Dokumen - Tips - Cinci Saptamani in Balon Jules Vernepdf PDF

7/30/2019 Cinci saptamani in balon - Jules Verne.
pdf
http://slidepdf.com/reader/full/cinci-saptamani-in-balon-jules-vernepdf 1/332
7/30/2019 Cinci saptamani in balon - Jules Verne.pdf
Jules Verne

Cinci săptămâni în balon
Capitolul 1
Sfârşitul unui discurs foarte aplauda

Prezentarea doctorului Samuel Fergsso
Excelsior”{1}. Portretul{2} doctorului în întregime. Cin
a “Traveller’s club” . Numeroase toasturi d
ircumstanţă.
La şedinţa Societăţii regale de geografie din Londra

in piaţa
862, eraWaterloo
o mare3, afluenţă
care se ţinea în ziua de Preşedinte
de auditori. 14 ianuar
rancis M... făcea onorabililor săi colegi o comunica
mportantă, deseori întreruptă de aplauze.
Acest discurs, de o rară elocvenţă, se termină c
âteva fraze sforăitoare, pline de patriotism tumultuos:
― Anglia a păşit totdeauna în fruntea celorlalte naţiu
căci, după cum s-a putut observa, naţiunile me
ntotdeauna una în fruntea alteia) datorită curajoşilor
ălători şi descoperirilor lor geografice. (Numeroas
probări ) Doctorul Samuel Fergsson, unul din glorioşii
, nu-şi va dezminţi originea. ( Aplauze din toate părţil
Nu! Nu! ) Această încercare, dacă izbuteşte ( Va izbuti! ), v
ontopi, completându-le, cunoştinţele răzleţe desp
artologia{3} africană (aprobări furtunoase), iar dacă d
reş (Niciodată! Niciodată! ) va rămâne cel puţin una dint
ele maipicioare
at din îndrăzneţe încercări
cu frenezie.) ale geniului omenesc! (To
― Ura! Ura! izbucni adunarea, electrizată de acest
uvinte emoţionante.
― Ura pentru curajosul Fergsson! strigă un ascultăt
mai expansiv.
În toată sala izbucniră strigăte de admiraţie. Nume
ui Fergusson se afla pe buzele tuturor. Faptul că nume
ui era rostit de atâţia englezi ne îndreptăţeşte să crede
ă dobândise un ciudat prestigiu.
Sala de şedinţe fremăta de entuziasmu
articipanţilor. Se găseau aici mulţi călători curajoşi, acu
bosiţi şi îmbătrâniţi, pe care un temperament nestatorn
dusese cândva în cele cinci părţi ale lumii. Toţi trecuser
in punct de vedere fizic sau moral prin mai multe sau m
uţine încercări, izbutind să scape teferi din naufragii
ncendii, de securile indienilor şi de măciucile sălbaticilo
e stâlpul caznelor şi din mâna antropofagilor polinezien
Dar nimic nu
iscursului lui putuse încetini
sir Francis M...bătăile
De cândinimilor
îşi lor, în timp
aminteau c
rezenţi, acesta fusese, fără îndoială, cel mai mare succe
ratoric înregistrat la Societatea regală de geografie d
ondra. Dar în Anglia entuziasmul nu se mulţumeşte num
u vorbe. El bate monedă mai repede decât maşina d
ătut monezi de la “The Royal Mint”.
Chiar în aceeaşi şedinţă se votă, în favoare
octorului Fergsson, o primă de încurajare, care se ridic
a suma de două mii cinci sute de lire. Suma er
roporţională cu măreţia proiectului.
acăUnul din Fergsson

doctorul membrii societăţii îl întrebă
nu va fi prezentat pe preşedint
oficial.
― Doctorul este la dispoziţia adunării, răspunse s
rancis M...
― Să intre, strigară toţi, să intre! Face să vezi c
roprii tăi ochi un om de o îndrăzneală atât d
emaipomenită!
― Poate că{4} propunerea asta de necrezut, spuse u
ătrân comodor apoplectic, nu este decât o păcăleală.
― Şi dacă în realitate doctorul Fergsson nu există
trigă o voce răutăcioasă.
― Ar trebui inventat! răspunse un membru mucalit
cestei serioase societăţi.
― Să intre doctorul Fergsson! spuse atunci, simplu
ir Francis M...
Şi doctorul intră, întâmpinat de un tunet de aplauz
are dealtfel nu-l emoţionară câtuşi de puţin.
Era un om cam de patruzeci de ani, de înfăţişar
bişnuită; aprinsă
uloarea temperamentul săuAvea
a obrazului. sanguin se trăda
o înfăţişare rece,prc
ăsăturile obrazului regulate, cu un nas puternic
emănând cu linia etravei{5} unei corăbii, aşa cum au d
bicei oamenii predestinaţi descoperirilor. Privirea foar
lândă, mai mult inteligentă decât îndrăzneaţă, dădea m
armec fizionomiei sale; braţele-i erau lungi şi păşea c
guranţa unui călător încercat.
Din toată înfăţişarea lui se desprindea o gravitat
niştită, încât, privindu-l, nimeni nu l-ar fi putut bănui nici d
ea mai nevinovată înşelăciune.
lipaCa urmare,
când uralele
doctorul şi aplauzele
Fergsson nu încetară
ceru, printr-un gest decât
amabî
ă se facă linişte. Atunci, celebrul oaspe se îndreptă sp
otoliul ce-i era pregătit, şi, în picioare, drept, cu privire

nergică, ridică spre cer arătătorul mâinii drepte, rostin
cest singur cuvânt:
― Excelsior !
Nu! Niciodată vreo întâmpinare neaşteptată
omnilor Bright şi Cobden sau vreo cerere de fondu
xtraordinare făcută de lordul Palmerston, pentru întărire
malurilor stâncoase ale Angliei, nu obţinuse un asemene
ucces. Discursul lui sir Francis M... fu cu mult depăş
Doctorul era în acelaşi timp măreţ, impunător, cumpătat
tăpânit; el caracterizase situaţia cu un singur cuvânt:
“Excelsior!”
Bătrânul comodor, câştigat cu totul de acest om
iudat, ceru publicarea integrală a discursului lui Fergsso
n “The Proceedings of the Royal Geographical Society
ondon”{6}.
Dar cine era doctorul acesta şi ce voia s
ntreprindă?
Tatăl său, un viteaz căpitan din marina engleză, îş
sociase fiul, încă din cea mai fragedă vârstă, pericolel
i aventurilor profesiunii sale. Acest copil, demn d
ncredere, care părea să nu fi cunoscut vreodată fric
ovedi în curând că are un spirit vioi, o inteligenţă d
ercetător şi o înclinare remarcabilă pentru lucră
tiinţifice. Afară de asta, mai dovedi şi o pricepe
eobişnuită în a scăpa din încurcătură; de mic ieşise c
aţa curată din toate încercările chiar şi atunci când s
olosise prima oară de o furculiţă, cu toate că aceas
spravă le izbuteşte, în genere, atât de rar copiilor.
Lectura cărţilor care povesteau călătorii îndrăzneţe

ntreprinzători pentru explorarea mărilor, îi înflăcăra curân
maginaţia. Urmărea cu pasiune descoperirile ca
aracterizează prima jumătate a secolului al XIXlea; vis
loria unor Mungo-Park, Bruce, Caillié, Levaillant şi puţ
red, chiar pe aceea a unui Selkirk sau a unui Robinso
Crusoe, care nu i se părea mai prejos decât a celorla
Câte ore nu-şi petrecuse el împreună cu Robinson Cruso
e insula acestuia, Juan Fernandez? Adeseori împărtăşe
deile celebrului marinar părăsit; câteodată, însă, îi critic
lanurile şi proiectele; cu siguranţă că el le-ar fi întocm
mai bine, sau, în orice caz, măcar tot atât de bine! Dar c
iguranţă că el n-ar fi părăsit niciodată acea insu
ncântătoare, unde Robinson Crusoe era fericit ca un reg
ără supuşi... nu, chiar dacă ar fi devenit primlord
miralităţii.
Vă las să vă gândiţi în ce măsură se dezvoltase
ceste înclinaţii în timpul tinereţii sale aventuroase
etrecută în cele patru colţuri ale lumii. Tatăl său, care er
n om cult, se străduia, dealtfel, să consolideze aceas
nteligenţă vie prin studii serioase de hidrografie, fizică
mecanică, îmbinate cu unele cunoştinţe de botanic
medicină şi astronomie.
La moartea vrednicului căpitan, tânărul Samue
ergsson, în vârstă de douăzeci şi doi de ani, făcus
nconjurul lumii. Rămas singur, se înrolase în corp
nginerilor bengalezi şi se distinsese prin mai mult
sprăvi. Dar viaţa de soldat nu-i plăcuse; nu voia s
omande, dar nici să se lase comandat. Îşi dădus
emisia şi plecase spre nordul Peninsulei indiene, pe ca

străbătuse de la Calcutta la Surat, când vânând, cân
dunând plante. O simplă plimbare de amator.
De la Surat trecuse în Australia, unde, în 1845, luas
arte la expediţia căpitanului Stuart, căruia i s
ncredinţase misiunea de a descoperi acea Mare Caspic
espre care se presupunea că există în centrul No
Olande.
Samuel Fergsson se întoarse în Anglia cam pri
850, şi, stăpânit mai mult decât oricând de demon
escoperirilor, îl însoţi pe căpitanul Mac Clure, până î
853, în expediţia care ocolea continentul american, de
trâmtoarea Behring la Capul Farewell.
În ciuda oboselilor de tot soiul şi a climatului felur
onstituţia lui Fergsson rezistă minunat. Reuşea să s
imtă bineperfect,
ălătorului în mijlocul celor
al cărui mai mari
stomac lipsuri;şi se
se strânge eradila
tip
upă voinţă, ale cărui picioare se întind sau se chirces
upă culcuşul improvizat, care adoarme la orice oră din
i se trezeşte la orice oră din noapte.
Aşa că nu ne surprinde faptul de a-l regăsi p
eobositul nostru călător vizitând, între 1855 şi 1857, t
estul Tibetului, în tovărăşia fraţilor Schlagintweit,
ducând cu el, din această explorare, ciudate observa
e etnografie. În decursul acestor călătorii, Samu
ergsson fusese corespondentul cel mai activ şi m
nteresant al ziarului Daily Telegraph, ziar de un penny,
ărui tiraj urcă până la o sută patruzeci de mii d
xemplare pe zi, făcând faţă cu greu celor câtorv
milioane de cititori. De aceea, doctorul, fără să fie memb

l vreunei instituţii savante, nici al Societăţii de geograf
in Londra, Paris, Berlin, Viena sau Petersburg, nici
Traveller’s Club” şi nici măcar al lui “Royal Polytechn
nstitution”{7}, unde domnea atotputernic prietenul să
tatisticianul Kokburn, era totuşi bine cunoscut.
Ca să-i fie pe plac, acest savant îi propuse într-o zi s
ezolve următoarea problemă: cunoscând numărul de mi
arcurs de doctor în jurul lumii, să se spună
cu câte mile era mai lung drumul străbătut de el c
apul, decât cel cu picioarele, ţinând seama de diferen
azelor celor două cercuri. Sau, cunoscânduse numărul d
mile parcurs pe de o parte de capul, iar pe de alta d
icioarele doctorului, să i se calculeze cu preciz
nălţimea!
Dar Fergsson se păstra totdeauna departe de tagm
avanţilor, fiind dintre cei care ţin la fapte, nu la vorbe
ăsea că e mai bine să-ţi foloseşti timpul cercetând, n
iscutând, descoperind, nu flecărind.
Se povesteşte că, într-o zi, un englez venise l
Geneva să viziteze lacul. Se urcase într-una din acel
ăsuri vechi, cu băncile dispuse lateral, ca în omnibuz
ar, întâmplător, se aşezase cu spatele spre lac; trăsu
arcursese în linişte drumul ei circular, fără ca el să se
ândit măcar o dată să-şi întoarcă privirea. Totuşi englez
ostru se înapoiase la Londra încântat de lacul Geneva.
În schimb, doctorul Fergsson îşi întorsese de multe o
apul în timpul călătoriilor sale; şi-l întorsese atât de bin
ncât văzuse multe. Dealtfel, asta-i era firea şi avem motiv
emeinice să credem că era fatalist, bazându-se pe sin

nsuşi şi chiar pe Providenţă. Se simţea mai mult împin
ecât atras spre aceste călătorii şi străbătuse lume
semenea unei locomotive care nu se conduce singură,
e care drumul o conduce. “Nu-mi urmez eu drum
punea adesea, ci drumul mă urmăreşte pe mine.”
Aşa că nu vom fi surprinşi de sângele rece cu car
rimise aplauzele Societăţii regale; nefiind orgolios şi, c
tât mai puţin vanitos, stătea deasupra acestor nimicu
ropunerea pe care o făcuse preşedintelui sir Francis M
se părea foarte simplă... şi aproape nu luă în seam
mensul efect ce-l producea.
După şedinţă, doctorul fu condus la “Traveller’s Club
n Pall Mall, unde se pregătise în onoarea lui un osp
oarte bogat. Mărimea porţiilor oferite era proporţională c
mportanţa personajului, iar morunul servit cu acest pri
u măsura nici măcar trei şchioape mai puţin dec
amuel Fergsson însuşi.
Se închinară numeroase pahare cu vinuri din Franţ
n cinstea celebrilor călători care-şi câştigaseră faima p
ământul Africii. Se bău în sănătatea sau în amintirea lo
n ordine alfabetică, ceea ce e foarte englezesc; pent
Abbadie, Adams, Adamson, Anderson, Arnaud, Baikie
aldwin, Barth, Batouda, Beke; Beltrame, du Berb
imbachi, Bolognesi, Bolwik, Bolzoni, Bonnemai
risson, Browne, Bruce, Brun-Rollet, Burchell, Burkhard
urton, Caillaud, Caillie, Campbell, Chapman, Clapperto
Clot-Bey, Colomieu, Courval, Cumming, Cuny, Debon
Decken, Denham, Desavanchers, Dicksen, Diekso
Dochard, Duchaillu, Duncan, Durand, Duroul, Duveyrie

rhardt, d’Escayrac de Lauture, Ferret, Fresnel, Galinie
Galton, Geoffroy, Golberry, Hahn, Halm, Harnier, Hecquar
e Heuglin, Hornemann, Houghton, Humbert, Kaufman
Knoblecher, Krapf, Kummer, Lafargue, Laing, Lajaill
ambert, Lamiral, Lampriere, John Lander, Richa
ander, Lefebvre, Lejean, Levaillant, Livingston
Maccarthie, Maggiar, Maizan, Malzac, Moffat, Mollie
Monteiro, Morrison, MungoPark, Neimans, Overwey, Pane
artarrieau, Pascal, Pearse, Peddie, Peney, Petheric
oncet, Prax, Raffenel, Rath, Rebmann, Richardson, Rile
Ritchie, Rochet d’Haricourt, Rongäwi, Roscher, Ruppe
augnier, Speke, Steidncr, Thibaud, Thompson, Thornto
oole, Tousny, Trotter, Tuckey, Tyrwitt, Vaudey, Veyssiere,
Vincent, Vinco, Vogel, Wahlberg, Warrington, Washington
Werne, Wild şi, în sfârşit, pentru doctorul Samu
ergsson care, prin încercarea sa de necrezut, urma s
ontopească lucrările acestor călători şi să completez
eria descoperirilor despre Africa.
Capitolul 2
Un articol din Daily Telegraph . Războiul ziarelo
avante. M. Petermann îl susţine pe prietenul său
octorul Fergsson. Răspunsul savantului Kone
Parisul participă la evenimente. Diferite propune
ăcute doctorului
Daily Telegraph publică a doua zi, în numărul său d

5 februarie, un articol conceput astfel:
“Se va afla, în sfârşit, taina întinselor ţinuturi al
Africii. Un Oedip modern ne va da cheia acestei enigme
e care savanţii a şaizeci de secole n-au putut-
escifra. Altădată, căutarea izvoarelor Nilului ― fonte
Nili quaerere era privită ca o încercare nesăbuită,
imeră, un lucru irealizabil.
Doctor
ndicat Barth aşi ajuns
de Denhain până-n
Claperton; Sudan,
doctorul pe drumu
Livingstone ş
ntins numeroasele şi cutezătoarele sale cercetări de
Capul Bunei Speranţe până în bazinul Zambezi; căpitan
Burton şi Speke au deschis civilizaţiei moderne, pr
escoperirea
ntretăiere, Marilor
punct Lacuri,
la care trei drumuri;
n-a putut punctul
ajunge nici lor d
un călăto
ste însăşi inima Africii. Spre el trebuie să tindă toa
forturile noastre.
Or, lucrările acestor îndrăzneţi pionieri ai ştiinţei vo
continuate prin cutezătoarea încercare a doctorulu
Fergsson, ale cărui frumoase explorări au fost deseo
preciate de cititorii noştri.
Acest curajos descoperitor îşi propune să străbat
n balon, toată Africa, de la răsărit la apus. După cu
m aflat, punctul de plecare al surprinzătoarei călătorii v
insula Zanzibar de pe coasta orientală. Cât despr
unctul de sosire, numai Providenţa îl poate cunoaşte.
Această explorare ştiinţifică a fost propusă, în mo

ficial, ieri, la Societatea regală de geografie; s-a vota
uma de două mii cinci sute de lire pentru acoperire
heltuielilor de călătorie.
Îi vom ţine pe cititorii noştri la curent cu aceas
ncercare, fără precedent în analele cercetărilo
eografice.”
După cum era de aşteptat, articolul făcu multă vâlv

aergsson
începuttrecu
el drept
stârni una
un din
valacele
de neîncredere; doctorc
fiinţe ce se hrănesc
uzii, un fel de domnul Barnum, care, după ce a lucrat
America, se pregătea să “facă” Anglia.
În numărul pe februarie al “Buletinului Societăţii d
eografie” din Geneva apăru un răspuns glumeţ, care î
ătea joc în mod spiritual de Societatea regală din Londr
e “Traveller’s Club” şi de morunul fenomenal.
Dar domnul Petermann, în ale sale “Mitteilungen”{8
ublicate la Gotha, reduse la cea mai deplină tăcere ziar
in Geneva. Domnul Petermann îl cunoştea personal p
octorul
ău Fergsson şi garanta pentru curajul cutezătoru
prieten.
Dealtfel, foarte curând, îndoiala nu mai fu posibilă. L
ondra se făceau pregătirile de călătorie; fabricile d
yon primiseră o importantă comandă de tafta, necesa
onstruirii aerostatului; în sfârşit, guvernul britanic puses
a dispoziţia doctorului vasul Resolute, condus d
ăpitanul Pennet.
În curând începură să vină de pretutindeni mii d

crisori de încurajare, se primiră felicitări. Se publicară p
arg amănuntele proiectului în “Buletinul Societăţii d
eografie” din Paris; un articol important apăru în “Noi
Anale de călătorii geografice, istorice şi arheologice” a
ui M.V.A. Malte-Brun, iar o lucrare amănunţită publicată
Zeitschrift fur Allgemeine Erdkunde” {9}, de către doctor
W. Koner, demonstra în mod strălucit posibilitate
xplorării, şansele ei de succes, felul obstacolelo
mensele avantaje ale călătoriei pe calea aerului. Singu
ezervă pe care o făcea era asupra punctului de plecare.
ropunea mai curând Masuah, mic port al Abisiniei, d
nde se avântase, în 1768, James Bruce, în căutare
zvoarelor Nilului. Dealtfel, admira fără rezervă spiri
nergic al doctorului Fergsson şi curajul acestui om că
are “North
concepuse şi voiaReview”
American să încerce
nuo vedea
asemenea călătorie
cu plăcere
semenea glorie rezervată Angliei, lua în glum
ropunerea doctorului şi-i sugera să se abată şi pri
America, din moment ce tot va fi pe drumul cel bun.
Pe scurt, fără să mai socotim ziarele din lume
ntreagă, nu se găsea o singură publicaţie ştiinţifică, de
Journal des missions évangéliques” până la “Revu
lgérienne et coloniale”, de la “Annales de la propagatio
e la foi” până la “Church Missionary Intelligencer”, care s
u descrie faptul sub toate aspectele.
La Londra
onsiderabile cu şi în întreaga
privire la: Anglie se făceau pariu
1. Existenţa reală sau imaginară a doctorulu
ergsson;
2. Seriozitatea intenţiei lui, în care unii credeau, î
reme ce alţii socoteau că nici nu se va încerca să fie pus
n practică;
3. Posibilităţile de reuşită;
4. Şansele sau neşansele doctorului Fergsson de a s
ntoarce, în registrul de pariuri se înscriseră sume enorm
a şi când ar fi fost vorba de cursele de cai de la Epsom
Aşadar, încrezătorii sau neîncrezătorii, ignoranţii sa
avanţii, toţi aveau privirea aţintită asupra doctoru
ergsson. Într-un cuvânt, el deveni omul zilei. Dădea c
lăcere informaţii precise asupra expediţiei sale. T
uteai apropia de el cu uşurinţă, căci era omul cel m
mplu din lume. Mulţi aventurieri îndrăzneţi cerură s
mpartă cu el gloria şi primejdiile încercării sale; dar el n
rimi, fără săinventatori
Numeroşi lămureascădetotuşi motivul refuzului
mecanisme bune pentsă
ârmuirea balonului veniră să-i propună sistemele lo
Doctorul însă nu voia să primească pe nici unul. Când er
ntrebat dacă nu cumva descoperise el însuşi ceva î
ceastă privinţă, refuza întotdeauna să dea vreo explicaţi
i continua să se ocupe mai sârguincios ca oricând d
regătirile călătoriei.
Capitolul 3
Prietenul doctorului. Începutul acestei prieteni

Dick Kennedy la Londra. O propunere neaşteptată
eliniştitoare. Proverb puţin încurajator. Câtev

uvinte despre martirii din Africa. Avantajele unu
erostat. Taina doctorului Fergsson
Doctorul Fergsson avea un prieten. Nu unul care s

semăna cu el, un alter ego, căci nu poate exista prieten
ntre două fiinţe prea asemănătoare una cu alta.
Dar dacă aveau calităţi, aptitudini, temperament
eosebite, Dick Kennedy şi Samuel Fergsson aveau î
chimb aceleaşi
tingherea deloc,sentimente unul pentru
ba dimpotrivă! Dick altul, ceea era
Kennedy ce nuu
coţian în toată puterea cuvântului: deschis hotărât
ncăpăţânat. Locuia în oraşul Leith, aproape de Edinburg
adevărată periferie a “Bătrânei afumate”{10}. Se ocup
neori şi cu pescuitul, dar pretutindeni şi întotdeaun
ămânea un vânător pasionat, ceea ce nu era delo
urprinzător la un fiu al Caledoniei, care colindase mun
in Highlands. Avea faima unui minunat ţintaş c
arabina; despica gloanţele, ochind tăişul unui cuţit înfi
n ţintă în două jumătăţi atât de egale, încât, cântărindu-
poi,Fizionomia
nu putea găsi o diferenţăo prea
lui Kennedy mare între
reamintea ele. a l
pe aceea
Halbert Glendinning, aşa cum o zugrăveşte Walter Scott
Mănăstirea”: înălţimea sa depăşea şase picioa
ngleze{11}. Plin de graţie şi uşurinţă în mişcări, păre
otuşi înzestrat cu o putere de uriaş. Avea un obraz ars d
oare, ochii vii şi negri, o îndrăzneală firească şi era foar
otărât. În sfârşit, în toată fiinţa sa era ceva bun şi zdravă
are-i dădea acel vinoncoa, specific scoţianului.

Cei doi prieteni se cunoscuseră în India, pe vreme
ând aparţinuseră amândoi aceluiaşi regiment. În timp c
Dick vâna tigri şi elefanţi, Samuel aduna plante şi insect
ecare era îndemânatic în felul lui. Multe plante ra
ăzuseră în mâna doctorului, plante care pentru a fi cules
ereau tot atâta osteneală cât pentru a obţine o perech
e colţi de fildeş. Între ei se născuse o prietenie d
eclintit, împrejurările îi despărţeau câteodată, d
fecţiunea îi lega totdeauna.
De la întoarcerea lor în Anglia, fuseseră deseo
espărţiţi din cauza expediţiilor îndepărtate ale doctorul
ar, la înapoiere, acesta se ducea regulat să stea câtev
ăptămâni cu prietenul său, scoţianul.
Dick evoca trecutul; Samuel pregătea viitorul. Unu
rivea înainte,
eliniştit al luicelălalt înapoi,şilucru
Fergsson caredesăvârşit
calmul dovedeşte alspiri
Kennedy.
De la călătoria pe care o făcuse în Tibet trecuseră d
ni, în care timp doctorul nu mai pomenise nimic de vre
ouă explorare. Dick presupunea că instinctul de călător
ustul pentru aventuri al prietenului său se potoliseră şi e
ncântat. “Căci, gândea el, dacă nu se astâmpără, v
fârşi rău într-o zi sau alta. Oricât ai fi de obişnuit cu t
elul de oameni, călătoriile printre antropofagi şi anima
ălbatice sunt totdeauna primejdioase”. Kennedy
ndemnă deci pentru
ăcuse destul pe Samuel
ştiinţăsăşi seprea
potolească, deoarec
destul pentru câ
ecunoştinţă pot să arate oamenii.
La toate acestea, doctorul se mulţumea să n

ăspundă nimic; rămânea gânditor, adâncit în calcul
ecrete; nopţile şi le petrecea făcând socoteli, ba chia
xperienţe, cu nişte obiecte ciudate, despre care nime
u putea pricepe ce înfăţişează. Se simţea că o idee ma
frământă mintea. “Ce-l preocupă oare?” se întreb
Kennedy, după ce prietenul său îl părăsise în luna ianuari
entru a se întoarce la Londra.
Răspunsul îl află într-o bună zi, citind un articol a
arului Daily Telegraph.
― Doamne Dumnezeule! strigă el. Nebunul! Smintitu
ă străbată Africa în balon! Asta mai lipsea! Iată dar c
unea la cale de doi ani încoace!
Înlocuiţi semnele de exclamaţie cu lovituri de pumni
ap aplicate cu nădejde şi veţi avea o idee desp
ndeletnicirea la care se dedase bunul Dick, în timp c
orbea astfel. Când femeia sa de încredere, bătrân
lspeth, vru să insinueze că ar putea fi o păcăleală, el
ăspunse:
― Aş! Ce, nu-mi cunosc eu omul? Nu seamănă ast
u o ispravă de-a lui? Auzi, să călătoreşti prin aer! Iată
cum gelos şi pe vulturi! Nu, cu siguranţă că aşa ceva
e va întâmpla! Am să-l împiedic! Hei, dacă lam lăsa
oia lui, ar fi în stare să plece într-o bună zi şi în lună!
Chiar în aceeaşi seară, Kennedy, îngrijorat şi scosd
re, luă trenul din gara General Railway, iar a doua zi so
a Londra. O trăsură îl lăsă peste trei sferturi de oră în fa
ăsuţei doctorului din Soho Square, Greek Street. No
enit străbătu peronul şi se anunţă prin cinci lovitu
uternice în uşă. Îi deschise chiar Fergsson.

― Dick? glăsui el, fără prea mare surprindere.
― Chiar eu! răspunse repede Kennedy.
― Dar cum, scumpul meu Dick, tu la Londra, în timp
ânătorii de iarnă?!
― Da, eu la Londra.
― Şi ce treabă ai aici?
― Să împiedic o nebunie fără seamăn.
― O nebunie? întrebă doctorul.
― Este adevărat ce scrie în ziarul ăsta? întrebă, l
ândul său, Kennedy întinzându-i exemplarul din Dai
Telegraph.
― Oh, de asta vorbeşti? Ziarele sunt foarte indiscret
Dar stai jos, scumpul meu Dick.
― N-am să stau jos. Ai într-adevăr de gând s
ntreprinzi călătoria asta?
― Chiar aşa; pregătirile merg bine, şi eu...
― Unde sunt pregătirile astea ale tale, să le fa
ucăţi? Unde sunt, ca să le sfărâm?
Vrednicul scoţian se înfuriase de-a binelea.
― enervarea.
nţeleg Linişteşte-te,
Eştidragul
supărat meu Dick! pentru
pe mine reluă doctorul.
că nu ţi-aÎ
estăinuit nimic în legătură cu noile mele proiecte.
― El numeşte asta proiecte noi!
― Am fost foarte ocupat, continuă Samuel, fără să
n seamă întreruperea. Am avut mult de lucru! Dar fii linişt
-aş fi plecat fără să-ţi scriu...
― Ei tii că mă faci să râd?...
― Pentru că am intenţia să te iau cu mine. Scoţian
ăcu o săritură, pe care n-ar fi dispreţuito nici chiar o cap

ălbatică.
― Aha, spuse el, aşadar vrei să ne închidă p
mândoi la spitalul Bedlam! {12}
― M-am bazat pe sprijinul tău, dragul meu Dick, şi t
m ales pe tine, refuzând pe mulţi alţii.
Kennedy, din ce în ce mai uimit, încremenise.
― Dacă ai să mă asculţi zece minute, urmă linişt
octorul, ai să-mi mulţumeşti.
― Vorbeşti serios?
Foarte serios!
― Şi dacă nu vreau să te-nsoţesc?
― Ai să vrei!
― Dar, în sfârşit, dacă totuşi nu vreau?
― Voi pleca singur.
― Să ne aşezăm jos, spuse vânătorul, şi să vorbim
ără patimă. Deoarece nu glumeşti, merită osteneala s
tăm de vorbă.
― Dacă nu vezi vreo piedică, dragul meu Dick, s
ejunăm şi în acelaşi timp să vorbim.
nei Prietenii
măsuţe, se aşezară
pe care unul oînmulţime
se aflau faţa celuilalt, dinainte
de tartine şi u
eainic enorm.
― Dragul meu Samuel, spuse vânătorul, proiectul tă
ste nesăbuit; nu pare nici serios, nici cu putinţă d
nfăptuit.
― Asta vom vedea numai după ce-l vom încerca.
― Păi tocmai de-asta nu trebuie să faci încercarea
― De ce, mă rog?
― Dar primejdiile, dar piedicile de tot felul?

― Piedicile, răspunse serios Fergsson, sunt făcut
entru a fi învinse, cât despre primejdii, cine se poat
ăuda că le ocoleşte? În viaţă totul e primejdie; cine şti
oate că e foarte primejdios să te aşezi la masă sau să
ui pălăria pe cap! Dealtfel, e bine să socoteşti că ceea c
ebuie să se întâmple s-a şi întâmplat şi să vezi în viit
rezentul, căci viitorul nui decât un prezent ceva m
ndepărtat.
ămas ―acelaşi
Ei asta-i! exclamă Kennedy ridicând din umeri. A
fatalist.
― Acelaşi, dar în înţelesul bun al cuvântului. Să nu n
reocupăm deci de ce ne rezervă soarta şi să nu uită
nţeleptul nostru proverb englezesc: “Omul născut să f
pânzurat n-o să se înece niciodată”.
Nu se putea obiecta nimic acestui raţionament, cee
e nu-l opri totuşi pe Kennedy să reia o serie d
rgumente uşor de închipuit, dar prea lungi pentru a
edate aici.
― Dar, în sfârşit, spuse el după o oră de discuţ
acă vrei neapărat să străbaţi Africa, dacă aceasta est
ecesar pentru fericirea ta, de ce n-o faci pe căil
bişnuite?
― De ce? răspunse doctorul, însufleţindu-se. Pentr
ă toate încercările de până acum au dat greş. Pentru c
e la Mungo-Park, asasinat pe Niger, până la Voge
ispărut în Wadai, de la Oudney, mort la Marmur, ş
Cla erton, mort la Sackatu, ână la francezul Maiza
ăiat în bucăţi, de la maiorul Laing, ucis de tuaregi, până
Roscher din Hamburg, masacrat la începutul anului 186

e lista martirilor africani au fost înscrise numeroas
ctime! Pentru că nu e cu putinţă să lupţi împotriv
lementelor naturii, a foamei, a secetei, a frigurilo
mpotriva animalelor sălbatice şi uneori chiar împotriv
opulaţiilor băştinaşe. Când o anumită acţiune nu poate
ăcută într-un fel, trebuie întreprinsă în altul! În sfârşit, pent
ă acolo unde nu poţi trece de-a dreptul, trebuie să tre
e de lături sau pe deasupra!
― Uşor de spus!
Ei bine, reluă doctorul cu foarte mult sânge rece
e ce aş avea să mă tem? Ai să recunoşti că mi-am lu
oate măsurile în aşa fel, încât să nu fiu îngrijorat de putin
nei prăbuşiri a balonului meu. Dacă totuşi voi fi înşela
mă voi pomeni pe pământ şi atunci mă voi afla
ondiţiunile obişnuite ale tuturor exploratorilor dinainte
mea. Dar balonul meu nu mă va dezamăgi; nici nu trebu
ă ne gândim la aşa ceva.
― Ba, dimpotrivă, trebuie să ne gândim şi la asta! ―
a nu, dragul meu Dick! Am de gând să nu mă despart d
l; până ce nu voi ajunge pe coasta apuseană a Africii. C
alonul ăsta totul e cu putinţă. Fără el, mă pasc primejdiil
i obstacolele obişnuite unei asemenea expediţii; cu
nsă, n-am să mă tem nici de căldură, nici de puhoaiele d
pă, nici de furtuni, nici de simun{13}, nici de climat
esănătos, nici de animalele sălbatice, nici de oamen
Dacă mi-e prea cald, urc, dacă mi-e frig, cobor; depăşes
mun ii, trec e deasu ra ră ăstiilor, a fluviilor, stă ânes
urtunile, trec peste torente, ca o pasăre! Merg fără s
bosesc, mă opresc fără să am nevoie de odihnă! Plutes

easupra unor cetăţi noi. Zbor cu iuţeala uraganului, cân
a înălţimi ameţitoare, când la o sută de picioare de
ământ, şi harta africană se desfăşoară dinaintea ochil
mei pe marele atlas al lumii!
Bunul Kennedy începea să se simtă emoţiona
pectacolul evocat îl ameţea. Se uită la Samuel c
dmiraţie şi cu teamă. Se şi simţea legănat în spaţiu.
― Stai! spuse el. Stai puţin, dragul meu Samuel! A
ăsit―mijlocul
Câtuşicudeajutorul căruiaosăutopie.
puţin. Asta-i poţi conduce balonul?
― Atunci vei merge...
― Unde mă va duce Providenţa! Totuşi e sigur că d
a răsărit la apus.
― Şi cum asta?
― Pentru că mă voi folosi de vânturile alizee, a căro
irecţie este constantă.
― Ah, într-adevăr! spuse Kennedy gânditor. Vânturi
lizee... da, bineînţeles... la nevoie se poate... e ceva.
― Ceva? Nu, bunul meu prieten, asta e totul! Guvern
nglez mi-a
tabilit pus la dispoziţie
ca trei-patru vase de un vapor; desăasemenea,
navigaţie supravegheza
oasta occidentală în timpul când se presupune că v
osi... Peste trei luni, cel mai târziu, voi fi la Zanzibar, und
oi umfla balonul şi de acolo ne vom avânta...
― Adică şi eu?! exclamă Dick.
― Mai ai vreo obiecţie de făcut? Vorbeşte, prieten
Kenned !
― O obiecţie? Aş avea o mie, dar, până una, alta
pune-mi te rog numai atât: dacă ai de gând să cercetez

nutul, dacă nădăjduieşti că ai să te poţi urca şi cobo
upă voinţă, n-ai să poţi face treaba aceasta fără să pier
idrogenul din balon; până acum nu s-a găsit alt procede
i tocmai asta a împiedicat totdeauna lungile peregrină
rin atmosferă.
― Dragul meu Dick, nu-ţi voi spune decât un sing
ucru: nu voi pierde nici un atom de hidrogen, nici măcar
moleculă.
― Voi
Şi vei coborî
coborî când
când voivei dori?
dori.
― În ce fel?
― Ăsta-i secretul meu, prietene Dick. Ai încredere î
mine, iar deviza mea să fie şi a ta: “Excelsior”.
― Să fie “Excelsior”! răspunse vânătorul, care nu şt
boabă latineşte.
Dar era încă foarte hotărât să se opună prin toat
mijloacele posibile plecării prietenului său. Aşa încât s
urtă ca şi cum s-ar fi învoit şi se mulţumi să-l observe. C
espre Samuel, plecă de îndată să supraveghez
regătirile de călătorie.
Capitolul 4
Explorări africane. Barth, Richardson, Overweg
Werne, Brun-Rollet, Peney, Andrea Debono, Mian

Guillaume Lejean, Bruce, Krapf şi Rebmann, Maiza
Roscher, Burton şi Speke
Calea aeriană pe care voia s-o urmeze doctor

ergsson nu fusese aleasă la întâmplare. Punctul său d
lecare fusese studiat în mod serios, şi nu fără temei s
prise la insula Zanzibar. Această insulă situată aproap
e coasta orientală a Africii, se găsea la 6° latitudin
{
udică,
ub adică la patru sute treizeci de mile geografice
Ecuator.
De aici pornise ultima expediţie trimisă spre Maril
acuri, ca să descopere izvoarele Nilului. Dar e bine s
rătăm ce explorări spera doctorul Fergsson să lege înt
le. Erau două mai însemnate: aceea a doctorului Bart
in 1849, şi aceea a locotenenţilor Burton şi Speke, d
858. Doctorul Barth era un hamburghez care obţinus
entru el şi compatriotul său, Overweg, îngăduinţa de a s
lătura expediţiei englezului Richardson, însărcinat cu
misiune în Sudan.
Această
ordică; ţară imensă
înseamnă se află
că, pentru între 15°acolo,
a ajunge şi 10°trebuie
latitudins
naintezi mai mult de o mie cinci sute de mile în interior
Africii. Până atunci, ţinutul nu fusese cunoscut decât d
Denham, Clapperton şi Oudney, care-l străbătuseră înt
nii 1822-1824. Richardson, Barth şi Overweg, ca
neau mult să-şi desăvârşească investigaţiile, sosiseră
unis şi Tripoli, ca şi predecesorii lor, şi de acolo
Murzuk, capitala Fezzanului. Mai departe, părăsiră lini

erpendiculară pe Ecuator şi-şi schimbară brusc direcţ
nspre apus, spre Ghât, călăuziţi, nu fără greutate, d
uaregi. După ce fuseseră de nenumărate ori jefui
nsultaţi şi atacaţi, caravana lor ajunse în octombrie
marea oaza Asblen. Aici, doctorul Barth se despărţi d
ovarăşii săi, făcu o excursie în oraşul Aghades şi s
eîntâlni cu ei, spre a porni iar la drum la 12 decembri
xpediţia ajunse în provincia Damerghu. Acolo, cei tr
ălători se despărţiră, şi Barth îşi urmă drumul spre Kan
nde izbuti să ajungă cu trudă, plătind tributuri foar
nsemnate.
În ciuda unei febre puternice, el părăsi oraşul la
martie, însoţit de un singur servitor. Scopul principal
ălătoriei sale era să descopere Lacul Ciad, de care
espărţeau
pre est şi încă trei sute
ajunse cincizeci
în oraşul de mile.
Zuricolo, în Aşa că înain
Bornu, inim
marelui imperiu central al Africii. Acolo află de moartea l
Richardson, răpus de oboseală şi de lipsuri, dar asta nu
mpiedică să meargă mai departe, şi astfel ajunse la Kuk
apitala ţinutului Bornu, aşezată pe marginea lacului.
fârşit, după douăzeci şi una de zile, la 14 aprilie, adic
upă douăsprezece săptămâni şi jumătate de la părăsire
raşului Tripoli, ajunse la Ngomu.
Îl regăsim la 29 martie 1851, alături de Overweg
lecând să viziteze regatul Adamaua de la sudul lacului
jungând până
atitudine în oraşul
nordică. Este Yola, aşezat
extrema ceva
limită mai atinsă
sudică jos de d9
cest îndrăzneţ călător.
În luna august se întoarse la Kuka; de acolo străbă

e rând Mandara, Barghimi, Kanem şi atinse, ca extre
unct estic, oraşul Masena, aşezat la 17°20’ longitudin
stică{15}.
La 25 noiembrie 1852, după moartea lui Overweg
ltimul său tovarăş, porni spre apus, vizită Sockoto
aversă Nigerul şi sosi, în sfârşit, la Tembuctu, und
âncezi timp de opt luni, îndurând insultele şeiculu
uferinţe grele şi mizerie. Dar prezenţa unui creştin în ora
u putea fi multă vreme îngăduită; fulanii {16} ameninţau să
sedieze. Doctorul părăsi oraşul la 17 martie 1854 şi s
efugie la frontieră, unde trăi treizeci şi trei de zile, în ce
mai crunte lipsuri. În noiembrie se întoarse la Kano; ajuns
poi din nou la Kuka, de unde, după patru luni d
şteptare, reluă drumul spre Denham; revăzu Tripoli sp
fârşitul lunii singur,
eptembrie, august fără
a anului 1855
tovarăşii săi.şi sosi la Londra, la
Aşa decursese îndrăzneaţă călătorie a lui Barth
Doctorul Fergsson îşi notase cu grijă că el se oprise la
atitudine nordică şi 17° longitudine vestică.
Să vedem acum ce-au făcut locotenenţii Burton ş
peke în Africa Orientală.
Diferitele expediţii, care merseseră în susul Nilului, n
junseseră niciodată la misterioasele izvoare ale acest
uviu. După relatările medicului german Ferdinand Wern
xpediţia încercată în 1840, cu sprijinul lui Mehmet-Ali, s
prise
În la1855,
Gondokoro, între paralelele
Brun-Rollet, nordice
originar din 4 şi 5.Savoia
provincia
umit consul al Sardiniei în Sudanul oriental, în locul
Vaudey care murise în chinuri, plecă din Karthum şi, su

umele de Yacub, negustor de gumă şi de piei, ajunse
elenia, dincolo de 4° latitudine nordică, şi se întoars
olnav la Karthum, unde deceda în 1857.
Nici doctorul Peney, şeful serviciului medica
giptean, care ajunsese cu un grad mai jos de Gondokor
ălătorind pe un mic vas cu aburi, şi care se întorsese s
moară, sfârşit de oboseală, la Karthum, nici veneţian
Miani, care ajunsese la paralela a doua, ocolin
ataractele de la sud de Gondokoro, nici negustorul malte
Andrea Debono, care pătrunsese şi mai mult pe Nil, n
utuseră depăşi această limită.
În 1859, Guillaume Lejean, însărcinat cu o misiune d
ătre guvernul francez, se duse la Karthum prin Mare
Roşie şi se îmbarcă pe un vas de pe Nil, cu un echipaj d
ouăzeci
mari şi unuprintre
primejdii de marinari
negrii şirăzvrătiţi,
douăzecidar
de nu
soldaţi.
putu Înfrun
depă
ici el Gondokoro.
O expediţie condusă de d’Escayrac de Lautur
ncercă şi ea să ajungă la faimoasele izvoare...
Dar călătorii erau totdeauna opriţi de acest punc
atal.
Trimişii lui Neron atinseseră odinioară 9° latitudin
rin urmare, în optsprezece secole nu se câştigase
ecât 5 sau 6°, adică între trei sute şi trei sute şaizeci d
mile geografice.
Maipornind
Nilului, mulţi călători încercaseră
de pe coasta să aajungă
orientală Africii. la izvoarel
Între anii 1768 şi 1772, scoţianul Bruce plecă di
ortul abisinian Masuah, străbătu Tigru, vizită ruinele de

Axum, crezu că a dat peste izvoarele Nilului, acolo unde d
apt nu erau, şi nu ajunse la nici un rezultat serios.
În 1844, doctorul Krapf, misionar anglican, înteme
n aşezământ religios la Monbaz, pe coasta Zanzibarulu
i descoperi, în tovărăşia preotului Rebmann, doi munţi
depărtare de trei sule de mile de coastă; erau mun
Kenya şi Kilimandjaro, pe care domnii de Heuglin
hornton îi urcaseră, în parte, mai înainte.
În 1845, francezul Maizan debarcă singur l
agamayo, în faţa Zanzibarului, şi ajunse la Deje-laMhor
nde şeful tribului îl omorî în chinurile cele mai groaznice.
În 1859, în luna august, tânărul călător Roscher, d
Hamburg, porni cu o caravană de negustori arabi şi ajuns
a lacul Nyassa, unde fu asasinat în timpul somnului.
În sfârşit,
in armata în 1857, locotenenţii
Bengalului, Burton
fură trimişi de şi Speke,
Societatea ofiţe
regală d
eografie din Londra să exploreze Marile Lacuri african
i părăsiră Zanzibarul la 17 iulie şi o luară drept spre apu
După patru luni de suferinţe nemaipomenite, după c
agajele le fuseseră jefuite iar hamalii sugrumaţi, ajunse
a Kazeh, centru de întâlnire al negustorilor şi caravanelo
rau în inima Ţării Lunii. Acolo culeseră informa
reţioase cu privire la obiceiurile, forma de guvernar
eligia şi flora ţării. Apoi se îndreptară spre primul d
Marile Lacuri, Tanganyika, aşezat între 3° şi 8° latitudin
udică;
iferiteleajunseră
populaţiiacolo
de pelamaluri,
14 februarie
în cea 1858 şi vizita
mai mare par
anibali.
Porniră din nou la 26 mai şi se întoarseră la Kazeh

0 iunie. Burton, sfârşit de oboseală, zăcu acolo câtev
uni. În acest timp Speke merse spre nord, străbătân
este trei sute de mile, până la lacul Ukereue, pe care
ări la 3 august, fără să-i poată vedea mai mult decât
margine, la 2°30’ latitudine.
Reveni la Kazeh la 25 august şi porni cu Burton sp
anzibar, pe care-l revăzură în luna martie a anu
rmător. După aceea, cei doi îndrăzneţi exploratori s
ntoarseră în Anglia şi Societatea de geografie din Par
e decernă premiul său anual.
Doctorul Fergsson reţinu cu grijă faptul că ei n
ecuseră nici de 2° latitudine sudică, nici de 29
ongitudine estică. Aşa că el trebuia să facă legătura înt
xplorările lui Burton şi Speke şi cele ale doctorului Bart
eea de
mare ce 12°.
însemna că se obliga să străbată un ţinut m
Capitolul 5
Visurile lui Kennedy. Articole şi pronume

lural. Insinuările lui Dick. Plimbare pe harta Afric
Ce găseşti între două vârfuri de compas. Expediţ
ctuale. Speke şi Cirant, Krapf, de Decken şi d
Heuglin
Doctorul Fergsson îşi grăbi pregătirile de plecare
Conducea în persoană construcţia aerostatului său, ţinân

eama de anumite modificări, asupra cărora păstra
ăcere desăvârşită. Cu mult timp înainte, începuse s
tudieze sârguincios limba arabă şi diversele dialec
mandinglieze: datorită uşurinţei cu care învăţa limbi
trăine, făcu progrese uimitoare.
Deocamdată, prietenul său, vânătorul, nu-l părăse
ici o clipă; fără îndoială se temea că doctorul să nu-şi
borul fără să-i spună un cuvânt. În legătură cu ace
ubiect, îi ţinea mereu cele mai convingătoare discursu
are însă nu-l influenţau deloc pe Samuel Fergsson,
fârşea cu rugăminţi patetice, care-l tulburau tot aşa d
uţin. Dick îl simţea cum îi lunecă printre degete.
Bietul scoţian ajunsese de plâns; nu mai putea pr
lbastrul cerului, fără să fie cuprins de groază. În somn s
imţea legănat
mpresia că sepână la ameţeală
prăbuşeşte de şila înînălţimi
fiecare noapte ave
nemăsurat
rebuie să mai adăugăm că în timpul acestor groaznic
oşmaruri căzuse o dată sau de două ori din pat. Prima s
rijă fu să-i arate lui Fergsson cucuiul pe care şi-l făcuse
ap.
― Ţine seamă, adăugă cu subînţeles, am căzut de l
ei picioare înălţime, nu mai mult, şi uite ce cucui! Judec
i tu!
Insinuarea, plină de melancolie, nu-l impresiona îns
e doctor.
―
― Nu
Darvom cădea!
dacă, totuşi,spuse el.
vom cădea?
― Nu vom cădea!
Răspunsul era clar şi Kennedy n-avea ce să ma

dauge.
Cu deosebire îl înfuria faptul că doctorul era gata s
ispună şi de el, adică de Kennedy, după bunul său plac
onsidera în mod irevocabil ca pe tovarăşul lui de călător
eriană. În privinţa asta nu mai era nici o îndoială. Samu
buza într-un chip inadmisibil de pronumele personal
ersoana întâi plural.
“Noi” înaintăm..., “noi” vom fi gata la..., “noi” vom plec
a...
Şi mai ales de adjectivul posesiv:
Balonul “nostru”..., nacela “noastră”..., explorare
noastră”... Adesea chiar la plural: pregătirile “noastre”.
escoperirile “noastre”..., ascensiunile “noastre”...
Dick se înfiora, cu toate că era hotărât să nu plece
ar nu voia că,
mărturisim să-şi supere
fără să-şi prea mult prietenul.
dea prea bine seama Ba,de
trebuie
ce facs
eruse să i se trimită de la Edinburgh câteva costum
otrivite şi cele mai bune puşti de vânătoare.
Într-o zi, după ce recunoscuse că, dacă s-ar fi bucur
e un noroc nemaipomenit, expediţia ar fi putut ave
arecare sorţi de izbândă, se prefăcu că se supun
orinţei doctorului. Dar, pentru a amâna călătoria, încep
ă se folosească de tot felul de tertipuri. Mai întâi se leg
e folosul călătoriei şi de rostul ei... Descoperire
zvoarelor Nilului era oare întradevăr necesară? Cu as
menirea
or va fi oare
fi civilizate, vor fi mai fericită?
ele mai Şi când
fericite? popoarele
Şi este Africc
oare sigur
ivilizaţia se află în Europa şi nu tocmai acolo, în Africa? N
ra mai bine să aştepte?... Africa putea fi cu siguran

trăbătută, într-o bună zi, în chip mult mai puţin primejdios
ntr-o lună, în şase luni sau înainte de a se împlini un a
reun explorator avea să ajungă fără îndoială...
Insinuările produceau un efect cu totul contrar scopu
rmărit şi doctoral fremăta de nerăbdare.
― Aşadar, păcătosule, prieten cu două feţe, vrei să s
ucure altcineva de gloria aceasta? Adică să-mi dezmi
ecutul? Să dau înapoi în faţa unor piedici mărunte? în fe
cesta, prin şovăieli laşe, să-mi arăt eu recunoştinţa fa
e tot ce au făcut pentru mine şi guvernul englez,
ocietatea regală din Londra?
― Dar... făcu Kennedy, care întrebuinţa des aceast
onjuncţie.
― Dar, reluă doctorul, tu nu ştii că această călător
ebuie săN-ai
rezent? contribuie
aflat că laalţisuccesul a totînaintează
exploratori ce se întreprinde
acum sp
entrul Africii?
― Totuşi...
― Ascultă-mă cu atenţie, Dick, şi aruncă-ţi ochii p
arta asta.
Dick se supuse, resemnat.
― Mergi de-a lungul Nilului, spuse Fergsson.
― Merg, răspunse scoţianul, ascultător.
― Ajungi la Gondokoro...
― Am ajuns. Şi Kennedy se gândea cât de uşoară e
călătorie pe hartă...
― Înfige unul din vârfurile acestui compas, relu
octorul, în oraşul pe care cei mai cutezători explorato
bia l-au depăşit.

― L-am înfipt.
― Iar acum caută pe coastă insula Zanzibar, la 6
atitudine sudică.
― Am găsit-o.
― Mergi pe această paralelă până ajungi la Kazeh
― S-a făcut.
― Urcă pe meridianul 33 până ajungi la începutu
acului Ukereue, unde s-a oprit locotenentul Speke.
― Am ajuns! Încă puţin şi aş fi căzut în lac.
― Ei bine, ştii tu ce avem dreptul să credem dup
nformaţiile date de populaţiile de pe maluri?
― Nu-mi pot închipui.
― Că lacul acesta, care la sud atinge 2°30’, s
ntinde spre nord până la două grade şi jumătat
easupra Ecuatorului.
― Într-adevăr!
― Or, din această extremitate septentrională porneş
apă care trebuie neapărat să întâlnească Nilul, dacă n
ste chiar el.
― Foarte ciudat!
― Şi acum înfige al doilea vârf al compasului p
ceasta extremitate a lacului Ukereue.
― S-a făcut, prietene Fergsson.
― Câte grade crezi că sunt între aceste două vârfuri?
― Abia două.
―
― Şi ştii cam
Câtuşi ce reprezintă asta?
de puţin.
― Asta reprezintă abia o sută douăzeci de mile
dică nimic.
― Aproape nimic, Samuel.
― Şi nu ştii ce se întâmplă acum?
― Nu, pe viaţa mea!
― Ei bine, iată: Societatea de geografie socoteş
a foarte importantă explorarea acestui lac întrezărit d
peke. Sub auspiciile sale, locotenentul Speke astăz
ăpitan, s-a întovărăşit cu căpitanul Grant din armat
ndiilor. Ei conduc acum o expediţie numeroasă şi bin
ubvenţionată, cu misiunea de a ajunge până la lac, d
nde să se întoarcă la Gondokoro. Au primit o subvenţ
e peste cinci mii de lire şi guvernatorul Capului le-a pu
a dispoziţie soldaţi hotentoţi. Au plecat din Zanzibar
fârşitul lui octombrie 1860. În timpul acesta, englezul Joh
etherich, consulul maiestăţii sale la Karthum, a primit d
aburi
ForeignOffice {17} circa şapte sute de lire; un vas c
trebuie să fie echipat la Karthum, încărcat cu proviz
uficiente şi îndreptat spre Gondokoro, unde să aştep
aravana căpitanului Speke, pe care să fie în măsură s
provizioneze.
― Bun plan! spuse Kennedy.
― Vezi bine deci că trebuie să ne grăbim, dacă vrem
ă luăm parte la această explorare. Dar asta încă nu-i tot
n timp ce se merge cu paşi siguri spre descoperire
zvoarelor Nilului, alţi călători înaintează plini de curaj sp
nima Africii.
―
― Pe
Pe jos? făcu Kennedy.
jos, răspunse doctorul, fără să bage de seam
nsinuarea. Doctorul Krapf îşi propune să ajungă în vest p
âul Djob, situat sub Ecuator. Baronul de Decken a părăs

Monbaz, a explorat munţii Kenya şi Kilimandjaro
ătrunde spre centru.
― Tot pe jos?
― Tot pe jos, sau pe măgari.
― Pentru mine e absolut acelaşi lucru, replic
Kennedy.
― În sfârşit, reluă doctorul, domnul de Heuglin
ceconsulul Austriei la Karthum, a organizat de curând
xpediţie foarte importantă, al cărei scop principal es
ă-l caute pe călătorul Vogel trimis în Sudan în 185
entru a lua parte la lucrările doctorului Barth. Vogel
ărăsit Bornu în 1856, hotărât să exploreze această ţa
ecunoscută, care se întinde intre Lacul Ciad şi Darfu
Dar de atunci n-a mai reapărut. Nişte scrisori, sosite
unie
rdinul1860 la Wadai.
regelui Alexandria, spun
Iar altele, că a fost
adresate asasinat
de către d
doctor
Hartmann tatălui exploratorului, spun că, după relatări
nui felatah din Bornu, Vogel s-ar afla prizonier la Wara
şa că nu s-a pierdut încă orice speranţă. S-a alcătuit u
omitet, sub preşedinţia ducelui regent de SaxaCobur
Gotha. Prietenul meu Petermann este secretarul acest
omitet: sumele de bani necesare expediţiei, la care a
ontribuit şi numeroşi savanţi, sau adunat printr
ubscripţie naţională. De Heuglin a plecat la Masuah,
una iunie, şi, în timp ce caută urmele lui Vogel, a
misiunea
dică de de a explora
a face ţinutulîntre
legătura cuprins între Nil şi căpitanu
descoperirile lacul Cia
peke şi acelea ale doctorului Barth. În felul acesta, Afric
a fi străbătută de la răsărit până la apus{18}.

― Perfect, reluă scoţianul, deoarece toate merg aş
e bine, ce să mai facem noi acolo?
Doctorul Fergsson se mulţumi numai să dea d
meri.
Capitolul 6
Un servitor ciudat. El vede cu ochii liberi sateliţ

ui Jupiter. Dick se ia la harţă cu Joe. Îndoială ş
redinţă. Cântăritul. Joe Wilson primeşte o jumăta
e coroană
Doctorul Fergsson avea un servitor, Joe, înzestrat c

fire minunată. Avea o încredere absolută în calităţi
tăpânului său şi-i purta un devotament fără margini;
hicea dinainte dorinţele şi întotdeauna i le îndeplinea
hip desăvârşit. Un Caleb{19}, care nu era nicioda
morocănos ci, dimpotrivă, întotdeauna vesel. Oricât ai
ăutat, n-ai fi pututcugăsi
se încredinţase totulunul mai nimerit
în privinţa decât el.vieţii
amănuntelor Fergsso
sal
i nu greşise. Nespus de cinstit era acest Joe! Un o
are-ţi comandă masa întocmai cum ai face-o tu, care
ace bagajele şi nu-ţi uită nici ciorapii, nici cămăşile, car
ţine cheile, îţi cunoaşte secretele şi nu abuzează d
le!...
Dar ce nu însemna doctorul pentru cinstitul Joe! C
ât respect şi cu câtă încredere accepta hotărârile lui! T

e gândea doctorul era bine; tot ce spunea era cugetat; t
e dorea se putea face; tot ce întreprindea era cu putin
e îndeplinit; tot ce înfăptuia era minunat. Dacă l-aţi fi tăi
e Joe în bucăţi, ceea ce sunt sigur că n-aţi fi fost în sta
ă faceţi, tot nu şi-ar fi schimbat părerea despre stăpân
ău.
Aşa încât, atunci când doctorul plănui să străba
Africa pe calea aerului, pentru Joe totul fu limpede; nu m
xistau piedici. Din clipa în care Fergsson se hotărâse s
lece, era neîndoielnic că avea să-l ia şi pe credincios
ău ajutor; acest băiat de treabă ştia asta perfect de bin
u toate că nu i-o spusese nimeni.
Dealtfel, avea să-i aducă doctorului cele mai ma
oloase, datorită inteligenţei şi minunatei sale agilităţ
Dacă ar fipentru
imnastică trebuitmaimuţele
să se numească
din Grădinaunzoologică
profesor―d
şa destul de sprintene ― cu siguranţă că Joe ar fi obţin
ostul. Pentru el era o jucărie să sară, să se caţere, s
lerge şi să facă tot felul de năzdrăvănii.
Dacă Fergsson era şeful, iar Kennedy mâna s
reaptă, Joe avea să le execute dispoziţiile. El îşi însoţis
i până atunci stăpânul în mai multe călătorii şi-şi însuşis
arecare cunoştinţe ştiinţifice. Dar mai mult se distinge
rin blândeţe şi printr-un optimism încântător.
Totul i se părea uşor, logic, firesc, şi ca urmare n
imţea
rintre nevoia să-se
alte calită i seplângă de ceva
mai bucura desau să bombăneasc
o vedere nes us d
ună. El şi cu Moestlin, profesorul lui Kepler {20}, poseda
ara facultate de a vedea fără ochelari sateliţii lui Jupiter

e a putea număra în grupul Pleiadelor paisprezece stel
ltimele fiind de mărimea a noua. Se putea folosi fără gre
e ochii săi în orice împrejurare, ceea ce nu însemna c
evenise un îngâmfat.
Ţinând seama de încrederea pe care o avea Joe î
octor, nu trebuie să ne mire nesfârşitele discuţii dint
Kennedy şi vrednicul slujitor al acestuia. Unul se îndoi
elălalt credea. Unul era prudenţa clarvăzătoare, celăla
ncrederea fără margini.
ndoială şi credinţă. Astfel, să
Dar trebuie doctorul
spun căsenu-i
găsea
păsaînt
ni
e una, nici de alta.
― Ei bine, domnule Kennedy? spunea Joe.
― Ei bine, băiete?
― Iată că se apropie momentul. Se pare că n
mbarcăm pentru plecarea în lună.
― Vrei să spui Ţara Lunii, care nu-i tot atât d
eparte, dar, fii pe pace, drumul e la fel de primejdios.
― Primejdios cu un om ca doctorul Fergsson?
― N-aş vrea să-ţi spulber iluziile, dragul meu Joe, d
eleca.
pune el la cale e pur şi simplu isprava unui smintit: nu v
― Nu va pleca? Atunci nu i-aţi văzut balonul l
telierul domnilor Mitchell din Borough{21}.
― Nici n-o să mă duc să-l văd.
― Pierdeţi un spectacol frumos, domnule! Ce lucr
minunat! Ce linie frumoasă! Ce nacelă încântătoare! C
ine ne vom sim i în ea!
― Aşadar, te gândeşti serios să-l însoţeşti pe docto
― Eu? Dar am să-l însoţesc oriunde va dori! replic

oe cu convingere. Asta ar mai lipsi, să-l las să plec
ingur, după ce am cutreierat toată lumea împreună! D
ine să-l sprijine când va fi obosit? Cine să-i întindă
mână viguroasă, ca să sară peste o prăpastie? Cine să
ngrijească dacă se îmbolnăveşte? Nu, domnule Dick. Jo
a fi totdeauna la postul său, aproape de doctor. Dar c
pun eu? Alături de doctorul Fergsson.
― Eşti un băiat de treabă!
― Dealtfel, veniţi făcu
Fără îndoială, şi dumneavoastră cuvă
Kennedy, adică noi,însoţesc
reluă Joe
c
ă-l împiedic pe Samuel până-n ultima clipă să comită
semenea nebunie, îl voi urma chiar până la Zanziba
entru ca, acolo, mâna unui prieten să poată opri de a-
uce la îndeplinire planul său nebunesc.
― Vă rog să mă iertaţi, domnule Kennedy, însă nu
eţi opri deloc. Doctorul Fergsson nu e un zăpăcit. S
ândeşte mult până să întreprindă ceva, dar când s-
otărât nici dracul nu-l mai poate face să renunţe.
― O să vedem!
că ― Nu vă cu
mergeţi amăgiţi cu nădejdea
noi. Pentru asta.ca
un vânător Dealtfel, importa
dumneavoastr
Africa e un ţinut minunat Aşa că, oricum n-o să vă pa
ău de călătoria ce-o veţi face.
― Nu, cu siguranţă că n-am să regret, mai ales dac
ncăpăţânatul ăsta îşi va da în sfârşit seama de realitate.
― Fiindcă veni vorba, spuse Joe, ştiţi că astăzi n
ântărim?
― Cum aşa, “ne cântărim”?
― Fără îndoială! Doctorul Fergsson, dumneavoast

i eu toţi trei ne vom cântări.
― Ca jocheii?
― Ca jocheii! Dar să nu vă neliniştiţi, nu veţi fi nevo
ă slăbiţi dacă veţi fi prea greu. O să vă ia cum sunteţi.
― Nu mă voi cântări! spuse scoţianul cu tărie.
― Dar, domnule, se pare că e nevoie de asta pentr
una funcţionare a aparatului său.
― Ei bine! O să meargă şi altfel!
― Asta-i
in cauza acum!
lipsei unor Şi dacăprecise?
calcule nu ne vom putea ridica în a
― Ei zău! Dar nici nu doresc altceva!
― Se poate, domnule Kennedy! Domnul doctor vin
ndată să ne ia.
― Nu voi merge!
― N-o să-i faceţi una ca asta.
― Ba am să i-o fac.
― Bine! spuse Joe, râzând. Vorbiţi aşa pentru că nu
l aici, dar când o să vă spună direct: “Dick, trebuie să
unosc în mod exact greutatea”, vă veţi supune fă
ndoială.
În această clipă, doctorul intră în cabinetul său d
ucru, unde avea loc convorbirea, şi îl privi pe Kenned
are nu se simţea în largul său.
― Dick, îi spuse, vino împreună cu Joe; trebuie să şt
ât cântăriţi fiecare.
― Dar...
― Po i să rămâi cu ălăria în ca . Vino! i Kenned
rmă.
Se duseră cu toţii la atelierul domnilor Mitchell, und

e pregătise unul din cântarele acelea, zise “romane
Doctorul trebuia neapărat să cunoască greutate
nsoţitorilor săi, pentru a stabili echilibrul aerostatului. Aş
ă-l puse pe Dick să se urce pe platforma cântarului. Fă
ă i se împotrivească, acesta spuse cu jumătate de glas:
― Bine, bine! Asta nu mă obligă la nimic.
― O sută cincizeci şi trei de livre{22}, consta
octorul, înscriind cifra în carnetul său.
― Sunt
Aş depreaunde,
greu?domnule Kennedy! răspunse Joe
Dealtfel, eu sunt uşor, aşa că se va compensa.
Şi Joe trecu plin de atâta entuziasm în locu
ânătorului, încât, în grabă, fu gata să răstoarne cântar
uă poziţia în care el, Joe, îl maimuţărea pe Ahile de
ntrarea în Hyde-Park, şi arăta minunat chiar fără scut.
― O sută douăzeci de livre, înscrise doctorul.
― Ei, ei! făcu Joe cu un zâmbet de satisfacţie. De c
âmbea, nici el n-ar fi putut spune.
― Acum e rândul meu, spuse Fergsson, înscriind î
reptulnusău
poi, o sutămai
cântărim treizeci
multşidecinci desute
patru livre.deToţi trei, adăug
livre.
― Domnule doctor, reluă Joe, dacă expediţi
umneavoastră ar cere-o, aş putea foarte bine să postes
a să slăbesc vreo douăzeci de livre.
― Nu-i nevoie, băiete, răspunse doctorul. Poţi s
mănânci cât pofteşti: iată o jumătate de coroană, ca să
s ătezi i să bei du ă voia inimii.
Capitolul 7
Amănunte de geometrie. Calculul capacităţ

alonului. Aerostatul dublu. Învelişul. Nacela
Aparatul misterios. Alimente. Socoteala finală
Doctorul Fergsson se ocupa de multă vreme d

mănuntele expediţiei sale. E de la sine înţeles că balonu
cest minunat
biectul grijii lui vehicul sortit să-l transporte prin aer, e
permanente.
De la început, ca să nu dea prea mari dimensiun
erostatului, se hotărî să-l umfle cu hidrogen, gaz d
aisprezece ori şi jumătate mai uşor decât aerul şi ma
şor de produs; afară de asta, dăduse cele mai bun
ezultate în experienţele cu aerostate.
După calcule foarte precise, doctorul găsise c
biectele indispensabile călătoriei, plus aparatul său, v
ântări patru mii de livre, aşa încât trebuia să afle care e
orţa ascendentă în stare să ridice această greutate,
otodată să vadă ce
O greutate decapacitate
patru miiavea
desălivre
aibă reprezintă
balonul.
eplasare a spaţiului de patruzeci şi patru de mii opt su
atruzeci şi şapte de picioare cubice{23}, ceea c
nseamnă că patruzeci şi patru de mii opt sute patruzeci
apte de picioare cubice de aer cântăresc circa patru m
e livre.
Dând balonului capacitatea de patruzeci şi patru d
mii opt sute patruzeci şi şapte de picioare cubice ş

mplându-l în loc de aer cu hidrogen, care este d
aisprezece ori şi jumătate mai uşor, înseamnă c
reutatea lui scade la două sute şaptezeci şi şase de livr
ezultând o diferenţă de trei mii şapte sute douăzeci
atru de livre. Tocmai diferenţa aceasta dintre greutate
azului din interiorul balonului şi greutatea aeru
nconjurător face cu putinţă înălţarea aerostatului.
Totuşi, dacă s-ar introduce în întregime cantitatea d
az de care vorbim, balonul s-ar umple complet. Or, as
ebuie evitat, deoarece, pe măsură ce urcă în stratur
mai puţin dense ale atmosferei, gazul din interior tinde s
e dilate, ceea ce duce la ruperea învelişului; aşa că, d
bicei, balonul se umflă până la două treimi d
apacitatea lui.
e el,Dar
pedoctorul avea se
baza cărora anumite
hotărîproiecte,
să umplecunoscute
aerostatulnum
do
e jumătate. De aceea, cum totuşi acesta trebuia s
uprindă patruzeci şi patru de mii opt sute patruzeci ş
apte de picioare cubice de hidrogen, fusese nevoit să
ea o capacitate aproape dublă. Îl construise în form
vală, care se ştie că este mai avantajoasă. Diametrul
rizontal era de cincizeci de picioare, iar cel vertical d
aptezeci şi cinci; în felul acesta obţinuse un sferoid
ărui capacitate se ridica până la cifra rotundă d
ouăzeci de mii de picioare cubice{24}.
Dacă
zbândă arar fi putut
fi fost maiîntrebuinţa două baloane,
mari. Într-adevăr, în cazulşansele
când und
in ele s-ar fi defectat în aer, ar fi putut, aruncân
ncărcătura, să-şi continue călătoria cu ajutorul celuila

