Tehnici de Mimizare A Erorilor Înregistrate La Măsurări de Mare Impedață

PROIECT DE DIPLOMĂ
Coordonator:
Prof.Dr.Ing.
Absolvent
Tehnici de mimizare a erorilor înregistrate la măsurări de mare impedață
Cuprins
Capitolul 1: Măsurări de mare impedanță
Introducere 2
1.1 Măsurători de tensiune la impedanță mare 2
1.1.1 Erori de încărcare și gardarea punctelor de maximă sensibilitate 2
1.1.2 Rezistența izolatorilor 10
Capitolul 2: Măsurarea microcurenților 15
1.2.1 Gardarea și curenții de scăpări 15
1.2.2 Zgomotul de semnal 18
1.2 1.2.3 Drift-ul de curent continuu 19
1.2.4 Curenții generați 20
1.2.5 Tensiunea de încărcare 36
1.2.6 Protecția la supraîncărcare 37
1.2.7 Folosirea coulombmetrului pentru măsurarea curentului 38
Capitolul 3: Măsurarea rezistențelor mari 44

1.3.1 Metoda tensiunii constante 44
1.3 1.3.2 Metoda curentului constant 53
1.3.3 Caracteristicele rezistorilor de valori mari 63
Capitolul 4: Măsurări de sarcină 65

1.4 1.4.1 Sursele de eroare 65
1.4.2 Verificarea la zero 67
Capitolul 5: Prezentarea electrometrului 68

1.5.1 Conexiuni de măsură 68
1.5.2 Agresiunea acumularilor electrostatice și ecranarea 69
1.5 1.5.3 Zgomotul Johnson 76
1.5.4 Ieșiri analogice 81
1. 5.5 Semnalele de intrare flotante 83
1.5.6 Cablarea electrometrului 86
Memoriu justificativ 88
Concluzii 90
Bibliografie 91
Proiect de Diplomă-Iași 1
Capitolul 1
Măsurări de mare impedanță

Introducere
În cele ce urmează este definit electrometrul și funcțiile sale, care includ

voltmetrul, ampermetrul, ohmmetrul, și coulombmetrul. Sunt prezentate multe informații
detaliate asupra utilizării funcțiilor acestui electrometru, interferențe și surse de eroare,
precum și modalități de a maximiza acuratețea măsuratorilor cu electrometrul.
1.1 Măsurători de tensiune la impedanță mare
Măsurările la sursele de tensiune cu impedanță internă mare sunt obiectul unui

anumit număr de erori, cum ar fi încărcarea de erori de la rezistența de intrare a
voltmetrului și a curentului de offset de la intrare și de la rezistențele șuntate și
capacitățile externe. În următoarele paragrafe sunt discutate aceste surse de eroare și
modalitățile de a minimiza efectele lor. Erorile datorate unor conexiuni
necorespunzătoare și interferențelor electrostatice sunt discutate în capitolul 5.
1.1.1 Erori de încărcare și gardarea punctelor de maximă sensibilitate

Încarcarea datorată rezistenței de intrare
Măsurătorile de tensiune la impedanță mare sunt supuse încărcării erorilor de la
impedanță de intrare a dispozitivului de măsurare, precum și de la impedanța cablului de
conexiune. Un voltmetru real poate fi reprezentat printr-un voltmetru cu rezistența de
intrare infinită ideală (VM) în paralel cu un rezistor egal cu rezistența de intrare specificată
(R IN), cum se arată în fig. 1.1. Atunci când o sursa al carui echivalent Thevenin este V S
în serie cu R S este conectat la intrare, tensiunea (V M) care apare la
terminalele de intrare ale dispozitivului de măsurare este redusă de divizorul de tensiune
R S și R IN după cum urmează:
 RIN 
VM  VS  
 RS  RIN 
Exemplu: Presupunem că R S = 100kΩ și R IN = 10 M Ω. Dacă V S = 5 V , atunci
 10 7 
VM  5 5 
 10  10
7
tensiunea reala măsurată de dispozitiv este: 
VM  4.95V
Astfel, încărcarea rezistenței de intrare ar da o eroare de 1% în acest exemplu.

Impedanța dispozitivului trebuie să fie mai mare decat impedanța sursei. De
exemplu, dacă acuratețea dorită este de 1%, atunci impedanța dispozitivului trebuie să fie
mai mare de 100 de ori decat impedanța sursei. Pentru o acuratețe mai mare această
proporție trebuie să fie corespunzator mai mare.
În mod normal, cablul conector nu reprezintă un factor, dar în cazul unor surse cu
impedanță foarte mare (> 10 G Ω) sau în condiții de mediu extreme, poate cauza erori
semnificative. E posibilă ecranarea cablului, reducându-i-se astfel efectul asupra
măsurătorii. Vezi fig. 1.5.
HI
RS RIN
V
Rezistența M
VS de intrare
LO
Sursă de Voltmetrul măsoară VS

tensiune Și indică VM
VM=VS(RIN/RIN+RS)
Fig.1.1 Efectul rezistenței de încărcare de la intrare asupra măsurării tensiunii
Încărcarea datorată curentului de offset de la intrare
Un alt aspect în măsurarea tensiunii de la sursele cu impedanță mare este curentul

de offset de la intrare al voltmetrului.
Așa cum se arată în fig. 1.2, curentul de offset de la intare (I OFFSET ) dezvoltă o
tensiune de eroare asupra rezistenței sursei (R S). Astfel, tensiunea reală măsurată (V M)
difera față de tensiunea sursei (V S) dupa cum urmează:
VM  VS  I OFFSET  RS
De exemplu presupunem următorii parametri: I OFFSET  1 pA RS  10G V S  10V
Tensiunea reală masurată de dispozitiv este:


V M  10  10 12  1010 
V M  10  0.01
V M  9.99Vsau10.01V
Astfel, eroarea cauzată de curentul de offset la intrare va fi de aproximativ 0.1% în

acest exemplu.
Multimetrele digitale MD și nanovlotmetrele au curenții de offset de la 1pA la
1nA, deși curenții de offset de la MD-uri nu sunt intotdeauna specificați. Electrometrele
sunt cunoscute pentru curentul lor mic la intare, de la 10fA pana la 50aA care este
întotdeauna specificat. Picoampermetrele și SM-urile de asemenea au curenți foarte mici
de offset la intrare, deși de obicei nu sunt așa de mici ca la cele mai performante
electrometre.
HI
IOFFSET
RS
Curentul de VM
offset de la
VS intrare
LO
Sursa de Voltmetrul măsoară VS

tensiune Si indică VM
VM=VS – IOFFSETRS
Fig.1.2 Efectul curentului de offset de la intrare asupra măsurării tensiunii
Deși curenții de offset la intrare sunt o obisnuita sursă pentru acest tip de erori,
curenții din circuitul extern pot de asemenea cauza erori datorate căderilor de tensiune
asupra rezistenței sursei. Sursele tipice ale acestor tipuri de curenți de offset sunt
izolatorii și cablurile.
Încarcarea datorata rezistențelor de șunt

Orice rezistență șuntata externă de-a lungul sursei de tensiune poate atenua
măsurarea tensiunii, așa cum se arată în fig. 1.3. În cazul încărcării de tensiune pe
rezistența de intrare, rezistența șuntată (RSUNT) și rezistența sursei (RS) formează un
divizor de tensiune care reduce tensiunea măsurată (VM) după cum urmează:
 RSUNT 
VM  VS  
 RSUNT  RS 
De exemplu, presupunem că RS = 10GΩ și RSUNT = 100GΩ . Dacă VS are o valoare de
10V, tensiunea măsurată VM este:
 1011 
VM  10 11  V M  9.09V
 10  10
10

În această situație, eroarea datorată încărcării șuntului este de aproximativ 9%.

