Licenta Mediu 2014

Lucrare de Licență Toma Iuliana Cătălina
Cuprins
1 CARACTERISTICI TEHNICE ALE ALIMENTĂRILOR CU APĂ POTABILĂ.................................................3
1.1 INTRODUCERE................................................................................................................................3
1.2 APA POTABILĂ. CONCEPT. ROL..........................................................................................................4
1.3 APELE DE SUPRAFAŢĂ. GENERALITĂȚI..................................................................................................5
1.3.1 Clasificare şi caracteristici..................................................................................................5
1.3.2 Factori determinanţi ai calităţii apelor de suprafaţă.........................................................5
1.3.3 Efectele poluării apelor de suprafaţă.................................................................................6
2 AUTOEPURAREA APELOR DE SUPRAFAŢĂ................................................................................8
2.1 TRATAREA APEI DE SUPRAFAȚĂ ÎN VEDEREA POTABILIZĂRII.......................................................................9

2.1.1 Pretratarea apelor............................................................................................................11
2.2 COAGULAREA, PRECIPITAREA, FLOCULAREA, SEDIMENTAREA..................................................................12
2.3 ÎNDEPĂRTAREA COMPUŞILOR NEDORIŢI DIN APĂ..................................................................................14
2.3.1 Adsorbţia pe cărbune activ...............................................................................................14
2.3.2 Dedurizarea şi demineralizarea apei................................................................................15
2.4 PROCEDEE DE DEZINFECTARE A APEI.................................................................................................18
2.4.1 Dioxidul de clor.................................................................................................................19
2.4.2 Radiaţia ultravioletă.........................................................................................................20
2.4.3 Dezinfectarea termică sau pasteurizarea........................................................................20
2.4.4 Tratamente de neutralizare.............................................................................................21
PARTE EXPERIMENTALĂ.................................................................................................................. 25
3 MATERIAL ȘI METODE........................................................................................................... 25
3.1 Turbiditatea..............................................................................................................................25
3.2 pH-ul..........................................................................................................................................26
3.3 Nr. Total de Germeni.................................................................................................................26
3.4 Numărul total de bacterii Coliforme.........................................................................................27
3.5 Streptococii fecali......................................................................................................................27
3.6 Conductivitatea.........................................................................................................................28
3.7 Azotați.......................................................................................................................................28
3.8 Azotiți........................................................................................................................................28
3.9 Amoniul.....................................................................................................................................29
1
4 PARAMETRII FIZICO-CHIMICI ANALIZAȚI................................................................................30
5 REZULTATE ȘI DISCUȚII.......................................................................................................... 40
5.1 TURBIDITATEA..................................................................................................................................40
5.2 PH-UL............................................................................................................................................41
5.3 CCO-MN....................................................................................................................................42
5.4NUMĂRUL DE GERMENI......................................................................................................................43
5.5 COLIFORMI TOTALI............................................................................................................................44
5.6 COLIFORMI FECALI.........................................................................................................................45
5.7 STREPTOCOCI FECALI.....................................................................................................................46
5.8 CONDUCTIVITATE..........................................................................................................................48
5.9 AZOTAȚI.....................................................................................................................................48
5.10 AZOTIȚI..................................................................................................................................50
5.11 ALUMINIU..............................................................................................................................51
5.12 AMONIU................................................................................................................................52
6 CONCLUZII............................................................................................................................. 54
Bibliografie..................................................................................................................................... 56
2
1 CARACTERISTICI TEHNICE ALE ALIMENTĂRILOR CU APĂ

POTABILĂ
1.1 Introducere
Viața oamenilor în centrele populate urbane poate fi dusă în condiții bune de igienă și
confort dacă, pe lânga alte utilități, se rezolvă în mod satisfăcător și lucrările de alimentare cu
apă potabilă și industrială.
În așezările rurale, oamenii găsesc cu ușurința apă de băut în straturile subterane de

mică adâncime deoarece cantitațile de apă sunt relativ reduse comparativ cu distanța la care
sunt amplasate locuințele între ele. În schimb, când oamenii trăiesc în aglomerații mari, când
locuințele sunt amenajate pe un spațiu restrâns, apa de bună calitate și în calitați suficiente nu
se mai poate găsi în apropierea locuinței. Ea trebuie adusă de la diferite distanțe și distribuită
printr-o instalație centralizata.(Rojanschi și al., 2002)
Alimentarea cu apă a centrelor populate trebuie să satisfacă nevoile gospodăresti (băut,

gătit, spălat, stropitul grădinilor), nevoile publice (consumul în instituțiile publice, stropitul și
udatul străzilor, stropitul spațiilor verzi, alimentarea fântânilor arteziene), nevoile industriale
și cele de stingere a incendiilor.
Dezvoltarea în ritmuri mereu crescânde a centrelor populate și a industriei impune

perfecționarea procedeelor tehnice, captarea apei din sursele naturale, îmbunătațirea calității
apei, transportul, înmagazinarea în rezervoare situate în apropierea consumatorilor și
distribuirea apei prin conducte sub presiune pâna la fiecare punct de consum. Toate aceste
construcții și instalații alcatuiesc împreuna sistemul centralizat de alimentare cu apa.(Pisoi,
2011)
Prin folosirea în scopuri gospodăresti se modifică unele caracteristici calitative ale

apei, aceasta transformându-se în apă uzată care trebuie să fie evacuată în mediul natural.
Toate construcțiile și instalațiile care au rolul de a colecta apele uzate și cele meteorice, a le
transporta până în exteriorul centrului populat, a le epura până la gradul necesar asigurării
condițiilor de salubritate a apei în râu și a le descărca în cursul de apă natural, alcătuiesc
sistemul centralizat de canalizare.
3
În orașul Brăila de alimentarea și buna funcționare a acestor două sisteme centralizate

de alimentare cu apă și colectare a apelor uzate se ocupă Regia Autonomă Municipală Brăila.
În etapa actuală nu se mai poate concepe traiul într-o localitate precum Brăila făra o
alimentare cu apă și o canalizare corespunzatoare, strâns legate de planul de sistematizare al
acestora.( Whelan si al.,1998)
Rezultatele analitice folosite în lucrare provin de la laboratorul de analize fizico-

chimice al COMPANIEI DE UTILITĂȚI PUBLICE DUNĂREA BRĂILA SA și mi-au oferit
posibilitatea de a putea compara calitatea apei potabile obținute după un proces complex de
potabilizare a apei de suprafață provenite din Dunăre.
1.2 Apa potabilă. Concept. Rol
Apa este un factor primordial al condițiilor de viața de pe Terra, dar tot odată este și
factor major al condițiilor de confort.
Apa este substanța minerală cu cea mai mare răspândire pe suprafața pamântului,
constituind în fond, hidrosfera. Se estimează că planeta dispune de 1,37 miliarde km³ de apă,
dar circa 97,2 % este constituită din apa mărilor și oceanelor. Deci volumul de apă dulce
reprezintă doar 2,8 % ceea ce înseamnă aproximativ 38,36 milioane km³ de apă dulce. O mare
parte din această cantitate se află stocată în calotele glaciare de la poli, peste 25 milioane km³,
iar restul o regăsim în fluvii, râuri, lacuri, pânză freatică, apa meteorică.(Pisoi, 2011)
Conform standardelor de calitate a apei din țările dezvoltate - apa este cel mai
important aliment. Omul se poate lipsi în extremis de apă pentru alte folosințe, dar nu și de
apă de băut. Rezistă timp destul de îndelungat fără mâncare, dar foarte puțin fără apă. Cu toate
că se găsește apă în foarte multe alimente, el nu se poate lipsi de apă lichidă. De aceea, pentru
om cea mai importantă apă a fost, este și va fi apa potabilă. Apa este un constituient
fundamental al organismului uman. Modificări mici ale cantității de apă din organism produc
tulburări grave, iar insuficiența aportului de apă este mult mai puțin tolerată decât carența în
alte alimente.
Proporția de apă din organism variază după vârstă: de la peste 97 % la embrionul de 7

zile scăzând la 80 % la nou-născut, 60-65 % la adult și 50-55 % la vârstnic.( Rojanschi și al.,
2002)
Procentul de apă variază după intensitatea proceselor metabolice. Acest fapt se reflectă
și în proporția diferită a apei din țesuturi, de exemplu: smalț dentar 0,2 %, dentină 10 %, țesut
4
osos 22 %, țesut adipos 20 %, țesut cartilaginos 55 %, mușchi striat 75 %, rinichi 80 %, creier

85 %, plasmă sangvină 90 %. Procentul de apă din corp depinde de sex, femeile având o
proporție mai ridicată de țesut adipos. El este în medie 52 % la femei și 63 % la bărbați. La
obezi, procentul de apă poate scădea până la 40 %.( Huda și al.,1997)
1.3 Apele de suprafaţă. Generalități
Apele dulci de suprafaţă reprezintă majoritatea rezervei de apă dulce lichidă. Ele
formează reţeaua hidrografică, fără de care peisajul geografic ne-ar fi multora de neconceput.
Morfologic, ele fac impresia unui sistem vascular al pământului, ceea ce în anumite privinţe
putem admite că şi sunt.( Pisoi,2011)
1.3.1 Clasificare şi caracteristici
Apele de suprafaţă se clasifică în ape stătătoare (mări şi oceane, lacuri etc.), ape

curgătoare (izvor - pârâu - râu - fluviu) şi ape stagnante. Distingem lacuri naturale şi lacuri
artificiale, cursuri de apă naturale, modificate artificial / regularizate sau construite artificial
(canale).(Rash și al., 1998)
Apele dulci de suprafaţă diferă după foarte multe caracteristici: debitul şi variaţiile sale
(la cele curgătoare), temperatura, concentraţia şi natura substanţelor dizolvate sau aflate în
suspensie, conţinutul biologic şi microbiologic etc. Fiecare masă de apă lichidă împreună cu
albia ei şi vieţuitoarele din ea formează un ecosistem distinct. Totodată, apele dulci de
suprafaţă au şi numeroase caracteristici comune: sunt de regulă mai puţin mineralizate, mai
bogate în elemente biologice, mai influenţabile de către alţi factori (naturali şi antropici), mai
uşor poluabile, mai puţin stabile în caracteristici, dar totodată au şi capacităţi mai crescute de
a-şi automenţine calitatea spre deosebire de cele subterane.
1.3.2 Factori determinanţi ai calităţii apelor de suprafaţă
Calitatea apei este influenţată de factori antropici şi naturali.

Apele meteorice aduc gaze dizolvate din atmosferă, naturale sau provenite din
poluarea aerului, particule de praf, pulberi şi particule radioactive, materiale antrenate în
cursul şiroirilor pe suprafaţa solului, cum sunt frunze, ierburi şi alte materiale vegetale în toate
fazele posibile de biodegradare, bacterii, argile, substanțe fitosanitare, substanţe organice
solubile extrase din vegetaţia în putrefacţie etc.
5
Utilizările casnice ale apelor aduc un aport de material organic nedegradat, grăsimi,
germeni patogeni etc., material organic parţial degradat provenit din materiile fecale trecute
parţial sau deloc prin procese de epurare, bacterii inclusiv patogene, virusuri, ouă de viermi,
hârtie, materiale plastice, detergenţi etc.( Pisoi, 2011)
Utilizarea industrială generează un input de materiale organice biodegradabile, solide

anorganice, reziduuri chimice extrem de diverse, ioni de metale.
Folosinţele agricole aduc în apele de suprafaţă cantităţi suplimentare de săruri şi ioni,

resturi de îngrăşăminte chimice, insecticide şi ierbicide, particule de sol, detritus organic.
Utilizările consumptive de apă reduc debitele şi implicit măresc concentraţiile de

solide dizolvate sau în suspensie.
1.3.3 Efectele poluării apelor de suprafaţă
Poluarea apelor de suprafaţă, ca de altfel şi a celor subterane, are efecte grave asupra
biosferei, afectând viaţa acvatică de la microorganisme, insecte, peşti şi păsări, dar şi
sănătatea animalelor şi plantelor terestre. În plus, poluarea afectează posibilitatea oamenilor
de a folosi apa. În funcţie de natura și intensitatea poluării poate fi diminuată sau anulată
utilizabilitatea în aproape orice scop: fiziologic, igienic, industrial, recreativ etc.
Cea mai gravă implicaţie este cea asupra sănătăţii diverselor specii de plante şi
animale care trăiesc în ape sau vin direct sau indirect în contact cu acestea. Fiecare specie are
în privința apei necesităţi specifice, cantitative şi calitative şi poate fi afectată mai mult sau
mai puţin grav, mai mult sau mai puţin direct de poluarea apelor, prin mecanisme foarte
diferite.(Rojanschi și al., 2002)
Omul nu face excepţie şi de aceea vom prezenta implicaţiile directe şi indirecte ale
poluării apelor de suprafaţă asupra sănătăţii umane. Ne-am putea aştepta ca efectele să fie
puţine şi minore, ştiind că în principiu omul nu foloseşte pentru băut apele de suprafaţă
netratate. Şi totuşi vom vedea în continuare cât poate fi de afectat. Prin urmare e lesne de
imaginat ce implicaţii poate avea poluarea apelor asupra vieţuitoarelor care nu beneficiază ca
noi de staţii de tratare a apei şi sunt deci expuse mult mai mult.
Un mare număr de boli pot fi transmise pe cale hidrică prin contact direct (îmbăiere,
spălare, contact cu apa în cursul diverselor activităţi). Dintre bolile infecţioase, amintim
6
diversele conjunctivite şi afecţiuni ORL (oto-rino-laringologice: nas - gât - urechi) care pot
rezulta în urma imersiei în apă contaminată. Leptospiroza, tularemia şi schistostomiaza se
transmit prin contact direct cu apa infestată. Mulţi poluanţi din ape pot cauza afecţiuni
dermatologice, prin mecanism alergic, chiar chimic. Substanțe toxice liposolubile prezente în
apă (cum sunt derivaţii halogenaţi) se pot absorbi prin piele. Alte elemente pot pătrunde
indirect, prin degajarea din apă şi inhalarea lor, cum este radonul, în special în cazul
pulverizării apei la duş sau în instalaţii de condiţionare a aerului. (Stevenson, 1998.).
Poluarea apei de suprafaţă poate sta şi la baza îmbolnăvirilor prin ingestie, deoarece se
realizează procesul de prelucrare în scopul potabilizării, dar acesta nu poate înlătura decât
parţial mulţi poluanţi chimici, parazitologici şi virusologici. Astfel, OMS consideră prezenţa
virusurilor enterice în apa de suprafaţă ca risc pentru sănătatea populaţiei. În unele cazuri,
apele de suprafaţă sunt utilizate direct în scop potabil, implicaţiile asupra sănătăţii fiind
identice cu cele ale apei potabile.( Duta,1993)
7
2 AUTOEPURAREA APELOR DE SUPRAFAŢĂ
Apele au capacitatea de purificare naturală, până la un punct, fenomen cunoscut sub

