Dragoș-Ionuț Bora

LRE II

Tema prieteniei
Epopeea Lui Ghilgameș

Epopeea, un poem epic de mari dimensiuni, se numără printre cele mai vechi opere
care supraviețuiesc chiar și în zilele noastre. Aceasta relatează fapte legendare sau eroice,
factorul dominant al acesteia fiind extraordinarul și supranaturalul. O specie literară amplă, ea
poate să cuprindă o acțiune pe un singur sau pe mai multe planuri narative. Este un liant al
afirmării popoarelor, un liant a două ideologii, cea individuală și cea colectivă.

Epopeea lui Ghilgameș este una dintre cele mai vechi opere și una din primele opere
literare fixate în scris, considerată drept „cea dintâi epopee a lumii”1, o capodoperă a lumii
sumero-babilonene care îl are ca personaj principal pe Ghilgameș, regele care lua în derâdere
moartea, cel care nu accepta faptul că ar putea să moară. Este unul dintre cei mai bine
cunoscuți eroi ai Sumerului, erou care a a beneficiat de această vastă povestire, o povestire a
regelui, după cum am menționat și anterior, care nu voia să moară. Pe lângă călătoria
inițiatică a acestei epopeei, călătorie care este creată sub modelul unui cerc concentric,
călătorie care are un plan bine definit, o sfericitate perfectă și un traseu rigid, punctul inițial
fiind și cel final, cetatea Uruk, ea mai are două teme principale, cea a căutării nemuririi și a
prieteniei, teme care scot în evidență prietenia strânsă dintre Ghilgameș și Enkidu și
nelămuririle regelui atunci când vine vorba despre viață și moarte, arzătoare fiind această
dorire a nemurii, a atingerii statutului de ființă cosmică, de zeu. De asemenea, opera se poate
supune unor mai multe comentarii și interpretări în baza a ceea ce conține opera, doar câteva
exemple constând în condiția umană, conflictul dintre valori și durerea pierderii. Astfel, prin
acest amalgam de întâmplări și stări pe care opera le oferă, putem spune că îl avem înfăptuit
pe unul dintre eroi tragici a scrierilor literare. Chiar și după aproape cinci mii de ani, această
epopee poate fii citită și înțeleasă fără nici o reticență, tumulul de valori, învățături și morale
care se pot trage fiind valabile și pentru perioada în care trăim acum.

1
Șerbănescu,Virginia.Epopeea lui Ghilgameș,colecție coordonată de prof.dr.Dan
Grigorescu,București,Editura Mondero,2004,p.1
 Ghilgameș, întemeietor al orașului Uruk, ne este prezentat, la început, într-o postură
negativă, de anti-erou. Un om puternic, cu rădăcini preponderent divine, este înfățișat drept
un personaj supranatural de puternic, datorită mamei sale, zeița Nisun, fiind astfel un semi-
zeu. Deși cu această uriașă putere pe umeri, se observă teama de moarte, dorința de a afla
secretele și misterele nemuririi și efemeritatea trupului și sufletului omenesc. Pe cât de
puternic și fălos era, acesta cunoștea frica morții, gândurile fiindu-i frământate de o metodă
pentru a găsi nemurirea și eternitatea sufletului. Un tiran, un rege orgolios, dur, îngâmfat și
iute la mândie, el sfidează tot planul uman, trupesc, căutând puterea imortalității, ostenindu-și
supușii la cele mai grele munci, la ridicări de temple și palate în numele său, organizând
„petreceri lipsite de rușine”2. Din cauza ororilor care sunt aruncate pe supușii lui, aceștia
apelează la Zei pentru a putea atenua situația. Aceștia, deoarece cunosc puterea și forța
instinctuală și patologică a lui Ghilgameș, creează un inamic egal forțelor acestuia, un uriaș,
făurit din lut, care capătă viață datorită suflării zeiței Auru. Numele acestui uriaș este Enkidu.

Ghilgameș conștientizează grafitatea faptelor făcute și încearcă să se resemneze printr-o

călătorie prin care încearcă să găsească secretul și tainele nemuririi de la strămoșul său,
Utnapishti, care se află în lumea de dincolo. Astfel, el călătorește în afara timpului,
atemporalul fiind o zonă definitivă pentru acesta, în această situație.

