VIAŢA COTIDIANĂ ÎN EVUL MEDIU

Viata pentru oamenii obişnuiţi din Evul Mediu era o viaţă a rutinei iar activităţile se învârteau în
jurul calendarului agrar.Timpul era petrecut în special la munca câmpului pentru a avea suficientă
hrană necesară supravieţuirii.
Sărbătorile religioase marcau semănatul şi culesul precum şi ocazii când atât ţăranii şi nobilii se
puteau odihni.
Târgurile cu trubaduri şi acrobaţi ce dădeau spectacole în stradă, negustorii ce vindeau
bunuri în piaţa oraşului, jocuri de noroc la taverna locala, turniruri cu cavaleri locali şi din
străinătate, aşa se distrau ţăranii medievali. Nunţile medievale erau motiv de sărbătoare pentru
întregul oraş.
Superstiţiile medievale influenţau ştiinţa, dar negustorii călători şi cruciaţii întorşi acasă au povestit
despre culturile din Asia, Orientul Mijlociu şi Africa, care aveau cunoştinţe superioare
despre pământ şi corpul uman. Alimentaţia medievala a cunoscut arome noi prin
mirodeniile rare importate din Est. În Europa de Vest s-au format şcoli şi universităţi care vor ajuta
societatea medievală evolueze din Evul Mediu spre Renaştere.

ALIMENTAŢIA
Amimentaţia medievală depindea mult de clasa a individului. Pentru nobili şi familiile lor din conace exista o gama larga de produse alimentare
disponibile: carne de pasăre, vânat, carne de vită, porc, miel, peşte, proaspete sau afumate şi sărate, deasemenea produse din făină alba şi cereale precum şi
brânza sau untul.
Ţăranii medievali însă, aveau un regim alimentar mult mai simplu. De obicei grâul recoltat era
vândut iar pâinea ţărănească se făcea din orz şi secară, coapte în pâinea neagră şi grea. Se bea
bere făcută din orz potolea, dar şi apa înducită cu miere. Alimentaţia ţăranului avea puţine
proteine, doar din mazăre şi fasole, care se adăugau în pâine şi supe sau ciorbe.
Fierturile erau de multe ori preferate pâinii deoarece nu necesitau cereale pe care morarul le
păzea cu străşnicie. Ceapa, varza, usturoiul, nucile, fructele de padure, prazul, spanacul,
patrunjelul erau alimentele care îngroşeau supa. Legumele crude erau considerate nesănătoase
şi rareori se consumau ca atare. Familiile bogate puteau adăuga carne de porc sau şunca. Ironia
a făcut ca după micşorarea populaţiei datorită ciumei, chiar şi cei săraci să poată dispune de
grâu.
Dieta medievală ducea lipsă de vitaminele A, C şi D şi nu avea multe calorii, făcând din consumul
regulat de bere o necesitate. Deşi dieta lor era oarecum sănătoasă, cu puţine grăsimi şi bogată in
fibre, totuşi lumea medievală a fost una înfometată.

ÎMBRĂCĂMINTEA
Îmbrăcămintea purtată de nobilime şi clasele superioare era evident diferită de cea a clasei
inferioare.
Îmbrăcămintea ţăranilor medievali era foarte simplă în timp ce haine nobililor erau împodobite, in
special cu mâneci decorate. Cavalerii purtau haine fără mâneci acoperite cu un platoşe. Nomazii
barbari purtau îmbrăcăminte confecţionate din blănuri, lână şi piele. Se purtau pantaloni lungi,
unii avînd chiar şi ciorapi ataşaţi. Importuri ca turbane şi mătăsuri din Est erau numai pentru cei
mai avuţi.