denumirea improprie de autoepurare sau autopurificare, şi definită prin capacitatea pe care o
are orice apa naturală de a neutraliza impurităţile ajunse în ea şi de a restabili echilibrul
ecologic existent anterior impurificării.(Mititeanu și al, 2000)
Autopurificarea se realizează prin mai multe tipuri de procese , cum ar fi:
- procese fizice: diluare, amestecare, difuzie, sedimentare, coagulare, dizolvarea de

oxigen, degajare de gaze în aer sub influenţa radiaţiei solareă IR sau UV și temperatura apei;
- procese chimice: neutralizarea, oxidarea, reducerea, floculaţia, precipitarea,

adsorbţia, absorbţia, descompunerea fotochimică;
- procese biologice: prin biocenoza proprie ce concurează elementele străine, fie

direct, prin acţiune litică (bacteriofagi), filtrare (scoicile), consum (de către protozoare) sau
secreţia de substanţe toxice pentru intruşi(actinomicetele);
- procese biochimice: în cadrul ciclurilor azotului, sulfului şi carbonului, pe baza

activităţii microorganismelor specifice (bacterii, fungi). Acestea sunt mult influenţate de
diverşi factori, cum sunt pH-ul, însorirea, saturaţia în oxigen, temperatura. Aceasta din urmă
acţionează conform legii lui VantHoff, descompunerile se dublează la creşterea cu 10 oC a
temperaturii. www.greenagenda.org/eco-aqua/potabil.htm
Autoepurarea este influenţată negativ de curgerea lentă şi neturbulentă, de temperaturi

prea joase sau prea înalte ale apei, de concentraţii prea mari de toxice, de spume sau substanţe
care formează pelicule la suprafaţa apei etc.
Esenţială este oxigenarea apei, care se face exogen (dizolvarea oxigenului atmosferic:

apele liniştite preiau 1,4 mg O2/zi/m2, în timp ce apele care curg foarte turbulent preiau chiar
50 mg O2/zi/m2 şi respectiv endogen (prin fotosinteză: 1 m3 de alge poate da ziua la
temperatură optimă, 23 g O2/zi. Acesta este factorul limitant care la eutrofizarea apei poate
duce la catastrofă prin creşterea exagerată a consumului de oxigen peste nivelul aportului
posibil endogen sau exogen.(Tica și al,1995)
8
2.1 Tratarea apei de suprafață în vederea potabilizării
Alimentările cu apă a comunităţilor (oraşe, comune, sate) au ca principală calitate

potabilitatea apei. Aceasta înseamnă eliminarea din apă a oricărei substanţe care poate
prezenta risc pentru sănătate sau poate determina la consumator neplăceri de orice natură.
Aceasta înseamnă eliminarea următoarelor clase de componenţi:
- organisme patogene
- solide aflate în suspensie
1. Substanţe dizolvate cu risc pentru sănătate (metale grele, compuşi organici volatili şi
semivolatili, cianuri, azotaţi, azotiţi, fosfaţi). Totuşi gustul natural, plăcut, al apei
nepoluate se datorază în esenţă conţinutului lor de săruri dizolvate. Ţinând cont de aceste
aspecte, etapele generale de tratare a apei de suprafață pentru a deveni potabilă implică un
număr de etape obligatorii care pot fi însă reevaluate în funcţie de compoziţia apei brute.
Acestea sunt: preoxidarea - se realizează cu oxidanţi gazoşi cum sunt oxigenul din aer,
clorul, ozonul sau – mai rar – dioxidul de clor cu scopul de a distruge complecşii chelaţi ai
metalelor grele formaţi cu acizii humici, pentru a corecta aspectul, gustul şi culoarea prin
oxidarea parţială a materiei organice. În plus, preoxidarea s-a observat că măreşte
eficienţa proceselor ulterioare de floculare şi dezinfectare.
2. Limpezirea realizată prin floculare – coagulare a particulelor suspendate urmată de
decantare şi filtrare pe filtre de nisip.
3. Corectarea compoziţiei - are în vedere în special eliminarea substanţelor organice toxice.
Metodele generale de eliminare a materiei organice sunt cele de oxidare şi de adsorbţie.
Pentru oxidare recomandat este ozonul iar produşii rezultaţi sunt adsorbiţi pe cărbune
activ. Tot în această etapă se adsorb şi eventualii trihalometani formaţi în etapa de
preoxidare cu clor.
4. Dezinfecţia - se realizează în principal cu clor gazos. Înainte de a intra în reţeaua de
distribuţie, în apă se adaugă o anumită cantitate de clor pentru a preveni contaminarea “pe
parcurs” şi pentru a inhiba procesele de creştere a bacteriilor pe ţevile de canalizare.
Utilizarea în acest caz a ozonului nu este recomandată datorită perioadei lui scurte de
descompunere. Dacă sistemul de canalizare conţine ţevi de fier atunci se recomandă şi
adăugarea de cantităţi mici de silicat de sodiu care în timp formează un strat protector de
silice pe care sunt adsorbiţi oxizii şi hidroxizii de fer. Pentru apa potabilă se mai pot
adăuga şi alţi aditivi cum sunt fluorurile (în cantităţi foarte mici).
9
O instalaţie de tratare a apei de suprafață pentru obţinerea apei potabile este prezentată
schematic în figura 2.1.
Pompare
Preoxidare Floculare
filtrare grosieră
Decantare
Eventuale trata-
Filtrare
mente specifice
Sursă de alimentare
Dezinfectant
Noroi
Rezervor de apă
Adsorbţie pe
Reţeaua de cărbune activ
distribuţie
Figura 2.1 Schema instalației de potabilizare a unei ape de suprafață (Mititeanu și al,
2000)
În prezent s-a extins tratarea apei inclusiv “la robinet”. Aceasta constă în tratarea
suplimentară a apei potabile direct la utilizator având ca scop principal filtrarea şi scăderea
durităţii acesteia. Tratarea se aplică mai ales pentru microcentralele locale (de apartament, de
bloc, din spălătorii, restaurante, hoteluri). Cu toate că unităţile tip “cartuş” aplicate în procesul
de filtrare/adsorbţie sunt larg utilizate, unii producători oferă acum cartuşe capabile să rezolve
şi alte probleme de tratare a apei. Apa se poate trata cu substanţe chimice, cum ar fi
polifosfaţii care se dovedesc eficienţi în controlarea coroziunii şi diminuarea formării pietrei
de cazan; cărbunele activ combinat cu hexametafosfat pentru gust/miros/piatră de cazan;
nisipul glauconitic verde cu mangan pentru îndepărtarea ferului; alumină activată pentru
îndepărtarea ionilor fluorură, a arsenului, a seleniului şi a plumbului. În scopul utilizării apei
pentru micile afaceri, există cartuşe cu schimbători de ioni în strat mixt, schimbabili. De
10
exemplu, asemenea cartuşe se pot utiliza în demineralizarea apei în scopul obținerii apei cu
grad ridicat de puritate folosită în laboratoare.
Pentru obţinerea apei de calitate deosebită se poate apela la tehnologii combinate de
adsobţie/(nano)filtrare (Hejman, 1999) iar pentru obţinerea apei ultrapure se recomandă ca
“proces de finisare” nanofiltrarea prin membrane speciale (Franken, 1999). Apa utilizată
pentru hemodializă, lipsită de colonii de bacterii se poate obţine printr-o tehnică combinată de
schimb ionic şi osmoză inversă (Vorbeck-Meister, 1999).
De exemplu, etapele unui proces de obţinere a apei ultrapure pentru industria electronică
sunt: pretratarea (trecere peste filtru de nisip, peste cărbune activ granular şi încălzire),
dedurizare (schimb ionic), osmoză inversă pentru îndepărtarea sărurilor, a compuşilor
organici, a viruşilor, a bacteriilor şi a silicei, demineralizarea prin trecerea succsivă prin două
straturi mixte (anionit și cationit) şi în final filtrare printr-un filtru dublu, de precizie, urmată
de încălzire şi sterilizare cu UV (Zhang, 1998).
2.1.1 Pretratarea apelor
Pretratarea cuprinde orice proces desfăşurat asupra apelor brute, captate de la sursă,
aplicat înaintea etapelor de coagulare şi a celor de separare propriu-zisă. Dozarea substanţelor
necesare limpezirii, clorinării sau tratării cu cărbune activ nu reprezintă componente ale
pretratării.
- Etapele pretratării apelor brute sunt următoarele:
- 1. Filtrare grosieră
Constă în trecerea apei captate de la sursă peste grătare fixe sau ciururi plutitoare pentru a
îndepărta corpurile solide mari (crengi, pietre, resturi, gunoaie) precum şi petele de ulei.
Filtrarea se realizează prin trecerea succesivă peste grătare şi site cu ochiuri din ce în ce mai
mici, de obicei dispuse în cascadă şi alimentate gravimetric pentru a evita utilizarea pompelor
care se pot uşor bloca sau distruge. Uneori, pentru a îndepărta algele se aplică microfiltrarea
unde ultima trecere a apei se realizează peste filtre cu orificii având diametru de 15 μm.
(Stevenson, 1998.).
2. Aerare / dezaerare
Această etapă este necesară în următoarele cazuri:
- pentru o creştere a conţinutului scăzut de oxigen la nivelul cerut de utilizator sau pentru a
favoriza oxidarea poluanţilor prezenţi într-o apă anoxică (cu conţinut scăzut sau lipsită de
oxigen).
11
- pentru a îndepărta excesul de oxigen dizolvat şi de alte gaze care pot forma dopuri de gaze
în filtre sau pot determina coroziunea instalaţiilor metalice.
- pentru a îndepărta dioxidul de carbon şi pentru a creşte pH-ul determinând astfel condiţii
favorabile de precipitare a ferului şi manganului concomitent cu reducerea caracterului
coroziv.
- pentru a îndepărta compuşii organici volatili, hidrogenul sulfurat, radonul şi alţi poluanţi
deosebit de periculoşi, aflaţi în urme.
Utilajele folosite pot fi de mai multe tipuri, funcţie de caracteristicile apei şi de scopul
final urmărit: aeratoare cascadă, aeratoare cu pulverizare (coloane de stripare), turnuri de apă,
aeratoare de suprafaţă sau utiliaje cu injecţie submersibilă sau sub presiune. (Vorbeck-
Meister, 1999).
3. Pre-sedimentarea
Dacă alimentarea se face dintr-o sursă aflată într-o regiune cu vânturi puternice sau
afectată de topirea bruscă a zăpezilor, apa rezultată poate atinge un conţinut de substanțe
solide suspendate (MTS) de peste 10000 mg/L. În acestă situaţie decantoarele obişnuite nu fac
faţă și de aceea se impune o etapă de sedimentare cu sau fără tratare chimică cu floculanţi.
Presedimentarea se petrece cel mai adesea de la sine, suficient de repede, în bazine decantoare
cu funcţionare continuă şi are ca rezultat un produs ce conţine cel mult 100-200 mg/L
particule suspendate.
4. Pre-oxidarea
Oxidarea chimică a apei brute este necesară pentru a favoriza precipitarea ferului şi
manganului. Un procedeu obişnuit era acela de clorinare dar s-a dovedit că acest procedeu
reprezintă principala cauză de existenţă a trihalometanilor în ape. De aceea, practica actuală
utilizează din ce în ce mai puţin această cale, ea fiind înlocuită de pre-ozonizare sau tratare cu
permanganat de potasiu. O alternativă o reprezintă oxidarea biologică, cu bacterii naturale sau
adăugarea de nisip fin. Utilajele în care se realizează pre-oxidarea se numesc decantoare
Hopper. (Franken, 1999)
2.2 Coagularea, precipitarea, flocularea, sedimentarea
Coagularea este practic nelipsită dintr-o procedură convenţională de tratare a apei în

scopul potabilizării. Scopul acestei etape este destabilizarea sistemelor coloidale şi a
sistemelor de particule aflate în suspensie în apă. Etapa se adreseză acelor particule care nu
pot fi îndepărtate prin filtrare şi care determină denaturarea calităţilor apei
12
Agenţii de coagulare obişnuiţi sunt electroliţi care acţionează prin distrugerea stratului
dublu electric al particulelor din sistemul colidal. Această metodă nu este deosebit de eficientă
și de aceea ea trebuie dublată de adaosul de compuşi care conduc la mărirea volumului
particulelor suspendate determinând astfel aglomerarea lor şi precipitarea mai uşoară prin
procesul de floculare. În acest mod sunt îndepărtate sărurile de aluminiu sau de fer (III).
Sărurile de aluminiu sunt solubile în apă unde hidrolizează formând hidroxid de aluminiu
care este o substanţă greu solubilă și care formează precipitate foarte afânate. La un pH de 6,5
upH solubilitatea acestuia este 1,1x 10-7.
Al(NO3)3 + 3H2O → Al(OH)3 ↓ + 3(H+ + NO3-)
Similar decurge şi dizolvarea compuşilor solubili de Fe(III).

