Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Gimnaziul Corjova

Proiect
la disciplina:
Educația fizică
cu genericul:

“Jocul de dame. Gimnastica. Volei”

A realizat: Sacovschi Angela (cl. a V-a)

A verificat: Grecul Ana

Dubăsari,
2020
Cuprins:
 Jocul de dame.
- Istoria apariției;
- Reguli de joc.

 Gimnastica.
- Din antichitate și până în prezent;
- Pregătirea fizică;
- Tehnica ;
- Gimnastica de echipă;
- Gimnastica de circ;
- Gimnastica acrobatică;
- Gimnastica stradală;
- Reguli (gimnastică feminină);
- Reguli (gimnastică masculină).

 Volei.

- Istoria pe scurt a jocului de volei;

- Voleiul- un sport competitiv;
- Componența echipelor.

 Bibliografie

1
 Jocul de dame

Dame este un joc pentru două persoane bazat pe strategia jucătorilor. Jocul este
mai puțin răspândit în Germania, fiind foarte popular în schimb
în Rusia și Olanda unde se organizează adevărate campionate.

Ca în toate jocurile, dame aparținând categoriei de tip (w, co-wai, Ludus

latrunculorum, Senet, backgammon, Renju etc.) utilizate în verificatoare cipuri
echivalente, în timp ce în jocuri cum ar fi șah (șah , Chaturanga, Xiangqi, etc.)
jocul este jucat de cifre inegale. Există, de asemenea, jocuri de șah-checker -
această categorie include, de exemplu, Shashmas, care combină caracteristici și
șah, și dame.
Au fost create multe mituri și legende despre cum și de către cine au fost inventate
damele. Unul dintre ei, înregistrat de Platon, ne spune că acest joc a fost inventat
de zeul Hermes. Joacă dame cu zeița luna Selene, a câștigat și, așa cum s-a
convenit înainte de începerea partidului, a primit de la ei de 5 zile, care a adăugat
la 360, până la moment este un an.
Conform unei alte legende din Grecia, damele le-a inventat un soldat obișnuit
Palamedes, pentru a trece timpul de joc la asediul Troiei, care a durat 10 de ani.
Miturile Egiptului Antic menționează și damele, ca fiind unul dintre cele mai vechi
jocuri ale zeilor.

2
Unii cercetători cred că piesele au apărut în Egiptul antic, au existat în Grecia, iar
mai târziu - în Roma antică, în cazul în care au fost numite „Ludus latrunculorum“
(de la Roma „Latro.“ - războinic) și a fost foarte popular printre militari și civili
din populație.
Considerat de unii cel mai vechi joc din lume, jocul de Dame are cel puțin cinci
milenii în spate (cea mai veche formă a fost descoperită în actualul Irak și datează
din 3000 Î.Hr.), timp în care regulile originale se poate să se fi pierdut de mult.
Modelul inițial se juca pe o tablă de 5×5 căsuțe, model care s-a jucat neschimbat
mai ales în Egipt timp de mii de ani, până prin secoul al al XII-lea când a fost
importat în Europa de un francez care a înlocuit tabla cu una de șah și a mărit
numărul pieselor unui jucător la 12. Câteva secole mai târziu, se ținea primul
campionat de Dame.

Reguli de joc
Jocul este de regulă alcătuit dintr-o tablă de șah cu 8 x 8 pătrate colorate alternativ
deschis și întunecat. Figurile de joc sunt 24 de discuri rotunde confecționate din
lemn, pentru unul culoare albă și de culoare neagră pentru celălalt jucător. Câmpul
de joc îl constituie numai pătrățelele de culoare închisă, piesele de joc deplasându-
se numai diagonal înainte, câte un pătrat, caz de excepție când poate sări peste
piesa adversarului pe care o câștigă. Condiția de a putea sări piesa adversarului este
ca în spatele piesei sărite să existe un câmp (pătrat) gol. Țelul jocului este de a
ajunge pe ultimul rând de pătrățele din partea adversarului când piesele de joc
suprapuse două câte două vor fi numite „dame”. Aceste piese duble de joc pot sări
diagonal de-a lungul tablei. A câștigat jocul acea persoană care a câștigat toate
piesele adversarului sau l-a blocat.