Dar manevrarea a două aerostate e foarte grea, deoarec
ebuie să le dai amândurora o forţă egală de ascensiune
După chibzuială îndelungată, Fergsson reunise
atorită unui aranjament ingenios, în acest singur balo
oloasele a două baloane, fiind scutit de neajunsur
mintite. Pe scurt, construise două baloane de mărim
iferite închise unul în altul. Balonul exterior, care ave
imensiunile arătate mai sus, cuprindea un balon mult m
mic, de aceeaşi formă, al cărui diametru orizontal nu ave
ecât patruzeci şi cinci de picioare, iar diametrul vertica
aizeci şi opt de picioare. Prin urmare, capacitate
alonului interior nu era decât de şaizeci şi şapte de m
e picioare cubice. El trebuia să plutească în gazu
nconjurător. Între cele două baloane se afla o supapă ca
e îngăduia, la nevoie, săprezenta
Acest aranjament comuniceavantajul
între ele. că, pentru
oborî, se dădea drumul întâi gazului din primul balon.
hiar dacă acesta ar fi trebuit să fie golit cu totul, cel m
ămânea neatins. Apoi se puteau descotorosi de înveliş
xterior, ca de o greutate inutilă, iar al doilea aerosta
ămas singur, nu mai era expus capriciilor vântului, aş
um se întâmplă cu baloanele pe jumătate dezumflate. M
mult: în caz de accident, cum ar fi fost de pildă vre
părtură în învelişul balonului exterior, celălalt prezen
vantajul de a fi apărat.
yon,Cele două aerostate

acoperită erau construite
cu gutapercă. din tafta
Combinaţia dublă d
de gumă
ăşină dădea o impermeabilitate absolută. În acelaşi tim
u putea fi atacată nici de acizi, nici de gaze. La po

uperior al balonului, unde rezistenţa trebuia să fie m
mare, învelişul fusese dublat.
Acest înveliş putea păstra gazul un timp nelimita
Nouă picioare pătrate de tafta cântăreau o jumătate d
vră. Dar suprafaţa balonului exterior fiind de circ
ouăsprezece mii şase sute de picioare pătrate, înveliş
ău cântărea şase sute cincizeci de livre, învelişul celui d
l doilea balon, având o suprafaţă de numai nouă mii dou
ute de picioare pătrate, nu cântărea decât cinci sute zec
vre. În total deci aerostatul atingea o mie o sută şaize
e livre.
Plasa care susţinea nacela era făcută din frânghie d
ânepă, foarte solidă. Cele două supape, al căror rol e
semănător aceluia al unei cârme de vapor, fusese
biectul unor studii
Nacela, minuţioase.
de formă circulară şi cu un diametru d
incisprezece picioare, era făcută din răchită, întărită cu
şoară armătură de fier. Dedesubt avea resorturi elastic
are să amortizeze loviturile la aterizare. Greutatea e
mpreună cu aceea a plasei, nu depăşea două su
ptzeci de livre. În afară de aceasta, doctorul mai puses
ă i se construiască patru chesoane din tablă groasă d
ouă linii{25}, care erau legate între ele prin ţevi prevăzu
u robinete. Mai adăugă şi o serpentină cu un diamet
am de douăzeci şi patru de linii, care se termina pr
ouă braţe şidecinci
ouăzeci lungime neegală, iar
de picioare, primul măsurân
celălalt num
incisprezece picioare.
Chesoanele erau dispuse în nacelă în aşa fel încât s

cupe cât mai puţin spaţiu. Serpentina, care trebuia să f
daptată mai târziu, fu împachetată separat, împreună cu
ilă electrică Bunsen, foarte puternică.
Aparatul fusese atât de ingenios combinat {26} încâ
mpreună cu cele douăzeci şi cinci de galoane de ap
flate într-un rezervor special, nu cântărea mai mult d
apte sute de livre.
Instrumentele destinate călătoriei constau din dou
arometre, două termometre, două busole, un sextant{2
ouă cronometre şi o lunetă, cu care să se cercetez
biectivele îndepărtate, aflate în afara drumului urmat d
alon şi la care deci nu se putea ajunge. Observatorul d
Greenwich se pusese la dispoziţia expediţiei, cu toate c
octorul nu-şi propusese să facă experienţe de fizică.
oia
i sănumai să-şi poziţia
determine fixeze direcţia
râurilor,înmunţilor
care aveaşisăa pluteasc
oraşelo
rincipale.
Îşi mai pregătise trei ancore de fier care rezistaseră
roba de încercare, precum şi o scară de mătase, uşoa
i rezistentă, lungă de vreo cincizeci de picioar
Calculase de asemenea greutatea exactă a proviziilor, c
onstau din ceai, cafea, biscuiţi, carne conservată şi u
reparat din carne uscată care, întrun volum mic, cuprinde
n număr mare de substanţe hrănitoare. În afară de
uficientă cantitate de rachiu, mai pregătise şi dou
ezervoare
aloane. cu apă, cuprinzând fiecare douăzeci şi două d
Alimentele trebuiau să fie consumate după o anumi
egulă, încât greutatea ridicată de aerostat să s

micşoreze treptat, echilibrul unui balon în atmosferă fiin
oarte sensibil. Pierderea unei greutăţi, oricât d
eînsemnate, poate să cauzeze o deplasare demnă d
uat în seamă.
Doctorul nu uitase nici cortul care trebuia să acopere
arte din nacelă, nici păturile care alcătuiau singur
şternut pentru călătorie, nici puştile vânătorului, c
roviziile de puşcă şi gloanţe.
Iată rezultatele diferitelor sale calcule cu privire l
ncărcătura aerostatului:
Fergsson135 livre Kennedy153„ Joe120„ Greutate
rimului balon 650 „ Greutatea balonului al doilea 510
Nacela şi plasa280„ Ancore şi instrumente190 Puşti
ături, cort, diverse materiale, carne şi preparate d
arne386„
uscată, biscuiţi, ceai, cafea, rachiu:
Apă 400 „ Aparate 700 „ Greutate
idrogenului 276 „ Lest pentru menţinerea echilibrul
00 „ Total 4.000 livre
Aceasta era socoteala celor patru mii de livre pe ca
octorul îşi propunea să le ridice în aer. Pentru menţinere
chilibrului nu lua cu sine decât un lest de două sute d
vre. “Numai pentru cazurile neprevăzute”, spunea el, căc
atorită aparatului său, spera să nu-l întrebuinţeze.
Capitolul 8
Aerele lui Joe. Comandantul lui Resolut

Arsenalul lui Kennedy. Ultimele pregătiri. Masa d
dio. Plecarea din 21 februarie. Şedinţele ştiinţific
le doctorului Duveyrier. Livingstone. Amănuntel
ălătoriei aeriene. Kennedy redus la tăcere
Pe la 10 februarie, pregătirile se apropiau de sfârşi
erostatele, unul închis în celălalt, erau cu totul terminat
useseră amândouă supuse unei puternice presiuni d
uer;care
încercarea
fuseserădovedi rezistenţa lor şi în acelaşi timp gr
construite.
Joe nu mai putea de bucurie. Alerga întruna din Gree
treet la atelierele domnilor Mitchell, totdeauna ocupa
ar vesel, mândru că va participa la această călătorie
ând cu plăcere amănunte celor care nu-l întrebau desp
a. Cred chiar că vrednicul băiat câştigase câteva jumătă
e coroană cu prezentarea aerostatului, cu explicare
deilor şi planurilor doctorului, sau îngăduind unora să
ărească pe acesta printr-o fereastră întredeschisă, o
nunţândui când ieşea de acasă ca să-l poată vedea p
tradă.
arecareFaptul nusă
drepturi trebuie să neadmiraţia
speculeze supere, deoarece ave
şi curiozitate
ontemporanilor săi.
La 16 februarie Resolute îşi arunca ancora în faţ
Greenwich-ului. Era un vas cu elice, de opt sute de ton
u bune calităţi de plutire şi care fusese însărcinat s
provizioneze ultima expediţie în regiunile polare a lui s
ames Ross. Comandantul Pennet era mai mult un sava
ecât un militar, ceea ce nu-l împiedica însă să aibă

ord patru tunuri grele de marină. Ce-i drept, acestea
ăcuseră niciodată vreun rău cuiva, servind doar
roducerea celor mai paşnice bubuituri din lume.
Cala vasului fusese pregătită pentru încărcare
erostatului, care fu aşezat înăuntru cu multă băgare d
eamă, în ziua de 18 februarie. Îl adăpostiră în fundul cale
pre a-l feri de accidente. Nacela şi accesoriile e
ncorele, frânghiile, proviziile de alimente, rezervoarele d
pă ce trebuiau umplute la sosire, în sfârşit, totul fu încărc
şa cum trebuia, sub supravegherea lui Fergsson.
Se mai îmbarcară zece tone de acid sulfuric şi zec
one de fier vechi pentru producerea hidrogenulu
Cantitatea era mai mare decât se cuvenea, pentru a fac
aţă eventualelor pierderi.
Instalaţia
eizeci care producea
de butoiaşe, gazul,grijă
fu pusă cu multă compusă
în funduldincalei.
vre
Pregătirile se terminară în seara zilei de 18 februari
Două cabine confortabile aşteptau pe doctor şi p
rietenul său Kennedy. Acesta din urmă, jurându-se întrun
ă nu va pleca, sosi la bord cu un adevărat arsenal d
ânătoare: două puşti excelente cu câte două ţevi şi
arabină dintre cele mai bune de la fabrica Purdey Moo
i Dickson din Edinburgh. Cu o asemenea armă, vânăto
utea trimite cu uşurinţă de la două mii de paşi un glonte
chiul unei capre sălbatice. Pentru împrejurări neprevăzu
mai luaseunul
loanţe cu după
el şi două
altul. revolvere Colt,de
Cutia cu praf care trăgeau
puşcă, şas
sacul c
artuşe, alicele şi gloanţele, în cantităţi îndestulătoare, n
epăşeau greutatea hotărâtă de doctor.

Cei trei călători se instalară la bordul vasului în ziu
e 19 februarie, primiţi cu onoruri de către căpitan
fiţeri. Doctorul păstra mereu o atitudine rezervat
reocupat numai şi numai de expediţia sa. Dick încerc
ă-şi ascundă emoţia, pe când Joe sărea în sus d
ucurie, glumind şi râzând necontenit. El deveni imedi
mucalitul echipajului, în mijlocul căruia i se păstrase un loc
În ziua de 20 februarie, Societatea regală d
eografie dădu un mare banchet de adio în onoare
octorului Fergsson şi a lui Kennedy. Comandantu
ennet şi ofiţerii săi luară de asemeni parte la acest osp
nsufleţit, care prilejui nenumărate toasturi măgulitoare. S
nchină atât de mult în sănătatea comesenilor, încât ai fi z
ă fiecare va avea asigurată o existenţă de centenar. S
rancis M... prezida, cu o emoţie reţinută şi plină d
emnitate.
Spre surprinderea sa, Dick Kennedy avu în mar
măsură parte de aceste felicitări. După ce se bău pent
ndrăzneţul Fergsson, gloria Angliei, trebui să se bea
entru “nu mai puţin curajosul Kennedy, cutezătorul să
ovarăş”, Dick se înroşi ca focul, ceea ce fu luat dre
modestie, şi aplauzele se dublară făcându-l pe Dick s
oşească şi mai mult. În timpul desertului sosi un mesaj d
artea reginei care îi saluta pe cei doi călători şi le u
ucces în încercarea lor. Acest fapt îi obligă la noi toastu
nmprăştiară
cinstea “preagraţioasei
la miezul nopţii,sale maiestăţi.”
după Comesenii
ce se despărţiră într-s
hip mişcător, strângându-şi mâinile cu căldură.
Bărcile vasului Resolute aşteptau la pod

Westminster. Comandantul luă loc într-una din ele, înso
e pasagerii şi ofiţerii săi, şi curentul Tamisei îi dus
epede spre Greenwich. La ora unu, pe bord dormeau to
A doua zi, 21 februarie, la ora trei dimineaţa
uptoarele duduiau. La ora cinci, Resolute ridică ancor
i, împinsă de elice, se îndreptă cu viteză spre gur
amisei.
Nu mai e nevoie să spunem că toate convorbirile d
eergsson.
bord se Fie
refereau
că-l numai
vedeai,şi fie
numai
că-llaauzeai,
expediţiadoctorul
doctoru
nspira o încredere atât de mare, încât foarte curân
imeni, în afară de scoţian, nu se mai îndoia de succes
ălătoriei.
În timpul drumului, în orele libere, doctorul ţine
orpului ofiţeresc un adevărat curs de geografie. Tiner
fiţeri se interesau amănunţit de descoperirile făcute
Africa în ultimii patruzeci de ani. Fergsson le poves
espre explorările lui Barth, Burton, Speke, Grant, l
ugrăvi ţinutul asaltat acum din toate părţile d
nvestigaţiile ştiinţifice.
În nord, tânărul Duveyrier explora Sahara şi aducea
aris pe şefii tuaregi. Se pregăteau, datorită sugesti
uvernului francez, două expediţii care, coborând din nor
i îndreptându-se spre apus, trebuiau să se încrucişez
a sud, neobositul Livingstone înainta mereu spre Ecuat
i, din martie 1862, pătrundea, în tovărăşia lui Mackenzi
n susul râului Rovoonia. Cu si uran ă că secolul al XIX-le
avea să treacă fără ca Africa să-şi fi dezvăluit tainele
scunse de şase mii de ani.

Interesul auditorilor crescu şi mai mult când doctor
e povesti amănuntele pregătirilor sale de călătorie. Voi
ă-i verifice calculele şi el luă bucuros parte la discuţie.
Mai toţi se mirau de cantitatea relativ mică d
limente pe care şi-o luase şeful expediţiei. Într-o zi, un
in ofiţeri îi ceru doctorului lămuriri în această privinţă.
― Vă surprinde? întrebă Fergsson.
― Fără îndoială.
mea?―LuniDarîntregi?
ce durată presupuneţi
E o mare căDacă
greşeală. va avea
s-ar călători
prelung
m fi pierduţi; nu ne-am mai întoarce niciodată. Trebuie s
tiţi că nu sunt mai mult de trei mii cinci sute, să spune
atru mii de mile de la Zanzibar până la coas
enegalului. Or, străbătând câte două sute patruzeci d
mile în douăsprezece ore, ceea ce nu este nici măc
teza trenurilor noastre, ne-ar ajunge şapte zile ca s
aversăm Africa.
― Dar atunci n-aţi pute;i vedea nimic, n-aţi face ni
bservaţii geografice, nici cerceta ţinutul cu deamănuntul
― Dar, răspunse doctorul, dacă-mi stăpânes
alonul, dacă mă urc şi cobor după voinţă, mă voi pute
pri oricând şi oriunde mi se va părea potrivit, mai ale
ând voi fi ameninţat să fiu târât, de curenţi prea violenţi.
― Şi desigur că-i veţi întâlni, spuse comandant
ennet. Unele uragane fac mai mult de două sut
atruzeci de mile pe oră.
― Vede i? re lică doctorul. Cu o asemenea viteză s
utea traversa Africa în douăsprezece ore. În zori a
leca de la Zanzibar, iar seara am merge la culcare

aint-Louis.
― Dar, întrebă un ofiţer, poate înainta un balon cu
semenea viteză?
― Asta s-a mai văzut, răspunse Fergsson.
― Şi a rezistat?
― Perfect. Era pe vremea încoronării lui Napoleon,
804. Aeronautul Garnerin lansă din Paris, la or
nsprezece seara, un balon care purta următoare
nscripţie în litere de aur: “Paris, 25 Brumar, anul XII
ncoronarea împăratului de către S.S. Pius VII”. A doua
imineaţa, la ora cinci, locuitorii Romei vedeau planân
alonul pe deasupra Vaticanului, străbătând câmp
omană şi căzând în lacul Bracciano. Aşa că, domnilor, u
alon poate rezista unor asemenea viteze.
― Un balon, da, dar un om? îndrăzni să spun
Kennedy.
― Desigur că şi un om! Căci un balon este totdeaun
emişcat în raport cu aerul care-l înconjoară; nu el merg
i masa de aer. Dacă ai aprinde o lumânare în nacel
acăra ei n-ar pâlpâi. Un aeronaut care s-ar fi ridicat c
alonul lui Garnerin, n-ar fi avut de suferit în nici un caz d
e urma acestei viteze. Dealtfel, eu nu ţin să experimente
asemenea viteză şi dacă mă voi putea agăţa în timpu
opţii de vreun arbore sau de vreun accident al terenului,
oi face fără îndoială. Tocmai de aceea luăm cu n
rovizii pentru două luni şi, pe deasupra, nimic nu-l v
utea împiedica pe îndemânaticul nostru vânător să n
ducă vânat din abundenţă, atunci când vom coborî.
― Ah, domnule Kennedy, ce minunate isprăvi o s

aceţi acolo! spuse un tânăr elev de marină, privindu-l c
nvidie pe scoţian.
― Fără să mai ţinem seamă, urmă altul, că plăcere
a fi dublată de o mare glorie.
― Domnilor, răspunse vânătorul... sunt foart
măgulit... de complimentele dumneavoastră... dar nu a
entru ce să le primesc...
― Cum? se auzi din toate părţile. Ai de gând să n
leci?
― Nu voi pleca.
― Nu-l vei însoţi pe doctorul Fergsson?
― Nu numai că nu-l voi însoţi, dar nu mă găsesc ai
ecât pentru a-l opri în ultimul moment.
Toate privirile se îndreptară spre doctor.
― Nu-l luaţi în seamă, răspunse acesta liniştit. E
roblemă pe care nu trebuie s-o discutaţi cu el. De fapt,
tie foarte bine că va merge.
― Pe sfântul Patrick! strigă Kennedy. Iau ca martor.
― Nu mai lua pe nimeni ca martor, prietene Dick. Eş
măsurat şi cântărit, şi tu şi praful tău de puşcă, şi puştile
loanţele, aşa că să nu mai vorbim despre asta.
Capitolul 9
Ocolul Capului Bunei Speranţe. Puntea din faţă

Cursuri de cosmografie predate de profesorul Joe
Despre dirijarea baloanelor. Despre cercetare

urenţilor atmosferici. Evrica!
Şi într-adevăr, din ziua aceea până la sosirea lor l

anzibar, Dick nu mai deschise gura, nu mai vorbi nic
espre călătorie, nici despre altceva. Pur şi simplu, tăcu
Resolute luneca repede spre Capul Bunei Speranţe
impul se menţinea frumos, cu toate că marea devenis
mai agitată.
La 30dinmartie,
lecarea după
Londra, douăzeci
muntele Tableşiseşapte de lazileorizon
profila de l
raşul Cap, aşezat la poalele unui amfiteatru de colin
utu fi zărit cu lunetele marine, şi curând Resolute arunc
ncora în port. Dar comandantul nu poposi acolo dec
entru a lua cărbuni; treaba dură o zi. A doua zi, vas
mergea spre sud, pentru a ocoli capul meridional al Afric
i a intra în canalul Mozambic.
Joe nu era la prima sa călătorie pe mare. Nu trec
mult şi se simţi pe bord ca la el acasă. Toată lumea
ubea pentru sinceritatea şi buna sa dispoziţie. O mar
arte
ui. din celebritatea
Oamenii doctorului
din echipaj se ca
îl ascultau răsfrângea şi asup
pe un oracol, şi
rma urmei nu se înşela nici el mai mult ca oricare a
racol.
În timp ce Fergsson îşi continua expunerea în cerc
fiţerilor, Joe trona pe puntea din faţă a vasului şi făce
storie în felul său, după un procedeu întrebuinţat dealtf
e cei mai mari istorici ai timpurilor.
Se discuta, bineînţeles, despre călătorii aeriene. Jo

ntâmpina greutăţi în a convinge spiritele îndărătnice s
ccepte o asemenea experienţă, dar odată acceptat
maginaţia marinarilor, stimulată de născocirile lui Joe, n
mai cunoştea margini.
Strălucitul povestitor îşi convinsese auditoriul că dup
ceastă călătorie vor mai face altele. Călătoria de acu
u era decât începutul unei lungi serii de acţiun
upraomeneşti.
― Vedeţi voi, dragii mei, după ce ai gustat acest fe
e călătorie nu te mai poţi lipsi de ea, iar la viitoare
oastră expediţie, în loc să mergem orizontal, vom merg
rept în sus, urcând fără încetare.
― Ei drăcie! Până-n Lună? făcu unul dintr
scultători, uimit.
eva―e Până-n Lună!?Toată

prea obişnuit! ripostălumea
Joe. Nu, pe ajunge
poate legea mea, aş
în Lun
Dealtfel, acolo nu este apă şi trebuie să iei cu tine provi
norme, iar dacă ţii să respiri, trebuie să iei chiar şi aer
ticluţe.
― Ei! Dar dacă găseşti acolo rachiu? întrebă u
marinar, mare iubitor de băutură.
― Să lăsăm asta, băiete. Nu-i vorba de Lună; ne vo
limba printre stelele acelea frumoase, pe planete
celea încântătoare, despre care mi-a vorbit de atâtea o
octorul Fergsson. Aşa că vom începe prin a vizi
aturnul...
― Acela care are un inel? întrebă un subofiţer d
dministraţie.
― Da, un inel de căsătorie. Numai că nu se ştie ce

făcut cu nevastă-sa!
― Cum, o să mergeţi chiar aşa de sus? glăsui un ele
marinar, înmărmurit. Atunci doctorul tău este dracul
ersoană!
― Dracul? E prea bun ca să fie drac.
― Dar după Saturn? întrebă unul dintre ascultătorii c
mai nerăbdători.
― După Saturn? Vom vizita Jupiter, un ţinut ciuda
tiţi, unde zilele au numai nouă ore şi jumătate ― e bin
colo pentru leneşi ― şi unde un an durează c
oisprezece ani, ceea ce este avantajos pentru cei ca
u mai au de trăit decât şase luni; li se mai prelungeş
iaţa!
― Doisprezece ani? stărui elevul de marină.
― Da,
maică-ta micuţule,
te-ar fi alăptataşa că dacă
şi astăzi, te-ai fi născut
iar bătrânul de colo,acolo
ca
merge pe-al cincizecilea an, ar fi un copilaş de patru ani
umătate.
― De necrezut! exclamă elevul de marină.
― Este adevărul adevărat! făcu Joe cu convingere
Dar ce vreţi? Când continui să lâncezeşti în lumea asta,
nveţi nimic, rămâi neştiutor ca un porc de mare. Ven
uţin în Jupiter şi o să vedeţi! Dar trebuie să te ţii bin
colo, căci Jupiter are sateliţi nu prea comozi.
Oamenii râdeau, dar îl credeau numai pe jumătate. L
orbea despre
e Marte, undeNeptun,
militariiunde marinarii
ocupă un loc sunt bine primiţi
de frunte, ceea c
ână la urmă devine plictisitor. Cât despre Mercu
esuferită lume trăieşte acolo! Numai hoţi şi negusto

are se aseamănă atât de bine între ei, încât e greu să
eosebeşti pe unii de ceilalţi. Şi, în sfârşit, le zugrăvi u
ablou al lui Venus, cu adevărat încântător.
― Iar când ne vom întoarce din expediţie, spus
inevoitorul povestitor, vom fi decoraţi cu Crucea Sudulu
are străluceşte sus la cheutoarea lui Dumnezeu.
― Şi-o vei câştiga pe bună dreptate! spuse
marinarii.
Aşa treceau, în convorbiri vesele, serile lungi p
untea din faţă, în vreme ce expunerile instructive al
octorului îşi urmau cursul. Se vorbea într-o zi despr
irijarea baloanelor şi Fergsson fu rugat să-şi spun
ărerea în această privinţă.
― Nu cred, spunea el, că s-ar putea ajunge să s
onducă
ropuse; baloanele. Cunosc
nici unul n-a izbutit,toate
nici sistemele încercate
unul nu poate fi pussa
ractică. E de la sine înţeles că am fost obligat să m
cup de această chestiune care are atâta importan
entru mine, dar n-am putut-o rezolva cu mijloacele puse
ndemână de mecanica actuală. Ar trebui să se descope
n motor cu o putere nemaipomenită, atât de uşor cât n
ă puteţi închipui, şi încă nici atunci nu ar putea învinge un
urenţi mai repezi. Dealtfel, până acum s-a încercat să s
irijeze mai curând nacela decât balonul, ceea ce e
reşeală.
― Totuşi,
n aerostat şi oi se răspunse,
corabie este ofimare
care poate asemănare
dirijată înt
după voinţă.
― Ba nu! răspunse Fergsson. Se aseamănă foart
uţin, sau deloc. Aerul este mult mai puţin dens decât ap
n care corabia nu se scufundă decât în parte, în vreme c
erostatul pluteşte cu totul în atmosferă şi rămân
emişcat faţă de mediul înconjurător.
― Credeţi atunci că ştiinţa aerostaticii şi-a spu
ltimul cuvânt?
― Nici pomeneală! Trebuie căutat altceva. De pildă
acă un balon nu poate fi dirijat, măcar să fie menţinut
urenţii atmosferici prielnici. Pe măsură ce urci, ei dev
mai uniformi şi au o direcţie statornică; nu mai su
ulburaţi de văile şi de munţii care brăzdează suprafa
lobului. Ştiţi doar că aceasta e cauza principală
chimbării vânturilor şi a inegalităţii forţei lor. Or, dup
eterminarea acestor cauze, balonul nu va avea decât s
e plaseze în zona curenţilor care-i convin.
― înDar
menţii atunci,
zona reluăcurenţi
acestor comandantul Pennet,
va trebui să urcicasau
să ts
obori întruna; iată adevărata greutate, scumpul me
octor!
― Şi de ce, scumpul meu comandant?
― Să ne înţelegem: socotesc că asta ar fi o greutat
i o piedică pentru călătoriile de lungă durată, dar n
entru simple plimbări aeriene.
― Şi motivul, vă rog?
― Pentru că nu urci decât cu condiţia să arunci lest
u cobori decât pierzând gazul. Cu aceste manevre
puizezi repede proviziile
― Scumpul meu Pennet,de gaz
aici şi încărcătura.
e toată problema. Asta
ingura greutate pe care ştiinţa trebuie să caute s
nvingă. Nu-i vorba de a dirija baloanele, ci de a le face s

oboare fără să dea drumul la gazul care reprezin
uterea, sângele şi sufletul lor, dacă se poate spun
stfel.
― Ai dreptate, dragă doctore, dar problema n-a fos
ncă dezlegată: mijlocul nu a fost încă găsit până acum.
― Iartă-mă, dar a fost găsit.
― De cine?
― De mine.
― De dumneata?
― E de la sine înţeles că altminteri n-aş fi risca
aversarea Africii în balon. După douăzeci şi patru de or
-aş mai fi avut nici un pic de hidrogen!...
― Dar nu ai pomenit nimic despre asta în Anglia!
― Nu. Nu ţineam să stârnesc o discuţie publică. N
mi-ar fi fost de
regătitoare nici fost
şi am un folos. Am aşa
mulţumit, făcutcăînnutaină experien
aveam nevo
ă aflu mai mult.
― Ei bine, dragul meu Fergsson, te putem întreb
are-ţi este taina?
― Iat-o, domnilor! Sistemul meu e foarte simplu.
Atenţia auditoriului era cât se poate de încordată. Doctor
şi expuse invenţia în felul următor:
Capitolul 10
Încercări anterioare. Cele cinci chesoane al

octorului. Arzătorul cu hidrogen
7/30/2019 şi oxigen Cinci saptamani in balon - Jules Verne.pdf
Caloriferul. Sistemul de manevrare. Succes sigur
“S-a încercat adeseori, domnilor, urcarea sa

oborârea după voinţă, fără să se piardă balastul sa
azul unui balon. Un francez care se ocupă cu aeronautic
omnul Meunier, a vrut să realizeze aceasta comprimân
azul într-un recipient interior. Un belgian, domnul doct
an Hecke, a încercat să obţină, cu ajutorul unor aripi şi
nor lopăţele, o forţă verticală, care însă a fo
eîndestulătoare
ractice obţinute înprinmajoritatea cazurilor.
aceste diferite Rezultate
mijloace nu su
emne de luat în seamă.
M-am hotărât să atac problema fără ocol. Mai întâ
m înlăturat cu totul lestul, rămânând să-l întrebuinţe
umai în caz de forţă majoră, cum ar fi de pildă defectare
paratului meu, sau nevoia de a mă ridica într-o clipă, c
ă mă feresc de vreun obstacol neprevăzut.
Sistemul meu de urcare şi coborâre constă numai
ilatarea sau contractarea gazului închis în interior
erostatului, prin modificarea temperaturii lui. Iată cu
jung la văzut
Aţi acest îmbarcându-se,
rezultat: odată cu nacela, mai mul
ase a căror întrebuinţare vă este necunoscută. Sunt cin
ase. Primul poate cuprinde aproximativ douăzeci şi cin
e galoane de apă, la care, pentru a fi mai bun
onducătoare de electricitate, adaug câteva picături d
cid sulfuric. Această apă poate fi descompusă cu ajutor
nei puternice pile Bunsen. Apa, după cum ştiţi, s
ompune din două părţi hidrogen şi o parte oxige

Acesta din urmă, sub acţiunea curentului electric, se adun
a polul pozitiv al pilei, de unde trece în al doilea vas. A
eilea vas, aşezat deasupra acestuia şi având
apacitate dublă, primeşte hidrogenul, care se adună
olul negativ. Două robinete, unul cu un debit dublu faţa d
elălalt, fac să comunice aceste din urmă două vase cu a
atrulea, care se numeşte vasul de amestec. Aici s
mestecă cele două gaze provenite din descompunere
pei. Capacitatea acestui vas este de patruzeci şi unu d
icioare cubice{28}. În partea lui superioară se află o ţeav
e platină, prevăzută cu un robinet.
Cred c-aţi înţeles, domnilor: aparatul pe care v
escriu este pur şi simplu un arzător de oxigen ş
idrogen, a cărui căldură o întrece pe aceea a cuptoarel
bişnuite.
Odată lămuriţi asupra acestei prime părţi, trec la
oua parte a aparatului:
Dedesubtul balonului meu, care este închis ermeti
es două ţevi, la mică depărtare una de alta. Una ating
traturile superioare ale gazului, pe când cealaltă, m
curtă, porneşte din mijlocul celor inferioare. Aceste ţe
unt prevăzute din loc în loc cu articulaţii puternice d
auciuc, care le îngăduie să se adapteze oscilaţiil
erostatului.
Amândouă coboară până în nacelă, unde intră întru
as devas
Acest fier,este
de formă
închis cilindrică,
la cele douănumitcapete
vas decu încălzir
capac
uternice, făcute din acelaşi metal.
Ţeava care porneşte din partea inferioară a balonu

ătrunde în vasul de încălzire prin capacul de jos şi
orma unei serpentine care, ridicându-se întocmai c
hiventurile unui şurub, ajunge aproape până sus. Înain
e a ieşi de aici, străbate fundul unei piese conice cu baz
oncavă, ca o jumătate de sferă, cu gura îndreptată în jo
eşind din vasul de încălzire, ţeava merge, după cum v-a
pus, până în straturile superioare ale balonului.
Piesa concavă de care vorbeam este de platină, c
ă nu se topească sub acţiunea arzătorului, căci robinet
cestuia este aşezat pe fundul vasului de fier, la mijloc
erpentinei, şi flacăra poate atinge uşor bolta pies
oncave.
Dumneavoastră ştiţi, domnilor, ce este un calorifer d
celea destinate să încălzească apartamentele şi şt
um funcţionează.
trăbat un cuptor, Aerul este împins
şi astfel ajungeînînnişte conducte cu
apartament ca
emperatură mai ridicată. Or, ceea ce v-am descris eu, n
ste, la drept vorbind, decât un calorifer {29}.
Într-adevăr, ce se va întâmpla? Odată arzătorul aprin
idrogenul din serpentină se încălzeşte şi urcă repede p
eava care-l duce în partea superioară a aerostatului. L
aza serpentinei făcându-se vid, gazul din parte
nferioară a balonului este atras în vasul de încălzire, d
nde va căuta să se ducă în sus; se stabileşte astfel,
evi şi în serpentină, un foarte puternic curent de gaz, ca
ese din balon şi se întoarce necontenit, încălzindu-se fă
ncetare.
Or, gazele îşi măresc de patru sute optzeci de o
olumul la fiecare grad de căldură. Aşa că, ridicân

emperatura cu 18° {30}, hidrogenul din aerostat se va dila
u 18x480, sau cu o mie şase sute paisprezece picioa
ubice{31} şi va deplasa deci o mie şase sute paisprezec
icioare cubice de aer mai mult, ceea ce-i va mări forţa d
scensiune cu o sută şaizeci de livre, corespunzătoa
runcării unei cantităţi egale de încărcătură. Dacă măres
emperatura cu 180°{32}, gazul se dilată cu 180x480;
azul acesta, va deplasa şaisprezece mii şapte su
atruzeci de picioare cubice mai mult şi forţa s
scendentă va creşte cu o mie şase sute de livre.
Înţelegeţi, domnilor, că pot să obţin uşor diferenţe d
chilibru considerabile. Volumul aerostatului a fost calcul
n aşa fel încât, atunci când e umplut pe jumătat
eplasează o cantitate de aer absolut egală cu greutate
nvelişului, gazului Când
oate accesoriile. şi a nacelei încărcate
este umplut pânăculacălători şi c
acest punc
tă în aer, în echilibru; nici nu urcă, nici nu coboară.
Ca să urc, ridic gazul la o temperatură superioară, c
jutorul arzătorului meu; prin acest exces de căldură s
bţine o presiune mai mare, care umflă mai mult balonul
cesta urcă în măsura în care fac să se dilate hidrogenul.
Coborârea se face, bineînţeles, moderând flacăr
rzătorului şi lăsând temperatura să scadă Aşa că urcare
a fi, în general, mult mai rapidă decât coborârea. Cee
e este dealtminteri foarte avantajos, deoarece n-a
iciodată interesul
rintr-o urcare să cobor
foarte repede,
rapidă, ci, dimpotrivă,
să pot tocm
evita obstacolel
ericolele sunt jos, nu sus.
Dealtfel, după cum v-am spus, am o anumită cantita

e balast, care-mi îngăduie să mă urc şi mai repede, dac
necesar. Supapa, aşezată în partea superioară
alonului, nu mai are alt rol decât acela al unei supape d
iguranţă. Balonul îşi păstrează mereu aceeaşi încărcătu
e hidrogen. Schimbările de temperatură, pe care
rovoc în masa de gaz închis, au numai scopul de a fac
ă urc sau să cobor.
Acum, domnilor, ca amănunt practic, mai adau
rmătoarele: arderea hidrogenului şi a oxigenului în vas
e încălzire produce vapori de apă. Aşa că am înzestr
cest vas, la partea lui superioară, cu un tub de degajar
revăzut cu o supapă, care se deschide la o presiune d
el puţin două atmosfere; prin urmare, de îndată ce a atin
ceastă presiune, aburul iese afară de la sine.
Iată acum cifre
Douăzeci exacte:
şi cinci de galoane de apă descompuse î
lementele componente dau două sute de livre de oxige
i douăzeci şi cinci de livre de hidrogen. Aceast
nseamnă, la presiunea atmosferică, o mie opt sut
ouăzeci de picioare cubice{33} din primul şi trei mii şap
ute optzeci de picioare cubice{34} din cel de al doilea,
otal cinci mii şase sute şaptezeci de picioare cubice{
e amestec.
Or, robinetul arzătorului meu, deschis complet, d
rumul la douăzeci şi şapte de picioare cubice{36} pe or
roducând o flacără
ecât o lampă de cel
de iluminat dinpuţin şasemari.
cele mai ori mai puternic
Pentru a menţine la o înălţime potrivită, nu voi arde
medie mai mult de nouă picioare cubice{37} pe oră. Ce

ouăzeci şi cinci de galoane de apă ale mele reprezint
eci, şase sute treizeci de ore de navigaţie aeriană, sa
eva mai mult de douăzeci şi şapte de zile.
Dar deoarece pot coborî când vreau şi-mi pot reînn
rovizia de apă pe drum, călătoria mea poate dura oricâ
Asta este taina, domnilor. Este simplă şi, ca orice luc
implu, nu se poate să nu reuşească. Dilatarea gazului
ontractarea gazului din aerostat iată sistemul meu, ca
u are nevoie nici de aripi supărătoare, nici de vreu
motor. Un calorifer cu care să realizez schimbările d
emperatură şi un arzător pentru a-l încălzi nu este ni
ncomod, nici greu. Prin urmare, cred că am întrunit toa
ondiţiile serioase pentru a izbândi.”
Cu aceste cuvinte, doctorul Fergsson îşi închei
ămuririle
utea faceşinici
fu aplaudat cutotul
o obiecţie; căldură de toată
fusese lumea.
prevăzut Nu i s
şi rezolva
― Totuşi, spuse comandantul, încercarea
rimejdioasă.
― Ce însemnătate are asta, răspunse doctoru
implu, din moment ce se poate pune în practică?
Capitolul 11
Sosirea la Zanzibar. Consulul englez. Locuito

u văd cu ochi buni călătoria cu aerostatul. Făcător
e ploaie. Umflarea balonului. Plecarea din 18 aprili
Ultimul adio. Victoria
Un vânt mereu prielnic grăbise mersul vasulu

Resolute spre locul de destinaţie. Navigaţia în canal
Mozambicului fu neobişnuit de liniştită. Traversare
maritimă prevestea şi o bună traversare aeriană. Cu to
şteptau nerăbdători clipa sosirii şi voiau să dea o mân
e ajutor la ultima revizuire a pregătirilor doctoru
ergsson. În sfârşit, vasul se apropie de localitate
5anzibar,
aprilie,situată
la ora pe insula cu acelaşi
unsprezece nume,
dimineaţa, şi înancora
aruncă ziua d
ort.
Insula Zanzibar, stăpânită de imamul{38} din Masca
liat al Franţei şi al Angliei, este cu siguranţă una din ce
mai frumoase colonii. În port vin numeroase corăbii d
nuturile învecinate. De coasta africană o desparte num
n canal, care în partea cea mai lată nu depăşeşte treize
e mile.
Pe insulă se face un comerţ intens, cu cauciuc, filde
ar mai ales cu “lemn de abanos”{39}, deoarece Zanzibar
ste un mare
e toată târgorientală
coasta de sclavi.aTraficul
Africii, sepână
întinde
subdealtminte
latitudini
Nilului. Domnul G. Lejean a văzut făcându-se aici come
u sclavi, chiar de către vase cu pavilion francez.
De îndată ce vasul Resolute aruncă ancora, consu
nglez al Zanzibarului veni pe bord să se pună
ispoziţia doctorului, ale cărui proiecte le urmărise
arele europene timp de o lună de zile. Până acum făcus
arte din tabăra cea mare a neîncrezătorilor.

― Mă îndoiam, spuse el, întinzându-i mâna lui Samu
ergsson, acum însă nu mă mai îndoiesc.
Îşi puse locuinţa la dispoziţia doctorului, a lui Dic
Kennedy şi, bineînţeles, a bravului Joe.
Prin bunăvoinţa lui, doctorul putu să citească diferi
crisori, pe care consulul le primise din partea căpitanu
peke. Acesta, împreună cu însoţitorii săi, suferis
ngrozitor din cauza timpului rău şi a foamei, chiar înain
e a ajunge în ţinutul Ugogo. Înaintau foarte greu şi n
redeau că vor mai putea trimite aşa de curând ştiri.
― Iată primejdii şi lipsuri pe care noi vom şti să l
vităm, spuse doctorul.
Bagajele celor trei călători fură transportate în cas
onsulului; între timp se făceau pregătiri pentru debarcare
alonului pe plaja
emnalizare se afladinunZanzibar. În apropierea
turn uriaş, care putea ficatargului
un adăpod
igur împotriva vântului de răsărit. Această construcţi
emănând cu un butoi aşezat vertical, pe lângă care but
in Heidelberg ar fi părut un simplu butoiaş, era
ortificaţie, pe a cărei platformă vegheau beluci înarmaţi c
uliţe.
Dar iată că odată cu debarcarea aerostatulu
onsulul fu avertizat că populaţia insulei se va răzvră
Nimic nu-i mai primejdios decât o pasiune fanatică. Ştire
osirii unui străin, care avea de gând să se ridice în aer,
ndârji
ăzurăpe băştinaşi.
în acest Negrii,
proiect mult duşmănoase
intenţii mai întărâtaţireligiei
decât arab
lor. Î
nchipuiau că se pregătea ceva împotriva Soarelui şi
unii, aştrii veneraţi de populaţia africană, astfel că s

otărâră să se opună expediţiei nelegiuite.
Consulul, pus în gardă, se sfătui cu doctorul Fergsso
i cu comandantul Pennet. Acesta nu voia să se las
ntimidat de ameninţări, dar prietenul său îl potoli:
― Cu siguranţă că vom ieşi învingători; înşişi păzito
mamului ne vor da la nevoie o mână de ajutor. Dar, drag
meu comandant, un accident poate avea loc p
eaşteptate; un atac prin surprindere ar putea pricin
alonului un rău de nereparat şi călătoria ar
ompromisă cu siguranţă; aşa că trebuie să lucrăm c
mare băgare de seamă.
― Dar ce e de făcut? Dacă debarcăm pe coast
Africii, vom întâmpina aceleaşi greutăţi! Ce-i de făcut?
― E foarte simplu, interveni consulul. Priviţi insule
celea,
in de dincolo decuport.
ele, înconjuraţi-vă Debarcaţi
o gardă aerostatul
de marinari pe m
şi nu veţi un
vea nici un risc.
― Perfect! încuviinţă doctorul. Aşa vom fi la largu
ostru, pentru a ne desăvârşi pregătirile.
Comandantul fu de acord cu acest sfat.
Resolute se apropie de insula Kumbeni. În curs
imineţii de 16 aprilie, balonul fu pus în siguranţă, î
mijlocul unei poieni înconjurate de pădure deasă.
Au înfipt în pământ doi stâlpi, înalţi de câte optzeci d
icioare, la o distanţă potrivită unul în faţa celuilalt. U
istem de macarale, fixate în partea de sus a stâlpilo
ngăduia ca aerostatul dezumflat să fie înălţat cu ajuto
nui cablu transversal. Balonul interior fiind prins de vârf
elui exterior putea fi ridicat odată cu el. Ţevile pent

ntroducerea hidrogenului au fost fixate la orificiile d
mflare, aflate la baza fiecărui balon.
În ziua de 17 fu pusă în stare de funcţiune instalaţia d
rodus gaze. Aceasta era formată din treizeci de butoai
n care, prin amestecul fierului vechi şi al acidului sulfur
u o mare cantitate de apă, lua naştere hidrogenul. Gaz
bţinut astfel se aduna într-un rezervor central încăpăto
upă ce în trecere era curăţat, iar de acolo se ducea
ele două aerostate prin ţevile respective. În felul acest
n amândouă baloanele intra o cantitate de gaz perfec
eterminată.
Pentru această operaţie urma să se întrebuinţeze
mie opt sute şaptezeci de galoane de acid sulfuric
aisprezece mii cincizeci de livre de fier {40}şi nouă sut
aizeci şi şase de galoane de apă.
Operaţia începu în noaptea următoare, spre ora tre
imineaţa, şi dură aproape opt ore. A doua zi, aerostatu
coperit de plasa sa, se legăna graţios deasupra nacele
e marginile căreia atârnau o mulţime de saci plini c
ământ, cu scopul de a o ţine pe sol. Aparatul de dilata
u urcat cu mare grijă la locul lui, şi ţevile care ieşeau d
erostat fură adaptate vasului cilindric.
Ancorele, frânghiile, instrumentele, pledurile d
ălătorie, cortul, alimentele, armele urmau să ia şi ele
acelă locul ce le era destinat. Provizia de apă se adus
e la Zanzibar. Cele două sute de livre de încărcătură fu
epartizate în cincizeci de saci, aşezaţi pe fundul nacele
ar la îndemâna călătorilor. Pregătirile se terminară pe
ra cinci seara. În jurul insulei vegheau neîncetat santinel

ar bărcile vasului Resolute brăzdau canalul.
Negrii continuau să-şi arate mânia prin strigăte
trâmbături şi sărituri. Vrăjitorii se agitau printre grupuri
nfuriate, aţâţându-le; câţiva fanatici încercară să ajungă
nsulă înot, dar fură îndepărtaţi cu uşurinţă.
Atunci începură cu farmece şi descântece. Făcător
e ploaie, care pretindeau că puteau comanda norilo
hemară în ajutor uraganele şi torentele de grindină
eentru aceasta,
copaci, după ce
le puseră săculeseră
fiarbă pefrunze din toate
un foc soiur
potrivit; ap
acrificară un berbec, înfigându-i în inimă un ac lung. Da
n ciuda ceremoniilor lor, cerul rămânea senin, astfel că s
leseră numai cu berbecul mort şi cu strâmbăturile l
adarnice. Ca urmare, se dedară unor orgii furioas
mbătându-se cu “tembo”, o băutură foarte tare, prepara
in suc de cocos, şi cu o berc peste măsură d
meţitoare, numită “togwa”. Cântecele lor, nu pre
melodioase, dar ritmice, continuara până noaptea târziu.
Un ultim ospăţ îi reuni pe călători spre ora şase sear
a masa comandantului şi a ofiţerilor. Kennedy, pe car
imeni nu-l mai întreba nimic, murmura cuvinte d
eînţeles, fără să-l piardă din ochi pe doctorul Fergsson.
Ospăţul fu însă trist. Apropierea clipei supreme l
nspira tuturora gânduri grele. Ce le rezerva soart
ndrăzneţilor călători? Se vor mai găsi ei vreodată î
mijlocul prietenilor, vor mai reveni oare la căminul lor
Dacă vor rămâne fără mi loace de trans ort, ce se v
ntâmpla cu ei printre populaţiile sălbatice, în ţinutur
eexplorate sau în mijlocul imenselor pustietăţi? Aces

ânduri, ţinute departe până atunci, începură să
ământe imaginaţia, aţâţând-o peste măsură. Doctor
ergsson, mereu calm, mereu nepăsător, vorbea ba d
na, ba de alta. Dar degeaba încerca să risipeasc
isteţea molipsitoare a comesenilor, căci nu izbutea.
Deoarece se temeau de oarecare demonstraţ
otrivnice, doctorul şi însoţitorii săi se culcară la bord
asului Resolute.
La oraspreşase
ndreptară insuladimineaţa
Kumbeni. părăsiră cabinele şi s
Balonul se legăna uşor în adierea vântului de răsărit.
Sacii cu pământ fură înlocuiţi cu douăzeci de marina
are apucară zdravăn de frânghii. Comandantul Pennet
fiţerii săi erau prezenţi la această plecare solemnă.
În clipa aceea, Kennedy se îndreptă cu paşi sigu
pre doctor, îi luă mâna şi-i spuse:
― Aşadar, Samuel, e sigur că pleci?
― Foarte sigur, dragul meu Dick.
― Recunoşti că am făcut tot ce-am putut ca s
mpiedic călătoria?
― Totul.
― Atunci conştiinţa mi-e împăcată din acest punct d
edere şi te însoţesc.
― Eram sigur! răspunse doctorul, a cărui faţă trăda
e emoţie.
Clipa despărţirii sosi. Comandantul şi ofiţerii să
mbră i ară din toată inima e cura o ii lor rieteni, inclus
e vrednicul Joe, care era mândru şi bucuros. Fiecare d
ei de faţă voia să dea mâna cu doctorul Fergsson.

La ora nouă, cei trei tovarăşi de drum se suiră î
acelă; doctorul aprinse arzătorul şi potrivi flacăra în aş
el ca să producă o căldură rapidă. Balonul, care-şi păst
e pământ un echilibru desăvârşit, după câteva minute s
dică. Marinarii începură să fileze frânghiile care ţinea
alonul şi acesta se înălţă cam la douăzeci de picioa
easupra pământului. Doctorul stătea în picioare, între c
oi tovarăşi ai săi.
― Prieteni,
oastre aeriene strigă el descoperindu-se,
un nume care să-i aducă să noroc.
dăm nave
S-
otezăm Victoria.
Un “ura” puternic răsună în mijlocul insulei, în clip
ceea, forţa de ascensiune a aerostatului crescu uimit
e mult.
Fergsson, Kennedy şi Joe adresară un ultim adi
rietenilor lor.
― Daţi drumul! strigă doctorul.
Şi Victoria se ridică repede în aer, în timp ce tunuri
rele de marină ale vasului Resolute bubuiau în cinstea e
Capitolul 12
Traversarea strâmtorii. Mrima. Părerile lui Dick ş

ropunerile lui Joe. Reţetă de cafea. Uzaramo
Nefericitul Maizan. Muntele Duthumi. Hărţil
octorului. O noapte pe un nopal
Aerul era limpede şi vântul sufla potrivit. Victoria urc

proape perpendicular până la înălţimea de o mie cin
ute de picioare, indicată de coloana barometrică printr
resiune de aproximativ cincizeci de milimetri.
La această înălţime, un curent mai puternic împins
alonul spre sud-vest. Un spectacol măreţ se desfăşu
naintea ochilor celor trei călători!
Insula Zanzibar se vedea în întregime şi, datorită culo
i mai închise,
Câmpurile se distingeaunor
luau înfăţişarea ca mostre
pe o vastă
de planisfer
ţesături
iferite culori; pădurile şi crângurile apăreau ca nişte pe
erzi. Locuitorii insulei parcă erau pitici.
Încetul cu încetul, uralele şi strigătele se stinseră î
er; numai bubuiturile tunurilor făceau să vibreze parte
nferioară a aerostatului.
― Ce frumos e! strigă Joe, rupând primul liniştea c
omnea în nacelă.
Nu i se răspunse. Doctorul era ocupat cu observare
ariaţiilor barometrice şi luarea de note referitoare
iferite amănunte ale ascensiunii.
Kennedy nu se mai sătura privind vasta panoramă
Razele fierbinţi ale soarelui ajutau funcţionare
ncălzitorului, astfel că presiunea gazului crescu mai mult
Victoria atinse repede înălţimea de două mii cinci sute d
icioare. Resolute părea o simplă barcă, iar coasta d
est a Africii apărea ca un întins chenar de spumă.
― Nu spuneţi nimic? întrebă Joe.
― Privim, răspunse doctorul, îndreptându-şi lunet

pre continent.
― Cât despre mine, eu simt nevoia să vorbesc.
― N-ai decât, Joe. Vorbeşte cât îţi place.
Joe scoase un şir apreciabil de sunet
nomatopeice. Exclamaţiile sale nu mai conteneau.
În timpul traversării canalului, doctorul socoti nime
ă rămână la aceeaşi înălţime; putea observa coasta pe
ntindere mult mai mare. Între timp îşi arunca regul
rivirea pe termometrul şi barometrul atârnat în interior
ortului întredeschis. Un al doilea barometru, aşezat
fară, trebuia să-i servească noaptea în orele de veghe.
După două ore, Victoria, împinsă de vânt cu o vitez
e peste opt mile, se apropia de coastă. Doctorul s
otărî să micşoreze înălţimea. Reduse flacăra arzătorulu
i îndată balonul coborî la trei sute de picioare.
Se găseau deasupra acelei părţi de pe coast
rientală a Africii care poartă numele de Mrima. Şiruri d
manglieri{41} îi apărau ţărmurile; refluxul lăsa să li s
ărească rădăcinile groase, roase de apele Oceanulu
ndian. Dunele, care formau o linie de-a lungul ţărmului, s
ntindeau până la orizont. Spre nord-vest se ridica pisc
muntelui Nguru.
Victoria trecu prin apropierea unei aşezări omeneş
e care doctorul o recunoscu după hartă ca fiind sa
Kaole. Întreaga populaţie, adunată laolaltă, scotea urle
e furie şi de teamă. Dar zadarnic aruncară săgeţi sp
monstrul aerian care se le ăna maiestuos în aer; aces
ămase neatins.
Vântul bătea acum spre sud, dar pe doctor nu-l m

elinişti deloc direcţia aceasta; ea îi îngăduia, dimpotriv
ă urmeze calea arătată de căpitanii Burton şi Speke.
În sfârşit, Kennedy deveni tot atât de vorbăreţ ca ş
oe; schimbau între ei fraze admirative:
― Diligenţele sunt un fleac! spuse unul.
― Vapoarele nu fac două parale! adăugă celălalt.
― Căile ferate nu-s bune de nimic! ripostă Kennedy
Cu trenul traversezi ţările fără să le vezi!
― Cucăbalonul
u simţim mergemse şischimbă socoteala!
natura se osteneştereluă Joe.să
singură Nics
esfăşoare înaintea ochilor noştri!
― Ce spectacol! Ce minune! Ce extaz! Un vis într-u
amac!
― Ce-ar fi dacă am dejuna? întrebă Joe, căruia aer
făcuse poftă de mâncare.
― Asta-i o idee, băiete!
― Oh, pregătirea dejunului nu va lua mult timp
iscuiţi şi carne conservată.
― Şi cafea la discreţie, adăugă doctorul. Îţi dau voi
ă iei puţină căldură de la arzătorul meu; are mai mul
ecât îi trebuie, şi în felul acesta nu ne vom teme nici d
ncendiu.
― Ar fi îngrozitor! răspunse Kennedy. Parcă am ave
easupra noastră o cutie cu praf de puşcă.
― Nu-i chiar aşa, răspunse Fergsson. Dac
idrogenul totuşi s-ar aprinde, s-ar consuma încetul c
ncetul i am coborî e ământ, ceea ce e dre t că nu ne-
onveni; dar nu te teme, aerostatul nostru este înch
rmetic.
― Atunci să mâncăm, spuse Kennedy.
― Poftiţi, domnilor! glăsui Joe. Iar eu, ospătândum
dată cu dumneavoastră, voi face în acelaşi timp o cafe
espre care îmi veţi spune apoi cum v-a plăcut.
― Este adevărat, confirmă doctorul, că, printre alt
mii de virtuţi, Joe are un talent deosebit în pregătire
cestei delicioase băuturi. O face dintr-un amestec a
ărui secret n-a vrut să mi-l dezvăluie niciodată.
ă vă― Ei bine, domnule,

încredinţez reţetadeoarece
mea. Estesuntem
pur înşiplin aer, pu
simplu
mestec din părţi egale de moca, burbon şi rionunez.
Peste câteva clipe servi băutura în trei ceşti aburind
astfel încheiară un dejun substanţial, întregit de buna l
ispoziţie.
Regiunea se deosebea printr-o mare fertilitate. Su
olta de verdeaţă se vedeau cărări înguste ş
ntortocheate. Balonul trecea pe deasupra unor lanuri d
orumb şi orz, în plină dezvoltare. Ici şi colo se vedea
âmpii imense de orez, plantele distingându-se limped
u tulpinile lor drepte şi cu florile de culoarea purpurei.
În alte locuri se zăreau capre şi oi, închise în nişt
uşti mari, ridicate pe pari, desigur ca să fie apărate d
eoparzi.
Ţipetele şi manifestările de uimire la vedere
Victoriei se repetară în mai multe sate şi doctor
ergsson se menţinea cu prudenţă la o înălţime potrivit
a să nu fie nimerit de să e i. La amiază rivind hart
octorul socoti că se găseau deasupra ţării Uzaramo.
Ţinutul era plin de cocotieri, bumbac şi de un soi d

rbori care dau fructe asemănătoare pepenelui. P
easupra lor, Victoria părea că zburdă jucăuşă
Deoarece era vorba de Africa, lui Joe toată aceas
egetaţie i se părea foarte firească. Kennedy zărea iepu
i prepeliţe, care păreau că nu aşteaptă decât un glon
ar, ţinând seama de neputinţa de a aduna vânatu
ânătoarea nu ar fi însemnat decât risipă de praf d
uşcă.
Mergând
eronauţii cu o viteză
ajunseră curânddedeasupra
douăsprezece
satuluimile pe oră
Tunda, l
8°0’ longitudine.
― În locul acesta, spuse doctorul, Burton şi Speke a
ost straşnic scuturaţi de friguri, încât la un moment dat a
rezut că expediţia le era primejduită. Dar asta nu a fo
ot, căci, îndată ce s-au îndepărtat puţin de coast
boseala şi lipsurile au început să se facă foarte simţite.
Într-adevăr, în acest ţinut malaria bântuie neconten
Doctorul fu chiar nevoit să se urce mai sus, ca să scap
e miasmele pământului umed, ale cărui emanaţii era
ăscolite
aravană de un soare într-un
odihnindu-se arzător.“kraal”,
Pe alocuri se răcoare
aşteptând zărea
erii ca să poată porni din nou la drum. Erau locuri întins
nconjurate de garduri de mărăcini şi de desişuri, în ca
aficanţii se apără nu numai de fiare, ci şi de triburi
rădalnice ale ţinutului.
La vederea Victoriei, indigenii fugeau risipindu-se
Kennedy ar fi dorit să-i privească mai de aproape, da
amuel se împotrivi categoric.