O sursă comună de încărcare datorată rezistenței șunt este rezistența de conducție a
cablului, după cum arată fig. 1.4. În acest caz tensiunea măsurată (V M) este atenuată de
divizorul de tensiune format de RS și rezistența cablului RL
 RL 
VM  VS  
 RS  R L 
HI
RS RSUNT
VM
Rezistenţa
VS suntului
LO
Sursă de Voltmetrul măsoară VS

tensiune Și indică VM
VM=VS(RSUNT/RS+RSUNT)
Fig.1.3 Efectul rezistenței șuntului asupra măsurării tensiunii
Eroarea datorată scurgerii de tensiune prin cablu poate fi semnificativ redusă prin
folosirea gardării, cum arată fig. 1.5. Ecranajul cablului este acum conectat la ieșirea
repetorului de tensiune gardat în loc de intrarea LO. R G reprezintă rezistența dintre
ecranul cablului și intrarea LO a dispozitivului de măsurare, și I G este curentul prin R G
necesar pentru a egala potențialul ecranului cu potențialul terminalului de intrare HI.
Acest curent este asigurat de repetorul de tensiune gardat, nu de către sursa de tensiune.
Din moment ce tensiunea prin R L este acum cu multe zecimi mai mică, curentul de
scurgere va fi neglijabil în cele mai multe cazuri.
Prin definiție, o garda este un punct de joasă impedanță în circuit, care are aproape
același potențial ca și terminalul de intrare de impedanță mare.
La electrometrele moderne, terminalul de ieșire al preamplificatorului este un
astfel de punct și poate fi folosit ca în fig. 1.5 pentru a reduce efectul cablului de scăpări.
Un beneficiu în plus il constituie, de asemenea, reducerea capacității cablului facând ca
viteza de răspuns a circuitului să fie mult mai mare. Acest fapt este discutat detaliat în
paragrafele despre încărcarea capacității șuntate și gardare.
Schema circuitului electrometrului folosit ca voltmetru este de fapt așa cum arată
fig. 1.6. Amplificatorul protector este un amplificator cu caștig 1 cu o impedanță foarte
mare la intrare. Caștigul în buclă deschisă, A GARDA , variază între 104 si 106 . Rezistența de
scurgere (R L) este multiplicată de acest castig, iar tensiunea masurată devine:
 AGARDA  R L 
VM  VS  
 RS  AGARDA R L 
HI
+
AGARDA
RL
RS -
VM
VS
LO
Sursă de Amplificator de tensiune/Repetor de tensiune

tensiune AGARDA=10pana la 10
VM=VS(AGARDARL/RS+AGARDARL)
Fig.1.6 Gardarea rezistenței de scăpări
Exemplu: Presupunem că R S are o valoare de 10GΩ si R L este de 100GΩ. Dacă

presupunem o valoare medie de 105 pentru A GARDA și o valoare de 10 V pentru VS,
tensiunea masurată este:
 1016 
VM  10 
 1.000001  10
16

VM  9.99999V
Astfel, vedem că eroarea de încărcare la gardare este mai mică decât 0.001%. Pe
de altă parte, eroarea de tensiune fară gardare la această combinație de sursa și rezistențe
șuntate, ar fi de aproximativ 9%.
Încărcarea capacităților de șuntare
Timpul de stabilizare la măsurarea tensiunii depinde atât de rezistența echivalentă

a sursei, cât și de capacitatea efectivă la intrarea voltmetrului; această capacitate de
intrare constă în capacitatea de intrare a dispozitivului de măsurare, în paralel cu
capacitatea de intrare a cablului. Pentru măsurători la rezistență mare, chiar și o valoare
mică a capacității șuntate poate duce la timpi mari de stabilizare. De exemplu, o
capacitate șuntată de 100 pF (incluzând cablul de intrare) și o rezistență a sursei de 20
GΩ, duce la o constantă de timp RC de 2 secunde. Zece secunde trebuiesc lăsate pentru
ca măsurătoarea sa se stabilească la 1% din valoarea finală.
Figura 1.7 demonstrează efectul încărcării capacității șuntate pe intrarea unui
voltmetru tipic de impedanta mare. Sursa de semnal este reprezentat de V S si RS,
capacitatea suntata este CSUNT, iar tensiunea masurata este VM. Initial, comutatorul este
deschis, si CȘUNT este încărcat zero.
HI
QIN
RS
Capacitatea CSUNT VM
Șuntului
VS
LO
Sursă de Voltmetru
tensiune VM=VS(1-e)
QIN=VS CSUNT
Proiect de Diplomă-Iași Fig.1.7 Capacitatea

7 suntului de incarcare
Când comutatorul este închis, sursa de tensiune (V S) este aplicată intrarii, dar
tensiunea măsurată pe CȘUNT nu crește instantaneu la valoarea finală. În schimb, tensiunea
crește exponențial după cum urmează:

VM  VS 1  e t / RS CSUNT 
De asemenea, sarcina (QIN) transferată capacitorului este:
QIN  VS  C SUNT
Încărcarea CSUNT generează o curbă exponențiala arătată în fig. 1.8. După o

constantă de timp (τ=RC), tensiunea măsurată crește la aproape 63% din valoarea finală;
valoarile finale pentru diferite constante de timp sunt prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1 Timpul de stabilire
Constantă de timp (τ) Procent din valoarea finală

1 63%
2 86%
3 95%
4 98%
5 99.3%
τ=RC, unde R=rezistența (ohmi), C=capacitatea (farazi)
Procent din
Valoarea
Finală (VS)
100
90
80
70
63 60
50
40
30
20
10
0
Timp
0 1.0 2.0 3.0 4.0 5.0
RS CŞUNT
Fig.1.8 Răspunsul exponențial al căderii de tensiune pe rezistența șuntului
Exemplu: Presupunem că R S = 10 GΩ și CȘUNT = 100pF. Această combinație are

ca rezultat o constantă de timp RC de o secundă. Astfel, ar dura 5 secunde ca circuitul să
se stabilizeze la mai puțin de 1% din valoarea finală. Cu o schimbare în V S de 10V o
sarcină totală de 1 nC ar fi transferată în CȘUNT.
HI
+
AGARDĂ
CȘUNT
RS -
VM
VS
LO
Sursă de Amplificator de tensiune /Repetor de tensiune

tensiune AGARDA=10 până la 10
VM=VS(1-e) QIN=
Fig.1.9 Gardarea capacității șuntului
În timp ce avantajul principal al gardării este reducerea efectelor rezistenței

șuntate, alt aspect important este reducerea efectelor capacității șuntate. Așa cum se arată
în fig. 1.9, repetorul de tensiune/amplificatorul de tensiune reduce semnificativ timpul de
încărcare al CȘUNT datorită caștigului în buclă deschisă, AGARDĂ, care este tipic de la 104 la
106.
Cu ecranare, timpul de creștere al tensiunii măsurate (V M) devine acum:

VM  VS 1  e  tAGARDA / RS CSUNT 
și sarcina transferată pe C ȘUNT este :
V C 
QIN   S SUNT 
 AGARDA 
Exemplu: presupunem că R S = 10GΩ și C ȘUNT = 100pF, ca în exemplul dat
anterior, fară ecranare. Dacă presupunem o valoare nominală de 10 5 pentru AGARDĂ, putem
observa că timpul de stabilizare pentru RC ecranat este redus la aproximativ 5 sec./10 5
=50μs, deci o cantitate nesemnificativ de mică în comparație cu timpul necesar în mod
normal unui instrument pentru o singură citire.
Se ține cont de faptul că, cu o schimbare de 10V în VS, sarcina transferată (QIN) este de
numai 10fC, o reducere de 100.000:1.
1.1.2. Rezistența izolatorilor
Electrometrele, ca voltmetre, sunt caracterizate printr-o impedanță mare la intrare.

Izolațiile de rezistență mare ale circuitelor de test, este una din primele cerințe ale unor
măsurători reusite cu electrometrul. Astfel, cunoșterea materialelor izolatoare și metodele
de folosire ale acestora, au o importanță principală. Pentru măsurarea corectă a tensiunii
la sursele cu rezistentă mare, rezistența armăturilor care izoleaza scurgerea, indicii de test
și voltmetrul care efectuează măsurătorile, trebuie să aiba o magnitudine de ordin mai
mare decât rezistența Thevenin echivalentă a circuitului testat, depinzând de numarul de
zecimale al preciziei, rezoluției, sau acurateții cerute. Dacă rezistențele izolatorilor nu
sunt cu câteva zecimi mai mari, sursa de tensiune măsurată va fi redusă de efectele de
șuntare ale izolarii, așa cum vom discuta mai jos.
Este dificilă detectarea unei izolații inferioare la echipamente, deoarece o citire
eronată poate părea stabilă și bine facută. Așadar, este bine să măsori periodic rezistența
izolațiilor armăturilor testate și a cablurilor, cu un ohmmetru, pentru a te asigura de
integritatea lor. Dacă sunt descoperite deficite, trebuie ca izolatorul defect să fie ori
curațat, ori înlocuit.
Urmează o discuție asupra metodelor de menținere a izolatorilor. Este de
asemenea prezentat și un sumar al rezistențelor tipice din diferite materiale.
Alegerea celui mai bun izolator

La evaluarea unui material izolator, trebuie luate în considerare cinci proprietăți
ale materialului:
 Rezistivitatea volumului: curentul circulă direct prin material;
 Rezistivitatea suprafeței: scurgerea peste suprafață, o funcție primara a
contaminatorilor de suprafață;
Absorbția apei: scurgerea depinde de cantitatea de apă care a fost absorbită de

izolator;
 Efectele încărcării piezoelectrice sau stocate: crearea dezechilibrelor de
încarcatura (și astfel curgerea curentului sau tensiunea se schimbă) datorită
presiunii mecanice;
 Efectele triboelectrice: crearea unui dezechilibru de încarcare datorită
efectelor de frecare dintre doua materiale;
 Absorbția izolatorului: tendința unui izolator de a stoca/elibera încărcatura
la intervale mari de timp..
Tabelul 1.2 recapitulează caracteristicile importante ale izolatorilor, iar Figura