Pentru coagulare este esenţială valoarea pH-ului deoarece ea determină forma în care se
află specia care trebuie îndepărtată. De exemplu, pentru îndepărtarea ferului din ape este
necesară menţinerea acelui domeniu de pH care favorizează formarea hidroxidului feric,
Fe(OH)3. Valorile pH-lui corespund unui mediu neutru sau slab bazic (peste 7,5 upH).
Numeroase impurităţi organice interferă cu fenomenul de cristalizare, reducând
coeficientul de transfer de masă şi mărind suprafaţa de precipitare.
Flocularea este o altă cale folosită pentru destabilizarea sistemelor coloidale. Se manifestă
între particulele încărcate electric şi presupune formarea de aglomerate mari, afânate, cu
densitate mică, numite flocoane.
În apa brută polimerul folosit pentru floculare se introduce în cantităţi mici şi poate adopta
o structură relaxată, filiformă. Cu această structură, lanţul macromolecular se poate adsorbi pe
mai multe particule suspendate în procesul de floculare în punţi. Dacă concentraţia de polimer
este ceva mai mare, atunci fiecare lanţ se poate adsorbi afânat pe câte o particulă coloidală,
determinând creşterea dimensiunilor acesteia precum şi posibilităţile de cuplare urmate de
sedimentare în flocularea de contact. (Mititeanu, 2000). Cele două tipuri de floculare sunt
prezentate schematic în figura 2.2
13
Figura 2.2 Destabilizarea sistemelor colidale prin floculare cu polielectroliţi

(Mititeanu și al, 2000)
Flocularea cu electroliţi este dependentă de temperatură. Experimental, s-a observat că

există o temperatură caracteristică fiecărui polimer, la care începe flocularea care este numită
temperatură critică de floculare, TCF. Valoarea acesteia depinde de natura mediului în care
se află polimerul precum şi de masa moleculară a acestuia.
Studiile efectuate utilizând suspensii de argilă floculate cu poliacrilamidă hidrolizată, au

arătat că în afara factorilor enumeraţi mai sunt importanţi gradul de hidroliză şi masa
moleculară a polimerului (Mititeanu și al, 2000)
Particulele floculate sau coagulate se depun la baza utilajului de separare adică

sedimentează. În tratarea apelor se practică, din raţiuni economice, sedimentarea
gravitaţională, în care depunerea particulelor se realizează sub acţiunea propriei greutăţi. În
laborator se utilizează şi o metodă de sedimentare mult mai rapidă, în câmp centrifugal ce
poate duce la separarea în scurt timp şi a particulelor foarte fine sau chiar prin
ultracentrifugare.
2.3 Îndepărtarea compuşilor nedoriţi din apă
Apa limpede nu este neapărat curată. Ea este gazda numeroşilor compuşi hidrosolubili
şi microorganismelor care o fac improprie utilizărilor specifice (consum casnic, agent termic,
agrement). Principalele procese fizico-chimice aplicate pentru îndepărtarea compușilor
nedoriți sunt: adsorbția pe cărbune activ, dedurizarea şi demineralizarea, desalinizarea,
procese de membrană, procese pentru dezinfectarea apei, dezinfectarea termică, pasteurizarea,
tratamente de neutralizare, bioremedierea.
2.3.1 Adsorbţia pe cărbune activ
O etapă de tratare practic universal acceptată este trecerea peste cărbune activ.
14
Cărbunii activi sunt cunoscuţi încă din antichitate pentru efectul lor de limpezire a apei. De
exemplu, egiptenii păstrau apa în vase ce conţineau şi bucăţi de mangal pentru a evita
alterarea în timp a gustului sau a aspectului.(Duta și al,1993)
Ei sunt adsorbanţi cu largă utilizare practică şi sunt tipic nepolari; în consecinţă ei nu ar
trebui să adsoarbă electroliţi. Totuşi cărbunii obişnuiţi reţin, de exemplu dintr-o soluţie apoasă
de albastru de metilen cationul organic, pe când anionul rămâne în soluţie. Explicaţia este
următoarea: cărbunii conţin urme minerale (cum ar fi ioni alcalini sau alcalino-pământoşi)
care rezultă din folosirea lor la obţinerea diferiţilor reactivi; aceste urme aşa numite cenuşă,
dau cărbunelui un caracter polar.
Luându-se precauţii deosebite este posibil să se prepare cărbuni activi practic fără cenuşă
( 0,005%). Aceşti cărbuni se comportă diferit. Astfel, dintr-o soluţie de albastru de metilen ei
absorb cantităţi echivalente de cationi şi anioni. De altă parte, din soluţii apoase de acizi sau
săruri anorganice neutre se absorb doar anionii şi se obţine totodată alcalinizarea soluţiei,
realizându-se un tip de adsorbţie hidrolitică. Caracteristica principală a cărbunilor activi este
suprafaţa specifică deosebit de mare, datorată prezenţei canalelor şi porilor, putând atinge sute
de metri pătraţi pentru un gram. Mărimea porilor, dimensiune legată de natura cărbunelui,
poate varia între 12 şi 100000 Ǻ astfel încât, suprafaţa specifică poate ajunge chiar la 1400
m2/g. Suprafaţa produselor pe bază de cărbune este încărcată în general cu o sarcină electrică
negativă. În ciuda acestui fapt, sarcina negativă a majorităţii coloizilor din apă nu împiedică
adsorbţia materialelor cu masă moleculară mare. Însăşi structura moleculară devine un factor
de control, pe măsură ce masa moleculară creşte.(Franken, 1999)
Utilizarea cărbunilor activi în tratarea apei se face pentru îndepărtarea compuşilor organici
volatili şi a celor solubili în apă ca şi pentru tratarea biologică. Cel mai dificil de reţinut sunt
moleculele foarte uşoare, cele cu solubilitate foarte mare în apă şi cele extrem de polare.
2.3.2 Dedurizarea şi demineralizarea apei
Prezenţa cationilor calciu şi magneziu conferă apei proprietatea numită duritate. Unii
autori includ alături de calciu și magneziu şi ionii de fer (II) şi de mangan în categoria celor ce
conferă apei duritate. (Pisoi,2011)
Procesul de îndepărtare a ionilor de calciu şi magneziu din apă se numeşte dedurizare.
Îndepărtarea tuturor ionilor din apă (cationi şi anioni) se numeşte demineralizare.
Apele dure trebuiesc dedurizate iar dacă sunt utilizate ca ape de cazan este necesară și
demineralizarea.Uneori tratamentul de dedurizare se aplică şi apelor utilizate în consumul
15
casnic, dacă sursa de apă este deosebit de dură precum şi ca etapă de pretratare în purificarea
apei prin osmoza inversă.
Dedurizarea se poate realiza fie pe cale chimică (prin precipitare), prin schimb ionic sau
utilizând membrane.
2.3.2.1 Desalinizarea. Procese de membrană
Îndepărtarea clorurii de sodiu din apă este necesară atunci când sursa de apă conţine
clorură de sodiu peste 1-2 %. Pentru ţările care sunt foarte sărace în surse de apă dulce
(majoritatea ţărilor din Peninsula Arabă şi din zona Golfului Persic) sursa de apă dulce este
apa de mare care conține 3,5% g/L NaCl sau chiar apa Golfului care conține 4% g/L NaCl.
Procedeul cel mai simplu de îndepărtare a compuşilor nedoriţi din apă este filtrarea, ceea
ce presupune trecerea unor compuşi în forme solide, filtrabile. Sodiul este însă un cation care
are compuşii solubili și ca urmare precipitarea şi filtrarea nu sunt posibile.(Tica si al,1995)
Primul proces testat pentru desalinizarea apelor a fost evaporarea. Prin acest proces se
realiza practic colectarea vaporilor de apă urmată de condensarea lor în timp ce în bazinul de
evaporare se înregistra concentrarea “soluţiei” în NaCl.
2.3.2.2 Procese de membrană
Astăzi se utilizează pe scară largă procesul de osmoză inversă, pentru apele al căror
conţinut de cloruri se situează între 1500 mg/L până la 4,5% g/L.
Fenomenul osmozei a fost descoperit în anul 1748 de către un savant francez, care a
observat că apa difuzează în mod spontan prin membrana constituită din vezică de porc, într-
un compartiment alăturat, în care se găsea alcool.
Deplasarea apei din sol în rădăcinile plantelor constituie un exemplu de osmoză în natură.
Când o membrană semipermeabilă, cum este un perete celular, separă două soluţii cu
concentraţii diferite de substanţe solide dizolvate, apa pură va migra prin membrană din
soluţia mai puţin concentrată în soluţia cu o concentraţie mai ridicată în substanţă solidă
dizolvată. Procesul osmotic este reprezentat schematic în figura 2.3. Migrarea va înceta în
momentul în care presiunea osmotică de ambele părţi ale membranei devine egală. Acest
proces are loc în mod continuu în organismele vii; el constituind un exemplu al modului în
care apa, substanţele nutritive şi reziduurile sunt transportate în interiorul şi în afara celulelor
vii în natură.
Acest fenomen interesant - osmoza şi procesul omolog ei, osmoza inversă a fost însă în
ultimii 200 de ani mai mult un subiect de studiu în laboratoare, deoarece membranele naturale
16
erau insuficiente şi nesigure în exploatare. Pe la mijlocul deceniului cinci a secolului XIX,

eforturile Dr. S. Sourirajan la UCLA şi a altor oameni de ştiinţă au condus la obţinerea
membranelor artificiale cum sunt cele obținute din derivaţi de celuloză. (Vorbeck-Meister,
1999).
 
Membrană
semipermeabilă
H2O H2O
(a) (b)
Figura 2.3. Fenomenul de osmoză a) osmoza directă; b) osmoza inversă
Osmoza inversă, după cum sugerează denumirea, este reversul fenomenului natural de
osmoză. Aplicând o presiune artificială soluţiei apoase cu concentraţie mai mare de substanţe
solide dizolvate, migrarea apei este inversată (Figura 2.3 b). Pentru fiecare 100 mg de
cantitate totală de substanţe solide dizolvate este necesară o presiune de aproximativ 0,07 barr
în vederea neutralizării diferenţei fireşti de presiune osmotică. Orice presiune suplimentară
faţă de presiunea osmotică va începe să forţeze apa să migreze în sens invers. Membrana va
permite în aceste condiţii doar moleculelor de apă să treacă şi va reţine substanţele solide
saline dizolvate cu concentraţie ridicată. În perioada anilor '70, osmoza inversă a devenit o
metodă practică de obţinere a apei potabile pe măsură ce noi sisteme de "presiune scăzută" au
fost proiectate pentru a funcţiona la o presiune a apei pe conductă de 2,5 barr sau mai mare.
(Franken, 1999)
Instalaţiile standard constau dintr-o unitate de prefiltrare cu roci sedimentare sau/şi

cărbune activ, elementul cu modulul membranei de osmoză inversă, scurgere pentru apa
inutilizabilă (saramura), un rezervor de depozitare şi un post-filtru cu cărbune activ.
Utilizarea osmozei inverse este recomandată şi pentru repurificarea apei uzate înainte
de a fi trimisă înapoi într-un rezervor de apă naturală şi un proiect în acest sens s-a derulat în
San Diego, în 1994 la nivel de instalaţie pilot (Lichelli, 1998).
Procesele de membrană au avansat tehnologic foarte mult.
17
În tabelul 2.1 sunt prezentate procesele de filtrare care se utilizează cel mai frecvent în
prezent. (Gibson, 2001)
Tabel 2.1 Procese de filtrare
Dimensiuni Denumire
Particule ce pot fi reţinute
particule, [μm] procedeu
1000 – 100 Nisip, cărbune activ, schimbători de ioni
Filtrare Celule de drojdie de bere, celule sanguine,
1-100
polen, făină, Cryptosporidium
Fibre de azbest, emulsii de latex, fum de ţigară,
0,1 – 1 Microfiltrare
pigmenţi, bacteria
Viruşi, silice coloidală, gelatină, albumină-
0,01 – 0,1 Ultrafiltrare
proteină
0,001 – 0,01 Nanofiltrare Zahăr, vopsele sintetice, pesticide, endotoxine
2.4 Procedee de dezinfectare a apei
Etapele de tratare prezentate elimină o parte dintre microorganismele existente în apă dar
condiţiile legate de prezenţa acestora în apă sunt mult mai drastice și de aceea se impune o
etapă separată de dezinfecţie. În această etapă apa trebuie să fie lipsită de solide suspendate,
care pot “găzdui” pe suprafaţa lor bacterii (Standardul OMS, turbiditatea apei să fie sub
1NTU).
Apa unui râu are în mod obişnuit are un număr de 10 4 germeni de E. Coli/100 mL iar apa
unui râu poluat poate ajunge la 106 iar pentru majoritatea utilizărilor este necesară reducerea
numărului de germeni la 10-2/100 mL adică o scădere de 1 până la 108 ori a numărului de
germeni. În aceste condiţii se impune o poiectare atentă a bazinului de contact.
Din punct de vedere cinetic, reacţiile de descompunere sunt reacţii de ordinul 1. Pentru o
concentraţie iniţială de bacterii c0, concentraţia după un timp oarecare t este:
c = c0kdt
unde: k = constanta de viteză;
d = concentraţia de dezinfectant sau fluxul luminos de radiație UV.
Dezinfectarea se poate face prin adăugare de clor sau compuşi oxidanţi ai clorului,
prin tratare cu ozon, cu radiaţii ultraviolete sau termic.
Clorinarea, se realizează prin introducea de clor gazos în apă când are loc reacţia de
formare a acidului hipocloros conform reacției:
Cl2 + H2O → HClO + HCl
18
Clorul se poate adăuga sub formă de gaz sau ca hipoclorit de sodiu, NaClO. Racţia
este eficientă dacă se prevede un timp de contact de cca. 30 de minute cu un amestec ce
conţine 10,5 mg/L clor liber, la pH mai mic de 8,5 upH.
Ionul hipoclorit este mult mai puţin eficient decât acidul hipocloros și de aceea
procesul este preferabil a se desfăşura la valori cât mai scăzute ale pH-ului. Aceste valori pot
fi corectate într-o etapă anterioară dezinfectării.
În prezenţa amoniacului, clorul formează cloramină şi dicloramină care au tendinţa de

a reacţiona între ele pentru a forma azot şi acid clorhidric. Pentru o parte de amoniac sunt
necesare 8-10 părţi de clor iar procesul de dezinfectare devine astfel neeconomic, de aceea
pentru apele bogate în amoniac nu este recomandată dezinfectarea cu clor.
În mediu acid reacțiile care au loc sunt următoarele:
Cl2 + NH3 → NH2Cl + HCl şi NH2Cl + Cl2 → NHCl2 + HCl