― Şefii sunt înarmaţi cu flinte, spuse el, şi balonu
ostru ar fi o ţintă prea uşoară pentru un glonţ.
― Oare o gaură de glonţ ne-ar pricinui prăbuşirea
ntrebă Joe.
― Nu imediat, dar curând această gaură s-a
ansforma într-o ruptură mare, prin care s-ar scurge t
idrogenul.
― În cazul acesta, trebuie să ne ţinem la o distan
espectabilă. Oare ce gândesc ei văzându-ne plutind astf
n aer? Sunt sigur că au poftă să ne adore.
― N-au decât să ne adore, dar de la distanţă
emarcă doctorul. Uite, ţinutul îşi schimbă înfăţişarea
atele sunt mai rare, manglierii nu se mai văd; la aceas
atitudine, vegetaţia dispare. Solul devine accidentat
ndică―apropierea
Într-adevăr,munţilor.
spuse Kennedy, mi se pare că văd î
artea aceea câteva înălţimi.
― Spre vest e lanţul munţilor Urizara; cred că acela
muntele Duthumi, în spatele căruia nădăjduiesc să n
dăpostim, ca să petrecem noaptea. Voi mări flacă
rzătorului. Suntem obligaţi să ne menţinem la o înălţim
e cinci până la şase sute de picioare.
― Straşnică idee aţi avut, domnule! spuse Joe
Operaţia nu este nici grea şi nici obositoare; întorci u
obinet şi gata.
― Iată-ne
alonul se maimai la largul Strălucirea
ridicase. nostru spusesoarelui
vânătorul
în după
nisipc
oşcat devenea de nesuportat.
― Ce arbori minunaţi! strigă Joe. Nu e nevoie nici d

duzină ca să faci o pădure.
― Sunt baobabi, răspunse doctorul Fergsson. I
itaţi-vă, se vede unul al cărui trunchi are o circumferin
e vreo sută de picioare. Poate că tocmai aici, sub ace
opac, a pierit Maizan în 1845, căci ne aflăm deasup
atului Deje la Mhora unde s-a aventurat fără însoţitori.
ost prins de căpetenia acestui ţinut, legat de baobab,
egrul acesta sălbatic l-a tăiat încetul cu încetul. Biet
Maizan n-avea decât 25 de ani!
― Şi Franţa n-a răzbunat o asemenea crimă? întreb
Kennedy.
― Franţa a reclamat. Saidul din Zanzibar a făcut to
e i-a stat în putinţă ca să pună mâna pe ucigaş, dar n
zbutit.
― Atunci
ceeaşi săsănuurcăm
părere, ne oprim! spuse
repede, Joe. Dacă sunteţi d
domnule.
― Cu mare plăcere, Joe, cu atât mai mult cu câ
naintea noastră se ridică muntele Duthumi. Dac
ocotelile mele sunt exacte, îl vom depăşi înainte de o
apte seara.
― Nu vom călători noaptea? întrebă vânătorul.
― Nu, pe cât ne va fi cu putinţă, deşi, luând unel
recauţiuni şi păstrând atenţia mărită, nu ar fi primejdio
ar nu-i de ajuns să traversezi Africa; trebuie s-o şi vezi.
― Până acum n-avem de ce să ne plângem
omnule.
el În locul
mai cultivat dinunui pustiu,
lume! Să maigăsim ţinutul celgeografilor!
dai crezare mai fertil
― S-aşteptăm, Joe, s-aşteptăm. Vom vedea ma
ârziu.
Pe la şase şi jumătate seara, Victoria se găsea î
aţa muntelui Duthumi. Ca să-l treacă, trebui să se înalţe
mai mult de trei mii de picioare, iar pentru aceas
octorul nu avu decât să ridice temperatura cu 18°{42}. S
utea spune într-adevăr că-şi manevra balonul cu mân
Kennedy îi indica obstacolele ce trebuiau trecute,
Victoria zbura prin aer pe deasupra piscurilor.
La orele opt, balonul coborî pe coasta opusă, ma
iuţin
unaprăpăstioasă decât ramurile
din ele, întâlnind cealaltă. Fură aruncateenorm,
unui copac ancores
rinse cu putere de ele, Joe coborî pe frânghie şi
nţepeni cu cea mai mare grijă. I se întinse apoi scara d
mătase şi el reveni sus.
Aerostatul rămase aproape nemişcat, la adăpost d
ânturile de răsărit. Călătorii îşi pregătiră cina ş
nfometaţi de plimbarea aeriană, făcură un mare gol î
roviziile lor.
― Cât am parcurs azi? întrebă Kennedy, înghiţin
işte bucăţi îngrijorător de mari.
Doctorul determină latitudinea şi longitudinea locul
u ajutorul Lunii, şi consultă admirabila hartă care-i serve
e călăuză; făcea parte din atlasul “Die neuste
ntdeckungen in Afrika” {43}, publicat la Gotha de prieten
ău, savantul Petermann, care i-l trimisese. Atlasul urm
ă-i servească doctorului în tot timpul călătoriei, deoarec
uprindea itinerarul lui Burton şi Speke spre Marile Lacu
udanul, du ă doctorul Barth, Sene alul de os, du
Guillaume Lejean, şi delta Nigerului, după doctor
aikie. Fergsson mai luase şi o lucrare, care întrune

oate cunoştinţele cu privire la Nil, intitulată: “The source
f the Nile, being a general survey of the basin of that riv
nd of its head stream, with the history of the Nilot
iscovery by Charles Beke, Th. D.”{44}
Mai avea cu el şi admirabilele hărţi publicate î
Buletinele Societăţii de geografie din Londra”. Astfel, ni
n punct din ţinuturile descoperite nu putea să-i scape.
Fixându-şi poziţia pe hartă, văzu că se găsea la 2
atitudine şi la oîi sută

Kennedy douăzeci
atrase atenţia de
cămile spre vest.
mergeau spre sud. Da
irecţia aceasta îi convenea doctorului, care voia, pe cât
ra cu putinţă, să recunoască urmele lăsate de înaintaş
ăi.
Garda de noapte şi-o împărţiră în trei schimburi, aş
a fiecare să vegheze pe rând asupra celorlalţi do
Doctorul era în schimbul întâi, de la ora nouă, Kennedy d
a miezul nopţii şi Joe de la ora trei dimineaţa.
Înveliţi în pleduri, aceştia doi din urmă se întinseră su
ort şi dormiră liniştiţi, în timp ce doctorul Fergsso
eghea asupra lor.
Capitolul 13
Schimbarea timpului. Frigurile lui Kennedy

Medicamentul doctorului. Călătoria pe jos. Bazinu
menge. Muntele Rubeho. La şase mii de picioar
nălţime. Popas de o zi
Noaptea fu liniştită; totuşi, sâmbătă dimineaţa, cân

e trezi, Kennedy se plânse de oboseală şi friguri. Timp
e schimbase; cerul, acoperit cu nori groşi, părea că s
regăteşte de un nou potop. Ce ţinut trist ace
ungomero, unde tot timpul anului ploua, afară doar d
reo cincisprezece zile, în luna ianuarie! Curând, o ploa
olentă se abătu asupra călătorilor. Sub ei, drumuril
ăpădite
eveniserădeimpracticabile;
“nulahi”, un fel
dardechiar
torente de asta
şi fără scurtă durat
erau gre
e străbătut, din cauza tufişurilor spinoase şi a lianelo
riaşe.
Se simţeau emanaţiile puternice de hidrogen sulfura
espre care vorbea căpitanul Burton.
― După spusele lui, grăi doctorul, şi trebuie s
mărturisesc că are dreptate, îţi vine să crezi că în spate
ecărui tufiş e ascuns un cadavru.
― Urâtă ţară! adăugă Joe. Şi, pe deasupra, se par
ă domnul Kennedy nu se simte prea bine după noapte
etrecută aici.
― Într-adevăr, am febră destul de mare, glăsu
ânătorul.
― Nu e de mirare, dragul meu Dick. Ne găsim întrun
in cele mai nesănătoase regiuni ale Africii. Dar nu vo
ămâne aici mult timp. La drum!
Datorită îndemânaticei manevre a lui Joe, ancora
es rinsă i, cu a utorul scării, el se întoarse îna oi
acelă. Doctorul dilată mult gazul şi Victoria îşi relu
borul, purtată de un vânt destul de puternic. Jos abia s

mai zăreau câteva colibe prin ceaţa rău mirositoar
Regiunea îşi schimbă înfăţişarea.
În Africa se întâmplă adesea ca alături de ţinuturi c
esăvârşire sănătoase să se găsească mici regiun
eprielnice vieţii. Kennedy era ruşinat că trupul său robu
usese doborât de febră.
― Totuşi, nu e cazul să mă-mbolnăvesc, spuse
nvelindu-se cu pledul şi culcându-se sub cort.
― Ai
octorul puţină răbdare,
Fergsson. scumpul
Te voi vindeca meu Dick! răspuns
repede.
― Mă vei vindeca?! Pe legea mea, Samuel, dacă
n farmacia ta vreun leac care să mă pună pe picioare
ă-mi-l să-l iau imediat. Îl voi înghiţi cu ochii închişi.
― Am ceva mai bun decât asta, prietene Dick, ş
ineînţeles că ţi-l voi da. E un leac care te va scăpa d
iguri, fără să coste nimic.
― Şi care e leacul?
― Foarte simplu. Mă voi urca deasupra norilor car
e îneacă, ieşind din această atmosferă otrăvitoare. M
abdăNunumai zece minute,

trecuseră pânăminute
cele zece se dilatăşihidrogenul.
călătorii noştr
rcând, depăşiseră zona umedă.
― Aşteaptă puţin, Dick, şi vei simţi influenţa aerul
urat şi a soarelui.
― Straşnic leac! spuse Joe.
― Leacul cel mai firesc.
― O de asta nici nu mă îndoiesc!
― Îl trimit pe Dick la aer, aşa cum se face de obicei
uropa. Dac-aş fi în Martinica, l-aş trimite pe Pitons{45}, c

ă fie departe de frigurile galbene.
― Hei, dar balonul ăsta e un paradis! spus
Kennedy, care se şi simţea mai bine.
― În orice caz, ne duce într-acolo! răspunse Joe c
eriozitate.
Norii, îngrămădiţi în clipa aceea sub nacelă, aveau
nfăţişare ciudată. Se rostogoleau unii peste alţii şi s
mestecau într-o strălucire minunată, reflectând razel
oarelui.
icioare. Victoria ajunsearăta
Termometrul la o oînălţime de patru
oarecare mii dd
scădere
emperatură. Pământul nu se mai vedea. La vreo cincize
e mile spre vest, muntele Rubeho îşi înălţa pisc
cânteietor. El forma hotarul ţării Ugogo, la 36°2
ongitudine.
Vântul sufla cu o viteză de douăzeci de mile pe oră
ar călătorii nu-l simţeau. Nu simţeau nici o zdruncinătur
-aveau nici măcar senzaţia plutirii. Peste trei or
rezicerea doctorului se împlini. Kennedy nu mai simţe
ici un fel de febră şi dejuna cu multă poftă.
puse―elLeacul ăsta e mai bun decât sulfatul de chinină

cu satisfacţie.
― Hotărât, adăugă Joe, aici am să mă retrag l
ătrâneţe!
Pe la ora zece dimineaţa, atmosfera se limpezi, şi î
ori se făcu o mare spărtură. Pământul apăru iar; Victor
oborî pe nesimţite. Doctorul căută un curent care să
ucă mai spre nord-est, şi-l întâlni la şase sute de picioa
easupra solului. Terenul devenea accidentat, chia

muntos.
Ţinutul Zungomero, cu ultimii cocotieri care creştea
a această latitudine, se pierdu spre răsărit.
În curând se iviră piscurile unui munte, dominân
nălţimile înconjurătoare. Alte câteva vârfuri se ridicau ic
olo. Trebuia multă grijă ca să nu te loveşti de conuri
cestea ascuţite, care se iveau pe neaşteptate, parc
âşnind din pământ.
― Sunt stânci în jurul nostru! strigă Kennedy, alarmat
― Fii liniştit, Dick, nu le vom atinge.
― Original sistem de călătorie, în orice caz! replic
oe.
Într-adevăr, doctorul îşi conducea balonul cu
ndemânare uimitoare.
― Dacă
trăbatem am fi pornit
terenul acestapenoroios,
jos, spuse el, ar fi trebuit
târându-ne printr-s
mocirlă nesănătoasă. Din Zanzibar până aici, jumătate d
tele noastre de povară ar fi murit de oboseală. Am
rătat ca nişte fantome şi am fi fost cuprinşi de disperar
Am fi dus o luptă neîncetată cu călăuzele noastre şi c
amalii. Ziua am fi avut o căldură umedă, de nesuporta
opleşitoare! Noaptea, un frig adesea de neîndurat, p
ângă faptul că am fi fost expuşi la înţepăturile unor muş
are pătrund prin pânza cea mai groasă şi care
nnebunesc! Ca să nu mai vorbim de fiare şi de populaţii
ălbatice!
― Părerea mea e să nu încercăm aşa ceva, replic
oe.7/30/2019 Cinci saptamani in balon - Jules Verne.pdf
― Nu exagerez nimic, reluă doctorul Fergsson căc

acă asculţi povestirile călătorilor care au avut îndrăznea
ă se aventureze în aceste ţinuturi, te podidesc lacrimile
Pe la unsprezece depăşiseră bazinul Imenge
riburile, împrăştiate pe aceste coline, ameninţa
adarnic Victoria cu armele lor. Ajunseră, în sfârşi
easupra ultimelor zone accidentate, care preceda
Rubeho; ele formează al treilea şi cel mai înalt lanţ, a
munţilor Usagara.
Călătorii îşi dădeau perfect seama de conformaţi
rografică{46} a ţării. Aceste trei ramificaţii, dintre car
Duthumi formează prima treaptă, sunt despărţite d
âmpii întinse, longitudinale; coama munţilor se compun
in conuri rotunjite, spaţiul dintre ele fiind presărat c
tânci neregulate şi cu tot felul de roci. Povârnişul cel m
brupt al munţilor se găseşte în faţa coastei Zanzibarul
n schimb, pantele occidentale nu sunt decât nişte platou
nclinate. Depresiunile de teren sunt acoperite cu u
ământ negru şi roditor, cu o vegetaţie abundent
Diferite cursuri de apă se îndreaptă spre aşezări şi s
arsă în Kingani, în mijlocul unor pâlcuri uriaşe d
icomori, tamarini, arbori pe care cresc tigve, şi palmieri
― Atenţie! spuse doctorul Fergsson. Ne apropiem d
Rubeho, al cărui nume înseamnă în limba localnicilor “Ţa
Vânturilor”. Am face bine ca linia de intersecţie a acest
munţi s-o trecem la o anumită înălţime. Dacă harta me
ste exactă, apoi va trebui să ne ridicăm la mai mult d
inci mii de picioare.
― Vom avea de multe ori prilejul să atingem acest
mari înălţimi?
― Rareori munţii Africii par să aibă o înălţime dest
e mică în comparaţie cu piscurile Europei şi ale Asiei.
rice caz, Victoria va trece peste ei fără să s
oticnească.
În scurt timp, hidrogenul se dilată sub acţiune
ăldurii şi balonul începu să urce simţitor. Dealtfe
ilatarea hidrogenului nu prezenta nimic periculos şi, pân
cum, enorma capacitate a aerostatului nu fusese folosi
ecât
mii de pe trei sferturi. Barometrul arăta o înălţime de şas
picioare.
― Vom merge oare mult timp astfel? întrebă Joe.
― Atmosfera din jurul Pământului are o înălţime d
ase mii de stânjeni{47}, răspunse doctorul. Cu un balon t
i putea ridica foarte sus, ceea ce au făcut domn
rioschi şi Gay-Lussac. Dar din cauza presiun
tmosferice scăzute i-a podidit sângele pe gură şi p
rechi. Le lipsea şi aerul necesar respiraţiei. Acum câţiv
ni doi francezi îndrăzneţi, domnii Barral şi Bixio, s
venturară şi ei în regiunile înalte, dar balonul a plesnit.
― Şi au căzut? întrebă repede Kennedy.
― Fără îndoială, dar aşa cum se cuvine să cadă niş
avanţi, adică fără să fi păţit ceva.
― Ei bine, domnilor, spuse Joe, sunteţi liberi s
ncercaţi dumneavoastră căderea. Cât despre mine, ca
u sunt decât un ignorant, prefer să rămân într-o regiun
otrivită, nici prea sus, nici prea jos. Nu trebuie să fim pre
mbi io i.
La şase mii de picioare, densitatea aerului s
micşorează simţitor: sunetul se transmitea cu greutate

ocea se auzea mai slab. Nu mai puteai vedea desluş
etaliile peisajului. Privirea nu mai percepea dec
ntinderi destul de neprecise. Oamenii, animale
eveniseră cu totul invizibile; şoselele erau nişte fire de a
n zigzag, lacurile nişte iazuri.
Doctorul şi tovarăşii săi se simţeau într-o star
normală. Un curent de o extremă repeziciune îi ducea p
easupra unor munţi sterpi, pe ale căror vârfuri se vedea
pre marea
ăpadă. uimire aacestor
Înfăţişarea călătorilor,
munţiimense
răscoliţi întinderi
doveded
ământarea apelor din primele zile ale lumii.
Soarele strălucea la zenit şi razele sale cădea
ertical pe crestele pustii. Doctorul întocmi un plan exact
cestor munţi care sunt formaţi din patru culmi bin
efinite, aproape în linie dreaptă, şi dintre care cea m
inspre nord este cea mai întinsă.
În curând Victoria coborî pe cealaltă parte a munte
Rubeho, de-a lungul unei coaste împădurite şi presăra
u pomi de un verde foarte închis. Apoi văzură creste
âpe, răspândite
Ugogo. într-un soi
Mai departe se de pustiu, care
întindeau preceda
câmpii ţinu
galben
ogoritoare, presărate ici şi colo de plante caracteristic
onelor sărăturoase şi de tufişuri spinoase.
Câteva desişuri, care se transformau mai încolo î
ăduri, înfrumuseţau orizontul. Doctorul se apropie de so
ncorele fură aruncate şi una din ele se agăţă de ramur
nui sicomor uria . Coborând re ede Joe în e eni anco
u băgare de seamă. Doctorul lăsă arzătorul aprins, ca s
ăstreze o oarecare forţă de ascensiune, care să menţin

erostatul în aer. Vântul se liniştise deodată.
― Acum, spuse Fergsson, ia două puşti, prieten
Dick, una pentru tine şi alta pentru Joe, şi încercaţi s
duceţi câteva ciozvârte de antilopă pentru masa d
eară.
― La vânătoare! strigă Kennedy.
Trecu peste marginea nacelei şi coborî. Joe sări di
reangă în creangă şi-l aşteptă jos, întinzându-i braţele.
ncâtBalonul
doctorulfuputu
uşurat de greutatea
să stingă celor doi tovarăşi, aş
de tot arzătorul.
― Să nu zburaţi de aici, domnule! strigă Joe.
― Fii liniştit, băiete, sunt bine ancorat. Îmi voi pune
rdine notele luate pe drum. Vânătoare bună şi fi
rudenţi! Dealtfel, de la postul meu voi observa ţinutul, şi
el mai mic lucru suspect voi trage un foc de carabin
Acesta va fi semnalul de adunare.
― Am înţeles, răspunse vânătorul.
Capitolul 14
Pădurea de arbori care dau gumă. Antilop
lbastră. Semnalul de adunare. Un asalt neaştepta
Kanyeme. O noapte sub cerul liber. Mabunguru
ihue-la-Mkoa. Provizie de apă. Sosirea la Kazeh
Ţinutul sterp, uscat, cu un pământ argilos, crăpat d
ăldură, părea pustiu. Ici şi colo se zăreau câteva urme d

aravane, de oseminte omeneşti înălbite, pe jumăta
măcinate şi îngropate în praful lor. După o oră şi jumăta
e mers, Dick şi Joe pătrunseră într-o pădure de arbo
are dau gumă. Înaintau cu ochii la pândă şi cu degetul p
ăgaciul armei. Nu ştiau la ce se pot aştepta. Fără să f
n mare puşcaş, Joe mânuia cu îndemânare o armă d
oc.
― Ce bine e să mergi pe jos, domnule Dick, şi totuş
ocul ăsta nu-i prea prielnic, spuse el, lovind bucăţile d
uarţ cu care era presărat terenul.
Kennedy îi făcu semn să tacă şi să se oprească
rebuia să ştii cum să înlocuieşti lipsa câinilor şi, oricât d
printen ar fi fost Joe, nu putea înlocui totuşi nasul un
gar.
În albia
ăltoace, se unui
adăpatorent, unde mai
o turmă rămăseseră
de vreo câtev
zece antilope
Graţioasele animale, presimţind un pericol, părea
eliniştite; după fiecare înghiţitură îşi ridicau cu vioiciun
apul gingaş, adulmecând aerul cu nările lor delicate,
irecţia vânătorilor.
În timp ce Joe stătea nemişcat, Kennedy ocoli câtev
esişuri, puse puşca la ochi şi trase. Turma dispăru într
lipă; numai o antilopă, lovită în umăr, se prăbuşi. Kenned
e aruncă asupra prăzii.
Era un blawe-bock, un animal minunat, de un albast
alid ce adădea
inăuntru în cenuşiu,
picioarelor cu pântecele
albe ca zăpada.
http://slidepdf.com/reader/full/cinci-saptamani-in-balon-jules-vernepdf
şi parte
92/332
― Bun vânat! strigă vânătorul. E o specie foarte ra
e antilopă şi sper să-i pot tăbăci pielea în aşa fel ca s

e păstreze bine.
― Ce vă trece prin gând, domnule Dick?
― Chiar aşa! Priveşte ce păr splendid are!
― Dar doctorul Fergsson nu va îngădui niciodată
semenea supraîncărcătură.
― Ai dreptate, Joe! Este, totuşi, regretabil s
ărăseşti un animal atât de frumos!
― N-o să-l părăsim cu totul, domnule Dick. Vom
coate din el toate foloasele nutritive pe care le poate d
i, dacă-mi îngăduiţi, mă voi achita de treaba asta tot aş
e bine ca şi preşedintele onorabilei corporaţii
măcelarilor Londrei.
― Cum doreşti, prietene. Ştii, totuşi, că, în calitate d
ânător, mă pricep şi eu tot atât de bine să jupoi un vân
e cât
―mă pricep
Sunt sigursă-l ucid. domnule Dick, aşa că nu vă sfi
de asta,
ă faceţi o vatră din trei pietre aşezate una peste alt
emne uscate avem destule şi în câteva minute voi şti s
ntrebuinţez cărbunii dumneavoastră.
― Numaidecât, glăsui Kennedy.
Improvizară vatra şi peste câteva secunde foc
âlpâia.
Joe scoase din trupul antilopei vreo douăsprezec
ostiţe şi muşchii cei mai fragezi, care se transforma
urând în fripturi la grătar, foarte gustoase.
― Au să-i facă plăcere prietenului Samuel, spus
ânătorul.
― Ştiţi la ce mă gândesc, domnule Dick?
― Desigur că la friptura ta.

― Câtuşi de puţin. Mă gândesc la mutra pe care am
ace-o dacă n-am mai găsi aerostatul.
― Ce idee! Crezi că doctorul ne va părăsi?
― Nu, dar dacă i s-a desprins ancora?
― Cu neputinţă! Dealtfel, lui Samuel i-ar fi uşor s
oboare din nou balonul; îl manevrează cu multă siguranţă
― Dar dacă-l ia vântul şi nu se mai poate întoarc
ici, la noi?
― Haide, Joe, destul cu presupunerile tale; nu sun
eloc plăcute!
― Ah, domnule Dick, tot ce se întâmplă pe lume
sta este firesc şi se poate întâmpla orice; aşa că trebu
ă prevedem totul...
În clipa aceea răsună un foc de puşcă.
―
― Hei! făcu Joe. mea! îi cunosc detunătura! ―
E carabina
emnalul!
― Ne ameninţă ceva!
― Poate pe el! replică Joe.
Vânătorii strânseră în grabă friptura şi porniră înapo
ălăuzindu-se după urmele pe care le lăsase Kenned
Desimea frunzişului îi împiedica să zărească aerostatul, d
are însă nu puteau fi departe.
În clipa aceea răsună încă un foc de puşcă.
― Trebuie să ne grăbim! spuse Joe.
―
― Hei, altăimpresia
Îmi face detunătură!
unui atac.
― Hai mai repede!
Şi porniră, alergând din răsputeri. Când ajunseră l

marginea pădurii, în prima clipă văzură Victoria la locul e
am la două mile de acolo, şi pe doctor în nacelă.
― Dar ce s-a întâmplat? întrebă Kennedy.
― Dumnezeule mare! strigă Joe, a cărui ageră vede
e este cunoscută.
― Uite, colo, o ceată de negri împresoară balonu
ntr-adevăr, vreo treizeci de inşi se îmbulzeau gesticulân
rlând, sărind împrejurul sicomorului. Câţiva, căţăraţi
opac, ajunseseră până la ramurile cele mai înalt
ericolul părea de neînlăturat.
― Stăpânul meu e pierdut! strigă Joe.
― Haide, Joe, păstrează-ţi sângele rece şi ocheşt
ine!
― Viaţa a patru din năvălitori e în mâinile noastre
nainte!
Străbătuseră o milă în fugă, când din nacelă se au
n nou foc de puşcă. Glonţul nimeri o făptură care s
ăţărase pe funia ancorei. Un corp fără viaţă căzu d
reangă în creangă şi rămase atârnat la vreo douăzeci d
icioare deasupra pământului, cu braţele şi cu picioare
ălăbănindu-se în aer.
― Ia te uită! făcu Joe, oprindu-se. Cu ce se mai ţin
ihania asta de copac?!
― Ce ne priveşte? răspunse Kennedy. Hai să fugim
mai repede.
― Domnule Kennedy, strigă Joe izbucnind în râs, e
maimuţă! Nu sunt decât maimuţe.
― Mai bine maimuţe decât oameni, spuse Kenned
epezindu-se în mijlocul cetei care urla.

Era într-adevăr o colonie de cinocefali {48}, destul d
ericuloşi, sălbatici şi violenţi, îngrozitori la vedere, c
otul lor de câine. Totuşi, după câteva focuri de armă
oarda o luă la fugă, schimonosindu-se şi lăsând în urm
âteva victime.
Într-o clipă, Kennedy se agăţă de scară; Joe s
aţără pe sicomor şi desfăcu ancora. Nacela coborî pân
a el, îngăduindu-i să se urce în ea fără greutate. Dup
âteva minute, Victoria se ridica în aer şi se îndrepta sp
st, dusă de un vânt potrivit.
― Straşnic asalt! spuse Joe.
― Te credeam împresurat de indigeni!
― Din fericire, nu erau decât nişte maimuţe, răspuns
octorul. Dar, oricum, atacul acesta ar fi putut avea ce
mai grave urmări. Dacă s-ar fi desprins ancora su
cuturăturile lor repetate, cine ştie unde m-ar fi dus vântul
― Ce vă spuneam eu, domnule Kennedy?
― Ai avut dreptate, Joe, dar, cu toate că avea
reptate în clipa aceea tu pregăteai friptura de antilopă,
cărei vedere îmi lăsa gura apă.
― Cred şi eu, răspunse doctorul, carnea de antilopă
elicioasă.
― Puteţi s-o gustaţi, domnule, masa e servită.
― Pe legea mea, spuse vânătorul, friptura asta are
romă care nu-i deloc de dispreţuit.
― Exact! Am să mă hrănesc cu antilopă până l
fârşitul zilelor mele, răspunse Joe cu gura plină; şi am s
nsoţesc cu un pahar de grog, ca să meargă mai uşor.
Joe pregăti băutura care fu sorbită cu evlavie.

― Până aici totul a mers destul de bine, spuse el.
― Ba foarte bine! ripostă Kennedy.
― Spuneţi, domnule Dick, regretaţi că ne-aţi însoţit?
― Aş fi vrut să-l văd pe cel care m-ar fi împiedicat s
ac! răspunse vânătorul cu o expresie hotărâtă.
Acestea se petreceau cam pe la ora pat
upăamiază. Victoria întâlni un curent mult mai rapid
alonul se înălţă uşor şi, în curând, coloana barometric
ndica
iveluluio mării.
înălţime
Cadesă-l
o mie cinci sute
menţină aşa, de picioare
doctorul deasups
fu obligat
ea hidrogenului o puternică stare de dilatare; arzător
uncţiona fără încetare.
Pe la ora şapte, Victoria plutea deasupra bazinulu
Kanyeme. Doctorul recunoscu de îndată vastul ţinu
esţelenit, întins pe o suprafaţă de zece mile, cu satel
ale pierdute în mijlocul baobabilor şi al arborilor ce da
ucte numite “papaia”. Aici se află reşedinţa unuia dint
ultanii ţării Ugogo, a cărei civilizaţie este mai puţ
napoiată, unde omul îşi vinde mai rar un membru
amiliei.
otunde, Dar oamenii
construite şi lemn
fără animalele trăiesc
şi care laolaltă,
seamănă în colib
cu nişte cl
e fân.
După Kanyeme, terenul deveni sterp şi pietros; da
upă o oră, la o oarecare distanţă de Mdaburu, într-
epresiune roditoare, vegetaţia deveni din nou abundent
Vântul se potoli, ziua era pe sfârşite şi atmosfera păre
dormită. Doctorul căută zadarnic la diferite înăl imi u
urent prielnic.
Văzând calmul naturii, se hotărî să petreacă noapte

n aer şi, pentru mai multă siguranţă, se ridică la vreo m
e picioare înălţime. Noaptea se lăsă tăcută şi minun
nstelată.
Dick şi Joe se întinseră în culcuşul lor liniştit ş
dormiră adânc, în timp ce doctorul veghea. La miezu
opţii îl înlocui scoţianul.
― Dacă intervine cel mai mic incident, să mă trezeş
spuse Fergsson. Şi mai ales nu pierde din oc
arometrul.
NoapteaPentru noi, eltemperatura
fu rece; este busola! scăzuse cu 27° î
omparaţie cu cea din timpul zilei. Odată cu întuneric
ncepu şi concertul nocturn al animalelor, pe care setea
oamea le scoteau din vizuinile lor; răsuna orăcăitul ca d
oprană al broaştei or, însoţit de schelălăind şacalilor,
mp ce basul impunător al leilor susţinea acordur
cestei orchestre vii.
Dimineaţa când îşi reluă postul, doctorul consul
usola şi-şi dădu seama că vântul îşi schimbase direcţ
n timpul nopţii. În aproximativ două ore, Victoria s
bătuse
easupracuregiunii
treizeciMabunguru,
de mile spre nord-est. presărat
ţinut pietros, Trecu pc
locuri lucitoare de sienit şi plin de stânci prăvăli
retutindeni. Mase conice, asemănătoare stâncilor d
Karnak, acopereau întinderea, ca nişte monumen
ruidice; ici şi colo se vedeau înălbite numeroas
chelete de bivoli şi elefanţi; arbori erau puţini, excepţ
ăcând partea de est, unde se găseau păduri întinse,
dăpostul cărora se vedeau câteva sate.

Pe la ora şapte apăru, ca o uriaşă carapace, o stânc
otundă cu un diametru de aproape două mile.
― Suntem pe drumul cel bun, spuse doctoru
ergsson. Iată Jihue-la-Mkoa, unde ne vom opri puţin. V
eînnoi provizia de apă necesară arzătorului; să încercă
ă ne agăţăm de ceva.
― Nu prea sunt arbori, răspunse vânătorul.
― Totuşi să încercăm. Joe, aruncă ancorele
ierzându-şi puţin câte puţin din forţa sa de ascensiun
alonul se apropie de pământ. Ancorele căzură; una d
le se înţepeni într-o crăpătură de stâncă şi Victor
ămase nemişcată.
Nu trebuie să ne închipuim că doctorul ar fi putu
tinge cu totul arzătorul în timpul acestor popasur
chilibrul balonului fusese calculat la nivelul mării; or, ţinu
e ridica tot mai mult, atingând o înălţime de şase până
apte sute de picioare. Tendinţa balonului aici era s
oboare chiar mai jos de sol, aşa că trebuia susţinut prin
anumită dilatare a gazului. Numai în cazul în care, lipsin
ântul, doctorul ar fi lăsat nacela pe pământ, aerostat
şurat de greutatea ei considerabilă, s-ar fi susţinut în ae
ără ajutorul arzătorului.
Hărţile indicau bălţi imense pe povârnişul de apus
masivului Jihue-la-Mkoa. Joe pomi într-acolo, singur, cu u
utoiaş cam de zece galoane; găsi fără greutate loc
ndicat, nu departe de un sat pustiu, îşi luă provizia de ap
i se întoarse în mai puţin de trei sferturi de oră. Nu văzus
imic neobişnuit, afară doar de nişte uriaşe capcan
entru elefanţi; ba chiar fusese cât p-aici să cadă într-un

in ele, în care zăcea un schelet pe jumătate măcinat.
Din această excursie aduse un fel de moşmoane, p
are maimuţele le mâncau cu lăcomie. Doctorul recunosc
uctul arborelui “Mbambu”, foarte abundent pe parte
puseană a masivului Jihue-laMkoa.
Fergsson îl aşteptase pe Joe cu oarecare nerăbdare
eoarece un popas oricât de scurt, pe acest pămân
eospitalier, îi inspira totdeauna teamă. Apa fu înlocuit
ără greutate, deoarece nacela coborâse până aproape d
ământ. Apoi Joe smulse ancora şi se urcă sprinten alătu
e stăpânul său. Acesta aţâţă numaidecât flacăra ş
Victoria se înălţă din nou în văzduh.
Se găseau la vreo sută de mile de Kazeh, importan
şezare din interiorul Africii, la care, mulţumită unui cure
e sud-est, puteau nădăjdui să ajungă în timpul zile
Mergeau cu o viteză de paisprezece mile pe oră. L
ceastă viteză, dirijarea aerostatului devenea destul d
rea; nu se puteau urca prea sus, fără să dilate foarte m
azul, deoarece însăşi înălţimea mijlocie a ţinutului era d
ei mii de picioare. Or, pe cât era posibil, doctorul prefe
ă nu forţeze dilatarea. Aşa că urmară cu mul
ndemânare şerpuirile unui defileu destul de anevoios
ecură prin apropierea satelor Themvo şi Tura-Wel
Acesta din urmă face parte din Unyamwezy, ţinut minuna
n care arborii ating cele mai mari dimensiuni; dintre toţ
actuşii sunt cei mai înalţi.
În urui orei două, e o vreme minunată i sub u
oare arzător, care făcea să dispară cel mai neînsemn
urent de aer, Victoria plutea deasupra oraşului Kaze

ituat la o depărtare de trei sute cincizeci de mile d
oastă.
― Am plecat din Zanzibar la ora nouă dimineaţa
puse doctorul Fergsson consultându-şi notele, şi dup
ouă zile de călătorie am străbătut aproape cinci sute d
mile geografice. Căpitanilor Burton şi Speke leau trebu
atru luni şi jumătate ca să facă acelaşi drum!
Capitolul 15
Kazeh. Târgul gălăgios. Apariţia balonul

Victoria. Waganga. Fiii Lunii. Plimbarea doctorulu
Populaţia. Tembe regal. Nevestele sultanului. O beţ
egală. Joe adorat. Cum se dansează în Lună
ntoarcerea. Două luni pe firmament. Nestatornici
măreţiilor divine
Kazeh, punct important din Africa centrală, nu est

otuşi un oraş. La drept vorbind, în regiune nu există oraş
Kazeh nu este decât o aşezare omenească, ascunsă î
ase râpe imense. Sunt închise acolo căsu
ărăcăcioase, colibe de sclavi, cu câte o curticică şi
rădiniţă cultivată cu grijă; ceapa, cartofii, vinetel
ovlecii şi ciupercile, cu un gust neîntrecut, cresc acolo d
minune.
Unyamwezy este Ţara Lunii prin excelenţă, parcu
oditor şi splendid al Africii. În centru se găseşte district

Unyanembe, un ţinut minunat, unde trăiesc în trândăv
âteva familii de oameni. Aceştia au făcut multă vrem
egoţ cu gumă, fildeş, stambă şi sclavi în interiorul Afric
i în Arabia. Caravanele lor au străbătut regiuni
cuatoriale; ele pornesc şi acum în căutarea obiectelor d
ux şi de plăcere pentru negustorii îmbogăţiţi, care duc î
nutul acesta fermecător, între femei şi servitori, cea m
rizontală şi mai puţin agitată existenţă, stând mai t
mpul întinşi, râzând, fumând sau dormind.
În jurul acestor râpe se găsesc numeroase căsuţ
ărăcăcioase de indigeni, apoi întinderi vaste, unde se ţ
ârgurile, câmpii de cânepă şi ciumăfaie, pomi frumoşi
mbrare răcoroase. Acesta-i Kazehul. Aici e locul d
ntâlnire al caravanelor: cele din miazăzi, cu sclavii
ncărcătura lor de fildeş;
iburile din regiunea cele
Marilor din apus
Lacuri aducând
bumbac pentd
şi obiecte
ticlă.
În aceste târguri domneşte o permanentă agitaţie, u
gomot infernal, pe care-l fac strigătele hamalilor metiş
unetul tobelor şi al trâmbiţelor, nechezatul catârilo
bieretele măgarilor, cântecul femeilor, ţipetele copiilor
oviturile bastonului din lemn de palmier ale jemadarului{4
ătând măsura acestei simfonii pastorale. Aici se expun
ezordine, şi se poate spune, într-o dezordin
ermecătoare, stofe bătătoare la ochi, mărgele, colţi d
nocer,
ractică dinţi de rechin,
negoţurile miere,
cele mai tutununde
ciudate, şi bumbac. Aici sn
fiecare obiect
re decât valoarea dorinţei pe care o trezeşte.
Dar iată că agitaţia, mişcarea, zgomotul înceta

eodată. Victoria tocmai apăruse în înălţimi, plute
maiestuos şi cobora, încetul cu încetul, pe o linie verticală
Bărbaţi, femei, copii, sclavi, negustori arabi şi neg
oţi dispărură strecurându-se în “tembe” şi colibe.
― Dragul meu Samuel, spuse Kennedy, dacă vom
roduce asemenea efect, apoi ne va fi greu să stabilim
elaţii comerciale cu oamenii aceştia.
― S-ar putea face totuşi, spuse Joe, o operaţi
omercială foarte simplă şi anume: să coborâm încet şi s
uăm mărfurile cele mai preţioase, fără să ne pese d
egustori; ne-am îmbogăţi!
― Bine, bine! replică doctorul. Acestor indigeni li s
ăcut frică în primul moment, dar nu vor întârzia să s
ntoarcă, fie din superstiţie, fie din curiozitate.
― Credeţi?
― Vom vedea numaidecât. Dar e prudent să nu n
propiem prea mult. Victoria nu este un balon blindat, aş
ă nu se poate apăra nici împotriva unui glonţ, nici a un
ăgeţi.
― Crezi, deci, dragul meu Samuel, că ai să intri î
atative cu africanii?
― Dacă e cu putinţă, de ce nu? răspunse doctoru
rebuie să se găsească în Kazeh negustori arabi ma
nstruiţi, mai puţin sălbatici. Mi-amintesc că domnii Burto
i Speke n-au avut decât cuvinte de laudă pent
spitalitatea locuitorilor oraşului. Aşa că putem încerca.
A ro iindu-se e nesim ite de ământ Victoria î
rinse una din ancore de vârful unui copac din apropiere
ocului unde se ţinea târgul.

În clipa aceea, toată populaţia scoase cu băgare d
eamă capul din vizuini. Câţiva “waganga”, care puteau
ecunoscuţi după insignele lor făcute din scoici conic
naintară cu îndrăzneală. Erau vrăjitorii locului. Purtau
ingătoare tigve mici, negre, unse cu grăsime, şi al
iferite obiecte de magie, de o murdărie, dealtfel, foar
mpunătoare.
Încetul cu încetul, populaţia se strânse pe lângă e
emeile
e alţii,şiscoţând
copiii îi înconjurară.
din tobele Toboşarii se întreceau
lor zgomote un
asurzitoar
Mulţimea prinse să-şi plesnească palmele una de alt
ntinzându-le apoi spre cer.
― E felul lor de a se ruga, spuse doctorul Fergsson
Dacă nu mă-nşel, suntem sortiţi să jucăm un rol mare.
― Atunci, domnule, jucaţi-l!
― Chiar tu, vrednicul meu Joe, ai să devii, poate, u
eu.
― Ei, domnule, asta nu mă nelinişteşte deloc! Ş
poi, tămâia nu-mi displace.
În clipa
n gest aceea,
şi vuietul seunul dintre
stinse vrăjitori,
lăsând loc un
unei“mayanga”, făc
tăceri adânc
Vrăjitorul le spuse călătorilor câteva cuvinte, dar într
mbă necunoscută. Neînţelegându-le, doctorul Fergsso
osti la întâmplare ceva în arabă, şi îndată i se răspunse
ceeaşi limbă. Oratorul ţinu o cuvântare lung
lictisitoare, foarte înflorită şi foarte ascultată. Curân
octorul îşi dădu seama că Victoria era luată pur şi simp
rept Luna în persoană, care binevoise să se apropie d

raş, cu cei trei fii ai săi, cinste ce n-avea să fie nicioda
itată de locuitorii acestui Pământ pe care-l îndrăgeş
oarele.
Doctorul răspunse cu mare demnitate că Luna îş
ăcea la fiecare o mie de ani călătoria ei prin toate colţur
ământului, deoarece simţea nevoia a se arăta mai d
proape celor ce-o adorau, aşa încât îi rugă să nu s
imtă stingheriţi, ci să se folosească de divina ei prezenţ
entru a-i aduce la cunoştinţă nevoile şi dorinţele lor.
Vrăjitorul răspunse, la rândul său, că sultanul “mwan
olnav de câţiva ani, avea nevoie de ajutorul Cerului ş
nvită pe oamenii Lunii să meargă la el.
Doctorul transmise invitaţia tovarăşilor săi.
― Şi ai de gând să te duci? întrebă vânătorul.
― Fără îndoială. Oamenii aceştia mi se pa
inevoitori. Atmosfera e calmă; vântul nici măcar nu adi
N-avem de ce ne teme pentru Victoria.
― Dar ce-ai să faci?
― Fii liniştit, dragul meu Dick! O voi scoate la capă
olosind puţinele mele cunoştinţe medicale! Apo
dresându-se mulţimii: Lunii fiindu-i milă de suveran
cump al fiilor Unyamwezy, ne-a însărcinat să-l vindecăm
ă se pregătească pentru a ne primi.
Zgomotele, cântecele, demonstraţiile se dublară ş
ntregul furnicar de capete negre se puse din nou î
mişcare.
― Acum, rieteni, s use doctorul Fer sson, trebui
ă prevedem totul. S-ar putea ca, la un moment dat, să fi
bligaţi s-o ştergem la iuţeală, aşa că Dick va rămâne

acelă, pentru a se menţine, cu ajutorul arzătorului,
uficientă forţă de ascensiune. Ancora este înfiptă bine;
vem de ce ne teme. Eu voi coborî pe pământ. Joe mă v
nsoţi; numai că va rămâne la picioarele scării.
― Cum, ai să te duci singur? întrebă Kennedy.
― Domnule Samuel, strigă Joe, nu vreţi să vă urme
ână la capăt?
― Nu, voi merge singur. Aceşti oameni de treabă îş
nchipuie
izită, aşacăcămarea lor zeiţă,deLuna,
sunt protejat a venit n-aveţi
superstiţie; să le facă
nici
eamă şi rămâne fiecare la postul pe care vi l-am hotărât
― Dacă tu o doreşti... răspunse vânătorul.
― Ai grijă de dilatarea gazului.
― Am înţeles.
Strigătele indigenilor se înteţiră. Cereau cu energi
ntervenţia cerească.
― Uite! Uite! spuse Joe. Mi se par cam poruncitori c
una lor Lună şi cu fiii ei divini...
Doctorul, luându-şi cu el farmacia, coborî pe pămân
recedat de Joe. Acesta, grav şi demn, cum se cuvene
e aşeză la capătul scării, cu picioarele încrucişate, dup
biceiul arab, şi o parte din mulţime îl încercui cu respect
În acest timp, doctorul Fergsson, condus în sunet
nstrumentelor, escortat de dansuri religioase, înainta înc
pre “tembe”ul regal, aşezat destul de departe de ora
ra aproape ora trei şi soarele împrăştia raze fierbinţi. N
utea să strălucească mai u in într-o asemene
mprejurare.
Doctorul păşea demn; “waganga” îl înconjurau ş

neau în frâu mulţimea. În curând le ieşi înainte fiul natur
l sultanului, un tânăr destul de bine făcut, care, potriv
biceiului ţării, era singurul moştenitor al bogăţiilor tată
ău, înlăturând astfel pe copiii legitimi. El se prosternă
aţa fiului Lunii. Acesta îl ridică binevoitor.
Peste trei sferturi de oră, procesiunea entuziastă
ecând pe cărări umbroase şi prin măreţia vegetaţie
opicale, ajunse la palatul sultanului, un fel de clădir
ătrată,În numită
oline. “ititenya”,
afară, casa aşezată
avea un pe povârnişul
fel de pridvor, une
cu acoperiş
e coceni sprijinit pe nişte stâlpi de lemn, care avea
retenţia de a fi sculptaţi. Zidurile erau împodobite cu lin
ungi de argilă roşcată, care încercau să reproducă figu
e oameni şi de şerpi. Acoperişul casei nu se sprijine
hiar pe ziduri, aşa că aerul putea pătrunde înăuntru în voi
Dealtminteri, ferestre nu existau, ci numai o deschizătu
are ar fi vrut să se numească uşă.
Doctorul Fergsson fu primit cu mari onoruri de căt
azdă şi de favoriţi, oameni frumoşi, puternici, sănătoş
ărul lor, despărţit într-un mare număr de codiţe, le căde
e umeri. Tatuaje negre şi albastre le brăzdau obrajii de
âmple până la gură. Urechile lor lăbărţate suportau niş
iscuri de lemn şi nişte plăci făcute din copal{50}. Era
mbrăcaţi cu o pânză pictată în culori foarte vii. Solda
rau înarmaţi cu suliţe, arcuri, săgeţi otrăvite, săbii scur
u un singur tăiş, cu “sime”, paloşe lungi cu dinţi ca d
erăstrău, i cu mici to ori te.
Doctorul pătrunse în palat. În ciuda bolii sultanulu
ărăboiul, care era îngrozitor, deveni şi mai mar

Oaspetele observă deasupra uşii nişte cozi de iepure
işte coarne de zebră, atârnate în chip de talisman. F
rimit de ceata nevestelor maiestăţii sale, în acordur
rmonioase ale “upatu”-ului, un fel de ţimbal făcut d
undul unei oale de aramă, şi în bubuitul “hilindo”-ului,
obă înaltă de vreo cinci picioare, scobită dintr-un trunc
e arbore, în care doi oameni loveau din răsputeri.
Cele mai multe dintre femei păreau foarte frumoase
âdeau, punând
ăreau bine făcutetabac şi “thang”
sub rochiile în pipe
lor lungi, mari,
purtate cu negre
graţi
este care erau încinse cu un fel de fustiţe scurte din fib
e palmier. Şase dintre ele manifestau aceeaşi veselie, c
oate că stăteau deoparte, fiind destinate unui ch
roaznic. La moartea sultanului urmau să fie îngropate d
i alături de el, ca să-l distreze în singurătatea veşniciei.
După ce cuprinse dintr-o privire întregul tablou
octorul Fergsson se apropie de patul de lemn a
uveranului. Văzu acolo un bărbat de vreo patruzeci d
ni, abrutizat cu desăvârşire de orgii de tot felul şi pent
are nu se mai putea face nimic. Boala, care se prelunge
e ani de zile, nu era decât o beţie permanentă. Beţiv
egal îşi pierduse aproape cunoştinţa şi tot amoniacul d
ume nu l-ar mai fi putut pune pe picioare.
În timpul acestei vizite solemne, favoriţii şi femeil
tăteau aplecaţi, cu genunchii îndoiţi.
Cu ajutorul câtorva picături dintr-un întăritor violen
octorul însufle i o cli ă tru ul abrutizat: sultanul făcu
mişcare, după ce de câteva ceasuri nu mai dăduse nici u
emn de viaţă. Mulţimea începu să manifesteze în cinste

octorului, dar acesta, plictisit, împinse în lături p
dmiratorii săi şi ieşi din palat, îndreptându-se sp
Victoria. Era ora şase seara.
Joe aştepta între timp, liniştit, la capătul de jos a
cării, pe când mulţimea îi aducea cele mai felurite ş
mpresionante omagii. El le primea ca un adevărat fiu
unii. Pentru un zeu, avea aerul unui om destul d
umsecade, modest, prietenos chiar cu tinerele african
are nu
nea se maibinevoitoare.
discursuri saturau contemplându-l. Dealtfel, Joe
― Adoraţi-mă, domnişoarelor, adoraţi-mă, le spune
l. Deşi fiu de zeiţă, sunt un drac de treabă!
I se aduseră darurile menite să îmbuneze divinităţile
e care indigenii le depuneau de obicei în nişte colib
umite “mzimu”, venerate de toţi: spice de orz şi o băutu
umită “pombe”. Joe se crezu obligat să guste din ace
oi de bere tare, dar cerul gurii sale, deşi obişnuit cu gin
whisky, nu-i putu suporta tăria. Se strâmbă îngrozitor, cee
e mulţimea luă drept un surâs binevoitor. Fetele cânta
n cor o melodie tărăgănată şi executară un dans grav
urul lui.
― Ah, dansaţi! spuse el. N-am să mă las mai prejo
ecât voi! Vă voi arăta şi eu un dans din ţara mea.
Şi începu un dans repede şi vesel, mişcând di
icioare, din genunchi, din mâini, făcând strâmbătu
iudate, în chipuri de necrezut, dând astfel oamenilor
urioasă ima ine a felului cum dansează zeii în Lun
Africanii începură deodată să-i imite gesturile şi sărituril
Nu pierdeau nici o mişcare, nu uitau nici o atitudine; luas

aştere o harababură şi o agitaţie care nu se pot exprim
rin cuvinte.
În toiul veseliei, Joe îl zări pe doctor. Acesta s
ntorcea în mare grabă, înconjurat de mulţimea care urla
mergea alandala. Vrăjitorii şi şefii păreau foart
nfierbântaţi: îl înconjurau ameninţători.
Ciudată schimbare! Ce se întâmplase? Sucombas
umva sultanul în mâinile neîndemânatice ale medicu
eresc?
De la postul său, Kennedy văzu primejdia, fără să
nţeleagă cauza. Balonul, împins puternic de dilataţi
azului, trăgea de frânghia care-l ţinea, nerăbdător să s
dice în aer.
Doctorul ajunse la picioarele scării. O team
uperstiţioasă mai reţinea încă mulţimea şi o împiedic
ă se dedea!a violenţe împotriva persoanei lui. Urc
epede treptele şi Joe îl urmă sprinten.
― Nu-i nici o clipă de pierdut, îi spuse Fergsson. N
ncerca să desprinzi ancora! Voi tăia funia! Urmeazămă!
― Dar ce s-a întâmplat? întrebă Joe, urcându-se î
acelă.
― Ce s-a întâmplat? întrebă Kennedy, ţinând în mân
arabina.
― Priviţi! răspunse doctorul, arătând spre orizont.
― Ei bine? întrebă vânătorul.
― Ei bine, uite luna!
Într-adevăr, luna se înăl a ro ie i s lendidă ca un lo
e foc pe un cer albastru. Ea era, desigur. Ea şi Victori
Ori existau două luni, ori străinii se dovedeau a fi niş

nşelători, nişte zei mincinoşi. Acestea erau gânduri
reşti ale mulţimii. De aici şi schimbarea în purtarea ei.
Joe nu-şi putu stăpâni un hohot de râs. Populaţia d
Kazeh, înţelegând că-i scapă prada, scotea urle
relungi. Ţintiră balonul cu arcuri şi flinte.
Dar unul dintre vrăjitori făcu un semn şi armele s
plecară. Vrăjitorul se căţără în copac, cu intenţia de
puca funia ancorei şi a trage aparatul pe pământ.
Joe
― Să setai?
repezi cu oel.
întrebă toporişca în mână.
― Aşteaptă, răspunse doctorul.
― Dar negrul ăsta?...
― Poate că ne vom salva ancora şi ţin s-o salvez. D
ăiat vom putea s-o tăiem în orice moment.
Vrăjitorul, ajuns în copac, rupse crengile şi izbuti s
esprindă ancora. Dar, trasă cu putere de aerosta
ceasta îl prinse de picioare. Vrăjitorul porni spr
mpărăţiile atmosferice, călare pe ancoră, ca pe un ca
naripat. Mulţimea rămase încremenită văzând că un
intre―“waganga” se Joe,
Ura! strigă înălţaînla timp
cer. ce Victoria urca reped
atorită forţei de ascensiune ce-o mâna.
― Se ţine bine, spuse Kennedy. Un mic voiaj nu
ace rău.
― O să-l dăm deodată peste cap? întrebă Joe
Doctorul glăsui:
― Ar fi o ruşine! Îl vom aşeza uşurel pe pământ ş
red că, după o asemenea aventură, puterea lui d

magician va creşte neobişnuit în ochii contemporanilor să
― Sunt în stare să facă din el un zeu, strigă Joe.
Victoria ajunsese la o înălţime de aproximativ o mi
e picioare. Negrul se ţinea agăţat de funie. Tăcea şi och
erau încremeniţi, în ei se citea groaza amestecată c
mirarea.
Un vânt uşor de la apus împingea balonul afară d
raş. Peste o jumătate de oră, văzând un ţinut pustiu
octorul micşoră flacăra arzătorului şi se apropie d
ământ. La douăzeci de picioare de sol, negrul luă l
uţeală o hotărâre: îşi dădu drumul, căzu în picioare ş
ncepu să fugă spre Kazeh, în timp ce, uşurată deodat
Victoria urcă spre cer.
Capitolul 16
Semne de furtună. Ţara Lunii. Viitor

ontinentului african. Cele mai noi maşini. Privelişte
nutului
ona la apusul
de foc. soarelui. Flora şi fauna. Furtun
Cerul înstelat
― Uite ce înseamnă să te dai drept fiul Lunii fă

nvoirea ei! spuse Joe. Satelitul ăsta era cât p-aici să n
oace o festă! Domnule doctor, nu cumva prin leacu
umneavoastră i-aţi stricat reputaţia?
― La drept vorbind, întrebă Kennedy, cine-i aces
ultan din Kazeh?

― Un beţiv înrăit, pe jumătate mort, şi al cărui sfârş
u va însemna o pierdere prea mare, răspunse doctor
Dar morala pe care trebuie s-o tragem de aici e c
norurile sunt trecătoare şi că nu trebuie să ţii prea mult
le.
― Cu atât mai rău! replică Joe. Îmi stătea bine să f
dorat! Să fac pe zeul după închipuirea mea! Dar ce să
aci? S-a arătat luna şi încă foarte roşie, ceea c
ovedeşte desigur că era supărată.
În vreme ce Joe examina astrul nopţii dintr-un pun
e vedere cu totul nou, nori groşi, siniştri şi apăsători, s
ngrămădiseră spre nord. La trei sute de picioare înălţim
ufla un vânt destul de puternic, care împingea Victor
pre nord-est. Deasupra balonului, bolta albastră s
menţinea senină, dar se simţea că atmosfera es
ncărcată.
Pe la opt seara, călătorii se găseau la 32°40
ongitudine, şi 4°17’ latitudine. Sub influenţa furtunii care s
propia, curenţii atmosferici îi duceau cu o viteză d
eizeci şi cinci de mile pe oră. Sub ei se desfăşurau c
uţeală câmpiile uşor unduite şi roditoare din Mfout
riveliştea era minunată şi cei trei călători o admira
ncântaţi.
― Suntem în plină Ţară a Lunii, spuse doctoru
ergsson. Cu siguranţă că ţinutul poartă acest nume, d
ncă din antichitate, din cauză că luna a fost adorată aici,
oate timpurile. Este, într-adevăr, un ţinut minunat şi cu gre
-ar putea întâlni o vegetaţie mai frumoasă.
― N-ar fi tocmai firesc dacă am găsi-o în jur

ondrei, răspunse Joe, dar ar fi tare plăcut! De ce oar
ucruri atât de frumoase se găsesc tocmai în ţăril
cestea înapoiate?
― Dar cine poate şti, replică doctorul, dacă ţinutu
cesta nu va fi într-o bună zi civilizat?
― Crezi aşa ceva? întrebă Kennedy.
― Fără îndoială, dragul meu Dick. Priveşte mersu
venimentelor, studiază migrările succesive al
opoarelor şi vei ajunge la aceeaşi concluzie ca şi mine
inutul acesta deasupra căruia zburăm, mai rodnic, m
ogat, mai plin de viaţă ca altele, va deveni cândva
egat de seamă, unde vor avea loc descoperiri m
imitoare încă decât aburul şi electricitatea.
― Ah, domnule, aş vrea să văd aşa ceva! ― Te-a
ăscut prea devreme, băiete!
― Cred, zise Kennedy, că epoca în care industria v
bsorbi totul va fi extrem de plicticoasă. Tot inventân
maşini, oamenii vor sfârşi prin a fi distruşi de ele. Mia
maginat întotdeauna că ziua de apoi va sosi atunci cân
reun cazan enorm, supraîncălzit la 3000 de atmosfere, v
ace Pământul să sară în aer.
― Adaug, spuse Joe, că americanii nu sunt cei ma
roşti mânuitori ai maşinilor.
― Ai dreptate, răspunse doctorul, sunt mari meşte
Dar să nu ne lăsăm târâţi în astfel de discuţii, să n
mulţumim să admirăm ţinutul acesta al Lunii, dacă ne e d
ă-l vedem.
Soarele,
7/30/2019 strecurându-şi ultimele raze su Cinci saptamani in balon - Jules Verne.pdf
ngrămădirea de nori, împodobea cu aureola lui cele m

mici ridicături ale solului; arborii uriaşi, ierburil
rborescente, muşchii de pe jos, fiecare îşi avea partea s
in această revărsare de lumină. Pe terenul uşor ondul
ăsăreau ici şi colo mici coline conice. Nici un munte
rizont. Tufişurile de nepătruns, jungle spinoas
espărţeau luminişurile, unde se vedeau sate numeroas
liori uriaşi le înconjurau cu fortificaţii natural
mestecându-se cu ramurile în formă de corali a
opacilor.
În curând, Malagazari, unul din râurile principale, ca
limentează lacul Tanganyika, începu să şerpuiască p
ub tufişurile de verdeaţă. În albia sa se vărsau numeroas
âuri şi râuşoare, formate de torentele care iau naştere
erioadele de revărsare a apelor, sau de heleşteie
dâncite în straturile argiloase ale solului. Pent
bservatorii de la înălţime, totul părea o reţea de cascad
runcată pe întreaga suprafaţă de apus a ţării.
Animale cu cocoaşe mari păşteau în poienele bogat
bia văzându-se dintre ierburile înalte. Pădurile oferea
rivirii minunate soiuri de arbori, ca nişte buchete enorm
n care se refugiau lei, leoparzi, hiene, tigri, ca să scap
e ultimele raze fierbinţi ale soarelui. Uneori, un elefa
ăcea să se mişte vârfurile copacilor, şi se auzea trosnet
răcilor care cedau sub colţii lui de fildeş.
― Straşnic ţinut de vânătoare! strigă Kenned
ntuziasmat. Un glonţ aruncat la întâmplare, în plină pădur
r întâlni oricând un vânat vrednic de el! Nam putea s
ncercăm puţin?
― Absolut deloc, dragul meu Dick, se apropi

oaptea, o noapte ameninţătoare, însoţită de furtună. O
urtunile sunt cumplite prin ţinuturile astea, unde pămân
e aseamănă cu o imensă butelie electrică.
― Aveţi dreptate, domnule, spuse Joe. Căldura
năbuşitoare, iar vântul s-a liniştit cu totul; se simte că s
regăteşte ceva.
― Atmosfera este supraîncărcată cu electricitate
ăspunse doctorul. Orice fiinţă vie este sensibilă l
ceastă stare a cerului, care precede lupta elementelo
aturii, şi mărturisesc că nu am fost niciodată impresion
um sunt acum.
― Ei bine, întrebă vânătorul, n-ar fi cazul să coborâm
― Dimpotrivă, Dick, aş prefera să urc. Mă tem să n
u târât prea departe de drumul meu, din cauza încrucişă
urenţilor atmosferici.
― Aşadar, vrei să părăseşti direcţia pe care am
rmat-o?
― Dacă îmi va fi cu putinţă, răspunse Fergsson, m
oi îndrepta mai curând spre nord, cam cu 7 sau 8°. V
ncerca să urc spre latitudinile unde se presupun a
zvoarele Nilului; poate că vom zări oarecare urme al
xpediţiei căpitanului Speke, sau poate chiar caravan
omnului de Heuglin. Dacă sunt exacte calculele mele, n
ăsim la 32°40’ longitudine şi aş vrea să trec pest
cuator.
― Ia uite! strigă Kennedy, întrerupându-şi prietenul.
ită-te la hipopotamii aceia care ies din heleşteie, ca niş
mase de carne sângerândă, şi la crocodilii care aspiră c
gomot aerul!
― Se înăbuşă! glăsui Joc. Ah, ce minunat călătorim
oi şi nici nu ne pasă de jivinele care foiesc acolo jos
Domnule Samuel! Domnule Kennedy! Ia uitaţi-vă la şirur
e animale care merg în rânduri dese! Sunt cu siguran
reo două sute; sunt lupi, nu-i aşa?
― Nu, Joe, sunt câini sălbatici; o rasă renumită, ca
u se teme să atace chiar leii. Pentru un călător întâlnire
u ei e îngrozitoare. Este sfâşiat pe loc.
― Bine! Atunci nu Joe va fi acela care-şi va lu
arcina să le pună botniţă. Şi apoi, dacă aşa le e felul, n
rea trebuie să fim supăraţi pe ei.
Sub influenţa furtunii apropiate, tăcerea cuprins
ăzduhul, încetul cu încetul. Aerul dens nu mai pute
ansmite sunetele. Atmosfera părea vătuită şi, asemene
nei săli căptuşite cu
asărea-aligator, tapiţerie,
cocorii, îşi pierdea
gâştele roşii orice sonoritats
şi albastre
scundeau în frunzişul copacilor înalţi. Natura întreag
revestea un apropiat cataclism.
La ora nouă seara, Victoria rămase nemişca
easupra Msene-ului, regiune cu nenumărate sate, c
bia se distingeau în umbră; câteodată, răsfrângerea un
aze, rătăcită pe apa posomorâtă, arăta că pe acolo era
anţuri la distanţe egale şi, în spatele unui ultim lumini
uteai zări forma nemişcată şi întunecată a palmierilo
amarinilor, sicomorilor şi a aliorilor uriaşi.
― Mă înăbuş! spuse scoţianul, trăgând cu putere, d
dâncul plămânilor, aerul rarefiat. Nu ne mai mişcăm; n-
mai bine să coborâm?
― Dar furtuna? întrebă doctorul, destul de neliniştit.

― Dacă ţi-e teamă că vei fi luat de vânt, mi se par
ă nu e nimic de făcut.
― Poate că furtuna nu va izbucni în noaptea asta
lăsui Joe. Norii sunt foarte sus.
― Tocmai acesta-i motivul care mă face să nu ur
easupra lor. Ar trebui să urcăm la o înălţime prea mar
ă pierdem pământul din vedere şi să nu ştim toa
oaptea dacă şi încotro înaintăm.
― Hotărăşte-te, dragul meu Samuel! Cât ma
rabnic!
― E supărător faptul că a încetat vântul, reluă Joe
Ne-ar fi îndepărtat de furtună.
― E într-adevăr regretabil, prieteni, căci norii sunt u
ericol pentru noi, deoarece dau naştere la curenţi opuş
are ne pot prinde în vârtejurile lor. Şi apoi, fulgerele n
ot incendia. Pe de altă parte, dacă am arunca ancor
găţându-ne de un copac, puterea vijeliei ne-ar pute
zvârli la pământ.
― Atunci ce să facem?
― Trebuie să menţinem într-o zonă mijlocie
ntre primejdiile pământului şi Victoria
cele ale cerului. Avem ap
entru încălzitor în cantitate suficientă, iar cele două su
e livre de lest sunt neatinse. La nevoie, mă voi servi d
le.
― Vom veghea alături de tine, spuse vânătorul.
― Nu, prieteni, puneţi la adăpost proviziile şi culca
ă. Vă voi trezi la nevoie.
― Dar, domnule, n-ar fi bine să vă odihniţi ş
umneavoastră, atât timp cât nu ne ameninţă încă nimic?

― Nu, mulţumesc, băiete, prefer să veghez. Balonu
u se mişcă şi, dacă nu se schimbă nimic, mâin
imineaţă ne vom găsi în acelaşi loc.
― Bună seara, domnule!
― Noapte bună, dacă este cu putinţă!
Kennedy şi Joe se lungiră sub pleduri. Doctoru
ămase singur sub cerul fără margini.
În vremea aceasta, bolta norilor cobora pe nesimţit
ilobul
întunericul devenea
terestru, tot mai
ca şi când ar adânc. Noriisfarme.
fi vrut să-l negri înconjura
Deodat
n fulger violent, tăios, brazdă noaptea; lumina lui încă n
ierise, când adâncimile cerului fură zguduite de un tun
nfiorător.
― Sus! strigă Fergsson.
Cei doi tovarăşi care dormiseră, treziţi de tunet
nspăimântător, îi aşteptau ordinele.
― Coborâm? întrebă Kennedy.
― Nu! Balonul n-ar rezista. Să urcăm mai înainte c
orii să se transforme în apă şi să se dezlănţuie vântul.
Zicând acestea, deschise la maximum robinetu
rzătorului.
Furtunile de la tropice se dezlănţuie cu o repeziciun
imitoare. Un alt fulger izbucni în noapte şi fu urmat imedi
e alte douăzeci. Cerul era brăzdat de descărcă
lectrice, care pârâiau sub picăturile de ploaie.
― Am întârziat, spuse doctorul. Acum trebuie s
trăbatem o zonă de foc, cu balonul nostru lin de a
nflamabil.
― Să coborâm pe pământ! Pe pământ! repeta mere

Kennedy.
― Riscul de a fi trăsniţi ar fi aproape acelaşi şi s-a
dăuga pericolul de a fi sfâşiaţi într-o clipă de ramuril
reunui arbore.
― Urcăm, domnule Samuel.
― Mai repede, şi mai repede!
În această parte a Africii în timpul furtunilor ecuatoria
ulgeră de multe ori, de câte treizeci, treizeci şi cinci de o
e minut.
unetului nu Cerul este cuprins de flăcări şi bubuitur
mai contenesc.
Vântul se dezlănţui cu o violenţă înspăimântătoare,
tmosfera aprinsă, frământând norii incandescenţi. Păre
ă suflul unui ventilator imens aţâţa vâlvătaia. Doctor
ergsson îşi menţinea vasul de încălzire la temperatu
maximă; balonul se dilata şi urca mereu. Kennedy,
enunchi, în centrul nacelei, ţinea pânzele cortului. Nace
e învârtea în chip ameţitor şi călătorii îndurau oscila
ngrijorătoare. În învelişul aerostatului se iviră mari gău
rin care vântul bătea furios, făcând taftaua să geamă. U
el de grindină, însoţită de un zgomot tumultuos, brăzd
tmosfera şi cădea răpăind asupra Victoriei . Aerostat
rca, totuşi, mai departe; fulgerele descriau tangen
rzătoare în jurul balonului. Victoria se găsea în mijloc
ocului.
― Să fim pregătiţi pentru orice întâmplare, spus
ergsson, chiar şi pentru incendiu. S-ar putea să n
răbuşim pe neaşteptate.
Vocea lui abia ajungea la urechile tovarăşilor săi, d

i îi puteau vedea chipul, care rămânea liniştit în mijloc
ulgerelor; doctorul privea calm fenomenele d
osforescenţă ce dădeau naştere la egrete luminoas
âlfâind pe plasa aerostatului.
Balonul se învârtea, se răsucea, dar continua să urc
După un sfert de oră depăşise zona de furtună; emanaţii
lectrice se desfăşurau acum sub el, asemenea un
ununi mari de focuri de artificii atârnate de nacelă.
Era unul din cele mai frumoase spectacole pe car
atura le poate oferi omului. Jos, furtuna. Sus, cer
nstelat, liniştit, mut, nepăsător, cu luna care îşi proiec
azele blânde deasupra norilor dezlănţuiţi. Doctor
ergsson consultă barometrul; îi arăta o înălţime d
ouăsprezece mii de picioare. Era ora unsprezec
oaptea.
― Slavă cerului, suntem în afara oricărui perico
puse el. Ne putem menţine la această înălţime.
― A fost înspăimântător, glăsui Kennedy.
― Nu-i nimic, replică Joe. Întâmplarea asta aduc
uţină variaţie în călătorie şi nu-mi pare rău că am văz
urtună de la o înălţime ceva mai mare decât de obicei. U
pectacol minunat!
Capitolul 17
Munţii Lunii. Un ocean de verdeaţă. Se arunc

ncora. Elefantul remorcher. Foc alimentat. Moarte
achidermului. Vatră de ţară. Ospăţ pe iarbă.

oapte pe pământ
Luni, pe la ora şase dimineaţa, soarele se înălţă l

rizont, norii se împrăştiară şi un vânt plăcut împrospă
rimele licăriri ale dimineţii.
Pământul, plin de miresme, se ivi din nou înainte
chilor călătorilor noştri. Balonul, învârtindu-se pe loc
mijlocul unor curenţi potrivnici, îşi schimbase direcţia foar
uţin. Prin contractarea
nui curent gazului,
care să-l ducă doctorul
mai spre nord.coborî în căutare
Dar căută mul
reme zadarnic. Vântul îl târî spre vest, până apărură
are celebrii Munţi ai Lunii, care se desfăşoară
emicerc, în jurul lacului Tanganyika. Lanţul lor, puţ
ccidentat, se desena pe orizontul albăstrui; părea
ortificaţie naturală, inaccesibilă pentru explorato
entrului Africii. Câteva piscuri singuratice purtau urmel
ăpezilor eterne.
― lată-ne într-un ţinut neexplorat, spuse doctoru
Căpitanul Burton a înaintat mult spre vest, deci nu a put
junge
xistenţalaafirmată
aceşti munţi faimoşi,
de Speke, ba chiar
tovarăşul le-a drum.
său de neg
retindea că erau o născocire a imaginaţiei acestuia d
rmă. Pentru noi, prieteni, nu mai e cu putinţă nici
ndoială.
― Vom trece peste ei? întrebă Kennedy.
― Nu. Nădăjduiesc să găsesc un vânt prielnic, car
ă mă ducă la Ecuator. Dacă va fi nevoie, voi aştepta ş
oi manevra cu Victoria, aşa cum manevrează o corabi

are-şi aruncă ancora, ca să scape de influenţa vântu
otrivnic.
Prevederile doctorului nu întârziară să s
deverească. După ce fură încercate mai multe înălţim
Victoria porni spre nord-est cu o viteză medie.
― Mergem pe drumul bun, spuse el, consultându-ş
usola. Ne aflăm la două sute de picioare deasupr
ământului, tocmai bine pentru a recunoaşte ţinuturile. C
ă descopere
ndepărtat mai sprelacul
est,Ukereue, căpitanul
în linie dreaptă, Speke s
peste Kazeh.
― Vom merge mult timp în felul acesta? întreb
Kennedy.
― Poate. Scopul nostru este să înaintăm mereu, pân
a izvoarele Nilului. Şi mai avem de străbătut şase sute d
mile până la limita extremă atinsă de exploratorii veniţi d
ord.
― Şi nu vom coborî pe pământ, nici măcar ca să n
ezmorţim picioarele? întrebă Joe.
― Ba ar trebui. Dealtfel, ar trebui să ne economisim
i proviziile. Şi tu, bunul meu Dick, va trebui să n
provizionezi în drum cu carne proaspătă.
― La ordinele tale, prietene Samuel.
― Va trebui să ne împrospătăm de asemenea ş
ezerva de apă. Cine ştie dacă nu vom fi târâţi spre ţinutu
terpe? Aşa că trebuie să luăm măsuri de prevedere.
La amiază, Victoria se găsea la 29°15’ longitudine ş
a 3°15’ latitudine. Trecea este satul U ofu limita nordic
Unyamwezy-ului, de-a curmezişul lacului Ukereue, ca
u se putea zări încă.