3
Gimnastica
Gimnastica este un sport care implică o serie de mișcări ce necesită forță fizică,
flexibilitate, echilibru, rezistență, grație și conștientizare chinestezică. Forul ce
guvernează acest sport la nivel mondial este Federația Internațională de
Gimnastică. Fiecare țară are propriul organism național de conducere afiliat la FIG.

DIN ANTICHITATE SI PÂNĂ ÎN PREZENT…

Gimnastica este unul dintre cele mai vechi sporturi olimpice fiind inclusă și în
programul Jocurilor Olimpice antice, atunci când concurenții se întreceau într-o
varietate de concursuri, care, cu greu, ar putea fi denumite “gimnastică”. Acestea
au inclus lupte și sărituri peste tauri, în conformitate cu ilustrațiile de pe vase de
lut. De fapt, numele de “gimnastică” este derivat din cuvântul grecesc antic
” gumnos “, care, tradus literal, înseamnă gol, acesta fiind si unul dintre motive
pentru care femeile au fost excluse de la Jocuri, nu doar în calitate de concurente,
ci și ca spectatoare. Gimnastica olimpică a acelor timpuri s-a stins odată cu
desființarea J.O., dar, până atunci, timp de peste o mie de ani, regii care au
guvernat în epocă au încurajat practicarea exercițiilor fizice.

4
Din greaca antică la Internet, istoria gimnasticii este strâns legată și de evoluția
Jocurilor Olimpice, de la cele Antice la cele Moderne…
Sportul, la modul general, prin urmare si gimnastica, a căpătăt forme în accepțiune
modernă pe parcursul secolului al 19-lea, în ceea ce privește gimnastica în prim-
plan aflându-se dispută dintre cele doua stiluri în conflict: sistemul suedez (în
principal grup de exerciții libere) și sistemul german (cu ajutorul unui aparat).
În Europa secolului al 19-lea au început să apară Gimnazii destinate gimnasticii, în
aer liber, care seamănă cu locuri de joacă, locuri privite ca o aventură în cazul
domnilor care doreau să impresioneze doamnele, care, la rândul lor, tot din același
motiv, care purtau semne ale « ascensiunilor » montane. Din punct de vedere al
armatei, gimnastica a fost privită ca o posibilitate de exprimare a disciplinei, și nu
este de mirare că termeni militari încaă mai există, cum ar fi “defileaza pe…” și
“salutul juriului”.

5
Gimnastica este unul dintre puținele sporturi prezente în Program încă de la prima
ediție ale Jocurilor Olimpice din epoca modernă, începând cu 1989, prin evoluțiile
băieților, fetele intrând oficial în scenă abia în 1952, la Helsinki, dar și până atunci,
la diferite ediții au fost concursuri destinate gimnastelor. Primul concurs olimpic
de gimnastică, Atena 1896, a reunit la start 18 gimnaști din patru – șase națiuni, la
câteva aparate, programul (uneori concursul a avut loc în aer liber) suferind
permanente schimbări până să ajungă la forma cunoscută azi. Modificări au fost
făcute aproape la fiecare concurs olimpic, în ceea ce privește numărul, felul și
construcția aparatelor utilizate, numărul de gimnaști pe echipă, tipul de exerciții,
calitatea evoluției, vârsta competitorilor, de la concursurile în aer liber la cele în
sală etc. Cu toate acestea, era adevărată a gimnasticii a debutat odată cu Jocurile
Olimpice din 1952, de la Helsinki, atunci fiind stabilite liniile coordonatoare ale
dezvoltării acestei discipline.
Gimnastica este, astăzi, una dintre cele mai populare sporturi din programul
olimpic, dar, de asemenea, una dintre cele mai pretențioase. Practicată pe scara
largă în intreaga lume, este nevoie de o combinație unică de putere, flexibilitate,
rezistență, îndrăzneală și măiestrie pentru a atinge cotele de vârf.

