ramura lexicologiei care
studiază sensurile cuvintelor.
Într-o accepțiune mai largă, semantica studiază sensul în general, nu doar pe cel al
cuvintelor, ci și pe cel al propozițiilor și al frazelor. 
Definită mai restrâns, semantica studiază sensurile cuvintelor, categoriile semantice,
schimbările de sens și cauzele acestor schimbări.
Dacă ne referim strict la sensul cuvintelor, sensul lexical este ceea ce numește, denumește,
desemnează, denotă un cuvânt într-o limbă dată.
În funcție de posibilitățile cuvintelor de a avea un sens sau mai multe sensuri și de modul în
care formele cuvintelor și sensurile acestora se grupează, se pot distinge următoarele categorii
semantice: monosemia, polisemia, sinonimia, omonimia, antonimia și paronimia.
Cuvântul poate avea:
 un singur sens: sensul propriu, de bază;
 două sau mai multe sensuri: sensul propriu, de bază +unul sau mai multe sensuri
secundare sau figurate.
Sensul denotativ sau sensul propriu reprezintă sensul prim al cuvântului.
Sensul conotativ sau sensul figurat exprimă valori secundare, destul de neobișnuite și
expresive; formează imagini poetice.
Exemplu: picior – sens denotativ - parte anatomică, membru inferior (sens propriu de bază)
-piciorul mesei, piciorul podului (sens propriu secundar)
– sens conotativ – „Pe-un picior de plai” (Miorița)
Cuvintele care au un singur sens se numesc cuvinte monosemantice (ex. cupru, inginer).
Cuvintele care au două sau mai multe sensuri, mai mult sau mai puțin apropiate, se numesc
cuvinte polisemantice (ex. carte, masă,a sta).

Sinonimia

Sinonimia este relația de echivalență între sensurile a două sau mai multe cuvinte care au
formă diferită. Cuvintele a căror sensuri se află în acest tip de relație se numesc sinonime.
Sinonime sunt cuvintele cu forme diferite, dar cu înțeles identic sau foarte asemănător. Altfel
spus, două sau mai multe cuvinte sunt considerate sinonime dacă între sensurile lor există o
relație de echivalență.
Relația de sinonimie se stabilește la nivelul unui sens, iar uneori la nivelul mai multor
sensuri.
 parfum = aromă
 speranță = nădejde
 amor = iubire, dragoste
 adevărat = real, autentic, veritabil
 a vorbi = a spune, a grăi, a rosti
 deștept = inteligent, isteț, ager
12
 Atunci când un cuvânt are mai multe sinonime, spunem despre ele că formează serii
sinonimice. Câteva exemple de serii sinonimice:
 mândru = îngâmfat, fudul, arogant, încrezut
 fermecat = încântat, vrăjit, captivat
 acord = concordanță, coincidență, congruență
 josnicie = ticăloșie, mârșăvie, nemernicie, infamie
 imobil = clădire, locuință, cămin, domiciliu, casă

Clasificarea sinonimelor

Din perspectiva tipurilor de unități lexicale între care pot exista relații de sinonimie,
sinonimele se împart în: lexicale, lexico-frazeologice, frazeologice.

Sinonime lexicale

Atunci când relația de echivalență se stabilește între două sau mai multe cuvinte, sinonimele
sunt lexicale. Când ne referim la sinonime, de cele mai multe ori, avem în vedere sinonimele
lexicale.
 ață = sfoară
 efemer = trecător
 frizură = coafură
 prieten = amic, apropiat
 vechi = antic, arhaic
 fruct = rod, poamă

Sinonime lexico-frazeologice

Atunci când relația de echivalență se stabilește între un cuvânt și o unitate frazeologică,

sinonimele sunt lexico-frazeologice.
 a muri = a da ortul popii, a trece în neființă
 stilou = toc rezervor
 epitaf = inscripție funerară
 capitală = cetate de scaun
 debușeu = piață de desfacere

Sinonime frazeologice

Atunci când relația de echivalență se stabilește între două unități frazeologice, sinonimele
sunt frazeologice.
 a trece în neființă = a-și da obștescul sfârșit
 a o lua la sănătoasa = a spăla putina
În funcție de gradul de echivalență semantică și de numărul de sensuri suprapuse, sinonimele
(lexicale) se împart în: sinonime totale, sinonime parțiale (imperfecte sau relative).

Sinonime totale

13
 Sinonime totale (perfecte sau absolute), deși puține la număr, au sensul identic și se stabilesc
între
 ambii termeni din limba populară sau familiară: bostan = dovleac („cap”); burtă =
pântece; cioc = plisc („gură”); femeie = muiere; gustar = secerar („august”)
 un termen din limba literară și un termen popular: antrax = dalac; caporal =
căprar; soldat = cătană; salivă = scuipat
 un termen din limba literară și un termen regional: căciulă = cușmă; compas =
țircălam; cumnat = șogor; ficat = mai; usturoi = ai; supă = leveșe
 un termen din limba literară și un termen învechit: colonel = polcovnic; document =
zapis; pompier = pojarnic
 un termen din limba literară și un termen poetic: cristal = cleștar; pământ =
glie; trandafir = roză; pahar = potir
În stilurile științific-tehnic și oficial-administrativ regăsim termeni care prezintă o sinonimie
perfectă sau aproape totală.
 lexic = vocabular
 sodiu = natriu
 sulf = pucioasă
 cord = inimă
 oră = ceas
 cupru = aramă;
 vest = apus
 decret = decizie
 hotărâre = dispoziție

Sinonime parțiale

Sinonimele parțiale (relative), cele mai multe ca număr, sunt apropiate ca sens și se întâlnesc
de regulă în cuvinte vechi și polisemantice.
 bun = prețios, valoros, blând, gustos
 a trimite = a expedia
 priceput = destoinic
 cuvânt = vorbă, discurs, cuvântare
 a uni = a lega, a conecta, a împreuna, a solidarize

Omonimia

Omonimia este relația de nonechivalență între sensurile a două sau mai multe cuvinte care
se pronunță în același fel. Cuvintele care se află în această relație se numesc omonime.
Omonimele sunt cuvinte cu formă identică și înțeles total diferit. Altfel spus, cuvintele
identice din punct de vedere sonor și grafic, dar diferite ca sens, sunt omonime.
 lac („apă stătătoare”) ‒ lac („soluție din rășini folosită pentru a proteja unele obiecte”)
 broască („animal amfibiu”) ‒ broască („încuietoarea ușii”)
 război („mașină folosită pentru obținerea țesăturilor) ‒ război („conflict armat”)
 bancă („scaun lung pentru mai multe persoane”) ‒ bancă („instituție financiară”)

14
 O particularitate importantă a omonimelor este că sensul cuvintelor nu poate fi dedus decât în
contexte diferite. Exemplul următor ilustrează perfect legătura dintre înțelegerea cuvintelor
omonime și contextul în care apar.
Dacă este vie / Să-i spui să vie / La noi la  vie.
În funcție de aceste caracteristici, omonimele pot fi împărțite în mai multe feluri.

Omonime lexicale

Omonime lexicale sunt cuvintele care aparțin aceleiași clase gramaticale, au sensuri diferite
și au origini diferite. La rândul lor, acestea se împart în omonime totale și parțiale.
 milă („sentiment”) ‒ milă („unitate de măsură”)
 leu („animal”) ‒ leu („unitate monetară românească”)
Omonimele totale sunt cuvintele care au toate formele flexionare identice (singular și plural),
dar care au etimologie (origine) diferită.
 baie/băi („scăldat”) ‒ baie/băi („încăpere pentru îmbăiere”)
 casă/case („clădire pentru locuit”) ‒ casă/case („dulap în care sunt ținuți banii”)
 bancă/bănci („scaun lung pentru mai multe persoane”) ‒ bancă/bănci („instituție
financiară”)
 lac/lacuri („apă stătătoare”) ‒ lac/lacuri („soluție din rășini folosită pentru a proteja unele
obiecte”)
Omonimele parțiale (numite și omonime false) sunt cuvintele care nu au toate formele
flexionare identice și au etimologii diferite.
 sare/defectiv de plural („folosită în alimentație”) ‒ sare/defectiv de plural („ceva spus cu
farmec”) ‒ sare/săruri („substanță chimică”)
 masă/mese („obiect de mobilă”) ‒ masă/mase („mulțime de oameni”)
 turna/torn/torni/toarnă („a vărsa un lichid”) ‒ turna/turnez/turnezi/turnează („a înregistra
un film cinematografic”)
 acorda/acord/acorzi/acordă („a da ceva cu grijă”)
‒ acorda/acordez/acordezi/acordează („a regla frecvența unui aparat”)
 cot/coate („parte a articulației”) ‒ cot/coturi („cotitură, întorsătură”) ‒ cot/coți („unitate
de măsură”)

Omonime lexico-gramaticale

Omonimele lexico-gramaticale sau omoforme sunt cuvintele care aparțin unor clase

gramaticale diferite (părți de vorbire diferite), au sensuri diferite și origini diferite.
 mic (adjectiv) ‒ mic (substantiv „mâncare românească”)
 (un) cer (substantiv) ‒ (eu) cer (verb)
 (un) fluier (substantiv) ‒ (eu) fluier (verb)
 noi (pronume) ‒ noi (adjectiv)
 dar (conjuncție) ‒ (un) dar (substantiv)
 sare (verb) ‒ sare (substantiv)
 toc (verb) ‒ toc (substantiv)

Omonimele gramaticale

15
 Omonimele gramaticale (morfologice) sunt forme flexionare identice ale aceluiași cuvânt,
care au sensuri diferite.
 (a unei) cărți (genitiv-dativ, singular) ‒ (niște) cărți (nominativ-acuzativ, plural)
 (a) aduna (infinitiv) ‒ aduna (imperfect persoana a III-a, singular)
 (eu) adunam ‒ (noi) adunam
 (el) cântă ‒ (ei) cântă
 (un) copil ‒ (acestui) copil
 (eu) merg ‒ (ei) merg
 (el să) vină ‒ (ele să) vină

Cuvinte omografe și omofone

Cuvintele se deosebesc între ele și în funcție de modul în care se realizează în scris și oral. Din
acest punct de vedere, cuvintele se împart în omografe și omofone.
Putem spune despre cuvintele omonime că sunt omografe și omofone, numai în măsura în care
folosim noțiunile de omograf și omofon pentru a sublinia forma grafică identică a
cuvintelor (omograf), respectiv forma sonoră identică a cuvintelor (omofon). Un cuvânt nu are
cum să fie și omograf și omofon în același timp, dacă ținem cont de faptul că omografia are ca și
caracteristică pronunția diferită, iar omofonia scrierea diferită.

cuvinte omofone  fonetic identice  — grafic diferite

cuvinte fonetic diferite —  grafic identice 
omografe

Antonimia

Antonimia este relația de opoziție între sensurile a două cuvinte care aparțin aceleiași clase
lexico-gramaticale și care se referă la aspecte opuse din realitate. Cuvintele cu acest tip de relație
se numesc antonime.
Antonimele sunt cuvinte cu formă diferită și înțeles opus. Altfel spus, două sau mai multe
cuvinte sunt considerate antonime dacă între sensurile lor există o relație de opoziție.
Opoziția sensurilor poate fi totală sau parțială. Atunci când sensurile se exclud reciproc și sunt
contradictorii din punct de vedere logic, vorbim de opoziție totală (adevărat ≠ fals; corect ≠
incorect; logc ≠ ilogic, mare ≠ mic; bun ≠ rău). Atunci când între sensurile opuse ale cuvintelor
se poate stabili o diferențiere prin gen sau specie (bărbat ≠ femeie; cocoș ≠ găină; domestic ≠
sălbatic; erbivor ≠ carnivor), vorbim de opoziție parțială. Prin urmare, teoretic am putea vorbi
de o antonimie totală și parțială (întocmai ca la sinonime și omonime), dar practic
(tradițional) antonimele parțiale sunt excluse din categoria antonimelor.

Părți de vorbire antonime

Predispoziția pentru relația de antonimie o au cuvintele care exprimă calități și însușiri,
aprecieri diverse, relații cantitative și cantitative, precum și alte aspecte estetice, morale sau
filosofice. Relația de antonimie are în vedere aspecte opozabile din realitate, dar care aparțin
aceluiași domeniu din realitate. Prin urmare, antonimele aparțin aceleiași clase lexico-
gramaticale (aceleași părți de vorbire) și pot fi:

16
 adjective: bun ≠ rău; frumos ≠ urât; dulce ≠ acru; bucuros ≠ trist; cald ≠ rece; mic ≠
mare; iubire ≠ ură; curaj ≠ lașitate
 substantive: bunătate ≠ răutate; frumusețe ≠ urâțenie; bucurie ≠ tristețe; căldură ≠
răceală; prefață ≠ postfață; cinste ≠ necinste
 verbe: a da ≠ a lua; a veni ≠ a pleca; a intra ≠ a ieși; a iubi ≠ a urî; a înfrunzi ≠ a (se)
desfrunzi; a coborî ≠ a urca; a începe ≠ a sfârși
 adverbe: bine ≠ rău; sus ≠ jos; repede ≠ încet; aici ≠ acolo; aproape ≠ departe; încolo ≠
încoace
 pronume: tot ≠ nimic; cineva ≠ nimeni; toți ≠ niciunul
 prepoziții: înaintea ≠ înapoia; pe ≠ sub; în ≠ din; deasupra ≠ dedesubt; spre ≠ dinspre
 conjuncții: și ≠ nici

Clasificarea antonimelor

Antonime lexicale

Atunci când relația de opoziție se stabilește între două cuvinte, antonimele sunt lexicale. Când
ne referim la antonime, de cele mai multe ori, avem în vedere antonimele lexicale.
 [toate antonimele enumerate mai sus sunt lexicale]
Antonimele lexicale pot avea rădăcină diferite sau aceeași rădăcină. Atunci când rădăcina
diferă, opoziția se realizează prin prefixe.
Cele mai numeroase și cele mai cunoscute sunt cele cu rădăcină diferită, multe din acestea
fac parte din fondul lexical vechi al limbii. În plus, după unii lingviști, antonimele autentice sunt
numai acelea care au radicali diferiți.
 antonime cu radicali diferiți (heterolexe): cald ≠ frig; lumină ≠ întuneric; sus ≠ jos;
aprinde ≠ stinge; bucurie ≠ tristețe
 antonime cu același radical (homolexe): antebelic ≠ postbelic; poetic ≠ apoetic; exclude
≠ include; prefață ≠ postfață
Antonimele cu același radical își manifestă opoziția prin:

 prefixe antonimice: ante-; post-; con-; in-; des-; în-; ex-; in-; dis-; con-; post-; pre-;
pro-; anti-; sub-; supra-
 prefixe negativ (privativ): ne-; in-; i-; dez-/des-

Antonime lexico-frazeologice

Atunci când relația de opoziție se stabilește între un cuvânt și o unitate frazeologică,

antonimele sunt lexico-frazeologice.
 a uita ≠ a-și aduce aminte
 rău ≠ de treabă
 a ascunde ≠ a da pe față
 a opri ≠ a da drumul
 a dormi ≠ a fi treaz

Antonime frazeologice

17
 Atunci când relația de opoziție se stabilește între două unități frazeologice, antonimele
sunt frazeologice.
 slab de înger ≠ tare de înger
 a încurca ițele ≠ a descurca ițele
 a da cu împrumut ≠ a lua cu împrumut
 a o lua la sănătoasa ≠ a sta în loc
 a ridica în slăvi ≠ a face de două parale

Antonime afixale

Antonimele afixale sunt cuvintele ]n care opoziția se manifestă prin intermediul afixelor
(prefixelor și sufixelor).
 prefixale (opoziția se stabilește între prefixelor): hipotermie ≠ hipertermie
 sufixale (opoziția se stabilește între sufixelor): cățeluș ≠ cățelandru

Paronimia

Paronimia este relația între două cuvinte cu formă aparent identică, dar cu sensuri diferite,
motiv pentru care acele cuvinte pot fi ușor confundate. Cuvintele care pot fi confundate datorită
formei cvasiidentice se numesc paronime.
Paronimele sunt cuvinte aproape identice sau foarte asemănătoare că formă, însă diferite ca
înțeles, într-o mai mare sau mai mică măsură.
 original / originar
 pronume / prenume
 familial / familiar
 conjectură / conjunctură
De regulă, este acceptat faptul că formele (corpul fonetic) paronimelor se deosebesc prin
unul sau, cel mult, două foneme (sunete-tip). Dar există și lingviști care consideră paronime și
cuvintele care diferă prin mai multe foneme.

Clasificarea paronimelor

Relația dintre sensurile paronimelor este destul de permisivă și merge de la diferență până la
echivalență totală sau parțială. Astfel, după natura relației semantice, putem distinge:
 paronime între care exista o diferență de sens: atlas / atlaz, bizon / vizon, corvetă /
covertă, metal / metan
 paronime între care există o relație semantică de tipul sinonimiei totale sau parțiale: epila
/ depila, reflua / refula
 paronime între care există o relație semantică de tipul antonimiei: emigra / imigra,
emigrant / imigrant
Paronimele pot fi împărțite și după numărul fonemelor din care sunt alcătuite. Astfel putem
avea paronime cu număr identic de foneme și paronime cu număr diferit de foneme.

Paronime cu număr identic de foneme

 evalua / evolua; învederat / inveterat (unul sau mai multe foneme diferite)

18
 cauzal / cazual  (foneme combinate)
 emigra / imigra (prefixe diferite)
 familiar / familial (sufixe diferite)
 oral / orar (rădăcină și sufixe diferite)

Paronime cu număr diferit de foneme

   apostrof / apostrofă
 eluda / elucida

Paronime absolute și relative

Există și specialiști care consideră că diferența fonematică în cuplul paronimic nu trebuie
neapărat să fie mică (unul sau două foneme). Conform acestora, cuvinte care au corpuri fonetice
diferite cu mai mult de două foneme pot fi încadrate în categoria paronimelor. În funcție de
aceste diferențe, aceștia împart paronimele în:
 absolute (unul sau două foneme diferite): evalua / evolua (un fonem diferit); învederat /
inveterat (două foneme diferite)
 relative (trei sau mai multe unități fonetice diferite): accentuabil / accentual (trei foneme
diferite) ; cauzalism / cauzalitate (patru foneme diferite); montan / muntenesc (cinci foneme
diferite); amploare / amplitudine (șase foneme diferite)

Atracție paronimică
Consecința principală a formelor cvasiidentice a paronimelor este confundarea lor. Atunci
când vorbitorii nu cunosc suficient de bine sensul și originea acestora, paronimele se atrag și se
substituie. Fenomenul acesta este cunoscut sub numele de atracție paronimică sau confuzie
paronimică.
 vestigii trecutecomplement / compliment: El i-a făcut un complement compliment.
 iluzie / aluzie: Mihai și-a făcut aluzii iluzii deșarte.
 dependențe / dependințe: Imobilul prezintă mai multe dependențe dependințe.

Pleonasmul

Pleonasmul este o greşeală de exprimare, care constă în folosirea alăturată a unor cuvinte
sau a unor construcţii cu acelaşi înţeles.
Exemple:
 a aduce aportul
 cobaii de experienţă
 a avansa înainte
 contrabandă ilegală
 averse de ploaie
 a coborî jos
 babă bătrână
 concluzie finală
 a cere o solicitare
 a conlucra împreună
 a dăinui permanent

19
  mijloace mass-media
 persuasiune convingătoare
 (5) procente la sută
 a relua din nou
 a repeta încă o dată

Vocabularul – Aplicații

Testul 1
I.  Încercuiește răspunsul corect. Cuvintele prenume/pronume sunt:
a) omonime
b) sinonime
c) paronime

II. Construiește enunțuri cu următoarele perechi de paronime:

a)literar/literal
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
b)  a investi/a învesti
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
c)  orar/oral
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
d)  solidar/solitar
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

III. Alege forma corectă:

Mi-am ales un costum din atlas/atlaz.
Mașina tatei e pe jantă/geantă.

IV. Menționează un cuvânt derivat cu sufix și prefix de la substantivul moș.

………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

V. Construiește două enunțuri pentru a ilustra omonimia cuvântului viu.

............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................

VI. Se dă textul

20
“Mult iscusita vremii slova
Nu spune clipa milostivă
Ce ne-a-nfrățit pe veci necazul
Și veselia deopotrivă .
Mărită fie dimineața
Ce-a săvârșit a noastră nuntă,
Bătrâne Olt! – cu buza arsă
Îți sărutăm unda căruntă.”
(Octavian Goga, Oltul)

Cerințe:
1. Identifică un arhaism prezent în textul dat.
………………………………………………………………………………………………………
2. Numește un sinonim pentru cuvântul clipă.
............................................................................................................................................................
3. Alcătuiește un enunț în care cuvântul dimineața să aibă altă valoare morfologică decât
cea din textul dat.
...........................................................................................................................................................
4. Stabilește un antonim pentru locuțiunea adverbială pe veci.
………………………………………………………………………………………………………
5. Indică, din textul dat, două cuvinte care fac parte din masa vocabularului.
..........................................................................................................................................................
6. Precizează sensul cu care este folosit în text cuvântul căruntă.
………………………………………………………………………………………………………
7. Construiește două enunțuri pentru a ilustra omonimia cuvântului buză.
..........................................................................................................................................................
8. Transcrie din textul dat un cuvânt derivat cu sufix.
...........................................................................................................................................................

Testul 2

I.Scrie corect neologismele: uestern, uischi, compiutăr, cauboi.

............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................

II.Notează formele actuale, în locul celor regionale, pentru: doftor, șinși, gios, deste.
…………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………

III. Scrie câte două exemple proprii de:

a)  arhaisme: ……………………………………………………………………………………..
b)  regionalism: …………………………………………………………………………………..
c)   neologisme: …………………………………………………………………………………..

21
IV. Explică de ce sunt pleonastice structurile: mai viu, mai superior, cel mai complet, a
avansa înainte.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

V. Încercuiește literele corespunzătoare pleonasmelor:

a)  a colabora împreuna
b)  rochie de stofă
c)  haină de blană
d)  panaceu universal

VI. Se dă textul

“Am citit altădată, nu mai știu în ce carte,

Că într-o țară mare, de aici nu departe,
Plăcută frumusețe trecea de urâciune:
Câți se-ntamplă s-o aibă se socotea slutiți;
Iar frumoși de minune
Se socotea aceia ce era mai pociți.
Oglinzi ca să se vază nu se află în țară,
Și era poprit lucru să s-aducă d-afară.”
(Grigore Alexandrescu, Oglindele)

Cerințe:
1. Identifică în textul dat un cuvânt format prin compunere.
………………………………………………………………………………………………………
2. Numește două cuvinte derivate, prezente în textul dat.
............................................................................................................................................................
3. Transcrie, din textul de mai sus, un arhaism lexical și unul fonetic.
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
4. Construiește două enunțuri pentru a ilustra omonimia cuvântului mare.
............................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................
5. Alcătuiește un enunț în care cuvântul departe să aibă altă valoare morfologică decât cea
din text.
...........................................................................................................................................................
6. Precizează un sinonim pentru cuvântul țară.
...........................................................................................................................................................
7. Indică perechea de antonime prezentă în text.
……………………………………………………………………………………………………..
8. Stabilește patru termeni din familia lexicală a cuvântului frumos.
...........................................................................................................................................................

22
 Testul 3

I. Sinonimul cuvântului pesemne este:

a)evident;
b)codificat;
c)sigur;
d)probabil;

II. Alegeți variantă care conține numai neologisme:

a)indolență, ienicer, circumstanță;
b)eminent, masă, perje;
c)circumstanță, indolență,eminent;
d)indolență, evident, postelnic.

III. Identificați seria care cuprinde perechea de omonime:

a)drum-cale
b)eminent-iminent
c)cald-rece
e)somn(a adormi)-somn(pește)

IV. Alcătuiți enunțuri cu următoarele perechi de omonime:

a)han-conducător tătar; han-loc de popas
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
b)liră-instrument muzical; liră-monedă națională
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
c)mină-exploatare subterană; mină-de creion
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
d)pavilion-construcție ușoară; pavilion-urechea externă
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
e)pompă-aparat pentru extragerea unui lichid; pompă-fast, ceremonie
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
f)radical-simbol; radical-categoric
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

V. Alcătuiți enunțuri în care verbul a face să dobândească următoarele sensuri:

-a rodi: ……………………………………………………………………………………………...
-a scrie: ……………………………………………………………………………………………..
-a acționa: …………………………………………………………………………………………..
-a parcurge: ………………………………………………………………………………………...

VI.  Se dă textul

23
„Ce-o să facă d.Goe la București cu capul gol? și toate prăvăliile inchise! s-ar întreba oricine,
care nu știe câtă grije are mam’mare și câtă prevedere. Cum era să plece băiatul numai cu pălaria
de paie? Dacă se întampla să plouă, ori răcoare? Și mam’mare scoate din săculețul ei un beret tot
din uniforma canonierii le Formidable.”
(Ion Luca Caragiale, D-l Goe)

Cerinte:

1. Transcrie, din textul dat, un cuvânt format prin compunere.

...........................................................................................................................................................
2. Stabilește un sinonim pentru cuvantul prăvălie.
............................................................................................................................................................
.

3. Alcătuiește un enunț în care cuvântul cum să aibă altă valoare morfologică decât cea din
text.
......................................................................................................................................................
4. Realizează două enunțuri în care să ilustrezi omonimia cuvântului gol.
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
5. Numește un neologism în textul de mai sus.
…………………………………………………………………………………………………
6. Construiește un enunț în care să folosești sensul figurat al cuvântului răcoare.
....................................................................................................................................................
7. Indica un antonim pentru cuvântul grijă.
………………………………………………………………………………………………….
8. Identifică sensul cu care este folosit în text cuvântul prevedere.
………………………………………………………………………………………………….

Testul 4

I.Explică modul în care s-au format următoarele cuvinte: prietenește, vicleșug, bunăvoință,

bună-credință.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

II.Construiește două enunțuri în care cuvântul rapid să fie, pe rând, adjectiv și adverb.

………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
III. Corectează greșeala conținută de propoziția următoare:
Versurile sale vor dăinui permanent în memoria neamului.
………………………………………………………………………………………………………

24
IV. Alcătuiește câte un enunț cu următoarele sinonime ale verbului a vedea: a observa, a
viziona, a constata, a considera.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

V. Alcătuiește două expresii/locuițiuni care să conțină verbul  a căuta.

………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

VI. Se dă textul
”În sfârșit, iacătă conductorul cu biletul: primește paralele și liberează pe captiv, pe care
toate trei cucoanele îl sărută dulce, ca și cum l-ar revedea dupa o îndelungată absență.”
(Ion Luca Caragiale, D-l Goe)

Cerințe:
1. Transcrie, din textul dat, un cuvânt derivat.
………………………………………………………………………………………………………
2. Stabilește un sinonim pentru cuvântul paralele.
...........................................................................................................................................................
3. Alcătuiește un enunț în care cuvântul trei să aibă altă valoare morfologică decât cea din text.
...........................................................................................................................................................
4. Realizează două enunțuri în care să ilustrezi omonimia cuvântului dulce.
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
5. Identifică un arhaism din textul dat.
……………………………………………………………………………………………………...
6. Numește un neologism prezent în textul de mai sus.
……………………………………………………………………………………………………...
7. Construiește un enunț în care sa folosești sensul propriu al cuvântului captiv.
...........................................................................................................................................................
8. Indică un antonim pentru cuvântul absență.
………………………………………………………………………………………………………

I.2.Fonetica

Sunetele limbii române

Fonetica este știința care studiază sunetele vorbirii.
Sunetul reprezintă cea mai mica unitate sonoră a limbii. Sunetul este cel mai mic element
sonor al vorbirii. Limba română are 33 de sunete: 7 vocale, 4 semivocale şi 22 consoane.
În scris, sunetele se reproduc prin litere.