Populaţiile mai apropiate de Ecuator par să fie ma
uţin civilizate şi sunt guvernate de monarhi absoluţi,
ăror despotism este fără margini. Cele mai numeroas
şezări se găsesc în provincia Karagua.
Cei trei călători hotărâră să se apropie de pămân
ndeva unde locul avea să fie mai prielnic. Era nevoie s
e facă un popas mai lung şi aerostatul trebuia revăzut c
rijă. Flacăra arzătorului fu micşorată. Curând, ancore
runcate De
mense. dinlanacelă atinseră
o anumită bălăriile
înălţime, înaltepărea
câmpul ale unei pre
acope
u o iarbă tunsă, dar, în realitate, vegetaţia avea o înălţim
e vreo opt picioare.
Victoria atinse uşor vârful ierburilor şi merse înain
ără să se aplece, asemeni unui fluture uriaş. Nu se vede
ici un obstacol. Era ca un ocean de verdeaţă, fără nici
nvolburare.
― Vom merge multă vreme aşa, spuse Kennedy. N
ăresc nici un arbore în drumul nostru. Vânătoarea mi s
are zădărnicită.
― Aşteaptă,
erburile acestea maidragul meudecât
înalte Dick.tine.
Nici Până
n-ai putea vânavo
la urmă
ăsi totuşi un loc prielnic.
Plimbarea era fermecătoare, o adevărată navigaţi
e marea aceasta de un verde aproape transparent, ca
nduia uşor la adierea vântului. Nacela părea că despic
alurile. Din când în când, o droaie de păsări, splend
olorate, ţâşneau din ierburile înalte, scoţând strigă
oioase. Ancorele se afundau în lacul înflorit, lăsând înap

dâră care apoi se închidea, întocmai ca urma lăsată d
corabie. Deodată balonul fu puternic zguduit. Fă
ndoială că ancora se prinsese în vreo crăpătură d
tâncă, ascunsă sub iarba uriaşă.
― Ne-am agăţat! spuse Joe.
― Aruncă scara! porunci vânătorul.
Nu sfârşise aceste cuvinte, când un ţipăt ascuţ
trăbătu aerul.
Din gura celor trei călători se auziră exclamaţ
ntretăiate:
― Dar ce-i asta?
― Un ţipăt ciudat!
― Uite, ne mişcăm!
― S-a desprins ancora!
unie.― Ba nu! Se mai ţine! spuse Joe care trăgea d

― Se mişcă stânca!
Ierburile începuseră să se mişte năvalnic şi curând
ormă lungă, lucie, se arătă deasupra.
― Un şarpe! strigă Joe.
― Un şarpe! strigă şi Kennedy, înarmându-se c
arabina.
― Ei, nu! făcu doctorul. Este o trompă de elefant.
― Un elefant, Samuel?
Şi Kennedy duse arma la umăr:
― Aşteaptă,
― Fără Dick,
îndoială, aşteaptă!
animalul ne trage după el.
― Şi ne trage în direcţia cea bună, Joe, în direcţi
ea bună!
Elefantul înainta cu oarecare repeziciune. Ajuns
urând la un luminiş, de unde putea fi văzut în întregim
După mărimea sa uriaşă, doctorul îşi dădu seama că e
mascul. Avea doi colţi albicioşi, minunat curbaţi şi lungi d
proximativ opt picioare; braţele ancorei erau putern
rinse între ei. Animalul încerca zadarnic cu trompa s
cape de funia care-l ţinea prins de nacelă.
― Înainte! Curaj! striga Joe, în culmea bucurie
ţâţând ciudata vietate. Iată un nou sistem de călători
Nici să nu mai aud de cal, numai de elefanţi!
― Dar unde ne duce? întrebă Kennedy, agitân
arabina care-i ardea mâinile.
― Ne duce exact unde vrem să mergem, dragul me
Dick! Puţină răbdare!
― strigă
coţia, “Wig avesel
more! Wig
Joe. a more!”,
Înainte! cum spun ţăranii d
înainte!
Animalul alerga într-un galop foarte iute, zvârlindu
ompa într-o parte şi în alta; în salturile sale scutura c
iolenţă nacela.
Doctorul, cu toporul în mână, era gata să taie l
evoie funia.
― Dar, spuse el, nu ne vom despărţi de ancoră dec
n ultima clipă.
Cursa dură aproape o oră şi jumătate. Animalul n
ărea deloc obosit. Uriaşii pachidermi pot să străba
istanţe considerabile,
epărtări imense, aidomaşi de la o zi lacualta
balenelor careîi regăseşti
seamănă l
mărime şi repeziciune.
― De fapt, spuse Joe, putem spune că am prins u

etaceu şi nu facem decât să imităm manevr
escuitorilor de balene.
Dar schimbarea ce surveni în conformaţia terenului
bligă pe doctor să-şi modifice mijlocul de locomoţie.
Cam la trei mile depărtare, spre nordul preriei, s
edea o pădure deasă de camaldori, aşa că balonu
ebuia să fie despărţit de remorcherul său.
Kennedy fu însărcinat să oprească elefantul din mer
Duse carabina la umăr, dar poziţia neprielnică în care s
fla nu-i îngăduia să ţintească animalul cu succes. Prim
lonţ se turti de ţeasta acestuia ca de o placă de fie
Animalul nu părea deloc tulburat. La zgomotul detunătur
şi iuţi pasul; viteza lui era aceea a unui cal în galop.
― La dracu! spuse Kennedy.
―
― CeVoicap tare! adăugă
încerca Joe.
două-trei gloanţe conice, în parte
moale dintre gât şi picioarele din faţă, spuse Dick
ncărcându-şi cu atenţie carabina.
Apoi trase. Animalul scoase un urlet îngrozitor şi îş
ontinuă goana cu mai mare viteză.
― Trebuie să vă viu în ajutor, domnule Dick, spuse
oe, înarmându-se cu una din puşti.
Şi două gloanţe se înfipseră în pântecele animalul
lefantul se opri o clipă, îşi ridică trompa, apoi îşi relu
oana spre pădure, scuturându-şi capul neconten
ângele
― Săîi curgea şiroaie
continuăm din răni.domnule Dick!
să tragem,
― Cât mai repede! adăugă doctorul. Nu mai avem
ecât douăzeci de stânjeni până la pădure!

Răsunară încă zece focuri. Elefantul făcu o săritu
nspăimântătoare. Nacela şi balonul trosniră atât de tar
e parcă totul s-ar fi sfărâmat. În zguduitură, toporul că
in mâna doctorului...
Clipa era îngrozitoare: funia ancorei, bine legată, n
utea fi nici desfăşurată, nici tăiată cu cuţitele. Balonul s
propia cu repeziciune de pădure, când, deodat
nimalul primi un glonţ în ochi tocmai în clipa în ca
dicase capul. Îndată se opri şovăind şi genunchii i s
ndoiră; pântecele lui era acum în bătaia puştii vânătorulu
― Un glonţ în inimă! spuse Dick, descărcându-ş
arabina pentru ultima oară.
Elefantul scoase un răcnet cumplit de moarte. Se m
dică o clipă, rotindu-şi trompa, dar apoi căzu cu toa
reutatea pe unul din colţi, sfărâmându-l dintr-o dată. E
mort.
― I s-a rupt un colţ! strigă Kennedy. Fildeşul acesta
alora, în Anglia treizeci şi cinci de guinee suta de livre!
― Aşa de mult? se miră Joe, coborând pe pământ p
unia ancorei.
― La ce-ţi folosesc regretele, dragul meu Dick
ăspunse doctorul Fergsson. Suntem negustori de fildeş
Am venit aici să facem avere?
Joe cercetă ancora; era prinsă zdravăn de colţul ca
ămăsese neatins. Samuel şi Dick săriră pe pământ,
mp ce aerostatul,
easupra pe jumătate
capului elefantului ucis. dezumflat,
se legăn
128/332
― Ce animal minunat! strigă Kennedy. C
imensiuni! Nici în India n-am văzut unul de mărimea asta

― Nu-i nimic surprinzător, dragul meu Dick. Elefan
in centrul Africii sunt cei mai frumoşi. Anderson-
Cumings-ii i-au vânat în împrejurimile Capului în asemene
măsură, încât ei au emigrat spre Ecuator, unde-i vo
ntâlni adeseori în turme numeroase.
― Deocamdată, răspunse Joe, sper că vom gust
uţin din exemplarul acesta! Mă însărcinez să vă pregătes
masă gustoasă din carnea lui. Domnul Kennedy va vân
oră, două. Domnul Samuel va inspecta Victoria, şi
cest timp eu voi găti.
― Foarte bine, glăsui doctorul, fă-ţi datoria.
― Cât despre mine, spuse vânătorul, îmi voi lu
ucuros cele două ore de libertate, pe care Joe a binevo
ă mi le acorde.
― Du-te, prietene, dar fără imprudenţe. Să nu t
epărtezi.
― Fii liniştit.
Şi Dick, înarmat cu puşca, se afundă în pădure. Jo
şi începu treaba. Mai întâi făcu în pământ o groap
dâncă de două picioare, o umplu cu ramuri uscate, rup
e elefanţi atunci când îşi deschid drumuri prin pădure
are se găseau aici peste tot. Dealtminteri, chiar urme
lefanţilor se vedeau încă.
După ce umplu groapa, îngrămădi deasupra ei alt
răci, făcând un fel de rug, înalt de două picioare, şi-i dăd
oc.
Apoi se întoarse spre elefantul ucis, care căzuse l
umai vreo zece stânjeni de pădure, îi despică îndemânat
ompa, a cărei bază avea o lăţime de aproape dou

icioare; alese partea ei cea mai delicată, apoi tă
icioarele spongioase ale animalului. Acestea sunt, în
devăr, bucăţile cele mai bune, aşa după cum la bivol
merican partea cea mai bună este cocoaşa, la urs, lab
i la mistreţ, căpăţâna.
După ce rugul arse în întregime, groapa curăţată d
enuşă şi de cărbuni răspândea o căldură dogoritoare
ucăţile de elefant, învelite în frunze aromate, fură puse
undul acestui cuptor improvizat şi acoperite apoi c
enuşă caldă. După aceea, Joe ridică deasupra un
oilea rug, iar când lemnele se consumară, carnea e
ocmai bine friptă. Priceputul nostru bucătar o scoase d
uptor, o puse pe frunze verzi şi orândui masa în mijloc
nei pajişti minunate. Aduse biscuiţi, rachiu, cafea
coase apă proaspătă dintr-un pârâu din apropiere.
Era o adevărată plăcere să vezi bucatele astfe
regătite şi Joe se gândea cu destulă modestie că va fi
mai plăcut să le mănânci. “O călătorie fără osteneală
ără pericole? repeta Joe. O masă la ora asta, legănat c
hamac! Ce se poate cere mai mult? Şi domnul Kenned
are nu voia să vină cu noi!”
În vremea aceasta, doctorul Fergsson se ocupa c
xaminarea amănunţită a aerostatului; care nu părea să
uferit prea mult din cauza furtunii; taftaua şi gutaperc
ezistaseră admirabil. Luând înălţimea solului şi calculân
orţa de ascensiune a balonului, văzu cu satisfacţie c
idrogenul era în aceeaşi cantitate; învelişul păstras
mpermeabilitatea absolută.
Călătorii părăsiseră Zanzibarul de numai cinci zile

Carnea uscată nu fusese încă atinsă; proviziile de biscui
i de carne conservată erau în cantitate suficientă pentru
ălătorie lungă, aşa că numai rezerva de apă trebu
eînnoită. Ţevile şi serpentinele păreau să fie în perfec
tare; mulţumită articulaţiilor de cauciuc, se adaptase
uturor oscilaţiilor aerostatului.
După ce termină acest examen, doctorul începu s
ună ordine în însemnările sale. Făcu şi o schiţă foart
zbutită a ţinutului înconjurător, cu preria care se întinde
ât vedeai cu ochii, cu pădurea de camaldori şi cu balon
emişcat deasupra trupului monstruosului elefant.
Peste două ore, Kennedy se întoarse cu o legătură d
otârnichi grase şi o ciozvârtă de oryx, un soi de căpri
ălbatic, aparţinând celei mai sprintene speţe de antilop
oe se grăbi să pregătească suplimentul ospăţului lor.
― Masa e servită! strigă el în curând, cu tonul cel m
mbietor.
Cei trei călători se aşezară pe pajiştea verde. Găsi
ă picioarele şi trompa de elefant erau gustoase. Băur
poi fumară. Şi havanele delicioase îşi răspândiră pent
rima oară parfumul peste fermecătorul ţinut.
Kennedy mânca, bea şi fuma cât patru. Se îmbătas
propuse prietenului său, doctorul, în mod serios, să s
tabilească în pădurea aceasta, să
construiască în ea o cabană din frunziş şi s
ntemeieze dinastia Robinsonilor africani.
Ţinutul părea atât de liniştit, atât de pustiu, încâ
recu peste povârnişurile Rubemhe, aproape tot atât d
âpoase ca şi vârfurile Usagara, şi întâlni mai târziu,

enga, primele înălţimi ale lanţurilor muntoase Karagu
are, după părerea lui, porneau cu siguranţă din Mun
unii. Vechea legendă, care făcea din aceşti mun
eagănul Nilului, se apropia de adevăr, deoarece ei s
mărginesc cu lacul Ukereue, izvorul presupus al apel
marelui fluviu.
Ajuns la Kafuro, o mare aşezare a negustorilor di
nut, zări în sfârşit, în depărtare, lacul atât de căutat, p
are căpitanul Speke îl întrezărise la 3 august 1858
amuel Fergsson era emoţionat. Se apropia de unul d
unctele importante ale explorării sale. Cu luneta la och
u pierdu nici un colţ din ţinutul misterios, pe care privire
a îl descoperea treptat.
Sub ei se vedea solul, în general sterp. Abia dacă s
veau câteva
u conuri râpe cultivate.
de înălţime mijlocieMai departe,
devenea terenul
plat presăr
în apropiere
acului. Lanurile de orz înlocuiau pe cele de orez. Ai
reştea planta din care în acest ţinut se făcea vin,
mwani”, o plantă sălbatică, întrebuinţată în locul cafele
Vreo cincizeci de colibe circulare, acoperite cu un fel d
estie înflorită, alcătuiau capitala ţinutului Karagua.
Se zăreau cu uşurinţă feţele înmărmurite al
amenilor, aparţinând unei rase destul de frumoase, c
enul cafeniu. Printre plantaţii treceau femei a căro
orpolenţă era de necrezut. Doctorul îi uimi pe tovarăşii s
epreciată
drum aici,
lămurindu-i
se datoracăunuiaceastă corpolenţă,defoar
regim obligatoriu lap
ovăsit.
La prânz, Victoria se găsea la 1°45’ latitudin

ustrală. La ora unu, vântul o împingea spre lac. Acest la
usese botezat, de către căpitanul Speke, “Nyanz
Victoria”{51}. Lăţimea lui putea să fie aici cam de nouăze
e mile. Căpitanul găsise la extremitatea sa meridiona
n grup de insule, pe care le numise “Arhipelag
engalului”. Îşi continuase cercetările până la Muanza, p
oasta de est, unde fusese bine primit de sultan. Făcus
ucrările de triangulaţie{52}pentru planul acestei regiuni, d
u-şi putuse procura o pirogă, ca să-l traverseze şi ca s
ziteze marea insulă Ukereue, foarte populată, guverna
e trei sultani, şi care în timpul refluxului devine doar
eninsulă.
Spre marele regret al doctorului, care ar fi vrut s
etermine coasta de sud a lacului, Victoria se apropia d
l pe la nord. Marginile, acoperite de tufişuri spinoase
e mărăcinişuri încâlcite, dispăreau cu totul ascunse d
milioane de ţânţari, coloraţi în cafeniu deschis. Ţinu
ărea să fie nelocuit. Se vedeau cârduri de hipopotam
ăfăindu-se în pădurile de trestii sau cufundându-se
pele albicioase ale lacului.
Văzut de sus, lacul oferea privirii, spre vest,
uprafaţă aşa de întinsă, încât ai fi spus că e o mare
Distanţa de la un mal la altul era destul de însemnată, c
ă facă imposibilă stabilirea de comunicaţii între el
Dealtfel, pe-aici bântuie furtuni dese şi puternice
eoarece vânturile bat cu furie în acest bazin înalt ş
eadă ostit.
― Nu, n-aş putea închide ochii. Gândurile mi-a
lunga somnul. Mâine, prieteni, dacă vântul va fi prielni

om merge drept spre nord şi poate că vom descope
zvoarele Nilului, această taină nepătrunsă. N-aş pute
ormi ştiindu-mă atât de aproape de ele.
Kennedy şi Joe, pe care preocupările ştiinţifice nu
ulburau atât de mult, adormiră de îndată adânc, veghea
e şeful expediţiei.
Miercuri 23 aprilie, la ora patru dimineaţa, pe un c
enuşiu, Victoria se pregătea de plecare. Noapte
ărăsea cu greu
ar un vânt apele
violent lacului
risipi învăluit
curând într-o
ceaţa. negură
Timp deadânc
câtev
minute, Victoria se legănă în direcţii diferite; după acee
orni, în sfârşit, direct spre nord.
Doctorul Fergsson bătu bucuros din palme:
― Suntem pe drumul cel bun! strigă el. Azi sa
iciodată, vom vedea Nilul. Prieteni, priviţi, trecem pes
cuator! Intrăm în emisfera noastră!
― Oh! făcu Joe. Credeţi, domnule, că Ecuatorul trec
ntr-adevăr pe aici?
― Chiar pe aici, dragul meu!
― să-l
otrivit Ei bine,
udăm,cufărăvoia dumneavoastră,
să mai mi s-ar păre
pierdem vremea.
― S-a făcut! Un pahar de grog! răspunse doctoru
âzând. Ai un fel de a înţelege cosmografia, care nu-i delo
eplăcut.
Şi aşa fu celebrată pe Victoria trecerea Ecuatorulu
alonul mergea cu viteză. În vest se vedea coasta joasă
ccidentată; în fund, platourile mai ridicate din Uganda
in Usoga. Viteza vântului devenea peste măsură d

mare, aproape de treizeci de mile pe oră.
Apele Lacului Victoria, frământate cu violenţă
pumegau ca valurile unei mări. Talazurile, care se m
egănau încă după potolirea trecătoare a vântului, îi arăta
octorului că apa putea să fie foarte adâncă. Pe toa
ntinderea lor zări numai vreo două bărci rudimentare.
― Prin înălţimea la care se află, lacul este, desigu
zvorul natural al fluviilor din partea orientală a Africi
puse doctorul. Şi vaporii de apă care se irosesc pr
vaporarea afluenţilor săi se adaugă din nou la apele
ub formă de ploaie. Mi se pare că de aici izvorăşte
Nilul.
― Vom vedea, spuse Kennedy.
Pe la ora nouă se apropiau de coasta de vest, car
ărea o regiune
uţin dinspre estpustie,
şi se împădurită. Vântul începu
putea zări celălalt mal al să ba
lacul
are făcea un intrând, terminat printr-un unghi foar
eschis, spre 2°40’ latitudine septentrională. Munţi înalţi î
nşiruiau piscurile pleşuve spre această extremitate
acului Victoriei. Între ei era o trecătoare adâncă, plină d
meandre, prin care curgea un râu clocotitor.
În timp ce conducea aerostatul, doctorul Fergsso
xamina ţinutul cu o privire lacomă:
― Priviţi, strigă el, priviţi, prieteni! Povestirile arabil
rau exacte! Ei vorbeau de un fluviu care izvorăşte d
artea
oi de nord
mergem a lacului
de-a lungul Ukereue, şi acest
lui. Iată, are fluviu
o viteză există, i
comparabi
u a noastră! Şi acest firicel de apă, care curge su
icioarele noastre, se duce, desigur, să se amestece c

alurile Mediteranei! E Nilul!
― E Nilul! repetă Kennedy, molipsit de entuziasmul l
amuel Fergsson.
― Trăiască Nilul! spuse Joe, folosind cuvântul lu
referat când era bine dispus.
Stânci enorme împiedicau ici-colo cursul misteriosul
uviu. Apa spumega formând cataracte şi curenţi repe
oate aceste detalii întăreau convingerea doctorului. D
munţii înconjurători se revărsau numeroase torent
pumegând în cădere. Din pământ ţâşneau pârâiaş
ăzleţe, încrucişându-se, amestecându-se, întrecându-se
uţeală, şi toate alergau spre râul care se transforma
uviu, după ce le absorbea.
― Acesta-i desigur Nilul! repeta doctorul c
onvingere.
asionat în Originea
aceeaşi numelui
măsură său ca şi a apelor
pe savanţi. sale c
S-a spus
umele este de origine greacă, coptă{53}, sanscrită{54}, da
-are importanţă din moment ce până la urmă a fost nevo
ă-şi dezvăluie taina izvoarelor sale{55}.
― Dar, spuse vânătorul, cum poţi să fii sigur că ace
âu şi cel pe care călătorii l-au văzut mai la nord este un
i acelaşi?
― Dacă vântul ne mai favorizează o oră, vom ave
ovezi sigure, de neînlăturat, de care nu s-ar putea înd
imeni, răspunse doctorul.
Munţii deschideau
umeroase sate şi lanurivăi
de largi,
susan,îndurah
care şisetrestie
vedead
ahăr. Triburile acestui ţinut se arătau agitate, ostile
ăreau mai aproape de furie decât de adoraţie

resimţeau apropierea unor străini şi nu a unor ze
Descoperirea izvoarelor Nilului de către străini părea a
a simţământul că li se fură ceva. Victoria trebuia să s
nă dincolo de bătaia săgeţilor.
― Ar fi greu să ne apropiem de locurile astea, spus
coţianul.
― Cu atât mai rău pentru indigeni, replică Joe; vor
psiţi de farmecul conversaţiei ce-ar putea s-o aibă cu no
― Totuşi, trebuie să cobor măcar pentru un sfert d
ră, spuse doctorul Fergsson. Altminteri nu pot consta
ezultatele explorării noastre.
― Este absolut necesar, Samuel?
― Absolut necesar şi vom coborî, chiar dacă a
ebui să ne folosim de puşcă!
― Treaba-mi convine, spuse Kennedy mângâindu-ş
arabina.
― La ordinele dumneavoastră! glăsui Joe
regătindu-se de luptă.
― Nu e pentru prima dată, spuse doctorul, cân
tiinţa se face cu arma în mână. Un asemenea lucru s
ntâmplat unui savant francez în munţii Spaniei, pe cân
măsura meridianul pământesc.
― Fii liniştit, Samuel, şi ai încredere în cei do
ăzitori ai tăi.
― Am ajuns, domnule?
― Nu încă. Ba chiar ne vom mai urca, deocamdată
entru a cuprinde în întregime şi exact configuraţi
nutului.
Hidrogenul fu dilatat, şi în mai puţin de zece minut

Victoria plutea la două mii cinci sute de picioare deasup
olului. De la înălţimea aceasta, se putea vedea o reţea d
âuri încâlcite, pe care fluviul le primea în albia lui. Dinsp
est, din câmpiile mănoase ale ţinutului, năvăleau şi m
multe.
― Nici douăzeci de mile nu ne mai despart d
Gondokoro, spuse doctorul, făcând punctul pe hartă{56},
vem mai puţin de cinci mile până la locul atins d
xploratorii veniţi din nord. Să ne apropiem de pământ c

ăgare de seamă.
Victoria coborî până la aproape cinci sute de picioa
easupra solului.
― Acum, prieteni, fiţi gata la orice.
― Suntem gata, răspunseră Dick şi Joe.
― Bine!
Balonul urma albia râului la înălţimea de numai o su
e picioare, în locul acesta, Nilul măsura cincizeci d
tânjeni în lăţime şi indigenii se frământau zgomotos
atele de pe amândouă malurile. Puţin mai încolo, fluv
orma o şi,
nălţime cascadă perpendiculară
prin urmare, dedevreo
cu neputinţă zece picioa
trecut.
― Desigur că asta e cascada indicată de domnu
Debono! exclamă doctorul.
Bazinul fluviului se lărgea, presărat cu insul
umeroase, pe care Samuel Fergsson nu le pierdea d
chi: părea că este în căutarea unui punct de orientare, p
are nu-l zărea încă.
Kennedy salută cu o împuşcătură pe cei câţiva neg
are înaintaseră într-o barcă, până sub balon. Glonţul, fă

ă-i atingă, îi obligă să se înapoieze cât mai repede
mal.
― Călătorie bună! le ură Joe. Dac-aş fi în locul lor,
ş mai îndrăzni să mă întorc! Mi-ar fi straşnic de frică d
n monstru care aruncă fulgere.
Dar iată că doctorul Fergsson îşi luă luneta şi
ndreptă spre o insulă din mijlocul fluviului.
― Patru pomi! strigă el. Priviţi acolo!
Într-adevăr, la capătul insulei se ridicau patru arbo

zolaţi.
― E insula Benga! Ea e, desigur! adăugă el.
― Ei şi? întrebă Dick.
― Vom coborî acolo.
― Dar insula pare locuită, domnule Samuel!
― Joe are dreptate. Dacă nu mă înşel, se vede u
rup de vreo douăzeci de indigeni.
― O să-i punem pe fugă; nu va fi greu, răspuns
ergsson.
― Bine, aşa să fie! încuviinţă vânătorul.
Soarele
Negrii, era la zenit
care aparţineau şi Victoria
tribului se apropia
Makado, începurăde să insulă
scoa
trigăte puternice. Unul flutura în aer pălăria-i făcută d
coarţă de copac. Kennedy o luă drept ţintă, trase,
ălăria zbură fărâmiţată. Atunci se iscă o învălmăşea
enerală. Indigenii se aruncară în fluviu şi îl trecură înot. D
e ambele maluri porni o ploaie de săgeţi care n
e rezenta însă nici o rime die entru aerostat a căr
ncoră se înfipse într-o spărtură de stâncă. Joe coborî p
ământ.
― Scara! strigă doctorul. Urmează-mă Kennedy! ―
Ce vrei să faci?
― Să coborâm. Îmi trebuie un martor.
― Iată-mă.
― Joe, să păzeşti bine.
― Nici o grijă, domnule, îmi iau toată răspunderea! ―
Vino, Dick! spuse doctorul, punând piciorul pe pământ.
Îl trase pe vânător după ei spre un grup de stânci ca
ecotocind
ridica laprincapătul insulei.
mărăcini, pânăAcolo căută câtva mâinil
îşi însângera tim
Deodată îl apucă pe vânător de braţ:
― Priveşte! spuse el.
― Litere! strigă Kennedy.
Într-adevăr, se puteau vedea perfect două liter
ăpate în stâncă, foarte citeţ: A D.
― A.D.! reluă doctorul Fergsson. Andrea Debono
Chiar semnătura călătorului care a înaintat cel mai mult d
lungul Nilului.
― Nu mai încape nici o îndoială, prietene Samuel.
―E Eşti convins
Nilul! Nu neacum?
mai putem îndoi.
Doctorul privi pentru ultima oară preţioasele iniţiale,
ăror formă şi ale căror dimensiuni le copie întocmai.
― Şi acum, spuse el, la balon!
― Să mergem repede, căci, uite, câţiva indigeni s
regătesc să treacă din nou fluviul.
― Nu ne mai interesează acum! Numai să ne duc
ântul spre nord câteva ore şi vom ajunge la Gondokor

nde vom strânge mâinile compatrioţilor noştri!
Peste zece minute, Victoria se înălţa din nou
maiestuoasă, în timp ce doctorul Fergsson, în semn d
ucces, desfăşura steagul cu stema Angliei.
Capitolul 19
Nilul. Muntele
Povestirile arabilor. tremurător. Amintiri
Nyam-nyam-ii. dinfuge
Victoria patrie
d
alva de tunuri. Ascensiunile aerostatice. Doamn
Blanchard
― Care-i direcţia noastră? întrebă Kennedy, când îş

ăzu prietenul consultând busola.
― Nord-nord-vest.
― La naiba, dar nu mergem spre nord!
― Nu, Dick, şi cred că vom întâmpina greutăţi până s
jungem la Gondokoro. În orice caz, însă, am făcu
egătura între explorările din est şi cele din nord; nu trebu
ă ne plângem.
Victoria se depărta încet, încet, de Nil.
― O ultimă privire spre această latitudine de netrecu
e care nici cei mai curajoşi călători n-au putut-o depă
reodată! glăsui doctorul. Desigur că acestea sunt tribur
ălbatice, semnalate de Domnii Petherick, d’Amou
Miani şi acel tânăr călător, domnul Lejean, căruia
atorăm cele mai bune lucruri cu privire la Nilul de sus.

― Prin urmare, întrebă Kennedy, descoperiril
oastre se potrivesc cu prezicerile ştiinţei?
― Întocmai! Izvoarele Fluviului Alb, ale Bah
lAbiadului, se revarsă dintr-un lac întins ca o mare. Ai
e naşte Nilul. Nici vorbă, va pierde din poezia de pân
cum, căci oamenilor le plăcea să creadă în origine
erească a fluviului. Cei vechi îl numeau ocean, şi nu era
eparte de convingerea că el izvora din soare! Dar trebu
ă facem o concesie şi să acceptăm, când şi când, cee
e ne învaţă ştiinţa. Poate că nu vor exista întotdeaun
avanţi, dar vor exista oricând poeţi.
― Se văd nişte cataracte, spuse Joe.
― Sunt cataractele de la Makedo, care se găsesc l
° latitudine. Păcat că n-am putut urmări timp de câtev
re cursul
― IarNilului.
colo, înaintea noastră, spuse vânătorul, zăres
ârful unui munte.
― E muntele Logwek, muntele tremurător al arabilo
nutul a fost vizitat de domnul Debono, care l-a parcu
ub numele de Latif Efendi. Triburile din vecinătatea Nilul
e duşmănesc şi duc între ele un război de exterminar
ără îndoială că-ţi dai seama ce pericole a avut d
nfruntat acest explorator.
Între timp, Victoria era dusă de vânt spre nord-ves
Ca să ocolească muntele Logwek, trebuia să caute u
urent pieziş.
― Prieteni, le spuse doctorul celor doi tovarăş
ncepem cu adevărat traversarea noastră africană. Pân

ici am mers, în majoritatea cazurilor, pe urmel
redecesorilor. De acum înainte ne aruncăm î
ecunoscut. Oare ne va lipsi curajul?
― Niciodată! strigară într-un glas Dick şi Joe.
― Atunci, la drum.
La ora zece seara călătorii ajunseră în dreptu
muntelui, trecând peste păduri, râpe, sate împrăştiate,
cum mergeau de-a lungul povârnişurilor sale line.
Străbătuseră cu ajutorul unui vânt repede, în ziu
ceea memorabilă de 23 aprilie, după un drum d
incisprezece ore, o distanţă de peste trei sute cincizec
e mile.
Dar în ultima parte a călătoriei se întristaseră. Î
acelă domnea o linişte desăvârşită. Doctorul Fergsso
ra oare absorbit de descoperirile pe care le făcuse? C
oi tovarăşi ai săi se gândeau cumva la călătoria p
easupra unor regiuni necunoscute? Poate că da. Num
oe se dovedea şi acum stăpânit de filozofia nepăsăr
nsă respecta tăcerea celor doi tovarăşi.
La ora zece seara, aruncă ancora pe coast
muntelui. După o masă Victoria
substanţială se culcară, unu
ămânând de pază. A doua zi se treziră cu gânduri mu
mai senine. Timpul era frumos şi vântul sufla în direcţia ce
ună. Prânzul, care pe Joe îl înveseli mult, izbuti să
eaducă şi celorlalţi buna dispoziţie. Regiunea pe care
trăbăteau acum era imensă. Avea cam aceeaşi mărim
a a Euro ei i se întindea între mun ii Lunii i mun
Darfur.
― Fără îndoială că străbatem acum ceea ce s

resupune a fi regatul Usoga. Unii geografi au susţinut c
xistă în centrul Africii o depresiune vastă, un lac imen
Vom vedea îndată dacă presupunerea are vreun sâmbu
e adevăr.
― Dar cum s-a putut face această presupunere
ntrebă Kennedy.
― După povestirile arabilor. Arabii povestesc multe
oate chiar prea multe. Câţiva călători, sosiţi la Kazeh sa
aauMarile Lacuri,
întrebat au văzut
despre ţara sclavi
lor, auveniţi
făcutdin ţinuturile
legătura întrecentral
aces
mărturii şi au tras anumite concluzii. Povestirile acestea a
otdeauna un miez de adevăr şi, vezi tu, nu se înşelau c
rivire la originea Nilului.
― Într-adevăr! răspunse Kennedy.
― Numai aceste documente au dat posibilitatea să s
ncerce întocmirea unor hărţi. Iar eu voi urma drum
rientându-mă după o astfel de hartă, pe care la nevoie
oi rectifica.
― Oare întreaga regiune este locuită? întreabă Joe.
― Fără îndoială. Triburile împrăştiate pe meleaguri
cestea sunt cuprinse sub denumirea generală de Nyam
Nyam, nume care nu-i altceva decât o onomatope
eproduce zgomotul mestecatului.
― Perfect! zise Joe. Nyam-Nyam!
― Dragă băiete, dacă această onomatopee ar lu
aştere din cauza ta, nu ţi s-ar mai părea atât de perfect
― Ce vre i să s une i?
― Că triburile astea sunt antropofage.
― Sunteţi sigur?
― Foarte sigur; unii pretindeau că indigenii aceşti
u coadă ca patrupezii, dar s-au lămurit până la urmă c
cel apendice era de la pieile de animale cu care s
coperă.
― Cu atât mai rău! O coadă e foarte potrivită s
oneşti ţânţarii!
― Tot ce se poate, dar trebuie să socoteşti asta o
corneală, ca şi capetele de câini pe care călătorul Bru
Rollet―leCapete
atribuiade
unor băştinaşi.
câini? Destul de comod ca să poţi lătr
i chiar ca să fii canibal!
― Din păcate, adevărat e faptul că triburile aceste
unt foarte crude, nesăţioase de carne de om, pe care
aută cu pasiune.
― Aş dori să nu se pasioneze prea tare pentr
ersoana mea, zise Joe.
― Te cred!! râse Kennedy.
― Da, domnule Dick. Dacă va trebui vreodată să fi
mâncat într-un ceas de foamete, atunci asta să se întâmp
pre folosul stăpânului meu şi al dumneavoastră. Dar să
rănesc pe indivizii ăştia, doamne fereşte, aş muri d
uşine!
― Bine, Joe dragă, ne-am înţeles, contăm pe tin
ând se va ivi prilejul.
― La dispoziţie, domnilor.
― Joe vorbeşte aşa ca să-avem grijă de el şi să
unem la în ră at.
― Tot ce se poate, răspunse el, omul e un animal at
e egoist!
După-amiază, cerul se acoperi cu o cea
năbuşitoare, care cobora până la pământ abia de pute
istinge prin pâclă obiectele de jos. Aşa că, temându-s
ă nu se lovească de vreun obstacol neprevăzut, doctor
ădu pe la ora cinci semnalul de oprire. Noaptea trec
niştită, dar trebuiră să-şi dubleze atenţia din cauz
ntunericului adânc.
În decursul dimineţii următoare, musonul suflă cu ma
olenţă. Pătrundea
alonului, furios apendicele
scutura cu putere în cavităţileprin
inferioare a
care trecea
evile de dilatare, astfel că trebuiră fixate cu funii, lucru d
are Joe se achită cu multă îndemânare. El consta
otodată că orificiul aerostatului era închis ermetic.
― Faptul are o îndoită însemnătate pentru noi, spus
octorul Fergsson; evităm în primul rând pierderea un
az preţios şi apoi nu lăsăm în urma noastră o dâ
nflamabilă, care s-ar putea aprinde.
― Lucrul ar fi supărător, spuse Joe.
― Ne-am prăbuşi la pământ? întrebă Dick.
― Prăbuşi, nu. Gazul ar arde liniştit şi noi am cobo
ncetul cu încetul. Un asemenea accident s-a întâmplat un
eronaute franceze, doamna Blanchard, care, aruncân
ocuri de artificii, şi-a incendiat balonul. Dar n-a căz
rusc şi cu siguranţă că n-ar fi fost omorâtă, dacă nace
u s-ar fi izbit de un pom, care a zvârlit-o la pământ.
― Să sperăm că nouă nu ni se va întâmpla aşa cev
use vânătorul. Până acum călătoria nu mi s-a ăr
ericuloasă şi nu văd ce ne-ar putea împiedica să n
jungem scopul.
― Nici eu nu văd, dragul meu Dick. Dealtfe
ccidentele au fost pricinuite totdeauna fie din impruden
eronauţilor, fie de proasta construcţie a aparatelor lo
otuşi, din câteva mii de ascensiuni cu aerostate, nu s
umără mai mult de douăzeci de accidente mortale.
enere, aterizările şi plecările sunt cele mai primejdioas
Aşa că, în asemenea cazuri, nu trebuie să neglijăm nici
recauţiune.
― A sosit ora mesei, spuse Joe. Ne vom mulţumi c
arne conservată şi cafea, până ce domnul Kennedy v
ăsi mijlocul să ne ospăteze cu o bucată bună de vânat.
Capitolul 20
Sticla cerească. Smochini palmieri. “Mammout

rees”. Arborele războiului. Echipajul înaripat
uptele dintre două populaţii. Masacrul. Intervenţ
ivină
Vântul deveni violent şi neregulat. Victoria înainta pr

er, în adevărate salturi. Aruncată când spre nord, cân
pre sud, nu întâlnea nici o adiere constantă.
― Mergem foarte repede, fără să înaintăm mul
puse Kennedy, observând desele oscilaţii ale aculu
magnetic.
― Victoria înaintează cu o viteză de cel puţin treizec
e leghe pe oră, spuse Samuel Fergsson. Aplecaţi-vă ş

eţi vedea cât de repede dispare câmpia din ochii noşt
Uite, pădurea asta pare că se năpusteşte în calea noastr
― Pădurea s-a şi transformat în luminiş, răspuns
ânătorul.
― Iar luminişul, într-un sat, adăugă Joe, după câtev
lipe. Uite chipurile înmărmurite ale negrilor.
― E foarte firesc, răspunse doctorul. La prim
pariţie a baloanelor, ţăranii francezi au tras asupra lo
uându-le drept monştri aerieni, aşa că-i este îngăduit
nui negru din Sudan să facă ochii mari, văzându-ne.
― Pe legea mea, exclamă Joe, în timp ce Victor
ecea peste un sat la o înălţime de 100 de picioare, să şt
ă le arunc o sticlă goală, cu voia dumneavoastră
omnule doctor. Dacă ajunge întreagă la ei, o vor ador
Dacă se sparge, din bucăţi îşi vor face talismane.
Şi spunând acestea, aruncă o sticlă care se făcu
ineînţeles, ţăndări. Indigenii se repeziră afară di
olibele lor rotunde, scoţând strigăte puternice.
Puţin mai departe, Kennedy strigă:
― Priviţi arborele acesta ciudat! Partea lui de jos
e o specie, iar cea de sus alta.
― Hm! exclamă Joe. În ţara asta arborii cresc un
este alţii.
― Este pur şi simplu un trunchi de smochin, răspuns
octorul, pe ramurile căruia s-a prins puţin pământ vegeta
ntr-o bună zi, vântul a aruncat pe el o sămânţă de palmi
i almierul a crescut ca în lin câm .
― Straşnic sistem! spuse Joe. Am să-l import î
Anglia. Ar folosi mult parcurilor Londrei, fără să ma

ocotim că am înmulţi pomii fructiferi; am avea grădini
nălţime. Cu siguranţă că asta va fi pe placul micilo
roprietari.
În clipa aceea, Victoria trebui să urce, ca să treac
este o pădure cu arbori mai înalţi de trei sute de picioar
n fel de smochini seculari.
― Minunaţi arbori! strigă Kennedy. N-am văzut cev
mai frumos ca aceste veritabile păduri. Ia uite, Samuel!
― Înălţimea
xtraordinară, acestor
dragul meu smochini
Dick, dar este cu adevăra
ea n-ar provoc
mirare în ţinuturile cu păduri din Lumea Nouă.
― Cum, există şi arbori mai înalţi?
― Fără îndoială, aceia pe care-l numim “mammout
ees”. S-a găsit în California un cedru înalt de patru su
incizeci de picioare, înălţime care depăşeşte turn
arlamentului şi chiar marea piramidă a Egiptului. L
ază, trunchiul avea o circumferinţă de o sută douăzeci d
icioare, iar straturile lui concentrice dovedeau c
xistenţa copacului era mai veche de patru mii de ani.
― patru
ăieşti Domnule, faptul
mii de ani, nunu-ie nimic
deloc mai
surprinzător! Câns
firesc decât
jungi la o asemenea înălţime.
Dar pe când discutau, în locul pădurii apăru un gru
e colibe aşezate în cerc în jurul unei pieţe. În mijloc s
nălţa un singur arbore şi, văzându-l, Joe exclamă:
― Ei bine, dacă de patru mii de ani face asemene
ori n-am de ce să-l felicit.
Şi arătă spre un sicomor uriaş al cărui trunch
ispărea cu totul sub o grămadă de oase omeneşti. Flori

e care vorbea Joe erau capete de curând tăiate, atârna
e pumnale fixate în scoarţă.
― Arborele războiului la canibali! explică doctoru
ndienii iau numai pielea, africanii iau capul cu totul.
― Chestie de modă! spuse Joe.
Dar satul cu capete însângerate rămase în urmă
Ceva mai departe, un alt sat oferea un spectacol la fel d
espingător: cadavre mâncate pe jumătate, schelet
ăcândlaîndispoziţia
ăsate praf, membre omeneşti
hienelor risipite ici şi colo, toa
şi şacalilor.
― Sunt se vede trupuri de criminali; aşa cum s
bişnuieşte în Abisinia, aceştia sunt lăsaţi pradă fiarelo
are îi devorează în linişte, după ce i-au ucis.
― Procedeul nu-i mult mai crud decâ
pânzurătoarea, spuse scoţianul. E doar mai murdar, ast
tot.
― În regiunile sudice ale Africii, vorbi din nou doctor
ăştinaşii se mulţumesc să-i închidă pe criminali în propr
or colibă împreună cu fiarele, şi chiar cu familia. Se d
oc şi totul arde.
pânzurătoarea Asta
e mai se crudă,
puţin numeştee încruzime, şi fel
schimb la dacd
arbară.
Cu vederea-i pătrunzătoare de care ştia să s
ervească atât de bine, Joe semnală câteva cârduri d
ăsări carnivore, care zburau la orizont.
― Sunt vulturi, strigă Kennedy, după ce-i recunosc
u a utorul lunetei. Minunate ăsări a căror viteză este t
tât de mare ca a noastră.
― Cerul să ne păzească de atacurile lor! glăsu

octorul. Pentru noi sunt mult mai de temut decât fiare
au decât triburile de sălbatici.
― Îi vom alunga cu împuşcături, răspunse vânătorul.
― Aş vrea, dragul meu Dick, să nu avem nevoie d
ndemânarea ta. Învelişul balonului nostru nu ar rezista un
mpunsături a ciocului lor. Din fericire, cred însă că aces
ăsări sunt mai mult înspăimântate decât atrase d
paratul nostru.
― Staţi!
uiumul. DacăAmamo idee,
pune spuse Joe.noastră
la nacela Ideile îmiunvinechipaj
astăzi dc
ulturi vii care să ne ducă prin aer?
― Nu prea cred ca sistemul să izbutească cu nişt
ăsări atât de îndărătnice din fire, răspunse doctorul.
― I-am dresa, răspunse Joe. În loc să le punem
ăbale, le-am pune ochelari speciali care le-ar dirij
ederea; în felul acesta, ar merge la stânga sau la dreapt
upă voia noastră.
― Dă-mi voie bunul meu Joe să prefer echipajulu
naripat, un vânt prielnic. Hrana lui costă mult mai puţin
ste ―
mult
Vămai
dausigur.
voie, domnule, dar îmi păstrez ideea.
Era ora prânzului. De câtva timp Victoria mergea mu
mai încet; ţinutul nu mai fugea sub balon, ci se desfăşu
omol. Deodată, la urechile călătorilor ajunseră strigăte
uierături. Se aplecară şi zăriră într-o câmpie deschisă u
pectacol care-i emoţiona.
Două triburi se luptau cu înverşunare şi încrucişau pr
er o sumedenie de săgeţi. Combatanţii, nerăbdători s

e ucidă unii pe alţii, nu băgaseră de seamă apariţi
Victoriei . Erau vreo trei sute şi se băteau într
nvălmăşeală de nedescris; cei mai mulţi dintre ei, roşii d
ângele răniţilor, înfăţişau o privelişte cumplită. Când,
fârşit, văzură aerostatul, lupta încetă o vreme; urletele s
nteţiră, câteva săgeţi fură aruncate spre nacelă şi un
intre ele ajunse destul de aproape ca Joe s-o poa
rinde în mână.
― Să urcăm, ca să fim în afara loviturilor! strig
octorul Fergsson. Să nu fim imprudenţi! Nu e îngăduit!
― Mai bine să căutăm un curent care să ne poart
mai departe.
Măcelul continuă cu lovituri de secure şi de suliţe
Cum un duşman era doborât, adversarul se grăbea săi ta
apul. Femeile, amestecate în învălmăşeală, aduna
apetele însângerate şi le îngrămădeau unul peste altul
marginea câmpului de luptă. Adesea se băteau pentru
uceri aceste hidoase trofee.
― Cumplită privelişte! strigă Kennedy, adân
cârbit...
― Dezgustători indivizi! spuse şi Joe. Dac-ar purt
niformă, ar fi ca orice războinici.
― Am o poftă nebună să intervin în luptă, vorbi di
ou vânătorul, ridicând puşca.
― Nu, nu, se grăbi să-l oprească doctorul, să nu n
ăgăm în treburile altora. Ştii tu de partea cui e dreptate
a să joci rolul Providenţei? Mai bine să ocolim ace
pectacol dezgustător. Dacă marile căpetenii ar pute
omina cu privirea, ca şi noi, teatrul luptelor pe care

ngajează, poate că nu le-ar mai trebui atâta sânge
uceriri.
Victoria se ridică dilatându-se. Urletele hoardei î
elir îi mai urmăriră câteva clipe. Apoi, împins spre su
alonul se depărta de această scenă de măcel ş
anibalism.
Terenul era acum variat, cu numeroase cursuri de ap
are se îndreptau spre est. Ele se vărsau desigur
fluenţii lacului
Guillaume LejeanNudăduse
sau aiamănunte
fluviului Gazelles, despre ca
atât de interesante.
După un drum de o sută cincizeci de mile, odată c
enirea nopţii, Victoria aruncă ancora la 27° longitudine
a 4°20’ latitudine septentrională, după ce străbătuse o su
incizeci de mile.
Capitolul 21
Zgomote ciudate. Un atac nocturn. Kennedy

oe în pom.
Răspunsul Două
în limba împuşcături.
franceză. Ajutor!
Dimineaţa. Ajutor
Misionaru
Planul de salvare
Întunericul nopţii devenea de nepătruns. Doctorul n

utuse recunoaşte ţinutul: balonul fusese ancorat de
rbore foarte înalt, a cărui formă abia o distingea în umbr
otrivit obiceiului, îşi începuse paza de la orele nouă, i
Dick îl înlocui la miezul nopţii.

― Să veghezi bine, Dick, să veghezi cu mare grijă! ―
ceva nou?
― Nu! Totuşi mi s-a părut că am surprins zgomote
edesluşite sub noi. Nu prea ştiu unde ne-a dus vânt
eva mai multă prudenţă nu ne poate strica.
― Poate ai auzit strigătele unor animale sălbatice? ―
Nu! Mi s-a părut cu totul altceva. În sfârşit, la cel mai m
emn de primejdie, să ne trezeşti fără şovăială...
― Fii liniştit!
Doctorul ascultă încă o dată, atent, în noapte
eauzind nimic, se înveli cu pătura şi adormi numaidecât
Cerul era acoperit cu nori groşi, dar nici o adiere d
ânt nu străbătea aerul. Victoria, prinsă cu o singu
ncoră, nu se mişca.
Kennedy, rezemat cu coatele în bordul nacelei, în aş
el ca să poată supraveghea arzătorul, contempla linişte
ntunecată. Dar cum se întâmplă adesea când eşti neliniş
i aştepţi să se întâmple ceva, cercetând orizontul, i s
ăru deodată că vede nişte luminiţe nedesluşite. La
moment dat, i se păru că zăreşte una la o distanţă de dou
ute de paşi, dar nu fu decât un fulger, după care nu m
ăzu nimic. Era, fără îndoială, una din acele false senza
uminoase pe care le percepe ochiul într-un întuner
dânc.
Kennedy se linişti şi căzu din nou în contemplare
ând deodată un şuierat ascuţit străbătu aerul. Er
trigătul unui animal, al unei păsări de noapte, sau ieşis
in gura unui om?
Dându-şi seama de gravitatea situaţiei, Kennedy s

ândi să-şi trezească tovarăşii de drum; apoi îşi spuse c
n orice caz, fie că era vorba de oameni, fie de animal
rimejdia se găsea încă la mare depărtare, aşa că m
ntâi îşi revizui armele, iar după aceea, cu ajutorul lunete
şi aţinti din nou privirea în noapte. Curând văzu cum s
trecoară sub pom forme neclare. Într-o rază de lună, ca
trăbătu ca un fulger norii, văzu nedesluşit un grup d
ameni mişcându-se în umbră. Îşi aminti de aventura c
inocefalii şi puse mâna pe umărul doctorului. Acesta s
ezi imediat.
― Linişte! spuse Kennedy. Să vorbim încet.
― E ceva?
― Da, să-l trezim pe Joe.
Îndată ce Joe se trezi, vânătorul povesti ce văzuse. ―
ar blestematele acelea de maimuţe? întrebă Joe. ―
osibil, dar trebuie să ne luăm măsuri de apărare.
― Joe şi cu mine, spuse Kennedy, vom coborî î
opac cu ajutorul scării.
― Iar în vremea aceasta, continuă doctorul, eu voi lu
măsurile necesare ca să ne putem ridica repede.
― Ne-am înţeles.
― Să coborâm, spuse Joe.
― Să nu vă folosiţi de arme decât în caz de absolu
evoie, glăsui doctorul. N-are rost să ne arătăm prezen
rin aceste locuri.
Dick şi Joe răspunseră printr-un semn, apoi coborâ
ără zgomot în arbore şi se aşezară pe crengile groase d
are se prinsese ancora.
Ascultau de vreo zece minute, muţi şi nemişcaţi î

unziş, când, deodată, scoarţa copacului trosni uşor. Joe
pucă de mână pe scoţian.
― Auziţi?
― Da, se apropie.
― Dacă-i un şarpe? Şuieratul acela pe care l-a
uzit...
― Nu! Pare să fi fost un zgomot făcut de un om
Prefer o întâlnire cu băştinaşii, se gândi Joe. Mi-e scârb
e reptile”.
― Zgomotul se apropie, spuse Kennedy după câtev
lipe.
― Da! Cineva urcă, se caţără.
― Veghează în partea asta, eu voi veghea în cealalt
― Bine.
Se aflau izolaţi în vârful unei ramuri orizontale, î
mijlocul pădurii de crengi a uriaşului boabab de care s
rinsese ancora. Desimea frunzişului făcea întunericul
mai adânc. Joe se plecă la urechea lui Kennedy ş
rătându-i partea de jos a copacului, spuse:
― Negrii!
Cei doi călători prinseră chiar câteva şoapte, Jo
use puşca la umăr.
― Aşteaptă! şopti Kennedy.
Într-adevăr, câţiva negri se căţăraseră în boabab
Apăreau din toate părţile, strecurându-se printre ramuri c
eptilele, căţărându-se încet, dar sigur. Se trădau pr
mirosul pe care-l avea corpul lor, frecat cu o grăsim
uturoasă. Curând, chiar în dreptul ramurii pe care stătea
Kennedy şi Joe, se iviră două capete.

― Atenţie! spuse Kennedy. Trage!
Două detunături răsunară în aer şi se amestecară c
pete de durere. Hoarda dispăru înspăimântată. D
tunci se auzi un strigăt ciudat, neaşteptat, imposibil!
oce omenească rosti clar în limba franceză:
― Ajutor! Ajutor!
Kennedy şi Joc, înmărmuriţi, se întoarseră în nace
ât putură de repede.
― Aţi auzit? îi întrebă doctorul.
― Fără îndoială!
― Un francez e în mâinile lor! ― Un călător!
― Un misionar poate.
― Nenorocitul, îl omoară, îl martirizează! strig
ânătorul. Doctorul încerca zadarnic să-şi ascundă emoţia
― Nu e nici o îndoială, spuse el. Un nefericit francez
ăzut în mâinile lor. Dar nu vom pleca, înainte de a face t
e se poate pentru a-l salva. Auzind împuşcăturile noastr
fi nădăjduit într-un ajutor neaşteptat. Nu-i vom dezamă
ceastă speranţă. Nu gândiţi şi voi la fel?
― Ba da, Samuel, şi suntem gata să te ascultăm.
― Să întocmim un plan şi chiar în dimineaţa asta s
ncercăm să-l răpim.
― Dar cum vom scăpa de negri? întrebă Kennedy.
― Pentru mine este limpede, spuse doctorul, că
upă felul în care au şters-o, nu cunosc armele de foc, aş
ă va trebui să profităm de spaima lor. Dar trebuie s
şteptăm zorii zilei înainte de a ne pune pe treabă.
― Nenorocitul ăsta... Nu trebuie să fie departe, căci
― Ajutor! Ajutor! repetă vocea, de data aceasta ma

lab.
― Sălbaticii! strigă Joe furios. Dacă-l ucid în noapte
sta?
― Auzi, Samuel? exclamă Kennedy apucându-l d
mână pe doctor. Dacă-l omoară în noaptea asta?
― Nu cred! Popoarele primitive îşi omoară prizonie
n plină zi; au nevoie de soare!
― Dac-aş profita de noapte, spuse scoţianul, ca s
mă strecor până aproape de acest nenorocit?
― Vă însoţesc, domnule Dick!
― Staţi, prieteni! Intenţia vă face cinste şi s
otriveşte cu inima şi cu curajul vostru, dar ne vom pune
rimejdie toţi, şi, mai mult, îi vom strica celui pe care voi
ă-l salvăm.
― De Nu
nspăimântaţi. ce?se întrebă Kennedy. Băştinaşii sun
vor mai întoarce.
― Dick, te implor, ascultă-mă! Dacă din întâmplare
urprind, totul e pierdut!
― Dar nenorocitul acela care aşteaptă, car
ădăjduieşte? Nimeni nu-i răspunde? Nimeni nu-i vine
jutor? O să creadă că l-au înşelat simţurile, că n-a au
imic...
― Putem să-l liniştim, spuse doctorul Fergsson.
Şi stând în picioare în mijlocul întunericului, făcându-
mâinile pâlnie, strigă din răsputeri, în limba străbunului:
― dumitale!
supra Oricine ai fi, ai încredere! Trei prieteni vegheaz
Un urlet grozav îi răspunse, înăbuşind răspuns
rizonierului.
― Îl sugrumă! îl vor sugruma! strigă Kennedy
ntervenţia noastră nu a făcut altceva decât să-i grăbeasc
fârşitul. Trebuie să acţionăm!
― Dar cum, Dick? Ce vrei să faci pe întunecime
sta?
― O, dac-ar fi ziuă! strigă Joe.
― Ei bine, dac-ar fi ziuă? întrebă doctorul cu un to
iudat.
― Nimic mai simplu, Samuel, răspunse vânătorul. A
oborî pe pământ şi aş împrăştia ceata asta mizerabilă.
― Şi tu, Joe? întrebă Fergsson.
― Eu, domnule, aş fi mai prudent. I-aş spun
rizonierului să fugă într-o anumită direcţie.
― Şi cum ai face să ia cunoştinţă de acest sfat?
are ―aşCu ajutorul

lega săgeţii
un bilet; sau, pe
purcare am prins-o
şi simplu, în zbor
vorbindu-i cuşivocd
are, deoarece negrii nu ne înţeleg limba.
― Planurile voastre, prieteni, nu pot fi puse î
ractică. Admiţând că izbuteşte să înşele vigilenţa călăil
ăi, cea mai mare greutate pentru nenorocit va fi să fug
Cât despre tine, dragul meu Dick, cu multă îndrăzneală
rofitând de spaima produsă de armele noastre de fo
lanul tău poate ar izbuti. Dar dacă nu izbuteşte, ai
ierdut. Astfel că ar trebui să salvăm două persoane în lo
e una. Nu, trebuie să procedăm altfel!
―
― Dar să procedăm
Poate imediat,
că vom reuşi, răspunse
glăsui vânătorul.
doctorul, apăsân
supra cuvântului din urmă.
― Domnule, nu cumva veţi izbuti să risipiţi bezn

sta?
― Cine ştie, Joe?
― Ah! Dacă reuşiţi, vă proclam primul savant al lumi
Câteva clipe doctorul nu răspunse: se gândea. Ce
oi tovarăşi îl priveau emoţionaţi. Erau foarte mişcaţi d
ceastă situaţie extraordinară. Apoi Fergsson reluă:
― Iată planul meu, spuse el. Ne-au rămas două su
e livre de lest, deoarece sacii pe care i-am luat cu n
unt încă neatinşi. Admit că prizonierul, un om vădit epuiz
e suferinţă, cântăreşte tot atât cât oricare dintre no
Dacă am renunţa la o parte din lest egală cu greutatea lu
e-ar mai rămâne încă vreo şaizeci de livre de arunca
tunci când am avea nevoie să urcăm mai repede.
― Prin urmare, cum gândeşti să acţionezi? întreb
Kennedy.
― Uite, Dick, tu admiţi că dacă izbutesc să ajun
ână la prizonier, şi luându-l în nacelă, arunc o cantita
e lest egală cu greutatea lui, nu am schimbat nimic d
chilibrul balonului? Bine! Dar dacă vreau să obţin
rcare mai rapidă pentru a scăpa de trib, trebuie s
ntrebuinţez un mijloc mai puternic decât arzătorul; o
runcând şi restul de lest la momentul oportun, sunt sig
ă mă voi înălţa cu o mare repeziciune.
― Evident!
― Da, dar se iveşte şi un neajuns, şi anume, că
entru
az a coborî maicutârziu,
proporţională lestulvaaruncat.
trebui să
Iarpierd o acesta
gazul cantitate
e du
ucru preţios. Totuşi, nu-i putem regreta pierderea, când
orba de salvarea unui om.

― Ai dreptate, Samuel, trebuie să sacrificăm totu
entru a-l salva!
― Să ne punem atunci pe lucru. Aranjaţi sacii p
marginea nacelei, în aşa fel încât să-i putem arunca dintr
ată.
― Dar ce facem cu întunericul?
― El ne ajută, pentru că ne ascunde pregătirile şi s
a risipi abia după ce vom fi gata. Îngrijiţi să aveţi toa
rmele la îndemână. Poate că va trebui să tragem.
arabină avem un glonţ, în cele două puşti, patru, în ce
ouă revolvere, douăsprezece, în total şaptesprezec
are se pot trage într-un sfert de minut. Dar poate că nu v
necesar să facem atâta zgomot. Sunteţi gata?
― Suntem gata, răspunse Joe.
Sacii erauspuse
― Bine, pregătiţi şi armele
doctorul, deochii
fiţi cu asemenea.
în patru. Joe v
ebui să arunce balastul şi Dick să ridice prizonierul; d
ă nu faceţi nimic înainte de a da eu ordin. Joe. du-te m
ntâi şi desprinde ancora, apoi urcă îndată înapoi, în nacel
Joe coborî pe funie şi se întoarse după câteva clipe
Victoria stătea în aer, aproape nemişcată. În acest tim
octorul se asigură că în rezervorul de amestec era
antitate suficientă de gaz, care la nevoie ar fi putut s
limenteze arzătorul, fără să recurgă un timp la acţiune
ilei Bunsen. Scoase cele două fire conducătoare, izola
ână atunci care serveau la descompunerea apei. Apo
cotocind în sacul lui de călătorie, găsi două bucăţi d
ărbune cu vârful ascuţit, pe care le fixă la capătul fiecăr
r.
Prietenii îl priveau în tăcere, fără să înţeleagă. Dup
e-şi termină lucrul, doctorul, în picioare, în mijlocul nacele
uă în fiecare mână câte un cărbune şi le aprop
ârfurile...
Deodată, între cele două vârfuri se produse o lumin
uternică orbitoare, însoţită de un bubuit înspăimântător.
âşie enormă de lumină electrică sfâşie întunericul nopţii.
― Oh, domnule! exclamă Joe.
― Tăcere! spuse doctorul.
Capitolul 22
Mănunchiul de lumină. Misionarul. Răpirea l

umină artificială. Puţină speranţă. Îngrijiril
octorului. Traversarea unui vulcan
Fergsson proiectă spre diferite puncte din spaţ

uternica sa fâşie de lumină şi o opri pe un loc de unde s
uzeau strigăte
runcară într-acolode groază.
o privire Cei doi tovarăşi ai s
iscoditoare.
Boababul, deasupra căruia Victoria se menţine
proape nemişcată, se înălţa în mijlocul unui luminiş; înt
âmpurile de susan şi de trestie de zahăr erau vre
incizeci de colibe joase şi conice, în jurul cărora furnic
n trib numeros.
La o sută de picioare dedesubtul balonului se ridic
n stâlp la piciorul căruia zăcea o făptură omenească, u

ărbat tânăr, de cel mult treizeci de ani, cu părul lung, p
umătate gol, slab, însângerat, cu capul căzut în piept ca
Crist pe cruce.
― Un misionar! Un preot! strigă Joe.
― Biet nenorocit! spuse Dick.
― Îl vom salva, prietene, îl vom salva.
Mulţimea negrilor fu cuprinsă de o spaimă uşor d
nţeles, zărind balonul asemănător unei comete enorme, c
coadă orbitor de luminoasă. La strigătele lor, prizonier
şi înălţă privirea. Ochii îi străluciră însufleţiţi de nădejde ş
ără să înţeleagă prea bine ce se petrece cu el, îşi întins
mâinile către salvatorii neaşteptaţi.
― Trăieşte! Trăieşte! strigă Fergsson. Îl vom salva
unteţi gata, prieteni?
― Suntem
Ordinul gata, Samuel!
doctorului ― Joe,
fu îndeplinit. stinge arzătorul!
O adiere abia simţi
mpingea încet aerostatul spre locul unde se af
rizonierul. În acelaşi timp, prin contractarea gazul
alonul cobora uşor.
Vreo zece minute continuă să plutească în mijlocu
azelor luminoase. Fergsson proiectă asupra mulţim
mănunchiul lor strălucitor, care alergă pe sol aruncând ic
olo pete vii de lumină. Tribul, stăpânit de o frică d
edescris, dispăru treptat în colibe, astfel că în jur
tâlpului nu mai rămase nimeni. Doctorul avea de
reptate să se bazeze pe apariţia fantastică a Victorie
are proiecta raze de soare în întunericul de nepătruns.
Nacela se apropia de pământ. În timpul acesta, câţiv
egri mai îndrăzneţi reveniră totuşi, strigând sălbati

Kennedy îşi şi pregătise puşca, dar doctorul îi interzise s
agă. Nemaiavând puterea să se ţină în picioare, preo
ămase în genunchi. Nu era nici măcar legat de stâl
eoarece, dată fiind slăbiciunea sa, legăturile ar fi fost d
risos. Când nacela se apropie de pământ, vânătorul
pucă de mijloc şi-l trase înăuntru, chiar în clipa în care Jo
runca, brusc, două sute de livre de balast. Doctorul s
ştepta ca balonul să urce cu o mare repeziciune, da
mpotriva aşteptărilor sale, după ce se înălţă trei, pat
icioare, rămase nemişcat.
― Ce ne ţine? strigă el îngrozit.
Câţiva sălbatici se apropiau scoţând strigăt
nfricoşătoare.
― Oh! făcu Joe, aplecându-se în afară. Un negru s
găţat de fundul nacelei!
― Dick! Dick! strigă doctorul, bidonul cu apă! Dic
nţelese intenţia prietenului şi, ridicând unul dint
idoanele cu apă care cântărea mai mult de o sută d
vre, îl aruncă peste bord. Victoria, uşurată deodată, făcu
ăritură de trei sute de picioare în aer în mijlocul urletel
ibului, care văzu cum era răpit prizonierul.
― Ura! strigară cei doi tovarăşi ai doctorulu
Deodată balonul făcu un nou salt şi urcă cu mai bine de
mie de picioare.
― Ce-i asta? întrebă Dick, care fu cât pe ce să-ş
iardă echilibrul.
― Nimic, u lamaua
i-a dat drumul, s us 166/332
ergsson, şi Joe, aplecându-se, putu să-l zărească p
ălbatic, cu mâinile întinse, răsucindu-se în aer ş

drobindu-se de pământ.
Doctorul îndepărtă atunci capetele firelor electrice
ntunericul se lăsă din nou. Era ora unu după miezul nopţ
rancezul, leşinat, deschise în sfârşit ochii.
― Sunteţi salvat! îi spuse doctorul.
― Salvat! răspunse el în englezeşte, cu un surâs tris
alvat de la o moarte crudă! Fraţilor, vă mulţumesc, d
lele mele sunt numărate, chiar orele, căci nu mai am m
e trăit.
Şi misionarul, sfârşit, căzu din nou în somnolenţă. ―
e moarte! strigă Dick.
― Nu! Nu! răspunse Fergsson, aplecându-s
easupra lui. Dar este foarte slăbit. Să-l culcăm sub cort!
Îl întinseră încetişor pe pătură şi se uitară cu milă
cest biet trup istovit, acoperit de cicatrice şi de răni înc
ângerânde, în care fierul şi focul lăsaseră urm
ureroase. Doctorul rupse o batistă şi făcu o compresă p
are o întinse peste răni, după ce le spălă mai întâi. Îi dăd
ceste îngrijiri foarte atent şi cu îndemânare, ca u
devărat medic.
Apoi, luând din farmacia sa un întăritor, turnă câtev
icături pe buzele preotului. Acesta îşi mişcă slab buze
emurânde şi abia avu puterea să murmure:
― Mulţumesc, mulţumesc!
Doctorul înţelese că pacientul lui avea nevoie d
dihnă totală.
Lăsă erdelele cortului i se întoarse la conducere
alonului. Ţinând seama de greutatea noului său oaspet
runcase din nacelă o sută optzeci de livre de balast, aş

ă balonul se menţinea fără ajutorul arzătorului. La prime
aze ale soarelui, un curent de aer îl împinse încetişor sp
est-nord-vest.
Fergsson îl privi câteva clipe pe preotul care aţipise
― De-am putea să-l ţinem în viaţă pe acest tovarăş d
rum, trimis de întâmplare! spuse vânătorul. Ai vre
peranţă?
― Da, Dick, cu îngrijiri, în aerul curat...
las.― Cât îndrăzneţ

E mai a suferit omul
ca noiăsta!
dacăspuse
a venitJoe cu în
singur emoţie
mijlocî
cestor triburi.
― Fără îndoială, răspunse vânătorul.
Cât ţinu ziua, doctorul nu întrerupse somnul bolnavulu
n somn adânc, întrerupt de vaiete, care-l îngrijorau p
ergsson.
Spre seară, Victoria rămase nemişcată în beznă
Rămase tot astfel şi în cursul nopţii. În timp ce Kennedy
oe făceau pe rând de strajă la căpătâiul bolnavul
ergsson veghea pentru siguranţa tuturor.
uţin Aspre
douaapus.
zi de dimineaţă, se deplasase
Victorialimpede
Ziua se anunţa foart
şi frumoasă
olnavul putu să cheme pe noii săi prieteni cu o voce m
ntărită. Ridicară perdelele cortului şi el respiră
fericit aerul proaspăt al dimineţii. Cum vă simţiţi?
ntrebă Fergsson.
― Se pare că mai bine, răspunse el. Dar pe vo
rietenii mei, nu v-am văzut decât în vis. Abia de pot să-m
au seama ce s-a petrecut. Spuneţi-mi cine sunteţi, ca s

ă pot pomeni în rugăciunile mele.
― Suntem călători englezi, răspunse Samue
ncercăm să traversăm Africa în balon şi, în timp
ălătoriei, am avut fericirea să vă salvăm.
― Ştiinţa îşi are eroii ei! spuse misionarul.
― Sunteţi misionar? întrebă doctorul.
― Sunt un preot al misiunii Lazariste. Era cât peai
ă fiu sacrificat!... Dar dumneavoastră veniţi din Europ
Vorbiţi-mi de Europa, de Franţa. Nu am primit ştiri d
colo de cinci ani.
Samuel Fergsson, răspunzând dorinţei lui, îi vorbi m
espre Franţa. Apoi îi pregăti câteva ceşti de ceai, p
are bolnavul le bău cu plăcere, căpătând astfel putere s
e ridice puţin şi, văzându-se purtat prin seninul cerulu
ncepu― să surâdă.
Sunteţi nişte călători curajoşi, spuse el, de acee
eţi reuşi în încercarea voastră îndrăzneaţă. Voi vă ve
evedea părinţii, prietenii, patria...
Tânărul preot era atât de slăbit, încât trebuiră să
ulce din nou. Rămase câtva timp ca fără viaţă. Fergsso
u-şi putu stăpâni emoţia. Simţea cum se stinge viaţa un
m. Aveau să-l piardă oare atât de repede? Trebui s
acrifice cea mai mare parte din provizia de apă pentru a
ăcori tâmplele înfierbântate. Îl îngriji cu duioşie
ndemânare. Bolnavul renăştea puţin câte puţin în braţe
ale.― Vorbiţi limba dumneavoastră maternă, îi spuse e
înţeleg şi vă va obosi mai puţin.
Misionarul era un tânăr din satul Aradon, din Bretani

Din cea mai fragedă vârstă se simţise atras de carie
reoţească. Vru să adauge acestei vieţi şi primejdia
ntră în rândurile preoţilor din misiune, al cărei fondator
ost sfântul Vincent de Paul. La vârsta de douăzeci de an
şi părăsise ţara pentru a pleca pe pământul neospitalier
Africii. Şi de acolo, pas cu pas, trecând peste toa
bstacolele, înfruntând lipsurile, înaintase până în mijloc
iburilor care locuiau în regiunile afluenţilor Nilului superio
Apoi căzuse prizonier la unul din cele mai sălbatice tribu
in Nyambarra. După ce tribul, împrăştiat printr-una d
uptele atât de obişnuite în aceste locuri, îl lăsase
ărăsire, el, în loc să se întoarcă din drum, îşi continuas
elerinajul. Zilele cele mai liniştite, pe care le petrecus
tunci fuseseră acelea în care era considerat nebun. S
amiliarizase cu dialectele
trăbătuse regiunile regiunii.
sălbatice şi deÎn sfârşit,
aproapeîncă
un doi
an as
tabilise în mijlocul tribului Nyam-Nyam, cunoscut su
umele de Barafri. Înainte cu câteva zile, şeful tribu
murise, iar el fusese învinuit de sfârşitul lui neaşteptat
ăştinaşii hotărâseră să-l jertfească; chinul dura de 40 d
re; azi la amiază trebuia să moară, aşa cum bănuis
octorul. Când auzise focuri de armă, îşi ieşise din fire
ncepuse să strige: “Ajutor! Ajutor!”, iar când o voc
ecunoscută îi strigase cuvinte de îmbărbătare, crezuse c
isează.
―
― Nu-mi pare rău
Nu-ţi pierde că mor,
curajul, adăugă el.doctorul. Sunte
îi răspunse
ângă dumneata, te vom salva de la moarte aşa cum te-a
alvat de la supliciu.
― Nu cer atâta, spuse preotul resemnat. Binecuvânt
e Domnul care mi-a dat înainte de moarte bucuria de
trânge mâini prietene şi de a auzi limba ţării mele.
Puterile misionarului slăbiră din nou. Astfel, ziua s
curse între speranţă şi îngrijorare. Kennedy era foar
mişcat, iar Joe îşi şterge lacrimile pe ascuns.
Victoria înainta încet. Către seară, Joe semnală sp
est o lumină imensă. La latitudini mai ridicate, ar fi fo
uată drept aurora boreală; cerul părea în flăcări. Doctor
xamina fenomenul.
― Nu poate fi decât un vulcan în erupţie! spuse el. ―
Dar vântul ne duce într-acolo! răspunse Kennedy.
― Bine, vom trece deasupra lui, la o înălţime care n
a pune în afară de orice pericol.
După trei ore, Victoria se găsea în mijlocul munţilo
oziţia sa exactă era 24°15’ longitudine şi 4°4
atitudine.
În faţa aerostatului, un crater aprins revărsa torente d
avă topită şi zvârlea bucăţi de stâncă la o mare înălţim
uvii de foc lichid cădeau în cascade orbitoare.
Era un spectacol măreţ, dar primejdios, căci vântul, c
putere constantă, purta balonul spre atmosfer
ncendiată. Obstacolul care nu putea fi ocolit, trebui
nvins; flacăra arzătorului fu mărită la maximum şi Victor
junse la şase mii de picioare, lăsând între ea şi vulcan u
paţiu mai mare de trei sute de stânjeni.
Preotul utu să rivească de la înăl ime craterul d
are izbucneau cu vuiet mii de mănunchiuri luminoase.
― Ce frumuseţe! exclamă el.