NH2Cl + NHCl2 → N2 + 3HCl
În mediu alcalin reacția care are loc este următoarea:
NaClO + NH3 → NH2Cl + NaOH

Cloraminele sunt şi ele dezinfectanţi dar nu suficient de puternici pentru etapa primară
de dezinfecţie.
Clorul liber reacţionează cu numeroşi compuşi organici naturali şi poate conduce la

produşi finali foarte toxici, din clasa trihalometanilor. De aceea, clorinarea directă se practică
asupra apelor care au un conţinut foarte coborât de materie organică şi doar în anumite situaţii
– atunci când este totuşi cea mai eficientă alternativă – pentru îndepărtarea anumitor alge iar
în această situaţie se lucrează cu un risc asumat şi controlat. (Gibson, 2001)
2.4.1 Dioxidul de clor
ClO2 este un gaz solubil în apă, exploziv și de aceea este produs întotdeauna în vecinătatea
locului de utilizare, în urma reacţiei dintre cloratul de sodiu, NaClO3, şi un acid tare.
2NaClO3 + H2SO4 + SO2 → 2 ClO2 + 2NaHSO4
Cloratul de sodiu este însă un oxidant extrem de puternic care ridică şi dificultăţi de
transport (doar CF sau auto) ceea ce limitează posibilitatea lui de utilizare. Totuşi el prezintă
nişte avantaje evidente, cum ar fi:
19
- nu produce trihalometani;
- distruge multe dintre mirosurile sau gusturile neplăcute care nu pot fi distruse cu clor sau
care sunt chiar intensificate de prezența clorului cum este acela al fenolilor;
- acţiunea sa nu este dependentă de pH, deoarece specia activă este chiar dioxidul de clor,
substanţă neionizabilă;
- nu reacţionează cu amoniacul.
Acest agent de dezinfecţie are ca principal dezavantaj preţul dar şi faptul că apa de la
piscine poate lua o culoare slab gălbuie. În plus, în condiţii slab alcaline el trece lent în ionul
clorit care este la fel de toxic ca şi azotitul:
2ClO2 + 2NaOH → NaClO2 + NaClO3 + H2O
Ozonul O3, este un alt agent oxidant. Timpul de contact necesar este mai scurt decât în
cazul altor dezinfectanţi (0,4 mg/L/min.) şi este eficient şi asupra acelor microorganisme care
nu sunt atacate de clor. Totuşi, în condiţii normale nu este eficient 100% împotriva
Cryptosporidium. Ozonul se obţine în orice proces din care rezultă oxigen atomic. Reacţia
este endotermă iar energia necesară se poate obţine din diferite surse. (Franken, 1999)
2.4.2 Radiaţia ultravioletă
Trecerea apei printr-un tub luminat cu radiaţie UV are ca efect dezinfecatrea apei deoarece
radiaţia ultravioletă care are lungimea de undă egală cu λ=25 nm inactivează bacteriile.
Timpul necesar de contact al apei cu radiaţia este de ordinul secundelor.
Pentru ca tratamentul să fie eficient trebuie ca apa să fie curată şi incoloră iar pereţii
tubului să fie transparenţi la radiaţia UV (sticla obişnuită nu poate fi traversată de radiaţia UV
în timp ce cuarţul este transparent în acest domeniu).
Procesul este lipsit de produşi secundari toxici şi nu necesită reactivi chimici.
2.4.3 Dezinfectarea termică sau pasteurizarea
Pasteurizarea este un procedeu larg aplicat în industria produselor alimentare (în cazul
laptelui, berii etc.) dar este mult mai costisitor comparativ cu celelalte procedee prezentate. El
constă în distrugerea bacteriilor prin încălzirea/fierberea apei. Temperaturi de peste 700C timp
de câteva minute sunt suficiente pentru distrugerea oricărei bacterii iar procesul nu este afectat
de turbiditate. Procesul este descris ca fiind cel mai eficient în distrugerea Cryptosporidium.
20
Tehnologic, apa sau lichidul de dezinfectat se trece prin schimbătoare de căldură sau se
realizează contact direct între apa de tratat şi aburul sau apa fierbinte.
Deşi scump, în situaţii de urgenţă este recomandat ca fiind foarte eficient şi uşor de
aplicat. De altfel, în situaţii extreme se recomandă şi populaţiei fierberea apei.(Pisoi,2011)
2.4.4 Tratamente de neutralizare
Apa trimisă în reţeaua de distribuţie trebuie să nu conțină substanțe solide suspendate,

să fie incoloră şi lipsită de bacterii precum şi să îndeplinească alte condiţii cerute de
standardele naţionale. Apa trebuie să nu distrugă materialele utilizate de obicei în construcţii
(să fie necorozivă sau să nu producă eroziune accelerată) ceea ce în termeni chimici este
similar cu a spune că este atins echilibrul carbontului de calciu. În urma etapelor de tratare
descrise anterior, reacția apei rezultate este acidă și fiind agresivă este necesară o etapă de
neutralizare pentru corectarea valorii pH-lui. Aciditatea poate proveni chiar din sursa de apă
(care conţine dioxidul de carbon dizolvat), din procesele de schimb ionic (pe cationiţi formă
H) insuficient de bine controlate sau din procesele de desalinizare.
Caracterul acid al apei este exprimat ca CO2 agresiv:
CO2 agresiv = CO2 liber - CO2 la echilibru
Dixidul de carbon liber se poate determina prin măsurători in situ ale pH-ului iar cel la
echilibru prin estimarea compoziţiei chimice a apei sub formă de duritate, alcalinitate totală,
titrul calciului.
Tratarea se poate face prin eliminarea excesului de CO2 prin degazare într-o etapă de
stripare cu aer. În acest caz concentraţia de CO 2 din aer va impune şi limita inferioară până la
care se poate ajunge în urma tratării.
O apă cu alcalinitate bicarbonatată scăzută va avea capacitate redusă de tamponare şi

va reacţiona cu orice substanţă care poate determina modificarea acidităţii ei. Pentru astfel de
ape se recomandă neutralizarea cu carbonat de sodiu, Na 2CO3. Aceasta este şi alternativa
recomandată pentru instalaţii de tratare cu capacitate redusă
CO2 + Na2CO3 + H2O → 2NaHCO3
21
În Tabelul 2.2 sunt prezentate sintetic procesele fizico-chimice uzual utilizate pentru
tratarea apelor în vederea ameliorării calității acesteia.
Tabel 2.2 Procese fizico-chimice de tratare a apei (Gibson, 2001)
Factor care trebuie Metodă de remediere/tratare

remediat
Solide suspendate Coagulare, filtrare
Culoare Coagualre, clarificare, filtrare la pH controlat
Exces de alcalinitate Acidulare şi îndepărtarea dioxidului de carbon
Dioxid de carbon Aerare, stripare
Caliu, magneziu Dedurizare, schimb ionic, precipitare, procese de membrană
Fer Precipitare, filtrare
Oxidare şi precipitare la pH controlat
Aluminiu Filtrare la pH controlat
Mangan Oxidare, precipitare, filtrare
Metale grele Adsorbţie pe flocoane de compuşi ferici
Fosfat Coagulare cu săruri ferice
Amoniac Tratament biologic. Superclorinare
Nitraţi (Azotaţi) Tratament biologic. Superclorinare
Azotiţi Clorinare
Sodiu, potasiu Desalinizare
Cloruri, sulfaţi Desalinizare
Sulfuri Aerare, tratament biologic
Silice Precipitare, filtrare prin membrane, floculare
Fluoruri Alumină activată
Bor Desalinizare (foarte dificil)
Detergenţi Cărbune active
Hidrocarburi (HAP) Cărbune active
Pesticide Cărbune activ, eventual precedat de ozonizare
Gust şi miros Cărbune activ, uneori clorinare sau ozonizare.
În procesele de tratare a apelor utilizarea microorganismelor poate fi benefică chiar
dacă prezenţa lor în apa potabilă este considerată un factor de risc.
Un exemplu îl reprezintă filtrele biologice cu aerare. Acestea sunt de fapt nişte

reactoare biochimice care conţin a anumită cantitate de biomasă, permit oxidarea aerobă a
substanţelor care determină consumul biochimic de oxigen, CBO şi funcţionează ca un
separator lichid/solid (Stevenson, 1998.).
22
Alte tratamente sunt descrise de literatură fie pentru a grăbi procesele clasice
(demineralizarea în câmp magnetic) fie pentru a înlocui procesele tradiţionale. Astfel,
îndepărtarea compuşilor organici (tetraclorura de carbon şi fenolul) au putut fi distruşi prin
aplicarea ultrasunetelor asupra apelor (Petrier, 1997).
Bioremedierea, constă în decontaminarea apei (sau solului) prin procese predominant

biochimice. Procesele de bioremediere sunt preluate din natură unde, atunci când cantităţile
de poluanţi nu sunt foarte mari, mediul se autoprotejează iar microorganismele acţionează
asupra componenţilor biodegradabili. Ştiinţa a contribuit la acest mecanism în două moduri:
- prin identificarea mecanismelor de creştere şi înmulţire a bacteriilor şi a altor
microorganisme (fungi) care se dovedesc utile. Astfel, s-au putut realiza medii propice
acestora, adăugându-se nutirenţii lor specifici şi eventual favorizând acele condiţii care
duc la o activitate prolifică a acestora (temperatură, pH, mediu anoxic etc.);
- prin producerea de noi microorganisme orientate pentru biodegradarea anumitor
componente, cu specificitate şi eficienţă ridicată.
Bioremedierea este aplicată pentru îndepărtarea compuşilor organici cloruraţi din ape,
a metalelor grele, a metalelor radioactive, a pesticidelor şi erbicidelor.
Procesul se poate realiza ex situ, în reactoare biologice în care se dezvoltă populaţiile
de mciroorganisme sau in situ prin introducerea acestor populaţii în mediile poluate. În
procesele in situ este dificilă întreţinerea condiţiilor de viaţă şi înmulţie a bacteriilor şi
fungilor.
Microrganismele pot fi eficente în procese aerobe (cu oxigenul asigurat prin ventilarea
apei sau cu o sursă suplimentară cum este apa oxigenată) sau în procese anaerobe când
principalii nutrienţi sunt azotaţii sau sulfaţii.
Tratarea apelor subterane respectând metodologia propusă de Agenţia de Mediu din
Statele Unite ale Americii, reprezintă un exemplu în acest sens: apele subterane contaminate
cu produşi petrolieri sunt pompate către suprafaţă, sunt îmbogăţite în nutrienţi (azotat) şi
acceptori de electroni apoi este reinjectată în sol. Se stimulează pe această cale creşterea
microorganismelor şi se asigură bioremedierea in situ. Procesul se repetă când concentraţia de
nutrienţi devine limitativă şi se continuă până când s-au atins rezultatele dorite, ceea ce poate
însemna – funcţie de gradul de poluare al apei – săptămâni, luni sau chiar ani.(Pisoi,2011)
Dacă mediul natural nu oferă microorganismele necesare degradării poluantului se
recurge la bioaugmentare, adică introducerea din exterior a microorgansmelor necesare,
obţinute în culturi de laborator din specii deja existente sau din procese de inginerie genetică.
23
Această din urmă cale este totuşi utilizată cu restricţii drastice şi poate fi încă socotită ca fază
de laborator sau aplicată în procese ex situ .
Utilizarea tehnicilor de bioremediere pentru îndepărtarea metalelor grele a fost
probabil cea mai spectaculoasă realizare a acestui domeniu. Metalele grele sunt toxice pentru
cele mai multe dintre microorganisme. Dacă biodegradarea este foarte dificilă, bioacumularea
este cunocută şi a fost calea de acţinue preponderent aleasă.
Printre problemele practice cele mai dificile puse în faţa oamenilor de ştiinţă s-a aflat
îndepărtarea mercurului (catalizator în industria de pesticide şi de pigmenţi, utilizat în albirea
hărtiilor şi ţesăturilor), care poate uşor migra şi în apele subterane şi îndepărtarea metalelor
radioactive rezultate din industriile militare. În aceste două situaţii fitoremedierea s-a dovedit
foarte eficentă. Ea constă în bioacumularea metalelor grele sau radioactive în rădăcini, frunze
sau tulpini. Pe această cale se pot curăţa şi solurile sau acviferul de multe alte metale grele,
aflate în concentraţii inacceptabile.( Rojanschi si alt,2002)
24
Parte experimentală
3 MATERIAL ȘI METODE