25
 Sunetele aparțin vorbirii și alcătuiesc sistemul fonetic, iar literele aparțin scrierii și alcătuiesc
alfabetul.
  1. Vocalele sunt sunetele care  se pot rosti fară  ajutorul altor sunete şi pot alcătui şi singure
silabe.
  În limba română există şapte vocale: a, ă, â (î), e, i, o, u
 
2. Semivocalele sunt sunete care se aseamănă cu vocalele, dar nu pot  alcătui singure silabe
şi se pronunţă la jumătatea intensităţii unei voale. Ele  intră în alcătuirea diftongilor şi triftongilor
şi sunt în număr de patru: e, i, o, u
   e, i, o, u pot fi:
   - vocale: erată, iritabil, orar, umăr;
   - semivocale: seară, iar, soare, ouă.
 
3. Consoanele sunt sunete care se  rostesc cu ajutorul altor sunete (cu ajutorul unor vocale)
şi  nu pot alcătui singure silabe.
  în  limba română există 22 de consoane:
 b, c, /č (ce, ci), k’ (che, chi)/, d, f, g, /ğ (ge, gi), g’ (ghe, ghi)/, h, j, k, l, m, n, p, q, r, s, ş, t, ţ, v, w, x, z.
Observaţie: Litera-consoană w poate nota şi o semivocală sau, rar, o vocală (western /uestern/; w =
semivocală; weekend / uikend/; w = vocală.
 
Corespondenţa dintre sunete şi litere

Litera este  semnul grafic al unui sunet.

În general. în limba română o literă transcrie un  sunet.
  car: 3 litere = 3 sunete;
  tulpină:  7 litere = 7 sunete;
ATENŢIE!
  Uneori, această corespondenţă nu se  respectă:
  1) Aceeaşi literă poate  nota sunete diferite:
  -   literele e, i, o, u pot nota atât vocale, cât şi semivocale;
  -   litera i notează şi un i final care nu e vocală: pomi,  bureţi, băieţi;
 
2) Aceeaşi literă poate  nota grupuri diferite de două sunete:
  -   litera x notează grupul de sunete cs (axă, sufix, prefix,expert,  excentric) sau grupul de
sunete gz (examen, auxiliar, exact etc.).
  Se scrie: fix, complex - la singular
   ficşi, complecşi - la  plural; 

cocs, micsandră, ticsit, îmbâcsit, rucsac etc.

 
3) Grupuri de litere care redau şi un singur sunet: ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi:
ce, ci, ge, gi = če, či, ğe, ği (e şi i sunt atât litere ajutătoare, cât şi
(2 litere) (2 sunete) vocale, că silaba n-are altă vocală)
= č, č, ğ, ğ (e şi i sunt numai litere ajutătoare)
(1 sunet)
grupul de litere pronunţarea condiţii exemple

26
 ce [če] + consoană cercetare [čer-če-tare]
(2 litere) (2 sunete) (9 litere) (9 sunete)
+ vocală în hiat licean [liče-an]
[e=atât literă (6 litere) (6 sunete)
ajutătoare, cât şi ce la sfârşit de cuvânt tace [ta-če]
vocală] (4 litere) (4 sunete)
ce [č] + a în aceeaşi silabă ceară [čară]
(2 litere) (1 sunet) cea =[ča] (5 litere) (4 sunete)
[e= literă ajutătoa re]
ci [či] ,,, + consoană plăcintă [plăči-ntă]
(2 litere) (2 sunete) (8 litere) (8 sunete)
+ vocală în hiat cianură [či-anură]
[i= atât literă (7 litere) (7 sunete)
ajutătoare, cât şi la sfârşit de cuvânt, dacă i îmbrânci [îmbrân- či]
vocală] este accentuat (8 litere) (8 sunete)
ci [č] +a, o, u în aceeaşi silabă ciaconă [ča-conă]
(2 litere) (1 sunet) cia = [ča] (7 litere) (6 sunete)
cioban [čo-ban]
[i = numai literă ajută- cio = [čo] (6 litere) (5 sunete)
toare] ciudă [ču-dă]
ciu = [ču] (5 litere) (4 sunete)
furci [furč]
l la sfârşit de cuvânt, când i nu (5 litere) (4 litere)
este accentuat nicicum [ničcum]
în unele compuse (6 litere) (5 sunete)
ge [ğe] + consoană fraged [fra-ğed]
(2 litere) (2 sunete) (6 litere) (6 sunete)
[e= atât literă + vocală în hiat geograf [ğe-ograf]
ajutătoare, cât şi (7 litere) (7 sunete)
vocală] ge la sfârşit de cuvânt trage [tra-ğe]
(5 litere) (5 sunete)
ge [ğ] + a, o în aceeaşi silabă geantă [ğan-tă]
(2 litere) (1 sunet) gea = [ğa] (6 litere) (5 sunete)
[e= nu mai li- teră georgian [ğorğan]
ajută-toare] geo = [ğo] (8 litere) (6 sunete)
gi ği + consoană pagină [pa-ğină]
(2 litere) (2 sunete) (6 litere) (6 sunete)
+ vocală în hiat filologie [filoloği-e]
(9 litere) (9 sunete)
la sfârşit de cuvânt dacă i îndrăgi [îndră-ği]
este accentuat (7 litere) (7 sunete)
gi [ğ] + a, o, u în aceeaşi silabă
(2 litere) (1 sunet) gia = [ğa] giardiază [ğar-diază]
(9 litere) (8 sunete)
[i = numai literă ajură- gio = [ğo] giol [ğol]
toare] (4 litere) (3 sunete)
giu = [ğu] magiun [ma- ğun]
(6 litere) (5 sunete)

che, chi, ghe, ghi = k’e, k’i, g’e, g’i (e şi i sunt atât litere ajutătoare, cât şi

27
 (3 litere) (2 sunete) vocale, vocala n-are altă silabă, h e mut)
= k’, k’, g’, g’ (e şi i sunt numai litere ajutătoare, h e mut)
(1 sunet)
Grupul de litere pronunţarea condiţii exemple

che [k’e] excepţie + a în aceeaşi chenar [k’e-nar]

(3 litere) (2 sunete) silabă (6 litere) (5 sunete)
[e=atât literă ajută- pereche [perek’e]
toare, cât şi vocală] (7 litere) (6 sunete)
che [k’] + a în aceeaşi silabă cheag [k’ag]
(3 litere) (1 sunet) chea [k’a] (5 liter) (4 sunete)
parchează [park’ează]
[e=literă ajutătoare] (9 litere) (7 litere)
chi [k’i] excepţie + a, o, u în chirurg [k’irurg]
(3 litere) (2 sunete) aceeaşi silabă (7 litere] (6 sunete)
[i=atât literă ajută-toare, cât ochi ok’i
şi vocală] (4 litere) (3 sunete)
chi [k’] + a, o, u în aceeaşi silabă chiabur [k’a-bur]
(3 litere) (1 sunet) chia [k’a] (7 litere) (5 sunete)
chioşc [k’oşk]
[i= literă ajutătoare] chio [k’o] (6 litere) (4 sunete)
chiuvetă [k’u-vetă]
chiu [k’u] (8 litere) (6 sunete)
ghe [g’e] gheretă [g’e-retă]
(3 litere) (2 sunete) cu excepţia + a, o în (7 litere) (6 litere)
[e=atât literă ajută- toare, cât aceeaşi silabă gherghef [g’er-g’ef]
şi vocală] (8 litere) (6 sunete)
ghe [g’] + a, o în aceeaşi silabă gheată [g’a-tă]
(3 litere) (1 sunet) ghea [g’a] (6litere) (4 litere)
Gheorghe [g’or-g’e]
[e=literă ajutătoare] gheo [g’o] (8 litere) (5 sunete)
ghi [g’i] ghindă [g’in-dă]
(3 litere) (2 sunete) + consoană (6 litere) (5 sunete)
[i=atât literă ajută-toare, cât ghilotină [g’i-lotină]
şi vocală] (9 litere) (8 litere)
ghi [g’] + a, o, u în aceeaşi silabă unghia [un-g’a]
(3 litere) (1 sunet) ghia [g’a] (6 litere) (4 litere)
ghioz-dan [g’oz-dan]
[i= literă ajutătoare] ghio [g’o] (8 litere) (6 sunete)
ghiulea [g’u-lea]
ghiu [g’u] (7 litere) (5 litere)

Pentru a nu greşi, trebuie să desparţi cuvântul care conţine acest grup în silabe şi să observi
următoarele:
- dacă silaba în care se găseşte grupul de litere mai are o vocală, atunci
literele e şi i din ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi sunt numai litere ajutătoare (č, ğ, k’, g’);
- dacă silaba în care se găseşte grupul de litere nu mai are o altă vocală,

28
atunci e ame din ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi sunt atât litere ajutătoare, cât şi vocale (če, či, ğe, ği,
k’e, k’i, g’e, g’i).
 
Grupuri de sunete
Diftongul – este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală și o semivocală, care se
rostesc într-o singură silabă.
Exemple:
toată – toa-tă => diftong – oa
venea – ve-nea => diftong – ea
iarba – iar-ba => diftong – ia

Diftongul poate fi:

 urcător (ascendent), atunci  când este alcătuit din semivocală + vocală: iar-nă; broas-
că; deal; soa-re; pia-tră.
 coborâtor (descendent), atunci  când este alcătuit din vocală + semivocală: mai; grâu;
ca-dou: câi-ne; vrei.

ATENŢIE!

Diftongul se poate constitui din două sunete alăturate aparţinând unor cuvinte diferite,
dar care se pronunţă într-o silabă. Intre elementele componente ale acestor silabe apare cratima:
mi-a amintit; să-i dau; că-i spune.
După  consoanele C’, G, K’, G’ nu există diftongi   deoarece în această situaţie e sau i 
sunt numai  litere ajutătoare pentru  scrierea acestor consoane:
  ceaţă  = c’aţă; geam = g’am; gheaţă = g’aţă.

Triftongul – este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală și două semivocale, care se
pronunță într-o singură silabă..
Exemple:
veneau – ve-neau => triftong – eau
tropoteau – tro-po-teau => triftong – eau
frantuzoaică – fran-țu-zoai-că => triftong – oai
leoarcă – leoar-că => tiftong – eoa
leoaică – le-oai-că => triftong – oai
creioane – cre-ioa-ne => triftong – ioa
împăiau – îm-pă-iau => triftong – iau
Triftongii sunt  de două feluri:
  - progresivi, atunci când semivocalele preced vocala: ari-pioa-ră:  cre-ioa-ne: i-ni-mioa-ră
- centraţi, atunci  când semivocalele încadrează vocala: le-oai-că; do-reau; tră-iai;  fo-iau;,
so-seau.
ATENŢIE!
  Triftongul se poate constitui din trei  sunete alăturate,  aparţinând unor cuvinte diferite, dar
pronunţate împreună, în aceeaşi silabă. Între  elementele componente ale acestor silabe
apare cratima:

29
  şi-au spus; mi-ai dat; ne-au adus.
  După consoanele C\ G\ K\ G\ nu există  triftongi deoarece în această
situaţie e sau i sunt litere ajutătoare pentru scrierea acestor consoane, deci nu au  rol de vocale:
zi-ceau = zi-c ‚au;                     ve-gheau = ve-g ‚au.

Hiatul – este grupul de sunete alcătuit din două vocale care se rostesc în două silabe diferite.
Exemple:
alee – a-le-e => e-e – hiat
ploaie – ploa-ie => a-i– hiat
bucurie – bu-cu-ri-e => i-e – hiat
boreal – bo-re-al => e-a – hiat

Silaba este sunetul (vocala) sau grupul de sunete ce cuprinde în mod obligatoriu o vocală și
numai una care se pronunță cu un singur efort expirator (printr-o singură deschidere a gurii). 
După numărul de silabe, cuvintele sunt:
-Monosilabice – formate dintr-o singură silabă: om, beau, car, ac, fac;
-Plurisilabice – formate din două sau mai multe silabe: du-el; ar-bi-tru; zo-o-lo-gi-e. 

Despărțirea cuvintelor în silabe. Reguli de bază

Există câteva reguli privitoare la despărţirea cuvintelor în silabe. Iată-le explicate mai jos.
 
u. Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în
silaba următoare: ca-să; pa-du-re; u-ti-li-za-re, re-ce, ve-cin, po-diș, a-
fiș, le-ge, o-lea-că, lu-nă, soa-re, ra-zei.
Dacă înaintea consoanei sau după ea se află un  diftong sau un triftong, consoana trece în
silaba  următoare: pâi-ne; stro-pea-lă; cre-ioa-ne.
Litera x este scrisă  ca o singură consoană şi trece în silaba următoare atunci când se află
între  două vocale: a-xă; e-xa-men; e-xer-ci-ţiu.
Grupurile de litere ch, gh (urmate de e sau i) notează câte o singură consoană, k’, g’; de aceea,
cuvintele în care apar se despart astfel: u-re-che, a-chi-tat, le-ghe, o-ghial
 
2. Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba
dinainte, iar a doua în silaba următoare: ar-că; ar-tist, mun-te, un-ghi-e, ic-ni, tic-sit, ac-tiv,
caf-tan, mul-te, în-ger, lun-git, un-gher, în-ghi-ți, mun-te, as-cet, is-che-mi-e, as-chi-mo-di-e,
as-tăzi.
Însă dacă prima consoană este b, c, d, f, g, h, p, t ori v, iar a doua consoană este l ori r, cele
două consoane vor face parte din aceeaşi silabă: o-braz, co-dru, a-flu-ent, a-fri-can, a-gra-fa, 
su-ple-ţe; pa-tru; co-vrig; e-vla-vi-e, o-blo-ni, a-cla-ma, a-cru, Co-dlea, a-fla, A-fri-ca, a-glu-ti-
nant, a-gro-nom, pe-hli-van, po-hrib, su-plu, cu-pru, a-tlet, etc.
 
3. Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce
la silaba  dinainte, iar celelalte două trec la silaba următoare: as-tru, mon-stru.
În cazul grupurilor lpt, mpt,  nct, ncţ,  ncş, ndv, rct, rtf, stm, despărţirea se face după a
douaconsoană din grup: sculp-tu-ră, somp-tu-os, linc-şii,  func-ţi-e, arc-tic, jert-fă, ast-ma-

30
tic, sculp-tor,  re-demp-ți-u-ne, linc-șii, punc-taj, punc-ți-e, sand-vici, arc-tic, jert-fă, ast-ma-
tic etc.
 
4. Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite: a-er, po-e-
zi-e.
Atunci când o vocală este urmată de un diftong sau de un triftong, despărţirea  se face
înaintea acestora: plo-uă; le-oai-că; fra-ier; su-iau; du-ios; stea-ua.

Accentul

   Prin accent se înţelege pronunţarea mai  accentuată ori pe un ton mai înalt a unei silabe ori a
unui cuvânt dintr-o propoziţie  sau dintr-o frază.
  Întrucât  în limba română accentual nu este fix, el poate ocupa diverse poziţii în cadrul 
cuvântului:
  a) pe ultima silabă (accent oxiton): popór;
  b) pe silaba penultimă (accent paroxiton): cárte;
  c) pe silaba antepenultimă (accent proparoxiton): márgine;
  d) pe a patra sau a cincea silabă de la sfârşitul cuvântului: véveriţă,  dóisprezece.

Nu primesc accent: articolele, formele neaccentuate ale pronumelor personale şi reflexive, verbele
auxiliare, prepoziţiile, interjecţiile şi unele conjuncţii.
În cazul omografelor, accentul pus pe silabe diferite, deosebeşte:
 înţelesul cuvintelor: co-pii – co-pii. Am făcut nişte copii după actele de studii. Voi sunteţi copii
cuminţi.
co-lo-ni-e – co-lo-ni-e: După bărbierit tata foloseşte apă de colonie. India a fost mult timp
colonie britanică.
 forme gramaticale ale aceluiaşi cuvânt: cân-tă (prezent) – cân-tă (perfect simplu).
În funcţie de uzul literar actual, normele actuale (DOOM 2) recomandă o singură accentuare la
cuvintele precum adică, aripă, avarie, călugăriţă, doctoriţă, duminică, fenomen, ianuarie, lozincă,
miros, regizor, sever, şervet, unic, tăceţi, bateţi, suntem, sunteţi sau două variante accentuale literare:
acatist/acatist, anost/anost, antic/antic, gingaş/gingaş, hatman/hatman, intim/intim, jilav/jilav,
penurie/penurie.
Rolul accentului este de a diferenţia  cuvinte sau forme gramaticale, în primul caz, un
exemplu semnificativ îl  constituie cuvântul companie. Accentuat compánie, cuvântul are 
sensul „subunitate de infanterie sau de alte arme, intrând de obicei  în compunerea batalionului”,
în timp ce companíe înseamnă  „însoţire” (DLRM).
Prin accentuare se diferenţiază  şi forme gramaticale diferite: în cazul cântă –
cântă, accentuarea  diferenţiază indicativul prezent, persoana a III-a singular / plural de 
indicativ, perfect simplu, persoana a III-a singular, în limba română se admite  accentuarea
diferită a aceluiaşi cuvânt. În această situaţie se află o serie de  cuvinte cum ar fi:  íntim – intím
(DOOM).

Cacofonia. Evitarea cacofoniei

31
 Cacofonia este definită ca „efectul acustic dezagreabil, rezultat din repetarea sau
combinarea sunetelor/silabelor în cuvânt sau în frază” (Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Ed. 
NEMIRA, Bucureşti, 2001).
În limba  română, cacofonia rezultă de obicei din întâlnirea silabelor ca şi co,  ca şi ce
ori că şi ca. De asemenea, sunt cacofonii şi repetări de silabe: gă şi gă („Bagă
găinile”), sa şi sa („Masa sa a fost scurtă”), pe şi pe („A făcut un pe perete”), la şi la („învaţă la
latină”), re şi re („Trimit o scrisoare regelui”)
Cacofonia poate fi întâmplătoare în vorbire, dovedind lipsa de instruire a vorbitorului. În
schimb, în textul literar, cacofonia serveşte unei finalităţi estetice, contribuind, de obicei, la
caracterizarea unui personaj (prin limh •’’ acestuia).
Este nevoie să se evite cacofonia, atât în exprimarea orală, cât şi în cea secrisă. Se
întâlneşte destul de des, din dorinţa evitării cacofoniei, o construcţie în care comparativul ca este
urmat de adverbul şi: „Te ajut ca şi coleg”. Asemenea formări trebuie evitate. Uneori se foloseşte
virgula ca semn grafic ori   oral, denumirea sensului scriindu-se ori rostindu-se „Te apreciez ca,
cadru   medical” / „Te apreciez ca virgulă cadru medical”.
Pentru evitarea cacofoniei, în redactarea unui text, trebuie să se apeleze la:
 - substituirea prin sinonime;
  -  modificări flexionare ale cuvintelor; intercalarea unor părţi de vorbire, de obicei un
determinant, care să nu schimbe sensul enunţului;
-  schimbarea topicii.

Fonetica – Aplicații

1.Subliniaţi cu o linie vocalele, cu două linii semivocalele în cuvintele de mai jos:

poezie, furioasă, doarme, veghează, ouat, nea, cuib, creatură, tăiat.

2. Subliniaţi cu o linie diftongii şi cu două linii triftongii din cuvintele de mai jos.
băiat, grăiau, geam, croiască, leoarcă, busuioc, gheaţă, duios, ceas, cioară, voios, iarbă, doreai, piuă,
pleoapă, ploua, suiau, îndoială, ghiol, inimioară, creioane, ciob.

3. Precizaţi câte litere şi câte sunete sunt în cuvintele de mai jos, după ce le-aţi transcris fonetic:
ceai, margine, geantă, extern, exemplu, chibrituri, centru, gherghină, exerciţiu, deci, chiuvetă, exil,
fragi, ghiveci, axă, explozie, chilipir, fix, examen.
Model: gherghef /g’erg’ef/ = 8 litere şi 6 sunete.
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………

32
………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………..

4. Subliniaţi diftongii cu o linie, vocalele în hiat cu două linii din cuvintele următoare:
biata, fiul, iepure, fiinţă, agrea, deocamdată, coagula, roate, lua, luând, unguent, bacterian, ştiucă,
barieră, copii, bastion, treacă, teologie, influenţă, dulăpior.

5.Daţi exemple de cuvinte (câte două) care să conţină următoarele vocale în hiat: a-a, e-e, i-i, o-o,
u-u.
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
……………..……………………………………………………………………….……………………..

6. Indicaţi hiatul din cuvintele:

cauteriza, arau, făină, văita, păun, pârâu, câlcâi, cârâitor, desfrâu, brâuleţ, peisaj, suveică.
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………...…..

7. Despărţiţi în silabe cuvintele de mai jos, precizând regulile folosite:

analfabet, arctic, atlet, bojdeucă, caisă, conjuncţie, despre, dezechilibru, dreptunghi, fiică, jertfă,
sanctuar, somptuos, inexact, vârstnic.
Model: a-flu (excepţie de la regula privind despărţirea a două consoane intervocalice).
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………..

8. Construiţi enunţuri din care să reiasă sensul diferit al următoarelor cuvinte în funcţie de accent
(omografe):ochi-ochi, boli-boli, răţoi-răţoi, polei-polei, haină-haină, război-război, aburi-aburi,
scumpi-scumpi, domni-domni, porunci-porunci.
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………

33
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………..……....

9. Subliniaţi formele corecte din perechile de cuvinte de mai jos:

afectos – afectuos aversiune – adversiune

foraș – făraș bleumaren – bleumarin
aripe – aripi cabluri – cable
casierie – caserie conjuctură – conjunctură
coperte – coperţi creem – creăm
datine – datini dividend – divident
dagile – dragele (mele) escroc – excroc
fierăstrău – ferăstrău filigran – filigram
greşală – greşeală genuflexiuni – genoflexiuni
indentitate – identitate intinerar – itinerar

10. Indicaţi, prin subliniere, silaba accentuată a următoarelor cuvinte: antic – antic, avarie –
avarie, debut – debut, fenomen – fenomen, ianuarie – ianuarie, matur – matur.

11. Folositi, în enunţuri, omofonele (cuvinte pronunţate la fel, dar scrise diferit) de mai jos:
altădată – altă dată, bineînţeles – bine înţeles, cuminte – cu minte, încontinuu – în continuu,
nicidecum – nici de cum, numaidecât – numai de cât, degrabă – de grabă, totodată – tot o dată.
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………

34
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………

12.Precizaţi, prin subliniere, care silabă este accentuată în cuvintele:

popor, pasăre, prepeliţă, viezure, lapoviţă, câmpie, felie, măsea, topor, scaun, repede, şaptesprezece,
astronaut, mormane, margine, vizită.

I.3. Morfologia

I.3.1. Substantivul

Substantivul este o parte de vorbire flexibilă care denumește nume de obiecte (ființe,

lucruri, fenomene ale naturii, însușiri, sentimente, stări sufletești, acțiuni, relații dintre oameni).

Exemple de substantive: mașină, pădure, copil, telefon, carte, frate, mamă, ninsoare, iubire, ură,
îngrijorare.

Reguli de recunoaștere a substantivelor

Deoarece orice obiect poate avea o însușire, orice substantiv poate primi un adjectiv.
Aceasta este un mijloc de a distinge un substantiv de un adjectiv, verb.
Exemple: plecarea  grabnică,  roșul închis
Orice substantiv care indică obiecte numărabile poate primi un numeral. Prin această metodă
poate fi determinată valoarea de substantiv a unui cuvânt.
Exemple: un pom – doi pomi, o casă – două case, un ceas –  două ceasuri
Orice substantiv poate fi însoțit de un adjectiv pronominal, care nu arată însușirea obiectelor:
acest, această, aceștia, aceste; acel, acea, acei, acele. În situația în care unui substantiv nu i se
poate găsi un adjectiv propriu-zis, poate fi folosită această metodă pentru a identifica un
substantiv.
Exemple: acest pom, cartea aceasta, caietul acesta

Clasificarea substantivelor

Substantivele sunt de două feluri: substantive comune și substantive proprii. La rândul lor,

ambele tipuri de substantiv pot fi: simple sau compuse.
 după formă substantivele pot fi substantive simple sau substantive compuse;

35
 după conținut substantivele se împart în substantive comune, substantive proprii;
 un grup de două sau mai multe cuvinte pot forma locuțiuni substantivale.
 Substantivele proprii se utilizează pentru nume de persoane, localități și alte repere
geografice, nume de instituții și alte asemenea denumiri, scrise întotdeauna cu majusculă
(indiferent de poziția ocupată în cadrul propoziției).
Exemplu: Andreea a plecat într-o călătorie lungă prin Europa.
 Subsatntivele comune denumesc obiecte de același fel și se scriu cu literă mică (cu
excepția cazului în care se află la începutul unei propoziții).
Exemplu: Produsele vândute în piață sunt numeroase: fructe, legume și carne.
 Substantivele simple se constituie dintr-un singur cuvânt
Exemplu: pisică, școală, carte
 Substantivele compuse se constituie din două sau mai multe cuvinte
Exemplu: pisică-de-mare, Piatra Neamț, Câmpulung Muscel

Genurile substantivelor

În limba română, după gen, substantivele se împart în: substantive la genul

masculin, substantive la genul feminin, substantive la genul neutru.
În majoritatea cazurilor, genul unui substantiv poate fi aflat prin numărarea respectivului
substantiv.
 Genul feminin
Exemple: carte (o carte – două cărți), floare (o floare – două flori)
 Genul masculin
Exemple: copil (un copil – doi copii), câine (un câine – doi câini)
 Genul neutru
Exemple: caiet (un caiet– două caiete), camion (un camion – două camioane)
Substantivele care denumesc ființe și care prezintă cuvinte diferite pentru a indica cele două
sexe se numesc substantive heteronime.
Exemple: bărbat – femeie, băiat – fată, bou – vacă, cocoș – găină
Substantivele care prezintă aceeași formă pentru a indica ambele sexe se
numesc substantive epicene și în general reprezintă nume de animale.
Exemple: veveriță, elefant, fluture, dihor, rechin, bâtlan, privighetoare, papagal
Substantivele care formează femininul de la forma de masculin -  urs-ursoaică sau cele care
formează masculinul de la forma de feminin -  vulpe-vulpoi se numesc substantive mobile.

Numărul substantivelor

Substantivele, prin formele pe care le iau, arată numărul obiectelor – un singur obiect sau

mai multe obiecte.
În funcție de numărul obiectelor denumite, se împart în: substantive la numărul singular și
substantive la numărul plural.
În mod normal substantivele au o formă pentru singular, atunci când exprimă un singur
obiect și o formă pentru plural, în cazul în care arată mai multe obiecte.

36
Exemple: lup (singular) – lupi (plural)
mătură (singular) –mături (plural)
tractor(singular) – tractoare (plural)
Există și substantive care nu au forme pentru ambele numere, acestea se
numesc substantive defective de număr.
Exemple de substantive defective de plural: lapte, miere, vată, cinste, curaj, aur, foame
Exemple de substantive defective de singular: șale, zori, Mircești, Carpați, icre, ochelari, câlți
Substantivele colective au formă de singular și înțeles de plural: mulțimea, adunarea,
tineret, pietriș, nobilime, brădet, stol, popor, porumbiște.

Declinarea substantivelor
Declinarea (sau flexiunea) substantivului reprezintă totalitatea formelor prin intermediul
cărora se exprimă categoriile gramaticale ale acestei părți de vorbire. În limba română,
declinarea substantivelor are loc numai cu ajutorul articolului substantival, astfel încât putem
diferenția între două feluri de declinare:
 Cu articol hotărât
 Cu articol nehotărât
Acestora li se adaugă trei modele de declinare:
 Declinarea substantivelor în genul feminin

 Declinarea substantivelor în genul masculin

 Declinarea substantivelor în genul neutru

Exemple:
un copil – substantiv în cazul nominativ, număr singular, gen masculin, însoțit de articolul
nehotărât „un”
copilul – substantiv în cazul nominativ, număr singular, gen masculin, articulat cu articolul
hotărât „l”
unor scaune – substantiv în cazul genitiv, număr plural, gen neutru, însoțit de articolul nehotărât
„unor”
niște cireșe – substantiv în cazul acuzativ, număr plural, gen feminin, însoțit de articolul
nehotărât „niște”.