Revărsarea de lavă arzătoare acoperea coast
muntelui cu un adevărat covor de flăcări. Jumătate
nferioară a balonului strălucea în noapte; o căldură
dogoritoare urca până la nacelă. Doctorul Fergsso
e grăbi să se îndepărteze de locul primejdios.
Pe la ora zece seara, muntele nu se mai vedea decâ
a un punct roşu la orizont. Victori a îşi urma linişti
ălătoria, la o înălţime mai mică.
Capitolul 23
Mânia lui Joe. Moartea preotului. Priveghiu

Ariditate. Înmormântarea. Blocurile de cuar
Halucinaţia lui Joe. Povara preţioasă. Trecerea pest
Munţii Auriferi. Începuturile disperării lui Joe
O noapte minunată se lăsase pe întinsul pământul

reotul adormise într-o completă stare de moleşeală.
― N-o
0 de ani! să-şi revină! vorbi Joe. Bietul tânăr! Dacă ar
― Îşi va da sfârşitul în mâinile noastre! spuse doctor
u disperare. Respiraţia îi slăbeşte întruna şi nu pot fac
imic pentru a-l salva!
-― Ticăloşii! exclamă Joe cu furie. Şi când t
ândeşti că acest preot cumsecade a găsit cuvinte să
lângă şi să-i scuze, să-i ierte!
― Cerul i-a dăruit o noapte frumoasă, dragă Joe

oate ultima. De-acum înainte nu va mai suferi şi moarte
a va fi de fapt un somn liniştit.
Muribundul rosti câteva cuvinte întretăiate. Doctorul s
propie; respiraţia bolnavului devenea greoaie, ave
evoie de aer. Perdelele cortului fură date în lături şi
espiră cu nesaţ adierea uşoară a nopţii liniştite. Stele
căreau în lumini tremurânde şi luna îl îmbrăca în linţol
lb al razelor sale.
― Prieteni, spuse el cu vocea slabă, mă sfârşesc
Dumnezeu să vă răsplătească şi să vă scoată la liman.
― Nu-ţi pierde speranţa! îi răspunse Kennedy. N
ste decât o slăbiciune trecătoare! Nu vei muri! Oar
oate muri cineva în această frumoasă noapte de vară?
― Moartea e aici! răspunse misionarul. Şti
ăsaţimă s-o privesc
Kennedy îl ridică.în faţă.
― Doamne, Dumnezeule, ai milă de mine! strig
muribundul.
Faţa preotului se lumină. Departe de pământul al
ărui bucurii nu le cunoscuse vreodată, în noaptea care
nvăluia cu lumina ei dulce, părea că trăieşte o viaţă nou
Ultimul lui gest fu o binecuvântare pe care o dăd
rietenilor săi de o zi şi căzu din nou în braţele
Kennedy, al cărui obraz era scăldat în lacrimi.
― Mort! spuse doctorul, aplecându-se deasupra lu
Mort!Şi, ca şi cum s-ar li înţeles, cei trei prieten
ngenuncheară şi se rugară în tăcere.
― Mâine dimineaţă, şopti Fergsson, îl vom îngropa

cest pământ al Africii pe care l-a udat cu sângele lui.
Restul nopţii, corpul fu vegheat, rând pe rând, d
octorul Fergsson şi de Joe, şi nici un cuvânt nu-i tulbu
niştea. Fiecare plângea.
A doua zi, vântul bătea dinspre sud şi Victoria înain
ncet pe deasupra unui platou nesfârşit, icicolo se vedea
ratere stinse, văgăuni sălbatice, stânci îngrămădite une
este altele, bolovani şi gropi, şi nici o picătură de apă p
restele uscate.
Spre amiază, doctorul se hotărî să coboare într-
ăgăună, în mijlocul stâncilor de formaţie vulcanică, pent
îngropa corpul misionarului. Deoarece nu exista nici u
om de care să ancoreze, trebuia să folosească mun
nconjurători drept adăpost, tot ei urmând să
nlesnească aducerea nacelei la pământ.
Dar, aşa cum fuseseră nevoiţi să arunce o parte di
est, ca să coboare, trebuiau să lase să se scurgă
antitate proporţională de gaz, aşa că Fergsson deschis
upapa balonului exterior. Hidrogenul se scurse şi Victor
oborî încet în văgăună.
Îndată ce nacela atinse pământul, doctorul închis
upapa. Joe, ţinându-se cu o mână de margine
xterioară a nacelei, adună cu cealaltă o grămadă d
ietre care trebuiau să înlocuiască propria sa greutate
poi sări pe pământ. Acum, putând să se folosească d
mbele mâini, adună mai mult de cinci sute de livre d
ietre, e care le în rămădi în nacelă. Astfel, doctorul
Kennedy putură să coboare şi ei. Victoria se afla î
chilibru, propria-i forţă de ascensiune neputând-o ridic

e la pământ.
Dealtfel, nu era nevoie de o mare cantitate de pietr
ăci blocurile adunate de Joe aveau o greutat
onsiderabilă, fapt care atrase atenţia lui Fergsson
ământul era presărat cu cuarţ şi roci de porfir.
“Ciudată descoperire!” îşi spuse doctorul. Kennedy
oe făcură câţiva paşi spre a alege un loc unde să sape
roapă. În văgăuna aceasta, cu malurile înalte, era
ăldură
rebuiră extraordinară,
să cureţe întâi care
terenuldădea impresia
de pietre unui cupto
şi să sape apoi
roapă destul de adâncă, pentru ca animalele sălbatice s
u poată dezgropa cadavrul. Aşezară după aceea înăuntr
u pietate, corpul preotului; pământul căzu peste el, ia
easupra îngrămădiră bucăţi de stâncă în loc de lesped
unerară.
În acest timp, doctorul stătea nemişcat, cufundat î
ânduri. Nu auzea chemările tovarăşilor săi şi nici nu cău
ă se adăpostească, împreună cu ei, de arşiţă.
― La ce te gândeşti, Samuel? îl întrebă Kennedy.
― LaŞtiţi
atalităţii. un contrast
voi în ceciudat al naturii.
pământ a fost La un curios
îngropat efect
acest om
cest sărman suflet care şi-a dat viaţa pentru bine
amenilor?
― Ce vrei să spui? întrebă scoţianul.
― Preotul se odihneşte într-un zăcământ de aur.
― Un zăcământ de aur?! exclamară Kennedy şi Joe
― Da de aur! răs unse doctorul lini tit. Bolovanii e car
călcaţi în picioare, ca şi cum ar fi pietre fără nici o valoar
unt cel mai curat minereu aurifer!

― Imposibil! Imposibil! făcu Joe.
― Nu veţi fi nevoiţi să căutaţi prea mult în crăpături
e ardezie, ca să găsiţi bulgări mari de aur.
Joe se aplecă asupra bucăţilor de piatră, împrăştia
este tot. Kennedy era gata să-l imite.
― Linişteşte-te, bunul meu Joe, îi spuse doctoru
Haide, gândeşte-te puţin. La ce ne serveşte toată aceas
ogăţie? Nu putem s-o luăm cu noi.
― Nu putem
E cam s-opentru
grea luăm?nacela
Asta-i bună!
noastră. La început ni
-am vrut să-ţi dezvălui descoperirea asta, de teamă să n
egreţi prea mult.
― Cum, strigă Joe, să părăsim asemene
omoară?! Să lăsăm baltă o asemenea avere care n
parţine numai nouă?
― Ia seama, prietene! Te-a cuprins lăcomia! Mortu
cesta pe care l-ai îngropat nu te-a învăţat adevărat
aloare a aurului?
― Tot ce spuneţi e adevărat, răspunse Joe, dar, î
fârşit,
ă aduneste vorba
câteva de aur! Domnule Kennedy, nu mă ajuta
milioane?
― Ce să facem cu ele, sărmanul meu Joe? răspuns
ânătorul, abia stăpânindu-se să nu zâmbească. Noi n
m venit aici să ne îmbogăţim şi nu ne vom îmbogăţi.
― Sunt cam grele milioanele şi nu se pot pune uşor
uzunar, spuse doctorul.
Până la urmă Joe ăsi o solu ie:
― N-am putea înlocui lestul de nisip cu aces
minereu?
― Bine! Sunt de acord, spuse Fergsson, dar să num
aci mutre când vom zvârli câteva mii de lire peste bord.
― Mii de lire? răspunse Joe. Este cu putinţă ca toa
cestea să fie aur?
― Da, prietene, aici este un rezervor, în care natura
ngrămădit de secole bogăţiile sale; cu asta s-ar pute
mbogăţi ţări întregi. O Australie şi o Californie unite
undul unui deşert.
― Şi acesteîncomori
Poate! vor rămâne
orice caz, iată ceneîntrebuinţate?
vom face, ca să t
onsolez...
― Vă va fi greu, răspunse mâhnit Joe.
― Ascultă, vom întocmi o schiţă exactă a acestui lo
-o voi da, iar la întoarcerea în Anglia o vei arăt
oncetăţenilor tăi, dacă ţi se pare că aurul ar putea săi fac
ericiţi.
― Domnule, văd bine că aveţi dreptate; mă vo
esemna, deoarece nu se poate altfel. Să ne umplem
acela cu acest preţios minereu. Ceea ce va rămâne l
fârşitul călătoriei va fi totuşi un câştig.
Şi Joe se puse pe lucru, muncind din răsputeri. Astf
ngrămădi în nacelă peste o mie de livre de minere
ucăţi de cuarţ în care era închis aurul, ca într-o scoar
are.
Doctorul îl privea zâmbind. Îşi făcu calculele şi stab
ă mormântul se afla la 22°23’ longitudine şi la 4°5
atitudine se tentrională. A oi se întoarse s re nacel
upă ce aruncă o ultimă privire asupra ridicăturii d
ământ sub care odihnea corpul sărmanului francez. Ar

rut să ridice o cruce modestă şi necioplită la mormân
cesta părăsit în mijlocul pustiului Africii, dar în vecinăta
u se afla nici un copac.
― Dumnezeu îl va recunoaşte, zise el.
În mintea lui Fergsson se strecurase o preocupar
estul de serioasă: ar fi dat mult din aurul de aici pentru
ăsi puţină apă; ar fi dorit să o înlocuiască pe aceea d
ezervorul aruncat, dar nu era cu putinţă în ţinutur
cestea
rzătorul, sterpe.
începuseTrebuind să alimenteze
să lipsească apa de băut.fără înceta
Îşi propus
eci, să nu neglijeze nici o ocazie pentru a spori rezerva.
Întorcându-se la nacelă o găsi încărcată cu pietrele
oe; se urcă în ea fără să scoată o vorbă. Kennedy îşi lu
ocul obişnuit. Joe îl urmă, aruncând o privire lacom
supra bogăţiilor văgăunii.
Doctorul aprinse arzătorul, serpentina se încălz
urentul de hidrogen se stabili în câteva minute, gazul s
ilată, dar balonul nu se urni din loc.
Joe îl privea îngrijorat pe stăpânul său, fără să scoa
n cuvânt...
― Joe! spuse doctorul. Joe nu răspunse.
― Joe, mă auzi?
Joe făcu semn că aude, dar că nu vrea să înţeleagă
― Vrei să-mi faci plăcerea şi să arunci o parte di
minereu? reluă Fergsson.
― Domnule, dar mi-aţi promis...
― i-am romis să înlocuiesc lestul, atâta tot.
― Totuşi...
― Vrei să rămânem pentru totdeauna în pustiul ăsta

Joe aruncă o privire disperată spre Kennedy, da
ânătorul dădu din cap, neputincios.
― Ei, Joe?
― Arzătorul nu mai funcţionează? se încăpăţâna Joe
― Arzătorul e aprins, doar vezi bine, balonul însă nu s
a ridica decât dacă ai să-l uşurezi puţin.
Joe se scărpină după ureche, luă o bucată de cua
ea mai mică din toate, o cântări, o recântări, o jucă
mâini (avea o greutate de 3-4 livre) şi o aruncă. Victoria n

e ridică.
― Ei, spuse el, nu ne ridicăm încă?
― Nu încă! răspunse doctorul. Continuă.
Kennedy râdea. Joe aruncă încă vreo zece livre
alonul rămase nemişcat. Joe păli.
― Sărmanul meu băiat! spuse doctorul. Dick, tu şi c
mine cântărim, dacă nu mă înşel, aproape patru sute d
vre. Aşadar, Joe, trebuie să te scapi de o greutate c
uţin egală cu a noastră, ca să putem rămâne noi.
― Să aruncăm patru sute de livre? strigă jalnic Joe
― ŞiOftând
chiar ceva mai mult,plămânilor,
din adâncul pentru a nevrednicul
ridica! Haide! Cura
Joe încep
ă uşureze balonul. Din când în când se oprea.
― Urcăm? întreba el neliniştit.
― Încă nu! i se răspundea.
― Se mişcă! primi în sfârşit răspunsul aşteptat.
― Continuă! repetă Fergsson.
― Urcă! Sunt si ur!
― Continuă! răspunse Kennedy.
Atunci Joe, luând cu disperare încă un bloc, îl zvârli d

acelă. Victoria se ridică la o sută de picioare şi, c
jutorul arzătorului, depăşi curând culmile dimprejur.
― Acum, Joe, spuse doctorul, dacă reuşim s
ăstrăm această încărcătură până la sfârşitul călătoriei,
ămâne încă o frumoasă avere şi vei fi bogat până
fârşitul zilelor tale.
Joe nu răspunse nimic şi se întinse cu plăcere p
atul său de minereu.
ace,―dinVezi,
cel dragul
mai bunmeubăiat
Dick,dinreluă doctorul,
lume, putereaceacestu
poat
metal? La câte patimi, lăcomii şi crime ar da naşter
unoaşterea unei asemenea mine! E jalnic!
Spre seară, Victoria înaintase cu nouăzeci de mil
pre vest. Se găsea astfel, în linie dreaptă, la paisprezec
mii de mile de Zanzibar.
Capitolul 24
Vântul proviziei
Scăderea încetează.de Apropierea
apă. Nopţile de deşer
la ecuato
ngrijorarea lui Samuel Fergsson. Situaţia aşa cu
ste. Energicele răspunsuri ale lui Kennedy şi ale l
oe. Încă o noapte
Victoria îşi petrecu noaptea într-o linişte desăvârşit

găţată de un arbore singuratic, aproape uscat. Călăto
utură să se bucure astfel de somnul de care aveau atâ

evoie. Din încercările zilelor precedente rămăseseră c
mintiri triste.
Spre dimineaţă, cerul începu să se încălzească
eluându-şi strălucirea limpede. După câteva încercă
ereuşite balonul se ridică şi întâlni un curent de aer n
rea puternic, care-l împinse către nord-vest.
― Nu mai înaintăm, spuse doctorul. Dacă nu mă înşe
m făcut jumătate din călătoria noastră aproape în zec
le, dar, în felul în care mergem acum, ne vor trebui luni d
le pentru a o termina. Şi asta e cu atât mai supărător, c
ât suntem ameninţaţi să rămânem fără apă.
― Dar vom găsi, răspunse Dick. Este cu neputinţă s
u întâlnim în acest ţinut întins vreun râu sau măcar o balt
― Bine ar fi.
― Poate că încărcătura lui Joe nu ne lasă s
naintăm?
Kennedy vorbea aşa ca să-l tachineze pe vrednic
ăiat; o făcea dealtfel cu uşurinţă, deoarece trecuse şi
rin halucinaţiile lui Joe. Acum, fiindcă nu lăsase să s
adă nimic, putea să se arate mai tare; dealtfel, vorbea p
n ton glumeţ. Joe îi aruncă stăpânului o privire jalnică, d
octorul nu răspunse nimic. El se gândea, ascunzându-
roaza, la întinsele deşerturi ale Saharei. Acolo tre
ăptămâni în care caravanele nu găsesc un puţ ca să-
otolească setea. Astfel că urmărea cu mare atenţie ce
mai Aceste
mici depresiuni
griji, ale solului.
precum
şi ultimele incident
181/332
chimbaseră simţitor starea sufletească a celor tre
ălători; vorbeau mai puţin şi rămâneau mai mult cufunda

n gânduri.
Vrednicul Joe se schimbase de când îşi cufundas
rivirile în oceanul de aur; tăcea şi privea cu lăcomi
ietrele îngrămădite în nacelă, fără valoare astăzi, da
mâine de nepreţuit.
Aspectul acestei părţi a Africii era îngrijorăto
Deşertul apărea încetul cu încetul. Nici un sat, nici măc
n grup de colibe! Vegetaţia se rărea; abia mai apărea
âteva plante pipernicite ca pe terenurile năpădite d
erburi uscate din Scoţia; încolo, numai grămezi de nis
lburiu, de pietre închise şi de mărăcini. În mijlocul acest
scăciuni, faţa pustie a pământului avea înfăţişarea un
muchii stâncoase, ascuţite şi tăioase. Aceste semne ca
rătau apropierea unui pământ sterp îi dădeau de gând
octorului vreodată
nfruntase Fergsson. Părea
ţinutul că uscat;
acesta nici oaltfel
caravană
ar fi lăsn
rme vizibile de tabere, oseminte înălbite, de oameni
e animale. Dar nu se vedea nimic. Şi simţeai că
urând regiunea pustie va continua cu o imensitate d
isip.
Nu se mai putea da însă înapoi; trebuiau să mearg
nainte. Doctorul nu cerea prea mult; ar fi dorit doar
urtună care să-l târască dincolo de ţinutul acesta. Şi p
er, nici un nor! La sfârşitul zilei, Victoria nu parcurses
ici treizeci de mile.
Cel puţin
{57} dacă n-ar fi lipsit apa! Abia de mai avea
ei galoane . Fergsson puse deoparte un galon pentru
otoli setea arzătoare pe care o căldură de 90
ahrenheit{58} o făcea insuportabilă; mai rămâneau dou

aloane pentru alimentarea arzătorului. Dar cantitatea as
u putea produce decât patru sute optzeci de picioa
ubice de gaz, iar arzătorul consuma aproape nou
icioare cubice pe oră, astfel că nu mai puteau zbu
ecât cincizeci şi patru de ore. Toate acestea era
ocotite riguros matematic.
― Cincizeci şi patru de ore! spuse doctor
ovarăşilor săi. Oricum, sunt hotărât să nu călătores
oaptea, ca să nu pierdem vreun pârâu, izvor sau vre
altă. Ne rămân trei zile şi jumătate de călătorie, în ca
ebuie să găsim apă cu orice preţ. Am crezut de cuviinţ
rieteni, să vă previn asupra acestei situaţii serioase, c
ă ştiţi că nu rezerv decât un singur galon de apă pent
etea noastră, şi va trebui să ne impunem o raţie redusă
― Să bem cu porţia! spuse vânătorul. Dar nu trebu
ă disperăm încă; spui că mai avem trei zile înainte
oastră?
― Da, dragul meu Dick.
― Ei bine, cum regretele noastre nu vor îmbunătăţi c
imic situaţia, în trei zile vom avea destul timp să vedem c
ste de făcut; până atunci să fim cu multă băgare d
eamă.
La masa de seară, porţiile de apă fură măsurate c
ocoteală, iar cantitatea de rachiu din groguri mărită. D
ebuia să te fereşti de băutura asta, care, în loc să
ăcorească, te încălzea şi-ţi provoca sete.
Nacela rămase în timpul nopţii într-o vale adâncă ş
argă, al cărei fund semăna cu un platou. Ea se găsea
bia opt sute de picioare deasupra nivelului măr

Această împrejurare îi dădu puţină nădejde doctorului.
mintea de presupunerile geografilor asupra existenţ
nei mari întinderi de apă în mijlocul Africii. Dacă acest la
xista, trebuia să ajungă la el. Dar nici o schimbare nu s
roducea pe cerul senin.
După noaptea liniştită, cu cerul minunat, plin de stel
rmă o zi ca şi cea dinainte, cu raze arzătoare de soar
are încingeau văzduhul.
La ora cinci dimineaţa, doctorul dădu semnalul d
lecare, dar Victoria rămase nemişcată un timp destul d
ndelungat, într-o atmosferă de plumb. Doctorul ar fi put
ă scape de această căldură intensă ridicânduse în zone
uperioare, însă ar fi trebuit să consume o cantitate m
mare de apă, ceea ce nu era îngăduit. Aşa că se mulţum
ă-şi menţină aerostatul la o mie de picioare deasup
olului. Un curent slab îl împingea spre vest.
Dejunul se alcătui din puţină carne uscată. La amiaz
Victoria făcuse abia câteva mile.
― Nu putem înainta mai repede, spuse doctorul. N
oruncim,
― Ah,ci dragul
ne supunem!
meu Samuel, spuse vânătorul iată
cazie în care un propulsor n-ar fi de dispreţuit.
― Fără îndoială, Dick, admiţând însă că n-a
onsuma apă pentru a se pune în mişcare, căci altfel am
n aceeaşi situaţie. Până astăzi, dealtfel, nu s-a invent
imic folositor în direcţia asta. Baloanele sunt încă
tadiul în care se aflau corăbiile înainte de desco erire
ndepărtate, fărâmate în cădere, se împrăştiau în bucă
scuţite, care se prefăceau într-un nisip zgrunţuros şi ap

ntro pulbere fină.
― Iată Africa, aşa cum ţi-o închipuiai, Joe; am avu
reptate să-ţi spun: ai răbdare!
― Ei bine, domnule, răspunse Joe, iată ceva, ce
uţin firesc: căldura şi nisipul. Ar fi absurd să cauţi altcev
ntr-un asemenea ţinut. Vedeţi, adăugă el râzând, eu n-a
vut încredere în pădurile şi câmpiile voastre; era u
onsens nu merita să vii de aşa de departe, ca s
negăseşti
Africa şicâmpia
nu sunt Angliei.
supărat Iată,
să o pentru prima oară mă cre
gust puţin.
Spre seară, doctorul constată că aerostatul n
naintase în tot timpul zilei acesteia arzătoare decâ
ouăzeci de mile. Un întuneric cald învălui Victoria, d
ndată ce soarele dispăru îndărătul orizontului, asemănăt
nei linii drepte.
A doua zi era joi, 1 mai. Zilele se succedau cu
monotonie exasperantă, fiecare dimineaţă era la fel c
imineaţa precedentă; în miezul zilei, razele soarelu
rdeau cu aceeaşi intensitate, şi noaptea acumula î
ntunericul ei o căldură
opţii următoare. Vântul, pe
abiacare ziuasece
simţit, venea omai
asemăna trece
m
u răsuflarea unui muribund decât cu o adiere şi pute
resimţi clipa în care avea. să se stingă de tot.
Cu toată situaţia tristă în care se găseau, doctorul î
ăstra calmul şi sângele rece, demne de un caracter tar
Cu luneta la ochi, cerceta toate punctele orizontului. Vede
ărindu-se mereu ultimele coline i dis ărând orice urm
e vegetaţie; înaintea sa se întindea toată imensitate
eşertului.
Cu toate că nu lăsa să se vadă nimic
esponsabilitatea care apăsa asupra lui îl preocupa mu
e aceşti doi oameni, Dick şi Joe, amândoi prietenii lui
ntrenase aşa de departe, numai prin puterea prieteniei
datoriei. Făcuse oare bine? Nu însemna că încerci s
trăbaţi drumuri pe care nu ţiera îngăduit să mergi? N
ncerca el oare să depăşească limitele posibilului
ceastă călătorie? Oare cunoaşterea acestui contine
ngratŞinudupă
era rezervată secolelor în
cum se întâmplă viitoare?
orele de descurajare
oate aceste gânduri se înmulţiră în mintea sa printr-
ezistibilă asociaţie de idei; logica şi raţionamentul îş
ierdură întâietatea. După ce-şi dădu seama de ceea c
-ar fi trebuit să facă, acum se întreba ce-i rămânea d
ntreprins. Oare ar fi fost cu neputinţă să se întoarcă? N
xistau oare curenţi de aer superiori care să-i poată duc
ătre ţinuturi mai puţin sterpe? De regiunile străbătute e
igur; nu cunoştea însă ţinutul pe care trebuia să
averseze de acum înainte. Conştiinţa îl îndemnă să s
xplicecare
xact sincer
eracu situaţia,
cei doi tovarăşi
le arătăaicesăi.
seDe aceea le şi
îndeplinise arăc
ămăsese de făcut; la nevoie se puteau întoarce, sau c
uţin puteau încerca să se întoarcă. Acum, care e
ărerea lor?
― Eu nu am altă părere decât aceea a stăpânulu
meu, răspunse Joe. Ce va suporta el, voi suporta şi eu.
oi urma oriunde se va duce!
― Şi tu, Kennedy?
― Eu, dragul meu Samuel, nu sunt omul care să s

ase cuprins de deznădejde. Nimeni nu cunoaşte mai bin
ecât mine primejdiile acestei întreprinderi, dar nu am vo
ă le văd din moment ce tu le înfruntai. Sunt astfel al tă
up şi suflet. Părerea mea este că, în situaţia actual
ebuie să perseverăm, să mergem până la capă
ericolele, dealtfel, mi se par tot atât de mari şi pe drum
e întoarcere. Aşadar, înainte! Poţi să te bizui pe noi.
― Vă mulţumesc, prieteni vrednici! răspunse doctor
moţionat.
veam nevoie Mă aşteptam la întregul
şi de aceste cuvintevostru devotament,
de încurajare. Încăd
ată, vă mulţumesc!
Şi toţi trei îşi strânseră mâinile, călduros.
― Ascultaţi-mă, reluă Fergsson. După însemnăril
mele, suntem la aproape trei sute de mile de Golfu
Guineii, aşadar deşertul nu se poate întinde la nesfârş
entru că această coastă este locuită şi regiunea a fo
ercetată până la o anumită distanţă, în interior. Dacă v
ebui, ne vom îndrepta spre coastă şi este imposibil să n
ntâlnim o oază sau un puţ, de unde să ne pute
mprospăta provizia aproape

i fără el rămânem noastră de apă. Dar
nemişcaţi în ne
aer.lipseşte vânt
― Să aşteptăm cu resemnare, spuse vânătorul.
Pe rând, fiecare cercetă zarea, dar în zadar; în to
mpul acestei zile, care nu se mai isprăvea, nu apăr
imic care să le dea vreo speranţă.
La apusul soarelui, ale cărui raze orizontale s
relun eau în linii de foc este esul imens dis ărură
ltimele ondulaţii ale terenului. Era deşertul. Ca şi în ziu
recedentă, călătorii, fără să depăşească o distanţă m

mare de cincisprezece mile, consumaseră treizeci şi cin
e picioare cubice de gaz pentru alimentarea arzătorulu
i din cei opt litri de apă sacrificaseră doi, ca să-
otolească setea chinuitoare.
Noaptea trecu în linişte, în prea mare linişte. Doctor
u dormi deloc.
Capitolul 25
Puţină filozofie. Un. nor la orizont. În mijlocu
eţii. Balonul neaşteptat. Semnalele. O privire exac
supra Victoriei . Palmieri. Urmele unei caravane. U
uţ în mijlocul deşertului
A doua zi, aceeaşi seninătate a cerului, aceeaş

mobilitate a aerului. Victoria se ridică până la o înălţim
e cinci sute de picioare, dar foarte puţin se mişcă sp
est.
― Suntem
mensitate în plinCe
de nisip. deşert! spuse ciudat!
spectacol doctorul.CePriviţi
ciudac
reaţie a naturii! De ce colo o vegetaţie abundentă, iar ai
ceastă uscăciune, la aceeaşi latitudine, sub acelea
aze ale soarelui?
― Întrebarea, dragul meu Samuel, mă îngrijoreaz
uţin, răspunse Kennedy; cauza mă preocupă în mai mic
măsură decât faptul. Situaţia, aşa cum se prezintă, iată c
re însemnătate acum.
― Trebuie să filozofăm puţin, dragul meu Dick. Ce n
oate strica?
― Să filozofăm, aş vrea şi eu; avem timp, fiindcă ab
e mişcăm. Vântului îi este teamă să sufle: doarme.
― Asta nu va dura mult, spuse Joe. Mi se pare c
ăresc câţiva nori spre vest.
― Joe are dreptate, răspunse doctorul.
― Bine! făcu Kennedy. Deci credeţi că ne vom
ucura de norul ăsta, că ne va aduce o ploaie bună şi u
ânt bun, care să ne răcorească feţele?
― Vom vedea, Dick, vom vedea.
― Azi e vineri şi mie nu-mi plac vinerile.
― Ei bine, sper că presupunerile tale vor fi răsturna
hiar azi.
― O
ăldura doresc
este şi eu!
un lucru bun,Uf,mai
făcuales
el, iarna,
ştergându-şi
dar varafaţa
n
ebuie să abuzăm de ea! Crezi că arşiţa soarelui i-a
utea face vreun rău balonului nostru? îl întrebă Kennedy p
octor.
― Nu, căptuşeala de gutapercă a taftalei supor
emperaturi şi mai ridicate. Aceea la care am supus-o
nterior, cu ajutorul serpentinei, a fost câteodată d
58°{60}şi se pare că învelişul nu a suferit.
― Un nor! Un nor adevărat! strigă în acel momen
oe, a cărui vedere pătrunzătoare se lua la întrecere c
oate Într-adevăr,
lunetele. nori deşi, acum vizibili, se ridicau înce
easupra orizontului. Păreau adânci, alcătuiţi dintr-
ngrămădire de nori mici, care păstrau invariabil forma l

niţială, de unde doctorul trase concluzia că în masa lor
ufla nici un curent de aer.
Această masă compactă de nori apăruse către or
pt dimineaţa şi abia la unsprezece acoperi soarele
ăcându-l să dispară cu totul îndărătul perdelei lor groas
n aceeaşi clipă, partea lor inferioară se ridică deasup
rizontului, care străluci în plină lumină.
― Este un nor izolat, spuse doctorul. Nu trebuie să n
izuim prea mult pe el. Priveşte, Dick, are aceeaşi form
a azi-dimineaţă.
― Într-adevăr, Samuel, nu ne aduce nici ploaie, nic
ânt, cel puţin nouă.
― E de aşteptat, căci se menţine la o mare înălţime.
― Dar, Samuel, ce-ar fi dacă am căuta să ajungem
oi la acest nor, care nu vrea să se spargă deasupr
oastră?
― Îmi închipui că asta nu ne va folosi prea mult, spus
octorul. Va fi o risipă de gaz şi, în consecinţă, şi un
onsiderabilă de apă. Dar, în situaţia noastră, nu trebu
ă neglijăm nimic; vom urca.
Doctorul mări flacăra arzătorului; în spiralel
erpentinei se dezvoltă o căldură violentă şi curând, su
cţiunea hidrogenului dilatat, balonul se ridică. La aproap
mie cinci sute de picioare de pământ întâlniră mas
pacă a norului, şi, menţinându-se la această înălţim
alonul
mică intră de
adiere într-o ceaţă
vânt; deasă,
ceaţa păreafără să dea
lipsită peste ceaînc
de umiditate, m
biectele care intrau în contact cu ea rămâneau aproap
scate.
Norii izbutiră să dea aerostatului o mică mişcare d
naintare abia simţită, şi nimic mai mult. Doctor
onstatase cu tristeţe rezultatul mediocru obţinut pr
manevra sa, când, deodată, îl auzi pe Joe strigând cu o v
urpriză:
― Ei, asta-i acum! ― Ce este, Joe?
― Domnule doctor, domnule Kennedy, uitaţi-vă c
iudat!
― Ce este?
― Nu suntem singuri aici! Să ştiţi că ni s-a fura
nvenţia.
― A înnebunit? întrebă Kennedy. Joe înmărmurise d
imire.
“Oare soarele să fi zăpăcit capul acestui sărma
ăiat?”
― Aise putea
întrebasă-mi
doctorul.
spui... dădu să-l întrebe.
― Dar priviţi, domnule! spuse Joe, arătând un punct
paţiu.
― Da, da! strigă şi Kennedy la rândul său. E d
ecrezut! Samuel, Samuel, priveşte!
― Văd, răspunse liniştit doctorul.
― Un alt balon, alţi călători ca şi noi.
Într-adevăr, la vreo două sute de picioare, un aerost
u nacela şi călătorii săi plutea în aer, urmând exa
celaşi drum ca Victoria.
― Ei bine, spuse doctorul, nu ne rămâne decât să l
acem semn. Ridică pavilionul, Kennedy!
Se părea că pasagerii celuilalt aerostat avusese
celaşi gând, odată cu ei, căci acelaşi drapel repe

celaşi salut cu aceleaşi gesturi.
― Ce înseamnă asta? întrebă vânătorul.
― Parc-ar fi maimuţe, spuse Joe; îşi bat joc de noi. ―
Ceea ce înseamnă, răspunse Fergsson, râzând, că eşti
nsuţi, dragul meu Dick, acela care face semnalul; ceea c
nseamnă că suntem noi înşine, în cea de a doua nacel
alonul acela nu este altceva decât Victoria noastră.
― Cu tot respectul pe care vi-l port, spuse Joe, nu m
uteţi―face să cred
Urcă-te niciodată aşa
pe marginea ceva!Joe. Mişcă braţele ş
nacelei,
ei vedea.
Joe ascultă şi-şi văzu mişcările reproduse exact şi
ceeaşi clipă.
― Nu este decât efectul unui miraj, spuse doctoru
imic altceva; un simplu fenomen optic. El se datoreş
arefierii inegale a straturilor de aer; asta e totul.
― Este minunat! repetă Joe, căruia nu-l mai ajunge
mpul să înmulţească experienţa, prin mişcarea braţel
ale.
― Ce spectacol ciudat! reluă Kennedy. E o plăcere
vezi pe mândra noastră Victoria. Ştiţi că are un aspe
umos şi o ţinută maiestuoasă?
― Dumneavoastră aţi explicat bine chestiunea, în fe
umneavoastră, răspunse Joe, dar rămâne, totuşi, u
enomen ciudat.
Curând însă, imaginea se şterse cu încetul, norii s
dicară la o mai mare înălţime şi părăsiră Victoria care n
ncercă să-i mai urmeze. După o oră dispărură în înal

erului.
Vântul părea să slăbească şi mai mult. Doctoru
isperat, se apropie de pământ.
Pe la orele patru, Joc semnală un mic relief p
mensul platou de nisip şi putu curând să afirme că la
istanţă nu prea mare se înălţau doi palmieri.
― Palmieri! tăcu Fergsson. Atunci există precis aici
ântână, un puţ!
Şi luă o lunetă, pentru a se asigura că Joe nu s
nşelase.
― În sfârşit! Apă! Apă! exclamă el. Suntem salvaţ
ăci, oricât de puţin înaintăm, înaintăm totuşi, şi până
rmă vom ajunge.
― Ei bine, domnule, spuse Joe, dacă până atunci a
ea din apa pe care o avem? Aerul este intr-adevă
năbuşitor.
― Să bem, băiatule!
Nici unul dintre ei nu se lăsă rugat. Se consum
proape un litru de apă, ceea ce reduse provizia la num
ei litri şi jumătate.
― Ah, cum te întăreşte! spuse Joe. Cât e de bun
pa! Niciodată berea de Perkins nu mi-a făcut atât
lăcere.
― Astea sunt “avantajele” lipsurilor, răspuns
octorul.
― Oricum, slabe avantaje, observă vânătorul.
La ora ase, Victoria lana deasu ra almierilo
rau arbori subţiri, plăpânzi, secaţi de sevă, două spect
e arbori, fără frunze, mai mult uscaţi decât verz

ergsson îi privi înspăimântat.
La rădăcina lor se distingeau pietrele pe jumătat
oase ale unui puţ. Dar aceste pietre, sfărâmate pulbe
e fierbinţeala soarelui, păreau că nu formează altcev
ecât nişte grămezi de praf uniform. Nici urmă d
miditate. Lui Samuel i se strânse inima şi era gata să
mpărtăşească tovarăşilor săi teama care-l cuprinses
ând exclamaţiile acestora îi atraseră atenţia.
Cât vedeai
e oseminte cu ochii,
albite, spre vest,
iar fântâna se întindeadeun schele
era înconjurată lung ş
ărâmate. O caravană ajunsese până aici, marcându-
ecerea cu acest morman de oseminte. Cei mai sla
ăzuseră unul câte unul în nisip; cei mai tari, ajunşi până
cest izvor mult dorit, îşi găsiseră o moarte oribilă chiar
marginea lui.
Călătorii se priviră pălind.
― Să nu coborâm, spuse Kennedy, să fugim de ace
pectacol îngrozitor! Nu vom găsi acolo nici o picătură d
pă.
― Nu, Dick, trebuie să încercăm. Mai bine s
etrecem noaptea aici, decât altundeva. Vom cercet
uţul până la fund. Odată a fost aici un izvor, poate a m
ămas ceva din el.
Victoria ateriză. Joe şi Kennedy puseră în nacelă
reutate de nisip egală cu a lor şi coborâră. Alergară ap
pre puţ şi pătrunseră înăuntru pe o scară aproap
istrusă. Izvorul ărea să fi secat de mul i ani. Să ară în
n nisip sec şi fărâmicios, cel mai arid nisip. Nu era ni
rmă de umezeală.
Doctorul îi văzu venind la suprafaţă, transpiraţi, frân
coperiţi cu un praf fin, abătuţi, descurajaţi, dispera
nţelese zădărnicia cercetărilor lor, fapt la care dealtfel s
şteptase, şi nu spuse nimic. Îşi dădea seama că, din ac
moment, va trebui să aibă curaj şi energie pentru trei. Jo
ucea resturile unui burduf zbârcit, pe care îl arunc
mânios în mijlocul osemintelor împrăştiate pe pământ.
În timpul cinei, călătorii nu scoaseră nici un cuvân
mâncau
Şi în silă. nu suferiseră încă de chinurile sete
totuşi
Deznădejdea lor privea mai mult viitorul.
Capitolul 26
O sută treisprezece grade. Părerile doctorulu

Cercetări disperate. Arzătorul se stinge. O sut
ouăzeci şi două de grade. Contemplarea deşertulu
O plimbare prin noapte. Singurătate. Nereuşit
Proiectele lui Joe. Răgaz de-o zi
Drumul parcurs de Victoria, în cursul zilei precedent
u depăşise zece mile şi pentru ca să se menţină în aer s
onsumase, şaizeci şi două de picioare cubice de gaz.
Sâmbătă dimineaţa, doctorul dădu semnalul d
lecare.
― Arzătorul nu mai poate funcţiona decât şase ore
puse el. Dacă în şase ore nu vom descoperi o sursă d

pă sau o fântână, nu ştiu ce se va întâmpla cu noi.
― Astăzi adie un vânt slab, spuse Joe, dar se poat
ntări, adăugă el, văzând tristeţea vădită a lui Fergsson.
Zadarnice speranţe! Era o atmosferă calmă, una d
cele atmosfere care în mările tropicale ţin corăbiile în lo
Căldura devenea insuportabilă şi termometrul arăta,
mbră, sub cort, 113°{61}.
Joe şi Kennedy, întinşi unul lângă altul, căutau să ui
ceastă situaţie, dacă nu în somn, cel puţin în toropeal
Omul care nu poate să se sustragă gândurilor printr
muncă sau o ocupaţie materială este de plâns. Aici însă n
ra nimic de încercat; trebuia să suporţi situaţia, fără s
oţi îmbunătăţi.
Chinurile setei începură să se facă simţite; rachiu
eparteode
ontra, a potoli
mărea şi-şi nevoia imperioasă
merita pe de anumele
drept cuvânt bea, di
d
aptele tigrilor”, nume dat de băştinaşii Africii. Ma
ămăseseră încă doi litri de apă, şi aceea caldă. Nici un
u-şi mai lua ochii de la picăturile acestea preţioase, d
imeni nu îndrăznea să-şi moaie buzele. Doi litri de apă
mijlocul unui deşert!
Doctorul Fergsson, cufundat în gândurile sale, s
ntreba dacă a procedat chibzuit. N-ar fi fost mai bine să-
păstrat apa pe care o consumaseră zadarnic pentru a s
menţine în atmosferă? Străbătuse o oarecare distanţ
ără îndoială,
avut dar
faptul că erafi oare
s-ar găsitmai avansat?
cu şaizeci de Ce
mileimportanţă
în urmă, d
moment ce se aflau la aceeaşi latitudine şi tot fără să
ăsit apă de băut?

Speranţa îl împinsese pe Samuel înainte şi, totuş
ceste două galoane de apă ar fi putut să ajungă pent
ouă zile de popas în deşert. Câte schimbări nu s-ar
utut produce în nouă zile! Poate, de asemenea, păstrân
pa, ar fi putut să se ridice aruncând din balast, chiar dac
r fi pierdut gaz la coborâre. Dar gazul balonului e
ângele său, viaţa sa.
Se lăsă astfel pradă miilor de gânduri, stând cu cap
n mâini, ore întregi. Trebuie să facem un ultim efort, î
puse, spre ora zece dimineaţa. Trebuie să încercă
entru ultima oară să descoperim un curent atmosfer
are să ne ducă înainte. Trebuie să riscăm ultime
oastre resurse.
Şi în timp ce tovarăşii săi dormitau, încălzi hidrogen
erostatului
auza până
dilataţiei la o temperatură
gazului, înaltă.drept
se umflă şi urcă Acesta, d
pe raze
erpendiculare ale soarelui. Doctorul căută un cure
avorabil de la cinci sute de picioare până la cinci mile, d
adarnic, fiindcă punctul de plecare rămânea c
ndărătnicie dedesubtul lui. O linişte absolută părea c
omneşte până la ultimele limite ale aerului respirabil.
fârşit, se termină şi apa de alimentaţie, arzătorul s
tinse din cauza lipsei gazului, pila Bunsen încetă să m
uncţioneze şi Victoria coborî încet pe nisip, chiar în loc
nde nacela îşi lăsase urmele mai înainte.
Era amiază. Doctorul îşi determină poziţia: se găsea
a 19°35’ longitudine şi la 6°51’ latitudine, la o distanţă d
proape cinci sute mile de Lacul Ciad, la mai bine d
atru sute mile de coasta occidentală a Africii.

La coborâre, Dick şi Joe se treziră din toropeala lo
păsătoare.
― Ne oprim? întrebă scoţianul.
― Trebuie, răspunse Samuel cu un ton grav
ovarăşii săi îl înţeleseră. Ca urmare a depresiunii sa
onstante, solul se găsea la nivelul mării; balonul s
menţinea într-un echilibru desăvârşit şi într-o nemişca
bsolută.
Greutatea călătorilor fu înlocuită cu o încărcătu
orespunzătoare de nisip şi ei coborâră. Fiecare er
reocupat de propriile-i gânduri, de aceea timp de câtev
re nu-şi vorbiră. Joe pregăti masa, compusă din biscu
i pemmican{62}, din care mâncară foarte puţin.
nghiţitură de apă fierbinte completă această masă tristă.
În timpul nopţii nu veghe nici unul, dar nici nu dormir
Căldura era înăbuşitoare. A doua zi nu mai rămăses
ecât o jumătate de litru de apă; doctorul o puse deopart
otărându-se să nu se atingă de ea decât la cea mai ma
evoie.
― Mă sufoc! strigă Joe. Nici nu mă miră, urmă e
upă ce consultase termometrul. Căldura creşte! Sun
40°{63}.
― Nisipul arde ca şi cum ar ieşi dintr-un cuptor, spus
ânătorul. Nici un nor pe cerul de foc! Să înnebuneşti!
― Să nu disperăm, spuse doctorul. La aceas
atitudine, după călduri mari, urmează inevitabil furtun
Deşi cerul este de o seninătate apăsătoare, sar pute
roduce schimbări în mai puţin de o oră.
― Dar, în sfârşit, e vreun indiciu? reluă Kennedy.

― Ei bine, mi se pare că barometrul are o uşoa
endinţă de coborâre, spuse doctorul.
― Cerul să te audă, Samuel, căci iată-ne pironiţi l
ământ ca nişte păsări cu aripile sfărâmate.
― Cu singura deosebire că aripile noastre sun
eatinse şi sper că ne vom putea servi încă de ele, drag
meu Dick.
― Ah, vântul, vântul! strigă Joe, de ne-ar duce până
apă sau până la un puţ! Nu ne-ar lipsi nimic: provizii
oastre sunt suficiente şi am putea aştepta o lună, fără s
uferim. Dar setea este lucrul cel mai crunt.
Setea, ca şi contemplarea continuă a deşertului
escurajase pe călătorii noştri. Nu se vedea nici
dicătură de pământ, nici o grămadă de nisip, nici
ietricică pentru a-ţi odihni ochiul. Această întinder
esfârşită producea o senzaţie de nelinişte, numită “ră
eşertului”. Nepăsarea cerului de un albastru şters
albenul nisipului nesfârşit te înspăimântau. În atmosfe
ncendiată, căldura părea vibrantă ca deasupra unei pli
ncandescente. Te cuprindea disperarea în faţa acest
alm neclintit şi nu se năştea în tine nici o nădejde care s
e facă să crezi că situaţia s-ar putea schimba, că
mensitatea era ca o eternitate. Astfel, nenorociţi, lipsiţi d
pă la această temperatură toridă, începură să manifes
imptome de halucinaţie; ochii li se măriră şi privirea li s
ulbură.
La căderea nopţii, doctorul se hotărî să comba
ceastă stare îngrijorătoare, printr-un mers rapid. Dore
ă meargă câteva ore, nu pentru a face cercetări, ci pent

se mişca.
― Haideţi, credeţi-mă pe mine, va fi mult mai bine,
puse tovarăşilor săi.
― Imposibil! N-aş putea face nici un pas, răspuns
Kennedy.
― Eu prefer să dorm, făcu Joe.
― Somnul şi odihna însă vă vor fi fatale, prieten
mpotriviţi-vă acestei toropeli; haide, veniţi!
Doctorul nu putu obţine nimic de la ei şi plecă sing
rin noaptea înstelată. Păşi întâi anevoie, ca un om slăb
i dezobişnuit de mers; dar îşi dădu curând seama c
cest exerciţiu îi va prinde bine. Înaintase câteva mile sp
est şi începuse să se învioreze, când, deodată, îl cuprins
meţeala; i se păru că se afla deasupra unei prăpăstii, î
imţi genunchii
nspăimânta; îndoindusepierdut
se simţea sub înel. mijlocul
Singurătatea
întinde
emărginite. Victoria dispăruse cu totul în întuner
Doctorul fu covârşit de spaimă... El, neînfricatul, îndrăzneţ
ălător! Voi să se întoarcă din drum, dar picioarele nu
scultau. Strigă, dar nici un ecou nu-i răspunse: vocea
ădea în spaţiu ca o piatră într-o prăpastie fără fun
lăbit, se culcă pe nisip, singur în mijlocul tăce
eşertului.
La miezul nopţii îşi reveni în simţiri, în braţel
redinciosului Joe Acesta, îngrijorat de lunga lui absenţ
uându-se după urmele lăsate limpede în nisip, îl găsis
eşinat.
― Ce s-a întâmplat? îl întrebă.
― Nimic, bunul meu Joe, un moment de slăbiciune

tâta tot!
― Nimic, într-adevăr, dar ridicaţi-vă, sprijiniţi-vă d
mine şi să ne întoarcem la Victoria.
Şi astfel, ajutat de Joe, doctorul străbătu drumu
napoi.
― A fost imprudent să vă aventuraţi astfel! Puteaţi s
ţi prădat, spuse Joe râzând. Dar acum să vorbim serios
― Vorbeşte, te ascult.
― nu
oastră Trebuie neapărat
mai poate să luăm
dura aşa decâtocelhotărâre. Situaţi
mult câteva zil
i dacă nu vom avea vânt suntem pierduţi.
Doctorul nu răspunse.
― Ei bine, trebuie ca unul dintre noi să se sacrific
entru ceilalţi şi acela voi fi eu, spuse Joe.
― Ce vrei să spui? Ce plan ai?
― Un plan foarte simplu: să-mi iau provizii şi să me
nainte, până când voi ajunge undeva. În timpul acest
acă veţi avea vânt prielnic, veţi pleca fără să mă aştepta
n ceea ce mă priveşte pe mine, dacă ajung la vreun sa
mă voi descurca prin câteva cuvinte arabe pe care mi
eţi nota şi, sau vă voi aduce ajutoare, sau îmi voi lăs
ielea acolo. Ce părere aveţi de propunerea mea?
― E un plan nesăbuit, dar demn de sufletul tău bu
oe. Din păcate e cu neputinţă de înfăptuit; nu ne v
ărăsi.
― În sfârşit, trebuie încercat ceva; asta nu vă poat
ncurca, entru că vă re et, nu mă ve i a te ta. i a ute
Joe, absorbit, tăcea, simţindu-se foarte rău, în prad
nei grozave agitaţii. Suferea groaznic de sete. Buzele

mba, umflate, abia puteau să articuleze un sunet. Se m
ăseau câteva picături de apă; fiecare ştia, fiecare s
ândea şi se simţea atras de ele, dar nici unul n
ndrăznea să facă un pas.
Aceşti trei tovarăşi, aceşti trei prieteni, se priveau c
chi rătăciţi, cu o lăcomie animalică, vădită mai ales
Kennedy. Puternica sa constituţie fizică fusese mai reped
oborâtă de aceste lipsuri grele. Tot timpul zilei fu stăpân
e delir, mergea înainte şi înapoi scoţând strigă
ălbatice, muşcându-şi pumnii, gata să-şi deschidă vinel
entru a-şi bea sângele.
― A! strigă el. Ţară a setei, mai bine te-ai numi “ţa
eznădejdii!”
Apoi căzu într-o stare de adâncă prostraţie; nu i s
mai auzea decât respiraţia şuierându-i printre buzel
nsetate.
Spre seară, Joe fu cuprins, la rândul său, de un fel d
ebunie. Acest întins deşert de nisip i se părea un la
mens cu apă clară şi limpede; se aruncă de nenumăra
ri pe pământul înfierbântat, cu intenţia să bea, şi se ridic
u gura plină de nisip.
― Blestem, apă sărată! urla cu mânie.
Atunci, în timp ce Kennedy şi Fergsson stătea
ntinşi, fu apucat de dorinţa de neînvins de a bea cel
âteva picături de apă, lăsate ca rezervă. Dorinţa era m
are ca din
orbea el. Înainta spreîn nacelă
ochi sticla târându-se
care lichidul păreaîncă genunchi
se mişcă.
rivi cu pupilele nespus de mari, o apucă şi o duse
uze. În clipa aceea auzi un glas cu un accent sfâşietor:

― Vreau să beau! Vreau să beau!
Era Kennedy, care se târâse până la el. Nenorocitul
ăcea milă; el cerea apă în genunchi, plângând.
Joe îi întinse sticla şi Kennedy sorbi toată apa, pân
a ultima picătură.
― Mulţumesc! spuse apoi.
Dar Joe nu-l mai auzi; căzuse şi el în nisip.
Nici unul nu ştia ce se mai întâmplase în noapte
ceea îngrozitoare. Marţi dimineaţa, nenorociţii îşi simţi
mâinile şi picioarele slăbind din ce în ce mai mult su
evărsările de foc ale soarelui.
Când Joe încercă să se ridice, îi fu peste putinţă
Aruncă o privire în jurul lui. În nacelă, doctorul, copleşit, c
raţele încrucişate pe piept, privea cu ochii ficşi un pun
maginar
ălăbăneaîncapul
spaţiu.
cândKennedy era când
spre dreapta, înspăimântător;
spre stânga, cî
n animal sălbatic în cuşcă. Deodată, privirile vânătoru
ăzură pe carabina sa, al cărei pat depăşea margini
acelei.
― Ah! strigă ridicându-se cu un efort supraomenes
runcându-se asupra armei şi îndreptându-şi înnebun
eava spre gură.
― Domnule, domnule! strigă Joe, repezindu-se să
prească.
― Lasă-mă, lasă-mă! Pleacă! se scutură scoţianu
orcăind.
Începură să se lupte cu înverşunare.
― Pleacă, sau te omor! strigă Kennedy.
Dar Joe se agăţase de el cu putere. Se zbătură aş

proape un minut, fără ca doctorul să-i ia în seamă
Deodată, în timpul încăierării, carabina se descărcă. L
gomotul detunăturii, doctorul se ridică, drept, ca u
pectru, şi privi în jurul lui...
Apoi, brusc, privirea lui se însufleţi, întinse mâna sp
rizont şi, cu o voce care nu mai avea nimic omenes
trigă:
― Acolo, acolo, jos!
Era atâta energie în gestul său, încât Joe şi Kenned
e despărţiră şi-şi îndreptară privirea spre locul arătat.
Câmpia se frământa ca o mare furioasă în timp d
urtună. Valuri de nisip se revărsau unele peste altele
mijlocul unui praf gros: o trâmbă{64} imensă venea dinsp
ud-est, învârtindu-se cu mare repeziciune; soare
ispăruse
mbră îndărătul unui
se prelungea până nor opac, a praful
la aerostat; cărui finnemăsura
se revărs
u uşurinţa unor molecule lichide. Şi acest flux, înaintân
âştiga mereu teren. Ochii doctorului Fergsson străluci
e energie şi nădejde.
― Simunul! strigă el.
― Simunul! repetă Joe, fără să înţeleagă prea mu
― Cu atât mai bine! strigă cu furie disperată Kennedy. C
tât mai bine, vom muri!
― Cu atât mai bine! răspunse doctorul. Da
impotrivă, vom trăi!
Şi începu
ngreuna nacela. să arunce cu repeziciune nisipul car
Tovarăşii săi înţeleseră în sfârşit şi i se alăturară.
― Şi acum, Joe, spuse doctorul, aruncă afa

incizeci de livre din minereul tău!
Joe nu ezită. Totuşi nu s-ar putea spune că nu
ncercă nici o părere de rău. Îndată, balonul se ridică.
― Era şi timpul! strigă doctorul.
Simunul venea într-adevăr cu repeziciunea fulgerulu
ncă puţin şi Victoria ar fi fost sfărâmată, făcută bucă
istrusă. Tromba imensă fu cât pe-aici să loveasc
alonul, care scăpă sub o ploaie de nisip.
― Mai aruncă lest! îi strigă doctorul lui Joe.
― Poftim! răspunse acesta, aruncând o buca
normă de cuarţ.
Aerostatul urcă repede deasupra trombei de nisip ş
rins de imensa deplasare a aerului, fu dus cu o vitez
ncalculabilă peste această mare în fierbere.
Samuel şi Joe nu vorbeau; priveau şi sperau, înviora
e vârtejul vântului.
La ora trei, vârtejul încetă. Jos, nisipul forma un ma
umăr de dune. Cerul îşi reluă seninătatea de la început.
Victoria rămase nemişcată, planând deasupra une
aze, o insulă de pomi verzi, ca o pată în mijlocul acest
cean de nisip.
― Apă! Este apă acolo! strigă doctorul.
Îndată, deschizând supapa superioară, dădu drum
idrogenului şi coborî pe sol, la două sute de paşi d
ază. În patru ore, călătorii depăşiseră o distanţă de dou
ute optzeci de mile.
Nacela fu imediat echilibrată i Kenned , urmat d
oe, coborî pe pământ.
― Luaţi-vă puştile! strigă doctorul. Luaţi-vă puştile

ţi prudenţi!
Dick îşi luă carabina sa, iar Joe o puşcă, înainta
epede spre copaci şi pătrunseră în această verdea
roaspătă, care le promitea izvoare bogate de apă. N
uau seama la urmele de animale, întipărite de curând ici
olo, pe pământul umed.
Deodată, la vreo douăzeci de paşi de ei, se auzi u
ăget.
― E răgetul unui leu! spuse Joe.
― Cu atât mai bine! răspunse enervat vânătorul. N
om lupta! Te simţi puternic atunci când trebuie să lupţi.
― Fiţi prevăzător, domnule Dick, viaţa tuturor depind
e viaţa unuia singur.
Dar Kennedy nu-l ascultă; înainta cu ochii aprinşi, c
rma pregătită, teribil în îndrăzneala lui.
Sub un palmier, un leu enorm, cu coama neagră
tătea în poziţie de atac. Abia îl zări pe vânător, că se
ăpusti în salturi asupra lui, dar nici nu-şi sfârşise prim
alt, când un glonţ îl ţinti drept în inimă, făcându-l să cad
mort.
― Ura! Ura! strigă Joe.
Kennedy se repezi spre puţ, alunecă pe scăril
mede şi se întinse în faţa unui izvor cu apă limpede,
are îşi muie cu lăcomie buzele; Joe făcu la fel, şi înda
u se mai auzi decât plescăitul lor.
― Ia seama, domnule Dick, spuse Joe, după un tim
bia respirând, să nu abuzăm.
Dar Dick, fără să răspundă, continua să bea
cufundându-şi capul şi braţele în această ap

inefăcătoare, îmbătându-se cu ea.
― Şi domnul Fergsson? întrebă Joe.
Acest singur cuvânt îl readuse la realitate pe Kenned
Umplu o sticlă pe care o luase cu el şi se îndreptă sp
cările puţului. Dar rămase înmărmurit.
Un enorm corp opac închidea deschiderea. Joe, ca
urma pe Dick, trebui să se dea şi el îndărăt.
― Suntem închişi!
― E imposibil! Ce înseamnă asta?
Dick nu apucase să termine vorba, când un răge
ngrozitor îl făcu să înţeleagă cu ce duşman avea de-
ace.
― Un alt leu! strigă Joe.
― Nu, o leoaică! Ah, animal blestemat! Aşteaptă
puse vânătorul, încărcându-şi repede carabina.
În clipa următoare trase, dar animalul dispăruse.
― Înainte! strigă el.
― Nu, domnule Dick, nu l-aţi omorât dintr-o singu
ovitură; se poate să fie prin apropiere; poate ne aşteapt
i primul dintre noi care va apărea va fi pierdut!
― Dar ce să facem? Trebuie să ieşim! Samuel n
şteaptă!
― Să atragem animalul în cursă. Luaţi puşca mea
aţi-mi carabina dumneavoastră.
― Care ţi-e planul?
― Veţi vedea.
Joe îşi scoase haina de pânză, o puse în vârful arme
i o arătă ca pe o momeală deasupra deschizătur
Animalul, furios, se aruncă asupră-i; Kennedy, ca

ştepta la ieşire, îi sfărâmă capul cu un glonţ.
Urlând, leoaica se rostogoli pe scări, peste Joe
Acesta credea că labele uriaşe ale animalului l-au ş
nhăţat, când răsună o a doua detunătură, şi Fergsso
păru la intrare, cu puşca fumegândă în mână.
Joe se ridică repede, trecu peste trupul animalului ş
ntinse doctorului sticla plină cu apă.
S-o ducă la buze şi s-o golească pe jumătate f
entru Fergsson treabă de-o clipită. Cei trei călăto
mulţumiră din suflet Providenţei care îi salvase ca pri
minune.
Capitolul 28
O seară minunată. Bucătăria lui Joe. Disertaţi

supra cărnii crude. Povestea lui James Bruce
Visurile lui Joe. Bivuac. Barometrul coboară
Barometrul urcă. Preparativele de plecare. Uraganul
Seara fu plăcută şi ei o petrecură după o mas

econfortantă, la umbra proaspătă a mimozelor. S
onsumă ceai şi grog din plin. Kennedy străbătuse mic
omeniu în toate direcţiile, scotocise toate tufişurile, fă
ă găsească însă vreo vietate. Ei erau singurele fiinţe a
cestui paradis terestru. Se întinseră sub pături şi noapte
ecu liniştită, făcândui să uite prin tot ce trecuseră.
A doua zi, 7 mai, soarele strălucea din plin, dar raze

ale nu puteau pătrunde prin perdeaua de verdeaţ
Doctorul hotărî să aştepte, în acest loc, un vânt prielni
eoarece avea provizii destule.
Joe transportase bucătăria lui portativă şi-ş
emonstra talentele culinare, consumând apă din plin, fă
ici o grijă.
― Ce curioasă succesiune de necazuri şi bucuri
xclamă Kennedy. Belşugul ăsta după lipsa de dinaint
Ah! Fusesem cât pe-aici să înnebunesc!
― Dragul meu Dick, vorbi doctorul, fără Joe n-ai m
acum aici, discutând despre toate acestea.
― Bun prieten! spuse Dick, întinzându-i mâna lui Joe
― Nu aveţi pentru ce să-mi mulţumiţi, răspuns
cesta; fiecare la rândul lui, domnule Dick. Nădăjduies
otuşi, că nu vom mai avea ocazia să-mi plătiţi cu aceea
monedă.
― Cât de slabă e constituţia omului! reluă Fergsso
ă ne lăsăm înfrânţi numai de atâta!
― Pentru puţină apă, aţi vrut să spuneţi? Se pare c
lementul ăsta e foarte necesar vieţii.
― Fără îndoială, Joe, oamenii rezistă mai mult tim
ără mâncare decât fără apă.
― Cred de altfel, la nevoie, mănânci ce se găseşte
hiar şi pe semenul tău, deşi asta e o mâncare care î
ămâne mult timp în gât!
―Kennedy.
puse Cu de-alde astea sălbaticii nu-şi fac probleme
― Da, dar sunt sălbatici şi-s obişnuiţi să mănânc
arne crudă; iată un obicei de care mi-e silă.