Laboratoarele în care se efectuează analiza probelor de apă pentru monitorizare trebuie
să aibă asigurat controlul calităţii analitice şi să fie supuse periodic unui control de laborator
efectuat de către autoritatea competentă pentru acest domeniu, RENAR.
Probele de apă de suprafață au fost prelevate din Dunare în mod manual, în sticle din
material plastic cu volumul de un litru, în conformitate cu legislația actuală în vigoare,
respectiv SR ISO 5667-1/1998 Calitatea apei. Prelevare. Probele au fost prelevate zilnic iar
rezultatele au fost mediate fiind utilizate în continuare valorile medii lunare.
Studiul cuprinde rezultatele medii lunare pe o perioadă de 3 ani, respectiv ianuarie
2010 - decembrie 2012.
Metodele de analiza utilizate în laborator sunt următoarele:
3.1 Turbiditatea
Turbiditatea este o masură a clarității relative a unui lichid. Este o marime fizică care
exprimă proprietățile optice a probelor de apă, mai precis exprimă cantitatea de lumină
reflectată sau absorbită de particulele aflate in suspensie intr-o probă de apă.
Turbiditatea este măsurată cu ajutorul unui dispozitiv denumit turbidimetru care constă
intr-un tub de sticlă, inchis la un capăt cu un disc transparent și este gradat pe inălțime. Proba
etalon este turnată în tub până cănd lumina percepută prin capătul deschis devine difuză. Se
marchează tubul în acel loc. Proba etalon se divizează între 1000 ppm și 10000 ppm și se reia
procesul. La sfârșit, tubul va fi etalonat în funcție de proba respectivă.
Pentru exprimarea turbidității sunt utilizate mai multe unități de măsură. Cea mai
folosită este NTU (Nephelometric Turbidity Unit) iar metoda de analiză utilizată este STAS
6323/88 iar valoarea maximă admisă este 5-10 grade.
25
3.2 pH-ul
Analiza de determinare a pH-ului la apa potabilă se execută în cadrul laboratorului

propriu conform standardului național SR EN ISO 10523/2012. Metoda de analiză indicată
este cea electrochimică.
Principiul metodei constă în determinarea pH-ului la apa potabilă, se efectuează cu
ajutorul pH-metrului electronic prevăzut cu electrod mixt de sticlă.
Cauze de respingerea probei pot fi: cantitate de probă necorespunzătoare, proba recoltată in
recipiente necorespunzătoare, probe neetichetate corespunzator etc.
Cantitatea de probă necesară executării analizei este de minimum 100 ml.
Apa proaspăt recoltată este stabilă timp de 2 zile dacă este păstrată la 2-80C sau timp de 6 ore
dacă este menținută la temperatura mediului ambiant.
pH-ul apelor de suprafață variază puțin față de pH-ul neutru datorită prezenței CO 2,
bicarbonaților și carbonaților.
3.3 Nr. Total de Germeni
Determinarea numărului total de germeni se realizează utilizând metoda insămânțării

pe mediu de cultură agar nutritiv.
Numărul total de germeni mezofili, NTG (care se dezvoltă la 37 0C și respectiv 220C) este un
indicator global care permite aprecierea încărcării apei cu floră de diverse origini care sunt
responsabile de transmiterea infecţiilor pe calea apei.
Analiza de determinarea a NTG-ului se efectuează la două temperaturi diferite, respectiv la
370C si 220C, iar în cadrul laboratorului propriu conform standardului național SR EN ISO
6222/2004.
Principiul metodei constă în determinarea NTG-ului la apa de suprafață și potabilă după
filtrare cu ajutorul sistemului de filtrare dotat cu membrane, folosind drept mediu de cultură
agar nutritiv, în mediu aerob.
Eventuale cauze de respingere a probei: cantitate de probă necorespunzătoare, probe recoltate
în recipiente necorespunzătoare, probe neetichetate corespunzător etc.
Recipientul folosit pentru recoltare trebuie să fie obligatoriu steril (achiziționat din comerț,
farmacii umane sau solicitat laboratorului).
Cantitatea de probă necesară executării analizei este de minimum 200 ml.
Nu este necesară prelucrarea probei dupa recoltare.
Stabilitatea probei este de 3 ore, la temperatura de 2-50C pentru apa proaspat recoltată.
26
3.4 Numărul total de bacterii Coliforme
Bacteriile coliforme totale sunt bacterii Gram negativ, aerobe sau facultativ anaerobe.
Analiza de determinare a coliformilor totali la apa potabilă se execută în cadrul laboratoului
propriu conform standardului național SR EN ISO 9308-1/2004.
Principiul metodei: determinarea coliformilor totali la apa potabilă se efectuează cu ajutorul
sistemului de filtrare prin membrană folosind drept mediu de cultură lactose TTC agar.
Cauze de respingere a probei – cantitate de probă necorespunzătoare, probe recoltate în
recipiente necorespunzătoare, probe neetichetate corespunzător etc.
Recipient de recoltare – recipient steril obligatoriu. (achiziționat din comerț- farmacii umane
sau solicitat laboratorului). Cantitatea de probă necesară executării analizei - minim 250 ml.
Prelucrarea necesară după recoltare – nu este necesar. Stabilitate proba – apa proaspăt
recoltată este stabila 3 ore la temperatura de 2-50C. Metoda de analiza: filtrarea prin
membrană și însămânțarea pe mediu de cultură lactose TTC agar.
3.5 Streptococii fecali
Streptococii fecali sunt bacterii gram pozitive.

Analiza de determinare a enterococilor (streptococi fecali) la apa potabilă se execută în cadrul
laboratorului propriu conform standardului national SR EN ISO 7899-2:2002.
Principiul metodei: determinarea streptococilor fecali la apa potabilă se efectuează cu ajutorul
sistemului de filtrare prin membrană folosind drept mediu de cultură SLANETZ &BARTLEY
agar TTC și confirmare pe mediu bile esculine azide agar. Cauze de respingerea
probei – cantitate de probă necorespunzatoare, probe recoltate în recipiente
necorespunzătoare, probe neetichetate corespunzător etc.
Recipient de recoltare – recipient steril obligatoriu (achiziționat din comerț farmacii umane
sau solicitat laboratorului).
Cantitate de probă necesară executării analizei - minim 250 ml. Prelucrare necesară după
recoltare – nu este necesar. Stabilitatea probei – apa proaspat recoltată este stabilă 3 ore la
temperatura de 2-50C.
Metoda de analiză constă în filtrarea prin membrană și insămânțarea pe mediu de
cultură SLANETZ &BARTLEY agar TTC și confirmare pe mediu bile esculine azide agar.
27
3.6 Conductivitatea
Conductivitatea electrică a apei reprezintă proprietatea acelei soluţii de a conduce

curentul electric, în funcţie de cantitatea de ioni prezenţi în apă.
Analiza de determinare a conductivității la apa potabilă se execută în cadrul laboratorului

propriu conform standardului național SR EN 27888:1997.
Principiul metodei: determinarea conductivității la apa potabilă se efectuează cu ajutorul
conductometrului electronic prevăzut cu electrod de sticlă. Cauze de respingere a probei ar fi
cantitatea de probă necorespunătoare, probe recoltate în recipiente necorespunzătoare, probe
neetichetate corespunzător etc.
Recipient de recoltare – recipient curat. Cantitatea de probă necesară executării analizei -
minim 100 ml. Prelucrarea după recoltare – nu este necesară. Stabilitatea probei – apa
proaspăt recoltată este stabilă 2 zile la temperatura de 2-80C sau 6 ore la temperatura mediului
ambiant. Metoda de analiză folosită este de tip electrochimic.
3.7 Azotați
Analiza de determinare a azotaților la apa potabilă se execută în cadrul laboratorului

propriu conform standardului național SR ISO 7890-3:2000.
Principiul metodei: determinarea azotaților la apa potabilă se efectuează spectrofotometric în
prezenta salicilatului de sodiu și azida de sodiu iar măsurarea absorbanței se realizează la
lungimea de undă de 415 nm.
Cauze de respingere a probei – cantitate de probă necorespunzătoare, probe recoltate în
recipiente necorespunzătoare, probe neetichetate corespunzător etc. Recipient de
recoltare – recipient curat.Cantitatea de probă necesară executării analizei - minim 100 ml.
Prelucrare necesară după recoltare nu este cazul. Stabilitate probă – apa proaspăt recoltată este
stabilă timp de 2 zile la temperatura de 2-8°C sau 6 ore la temperatura mediului
ambiant. Metoda de analiza folosită este spectrofotometria.
3.8 Azotiți
Analiza de determinare a azotiților la apa potabilă se execută în cadrul laboratorului

propriu conform standardului național SR EN 26777:2002 + C91:2006.
Principiul metodei: determinarea azotiților la apa potabilă se efectuează spectrofotometric.
Cauze de respingerea probei – cantitate de probă necorespunzătoare, probe recoltate in
recipiente necorespunzătoare, probe neetichetate corespunzător etc. Recipient de
28
recoltare – recipient curat. Cantitate de probă necesară executării analizei - minim 100 ml.
Prelucrare necesară după recoltare nu este cazul. Stabilitate proba – apa proaspăt recoltată este
stabilă timp de 2 zile la temperatura de 2-8°C sau 6 ore la temperatura mediului ambiant.
3.9 Amoniul
Analiza de determinarea amoniacului la apa potabilă se execută în cadrul laboratorului

propriu conform standardului național SR ISO 7150-1:2000.
Principiul metodei: determinarea amoniului la apa potabilă se efectuează prin analiza

spectrofotometrică. Cauze de respingerea probei – cantitate de probă necorespunzătoare,
probe recoltate în recipiente necorespunzătoare, probe neetichetate corespunzător
etc. Recipient de recoltare - recipient curat, trebuie prelevate în recipiente de polietilenă sau
de sticlă. Cantitatea de probă necesară executării analizei - minim 200 ml. Prelucrare
necesară după recoltare – nu este cazul. Stabilitatea probei – trebuie analizate cât mai repede
posibil sau conservate până la analiză la o temperatură cuprinsă între 2 oC și 5oC. Se poate
efectua de asemenea o acidulare cu acid sulfuric la pH<2 cu condiția evitării contaminării
probei acidulate prin absorbție de amoniac din atmosferă.
29
4 PARAMETRII FIZICO-CHIMICI ANALIZAȚI
În tabelul 4.1 sunt prezentate valorile minime și maxime determinate experimental