Revenind la Enkidu, această creație a zeilor, este oponentul lui Ghilgameș. După cum
am menționat și anterior, acesta a fost creat din lut și adus la viață de suflarea zeiței Aruru. El
nu are o originie divină, având o esență a naturii dezlănțuite. Aspectul fizic consta într-un cap
cu coarne, piept și mâini de om și restul membrelor de taur. A fost crescut împreună cu
fiarele dar trece de la această stare de animalitate prin intervenția unei figuri feminine,
Shamhat. Acesta învață toate noțiunile de supraviețuire a unei ființe umane precum nevoia de
hrană, setea, curățenia iar noi, cititorii, învățăm prin acest personaj, nevoie și
indispensabilitatea planului uman și a fenomenelor normale și firești. De asemenea, această
transformare a lui Enkidu se întâmplă cu o viteză relativ ridicată. Astfel, după ce Enkidu a
fost inițiat în viața cotidiană, pleacă către Uruk, în căutarea lui Ghilgameș, pentru a-l înfrânge
în luptă. În Uruk, Ghilgameș îl aștepta. Între cei doi are loc o mare bătălie în care cei doi își
etalează forțele însă, în ciuda egalității forței acestora, Enkidu este învins de Ghilgameș, își
acceptă victoria și devine prietenul și companionul regelui, acesta devenind momentul în care
se creează legătura dintre cele două personaje. Deși Enkidu posedă o măiestrie și o dibăcie în

2
Matei C. ,Horia.Enciclopedia Antichității, ediția a III-a,București ,Editura Meteora
Press,2000,p.336
mânuirea armelor, confruntarea nu este în favoarea lui. Ura creată în cei doi se transformă
într-un respect reciproc, care devine mai târziu o prietenie frățească, imposibil de distrus,
prietenie care se dovedește în aventurile și luptele lor. De asemenea, Enkidu devine alter-ego-
ul lui Ghilgameș, un alter-ego ordonator, care îi devine un prieten indispensabil.

Prietenia celor doi devine una complexă și, în același timp, necesară. Această
prietenie aduce planul uman, animal și cel al zeilor împreună. Din cauza acestei prietenii,
Ghilgameș este schimbat, dintr-un tiran într-un conducător mai bun și, în același timp, o
persoană mai bună, datorită lui Enkidu. De asemenea, viața lui Enkidu este schimbată datorită
procopsirii cu prietenia din partea lui Ghilgameș, și reciproc. Enkidu a fost creat pentru a
egala puterea și existența lui Ghilgameș, îndeplinindu-și acest țel. Apropierea și dragostea
dintre cei doi duce la un beneficiu din partea amândurora, un beneficiu al relației dintre cei
doi care oferă un echilibru total în legătura dintre cei doi. Înainte de Enkidu, regele era un
tiran, un teribil conducător, cu atribuții devastatoare. Arogant, poporul său nu a avut altceva
de ales în afara faptului de a-l asculta și de a apleca capul în favoarea ordinelor sale. Enkidu a
fost creat pentru a-i deveni un egal lui Ghilgameș, în trup și suflet. Cei doi au beneficiat din
această prietenie, ambii câștigând un prieten dar, în același timp, câștigând înțelepciune.
Enkidu a beneficiat prin cunoașterea lucrurilor delicate din lume, iar Ghilgameș a realizat
faptul că el ca om este trecător, o ființă trecătoare în vastul univers, o ființă care va fii
pedepsită cu crunta judecată a morții. Cei doi au câștigat virtuți și calități pe care nu le-au
dobândit înainte. Tocmai locuitorii din cetatea Uruk au considerat prietenia celor doi una
benefică, pentru că singurul lucru prin care omul poate fii îmblânzit și îndulcit este obiectul
construit după chipul și asemănarea sa, lucru care poate să imblânzească tiranul care conduce
cu o mână de fier asupra lor. Obiectul principal care îndulcește răul asupritor este dragostea,
un obiect și un sentiment care leagă fiecare aspect într-un cuantum armonios, centrul lor fiind
o împlinire sferică a firului vieții.