1.10 arată limitele lor de rezistivitate. Caracteristicile izolatorilor sunt descrise în
continuare, în paragrafele urmatoare.
Teflonul
Teflonul este cel mai satisfacător și cel mai frecvent folosit izolator pentru nivelele
de impedanță întalnite la măsurătorile curenților mai mari de 10 -14A. Are o rezistivitate
mare și o suprafață pe care nu se formează cu ușurință pelicule sau vapori de apă. Așadar,
proprietățile sale izolatoare nu sunt puse în pericol de aerul umed. Teflonul este inert din
punct de vedere chimic și poate fi curțat cu ușurința. De asemenea, este ușor de manevrat.
În electronică, cel mai folosit tip de teflon este Teflon PTFE.
Principalul neajuns al teflonului este acela că, atunci când este deformat,
încărcătura apare intern, determinand tensiuni și curenți falși. Cu o ingrijire adecvată,
aceste caracteristici nu sunt valabile pentru curenți de peste 10-13A.
Polistirenul
Polistirenul este mult mai ieftin decat teflonul, și era considerat izolatorul standard
inainte ca teflonul să fie disponibil pentru izolare. Se manevreaza ușor, dar apar fisuri
interne. Această caracteristică nu pune în pericol proprietatile sale izolatoare, decât în
cazul în care fisurile ajung la suprafață/exterior. Volumul rezistivității polistirenului este
similar cu cel al teflonului, dar se formează pelicule de apă pe suprafața acestuia, atunci
când umiditatea devine mare, reducând semnificativ rezistența suprafeței.
Tabelul 1.2 recapitulează caracteristicile importante ale izolatorilor, iar Figura

1.10 arată limitele lor de rezistivitate. Caracteristicile izolatorilor sunt descrise în
continuare, în paragrafele următoare.
Tabelul 1.2- Proprietățile diferitelor materiale izolatoare
Proprietati
Rezistivitatea Rezistența Efecte Efecte
Absobția
Materialul de volum la piezoelectrice triboelectrice dielectrică
(Ωcm) absorbția minime minime minimă

apei
18
Safir >10 + + 0 +
18
Teflonul®PTFE >10 + - - +
Polietilena 1016 0 + 0 +
16
Polistirenul >10 0 0 - +
Kel-F® >1018 + 0 - 0
14 15
Ceramica 10 -10 - 0 + +
13 14
Nylon 10 -10 - 0 - -
Sticla epoxidica 1013 - 0 - -
13
PVC 5*10 + 0 0 -
KEY: + Material foarte bun din punct de vedere al proprietăților.
0 Material bun din punct de vedere al proprietăților.
- Material slab din punct de vedere al proprietăților.
Rezistivitatea de volum (Ω-cm)
Polietilenă
Polietilenă
Polistiren
Polistiren
Teflon
Teflon
10
Safir
Safir
10
Nylon
Nylon
10
Ceramică
Ceramică
10
10
Epoxidică
Epoxidică
10
G-10
Placă
G-10
Placă
10
Hârtie
Hârtie
10
10 PVC
PVC
10
Kel-F
10
Proiect de Diplomă-Iași Materiale

12 Izolatoare
Fig.1.10 Rezistivitatea aproximativă a diferitelor tipuri de materiale izolatoare

Kel-F are caracteristicile de suprafață și volum aproximativ la fel de bune ca ale

teflonului, se manevreaza ușor, și nu se fisurează. Este totuși mai scump, și nu este
disponibil cu usurință.
Polietilena
Polietilena are o rezistivitate excelentă și are caracteristicile suprafeței similare cu
ale polistirenului. Deoarece este flexibil, este folosit frecvent la izolarea cablului coaxial
și triaxial. Aceste cabluri sunt ideale pentru utilizarea generală a electometrului, din
moment ce scurgerea de suprafață din aceasta aplicație este relativ lipsită de importanță.
Polietilena, amintim că se topește la o temperatura relativ mică; așadar firele din cuptoare
ar trebui să folosescă o izolație de teflon în locul polietilenei.
Sticla și ceramica
Sticala și ceramica au și ele o rezistivitate foarte mare, dar proprietăți slabe la
umiditate ridicată, și adesea și proprietăți slabe piezoelectrice. Sticla sau ceramica
curațată cu metanol și scufundată în parafină în fierbere, au o suprafață de izolare bună,
însă nu și durabilă. Și variante de lacuri pe baza de silicon pot fi aplicate pe suprafețele de
sticlă sau ceramică, și apoi uscate în cuptor sau la jet de aer, dar chiar și după acest
tratament, izolatorii se pot strica ușor prin manevrare. Sticla și ceramica sunt greu de
manevrat, deși pot fi modelate. Sunt în principal folosite atunci când este absolută nevoie
de proprietățile lor mecanice.
Safirul
Safirul este unul din cei mai buni izolatori. O încărcătură foarte mică de curent
este generată în interior, atunci când se acționează mecanic asupra lui. Este folosit cel mai
des la măsurarea curenților aflați între 10-18A și 10-15A. Utilizarea safirului este
restricționată de costuri, deoarece materialul este greu de manevrat și modelat.
Cuarțul
Cuarțul are proprietăți similare cu ale safirului, dar are la ieșire o piezoelectricitate
considerabil mult mai mare. Din acest motiv este rar folosit la circuitele electrometrului.
Alte materiale izolatoare
Practic, toate celelalte materiale izolatoare au o rezistivitate specifică care este

prea mică, sau au caracteristici de suprafață nesatisfăcătoare pentru utilitațile
electrometrului. Vinilul, nylonul și Lucite sunt net inferioare teflonului, polistirenului,
polietilenei, safirului sau cuarțului.
Întreținerea izolatorului
Ca la oricare dispozitiv de mare rezistență, integritatea izolatorilor poate fi distrusă
dacă nu sunt manevrați corespunzator. Uleiurile și sărurile pot degrada performanțele
izolatorului, iar impuritățile din aer se pot depune pe suprafața izolatorilor, reducându-le
rezistența. Datorită acestor factori, manevrarea izolatorilor ar trebui redusă la minimum;
sub nici o formă izolatorul n-ar trebui atins cu mâna sau cu orice alt material care i-ar
putea deteriora suprafața.
Daca izolatorul este deteriorat, fie prin manevrare neglijentă, fie prin formarea
depunerilor, acesta poate fi curațat cu un tampon de vată înmuiat în metanol. După
curățare izolatorul ar trebui lăsat să se usuce, la umiditate redusă, timp de mai multe ore
înainte de a fi utilizat, sau să fie uscat cu ajutorul nitrogenului .
Capitolul 2
1.2 Măsurarea microcurenţilor
Măsurătorile curenţilor mici sunt supuse unui număr de surse de eroare care pot
avea un impact serios asupra acurateţii măsurătorii. La început electrometru sau
picoampermetrul poate cauza erori de măsurare dacă nu este conectat corespunzător.
Executarea de conexiuni ecranate corect este discutată în secţiunile 2.6.1 şi 2.6.2.
Supraalimentarea şi curentul de offset la intrare ale ampermetrului, de asemenea
pot afecta măsurătorile. Impedanţa sursei dispozitivului testat va afecta realizarea de
zgomot a electrometrului sau picoampermetrului. Posibilele surse externe de erori includ
scurgerile de curent de la cabluri sau armături, dar şi curenţi generaţi de efecte
triboelectrice sau piezoelectrice. În următoarele paragrafe vom discuta aspectele
măsurătorilor curenţilor mici, metode de minimizare a efectelor surselor de erori.
1.2.1 Gardarea şi curenţii de scăpări
Curentul de scăpări este generat de o rezistenţă mare introdusă între circuitul supus
măsurării şi sursa de tensiune. Aceşti curenţi pot influenţa considerabil acurateţea
măsurării curenţilor mici. Câteva căi de reducere a curentului de scăpări reprezintă
utilizarea unor izolatori buni, reducerea umidităţii şi utilizând gardarea. Gardarea poate fi
utilizată de asemeni pentru reducerea efectelor capacităţii şuntului în circuitul de
măsurare.
O metodă de reducere a curentului de scăpări o reprezintă utilizare unui bun
izolator atunci când se crează un circuit de test. Cei mai buni izolatori sunt: teflonul,
polietilena şi safirul. A se evita materiale ca nylon-ul.
Umiditatea poate de asemeni influenţa măsurarea curenţilor mici. Cantitatea de
apă absorbită de izolator va depinde şi de tipul izolatorului. Este bine de a alege un
izolator care nu va reţine cu uşurinţa vaporii de apă.
Uneori aceasta este imposibil de evitat dacă materialul care trebuie măsurat
absoarbe apa cu uşurinţă, de aceea acest lucru se va face într-o incintă controlată.
În unele cazuri izolatorul poate avea depuneri ionice şi în special în înaltă umiditate,
creând astfel curenţi falşi.
O altă metodă de reducere a curenţilor de scăpări o reprezintă utilizarea gardării.
Gardarea reprezintă un conductor conectat la un punct al circuitului de mică impedanţă
care este aproape la acelaşi potenţial ca şi punctul de mare impedanţă a circuitului.
Gardarea poate separa impedanţa de intrare mare a electrometrului,
ampermetrului sau picoampermetrului de curenţi de scăpări datoraţi sursei de tensiune.
Ca de exemplu, gardarea este aplicată unei camere ionizate cum se arată în
fig.1.11. O cameră de ionizare negardată şi circuitul său echivalent este arătat în
fig.1.11a. Circuitul echivalent arată că întreaga influenţă a tensiunii apare de-a lungul
rezistenţei de scăpări a izolatorului ( RL ) şi astfel curentul de scăpări ( I L ) va fi adăugat
măsurării curentului ionic ( I M  I C  I L ). Rezistenţa de scăpări este datorată izolatorului