Cazurile și funcțiile sintactice ale substantivelor

Cazul este forma pe care o ia substantivul pentru a exprima legătura sa cu alte cuvinte din
propoziție. În limba română sunt cinci cazuri: nominativ (N), acuzativ (Ac), dativ (D), genitiv
(G) și vocativ (V).

Cazul Funcţia sintactică Întrebări Exemple

subiect cine?, ce? Maria învaţă. Cartea este pe

bancă

37
Nominati nume predicativ cine este?, ce este?, Fata aceea este Maria.
v cum este? Aceea era cartea Florinei.
atribut apoziţional care?, ce fel de? Sora lui, Maria, este studentă.
Prietena mea cartea îmi este mereu
alături.

complement direct pe cine?, ce? Pe Maria am văzut-o la școală.

Am cumpărat o carte de colorat.
complement despre cine/ce?, cu Vorbeam cu Maria despre cartea
prepozițional cine/ ce?, la împrumutată.
cine/ce?,pentru cine Andrei se gândea la bicicleta cea
/ce? nouă.
Am adus pentru Maria nişte cărți.
circumstanţial de unde?, de unde?, până Mâine merg la Maria.
Acuzativ loc unde?, încotro? Copiii vin de la teatru.
cum?, în ce fel?, în ce Cărţile se citesc cu plăcere.
circumstanţial de mod? Voi proceda ca Maria.
mod
circumstanţial de când?, de când?, până Va veni acasă peste săptămâni
timp când?, cât timp? bune.
Plouă de zile întregi.
complement de de către cine? Cartea este cumpărată de Maria.
agent
atribut care?, ce fel de? Coperţile de carte sunt rupte.
prepoziţional Despărţirea de Maria nu mi-a făcut
bine.
nume predicativ cine este?,ce este?, Gardul este din lemn.
cum este? (cu Scaunele sunt de metal.
preopziţii)
complement cui? I-am dat Mariei cartea cumpărată
indirect ieri..
Dăruiesc fetelor câte o floare.
Dativ
circumstanţial de cum?, în ce fel?, în ce A procedat asemenea Mariei.
mod mod? A desenat aidoma calegei de
bancă.
atribut care?, ce fel de? Comportarea asemenea părinţilor
prepoziţional este de dorit.
nume predicativ cine este?,ce este?, Copilul este aidoma părinţilor.
cum este? (cu Acest băiat este asemenea Mariei.
preopziţii)
atribut genitival al (a, ai, ale) cui? Bicicleta Mariei este nouă.
Paginile cărţii sunt rupte.
atribut care?, ce fel de? Lupta împotriva colegilor nu este
prepoziţional dreaptă.
Genitiv nume predicativ al / a cui este? Ochelarii sunt ai bunicului.

38
 ai /ale cui sunt? Creionul este al Mariei
circumstanţial de unde?, de unde?, până Şi-a pus cartea deasupra
loc unde?, încotro? ghiozdanului.
Locuieşte deasupra magazinului
de jucării.
circumstanţial de când?, de când?, până Am ajuns acasă înaintea Mariei.
timp când?, cât timp?
Vocativ nu are funcţie .................................... Maria, fii cuminte!
sintactică Copile, nu mai alerga!

Substantivele în cazul nominativ răspund la întrebările: cine?, ce?

Substantivele în cazul acuzativ răspund la întrebările: ce?, pe cine?, pe ce?, cu cine?, cu ce?,
la cine?, la ce?, despre cine?, despre ce?, lângă cine?, lângă ce?, de la cine?, de la ce?, unde?,
de unde?, până unde?, când?, cum?, care?, ce fel de?
Substantivele în cazul dativ răspund la întrebarea: cui?
Substantivele în cazul genitiv răspund la întrebările: al cui? a cui? ai cui? ale cui?
Substantivele în cazul vocativ nu au nici întrebări și nici funcții sintactice.
Pentru cazul acuzativ există prepoziții specifice, care ajută la recunoașterea mai ușoară a
cazului, în funcție de prepoziția care însoțește substantivul. De obicei, aceste prepoziții se
regăsesc și în întrebările ce corespund acuzativului.
Asemeni acuzativului, și cazului genitiv îi corespund prepoziții specifice, care ajută la
recunoașterea mai ușoară a acestuia, în funcție de prepoziția care însoțește substantivul. De
obicei, aceste prepoziții se regăsesc și în întrebările ce corespund acuzativului.
Exemple de prepoziții: asupra, împotriva, înaintea, înapoia
Cazul dativ are și el anumite prepoziții care îi corespund. Câteva exemple de prepoziții
specifice cazului dativ sunt: mulțumită, grație, potrivit, conform.
Substantivul se analizează, de regulă, împreună cu prepoziția sau locuțiunea prepozițională.

Locuțiunile substantivale

Locuțiunile substantivale sunt grupurile de două sau mai multe cuvinte care, împreună, au
înțelesul unui substantiv.
Cele mai multe locuțiuni substantivale au apărut din locuțiunile verbale, prin transformarea
infinitivului lung în substantiv propriu-zis.

Locuțiune verbală Locuțiune substantivală

a-(i) părea rau părere de rau (regret)
a ține minte ținere de minte (memorie)
a aduce aminte aducere-aminte (amintire)
a băga de seamă băgare de seamă (atenție)
a lua aminte luare-aminte (grijă, atenție)

39
 Locuțiunile substantivale se comportă ca un substantiv, având forme pentru singular și
plural, putând fi articulate sau nearticulate.
Cuvintele din care este alcătuită o locuțiune substantivală nu se pot analiza separat.
Alte locuțiuni substantivale mai frecvent folosite sunt:

punct de vedere opinie, parere

bătaie de joc batjocură
bătaie de cap supărare
dare de mână dărnicie
nebăgare de seamă neatenție

Substantivul – Aplicații

1. Identificați opt substantive din textul următor, precizând cazul și funcția lor
sintactică.

„Mirosul de fum al gărilor nu putea să alunge din nările mele puternica mireasmă a
atâtor roade…Acolo, începând de la pasul Prislopului, plămânii mei absorbiseră tot felul de
rășini de brad, concentrând în ele esența sălbatică a pădurii.” (Geo Bogza, Veneam la vale)

Substantivul Cazul Funcția sintactică

1
2
3
4
5
6
7
8

2. Completați spațiile punctate cu forma substantivală indicată între paranteze:

Și-n ochii lui de …………. (vultur – Ac., sg.) adânci, vioi și mari

Treceau lucioase…………..(umbră – N., pl.) de………………. .) legendari.

(Vasile Alecsandri, Sergentul)

3. Declinaţi în propoziţii, la toate cazurile, următoarele substantivele comune:

- elev – articulat hotărât, numărul singular;

40
 - pisică – articulat nehotărât, numărul plural
Indicați funcțiile lor sintactice.
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………

4. Recunoaşteţi funcţiile sintactice ale substantivului carte (neart.) din enunţurile:

Dragostea de carte l-a ajutat în viaţă.
…………………………………………………………………………………………………
Prin carte poţi asimila cultura.
…………………………………………………………………………………………………
Găsiţi explicaţii în carte.
…………………………………………………………………………………………………
El a trebuit să se documenteze mult pentru carte.
…………………………………………………………………………………………………
Eu pun stiloul pe carte.
…………………………………………………………………………………………………
Exerciţiile din carte sunt uşoare.
…………………………………………………………………………………………………
Oamenii cu carte sunt apreciaţi.
…………………………………………………………………………………………………
Deşi cu carte, nu a avut mari şanse.
…………………………………………………………………………………………………
Aceasta ajunge carte celebră.
…………………………………………………………………………………………………
Aceasta, carte de căpătâi pentru poet, a fost o cronică.
…………………………………………………………………………………………………
Se străduieşte pentru carte.
…………………………………………………………………………………………………

5. Identifică substantivele defective de singular şi de plural şi substantivele colective

din seria: icre, miere, aplauze, cireadă, zori, Dunăre, unt, cinste, Mureş, tăiţei, ţărănime,
brădet, aur, sânge, porumbişte, stol.

Substantive Substantive defective Substantive colective

defective de singular de plural

41
 6. Se dă textul:
„Coborâră printre livezi, unde adiau miresme calde de cimbrişor. Garduri foarte înalte de nuiele
se ridicau.’’
(M.Sadoveanu, Dumbrava minunată)

Rescrie primele două substantive din text, indicând cazul şi funcţia lor sintactică.

………………………………………… ………………………………………….
………………………………………… .................................................................

7.Scrie în spaţiul liber din stânga litera corespunzătoare funcţiei sintactice a

substantivului subliniat:

….. Se aude vântul. A. Complement indirect

….. S-a dedicat cu pasiune muzicii. B. Subiect
….. Dumnealui este de o lună vecinul nostru. C. Atribut substantival prepozițional
….. Maria, adu-mi merele! D. Nume predicativ
….. Pasiunea ei pentru pictură este veche. E. Fără funcţie sintactică
F. Atribut substantival genitival

8.Cadrane

’’Ca să se răcorească îşi luă o îngheţată, alunecă pe role, lejer, prin faţa vitrinelor de
magazine. ...fără să bănuiască adevărul că e şi el doar un personaj din povestea mea.
Pe ecranul computerului meu, în faţa căruia lucrez,...văd ultimele rânduri ale povestirii.
Povestirea am s-o duc la editură ca să fie inclusă în manualul tău.’’

( Mircea Cărtărescu, Florin scrie un roman)

C1 C3
Rescrie substantivele din primul enunţ. Precizează cazurile substantivelor identificate.

42
C2 C4
Precizează funcţiile sintactice ale Alege un substantiv din textul dat şi alcătuieşte
substantivelor un enunţ în care să fie atribut.
identificate.

9.Motivează scrierea cu -ii a substantivelor subliniate din exemplele de mai jos.

Are copii ascultători. Băieţii sunt silitori.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

I.3.2. Articolul

Articolul este partea de vorbire flexibilă care însoțește substantivul, arătând în ce măsură
obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor.

Articolul hotărât

Articolul hotărât (enclitic) se alipește la sfârșitul cuvântului, arătând în mod precis (hotărât)
obiectul denumit.

43
Caz Singular Plural
Nominativ / Acuzativ omul, casa, muntele, etc. oamenii, casele, munții, etc.
Genitiv / Dativ omului, casei, muntelui, etc. oamenilor, caselor, munților, etc.
Vocativ omule! oamenilor!

Articolul nehotărât

Articolul nohotărât (proclitic) se așează înaintea substantivelor care denumesc obiecte

necunoscute dinainte, fara a le determina precis.
Masculin Feminin
Caz Singular Plural Singular Plural
Nominativ / Acuzativ un elev niște elevi o elevă niște eleve
Genitiv / Dativ unui elev unor elevi unei eleve unor eleve

ATENȚIE!
Articolul hotărât poate fi proclitic atunci când:
- precede un substantiv propriu masculin, nume de persoană în genitiv sau dativ sau un
substantiv propriu feminin, de origine străină:
Lui Costel  i-am dat cartea.
Cartea lui Carmen este noua.
- precede substantivele comune nearticulate enclitic și urmate de un adjectiv posesiv:
Lui văru-tău  i-am dat caietul.

Articolul posesiv genitival

Articolul posesiv genitival se așează înaintea unui substantiv sau pronume în genitiv și intră
în alcătuirea pronumelui posesiv și a numeralului ordinal.
Leagă numele obiectului posedat de numele posesorului, având formele: al, a, ai, ale.
rticolul posesiv care precedă un substantiv sau un pronume cu funcția de atribut se acordă în gen
și numar cu substantivul determinat, nu cu substantivul sau pronuele în genitiv:
“carte  a elevului” - “cărți ale elevilor”
“copil al vecinei” - “copii ai vecinelor”

Articolul demonstrativ

Articolul demonstrativ (adjectival) însoțește un adjectiv sau un numeral, stabilind legătura

dintre aceste părți de vorbire și substantivul determinat (cel, cea, cei, cele).
Se numește demonstrativ, deoarece provine din forma veche a pronumelui demonstrativ: cel
(acel), cea (aceea), cei (aceia), cele (acelea) și adjectival, deoarece, de obicei, însoțește un
adjectiv.
Articolul demonstrativ (adjectival) se acorda în gen, număr și caz cu substantivul determinat
de adjectivul sau de numeralul pe care-l însoțește:
44
 Exemple:
N./Ac. eleva cea  silitoare
D./G. elevei  celei silitoare

Caracteristici ale articolului:

o reprezintă o clasă morfologică restânsă;

o nu are autonomie semantică;
o nu îndeplinește funcții sintactice;
o servește numai ca instrument gramatical auxiliar pentru flexiunea altor părți de vorbire.

Articolul – Aplicații

1. Alege enunțul în care cuvantul un este articol:

a. Un drum e mai lung, iar altul-mai scurt.
b. La concurs s-au prezentat trei fete și un băiat.
c. Lângă școala noastră este un parc minunat.
d. În clasa nu este decât un baiat.

2. În propoziția: Lui Mircea, băiatul cel mai mare al vărului meu, i-am dăruit un stilou și
două cărți, există:
a. patru articole;
b. cinci articole;
c. șase articole;
d. șapte articole

3. În câte dintre construcțiile următoare articolul hotărât proclitic este folosit

corect: lui vodă, zilele lui aprilie, lui Jeni, lui bunica, lui mama, lui Horia.
a. toate
b. patru
c. trei
d. niciuna

4. Alege enunțul în care cuvântul lui este articol hotărât proclitic:

a. Cărțile lui sunt în ghiozdan.
b. Lui i-am dat mai multe sfaturi.
c. Ai lui erau plecați.
d. Zilele lui decembrie sunt friguroase.

5. Cuvântul lui din enunțul:  Spectatorii au aplaudat șutul lui Badea spre poarta

adversarilor este:
a. articol posesiv genitival
b. pronume posesiv
c. articol hotărât

45
d. pronume personal

6. Alege sintagma în care articolul demonstrativ (adjectival) este folosit corect:

a. fetei cea harnică;
b. băiatului cel bun;
c. elevei celei inteligente;
d. copiilor cei cuminti

7. Articolul posesiv este corect folosit în sintagma:

a. locul de naștere al lui I.Creangă
b. măsuri de îndiguire ale râurilor
c. aparate de măsurare ale tensiunii
d. ideile de cercetare ale echipei

8. Alege enunțul în care cuvântul a este articolul posesiv genitival:

a. Elevul a făcut bine temele.
b. Este mama a trei copii.
c. În clasa a XII-a elevii se pregătesc pentru bacalaureat.
d. Miroase a fân.
9. În propoziția „Moșneagul cel mititel părea mirat de răspunsurile scurte și înghețate ale
lui Șoimaru.” (M.Sadoveanu), sunt utilizate:
a. trei articole;
b. patru articole;
c. cinci articole;
d. niciun articol.

10. Câte articole nehotărâte sunt în enunțul: Pe o stradă dintr-un cartier central, se
ridica o vilă cu un etaj și alta cu două.
a. patru
b. trei,
c. două
d. unul

11. Subliniază cu roșu substantivele articulate cu articolul nehotărât și cu verde

substantivele articulate cu articolul hotărât:
I-au ieșit niște pui drăguți, nu ca puii de vrabie. Când au venit țăranii să secere grâul, cel mare
dintre pui n-a alergat repede și l-a prins un flăcău.
Îi bătea inima ca ceasornicul meu din buzunar.
Unor copii li s-au acordat premii de excelență.
Văzduhul e un fagure încins din care se revarsă mierea soarelui în valuri calde cu sclipiri bălaie.

12. Care este forma de plural articulat hotărât al următoarelor substantivele de mai
jos:
bancă ……………………………….
tablă ………………………………..
catedră ……………………………..

46
carte …………………………….….
baritone ………………………….…
tablou ………………………………
școlar ………………………………
ghiveci ……………………….…….

13. Articulați cu articol nehotărât singular și plural substantivele:

iarbă ………………………………. ………………………………..
brazdă …………………………….. ………………………………..
țăran ………………………………. ………………………………..
plug ……………………………….. ……………………………….
bob ……………………………….. ………………………………..
tractorist ………………………….. ……………………………….
combină ………………………….. ……………………………….

14. Scrieți forma articulată plural a următoarelor substantive masculine:

copil ……………………………….
geamgiu …………………………...
fiu …………………………………
cafegiu …………………………….

15. Încercuiți articolul posesiv:

un nod al cârpei, o cotitură a șoselei, pomii roditori ai grădinii.

16. Completați spațiile punctate cu articolul posesiv:

Apoi a început să îngrămădească pe spate: o sarică …… ciobanului, două lăicere ………..
stăpânului, iar deasupra, moț, cei doi băieți…… stăpânului.
Brazii trufași…….. codrilor se frângeau  cu glasuri de trăsnet.
Locul de naștere…….. bunicilor
Clubul de jocuri ….. tinerilor
Volumul cu opere…….. lui Mihai Eminescu
Zidul de piatră……….clădirii
Livezile de pruni………….. satului
Pe ……………țării plaiuri.
Muzeul de istorie…… orașului  (explicație:………………………………………………….)
Muzeul de istorie ………….. orașului  (explicație:…………………………………………. )

I.3.3. Pronumele

Pronumele este partea de vorbire flexibilă care ține locul unui substantiv sau evocă
participanții dintr-un act de comunicare.

I.3.3.1. Pronumele personal

47
 1. Pronumele personal propriu-zis desemnează participanții la actul de comunicare, atât
pe cei care participă direct, cât și pe cei la care se referă.

Are următoarele forme și posibilități combinatorii:

Pers. a III- Pers. I Pers. a II-a Pers. a III-a

Cazul Pers. I Pers. a II-a a sg. pl. pl. pl.
sg. sg. m. f. m. f.
N.: eu tu el ea noi voi ei ele

Ac.: accen- mine tine el ea noi voi ei ele

tuată
clitică m(ă) te (î)l O ne v(ă) (î)i le
G.: - - lui ei - - lor lor

D.: accen- mie ție lui ei nouă vouă lor lor

tuată
clitică (î)mi (î)ți (î)i (î)i ne, ni v(ă), vi le, li le, li
V.: - tu - - - voi - -

Funcții sintactice:

 Atribut: Cărțile lor sunt interesante.

Cireșele de la ei au fost gustoase.
 Complement direct: L-am văzut pe el.
 Complement indirect: Mi-a dat mie cartea.
 Complement indirect posesiv: Îmi scriu tema.
 Complement prepozițional: Hai cu noi.
 Circumstanțial de loc: Au ajuns până la tine.
 Circumstanțial de timp: A ajuns acasă după ea.
 Circumstanțial de mod: Se îmbrăcau ca el.
 Subiect: Ei scriu.
 Nume predicativ: Prietena mea este ea.


I.3.3.2. Pronumele de politețe

Pronumele de politețe se folosește pentru a marca în mod corespunzător raportul de

politețe între interlocutori.

Forme Grad redus de Politețe Grad sporit de Alte forme

48
 politețe standard politețe Forme regionale,
(forme populare:
ceremonioase) matale, mătăluță,
Pers. a II-a N.Ac.V. dumneata N.Ac.G.D.V. N.Ac.V. Domnia mătălică, tălică
sg. G.D. dumitale dumneavoastră Voastră/Ta
G.D. Domniei -formule/
Voastre/Ta expresii
Pers. a III-a N.Ac. (m.) dânsul N.Ac.G.D. N.Ac. Domnia Sa ceremonioase:
sg (f.) dânsa (m.) dumnealui (m.) Domnia Lui Excelența
G.D. (m.) dânsului (f.) dumneaei (f.) Domnia Ei Voastră/Sa,
(f.) dânsei G.D. Eminența
Domniei Sale Voastră/Sa,
(m.) Domniei Lui Alteța
(f.) Domniei Ei Voastră/Sa,
Maiestatea
Voastră/Sa,
Pers. a II-a - N.Ac.G.D. N.Ac.V. Sfinția
pl. dumneavoastră Domniile Voastre Voastră/Sa,
G.D. Domniilor Preasfinția
Voastre Voastră/Sa etc.
Pers. a III-a N.Ac. (m.) dânșii N.Ac.G.D. N.Ac.
pl. (f.) dânsele dumnealor Domniile Lor
G.D. (m.) dânșilor G.D.
(f.) dânselor Domniilor Lor

I.3.3.3. Pronumele reflexiv

Pronumele reflexiv exprimă identitatea de referent între obiectul direct sau cel indirect la
subiect. Are aceeași persoană și număr cu verbul pe care îl însoțește. Are forme proprii numai
pentru persoana a treia, pentru persoana I și a II-a, împrumută formele pronumelui personal.

Cazul Forma Pers. I Pers. a II-a Pers. a III-a

sg. pl. sg. pl. sg. pl.

Ac. accentuată mine noi tine voi sine -

clitică m(ă) ne te v(ă) s(e) -

D. accentuată mie nouă ție vouă sie(și) -

clitică (î)mi ne, ni (î)ți v(ă), vi (î)și -

49
 Funcții sintactice:

 Complement direct: Se vede pe sine în oglindă.

 Complement indirect: Își vorbește sieși în gând.
 Complement indirect posesiv: Îmi curăț pantofii.
 Complement prepozițional: Se bazează pe sine.
 Circumstanțial de mod: Vorbește pentru sine.
 Circumstanțial de loc: S-a așezat înaintea sa.
 Atribut: Ochii-și negri d-arunca. (Folclor)

ATENȚIE!
Nu au funcție sintactică atunci când sunt marcă a verbelor reflexive sau a
reflexivului pasiv ori impersonal.

I.3.3.4. Pronumele și adjectivul pronominal posesiv

Pronumele posesiv exprimă posesia; el ține locul atât al posesorului, cât și al obiectului
posedat. În structura lui apare articolul posesiv(-genitival), al, a, ai, ale.

Pronumele posesiv își schimbă forma după: persoană, gen, număr, caz, număr de posesori și
de obiecte posedate.
Forme:
-persoana I sg.: N.Ac. al meu, a mea, ai mei, ale mele/G.D. alor mei
-persoana a II-a sg.: N.Ac. al tău, a ta, ai tăi, ale tal/G.D. alor tăi
-persoana a III-a sg.: N.Ac. al său, a sa, ai săi, ale sale/G.D. alor săi
-persoana I pl.: N.Ac. al nostru, a noastră, ai noștri, ale noastre/G.D. alor noștri
-persoana a II-a pl.: N.Ac. al vostru, a voastră, ai voștri, ale voastre/G.D. alor voștri
-persoana a III-a pl.-nu are forme

Funcții sintactice:

 Subiect: Ai noștri pleacă în excursie.

 Complement direct: I-am vizitat pe ai tăi.
 Complement indirect: Le trimite alor săi o scrisoare.
 Complement prepozițional: Vorbeam despre ai noștri.
 Circumstanțial de loc: Vine de la ai săi .
 Circumstanțial de timp: Am sosit înaintea alor voștri.
 Circumstanțial de mod: Stiloul tău scrie mai frumos decât al meu.

50
  Atribut: Mașina alor tăi este nouă.

Adjectivul posesiv evocă posesorul și se acordă în gen, număr și caz cu substantivul

determinat. Își schimbă forma și după persoană, număr de posesori și de obiecte posedate. Poate
fi însoțit și el de articolul posesiv(-genitival) în anumite situații.
Articolul posesiv(-genitival) ține locul obiectului posedat, se acordă în gen și număr cu
acesta, dar nu marchează cazul. Are și forma alor pentru G.D.

Forme:
-persoana I sg.: N.Ac.G.D. meu, mea, mei, mele / G.D. fem. sg. mele
-persoana a II-a sg.: N.Ac.G.D. tău, ta, tăi, tele/G.D. fem. sg. tale
-persoana a III-a sg.: N.Ac.G.D. său, sa, săi, sale/ G.D. fem. sg. sale
-persoana I pl.: N.Ac.G.D. nostru, noastră, noștri, noastre/G.D. fem. sg. noastre
-persoana a II-a pl.: N.Ac.G.D. vostru, voastră, voștri, voastre/ G.D. fem. sg. voastre
-persoana a III-a pl.: -

Funcție sintactică:

 Atribut: Câinele meu este isteț.

Rochia prietenei tale este albastră.

ATENȚIE!

Gramaticile recente au renunțat la categoria pronumelui posesiv, păstrându-se doar

categoria de adjectiv pronominal posesiv.

I.3.3.5. Pronumele și adjectivul pronominal demonstrativ

Pronumele demonstrativ înlocuiește un substantiv, arătând modul în care vorbitorul

percepe obiectul pe o axă a apropierii – depărtării sau a identității – diferențierii. Își schimbă
forma după gen, număr și caz. Nu are categoria persoanei.

Forme:

-de apropiere: N.Ac. acesta, aceasta, aceștia, acestea/G.D. acestuia, acesteia, acestora
-de depărtare: N.Ac. acela, aceea, aceia, acelea/G.D. aceluia, aceleia, acelora
-de identitate: N.Ac. același, aceeași, aceiași, aceleași/G.D. aceluiași, aceleiași, acelorași
-de diferențiere: N.Ac. celălalt, cealaltă, ceilalți, celelalte/G.D. celuilalt, celeilalte, celorlalți,
celorlalte.
Funcții sintactice:

 Subiect: Aceștia sunt părinții lui.

 Complement direct: Pe ceilalți îi vizităm mâine.
 Complement indirect: Le-am spus acelora parola.
51
  Complement prepozițional: I-am întâlnit pe aceiași.
 Circumstanțial: Venea dinspre aceea.
 Nume predicativ: Ei au rămas aceiași.
 Atribut: Vreau un pix ca acela.

Adjectivul demonstrativ se acordă cu un substantiv în gen, număr și caz, arătând și el

modul în care vorbitorul percepe obiectul pe o axă a apropierii – depărtării sau a identității –
diferențierii.

Forme:

Sunt identice cu cele ale pronumelui demonstrativ. Când se află înaintea substantivului,
adjectivele demonstrative apar fără ,,a” final, cu ,,a” înlocuit cu ,,ă” sau cu mici modificări:
copilul acesta/acest copil; seara asta/astă seară; fata aceea/acea fată.

Funcție sintactică:

 Atribut: Aceste fete scriu poezii.

Li s-a acordat acelor elevi un premiu.
E născut în aceeași zi ca și mine.
Fotografiile celorlalți copii sunt mai reușite.

ATENȚIE!

Pronumele și adjectivele demonstrative au și forme populare: ăst(a), asta, ăști(a), aste(a) /

cel, cea, cei, cele / ăl(a), aia, ăi(a), alea; regional se pot întâlni și forme ca: ista, aiasta, cești,
ailaltă etc.

I.3.3.6. Pronumele și adjectivul pronominal interogativ

Pronumele interogativ înlocuiește cuvântul sau uvintele așteptate ca răspuns în propoziții

interogatve parțiale.

Forme:

N.Ac. care, cine, ce, cât/câtă/câți/câte; al câtelea/a câta

G.D. căruia/căreia/cărora, cui, câtora
Exemple: Cine a venit? (Mama și tata au venit.)
Câți au reușit? (Trei au reușit.)

Funcții sintactice:

 Subiect: Cine lipsește?

 Complement direct: Ce ai cumpărat?
 Complement indirect: Cui îi scrii?

52
  Complement prepozițional: De ce te temi?
 Circumstanțial: De la cine vii?
 Nume predicativ: Câți sunt ei?
 Atribut: Al cui caiet e mai frumos?

Adjectivul pronominal interogativ se acordă în gen, număr și caz cu un substantiv și

înlocuiește, de asemenea, cuvinte așteptate ca răspuns.

Forme:

N.Ac. care, ce, cât/câtă/câți/câte;

G.D. cărui/cărei/căror;câtor
Exemple:
Ce notă ai luat?(Am luat nota zece.)
Care tort e preferatul tău? (Preferatul meu este tortul cu ciocolată.)

Funcție sintactică:

 Atribut: Câți ani ai?

I.3.3.7. Pronumele și adjectivul pronominal relativ

Pronumele relativ asigură legătura între o propoziție subordonată relativă și un element

din propoziția regentă, îndeplinind și o funcție sintactică în propoziția subordonată.