― E într-adevăr dezgustător, vorbi doctorul, şi nime
-a crezut povestirile primilor călători în Africa. Aceşt
puneau că numeroase triburi se hrăneau cu carne crud
ar nimeni nu credea. Referitor la asta, James Bruce
ecut printr-o întâmplare ciudată.
― Povestiţi-o, domnule, avem tot timpul să v
scultăm, spuse Joe întinzându-se alene pe iarb
roaspătă.
― Cu plăcere. James Bruce e un scoţian d
omitatul Stirling, care, între anii 1768-l772, a străbăt
oată Abisinia până la lacul Tyana căutând izvoare
Nilului. Apoi s-a întors în Anglia, unde a publicat o cart
espre călătoriile sale, dar abia în 1790. Volumul a fo
rimit cu multă neîncredere. Obiceiurile abisinienilor era
ăşa creadă.
de diferite Printre
de obiceiurile engleze,Bruce
altele, James că nimeni nu voc
spunea
opoarele Africii orientale mâncau carne crudă. Ace
mănunt a ridicat întreaga lume împotriva sa. Putea s
pună orice, nimeni nu s-a dus să-l controleze!
Dar Bruce era un om foarte curajos şi foarte irascib
Aceste îndoieli asupra celor povestite de el îl iritau
ulme. Într-o zi, într-un salon din Edinburgh, în prezenţa, s
n scoţian a făcut iar gluma pe socoteala cărnii crude şi
eclarat răspicat că aşa ceva nu e nici posibil şi ni
devărat. Bruce n-a spus nimic, a ieşit din salon şi s
ntors
iper, după
dupăcâteva
modaclipe africană.
cu un biftec crud, dat acu spus
“Domnule, sare, c
coţianului, îndoindu-vă de un fapt pe care l-am afirmat m
ţi adus o injurie gravă. Crezând că nu e posibil, v-a

nşelat. Pentru a o dovedi tuturor, veţi mânca imediat ace
iftec crud, sau îmi veţi da socoteală de cuvintele rostite
coţianului i-a fost frică şi s-a executat cu o strâmbătur
Atunci, cu cel mai desăvârşit sânge rece, James Bruce
dăugat: “Admiţând chiar că faptul nu e adevărat, cel puţ
u veţi mai susţine că nu e posibil!”
― Bună ripostă! exclamă Joe. Dacă scoţianul a făc
umva o indigestie, a meritat-o din plin! Şi dacă
ntoarcere se va îndoi cineva de călătoria noastră...
― Ce-ai să faci?
― Am să-i pun pe cei ce se îndoiesc să mănânc
ucăţi din Victoria, fără sare şi fără piper!
Petrecură astfel ziua în glume plăcute. Odată c
uterea, le revenea şi speranţa, odată cu speranţa, ş
ndrăzneala. Amintirea trecutului se ştergea c
epeziciune în faţa, viitorului.
Joe n-ar fi dorit să mai părăsească niciodată aces
dăpost încântător; era o împărăţie a visurilor, şi el s
imţea ca acasă. Doctorul trebui să calculeze poziţi
xactă a locului şi o trecu în carnetul lui de călătorie, c
mare scrupulozitate: 15°43’ longitudine şi 8°32’ latitudin
Kennedy nu regreta decât un singur lucru: faptul că
utea vâna în această pădure în miniatură. După părere
ui, situaţia era lipsită de ineditul pe care l-ar fi putut d
rezenţa animalelor sălbatice.
― Totuşi, dragul meu Dick, reluă doctorul, uiţi reped
Dar leul şi leoaica?
― Eh! făcu el, cu dispreţul pe care-l are adevăratu
ânător pentru animalul doborât. Dar, în definitiv, prezen

or în această oază ne face să presupunem că nu sunte
rea departe de regiuni mai fertile.
― Slabă dovadă, Dick! Aceste animale, împinse d
oame şi de sete, parcurg deseori distanţe considerabil
n cursul nopţii viitoare, am face bine să aprindem focuri
ă veghem cu multă atenţie.
― Foc la temperatura asta? Dar, în sfârşit, dac
ebuie, o voi face! Aş simţi însă o adevărată durere s
ăm foc la pădurea asta care ne-a folosit atât de mult.
― Vom fi foarte atenţi să nu o incendiem, pentru ca
lţii să poată găsi aici, la nevoie, un refugiu în mijloc
eşertului nisipos, răspunse doctorul.
― Vom vedea, domnule, dar credeţi că oaza ast
ste cunoscută?
― Desigur, Joe, este un loc de popas pentr
aravanele care trec prin centrul Africii şi viaţa lor s-a
utea să nu-ţi placă.
― Ce, sunt şi pe aici Nyam-Nyam-ii acei
ngrozitori?
― Bineînţeles; dealtfel, ăsta-i numele tuturor triburil
in aceste ţinuturi şi, în aceeaşi climă, aceleaşi ras
ebuie să aibă aceleaşi obiceiuri.
― Ce să-i faci! La urma urmei, e firesc. Dac
ălbaticii ar avea gusturile unor gentlemeni, care ar mai
iferenţa? Iată că există şi oameni care nu s-ar lăsa ruga
a să înfulece biftecul scoţianului, ba chiar cu scoţian c
ot!http://slidepdf.com/reader/full/cinci-saptamani-in-balon-jules-vernepdf 214/332
Joe se duse să pregătească focurile de noapte
ăcându-le cât mai mici. Din fericire, precauţiunile fu

nutile şi fiecare din ei, pe rând, se bucură de un som
niştit.
A doua zi, timpul nu se schimbase: se menţinea, c
ncăpăţânare, frumos. Balonul rămase nemişcat, fără c
reo oscilaţie, cât de mică, să trădeze prezenţa vântul
Doctorul începu să fie din nou îngrijorat. În cazul cân
ălătoria s-ar fi prelungit astfel, proviziile nar mai fi fo
uficiente. După ce erau aproape să moară din lipsă d
pă, vor muri oare de foame? Îşi recapătă însă încredere
ând văzu mercurul coborând simţitor în barometru: era
emnele vădite ale unei apropiate schimbări în atmosferă
Se hotărî să facă preparativele de plecare, pentru
olosi prima ocazie. Trebui apoi să restabilească echilibr
erostatului, şi Joe fu nevoit să sacrifice o considerabi
arte din preţiosul
ar când doctorulsău minereu. Lacăînceput
îi demonstră se cam
nu putea cod
ridica
reutate atât de mare şi îl puse să aleagă între aur şi ap
oe aruncă în nisip o mare cantitate din bolovanii preţioş
ără să mai stea pe gânduri.
― Cei ce vor veni după noi, spuse el, vor fi miraţi c
ăsesc o comoară într-un asemenea loc.
― Dar dacă le va găsi vreun savant?
― Nu te mai îndoi, dragul meu Dick. Va fi foart
urprins şi-şi va publica surpriza în nenumărate ziare. Într
ună zi, vom auzi vorbindu-se de un depozit de cua
urifer
―înŞimijlocul
asta dinnisipurilor
pricina luiAfricii.
Joe!
Tot restul zilei, doctorul aşteptă zadarnic să s
roducă o schimbare în atmosferă. Căldura fu atât d

mare, încât ar fi fost insuportabilă fără umbra oaze
ermometrul arăta, la soare, 149° {65}. O adevărată ploa
e foc străpungea aerul. Fu cea mai înaltă temperatu
bservată până atunci.
Joe pregăti, ca şi în ajun, bivuacul pentru noapte.
mpul veghei doctorului şi a lui Kennedy, nu se întâmp
imic nou. Dar spre ora trei dimineaţa, în timpul veghei
oe, temperatura scăzu brusc, cerul se acoperi cu nori
ntunericul deveni mai adânc.
― Repede, sculaţi-vă! strigă Joe, trezindu-şi cei do
ovarăşi. Repede! începe vântul!
― În sfârşit, spuse doctorul privind cerul, vine furtun
pre Victoria, spre Victoria!
Era şi timpul să ajungă la ea. Victoria, aplecândus
ub puterea uraganului, târa după sine nacela, care grăp
isipul în urma ei.
Dacă, din întâmplare, o parte din balast ar fi căzut
ământ, balonul ar fi plecat fără ca ei să mai aibă speran
e a-l regăsi vreodată.
Dar Joe cel iute de picior alergă din toate puterile ş
pri nacela, în timp ce aerostatul se întinse pe nisip
scând să se sfâşie. Doctorul îşi reluă locul, aprins
rzătorul şi aruncă surplusul de greutate.
Privind pentru ultima oară arborii oazei, care s
ndoiau sub furtună, călătorii, folosind vântul dinspre ves
ispărură în noapte, la o înălţime de două sute de picioa
easu ra ământului.
Din momentul plecării, călătorii înaintară cu mar
epeziciune. Se grăbeau să părăsească deşertul care l

rimejduise viaţa.
Capitolul 29
Semne de vegetaţie. Ideea fantezistă a unui auto
rancez. Ţara minunată. Ţinutul Adamova
Explorările lui Speke şi Burton şi legătura lor cu ce
le luiMasivul
Yola. Barth. Bagele.
Munţii Atlantica. Fluviul Benue. Oraş
Muntele Mendif
Spre ora nouă şi un sfert dimineaţa, se iviră câtev

emne de vegetaţie, ierburi care pluteau deasupra mă
e nisip, vestindu-le, ca şi lui Cristofor Columb, apropiere
ământului fertil; mlădiţe tinere scoteau din loc în loc cap
rintre pietricelele care, pe măsură ce aerostatul înainta, s
măreau devenind stâncile acestui ocean. Coline m
ronunţate începeau să se onduleze la orizont. Profilul lo
nvăluit în ceaţă, se contura vag şi monotonia dispăre
Doctorul
trige, casalută cu bucurie
un marinar care schimbările
e de veghe acestea.
pe catarg,Fu“pămân
gata s
ământ!”
O oră mai târziu, sub ochii lor se desfăşur
ontinentul, cu un aspect mai puţin sălbatic, mai puţin pla
mai puţin gol. Câţiva arbori se profilau pe cerul cenuşiu.
― Suntem într-un ţinut populat? întrebă vânătorul. ―
opulat este un fel de a spune, domnule Dick. Nu se vă
ncă locuitori.
― După felul în care înaintăm, nu vom mai aştept
mult, spuse Fergsson.
― Oare suntem tot în ţara negrilor, domnul
ergsson?
― Da, Joe, şi aşteptăm să ajungem în ţara arabilo
― Arabi, domnule, arabi adevăraţi, cu cămile?
― Nu, fără cămile. Asemenea animale sunt rare, c
ă nu spun necunoscute, în aceste ţinuturi. Ar trebui s
mergem câteva grade mai spre nord, pentru a le întâlni.
― Păcat!
― Şi pentru ce, Joe?
― Pentru că, dacă vântul ne-ar fi defavorabil, cămile
e-ar putea folosi.
― Cum?
― Mi-asă
ăsându-le venit
neo remorcheze
idee. Le-am putea înhăma
împotriva la nacelă
vântului. C
redeţi?
― Sărmanul meu Joe, ideea asta a avut-o altu
naintea ta. Ba a fost folosită de un autor francez, foar
piritual{66}, e drept, într-un roman. Călătorii sunt purtaţi în
n balon, tras de cămile; soseşte un leu care devoreaz
ămilele, înghite funia care le lega de nacelă, o trage
ocul lor şi aşa mai departe. Vezi că totul aparţin
anteziei şi n-are nimic comun cu felul nostru de locomoţi
Joe, puţin umilit la gândul că de ideea sa se folosis
ltcineva mai înainte,
putut devora leul. Nuse întreba
găsi ce începu
însă şi animal,săla cerceteze
rândul lui,d
ou ţinutul.
Sub privirile lor se întindea un lac de mărime mijloci

u un amfiteatru de coline, care nu puteau fi socotite mun
e vedeau văi şerpuitoare, numeroase şi fertile, şi pom
ei mai variaţi, ale căror ramuri se împleteau într
ncâlceală de nedescris. Elaiul6 7 predomina, purtându-
unzele lungi de cincisprezece picioare pe crengi
coperite de spini ascuţiţi; bombaxul{67} încărca vântul
ecere cu puful fin al seminţelor sale; parfumur
ătrunzătoare ale pendanusului {68}, acest “kenda”
rabilor, îmbălsămau aerul până la înălţimea la care zbur
Victoria; papayerul{69}, cu frunzele palmate, sterculierul{
are dă nuca de Sudan, baobabul şi bananul completa
ora bogată a acestor regiuni intertropicale.
― Ce ţinut minunat! spuse doctorul.
― Iată şi animale! Trebuie să fie pe aproape ş
ameni, spuse Joe.
― Ah, ce elefanţi minunaţi! exclamă Kennedy. Oare
r fi posibil să rămânem un pic să vânăm pe aici?
― Cum să ne oprim cu un curent aşa de violen
ragul meu Dick? Nu, gustă puţin din chinurile lui Tanta
e vei despăgubi mai târziu.
Cu ceea ce se vedea jos, puteai pe drept cuvânt s
ţâţi imaginaţia unui vânător. Lui Dick îi bătea inima să s
pargă şi degetele i se crispau pe patul armei.
Fauna acestei ţări echivala cu flora ei. Boul sălbat
e tăvălea în ierburile înalte, sub care dispărea cu tot
lefanţi cenuşii, negri sau galbeni, cu adevărat uriaş
eceau ca o trombă prin mijlocul pădurii, rupând, mistuin
ustiind, lăsând ca semn al trecerii lor pădurea devastat
e versantul împădurit al colinelor se prelungeau cascad

i cursuri de apă, îndreptate spre nord. Acolo, hipopotam
e scăldau cu zgomot; lamantinii{71}, lungi d
ouăsprezece picioare, cu corpul în formă de peşte, s
xpuneau la soare pe marginea apei, îndreptând spre c
mamelele lor rotunde, umflate cu lapte. Era o menajer
ară într-o seră minunată, unde mii de păsări sclipeau
mii de culori printre plante arborescente. După această
bogăţie a naturii, doctorul recunoscu minunatul ţinu
Adamova.
― Mergem pe urmele descoperirilor moderne; am
eluat calea întreruptă de călători, prieteni! Vom putea leg
ucrările căpitanilor Burton şi Speke cu explorăril
octorului Barth. I-am părăsit pe englezi pentru a regăsi u
amburghez, şi în curând vom ajunge la punctul cel m
ndepărtat, descoperit de acest îndrăzneţ savant.
― Mi se pare, spuse Kennedy, că, judecând dup
rumul pe care l-am parcurs, între regiunile explorate d
ei doi savanţi se găseşte un ţinut întins.
― Se poate calcula uşor; ia harta şi vezi care est
ongitudinea punctului meridional al lacului Ukereue, atin
e Speke.
― Se găseşte la aproape treizeci şi şapte de grade.
― Şi oraşul Yola, pe care-l vom depăşi astă-seară ş
a care a ajuns Barth, unde e situat?
― La aproape 12° longitudine.
― Deci o diferenţă de douăzeci şi cinci de grade
tiind că fiecare grad corespunde unei distanţe de şaize
e mile, ajungem la o socoteală totală de o mie cinci su
e mile.
― O plimbare frumoasă pentru oamenii care a
merge pe jos! spuse Joe.
― Ar fi totuşi cu putinţă. Livingstone şi Moffat pătrun
mereu în interior. Nyassa, pe care au descoperit-o, nu es
tât de departe de lacul Tanganyika, descoperit şi d
urton. Aceste ţinuturi imense vor fi desigur explora
nainte de sfârşitul secolului. Îmi pare rău, însă, adăug
octorul consultându-şi busola, că vântul ne poartă at
pre vest. Aş fi dorit să mergem spre nord.
După un parcurs de douăsprezece ore, Victoria s
ăsea la hotarele Nigritiei {72}. Primii locuitori ai acestu
ământ, arabii Chuas, îşi păşteau turmele nomade
Vârfurile semeţe ale munţilor Atlantica, pe care nu călcas
ncă picior de european şi a căror altitudine este aprecia
a o mie trei sute de stânjeni, se vedeau la orizon
ovârnişul lor occidental îndreaptă toate apele din aceas
arte a Africii spre ocean; sunt “Munţii Lunii” ai acest
egiuni.
În sfârşit, înaintea ochilor călătorilor apăru un fluv
devărat şi doctorul recunoscu, după imensele furnica
in vecinătate, că este Benue, unul din cei mai ma
fluenţi ai Nigerului, acela pe care indigenii lau supranum
zvorul apelor”.
― Fluviul acesta, le spuse doctorul însoţitorilor săi, v
junge într-o zi să fie calea naturală de comunicaţie c
nteriorul Nigritiei. Unul dintre curajoşii noştri căpitani
ătruns în susul a ei e va orul La Pleiade ână
ocalitatea Yola. Vedeţi dar că suntem într-o regiun
xplorată.
Numeroşi sclavi munceau câmpul cultivând sorgul, u
el de mei care formează baza lor alimentară. Indigen
riveau uimiţi zborul Victoriei , care trecea ca un meteor.
Seara, călătorii se opriră la patruzeci de mile de Yol
n faţa lor se profilau cele două piscuri ascuţite ale munte
Mendif.
Doctorul aruncă ancorele, care se agăţară de vârfu
nui copac mai înalt. Dar un vânt foarte puternic bălăbăne
tât de
eea ce violent
făcea caaerostatul, încât să
poziţia nacelei uneori îl culca
fie foarte orizonta
periculoasă
Fergsson nu închise ochii toată noaptea. De ma
multe ori se gândi să taie cablul de legătură şi să fugă d
aţa vijeliei. În sfârşit, furtuna se linişti şi oscilaţiil
erostatului încetară să mai fie îngrijorătoare.
A doua zi, vântul era mai domol, dar îi îndepărtă p
ălătorii noştri de oraşul Yola, care, reconstruit de fulan
ezise curiozitatea lui Fergsson. Totuşi trebui să s
esemneze, îndreptându-se spre nord şi chiar puţin sp
st.
Kennedy
egiune cu vânatpropuse să seJoe
îmbelşugat. facă un popas
pretindea în aceas
că era nevo
e carne proaspătă, însă obiceiurile sălbatice a
ocuitorilor, atitudinea lor duşmănoasă şi cele câteva focu
e armă trase asupra lor îl determinară pe doctor s
ontinue călătoria. Treceau pe deasupra unui ţinut und
e desfăşurau masacre şi incendii, unde luptele nu m
ncetau inut în care sultanii î i stă ânesc re atele r
ele mai groaznice măceluri. Sumedenie de sate c
opulaţie numeroasă şi colibe lungăreţe se întindeau înt

ocuri de păşune, cu iarbă înaltă, presărată cu florice
olete. Colibele, asemănătoare unor stupi uriaşi, era
părate de garduri înalte, cu creste ascuţite.
Cu toate eforturile doctorului, balonul înainta spr
ord-est, spre muntele Mendif, care dispăruse în mijloc
orilor. Piscurile înalte ale acestor munţi separă bazin
Nigerului de bazinul Lacului Ciad.
Curând apăru în zare muntele Bagele, cu cel
ouăzeci
uişorii în şi optcloştii.
jurul de sate de pe coastele
Un spectacol sale,
minunat adunate
pentru cei cac
veau putinţa să domine şi să cuprindă cu vederea toa
riveliştea. Prin văgăuni se întindeau câmpuri de orez
e alune de pământ.
La ora trei, Victoria se găsea în faţa muntelui Mend
Nu-l puteau ocoli, aşa că trebuiau să treacă pe deasup
ui. Doctorul dădu balonului o nouă forţă de ascensiune d
proape o mie şase sute de livre, cu ajutorul un
emperaturi mărite la 180°{73}. Balonul se ridică la pes
pt mii de picioare. Era cea mai mare înălţime atinsă
mpul
octorulacestei călătorii săi
şi tovarăşii şi temperatura
trebuiră să scăzu într-atât, încd
se folosească
ături.
Fergsson grăbi coborârea, deoarece anvelop
erostatului se umflase la maximum. Avu totuşi timp s
onstate originea vulcanică a muntelui, ale cărui crate
tinse nu mai erau decât nişte prăpăstii adânci. Grăme
mari de excremente de păsări dădeau coastelor munte
Mendif aparenţa unor stânci calcaroase. Era aco

ngrăşământ, care ar fi ajuns pentru tot pământul Statel
Unite.
La ora cinci Victoria, apărată de vânturile de sud
nainta încet de-a lungul coastelor muntelui şi se opri într
oiană mare, departe de orice aşezare omeneasc
ndată ce pământul fu atins, se luară toate măsurile c
alonul să fie bine fixat şi Kennedy, cu puşca în mână, s
ndreptă spre câmpia înclinată. Curând se întoarse cu
umătate de duzină de raţe sălbatice şi cu un soi de sita
e care Joc îi prepară cu cea mai mare pricepere.
Masa fu plăcută, iar noaptea o petrecură într-o odihn
esăvârşită.
Capitolul 30
Mosfeia. Şeicul. Denham, Clapperton, Udne
Vogel. Capitala ţinutului Loggum. Toole. Linişt
easupra regiunii Kernak. Guvernatorul şi curtea s
Atacul. Porumbeii incendiatori
A doua zi, la 11 mai, Victoria îşi reluă drum
venturos. Călătorii aveau încredere în balon, aşa cum a
marinarii în corabia lor.
Uragane cumplite, călduri tropicale, ascensiun
ericuloase, coborâri şi mai periculoase din toat
cestea ieşiseră cu bine. S-ar putea spune că Fergsso
onducea balonul cu o singură mişcare; aşa că, deşi n

unoştea punctul de sosire, nu se mai temea de rezulta
ălătoriei. În locurile acestea, însă, prudenţa îi obliga să
ele mai severe precauţiuni. Ceru, aşadar, prietenilor să
ă fie pregătiţi pentru orice întâmplare, în orice clip
Vântul îi purta acum spre nord şi pe la orele nouă zări
marele oraş Mosfeia, aşezat pe un deal, între doi mun
nalţi. Mosfeia avea o poziţie strategică greu de cucer
uteai ajunge la el pe o singură cale: un drum îngust între
ntindere mlăştinoasă şi o pădure.
În clipa apariţiei lor, un şeic, îmbrăcat în culori vi
nsoţit de o escortă călare, precedat de iscoade ş
âmbiţaţi, care-l croiau drum înlăturând crengile din cal
şi făcea intrarea în oraş.
Doctorul coborî, pentru a-i privi mai de aproape p
ndigeni, dar îngrozitor
nspăimântară când aceştia văzură
şi începură să fugăbalonul, s
cât îi ţinea
icioarele sau cât îi puteau duce caii.
Numai şeicul rămase nemişcat. Îşi luă arma, o încărc
i aşteptă mândru.
Doctorul se apropie la o înălţime de vreo cincizeci d
icioare şi-l salută în limba arabă, cu vocea sa plăcută.
La auzul acestor cuvinte venite din cer, şeicu
escălecă, se prosternă în praful drumului şi doctorul nu
mai putu scoate din adoraţia sa.
― Ar fi cu neputinţă ca aceşti oameni să nu ne i
rept printre
eniţi fiinţe supranaturale,
ei i-au socotit o deoarece pe primii europen
rasă supraomenească. Cân
eicul va povesti întâlnirea, desigur că va împodo
ntâmplarea cu toată puterea imaginaţiei. Gândiţi-vă ce v

ace din noi într-o zi legendele...
― Ar fi foarte supărător, răspunse vânătorul. Di
unct de vedere al civilizaţiei, ar fi mai bine să n
ocotească simpli oameni. Asta le-ar da negrilor o cu tot
ltă părere despre europeni.
― De acord, dragul meu Dick, dar ce putem face
Oricât ai explica savanţilor acestui ţinut mecanismul un
erostat, ei nu vor înţelege nimic şi vor admite întotdeaun
ntervenţia supranaturalului.
― Domnule, întrebă Joe, aţi vorbit despre prim
uropeni care au explorat ţinutul. Care sunt ei, vă rog?
― Dragul meu, ne aflăm pe drumul urmat de maior
Denham; el a fost primit de sultanul din Mandara, chiar
Mosfeia. Părăsise Bornu-ul şi-l întovărăşise pe şeic, într
xpediţie
are contra
rezista felatahilor;
curajos a asistat
gloanţelor arabe, la atacul
numai cu oraşulu
săgeţi
ale, reuşind să pună pe fugă trupele şeicului. Toate aste
nsă nu erau decât un pretext pentru omoruri, jafuri ş
rădăciuni. Maiorul a fost jefuit cu desăvârşire, dezbrăc
e haine, şi nu s-ar fi întors niciodată la Kuka, oraş
apitală al regiunii Bornu, dacă, pentru a scăpa din mân
nvingătorilor, nu s-ar fi ascuns sub burta unui cal ce fuge
n galop nebun.
― Dar cine era maiorul Denham?
― Un curajos englez care, din anul 1822 până î
824, a Clapperton
ăpitanul condus o expediţie în Bornu,
şi de doctorul Udney.întovărăşit
Ei au plecd
in Tripoli în luna martie, au ajuns la Murzuk, capita
ezzanului şi, mergând pe drumul pe care l-a urmat m

ârziu doctorul Barth pentru a se întoarce în Europa, a
juns, la 16 februarie 1823, la Kuka, în apropierea Lacu
Ciad. Denham a întreprins diferite explorări în Born
Mandara şi pe malurile orientale ale lacului. În acest tim
a 15 decembrie 1823, căpitanul Clapperton şi doctor
Udney intrară în Sudan şi ajunseră până la Sakaton, i
Udney muri de oboseală şi epuizare, în oraşul Murmur.
― Această parte a Africii, spuse Kennedy, a pricinu
şadar, pierderi printre oamenii de ştiinţă!
― Da, ţinutul este fatal. Mergem direct spre regiune
arghimi, pe care Vogel a străbătut-o în 1856, pentru
ătrunde până la Wadai, unde a dispărut. Tânărul acest
n vârstă de douăzeci şi trei de ani, a fost trimis pentru
onlucra cu doctorul Barth; ei se întâlniră la 1 decembr
854. Apoi
fârşitul anuluiVogel
1856, începu să cunoscută,
el îşi făcea exploreze înţinutul.
ultimeleCătr
sa
crisori, intenţia de a cerceta ţinutul Wadai, în care nici u
uropean nu ajunsese încă. Se pare că a pătruns până
Wara, capitala ţinutului unde, după unii, a fost făc
rizonier, iar după alţii a fost omorât, pentru că ar fi încerc
scensiunea unui munte sfânt din regiunea aceea. D
moartea exploratorilor nu trebuie acceptată aşa de uşo
eoarece aceasta presupune că nu mai e nevoie să f
ăutaţi. Astfel, de câte ori nu a fost anunţată ofici
moartea doctorului Barth, ceea ce, pe drept, l-a supăr
oarte mult.
rizonier Este deci
de sultanul din posibil
Wadai, ca
careVogel să fi fost
nădăjduise făc
să obţin
ani pentru răscumpărarea lui. Baronul de Neimans por
i el spre Wadai, dar muri în drum, la Cairo, în 1855. Şti

cum că domnul de Heuglin se găseşte pe urmele
Vogel cu o expediţie trimisă de la Leipzig. Aşa că vo
fla curând despre soarta acestui călător tânăr
ndrăzneţ {74}.
Mosfeia dispăruse de mult la orizont. Mandara îş
esfăşura în văzul călătorilor minunatele sale bogăţ
ădurile de salcâmi şi plante erbacee din câmpiile d
ndigo şi bumbac. Shari, care se vărsa la optzeci de m
mai departe în Lacul Ciad, curgea în rostogoliri aprige.
Doctorul arătă tovarăşilor săi, pe harta lui Barth, curs
pei:
― Vedeţi, spuse el, că lucrările acestui savant sun
oarte precise. Ne îndreptăm direct spre districtul Loggu
i poate chiar spre capitala Kernak. Acolo a murit,
ârstă
ra undetânăr
abia englez
douăzecidin şiregimentul
doi de ani, 80,
sărmanul
care-şiTool
gă
moartea după ce se întâlnise cu maiorul Denham. Ace
nut imens poate fi foarte bine numit “cimitirul europenilo
Câteva bărci lungi de cincizeci de picioare cobora
ursul fluviului Shari. Victoria, la o mie de picioare d
ământ, atrăgea foarte puţin atenţia indigenilor. Vântu
are suflase cu oarecare putere până atunci, avea tendin
ă scadă.
― Vom fi oare din nou prinşi într-o zonă calmă
ntrebă doctorul.
― Nu-i nimic! Acum nu ne mai temem nici de lipsa d
pă, nici de pustiu!
Afacerile fură părăsite, lucrul fu întrerupt şi zgomot
ncetă. Călătorii rămăseseră într-o imobilitate perfectă

epierzând nici un detaliu al acestui oraş popula
oborâră chiar la şaizeci de picioare deasupra lui.
Atunci ieşi din locuinţa sa guvernatorul ţinutulu
oggum, cu un steag verde şi întovărăşit de muzicanţi ca
uflau din toate puterile în nişte instrumente, făcute d
oarne de bivol, scoţând sunete aspre. Mulţimea se adun
n jurul lui.
Doctorul Fergsson căută să se facă auzit, dar îi f
este putinţă.oameni, care aveau fruntea înaltă, păr

Aceşti
ârlionţat, nasul aproape acvilin, păreau un popor mând
i inteligent, dar prezenţa Victoriei îi tulbura într-un ch
iudat. Se vedeau călăreţi alergând în toate direcţiile. E
mpede că trupele guvernatorului se adunau să lup
mpotriva extraordinarei apariţii.
Joe flutură în zadar batiste de toate culorile; nu obţin
ici un rezultat.
În vremea aceasta, şeicul, înconjurat de curtea sa
eru să se facă linişte şi rosti un discurs, pe care doctor
uarputu să-l seama,

îşi dădu înţeleagă, fiindlimba
după vorbauniversală
de o arabă amestecatc
a gesturilor,
rau invitaţi să plece. Nici el nu dorea altceva, însă îi e
mposibil s-o facă, din cauză că vântul încetase.
Imobilitatea balonului îl scoase din sărite pe şeic, i
urtenii săi începură să urle pentru a obliga monstrul s-o
in loc. Curtenii păreau personaje foarte ciudate d
ricina celor cinci- ase cămă i de diferite culori e ca
e purtau. Aveau un pântec enorm, care părea nenatura
Doctorul le explică tovarăşilor săi, miraţi, că acest port e

n mijloc de al linguşi pe sultan. Rotunjimea abdomenul
răta ambiţia oamenilor. Toţi aceşti oameni gra
esticulau şi strigau; dar unul, care părea să fie prim
ministru, judecând după grăsimea sa, striga mai ta
ecât toţi. Mulţimea negrilor îşi amesteca urletele c
trigătele curtenilor, gesticulând ca maimuţele, ceea c
roducea o mişcare uniformă a peste zece mii de braţ
Călătorii însă nu se intimidară. Atunci soldaţii, înarmaţi c
rcuri
ilată şi săgeţi, se şiaşezară
hidrogenul în linie
se înălţă de bătaie.
liniştită dincoloVictoria
de zon î
ericuloasă. Şeicul îşi îndreptă arma spre balon, d
Kennedy, care îl urmărea, îi sfărâmă cu un glonţ arma d
mână.
După această lovitură neaşteptată, urmă o zăpăcea
enerală; toţi o luară la fugă şi se ascunseră prin colib
rin case şi oraşul rămase pustiu tot restul zilei. Ve
oaptea; vântul nu se pornise. Trebuiau să se resemnez
ă rămână nemişcaţi, la trei sute de picioare înălţime.
Nici un foc nu strălucea în noapte. Domnea o liniş
eutea
mormânt.
ascundeDoctorul
o capcană.îşi încorda atenţia;
Şi Fergsson avealiniştea
dreptateass
egheze. Spre mijlocul nopţii, oraşul apăru ca un rug; m
e raze luminoase se încrucişau ca nişte rachete, formân
ţesătură de linii de foc.
― Ce ciudat! spuse doctorul...
― Dar ce-i asta? glăsui Kennedy. S-ar spune c
ncendiul urcă şi se apropie de noi.
Într-adevăr, în hărmălaia strigătelor îngrozitoare şi

ocniturilor de armă, focul urca spre Victoria. Joe s
regăti să arunce o parte din lest. Fergsson îşi lămu
ndată fenomenul.
Mii de porumbei, ale căror cozi erau îmbibate c
materii combustibile aprinse, fuseseră aruncaţi împotriv
Victoriei ; înspăimântaţi, ei zburau formând în atmosfe
gzaguri de foc.
Kennedy îşi descărcă armele asupra lor, dar ce pute
ăorumbeii
facă împotriva unei nacela
înconjuraseră armateşi atât de ainumeroase
balonul, cărui pere
eflectau lumina, părând învăluiţi într-o reţea de fo
Doctorul zvârli fără nici o ezitare încă o bucată de cuarţ
stfel ajunse în afara zonei unde zburau păsări
rimejdioase.
Timp de două ore porumbeii se mai văzură ici şi col
n noapte; apoi, puţin câte puţin, numărul lor scăzu, lumini
e stinseră.
― Acum putem să dormim liniştiţi, spuse doctorul. ―
ocuitorii acestor ţinuturi au o imaginaţie bogată. ― Da,
ntrebuinţează în mod curent porumbeii, ca să incendiez
olibele satelor, dar de data aceasta satul a zburat m
us decât incendiatorii lui.
― Cu siguranţă că un balon n-are a se teme d
uşmani, spuse Kennedy.
― Ba da, replică doctorul.
― Care sunt aceia?
― Im ruden ii e care-i duce în nacelă. A a că
rieteni, să fim întotdeauna şi peste tot foarte atenţi.
Capitolul 31
Plecarea în noapte. Cei trei. Pasiunea l

Kennedy. Măsuri de prevedere. De-a lungul fluviul
Shari. Lacul Ciad. Apa lacului. Hipopotamul. Un glon
ierdut
Peîncepe
raşul la trei dimineaţa,
să dispară Joe, care eralor.
dedesubtul deVictoria
pază, văzu cu
pornis
Doctorul şi Kennedy se treziră. Consultând busol
ergsson constată cu satisfacţie că vântul îi purta sp
ord-est!
― Avem noroc! spuse el. Vom ajunge chiar astăzi l
acul Ciad.
― Este vorba de o întindere mare de apă? întreb
Kennedy.
― Considerabilă, dragul meu Dick! S-ar putea s
ibă o sută douăzeci de mile în lungime şi tot atâta î
ăţime.
― Faptul că vom trece peste o mare întindere de ap
a aduce puţină variaţie în călătoria noastră.
― Dar n-avem de ce să ne plângem; călătoria
oarte variată şi, mai ales, se desfăşoară în condiţiile ce
mai bune.
― Fără îndoială, Samuel. Afară de lipsurile îndurate
eşert, nu am întâmpinat nici un pericol serios.
― Adevărul este că Victoria noastră s-a comporta

otdeauna minunat. Astăzi este 12 mai, iar noi am plecat
8 aprilie; avem deci douăzeci şi cinci de zile de drum
ncă douăsprezece zile şi vom ajunge.
― Unde?
― Nu ştiu încă, dar ce importanţă are?
― Ai dreptate, Samuel, să lăsăm Providenţei grija d
ne conduce şi de a ne păstra sănătoşi, aşa cum sunte
cum. Nici nu s-ar zice că am trecut peste cele m
nfestate ţinuturi.
― Putem fi mulţumiţi de noi.
― Ura, pentru călătoriile aeriene! strigă Joe. Iatăn
upă douăzeci şi cinci de zile, sănătoşi, bine hrăni
dihniţi... Poate prea odihniţi, căci picioarele au încep
ă-mi amorţească şi nu m-aş supăra dacă aş putea să m
e dezmorţesc, mergând treizeci de mile pe jos.
― Îţi vei împlini dorinţa pe străzile Londrei, Joe. Da
a încheiere, am plecat trei, ca Denham, Clapperton
Overweg, ca Barth, Richardson şi Vogel, şi, mai noroco
ecât înaintaşii noştri, suntem încă împreună toţi trei. Es
oarte important să nu ne despărţim, în cazul când un
intre noi s-ar afla pe pământ şi Victoria ar trebui să urc
entru a scăpa de un pericol neaşteptat, cine ştie dacă
m mai vedea vreodată. Aşa că eu îi spun deschis
Kennedy: nu-mi place să se depărteze pretinzând c
ânează.
― Îmi vei îngădui, totuşi, prietene Samuel, să-m
atisfac fantezia asta. N-ar fi rău să ne refacem roviziil
ealtfel, înainte de plecarea noastră, m-ai lăsat să întrevă
serie de vânători grozave şi până acum nu prea m-a

ucurat de ele, pe drumul urmat de Anderson şi Cummin
― Dragul meu Dick, te înşală memoria, sau modest
e face să uiţi isprăvile tale? Mi se pare că, fără să m
orbim de micul vânat, ai pe conştiinţă o antilopă, u
lefant şi doi lei.
― Bine, ce înseamnă asta pentru un vânător africa
are vede trecând pe dinaintea puştii sale toate animale
ământului? Uite! Priveşte turma aceea de girafe!
― Astea girafe? se miră Joe. Sunt numai cât u

umn!
― Pentru că ne aflăm la o mie de picioare deasupr
or. De aproape ai vedea că sunt de trei ori mai înalt
ecât tine.
― Şi ce zici de turma asta de gazele? întreb
Kennedy. Şi de struţii ăştia care aleargă cu iuţeal
ântului?
― Ăştia sunt struţi? întrebă Joe. Sunt găini, ca toa
ăinile!
― Samuel, nu putem să ne apropiem?
― Putem să ne apropiem, Dick, dar nu să aterizăm
Atunci, la ce bun să ucizi nişte animale care nu-ţi vor folo
a nimic? Dacă ar fi vorba să omori un leu, un tigru,
ienă, ai înţelege; ar fi un animal sălbatic mai puţin! Dar s
cizi o antilopă, o gazelă, fără alt folos decât satisfacere
uperficială a pasiunii tale de vânător? Nu face să-ţi d
tâta osteneală. În sfârşit, prietene, vom coborî la o su
e icioare de sol i, dacă vei utea desco eri vreu
nimal sălbatic, ne vei face plăcere trimiţându-i un glonţ
nimă.
Victoria coborî puţin câte puţin, dar rămase la
nălţime la care să fie în afară de orice pericol. În aces
nut sălbatic şi suprapopulat, trebuiau să se ferească d
rimejdiile neaşteptate.
Călătorii urmau acum cursul fluviului Shari. Malur
ncântătoare ale apei dispăreau sub umbra copacilor d
uanţe diferite; liane şi plante agăţătoare şerpuiau în toa
irecţiile, formând o îmbinare ciudată de culori. Crocod
e tolăneau unor
epeziciunea la soare sause se
şopârle; aruncau
hârjoneau în laapă,
ieşind mal pc
umeroasele ostroave verzi, presărate de-a lungul fluviul
Depăşiră astfel districtul Maffatay, răsfăţat în mijloc
nei naturi bogate şi pline de verdeaţă.
Pe la ora nouă dimineaţa, doctorul Fergsson ş
rietenii săi ajunseră la malul meridional al Lacului Cia
cea Mare Caspică a Africii, a cărei existenţă fuses
ocotită mult timp ca o poveste, marea interioară la ca
junseseră expediţiile lui Denham şi Barth.
Doctorul încercă să-şi fixeze configuraţia actuală
erenului, care
ntr-adevăr, era cu
nu este cutotul diferită
putinţă de aceea odinhartă
să întocmeşti anul exac
184
acestui lac. El este înconjurat de mlaştini greu d
trăbătut, în care Barth fusese pe punctul să-şi piard
aţa. De la un an la altul, mlaştinile, împânzite de trestii
e papiruşi care ating o înălţime de cincisprezec
icioare, sunt acoperite de năvala apelor şi măres
ntinderea lacului. Deseori ora ele a ezate e maluri su
e jumătate înecate, aşa cum s-a întâmplat cu Ngomu
856. Acum, pe locul unde se ridicau locuinţele din Born

e scăldau hipopotamii şi aligatorii{75}.
Soarele îşi revărsa razele orbitoare peste faţa linişti
lacului.
Doctorul vru să constate felul apei, despre care s
rezuse multă vreme că ar fi sărată. Apropierea d
uprafaţa ei nu prezenta nici un pericol, astfel că aerostat
oborî foarte jos. Nacela aluneca deasupra undelor ca
asăre în zbor, la o înălţime de numai cinci picioare.
Joe apa,
ustară scufundă o sticlăcăşinu
dar găsiră o scoase pe jumătate
este prea bună de plină
bău
Avea un uşor gust de natriu.
În timp ce doctorul nota rezultatul experienţei,
etunătură de armă răsună lângă el. Kennedy nu rezistas
spitei de a trage un foc asupra unui hipopotam orib
Animalul, care respira liniştit, dispăru la zgomo
etunăturii, fără să arate că glonţul vânătorului i-ar fi făc
reun rău.
― Ar fi fost mai bine să-l înjunghiaţi! spuse Joe.
― Şi cum?
ună― Cu una
pentru din ancorele
un asemenea noastre. Ar fi fost o momea
animal.
― Hei, spuse Kennedy, Joe are într-adevăr o idee.
― Pe care vă rog să n-o puneţi în practică, răspuns
octorul. Animalul ne-ar trage după el, acolo unde nu ave
e căuta, mai ales acum când suntem lămuriţi asup
alităţii apei Lacului Ciad.
― i e tele ăsta se oate mânca domnul
ergsson?
― Peştele tău, Joe, este un mamifer din genu

achidermelor! Se spune despre carnea lui că est
minunată la gust şi constituie obiectul unui comerţ inten
ăcut de triburile de pe malurile lacului.
― În cazul ăsta, îmi pare rău că focul de armă a
omnului Dick nu a dat rezultate mai bune.
― Pe animalul acesta nu-l poţi omorî decât dacă
oveşti în burtă sau între coaste; pesemne că glonţul
Dick nu l-a vătămat câtuşi de puţin. Dar ne vom opri
xtremitatea
rielnic. nordică
Acolo, a lacului,
Kennedy dacăînlocul
se va găsi plinămi se va păre
menajerie şi v
despăgubit din plin.
― Aş vrea, spuse Joe, ca domnul Dick să vânez
ipopotami, ca să pot gusta carnea acestui animal. C
oar n-o să ne hrănim în centrul Africii cu sitari şi prepeliţ
a în Anglia.
Capitolul 32
Capitala
Vulturii. regiuniidoctorului.
Îngrijorările Bornu. Insulele Biddiomah
Prevederile sale. U
tac în atmosferă. Învelişul balonului se rupe
Căderea. Devotamentul sublim. Coasta nordică
acului
De când ajunsese la Lacul Ciad, Victoria întâlnise u

urent care se îndrepta mai mult spre est. Câţiva no
emperau căldura zilei. Se simţea, dealtfel, puţină mişca

e aer deasupra întinderii de apă; dar către ora un
alonul, trecând pieziş peste partea aceasta a lacul
nainta din nou deasupra pământului, pe o întindere d
apte-opt mile.
Deşi la început această direcţie îl cam nemulţum
octorul nu se mai plânse când zări oraşul Kuka, faimoas
apitală a regiunii Bornu. Putu s-o vadă câteva clip
nconjurată de zidurile ei de argilă albă. Câteva mosche
estul de grosolan construite, se ridicau greoaie deasup
glomerării de case arabe, asemănătoare unor zaruri,
urţile caselor şi în pieţele publice creşteau palmieri
rbori de cauciuc, împodobiţi cu o boltă de frunziş lat d
este o sută de picioare. Joe observă că umbrele
cestea naturale, imense, erau în raport direct cu arşi
azelor soarelui,
egătură cu natura astfel
care secădovedise
ajunse la concluzii
atât plăcute
de prevăzătoare
Kuka se compune, în realitate, din două oraş
istincte, despărţite printr-un “dendal”, un bulevard larg d
ei sute de stânjeni, care de obicei e ticsit de pietoni
ălăreţi. De o parte se ridică oraşul bogat, cu case înal
i sănătoase; de cealaltă parte se înghesuie oraşul săra
îngrămădire tristă de colibe joase, conice, und
ocuieşte populaţia nevoiaşă. Kennedy găsi că ar semăn
u un Edinburgh întins pe o câmpie, cu cele două oraş
le sale complet deosebite.
Dar călătorii
ă, datorită abia apucaseră
instabilităţii să vadă curenţii
care caracterizează toate aceste
de a
in acest ţinut, un vânt opus îi duse brusc înapoi pe
istanţă de aproape patruzeci de mile deasupra Lacu

Ciad.
Li se oferi atunci un alt spectacol: puteau vede
umeroase insule ale lacului, locuite de biddiomahi, pira
ângeroşi şi foarte temuţi, a căror vecinătate era tot aş
e primejdioasă ca aceea a tuaregilor din Sahar
ălbaticii se pregăteau, curajoşi, să primească Victoria c
ovituri de săgeţi şi de pietre, dar aceasta, zburând ca u
riaş cărăbuş, se grăbi să depăşească insulele.
Joe, care între timp cercetase orizontul, îi spuse lu
Kennedy:
― Pe legea mea, domnule Dick, dumneavoastră
are vă gândiţi mereu la vânătoare, priviţi colo ceva ca
ă va plăcea.
― Ce este, Joe?
― Şi de data asta nimeni nu se va opune focurilor d
rmă.
― Dar ce este?
― Vedeţi colo cârduri de păsări mari, care s
ndreaptă spre noi?
― Păsări? întrebă doctorul luându-şi luneta.
― Se văd! răspunse Kennedy. Sunt aproape
uzină.
― Paisprezece, dacă nu vă supăraţi! răspunse Joe
― Să dea Dumnezeu să fíe de o specie vătămătoar
entru ca bunul nostru Samuel să nu mai aibă nimic d
biectat.
― Nu voi protesta, răspunse Fergsson, dar aş
referat ca păsările acestea să fie cât mai departe de no
― Vă temeţi de ele?! exclamă Joe.

― Sunt vulturii mărilor, Joe, şi încă specia cea ma
mare. Dacă ne atacă?
― Ne vom apăra, interveni Kennedy. Doar avem u
rsenal întreg pentru a le primi cum se cuvine! Dar nu cre
a păsările astea să fie atât de primejdioase.
― Cine ştie? răspunse doctorul.
După zece minute, cârdul se apropiase în bătai
uştilor; cele paisprezece păsări străpungeau aerul c
petele lor răguşite şi înaintau spre aerostat, mai mu
urioase decât speriate de prezenţa lui.
― Cum ţipă! se miră Joe. Ce zgomot diavolesc! D
ună seamă, nu le convine că le-am încălcat domeniul
ă ne-am permis să zburăm ca ele.
― Într-adevăr, au o înfăţişare destul de războinică,
acă ar fi înarmate cu o carabină Purdey Moore, maş tem
e ele.
― Nu au nevoie de aşa ceva, răspunse Fergsson
are devenise serios îngrijorat.
Vulturii mărilor zburau cu o repeziciune fantastică,
ercuri mari, care însă se micşorau, apropiindu-se puţ
âte puţin de Victoria. Uneori îşi schimbau pe neaştepta
irecţia, într-un unghi îndrăzneţ de brusc, cu viteza un
olid.
Doctorul, neliniştit, hotărî să se ridice, pentru a scăp
e vecinătatea periculoasă. Dilată hidrogenul balonul
are nu întârzie să se înalţe. Dar vulturii, nefiind dispuşi s
ărăsească, se ridicară i ei.
― Au aerul că sunt supăraţi, spuse vânătoru
ncărcându-şi arma.
Într-adevăr, păsările se apropiau, şi câteva din ele
jungând chiar până la cincizeci de picioare, păreau c
nfruntă armele lui Kennedy.
― Abia mă mai pot stăpâni să nu trag în ele, spus
cesta.
― Nu, Dick, nu! Să nu le înfuriem fără motiv. A
nsemna să le provocăm.
― Dar aş scoate-o uşor la capăt! Uşor! ― Te înşe
Dick!― Avem pentru fiecare dintre ele câte un glonţ!

― Şi dacă se înalţă spre partea superioară
alonului, cum le mai nimereşti? Închipuie-ţi că te-ai afla
rezenţa unor lei, pe uscat, sau a unor rechini, în mijloc
ceanului. Pentru aeronauţi, situaţia este tot atât d
ericuloasă.
― Vorbeşti serios, Samuel?
― Foarte serios, Dick!
― Atunci să aşteptăm?
― Aşteaptă! Fii gata pentru atac, dar să nu tragi fă
rdinul meu.
Păsările se apropiara la o distanţă foarte mică. Acu
uteai să distingi perfect gâtul lor pleşuv, întins, iar în clip
ând se sforţau să ţipe, li se vedeau şi moţur
artilaginoase, împodobite cu umflături violete, zbârlite d
auza furiei. Erau din specia cea mai mare. Corpul l
vea o lungime de peste trei picioare; partea de jos
ri ilor albe strălucea în soare; s-ar fi s us că sunt rechi
naripaţi, cu care dealtfel se asemănau foarte mult.
― Ne urmăresc! spuse doctorul, văzând cum păsăr

e ridică odată cu balonul. Şi noi urcăm în zadar, căci e
ot zbura mai sus decât noi.
― Ei bine, ce e de făcut? întrebă Kennedy. Doctor
u răspunse.
― Ascultă, Samuel, reluă vânătorul, sunt paisprezec
ăsări. Trăgând cu toate armele noastre, ave
aptesprezece lovituri. N-am putea în felul ăsta să
mpuşcăm sau măcar să le împrăştiem? Eu mă însărcine
u o parte din ele!
― Nu mă îndoiesc de dibăcia ta, Dick. Le socotes
moarte pe acelea care vor ajunge în bătaia puştii tale, d
repet că dacă atacă partea superioară a balonului, und
u vei putea să le vezi, vor sparge învelişul care ne susţin
i ne aflăm, după cum ştii, la o înălţime de trei mii d
icioare.
În acel moment, una din păsări, mai îndrăzneaţă, s
ndreptă ţintă spre Victoria, cu ciocul şi ghearel
regătite să sfâşie.
― Foc, foc! strigă doctorul.
Abia strigase, şi pasărea, lovită de moarte, s
răbuşi rotindu-se în spaţiu. Kennedy îşi luase una d
uştile cu două ţevi... Joe o puse la umăr pe cealalt
Vulturii, speriaţi de detunătură, se depărtară pentru u
moment, dar îndată se întoarseră la atac, mai furioşi.
Cu primul glonţ, Kennedy reteză capul celui ma
propiat. Joe frânse aripa altuia.
― Mai sunt uns rezece! s use el.
Dar deodată, păsările, schimbând tactica, se ridicar
e parcă s-ar fi înţeles, deasupra Victoriei; Kennedy îl pr

e Fergsson.
Cu tot curajul şi nepăsarea sa, acesta păli; urmă u
moment de linişte îngrozitoare. Apoi se auzi un pârâ
semănător cu zgomotul pe care îl face o bucată d
mătase sfâşiată, şi nacela îşi pierdu stabilitatea su
icioarele celor trei călători.
― Suntem pierduţi! strigă Fergsson, privin
arometrul, care se ridica repede. Apoi adăugă: Joe
estul,
Înjos...
câteva clipe, orice urmă de cuarţ dispăru.
― Cădem totuşi! Goleşte rezervoarele de apă! Jo
uzi? Ne prăbuşim în lac!
Joe se supuse. Doctorul se aplecă peste bord; Lacu
Ciad părea că vine spre el ca un flux uriaş; toate detalii
erestre se măreau văzând cu ochii; nacela se afla
umai două sute de picioare deasupra apei.
― Proviziile, proviziile! strigă doctorul.
Fu aruncată şi cutia care conţinea proviziile. Cădere
eveni mai puţin rapidă, totuşi continuau să s
răbuşească.
― Aruncaţi! Aruncaţi! strigă doctorul pentru ultim
ară.
― Nu mai este nimic de aruncat! spuse Kennedy.
― Ba da! răspunse Joe. Şi dispăru peste bord
acelei.
― Joe, Joe! strigă doctorul, înspăimântat. Dar Joe n
mai utea auzi.
Victoria, uşurată, începu să urce şi ajunse curând la
mie de picioare în aer; vântul, pătrunzând cu furie

nvelişul dezumflat, o împingea spre coastele nordice a
acului.
― Pierdut! spuse vânătorul cu un gest disperat.
― Pierdut, pentru a ne salva pe noi! răspuns
ergsson.
Şi curajoşii oameni simţiră izvorul cald al lacrimilor p
braz. Se aplecară, căutând să distingă vreo urmă
ărmanului Joe, dar se depărtaseră prea mult de locu
nde― seCe
aruncase
facem?el.întrebă Kennedy.
― Vom coborî pe pământ, îndată ce ne va fi cu putinţ
i apoi vom aştepta.
După un drum de şaizeci de mile, Victoria coborî pe
oastă pustie, la nordul lacului. Ancorele fură fixate de u
rbore mai ridicat, şi vânătorul le înţepeni bine.
Veni noaptea, dar nici Fergsson, nici Kennedy n
utură dormi.
Capitolul 33
Presupuneri. Restabilirea echilibrului Victorie
Noile calcule ale doctorului Fergsson. Vânătoarea l
Kennedy. Explorarea completă a lacului Ciad
angalia. Întoarcerea. Lari
A doua zi, la 13 mai, călătorii mai întâi cerceta
artea coastei unde se aflau. Era un fel de insulă c

ăsărea dintre mlaştini; jur împrejurul ei creşteau trestii d
nălţimea copacilor din Europa. Mlaştinile, cu neputinţă d
ecut, făceau ca poziţia Victoriei să fie sigură. Trebu
upravegheat numai ţărmul lacului. Întinderea imensă d
pă se lărgea spre vest; la orizont nu vedeai nimic, ni
maluri, nici insule.
Cei doi prieteni nu îndrăzneau să pomenească d
ărmanul lor tovarăş. Kennedy fu primul care împărtă
octorului părerile sale.
― Poate că Joe nu este pierdut! spuse el. E un băia
ndemânatic şi un înotător fără pereche. Nu i-a fost greu s
eacă înot de la Frith of Forth la Edinburgh. Îl vo
evedea; când şi cum, nu ştiu nici eu, dar nu trebuie s
eglijăm nimic pentru a-i da posibilitatea să n
egăsească.
― Dumnezeu să te audă, Dick, răspunse emoţiona
octorul. Vom face tot ce este cu putinţă să ne regăsim
rietenul. Să începem prin a ne orienta! Dar, înainte d
oate, să eliberăm Victoria de anvelopa exterioară care n
e mai serveşte. O să scăpăm de o greutat
onsiderabilă, de şase sute cincizeci de livre, ceea c
merită oboseala.
Doctorul şi Kennedy se puseră pe lucru, da
ntâmpinară greutăţi mari. Taftaua, rezistentă, trebuia
mulsă bucată cu bucată, în fâşii înguste, pentru a putea
coasă prin ochiurile plasei. Ruptura produsă de ciocur
ăsărilor de radă se întindea e o lun ime de câtev
icioare.
Operaţia ţinu vreo patru ore; constatară că balonu

nterior, acum degajat complet, nu suferise deloc. Victor
e micşorase cu o cincime. Diferenţa aceasta destul d
mare îl miră pe Kennedy.
― Nu te îngrijora, Dick. Vom reface echilibrul şi, dac
oe va reveni, ne vom relua călătoria împreună cu el,
mod normal.
― După câte îmi aduc aminte, Samuel, în momen
ăderii nu eram prea departe de o insulă...
― Într-adevăr,
elelalte ale LaculuiîmiCiad,
amintesc, dar insula
este desigur asta,de
locuită ca pira
toa
are au fost fără îndoială martorii catastrofei noastre.
acă Joe cade în mâinile lor, ce i se va întâmpla? Num
uperstiţiile lor ar putea să-l salveze.
― Îţi repet, Joe este un om care o scoate totdeaun
a capăt. Am încredere în dibăcia şi inteligenţa lui.
― Şi eu! Acum, Dick, tu vei vâna în împrejurimi, fă
ă te îndepărtezi prea mult. Trebuie să ne reînnoi
eapărat proviziile, care au fost, în cea mai mare part
runcate.
― Bine, Samuel,
Kennedy nu voi
luă o armă culipsi
douămult timp.
ţevi şi îşi făcu loc pr
erburile înalte, spre un desiş destul de apropiat. Îndat
etunături repetate vestiră o vânătoare rodnică.
În acest timp, doctorul făcu bilanţul obiectelor păstra
n nacelă şi stabili echilibrul celui de al doilea aerostat. L
ămăseseră vreo treizeci de livre de pemmican, puţin ce
i cafea un alon i umătate de rachiu i unul d
ezervoarele de apă. Carne uscată nu mai aveau îns
eloc.
Ştia că, prin pierderea hidrogenului din primul balo
uterea de ascensiune se redusese cu aproape nouă su
e livre, astfel că fu nevoit să se bizuie pe ceea c
ămăsese, pentru a restabili echilibrul. Victoria avea acu
capacitate de şaizeci şi şapte de mii de picioare cubic
i conţinea treizeci şi trei de mii patru sute optzeci d
icioare cubice de gaz. Aparatul de dilataţie părea să f
un; nici pila, nici serpentina nu erau stricate. Forţa d
scensiune
Adunând a nouluiaparatelor,
greutatea balon era a deci de treia mii
călătorilor, de livrd
proviziei
pă, a nacelei şi a accesoriilor ei, încărcând cinci galoan
e apă şi o sută de livre de carne proaspătă, doctor
jungea la un total de două mii opt sute treizeci de livr
utea deci să mai pună încă o sută şaptezeci de livre d
est, pentru cazurile neprevăzute, când aerostatul s-ar
ăsit în dezechilibru.
După ce luă toate aceste măsuri, înlocui greutatea
oe cu un supliment de lest. Îşi petrecu întreaga zi c
ceste treburi şi le termină abia la întoarcerea lui Kenned
Dicklişiţe
ecaţe, aduse o sumedenie
şi fluierari de păsări:
{76}, şi începu să seraţe sălbatice
îngrijească d
repararea şi afumarea vânatului. Fiecare bucată, înfip
ntr-o ţepuşă, fu suspendată deasupra unui foc, făcut d
emne verzi. Când i se păru că bucăţile de carne su
estul de bine pătrunse de căldură şi fum, treabă la ca
ealtfel se pricepea foarte bine, le depozită în nacel
Rămânea să întregească aprovizionarea a doua zi.
Seara îi găsi pe călătorii noştri în plină activitate.

Cina lor fu alcătuită din pemmican, biscuiţi şi cea
După ce le stârnise pofta de mâncare, oboseala îi îmbie
omn. În timpul orelor de veghe, fiecare dintre ei ascul
ncordat în noapte, părându-i-se că-l aude uneori pe Jo
trigând. Dar vai, cât de departe era vocea mult dorită!...
Când se lumină de ziuă, doctorul îl trezi pe Kennedy.
― M-am gândit mult, spuse el, la ceea ce trebui
ăcut pentru a-l regăsi pe Joe.
― Orice plan ai avea, sunt de acord cu el.
― Mai întâi, e foarte important ca Joe să ştie und
untem...
― Fără îndoială! Dacă şi-ar închipui că l-am părăsit?
― Ne cunoaşte prea bine! Niciodată nu i-ar trece aş
eva prin minte. Dar trebuie să afle locul unde ne găsim.
―
― În
Vomce fel?
face o ascensiune.
― Dar dacă vântul ne duce în altă parte?
― Din fericire, asta nu se va întâmpla. Vezi, Dick
riza ne poartă spre lac, lucru care ar fi fost supărător ie
stăzi, însă, ne este folositor. Sforţările noastre se v
mărgini la a ne menţine în tot timpul zilei deasupr
ntinderii de apă. Astfel, Joe ne va vedea acolo und
rivirile sale se îndreaptă fără încetare. Poate va izbuti s
e arate locul unde este ascuns.
― O va face, dacă este singur şi liber.
― şiChiar
edea dacă este
va înţelege prizonier,
scopul reluănoastre.
cercetărilor doctorul,Indigen
ne v
u au obiceiul să-şi închidă prizonierii. Însă deoarec
ebuie să prevedem toate cazurile, ce vom face dacă n

ăsim nici un semn, dacă nu a lăsat nici o urmă desp
ecerea sa?
― Vom încerca să ne întoarcem spre partea nordică
acului şi, pe cât ne va fi posibil, vom căuta să fim văzu
Acolo vom aştepta, vom cerceta, vom scotoci ţărmurile,
are Joe va încerca, fără îndoială, să ajungă şi nu vo
ărăsi aceste locuri înainte de a fi făcut tot ce este c
utinţă pentru a-l regăsi.
― Să plecăm, glăsui vânătorul.
Doctorul îşi însemnă poziţia exactă a locului pe care
ărăseau; stabili, după hartă şi după măsurători, că s
ăseau la nord de Ciad, între oraşul Lari şi satul Ingemin
mbele vizitate de maiorul Denham. În vremea ast
Kennedy îşi completă provizia de carne proaspătă.
Cu toate
nocerilor, că bălţile dimprejur
hipopotamilor purtaunuurma
şi lamantinilor, avură trecer
prilej
ă întâlnească nici unul din aceste enorme animale.
La şapte dimineaţa, desprinseră cu greutate ancor
in copac, treabă pe care Joe ar fi îndeplinit-o cu mul
ricepere. Gazul se dilată şi Victoria ajunse din nou
nălţimea de două sute de picioare. La început, balon
ovăi, învârtindu-se pe loc. Dar, în sfârşit, luat de un cure
epede, înainta deasupra lacului şi în curând fu purtat cu
teză de douăzeci de mile pe oră. Doctorul îl manev
econtenit la înălţimi ce variau între două sute şi cinci su
e picioare. Kennedy trăgea mereu focuri de armă.
Deasupra insulelor, călătorii coborâră mai jos, fă
ici un fel de precauţiuni, cercetând cu privirea desişuril
retutindeni unde vreo umbră sau vreo scobitură de stânc

r fi putut servi de adăpost tovarăşului lor. Trecură p
proape de pirogile{77} care străbăteau lacul. La apariţ
or, pescarii din bărci se aruncară în apă, cuprinşi d
paimă, şi fugiră înot spre ţărm.
― Nu se vede nimic! spuse Kennedy, după două or
e cercetări.
― Să aşteptăm şi să nu ne pierdem curajul. N
utem fi prea departe de locul accidentului.
mile.La oraîntâlni
Apoi unsprezece,
un nouVictoria străbătuse
curent de aer, carenouăzeci
o împinsd
ătre est cam şaizeci de mile, sub un unghi aproape drep
luti deasupra unei insule mari şi foarte populată, pe ca
octorul o luă drept Farram, capitala biddiomahilor. D
ecare tufiş se aştepta să-l vadă apărând pe Joe. Dac
ra liber, ar fi putut ajunge fără întârziere la prietenii să
Dar dacă era prizonier? în jurul lor nu se vedea şi nu s
mişca nimic. Simţeau căi cuprinde disperarea.
La ora două, Victoria ajunse în faţa oraşului Tangali
ituat pe marginea orientală a Lacului Ciad, care e
unctul cel mai îndepărtat atins de Denham în explorare

a.
Pe doctor îl îngrijora direcţia constantă a vântului. S
edea purtat spre est, împins spre centrul Africii, căt
ustiurile nesfârşite.
― Trebuie neapărat să ne oprim şi să aterizăm
puse el. Trebuie să ne întoarcem deasupra lacului, m
les entru Joe de aceea este necesar să încercăm
ăsi un curent contrar.
Mai mult de o oră cercetă diferite zone. Victoria s

ndrepta spre maluri, dar, din fericire, la o mie de picioar
n vânt foarte puternic o purtă spre nordvest.
Era cu neputinţă ca Joe să fi fost reţinut pe una d
nsulele lacului: ar fi găsit, desigur, un mijloc prin care să-
manifeste prezenţa. Poate că îl târâseră spre ţărm
Acestea erau gândurile doctorului, când revăzu ţărm
ordic al Lacului Ciad. Iar gândul că Joe s-ar fi putut înec
ra de neconceput. O idee groaznică trecu totuşi pr
mintea lui Fergsson
rau numeroşi caimanişi{78}a. lui
NiciKennedy:
unul, niciînaltul
aceste
nu avu ţinutu
curaj
ă-şi mărturisească teama, însă ideea îi urmărea într-atâ
ncât, la un moment dat, doctorul spuse fără ocol:
― Crocodilii nu trăiesc decât pe malurile insulelor sa
le lacului; desigur că Joe a avut îndemânarea să
colească. Dealtfel, sunt puţin periculoşi; africanii s
caldă fără să se teamă de atacurile lor.
Kennedy nu răspunse; prefera să tacă decât s
orbească despre această posibilitate groaznică.
La ora cinci seara, doctorul semnală oraşul Lar
ocuitorii din
mpletite munceau
trestie,laînculesul bumbacului,
mijlocul ogrăzilor în faţa şi
curate colibel
îngr
ntreţinute. Oraşul o îngrămădire de aproape cincizeci d
olibe se afla într-o mică depresiune a terenului, o va
uprinsă între munţi nu prea înalţi.
Violenţa vântului purta aerostatul mai departe decât
r fi convenit doctorului. Dar pentru a doua oară izbuti s
i schimbe direcţia şi ajunse exact la punctul de plecar
easupra insulei unde petrecuse noaptea precedent

Ancora, în loc să se fixeze de crengile unui arbore, s
rinse într-un ghem de trestii, foarte rezistent, amestec
u mâlul cleios al bălţii. În condiţiunile acestea, doctorulu
ra foarte greu să stăpânească aerostatul, dar, odată c
ăderea nopţii, vântul se domoli. Cei doi prieteni veghea
mpreună, stăpâniţi de nelinişte.
Capitolul 34
Uraganul. Plecarea forţată. Pierderea un

ncore. Gânduri triste. O hotărâre luată. Tromb
Caravana înghiţită. Vânt potrivnic şi prielni
ntoarcerea spre sud. Kennedy la postul său
La trei dimineaţa, vântul deveni aprig, suflând atât d

uternic, încât Victoria nu mai putea să rămână p
ământ, căci ar fi fost în primejdie; trestiile loveau înveliş
alonului, gata să-l rupă.
― Trebuie
ămâne să plecăm,
aici în situaţia Dick, spuse doctorul. Nu pute
aceasta.
― Samuel, dar Joe?
― Nu-l părăsesc, desigur. Chiar dacă uraganul ne
uce la o sută de mile spre nord, tot am reveni. Aşa, îns
unem în primejdie siguranţa tuturor.
― Să plecăm fără el? strigă scoţianul îndurerat.
― Crezi că mie nu-mi sângerează inima ca şi ţie
lăsui Fergsson.
― Sunt la ordinele tale! Să plecăm! încuviin
ânătorul.
Dar plecarea era foarte greu de înfăptuit. Ancora
nfundată adânc, rezista sforţărilor lor; balonul, trăgând
irecţia contrară, nu făcea altceva decât s-o înfunde m
mult. Kennedy nu izbuti s-o smulgă şi, dealtfel, în poziţia
are se găseau, manevra devenea primejdioasă, riscân
a Victoria să se înalţe mai înainte ca ei să se fi putut urc
n nacelă.
Dându-şi seama de pericol, doctorul îi spus
coţianului să se urce în nacelă şi se resemna să tai
ânghia ancorei. Victoria făcu o săritură de trei sute d
icioare în aer şi porni direct spre nord.
Fergsson nu putea face altceva decât să se supun
ijeliei şi, încrucişându-şi braţele, se lăsă cuprins d
ânduri triste.
După câteva clipe de linişte deplină, se întoarse sp
Kennedy, care era cufundat de asemenea în tăcere.
― Poate n-ar fi trebuit, spuse el cu un oftat adânc, s
ntreprindem o astfel de călătorie! Şi-l scutură un suspin d
urere.
― Abia acum câteva zile ne felicitam de reuşit
ălătoriei noastre, de faptul că am scăpat din toat
rimejdiile întâlnite şi toţi trei ne strângeam mâinile
ăspunse vânătorul.
― Bietul Joe! Ce fire blândă! Ce suflet bun şi cinsti
Ame it entru moment de bo ă ie, s-a sacrificat a o
ucuros. Ce departe e acum de noi!... Şi vântul acest
are ne duce cu o viteză de neînvins!