pentru apa de suprafață care urmează a fi supusă procesului de potabilizare, în perioada
ianuarie 2010- decembrie 2012.
30
Tabel 4.1 Rezultate experimentale pentru apa naturală în perioada ianuarie 2010- dcembrie 2012
pH Turbiditate CCO_Mn Nr. Germeni Coliformi totali Coliformi fecali Streptococi fecali Conductivitate Azotați Azotiți Aluminiu Amoniu
data
Nr.ctr
(upH) (grade NTU) (mg O2/L) (nr/mL) (nr/100 mL) (nr/100 mL) (nr/100mL) (µ S/cm) (mg/L) (mg/L) (µg/L) (mg/L)
Max
Max
Max
Max
max
max
max
max
max
max
max
max
min
min
min
min
min
min
min
min
min
min
min
min
1-ian.-10
7.66 7.91 11.00 70 2.20 3.07 43 106 330 2210 170 1410 26 542 337 451 3 10 0.02 0.1 10 130 0 0.08
1.
1-feb.-10
7.40 7.75 15.00 62.00 2.45 3.55 27 68 130 1400 130 1100 23 540 365 518 5 23 0.01 0.08 10 120 0.01 0.09
2.
1-mar.-10
7.46 7.86 5.90 94 2.37 3.40 32 78 130 2400 50 1300 7 130 412 480 4 10 0.03 0.06 10 70 0.02 0.06
3.
1-apr.-10
7.56 8.00 4.20 13.5 2.37 3.15 21 39 13 170 11 130.0 0 13 408 476 4 15 0.03 0.06 20 120 0 0.05
4.
1-mai.-10
7.60 7.98 5.60 21.8 2.45 3.55 18 97 11 49 7 33 0 23 397 466 3 20 0 0.04 30 80 0.01 0.03
5.
1-iun.-10
7.40 7.70 4.10 25.00 2.45 4.27 19 133 17 220 13 130 2 49 369 440 2 10 0.02 0.05 0 90 0.01 0.15
6.
1-iul.-10
7.45 7.70 4.50 9.90 3.22 4.02 36 377 33 790 23 490 2 23 385 472 1 8 0.01 0.05 10 70 0.01 0.05
7.
1-aug.-10
7.6 7.9 5.4 38.20 2.67 3.62 32 502 33 542 23 350 0 23 354 472 3 8 0.01 0.04 10 110 0.01 0.02
8.
1-sep.-10
7.6 7.8 7.3 20.40 2.37 3.76 34 98 33 140 22 79 0 23 342 386 2 8 0.02 0.05 10 80 0.01 0.02
9.
1-oct.-10
7.6 8.0 3.5 16.20 2.60 3.95 32 306 33 920 13 240 5 49 359 420 1 10 0.01 0.10 10 90 0.01 0.04
10.
31
data
Nr.ctr
1-dec.-10 1-nov.-10 (upH) (grade NTU) (mg O2/L) (nr/mL) (nr/100 mL) (nr/100 mL) (nr/100mL) (µ S/cm) (mg/L) (mg/L) (µg/L) (mg/L)
7.60 8.03 4 12.30 2.75 3.55 29 62 33 350 17 220 4 79 289 492 1 5 0.02 0.04 30 120 0.01 0.08
11.
7.79 8.25 4 27.0 3 3.32 34 411 49 1600 49 920 17 240 329 476 1 8 0.01 0.05 0 180 0.00 0.08
12.
1-ian.-11
7.78 8.15 5.0 13.5 2.8 3.76 31 82 130 700 130 700 5 240 416 519 2 10 0.02 0.06 0.0 70 0.01 0.08
13.
1-feb.-11
7.65 8.05 3 7.2 3 3.76 28 55 130 330 80 330 7 49 496 793 10 11 0.02 0.05 0 6 0.01 0.15
14.
1-mar.-11
7.90 8.09 3 8.4 2.45 3.62 28 76 50 460 50 460 2 33 521 760 10 12 0.02 0.05 0 2 0.00 0.15
15.
1-apr.-11
7.84 8.18 3 8.4 2.37 2.75 16 72 20 80 0 80 0 8 486 552 8 10 0.01 0.03 0 4 0.00 0.03
16.
1-mai.-11
7.69 8.11 4 14.1 2.37 2.75 11 68 20 130 0 70 0 8 450 530 5 8 0.01 0.03 0 12 0.01 0.05
17.
1-iun.-11
7.65 7.96 5 28.0 2.37 3.07 34 169 50 170 5 130 0 23 381 512 4 6 0.02 0.09 0 17 0.00 0.09
18.
1-iul.-11
7.70 7.98 4 13.5 2.37 2.60 32 86 50 330 13 230 2 49 326 417 3 6 0.01 0.18 0 35 0.01 0.02
19.
1-aug.-11
7.80 8.10 3 32.2 2.37 2.75 30 98 50 330 20 140 0 13 356 409 4 6 0.01 0.06 1 46 0.00 0.01
20.
1-sep.-11
7.65 8.07 6 18.0 2.37 2.75 36 147 80 330 40 330 0 17 366 394 3 6 0.05 0.10 1 21 0.01 0.02
21.
32
data
Nr.ctr
1-oct.-11 (upH) (grade NTU) (mg O2/L) (nr/mL) (nr/100 mL) (nr/100 mL) (nr/100mL) (µ S/cm) (mg/L) (mg/L) (µg/L) (mg/L)
7.80 8.02 4 38.0 2.27 3.07 29 84 70 490 13 700 0 23 364 429 4 8 0.03 0.11 1 21 0.01 0.12
22.
1-dec.-11 1-nov.-11
7.71 7.98 4 10.2 2.27 6.60 21 63 80 330 50 330 2 240 397 445 7 8 0.03 0.12 0 8 0.00 0.04
23.
7.81 7.99 3 4.3 2.2 2.67 23 85 80 790 50 790 8 79 423 480 7 9 0.12 0.16 0 11 0.06 0.16
24.
1-ian.-12
7.83 7.99 2 11.5 2.27 2.75 23 63 110 490 33 490 5 70 414 530 8 11 0.10 0.19 0 5 0.02 0.09
25.
1-feb.-12
7.81 8.01 2 45.0 2.75 3.47 28 168 80 790 23 490 13 130 409 466 11 13 0.09 0.20 0 36 0.02 0.12
26.
1-mar.-12
7.78 7.98 3 12.0 2.67 3.55 28 296 80 480 50 330 5 240 483 587 10 12 0.10 0.11 0 70 0.03 0.11
27.
1-apr.-12
7.78 7.98 2 6.5 2.37 2.90 27 48 80 490 50 230 2 50 367 511 0 10 0.05 0.06 0 41 0.01 0.02
28.
1-mai.-12
7.67 8.12 4 17.8 2.27 2.68 23 543 49 490 33 330 5 49 338 585 4 7 0.04 0.12 0 50 0.01 0.03
29.
1-iun.-12
7.63 7.85 5 21.5 2.37 2.85 56 885 33 170 33 130 8 49 289 479 3 6 0.04 0.08 0 54 0.01 0.04
30.
1-iul.-12
7.72 8.02 6 13.4 2.45 3.47 32 148 13 790 13 490 8 230 307 462 3 5 0.02 0.05 0 56 0.01 0.03
31.
1-aug.-12
7.70 7.95 4 10.0 2.27 2.90 14 261 49 540 23 350 0 79 315 335 3 4 0.03 0.05 0 51 0.01 0.02
32.
33
data
Nr.ctr
1-sep.-12 (upH) (grade NTU) (mg O2/L) (nr/mL) (nr/100 mL) (nr/100 mL) (nr/100mL) (µ S/cm) (mg/L) (mg/L) (µg/L) (mg/L)
7.49 7.92 4 6.0 2.27 2.45 11 72 33 540 23 540 0 8 330 372 3 5 0.02 0.05 0 35 0.01 0.05
33.
1-oct.-12
7.71 7.98 4 11.0 2.27 2.45 3 37 8 240 8 170 0 13 318 380 5 7 0.03 0.11 0 27 0.01 0.04
34.
1-dec.-12 1-nov.-12
7.78 7.94 3 6.2 2.27 2.45 6 31 7 110 5 110 0 8 362 430 7 8 0.03 0.05 0 30 0.03 0.04
35.
7.78 7.98 3 12.0 2.27 2.52 7 54 17 350 2 240 2 350 364 435 7 8 0.05 0.09 0 29 0.03 0.06
36.
34
Principalele etape ale procesului de potabilizare la care a fost supusă apa de suprafață
sunt următoarele: sedimentare,coagulare, filtrare (fizică sau biologică), apoi dezinfecţie. Apa
potabilă rezultată a fost supusă analizei fizico-chimice și microbiologice și au fost determinate
rezultatele analitice care sunt prezentate în tabelul nr. 4.2. În tabelul 4.2 sunt prezentate
valorile minime și maxime ale rezultatelor experimentale obținute pentru apa care a suportat
procesul de potabilizare.
35
Tabel 4.2 Rezultate experimentale pentru apa potabilizată în perioada ianuarie 2010- dcembrie 2012
Coliformi Coliformi Streptococi

Nr.ct pH Turbiditate CCO_Mn Nr. Germeni Conductivitate Azotați Azotiți Aluminiu Amoniu
data
totali fecali fecali

r (upH) (grade NTU) (mg O2/L) (nr/mL) (µ S/cm) (mg/L) (mg/L) (µg/L) (mg/L)
(nr/100 mL) (nr/100 mL) (nr/100mL)
Max
max
max
max
max
max
max
max
max
max
max
max
min
min
min
min
min
min
min
min
min
min
min
min
1-ian.-10
7.32 7.75 1.00 2.00 1.65 1.97 0 6 0 0 0 0 0 0 357 448 1.0 7.0 0.00 0.03 100.0 200.0 0 0.01
1.
1-feb.-10
7.01 7.45 1.00 1.00 1.72 2.75 0 5 0 0 0 0 0 0 376 518 3.0 18.0 0.00 0.02 160.0 250.0 0 0.02
2.
1-mar.-10
7.01 7.62 1.00 2.30 1.32 1.97 0 7 0 0 0 0 0 0 411 490 3.0 9.0 0.00 0.01 120.0 200.0 0 0.02
3.
1-apr.-10
7.30 7.65 0.80 2.00 1.65 2.05 0 6 0 0 0 0 0 0 413 471 2.0 16.0 0.00 0.01 140.0 200.0 0 0.01
4.
1-mai.-10
7.21 7.73 0.80 1.90 1.72 2.05 0 5 0 0 0 0 0 0 405 469 1.0 18.0 0.00 0.01 130.0 200.0 0 10.00
5.
1-iun.-10
7.10 7.50 0.90 2.00 1.80 3.55 0 9 0 0 0 0 0 0 373 442 1.0 7.0 0.00 0.01 80.0 200.0 0 0.03
6.
1-iul.-10
7.10 7.40 0.60 1.40 2.15 3.20 0 11 0 18 0 17 0 1 388 476 1.0 5.0 0.00 0.01 100.0 200.0 0 0.01
7.
1-aug.-10
7.10 7.40 0.60 2.90 1.57 2.75 0 15 0 0 0 0 0 0 354 480 1.0 5.0 0.00 0.01 100.0 200.0 0 0.01
8.
1-sep.-10
7.20 7.40 0.40 1.20 1.80 2.52 0 17 0 0 0 0 0 0 344 392 1.0 8.0 0.00 0.01 130.0 190.0 0 0.01
9.
1-oct.-10
7.30 7.60 0.30 1.10 1.80 2.27 0 2 0 0 0 0 0 0 365 421 2.0 6.0 0.00 0.01 150.0 200.0 0 0.00
10.
36

data
(nr/100 mL) (nr/100 mL) (nr/100mL)
Max
max
max
max
max
max
max
max
max
max
max
max
min
min
min
min
min
min
min
min
min
min
min
min
1-nov.-10
7.40 7.75 0.20 1.20 1.72 2.20 0 0 0 0 0 0 0 0 293 486 0.0 5.0 0.00 0.01 130.0 200.0 0 0.01
11.
1-dec.-10
7.52 7.87 0.30 2.00 1.72 2.20 0 0 0 0 0 0 0 0 378 487 1.0 8.0 0.00 0.02 150.0 200.0 0 0.03
12.
1-ian.-11
7.48 7.86 1.00 2.00 1.90 2.27 0 7 0 0 0 0 0 0 415 527 2.0 16.0 0.00 0.01 77.0 200.0 0 0.02
13.
1-feb.-11
7.23 7.85 0.60 1.90 2.05 2.85 0 9 0 0 0 0 0 0 416 790 9.9 11.7 0.00 0.01 21.0 200.0 0 0.02
14.
1-mar.-11
7.61 7.82 0.50 1.00 1.97 2.67 0 8 0 0 0 0 0 0 524 748 10.0 11.5 0.00 0.01 16.0 65.0 0 0.00
15.
1-apr.-11
7.62 7.99 0.40 0.90 1.72 2.20 0 1 0 0 0 0 0 0 480 543 8.6 10.2 0.00 0.01 23.0 174.0 0 0.00
16.
1-mai.-11
7.53 7.88 0.60 1.40 1.90 2.27 0 15 0 0 0 0 0 0 420 526 5.5 8.3 0.00 0.01 106.0 200.0 0 0.01
17.
1-iun.-11
7.46 7.79 0.60 1.60 1.90 2.20 0 1 0 0 0 0 0 0 399 461 4.3 5.9 0.00 0.01 109.0 197.0 0 0.01
18.
1-iul.-11
7.57 7.79 0.50 0.90 1.80 1.97 0 5 0 0 0 0 0 0 363 411 3.9 5.5 0.00 0.01 108.0 200.0 0 0.00
19.
1-aug.-11
7.65 7.91 0.50 1.10 1.57 2.50 0 11 0 0 0 0 0 0 363 390 4.3 6.1 0.00 0.01 95.0 198.0 0 0.00
20.
37

data
(nr/100 mL) (nr/100 mL) (nr/100mL)
Max
max
max
max
max
max
max
max
max
max
max
max
min
min
min
min
min
min
min
min
min
min
min
min
1-sep.-11
7.57 7.88 0.30 1.00 1.57 2.20 0 11 0 0 0 0 0 0 367 395 4.2 6.8 0.00 0.01 110.0 177.0 0 0.00
21.
1-oct.-11
7.62 7.87 0.30 1.90 1.65 1.90 0 2 0 0 0 0 0 0 379 427 5.9 8.0 0.00 0.00 84.3 170.0 0 0.00
22.
1-nov.-11
7.60 7.92 0.20 1.50 1.72 2.05 0 1 0 0 0 0 0 1 395 445 7.6 8.7 0.00 0.02 69.0 142.0 0 0.01
23.
1-dec.-11
7.59 7.85 0.20 0.70 1.65 2.12 0 2 0 0 0 0 0 0 432 469 6.2 9.8 0.01 0.01 23.0 100.0 0 0.01
24.
1-ian.-12
7.61 7.80 0.20 1.80 1.57 2.05 0 2 0 0 0 0 0 0 410 503 9.0 11.2 0.00 0.01 35.7 101.0 0 0.00
25.
1-feb.-12
7.53 7.79 0.50 2.00 1.97 2.20 0 7 0 0 0 0 0 0 429 465 11.5 13.1 0.00 0.01 81.6 198.0 0 0.00
26.
1-mar.-12
7.48 7.82 0.70 2.50 2.05 2.27 1 15 0 0 0 0 0 0 467 530 10.0 12.4 0.00 0.01 96.7 190.0 0 0.01
27.
1-apr.-12
7.55 7.88 0.30 1.30 1.80 2.20 0 4 0 0 0 0 0 0 374 507 7.3 10.8 0.00 0.00 96.2 180.0 0 0.00
28.
1-mai.-12
7.53 7.90 0.30 1.90 1.65 1.97 0 4 0 0 0 0 0 0 341 598 4.7 6.9 0.00 0.01 98.2 199.0 0 0.01
29.
1-iun.-12
7.46 7.65 0.50 1.70 1.72 2.05 0 21 0 0 0 0 0 0 291 477 8.7 9.8 0.00 0.00 67.5 198.0 0 0.00
30.
38

data
(nr/100 mL) (nr/100 mL) (nr/100mL)
Max
max
max
max
max
max
max
max
max
max
max
max
min
min
min
min
min
min
min
min
min
min
min
min
1-iul.-12
7.55 7.76 0.60 1.30 1.72 2.27 0 32 0 0 0 0 0 0 314 468 3.6 5.6 0.00 0.01 136.3 198.0 0 0.01
31.
1-aug.-12
7.51 7.74 0.50 1.00 1.65 2.20 0 5 0 0 0 0 0 0 320 330 5.6 7.2 0.00 0.01 113.9 190.0 0 0.00
32.
1-sep.-12
7.50 7.71 0.40 0.90 1.65 1.80 0 3 0 0 0 0 0 0 334 375 3.7 5.4 0.00 0.01 90.7 165.2 0 0.00
33.
1-oct.-12
7.61 7.79 0.30 0.90 1.57 1.80 0 4 0 2 0 2 0 0 323 383 4.5 7.3 0.00 0.01 71.4 157.0 0 0.00
34.
1-nov.-12
7.64 7.79 0.30 0.70 1.50 1.72 0 7 0 0 0 0 0 0 368 426 6.7 8.0 0.00 0.01 53.4 122.0 0 0.00
35.
1-dec.-12
7.60 7.79 0.30 1.50 1.57 1.90 0 4 0 0 0 0 0 0 355 426 6.9 7.8 0.00 0.00 63.9 139.0 0 0.00
36.
39
5 REZULTATE ȘI DISCUȚII
Parametrii apei analizați înainte de potabilizare și după aplicarea acestei tehnologii