6
Pregătirea fizică
Gimnastele sunt sportivii care trebuie să fie atenți cu corpul și pregătirea fizică,
deoarece gimnastica necesită multă trupă și să concureze printre cei mai buni (care
sunt puțini) trebuie să fiți în cel mai bun mod.

– Tehnică
Această pregătire începe cu prezența unui antrenor bun care să-l însoțească pe atlet
pe tot parcursul carierei, să elaboreze planurile de antrenament, să-l consilieze cu
privire la anumite decizii, să-l ajute să reziste presiunii de a fi gimnastă, printre
altele lucruri.

Gimnastica de echipă
Gimnastica de echipă a apărut în Scandinavia. Primul concurs oficial a avut loc în
Finlanda în 1996 și se desfășoară acum o dată la doi ani. Echipele de competiție,
cluburile, sunt formate din trei categorii: echipe de femei, bărbați și mixte.
Gimnastica se compune din trei tipuri: exerciții la podea, salturi de la mini-
trambulină și salturi acrobatice. În fiecare dintre cele trei discipline, numărul de
gimnaști este de la 6 la 12 persoane. Gimnastica de echipă include cele mai
dinamice tipuri de exerciții de gimnastică: exerciții de grup, acrobatice și salturi de
gimnastică de sprijin. Aceasta are o muzicitate inerentă, o orientare motor-
educativă pronunțată, complexitatea optimă a exercițiilor.

7
 Gimnastica de circ
Gimnastica de circ este împărțită în partere (exerciții pe echipamente și aparate,
montate pe arenă) și aer (exerciții pe echipamente suspendate deasupra arenei);
respectiv gimnaști - pe sol și în aer.
Fiecare dintre cele două tipuri de gimnastică de circ include o varietate de
subspecii (în funcție de echipamentul utilizat și de metodele de lucru): parter -
exerciții pe bare orizontale, trambulină, inele de toate tipurile; aer - exerciții pe
trapezul de toate tipurile, cord de parele, cord de volante, cadru, bambus, curele,
pânze, inel, sferă.

8
Gimnastica acrobatică
Gimnastica acrobatică cuprinde trei grupe de exerciții: salturi acrobatice, exerciții
în pereche și de grup.

Gimnastica stradală (curte)

Gimnastica stradală este practicată, de regulă, de sportivi neprofesioniști. Pentru
mulți, este ca un hobby, un stil de viață, o modalitate de a dezvolta și menține
tonusul muscular, agilitatea și flexibilitatea articulațiilor. Poate fi practicată pe
aproape orice teren de joacă în curte, iar în unele cazuri - chiar pe stradă.

Reguli (gimnastica feminină)

La nivel profesionist, coregrafia unui exercițiu este aleasă de gimnastă împreună cu
antrenorii săi. Majoritatea federațiilor naționale angajează coregrafi specializați
care creează exerciții pentru gimnastele lor. Alții optează pentru coregrafii realizate
de antrenor împreună cu gimnasta sa. O parte dintre sportive se folosește de același
exercițiu timp de mai multe sezoane, în timp ce altele aleg să-l modifice anual.
Întrucât timpul de execuție al unui exercițiu poate varia între diferite competiții,
antrenorii pot modifica compoziția acestuia. Cu toate acestea, se întâmplă foarte rar
ca o sportivă să execute 2 exerciții diferite de-a lungul unui sezon competițional.
Unul din puținele exemple în acest sens s-a petrecut la Jocurile Olimpice de vară
din 1996, când rusoaica Dina Kotchetkova a prezentat un program complet diferit
de ceea ce arătase până în acel moment.