― Dar, Samuel, admiţând că a găsit adăpost l
iburile de pe malul lacului, nu ar putea face ca şi călăto
are le-au vizitat înaintea noastră, ca Denham, ca Barth
Aceştia şi-au revăzut patria.
― Bietul meu Dick! Joe nu cunoaşte un cuvânt d
mba indigenilor. Este singur şi n-are nimic la el. Călăto
espre care vorbeşti nu plecau niciodată decât însoţiţi d
scorte înarmate, pregătiţi pentru aceste expediţ
iimiţând
nu au şefilor de triburi
putut evita numeroase
suferinţe daruri.
şi tributuri Şi totuşi,
dintre cele m ni
roaznice. Ce-o să facă nenorocitul nostru tovarăş? Es
ngrozitor când te gândeşti. Niciodată n-am simţit o dure
mai mare.
― Dar vom reveni, Samuel!
― Vom reveni, Dick, chiar dacă ar trebui s
arcurgem drumul pe jos, până la Lacul Ciad, chiar dac
r trebui să ne punem în legătură cu sultanul din Born
Arabii nu au păstrat o amintire proastă despre prim
uropeni.
― Te voi urma, Samuel, răspunse cu energie
ânătorul, poţi să te încrezi în mine. Mai curând vom
enunţa la reuşita călătoriei noastre... Joe s-a jertfit pent
oi; noi vom face la fel dacă va fi nevoie.
Hotărârea aceasta le mai dădu puţin curaj. S
imţeau îmbărbătaţi de acelaşi gând. Fergsson făcu to
entru a găsi un curent care să-i apropie de Ciad, d
oborârea devenea im osibilă, atât din cauza terenu
psii de orice vegetaţie, cât şi din cauza violenţ
raganului.
Victoria străbătu în acest fel ţinutul tibbuşilor {79
recură dincolo de Belad şi Djerid, un deşert plin d
mărăcini, la frontiera Sudanului. Pătrunseră apoi în pust
isipos, brăzdat de urmele caravanelor. Ultima linie d
egetaţie se confunda cu cerul spre sud, la orizont, n
eparte de oaza principală din această parte a Afric
nde cele cincizeci de puţuri sunt umbrite de pomi falnic
e fu cu neputinţă să se oprească.
Corturi
apetele ca de viperă
pânză culcate
vărgată, cămile
în nisip maicare îşi din
înviorau ţinealo
n loc pustietatea. Victoria trecea pe deasupra lor ca
tea luminoasă. Străbătu astfel, în trei ore, o distanţă d
aizeci de mile, fără ca Fergsson să-i poată domoli viteza
― Nu putem să ne oprim, nu putem să coborâm. N
n arbore, nici o ridicătură de pământ! Vom trece oa
este toată Sahara? Într-adevăr, parcă totul este împotriv
oastră!
Vorbea astfel, cuprins de furia disperării, când văz
eodată, spre nord, cum nisipurile deşertului se ridicau
eurenţi
roteau în vârtejuri groase de praf, sub impulsul un
potrivnici.
O caravană risipită, răscolită, dispărea sub avalanş
e nisip; cămilele, învălmăşite unele peste altele, scotea
trigăte jalnice; din negura înăbuşitoare se înălţau ţipete
rlete.
Uneori ieşea la iveală câte un veşmânt vărgat, î
ulori vii. Mugetele furtunii dominau scena aceast
ustiitoare. Curând, nisipul se adună în mase compact

stfel că acolo unde era înainte o câmpie netedă se ridic
colină încă în mişcare, mormânt imens al unei caravan
nghiţite.
Doctorul şi Kennedy asistau, palizi şi speriaţi, l
ngrozitorul spectacol. Nu puteau stăpâni balonul, care n
mai asculta de dilataţia gazului şi se învârtea în mijloc
urenţilor potrivnici. Prinsă în vârtej, Victoria se rotea cu
epeziciune vertiginoasă. Nacela oscila puterni
nstrumentele agăţate sub cort se loveau unele de altel
ata să se spargă, ţevile serpentinei se îndoiau, gata s
lesnească, iar rezervoarele de apă se ciocneau cu u
gomot asurzitor.
La doi paşi unul de altul, călătorii nu se auzeau
Agăţaţi de funii cu mâinile crispate, încercau să ţină pie
uriei uraganului. Kennedy, cu părul răvăşit, privea fără s
orbească. Doctorul îşi recăpătase îndrăzneala care
aracteriza în momentele de primejdie şi nu-şi trăd
moţiile violente nici chiar atunci când, după o ultim
nvâ rti re, Victoria se opri deodată, într-o liniş
eaşteptată. Vântul dinspre nord ieşise învingător şi
mpingea în direcţia contrară, cu o repeziciune tot atât d
mare ca şi la venire, pe drumul parcurs în timpul dimineţii
― Unde mergem? strigă Kennedy.
― Unde ne va duce Providenţa, dragul meu Dick. A
reşit când m-am îndoit de ea. Cred că ne întoarcem sp
ocurile pe care nu speram să le mai revedem vreodată.
Pământul, care fusese atât de lat i de li sit de oric
ltă formă de relief când goneau înainte, era acum răsco
a valurile mării pe vreme de furtună; deşertul s

coperise din distanţă în distanţă cu şiruri de ridicături, d
urând formate; vântul sufla cu violenţă, iar Victoria zbu
rin spaţiu.
Direcţia urmată de călători nu era tot aceea din curs
imineţii, astfel că, pe la ora nouă, în loc să regăseasc
malurile Lacului Ciad, văzură deşertul întinzându-se înc
ub privirile lor.
Kennedy îi atrase atenţia doctorului.
― Nu
oi, are are nici onumai
importanţă însemnătate, răspunse
revenirea acesta.
spre sud. VomPent
întâl
raşele Bornu, Wuddie sau Kuka şi atunci nu voi ezita s
mă opresc!
― Dacă tu eşti mulţumit, sunt şi eu, spuse vânător
ar nu mi-ar fi pe plac să traversăm deşertul ca aceş
enorociţi arabi. Ce-am văzut a fost oribil.
― Aceasta se întâmplă deseori, Dick. Traversare
eşertului este mai periculoasă decât aceea a oceanul
eşertul prezintă toate primejdiile mării, chiar şi pe acee
e a fi înghiţit de valuri, valuri de nisip, bineînţeles; nu m
un la
―socoteală oboseala
Mi se pare, şi lipsurilecă
spuse Kennedy, cele mai tinde
vântul grele.să s
niştească; nisipul spulberat este mai puţin compac
ndulaţiile terenului se fac mai line, orizontul se luminează
― Cu atât mai bine; trebuie să-l cercetăm atent c
uneta, ca să nu ne scape nimic neobservat.
― Mă însărcinez eu, Samuel, ca la ivirea primulu
o ac să- i dau de veste.
Şi Kennedy se aşeză în partea din faţă a nacelei, c
uneta în mână.
Capitolul 35
Păţania lui Joe. Insula Biddiomah. Adoraţie

nsulele înghiţite de ape. Malurile lacului. Arborel
erpilor. Călătorie pe jos. Suferinţe, ţânţari şi furnic
oamea. Trecerea Victoriei . Dispariţia Victorie
Disperare. Mlaştina. Un ultim strigăt
Ce se întâmplase cu Joe în timpul zadarnicelo
ercetări ale tovarăşilor săi’?
După ce se aruncase în apă şi ieşise la suprafaţă
rima lui grijă fu să cerceteze cerul. Văzu Victoria la
mare înălţime deasupra lacului, urcându-se cu repeziciun
i micşorându-se din ce în ce, până ce dispăru spre nor
uată de un curent repede. Prietenii erau salvaţi.
“Este bine că m-am gândit să mă arunc în lac! îş
puse el. Desigur că şi Kennedy ar fi făcut la fel, căci es
ormal ca un om să se sacrifice pentru a salva alţi doi”.
Ideea că făcuse o faptă bună liniştindu-l, Joe încep
ă se gândească la el. Se afla în mijlocul unui lac imen
nconjurat de triburi necunoscute, sălbatice. Un motiv m
mult să caute să scape din încurcătură cu propriile
mijloace. Dealtfel, nu era speriat de situaţia în care s
ăsea.
Înainte de atacul păsărilor de pradă, care dup
ărerea lui se purtaseră ca adevăraţi vulturi ai mărilo

ăzuse la orizont o insulă. Se hotărî să se îndrepte spre e
olosindu-se de toate cunoştinţele sale de înotător, dup
e mai întâi se descotorosi de îmbrăcămintea care
tânjenea. Nu-l speria o cursă de înot de cinci, şase mil
şa că tot timpul cât se află în apă nu se gândi decât s
nainteze sigur şi cu putere.
După o oră şi jumătate, distanţa care-l despărţea d
nsulă se micşorase simţitor. Pe măsură însă ce s
propia de pământ, începea să-l preocupe un gând, l
nceput fugar, dar apoi din ce în ce mai stârnitor: ştia c
malurile erau pline de aligatori uriaşi, a căror lăcomie
unoştea.
Oricât s-ar fi străduit să găsească totul cât se poat
e firesc, vrednicul băiat încerca o emoţie de neînvins. S
emea ca aşa
rocodili, nu cumva carnea
că înainta albălasă
cu ochii fie hrana
pândă, căutată
cu mare băgad
e seamă. Când ajunse la aproape două sute de metri d
malul umbrit de pomi verzi, simţi un miros pătrunzător d
mosc.
“Uite, îşi spuse, teama mea era îndreptăţită! Caiman
ebuie să fie pe aproape.” Şi se afundă numaidecât
pă, dar nu destul de repede spre a scăpa de atingere
nui corp enorm, a cărui epidermă solzoasă îl zgârie. S
ocoti pierdut şi începu să înoate cu viteza pe care o poa
a numai disperarea; după un timp, reveni la suprafa
pei, orespiră
imţi groazăşide
dispăru din nou.
nedescris, Timpnudeo un
pe care sfertînfrâng
putea de o
u toată firea sa optimistă. 1 se părea că aude întruna,
pate, zgomotul fălcilor enorme, gata să-l înghită.

Se strecura uşor, între două curente de apă, când
eodată, se simţi apucat de braţ, apoi de mijloc. Bietu
oe abia avu vreme să se mai gândească o dată l
ergsson, apoi începu să se lupte cu deznădejde. Dar n
e simţea tras spre fundul lacului, aşa cum fac crocod
entru a-şi devora prada, ci spre suprafaţă. Doar apucas
ă respire şi să deschidă ochii, că se şi văzu între d
egri cu pielea ca abanosul. Africanii îl ţineau puternic
coteau strigăte ciudate.
“Iată-i pe negri în locul caimanilor! nu se putu opri de
xclama Joe. Pe legea mea, e mai bine aşa! Dar cu
ndrăznesc ăştia să se scalde aici?”
Nu ştia că locuitorii insulelor Lacului Ciad, ca şi al
egri, se scaldă fără teamă în apele pline de crocodi
ărora nu le daudin
Crocodilii nicilacul
o atenţie.
acesta se bucură de reputaţia
ndreptăţită dealtfel, de a fi nişte reptile inofensive.
Dar oare Joe nu scăpase de un pericol pentru a d
e altul? Se lăsă în voia împrejurărilor, neputând face altfe
i-i urmă pe negri, la mal, fără să arate că-i este frică.
“Desigur, îşi spuse el, oamenii ăştia au văzut Victor
burând deasupra lacului ca un monstru al aerului, au fo
martori la căderea mea şi se vor purta bine cu un om pic
in cer”. Acestea erau gândurile lui când ajunse la ţărm,
mijlocul unei mulţimi care urla, o mulţime de toate vârstel
ărbaţi şi femei, toţi de aceeaşi culoare. Se găsea
mijlocul unui trib al biddiomahilor, cu pielea neagr
uciurie. Nu avea de ce să se ruşineze de goliciunea l
entru că era “îmbrăcat” după ultima modă a ţinutului.

Dar înainte de a-şi da seama de situaţie, descope
ă este obiectul unei vii adoraţii, ceea ce îl mai linişti, de
veni în minte povestea din Kazeh.
“Presimt că voi deveni un zeu, un fiu al Lunii. Pref
meseria asta alteia, când n-am de ales. Trebuie să câşt
mp. Dacă Victoria se întoarce, voi profita de noua me
ituaţie, pentru a oferi adoratorilor mei spectacolul un
nălţări miraculoase.”
uru-i.PeNegrii
cândseJoe gândea astfel,
prosternau, urlau, îlmulţimea
pipăiau se
şi aduna
deveneaî
in ce în ce mai familiari; din fericire avură şi ideea să
fere un prânz minunat, compus din lapte acru şi ore
isat, amestecat cu miere. Curajosul tânăr luă una d
mesele cele mai copioase din viaţa sa şi dădu mulţimii
naltă idee despre felul cum mănâncă zeii la ocazii mari.
Când se lăsă seara, vracii insulei îl luară respectuo
e mână şi-l duseră la un soi de colibă împodobită c
alismane; înainte de a intra, Joe aruncă o privi
ngrijorată spre o grămadă de oase ce se ridica în jur
cestui sanctuar.
După ce-l închiseră în colibă, avu timp destul să s
ândească la situaţia sa.
În timpul serii şi o parte din noapte auzi cântece d
ărbătoare, sunetele unor tobe, zgomot de fiare lovite
rlete de coruri, ce însoţeau dansurile cu care oamen
nconjurau coliba sfântă, agitându-se şi strâmbândus
econtenit.
Joe auzea acest asurzitor ansamblu prin pereţii de
i trestie ai colibei. Poate că în alte împrejurări ar

scultat cu plăcere ciudata ceremonie, dar acum în minte
ui se zbătea un gând foarte neplăcut. Examinând c
ptimism situaţia, i se părea nătâng şi în acelaşi tim
ngrijorător faptul că se rătăcise într-un ţinut sălbatic,
mijlocul unui astfel de trib. Puţini călători, dintre cei ca
ndrăzniseră să se aventureze în aceste locuri, îşi m
evăzuseră patria. Se putea încrede oare în adoraţ
ăştinaşilor? Se întreba dacă în acest ţinut adoraţia n
mergea până la
În ciuda jertfireaperspective,
acestei celui adorat.după câteva ore d
ământări, oboseala îi birui gândurile negre. Căzu într-
omn adânc, care s-ar fi prelungit desigur până dimineaţ
acă n-ar fi fost trezit de o umezeală neaşteptată. Curân
mezeala se transformă în apă şi apa urcă până îi ajuns
a jumătatea corpului.
“Ce-i asta? se întrebă Joe. O inundaţie, o trombă,
ouă metodă de caznă a acestor negri? Pe legea mea, n
oi aştepta ca apa să-mi ajungă la gât!”
Nărui zidul cu o lovitură de umăr şi se găsi unde?
mijlocul lacului! De insulă, nici urmă! Se scufundase
mpul nopţii! În locul ei se întindea imensitatea Lacu
Ciad.
“Tristă ţară pentru locuitorii ei!” îşi spuse Joe reluân
u vigoare exerciţiile de înot.
Cutezătorul tânăr fusese salvat de unul d
enomenele obişnuite ale Lacului Ciad; numeroase insul
are ăreau rezistente ca stânca, dis ăruseră astfe
Deseori, populaţia de pe ţărmuri îi adăpostise p
enorociţii salvaţi din asemenea cumplite catastrofe.

Dar Joe nu cunoştea particularitatea aceasta
acului, fapt care nu-l opri să o folosească. Zări o barc
ătăcită şi se sui în ea. Era un fel de trunchi de pom, scob
rosolan; din fericire, se găsea în ea şi o pereche d
âsle. Profitând de un curent rapid, se lăsă purtat în vo
ui.
“Să ne orientăm, îşi spuse el. Steaua Polară, care n
ace totdeauna serviciul de a ne arăta pretutindeni drum
pre nord, mă va ajuta şi pe mine.” Recunoscu mulţumit c
ra purtat de curent spre malul septentrional al Lacu
Ciad.
La orele două, spre dimineaţă, acostă pe o ridicătu
coperită cu sălcii spinoase, care chiar pentru un filozof c
l părea foarte nepotrivită, dar dădu de un arbore cresc
arcă într-adins acolo pentru a-i oferi un pat între crengi
ale. Ca să fie mai în siguranţă, Joe se urcă în copac
şteptă, fără să doarmă prea mult, primele raze a
imineţii.
Joe aruncă o privire asupra copacului care-l servis
e adăpost în timpul nopţii; un spectacol neaşteptat
mplu de groază: ramurile erau ticsite de cameleoni ş
erpi încolăciţi, care acopereau întreg frunzişul. Ai fi spu
ă e vorba de un arbore de o specie nouă, care produce
eptile.
Reptilele începeau să se târască, unduindu-se
ncălzite de primele raze ale soarelui. Joe sări din mijloc
hemului şuierător şi se aruncă la pământ, cu o puternic
enzaţie de dezgust şi teamă.
“Iată o întâmplare care nu va fi crezută de nimeni”, î

puse el. Nu ştia că, în ultimele lui scrisori, doctorul Vog
trăsese atenţia asupra acestei ciudăţenii a maluril
Ciadului, unde reptilele sunt mai numeroase decât în oric
ltă ţară din lume.
După cele ce văzuse aici, Joe se hotărî să fie în viit
mai prevăzător şi, orientându-se după soare, porni
rum, îndreptându-se spre nord-est. Ocolea cu cea m
mare grijă colibele, bordeiele, într-un cuvânt, tot ce putea
ocuit de om.
De câte ori nu i se îndreptaseră în timpul acest
rivirile spre cer! Nădăjduia să zărească Victoria şi, c
oate că o căuta zadarnic, încrederea în prietenii să
ămase neclintită. Îi trebuia o mare tărie de caracter ca s
i examineze situaţia cu atâta încredere. Foamea s
dăuga oboselii. Hrana, compusă din rădăcini şi d
măduva arbuştilor, la care se adăugau fructele palmierilo
u putea să întremeze un om. Totuşi, fără să ţină seama d
boseală, Joe înaintă treizeci de mile spre vest. Trupul
ra zgâriat în zeci de locuri de trestiile de pe malul laculu
i de miile de spini ai tufişurilor de acacia şi mimoz
icioarele însângerate îi îngreuiau mersul.
Dar, în sfârşit, trecând peste suferinţele îndurate
dată cu venirea serii, se hotărî să petreacă noaptea p
malul Lacului Ciad. Acolo trebui să îndure înţepăturil
roaznice ale milioanelor de insecte: muşte, ţânţari ş
urnici de o jumătate de şchioapă, care acoperea
ământul în între ime.
După două ore, din puţina îmbrăcăminte care-l ma
coperea nu rămăsese nici o fâşie; insectele devorase

otul. Fu o noapte îngrozitoare, o noapte în care nici măc
oră de somn nu-i fu hărăzită călătorului obosit. În vreme
ceasta, mistreţii, bivolii sălbatici, ajuvii{80}, înfuria
ădeau târcoale prin tufişuri şi pe lângă malul laculu
Concertul acestor animale feroce răsuna în noapte. Joe n
ndrăznea să se mişte. Resemnarea şi răbdarea lui fu
reu puse la încercare.
În sfârşit se făcu ziuă. Joe se ridică repede ş
maginaţi-vă dezgustul
nimal scârbos pe care-l
îşi împărţise încercă,
culcuşul: văzândrâioas
o broască cu c
Da, o broască râioasă lungă de cinci şchioape, un anim
monstruos, respingător, care-l privea cu ochi mari, rotunz
oe simţi că i se întoarce stomacul pe dos; apo
evenindu-şi, alergă să se scalde în lac. Baia îi linişti puţ
mâncărimea care-l chinuia.
După ce mestecă vreo câteva ierburi, îşi continu
rumul cu încăpăţânare şi stăruinţă. Nu mai ştia ce face ş
otuşi, simţea în el o putere care înfrângea deznădejde
tomacul, mai puţin resemnat decât el, se plângea! F
bligat să se încingă strâns cu o liană în jurul mijlocului. D
ericire, setea şi-o putea potoli la fiecare pas, ş
mintindu-şi de suferinţele din deşert, se mângâ
arecum gândindu-se că este mai uşor să suporţi chinur
oamei decât ale setei.
“Unde poate fi Victoria? se întreba. Vântul suf
inspre nord! Balonul se va întoarce deasupra laculu
Desi ur că Samuel a făcut o nouă manevră ca să
estabilească echilibrul, dar pentru asta a avut destul tim
eri, încât n-ar fi cu neputinţă ca astăzi... Dar să mă port c

i cum aş fi în situaţia de a nu-l mai revedea niciodat
Dealtfel, dacă aş putea ajunge la unul din marile oraşe d
urul lacului, m-aş găsi în situaţia călătorilor despre ca
e-a povestit Fergsson. De ce oare n-aş scoate-o la cap
a şi ei? Câţiva s-au întors! Ce Dumnezeu?! Hai, curaj!”
Mergând şi vorbind astfel cu el însuşi, curajosul Jo
ădu peste un grup de sălbatici în mijlocul pădurii. Se op
a timp, aşa că aceştia nu-l văzură. Negrii se îndeletnicea
uăpetenie
înveninarea săgeţilor
a triburilor cu ţinuturi,
acestor suc depealior,
care oocupaţia d
îndeplines
u un fel de ceremonial solemn.
Nemişcat, într-un desiş, ţinându-şi răsuflarea, Jo
dică ochii şi deodată zări printre crengi balonul. Era chi
Victoria, care se îndrepta spre lac, la numai o sută d
icioare deasupra lui.
Dar cum să se facă auzit? Cum să se arate? Nu er
u putinţă. Ochii i se umplură de lacrimi, însă lacrimi d
ucurie, nu de disperare. Prietenii săi îl căutau; n
ărăsiseră! Trebuia să aştepte plecarea negrilor şi atun
ăacului
părăsească
Ciad. Dar ascunzătoarea, caîn să
Victoria se pierdu fugă
înaltul pe ma
cerului.
Joe se hotărî să aştepte. Desigur că aerostatul ave
ă treacă din nou! Şi într-adevăr, trecu iarăşi, dar mai sp
st. Joe alergă, dând din mâini şi strigând zadarnic! U
ânt violent târa balonul cu o putere de neînvins.
Pentru prima oară nădejdea şi energia îl părăsiră p
ietul băiat. Se socoti pierdut şi crezu că stăpânul să
lecase fără să se mai întoarcă. Nu mai îndrăznea să s

ândească. Aproape nebun de deznădejde, cu picioare
nsângerate, cu trupul învineţit de lovituri, merse în neşti
oată ziua şi o bună parte din noapte. Se târa când
mâini, când în genunchi, şi vedea apropiindu-se momen
n care, părăsit de puteri, avea să moară.
Înaintând astfel, ajunse în faţa unei mlaştini, sau, m
ine zis, unde bănuia că e o mlaştină, deoarece întuneric
opţii nu-i îngăduia să-şi dea seama de locuri. Căzu p
eaşteptate într-un noroi cleios, care-l trăgea la fund.
iuda sforţărilor depuse, în câteva minute noroiul îi ajuns
ână la mijloc.
“Mă aşteaptă deci moartea! îşi spuse Joe. Şi c
moarte!”
Se zbătea cu furie, dar sforţările sale nu făceau dec
ă-l
ăpaafunde
singur.şiNici
maimăcar
mult înomormântul
bucată de pe carenici
lemn, nefericitul
o trestie şd
are să se poată agăţa! Ochii i se închideau.
― Prieteni, ajutor, ajutor! strigă, deznădăjduit.
Şi glasul disperat, izolat, înăbuşit, se pierdea î
ingurătatea nopţii.
Capitolul 36
Nori la orizont. O armată de arabi. Urmărirea. E

ste? Căderea de pe cal. Un glonţ trimis de Kenned
Manevră. Răpirea în zbor. Joe este salvat
Din clipa în care-şi reluase postul de observaţie, î

artea din faţă a nacelei, Kennedy nu încetă să cercetez
rizontul. După puţin timp, se întoarse spre doctor
puse:
― Priveşte colo jos, o ceată de oameni sau animale
n mers, dacă nu mă înşel. Nu se poate vedea bine! Î
rice caz stârneşte un adevărat nor de praf.
― N-o fi vreun vânt potrivnic, o trombă de aer care s
e împingă spre nord? întrebă Samuel.
Şi se ridică în picioare, pentru a cerceta orizontul. ―
Nu cred, Samuel, răspunse Kennedy. Este o turmă d
azele sau de bivoli sălbatici!
― Poate, Dick, dar se găseşte la nouă sau zece mil
e noi şi n-o pot vedea bine nici cu luneta.
― În orice caz, nu-l vom pierde din vedere. Acolo s
ntâmplă ceva neobişnuit, ceva ce mă intrigă; s-ar spun
ă este o manevră de cavalerie. Şi uite, priveşte, nu m
nşel, sunt într-adevăr călăreţi!
Doctorul privi cu atenţie.
― Cred că ai dreptate, spuse el. Este un detaşamen
e arabi sau tibbuşi. Aleargă în aceeaşi direcţie cu no
vând însă o viteză mai mică; îi vom ajunge uşor. Înt
umătate de oră vom putea să-i vedem şi să hotărâm ce
e tăcut.
Kennedy îşi luă din nou luneta şi privi cu atenţie
Grupul călăreţilor devenea din ce în ce mai vizibil; o par
in ei se îndepărtau.
― Fără îndoială, reluă Kennedy, este o manevră sa
vânătoare. S-ar spune că oamenii aceştia urmăres

eva. Tare aş vrea să ştiu ce anume!
― Răbdare, Dick. După puţin timp îi vom ajunge ş
om întrece chiar, dacă vom goni mereu la fel de reped
Noi înaintăm cu o viteză de douăzeci de mile pe oră şi n
cal care să poată susţine o asemenea întrecere.
Kennedy continua să privească în jos cu atenţie; dup
âteva minute spuse:
― Sunt arabi care aleargă din toate puterile. Îi vă
erfect. Sunt vreo cincizeci. Îi recunosc după burnusurile{
are se umflă în bătaia vântului. Fac un exerciţiu d
avalerie; conducătorul lor se află la o sută de paşi înain
i ceilalţi se grăbesc pe urmele lui.
― Oricine ar fi, nu sunt de temut, Dick, dar, dacă va
evoie, mă voi ridica mai sus.
― Aşteaptă! Aşteaptă puţin, Samuel! glăsu
Kennedy. Şi după un timp, adăugă: Ciudat! Se întâmp
eva de care nu pot să-mi dau seama exact. Dup
mişcările lor şi după alcătuirea neregulată a formaţie
rabii au aerul că urmăresc ceva; parcă n-ar face
xerciţiu de cavalerie.
― Eşti sigur, Dick?
― Sigur. Nu mă înşel. Este o vânătoare, dar vâneaz
n om? În frunte nu-i conducătorul lor, ci un fugar.
― Un fugar? întrebă Samuel, emoţionat.
― Da!
― Să nu-l pierdem din vedere şi să aşteptăm
Câştigară repede trei sau patru mile asupra călăreţilo
are alergau cu o repeziciune uimitoare.
― Samuel! Samuel! strigă Kennedy cu glasu

emurător.
― Ce e, Dick?
― Am o halucinaţie? Este oare posibil?
― Ce vrei să spui?
― Aşteaptă.
Şi vânătorul, ştergând repede sticla lunetei continu
ă privească.
― Ei, ce e? întrebă doctorul.
― Samuel, este el!
― El! strigă acesta din urmă.
“El”, spunea totul; nu era nevoie să se pronunţe nici u
ume.
― E călare, la o distanţă de abia o sută de paşi d
uşmanii lui.
― E într-adevăr Joe! făcu doctorul pălind.
― Nu poate să ne vadă din cauza goanei! adăug
Kennedy.
― Ne va vedea, răspunse Fergsson micşorân
acăra arzătorului. În cinci minute vom fi la cincizeci d
icioare de sol, în cincisprezece minute vom fi deasup
ui.
― Trebuie să-l prevenim cu un foc de armă.
― Nu! Joe nu se poate întoarce; e înconjurat! ― C
ă facem atunci?
― Să aşteptăm, să aşteptăm! ― Dar arabii?
― Îi vom ajunge şi îi vom întrece; nu suntem decât
ouă mile de ei. Numai să reziste calul lui Joe.
― Ah! exclamă Kennedy.
― Ce este?
Kennedy scoase un strigăt de deznădejde, fiindcă
ăzuse pe Joe aruncat jos. Calul său, pe cât se părea
apătul puterilor, se prăvălise istovit la pământ.
― Ne-a văzut! strigă doctorul. Când s-a ridicat ne-
ăcut semn.
― Dar arabii îl vor ajunge din urmă! Ce ma
şteaptă? Ah, curajosul băiat! Ura! strigă vânătorul, ca
u se mai putea stăpâni.
Joe se ridicase îndată şi, în clipa în care unul d
ălăreţii cei mai apropiaţi se năpusti asupră-i, el se feri c
săritură de panteră, se aruncă pe cal şi îşi continu
uga. Un strigăt puternic se ridică în aer.
Arabii, preocupaţi să-l urmărească, nu vedea
Victoria care plutea la cincizeci de paşi în urma lor ş
umai la treizeci de picioare deasupra pământului. Între
i fugar era o distanţă de numai douăzeci de lungimi d
al. Unul se apropia din ce în ce mai mult de Joe şi s
regătea să-l străpungă cu lancea, când Kennedy dus
rma la ochi şi, fără nici o şovăială, ţinti şi-l doborî
ământ cu un singur glonţ. La auzul detunăturii, Joe nici n
ntoarse capul.
Câţiva arabi, văzând Victoria, îşi întrerupseră cursa
e prăbuşiră cu faţa la pământ; ceilalţi îşi continua
rmărirea.
― Dar ce face Joe? strigă Kennedy. Nu se opreşte.
― Procedează foarte bine aşa, Dick. L-am înţeles: s
men ine în direc ia aerostatului i se bizuie e rice ere
oastră. Straşnic băiat! Îl vom răpi de sub nasul arabilo
untem la numai două sute de paşi de el!

― Ce trebuie să facem? întrebă Kennedy.
― Lasă puşca deoparte!
― S-a făcut! glăsui vânătorul, lăsând arma jos.
― Poţi să ţii în braţe o sută cincizeci de livre de lest
― Şi mai mult chiar.
― Nu, atât va fi suficient.
Doctorul îngrămădi sacii de nisip în braţele lu
Kennedy.
―lestul
runci Aşează-te în partea
cu o singură cealaltăDar
mişcare. a nacelei
să nu-işidai
fii gata
drums
ără ordinul meu.
― Nici o grijă!
― Altminteri nu vom izbuti să-l salvăm pe Joe.
― Încrede-te în mine.
Victoria se afla deasupra grupului de călăreţi, car
oneau în galop pe urmele lui Joe. Doctorul ţinea sca
esfăcută, în partea din faţă a nacelei, gata s-o arunce
momentul potrivit. Joe păstra o distanţă de aproap
incizeci de picioare între el şi urmăritori, pe care,
fârşit, Atenţie! îiîl preveni

― Victoria depăşi. Samuel pe Kennedy.
― Sunt gata!
― Fereşte-te, Joe! strigă doctorul, cu vocea s
uternică, aruncând scara ale cărei prime trepte ridica
os o dâră de praf.
La strigătul doctorului, Joe întoarse capul, fără s
prească goana calului. În clipa când scara ajunse lâng
l, se întinse şi-o prinse în mâini.

― Dă-i drumul! îi strigă doctorul lui Kennedy.
― S-a făcut!
Scăpată de o greutate mai mare decât a lui Joe
Victoria se ridică repede la o sută cincizeci de picioare.
Joe se agăţase zdravăn de scara care se legăna î
er şi acum urca treptele cu agilitatea unui acrobat. Înda
junse la tovarăşii săi, care-l îmbrăţişară.
Arabii scoaseră un strigăt de uimire şi furie. Fugar
eepeziciune.
fusese răpit din zbor şi Victoria se îndepărta c
― Domnule Fergsson, domnule Dick! îngăimă Joe
Apoi, sfârşit de oboseală şi de emoţie, leşină, în timp c
Kennedy striga, aproape în delir:
― Salvat! Salvat!
― Cred şi eu! spuse Fergsson, care-şi recăpătas
almul lui de nezdruncinat.
Joe era aproape gol; braţele-i însângerate şi trup
coperit de vânătăi erau dovada suferinţelor îndurate
Doctorul îi pansa rănile şi-l culcă sub cort. Bravul băiat î
eveni curând în simţiri şi ceru un pahar cu rachiu. Doctor
u-l refuză, ţinând seama că se afla în faţa unui om ca
ebuia tratat în mod excepţional. După ce bău, Jo
trânse mâinile prietenilor săi şi se declară gata să-
ovestească peripeţiile. Dar nu i se îngădui să vorbeasc
este puţin timp căzu într-un somn adânc, de care ave
multă nevoie.
Victoria se îndre tă iezi s re vest. Sub influen
nui vânt puternic, trecu din nou deasupra margin
eşertului plin de mărăcini, şi, după ce străbătu o distan

e aproape două sute de mile de la locul de unde fuses
ăpit Joe, către seară, depăşi al zecelea grad d
ongitudine.
Capitolul 37
Drumul spre est. Joe se trezeşte, încăpăţânare

ui. Sfârşitul
Kennedy. păţaniei
Drumul spreluinord.
Joe. Tagelel.
O noapte Îngrijorările
aproape dlu
Aghades
În timpul nopţii, vântul se potoli şi Victoria rămas

niştită în vârful unui sicomor. Doctorul şi Kennedy făcu
e pază cu rândul şi Joe se bucură de un somn odihnito
mp de douăzeci şi patru de ore.
― Iată leacul care-i trebuia, spuse Fergsson. Natur
e însărcinează cu vindecarea lui.
Spre ziuă, vântul se înteţi din nou, dar era schimbăto
ătea când spre nord, când spre sud. În cele din urm
Victoria fu împinsă spre vest.
Doctorul, cu harta în mână, recunoscu ţinut
Damergu, un teren vălurit, fertil, cu coline făcute din trest
mpletită cu crengi de asclepia{82}; în câmpiile cultivat
lăile de grâne erau aşezate pe câte o schelă, spre a
eri de invazia şoarecilor şi a termitelor.
Peste puţin timp, călătorii ajunseră deasupra oraşu
inder, uşor de recunoscut după marea sa piaţă d

xecuţii. În mijlocul ei se ridică “arborele morţii”,
icioarele căruia veghează un călău; oricine trece pe su
mbra copacului e spânzurat îndată.
Consultându-şi busola, Kennedy spuse:
― Ne îndreptăm iarăşi spre nord.
― Ce importanţă are? Dacă ajungem la Tembuctu, n
vem de ce să ne plângem. Niciodată nu s-a întreprins
ălătorie mai frumoasă şi în condiţii mai bune.
― Nici cu o sănătate mai bună! răspunse Joe
rătându-şi faţa veselă printre perdelele cortului.
― Iată-l şi pe bunul nostru prieten, pe salvatoru
ostru! strigă vânătorul. Cum te simţi?
― Absolut normal, absolut normal, domnule Kenned
Niciodată nu m-am simţit mai bine. Nimic nar putea învio
mai
e omult
baieun
în om,
Laculdecât
Ciad.o scurtă călătorie
Nu este de plăcere,
aşa, domnule urma
doctor?
― Prietene! răspunse Fergsson, strângându-i mâna
Câte griji ne-ai pricinuit!
― Dar credeţi că eu am fost liniştit gândindu-mă l
oarta dumneavoastră? Vă puteţi lăuda că mi-aţi pricinu
frică grozavă.
― Nu ne vom înţelege niciodată, Joe, dacă ie
ucrurile aşa!
― Văd că nici după ce a căzut din înălţimi nu s-a pre
chimbat, adăugă Kennedy.
― Devotamentul tău a fost sublim, băiatule, şi ne-
alvat, căci altfel Victoria ar fi căzut în lac şi nimeni nar
utut s-o scoată de acolo.
― Dacă devotamentul meu, cum vă place să num

ăderea mea, v-a salvat pe dumneavoastră, oare nu m
alvat şi pe mine? Fiindcă iată-ne pe toţi trei împreună
ănătoşi! Deci nu avem să ne reproşăm nimic în tot ce s
ntâmplat.
― Nu te poţi înţelege cu băiatul ăsta! spus
ânătorul.
― Cel mai bun mijloc să ne înţelegem este să nu m
orbim despre ce a fost, glăsui Joe. Ce s-a întâmplat, s
ntâmplat! Bun sau rău, nu se mai poate îndrepta.
― Încăpăţânatule! spuse râzând doctorul. Cel puţin
rei să ne povesteşti peripeţiile tale?
― Dacă ţineţi neapărat, vă voi povesti, dar mai întâ
ă pregătim gâscă asta, căci văd că domnul Dick nu ş
ierdut timpul degeaba.
― Bine, Joe.
― În cazul acesta, vom vedea cum suportă stomacu
uropenilor un vânat din Africa.
Gâscă fu friptă la flacăra arzătorului şi devora
ndată. Joe înghiţi o bună parte din ea, ca unul care n
mâncase de câteva zile.
După ceai şi groguri, povesti prietenilor aventurile
Vorbea cu oarecare emoţie, înfăţişând întâmplările c
lozofia sa obişnuită. Doctorul nu se putu opri de a nu
trânge mâna de câteva ori, când văzu că vrednicul băi
usese preocupat mai mult de salvarea lor decât de a s
n ce privea scufundarea insulei Biddiomah, îi explică
oe că fenomenul se repetă foarte des pe Lacul Cia
Continuându-şi povestirea, Joe ajunse la clipa în car
rins în mocirlă, scosese un ultim strigăt de disperare.

― Mă credeam pierdut, urmă el, şi gândurile mele s
ndreptau spre dumneavoastră. Am început să mă zba
um nici nu vă pot spune. Eram hotărât să nu mă la
nghiţit fără luptă. Când, deodată, ce văd? La doi paşi d
mine, un capăt de frânghie de curând tăiată. Am făcut u
ltim efort şi, cu chiu cu vai, am izbutit să mă apuc de e
răgând, am văzut că rezistă. Am tras din nou, cu nădejd
i, în sfârşit, iată-mă ajuns pe pământ tare. La capăt
ânghiei zăresc o ancoră. Ah! dacă n-aveţi nim
mpotrivă, am să numesc ancora asta “ancora salvării”. A
ecunoscuto: o ancoră a Victoriei. Am înţeles c
umneavoastră aţi aterizat acolo. Am urmat direcţ
ânghiei care-mi indica locul unde fusese balonul şi, dup
oi sforţări, am ieşit în sfârşit din mocirlă... După ce mi-a
efăcut puterile, am umblat o parte din noapte fără teamă
ndepărtându-mă de lac. Am ajuns, în cele din urmă,
marginea unei păduri, parcă fără capăt. Acolo, într-
ngrăditură, păşteau fără grijă câţiva cai. Sunt momente
aţă când oricine ştie să călărească, nu e aşa? Nu m-a
ândit mult şi, sărind în spatele unui patruped, iată-m
onind spre nord. Nu vă voi pomeni nici de oraşele p
are nu le-am văzut, nici de satele pe care le-am oco
Am străbătut câmpuri însămânţate, am sărit pes
esişuri, peste garduri, am dat pinteni calului, l-a
mboldit, l-am îndemnat. În sfârşit, am ajuns la margine
âmpiilor cultivate. Bun. Deşertul! îmi convine: voi vede
mai bine şi mai departe înaintea mea. Dădeam târcoa
rin împrejurimi, în speranţa că voi găsi Victor
şteptându-mă. Dar nimic! După trei ore de galop dau, c

n prost, peste o tabără de arabi. Ce vânătoare! Domnu
Kennedy, un vânător nu ştie ce este aceea o vânătoar
acă nu a fost vânat el însuşi. Şi chiar dacă ar vrea să şti
u-l sfătuiesc să încerce. Calul meu cădea de oboseală.
Arabii mă înconjuraseră; la un moment dat m-am
răbuşit, apoi am sărit pe calul unuia din ei şi în clip
ceea v-am văzut. Restul îl ştiţi. Victoria alerga după min
i m-aţi prins din zbor... Nu aveam dreptate să mă încred
umneavoastră?
ost Domnule
totul? Nimic mai normalSamuel,
pe lume.vedeţi
Sunt cât
gatades-o
simplu
iau d
a capăt, dacă v-ar fi de folos; dealtfel, după cum v-am m
pus, nici nu merită să mai vorbim despre ce-a fost.
― Bunul meu Joe, răspunse doctorul cu emoţie, n
e-am înşelat bizuindu-ne pe inteligenţa şi îndemânare
a!
― Ei, domnule, n-ai decât să te laşi dus d
venimente şi până la urmă o scoţi la capăt. Cel mai bin
ste să iei lucrurile aşa cum sunt.
În timpul istorisirii lui Joe, balonul străbătuse repede
mare parte de
nui grup a ţinutului.
colibe careKennedy
părealecă
atrase atenţiaunasup
formează ora
Doctorul consultă harta şi recunoscu târguşorul Tagel
in Damergu.
― Regăsim drumul urmat de Barth. Aici s-a despăr
l de cei doi tovarăşi ai săi, Richardson şi Overwe
rimul urma să ia drumul spre Zinder, iar al doilea sp
Maradi. Vă aminti i că dintre ace ti trei călători Bar
ste singurul care a revăzut Europa.
― Aşadar, spuse vânătorul, urmărind pe hartă direcţ

Victoriei , mergem din nou direct spre nord?
― Direct, dragul meu Dick!
― Şi asta nu te îngrijorează?
― De ce?
― Pentru că drumul acesta ne duce drept spre Tripo
e deasupra unui deşert întins.
― Oh, dar nu vom ajunge atât de departe, prieteni; c
uţin aşa nădăjduiesc.
― Unde crezi că
Bine, Dick, darnenuvom
eşti opri?
curios să vizitezi Tembuctu
― Tembuctu?
― Vei fi al cincilea sau al şaselea european care
ăzut acest oraş misterios.
― Să mergem spre Tembuctu!
― Atunci lasă să ajungem întâi între a
aptesprezecelea şi al optsprezecelea grad latitudine, i
colo o să căutăm un vânt favorabil, care să ne împing
pre vest.
― Bine! răspunse vânătorul. Dar mai avem mult d
mers―spre
Celnord?
puţin o sută cincizeci de mile!
― Culcaţi-vă, domnule, spuse Joe. Culcaţi-vă ş
umneavoastră, domnule doctor. Aveţi nevoie de odihn
upă câte am observat.
Vânătorul se întinse sub cort, dar Fergsson, care n
e lăsa doborât de oboseală, rămase la postul d
bserva ie.
Peste trei ore, Victoria trecea pe deasupra unui tere
coperit cu pietriş, cu şiruri de munte de granit, înalţi

terpi. Unele piscuri izolate ajungeau până la înălţimea d
atru mii de picioare. Girafe, antilope şi struţi alergau cu
printeneală uimitoare prin pădurile de salcâmi, mimoz
i curmali. După uscăciunea deşertului, vegetaţia pune
tăpânire peste tot întinsul. Era ţinutul tribului Kailua
are, ca şi periculoşii lor vecini, tuaregii, umblau cu faţ
coperită cu o bucată de pânză.
La orele zece seara, după un drum minunat de dou
ute cincizeci
mportant. de mile,
Lumina luniiVictoria se opri
îngăduia deasupra
să se vadă ounui ora
parte
ocalităţii, pe jumătate în ruine; ici-colo, sub o rază d
umină, se zăreau moschei. Doctorul luă poziţia stelelor
ăsi că se aflau la latitudinea lui Aghades. Acest ora
dinioară un înfloritor centru comercial, începuse s
ecadă încă de pe vremea când fusese vizitat de Barth.
Profitând de faptul că nu puteau fi văzuţi în întuneri
runcară ancora la vreo două sute de mile de oraş, într-
ntins lan de mei.
Noaptea se scurse destul de liniştită. Pe la ora cinc
ealonul
lumină
spredevest
ziuă, şi, tot
şi puţin atunci,
spre sud. un vânt uşor împins
Fergsson se grăbi să folosească acest prilej. Victor
e ridică repede şi porni, parcă purtată pe un mănunc
e raze de soare.
Capitolul 38
Traversarea rapidă. Hotărâri prudente. Caravane

Aversă neîntreruptă. Gao. Nigerul. Golberry, Geoffro
Gray. Mungo-Park. Laing. René Caillié. Clapperto
ohn şi Richard Lander
Ziua de 17 mai fu liniştită, lipsită de orice inciden
ncepea să se vadă din nou deşertul. Un vânt modera
urta Victoria spre sud-vest. Balonul nu se abătea nici
reapta, nici la stânga; umbra sa proiecta pe nisip o lin
erfect dreaptă.
Doctorul refăcuse provizia de apă înainte de plecar
e temea că nu vor putea ateriza în aceste ţinuturi locui
e tuaregii aueliminieni. Platoul, aflat la o mie opt sute d
icioare deasupra nivelului mării, cobora spre sud.
Seara, călătorii ajunseră la 16° latitudine şi 40°55
ongitudine, după ce străbătuseră o sută optzeci de m
e cale aeriană monotonă, de la Aghades la Murzuk, p
easupra drumului bătătorit de cămile.
În cursul acestei zile, Joe prepară ultimele bucăţi d
ânat afumat
igăruie pefoarte
de sitar care gustoasă.
le păstraseră şi servi la masă
Vântul era prielnic, astfel că doctorul hotărî să continu
rumul în cursul nopţii, pe care luna, aproape plină,
mplea cu lumina ei argintie.
Victoria se ridică la o înălţime de cinci sute d
icioare şi, în timpul acestei călătorii nocturne d
proape şaizeci de mile, îşi urmă calea, atât de liniştit
ncât n-ar fi putut tulbura nici somnul unui copil.

Duminică dimineaţa, o nouă schimbare a vântului
urtă spre nord-vest. Câţiva corbi zburau foarte sus, i
pre orizont se vedea un stol de vulturi, însă din ferici
estul de departe.
Ivirea lor îi amintea lui Joe o întâlnire neplăcută
ăcându-l să se gândească la buna idee a doctorului, de
ua în călătoria lor două baloane.
― Ce am fi făcut cu un singur înveliş? spuse el. Ace
l doilea este ceea ce e şalupa pentru o corabie; în caz d
aufragiu, o poţi folosi oricând pentru a te salva.
― Ai dreptate, prietene, numai că şalupa m
ngrijorează întrucâtva, căci ea nu poate înlocui corabia.
― Ce vrei să spui? întrebă Kennedy.
― Vreau să spun că noua Victoria nu valorează câ
ea veche. Fie că ţesătura a fost greu încercată, fie c
utaperca s-a topit din cauza căldurii aparatului d
ilatare, am constatat o oarecare pierdere de gaz; nu pre
mare până acum, dar, în orice caz, vrednică să fie luată
eamă. Avem o tendinţă de coborâre şi, pentru a n
menţine, sunt nevoit să dilat mai mult hidrogen.
― La naiba! spuse Kennedy. Nu văd care ar putea
eacul.
― Nu există nici unul, dragul meu Dick, şi de acee
m face bine să ne grăbim, evitând chiar popasurile d
mpul nopţii.
― Suntem încă departe de coastă? întrebă Joe.
― Care coastă, băiatule? Ştim noi oare unde n
uce întâmplarea? Tot ce pot să-ţi spun este că Tembuct
e află la patru sute de mile spre vest.

― Şi cât timp ne va trebui să ajungem până acolo? ―
Dacă vântul nu ne va îndepărta prea mult de direcţ
oastră, nădăjduiesc să ajungem acolo marţi spre seară.
― Aşadar, spuse Joe arătând un şir lung de oamen
i de animale care şerpuiau prin deşert, vom ajunge m
epede decât caravana aceasta.
Fergsson şi Kennedy se aplecară şi văzură o mar
mbulzeală de oameni şi de animale; erau mai mult de
ută cincizeci de cămile, din acelea care pentr
ouăsprezece mii mutkali{83} de aur merg de la Tembuc
a Tafilet, purtând în spate o greutate de cinci sute de livr
oate cămilele aveau sub coadă un mic sac în care s
dunau excrementele lor, singurul combustibil pe care s
utea conta în deşert.
Aceste cămile ale tuaregilor sunt specia cea ma
ună; ele se pot lipsi de apă de la trei la şapte zile, iar d
mâncare, două zile; iuţeala lor este superioară celei
ailor şi se supun cu inteligenţă poruncilor khabiru
ălăuza caravanei. Sunt cunoscute în ţinut sub numele d
mehari”.
În vreme ce doctorul dădea aceste lămuriri, tovarăş
riveau mulţimea de bărbaţi, femei şi copii, care înainta
nevoie prin nisipul mişcător, ţinut în loc numai de câtev
mărăcinişuri, de ierburi ofilite şi tufişuri sărăcăcioase.
Joe îl întrebă pe doctor cum de izbuteau arabii să s
rienteze prin deşert şi să dea de cursurile de ap
ăspândite pe imensa lui întindere.
― Arabii, răspunse Fergsson, sunt înzestraţi cu u
eosebit simţ de orientare; acolo unde un european s

ătăceşte, ei merg cu cea mai mare siguranţă; o piatră
ricât de mică, un tufiş, un mănunchi de iarbă le ajung
entru a-şi găsi drumul. Noaptea se orientează dup
teaua Polară. Nu fac mai mult de două mile pe oră, iar
mpul căldurilor mari de la amiază se odihnesc. Aşa că
ai seama cât le trebuie ca să străbată Sahara, care e u
eşert de peste nouă sute de mile.
Între timp, Victoria dispăru din faţa privirilor mirate a
rabilor,
Sprecare, desigur,
seară, îi invidiau
balonul trecea laviteza.
2°20’ longitudine, iar
mpul nopţii mai depăşi un grad.
Luni, vremea se schimbă cu desăvârşire; începu s
adă o ploaie torenţială, încât era nevoie de mari efortu
entru a rezista potopului şi a face faţă creşterii în greuta
e care el o pricinuia balonului şi nacelei. Neîntrerupt
orent lămurea existenţa bălţilor care împânzeau ţinut
Aici se ivi din nou vegetaţia de mimoze şi tamarini.
Era regiunea Sonray, cu sate ale căror case avea
coperişuri asemănătoare unor căciuli, o regiune puţ
muntoasă, cu câteva coline brăzdate de râpe, pline d
pă, peste care treceau în zbor sitarii şi bibilicile. Icicol
n torent puternic tăia drumurile; indigenii îl traversa
găţându-se de câte o liană întinsă între arbori. Pădur
e transformau în jungle, în care foiau aligator
ipopotamii şi rinocerii.
― În curând vom vedea Nigerul, spuse doctorul. Î
ro ierea fluviilor mari, inutul se transformă. Fluvii
cestea pot fi închipuite ca nişte drumuri mişcătoare ca
u adus cu ele mai întâi vegetaţia, iar mai târziu vor aduc
ivilizaţia. Nigerul a făcut să se ridice de-a lungul cursu
ui, pe o distanţă de două mii cinci sute de mile, cele m
mportante oraşe ale Africii.
― Asta-mi aminteşte de un mare admirator a
rovidenţei, care îi aducea laude pentru grija de a fi făc
a marile oraşe să fie străbătute de fluvii.
La ora prânzului, Victoria trecea pe deasupr
ocalităţii Gao, un târguşor compus din colib
ărăcăcioase,
― Pe aici care, în trecut,
a trecut fusese ocând
Barth Nigerul, mares-a
capitală.
înapoiat d
embuctu, spuse doctorul. Acesta e vestitul fluviu
ntichităţii, rivalul Nilului; superstiţia păgână îi atribuie
rigine divină. Ca şi Nilul, a atras atenţia geografilor d
oate timpurile; explorarea lui, ca şi aceea a Nilului,
erut sacrificiul multor vieţi omeneşti.
Aici cursul Nigerului avea o mare lărgime; apele sa
e rostogoleau învolburate spre sud, dar călătorii noşt
urtaţi de vânt, abia putură să-i vadă ciudatele şerpuiri.
― Să vă mai povestesc ceva despre fluviul acest
e Dhiuleba,
care ne-am şi îndepărtat,
Mayo, Egghirreu,spuse Fergsson.
Quorra şi altele,Sub numel
el străba
âteva ţări şi în lungime ar putea rivaliza cu Nilul. Toa
umirile acestea nu înseamnă altceva decât “fluviul”
mba ţinuturilor pe care le străbate.
― Doctorul Barth a urmat acest drum? întreb
Kennedy.
― Nu Dick. Părăsind Lacul Ciad Barth a trecut r
raşele principale din Bornu şi a tăiat calea Nigerului
ay, la 4° deasupra lui Gao, apoi a pătruns până în inim

nuturilor neexplorate, pe care Nigerul le închide în co
e-l formează acolo. După opt luni de sforţări obositoare
juns la Tembuctu, drum pe care noi îl vom face în num
ei zile, dacă mai ţine vântul acesta puternic.
― S-au descoperit izvoarele Nigerului? întrebă Joe
― De multă vreme, răspunse doctorul. Dorinţa, de
unoaşte Nigerul şi afluenţii săi a atras mulţi exploratori
ş putea să vi-i numesc pe cei mai însemnaţi dintre e
ntre 1749
Gorea; întreşi 1785
1758, şi
Adamson
1788, aGolberry
cercetat fluviul şi a vizita
şi Geoffroy
trăbătut deşerturile Senegambiei şi au ajuns în ţa
maurilor, care îi asasinaseră pe Saugnier, Brisson, Adam
Riley, Cochelet şi pe aţâţi alţi nefericiţi. Urmează celebru
Mungo-Park, prietenul lui Walter Scott, scoţian ca şi e
rimis de Societatea africană din Londra în anul 1795,
juns la Bambarra, a văzut Nigerul, a pătruns în interi
inci sute de mile; în tovărăşia unui negustor de sclavi
ercetat ţărmul Gambiei şi s-a întors în Anglia în 1797.
lecat din nou, la 30 ianuarie 1805, însoţit de cumnatul
Anderson, de desenatorul Scott, şi de un grup d
muncitori. Au ajuns la Gorea, unde s-au alăturat un
etaşament de treizeci şi cinci de soldaţi şi au revăz
Nigerul la 19 august. Din cauza oboselii, a lipsurilor,
nutului nesănătos, din patruzeci de europeni nu au m
ămas în viaţă decât unsprezece. La 16 noiembrie, soţ
ui Mungo-Park a primit ultimele scrisori de la el, iar pest
n an s-a aflat de la un ne ustor din inutul acela, ca
junsese la Bussa pe Niger, la 23 decembrie, că barc
enorocitului călător se răsturnase în cataractele fluviu

ar el fusese măcelărit de indigeni.
― Groaznicul lui sfârşit nu i-a oprit din drum pe ceila
xploratori?
― Dimpotrivă, Dick, pentru că pe lângă misiunea d
cerceta fluviul o mai aveau şi pe aceea de a găs
nsemnările exploratorului, în 1816, s-a organizat la Lond
expediţie, la care a participat şi maiorul Gray. Expediţ
ajuns la Senegal, a pătruns pare-se până la Fout
Djallon, a vizitat
lt rezultat. populaţia
În 1822, fulană
maiorul şi s-a
Laing întors întoată
a explorat Anglia, fă
parte
ccidentală a Africii, învecinată cu posesiunile engleze,
ajuns cel dintâi la izvoarele Nigerului. După documente
ale, izvorul acestui fluviu imens nu este mai lat de dou
icioare.
― Se poate sări uşor peste el, spuse Joe.
― Ei, ei, uşor! răspunse doctorul. Numai că, dacă ţ
eamă de tradiţie, nu-i chiar aşa. Cel ce încearcă să sa
este acest izvor este înghiţit numaidecât de ape; cel c
rea să ia apă din el se simte îndepărtat de-o mân
nvizibilă.
― Îmi daţi voie să nu cred nimic din toate astea
ntrebă Joe.
― Sigur. După cinci ani, maiorul Laing a pornit s
trăbată Sahara şi a ajuns până la Tembuctu, unde, la
âteva mile mai sus, a murit sugrumat de către Ula
himan, care voia să-l oblige să treacă la credinţ
musulmană.
― Încă o victimă! s use vânătorul.
― Atunci, un tânăr curajos a întreprins explorarea c
mijloacele sale proprii, foarte reduse, şi a izbutit să ducă

apăt cea mai îndrăzneaţă călătorie a timpurilor noastr
orbesc despre francezul René Caillié. După feluri
ncercări făcute în 1819 şi în 1824, a plecat din nou, la 1
prilie 1827, din RioNunez; la 3 august, a ajuns la Tim
fârşit de oboseală, bolnav şi atât de slăbit, încât nu şi
utut continua călătoria decât după şase luni, în ianuar
828, când s-a alăturat unei caravane. Îmbrăcat cu u
ostum oriental, a ajuns la Niger la 10 martie, a pătrun
ână în oraşul Jenné, de unde s-a îmbarcat pe un mic va
a coborât pe fluviu până la Tembuctu, unde a ajuns l
0 aprilie. Un alt francez, Hubert, în 1670, şi un engle
Robert Adams, în 1810, au văzut şi ei acest oraş ciuda
ar Renne Caillié a fost primul european care a adus da
xacte. La 4 mai, el a părăsit oraşul;
la 9 mai, a recunoscut locul unde fusese asasina
maiorul Laing; la 19, a ajuns la El-Arauan şi a părăs
cest oraş comercial, pentru a străbate, înfruntând mii d
rimejdii, ţinuturile întinse dintre Sudan şi regiunile Afric
eptentrionale. În sfârşit, a intrat în Tanger şi, la 2
eptembrie, s-a îmbarcat pentru Toulon. Astfel a traversa
Africa de la est spre nord, în nouăsprezece luni, cu toa
ele o sută optzeci de zile de boală.
― Un călător foarte îndrăzneţ! spuse vânătorul. Şi c
-a mai întâmplat pe urmă cu el?
― Din cauza sforţărilor făcute, a murit la treizeci ş
ouă de ani. Un englez a făcut şi el aceeaşi încercare, fă
ă izbutească. E vorba de căpitanul Clapperton, tovarăş
ui Denham. În 1829, el a pătruns în Africa pe coasta d
est în golful Benin, pe urmele lui MungoPark şi ale l

aing, şi a regăsit în Bussa documentele privitoare
moartea lui Mungo-Park. A ajuns la Sackatou, unde
ăzut prizonier, şi şi-a dat sfârşitul în braţele credinciosul
ău ajutor, Richard Lander.
― Dar ce s-a întâmplat cu Lander? întrebă Joe, foar
urios.
― A izbutit să ajungă până la coastă şi să s
napoieze la Londra, aducând hârtiile căpitanului şi dare
e seamă exactă asupra călătoriei lui. Şi-a oferit ap
erviciile sale guvernului, pentru a completa cercetăr
supra Nigerului. L-a luat cu el pe fratele său, John,
oilea copil al unor oameni modeşti din Cornouailles
mândoi, de la 1829 la 1831, au coborât cursul fluviului d
a Bussa până la vărsare, descriind drumul, oraş cu ora
milă cu milă.
― Aşadar, cei doi fraţi au avut o soartă mai bun
ecât ceilalţi? întrebă Kennedy.
― Da, cel puţin în cursul acestei explorări; fiindcă,
833, Richard a întreprins a treia călătorie pe Niger şi
ierit, lovit de un glonţ rătăcit, aproape de vărsare
uviului. Vedeţi, deci, prieteni, că ţinutul pe care
trăbatem noi a fost martorul faptelor unor nobili călăto
are n-au avut ca răsplată decât moartea.
Capitolul 39
Ţara de la Cotul Nigerului. Priveliştea fantastica
Munţilor Hombori. Kabra. Tembuctu. Planu

octorului Barth. Decadenţă. Ce se va mai întâmpla
Doctorul povesti tovarăşilor săi numeroase deta

supra ţinutului pe care-l străbăteau în cursul aceste
osomorâte zile de luni. Ţinutul, destul de puţin accidenta
u punea nici o piedică înaintării lor. Singura grijă
octorului era vântul blestemat dinspre nord-est, car
uflând cu violenţă, îi îndepărta de latitudinea la care s
fla Tembuctu.
Nigerul, după ce curge spre nord până la acest ora
oteşte apoi, dând naştere unei mari căderi de apă, şi s
răvăleşte, sub forma unui imens mănunchi luminat,
Oceanul Atlantic. În acest cot al Nigerului, ţinutul este foar
ariat: în unele locuri foarte fertil, în altele foarte ster
Câmpiilor necultivate le urmează câmpiile de porumb, ca
unt apoi înlocuite cu terenuri întinse, acoperite cu dracil
oate speciile de păsări de apă: pelicani, lişiţe, pescăru
ăiesc în cârduri numeroase pe marginile torentelor ş
mlaştinilor.
Din când
uaregilor, în când,
adăpostiţi sub se vedea lor
corturile câte
de opiele.
tabără
În de-
juru
micilor gospodării, femeile mulgeau cămilele sau fuma
in pipe groase.
Pe la ora opt seara, Victoria înaintase cu peste dou
ute de mile spre vest şi călătorii fură martorii unu
pectacol minunat: câteva raze de lună îşi făceau lo
rintr-o spărtură a norilor şi, alunecând prin ploaie, cădea
supra lanţului muntos Hombori. Nimic mai straniu dec

ceste creste de bazalt, care se profilau în silue
antastice pe cerul întunecat, amintind ruinele unui oraş d
vul Mediu sau banchizele regiunilor arctice care apar
opţile întunecoase în faţa călătorului uimit.
― O privelişte ca în “Misterele lui Udolphe”, spus
octorul. Anne Radcliff nu ar fi arătat aceşti munţi sub u
spect mai înspăimântător!
― Pe legea mea, răspunse Joe, n-aş vrea să m
limb singur, seara, în această ţară a fantomelor. Dacă s
r putea, aş lua cu mine peisajul acesta în Scoţia. S
otrivi foarte bine pe malurile lacului Lomond, şi turiştii s-
mbulzi să-l admire.
― Balonul nostru nu este atât de mare încât să-ş
ermită asemenea fantezie. Dar mi se pare că direcţi
oastrăbinevoitoare
oarte se schimbă.cuEi noi:
bine,nespiritele relevânt
trimit un ale din
ţinutului su
sud-es
are ne va readuce pe drumul bun.
Într-adevăr, Victoria îşi relua calea spre nord şi, î
imineaţa zilei de douăzeci, trecea pe deasupra une
eţele încurcate de canale, torente şi ape care devenea
fluenţi ai Nigerului. Multe din aceste canale, acoperite d
iarbă deasă, păreau câmpii bogate.
Doctorul regăsi aici drumul urmat de Barth, după c
cesta se îmbarcase pe fluviu, pentru a coborî până
embuctu. Lat de opt sute de stânjeni, Nigerul curgea într
ouă maluri bogate în cruciferi şi tamarini. Turme d
azele zvelte îşi amestecau coarnele inelate cu ierbur
riaşe, unde aligatorii pândeau în tăcere.
Şiruri lungi de măgari şi cămile, încărcate cu mărfu

eceau pe sub arborii minunaţi. La un cot al fluviului, apă
eodată o îngrămădire de case joase, aşezate
mfiteatru, pe ale căror terase şi acoperişuri era păstr
utreţul cules din ţinutul înconjurător.
― E Kabra! strigă doctorul cu bucurie. E portu
embuctului. Oraşul se află la o depărtare de cinci mile d
ici.
― Aşadar, sunteţi mulţumit, domnule? întrebă Joe. ―
ncântat, băiete!
― Bine! Atunci totul este minunat!
Într-adevăr, pe la orele două, sub privirile călătoril
e desfăşura regiunea deşertului Tembuctu, care avuses
dinioară, aidoma Romei şi Atenei, şcolile sale de savan
i catedrele sale de filozofie.
Fergsson urmări detaliile planului făcut de Barth şi s
onvinse de exactitatea lui.
Oraşul formează un triunghi vast, într-o imensă câmp
e nisip alb; unul din vârfurile triunghiului se îndreaptă sp
ord şi pătrunde într-o margine a deşertului; de j
mprejurul lui nu se vede nici o vegetaţie, afară de câtev
raminee, mimoze şi pomişori pitici.
Văzut din zbor, Tembuctu părea o îngrămădire de bi
zaruri, aruncate la întâmplare. Străzile, foarte îngust
rau mărginite de case numai cu parter, construite d
ărămidă uscată la soare şi din colibe de paie şi tresti
nele conice, altele prismatice. Pe terasele lor stătea
olăniţi câţiva locuitori în îmbrăcămintea lor strălucitoare, c
ancea sau puşca în mână; cât despre femei, nu se vede
ici una la această oră.

