Caracterizarea personajului Costache Giurgiuveanu

Personajul este masca auctoriala prin care naratorul isi exprima in mod indirect sentimentele si
trairile, desprinse din orizontul sau experimental.

Costache Giurgiuveanu este personajul central al romanului pentru ca, direct sau indirect, el hotaraste
destinele celorlalte personaje care se contureaza in jurul averii sale in goana dupa mostenire.

Personajul este caracterizat în primul rând direct, făcându-i-se portretul în manieră balzaciană: „…Un
omuleţ subţire şi puţin încovoiat…Capul îi era atins de o calviţie totală şi faţa părea aproape spână, şi, din
cauza aceasta, pătrată… Omul…zâmbea cu cei doi dinţi, clipind rar şi moale, întocmai ca bufniţele
supărate de o lumină bruscă, dar privind întrebător şi contrariat”. Portretul fizic este completat de cel
moral, care reiese prin caracterizare indirectă din fapte, limbaj, relaţia cu alte personaje. Bâlbăiala sa este
o strategie de prudenţă şi tatonare a terenului, dezorientare a adversarului. Acţiunile sale dovedesc
teama obsesivă de a pierde bani, în ciuda pornirilor de generozitate. Avariţia îi dă siguranţă, e o
mentalitate lăsată moştenire de familia sa, pe care o împărtăşeşte cu Aglae.

Costache are o varsta inaintata, dar spera sa poata trai mult. Este un insetat de bani, si de viata. Are
multa afectiune pentru Otilia, dar practic nu intreprinde nimic pentru a-i asigura viitorul si nici pentru a o
infia.

Psihologic, Giurgiuveanu este tipul clasic al avarului, umanizat de sinceritatea sentimentelor faţă de fiica
sa vitergă, Otilia Mărculescu, şi de vaga afecţiune sau simpatie ce o poartă celorlalţi. Având ca modele pe
Hagi Tudose, în literatura română, sau pe bătrânul Grandet, în opera lui Balzac, Costache Giurgiuveanu
este, comparativ cu aceştia, un personaj mai complex, capabil de iubire dezinteresată, cu instinctul de
conservare intact, dar fără a putea să-şi depăşească mania. „Să munceşti, să strângi. Asta-i toată
filizofia.”-formulează personajul crezul său în viaţă.

Trăsătura primordială a personajului este avariţia. Ea este prefigurată de aspectul exterior şi interior al
casei de pe Strada Antim în care locuieşte. Pentru Balzac, o casă e un document sociologic şi moral.
Arhitectura, cu amestecul influenţelor incompatibile, executate în materiale precare, aflate în diferite
stări de degradare, sugerează incultura, snobismul, zgârcenia şi delăsarea-” zidăria era crăpată şi
scorojită”, „crăpăturile lungi şi neregulate ale pereţilor dădeau încăperii un aer de ruină şi răceală”.
Corelată cu aceste detalii ale spaţiului, ţinuta bătrânului ilustrează mania sa de a reduce orice cheltuială:
poartă ghete de gumilastic, ciorapi plini de găuri, nădragi prinşi cu sfoară. Avariţia personajului e o
obişnuinţă, o natură, dovedită de primele replici din debutul romanului, ambele negaţii defensive: „Nu-
nu-nu ştiu…nu stă nimeni aici…nu cunosc”; „N-n-n-n-am!”.

In concluzie, personajul Costache Giurgiuveanu este caracterizat direct cat si indirect, acesta fiind definit
de avaritie dar si de iubirea fata de Otilia.