COMERŢUL
Lumea afacerilor medievală era dominată de bresle. Negustorii au constatat că ar putea realiza
mai multe ca un grup decât individual şi s-au unit în bresle. Au apărut bresle de brutari, măcelari,
bacanii, morari, fierari, tâmplari, ţesători, zidar, cizmari, de fapt, aproape fiecare comerţ a avut
breasla proprie. Standarde, cum ar fi doar greutăţile şi măsurile a evoluat de la bresle, şi se
făceau inspecţii pentru a se asigura că normele erau respectate. Breslele ajutau membrii care
erau sau în dificultate şi aveau grijă de familie, uneori, chiar şi după ce membrul deceda.
Ucenicia era modul în care se incepea o meserie care se păstra pentru tot restul vieţii. Ucenicul
era atât servitorul, cât şi ajutorul meşterului lui, iar ziua lui de muncă era chiar foarte lungă. După
completarea uceniciei, breasla îl examina pentru a vedea dacă el putea fi ridicat la statutul de
calfă. Calfa trebuia sa călătorească din oraş în oraş pentru a deprinde cât mai multe din secretele
meseriei. Apoi calfa trebuia să creeze o lucrare, o capodoperă, în prezenţa judecătorilor pentru a
fi ridicat la statutul de maestru. În acest moment, el jura cu mâna pe Biblie credinţă breslei şi meşteşugului lui.

VIAŢA ÎN SATUL MEDIEVAL

Satele medievale aveau o populaţie formată din cea mai mare parte din fermierilor. Casele,
grajdurile, hambarele erau grupate în jurul centrului satului care era înconjurat de terenuri agricole
şi păşuni. Societatea medievală depindea de sat pentru protecţie şi de multe ori oamenii se
refereau la sat drept casă. Puţini se aventurau dincolo de graniţele sale.
Munca în comun a fost cheia supravieţuirii satului. Unele sate au fost temporare, oamenii mutându-
se în zone mai bune. Alte sate au continuat să existe timp de secole. Fiecare sat a avut un
conducător nobil, chiar dacă el nu locuia acolo, şi după 1100 castelele au început să domine
peisajului rural. Satele vecine purtau negocieri pentru a stabili graniţele dintre ele.
Ţăranii medievali au fost fie oameni liberi sau iobagi, care trebuiau să muncească pentru un nobil,
erau legaţi de pământ şi plăteau taxe feudale. Toţi aveau o viaţă foarte ocupată. Mare parte din
această viaţă aspră era petrecută sub cerul liber cu veşminte simple şi o alimentaţie la limita
subzistenţei.

ORAŞUL MEDIEVAL
Toate marile oraşe europene de azi au rădăacini medievale. Când Iulius Cezar a pornit să
cucerească Europa de Vest, puţine aşezări se puteau numi oraşe. Lutetia, care va
deveni Paris, a fost probabil cel mai mare oraş timpuriu. Însă, până în secolul al 13-
lea, oraşele înfloreau în europa, de la Marea Mediterană până în nord-vestul Europei.
Invaziile vikingilor au fost un factor major în dezvoltarea oraşelor în Evul Mediu
timpuriu. Aceşti invadatori jefuiau mai mult decât puteau transporta şi vindeau
surplusul satelor din jur, creînd tabere unde făceau comerţ. Dublin are ca rădăcini o astfel de
tabără a vikingilor. Pentru a se proteja, satele au început să ridice ziduri de apărare în jurul
lor. Aceasta a condus la marile oraşe medievale împrejmuite cu ziduri care
pot fi încă observate şi azi.
Aceste oraşe-cetate au devenit cunoscute ca burguri. Locuitorii erau cunoscuţi sub numele
de burghezi. Pe la mijlocul anilor 900, aceste oraşe fortificate punctau peisajul european de
la Marea Mediterană până în nord, la Hamburg,Germania.
Casele semanau la exterior, toate fiind construite din piatra. O familie săracă însă, erau
înghesuită toată într-o singură cameră, în vreme ce familiile bogate ocupau mai mult spaţiu
şi aveau chiar şi servitori.
Confortul era greu de găsit. Încălzirea era o problemă iar lumina venea prin ferestre mici sau de la lumânări şi opaiţe. Deşi paturile erau acoperite cu materiale
moi, erau de multe ori infestate cu insecte şi paraziţi. Unii se fereau de acestea înfăşurându-se cu pături iar alţii se ungeau cu loţiuni uleioase înainte de
culcare.