9
Același cuplu (gimnastă-antrenori) este cel care alege și muzica viitorului
exercițiu. Aceasta poate aparține oricărui gen muzical și poate fi interpretată la
orice instrument(e). Totuși, nu sunt permise interpretările vocale. Responsabilitatea
existenței materialului muzical la fiecare competiție aparține gimnastei și
antrenorului acesteia.
Cele mai multe exerciții sunt compuse din 3-5 linii acrobatice și o serie de
elemente artistice, piruete și sărituri. Codul de punctaj prevede obligativitatea
existenței elementelor din 5 grupe de elemente diferite. Astfel, un exercițiu trebuie
să conțină o întoarcere la cel puțin 540 de grade, un salt dublu, o linie acrobatică
spre înainte și una spre înapoi.
Notele se acordă în funcție de dificultatea exercițiului, de interpretarea artistică, de
elementele tehnice impuse și de calitatea programului în ansamblu. În cazul unor
execuții modeste, al lipsei elementelor obligatorii, al căderilor sau al altor erori,
nota finală suferă niște deduceri. Spre deosebire de gimnastica masculină,
gimnastelor le este permis să încheie linia acrobatică într-o poziție de fandare.
Gimnasta trebuie să se folosească de întreaga suprafață a aparatului, liniile
acrobatice urmând a se executa dintr-un colț în celălalt al covorului. Pășirea în
afara suprafeței delimitate atrage după sine penalizarea sportivei.
Gimnastele se pot folosi de cretă pentru a spori aderența mâinilor și/sau picioarelor
cu aparatul. De asemenea le este permis să-și protejeze încheieturile. În
concursurile junioarelor, arbitri permit utilizarea unei suprafețe mai flexibile pentru
evitarea unor accidentări grave. În competițiile internaționale majore (Olimpiadă,
Campionat Mondial), precum și în cele naționale de anvergură, această suprafață
ajutătoare nu este acceptată.

Reguli (gimnastica masculină)

La fel ca și în celelalte probe ale gimnasticii, notele în gimnastica masculină se
acordă ținându-se cont de dificultatea execuțiilor, de ținuta sportivului și de
calitatea exercițiului în ansamblu. Arbitri sunt obligați să urmărească îndeplinirea
numărului de elemente obligatorii (inclusiv o linie acrobatică compusă din cel
puțin 2 salturi). Gimnastul trebuie să se folosească de întreaga suprafață a
aparatului, liniile acrobatice urmând a se executa dintr-un colț în celălalt al
covorului. Pășirea în afara suprafeței delimitate atrage după sine penalizarea
sportivului. Gimnastul trebuie să încheie linia acrobatică într-o poziție "fixată":
picioarele să atingă solul în același timp, nefiind permiși pași ajutători.

10
Volei
Voleiul este un sport în care două echipe, separate de un fileu înalt, trebuie să
treacă o minge pe deasupra acestuia, folosind doar mâinile, cu scopul de a face ca
mingea să atingă terenul advers. Fiecărei echipe îi sunt permise doar trei loviri
 pentru a trimite mingea către terenul celeilalte echipe. Un punct se câștigă
dacă mingea atinge terenul advers sau dacă nu se respectă regula celor trei atingeri.
O echipa de volei este alcătuită din 6 jucători. Se joacă 3 seturi câștigătoare din 5,
fiecare set a câte 25 de puncte; în caz de egalitate la scorul 24 - 24 se continuă setul
până în momentul în care una din cele două echipe obține o diferență de 2 puncte
(29 - 27, 31 - 29 etc). În cazul în care este nevoie de jucarea ultimului set pentru
desemnarea câștigătorului, acesta se joacă până la 15 (sau până la o diferență de
două puncte).