luați în considerație sunt: Turbiditatea, pH-ul, CCO-Mn, Nr. de Germeni, Coliformi fecali,
Coliformi totali, Streptococi fecali, Conductivitate, Azotați, Azotiți, Aluminiu și Amoniul.
5.1 Turbiditatea
În figura 5.1 este prezentată evoluția parametrului Turbiditate, respectiv valorile minime
și maxime lunare pe o perioadă de 3 ani (2010-2012) înainte și după potabilizre.
Figura 5.1 Evoluția turbidității apei înainte și după potabilizare (original)
În grafic sunt precizate valorile minime și maxime acceptate de legea 310/2004 pentru
calitatea apelor de suprafață supuse potabilizării și de asemenea, valorile minime și maxime
pentru valoarea indicatorului Turbiditate conform Legii 458/2002 referitoare la Calitatea
apelor potabile.
Conform legislației din domeniu, aflate în vigoare (Legea nr. 310 din 28 iunie 2004
pentru modificarea şi completarea legii apelor nr. 107/1996), valoarea parametrului
Turbiditate după potabilizare (Legea nr.458 din 8 iulie 2002 privind calitatea apei potabile) să
fie ≤ 5 NTU.
Conform datelor provenite de la Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila pentru

probele de apă supuse potabilizării cea mai mare valoare maximă înregistrată pentru
Turbiditate, este de 62 NTU și a fost înregistrată în luna februarie 2010 și cea mai mică
40
valoare minimă a fost de 2 NTU, înregistrată în decursul lunilor ianuarie, februarie și aprilie
2012.Valorile înregistrate fiind în intervalul valoric permis de lege.
Pentru probele de apă care au fost supuse procesului de potabilizare, în perioada
analizată pentru Turbiditate cea mai mare valoare maximă înregistrată a fost de 2,9 NTU în
luna august 2011 și cea mai mică valoare minimă înregistrată a fost de 0,2 NTU în decursul
lunilor noiembrie 2010, noiembrie 2011, decembrie 2011 și ianuarie 2012. Pentru parametrul
analizat valorile înregistrate sunt în intervalul valoric permis de lege.
5.2 pH-ul
În figura 5.2 este prezentată evoluția parametrului pH, respectiv valorile minime si
maxime lunare analizate pe o perioadă de 3 ani (2010-2012) înainte și după potabilizare.
Figura nr. 5.2 Evoluția pH-lui apei înainte și după potabilizare (original)
pentru valoarea indicatorului pH conform Legii 458/2002 referitoare la calitatea apelor
potabile.
Conform legislației din domeniu, aflate în vigoare (legea nr. 310 din 28 iunie 2004
pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996), valoarea parametrului pH-ului
pentru apele supuse potabilizării trebuie să fie cuprins între 5,5 -9 upH și după potabilizare
(Legea nr.458 din 8 iulie 2002 privind calitatea apei potabile) să fie între 6,5 - 9,5 upH.
41

probele de apă supuse potabilizării cea mai mare valuare maximă înregistrată pentru pH a fost
8,25 upH și a fost inregistrată în luna decembrie 2010 iar cea mai mică valoare minimă a fost
7,9 upH înregistrată în luna martie 2011.Valorile înregistrate se înscriu în intervalul valoric
permis de lege.
analizată pentru pH cea mai mare valoare maximă înregistrată a fost de 7,9 upH în luna aprilie
2011 și cea mai mică valoare minimă a fost de 7,01 upH în lunile februarie și martie 2010.
Pentru parametrul analizat valorile determinate experimental se înscriu în intervalul valoric
permis de lege, atât pentru apa de suprafață cât și pentru cea potabilizată.
5.3 CCO-Mn
In figura 5.3 este prezentată evoluția parametrului CCO-Mn, respectiv valorile minime
și maxime lunare pe o perioadă de 3 ani (2010-2012) înainte și după potabilizare.
Figura nr. 5.3 Evoluția CCO-Mn in ape înainte și după potabilizare (original)
pentru valoarea indicatorului CCO-Mn conform Legii 458/2002, referitoare la calitatea apelor
potabile.
pentru modificarea şi completarea legii apelor nr. 107/1996), valoarea CCO-Mn pentru apele
42
supuse potabilizării trebuie să fie maximum 20 mg O 2/L iar după potabilizare (Legea nr.458
din 8 iulie 2002 privind calitatea apei potabile) să fie maximum 5 mg O2/L.
probele de apă supuse potabilizării cea mai mare valoare maximă înregistrată pentru CCO-Mn
este de 6,60 mgO2/L și a fost inregistrată în luna noiembrie 2011 și cea mai mică valuare
minimă a fost de 2,2 mgO2/L înregistrată în decursul lunilor ianuarie 2010 și decembrie
2011.Valorile înregistrate se încadrează în intervalul valoric permis de lege .
analizată, pentru CCO-Mn cea mai mare valoare maximă înregistrată a fost de 3,55 mg O 2/L
în luna iunie 2010 și cea mai mică valoare minimă a fost de 1,32 mg O 2/L în luna martie
2010. Și în acest caz valorile determinate experimental pentru CCCO-Mn se încadrează în
intervalul valoric permis de lege.
5.4Numărul de germeni
În figura 5.4 este prezentată evoluția parametrului Nr. de Germeni , respectiv valorile
minime și maxime lunare pe o perioadă de 3 ani (2010-2012) înainte și după potabilizare.
Figura nr. 5.4 Evoluția Nr. de Germeni în ape înainte și după potabilizare (original)
pentru valoarea indicatorului Nr. de Germeni conform Legii 458/2002 referitoare la calitatea
apelor potabile.
pentru modificarea şi completarea legii apelor nr. 107/1996), valoarea Nr. de Germeni pentru
43
apele supuse potabilizării trebuie să fie 1000 nr/mL și după potabilizare (legea nr.458 din 8
iulie 2002 privind calitatea apei potabile) să fie 0 nr/mL.
probele de apă supuse potabilizării cea mai are valuare maximă înregistrată pentru Nr.
Germeni este de 502 nr/mL și a fost înregistrată în luna august 2010 și cea mai mică valuare
minimă înregistrată a fost de 3 nr/mL înregistrată în luna octombrie octombrie 2012.
analizată pentru Nr. de Germeni cea mai mare valoare maximă înregistrată a fost de 32 nr/mL
în luna iulie 2012 și cea mai mică valuare minimă a fost de 0 nr/mL în decursul intregii
perioade analizate. Pentru parametrul analizat valorile înregistrate sunt în intervalul valoric
permis de lege.
5.5 Coliformi totali
În figura 5.5 este prezentată evoluția parametrului Coliformilor totali, respectiv valorile
Figura nr. 5.5 Evoluția Coliformilor totali în ape înainte și după potabilizare (original)
pentru valoarea indicatorului Coliformilor totali conform Legii 458/2002 referitoare la
calitatea apelor potabile.
44
pentru modificarea şi completarea legii apelor nr. 107/1996), valoarea Coliformilor totali
pentru apele supuse potabilizării trebuie să fie 5000/100 mL și după potabilizare (legea nr.458
din 8 iulie 2002 privind calitatea apei potabile) să fie 0/100 mL.

probele de apă supuse potabilizării cea mai are valuare maximă înregistrată pentru Coliformii
totali a fost de 2400/100 mL și a fost înregistrată în luna martie 2010 iar cea mai mică valuare
minimă înregistrată a fost de 7/100 mL înregistrată în luna noiembrie 2012. Valorile
înregistrate sunt în intervalul valoric permis de lege.

analizată pentru Coliformii totali, cea mai mare valoare maximă înregistrată a fost de 2/100
mL în luna octombrie 2012 și cea mai mică valuare minimă a fost de 0/100 mL în decursul
întregii perioade analizate. Pentru parametrul analizat valorile înregistrate sunt în intervalul
valoric permis de lege.
5.6 Coliformi fecali
În figura 5.6 este prezentată evoluția parametrului Coliformilor fecali, respectiv valorile
minime și maxime lunare pe o perioadă de 3 ani (2010-2012), înainte și după potabilizare.
45
Figura nr. 5.6 Variația Coliformilor fecali în ape înainte și după potabilizare
(original)
pentru valoarea indicatorului Coliformilor fecali conform Legii 458/2002 referitoare la
pentru modificarea şi completarea legii apelor nr. 107/1996), numărul maximde Coliformi
fecali pentru apele supuse potabilizării trebuie să fie 2000/100 ml iar după potabilizare (legea
nr.458 din 8 iulie 2002 privind calitatea apei potabile) să fie 0/100 ml.

probele de apă supuse potabilizării cea mai are valuare maximă înregistrată pentru Coliformi
fecali este de 1410/100 ml și a fost înregistrată în luna ianuarie 2010 iar cea mai mică valuare
minimă înregistrată a fost de 0/100 ml pe o perioadă de 14 luni din intreaga perioadă
analizată. Valorile înregistrate se încadrează în intervalul valoric permis de lege

analizată pentru Coliformii fecali cea mai mare valoare maximă înregistrată a fost de 17
nr/100ml în luna iulie 2010 și cea mai mică valuare minimă a fost de 0/100ml în decursul
întregii perioade analizate. Pentru parametrul analizat valorile înregistrate sunt în intervalul
valoric permis de lege.
5.7 Streptococi fecali
În figura 5.7 este prezentată evoluția parametrului Streptococi fecali, respectiv valorile
46
Figura nr. 5.7 Variația Spreptococilor fecali în ape înainte și după potabilizare (original)
pentru valoarea indicatorului Steptococilor fecali conform Legii 458/2002 referitoare la
Conform legislației din domeniu aflate în vigoare (legea nr. 310 din 28 iunie 2004
pentru modificarea şi completarea legii apelor nr. 107/1996), valoarea Steptococilor fecali
pentru apele supuse potabilizării trebuie să fie maximum 1000/100 ml iar după potabilizare
(legea nr.458 din 8 iulie 2002 privind calitatea apei potabile) să fie 0/100 ml.

probele de apă supuse potabilizării cea mai mare valuare maximă înregistrată pentru
Streptocii fecali este de 542/100 ml și a fost înregistrată în luna ianuarie 2010 iar cea mai
mică valuare minimă a fost de 26/100 ml înregistrată în decursul lunilor august, septembrie
2010, aprilie, mai, iunie, septembri, octombrie, noiembrie 2011,august, septembrie octombrie
și noiembrie 2012 Valorile înregistrate se încadrează în intervalul valoric permis de lege.

analizată pentru Steptococii fecali, cea mai mare valoare maximă înregistrată a fost de 1
/100ml în decursul lunilor iulie 2010 și noiembrie 2011 și cea mai mică a fost de 0/100 ml în
decursul întregii perioade analizate. Pentru parametrul analizat valorile înregistrate sunt în
intervalul valoric permis de lege.
47
5.8 Conductivitate
În figura 5.8 este prezentată evoluția parametrului Conductivitate, respectiv valorile

minime și maxime lunare pe o perioada de 3 ani (2010-2012) înainte și după potabilizare.
Figura nr. 5.8 Variația Conductivității în ape înainte și după potabilizare (original)
pentru valoarea indicatorului Conductivitate conform Legii 458/2002 referitoare la calitatea
apelor potabile.
pentru modificarea şi completarea legii apelor nr. 107/1996), valoarea Conductivității pentru
apele supuse potabilizării trebuie să fie 1000 µS/cm și după potabilizare (legea nr.458 din 8
iulie 2002 privind calitatea apei potabile) să fie de 2500 µS/cm.

probele de apă supuse potabilizării cea mai mare valuare maximă înregistrată pentru
Conductivitate este de 792 µS/cm și a fost înregistrată în luna februarie 2011 și cea mai mică
valuare minimă a fost de 289 µS/cm înregistrata în lunile noiembrie 2010 și noiembrie 2012.
Valorile înregistrate fiind în intervalul valoric permis de lege .
5.9 Azotați
În figura 5.9 este prezentată evoluția parametrului Azotați, respectiv valorile minime și
maxime lunare pe o perioadă de 3 ani (2010-2012) înainte și după potabilizare.
48
Figura nr. 5.9 Variația Azotaților în ape înainte și după potabilizare (original)
pentru valoarea indicatorului Azotați conform Legii 458/2002 referitoare la calitatea apelor
potabile.
pentru modificarea şi completarea legii apelor nr. 107/1996), valoarea Azotatilor pentru apele
supuse potabilizării trebuie să fie de maximum 50 mg NO 3/L și după potabilizare (Legea
nr.458 din 8 iulie 2002 privind calitatea apei potabile) să fie maximum 25 mg NO3/L.

probele de apă supuse potabilizării cea mai mare valuare maximă înregistrată pentru Azotați
este de 23 mg/L și a fost înregistrată în luna februarie 2010 și cea mai mică valoare minimă a
fost de 1 mg/L înregistrată în decursul a 4 luni din întreaga perioada analizate. Valorile
înregistrate se încadrează în intervalul valoric permis de lege.

analizată pentru Azotați cea mai mare valoare maximă înregistrată a fost de 13 mgNO 3 în luna
februarie 2012 și cea mai mică valoare minimă a fost de 0 mgNO 3 în luna noiembrie 2010.
Pentru parametrul analizat valorile înregistrate sunt în intervalul valoric permis de lege.
49
5.10 Azotiți
În figura 5.10 este prezentată evoluția parametrului Azotiți, respectiv valorile minime și
maxime lunare pe o perioada de 3 ani (2010-2012), înainte și după potabilizare.
Figura nr. 4.10 Evoluția Azotiților în ape înainte și după potabilizare (original)
pentru valoarea indicatorului Azotiti conform Legii 458/2002 referitoare la calitatea apelor
potabile.
pentru modificarea şi completarea legii apelor nr. 107/1996), valoarea Azotitilor pentru apele
supuse potabilizării trebuie să fie 0,5 mgNO2/L și după potabilizare (legea nr.458 din 8 iulie
2002 privind calitatea apei potabile) să fie 0,0 mgNO2/L.
probele de apă supuse potabilizării cea mai mare valuare maximă înregistrată pentru Azotiți
este de 0,2 mgNO2/L și a fost înregistrată în luna februarie 2012 iar cea mai mică valuare
minimă a fost de 0 mgNO 2/L înregistrată în luna mai 2010.Valorile înregistrate se înscriu în
intervalul valoric permis de lege .
analizată pentru Azotiți, cea mai mare valoare maximă înregistrată a fost de 0,3 mgNO 2/L în
luna ianuarie 2010 și cea mai mică valuare minimă a fost de 0 mgNO 2/L în decursul intregii
50
perioade analizate. Pentru parametrul analizat valorile înregistrate sunt în intervalul valoric
permis de lege.
5.11 Aluminiu
În figura 5.11 este prezentată evoluția parametrului Aluminiu, respectiv valorile