Forme:
N.Ac. care, cine, ce, cât/câtă/câți/câte; al câtelea/a câta; ceea ce(=relativ compus)
G.D. căruia/căreia/cărora; cui; câtora
Formă populară: de
Omul de l-ai văzut e Ion.
ce fel de=locuțiune adjectivală relativă
Funții sintactice:

 Subiect: Știi cine lipsește.

 Complement direct: Arată-mi ce ai cumpărat.
 Complement indirect: Nu știu cui îi scrii.
 Complement prepozițional: Mă mir de ce te temi.
 Circumstanțial: Spune-mi de la cine vii.
 Nume predicativ: N-am aflat câți sunt ei.
 Atribut: Am văzut al cui caiet e mai curat.

53
 Adjectivul pronominal relativ se acordă în gen, număr și caz cu un substantiv și are
același rol ca și pronumele relativ.
Adjectivul are și forme mai scurte: câtor, căror.

Funcție sintactică:

 Atribut: Spune-mi ce film ți-a plăcut.

I.3.3.8. Adjectivul pronominal de întărire

Adjectivul pronominal de întărire însoțește un pronume sau un substantiv și are rolul de

emfatizare a regentului.

(emfatizare=accentuare retorică)

Masculin N.Ac.G.D. Feminin N.Ac. Feminin G.D.

persoana: forma: persoana: forma: persoana: forma:
I sg. însumi I sg. însămi I sg. însemi
a II-a sg. însuți a II-a sg. însăți a II-a sg. înseți
a III-a sg însuși a III-a sg. însăși a III-a sg. înseși
I pl. înșine I pl. însene I pl. însene
a II-a pl. înșivă a II-a pl. însevă a II-a pl. însevă
a III-a pl. înșiși a III-a pl. înseși a III-a pl. înseși

Funcție sintactică:

 Atribut: Maria însăși a scris poezia aceasta.

I.3.3.9. Pronumele și adjectivul pronominal nehotărât

Pronumele nehotărât (indefinit) evocă o ființă/un obiect sau un ansamblu de ființe/obiecte

care nu pot fi identificate sau cuantificate exact.

Forme de N.Ac. (au și forme de G.D.):

unul/una/unii/unele,
altul/alta/alții/altele,
vreunul/vreuna/vreunii/vreunele,

54
ori(și)care; ori(și)cine; ori(și)ce; ori(și)cât;
oare(și)care; oarecine; oarece; oare(și)cât;
fie(ște)care; fie(ște)cine; fie(ște)ce; fie(ște)cât;
cineva; careva; ceva; câtva;
altcineva; altceva;
mult/multă/mulți/multe;
puțin/puțină/puțini/puține;
tot/toată/toți/toate;
atât/atâta/atâția/atâtea; cutare.

Funcții sintactice:

 Subiect: Oricine poate răspunde corect.

 Complement direct: Am ales altul.
 Complement indirect: Le trimit salutări tuturor.
 Complement prepozițional: Vorbeam despre unii dintre ei.
 Circumstanțial: Se îndreaptă spre cineva.
 Nume predicativ: Premianții sunt mulți.
 Atribut: Am luat pălăria altcuiva din greșeală.

Atributul pronominal nehotărât se acordă în gen, număr și caz cu un substantiv și are

același rol ca și pronumele nehotărât.
Adjectivul poate avea și forme mai scurte: un, o, vreun, vreo etc.

Funcție sintactică:

 Atribut: Fiecare om este important.

I.3.3.10. Pronumele și adjectivul pronominal negativ

Pronumele și adjectivul pronominal negativ evocă ființe sau obiecte inexistente.

Adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu un substantiv. Propozițiile care le conțin au
predicatul la formă negativă.

Forme:
nimeni (G.D. nimănui); nimic;
niciunul (G.D. niciunuia);
niciuna (G.D. niciuneia);
niciunii; miciunele (G.D. niciunora)

Funcții sintactice:

55
  Subiect: Nimeni nu a plecat încă.
 Complement direct: N-am nimic.
 Complement indirect: Niciunuia nu-i pasă.
 Complement prepozițional: Nu mă gândesc la nimic.
 Circumstanțial: Nu se poartă ca nimeni.
 Nume predicativ: Vinovatul nu e niciunul dintre ei
 Atribut: Numele niciunuia nu a fost strigat.

Adjectivul are formele:

niciun (G.D. niciunui);

nicio (G.D. niciunei).

Funcție sintactică:

 Atribut: Nicio fată nu a lipsit.

Pronumele – Aplicații

1.Completează spaţiile libere cu pronumele şi adjectivele pronominale

corespunzătoare:

a) Pronume şi adjective pronominale demonstrative:

Avem.............gânduri, ..................idei care ne linişteau. ..............cântec îi înveselea privirea.
.................cărti zăceau pe raft. .............................femei ii dădeau ajutorul cuvenit.
………………. fată mă urmări şi, cu ………………….ochi blânzi, mă întrebă dacă le-am
văzut şi eu pe ……………………eleve pe care le văzuse toată clasa. I-am răspuns că
………………………..persoane susţin mereu ……………………variantă. Fetele …….........nu
sunt chiar atât de rele cum vor să le facă să pară ………………………indivizi.

b) Pronume personale:

„Elevii merg voioşi spre şcoală. ……................traversează pe la trecerea de pietoni.

…….........este marcată cu linii transversale. …........… se mai spune şi “zebră”. Un copil
grăbit traversează în fugă printr-un loc nepermis şi era cât pe ce să- ….. calce o maşină. ...
…….. s-a oprit foarte aproape de …….... .

c) Ponume şi adjective pronominale posesive:

56
 „Mi-am luat schiurile. Tu le-ai luat? Poţi să-mi dai mănuşile tale? Fiindcă ............................
s-au rupt. Ne luaţi cu maşina voastră până în oraş, pentru că ................................... a rămas în
pană ? Ghiozdanele noastre sunt în bănci. .......................... unde sunt?

2. Completează spaţiile libere, conform cerinţelor din paranteze:

a. Eleva din ……………… banca este premianta clasei. (adjectiv pron. demonstrativ de
identitate)
b. Din camera ...................... se auzea muzica. (pron. posesiv, pers. a II-a, pl., G.)
c. Din ......................... parte a satului veneau nişte călăreţi. (adj. pron. demonstrativ de
diferențiere )
d. Am citit amândoi ………………… revistă. (adj. pron. demonstrativ de identitate ).

3. Încercuieşte formele corecte din enunţurile următoare:

Îi dau băiatului acesta/acestuia o carte bună.
Am aceeaşi/aceiaşi părere ca tine.
Unde lucrează taică-său/taică-su/taică-so?
A venit şi soră-sa/sor-sa.
A s-a/sa era pălăria care a zburat.
Ai/A-i tăi s-au întors repede.
Mie/Mi-e mi se pare ca ţie/ţi-e sete.
La/L-a văzut la/l-a cinematograf.

4.În propoziţia: El este Andrei. , cuvântul subliniat ţine locul:

a. unui verb
b. unui substantiv
c. unui adjectiv
şi este: a. pronume personal
b. verb
c. substantiv

5. Pronumele posesiv care însoţeşte un substantiv şi se acordă cu acesta în număr şi caz

devine:
a. adjectiv
b. atribut
c. adjectiv pronominal posesiv,
şi are funcţie sintactică de:
a. atribut adjectival
b. complement direct
c. subiect

6.Pronumele personal, posesiv şi demonstrativ devin adjective pronominale atunci

când însoţesc:
a. un substantiv şi se acordă cu el
b. un verb

57
 c. un adjectiv

7. În propoziţia: Întrebările acestora sunt interesante.

cuvântul subliniat este: a. adjectiv pronominal demonstrativ
b. pronume demonstrativ
c. pronume posesiv

8. În propoziţia: Albumul este al meu. cuvântul subliniat este:

a. pronume personal
b. pronume demonstrativ
c. pronume posesiv
şi are funcţia sintactică de: a. subiect
b. nume predicativ
c. atribut pronominal

9. Analizaţi pronumele subliniate:

1. Mă port ca acela.
......................................................................................................................................................
2.Caietele acestora sunt aici.
…………………………………………………………………………………………………..
3.Cadoul este de la noi.
......................................................................................................................................................
4.Pachetul pentru voi e aici.
…………………………………………………………………………………………………..
5.A sosit la şcoală după dânsul.
…………………………………………………………………………………….……………
6.Aceştia au reusit.
………………………………………………………………………………………………….
7.Dă-le şi celorlalţi o mană de ajutor.
.....................................................................................................................................................
8.În faţa alor vostri stă familia Popescu.
…………………………………………………………………………………………………
9.Am citit compunerea ta şi mi-a plăcut.
………………………………………………………………….………………………………
10.Ai mei au plecat la munte.
………………………………………………………………………………………………….

I.3.4. Adjectivul

Adjectivul este partea de vorbire flexibilă care exprimă însușirea unui obiect.

Adjectivul este folosit pentru a descrie, pentru a exprima o părere despre cineva sau ceva.
Adjectivul determină un substantiv:
Trandafirii roșii înfloriseră deja. (ce fel de trandafiri? – roșii)

58
Adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl determină.

Floarea albă de cireș te îmbie cu parfumul ei.

Floarea- genul feminin, numărul singular, cazul N.
albă- genul feminin, numărul singular, cazul N.

Funcții sintactice

Adjectivul poate avea funcție sintactică de:

 atribut: Fulgii jucăuși umpleau văzduhul.
 nume predicativ: Puii sunt gălăgioși.

Gradele de comparație:

 pozitiv: înalt: Marin este înalt.

 comparativ:- de inferioritate: mai puțin înalt: Vasile este mai puțin înalt decât
Ionel.
- de egalitate: la fel de înalt: Ion este la fel de înalt ca Dan.
- de superioritate: mai înalt: Marin este mai înalt decât Ana.
 superlativ:- relativ:- de superioritate: cel mai înalt

- de inferioritate: cel mai puțin înalt

- absolut:- de superioritate: foarte înalt

- de inferioritate: foarte puțin înalt

Clasificarea adjectivelor:

1. După flexiune:
a) adjective variabile (își modifică forma în vorbire)
- cu patru forme flexionare: înalt, înalte, înalți, înalte;
- cu trei forme flexionare: lung, lungă, lungi;
- cu două forme flexionare: mare, mari;
b) adjective invariabile (nu își modifică forma în vorbire): cumsecade, gri.
2. După proveniență:
a) adjective propriu-zise: mic, iute;
b) adjective participale (provenite din verb la participiu): (temă) efectuată;
c) adjective pronominale: acest pom, nicio floare, fiecare animal, altă fată.

Posibilități combinatorii ale adjectivului

59
 a) Substantiv-adjectiv: carte interesantă, flori multicolore;
Adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat.

Topica: Adjectivul poate sta după substantivul pe care îl determină, dar și în fața acestuia.
Când stă în fața substantivului, preia articolul hotărât: frumoasa fată. Când stă după un substantiv
articulat hotărât, adjectivul adjectivul poate fi legat de acesta prin articol demonstrativ: fata cea
frumoasă.

Funcția sintactică: În grupul substantiv-adjectiv, adjectivul are funcția sintactică de atribut.

b) Verb copulativ-adjectiv
Cartea este interesantă.
,,este”- verb copulativ
,,interesantă”- nume predicativ

În grupul verb copulativ-adjectiv, adjectivul are funcția sintactică de nume predicativ. În

acest caz, adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu subiectul.

c) Prepoziție-adjectiv: de frumoasă

Adjectivul arată cauza, modalitatea, timpul.

d) Numeral-adjectiv: cele trei albe (numeralul substituie un substantiv)

Adjectivul – Aplicații
1. Subliniați adjectivele din textul următor:
Era o vreme frumoasă de primăvară. Lângă măceșii înfloriți cântau păsărele
mărunte. Bătrânul morar coborâse la camp și sta lângă râul limpede privind peștii
multicolori. Era un moșneag slab cu barba albă.

2. Scrieți la plural următoarele substantive și adjective, apoi schimbați locul

adjectivului față de substantiv.
copac ruginiu - ………………………………………………………………………………….
urs cafeniu - …………………………………………………………………………………….
nor fumuriu - …………………………………………………………………………………...

3. Treceți la numărul plural grupurile de substantive și adjective:

copil cuminte - …………………………………………………………………………………
trandafir roșu - …………………………………………………………………………………
vază rotundă - ………………………………………………………………………………….

60
 4.Transcrieți propozițiile următoare scriind forma potrivită a adjectivelor din
paranteză:
Noi am cumpărat o mașină (roșu). ……………………………………………………………..
Iepurașul (fricoși) se ascunde în pădure. ……………………………………………………….
În curte se aud glasuri (cristalin) de copii. ……………………………………………………..

5. Subliniați adjectivele din textele în versuri și analizati cinci dintre ele:

,, Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.”
(Vasile Alecsandri, Iarna)
,,Să-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.

Nu-mi trebuie flamuri,

Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiți un pat
Din tinere ramuri.”
(Mihai Eminescu, Mai am un singur dor)

6.Explicaţi cum sunt formate următoarele adjective :

cenuşiu………………………………………………………………………………………
jalnic……………………………………………………………………………………….…
lumesc……………………………………………………………………………………….
mânios……………………………………………………………………………………….
neascultător………………………………………………………………………………….
rubiniu……………………………………………………………………………………….
neserios………………………………………………………………………………………

7.Formaţi cu ajutorul sufixelor şi al prefixelor adjective de la următoarele cuvinte:

frumos …………………; săptămână……………………; obişnuit………………………
a se bucura………………..; vişină……………………; femeie …………………………
8.Alcătuiţi câte un enunţ în care adjectivul sincer să îndeplinească funcţia sintactică
de atribut şi de nume predicativ .
…………………………………………..
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………….…………….
9.Scrie câte o propoziţie în care cuvântul pitici să fie :
a) adjectiv ………………………………………………………………………………...
b) substantiv : ..…………………………………………………………………………...

10. Alcătuiţi câte un enunţ în care cuvintele acesta şi ai noştri să aibă valoare:

61
 a) pronominală:
…………………………………………………………………………………….…….
…………………………………………………………………………………………..
b) adjectivală:
……………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………….
…………

11.Numeşte şi exemplifică o figură de stil în structura căreia intră un adjectiv .

…………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………
…….

I.3.5. Numeralul
Conform Ordinului MEN nr. 3393 / 28.02.2017, începând cu anul școlar 2017-2018, în
noua programă școlară sunt incluse spre studiu doar numeralele cardinal și ordinal. Cu toate
acestea, în lucrarea de față am inclus și câteva informații succinte despre celelalte tipuri de
numerale.

Numeralul este partea de vorbire flexibilă care are înțeles lexical deplin și exprimă un
număr sau ordine numerică a obiectelor.

Clasificarea numeralelor

 După structură numeralele sunt:

 numerale simple: doi, zece, cinci, sută, milion, etc;
 numerale compuse: doisprezece, trezeci și unum șaptezeci, etc;
După sens numeralele sunt:
 numerale cardinale: șapte, nouă, o mie, etc.
Numeralele cardinale exprimă un număr abstract sau concret: șase, unsprezece, douăzeci,
etc.
 numerale ordinale: al doilea, a doua, al șaptelea, etc;
Numeralele ordinale exprimă ordinea prin numărare a obiectelor: întâiul, al treilea, a treia,
al unsprezecelea, etc.
Numeralul are valoare substantivală când este folosit singur în context, în sensul că nu arată
numărul obiectelor denumite printr-un substantiv sau ordinea acestora.
Exemple:
 Cei cinci au sosit târziu.
Colegul tău este al doilea.

Funcții sintactice

Numeralul îndeplinește aceleași funcții sintactice ca și substantivul.

62
  subiect: Cei doi sunt în clasă. Al treilea n-a fost prezent.
 nume predicativ: Noi suntem patru.
 atribut: Propunerea celor trei a fost acceptată.
 complement direct: Îi aștept pe cei doi.
 complement indirect: M-am adresat celor trei.
 complement prepozițional: Am discutat despre primul.
Când însoțesc un substantiv numeralele cardinale de la “unu” la “nouăsprezece” (inclusiv),
precum și numeralele ordinale, au valoare adjectivală și funcție sintactică de atribut adjectival.
Exemple:
 Pe stradă trec  optsprezece elevi.
Ei locuiau în  două camere.
Eleva aceea este în clasa  a treia.

ATENȚIE!

Numeralele de la douăzeci în sus au valoare substantivală și când sunt urmate de un

substantiv, iar substantivul respectiv este legat de numeral prin preopziția de, cu funcție
sintactică de atribut (prepositional):
Exemplu:
Noi am cumpărat  treizeci și unu  de caiete.
treizeci și unu - numeral cardinal propriu-zis, compus, cu valoare substantivală, cazul acuzativ,
funcție sintactică de complement direct.
Numeralele cardinale colective exprimă ideea de grupare a obiectelor: amândoi,
amândouă, ambii, ambele, câteștrei, câteștreile, tustrei, tuspatru, tuscinci.
Numeralele cardinale colective pot avea:

 valoare substantivală: În clasă au sosit amândouă.

 valoare adjectivală: “Tustrei feciorii babei umblau în cărăușie” ( I. Creangă)

Numeralul multiplicativ
Numeralele multiplicative exprimă creșterea cantitativă proporțională și precisă a unui
obiect sau a unei acțiuni (îndoit, însutit, dublu).
Numeralele multiplicative pot avea:

 valoare adjectivală când determină un substantiv: Efortul întreit a fost răsplătit.

 valoare adverbială când determină un verb: Noi am câștigat dublu.
 valoare substantivală prin articulare: Dublarea salariului a fost discutabil.

Numeralul distributiv
Numeralele distributive exprimă gruparea și repartizarea numerică a obiectelor.
Numeralele distributive pot avea:

 valoare substantivală: Câte cinci s-au trezit.

 valoare adjectivală: “Noaptea a lăsat pe flori / Câte trei rânduri de salbe.” (G. Coșbuc)

63
  valoare adverbiala: Mergeau pe stradă  câte doi.

Numeralul adverbial
Numeralele adverbiale indică de câte ori însușirea sau caracteristica exprimată de adjectiv
sau de adverb este superioară sau inferioară altei însușiri sau caracteristici. Aceste numerale se
numesc adverbiale, deoarece ca și adverbele determină un verb, un adjectiv sau un alt adverb.
Numeralele adverbiale pot însoți:

 un verb: El s-a lovit de trei ori în ușă.

 un adjectiv la gradul comparativ de superioritate: Oastea marelui vizir este de cinci
ori  mai numeroasă decât a lui Mihai.
 un adverb la gradul comparativ de superioritate: Primul concurent a alergat de două
ori mai repede decât al cincilea.

ATENȚIE!
Numeralul adverbial o dată se poate confunda cu substantivul o dată și adverbul de
timp odată. Contextul ne ajută să înțelegem și să le distingem:

1. O dată  am citit, iar de două ori am povestit. (numeral adverbial)

2. Am notat o dată memorabilă în carnet. (substantiv)
3. Ți-am povestit  odată  acea întâmplare. (adverb de timp)

Numeralul – Aplicații

1.Daţi, în propoziţii, câte două exemple de numeral colectiv, multiplicativ, distributiv şi

adverbial şi subliliaţi-le.
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................

2.Formaţi numeralele distributive de la numeralele cardinale: cinci, opt, cincisprezece,

douăzeci şi șapte.
……………………………………… ………………………………………
……………………………………… ………………………………………

3.Analizaţi numeralele din urmǎtoarele propozitii:

Doi au plecat acasǎ.
…………………………………………………………………………………………………
Trei cǎrţi aveau defecte.

64
…………………………………………………………………………………………………
Ofer amȃndurora cȃte un cadou.
…………………………………………………………………………………………………
Al doilea copil era mai serios.
…………………………………………………………………………………………………

4.Grupează următoarele numerale după forma lor (simple sau cumpuse): unsprezece,
doi, șapte, douăzeci și patru, nouăsprezece, patruzeci și unu, milion, nouă.
numerale simple numerale compuse
.............................................. ……………………………………
…………………………….. …………………………………...
…………………………….. ……………………………………
…………………………….. ……………………………………

5.Subliniază formele corecte ale numeralelor de mai jos:

Patrusprezece / paisprezece
Unșpe / unsprezece
Al optulea / al optelea
Al cincilea / al cincelea
Douăzeci și cinci / două zeci și cinci

6.Grupează următoarele numerale în numerale cardinale și numerale ordinale: patru,

treizeci și șase, prima, zece, întâiul, al treilea, a patra, o sută.
numerale cardinale numerale ordinale
.............................................. ……………………………………
…………………………….. …………………………………...
…………………………….. ……………………………………
…………………………….. ……………………………………

7.Identifică numeralele și precizează felul și valoarea acestora din următoarele

enunțuri:
a) Pe cei trei i-am lăudat.
…………………………………………………………………………………………………..
b) Fapta ambilor băieți a fost apreciată.
………………………………………………………………………………………………….
c) Al șaselea este bolnav.
………………………………………………………………………………………………….
d) De două ori invitații au adus flori.
………………………………………………………………………………………………….
e) Doi s-au calificat.
………………………………………………………………………………………………….

65
 f) A fost plătit dublu.
………………………………………………………………………………………………….
g) Au ieșit din casă căte trei.
…………………………………………………………………………………………………..

8.Identifică numeralele din enunțurile următoare și precizează cazul și funcția

sintactică pentru fiecare:
a) Le-a povestit amândurora o întâmplare hazlie.
…………………………………………………………………………………………………..
b) Am discutat cu al treilea despre accident.
…………………………………………………………………………………………………..
c) Astăzi lipsesc zece.
…………………………………………………………………………………………………..
d) Discuția cu primul a fost interesantă.
…………………………………………………………………………………………………..
e) Amicul celor patru este student.
………………………………………………………………………………………………….

9.Precizează valoarea cuvintelor un și o din următoarele enunțuri:

a) Am zărit un fluture. ………………………………………………………………
b) Are abonament la o revistă și la două ziare. ……………………………………..
c) Am cunoscut-o în excursie. ………………………………………………………
d) Un băiat și trei fete merg la concursul de șah. ……………………………………
e) Am ajutat o bătrânică să traverseze. ……………………………………………….

10.Alcătuiește enunțuri în care numeraul cinci să aibă următoarele funcții sintactice:

- subiect: ……………………………………………………………………………………….
- atribut: ……………………………………………………………………………………….
- complement prepozițional: ………………………………………………………………….
- nume predicativ: …………………………………………………………………………….

11.Citește afirmațiile următoare și încercuiește litera A, dacă le consideri adevărate și

litera F, dacă le consideri false.
A/F Numeralele cu valoare adjectivală au funcția sintactică de atribut adjectival.
A/F Numeralele trecute de nouăsprezece care se leagă de substantiv prin prepoziția de au
întotdeauna valoare substantivală.
A/F Primul / întâiul sunt numerale cardinale.
A/F Cuvântul un poate fi: numeral cardinal, pronume personal și articol nehotărât.
A/F Numeralele pot fi însoțite de articolele demonstrative (adjectivale) cel, cea, cei,
cele.

66
 A/F Numeralul este o parte de vorbire neflexibilă.

I.3.6. Verbul

Verbul este partea de vorbire flexibilă care exprimă o acțiune, o stare sau, pur și simplu,
existența. Din punctul de vedere al capacității de flexiune, verbul este cea mai complexă parte de
vorbire, întrucât poate lua forme variate și numeroase.

Clasificarea verbelor

După relația verb – complement direct, verbele pot fi: 

 verbe transitive; 

 verbe intranzitive.

Verbele tranzitive sunt verbele care admit un complement direct, adică a căror stare se
răsfrânge în mod direct asupra unui obiect.
Exemple:
L-am sunat pe Andrei.
Cânt o melodie lentă.
Nu sunt tranzitive verbele precum: a se baza, a se supăra, a se înfuria, a conta, a se sprijini
(pe...).

Verbele intranzitive sunt verbele care nu admit complement direct, respectiv: verbele de

mișcare (a pleca, a sosi, a merge, a se duce), verbele reflexive (a se gândi, a se teme, a se mira)
și verbele care exprimă starea (a sta, a dormi). Ele admit numai relația verb - complement
prepozițional sau circumstanțial.
Exemple:
Noi am plecat din Iași. ( circumstanțial de loc)
Toți se gândeau la examen. (complement prepozițional)

În funcție de persoană verbele pot fi:

 verbe personale – prezintă forme pentru toate persoanele;

 verbe impersonale – acțiunea nu poate fi atribuită unei persoane.

Verbele personale sunt verbele care admit un subiect, nume de persoană. Verbele

personale au forme pentru toate persoanele. Ele permite existența unui subiect cu care se vor
acorda întotdeauna în persoană și număr, conjugându-se la toate persoanele.
Exemplu: a dormi (eu dorm, tu dormi, el/ea doarme, ei/ele dorm)
Verbele impersonale sunt verbele care nu pot admite un subiect sau se referă la fenomene
meteorologice.

67
 Verbele impersonale au o singură formă, doar pentru persoana a III-a singular, iar acțiunea
nu poate fi atribuită unei persoane.
În categoria verbelor impersonale există verbe impersonale absolute, care nu au subiect
gramatical, precum: ninge, plouă, tună, fulgeră, se înnoptează, se înseninează, se înnorează.
 Există și verbe impersonale care au un subiect gramatical; situația este des întâlnită în
construcții de tipul verbul predicativ a fi + subiect: e frig, e toamnă, e seară, e duminică etc
Afară ninge.
Astăzi se înnoptează mai devreme.
Există și cazuri în care verbele unipersonale au ca subiect o propoziție subordonată
subiectivă. Cele mai întâlnite verbe de acest fel sunt: trebuie, se întâmplă, se zice, se spune, se
cuvine etc
Exemplu: Trebuie 1/ să mănânci. 2/ (propoziția 2 este propoziție subiectivă)

După capacitatea verbului de a forma singur predicatul, verbele se împart în: 

 verbe predicative – au înțeles de sine stătător  

 verbe nepredicative – nu au înțeles de sine stătător.

Verbele predicative au înțeles de sine stătător, adică pot spune ceva despre subiect, pot
forma singure predicatul când se află la un mod personal. În limba română, cele mai multe verbe
sunt predicative.
Exemple:
Copiii au mâncat cu poftă prăjiturile.
Mașina a accelerat brusc, încetinind după doar câțiva metri.
Verbe nepredicative nu au înțeles de sine stătător, adică nu pot spune ceva despre subiect, ci
doar împreună cu alte cuvinte.
A fost sărac până să câștige la loto.
Verbele nepredicative sunt de două feluri:
 verbe auxiliare  

 verbe copulative.

Verbele copulative nu pot forma singure predicatul decât cu ajutorul unui nume predicativ,
alcătuind un predicat nominal. Ele nu au înțeles de sine stătător.
Verbele copultive sunt: a fi, a deveni, a ajunge, a ieși, a se face, a părea, a ramâne, a
însemna, a constitui, a reprezenta etc.
Când au înțeles de sine stătător, verbele “a fi”, “a ajunge”, “a ieși”, “a însemna”, “a face”, “a
rămâne” sunt predicative.

Exemple:

Elevii sunt în clasă. (se află, există)

Noi am ajuns la școală. (am sosit)
Ei au ieșit din magazin. (au plecat)
Voi ați făcut lucrarea. (ați terminat)
Ele au rămas la spectacol. (au stat)

68
 Verbul a face la diateza activă este verb predicativ, dar la diateza reflexivă nu are înțeles de
sine stătător, deci este copulativ.
Exemplu:
 “Hatmanul Mihu  a fost slujitor, s-a făcut apucător și a ajuns zgârcit.” ( B. Șt. Delavrancea)
De asemenea, verbul a părea la diateza activă este verb copulativ, dar ca verb reflexiv
impersonal este verb predicativ:
Exemple:
 “Iarba pare de omăt”  (M. Eminescu)
Se pare 1/ că vom pleca mai repede. 2/ (verb predicativ)

Verbele auxiliare sunt verbe care ajută la formarea a modurilor și a timpurilor compuse
precum și a diatezei pasive (a fi).
Verbele auxiliare sunt: a fi, a avea, a vrea.
Verbul a fi se folosește ca verb auxiliar pentru formarea umătoarelor moduri si timpuri:
 viitor anterior: voi (vei, va, vom, veți, vor) fi scris;
 conjunctiv perfect: să fi scris.
 condițional optativ perfect: aș (ai, ar, am, ați) fi scris.
 infinitiv perfect: a fi scris;

Toate timpurile și modurile diatezei pasive se construiesc cu verbul auxiliar a fi: sunt

chemat(ă); eram chemat(ă); aș fi fost chemat(ă); să fi fost chemat(ă), etc.
Verbul a avea servește ca auxiliar pentru formarea perfectului compus și a modului
condițional-optativ, timp prezent și perfect:
 perfectul compus: am citit, ai citit, a citit, am citit, ați citit, au citit.
 condițional-optativ prezent: aș citi, ai citi, ar citi, am citi, ați citi, ar citi.