― Se spune că femeile acestui ţinut sunt frumoase
lăsui doctorul... Priviţi cele trei turnuri ale celor tre
moschei, care au mai rămas. Oraşul a decăzut, nu mai a
plendoarea de odinioară. În vârful triunghiului se ridic
moscheea Sankora, cu galeriile sale susţinute de arcad
ntr-un stil destul de curat. Puţin mai departe, în apropiere
artierului Sane-Gungu, se află moscheea Sidi-Yahia
âteva case cu două etaje. Să nu căutaţi nici palate, n
monumente. Şeicul este un simplu negustor, iar reşedin
a regală este tejgheaua.
― Mi se pare că se văd metereze pe jumătat
ărâmate, spuse Kennedy.
― Au fost distruse de fulani, în 1826. Atunci oraşul e
u o treime mai mare decât acum, căci Tembuctu d
ecolul al XI-lea, obiect al lăcomiei generale, a aparţin
uccesiv tuaregilor, sonrayenilor, marocanilor şi fulanilo
Astăzi, acest mare centru al civilizaţiei, unde un savant c
Ahmed-Baba avea în secolul al XVI-lea o bibliotecă de
mie şase sute de manuscrise, nu este altceva decât u
epozit comercial al Africii centrale.
Localitatea părea într-adevăr lăsată pradă nepăsăr
uprinsă de paragina atât de molipsitoare a oraşelor ca
ispar. Dărâmături uriaşe se adunau la periferie ş
mpreună cu movilele din piaţă, formau singurele acciden
e teren.
Trecerea Victoriei stârni oarecare mişcare; se băt
oba. Dar ultimul savant din aceste locuri abia o fi avut tim
ă observe noul fenomen, şi balonul, împins de vân
eşertului, reluă calea cursului şerpuitor al fluviului.

urând, Tembuctu nu mai era decât o amintire d
ălătorie.
― Acum vântul poate să ne conducă unde vrea
puse doctorul.
― Numai de ne-ar duce spre vest! răspuns
Kennedy.
― Chiar de ar fi să revenim la Zanzibar pe acelaş
rum şi să traversăm oceanul până în America, tot nu m-a
eme,―spuse Joe.ca mai întâi să fie cu putinţă, Joe.

Ar trebui
― Şi ce ne lipseşte pentru asta?
― Hidrogenul, băiete! Forţa de ascensiune
alonului se micşorează văzând cu ochii, de aceea v
ebui să-l cruţăm mult, ca să ne poată duce până la ţărm
Voi fi nevoit să mai arunc din lest; suntem prea grei. Ia
e înseamnă să nu faci nimic! Să stai toată ziua întins ca u
eneş în hamacul tău! Te îngraşi şi atârni mai gre
Călătoria noastră este o călătorie pentru leneşi;
ntoarcere, toată lumea ne va găsi îngrozitor de graşi.
― Nu te grăbi. Aşteaptă sfârşitul! răspunse vânătoru
tii tu oare ce ne mai rezervă călătoria? Suntem înc
eparte de capătul ei. Samuel, în care punct crezi că vo
tinge ţărmul Africii?
― Mi-e foarte greu să-ţi răspund, Dick. Suntem î
oia vântului, care este foarte schimbător, dar, în sfârş
mă voi socoti fericit dacă ajungem la Sierra Leone şi
ortendick; în anumite ăr i ale acelor inuturi vom întâ
rieteni.
― Şi va fi o plăcere să le strângem mâna. Dar ce

uţin mergem în direcţia dorită?
―Nu prea, Dick, nu prea. Priveşte acul busole
naintăm spre sud şi urcăm spre izvoarele Nilului.
― O ocazie minunată de a le descoperi, dacă nu ar
unoscute, spuse Joe. Nu s-ar putea, la nevoie, să găsi
ltele?
― Nu, Joe, dar fii liniştit. Sper să nu ajungem pân
colo.
La căderea nopţii, doctorul aruncă ultimii saci de les
i Victoria se înălţă. Cu toate că arzătorul funcţiona c
oată presiunea, abia putea menţine în aer balonul, care s
ăsea la şaizeci de mile spre sud de Tembuctu. A doua
e treziră pe malurile Nigerului, nu departe de lacul Debo
Capitolul 40
Temerile doctorului Fergsson, Direcţ

ermanentă spre sud. Norul de lăcuste. Jenne. Sego
Schimbarea vântului. Regretele lui Joe
Albia fluviului era împânzită de insule mari, printr
are trecea un curent foarte repede. Pe una din ele s
dicau câteva colibe de păstori, dar, deoarece vitez
Victoriei se mărea, era cu neputinţă să le determini poziţ
xactă. Din nenorocire, balonul se îndrepta şi mai m
pre sud şi, în câteva clipe, depăşi lacul Debo.
Fergsson căută alţi curenţi atmosferici la diferit

nălţimi, forţând chiar foarte mult dilataţia, dar în zada
Renunţă la manevra care mărea pierderea gazul
resând în învelişul slăbit al aerostatului. Nu spuses
imic, deşi era foarte îngrijorat. Vântul neschimbat care
urta spre partea meridională a Africii îi strica toa
ocotelile. Nu mai ştia pe cine şi pe ce se poate bizui. C
e va întâmpla cu ei în mijlocul barbarilor, care popula
oastele Guineei, dacă nu vor putea ajunge pe teritor
nglez sau francez? Şi direcţia actuală a vântului îi pur
pre regatul Dahomey, printre triburile cele mai sălbatic
a cheremul unui rege care sacrifica, în serbări publice, m
e victime omeneşti. Acolo ar fi fost pierduţi!
Pe de altă parte, balonul se uzase şi doctorul simţe
ă nu-l mai poate stăpâni. Totuşi, din pricină că timpul s
chimbase puţin, nădăjduia
arecare schimbare că sfârşitul
şi în curenţii ploii vaAşa
atmosferici. aduce
înc
u-i fu pe plac când îl auzi pe Joe spunând:
― Hei! Dacă ţinem seama de norul care se apropi
e noi, înseamnă că ploaia se va înteţi, şi de data asta s
a transforma în potop.
― Încă un nor! făcu Fergsson.
― Şi încă unul grozav! răspunse Kennedy.
― Cum n-am mai văzut! adăugă Joe.
― Staţi, nu vă grăbiţi, spuse doctorul, punân
eoparte luneta. Nu este un nor.
―
― Dar
Estece
uneste? întrebă
stol! ― Joe.
Un stol?
― De lăcuste.
― Asta-i acum, lăcuste!

― Miliarde de lăcuste care vor trece ca o tromb
este ţinut. Va fi vai de noi dacă se vor abate asupr
alonului; învelişul va fi devastat.
― Nu cred că ar fi în stare de una ca asta!
― Aşteaptă puţin, Joe. În zece minute stolul va
ângă noi şi te vei convinge cu ochii tăi.
Fergsson avea dreptate. Norul gros, opac, cu
ntindere de câteva mile, venea cu un zgomot asurzito
roiectând o umbră imensă pe pământ. Era o legiun
umeroasă din acele lăcuste numite cosaşi. La o sută d
aşi de Victoria, ele se năpustiră asupra unui ţinut înverz
este un sfert de oră, lăcustele îşi reluară zborul şi călăto
utură să distingă de departe arborii şi tufişurile despuia
u totul, de parcă ar fi fost cosite. Ai fi spus că o iarn
enită brusc transformase câmpia în pământul cel m
terp.
― Ai văzut, Joe?
― Am văzut, domnule. E foarte curios, dar şi norma
Ce face în mic una, o fac în mare mii de lăcuste.
― Este o ploaie îngrozitoare, mai îngrozitoare decâ
rindina, prin devastările ei, spuse vânătorul.
― Şi este cu neputinţă să te fereşti de ea, glăsu
ergsson. Câteodată, locuitorii incendiază pădurile ş
hiar recolta, ca să oprească zborul insectelor, dar prime
or rânduri se aruncă în flăcări, le sting, şi restul trece c
şurinţă mai departe. Din fericire, în aceste ţinuturi exis
i o recompensă pentru pagubele pe care le adu
ndigenii le adună în cantitate mare şi le mănâncă, s
pune, cu plăcere.
― Sunt racii aerului, din care regret că nu am putu
usta şi eu, ca să-mi dau seama! spuse Joe.
Spre seară se arătă un ţinut mlăştinos; pădurile era
nlocuite de grupuri de copaci izolaţi. Pe malurile fluviu
e distingeau câteva plantaţii de tutun şi mlaştini, în ca
reşteau nutreţuri grase. Pe o insulă mare era aşez
raşul Jenne cu cele două turnuri ale moscheii sale c
duri de lut. Aerul era îmbibat de mirosul îngrozitor ce s
nălţa din milioanele de cuiburi de rândunele, aflate p
duri. Printre case, se vedeau câteva vârfuri de baobab
mimoze şi curmali. Chiar şi noaptea oraşul părea în plin
ctivitate.
Jenne este într-adevăr o aşezare comercială car
urnizează toate cele necesare oraşului Tembuctu. Bărcil
e fluviu, caravanele, pe drumurile adumbrite, transpor
ână acolo felurite produse ale industriei locale.
― Mi-ar plăcea să coborâm în oraş dacă aceasta n
e-ar întârzia din drum, spuse doctorul. Sunt desigur ai
mulţi arabi care au călătorit în Franţa şi în Anglia şi căro
u li s-ar părea ciudat mijlocul nostru de locomoţie. Dar
r fi prudent.
― Să lăsăm vizita pentru excursia următoare, spus
oe, râzând.
― Dealtfel, dacă nu mă înşel, vântul are o tendin
şoară să sufle de la est. Nu trebuie să pierdem
semenea ocazie.
Doctorul zvârli câteva obiecte nefolositoare; mai mul
ticle goale şi o lădiţă cu carne, care nu mai putea
onsumată, izbutind astfel să menţină Victoria într-o zon

avorabilă proiectelor sale.
La patru dimineaţa, primele raze ale soarelui lumina
ego, capitala ţinutului Bambarra, uşor de recunosc
upă cele patru oraşe care o compun, după moschei
ale, în stil maur. Dar nici locuitorii nu-i văzură pe călăto
ici călătorii nu-i putură vedea pe locuitori; balonul zbu
epede şi direct spre nordvest. Doctorul se mai linişti puţin
― Încă două zile în direcţia asta, cu viteza pe care
vem―acum,
Şi vomşi vom ajunge
fi într-o ţarălaprietenă?
fluviul dinîntrebă
Senegal.
vânătorul. ―
Nu chiar, dar, dacă Victoria nu va mai putea să înainteze,
evoie vom putea ajunge pe jos la aşezări locuite d
ancezi. Dacă însă va putea să plutească mai multe su
e mile, vom ajunge la coasta occidentală, fără oboseal
emeri sau primejdii.
― Şi acesta ar fi sfârşitul călătoriei! spuse Joe
ăcat! Dacă nu ar fi plăcerea de a povesti şi altor
eripeţiile noastre, nu aş dori să mai coborâm pe pămâ
iciodată. Ce spuneţi: vom fi crezuţi?
― Cine
ămâne, ştie,undragul
totuşi, fapt meu Joe? Călătoria
netăgăduit noastră
de nimeni: mii dv
martori ne-au văzut plecând de la o coastă a Africii, mii d
ameni ne vor vedea ajungând la cealaltă coastă.
― Într-adevăr, va fi greu să spună cineva că n-am
trăbătut Africa, răspunse Kennedy.
― Ah, domnule Samuel, glăsui Joe, oftând, regre
mult ietrele mele de aur masiv. Ele ar fi dat multă reuta
storisirilor noastre şi crezământ sigur întâmplărilo
Dăruind câte un gram de aur fiecărui auditor, aş fi adun

n jurul meu o sumedenie de oameni care să mă asculte
ă mă admire!
Capitolul 41
Apropierea de Senegal. Victoria coboară din c

n ce. Se aruncă tot felul de lucruri. Preotul El-Hadj
Domnii Pascal,
Mahomed. Munţi Vincent
greu de şi Lambert.
trecut. ArmeleUnluirival al lu
Kenned
Manevra lui Joe. Popas deasupra unei păduri
La 27 mai, de la ora nouă dimineaţa, ţinutul prezen

n aspect nou: povârnişurile domoale se schimbaseră
oline, care prevesteau apropierea munţilor. Trebuiau s
eacă peste lanţul muntos care desparte bazinul Nigeru
e bazinul Senegalului şi care determină scurgere
pelor, fie în Golful Guineei, fie în micul golf de la Cap
Verde.
Această
ocotită partepericuloasă.
ca foarte a Africii, Doctorul
până la Fergsson
Senegal, o est
şti
in povestirile înaintaşilor săi, care suferiseră multe lipsu
i trecuseră prin multe primejdii printre negrii sălbatic
Climatul nesuferit ucisese pe cei mai mulţi dintre tovarăş
ui Mungo-Park. Fergsson se hotărî ca, sub nici un mot
ă nu aterizeze în aceste ţinuturi neospitaliere.
Dar nu se puteau odihni o clipă. Victoria cobor
imţitor. Trebuiră să arunce o serie de obiecte, mai mu

au mai puţin utile, mai ales în momentul când erau nevo
ă treacă peste vreun pisc, şi asta se repetă de mai mul
ri pe un parcurs de peste o sută douăzeci de mil
Obosiseră urcând şi coborând; dar balonul, această nou
tâncă lui Sisif pierdea mereu din înălţime. Aerostatu
mflat prea puţin, se lungise, şi vântul forma buzunare lar
n învelişul slăbit. Kennedy nu se putu opri de a remarca:
― Nu cumva balonul are o spărtură?
― Nu, răspunse doctorul, dar gutaperca s-a stricat d
ot, sau s-a topit din cauza căldurii, şi hidrogenul se scurg
rin mătase.
― Cum am putea să împiedicăm pierderea asta?
― E cu neputinţă. Nu ne rămâne decât să uşurăm
alonul, să aruncăm tot ce putem arunca.
― Dar ce anume? răspunse vânătorul, privind nace
estul de goală.
― Să ne debarasăm de cort, a cărui greutate est
onsiderabilă.
Joe, căruia i se adresa acest ordin, se urcă deasup
ercului care unea corzile plasei, izbuti să desprindă uş
erdelele groase ale cortului şi le aruncă peste bord.
― Asta va face fericit un trib întreg de negri, spuse e
e vor îmbrăca un milion de indigeni, deoarece sunt foar
modeşti în materie de îmbrăcăminte.
Balonul se ridicase puţin, dar nu mult după acee
ăzură limpede că se apropiau iarăşi de pământ.
― Să coborâm, spuse Kennedy, şi să vedem ce s
oate face cu învelişul.
― Îţi repet, Dick, nu avem nici o posibilitate de a

epara.
― Atunci ce vom face?
― Vom sacrifica tot ce nu ne este absolut trebuito
Vreau să ocolim cu orice preţ aceste regiuni; păduril
este care trecem acum nu sunt nici ele mai sigure.
― Sunt locuite de lei, hiene? întrebă Joe cu dispre
― Nu, băiete, pe aici trăiesc oamenii cei mai cruzi d
Africa!
― De unde ştiţi?
― De la călătorii care au fost înaintea noastră. Apo
ancezii, care stăpânesc Senegalul, au avut legături c
opulaţia locului, în timpul cât colonelul Faidherbe a fo
uvernator, i s-au făcut legături şi cu triburile din interior
nutului. Ofiţeri, cum sunt domnii Pascal, Vincent, Lambe
u adus din expediţiile lor documente preţioase. Ei a
xplorat ţinuturile de la cotul Senegalului, unde războiul
aful n-au lăsat decât ruine.
― Dar ce s-a întâmplat?
― În 1854 un preot senegalez, numit El-Hadji, dând
e drept purtătorul de cuvânt al lui Mahomed, a împin
iburile să se războiască cu necredincioşii, adică c
uropenii. Acest El-Hadji a adus nenorocire şi distruge
n toate ţinuturile dintre fluviul Senegal şi afluentul să
alemé. Trei hoarde de fanatici conduşi de el răscolea
nutul fără să cruţe nici măcar un sat sau vreo colib
efuind şi măcelărind oamenii. Au înaintat până în vale
Nigerului, pe lângă oraşul Sego, care a fost mult timp
rimejdie. În 1857, au urcat înspre nord şi au asediat for
Medina, ridicat de francezi pe malul fluviului. Fortul a fo

părat de Paul Holl, care a rezistat eroic mai multe lun
ără hrană, aproape fără arme, până a sosit colone
aidherbe în ajutor. Atunci El-Hadji şi banda lui au trec
in nou Senegalul şi au ajuns la Kaarta, unde au continua
aful şi măcelul. Acesta e ţinutul în care s-a refugiat c
andiţii şi vă garantez că nu va fi o plăcere să cădem
mâinile lor.
― N-o să ne lăsăm prinşi, spuse Joc, chiar de-ar fi s
runcăm şi pantofii din picioare ca Victoria să se poa

nălţa.
― Nu suntem departe de fluviu, dar prevăd că balon
ostru n-o să poată zbura peste el, spuse doctorul.
― Dacă am ajunge măcar până la mal, tot ar fi bine
orbi Dick.
― O să încercăm, îi răspunse doctorul, dar un lucr
mă îngrijorează.
― Ce anume?
― Vom avea de trecut munţii şi va fi greu, deoarec
u pot mări puterea ascensională a aerostatului, chiar d
ş face cea mai mare căldură cu putinţă.
― Atunci să aşteptăm şi o să vedem!
― Biata Victoria, suspină Joe, m-am legat de balon
sta ca un marinar de corabia lui şi-mi va fi greu să
ărăsesc. E drept că nu mai e ca la început, dar nu trebu
ă-l vorbim de rău! Ne-a folosit din plin şi o să mi se rup
nima să-l las.
― Fii lini tit Joe n-o să-l ărăsim fie că vrem fie c
u. Ne va servi până în ultima clipă până ce va fi la capă
uterilor; îi mai cer încă 24 de ore.

― Bietul balon e pe ducă, spuse Joe uitându-se l
erostat.
― Samuel, dacă nu mă înşel, uite la orizont munţ
espre care vorbeai, spuse Kennedy.
― Într-adevăr! răspunse doctorul, examinându-i c
uneta. Mi se par foarte înalţi şi va fi foarte greu să trece
este ei.
― Nu am putea să-i evităm?
― Nu
Aproape cred, din
jumătate Dick. Uite Parcă
orizont. ce spaţiu imens ocupă
s-ar strânge în jur
ostru; sunt şi la stânga, şi la dreapta noastră.
― Trebuie neapărat să trecem peste ei.
Aceste obstacole primejdioase păreau să se apropi
u mare repeziciune, sau, mai bine-zis, vântul putern
recipita aerostatul spre piscurile lor ascuţite. Da, trebuia
u orice preţ să se ridice, altfel se ciocneau de ei.
― Să golim rezervorul de apă, spuse Fergsson. S
ăstrăm provizii numai pentru o zi!
― Poftim! făcu Joe, îndeplinind poruncile.
― Balonul
Puţin; s-a
camridicat? întrebăde
cincizeci Kennedy.
picioare, răspuns
octorul, cu ochii la barometru. Dar nu este de ajuns.
Într-adevăr, vârfurile înalte ale munţilor veneau sp
ălători, ca şi cum s-ar fi aruncat asupra lor. Balonul e
eparte de a fi deasupra lor; ar fi trebuit să se mai înal
u cinci sute de picioare pentru a-i domina. Provizia d
ă a încălzitorului fu aruncată de asemenea este bor
u păstrară decât câţiva litri, dar nici asta nu fu de ajuns.
― Totuşi trebuie să trecem, spuse doctorul.

― Să aruncăm rezervoarele, tot sunt goale, propus
Kennedy.
― Aruncă-le!
― Poftim! făcu Joe. E trist că ne descompunem
ucată cu bucată.
― Joe, te rog să nu repeţi dovada de devotament d
ândul trecut! Jură-mi că, orice s-ar întâmpla, nu ne v
ărăsi.
― Fiţi liniştit,
Victoria domnule,o nuînălţime
câştigase ne vom mai
de despărţi.
încă aproap
ouăzeci de stânjeni, dar munţii erau mai înalţi. În faţa l
e ridica un adevărat perete prăpăstios, care întrecea c
ouă sute de picioare înălţimea balonului.
― Dacă nu izbutim să-l depăşim în zece minute
acela noastră se va sfărâma de stânci, spuse doctorul.
― Ce este de făcut, domnule Samuel? întrebă Joe. ―
ăstrează numai provizia de pemmican şi aruncă toa
arnea, care atârnă greu.
Balonul, uşurat cu cincizeci de livre, se ridică simţito
ar asta
irului nu ajuta
muntos. la nimic,
Situaţia dacă nu se Victoria
era îngrozitoare. înălţa deasupr
înainta c
mare viteză. Simţeau că se vor sfărâma; desigur c
ovitura avea să fie groaznică. Doctorul privi împrejurul l
rin nacelă.
― Dick, fii gata ca la nevoie să-ţi sacrifici armele!
― Să-mi sacrific armele?! exclamă vânătorul tulbura
― Prietene, dacă ţi-o voi cere, înseamnă că va
ecesar.
― Samuel! Samuel!
― Armele, proviziile de gloanţe şi praful de puşcă n
ot costa viaţa!
― Ne apropiem! strigă Joe. Ne apropiem!
Zece stânjeni! Muntele întrecea Victoria cu încă zec
tânjeni.
Joe luă păturile şi le aruncă. Zvârli şi câţiva saci c
loanţe şi cu praf de puşcă, fără să-i mai spună lu
Kennedy.
Balonul se înălţă, depăşi vârful primejdios şi partea
uperioară fu luminată deodată de razele soarelui. Da
in păcate, nacela rămânea mai jos de înălţimea unui
oilea pisc, de care ameninţa să se sfărâme inevitabil.
― Kennedy, Kennedy, strigă doctorul, aruncă armel
e nu, suntem pierduţi!
― Aşteptaţi, domnule Dick, aşteptaţi! strigă Joe
Kennedy se întoarse şi îl văzu dispărând peste bord.
― Joe, Joe! strigă el înspăimântat.
― Nenorocitul! exclamă doctorul.
Piscul munţilor era în acest loc lat de aproap
ouăzeci de picioare, iar mai departe cobora într-o pan
omoală. Nacela ajunse la nivelul acestui platou destul d
niform, aproape târându-se pe un teren acoperit cu piet
scuţite, care scârţâiau la trecerea ei.
― Trecem! Trecem! Am trecut! strigă o voce care-
ăcu pe Fergsson să tresară.
Joe, agăţat cu mâinile de marginea de jos a nacele
lerga pe creastă, uşurând astfel balonul de greutatea s
Dar era silit să se ţină cu putere, căci putea să-l scap

Când ajunse pe panta cealaltă a muntelui şi în faţă s
eschise prăpastia, Joe se ridică în mâini cu o mişca
otărâtă şi, agăţându-se de frânghiile balonului, veni lâng
ovarăşii săi.
― N-a fost prea greu, spuse el.
― Curajosul meu Joe! Prietene! exclamă doctorul c
ucurie.
― Ah, am făcut-o nu pentru dumneavoastră, ci pent
uşca domnului Dick! Îi datoram asta de la întâmplarea c
rabul. Îmi place să-mi plătesc datoriile şi acum sunte
chitaţi! Şi întinzându-i vânătorului arma lui preferat
dăugă: aş fi regretat mult să vă văd fără ea.
Kennedy îi strânse mâna cu putere, fără să poa
pune ceva.
Victoria trebuia să coboare, ceea ce îi era foart
şor. Balonul se găsi curând la două sute de picioare d
ol şi rămase în echilibru... Terenul părea foart
ccidentat; prezenta numeroase ridicături, greu de ocolit
ursul nopţii cu un balon care nu putea fi dirijat.
Seara se lăsa repede şi doctorul se hotărî să s
prească până a doua zi, deşi nu o dorea.
― Vom căuta un loc prielnic pentru a poposi, spus
l.
― Ah, răspunse Kennedy, te-ai hotărât în sfârşit!
― Da, m-am gândit mult la planul pe care-l vom
ndeplini; mai avem timp, deoarece este abia ora şas
eara. Aruncă ancorele, Joe!
Joe îi îndeplini porunca şi cele două ancore atârna
cum dedesubtul nacelei.

― Văd păduri nesfârşite, spuse doctorul. Când vom
junge deasupra lor, ne vom agăţa de un arbore. Pent
imic în lume nu vom consimţi să coborâm pe pământ.
― Am putea să coborâm? întrebă Joe.
― La ce bun! Vă repet că ar fi periculos să n
espărţim. Dealtfel, am nevoie de ajutorul vostru pentru
muncă anevoioasă.
Victoria, care ajunsese deasupra întinsei păduri, s
ipri brusc:rămase
balonul ancorele se fixaseră.
aproape Spredeasupra
nemişcat seară, vântul scă
unei pădu
e sicomori, adevărat ocean de verdeaţă.
Capitolul 42
Întrecere de generozitate. Ultimul sacrificiu

Aparatul de dilataţie. Îndemânarea lui Joe. Miezu
opţii. Straja doctorului. Straja lui Kennedy; e
doarme, incendiul. Urletele, în afară de pericol
Doctorul Fergsson începu prin a-şi stabili poziţia

rientându-se după stele. Se găseau la douăzeci şi cin
e mile de Senegal.
― Tot ce putem face, spuse el, după ce-şi însemnas
ocul pe hartă, este să depăşim fluviul; dar cum nu exis
ici pod, nici vreo barcă, trebuie să-l trecem neapărat c
alonul. Pentru asta e nevoie să-l mai uşurăm.
― Dar nu văd cum vom reuşi, spuse vânătorul, car

e temea să nu-i fie sacrificate armele. Numai dacă un
intre noi se hotărăşte să rămână în urmă. E rândul me
ă cer această onoare!
― Ei asta-i! răspunse Joe. Eu abia m-am obişnu
i...
― Nu este vorba să te arunci din balon, prietene, c
ă te întorci pe jos până la coastele Africii. Eu rezist l
rum lung şi sunt un bun vânător, replică Kennedy.
― Întrecerea voastră în generozitate este inutilă
puse Fergsson. Sper că nu vom ajunge la aceas
măsură extremă. Dealtfel, dacă ar fi nevoie, am străba
mpreună ţinutul, fără să ne despărţim.
― Întocmai! spuse Joe. O plimbare ne-ar fi de folos
― Dar mai înainte, reluă doctorul, vom întrebuinţa un ulti
mijloc pentru a uşura Victoria.
― Care? întrebă Kennedy. Sunt foarte curios să
unosc.
― Trebuie să ne debarasăm de rezervoarele de ap
le încălzitorului, de pila Bunsen şi de serpentină
ântăresc aproape nouă sute de livre, greu de cărat pr
er.
― Dar, Samuel, nu vei mai putea dilata gazul! ― N
om lipsi de asta.
― Dar...
― Ascultaţi-mă, prieteni. Am calculat exact ce ne m
ămâne ca putere de ascensiune; ajunge pentru a n
utea transporta pe noi şi puţinele obiecte care neau m
ămas. Cântărim abia cinci sute de livre, împreună cu ce
ouă ancore pe care ţin să le păstrez.

― Dragul meu Samuel, spuse vânătorul, tu eşti ma
ompetent decât noi în această materie. Tu singur ve
otărî. Porunceşte ce trebuie să facem şi noi ne vom
upune.
― La ordinele dumneavoastră, adăugă Joe.
― Vă repet, prieteni, oricât de groaznică ar
otărârea, trebuie să sacrificăm aparatul nostru.
― Sacrifică-l! repetă Kennedy.
― La lucru! spuse Joe.
Treaba nu era uşoară. Trebuia demontat aparatu
iesă cu piesă. Demontară mai întâi rezervorul d
mestec, apoi vasul de încălzire şi la urmă rezervoru
entru descompunerea apei. Pentru a smulge recipiente
in fundul nacelei, de care erau bine fixate, fu nevoie d
forturile unite ale celor trei călători. Dar Kennedy e
uternic, Joe îndemânatic şi Samuel atât de ingenio
ncât reuşiră. Piesele fură rând pe rând aruncate afară
ispărură, făcând goluri largi în frunzişul sicomorilor.
― Ce se vor mai mira negrii, spuse Joe, când vo
ăsi obiectele astea în pădure.
Trebuiră apoi să se ocupe de ţevile dinăuntru
alonului, care se legau de serpentină. Joe reuşi să ta
rticulaţiile de cauciuc, la câteva picioare deasup
acelei. Când ajunse însă la ţevi, operaţia deveni m
rea, pentru că erau fixate la capetele lor superioare
egate cu sârmă de cercul supapei.
Atunci Joe îşi arătă minunata sa îndemânare; c
icioarele goale, pentru a nu zgâria învelişul, izbut
ăţărându-se pe fileu, deşi balonul oscila, să se urce pân

a vârful exterior al balonului şi acolo, agăţat cu o mână d
uprafaţa alunecoasă, după mii de greutăţi, desfăc
iuliţele exterioare care ţineau ţevile. Acestea s
esprinseră uşor şi fură scoase prin supapa de jos p
are apoi o strânseră bine. Victoria, uşurată de o greuta
onsiderabilă, se ridică în aer, întinzând puternic frângh
ncorei.
Aceste diferite operaţiuni se terminară cu bine, dar c
reţulcompusă
ină multor eforturi. Către miezul
din pemmican nopţiirece,
şi grog mâncară
căciîndoctor
fugă
u mai putea pune căldură la dispoziţia lui Joe. Acesta, c
i Kennedy dealtfel, era mort de oboseală.
― Culcaţi-vă şi dormiţi, prieteni, le spuse Fergsson
Voi face primul de strajă; la ora două, îl voi trezi p
Kennedy, la patru, Kennedy îl va trezi pe Joe; la ora şas
om pleca şi cred că aceasta va fi ultima zi a călători
oastre cu balonul.
Fără să se lase rugaţi, cei doi prieteni se culcară î
undul nacelei şi adormiră repede, căzând într-un som
dânc.
Noaptea era liniştită. Câţiva nori treceau pe deasup
unii, la ultimul pătrar; razele ei abia răzbeau întuneric
ergsson, sprijinit în marginea nacelei, privea în jurul l
upraveghind cu atenţie perdeaua întunecată a frunzişu
e dedesubt. Cel mai mic zgomot îi părea suspect
ăuta să-şi explice chiar şi freamătul uşor al frunzelor. E
n starea aceea de s irit în care temeri va i î i tulbu
mereu mintea. La sfârşitul unei asemenea călătorii, dup
e depăşeşti atâtea piedici, în clipele dinaintea ajunger

a ţel, temerile sunt mai vii, emoţiile mai mari; şi se pare c
nta fuge dinaintea ochilor.
Dealtfel, situaţia prezentă nu oferea nici o siguranţ
e aflau în sânul unui ţinut sălbatic, iar mijlocul lor d
ansport, în definitiv, putea da greş în orice clipă. Nu s
mai bizuia pe balon ca înainte. Era departe vremea când
manevra cu îndrăzneală, fiind sigur pe el.
Sub aceste impresii, doctorului i se părea câteoda
ă aude zgomote
zăreşte nelămurite în
o străfulgerare deadâncul
luminăpădurii;
printre crezu chi
arbori
ercetă locul cu luneta, dar nu văzu nimic. Ascultă, fără s
udă cel mai mic zgomot; o linişte adâncă domnea pes
ot. Avusese, desigur, o halucinaţie.
După ce-şi termină orele de pază, îl trezi pe Kenned
ecomandându-i o atenţie desăvârşită, şi se întinse lâng
oe, care era cufundat într-un somn adânc.
Kennedy îşi aprinse liniştit pipa, apoi se frecă la och
e care abia-i ţinea deschişi. Se aşeză într-un colţ
ncepu să fumeze, pentru a-şi goni toropeala. Un vânt uş
lătina vârfurile copacilor şi legăna nacela, îmbiindu-l
omn. Voi să reziste, deschise ochii de mai multe ori, pr
n noapte fără să vadă nimic şi, în sfârşit, doborât d
boseală, adormi.
Cât timp rămăsese cufundat în starea asta d
nconştienţă? Nu-şi putu da seama când se trezi deoda
a zgomotul unor pârâituri. Se frecă la ochi şi se deştep
e-a binelea. O căldură uternică îi încinse obra
ădurea era în flăcări.
― Foc! Foc! strigă, fără să înţeleagă ce se petrece

Cei doi tovarăşi se treziră.
― Ce s-a întâmplat? întrebă Samuel.
― Incendiu! răspunse Joe. Dar cine poate...
În acel moment izbucniră urlete de sub frunziş
uminat puternic.
― Ah! strigă Joe. Sălbaticii au dat foc pădurii, ca s
e siguri că vom arde.
― Fără îndoială că e vorba de fanaticii lui El-Hadj
puse doctorul.
Un cerc de foc înconjura Victoria; trosnetul crengil
scate se îmbina cu gemetele ramurilor verzi; lianel
unzele, toată vegetaţia se zvârcolea în focul distrugăto
rivirea nu putea cuprinde decât un ocean de flăcă
Arborii uriaşi se profilau în văpaie cu ramurile prefăcute
eratic; pădurea incendiată o mare în flăcări se răsfrânge
n nori şi călătorii păreau învăluiţi într-o sferă de foc.
― Să coborâm pe pământ şi să fugim! strig
Kennedy. Este singurul nostru mijloc de salvare! Fergsso
opri hotărât şi, îndreptându-se spre frânghia ancorei,
ăie cu o lovitură de cuţit. Flăcările prelungi se ridicau sp
alon, dar Victoria, eliberată de legăturile care o ţineau, s
rcă în aer la mai bine de o mie de picioare.
Strigăte îngrozitoare, însoţite de focuri de armă
zbucniră din pădure. Balonul, prins de un curent de ae
enit odată cu lumina zorilor, se îndreptă spre vest.
Era ora patru dimineaţa.
Capitolul 43
Talibaşii. Urmărirea. Un ţinut devastat. Vân

m o d e r a t . Victoria coboară. Ultimele provizi
Săriturile Victoriei . Apărarea cu locuri de armă
Vântul se răcoreşte. Fluviul Senegal. Cataractel
Guineei. Aer cald. Traversarea fluviului
― Dacă nu am fi avut prevederea să uşurăm nacel

eri seară, spuse doctorul, am fi fost pierduţi, fără nădejd
e scăpare.
― Iată ce înseamnă să faci lucrurile la timp, răspuns
oe. Te salvezi şi nimic nu este mai normal.
― Nu am scăpat încă de pericol, spuse Fergsson.
― De ce te temi? întrebă Dick. Victoria nu poat
oborî fără voia ta, şi chiar dacă ar coborî?
― Dacă ar coborî, Dick, priveşte!
Marginea pădurii fusese depăşită şi călătorii văzu
reo treizeci de călăreţi în pantaloni largi şi burnusu
âlfâinde. Erau înarmaţi, unii cu lănci, iar alţii cu flinte lung
Urmăreau, în galopul cailor, aerostatul, care avea o vitez
estul de mică.
La vederea călătorilor, urmăritorii izbucniră în strigă
uternice, ridicându-şi armele. Pe chipurile arse de soa
e citea mânia şi ameninţarea, care păreau şi mai d
emut din cauza bărbilor lor rare şi ţepoase. Alergau c
şurinţă pe aceste platouri joase şi pe povârnişur
şoare care coborau până la Senegal.
― Sunt din tribul Talibas, temuţii fanatici ai lui ElHad

puse doctorul. Aş fi preferat să mă aflu în mijlocul pădur
nconjurat de fiare sălbatice, decât să cad în mâini
cestor bandiţi.
― Nu au o înfâţişare prea plăcută! spuse Kennedy. Ş
ar puternici.
― Din fericire, nu zboară, răspunse Joe. Or, asta
eva.
― Priviţi, spuse Fergsson, aceste sate în ruine ş
olibele arse! Asta e opera lor: acolo unde se găsea
aste întinderi cultivate au pârjolit şi au devastat totul.
― În sfârşit, nu ne pot ajunge, vorbi Kennedy. Şi dac
euşim să trecem fluviul, suntem în siguranţă.
― Desigur, Dick, dar nu trebuie să coborâm
ăspunse doctorul, cu ochii la barometru.
― Înarmele.
regătim orice caz, Joe, spuse Kennedy, nu ar fi rău să n
― Asta nu ne va strica, domnule Dick. Ce bine am
ăcut că nu le-am aruncat!
― Carabina mea! Sper să nu mă despart nicioda
e ea, strigă vânătorul.
Şi Kennedy o încărcă grijuliu. Avea gloanţe şi praf d
uşcă în cantităţi îndestulătoare.
― La ce înălţime ne menţinem? îl întrebă p
ergsson.
― La şapte sute cincizeci de picioare, dar nu ma
vem posibilitatea
ăuta să urcăm
curenţi favorabili; sau suntem
acum să coborâm, spre
la cherem
alonului.
― Asta e supărător! spuse Kennedy. Vântul est

estul de slab. Dacă am fi întâlnit un uragan asemănăt
elui din zilele trecute, i-am fi întrecut de mult pe bandi
ştia.
― Mişeii galopează încetişor pe urmele noastre
puse Joe. Ai zice că au ieşit la plimbare.
― Dacă nu am fi prea departe, mi-ar face mar
lăcere să-i dau jos din şa, unul după altul.
― Cred şi eu! replică Fergsson. Dar atunci n-ar
reu nici pentru ei să ochească, şi balonul nostru ar fi
ntă lesne de atins pentru flintele lor. Închipuie-ţi în c
ituaţie ne-am afla dacă ar străpunge învelişul.
Talibaşii îi urmăriră în tot cursul dimineţii. La ora
nsprezece, călătorii abia înaintaseră cu cincisprezec
mile spre vest.
e oDoctorul pândea
schimbare la orizontCe
în atmosferă. cels-ar
maiîntâmpla
mic nor. Se
cu eiteme
dac
r fi împinşi spre Niger? Dealtfel, constată că balonul tind
ă coboare; din momentul plecării, pierduse din înălţim
mai mult de trei sute de picioare şi Senegalul trebuia s
e la o depărtare de vreo douăsprezece mile, adică înc
ei ore de drum.
În clipa aceea, atenţia doctorului fu atrasă de no
trigăte. Talibaşii se agitau, îndemnându-şi caii. Doctoru
onsultând barometrul, înţelese cauza acestor urlete.
― Coborâm? întrebă Kennedy.
― Da,
n sfert de răspunse Fergsson.
oră, nacela “Drace!”
se găsea gândi Joe.
la o înălţime Dup
de num
incizeci de picioare, dar aici vântul sufla cu mai mul
utere. Talibaşii galopau. O salvă de focuri sfâşie cerul.

― Prea departe, nepricepuţilor! strigă Joe. Mi s
are că ar fi bine să ne ţinem la distanţă de aceşti oamen
Şi, ochind în unul din călăreţii din faţă, trase. Talibas
e prăbuşi la pământ; tovarăşii săi se opriră şi Victor
âştigă teren.
― Sunt prudenţi, spuse Kennedy.
― Pentru că sunt siguri că ne vor prinde, răspuns
octorul. Şi vor reuşi, dacă mai coborâm. Trebui
eapărat să ne ridicăm iarăşi.
― Ce să aruncăm peste bord? întrebă Joe.
― Tot ce a rămas din provizia de pemmican. Sun
eizeci de livre de care ne putem lipsi.
Joe execută ordinul.
Victoria, a cărei nacelă aproape atingea pământul, s
dică însoţită de strigătele talibaşilor, dar o jumătate d
ră mai târziu ea cobora din nou, cu repeziciune; gazul s
ierdea prin porii învelişului.
Curând, nacela atinse din nou pământul. Negrii lui E
Hadji se aruncară spre ea: dar, cum se întâmplă î
semenea împrejurări, lovindu-se de pământ, aerosta
ăcu o săritură, pentru a se prăbuşi din nou la o milă m
eparte.
― Aşadar, tot nu vom scăpa! spuse Kennedy furios
― Aruncă rezerva de rachiu, Joe! strigă doctorul. Arunc
i instrumentele, tot ce poate avea o greutate, chiar
ltima noastră ancoră, dacă trebuie.
Joe smulse barometrele, termometrele, dar era re
uţin şi balonul, care se ridicase un moment, căzu din no
e pământ. Talibaşii alergau pe urmele lui; acum se afla

a o distanţă de două sute de paşi.
― Aruncă puştile! strigă doctorul.
― Cel puţin nu înainte de a le fi descărcat! răspuns
ânătorul.
Şi patru focuri succesive loviră în grămada călăreţilo
atru talibaşi se prăbuşiră în mijlocul strigătelor furioas
le bandei. Victoria se ridică din nou, făcând salturi ma
a o minge enormă de gumă, care se loveşte de pămân
Ciudat
ă fugă,eraprin
spectacolul acesta al şinenorociţilor
sărituri gigantice care, ca care căuta
şi Anteu{8
ăreau să capete forţe noi de îndată ce atingeau pământ
Dar situaţia aceasta trebuia să aibă un sfârşit. Er
proape de amiază. Victoria se sleia, se golea, s
ungea; învelişul se înmuie şi cutele de tafta, desfăcut
âlfâiau unele peste altele.
― Suntem pierduţi! spuse Kennedy.
Joe îşi privi stăpânul, fără să scoată un cuvânt.
― Nu! răspunse acesta. Mai avem încă peste o su
incizeci de livre de aruncat.
― Ce? întrebă Kennedy, crezând că doctorul
nnebunit.
― Nacela! spuse Fergsson. Să ne agăţăm de plasă
utem să ne ţinem de ochiurile fileului şi aşa să ajunge
a fluviu. Repede! Repede!
Şi oamenii aceştia curajoşi nu ezitară să încerc
cest ultim mijloc de salvare. Se agăţară de ochiuril
eului, aşa cum le indicase doctorul. Apoi, Joe, ţinându-s
u o mână de plasă, tăie frânghiile nacelei. Aceasta căz

n clipa când aerostatul era pe punctul de a se prăbu
efinitiv.
― Ura! Ura! strigă Joe, în timp ce balonul se ridica
ei sute de picioare în aer.
Talibaşii îşi îndemnau caii, care goneau în galo
ăvalnic, dar Victoria, prinsă de un vânt mai puternic,
ntrecu îndreptându-se repede spre o colină, care s
rofila la orizont, spre vest. Pentru călători era o întâmpla
ericită, căci puteau să o depăşească, în timp ce hoarde
ui El-Hadji erau nevoite să se îndrepte spre nord, pentru
ocoli.
Cei trei prieteni se ţineau agăţaţi de plasă. Reuşiră
lege dedesubtul lor în aşa fel, încât forma un fel d
uzunar zburător.
Deodată, după ce depăşiră colina, doctorul strigă:
― Fluviul, fluviul Senegal!
Într-adevăr, la o distanţă de două mile, fluviul se vede
e o întindere foarte mare rostogolindu-se la vale; ţărm
pus, fertil şi mult mai puţin înalt, oferea un adăpost sig
i un loc prielnic pentru coborâre.
― Încă un sfert de oră, spuse Fergsson, şi suntem
alvaţi.
Dar le fu dat să se întâmple altfel. Balonul, dezumfla
obora încet deasupra unui teren lipsit aproape de oric
egetaţie, format din povârnişuri mari şi câmpii presăra
u pietre; se vedeau abia câteva tufişuri şi o iarbă deas
scată de arşiţa soarelui.
Victoria atinse de câteva ori pământul şi se ridică ia
alturile ei se micşorau din ce în ce. În cele din urmă, s

găţă cu partea superioară a plasei de crengile înalte a
nui baobab, singurul copac rătăcit în mijlocul acestui ţin
ustiu.
― S-a sfârşit! spuse vânătorul.
― Şi numai la o sută de paşi de fluviu! răspunse Joe
Cei trei nenorociţi coborâră pe pământ. Doctorul
onduse spre Senegal.
În acest loc, apele fluviului făceau un zgomot asurzito
Ajunşi
aţa lorlacascada
ţărm, doctorul recunoscu
Guina. Nici o barcăînpecăderea deun
ţărm, nici apă
sufld
menesc!
Senegalul cădea de la o înălţime de o sută cincizec
e picioare, cu un zgomot asurzitor; curgea de la est sp
est şi linia stâncilor, care-i bara cursul, se întindea de
ord spre sud. La picioarele cascadei se ridicau al
tânci, de forme ciudate, ca nişte animale enorm
ntediluviene, împietrite în mijlocul apelor. Imposibilitate
e a trece peste vâltoarea aceasta era vădită. Kenned
u-şi putu reţine un gest de deznădejde.
Dar doctorul Fergsson strigă energic, plin de curaj: ―
Nu este totul pierdut!
― Ştiam eu! răspunse Joe, cu încrederea pe care
vea în stăpânul său, încredere pe care n-o pierde
iciodată.
Vederea ierburilor uscate dimprejur îi inspiras
octorului o idee îndrăzneaţă; era singura speranţă d
alvare. Î i conduse re ede rietenii la locul unde s
ăsea aerostatul.
― Avem un avans de cel puţin o oră faţă de bandiţ

ştia! spuse el. Să nu pierdem timpul, prieteni! Să adună
cantitate mare de iarbă uscată. Îmi trebuie cei puţin
ută de livre.
― Pentru ce? întrebă Kennedy.
― Nu mai am gaz, dar ce are a face? O să traverse
uviul cu ajutorul aerului cald.
― Ah! curajosul meu Samuel! Eşti într-adevăr un o
mare!
Joe imensă
căpiţă şi Kennedy se puseră
fu adunată pebalon.
lângă lucru şi după scurt tim
În vremea asta, doctorul mărise orificiul aerostatulu
ăindu-i partea inferioară; mai întâi avusese grijă să
olească, prin supapă, de hidrogenul ce mai rămăses
Apoi îngrămădi o mare cantitate de iarbă uscată su
nveliş şi o aprinse.
Nu-i nevoie de prea mult timp spre a umple un balo
u aer cald. O temperatură de 180°{85} e suficientă pentru
cădea la jumătate greutatea aerului dinăuntru, rărindu-l.
Deoarece nu duceau lipsă de iarbă uscată, Victori
ncepu
atorită săîngrijirilor
ia din nou forma rotundă.
doctorului Focul se înteţe
şi aerostatul măre
ăzând cu ochii.
Era unu fără un sfert.
În clipa aceea, hoarda talibaşilor apăru la două m
pre nord, venind într-un galop furtunos, însoţit de strigăte
― În douăzeci de minute vor fi aici! spuse Kennedy
― Iarbă iarbă Joe! Peste zece minute ne vom ridica
er. 7/30/2019 Cinci saptamani in balon - Jules Verne.pdf
Victoria se umflase pe trei sferturi.

― Prieteni, agăţaţi-vă de plasă!
― S-a făcut! răspunse vânătorul.
După zece minute, câteva zguduituri ale balonulu
rătau tendinţa lui de a se ridica.
Talibaşii se apropiau; acum se aflau la numai cinc
ute de paşi.
― Ţineţi-vă bine! strigă Fergsson.
― Nici o grijă, doctore, nici o grijă!
arbă.Doctorul
Balonul,împinse
completînăuntru încă
dilatat de o mare cantitate
creşterea temperaturd
e ridică, frecându-se de crengile copacului.
― Pornim! strigă Joe.
Un foc de puşcă îi răspunse şi un glonţ îl atinse î
măr; dar Kennedy, aplecându-se, îşi descărcă arma cu
mână şi doborî încă un inamic.
Strigăte de mânie, cu neputinţă de redat, întâmpina
dicarea aerostatului, care se urcă la o înălţime d
proape opt sute de picioare.
Un vânt puternic îl prinse în bătaia lui, pricinuindu
egănări periculoase,
rietenii săi în prăpastia
contemplau timp ce curajosul
cataractelor doctor
care s
ăscau sub privirile lor. După zece minute, în care n
chimbaseră nici o vorbă, îndrăzneţii noştri călăto
oborau, încetul cu încetul, spre celălalt mal al fluviului.
Acolo se aflau vreo doisprezece oameni în uniform
anceză, care îi priveau surprinşi, uimiţi, înspăimântaţi. V
nchipuiţi uluirea lor când văzură balonul ridicându-se de p
malul drept al fluviului. Nu erau departe de a crede c

sistau la un fenomen ceresc. Dar şefii lor, un locotenent
n sublocotenent de marină, cunoşteau din ziare
uropene îndrăzneaţă, încercare a doctorului Fergsson ş
i dădură seama imediat de cele ce se întâmplau.
Balonul, dezumflându-se puţin câte puţin, căde
mpreună cu îndrăzneţii săi călători, agăţaţi de plasă, d
u era sigur c-ar putea ajunge la mal. Aşa că francezii s
runcară în fluviu şi prinseră în braţe pe cei trei călători,
lipa în care Victoria se prăbuşea, la câţiva stânjeni d
ărmul drept al Senegalului.
― Doctorul Fergsson! strigă locotenentul.
― El însuşi, cu cei doi prieteni ai săi, răspunse liniş
octorul.
Francezii îi scoaseră din apă, în timp ce balonu
ezumflat, târât de un curent repede, se îndepărta ca
minge uriaşă. Îndată apele Senegalului îl târâră î
ataractele Guina, înghiţindu-l.
― Biata Victoria! spuse Joe.
Doctorul nu-şi putu reţine o lacrimă; deschise braţel
i cei doi prieteni, sub impresia unei mari emoţii, i s
runcară la piept.
Capitolul 44
Concluzii. Proces-verbal. Aşezările francez

Postul Medina. Vaporul Basilic. Saint-Louis. Fregat
ngleză. Întoarcerea la Londra
Expediţia, care se afla pe malul fluviului,. fuses

imisă de guvernatorul Senegalului şi se compunea d
oi ofiţeri, domnii Dufraisse, locotenent
{86} din infanter
marinei, şi Rodamel, aspirant , precum şi dintr-
ergent şi şapte soldaţi. De două zile se ocupau c
tabilirea punctului cel mai favorabil pentru fixarea un
ost la Guina şi avuseseră astfel prilejul să vadă sosire
octorului Fergsson.
Ne putem uşor imagina felicitările şi îmbrăţişările c
are fură copleşiţi cei trei călători. Francezii, asistând
nşişi la îndeplinirea acestui plan îndrăzneţ, devenea
martorii principali ai doctorului Fergsson. Aşa că doctor
e ceru mai întâi să constate oficial sosirea lor la Guina.
― Desigur că nu veţi refuza semnarea un
rocesverbal? îl întrebă pe locotenentul Dufraisse.
― La ordinele dumneavoastră! răspunse acesta
nglezii fură conduşi la un post de pază provizoriu, stab
e malurile fluviului. Acolo se bucurară de îngrijirile ce
mai atente, punându-li-se la dispoziţie şi provizii d
elşug.
Tot acolo fu întocmit, în termenii următori, procesu
erbal care se găseşte şi astăzi în arhivele Societăţii d
eografie din Londra:
“Noi, subsemnaţii, declarăm că, în ziua arătată ma
os, i-am văzut sosind, agăţaţi de fileul unui balon, p{
octorul Fer sson i e cei doi tovară i ai săi Richard
Kennedy şi Joseph{88} Wilson. Balonul a căzut la câţiv
aşi de noi în albia fluviului şi, târât de curent, s-a prăbuş

n cataractele Guina. Drept care am semnat prezen
roces-verbal, împreună cu susnumiţii, pentru a servi d
ovadă. Făcut la cataractele Guina, la 24 mai 1862.
Samuel Fergsson, Richard Kennedy, Joseph Wilson
Dufraisse, locotenent din infanteria marinei, Rodame
ublocotenent de marină, Dufays, sergent, Flippeau
Mayor, Pelissier, Lorois, Rascagnet, Guillon, Lebe
oldaţi”.
Aici se
ergsson şi asfârşeşte
curajoşilorminunata călătorie
săi tovarăşi, a de
verificată doctorulu
marto
iguri. Acum se găseau între prieteni, în mijlocul unor tribu
mai ospitaliere, care întreţineau bune raporturi cu francez
Sosiseră la Senegal la 24 mai, şi la 27 ale aceleiaş
uni ajunseră în portul Medina, situat pe fluviu, puţin mai
ord. Ofiţerii francezi îi primiră cu braţele deschise şi
cordară cea mai largă ospitalitate.
Doctorul şi prietenii lui se îmbarcară apoi pe vapor
Basilic , care cobora Senegalul până la vărsarea lui.
După paisprezece zile, la 10 iunie, ajunseră la Sain
ouis,
noruri.unde
Acolofurăseprimiţi de guvernator
întremară cu cele
repede după mai ma
oboseala
moţiile prin care trecuseră.
Dealtfel, Joe spunea tuturor: “La urma urmei a fost
ălătorie cam searbădă, şi dacă cineva e dornic d
moţii, nu-l sfătuiesc s-o întreprindă; până la urmă
devine plictisitoare. Fără aventurile de pe Lacul Cia
i din Senegal, cred c-am fi murit de urât!”
O fregată engleză era gata de plecare; cei tre

ălători se îmbarcară; la 25 iunie ajunseră la Portsmout
ar a doua zi la Londra.
Nu vă vom descrie primirea care li s-a făcut d
ocietatea regală de geografie, nici atenţia de care s-a
ucurat. Kennedy plecă imediat la Edinburgh, cu vestita s
arabină, căci era grăbit s-o liniştească pe bătrâna s
ngrijitoare.
Doctorul Fergsson şi Joe au rămas aceiaşi oamen
e care i-am cunoscut noi. Totuşi, o schimbare lăuntric
e produsese, fără ştiinţa lor: deveniseră prieteni.
Ziarele din întreaga Europă nu mai încetau cu laude
a adresa îndrăzneţilor exploratori, în ziua în care public
otele de călătorie, Daily Telegraph ajunse la un tiraj d
ouă sute şaptezeci şi şapte de mii de exemplare.
Doctorul Fergsson ţinu o şedinţă publică l
ocietatea regală de geografie, unde povesti expediţia l
eronautică şi obţinu, pentru el şi pentru cei doi prieten
medalia de aur, destinată să răsplătească cea m
emarcabilă explorare a anului 1862.
} Excelsior
7/30/2019 – tot mai sus (în limba latinăin în
Cinci saptamani balontext).
- Jules Verne.pdf
} Traveller’s Club – Clubul călătorilor.

} Cartologie – ştiinţă care se ocupă cu studiul hărţilor.
} Comodor grad în marina Angliei şi Americii, superior aceluia d
ăpitan.
}
} Etravă – partea dinainte a unei corăbii.
Buletinul Societăţii regale de geografie din Londra. (Nota în text
ancez.)
} Institutul regal politehnic.
} Mitteilungen – Comunicări.
} Zeitschrift für Allgemeine Erdkunde – Revistä de geografie generală.
0} Bătrâna afumată – poreclă dată oraşului Edinburgh (Nota în tex

ancez.)
1} Aproximativ 1,83 m. Un picior măsură egală cu aproximativ 0,33 m.
2} Spitalul Bedlam – spital de nebuni din Londra. (Nota în textul francez
3} Simun – vânt puternic şi fierbinte care bate în Sahara.
4} 688 km.
5} Faţă de meridianul englez, care trece prin observatorul de
reenwich. (Nota în textul francez.)
6} Fulani sau felatahi – popor răspândit în Africa Centrală (Senegal),
rul izvoarelor Nilului.
7} Foreign-Office – ministerul de externe britanic.
8} După plecarea doctorului Fergsson s-a aflat că de Heuglin, în urm
nor discuţii, o luase pe alt drum decât cel hotărât şi comanda expediţ
sese încredinţată lui Munziger. (Nota în textul francez.)
9} Caleb – personaj biblic.
0} Kepler – astronom german (157l-l630), autorul celor trei legi celebr
e care se sprijină principiul atracţiei universale.
1} Borough – mahala din partea de sud a Londrei. (Nota în text
ancez.)
2} Livră – veche măsură de reutate de a roximativ 1/2 k .
3} 1661 metri cubi. (Nota în textul
7/30/2019
francez.)
Cinci saptamani in balon - Jules Verne.pdf
4} Această dimensiune nu are nimic extraordinar. Montgolfier construis

Lyon, în 1784, un aerostat a cărui capacitate era de 340.000 picioa
ubice sau 20.000 metri cubi, care putea ridica o greutate de 20 ton
dică 20.000 kilograme. (Nota în textul francez.)
5} Linie – măsură veche franceză, egală cu 2,25 milimetri.
6} Un galon – 4,5 litri.
7} Sextant – instrument cu care se măsoară înălţimea unghiulară
ştrilor deasupra orizontului, folosit în navigaţie spre a se determina,
aza unor calcule perfecte, poziţia unei nave.
8} Un metru şi cincizeci centimetri cubi. (Nota în textul francez.)
9}
Aici e vorba,
uvântului, ci de undesigur, nuîncălzire
sistem de de un calorifer în accepţiunea actuală
prin aer condiţionat.
0} 18° Fahrenheit – 10° Celsius. Gazele îşi măresc de 1/267 ori volum
un grad Celsius. (Nota în textul francez.)
1} Circa şaizeci şi doi metri cubi. (Nota în textul francez.)
2} 100° Celsius
3}
4}Şaptezeci de metridecubi
O sută patruzeci decubi
metri oxigen. (Nota în textul
de hidrogen. (Notafrancez.)
în textul francez.)
5} Două sute zece metri cubi. (Nota în textul francez.)
6} Un metru cub. (Nota în textul francez.)
7} O treime de metru cub. (Nota în textul francez.)
8} Imam – preot la mahomedani.
9} Comerţ cu “lemn de abanos” – expresie prin care se înţelege

omerţul cu sclavi negri.
0} Mai mult de opt tone de fier. (Nota în textul francez.)
1} Manglier – arbore răşinos şi aromatic, creşte mai ales în India.
2} 10° Celsius.
3} “Die neusten Entdeckungen in Afrika” – “Cele mai noi descoperiri
frica”
4} “Izvoarele
7/30/2019
Nilului, cu o privire generală asupra bazinului acestui fluv
Cinci saptamani in balon - Jules Verne.pdf
a cursului său principal, în istoria descoperirilor privitoare la Nil”,

harles Beke.
5} Pitons – munte înalt în Martinica.
6} Orografia – de la grecescul “oro” (munte), descrierea munţilor.
7}
8} Stânjen
Cinocefal– –măsură
specieveche egală cu 1,966 m.
de maimuţe.
9} Jemadar – şeful caravanei.
0} Copal – răşină mirositoare a unor arbori din zona tropicală.
1} Nyanza – lac, în limba băştinaşilor.
2} Triangulaţie – operaţie trigonometrică, cu ajutorul căreia se fac
anul unui teren, împărţindu-l în triunghiuri.

3} Limba coptă – limba unei populaţii din Egipt.
4} Limba sanscrită – limba veche indiană.
5} Un savant bizantin vedea în Neilos un nume aritmetic, N reprezen
0, E 5, I 10, L 30, O 70, S 200, cifre care totalizează numărul zilelor anul
Nota în textul francez.)
6} A face punctul pe hartă – a determina şi a însemna pe hartă loc
nde te găseşti.
7} Treizeci de litri şi jumătate. (Nota în textul francez.)
8} 90° Fahrenheit – 32° Celsius. Termometrul Fahrenheit are punctul d
gheţ la 32° şi punctul de fierbere la 214°.
9} Pale – piese în formă de lopată sau de cupă, dispuse ca nişte spiţe
rul unui
orţei butuc care, învârtindu-se, presează asupra apei, dând naşte
de propulsie.
0} 70° Celsius.
1} 45° Celsius.
2} Pemmican – un preparat din carne uscată.
3} 60° Celsius.
4} Trâmbă sau trombă – vârtej de aer, care ridică praful, nisipul sau a
mării, ână la mari înăl imi.
5} 69° Celsius.
6} Mery. (Nota în textul francez.) 67 Elai – arbore tropical.

7} Bombax – arbore tropical asemănător bumbacului.
8} Pendanus – arbore tropical.
9} Papayer – arbore tropical, al cărui fruct este comestibil.
0} Sterculier – arbore tropical.

1} Lamantini – mamifere, cetacee, ierbivore, depăşind 3 m lungime.
2} Nigritia – nume dat câteodată Sudanului.
3} 100° Celsius.
4} Din scrisorile primite de la Munzinger, noul şef al expediţiei din
beid, reiese, fără posibilitate de îndoială, că Vogel a murit. (Nota în tex
ancez.)
5} Aligator – specie de crocodil, atinge uneori cinci metri lungime.
6} Fluierar sau şnep – pasăre de baltă cu ciocul lung.
7} Pirogi – bărci lungi.
8} Caimani – un soi de crocodili cu coada lungă, care ating lungimea
metri.
9} Tibbus sau teda – trib din Sahara orientală.
0} Un fel de lamantini foarte periculoşi.
1} Burnus – veşmânt de lână cu glugă, întrebuinţat de arabi.
2} Asclepia – plantă cu seminţe mătăsoase.
3} Mutkal – 125 franci dinaintea primului război mondial.
4} Anteu – erou din mitologia greacă.

5} 100° Celsius.
6} Aspirant – sublocotenent de marină.
7} Dick este diminutivul de la Richard.
8} Joe este diminutivul de la Joseph.

Dokumen - Tips - Cinci Saptamani in Balon Jules Vernepdf PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dokumen - Tips - Cinci Saptamani in Balon Jules Vernepdf PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

7/30/2019 Cinci saptamani in balon - Jules Verne.

Sfârşitul unui discurs foarte aplauda

La şedinţa Societăţii regale de geografie din Londra

acăUnul din Fergsson

otoliul ce-i era pregătit, şi, în picioare, drept, cu privire

Lectura cărţilor care povesteau călătorii îndrăzneţe

emisia şi plecase spre nordul Peninsulei indiene, pe ca

milioane de cititori. De aceea, doctorul, fără să fie memb

emeinice să credem că era fatalist, bazându-se pe sin

Dochard, Duchaillu, Duncan, Durand, Duroul, Duveyrie

Daily Telegraph publică a doua zi, în numărul său d

Această explorare ştiinţifică a fost propusă, în mo

După cum era de aşteptat, articolul făcu multă vâlv

În curând începură să vină de pretutindeni mii d

Prietenul doctorului. Începutul acestei prieteni

eliniştitoare. Proverb puţin încurajator. Câtev

Doctorul Fergsson avea un prieten. Nu unul care s

are-i dădea acel vinoncoa, specific scoţianului.

La toate acestea, doctorul se mulţumea să n

uternice în uşă. Îi deschise chiar Fergsson.

ăcu o săritură, pe care n-ar fi dispreţuito nici chiar o cap

― Dar primejdiile, dar piedicile de tot felul?

Roscher din Hamburg, masacrat la începutul anului 186

bosesc, mă opresc fără să am nevoie de odihnă! Plutes

pune-mi te rog numai atât: dacă ai de gând să cercetez

Werne, Brun-Rollet, Peney, Andrea Debono, Mian

Calea aeriană pe care voia s-o urmeze doctor

Murzuk, capitala Fezzanului. Mai departe, părăsiră lini

În luna august se întoarse la Kuka; de acolo străbă

Vaudey care murise în chinuri, plecă din Karthum şi, su

ortul abisinian Masuah, străbătu Tigru, vizită ruinele de

Porniră din nou la 26 mai şi se întoarseră la Kazeh

Visurile lui Kennedy. Articole şi pronume

Conducea în persoană construcţia aerostatului său, ţinân

Răspunsul era clar şi Kennedy n-avea ce să ma

ra mai bine să aştepte?... Africa putea fi cu siguran

bia l-au depăşit.

âul Djob, situat sub Ecuator. Baronul de Decken a părăs

a fi străbătută de la răsărit până la apus{18}.

Un servitor ciudat. El vede cu ochii liberi sateliţ

Doctorul Fergsson avea un servitor, Joe, înzestrat c

ât respect şi cu câtă încredere accepta hotărârile lui! T

ara facultate de a vedea fără ochelari sateliţii lui Jupiter

― Eu? Dar am să-l însoţesc oriunde va dori! replic

― Fără îndoială! Doctorul Fergsson, dumneavoast

Se duseră cu toţii la atelierul domnilor Mitchell, und

Amănunte de geometrie. Calculul capacităţ

Doctorul Fergsson se ocupa de multă vreme d

mii opt sute patruzeci şi şapte de picioare cubice ş

ncărcătura, să-şi continue călătoria cu ajutorul celuila

yon,Cele două aerostate

u putea fi atacată nici de acizi, nici de gaze. La po

Chesoanele erau dispuse în nacelă în aşa fel încât s

egulă, încât greutatea ridicată de aerostat să s

Aerele lui Joe. Comandantul lui Resolut

ecât un militar, ceea ce nu-l împiedica însă să aibă

epăşeau greutatea hotărâtă de doctor.

Bărcile vasului Resolute aşteptau la pod

scunse de şase mii de ani.

leca de la Zanzibar, iar seara am merge la culcare

― Ah, domnule Kennedy, ce minunate isprăvi o s

Ocolul Capului Bunei Speranţe. Puntea din faţă

Despre dirijarea baloanelor. Despre cercetare