Voleiul - un sport competitiv

Competiția dezvoltă resursele latente, scoțând în evidență îndemânarea,
spontaneitatea, creativitatea și estetica. Regulile sunt realizate pentru a permite
demonstrarea acestor abilități. Cu puține excepții, voleiul permite tuturor
jucătorilor să acționeze atât la fileu (în atac), cât și în spatele terenului (în apărare
sau la serviciu).

11
Dacă ar mai trăi William Morgan, creatorul acestui joc, l-ar putea încă recunoaște,
voleiul păstrând, de-a lungul timpului, anumite elemente caracteristice. Câteva din
acestea le împarte cu alte jocuri care au fileu, minge sau rachetă:
 serviciu,
 rotație (alternanța la serviciu),
 atac,
 apărare.
Voleiul este totuși unic printre jocurile la fileu prin faptul că se insistă ca mingea
să fie păstrată cât mai mult timp în aer și prin faptul că oferă posibilitatea paselor
între membrii aceleiași echipe înainte ca mingea să fie returnată adversarilor.
Introducerea unui jucător specializat în apărare, Libero-ul, a mărit lungimea fazelor
de joc. Modificarea regulii la serviciu l-au transformat dintr-un simplu act de a
pune mingea în joc, într-o armă ofensivă. Conceptul rotației a fost dezvoltat pentru
a permite fiecărui sportiv să participe la joc. Regula poziției jucătorilor permite
echipelor flexibilitate și posibilitatea dezvoltării de tactici interesante, atât în
favoarea echipei, cât și pentru entuziasmul spectatorilor. Astfel, imaginea voleiului
devine din ce în ce mai bună. Cu cât jocul evoluează, fără îndoială că se va
schimba, va deveni mai bun, mai puternic, mai rapid.

ISTORIA PE SCURT A JOCULUI DE VOLEI

• 1895: William G. Morgan a creat, în SUA, jocul de volei denumit iniţial
„Mintonette”.
• 1896: Denumirea de „Mintonette” jocului a fost schimbată în „Volley
Ball”.
• 1900: a fost realizată o minge special pentru volei.
• 1900: prima ţară din afara SUA care a adoptat voleiul a fost Canada.
• 1908: voleiul ajunge în Japonia.
• 1912: numărul de jucători din fiecare echipă a fost stabilit la şase şi s-a
decis ca jucătorii să se rotească înaintea serviciului.
• 1915: numărul jucătorilor în teren redevine variabil putând fi de la doi la
şase pentru fiecare echipă. În Europa voleiul ajunge adus de soldaţii
americani care au luptat în primul Război Mondial. Popularitatea sa a
crescut rapid, dar jocul a prins rădăcini în special în ţările din Estul Europei
unde climatul rece a făcut deosebit de atractive sporturile de sală. Începutul
primului război mondial a introdus voleiul în Africa (Egipt).
• 1916: în Philippines, a fost introdus un stil ofensiv prin care se pasa
mingea cu o traiectorie înaltă pentru a fi lovită de alt jucător.
• 1917: s-a trecut de la 21 la 15 puncte pentru câştigarea unui set.
• 1918: numărul Jucătorilor pe echipă a fost restabilit la şase.

12
1919: au fost introduşi 16000 de jucători de volei în Forţele Expediţionare
Americane şi în trupele aliate. Acest lucru a fost un stimul al dezvoltării voleiului
în afara SUA.
• 1920: au fost instituite: regula celor trei lovituri pentru o echipă şi atacul din linia
a doua.
• 1923: o echipă trebuia să fie alcătuită din 6 jucători pe teren şi 12 rezerve oficiale
iar fiecare jucător trebuia să aibă un tricou numerotat diferit.
• 1995: jocul de volei a împlinit 100 de ani. Evenimentul a fost comemorat în toată
lumea prin ceremonii, turnee, emitere de timbre. FIVB a sărbătorit evenimentul
organizând ciclul de evenimente „100 ani de volei în 100 de zile” constând dintr-o
serie de manifestări şi editarea unei magnifice cărţi cu titlul „100 de ani de legătură
globală”. A apărut site-ul http://www.voleyball.com
• 1996: voleiul pe plajă cu doi jucători a fost introdus ca Sport Olimpic.
• 2000: s-a trecut de la 15 la 25 puncte pentru câştigarea unui set. S-a acordat titlul
de cel mai bun antrenor de volei al secolului XX lui Yasutaka Matsudaira din
Japonia la volei masculin pentru perioada 1964 – 1974 şi la volei feminin lui
Eugenio George din Cuba pentru perioada 1990 – 2000.
• 2001: FIVB are afiliate 218 federaţii naţionale.

