Recenzie la Romanul – Iubeşte-mă!

,
de Maria Pastourmadzis, trad. Din limba greacă de Cristian Spătărelu, Ed. Egumeniţa, 2017

La o primă vedere, imaginea întipărită pe copertă şi titlul romanului de faţă ne dă impresia unei
invitaţii sentimentale pe una din minunatele insuliţe elene, de lângă mult mai grandioasa Creta. Însă pe
măsură ce răsfoieşti paginile ei, lectura îţi descoperă mult mai mult, şi anume, acea nevoie profundă a
fiinţei noastre, acel strigăt disperat al umanităţii spre iubire. Acel lucru, care, în definitiv îl face pe om să
fie om. Totul capătă o altă dimensiune atunci când ni se spune că aici a fost pentru 55 de ani un renumit
azil pentru Leproşi.
Acţiunea se desfăşoară în tulburătorii dar încă omeneştii ani 50 ai secolului trecut, până să se
descopere antibioticul salvator, când oamenii se puteau avea doar unii pe alţii şi împreună pe Dumnezeu.
Cartea structurată în 26 de Capitole, ce curg unele din altele, arată rând pe rând dragostea jertfelnică a
părintelui lor Hrisant Katsoulogiannakis, supranumit “sfântul leproşilor”, care vine voluntar pe insulă în
momentul când rămăseseră fără preot şi nu va pleca de acolo decât după ce şi ultimul lepros s-a vindecat
şi s-a întors în lume. Ba, mai mult, rămâne încă 5 ani de zile singur pe insulă pentru a îngriji mormintele
leproşilor şi a sluji în biserica comunităţii cu hramul Sf. Mare Mucenic şi Doctor fără de Arginţi
Pantelimon.
Talentata filoloagă elenă a încercat şi a reuşit, după părerea mea, cu multă fineţe şi vădit simţ al
omului lăuntric, fără să exagereze în detalii, fără să plictisească, adică ca o bună psiholoagă şi totodată
bună creştină, om cu frica lui Dumnezeu, să descrie luptele lăuntrice ale diferitelor personaje din acel loc
al suferinţei. Pe baza documentelor, a unor mărturii adevărate ale leproşilor şi folosindu-se de personajul
principal Părintele Hrisant (de asemenea real) scriitoarea pătrunde în miezul lucrurilor, în spatele măştilor
pe care fiecare locuitor din Spinalonga şi le puneau spre a-şi ascunde secretele dureroase şi caută, pe cât
posibil, vindecarea fiecăruia.
Ideea de bază, ce rezultă de aici este că, deşi trupurile aveau rănile lor, mai trecătoare sau nu,
sufletul este întotdeauna mai important şi el are nevoia cea mai mare de vindecare. A doua idee
importantă este aceea că în necazuri şi nenorociri oamenii pot devein atât sfinţi cât şi demoni, se pot unii
şi spijini sau se pot îneca în apatie şi deznădejde. Apar momente tensionate, momente de bucurie, dar şi
multe lacrimi, momente de disperare şi speranţă, şi ca peste tot în viaţă, de căderi şi ridicări. Pentru a le
ridica moralul, cu sprijinul material şi spiritual al câtorva “îngeri” ai insulei în frunte cu părintele Hrisant,
se încearcă “învierea insulei”, întoarcerea spre bine a tuturor. Se organizează tot felul de activităţi prin
care încercau să uite auto-izolarea care domneau la început şi să aducă speranţă şi fraternitate. Din aceste
activităţi nu lipsesc nunţi, naşteri, înmormântări, sărbători, munci zilnice, serbări şcolare, tradiţii locale
sau naţionale. Toate însă se vor aşeza treptat sub binecuvântarea lui Dumnezeu şi a acelei permanente
iubiri care le uneşte în bine pe toate. Încet dar sigur, prin rugăciunile părintelui şi a ultor credincioşi, la
final leproşii îşi vor zice unii altora “frate”.
Alcătuindu-l prin conţinut, ca un roman religios, autoarea ne arată valoarea iubirii, dăruirii şi
iertării care transpare din toate capitolele cărţii. Pescari, învăţători (ce-şi dau viaţa pentru copii), medicul
spitalului, frumos numit de autoare “catedrala suferinţei”, asistenta medicală şi infirmiera, figura
memorabilă a administratorului insulei numit şi el “arhanghelul”, un fost primar, un fost ministru al
sănătăţii (care ajunge prin grija divină tocmai acolo), tineri şi bătrâni, femei şi bărbaţi, toţi îşi dezvăluie
secretele în Sfântul Scaun al Spovedaniei şi primesc întărire şi curaj prin Taina Împărtăşirii cu Hristos.
Toţi sunt mângâiaţi şi încurajaţi, încât dacă la început, părintelui ajuns prima dată pe malul “celor morţi”,
i se părea că este în iad, după zece ani de nevoinţe insula devine o mare familie, un loc al iubirii, un Rai
pe Pământ.