Uneori verbul a avea la indicativ prezent este folosit ca auxiliar pentru exprimarea unei
forme a viitorului popular (construit cu modul conjunctiv): am să citesc, ai să citești, are să
citească, aveam să citim, aveți  să citiți, au să citească.
Verbul a vrea este folosit ca verb auxiliar pentru formarea viitorului propriu-zis: voi
scrie, vei scrie, va scrie, vom scrie, veți  scrie, vor scrie.

Conjugările verbelor

În funcție de sunetul sau grupul de sunete care alcătuiesc terminația verbului la infinitiv, verbele
pot fi: de conjugarea I, conjugarea a II-a, conjugarea a III-a, conjugarea a IV-a.

1. Conjugarea I: sufixul "a"

a trasa, a lua, a învăța
2. Conjugarea a II-a: sufixul "ea"
a bea, a ședea, a vedea
3. Conjugarea a III-a: sufixul "e"
a merge, a crede, a spune

69
 4. Conjugarea a IV-a: sufixul "i" sau "î"
a ști, a citi, a urî, a izvorî
ATENȚIE ! Următoarele verbe sunt de conjugarea I: a crea, a procrea, a recrea, a agrea, a
veghea, a îngenunchea.
Verbul își schimbă forma în funcție de următoarele categorii gramaticale: diateză, mod, timp,
persoană și număr. Categoriile gramaticale specifice verbului sunt: diateza, modul și timpul.

Diatezele verbale

Diateza indică relația dintre acțiunea exprimată prin verb și participanții la aceasta (altfel
spus, relația dintre agent – autorul acțiunii – și pacient – cel asupra căruia se răsfrâng
consecințele acțiunii). Depinzând de definiția diatezei și de criteriile care decurg din aceasta, în
limba română regăsim între două și șase diateze.
În limba română verbul are trei diateze: activă, reflexivă și pasivă.

Diateza activă

Un verb aflat la diateza activă indică faptul că acțiunea este făcută de către subiectul
gramatical (care poate fi exprimat sau nu în propoziție). Această diateză este cel mai des întâlnită
în limba română.
Exemplu: Băiatul patinează pe gheață.

Diateza pasivă (construcțiile pasive)

Un verb la diateza pasivă arată faptul că asupra subiectului gramatical (exprimat sau nu) se
răsfrâng consecințele acțiunii făcute de către altcineva. Diateza pasivă se construiește cu ajutorul
unui verb auxiliar și al participiului verbului de conjugat. De cele mai multe ori, verbele la
diateza pasivă sunt acompaniate de un complement de agent, astfel încât se indică cine realizează
acțiunea.
Exemplu: Regele este îmbrăcat de către supușii săi.
O modalitate bună de a diferenția între un verb la diateza pasivă și un verb copulativ + nume
predicativ este prezența unui complement de agent alături de verb.
Exemplu:
Mama este plecată la serviciu. (verb copulativ + nume predicativ)
Mama este văzută la serviciu. (diateza pasivă)

Diateza reflexive (construcțiile reflexive)

Această diateză indică faptul că acțiunea nu este doar realizată de către subiectul gramatical,
ci este și suferită de acesta. Verbul de conjugat se află întotdeauna alături de pronume reflexive
sau pronume personale neaccentuate utilizate ca pronume reflexive. Aceste pronume nu vor avea
funcție sintactică, fiind doar indici gramaticali ai diatezei reflexive.
Exemplu: Eu m-am supărat pe Anca.

70
 Există și cazuri în care un verb însoțit de un pronume reflexiv nu se află la diateza
reflexivă. În situațiile în care pronumele reflexiv are propria funcție sintactică, verbele sunt
la diateza activă pronominală.
O bună modalitate de a testa aceste cazuri este următoarea: se verifică dacă pronumele
reflexiv poate fi înlocuit cu un pronume personal. Dacă răspunsul este afirmativ, atunci înseamnă
că pronumele nu face parte din structura verbului.
Exemplu: Și-au aruncat hârtiile la coșul de gunoi. (au aruncat – verb la diateza activă
pronominală; și – complement indirect)

Timpurile verbale

Timpul unui verb indică momentul în care se petrece acțiunea indicată de către acesta.
Forma verbului arată dacă acțiunea se petrece în prezent, trecut sau viitor.

Timpul prezent

Verbul aflat la timpul prezent indică faptul că acțiunea exprimată prin intermediul acestuia
se petrece în momentul vorbirii.
Exemplu: Alina mănâncă un măr.

Timpul trecut

Verbul aflat la timpul trecut indică faptul că acțiunea exprimată de acesta se petrece înaintea
momentului vorbirii. Există mai multe timpuri ce aparțin de cel trecut, după cum urmează:
Imperfect
Timpul imperfect exprimă o acțiune începută în trecut, dar neîncheiată.
Exemplu: Priveam pe fereastră.
Perfect simplu
Timpul perfect simplu indică o acțiune realizată în trecut și încheiată recent. Acest timp
verbal este specific mai degrabă comunicării orale decât celei scrise.
Exemple:
Privii pe fereastră.
Făcui o prăjitură.
Perfect compus
Timpul perfect compus arată o acțiune făcută și încheiată în trecut. Se construiește cu
ajutorul verbului „a avea” (ex. Am privit, ai privit, a privit, au privit).
Exemplu: Am privit pe fereastră.
Mai mult ca perfect
Timpul mai mult ca perfect indică o acțiune care a fost atât începută, cât și încheiată într-un
moment trecut, înaintea unei alte acțiuni trecute.
Exemplu: Privisem pe fereastră.

Timpul viitor

Timpul viitor indică faptul că acțiunea exprimată prin intermediul verbului va avea loc în
viitor, după momentul vorbirii.

71
 Exemplu: Eu voi privi pe fereastră.
Viitorul anterior: Timpul viitor anterior reprezintă o nuanță a viitorului și arată o acțiune
care va avea lor înaintea unei alte acțiuni viitoare.
Exemplu: Eu voi fi privit pe fereastră înainte ca el să intre în casă.
Viitorul popular
Exemplu: verbul a fi: oi fi, îi fi, o fi, om fi, îți fi, or fi
Viitorul simplu - se formează cu ajutorul verbului „a vrea” + infinitivul verbului de
conjugat
Exemplu: verbul a fi: voi fi, vei fi, vor fi, vom fi, veți fi, vor fi.

Modurile verbale

Modul unui verb este forma pe care acesta o ia pentru a indica perspectiva vorbitorului
asupra acțiunii. Aceasta poate fi reală (scriu), posibilă (să scriu), dorită sau condiționată (aș
scrie) sau ordonată (scrie!).
Modurile verbului se împart în:
 moduri personale (predicative)
  nepersonale (nepredicative).
Cele personale își schimbă forma după persoane și sunt patru la număr: modul
indicativ, modul conjunctiv, modul condițional-optativ, modul imperativ. 

Moduri personale (predicative)

Modurile personale se numesc astfel deoarece își modifică forma în funcție de persoană. Ele
se mai numesc predicative, întrucât, aflate în aceste moduri, verbele îndeplinesc funcția
sintactică de predicat. Modurile personale (predicative) sunt următoarele:

Indicativ

Modul indicativ arată o acțiune reală exprimată la timpuri bine delimitate: prezent,
imperfect, perfect simplu, perfect compus, mai mult ca perfect și viitor.

Exemple:
Alerg. (prezent)
Alergam. (imperfect)
Alergai. (perfect simplu)
Am alergat. (perfect compus)
Alergasem. (mai mult ca perfect)
Voi alerga. (viitor)
Voi fi alergat. (viitor anterior)

Conjunctiv

Modul conjunctiv se construiește cu ajutorul conjuncției să și indică o acțiune posibilă,

aplicându-se următoarelor timpuri verbale:
Prezent: să mănânc

72
 Perfect: să fi mâncat

Condițional-optativ

Modul condițional-optativ indică o acțiune a cărei realizare este condiționată de unul sau
mai mulți factori. La timpul prezent, modul condițional-optativ se formează cu ajutorul
infinitivului verbului de conjugat, căruia i se adaugă una dintre formele verbului auxiliar a avea
(aș, ai, ar, am, ați). Acest mod se aplică următoarelor timpuri verbale:
Prezent: aș mânca
Perfect: aș fi mâncat
Perfect: aș fi mâncat

Imperativ

Acest mod verbal poate exprima: o rugăminte, un îndemn, un ordin sau o urare. El prezintă
atât forme afirmative, cât și negative, însă numai pentru persoana a II-a (singular și plural).
Exemple:
Mănâncă!
Nu mâncați!

Moduri nepersonale (nepredicative)

Modurile nepersonale nu își schimbă forma în funcție de persoană, neîndeplinind nici

funcția sintactică de predicat (motiv pentru care se numesc „moduri nepredicative”). Modurile
nepersonale sunt următoarele: infinitiv, participiu, gerunziu și supin.

Infinitiv

Infinitivul are o marcă proprie (prepoziția a) în forma lui scurtă. Acesta are și o formă lungă,
fiind aplicabil la timpurile prezent și perfect.
a) Prezent: a scrie
b) Perfect: a fi scris
a) Formă scurtă: a scrie
b) Formă lungă: scriere

Participiu

Modul participiu constituie forma caracteristică formării modurilor și timpurilor compuse la

diateza activă, pasivă și reflexivă. Acesta indică rezultatul acțiunii denumite de verb. O trăsătură
specifică a verbelor la participiu este faptul că se termină în „t” sau „s”.

Verbul la participiu are valoare adjectivală când se acordă cu substantivul determinat în gen,
număr și caz.
Exemplu: Poezia scrisă a fost apreciată de critici.

73
 Verbul la participiu are valoare substantivală dacă este articulat cu articol enclitic sau dacă
este poziționat după un articol proclitic.
Exemple:
Onoratul merită laudele primite.
Un rătăcit a fost găsit pe stradă.

Verbul la participiu are valoare adverbială atunci când determină un verb.

Exemplu: Am comunicat deschis cu profesorul.

Gerunziu

Modul gerunziu arată contextul în care se petrece acțiunea indicată de verb. Acest mod
verbal se construiește adăugând sufixele „ând” sau „ind” rădăcinii verbului.
Exemple: vorbind, tăcând

Supin

Acest mod verbal arată scopul acțiunii denumite de verb, precum și destinația și originea
unui obiect. Supinul se construiește pornind de la participiul verbului și adăugând acestuia o
prepoziție simplă sau compusă.
Exemple:
Microfonul este pentru cântat. (scopul acțiunii)
Am cumpărat niște cărți de citit. (destinația obiectului)
Bătăturile sunt de la săpat. (proveniența)

Exemplu complet - verbul a mânca la toate modurile și timpurile

Modul indicativ

   timpul prezent timpul perfect simplu timpul perfect compus timpul imperfect timpul mai mult ca perfect timpul viitor simplu

eu mănânc mâncai ai mâncat mâncam mâncasem voi mânca

tu mănânci mâncași a mâncat mâncai mâncaseși vei mânca

el/ ea mănâncă mâncă am mâncat mânca mâncase va mânca

noi mâncăm mâncarăm ați mâncat mâncam mâncaserăm vom mânca

voi mâncați mâncarăți ați mâncat mâncați mâncaserăți veți mânca

ei/ ele mănâncă mâncară au mâncat mâncau mâncaseră vor mânca

Modul conjunctiv

  timpul prezent timpul perfect 

eu să mănânc să fi mâncat

tu să mănânci să fi mâncat

74
  timpul prezent timpul perfect 

el/ea să mănânce să fi mâncat

noi să mâncăm să fi mâncat

voi  să mâncați să fi mâncat

ei/ ele să mănânce să fi mâncat

Modul condițional-optativ:

  timpul prezent timpul perfect 

eu aș mânca aș fi mâncat

tu ai mânca ai fi mâncat

el/ea ar mânca ar fi mâncat

noi am mânca am fi mâncat

voi  ați mânca ați fi mâncat

ei/ ele ar mânca ar fi mâncat

 
Modul imperativ (are numai două forme)
 o formă pentru persoana a II-a, numărul singular: Mănâncă!
 o formă pentru persoana a II-a, numărul plural: Mâncați!

Modul participiu: mâncat

Modul gerunziu: mâncând
Modul infinitiv: a mânca
Modul supin: de/pentru/la mâncat

De reținut!

Într-un text istoric (în relație cu trecutul), prezentul poate da valoare de permanență
situației, trăsăturilor prezentate: Tudor Arghezi se naște în anul 1880.
Verbele la prezent conferă dinamism narațiunilor, creează impresia că întâmplările se
desfășoară chiar sub ochii cititorului: „Mircea însuși mână-n luptă vijelia-ugrozitoare
Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare”
(M. Eminescu, Scrisoarea III)
Într-un text științific, prezentul dă valoare de generalizare a fenomenului prezentat: Într-un
triunghi dreptunghic , suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei. (Teorema lui
Pitagora)
Într-o narațiune, imperfectul se folosește pentru a contura cadrul povestirii (timpul, locul).
Într-o povestire, perfectul compus se folosește pentru a reda întâmplările, acțiunile.
În narațiune, perfectul simplu se folosește pentru prezentarea evenimentelor.
Perfectul simplu se utilizează în anumite zone ale țării (Oltenia, Muntenia) pentru a exprima
o acțiune trecută și încheiată de curând.

75
 Locuțiunile verbale

Locuțiunile verbale sunt grupuri de cuvinte care îndeplinesc împreună rolul unui verb şi

care conțin neapărat un verb. Locuţiunile verbale pot fi înlocuite cu un verb.
Verbul din locuțiunea verbală precizează persoana, timpul și modul acțiunii, iar celelalte
cuvinte precizează sensul locuțiunii.

LOCUȚIUNE VERBALĂ VERB

a băga de seamă a observa
a o lua la fugă a fugi
a face demascări a demasca
a da comenzi a comanda
a arunca ocheade a privi
s-a dat de-a rostogolul a se rostogoli
a lua la sănătoasa a fugi
a aduce aminte a aminti
a băga în seamă a asculta
a avea bănuială a  bănui
a avea asemănare a semăna
a îndruga verzi și uscate a minți
a face rost a obține

Funcțiile sintactice ale verbelor la modurile nepersonale

Modul infinitiv:

 subiect:  A citi este o plăcere.

 nume predicativ: Plăcerea mea este a citi.
    atribut: Am dorinţa de a citi mai mult
    complement direct: Pot citi orice carte.
    complement prepozițional: Mă gândesc a citi mai mult.
    circumstanţial de mod: A venit fără a citi.
    circumstanţial de timp: Înainte de a citi lectura şi-a făcut temele

Modul supin:
     subiect: De citit este o plăcere.
     nume predicativ: Plăcerea mea este de citit multe cărţi.
     atribut: Plăcerea de citit o am din copilărie.
     complement direct: Am de citit trei romane.
     complement prepozițional: M-am plictisit de citit.

Modul gerunziu:
     subiect: Se aude tunând.
    atribut: Valuri cu creste spumegând se loveau de stânci. (gerunziu neacordat)

76
     circumstanţial de mod: Dunărea curge mereu suşotind.
    circumstanţial de timp: „Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ.” (M.
Eminescu)
     atribut adjectival: Coşurile fumegânde sunt semnul gerului. (gerunziu acordat)
     nume predicaţiv: Mâinile sincere sunt tremurânde. (gerunziu acordat)

Modul participiu:
   atribut: M-am oprit în lunca bătută de brumă. (valoare adjectivală)
    nume predicativ: Copacul din faţa casei este înflorit. (valoare adjectivală)

Verbul – Aplicații

1. Subliniază doar verbele꞉

mănâncă, mâncare, dormitor, doarme, se cuibărește, cuibar, alune, alunecă, marcator,
marchează, învățătură, învață.
2. Asociază verbele cu înţeles asemănător:
spune va veni
murmură a observat
s-a pitit zice
va sosi îngână
a zărit a decis
a hotărât s-a ascuns
s-a străduit

3. Alcătuieşte enunţuri în care cuvântul sare să fie pe rând:

substantiv ....................................................................................................................................
verb: .............................................................................................................................................

4. Încercuieşte varianta corectă şi argumentează alegerea făcută:

Mama ia/i-a un creion de pe masă. …………………………………………………….….……
El ia / i-a spus o poveste fratelui său. ……………………………………………………..……
Ei i-au/iau tortul de la coferărie. …………………………………………………….….…..
5. Identificați verbele din următoarele propoziții și precizați modul, timpul, conjugarea
și funcția sintactică a fiecăruia:
Constantin hoinărea prin pădure.
…………………………………………………………………………………………………..
Bătrânul Gherasim a cumpărat o carte.
…………………………………………………………………………………………………..
Operele lui Constantin Brâncuși vor dăinui peste ani.
…………………………………………………………………………………………………

6. Înlocuiţi întrebările din paranteză cu verbele care lipsesc și rescrieți propozițiile:

Tata (ce face?) ziarul.
………………………………………………………………………………………………….
Mama (ce a făcut?) un nasture la paltonul fratelui meu şi acum (ce face?) masa.

77
………………………………………………………………………………………………….
Toţi (ce facem?) la masă.
………………………………………………………………………………………………….
Fratele meu (ce face?) lacom.
…………………………………………………………………………………………………
În curând (ce vom face?) la culcare.
…………………………………………………………………………………………………..

7.Alegeți variantele corecte ale formelor verbelor auxiliare:

Aș/Ași mânca o prăjitură făcută de bunica.
Să fii/Să fi venit, am fii/fi petrecut o duminică plăcută împreună.
Nu l-ați/la-ți întreba pentru că nu ați/a-ți avea îndrăzneala necesară.

8.Precizați ce valoare are verbul a fi (copulativă/ predicativă/auxiliară):

Clădirea pe care o admirați este din secolul trecut. …………………………………………….
Norii care acopeăa cerul sunt cenușii. ………………………………………………………….
Fii cuminte, nu-i mai supăra pe părinți ! …………………………………………………...
În curtea școlii sunt mulți copii gălăgioși. ……………………………………………..………
Trebuia să fii mers mai tîrziu în vizită la bunici.. ………………..…………………………….
Eu am un coleg care este verificat de părinți zilnic. …………………………………………...
Cât este întreținerea corespunzătoare lunii trecute? ……………………………………………

9.Precizați valoarea predicativă sau copulativă a verbelor subliniate :

Cel care urmează această facultate iese inginer. ………………………………………………
El iese din cameră pentru că nu mai acceptă să participe la discuția noastră. …………………
Va ajunge acasă pân se înserează. ……………………………………………………………..
Va ajunge chirurg după absolvirea facultății. ………………………………………………….
Deși a trecut prin momente dificile de-a lungul vieții, bunica a rămas optimistă. ……………
Am  rămas acasă din cauza ploii care mi-a stricat planurile. …………………………………...
Părinții înseamnă mult pentru fiecare dintre noi. ………………………………………………
Pentru că își uitase caietul acasă, Daniel a însemnat tema pe carte. …………………………...
Trebuie să mai așteptați puțin pentru că  tocănița se face în zece minute. …………………….
El se face veterinar pentru că vrea iubește anumalele. …………………………………………
Aceast participant la concurs pare inteligent. ………………………………………………….
Pare că vremea va fi mohorâtă în următoarele zile. ……………………………………………

10.Stabilește funcția sintactică a verbelor la moduri nepredicative:

Muncind, am învățat ce este viața. …………………………………………………………….
A învăța înseamnă reușită. …………………………………………………………………….
Acțiunea de a scrie este cea mai placută. ……………………………………………………...
Iubirea înseamnă a te sacrifica permanent. ……………………………………………………

11. Alcătuiește enunțuri în care verbele date să respecte cerințele:

a) A cânta – indicativ, perfect simplu, persoana a II-a, singular:
………………………………………………………………………………………………....
b)A fi – condițional-optativ, perfect compus, persoana I plural:

78
………………………………………………………………………………………………….
c)A tuna – gerunziu, subiect:
………………………………………………………………………………………………….
d) A citi: imperativ, forma negativa, plural:
…………………………………………………………………………………………………
e)A călători: infinitive, atribut:
………………………………………………………………………………………………….

I.3.7. Adverbul

Adverbul este partea de vorbire neflexibilă care arată caracteristici ale unei acțiuni sau pe
cele ale unei stări. Întrucât acțiunea este exprimată prin verb, adverbul va indica însușirile
acestuia.
Acesta determină sensul unui verb, al unui adjectiv (ex. aproape încheiat) sau pe cel al unui
alt adverb (ex. prea devreme). Orice verb și adjectiv pot fi însoțite de un adverb.

Clasificarea adverbelor
1. După formă:
 Adverbe simple
Exemple: așa, altfel, aici, acolo, bine, rău
 Adverbe compuse
Exemple: după-amiază, azi dimineață, astă-iarnă

 După înțeles:
 Adverbe de loc – indică poziția, direcția și distanța.
Exemple: undeva, sus, acolo, aici, departe, aproape, unde, împrejur, înainte
 Adverbe de timp – indică timpul petrecerii acțiunii.
Exemple: târziu, devreme, ieri, astăzi, acum, atunci, odată
 Adverbe de mod – indică modul desfășurării acțiunii.
Exemple: așa, altfel, mișelește, astfel, nicicum, degrabă, târâș, alene, cum, bine, românește.

 După criteriul sintactic:

 Adverbe regente (predicative) cu funcție sintactică de predicat verbal în prepoziție.
Exemple: desigur, pesemne, poate
 Adverbe relative în frază, când introduc propoziții subordonate, în care îndeplinesc
funcții sintactice.
Exemple: unde, când, cum și compusele lor: oriunde, oricând, oricum.

Gradele de comparație ale adverbelor

Gradele de comparație ale adverbului reprezintă formele luate de către acesta pentru a
exprima nivelele trăsăturilor sau a contextului în care se petrece o acțiune. Nu toate adverbele

79
suportă grade de comparație, însă cele care o fac sunt, de obicei, cele mai multe adverbe de mod,
precum și câteva dintre cele de timp și de loc.
Pentru adverbe există următoarele grade de comparație:
1. Pozitiv
Bătrânul merge încet. (adverb de mod)
2. Comparativ
a. Comparativ de superioritate
Bătrânul merge mai încet decât de obicei.
b. Comparativ de inferioritate
Bătrânul merge mai puțin încet decât de obicei.
c. Comparativ de egalitate
Bătrânul merge la fel de încet ca de obicei.
3. Superlativ
a. Superlativ relativ
Bătrânul merge cel mai încet posibil.
b. Superlativ absolut
Bătrânul merge foarte încet.

Funcțiile sintactice ale adverbelor

Adverbele pot avea următoarele funcții sintactice:
a. Atribut
Cartea de acolo este a colegului meu.
b. Nume predicativ
Este rău să refuzi un om nevoiaș.
c. Circumstanțial de loc
Eu voi merge altundeva.
d. Circumstanțial de mod
Șarpele se deplasează repede.
e. Circumstanțial de timp
Ajung acasă poimâine.

Locuțiunile adverbiale

Grupurile de două sau mai multe cuvinte care îndeplinesc rolul unui adverb se numesc
locuțiuni adverbial.
Locuțiunile adverbiale sunt formate din:
a) substantiv, pronume sau adverb repetat cu una sau cu două prepoziții: zi de zi, din
vreme în vreme, rând pe rând, din ce în ce, din când în când.
b) substantiv, adjectiv substantival, participiu (de obicei
negativ), numeral sau adverb cu una sau mai multe prepoziții: de dimineață, de voie, de nevoie,
în grabă, în tăcere, din nou, pe de rost, pe nepusă masa, de-a pururea, pe neașteptate, pe
negândite, încetul cu încetul, cu una cu două, etc.
c) din părți de vorbire de același fel: calea-valea, harcea-parcea, vrând-nevrând, târâș-
grăpiș, hodoronc-tronc, ici-colo, etc.
Se scriu cu cratimă:

80
 o locuțiuni adverbiale al căror prim termen de compunere sunt
propozițiile întru sau dintru. Aceste propoziții, au pierdut u înaintea unui cuvânt care
începe cu o vocală: într-acolo, într-adins, într-adevar, dintr-adins, dintr-acolo.
o locuțiunile adverbiale formate din prepoziția după sau din adjectivul demonstrativ astă și
un substantiv cu sens temporal: după amiază, astă-vară, astă-seara, etc.
o marea majoritate a locuțiunilor adverbiale formate prin unirea a două părți de vorbire
identice: substantive, a unui substantiv cu un adverb, a două verbe, a două adverbe sau a
două interjecții: calea-valea, val-vârtej, vrând-nevrând, harcea-parcea, târâș-grăpiș,
hodoronc-tronc.

Adverbul – Aplicații

1.Grupează adverbele  acolo, acum, aşa, aici, altfel, nicicând, deasupra, îndată,

oricum , unde, astăzi, târziu, niciodată:
adverbe de timp adverbe de mod adverbe de loc adverbe simple adverbe compuse
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………
 

2.Precizează valoarea morfologică și funcția sintactică a cuvintelor subliniate:

Iarna îi place să patineze.
………………………………………………………………………………………………………
M-a privit lung.
………………………………………………………………………………………..………….…
Avea un chip frumos.
………………………………………………………………………………………………………
Iarna este geroasă.
………………………………………………………………………………………………………
Glasul ei blând m-a emoționat.
………………………………………………………………………………………………………
Vorbește frumos despre prietena sa.
………………………………………………………………………………………………………
A parcurs un drum lung.
………………………………………………………………………………………………………
I-a vorbit blând.
………………………………………………………………………………………………………

3.Alege forma corectă:

81
a. Au participat destul/ destui de mulți la concurs.
b. În place să cumpere cadouri pentru nou-născuți/ noi-născuți.
c. Și-a făcut planuri ușoare/ ușor de realizat.
d. Maria învață cel/ cea mai bine.
e. Obișnuiește să lase ferestrele largi/ larg deschise.

82
4.Precizaţi valorile morfologice ale cuvântului înainte din enunţurile :
a. Înainte gaseai mai uşor un loc de muncă. ………………………………………………
b. Mergem înainte, orice ar fi. …………………………………………………………….
c. Înaintea mesei am aflat vestea. …………………………………………………………
d. Înaintea mea mergea el. ………………………………………………………………..
e. Înainte! …………………………………………………………………………………
f. Magazinul este înainte de şcoală. ………………………………………………………
g. Înainte de prânz vom face lecţiile. ……………………………………………………...

5.Puneţi în evidenţă valorile morfologice ale lui ce din enunţurile :

a. Au stat ce au stat şi au plecat. …………………………………………………………
b. Ce mult te-ai schimbat ! ………………………………………………………………
c. Se poartă din ce în ce mai urât. ……………………………………………………….
d. Are în expresia feţei un ce care îmi place. ……………………………………………
e. Ce carte citeşti ? ………………………………………………………………………
f. Pentru ce să mai vii ? …………………………………………………………………
g. Nu mi-a spus ce a făcut. ………………………………………………………………
h. Recomandă-mi ce carte să citesc. …………………………………………………….

I.3.8. Prepoziția

Prepoziția este partea de vorbire neflexibilă, fără autonomie sintactică.

