Sunteți pe pagina 1din 3

Cina ce de Taină

Joi seară, Iisus S-a aşezat cu toţi Apostolii Săi ca să mănânce împreună
ultima Cină de Paşti, numită şi Cina cea de Taină. În timp ce mâncau ei,
Iisus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi, dând-o ucenicilor, a zis:
Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi. Aceasta să faceţi
spre pomenirea Mea". Luând paharul, a mulţumit şi le-a dat, de-au băut din el
toţi, zicând: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al legii celei noi,
care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor".
Astfel Hristos le-a poruncit Apostolilor Săi şi urmaşilor lor să facă şi ei,
spre pomenirea Sa, ceea ce a făcut El la Cina cea de Taină, când a frânt pâinea şi
a binecuvântat paharul cu vin şi le-a dat să mănânce şi să bea.
Iisus S-a tulburat cu duhul. El ştia că unul dintre ucenici Săi, Iuda, îl va
vinde pe 30 de arginți. Ucenicii se întrebau despre cine vorbeşte.
Iisus era trist. Privindu-Şi Apostolii cu duioşie, le-a mai zis: „Voi toţi vă
veţi lepăda de Mine în noaptea aceasta. Petru însă L-a contrazis şi i-a spus că El
nu se va lepăda niciodată, chiar de ar fi să moară împreună cu El.
Dar Iisus i-a zis: adevărat zic ţie, că în noaptea aceasta mai înainte de a
cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine." Apoi, Iisus cu Apostolii au
mers în Grădina Ghetsimani.
În biserică, Cina cea de Taină se reactualizează la fiecare Sfântă Liturghie.
La rugăciunea preotului şi a întregii Biserici, Duhul Sfânt Se pogoară din ceruri
şi preface pâinea şi vinul de pe masa Sfântului Altar în Trupul şi Sângele lui
Hristos.
Pâinea şi vinul care s-au prefăcut în Trupul şi Sângele Domnului se mai
numesc şi Sfânta Împărtăşanie sau Euharistie."

1. Completați spațiile punctate

În noaptea de ……….......... când Iisus Se afla în grădina Ghetsimani şi


se............................, a venit………….......... însoţit de iudei ca să-L prindă.
…...........a primit ...............de arginţi ca să-L ……………... şi să-
L ..................... pe Iisus.

2. Încercuiți varianta corectă de răspuns:

A. Cine L-a vândut pe Mântuitorul Iisus Hristos?

a. toţi Apostolii Săi;


b. Iuda.
c. Petru
B. Cine a dorit moartea Mântuitorului Iisus Hristos?
a. toţi oamenii;
b. americanii
c. arhiereii şi cărturarii.

C. Ce a primit Iuda de la arhierei pentru trădarea Mântuitorului Iisus Hristos?


a. 20 de arginţi;
b. 30 de arginţi.
c. 33 de arginți

3. Uniți cu o săgeată varianta corectă.

A B

La cină au fost prezenți Grădina Ghetsimani


Cei care au vrut moartea Mântuitorului Petru
Cel care l-a vândut pe Hristos Apostolii
Cel ce s-a lepădat de Hristos Sfânta Liturghie
Iisus s-a rugat în Arhiereii și cărturarii
Cina cea de taină se găseste azi în Iuda

4. Scrieți cuvintele pe care Mântuitorul le-a rostit când a instituit Taina


Împărtășaniei.

……………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………….

S-ar putea să vă placă și