Figura nr. 4.11.1Variația Aluminiului în ape înainte și după potabilizare (original)
pentru valoarea indicatorului Aluminiu conform Legii 458/2002 referitoare la calitatea apelor
potabile.
Conform legislației din domeniu, aflate în vigoare (Legea nr. 310 din 28 iunie 2004
pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996), valoarea Aluminiului pentru
apele supuse potabilizării trebuie să fie 500 µAl/L și după potabilizare (legea nr.458 din 8
iulie 2002 privind calitatea apei potabile) să fie 200 µAl/L.
probele de apă supuse potabilizării cea mai mare valoare maximă înregistrată pentru Aluminiu
este de 130 µAl/L și a fost înregistrată în luna ianuarie 2010 și valoarea minimă a fost de 0
µAl/L înregistrata în decursul întregii perioade analizate.Valorile înregistrate se înscriu în
intervalul valoric permis de lege .
51

analizată pentru Aluminiu cea mai mare valoare maximă înregistrată a fost de 250 µAl/L în
luna februarie 2010 și cea mai mică valuare minimă a fost de 16 µAl/L în luna martie 2011.
Pentru parametrul analizat valorile înregistrate sunt în general în intervalul valoric permis de
lege.
5.12 Amoniu
În figura 5.12 este prezentată evoluția parametrului Amoniu, respectiv valorile minime
și maxime lunare pe o perioada de 3 ani (2010-2012), înainte si după potabilizare.
Figura nr. 5.12 Variația Amoniului în ape înainte și după potabilizare (original)
pentru valoarea indicatorului Amoniu conform Legii 458/2002 referitoare la calitatea apelor
potabile.
pentru modificarea şi completarea legii apelor nr. 107/1996), valoarea pentru Amoniu pentru
apele supuse potabilizării trebuie să fie maximum 1,5 mgNH4/L și după potabilizare (Legea
nr.458 din 8 iulie 2002 privind calitatea apei potabile) să fie 0,5 mgNH4/L.
probele de apă supuse potabilizării cea mai mare valoare maximă înregistrată pentru Amoniu
este de 0,6 mgNH4/L și a fost înregistrată în luna decembrie 2011 și cea mai mică valuare
52
minimă a fost de 0 mgNH4/L fiind înregistrată în decursul a 8 luni din întreaga perioada
analizată.Valorile înregistrate se incadrează în intervalul valoric acceptat de lege .
Pentru probele de apă care au fost supuse procesului de potabilizate, în perioada
analizată pentru Amoniu cea mai mare valoare maximă înregistrată a fost de 10 mgNH 4/L în
luna mai 2010 iar cea mai mică valoare minimă a fost 0 mgNH 4/L în restul perioadei
analizate. Pentru parametrul NH4 valorile înregistrate se încadrează în intervalul valoric
acceptat de lege.
53
6 Concluzii
Această temă și-a propus o treacere în revistă a unei vaste problematici legată de apele
de suprafaţă supuse potabilizării, accentuând problemele de calitate şi aspectele ecologice.
Considerând că aspectele hidrografice şi hidrotehnice sunt mai cunoscute sau mai bine tratate
în literatura de la noi dar că lipsește de fapt o abordare integrată a subiectului.
Existenţa unor probleme de calitate a apei potabile care în mod implicit conduce la
eventuale situații de risc asupra sănătăţii populaţiei a impus proiectarea şi implementarea unui
program de monitorizare și supraveghere a calităţii apei potabile corelat cu cel al calităţii
sursei de apă de suprafaţă folosite pentru potabilizare care în cazul analizat provine din fluviul
Dunărea, în municipiul Braila.
Pentru a avea informaţii asupra calităţii apei potabile corelată cu calitatea resursei de
apă de suprafață supusă potabilizării şi cu tehnologia aplicată în acest scop, s-a proiectat şi
realizat un program de monitorizare operaţională a calităţii apei potabile corelat cu
monitorizarea calității apei brute, pe perioada de 3 ani. Studiul a avut ca obiectiv general
identificarea parametrilor critici şi selectarea parametrilor operaţionali.
Pe baza studiilor întreprinse în perioada ianuarie 2010-decembrie 2012 privind

monitorizarea caracteristicilor de calitate ale apei brute provenite din Dunăre, se evidenţiază
prin parametrii analizați că apa se înscrie în categoria aII-a de calitate din punct de vedere
chimic.
Contaminanţii, în special cei de natură microbiologică, datorați în mare măsură apelor

uzate care ajung în fluviu fară o epurare prealabilă pot avea efecte adverse semnificative
asupra sănătăţii publice
Prevenirea contaminării apei potabile cu compuși periculoși pentru sănătatea

populației rămâne cerinţa esenţială pentru managementul apei potabile, pentru aplicarea
tuturor măsurilor care să conducă la o apă potabilă cât mai sigură pentru consumul populației.
Studiul efectuat arată că prin tehnologiile procesului de potabilizare aplicat la

Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila se obține o apă potabilă care pentru toți
parametrii luați în considerație obține valori sub limitele legale acceptate prin Legea 458/2006
privind calitatea apei potabile. Apa potabilă furnizată populației poate fi considerată o apă
54
potabilă de bună calitate atât din punct de vedere chimic cât și microbiologic, ceea ce
garantează sănătatea populației care o consumă.
Oamenii au fost întotdeauna atrași de apele de suprafaţă, dar nu trebuie uitată

necesitatea permanentă pentru păstrarea tuturor formelor de apă naturală care pot constitui de
fapt resursa de apă potabilă și nici permanenta preocupare pentru perfecționarea tehnologiilor
prin care ar putea fi obținută aceasta.
55
Bibliografie
Duta, A., R. Tica, D. Georgescu, Zink adsorbtion on modified ion exchanger,

Bull. Univ. "TRANSILVANIA"; Nr. 2(37), (ISSN 1223 - 964X), B, 1995, pg. 87-92
Gibson, D.W., Filters Get Down & Dirty, Chemical Engineering, 105 (12),
1998, 41-49
Gupta, V., Gupta, M., Sharma, S., Process development for the removal of lead
and chromium from aqueous solutions using red mud-an aluminum industry waste,
Wat. Res, 35(5), 2001, pp. 1125-1134
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37178
http://www.mmediu.ro/legislatie/acte_normative/gospodarirea_apelor/legea_31
0.pdf
http://www.greenagenda.org/eco-aqua/potabil.htm
Kameya T.; Hada T.; Urano K., Changes of adsorption capacity and pore
distribution of biological activated carbon on advanced water treatment, Water
Science and Technology, 1997, vol. 35, no. 7, pp. 155-162(8)
Lesney, M., Biorenediation of Poisenous environment, Chemist at Work, 8(7),

1999, pp.30-35
Petrier C.[1]; Francony A., Ultrasonic waste-water treatment: incidence of

ultrasonic frequency on the rate of phenol and carbon tetrachloride degradation,
Ultrasonics Sonochemistry, 1997, vol. 4, no. 4, pp. 295-300(6)
Pisoi Ilie, Contribuţii privind retehnologizarea fluxului de potabilizare a apei

de suprafaţă caracterizată prin turbiditate mică, Editura Politehnica, ISBN 978-606-
554-377-5 ,140 p, Timişoara,2011.
Rasch J.; Whelan C.T.; Lucey S.P.; Cappello C.D.; Walters H.R.J.; Bergonzi
R.; Fabbrizzi L.; Licchelli M.; Mangano C.; More T.; Johnson K.; Gagliardo P.[1];
Adham S.; Trussell R.; Olivieri A., Water repurification via reverse osmosis,
Desalination, 1998, vol. 117, no. 1, pp. 73-78(6)
56
Stevenson, D.G., Water Treatment Unit Processes, Imperial College Press,

Londra, 1998
Tica, R., C. Costea, A. Duta, C. Draghici, Waste Water Treatment in Copper

Metallurgy, Bul. Univ. "TRANSILVANIA"; Vol. XXXV (ISSN 1220 - 9414), 1993,
pg. 91-96, Short Approach of Copper Waste Water Treatment, Bul. Univ.
"TRANSILVANIA"; Vol. XXXV (ISSN 1220 - 9414), 1993, pg. 97-103,
Vladimir Rojanschi, Florina Bran, Gheorghita Diaconu, Protectia si ingineria

mediului, Editia a II-a, Bucuresti, Editura economica, 2002
57

Licenta Mediu 2014

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Licenta Mediu 2014

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrare de Licență Toma Iuliana Cătălina

2 AUTOEPURAREA APELOR DE SUPRAFAŢĂ................................................................................8

2.1 TRATAREA APEI DE SUPRAFAȚĂ ÎN VEDEREA POTABILIZĂRII.......................................................................9

4 PARAMETRII FIZICO-CHIMICI ANALIZAȚI................................................................................30

1 CARACTERISTICI TEHNICE ALE ALIMENTĂRILOR CU APĂ

În așezările rurale, oamenii găsesc cu ușurința apă de băut în straturile subterane de

Alimentarea cu apă a centrelor populate trebuie să satisfacă nevoile gospodăresti (băut,

Dezvoltarea în ritmuri mereu crescânde a centrelor populate și a industriei impune

Prin folosirea în scopuri gospodăresti se modifică unele caracteristici calitative ale

În orașul Brăila de alimentarea și buna funcționare a acestor două sisteme centralizate

Rezultatele analitice folosite în lucrare provin de la laboratorul de analize fizico-

1.2 Apa potabilă. Concept. Rol

Proporția de apă din organism variază după vârstă: de la peste 97 % la embrionul de 7

osos 22 %, țesut adipos 20 %, țesut cartilaginos 55 %, mușchi striat 75 %, rinichi 80 %, creier

1.3 Apele de suprafaţă. Generalități

1.3.1 Clasificare şi caracteristici

Apele de suprafaţă se clasifică în ape stătătoare (mări şi oceane, lacuri etc.), ape

1.3.2 Factori determinanţi ai calităţii apelor de suprafaţă

Calitatea apei este influenţată de factori antropici şi naturali.

Utilizarea industrială generează un input de materiale organice biodegradabile, solide

Folosinţele agricole aduc în apele de suprafaţă cantităţi suplimentare de săruri şi ioni,

Utilizările consumptive de apă reduc debitele şi implicit măresc concentraţiile de

1.3.3 Efectele poluării apelor de suprafaţă

2 AUTOEPURAREA APELOR DE SUPRAFAŢĂ

Apele au capacitatea de purificare naturală, până la un punct, fenomen cunoscut sub

Autopurificarea se realizează prin mai multe tipuri de procese , cum ar fi:

- procese fizice: diluare, amestecare, difuzie, sedimentare, coagulare, dizolvarea de

- procese chimice: neutralizarea, oxidarea, reducerea, floculaţia, precipitarea,

- procese biologice: prin biocenoza proprie ce concurează elementele străine, fie

- procese biochimice: în cadrul ciclurilor azotului, sulfului şi carbonului, pe baza

Autoepurarea este influenţată negativ de curgerea lentă şi neturbulentă, de temperaturi

Esenţială este oxigenarea apei, care se face exogen (dizolvarea oxigenului atmosferic:

2.1 Tratarea apei de suprafață în vederea potabilizării

Alimentările cu apă a comunităţilor (oraşe, comune, sate) au ca principală calitate

2.1.1 Pretratarea apelor

2.2 Coagularea, precipitarea, flocularea, sedimentarea

Coagularea este practic nelipsită dintr-o procedură convenţională de tratare a apei în

Al(NO3)3 + 3H2O → Al(OH)3 ↓ + 3(H+ + NO3-)

Similar decurge şi dizolvarea compuşilor solubili de Fe(III).

Figura 2.2 Destabilizarea sistemelor colidale prin floculare cu polielectroliţi

Flocularea cu electroliţi este dependentă de temperatură. Experimental, s-a observat că

Studiile efectuate utilizând suspensii de argilă floculate cu poliacrilamidă hidrolizată, au

Particulele floculate sau coagulate se depun la baza utilajului de separare adică

2.3 Îndepărtarea compuşilor nedoriţi din apă

2.3.1 Adsorbţia pe cărbune activ

2.3.2 Dedurizarea şi demineralizarea apei

erau insuficiente şi nesigure în exploatare. Pe la mijlocul deceniului cinci a secolului XIX,

Figura 2.3. Fenomenul de osmoză a) osmoza directă; b) osmoza inversă

Instalaţiile standard constau dintr-o unitate de prefiltrare cu roci sedimentare sau/şi

Procesele de membrană au avansat tehnologic foarte mult.

Tabel 2.1 Procese de filtrare

2.4 Procedee de dezinfectare a apei

Cl2 + H2O → HClO + HCl

În prezenţa amoniacului, clorul formează cloramină şi dicloramină care au tendinţa de

În mediu acid reacțiile care au loc sunt următoarele:

Cl2 + NH3 → NH2Cl + HCl şi NH2Cl + Cl2 → NHCl2 + HCl

NaClO + NH3 → NH2Cl + NaOH

Clorul liber reacţionează cu numeroşi compuşi organici naturali şi poate conduce la

2.4.1 Dioxidul de clor

2NaClO3 + H2SO4 + SO2 → 2 ClO2 + 2NaHSO4

2ClO2 + 2NaOH → NaClO2 + NaClO3 + H2O

2.4.2 Radiaţia ultravioletă

2.4.3 Dezinfectarea termică sau pasteurizarea