Prepoziția servește ca mijloc de exprimare a unei relații de subordonare în planul

propoziției între atribut și regentul său, între complement și regentul său.
Exemplu: “O adevărată ploaie de stele venea din cer.”
1. ploaie - substantiv determinat
2. de stele - atribut
3. venea - verb determinat
4. din cer – complement

Clasificarea prepozițiilor

A. După structură prepozițiile pot fi:

 simple: a, de, la, cu, peste, lângă, sub, către, prin, contra, etc.
 compuse: de la, până la, de către, de peste, fără de, pe la, de pe, de lângă, dinspre,
înspre,  etc.

B. După regimul cauzal:

 prepoziții cu acuzativul: cu, în, spre, către, ca, pentru, din, de la, pe lângă, de sub,
etc.
 prepoziții cu genitivul: contra, împotriva, asupra, înaintea, deasupra, etc.
 prepoziții cu dativul: grație, datorită, mulțumită, contrar, conform, potrivit,
aidoma, etc.

Unele propoziții sunt provenite din adverbe folosite cu formă articulată sau nearticulată:
înaintea - înainte (adverb);
împrejurul - împrejur (adverb)

83
Pornesc tuspatru înainte. (adverb de loc)
El își opri calul înaintea casei. (prepoziție cu cazul genitiv)
Când au formă articulată prepozițiile se construiesc cu substantive sau pronume la genitiv:
Exemple: Împrejurul grădinii ei au așezat gardul.
Împotriva lui  au fost mulți colegi.
Când au formă nearticulată, ele se construiesc cu pronume personale neaccentuate, la
dativ:
Exemple: “Astfel zise lin pădurea
Bolți asupra-mi clătinând ...” ( M. Eminescu)

Locuțiuni prepoziționale

Relația dintre atribut sau complement și cuvintele determinate se face și prin locuțiuni
prepoziționale (grupuri de cuvinte care prezintă unitate de sens și îndeplinesc rolul unei
prepoziții)
Locuțiunile prepoziționale sunt formate dintr-una sau două prepoziții și o altă parte de
vorbire:
 substantiv articulat sau nearticulat: în urma, din pricina, în fața, în spatele, față de,
în loc de, etc.
 adverb articulat sau nearticulat: pe dinaintea, alături de, aproape de, afară de, în
afară, etc.
Locuțiunile prepoziționale în structura cărora se află un substantiv sau un adverb
articulat se construiesc cu substantive și pronume în genitiv: în fața blocului, în afara
grădinii, în urma ei, etc.

ATENȚIE!

Uneori preopziția și locuțiunile prepoziționale pot fi confundate cu adverbele sau

locuțiunile adverbiale. În realitate, diferențele sunt vizibile, diferența formală (prepozițiile și
locuțiunile prepoziționale, de obicei sunt articulate, adverbele și locuțiunile adverbiale
sunt nearticulate).

Să se compare:

Ei merg înainte. (adverb)
Ei merg înaintea lui. (prepoziție)
Noi ne-am așezat în față. (locuțiune adverbială)
Noi ne-am așezat în fața casei. (locuțiune prepozițională)

Există desigur, și o diferență funcțională: adverbele au funcție sintactică, prepozițiile și

locuțiunile prepoziționale nu au funcție sintactică, ci exprimă o relație de subordonare.
Dintre locuțiunile prepoziționale cu o structură diferită sau mai complexă pot fi
adăugate: de-a lungul, de-a latul, în raport cu, o dată cu, referitor la, privitor la sau chiar în
ceea ce privește. Multe dintre locuțiunile prepoziționale cunoscute se pot construi cu
pronume personal în cazul dativ (la formă neaccentuată și cu valoare posesivă):
Exemple:

84
Și-a aruncat privirea asupra-mi.
S-au așezat în juru-ți.
În fața-i stătea o elevă.

Prepoziția – Aplicații

1.Recompune proverbele cu ajutorul cuvintelor date.

 Lauda…. sine, nu miroase- ….. bine.

 Ce naşte ……. pisică, şoareci mănâncă.
 Corb …..corb nu scoate ochii.
 Fiecare ……sine, făcător ……pâine.
 Cine sapă groapa altuia, cade singur …..ea.
 Nu da vrabia ….. mână, ….cioara ………..gard.

2.Precizează felul prepoziţiilor identificate în exerciţiul anterior.

......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................

3.Alcătuieşte enunţuri în care să introduci următoarele structuri: c-un, c-o, cu-a,

dup-a, printr-o, într-acest, dintr-însul, la, l-a.
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................

4.Indică funcţiile sintactice şi cazurile cuvintelor precedate de prepoziţiile/locuţiunile

prepoziţionale subliniate în enunţurile de mai jos:
 De pe dealuri şi din vii recolta a fost culeasă. ………………………………….………
 Cartea de pe masa din colţ era prăfuită. ………………………………………….…….
 După omături mari, primăvara vine mai repede. ……………………………………….
 Filmul este de desene animate. …………………………………………………………
 Făt-Frumos din poveste creşte miraculous. …………………………………………….
 El este în poveşti de sute de ani. ………………………………………………………..
 Zidul părea de neclintit. ………………………………………….……………………..
 Deasupra satului pluteau nori întunecaţi. ………………………….…………………..
 În jurul bunicilor, seara, se strâng nepoţii. ……………………………………………..

85
 I.3.9. Conjuncția

Conjuncția este partea de vorbire neflexibilă, lipsită de autonomie sintactică și

semantică, care realizează legătura între unități sintactice aflate în relații de coordonare sau
subordonare.

Clasificarea conjuncțiilor

Conjuncțiile, după structură, pot fi:

 simple: și, dar, iar, că, să, ci, fie, sau, ori, etc.
 compuse: ci și, ca să, încât să, etc.

După criterul sintactic, al raporturilor pe care le realizează, conjuncțiile sunt:

A. Conjuncțiile coordonatoare  realizează, de regulă, joncțiunea între unități sintactice
aflate pe același plan (părți de propoziție sau propoziții de același fel):
 copulative:  și, nici;
 disjunctive: ori, sau, fie;
 adversative: ci, dar, iar, însă, ba;
 conclusive: deci, așadar.

Exemple: Bunicuța era o ființa mititică și blândă. (leagă două atribute)

Cerul era înalt și albastru. (leagă două nume predicative)

”Nu-mi trebuie flamuri, 1/

Nu voi siciur bogat, 2/
Ci-mi împletiți un pat 3/
Din tinere ramuri. 4/” ( M. Eminescu) (propoziții principale în raport de
coordonare adversivă)

“Soarele răsare 1/ sau apune pe Rarău, 2/ norii se adună 3/ sau se împrăștie de pe Rarău
4/ ... turmele urcă 5/ sau coboară de pe Rarău ... 6/” (Geo Bogza)
Conjuncția sau realizează, în exemplu de mai sus, un raport de coordonare disjunctivă
între propoziții de același fel (propoziții principale).

B. Conjuncțiile subordonatoare realizează joncțiunea între unitați sintactice aflate în

planuri diferite, exprimând relații de subordonare a unor propoziții față de un termen
regent: că, să, dacă, de, fiindcă, deoarece, încât, ca să, fără să, deși, etc.

Conjuncția să are un dublu rol:

 marcă a modului conjunctiv
 element de relație între două propoziții.
Exemplu:
“E nevoie 1/ să mai spunem 2/ că toți și-au purces pipele 3/ deoarece nu se știa 4/ dacă
fumează 5/ ori nu 6/ ...” (M. Sadoveanu)
Propoziția 6 (SB) de mai sus are predicatul verbal incomplet, este prezent doar adverbul
de negație, verbul fiind subînțeles (fumează).

86
 Locuțiunile conjuncționale

Relația dintre două propoziții se poate face și prin locuțiuni conjuncționale (grupuri

de două sau mai multe cuvinte care împreună au rol de conjuncție).

În componența unei locuțiuni conjuncționale se alfă totdeauna o conjuncție sau altă

parte de vorbire cu rol de conjuncție (pronume relativ sau adverb relativ). Mai frecvente sunt
următoarele: îndată ce, până ce, după ce, pentru ca să, fără să, până să, cu toate că, măcar
că, chiar dacă, pentru că, așa încât, din cauza că, în timp ce, în vreme ce, ori de câte ori, în
loc să, ca și când, ca și cum, de parcă, etc.
Locuțiunile conjuncționale subordonatoare realizează joncțiunea între unități sintactice
aflate în planuri diferite, adică exprimă relații de subordonare a unor propoziții față de un
termen regent.

Exemplu: “Dar eu nu te mai țin minte, 1/ măcar că   nu-i așa demult de atunci 2/ ” (M.
Sadoveanu)

Conjuncțiile, respectiv locuțiunile conjuncționale nu trebuie să se confunde cu

prepozițiile (locuțiunile adverbiale).
Valoarea morfologică este dată, pentru fiecare dintre aceste părți de vorbire, de contextul
în care se află, de raporturile pe care le stabilesc.

Exemple:
Din cauza  ploii a ajuns târziu. (locuțiune prepozițională, raport de subordonare în
propoziție, leagă complementul de verbul determinat)
Din cauză că a plouat, 1/ a ajuns târziu. 2/ (locuțiune conjuncțională, raport de
subordonare în frază, leagă propoziția subordonată nr. 1 de regenta ei)
Am adus flori și cadouri pentru fiecare. (conjuncție coordonată copulativă, raport de
coordonare în propoziție, leagă două complemente)
Pe mine m-a și  amuzat. (adverb, cu sensul de “imediat”, “deja”)
Înainte de  plecarea ta am dat telefon. (locuțiune prepozițională, raport de subordonare în
propoziție)
Înainte să pleci am dat telefon. (locuțiune conjuncțională, raport de subordonare în frază)

Locuțiunile conjuncționale nu trebuie confundate cu cele adverbiale, mai ales când se află
în corelație.
Astfel, într-o frază de felul: De câte ori te aud, 1/ de atâtea ori  mă bucur. 2/ - prima
locuțiune este conjuncțională și introduce o propoziție subordonată circumstanțială de timp,
iar a doua (de atâtea ori) este locuțiune adverbială și îndeplinește funcția sintactică de
complement circumstanțial de timp pe lângă verbul mă bucur.
Locuțiunile conjuncționale sunt grupuri sintactice nesudate, care au acelaș rol ca și
conjuncțiile simple și compuse.

Conjuncția – Aplicații

1. Alege din lista de mai jos conjuncțiile subordonatoare și coordonatoare

(copulative, adversative, disjunctive, conclusive), apoi alcătuiți enunțuri cu

87
 acestea: dar, și, nici, iar, însă, ci, deci, așadar, sau. Înaintea căror conjuncții se
pune întotdeauna virgulă?
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................

2. Înlocuiește locuțiunile conjuncționale subliniate cu câte o conjuncție potrivită:

El era răcit,prin urmare nu a putut merge la bazin.
……………………………………………………………………………………………….
Am fost hotărât să particip la acea petrecere, numai că a intervenit ceva în ultimul moment.
………………………………………………………………………………………………..
Privea în toate părțile ca și cum ar fi fost urmărit de cineva.
………………………………………………………………………………………………..

3. Se dă textul:
,,Codrul  clocoti de zgomot și de arme și de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;
Călăreții umplu câmpul și roiesc după un semn
Și în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn.’’(M.Eminescu, Scrisoarea III)
a)identifică conjuncțiile
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
b)clasifică conjuncțiile după raporturile pe care le stabilesc în propoziție sau în frază
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
c)alcătuiește un enunț în care cuvântul de, folosit în text ca prepoziție, să aibă valoare de
conjuncție
………………………………………………………………………………………………….

4. Subliniază conjuncţiile din enunţurile date şi precizează părţile de propoziţie pe care le

leagă.
Model: Ana şi Andrei învaţă. subiect – subiect
a. Ea este cuminte şi scultătoare. ......................................................................................................
b. Vremea a fost rece şi umedă. .......................................................................................................
c. Ei vor pleca la munte sau la mare. ….............................................................................................
d. Văd dealurile împădurite şi verzi din depărtare. ...........................................................................
e. Ieri sau alaltăieri s-au certat. …......................................................................................................
f. Matei este un coleg bun, dar visător. ..............................................................................................
g. Elena scrie citeţ, dar dezordonat. ..................................................................................................
h. N-am discutat nici despre el, nici despre tine. ...............................................................................
i. Unul scrie, iar altul citeşte. . ...........................................................................................................

5. Arată valoarea morfologică a cuvintelor subliniate din enunţurile:

88
Noi vom pleca, iar voi îi veţi aştepta pe ceilalţi. …………………………………………………
Deşi a fost atent iar a greşit. ……………………………………………………………………...
Nici Ileana, nici Marius nu a ştiut nimic despre această întâmplare. …………………………….
Nu a mâncat nici piersicile. ………………………………………………………………………
Anca şi Sorina au făcut cele mai frumoase desene. ………………………………………………
Atâta lucru ştia şi el! ………………………………………………………………………………
Nu-şi aminteşte nimic. ……………………………………………………………………………

I.3.10. Interjecția

Interjecția este partea de vorbire neflexibilă care exprimă: un sentiment, un ordin, un

îndemn sau o modalitate de adresare. De asemenea, interjecțiile pot imita sunete existente în
natură: mieunatul pisicilor, ropotul ploii și alte astfel de sunete. Aceste interjecții, care imită
cu aproximație sunete sau zgomote din natură se numesc onomatopee.

Exemple de interjecții:
 stări fizice și psihice: bravo!, uf!, vai!, ah!, oh!;
 imită sunete sau zgomote din natură: poc!, scârț!, chiau!, miau!, fâș!;
 un îndemn: hai!, cea!, marș!, zât!;
 o adresare: hei!, măi!, bre!, iacă!, iată!, uite!.

Clasificarea interjecțiilor
După structură, interjecțiile se clasifică în:
 interjecții simple: ah!, zău!, vai!, of!, miau!, bum!, oh!.
 interjecții compuse: tic-tac!, șontâc-șontâc!, lipa-lipa!, hei-rup!, cioca-boca!,
hodoronc-tronc!.

Funcțiile sintactice ale interjecțiilor

De obicei, interjecțiile sunt părți de vorbire lipsite de funcție sintactică. Există, cu toate
acestea, câteva instanțe în care o interjecția poate îndeplini anumite funcții sintactice, după
cum urmează:
 subiect: “De-abia se mai aude de departe: cioc-cioc-cioc!” (E. Gârleanu)
 predicat verbal: “Hai și noi la craiul, dragă!” (M. Eminescu)
 nume predicativ: E vai de el!
 atribut: Halal  om!
 complement direct: “De câte ori auzeau  „jart”, auzeau și „aoleo”!” (B. Șt.
Delavrancea)
 circumstanțial de mod: “Coțofenele s-au abătut pe vârfurile copacilor, strigându-
se:  caracara-ca caracara-ca! ” (M. Sadoveanu)
Observații cu privire la ortografia și punctuația interjecției
După interjecție se pune semnul exclamării sau virgulă, marcând astfel intonația
specifică (exclamativă).
O interjecție căreia îi urmează un verb la modul imperativ sau conjunctiv nu se desparte
de acesta prin nici un semn de punctuație (interjecția „ia”).

89
 Exemplu: Ia te uită ce frumos se vede marea!

Interjecția - Aplicații

1.Scrie verbe derivate de la următoarele interjecţii:

Poc! .....................................
Of!................................................
Piu! .............................................
Vâj!...............................................
Cirip! ...........................................
Mâr!...............................................
Sfor!..............................................
Mor!..............................................

2. În propoziţia Iată un cadou!, interjecţia are funcţia sintactică de:

a) predicat verbal;
b) nume predicativ;
c) circumstanţial de mod.

3.Subliniați interjecțiile din enunțurile următoare și clasificați-le după sens și structură,

completând tabelul de mai jos:

Ah, ce cald e !
Au, mă doare!
„Măi Ursane, acolo e de noi!”
„Hi căluţii tatei, să ne întoarcem cât mai degrabă acasă.”
„…au auzit desluşit glasul mamei lor chemându-i din capul miriştii: Pitpalac! Pitpalac!”
„Pupăza zbârr! pe-o dugheană.”
„Atunci domnul Popescu trosc-pleosc! două palme peste faţă.”
Pentru Dumnezeu, de ce nu mi-ai spus?
„Vai şi-amar de cel sărman, că nu e nimeni să-l creadă.”

DUPĂ STRUCTURĂ DUPĂ SENS

compuse Locuţiuni Stări manifestări zgomote din
simple interjecționale sufleteşti, ale voinţei, natură, sunete ale
senzaţii adresare necuvântătoarelor

90
4.Din următorul șir de interjecții, subliniați doar interjecțiile onomatopee.
Măi, cip-cirip!, vai!, bâzz!, uf!, ah!, văleu!, cra-cra!, ham-ham!
5. Precizați funcțiile sintactice ale interjecțiilor din enunțurile următoare:
Bătrânul mergea pâş, pâş. ………………………………………………………………………
E vai de animalele pădurii! ……………………………………………………………………
„La a patra măsură, şeful striga chemarea: hăp-ha!” ……………………………………...……
Hai cu mine! ……………………………………………………………………………………
Se aude buf! …………………………………………………………………………………….
Tu auzi hăi, hăi și nu vezi pe nimeni. ………………………………………………………….

91
 PARTEA A II-A

Formarea și dezvoltarea competenței de lectură

Noile realităţi şi perspective sociale, economice, culturale au determinat necesitatea
formulării finalităţilor educaţiei din perspectiva nevoilor reale de formare a personalităţii celui
educat.
Competenţa fundamentală a educaţiei lingvistice şi literar-artistice este comunicarea, iar
îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor şi formarea unui vocabular bogat şi nuanţat sunt priorităţile
oricărui dascăl. Comunicarea în limba maternă este abilitatea de a exprima şi de a interpreta
concepte, gânduri, sentimente, fapte şi opinii, atât în formă scrisă, cât şi orală (ascultare, vorbire,
citire şi scriere), şi de a interacţiona lingvistic adecvat şi creativ, în diverse contexte sociale şi
culturale: în educaţie şi formare, la muncă, acasă şi în timpul liber.
Exercițiile incluse în testele care urmează au ca scop dezvoltarea cunoştinţelor,
capacităţilor, deprinderilor şi atitudinilor dobândite de elevi prin învăţare având conţinuturile
adaptate vârstei elevului şi nivelului cognitiv al acestuia, în vederea rezolvării unor probleme de
comunicare cu care acesta se poate confrunta în viaţa reală.
Între activitățile, procesele și necesitățile de învățare școlară, lectura ocupă locul central
ca activitate intelectuală, dar și spirituală, de formare-dezvoltare a personalității, de aceea
competența de lectură este considerată atât o condiție a reușitei elevului în școală, cât și un
mijloc de acces la cunoașterea generală și specializată. De aici importanța actului lecturii școlare
în paradigma generală a învățării și necesitatea formării și dezvoltării competenței de lectură pe
tot parcursul întregii sale vieți.
Lectura este una dintre activitățile cheie în învățământul gimnazial, iar dezvoltarea
competenței de lectură poate fi o adevărată provocare pentru profesori. Pentru a deveni cititori
competenți, copiii au nevoie nu doar de o varietate de texte atractive care să-i determine să
citească cu bucurie în cât mai mult ocazii, ci și de asimilarea, integrarea în lectură a unor strategii
de abordare, de înțelegere a textelor, dar și de monitorizare a propriului comportament.  În
instanţa şcolară, lectura apare ca o activitate intelectuală de bază a elevului, desfăşurată în cadrul
tuturor disciplinelor şcolare, dar formarea competenţei de lectură devine prioritară în cadrul
disciplinelor cuprinse în aria curriculară „Limbă şi comunicare” înscriindu-se într-un proces
educaţional flexibil şi dinamic, implicând activităţi de înţelegere şi receptare, decodare şi
interpretare, transformare şi producere de noi sensuri şi valori. Finalităţile de bază ale acestui
proces de lectură îl formează un spectru larg de competenţe specifice: de înţelegere şi receptare,
de decodare şi interpretare, de comunicare orală şi scrisă .
Comprehensiunea unui text literar/nonliterar poate fi dezvoltată prin strategii care vizează:
 conexiunea dintre cititor și text;
 strategiile de decodare a textului;
 strategiile de monitorizare a comprehensiunii și de remediere.
În noile programe de limba română, procesul de lectură-comprehensiune este definit în patru
etape:
I. Extragerea de informații dintr-un mesaj scris;
II. Realizarea de inferențe/ deducții simple referitoare la spațiu, timp, cauză-efect, probleme-
soluții;

92
 III. Interpretarea și integrarea ideilor;
IV. Evaluarea critică a conținutului și a formei textului. 

TESTUL 1
Citește cu atenție textul și apoi rezolvă cerințele care urmează după acesta.
Anina avea zece ani, și chiar și pe jumătate adormită, reuşea să găsească drumul din camera
ei până la baie. Uşa de la camera ei era de obicei uşor crăpată, iar becul de veghe din hol făcea
atâta lumină cât să ajungă până la baie, trecând pe lângă  măsuța de telefon.
Într-o noapte, în timp ce trecea pe lângă măsuța de telefon către baie, Anina auzi ceva care
suna ca un sâsâit încet. Dar, fiind pe jumătate adormită, nu acordă prea multă atenţie acestuia.
Oricum, se auzea destul de departe. Nu iși dădu seama de unde vine, până când nu se întoarse
către camera sa. Sub măsuța de telefon se găsea un vraf de ziare și reviste vechi și acest vraf
începu să se mişte. De acolo se auzea zgomotul. Dintr-o data, vraful începu să se răstoarne – în
dreapta, în stânga, în față și în spate – până când, ziarele și revistele se împrăștiară peste tot pe
podea.
Anina nu îşi putea crede ochilor în timp ce privea un crocodil  mârâind şi răsuflând cu
zgomot, ieşind de sub măsuța de telefon. Anina îngheţa pe loc. Cu ochii mari cât cepele, ea
privea cum crocodilul se târa afară cu totul dintre ziare, şi încetişor se uita de jur împrejurul
apartamentului. Părea de-abia ieşit din apă, pentru că întreg corpul şiroia. Peste tot pe unde călca
crocodilul, rămâneau urme ude pe covor.
Crocodilul îşi mişca capul înainte şi înapoi, scoţând un puternic sâsâit. Anina înghiţi cu
greutate, privind la botul crocodilului cu şirul său de dinţi îngrozitor de lung. El îşi unduia coada
încet, înainte şi înapoi. Anina citise despre aceasta în ,,Revista despre animale” – cum loveşte
crocodilul puternic apa cu coada sa, pentru a alunga sau pentru a-şi ataca duşmanii.
Privirea îi căzu pe ultimul număr al „Revistei despre animale”, care căzuse din vraf şi
zăcea la picioarele ei. Avu un alt şoc. Pe coperta revistei se aflase poza unui crocodil mare, pe
malul unui râu. Acum, malul râului era gol! Anina se aplecă şi ridică revista. În acel moment,
crocodilul lovi cu coada atât de tare, încât trânti vaza cea mare cu floarea soarelui pe podea, iar
florile de floarea soarelui se imprăştiara peste tot. Dintr-o săritură rapidă, Anina ajunse în
dormitorul ei. Ea închise uşa trântind-o, apucă patul şi îl împinse pentru a bloca uşa. Ridicase o
baricadă care o putea apăra de crocodil.
Răsuflă uşurată. Dar, apoi ezită. Dacă animalului îi era pur şi simplu foame?  Oare, pentru
a goni crocodilul, nu trebuia să îi oferi ceva de mâncare? Anina se uită din nou la revista despre
animale. Dacă un crocodil putea să se târască afară dintr-o fotografie, poate că şi alte animale
puteau să o facă. Anina răsfoi grăbită revista şi se opri la un stol de păsări flamingo aflate într-o
mlaştină din junglă. Exact ce îmi trebuie, gândi ea. Acestea arată ca un tort pentru crocodili.
Deodată, se auzi un trosnet puternic şi vârful cozii  crocodilului intră prin uşa spartă. Rapid,
Anina ridică poza cu păsările flamingo în dreptul găurii din uşă, şi strigă cât putu de tare, ,,Ieşiţi
din mlaştină! Uş! Uş!” Apoi, aruncă revista prin gaura, in hol, bătu din  palme, zbieră şi țipă.
Cu greu putu să creadă ceea ce se întâmplă în continuare. Întreg holul se umplu deodată cu
păsări flamingo care scoteau sunete ascuţite și își fâlfâiau aripile larg deschise, alergând peste tot
de jur imprejur pe picioarele lor lungi si slăbănoage. Anina văzu o pasăre cu o floare a soarelui în
cioc și o alta, apucând pălăria mamei ei din cuier. De asemenea, văzu o pasăre flamingo

93
dispărând in gura crocodilului. Din două mușcături rapide, el înghiţea pasărea flamingo și
acesteia îi urmă repede alta, cea cu floarea soarelui în cioc.
După două porţii de păsări flamingo, crocodilul părea să se fi săturat și se aşezase
mulţumit in mijlocul holului. După ce acesta își închise ochii și nu mai mișcă deloc, Anina
deschise încet uşa si se strecură prin ea, în hol. Ea aşeza coperta goală a revistei în fața nasului
crocodilului.  ,,Te rog”, şopti ea, ,,te rog, pleacă înapoi acasă”. Ea se strecură înapoi în dormitor
și privi prin gaura din ușă. Văzu crocodilul înapoi pe coperta revistei.
Acum, ea merse cu grijă in sufragerie, unde păsările flamingo erau înghesuite in jurul
canapelei sau stăteau în picioare, pe televizor. Anina deschise revista la pagina cu poza goală.
,,Vă mulţumesc”, spuse ea, ,,vă mulţumesc foarte mult. Acum puteai merge înapoi la mlaştina
voastră”.
Dimineaţa, i-a fost foarte greu să explice părintilor pata udă, uriașă, de pe podea si uşa
distrusă. Ei nu au fost convinşi in legătură cu crocodilul, chiar dacă pălăria mamei ei nu putea fi
găsită nicăieri.

(Franz Hohler, O noapte de necrezut, adaptare)

Citește cu atenție textul și răspunde la următoarele cerințe:

1. Care a fost primul semn că se întâmpla ceva neobişnuit?

a. Un vraf de ziare a început să se mişte.
b. Anina a văzut coperta revistei.
c. Uşa de la camera ei era distrusă.
d. Anina a auzit un sâsâit.

2. De unde a venit crocodilul?

a. din baie
b. de pe coperta unei reviste
c. de sub pat
d. dintr-un râu din apropiere

3.  Care cuvinte ne spun că Anina era speriată?

a. ,,Îngheță pe loc”
b. „nu își putea crede ochilor”
c. „răsuflă ușurată”
d. „suna ca un sâsâit încet”

4. De ce credea Anina că crocodilul urma să atace?

a. El isi arăta şirul lung de dinţi.
b. El scoase un puternic sâsâit.
c. El începu să mârâie si să răsufle cu zgomot.
d. El își unduia coada înainte și înapoi.

5. Aranjează propoziţiile următoare în ordinea în care s-au petrecut intâmplările din

povestire, apoi notează litera corespunzătoare.
a. Anina a văzut crocodilul.

94
 b. Crocodilul a mâncat două păsări flamingo.
c. Anina a încercat să le explice părinților de ce era distrusă uşa.
d. Anina a început să meargă către baie.
e. Anina fugi către ăeșire și trânti ușa.

1 2 3 4 5

6.  De ce a chemat Anina păsările flamingo? 

………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
…………………………

7. Cum s-a spart ușa?

a. Coada crocodilului a intrat prin ea.
b. Vaza mare s-a trântit peste ea.
c. Ciocul ascuţit al păsării flamingo a crăpat-o.
d. Patul s-a izbit de ea.

8. Cum i-a fost revista de folos Aninei? Scrie două moduri.

1. ………………………………………………………………………………………………
2. ………………………………………………………………………………………………

9. La finalul povestirii, cum se simţea Anina față de păsările flamingo?

a. vinovată
b. precaută
c. recunoscătoare
d. enervată

10. Numeşte un lucru pe care Anina l-a explicat cu dificultate părinților ei.

………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

11.  Ai aflat cum era Anina, din lucrurile pe care le-a făcut.  Descrie cum era Anina și
oferă două exemple din ceea ce a făcut,  care să demonstreze aceasta.