Această prietenie și tovărășie îi trimite pe cei doi în Pădurea Cedrilor, unde îl înfruntă
pe Humbaba, paznic al acestei păduri, o personificare a spiritului pădurii, simbol și forță a
naturii. Ținutul acestuia, Pădurea Cedrilor, se află la intersecția celor două planuri, ceresc și
pământesc, creând astfel o sfericitate, un axis mundi a acestei epopei, a acestei legături între
cele două planuri. Lupta dintre eroii noștri și această bestie poate fi considerată o luptă între
civilizație și natură. Cu ajutorul lui Șamaș și a celor 13 vânturi trimise de el, cei doi răpun
bestia, taina prin care s-ar putea ucide această făptură fiind retezarea pădurii. Deoarece
Enkidu provine dintr-o legătură a omului cu natura, el intuiește că această metodă este cea
fatală pentru Humbaba, arborii fiind o materializare a obiectelor sacre care oferă viața
veșnică. Prin această faptă ne este demonstrat faptul că monstrul nu este invulnerabil și că
punctele slabe, de declin, apar și în cazul celori nemuritori. Humbaba este simbolul temerilor
umane, o așa-zisă Cutie a Pandorei unde aceste frici sunt stocate iar uciderea acestuia
simbolizează anularea fricii morții, lucru necesar în dobândirea vieții veșnice. În același timp,
această crimă semnifică și pierderea energiei copacilor, energie aducătoare de nemurire. Orbit
de furia uciderii, Ghilgameș nu realizează acest lucru, o greșeală care, pe cât de neînsemnată
pare, tot pe atât are un impact devastator. Astfel, căutarea vieții eterne este parțial pierdută
prin această faptă, a tăierii copacilor din Pădurea Cedrilor

Această înfrângere a creaturii stârnește interesul zeiței Ishtar, zeiță care trăiește tocmai
în Uruk, în marele templu Eanna. Aceasta se îndrăgostește de Ghilgameș, încearcă să îl
seducă însă dă greș, motiv principal fiind modul în care zeița și-a tratat toți amanții anteriori,
care au ajuns să trăiască o viață mizerabilă. Înfuriată de această decizie și dornică de
răzbunare deoarece dragostea nu i-a fost împărtășită, aceasta trimite pe pământ Taurul Ceresc
pentru a-l ucide pe cel care nu i-a împărtășit dragostea și pentru a distruge orașul. Acest
monstru sfârșește sub lama sabiei lor, fiind distrus. Acest atac a zeiței Ishtar se va sfârși,
totuși cu o moarte.

Atunci când îndrăzneala ține piept divinității, este pedepsită capital. Surprinzător,
această pedeapsă capitală nu este aruncată pe Ghilgameș, ci pe Enkidu. Înainte de moartea
acestuia, el îi prevestește lui Ghilgameș, printr-un vis, circumstanțele morții lui, pedeapsă
pentru uciderea Taurului Ceresc. Enkidu se îmbolnăvește si moare, lucru devastator pentru
Ghilgameș. Pe lângă pierderea prietenului său, a alter-ego-ului său, regele este înfricoșat de
cumplita venire a morții. Prin moartea prietenului său, Ghilgameș începe să-și pună întrebări
în ceea ce privește propria existență și sensul vieții. Acesta pleacă în căutarea de viața eternă,
deoarece eternitatea numelui său nu i-a fost de ajuns, așa că acesta caută o metodă de a sfida
moartea. El rămâne invincibil, însă nu și nemuritor, lucru la care contemplează după moartea
tovarășului său, subiect care îi lasă o stigmată permanentă.

Trecând prin diferite pericole, peste munți, văi și vaste oceane, el parcurge o călătorie
pentru a-l găsi pe Utnapishtim, cel din urmă rege care a reușit să supraviețuiască Potopului
Babilonian, care a fost înzestrat de către zei cu nemurirea, singurul care cunoaște această
taină. Ghilgameș face această călătorie pentru a afla secretul nemuririi, secretul ocolirii
morții. Călătoria pare a fi de prisos deoarece legea firii spune că nimănui nu îi este dat să
capete nemurirea, să trăiască veșnic. Însă, această trudă a lui este răsplătită. Îi este oferită o
șansă, printr-o provocare. Este provocat să stea treaz șase zile și șase nopți însă acesta nu
poate îndeplini această provocare pentru că nu poate învinge somnul care anulează planul
pământesc și trimite sufletul și mintea în planul eter, în planul divin. Această provocare îi
fură încă o șansă de la aspirația către viața veșnică. Deoarece a pătimit mult și a trecut prin
atât de multe încercări, acesta primește încă o șansă, să rupă buruiana aflată pe fundul mării,
buruiană care oferă tinerețea veșnică. Sarcina este dusă până aproape de sfârșit de către eroul
nostru însă, pentru că nu mereu există sarcini ușoare, el eșuează și de această dată. Șarpele cel
viclean apare și înșfacă buruiana, fără ca acesta să știe, distrugându-i și ultima șansă la viața
veșnică.

