Sunteți pe pagina 1din 1

Caracterizarea lui Costache Giurgiuveanu din „Enigma Otiliei”

de G. Călinescu
G. Călinescu preia tehnci balzaciană in crearea unor romane ce depăşesc realismul clasic, oferind
literaturii române caractere dominate de o singură trăsătură definitorie. In romanul „Enigma Otiliei”,
autorul realizează tipologii, foloseşte detaliul in descrieri arhitecturale şi in analiza personajelor,
inscriindu-se astfel in realismul secolului XIX, cu trmitere certă către creaţia lui Balzac.

Intreaga acţiune a romanului se consturieşte in jurul averii lui Costache Giurgiuveanu, care
concentrează faptele şi reacţiile tuturor celorlalte personaje interesate mai mult sau mai puţin de
moşternire. Moş Costache este tipul avaruui, un avar cumsecade, jovial, cu proniri de generozitate. Prin
tehnica detaliului, autorul surprinde conştiinţa persoanjului, oferind o analiză minuţioasă a fizionomiei şi
vestimentaţiei. Bătrinul este caracterizat direct incă de la inceputul romanului prin ocntrurarea
perotretului fizic „un omuleţ subţire şi puţin încovoiat”, capul era „atins de o calviţie totală”, faţa părea
„apraope spână, pătrată”, buzele erau „întoarse în afară şi galbene de prea mult fumat, acoperind numai
dinţii vizibili ca nişte aşchii de os”; clipea „rar şi moale”, „răguşit” şi bâlbâit. Costache Giurgiuvenau e de
o zgârcenie rară, fapt ce reiese şi din prezentarea portretului, el fiind similar cu Moş Goriot al lui Balzac.
Cei din jur nu il condamnă in mod direct pentru vărul pe care il are: pentru Otilia el este „cam avar şi
ciudat uneori”, dar rămine un om bun; pentru Pascalopol bătrinul este „in fond cam de treabă”; Stănică
Raţiu il numeşte „pezevenghi”; iar Felix spune că „avariţia lui este mai mult o manie”. Caracterizarea
indirectă a personajuui se face prin acumularea de fapte, intimplări, vorbe, gesturi gânduri şi atitudini.
Deşi prprietar al mai multor imobile, Costache duce o viaţă austeră, cu teama permanentă de risipă. De
câte ori are prilejul să mănince de la alţii, gesturile sale sunt sugestive pentru lăcomia sturcturală:
„bătrinul mânca cu lăcomie, vârând capul in farfurie”. Doreşte să-i construiască „fe- fetiţei” lui o casă
pentru a-i asigura liniştea viitorului, dar foloseşte materiale ieftine, strânse de la demolări, iar planul
arhitectural il făcuse singur. Aspectul interior şi exterior al casei paraginite, trimite către avariţia
personajuui, dar şi către un soi de parvenitism. Âinuta vestimentară eset ridicolă; poartă ciorapi de lână de
o grosime „fabuloasă” şi „plini de găuri”. Gesturile, răguşeala, bâlbâiala sunt arme de apărare, provocate
de teama de a nu fi pus in situaţia de a da vreun ban cuiva care îi cere. Modul in care personajul percepe
relaţia cu sora sa, Aglae Tulea, sau cu Stănică Raţiu definesc teama eroului, fiind mereu panicat că cei doi
îi vor pune mâna pe avere.

.Sfârşitul personajului stă sub semnul unui destin protrivnic. Patima arzătoare pentru îi va provoca
in cele din urmă moartea. El moare in incercarea nereuşită de a-şi apăra averea de Stănică Raţiu. Ultimele
lui cuvinte („Banii, banii pu-pungaşule!”) îi rezumă existenţa. Cu taote acestea „zgârcitul Costache nu e
un monstru, ci expresia unei psihologii nefericite”, aşa cum afirma Pompiliu Constantinescu.

După moarte lui casa i-a fost găsită intr-o dezordine completă. Printre vechituri erau jurnalele lui
personale unde şi-a scris fiecare bănuţ cheltuit pentru existenţa sa. Lista lui săptăminală niciodată nu se
schimba: 10 ouă, 7 gutui sau caise,1 kgde roşii sau cartofi, in dependenţă de anotimp. Işi gătea mincarea
la un aragaz vechi. Toate camerele lui arătau sărac şi mizerabil).