………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

12.  Autorul nu ne spune dacă a fost doar un vis. Găsește o dovadă care să arate că s-ar
putea să fi fost un vis.

95
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

13.   Găsește o dovadă care să arate că s-ar putea să nu fi fost un vis.

………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

TESTUL 2

Citeşte cu atenţie textele care urmează, apoi rezolvă cerințele:

A.Din staţiunea Durău, din faţa sediului Direcţiei de Administrare a Parcului Naţional
Ceahlău, traversăm pe un podeţ Pârâul Nicanului şi urcăm în mai puţin de 10 minute piciorul ce
străjuieşte pe stânga pârâul până ajungem în DJ 155F.
După ce traversăm drumul intrăm din nou în pădure şi urcăm mai întâi în pantă uşoară apoi
din ce în ce în Poiana Viezuri, la 1189 m altitudine. Din stânga ajunge şi traseul de legătură
dintre Cabana Fântânele şi Poiana Viezuri, marcat cu triunghi galben. Traseul către Duruitoarea
se îndreaptă către sud-vest, traversând mai întâi câteva luminişuri. Apoi continuă prin pădurea
răcoroasă, poteca fiind mărginită pe stânga de blocurile de stâncă desprinse din abrupturile de
piatră ale vârfului Toaca şi Pietrei Ciobanului. Traversează câteva pâraie, ultimul obstacol fiind
Râpa Pârâului după care coboară lin către Pârâul Rupturi, al cărui curs este întrerupt de una
dintre bijuteriile Ceahlăului – Cascada Duruitoarea. Situată la 1218 m altitudine, este formată din
două trepte despărţite de un prag săpat în stâncă. Cascada are 25 m, iar zgomotul ei se aude din
depărtare ca un „duruit”, de unde şi numele dat de localnici.
Lângă cascadă a fost amenajat un loc cu măsuţe şi băncuţe pentru un binemeritat popas.
Este nevoie, pentru că am ajuns aproape de jumătatea drumului, iar urcuşul ce ne aşteaptă în faţă
nu este tocmai uşor.
Plecând mai departe de la cascadă, mai întâi urci anevoie, apoi panta pare a se domoli
puţin. Este numai o părere, pentru că, până sus, pe platou, urcuşul este continuu, depărtându-se
mai întâi de pârâu spre stânga, până la Poiana Scăiuş (1400 m), după care traversează partea
superioară a abruptului Râpei Ariniş şi ajunge în Poiana Ariniş (1651 m). Suntem aproape de
limita superioară a pădurii care, după ce urcăm puţin, face locul jnepenişului şi apoi pajiştii
alpine. (Fragment preluat de pe site-ul http://www.ceahlaupark.ro/portfolio-items/traseul-nr-5/)

96
 B. N-aş putea, în adevăr, spune cu câte picioare eram deasupra nourilor; dar, de-aş fi întins
mâna, aş fi prins stelele! Şi cu toate acestea, Hălăuca se uita la mine de sus în jos. Eram de mult
în împărăţia muşchiului şi colinele, ce mai aveam încă de urcat, se cufundau într-o geană de
verdeaţă şi azur pe adâncul cerurilor. Dincolo de această geană a ochiului lui Dumnezeu,
închipuirea mea nu mai găsea niciun punct de reazem; necunoscutul mă sorbea în imensitatea sa;
poate că paşii mei îndrăzneţi călcau acum pe răscrucile pământului şi, printr-o halucinaţie
acustică, îmi părea că-i aud scârţâitul greoi pe osia sa. O cascadă de aer subţire şi rece se revărsa
de pe cele din urmă înălţimi apusene ale Hălăucei şi se arunca în adâncurile depărtate ale văilor
din răsărit.
Urma vântului tăia brazde adânci şi mişcătoare în iarba rară şi sălbatică ce acoperea
întinderea pustie a colinelor; un glas sec, răguşit şi nemărginit îmi înfiora auzul în răstimpuri…
Veneam din regiunile fericite ale frumoaselor noastre văi, unde, la fiece pas, şoapta pădurilor şi
susurul apelor îmi mângâiase auzul; mă răsfăţasem atâta în flori şi lumini, şi sufletul meu se
îmbătase de atâtea visuri sub înaltele umbre ale pădurilor!...
(Calistrat Hogaş, Pe drumuri de munte)

1. Conform informaţiilor prezentate în textul A, primul pârâu care trebuie traversat în

drum spre Cascada Duruitoarea este:
a. Pârâul Rupturi;
b. Râpa Pârâului;
c. Pârâul Nicanului;
d. Râpa Ariniş.

2. Altitudinea la care se află Cascada Duruitoarea, după cum rezultă din textul A, este:
a. 1189 m;
b. 1400 m;
c. 1651 m;
d. 1218 m.

3. Primul element al naturii menţionat în ultimul paragraf din textul B este:

a. pădurea;
b. iarba;
c. vântul;
d. apa.

4. Structurile sunt corect asociate cu textele din care provin în următoarea variantă de
răspuns:
a. un mal prăpăstios – textul A;
b. cele din urmă înălţimi apusene – textul B;
c. prin pădurea răcoroasă – textul B;
d. stânci ce stau grămadă – textul B.

97
5. Textele A și B au în comun prezentarea:
a. unor detalii referitoare la peisaje de munte;
b. unei vacanţe la munte;
c. unor elemente referitoare la o rezervație naturală;
d. unor aspecte referitoare la o pădure.

6. Aranjează propoziţiile următoare în ordinea în care apar locurile descries în textul A,

apoi notează litera corespunzătoare:
a. Lângă Cascada Duruitoarea este amenajat un loc de popas.
b. Aproape de limita superioară a pădurii se află Poiana Ariniș.
c. Poiana Scăiuș urmează după cascadă.
d. Sediul Direcţiei de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău este găzduit de stațiunea
Durău.
e. Traseul de legătură dintre Cabana Fântânele şi Poiana Viezuri este marcat cu triunghi
galben.
f. Pe stânga poteca are blocuri de stâncă.

1 2 3 4 5 6

7. Cum se ajunge în Poiana Viezuri?

a. traversând pâraiele și trecând de Cascada Duruitoarea.
b. urcând până la locul jnepenişului şi apoi pajiştii alpine.
c. după intrarea în pădure și urcarea unei pante ușoare.
d. prin traversarea sediului Direcţiei de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău.

8. Descrie cele două cascade din textele A și B.

…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
……

9. Sentimentele călătorului care străbate drumurile de munte sunt:

a. de melancolie
b. de tristețe
c. de dor

98
 d. de bucurie și încântare

10. Numește câte două forme de relief diferite, întâlnite în cele două texte.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

11. Care dintre locurile descrise te-a impresionat mai mult și ai dori să îl vizitezi.
Argumentează-ți alegerea în maxim 50 de cuvinte.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
12. Ce crezi că sugerează afirmația: „sufletul meu se îmbătase de atâtea visuri sub înaltele
umbre ale pădurilor”?
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

13.În ultimul paragraf al textului B, naratorul descriptiv este încercat de trăiri

contradictorii. Cărui fapt se datorează acest lucru?
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

TESTUL 3
Citește cu atenție următorul text și apoi rezolvă cerințele care urmează după acesta.

Peste mări și țări, de-a lungul Râului de Jad 1, se afla cândva un munte negru ca tăciunele,
care străpungea înaltul cerului ca un dinte zdravăn de oțel. Sătenii îi spuneau Muntele Neroditor,
fiindcă nu creștea fir de iarbă pe el, iar animalele și păsările nu poposeau niciodată pe culmea lui.
La răscrucea dintre Muntele Neroditor și Râul de Jad, înghesuit într-un cotlon, se afla un
sat nevoiaș, învăluit în umbre cafenii. Satul apărea șters și palid din pricina pământului sărac și
arid care-l împresura. Pentru a se alege cu recolte de orez de pe urma ținutului îndărătnic, sătenii

1
jad - piatră semiprețioasă, de culoare albă-verzuie până la verde închis, cu luciu sticlos, folosită la confecționarea
unor obiecte de artă

99
erau nevoiți să-l ude necontenit. Zi de zi, oamenii se umpleau de noroi, aplecându-se la fiecare
pas pentru a sădi cele trebuincioase. Pământul muncit era împrăștiat pretutindeni, uscat de
soarele dogoritor pe hainele, părul și casele oamenilor. Cu timpul, întregul sat fu învăluit de o
pâclă brun-cenușie, asemenea noroiului uscat.
Una dintre casele din sat era atât de mică, încât scândurile de lemn ce-i serveau drept
pereți, și care erau ținute laolaltă doar de acoperiș, păreau un mănunchi de chibrituri legate cu o
sfoară. Înăuntru abia încăpeau trei oameni strânși în jurul mesei – mare noroc, căci întocmai
atâția locuiau acolo. Printre ei și o fetiță pe nume Minli.
Minli nu era nici pământie și nici ștearsă ca restul sătenilor. Fetița avea părul negru lucios
și obrăjori rozalii, ochi scânteietori mereu însetați de aventură și un surâs ager care îi lumina
chipul. Când îi băgau de seamă firea veselă și neastâmpărată, oamenii scuturau din cap
spunându-i că numele – care însemna „gând sprinten” – i se potrivea chiar bine. „Prea bine”, ofta
mama ei, Minli având obiceiul de a fi iute nu doar la minte, ci și la faptă.
Ma ofta adesea, gemea mâhnită și se încrunta de fiecare dată când dădea cu ochii de hainele
lor aspre, de casa prăpădită și de masa lor sărăcăcioasă. Minli nu-și amintea vreun moment în
care Ma să nu ofteze; tocmai de aceea fetița își dorea deseori să fi avut un nume care să însemne
„aur” sau „noroc”. Asta pentru că Minli și părinții ei erau la fel de săraci precum întregul sat și
pământul din împrejurimi. Reușeau cu greu să strângă orezul pentru traiul zilnic, iar singurii
bănuți din casă erau două monede vechi de aramă, păstrate într-un bol albastru de orez, pe care
era desenat un iepure alb. Erau bolul și monedele lui Minli, pe care fetița le primise când era
bebeluș, și pe care le avea prin preajmă de când se știa. […]
În fiecare dimineață, înainte de răsăritul soarelui, Minli, cu mama și tatăl ei se duceau la
câmp. Era vremea semănatului, așa că munca era cu mult mai istovitoare. Noroiul gros li se lipea
de tălpi, ca un clei, iar ei trudeau sădind fiecare sămânță cu mâna. Când le ajungea soarele
deasupra capului, lui Minli îi tremurau deja genunchii de oboseală. Fetița ura noroiul gros și
moale care se întindea pe mâini și pe față; și de multe ori, mai-mai să se oprească din muncă de-
atâta supărare și oboseală. Dar privindu-și părinții care, aduși de spate, lucrau răbdători
pământul, își înghițea nemulțumirile și trudea mai departe.
De cum scăpăta soarele pe cer, Ma și Ba o trimiteau acasă pe Minli, să pregătească cina și
să-și tragă sufletul, în timp ce ei continuau să muncească în noroiul gros. Părinții fetei ajungeau
acasă doar după ce soarele dispărea de mult de pe cer.
Odată ajunsă acasă, Minli se spăla pe față, pe mâini și pe picioare, însă chiar și după ce apa
din lighean se făcea maro, tot mai simțea noroiul acoperind-o din cap până în picioare. Mâinile și
picioarele o dureau așa de tare, încât se mișca greoi, ca un crab bătrân care se târăște pe stânci.
Privindu-și imaginea oglindită în apa tulbure, surprinse pe chipul ei figura încruntată a
mamei sale.
„Ma are dreptate”, își zise Minli. „Vai de norocul nostru! În fiecare zi, Ba și Ma muncesc de
dimineață până la căderea nopții și tot nu avem nimic. Ce n-aș da să le pot schimba soarta.”
Chiar în acea clipă, Minli auzi un murmur stins, cu totul și cu totul neobișnuit, ca un cântec
coborât din ceruri. Curioasă, deschise ușa și privi afară.
Și acolo, pe poteca din fața casei, dădu cu ochii de un necunoscut mic de statură care șoptea:
— Peștișor auriu, zicea încet, de parcă încerca să-l convingă să înoate, adu noroc în casa ta.
Minli și sătenii îl priveau mirați cum își împingea cotiga2.

100
 Deși satul se afla pe malul unui râu, trecuseră mulți ani de când cineva nu mai zărise un
peștișor auriu. Peștii din Râul de Jad erau cenușii și maronii, asemenea satului. Cotiga 2 bărbatului
cu peștișorul auriu era plină-ochi de boluri cu pești strălucitori care sclipeau ca nestematele.
Șoapta blândă a bărbatului o atrase pe Minli, așa cum e atrasă molia de lumina unui lampion.
— Cum poate un peștișor auriu să aducă noroc în casă? întrebă ea.
Negustorul de peștișori ridică privirea spre ea; apusul de soare din spatele lui îl făcea să
strălucească în nuanțe de roșu și galben aprins.
— Nu știi? întrebă el. Un peștișor auriu înseamnă aur din belșug. Un bol cu un peștișor auriu
înseamnă o casă plină de aur și jad.
Și cum cerceta Minli cu ochii ei negri și ageri bolurile bărbatului, un pește de un portocaliu
intens îi întoarse privirea cu ochii negri lucioși. Apoi iute, atât de iute, încât nici nu-și dădu bine
seama ce face, fetița năvăli în casă și înșfăcă cele două monede de aramă din bolul de orez cu
iepuraș.
— Îl cumpăr pe acesta, zise Minli, arătând spre peștișorul de foc, cu ochi și aripioare negre,
care-i căzuse cu tronc.
Ceilalți copii din sat o priviră cu ciudă, în timp ce oamenii mari dădură din cap a dojană.
— Minli, îi spuse un vecin, nu te încrede în vorbele lui amăgitoare. Un peștișor auriu nu-ți va
aduce noroc și bogății. Mai bine ți-ai păstra banii.
Însă fetița nu se lăsă descurajată și întinse negustorului cele două monede de aramă.
Aceasta o privi zâmbind. Luă o monedă, ridică bolul cu peștișorul ales de ea și i-l dădu lui Minli.
— Fie ca peștișorul să-ți aducă mult noroc, îi ură el. Și, după o plecăciune scurtă în fața
sătenilor, își luă tălpășița din sat, cu teleagă cu tot. În doar câteva clipe se făcu nevăzut în umbra
Muntelui Neroditor, iar dacă nu ar fi fost să țină Minli în brațe bolul cu peștișorul auriu, cu toții
ar fi crezut că întâmplarea fusese doar un vis.
Însă peștișorul auriu era cât se poate de adevărat, iar când părinții ei s-au întors acasă de la
câmp, pentru cină, nu au fost deloc bucuroși să afle pe ce își cheltuise Minli banii.
— Cum ai putut să-ți dai bănuții pe el? o întrebă Ma, trântind castroanele de orez pe masă. Pe
așa ceva de nefolositor? Și când te gândești că acum trebuie să-l hrănim și pe el! De-abia ne
ajunge nouă orezul.
— O să-mi împart porția de orez cu el, răspunse Minli fără să stea pe gânduri. Negustorul de
peștișori aurii a zis că ne va aduce noroc și bogăție în casă
— Noroc?! întrebă Ma revoltată. Ai cheltuit jumătate din banii pe care-i aveam în casă!
— Nevastă, zise Ba cu voce domoală, erau bănuții lui Minli. E dreptul ei să-i folosească după
plac. Odată și odată banii trebuiau cheltuiți. La ce bun niște monede într-un bol?
— Mai bine decât un pește într-un bol, fără îndoială, replică scurt mama fetiței.
— Cine știe, zise Ba, poate într-adevăr ne va aduce noroc și bogății în casă.
— Altă poveste, zise Ma privind cu amărăciune la orezul fiert din castron. E nevoie de mai
mult decât un peștișor auriu ca să ni se umple casa de bogății.
— Cum ar fi? întrebă Minli. Ce putem face ca să avem parte de noroc și bogăție?
(Grace Lin, Bătrânul Din Lună, fragment)

1. Cine sunt Ma și Ba?

a. bunicii lui Minli;
2
cotiga – căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare.

101
 b. frații lui Minli;
c. părinții lui Minli;
d. prietenii lui Minli.

2. Din ce cauză oftează des mama lui Minli?

a. este nemulțumită de condițiile în care trăiește;
b. este nemulțumită fiindcă trebuie să meargă zilnic la câmp;
c. este supărată fiindcă Minli a cumpărat un peștișor auriu;
d. este supărată fiindcă fiica ei este diferită de ceilalți copii din sat.

3. Din ce motiv copiii din sat o privesc cu ciudă pe Minli?

a. fiindcă fata s-a întors de la câmp;
b. fiindcă fata își permite să cumpere un peștișor auriu;
c. fiindcă fata este diferită de ei;
d. fiindcă fata vorbește cu negustorul de pești.

4. Ce reiese din secvența: „În doar câteva clipe se făcu nevăzut în umbra Muntelui
Neroditor, iar dacă nu ar fi fost să țină Minli în brațe bolul cu peștișorul auriu, cu toții ar fi
crezut că întâmplarea fusese doar un vis”?
a. că negustorul a fost o iluzie;
b. că negustorul a plecat foarte repede;
c. că Minli a visat;
d. că Minli și sătenii au visat.

5. Precizează care dintre următoarele afirmații este adevărată:

a. Fetița i-a dat negustorului trei monede de aramă.
b. Minli muncea alături de părinții ei de la răsăritul soarelui și până la apusul acestuia.
c. Muntele din apropierea satului era plin de verdeață.
d. Pentru a cumpăra peștișorul, Minli a cheltuit toți banii din casă.
………………………………………………………………………………………………………

6. Stabilește ordinea logică și temporală a următoarele idei principale ale textului, apoi
notează litera corespunzătoare.

a. Minli cumpără un bol cu un peștișor auriu.

b. Negustorul îi urează fetei ca peștișorul să-i aducă noroc
c. Minli locuiește într-un sat nevoiaș.
d. Minli vede pe poteca din fața casei un necunoscut.
e. Minli merge zilnic cu familia ei la câmp.
f. Mama lui Minli este supărată fiindcă fiica ei a cheltuit din banii pe care îi avea.

1 2 3 4 5 6

7. Ce o determină pe Minli să ia decizia de a cumpăra un bol cu un peștișor auriu?

102
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................

8. Ma și Ba trudeau pe câmp în fiecare zi de dinainte de răsăritul soarelui și până pe

înserate. Explică de ce părinții lui Minli lucrau răbdători pământul, nefiind tentați să
abandoneze munca.

............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................

9. Într-un text de cel mult 150 de cuvinte prezintă două trăsături ale lui Minli, pe care le
apreciezi, ilustrându-le cu situații din text.

............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................

10. Indică un aspect care ar putea sugera că negustorul a fost un vrăjitor.

............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................

11. Consideri că părinții fetiței au reacționat corect la aflarea faptului că aceasta a

cumpărat peștișorul cu banii primiți când era bebeluș? Argumentează-ți opinia.

………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

103
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

TESTUL 4

Citește cu atenție textul următor și apoi rezolvă cerințele care îi urmează.

La Paris, sporovăiesc cu prietenii într-o cafenea. De la o masă vecină, un bărbat arată cu

degetul către mine, privindu-mă fix. Ridic privirea şi-l întreb printr-o mişcare a frunţii ce doreşte.
Mă strigă atunci pe un alt nume decât al meu:
— Don Segundo Sombra!
Cu aceste cuvinte, mă întoarce într-un salt ameţitor în timp.
— Pe tine te-am avut elev în 1982! Într-a cincea.
— Întocmai, domnule. Iar în anul acela ne-aţi citit Don Segundo Sombra, un roman
argentinian de Ricardo Güiraldes.
Nu-mi amintesc niciodată numele acestor elevi întâlniţi întâmplător, de altfel nici chipurile
lor, dar de la primele versuri, de la primele titluri de romane evocate, de la primele aluzii la un
curs anume, se recompune ceva din adolescentul care nu voia să citească sau din fetiţa care
pretindea că nu voia să citească sau din fetiţa care pretindea că nu pricepe absolut nimic; îmi
redevin la fel de familiari ca versurile lui Supervielle sau numele lui Segundo Sombra care,
încearcă să înţelegi dacă poţi, n-au suferit nicidecum erodarea adusă de timp. Ei sunt puştoaica
aceea speriată şi totodată femeia aceea tânără care se ocupă azi de moda generaţiei sale, băiatul
acela încăpăţânat şi comandantul acela de bord care citeşte de zor pe oceanele lumii, cu vasul pus
pe pilot automat.
La fiecare întâlnire, constatăm că o viaţă a înflorit, la fel de neprevăzută precum forma unui
nor.
Şi nu cumva să-ţi închipui că aceste destine datorează chiar atât de mult influenţei tale de
profesor! Mă uit să văd cât e ora la ceasul de buzunar pe care Minnie, soţia mea, mi l-a oferit la
una din aniversările trecute şi care nu mă părăseşte niciodată. Acest gen de ceas cu dublu înveliş
se numeşte ceas cu capac. Aşadar îmi consult ceasul cu capac şi iată că alunec cu cinsprezece ani
în urmă, la liceul H, sala F, unde mă ocup cu supravegherea a vreo şaizeci de elevi dintr-a-ntâia
şi din terminală care muncesc temeinic într-o linişte de bun augur pentru viitor. Toţi scriu cu zor,
care mai de care, în afară de Emmanuel, aşezat pe rândul din dreapta, lângă fereastră, la distanţă
de trei-patru bănci de catedră. Emmanuel e cu capul în nori, foaia lui e albă. Privirile ni se
încrucişează. A mea devine explicită: Ei, cum stai? Dai foaia albă? N-ai de gând săncepi?
Emmanuel îmi face semn să vin mai aproape. L-am avut elev cu doi ani în urmă. Isteţ, vioi,
leneş, inventiv, amuzant şi hotărât. Iar deocamdată, autorul unei lucrări făţiş albe. Consimt să mă
apropii, ca să-l scutur un pic, dar îmi retează iute tirul dojenilor spunând cu un oftat admirativ:

104
 — Dacă aţi şti cât mă plictiseşte chestia asta, dom’ profesor! Ce-i de făcut cu un asemenea
elev? Să-l descurajezi pe loc? În expectativă, chiar dacă nu e momentul, întreb:
— Şi pot să ştiu ce anume te interesează?
— Asta. Îmi răspunde înapoindu-mi ceasul cu capac, pe care mi l-a şterpelit fără ca eu să-mi
fi dat seama.
— Şi asta, mai adaugă, înapoindu-mi stiloul.
— Hoţ de buzunare? - Prestidigitator, dom’ profesor.
Ceea ce a şi devenit, pe cuvântul meu, ceea ce este şi acum, şi încă unul renumit, fără ca eu
să fi avut vreun merit.
Da, se întâmplă uneori ca nişte proiecte să se realizeze, nişte vocaţii să se împlinească, iar
viitorul să onoreze întâlnirile pe care şi le-a fixat. Un prieten mă asigură că mă aşteaptă o
surpriză la restaurantul la care mă invită. Mă duc. Surpriza e una de proporţii. E vorba de Rémi,
maestrul bucătar al locului. Impresionant de la înălţimea lui de un metru optzeci şi sub toca albă
de bucătar-şef! La început nu-l recunosc, dar el îmi reîmprospătează memoria, depunând în faţa
ochilor mei un extemporal redactat de el şi corectat de mine cu douăzeci şi cinci de ani în urmă.
Nota 13/ 20. Subiectul: Faceţi-vă propriul portret la patruzeci de ani. Or, bărbatul de patruzeci de
ani care stă în picioare în faţa mea, zâmbitor şi vag intimidat de apariţia fostului său profesor,
este exact acela pe care băiatul îl descria în lucrarea sa: bucătarul-şef al unui restaurant a cărui
bucătărie o compara cu sala de maşini a unui pachebot de cursă lungă. Corectorul apreciase
lucrarea, cu roşu, şi îşi exprimase dorinţa de-a se aşeza într-o bună zi la masa acelui restaurant...
Acesta e genul de situaţie în care nu regreţi că te-ai făcut profesor, cel care, de acum
încolo, nu mai eşti. Devenim, ne transformăm, toţi câţi suntem, şi ne încrucişăm uneori paşii, ca
între oameni care se schimbă. Isabelle, întâlnită săptămâna trecută la un teatru, uimitor de
asemănătoare la vârsta de aproape patruzeci de ani cu puştoaica de şaisprezece ani care mi-a fost
elevă într-a doua... Nimerise în clasa mea după a doua ei eliminare. („A doua eliminare în decurs
de trei ani, totuşi!”) Acum ortofonistă, arborând un zâmbet avizat.
La fel ca toţi ceilalţi, mă întreabă:
— Vă mai amintiţi de Cutare? Dar de Cutărică? Şi de celălalt?
(Daniel Pennac, Necazuri cu școala, fragment)

1.Naratorul-personaj o reîntâlneşte pe Isabelle:

a. la şcoală;
b. într-un restaurant;
c. într-o cafenea;
d. la teatru.

2. Extemporalul fusese corectat:

a. cu douăzeci de ani în urmă;
b. cu cinsprezece ani în urmă;
c. cu doi ani în urmă;
d. cu douăzeci și cinci de ani în urmă.
105
 3. Ţara în care prietenii discută în cafenea este:
a. Argentina;
b. Spania;
c. Franţa;
d. Anglia.

4. Emmanuel a devenit:
a. profesor;
b. hoţ de buzunare;
c. prestidigitator;
d. bucătar-şef.

5. Segundo Sombra este numele:

a. unui elev;
b. unui coleg de-al lui Emmanuel;
c. unui personaj dintr-un roman argentinian;
d. profesorului.

6. Soţia personajului-narator se numeşte:

a. Axelle;
b. Minnie;
c. Isabelle;
d. Nadia.

7. Stabilește ordinea logică și temporală a următoarele idei principale ale textului, apoi
notează litera corespunzătoare.
a. Rémi primeşte un eseu cu subiectul ,,Faceţi-vă propriul portret la patruzeci de ani”.
b. Profesorul le citeşte elevilor Don Segundo Sombra, un roman argentinian de Ricardo
Güiraldes.
c. Profesorul şi prietenii discută într-o cafenea.
d. Profesorul o întâlneşte pe Isabelle.
e. Rémi ajunge maestru bucătar.
f. Cineva i se adresează profesorului „Don Segundo Sombra”.

1 2 3 4 5 6

8. Profesorul observă că Emmanuel are foaia albă. Explică motivul pentru care acesta
refuză să scrie în timpul evaluării.
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................

106
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................

9. Profesorul este nedespărțit de ceasul său. Menționează două caracteristici ale

ceasului.
1…………………………………………………………………………………………………
…
2…………………………………………………………………………………………………...

10. Profesorul nu îl mai recunoaște pe Rémi. Care este motivul căruia i se datorează
acest fapt?
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

11. Prezintă, în cel mult 100 de cuvinte, semnificaţia următorului fragment:

„Da, se întâmplă uneori ca nişte proiecte să se realizeze, nişte vocaţii să se împlinească, iar
viitorul să onoreze întâlnirile pe care şi le-a fixat.”
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

TESTUL 5

Citește cu atenție textul următor și apoi rezolvă cerințele care îi urmează.

Tata a băut un pahar cu apă, apoi s-a așezat la masă și a cojit o banană.
- Bag mâna-n foc că ai o mulțime de lucruri pe care abia aștepți să le faci azi, nu-i așa,
fetițo? a zis el și s-a întins după ziar.
Penelope și-a îndesat în gură o bucată de pâine prăjită și a mormăit ceva neinteligibil. Tata
n-ar fi priceput. El abia aștepta fiecare zi. Era agent de asigurări și, deși ajuta lumea să se
pregătească pentru nenorociri, era tot timpul atât de vesel, încât ai fi zis că lucra la Disneyland.
Penelope și-a terminat pâinea prăjită și s-a ridicat de la masă.