camerei de ionizare şi a cablului coaxial.
În fig.1.11b, un inel metalic de protecţie este adăugat în camera de ionizare. Acest
circuit de protecţie împarte rezistenţa de scăpări în două părţi: tensiunea care străbate
camera este tensiunea de sarcină a picoampermetrului, în mod obişnuit fiind mai mică de
1mV, astfel încât curentul rezultat va fi destul de mic. Întreaga influenţă a tensiunii apare
de-a lungul RL 2 , curentul de scăpări va circula de-a lungul buclei dar nu va afecta
măsurătoarea.
Protecţia poate fi deasemenea necesară pentru a preveni curenţii de scăpări datoraţi
circuitului supus testării. În fig.1.12 este arătat un rezistor cu valoarea de ordinul
megohmilor poziţionat pe două izolatoare montate într-un dispozitiv de fixare metalic.
Acest circuit este gardat prin conectarea bornei LO al picoampermetrului ( I M ) la carcasa
metalică. Aceasta va fixa partea de sus a izolatorului aproape la acelaşi potenţial ca şi
partea de jos. Diferenţa de tensiune va fi egală cu tensiunea de încărcare a
picoampermetrului. Întrucât partea superioară cât și cea inferioară se află la acelaşi
potenţial nici un curent nu va circula prin el şi aproape tot curentul din dispozitivul de
testat va circula prin ampermetru.
Fig.1.11 Principiul de gardare aplicat unei camere de ionizare
Fig.1.12 Gardarea pentru reducerea curentului de scăpări
1.2.2 Zgomotul de semnal

Zgomotul poate afecta serios măsurarea curenţilor de precizie. În cele ce urmează
vom arăta cum rezistenţa surselor şi capacitatea surselor poate afecta zgomotul.
Rezistenţa sursei
Rezistenţa sursei a dispozitivului supus testării va afecta zgomotul ampermetrului

de reacţie. Dacă rezistenţa sursei este redusă, câştigul zgomotului a ampermetrului va
creşte.
Fig.1.13 arată un model simplificat al unui ampermetru cu reacţie. R S si C S
reprezintă rezistenţa sursei respectiv capacitatea sursei, V S reprezintă tensiunea sursei, V
zg reprezintă tensiunea de zgomot a ampermetrului. Şi în final R F si C F reprezintă

rezistenţa de reacţie respectiv capacitatea de reacţie.
Sursă de curent Picoampermetru cu reacţie
Fig.1.13 Modelul simplificat al unui ampermetru cu reacţie
Câştigul tensiunii de zgomot a circuitului poate fi dat de următoarea ecuaţie :

 RF 
Output V zg = Input V zg 1  
 RS 
A se lua în considerare că C S creşte în valoare, Z S descreşte în valoare, şi drept

urmare va creşte si câştigul zgomotului. Daca Z F = Z S , zgomotul de la intrare este
amplificat cu un factor de doi. Majoritatea picoampermetrelor vor avea o valoare maximă
recomandată pentru C S . Poţi de obicei să masori la valori mari ale capacităţii sursei prin
introducerea unui rezistor în serie cu intrarea ampermetrului. Dar ţine cont de faptul că
orice rezistenţă în serie va creşte valoarea tensiunii printr-un factor de I IN RSERIE . De
exemplu, gama de rezistenţe prezentate în tabelul 1.3 va avea ca rezultat creşteri de
tensiune de la 1 mV la 1V. O alternativă folositoare la un rezistor serie este o diodă în
serie sau două diode în paralel, spate în spate.
1.2.3 Drift-ul de curent continuu
Drift-ul de curent continuu este o schimbare graduală a curentului de offset indicat

la zero fără semnal de intrare. În cazul în care nu este corectat de ‘‘aducerea la zero’’,
offset-ul rezultat produce o eroare prin adăugare la semnalul de intrare. Curentul este în
mod normal definit ca funcţie de timp şi/sau temperatură. Offset-ul zero pe o perioadă de
timp si intervalul de temperatură vor rămâne între limitele specificate.
Curentul de offset datorat schimbărilor graduale de temperatură poate depăşi specificaţia
înainte de stabilizare. Schimbările tipice ale temperaturii camerei (1 0 C/15min) în mod
normal nu vor cauza depăşiri ale specificaţiilor.
Majoritatea electrometrelor include mijloace de corectare a drift-ului de current
continuu. Un comutator pentru verificarea drift-ului de current continuu este folosit la
configurarea instrumentului de redare a oricăror tensiuni de offset interne. Această
trăsătură permite o verificare rapidă şi o ajustare a amplificării zero. De obicei,
instrumentul este corectat la zero în timp ce verificarea zero este activată. Această
procedură ar putea fi necesară periodic, depinzând de condiţiile de mediu.
Electrometrele interfaţabile execută această funcţie prin atingerea unui buton sau prin
comandă computerizată.
Într-un picoampermetru sau electrometru-ampermetru ţineţi cont că verificarea

zero şi punctul zero sau funcţiile de corectare la zero sunt folosite la corectarea
tensiunilor de offset interne. Pentru o mai bună acurateţe, aduceţi la zero instrumentul pe
scală folosită pentru măsurători.
1.2.4 Curenţii generaţi
Orice curenţi adiţionali generaţi în testarea sistemului se vor adăuga la curentul

dorit, cauzând erori. Curenţii pot fi generaţi intern, ca în cazul curentului de offset la
intrarea în instrument, sau pot veni din surse exterioare, cum ar fi izolatori si cabluri. În
următoarele paragrafe vom discuta diferitele tipuri de curenţi generaţi.
Figura 1.14 recapitulează gama curenţilor generaţi dicutaţi în această secţiune.
A
Efecte Efecte Efecte Zgomotul

Triboelectrice mecanice electrochimice termic în
banda de 1Hz
Principiul generării curentului
Fig 1.14 Mărimi tipice pentru curenţii generaţi
Ampermetrul ideal ar trebui să citească valoarea zero atunci când bornele de intrare sunt
lăsate în gol. Ampermetrele practice au totuşi un curent mic care circulă atunci când
intrarea este deschisă. Acest curent este cunoscut sub numele de curent de offset de la
intrare, şi este cauzat de curenţii de bias ai dispozitivelor active, dar şi de scurgerile de
curent prin izolatorii din interiorul instrumentului.
Curenţii de offset generaţi în interiorul picoampermetrelor si electrometrelor sunt

incluşi în specificaţiile instrumentului. După cum arată figura 1.15, curentul de offset de
la intrare se adaugă curentului măsurat astfel încât aparatul măsoară o sumă a celor două:
I M  I S  I OFFSET
De reţinut că, curentul de offset la intrare poate fi parţial anulat de activarea suprimării
curentului din instrument cu terminalele de intrare deconectate şi verificarea de zero
deschisă. Curenţii de offset pot de asemenea să fie generaţi din exterior de la surse cum ar
fi efectele triboelectrice şi piezoelectrice. După cum arată figura 1.16 curentul extern de
offset de asemenea adăugat la curentul sursei şi aparatul din nou măsoară suma celor doi
curenţi. Curenţii externi de offset pot fi înlăturaţi prin caracteristica de eliminare a
curentului din instrument, sau pot fi anulaţi prin folosirea unei surse potrivite şi stabile de
curent, cum arată figura 1.17. Cu acest aranjament, curentul măsurat de aparat este :
I M  I S  I OFFSET  I REDUCERE
Fig.1.15 Efectele curentului de offset de la intrare asupra măsurarii curentului
Presupunând că I OFFSET si I REDUCERE sunt egale ca mărime dar opuse ca polaritate,