Rămânând fără vreo soluție pentru dobândirea veșniciei, acesta încearcă să

ademenească spiritul lui Enkidu, care se afla în Infern, pentru a afla ce se petrece pe lumea
cealaltă, în neaccesibilul plan de dincolo. Și această încercare este una eșuată, deoarece nu
află multe lucruri de la prietenul său. În final, se întoarce în Uruk și alege să îmbătrânească ca
un oricare alt muritor, resemnat cu părere de rău pentru încercările lui care au fost în zadar.
Eșecurile lui Ghilgameș reflectă faptul că muritorii nu sunt încă pregătiți pentru planul etern
al zeităților și al nemuritorilor Viața veșnică nu poate fi obținută deoarece treptele inițiatice
sunt dificil de parcurs.

Epopeea ne prezintă un progres în ceea ce repreznintă acceptarea condiției umane a

fiecăruia dintre noi, un progres în ceea ce înseamnă statutul efemer al omului. De asemenea,
evoluția omului și a sinelui este un alt aspect al epopeei deoarece Ghilgameș evoluează pe tot
parcursul povestirii. Moartea nu poate fi ocolită de nici o persoană de pe planul uman, chiar
dacă setea pentru nemurire poate depăși orice provocare. Prin acest chin constant de a afla
sensul vieții, Ghilgameș devine unul dintre primii eroi epici ai literaturii lumii. Durerea pe
care regele o resimte la moartea prietenului său poate fii simțită de orice ființă umană care s-a
zbătut să afle măcar puțin din sensul vieții atunci când s-a văzut pus în fața teribilă a morții.
Moartea nu privilegiază nici gloria, nici favoarea zeilor sau numele și stima pe care am
strâns-o în parcursul anilor. Bucuria și suferințele omenești sunt prezentate aici cu un rol
educațional și informativ, o metodă prin care fiecare cititor să fie conștient de efemeritatea
trupului și a sufletului, de trecerea timpului și de neînsemnătatea fiecăruia în marele plan
cosmic, fiecare creându-și propria lume în care să fie singurul stăpân, singurul nemuritor,
lume în care numele fiecăruia să răsune pentru sine si pentru evoluția și pentru pacea de sine
și împlinirea fiecăruia. Moartea este o lege universală, o lege a tuturor, lege care se încearcă a
fi încălcată, încercare care eșuează groaznic de fiecare dată. Nimic nu este pentru veșnicie,
nici un om nu este veșnic însă, prin acțiunile lui, poate să-și lase moștenire numele și
povestea. Același lucru putem să spunem și despre Ghilgameș care, chiar dacă, într-un final,
trăiește în resemnare, rămâne cu numele și povestea.

În încheiere, tema prieteniei este puternic accentuată de cele două personaje centrale,
prietenia fiind un pilon principal în conturarea acestui traseu inițiatic a regelui.
Complementaritatea dintre cei doi a fost una indispensabilă deoarece Ghilgameș aduce în
sufletul și mintea bestiei Enkidu frumosul și umanitatea iar cel din urmă aduce o schimbare în
bine în ceea ce privește regele, transformându-l din tiranul care a fost la început și
înduplecându-l, lucru care a fost făcut posibil doar de o instanță creată după asemănarea sa,
un alter-ego, o extensie a propriului eu.
Bibliografie

1. Dărăbuș, Carmen, 2008, Comparativismul, întâlnire a spațiilor culturale, Baia Mare,

Editura Universității de Nord

2. Epopee, Wikipedia, Wikimedia Foundation, 6 octombrie 2020,

https://ro.wikipedia.org/wiki/Epopee, accesată la 5 ianuarie 2021

3. Hammond, D.; Jablow, A., 1987, Gilgamesh and the Sundance Kid: the Myth of Male
Friendship

4. Irina-Maria Manea,Epopeea lui Ghilgameș și dorul nemuririi,Historia.Accesat în 5

ianuarie 2021

5. Mark, J. J. 2018, Gilgamesh. Ancient History Encyclopedia.

https://www.ancient.eu/gilgamesh/, accesat în 5 ianuarie 2021

6. Matei C.,Horia, 1984, O istorie a lumii antice,București,Editura Albatros

7. Matei C.,Horia, 2000, .Enciclopedia Antichității, ediția a III-a,București ,Editura

Meteora Press

8. Șerbănescu,Virginia, 2004, Epopeea lui Ghilgameș,colecție coordonată de

prof.dr.Dan Grigorescu,București,Editura Mondero

9. Wolff, H. N., 1969, Gilgamesh, Enkidu, and the Heroic Life. Journal of the American
Oriental Society