107
 - Cred că mai bine mă apuc de treburi. Tata s-a uitat la ea peste pagina de sport.
- Dă-le gata, tigrule! a zis el, ridicând degetul mare în sus.
Mama, care vorbea la telefon, doar a fluturat din mână.
Lunea era ziua în care Penelope aspira pe jos în camera de zi și în sufragerie. În timp ce
plimba aspiratorul înainte și înapoi în linii drepte, ordonate, s-a gândit la ceilalți copii din clasa
ei. Probabil că ei își petreceau vara nefăcând altceva decât să zacă toată ziua la piscină și să se
ducă seara la petreceri în pijama. Penelope nu fusese în viața ei la o petrecere în pijama.
„Devreme la culcare, devreme la sculare” era alta dintre regulile Sărmanului Richard.
Penelope a schimbat capul aspiratorului și a început să curețe praful și firimiturile dintre
pernele canapelei. Știa că nu avea niciun rost să se plângă de programul ei. Indiferent cât era de
aglomerat, al mamei era încă și mai și. Mama lui Penelope era organizator de evenimente.
Organiza petreceri, întâlniri de afaceri, nunți, ceremonii de bar mitzvah 3 și orice altceva trebuia
să decurgă perfect. Din câte își dădea seama Penelope, mama își petrecea tot timpul la telefon
sau la calculator, planificând viețile altor oameni. Se pare că nu se supăra nimeni, din moment ce
o plăteau să facă asta.
Penelope știa că ar fi trebuit să se considere norocoasă că mama o ajuta și pe ea gratis, dar
nu se simțea defel. Mama susținea că respectarea unui program zilnic reprezenta modul cel mai
bun de a se pregăti pentru viitor. Penelope nu înțelegea cum se putea pregăti pentru ceva atât de
imposibil de imaginat. Nici nu reușea să se închipuie terminând liceul, cu atât mai puțin
ducându-se la facultate. În plus, ea nu-și dorea decât să devină scriitoare. Anul trecut, domnul
Gomez, profesorul ei de engleză, îi dăduse o revistă plină de povestiri scrise de copii de vârsta ei.
„Continuă să citești și continuă să scrii”, îi spusese el. „Iar când vei fi pregătită, trimite una dintre
povestirile tale la revista asta. Cred că ai mari șanse să fii publicată.” Penelope nu-și putea scoate
din minte cuvintele lui.
A terminat de aspirat în camera de zi și s-a mutat în sufragerie. Singura persoană care o
încuraja pe Penelope să scrie era vecina lor, domnișoara Maddie. Când era mică, înainte să
meargă la școală, mama o lăsa la domnișoara Maddie ori de câte ori avea o întâlnire de afaceri
sau alte treburi de făcut. Uneori, Penelope petrecea toată ziua acasă la domnișoara Maddie. Chiar
dacă locuia pe aceeași stradă, parcă ar fi fost în altă lume. Acasă la domnișoara Maddie,
Penelope avea voie să facă ceea ce mama ei numea „nimic”. Nu era nimicul acela în care te uiți
la televizor ore în șir și aștepți să treacă ziua. Acest nimic semăna mai mult cu o pagină albă pe
care Penelope o putea umple oricum dorea.
De fiecare dată când rămânea la domnișoara Maddie, Penelope își petrecea timpul citind,
scriind sau uitându-se pur și simplu pe fereastră. Domnișoarei Maddie nu-i păsa; de fapt, de cele
mai multe ori i se alătura și ea […] Când fetiţa întreba dacă nu cumva pierdeau timpul,
domnişoara Maddie dădea ochii peste cap şi spunea: „Nu-ți bate capul cu timpul, timpul își ține
singur socoteala”.
Penelope și-ar fi dorit să creadă asta.
Pendula a bătut ora 7.30 și Penelope a oprit aspiratorul.
- E vremea să studiezi la pian! a strigat mama din cealaltă cameră.
- Știu, știu! i-a răspuns Penelope.
A pus aspiratorul la loc cât a putut de repede și a dat fuga pe hol spre camera de zi. Avea
exact o oră la dispoziție pentru exercițiile de teorie și de citit partituri, pentru făcut game și

3
Bar Mitzvah = o ceremonie religioasă evreiască (iudaică) de trecere spre maturitate și primire ca
membru al comunității.

108
pentru exersat piesele pe care i le lăsase profesoara de pian. Dacă termina până la 8.30, își putea
folosi timpul liber ca s-o viziteze pe domnișoara Maddie.
Penelope s-a grăbit cu gamele și pe urmă a cântat toate piesele. Teoria și descifrarea
partiturilor i-au luat mai mult decât se aștepta, iar, când a terminat, ora aproape se scursese. A
închis cu zgomot manualul de studiu și s-a îndreptat spre ușa din spate.
- Mă duc la domnișoara Maddie! a strigat ea peste umăr.
- Să fii înapoi într-un sfert de oră! a strigat mama după ea. Plecăm la dentist la 8.45 fix!
Penelope a luat-o la fugă spre casa domnișoarei Maddie aproape simțind cum se scurgeau
secundele. Domnișoara Maddie locuise în capătul aleii Ginger chiar înainte să fi existat aleea
Ginger sau ceva numit Complexul Spicewood. Îi arătase cândva lui Penelope o fotografie alb-
negru, decolorată, cu casa ei înconjurată de o poiană largă și de stejari înalți. În loc de aleea
Ginger, până la poartă ducea un drum lung, nepavat.
- După ce-au vândut pământul și a început să se construiască Complexul Spicewood, casele
au răsărit peste noapte, spusese domnișoara Maddie.
Alergând, Penelope se imagina trecând în fugă pe un câmp din care țâșneau case, fiecare cu
o ușă, două ferestre și o alee pentru mașină în față.
Casa domnișoarei Maddie nu semăna cu nicio altă casă. Nu avea o cutie poștală înfiptă într-
un stâlp în colțul unei pajiști îngrijite și nici potecă străjuită de flori. Avea, în schimb, un gard cu
vopseaua scorojită, acoperit de iederă. În curtea din față era un strat cu floarea-soarelui, o grădină
de plante aromatice năpădită de buruieni și un stejar uriaș. Stejarul se întindea în toată curtea, cu
crengi care aproape atingeau pământul. O potecă pornea de la poartă, ocolea copacul și se oprea
în fața unei uși violet-aprins.
Nimeni în tot Complexul Spicewood nu avea ușă violet.
Nimeni în afară de domnișoara Maddie.
Penelope a deschis poarta și a luat-o repede pe potecă. Ar fi preferat să nu se grăbească.
Uneori găsea pe drum lucruri rătăcite – ambalaje lucioase, fire colorate sau jucărioare.
Domnișoara Maddie spunea că păsările observau adesea obiecte strălucitoare de pe jos și le
foloseau la cuiburile lor. Fata bănuia că micile comori pe care le descoperea erau daruri ale
domnișoarei Maddie pentru păsări.
Astăzi totuși Penelope n-avea timp să scormonească după obiecte strălucitoare. S-a dus
repede la ușă și a ciocănit în felul lor secret.
Cioc-cioc-cioc. Cioc. Cioc.
Domnișoara Maddie a deschis ușa larg.
- Ce surpriză plăcută!
- N-am... decât... un minut, a zis Penelope, încercând să-și recapete respirația.
- Prostii, a zis domnișoara Maddie, ai tot timpul din lume.
Domnișoara Maddie spunea mereu lucruri de felul ăsta. Lucruri fără sens. În ce-o privea pe
Penelope, timpul semăna cu un cont în bancă, iar ea depășise deja limita de retragere.
- Nu am tot timpul din lume, a insistat Penelope. Nu mi-ați văzut programul de azi.
- Nici nu vreau să-l văd, a zis domnișoara Maddie, trăgându-se într-o parte și lăsând-o pe
Penelope să intre. Presupun că n-ai timp pentru un ceai, nu?
Penelope a cătinat din cap.
- Bine, atunci ia loc măcar.
Acasă la domnișoara Maddie, „să iei loc” era ceva foarte special. Și totuși, nu era. Era
cumva ca și cum ai fi așteptat, dar, în același timp, fără să aștepți deloc. Penelope nu-și dădea
seama de ce. „Să iei loc” însemna să te așezi într-un fotoliu și să nu faci nimic. Era minunat.

109
 (Paige Britt, Șirul pierdut al timpului, fragment)

1.Mama lui Penelope organiza:

a. meciuri de fotbal;
b. întâlniri de afaceri;
c. întâlniri la domnișoara Maddie;
d. realizarea articolelor în revista școlii.

2.Domnișoara Maddie avea în curtea casei:

a. un stejar;
b. un salcâm;
c. un măr;
d. un gorun.

3. Ziua în care Penelope aspira pe jos în camera de zi și în sufragerie era:

a. lunea;
b. marțea;
c. joia;
d. sâmbăta.

4. Mama i-a cerut fiicei sale, Penelope, să se întoarcă de la domnișoara Maddie într-un
sfert de oră, deoarece:
a. trebuia să dea cu aspiratorul;
b. trebuia să studieze la pian;
c. trebuia să scrie un articol pentru revista școlii;
d. trebuia să citească.

5. Mama lui Penelope era:

a. agent de asigurări;
b. profesoară de pian
c. organizator de evenimente;
d. scriitoare.

6. Pentru Penelope, timpul semăna cu:

a. un câmp din care țâșneau case;
b. un cont în bancă;
c. o pagină albă pe care o putea umple oricum dorea;
d. o revistă plină de povestiri scrise de copii.

7. Stabilește ordinea logică și temporală a următoarele idei principale ale textului, apoi
notează litera corespunzătoare.

a. În timp ce dă cu aspiratorul, Penelope se gândește la felul în care își petrec vara colegii
săi.

110
 b. Cu permisiunea mamei, Penelope pleacă grăbită să-i facă o scurtă vizită domnișoarei
Maddie.
c. Tatăl discută cu Penelope despre lucrurile pe care aceasta le are de făcut pe parcursul zilei.
d. Dorindu-și să devină scriitoare, fata este susținută de profesorul ei de engleză.
e. După ce termină de aspirat, fata se apucă să studieze la pian.
f. Încântată de vizita lui Penelope, domnișoara Maddie o invită în casă.

1 2 3 4 5 6

8. Precizează ce obiect îi dăruiește lui Penelope domnul Gomez, profesorul ei de engleză.

………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

9. Numește două trăsături morale ale lui Penelope, ce reies din textul dat.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

10. Transcrie, din textul dat, trei structuri care ilustrează caracteristici ale casei domnișoarei
Maddie.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

11. Prezintă, în cel mult 100 de cuvinte, semnificația următorului fragment:

„Acasă la domnișoara Maddie, Penelope avea voie să facă ceea ce mama ei numea
„nimic”. Nu era nimicul acela în care te uiți la televizor ore în șir și aștepți să treacă ziua. Acest
nimic semăna mai mult cu o pagină albă pe care Penelope o putea umple oricum dorea.”
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

111
 TESTUL 6

Citește cu atenție textul următor și apoi rezolvă cerințele care îi urmează.

Dacă ziua de douăzeci şi unu nu cădea duminica, în timpul mort dintre prânz şi ceaiul de
seară, la Ana Markovna venea verişoara ei de-a doua, Asia Şafran. Dacă data de douăzeci şi unu
pica duminica, când se aduna toată familia-n păr, Asia venea luni, pe douăzeci şi două, fiindu-i
ruşine că e săracă şi slabă de minte.
La ora patru suna la uşă, după o vreme auzea zgomotul paşilor grei venit din fundul
apartamentului şi întrebarea prostească „Cine-i acolo?”, fiindcă, după chicotitul ei neghiob, ba
chiar şi după data din calendar, Ana Markovna trebuia să ştie că era Asia.
„Am venit şi eu, Anecika, am trecut prin dreptul casei, am zis să văd dacă eşti acasă...”
spunea Asia, sărutându-i Anei obrazul umflat, şi continua să chicotească întrecând orice limită,
unde mai pui că era inutil şi suna fals... se vedea cât de colo că a venit ea, ruda săracă a Anei,
după ajutorul primit lună de lună. […]
De sub bereta verde îi atârnau pe frunte franjuri negre, un hibrid între voal şi breton, iar pe
buze avea un zâmbet forţat, gata oricând să dispară sau să se risipească într-un chicotit linguşitor.
— Intră, Asia, o întâmpină Ana Markovna cu un aer amabil şi maiestuos şi o lăsă să treacă
în sufragerie.
Pe canapeaua acoperită cu un covor stătea lungit Grigori Veniaminovici, soţul Anei. Nu se
simţea prea bine, plecase mai devreme de la universitate, lăsând cele două ore din cursul lui
strălucit de histologie în seama unui asistent foarte inteligent, dar cam neglijent.
Văzând-o pe Asia, el pufni acru, o întrebă ce face şi, fără să aştepte răspunsul, plecă alături,
în dormitorul vecin cu sufrageria, închizând după el uşa dublă de sticlă.
— Grişa nu se simte bine, explică Ana Markovna prezenţa lui acasă la orele amiezii şi
dispariţia lui.
— Am trecut pentru o clipă, Anecika. În pasajul Petrovski sunt termosuri chinezeşti. Am
cumpărat câteva, minţi ea. Sunt foarte frumoase. Cu păsărele. Să-ţi cumpăr şi ţie?
— Nu, mulţumesc. Am unul, nu mi-e de trebuinţă, slavă Domnului.
În mintea ei, termosul era bun pentru vizitele la spital, şi nu pentru excursiile în afara
oraşului.
— Ce face Irocika? întrebă Asia despre nepoata ei.
Nu trebuia să inventeze întrebările de fiecare dată, întreba luând la rând toţi membrii
familiei, şi de obicei Ana Markovna răspundea scurt, dar uneori punea patimă în răspunsuri şi
plasa amănunte destinate unor interlocutori mult mai importanţi. De data asta prima întrebare
pică la ţanc, fiindcă Irocika îi anunţase ieri că se mărită, şi toată familia, complet nepregătită, era
agitată şi supărată într-o oarecare măsură. Aşa că Ana Markovna se apucă să povestească pe larg
ce se întâmplase, cu gândul să pună pe două coloane plusurile şi minusurile.
— Băiatul e bun, s-au împrietenit la şcoală, e tot în anul doi, la aviaţie, învaţă bine, la prima
vedere merge, dar e lung cât o prăjină, slab, e îndrăgostit lulea de Irka, sună în fiecare zi de câte

112
cinci ori, e muzical – n-a învăţat muzică niciodată, vine, se aşază la pian şi cântă după ureche,
prinde din zbor orice melodie. Familia lui e o familie de oameni foarte simpli, pricepi cum vine
treaba...
Asia dădu din cap în semn că-nţelege.
Ana Markovna continuă:
— Tatăl e administrator la bloc, e invalid. Vorbeşte lumea că le cam trage la măsea.
La auzul unor asemenea cuvinte, Asia chicoti cu măsură.
Ana Markovna continuă:
— Mama însă e o femeie foarte cumsecade. Demnă de tot respectul. Au patru copii, doi
băieţi mai mari la institut, cei doi mici sunt gemeni, un băieţel şi o fetiţă, adorabili...
(Pentru Ana Markovna toţi copiii, fără excepţie, erau adorabili.)
— I-am văzut: curăţei, îngrijiţi, educaţi. Pe mama lui Serioja o ştiu de mult, a fost secretară
la şcoala lui Irocika. În orice caz, nu pot să spun nimic rău despre ea. Bineînţeles că băiatul e
foarte tânăr, sărac lipit pământului, nici tu casă, nici tu masă, trebuie să-i ţinem încă mult timp pe
amândoi, dar nu aici e buba. Grişa socoteşte că ei trebuie să locuiască separat. Să stea cu chirie!
Îţi închipui una ca asta? Irka trebuie să înveţe şi, când colo, o să alerge la cumpărături, o să
gătească, o să spele, culmea ar fi să mai şi nască... o să se lase de institut! […]
— Lasă-i să stea la mine, Anecika!
— Ce-ţi veni, Asia?! o luă în serios Ana Markovna.
Ana Markovna începu să râdă – cum de-i veni s-o ia în serios? La râsul Anei, Asia
răspunse cu un râs umil, apoi întrebă:
— De ce nu? Am şi paravan. Le-aş pregăti mâncarea de dimineaţă. Lasă-i să stea la mine!
Ana Markovna dădu din mână în semn că n-are de gând să ţină seama de propunere.
— Bun, s-or descurca singuri. La urma urmelor, Irocika are părinţi. Şi-or bate şi ei capul
măcar o dată-n viaţă, cât despre el, el e obişnuit – părinţii s-au descotorosit, nu se ştie cum, de un
cumnat de-al lor pe care familia nu-l prea iubea – aşa că Serioja e pregătit, se aşteaptă la orice...
Hai să bem ceaiul, Asia, propuse Ana Markovna şi strigă prin uşa deschisă:
— Pune de ceai, te rog, Nina!
Pe Asia o întrebă cu un aer amabil, fără mare interes:
— Tu ce noutăţi ai, Asia?
— Am fost ieri la Berta. Vrea să-i cumpere un palton nou lui Matias, iar el nu se lasă atras în
cursă. Raia din Leningrad e-n vizită la ei. Ne-a arătat fotografiile nepoţilor.
— Câţi ani au? începu să fie interesată Ana Markovna.
— Fata e mare de tot, bună de măritat, celălalt are doisprezece ani.
— Ce spui?! Când au crescut aşa mari?
Înşirau vrute şi nevrute despre nimicurile vieţii, Ana Markovna o făcea cu îngăduinţă, cu
sentimentul că-şi face datoria de rudă, Asia o făcea cu inima deschisă, dându-şi toată osteneala.
Nina, fata-n casă, intră cu ceainicul şi-l puse pe măsuţa rezemată de perete. O frumuseţe de
femeie; părul ondulat permanent, arătând ca o mătură, îi atârna pe umeri, prins cu două spelci la
tâmple. Conversaţia continuă în franceză, fapt care o făcu pe Nina să se-nfurie pe tăcute. Era
convinsă că stăpâna o suduie în evreieşte.
113
 — E noua noastră slujnică. Fată de toată isprava. E nepoata lui Dusia, din satul ei. Ne-a făcut-
o cadou după ce s-a măritat, începu să râdă Ana Markovna.
— Foarte frumoasă fată, zise Asia neputându-şi lua ochii de la Nina.
— Da, zise cu mândrie Ana Markovna, frumuseţe rusească autentică.
Ana Markovna avea mână bună – le găsea un rost slujnicelor ei, fete de la ţară. Le aranja să
înveţe la şcoala serală, era o condiţie obligatorie, urmau ceva cursuri, pe urmă se măritau şi
veneau în vizită de sărbători cu copiii şi soţii lor.
Băură ceaiul din ceşti albastre, scumpe. În farfurioarele rotunde, roz, făcute dintr-o sticlă
într-atât de ciudată că păreau sparte, Ana Markovna puse dulceaţă verde de agrişe, preparată
după o reţetă unicat, spunea că e meritul ei în totalitate.
— Ce grozav arată dulceaţa ta! zise Asia entuziasmată.
— Îţi aminteşti lecţiile de menaj?
— Sigur că da, le ţinea chiar Lidia Grigorievna Salova. Toate îmi ieşeau mai rău decât
celorlalţi, zise Asia cu o ciudată mândrie.
— Îţi aminteşti, Asia, de tortul pe care i-l făceam de ziua numelui?... Da, da..., zise Ana
Markovna dându-şi brusc seama că a pierdut atâta timp degeaba, am pregătit câte ceva pentru
tine. Uite o cămaşă de noapte, o cârpeşti puţin, e rezistentă, mănuşile din piele de cămilă ale lui
Grişa, uite şi nişte mărunţişuri.
De data asta, Ana Markovna nu-şi mai îngădui să intre în amănunte umilitoare, întrucât
pe scaun aşteptau, aranjate în ordine, teancurile de rufe peticite...
Geanta din vremuri preistorice cu o încuietoare mare, de baga, le înghiţi repede pe toate,
laolaltă cu patru bucăţi de plăcintă şi o conservă de peşte. Întrevederea de o oră se apropia de
punctul culminant şi de deznodământ. Ana Markovna se ridică, se duse în dormitor, cheile
zăngăniră în uşa dulapului, ea ieşi de acolo după un minut, aducând plicul cenuşiu, pregătit din
vreme cu bancnota cea mare, multicoloră, de o sută de ruble, ruble vechi, se-nţelege de la sine.
— Asta-i pentru tine, Asenka, zise Ana Markovna dându-i plicul cu un aer solemn.
Luă plicul cu amândouă mâinile, geanta burduşită bine îi atârna la încheietura mâinii, se
căzni s-o scoată, s-o deschidă şi să vâre în ea plicul mare.
Întâlnirea luă sfârşit. Ana Markovna îşi conduse musafira în antreu, o sărută cu o căldură
îndoielnică pe obrazul pomădat, iar Asia răsuflă uşurată, fapt care îi ştirbi într-o oarecare măsură
iubirea sinceră şi respectul nemăsurat pentru verişoara de-a doua.
(Ludmila Ulițkaia, Rude sărmane)

1. Nina, fata în casă a Anei Markovna, este:

a. evreică;
b. franțuzoaică;
c. poloneză;
d. rusoiacă.

2. Asia pleacă de la verișoara ei la ora:

a. patru;
114
 b. cinci;
c. șase;
d. șapte.

3.Nina este:
a. nepoata lui Matias
b. nepoata lui Dusia
c. verișoara Anei
d. fiica prietenei ei, Marusia.

4. Logodnicul Irkăi se numește:

a. Grișa;
b. Matias;
c. Semion;
d. Serioja.

5. Asia Șafran avea o adevărată pasiune pentru:

a. muzică;
b. termosuri;
c. vizite;
d. ziare.

6. Ceaiul le este servit în cești:

a. albastre
b. roz
c. albe
d. verzi.

7. Stabilește ordinea logică și temporală a următoarele idei principale ale textului, apoi
notează litera corespunzătoare.
a. Asia și Ana beau ceaiul adus de Nina.
b. Ana îi aduce Asiei un plic cenușiu care conține o sută de ruble vechi.
c. Asia îi propune Anei ca Irocika și viitorul ei soț să locuiască la ea.
d. Asia sună la ușa Anei Markovna.
e. Soțul Anei părăsește sufrageria.
f. Ana îi dă Asiei informații despre Irko și despre familia acestuia.

1 2 3 4 5 6

115
 8. Menționează două caracteristici ale viitorului soț al Irocikăi, pe care Ana Markovna le
consideră minusuri.
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................

9. Explică motivul pentru care Asia rămâne „o clipă în cumpănă uitându-se la mănușile din piele
de cămilă”.
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

10. Precizează frecvența cu care Asia Șafran își vizitează verișoara.

………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

11. Prezintă, în cel mult 100 de cuvinte, semnificația următorului fragment:

„Întâlnirea luă sfârşit. Ana Markovna îşi conduse musafira în antreu, o sărută cu o căldură
îndoielnică pe obrazul pomădat, iar Asia răsuflă uşurată, fapt care îi ştirbi într-o oarecare
măsură iubirea sinceră şi respectul nemăsurat pentru verişoara de-a doua.”
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………

BIBLIOGRAFIE

I.Dicționare și cărți de referință în domeniu

***Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Academiei Române, Institultul de

Lingvistică “Iorgu Iordan”, București, 2009.

116
***Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române.
***Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Ed.  NEMIRA, Bucureşti, 2001
***Gramatica limbii române II. Enunțul, Editura Academiei, București, 2005.
***Gramatica de bază a limbii române, Editura Univers Enciclopedic, București, 2010.
II. Cărți de specialitate
- Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, Editura Humanitas, București, 1997.
- Avram, Mioara, Sala, Marius, Faceți cunoștință cu limba română, Editura Echinox, Cluj-
Napoca, 2001.
- Bejan,Dumitru, Gramatica limbii române – compendiu, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 1995.
- Berceanu, Barbu, B., Sistemul gramatical al limbii române (reconsiderare), Editura Științifică
București, 1971.
- Constantinescu, Silviu, Limba română, Editura Lucman, București, 1999.
- Coteanu, Ion, Gramatica de bază a limbii române, Editura Albatros, București, 1982.
- Dimitriu, C., Compediu de Gramatică românescă modernă, clasică, Editura Junimea, Iași,
2004.
- Goga, Mircea, Limba română. Morfologie. Sintaxă. Ghid de analiză morfosintactică, ediția a
III-a revăzută și completată, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2000.
- Goran, Vasile, Goian Maria, Emilia, Cîntuic Rita (coordonatori), Limba română. Comunicare.
Fișe de lucru, Teste inițiale, formative și finale (clasa a V-a, volumul II, clasa a VI-a, volum II,
clasa a VII-a, volum II, clasa a VIII-a, volum II, Editura Nomina, Pitești, 2009).
- Graur, Al., Gramatica azi, Editura Academiei RSR, București, 1973.
- Goga, Mirecea, Gramatica limbii române fără professor, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995.
- Guțu- Romalo, Valeria, Corectitudine și greșeală (Limba română de azi), Editura Științifică,
București, 1972.
- Iliescu, Ada, Gramatica aplicată a limbii române, Editura Didactică și Pedagogică, București,
2003.
- Ionescu, Cristina, Cerkez, Matei, Exercițiile de gramatică a limbii române, Editura Coresi,
București, 1995.
- Ionescu, Roxana, Stan, Mihaela, Limba română- caiet de exerciții. Clasa a V-a, Editura
Diversitas, Brașov, 2011.

117
- Iorda, Iorgu, Robu, Vladimir, Limba română contemporană, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1978.
- Irimia, Dumitru, Gramatica limbii române, Editura Polirom, Iași, 1997.
- Ivănuș, Dumitru, Șoșa, Elisabeta (coordonatori), Căpățână, Cecilia, Ionilă, Florin, Marinescu,
Ileana, Petre, Elena, Limba română. Compediu, vol I, Fonetică. Vocabular. Gramatică, Editura
Avrămeanca, Craiova, 1996.
- Manuale școlare, Limba și literatura română, pentru clasele V-VIII.
- Metea, Alexandru, Limba română de la A la Z, Editura Helicon, Timișoara, 1998.
- Mihăescu, Nicolae, Dinamica limbii române literare.Vocabular. Sintaxă. Stil, Editura Albatros,
București, 1976.
- Mihăescu, Nicolae, Dezvoltarea limbii române. Aspecte clasice și actuale, Editura Albatros,
1986.
- Mihuț, Lizica, Mihăilescu, Dumitru, Limba română. Repere teoretice. Exerciții, Editura
Palimpsest, București, 2008.
- Mihuț, Lizica, Bianca, Miuța, Limba română. Sinteze și exerciții, Editura Universității Aurel
Vlaicu, Arad, 2007.
- Mihuț, Lizica, Gramatica limbii române, Editura Multimedia, Arad, 1996.
- Moceanu, Ovidiu, Gramatica limbii române. Compediu, Editura Aula, Brașov. 1999.
- Moț, Mircea; Chiriță, Cornelia; Pestrea, Suciu, Steluța, Gramatica de la A la Z, Editura Paralela
45, Pitești, 2004.
- Novac, Adela, Limba română contemporană. Note de curs, Bălți, 2007.
- Pană , Dindelegan, Gabriela, Teorie și analiză gramaticală, Ediția a II-a, București, 1994.
- Pană, Dindelegan, Gabriela, Elemente de gramatică. Dificultăți, controverse, noi interpretări,
Editura Humanitas Educațional, București, 2003
- Popescu, Diana, Florentina, Ghid practic de limba română, Editura Civitas, București, 2006.
- Popescu, Ștefania, Gramatica practică a limbii române, cu o culegere de exerciții, Editura
Didactică și Pedagogică,, București, 1971.
- Toma, Ion, Limba română contemporană, Editura Niculescu, Bucureșri, 1996.
- Tomescu, Domnița, Analiza gramaticală a textului. Metodă și dificultăți, Editura ALL
Educațional, București, 2003.
- Tomescu, Domnița, Limba română. Gramatică, Editura ALL Educațional, București, 2001.

118
- Trandafir, Gheorghe, Probleme controversate de gramatică a limbii române actuale, Editura
Scrisul Românesc, Craiova, 1982.

119