IM  IS
Avantajul folosirii unei surse de curent externă este că I OFFSET poate fi la fel de
mare sau chiar mai mare decât întreaga valoare de scală, şi numai I OFFSET - I REDUCERE
trebuie sa fie mai mică.
Sursă de MD,Electrometru,SM,
curent Ampermetru sau Picoampermetru
Măsurarea curentului I S şi se indica I M
Fig. 1.17 Utilizarea unei surse externe de curent şi eliminarea curentului de offset
Efectele triboelectrice
Curenţii triboelectrici sunt generaţi de încărcăturile create între un conductor şi un

izolator datorită frecării. Aici, electronii liberi se freacă de conductor şi creează un
dezechilibru de încărcare care determină o scurgere de curent. Un exemplu tipic ar fi
curenţii electrici generaţi de izolatori şi conductori care se freacă unii de alţii în cablul
coaxial.
Cablul cu zgomot redus diminuează mare parte din acest efect. În mod normal
foloseşte un izolator intern căptuşit cu polietilenă cu grafit dedesubtul scutului exterior.
Grafitul asigură lubrifierea şi un cilindru echipotenţial conductor pentru a egaliza
încărcăturile şi a minimiza sarcina generată de efectele de frecare ale mişcării cablului.
Oricum, chiar şi cablul cu zgomot redus crează un anumit zgomot atunci când este supus
vibraţiei, extinderii sau contracţiei, astfel încât toate conexiunile ar trebui menţinute
scurte departe de schimbările de temperatură şi, de preferat, susţinute prin bandajare sau
legare a cablului de o suprafaţă non-vibrantă cum ar fi un perete, bancă sau o structură
rigidă.
Alte soluţii la problemele de mişcare şi vibraţii includ:
• Îndepărtarea sau decluparea mecanică a sursei de vibraţii. Sursele

obişnuite de vibraţii sunt motoare, pompe şi alte dispozitive
electromecanice.
• Stabilizarea legăturilor de test. În siguranţa, ridicaţi sau legaţi
componentele elctronice, firele şi cablurile. Ecranarea trebuie să fie
puternică.
Efectele triboelectrice pot de asemenea să apară şi la alţi izolatori şi conductori
care se ating unii de alţii. Aşadar este important să se minimizeze contactul între izolatori
ca şi dintre conductori, în construirea armăturilor de test şi conexiunilor pentru curenţi
mici si impedanţa mare.
Tabelul 1.2 cuprinde efectele triboelectrice relative ale diferitelor materiale
izolatoare.
Efectele de sarcină stocată si piezoelectrice
Curenţii piezoelectrici sunt generaţi atunci când o forţă mecanică este aplicată
anumitor materiale cristaline când acestea sunt folosite pentru terminale izolate şi
componenţe de interconectare. În unele materiale plastice, celule de sarcină stocată fac
materialul să se comporte într-o manieră similară materialelor piezoelectrice. Un exemplu
de terminal cu izolator piezoelectric este arătat în figura 1.19.
Pentru a minimiza curentul datorat acestui efect, este importantă îndepărtarea
tensiunilor mecanice care acţionează asupra izolatorului, şi folosirea de materiale
izolatoare care au efecte minime de sarcină piezoelectrică şi stocată. Proprietăţile
piezoelectrice ale variatelor materiale izolatoare sunt arătate în tabelul 1.2.
Acest efect este independent de capacitatea de încărcare dintre plăcuţă şi terminale.
Sarcinile sunt împrăştiate, rezultând scurgerea curentului
În practică, ar putea fi destul de dificil să distingi între efectele sarcinii stocate (la
izolatori) şi efectele piezoelectrice. Indiferent ce fenomen este implicat, este importantă
alegerea unor materiale izolatoare bune, şi executarea de structuri de conexiune cât mai
rigide posibil.
Fig.1.19 Efectul piezoelectric
Contaminarea si umiditatea
Curenţii de eroare apar de asemenea şi din cauza efectelor electrochimice, atunci

când chimicale ionice crează baterii slabe între doi conductori pe o placă de circuit. De
exemplu, des folositele plăci-circuit din răşină epoxidică, atunci când nu sunt curăţate
temeinic, pot genera, între conductori, curenţi de câţiva nanoamperi (vezi figura l.20)
Fig.1.20 Efecte electrochimice
Tehnici de mimizare a erorilor inregistrate la masurari de mare impedanta
Rezistenţa izolării poate fi dramatic redusă de o umiditate ridicată sau de

contaminări ionice. Condiţiile de mare umiditate apar sub formă de condens sau
absorbţie a apei, iar contaminarea ionică este rezultatui uleiurilor de corp, sărurilor sau
fondantului de sudură. În timp ce rezultatele preliminare ale acestor contaminări constau
în reducerea rezistenţei izolatorilor, combinarea umiditaţii mari şi a contaminării ionice
poate forma o cale conductoare, sau ar putea chiar să se comporte ca o celulă
electrochimică cu mare rezistenţă în serie. O celulă formată astfel, poate fi sursa unor
curenţi de ordinul picoamperilor sau nanoamperilor pe o perioadă lungă de timp.
Pentru a evita efectele contaminării şi umiditaţii, selectaţi izolatorii care sunt
rezistenţi la absorbţia apei, şi menţineţi umiditatea la nivel moderat. De asemenea,
asiguraţi-vă că izolatorii sunt bine curăţaţi şi feriţi de contaminare.
Dacă izolatorii sunt contaminaţi, ar trebui aplicat tutror circuitelor interconectoare
un agent de curăţare cum este metanolul. Este importantă aruncarea tutror
contaminatorilor, odată ce au fost dizolvaţi în solvent, astfel încât să nu se poată depune
din nou. Folosiţi pentru curăţare numai solvenţi foarte puri, cei de concentraţie mai mică
ar putea să conţină contaminatori care lasă o peliculă electrochimică.
Absorţia dielectrică
Absorbţia dielectrică la un izolator poate apărea când o tensiune asupra

izolatorului cauzează sarcini pozitive şi negative în interiorul izolatorului polarizat,
deoarece mai multe molecule polare slăbesc la intervale diferite. Atunci când tensiunea
este îndepărtată, sarcinile separate generează un curent descrescător prin circuitele
conectate la izolator, pe masură ce se recombină.
Pentru minimizarea efectelor absorbţiei dielectrice asupra măsurătorilor de curent,
evitaţi aplicarea de tensiuni mai mari de câţiva volţi izolatorilor utilizaţi la măsurători de
curent exacte. În cazurile în care această situaţie este inevitabilă, ar putea dura câteva
minute, sau chiar ore în unele cazuri, să se disipeze curentul cauzat de absorbţia
dielectrică.
Proiect de Diploma- 35
Tabelul 2 în secţiunea 1.2 cuprinde aborbţia dielectrică relativă a diferitelor materiale

izolatoare
1.2.5 Tensiunea de încărcare
Un ampermetru ar putea fi reprezentat de un ampermetru ideal ( I M ) cu rezistenţa
internă zero, în serie cu o rezistenţă ( RM ), asa cum arată figura 21. Când o sursa de
curent al cărei circuit echivalent Thevenin este o tensiune ( VS ) în serie cu o rezistenţă (

RS ), este conectată cu intrarea ampermetrului, curentul este redus faţă de acela care ar
trebui să rezulte la ampermetrul ideal ( RM =0Ω). Această reducţie este cauzată de
rezistenţa ( RM ), care creează o cădere de tensiune adiţională numită tensiune de
încărcare ( VINCARCARE ). (La majoritatea instrumentelor, tensiunea de încărcare este
specificată pentru intrarea în întreaga scală). Ținând cont de efectele tensiunii ( VINCARCARE
), curentul măsurat ( I M ) este calculat după cum urmează:

VS  VINCARCARE
IM 
RS
Eroarea procentuală în citirea măsurătorii la tensiunea de încărcare este:
VINCARCARE
%error=  100 %
VS
Dacă, pe de altă parte VINCARCARE =

0V, I M devine simplu:
VS
IM 
RS
În acest caz, desigur, eroarea procentuală este zero.
Exemplu: Într-un circuit semiconductor, VS poate fi o cădere de tensiune pe o
joncţiune simplă de 0.7V . Presupunând că RS =10 kΩ şi tensiunea de încărcare este de
200mV:
0.7V  0.2V
IM   50  A
10k 
0.7V
Comparând cu cazul ideal, IM   70  A
10k 
Astfel, citirea pe MD este de 50μA, iar în cazul ideal de 70μA - o eroare de 29%.
Sursă de MD,Electrometru,SM,
Curent Ampermetru sau Picoampermetru
I A   VS  VINCARCARE 
RS
Fig.1.21. Efectele tensiunii de încarcare asupra măsurării curentului
În comparaţie, dacă folosim un picoampermetru şi tensiunea de încărcare este de 200μV:

0.7V  0.0002V
IM   69.98 A
10k 
Astfel, citirea cu picoampermetrul este de 69.98%, iar în cazul ideal este de 70μA – o
eroare de numai 0.03%
1.2.6 Protecţia la supraîncărcare
Electometrele şi picoampermetrele pot fi distruse dacă o tensiune în exces este

aplicată la intrare. Majoritatea instrumentelor au specificată tensiunea maximă de intrare
admisă. La unele aplicaţii, această tensiune maximă este inevitabil depăşită. Unele dintre
aceste aplicaţii ar putea include scurgeri de curent ai capacitorilor, scurgeri ale diodelor în
regim invers, sau rezistenţa la izolare a cablurilor sau peliculelor. Dacă componentele sau
materialul se strică, toată tensiunea va fi aplicată intrării ampermetrului, fiind posibil să îl
distrugă. În aceste cazuri este necesară protecţia la supraincărcarea adiţională pentru a
evita avarierea circuitului de intrare al instrumentului.
Figura 1.22 arată un circuit de protecţie format dintr-un rezistor şi două diode
(IN=3595). Scurgerea diodei IN3595 este în general mai mică decat 1pA chiar şi cu un
bias mai mare cu ImV, astfel încât circuitul nu va interfera cu măsurători de l0pA sau mai
mari. Această diodă este concepută sa transporte 225mA (450mA la creşteri bruşte şi
repetate).
Din moment ce tensiunea de încarcare a ampermetrului sau picoampermetrului
este mai mică de 1mV, diodele nu vor conduce. Cu două diode în paralel, spate în spate,
circuitul va asigura protecţie indifferent de polaritatea intrării.
Rezistorul (R) trebuie să fie suficient de mare pentru a limita curentul ce trece prin diode,
în felul acesta prevenind avarierea lor. De asemenea trebuie să fie suficient de mare
pentru a susţine tensiunea de alimentare.
Circuitul de protecţie ar trebui să fie închis într-un ecran strâns usor. Ecranul ar
trebui să fie conectat în partea de jos a ampermetrului.
Fig.1.22 Circuit de protecţie la supratensiuni pentru ampermetru cu reacţie
1.2.7 Folosirea unui coulombmetru pentru măsurarea curentului
În majoritatea cazurilor, ampermetrul sau picoampermetrul este folosit la

măsurarea curentului. Totuşi, pentru un nivel de fentoamperi de curent, ar fi mai bine de
folosit un coulombometru pentru a măsura schimbarea de sarcina pe o perioadă de timp şi
apoi folosirea acelor măsurători de sarcină pentru a determina curentul. O discuţie pe larg
despre măsurătorile de sarcină pot fi găsite în secţiunea 2.5.
Metodele de bază pentru măsurarea sarcinii
Sarcina este dificil de măsurat în mod direct; trebuie relaţionată cu o cantitate uşor
de măsurat. O metodă foarte folosită pentru acest tip de măsurătoare este măsurarea
tensiunii pe un condensator de valoare cunoscută. Sarcina este relaţionată cu tensiunea pe
condensator după cum urmează:
Q= C  V
unde: Q= sarcina condensatorului(coulombi)
C= valoarea condensatorului (farazi)
V= tensiunea ce străbate condensatorul (volti)
Odată ce se cunoaşte periodicitatea schimbării sarcinii, curentul poate fi uşor
determinat din măsurătorile sarcinii. Curentul instantaneu (i) este simplu:
dQ
i
dt
în timp ce curentul mediu pe termen lung este definit cum urmează:

Q
I AVG 
t
Astfel, observăm că sarcina poate fi masurată şi curentul determinat simplu prin

efectuarea unor serii de măsurători de tensiune.
Folosirea unui coulombmetru cu reacţie pentru măsurarea curentului
Sarcina poate fi masurată direct cu un coulombmetru cu reacţie. Figura 1.23 arată

un model simplificat de coulombmetru cu reacţie. Curentul de intrare în circuit este Is,
tensiunea de ieşire este VOUT condensatorul de reacţie este CF .
Curentul (Is) este aplicat intrării coulombmetrului cu reacţie. Din moment ce circuitul
este un integrator, sarcina este determinată prin integrarea curentului:
QM   idt
Sarcina poate fi determinată de la tensiunea de ieşire şi valoarea

condensatorului de reacţie:
QM  CF  VOUT
Curentul instantaneu măsurat (iM) este determinat de frecvenţa schimbărilor de
sarcină: iM  CF dVOUT dt
  dQ dt
Curentul mediu pe termen lung ( I AVG ) poate fi calculat din schimbarea tensiunii de
ieşire pe o anumită perioadă de timp:
VOUT  CF Q
I AVG  
t t
Exemplu: Presupunând că CF are o valoare de lnF şi că tensiunea de ieşire se schimbă
liniar de la 0V la lmV pe o perioadă de timp de 1 secundă. Calculul sarcinii şi al

curentului, în condiţiile date, este astfel:
103 10 6
QM  10 109 3
QM  1 pF și I AVG  I AVG  1 pA
1
QM  CF   VOUT

I M  CF dVOUT
dt   dQ dt
I AVG  VOUT CF  Q
t
t
Fig.1.23. Circuit echivalent pentru un coulombmetru cu reacţie
Metoda de integrare pe o perioadă fixă de timp
O variaţie a metodei prezentate mai sus care poate fi folosită pentru a determina
curentul este metoda de integrare pe o perioadă fixă de timp prezentată în figura 1.24.
În acest caz valoarea crescândă a sarcinii este măsurată la intervale specifice

egale de timp. Curentul mediu pe o perioadă dată de timp poate fi determinat din panta
Q
dreptei şi se calculează după cum urmează: I AVG 
t
Această metodă redă curentul mediu pe un anumit interval de timp şi produce citiri
la o perioadă stabilă determinată de perioada de integrare.
Fixarea intervalului de timp
Fig. 1.24 Metoda fixării timpului de integrare pentru determinarea curenţilor din
sarcina de încărcare
Metoda pragului prestabilit
Metoda pragului prestabilit, arătată în figura 1.25, este într-o oarecare măsură
similară metodei de integrare pe o perioadă fixă de timp pe care am descris-o mai sus. În
acest caz, oricum, măsurările sarcinii încep la un timp tl şi continuă până când valoarea
sarcinii atinge valoarea unui prag predeterminat la momentul t2. Astfel, curentul este
Q
I AVG 
calculat după cum urmează: t
Unde Δt= t2-t1. Observaţi că coeficientul de tensiune al condensatorului din

coulombmetru are un efect redus asupra acurateţii măsurării curentului în general.
Atâta vreme cât punctul de prag şi perioadele de timp sunt cunoscute cu exactitate,
acurateţea măsurătorilor curentului vor fi destul de bune. Oricum, citirile nu vor fi
distanţate egal atunci când nivelul de curent variază, şi intervalul dintre citiri poate fi
destul de lung atunci când curentul mediu pentru o perioadă dată de timp este mic.
Fig. 1.25 Metoda fixării pragului pentru determinarea curentului din sarcina de încarcare
Există numeroase avantaje în folosirea coulombmetrului în loc de ampermetru, la

măsurarea curentului în anumite situaţii. Cele mai importante avantaje includ:
• zgomot de curent mai mic: Ampermetrul foloseşte un rezistor de feedback
care va produce un nivel semnificativ de zgomot Johnson. Pentru
măsurătorile sarcinii acest rezistor este înlocuit cu un condensator, care
teoretic nu are zgomot Johnson. În consecinţa metoda de încărcare la
măsurarea curentului va avea ca rezultat un zgomot mai mic decât
măsurarea directă a curenţilor cu un ampermetru de feedback. Astfel metoda
de încărcare este de preferat atunci când performanţele de zgomot ale
curentului sub 1 fA, p-p este necesar. (vezi figura 48 în secţiunea 5.5 şi ţine
cont că rezistenţele de reacţie de peste 1012 ohmi nu sunt foarte practice).
• timpi de stabilizare mai rapizi: viteza unui ampermetru cu feedback este
limitată de constantă de timp a circuitului de feedback ( RF , CF ). De exemplu,
pentru rezistenţele de reacţie mai mari de 10G, capacitatea parazită
limitează timpii de răspuns la zeci de milisecunde.
• Pe de altă parte, un integrator de reacţie va raspunde imediat şi este limitat

doar de viteza amplificatorului operaţional.
• pulsurile aleatoare pot fi integrate: Sarcina medie transferată pe

unitatea de timp a unui tren de pulsuri aleatoare poate fi evaluată prin
integrarea trenului de pulsuri ale curentului pe o perioadă dată de timp.
Amplitudinea media a curentului poate fi atunci exprimată ca totalul
sarcinii împărţită la perioada de timp utilizată la măsurătoare. Această
tehnică este în special folositoare când mediem curenţi neparazitaţi foarte
mici. Dacă raportul ciclic este cunoscut, poate fi determinată şi înălţimea
pulsului.
• Efectele zgomotului pe intrarea capacităţiişsuntate sunt minimizate:
CIN
Pentru ca, câştigul în zgomot este în principal determinat de C
CF , şi F
este mult mai mare într-un coulombmetru decât într-un ampermetru,