Componența echipelor
O echipă poate fi compusă din maximum 12 jucători, un antrenor, un antrenor
secund, un preparator fizic (maseur) și un medic.
Pentru competițiile mondiale și oficiale ale FIVB, medicul trebuie să fie acreditat
în prealabil de FIVB.
Unul dintre jucători (altul decat Libero-ul) este căpitanul echipei și el trebuie să fie
identificat ca atare pe foaia de arbitraj.
Numai jucătorii înregistrați pe foaia de arbitraj pot să pătrundă pe teren și să
participe la meci. După ce căpitanul și antrenorul au semnat foaia de arbitraj,
componența echipei nu mai poate fi modificată.

13
Bibliografie:
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Dame?
fbclid=IwAR3ix4ny6kVImlh0ICTdUxl2h0wWrgNC-_7FAU9B-
o95VzbfKhy1d9M0EBw;

 Ceban, Vasile. Istoria apariției și dezvoltării jocului de dame [monografie].

Chișinău: CE USM, 2001;

 https://biblioteca.regielive.ro/referate/educatie-fizica/joc-de-dame-
385297.html?
 fbclid=IwAR2hCKgnLyKY6ZL1pGOwEx63zv36L4H4J1BGY9r0-
zioIB2GNvh_r5w7HTQ;

 https://www.civilizatia.ro/jocuri-antice-pe-care-le-jucam-si-astazi/?
fbclid=IwAR1VKN_yOtoBZtSMXvVKkiABCaDm2Vta2j61oT5W6-
Qa5bvg-9MN6o-Q86w;

 https://www.civilizatia.ro/jocuri-antice-pe-care-le-jucam-si-astazi/?
fbclid=IwAR1te0_44SAG9Hz-
P0lAjHC9LDuLO4mc4_zOLMKHoC13oecb5xWPFSQOCVk;

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Gimnastic%C4%83?
fbclid=IwAR2ET_nEP05_IUu2qeqSqTsecTG38JP0Cmkk0EXhl7Wz7QM
v68V3oVJY3KM;

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Gimnastic%C4%83?
fbclid=IwAR32m5GD_uwwsxUGTjCzaMa1KsuFMtvq-
z6FV17qFPe4sV2BOLBlbkmjpRs;

 http://www.romgym.ro/media/istoria-gimnasticii/?
fbclid=IwAR1MjONuH6zZ1uuqsgVz5aLBhfzLTkLW4UN6fVAbdt8RE1
uc5KH9UMeR6ZM;

 https://sportsregras.com/ro/gimnastica-artistice-reguli-istorie/?
fbclid=IwAR3AO4BWYx3-
g5_r3QVW5Dgkd5qmac2TfKjf41VtWtJLQo_JU26TLgCO_N0;

 https://nicolaesotir.wordpress.com/istoria-jocului-de-volei/;

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Volei?
fbclid=IwAR2ET_nEP05_IUu2qeqSqTsecTG38JP0Cmkk0EXhl7Wz7QM
v68V3oVJY3KM;

 Fântâneanu, Emanuel (1981), Volei de la A la Z, Mică enciclopedie,

București: Editura Sport-Turism.

14