valoarea mult mai mare a capacitaţii de intrare poate fi tolerată. Această
caracteristică este benefică când măsurăm de la surse cu capacitate mare
sau când sunt folosite cabluri de conectare lungi.
Capitolul 3
1.3 Măsurarea rezistenţelor mari
Rezistenţa este de cele mai multe ori, măsurată cu un multimetru digital, care
pot face măsurători de până la aproximativ 200MΩ. Cu toate acestea, ]n unele cazuri,
rezistenţele în gigaohmi si în intervale mai mari trebuie sa fie măsurate cu precizie. Astfel
de cazuri sunt cele care includ aplicaţii ce caracterizează rezistori de valori mari, de
stabilire a resistivităţii izolatorilor şi de măsurare a rezistenţei de izolaţie a circuitelor
imprimate.
Când o rezistenţă > 1GΩ trebuie măsurată, este necesar un electrometru. Un
electometru poate măsura rezistenţe mari fie prin metoda tensiunii constante, fie prin
metoda curentului constant. Unele electometre permit utilizatorului să aleagă oricare
metodă. Metoda tensiunii constante foloseşte ampermetrul electrometrului şi o sursă de
tensiune, în timp ce metoda curentului constant foloseşte voltmetrul electrometrului şi o
sursă de curent. Urmează o descriere a acestor tehnici.
1.3.1 Metoda tensiunii constante
Pentru a putea măsura rezistenţe mari folosind metoda tensiuni constante,

sunt necesare un ampermetru electrometru sau un picoampermetru şi o sursă de tensiune
constantă. Unele elctrometre sau picoampermetre au surse de tensiune incluse în
instrument şi automat pot calcula rezistenţa. Această secţiune descrie metoda şi modurile
de reducere a scurgerii prin rezistenţa datorită armăturii de test în timpul măsurătorii.
Configuraţia de bază
Configuraţia de bază a metodei de tensiune constantă este aratată in figura 1.26. În

această metodă, o sursă de tensiune constantă (V) este plasată in serie cu un rezistor
necunoscut (R) şi un ampermetru (IM).
În timp ce căderea de tensiune pe ampermetru este neglijabilă, esenţial tensiunea

apare pe rezistorul R. Curentul rezultat este măsurat de ampermetru şi rezistenţa este
calculată cu ajutorul Legii lui Ohm (R=V/I).
HI
V IM
LO
Fig.1.26 Metoda tensiunii constante pentru măsurarea rezistenţelor mari
Deoarece rezistenţele mari sunt deseori în funcţie de tensiunea aplicată, această

metodă este preferată celei de curent constant.
Aplicaţiile care folosesc această metoda sunt: testarea dispozitivelor cu două
terminale de rezistenţă mare, măsurarea rezistenţei izolatorului, şi determinarea
rezistivitatea pe volum şi suprafaţă a materialelor izolatoare.
Metoda tensiunii constante necesită utilizarea unui ampermetru din electrometru,
aşa că toate tehnicile şi sursele de erori descrise in capitolul 2 se aplică acestei metode. O
sursă comună de erori, la măsurarea rezistenţelor mari, este datorată rezistenţei de scăpări
a cablurilor şi armăturilor. Două metode pentru eliminarea scurgerii prin armături sunt
ecranarea si suprimarea liniei de bază. Curentul de scăpări şi ecranarea sunt descrise in
secţiunea 2.1.
Tehnici de compensare a curentului de scăpări
Cu toate că metoda tensiunii constante este potrivită pentru măsurarea rezistenţelor

cu valori foarte mari si este destul de rapidă, trebuie totuşi luate unele precauţii pentru
reducerea oricărui curent de scăpări prezent în sistem. În caz contrar, orice curent de
scăpări adăugat curentului de test, reduce acurateţea măsurătorii. Asemenea curenţi de
scăpări pot fi anulaţi prin compensarea curentului de scăpări.
ISCĂPĂRI
HI
RSCĂPĂRI
VS IM
LO
Sursa de
tensiune
Fig.1.27(a) Detreminarea curenţilor de scăpări
IR
IR+ISCĂPĂRI
RS
HI
RSCĂPĂRI
VS IM
LO
Sursa de
tensiune
Fără măsuri de reducere: RM=VS/IM= VS/IR(IR/(IR+ISCĂPĂRI))

Cu măsuri de reducere : RM= VS/(IM-ISCĂPĂRI)= VS/IR
Fig.1.27(b )Metoda anulării curentului de scăpări
Considerăm circuitul de test din figura 1.27(a). În acest caz rezistenţa de test este
îndepărtată din sistem şi orice curent de scăpări care trece prin R SCĂPĂRI este măsurată de
aparat ca fiind ISCĂPĂRI. În acest moment caracteristica aparatului de reducere a curentului
este declanşata să anuleze curentul de scăpări.
Dacă conectăm dispozitivul de test pentru măsurare (figura 1.27b) rezistenţa poate
apoi fi determinată pe baza curentului măsurat în prezent şi a scăpărilor reduse,
determinate anterior:
VS
RS 
IM  I SCAPARI
Exemplu: Presupunem ca VS=10V, IM=11pA si ISCĂPĂRI=1pA. Fără a fi redusă rezistenţa

măsurata este:
10V
RS   909G
11 pA
Cu reducere, rezistenţa măsurată este:

10V
RS   1T
11 pA  1 pA
Astfel, vedem că reducerea elimină o eroare de aproximativ 9% în acest exemplu.
Rezistenţa de suprafaţă şi volum a izolatorilor
Această secţiune oferă detalii despre cum se fac măsurători rezistivitate de

suprafată şi volum.
Rezistivitatea este determinată măsurând rezistenţa, care este apoi convertită la
rezistivitatea de suprafaţă sau de volum, prin luarea în considerare a dimensiunilor
geometrice. În mod ideal pentru a măsura rezistenţa materialului izolator se aplică un
potenţial cunoscut probei şi se măsoară cu un electrometru sau picoammeter curentul
care rezultă. Pentru a ţine cont de geometria probei, ar trebui să fie folosiţi electrozi de
dimensiuni convenabile. Tipic pentru determinarea rezistivităţii se utilizează electrozi
circulari. Pentru aceasta izolatorul de probă trebuie să fie suficient de mare pentru toate
suprafeţele astfel ca electrozii să poată face contact perfect cu proba.
Configurarea electrozilor inel concentrici

Relaţia dintre rezistenţa de suprafaţă şi resistivitatea de suprafaţă pentru o probă de
geometrie inel concentric pot fi găsită prin a defini o densitate de curent de suprafaţă, în
zona dintre inele.
Cunoscând densitatea de curent de suprafaţă, este posibil să se găsească un câmp electric
de intensitate între electrozi inele (Figura 1.28).
Fig. 1.28: Rezistenţa de suprafaţă şi resistivitatea de suprafaţă. Configurare de măsurare pentru electrozi inele
concentrice
R1 raza exterioară de centrul electrodului,
R2 raza interioară de electrodul inel exterior.

Suprafaţa densităţi de curent Js pentru configurarea de inelelor concentrice este
I
determinată după cum urmează: J S = , unde D este lăţimea electrodului , deci D=2πr
D
I
rezultă că : JS = S
2 r
în cazul în care raza r variază de la R1 la R2 .

Este important să ne amintim că, atunci când se testează resistivitatea de suprafaţă
(sau rezistenţă) din orice material, se presupune că toate fluxurile de curent curg între
electrozi de-a lungul suprafeţei şi nu pătrund în cea mai mare parte a materialului.
Legea lui Ohm descrie relaţia dintre densitate de curent J şi un câmp electric de
intensitate E. De asemenea, este valabilă pentru curenţi de suprafaţă:
E
JS=
S
Prin urmare, este posibil să se găseasca câmpul electric între inele concentrice prin
rezolvarea următoarei dependente:
S IS
E=
2 r
Tensiunea între electrozi pot fi găsită prin integrarea câmpului electric E de la R1 la R2:
R2 R2 R2
S  I S  I 1  S  I S  R2 
U R1, R2   Edr  
R1 R1 2  r
dr  S S
2  r dr 
R1 2
ln  
 R1 
U
Substituind RS  :
IS
 S  R2 
RS  ln  
2  R1 
După rearanjamente, rezistivitatea de suprafaţă se referă la rezistenţa de suprafaţă prin o

constantă care depinde de numai de geometria electrozilor :
2
 S  RS
 RS  k
 R2 
ln  
 R1 
unde k este frecvent numit coeficient de geometrie.
Rezistenţa RS este uşor de calculat şi apoi valoarea rezistivităţii este egală cu
valoarea rezistenţei, inmulţită cu coeficientul de geometrie.
De obicei, electrozii sunt special construiţi pentru a simplifica calculele de rezistivitate de
suprafaţa si coeficientul de geometrie este egal cu un simplu integrator.
Cele mai multe dintre standardele industriale utiliza această abordare simplificată
Exemplul 1: Să luăm în considerare următorea configurare de măsurare
R1 = 15.3 [mm],
R2 = 28.6 [mm],
U = 10 [V].
Măsurarea de curent în timpul testului a fost egală cu I S = 1 106 [A]. 
Rezistivitatea de suprafaţă din materialul sub test poate fi calculată din ecuaţia:
2 U 2
 S  RS 
 R  I S  R2 
ln  2  ln  
 R1   R1 
10  V  2 2
  107     107     10
10  A  28.6  mm 
6
ln  1.869 
 
 15.3  mm  
 10  
8
Rezistenţa de volum R V se masoară între doi electrozi aplicaţi pe feţele opuse ale
unei epruvete şi este egală cu raportul dintre tensiunea continuă aplicată electrozilor şi
curentul care străbate izolatorul între aceşti electrozi
Rezistivitatea de volum ρ V a unui material este raportul dintre gradientul de

potenţial şi densitatea curentului care străbate materialul. Rezistivitatea de volum se
măsoară în ohm  m, (ohm  cm), şi corespunde rezistenţei de volum a unei epruvete cubice
cu latura unitară (m,cm,etc).
Rezistenţa de suprafaţă R S se măsoară între doi electrozi aplicaţi pe suprafaţa unei

epruvete şi este egală cu raportul dintre tensiunea continuă aplicată electrozilor şi
curentul ce străbate straturile superficiale ale materialului şi stratul de umiditate ce se
U
formează pe suprafaţa materialului în condiţiile încercării. RS 
IS
Rezistivitatea de suprafaţă ρ S este raportul dintre gradientul de potenţial pe

suprafaţa şi curentul pe unitatea de lăţime. Rezistivitatea se măsoară în ohmi şi este
numeric egală cu rezistenţa de suprafaţă între doi electrozi ce formează laturile opuse ale
unui pătrat
U
S  L
IS
D
Fig.1.29 Configurare de bază pentru măsurarea rezistenţei de suprafaţă şi resistivităţi de suprafaţă
Rezistivitatea de suprafaţă
Rezistivitatea de suprafaţă este masurată prin plasarea a doi electrozi pe suprafaţa
probei de test, aplicând o diferenţă de potenţial între electrozi, şi măsurând curentul ce
rezultă, aşa cum este arătat în Figura 1.30.
Având în vedere că lungimea de suprafaţă este stabilită, măsurarea este
independentă de dimensiunile fizice (de exemplu, grosime şi diametru) ale izolatorului
de probă.
Fig.1.30 Tehnica măsurării rezistivităţii de suprafaţă

s= K s R
 s = rezistivitate de suprafaţă .
R = rezistenţa măsurată în ohmi (V/I).

K S = P/g
unde: P = perimetrul eficient de electrod de gardă (mm).
g = distanţa dintre electrodul de gardă şi electrodul inel (mm).
Această configuraţie este similară cu circuitul pentru efectuarea de măsurători
resistivităţii de volum, cu excepţia faptului că, rezistenţa este măsurată între doi electrozi
din partea de jos.
Observaţie: electrodul de vârf este gardat, aşa că numai curentul care străbate întregul
izolator este măsurat de picoampermetru.
Rezistivitatea de volum
Rezistivitatea de volum, este o măsură a curentului care curge direct prin material.
Este definită ca fiind rezistenţa electrică printr-un centimetru cub de materiale izolante, şi
este exprimată in ohm-cm.
Când măsurăm resistivitatea de volum, proba de testat este plasată între doi
electrozi şi o diferenţă de potenţial, se aplică între ei. Curentul rezultat este distribuit prin
volumul probei de test şi se măsoară cu ajutorul unui picoammeter sau electrometru aşa
cum este arătat in figura 1.31.
În acest circuit, intrarea HI a ampermetrului este plasată în partea inferioară a
electrodului şi intrarea HI a sursei de tensiune până la electrodul vârf.
Intrarea LO a ampermetrului şi intrarea LO a sursei sunt legate împreună. În partea de
jos a electrodului este conectată garda (LO a ampermetrului) pentru a preveni curenţii de
scăpări de suprafaţă, care ar putea fi adaugaţi în măsurare.
Fig.1.31 Tehnica măsurării rezistivităţii de volum
kv
v  R

ρ v = rezistivitate de volum
K V = zona eficientă a electrodului de gardă pentru electrod particular special angajat.

= Grosime medie a probei (mm)
R = Resistenţa măsurată în ohmi (V/I).
Pentru electrozi circulari:

2
D g
KV    1  B 
 2 2
D 1 =Diametrul exterior al electrodului de gardă

g = Distanţa dintre electrodulul de gardă şi electrodul inel.
B = Coeficientul zonei eficace
Măsurările rezistivităţii de volum şi de suprafaţă sunt dependente de mai mulţi

factori. Uneori, tensiunea poate varia în mod întenţionat pentru a determina dependenţa
de tensiune a izolatorului.
De asemenea rezistivitatea variază în funcţie de durata timpului de electrificare.
Cu cât tensiunea este mai lung aplicată, cu atât curentul măsurat este mai mic deoarece
materialul continuă să se încarce exponenţial.
Umiditatea afectează foarte mult rezultatele măsurării rezistivităţii de suprafaţă şi
de asemenea într-o măsură mai mică, măsurătorile rezistivităţii de volum.
Umiditatea va determina măsurătorile rezistivităţii de suprafaţă să fie mai mari decât în
mod normal. Pentru a face comparaţii precise între teste specifice, tensiunea aplicată,
timpul de electrificare, precum şi condiţiile de mediu ar trebui să fie constante de la un
test la altul.
1.3.2 Metoda curentului constant
Executarea de măsurători pentru rezistenţe foarte mari folosind metoda curentului

constant, poate fi realizată prin folosirea fie a unui voltmetru şi o sursă de curent, fie
numai prin folosirea unui ohmmetru. Folosind voltmetrul cu sursa de curent separată,
permite utilizatorului să facă măsurători în patru fire şi să controleze cantitatea de curent
trecută prin monstră. Ohmmetrul face o măsurătoare a rezistenţei în două fire la un curent
specific de test care depinde de intervalul măsurătorii.
Folosirea voltmetrului şi a unei surse externe de curent

Configuraţia de bază pentru metodă a curentului constant este arătată în figura
1.32. Curentul din sursa constantă de curent (I) circulă prin rezistenţa necunoscută (R)
iar căderea de tensiune este măsurată de voltmetrul (V).
Folosind această metodă, pot fi măsurate rezistenţe de până la aproximativ 10 14 ohmi.
Chiar şi procedura de bază pare suficient de simplă, totuşi trebuie luate anumite măsuri
de precauţie.
Sursa de
R V Voltmetru
curent
Fig.1.32 Metoda curentului constant utilizând o sursă de curent şi un voltmetru
Impedanţa la intrare a voltmetrului trebuie să fie de cel putin 100 ori mai mare
decât rezistenţa necunoscută pentru a putea evita erorile de încărcare. În mod normal,
impedanţa la intrare a voltmetrului este de aproximativ 10 14 Ω. De asemenea rezistenţa de
ieşire a sursei de curent trebuie să fie mult mai mare decât rezistenţa necunoscută, pentru
ca măsurătorile să fie liniare. Din moment ce tensiunea din circuit depinde de rezistenţa
circuitului este dificil de ţinut seama de coeficientul de tensiune, atunci când se foloseşte
metoda curentului constant. Dacă coeficientul este un motiv de îngrijorare, este mai bine
să fie folosită metoda tensiunii constante.
Când folosim voltmetrul pentru a face măsurători de rezistenţe mari, toate
tehnicile şi sursele de eroare descrise în capitolul 1, se aplică acestor măsurători.
Voltmetrul şi o sursă separată de curent sunt folosite la determinarea rezistivităţii
mari folosind investigaţia în patru puncte sau tehnica lui Van der Pauw. Aceste metode
de determinare a rezistivităţii sunt des folosite pe materiale semiconductoare.
Folosirea Ohmmetrului
Când este utilizat un ohmmetru, acurateţea măsurătorilor poate fi afectată de o
serie de factori. În următoarele paragrafe, vom discuta cele mai importante consideraţii
pentru efectuarea de măsurători exacte a rezistenţelor mari.
Configuraţia de bază
Figura 1.33 arată un ohmmetru care măsoară o rezistenţă.
Ohmmetru de tip electrometru

HI
R V
LO
Fig.1. 33 Ohmmetru de tip electrometru pentru măsurarea rezistenţelor mari
Ohmmetrul foloseşte o sursă de curent internă şi un voltmetru pentru a efectua

măsurătoarea. Calculează automat şi afişează valoarea rezistenţei măsurate. Observaţi că
aceasta este o măsurare a rezistenţei în două fire comparată cu folosirea voltmetrului şi a
unei surse externe de curent care poate face o măsurare în patru fire. Aceasta este datorită
faptului că sursa de curent este conectată intern la voltmetru şi nu poate fi utilizată
separat.
Încărcarea dispozitivului
Figura 1.34 demonstrează efectele încărcării aparatului la măsurătorile

rezistenţelor mari. În acest caz, un ohmmetru format dintr-o sursă de curent de referinţă
(IR) este conectat în paralel cu un voltmetru de rezistenţă infinită la intrare (V M) având o
rezistenţă de intrare RI. Ohmmetrul este conectat la rezistenţa testată (R S) iar rezistenţa
indicată (RM) este:
VM  RI 
RM   RS  
IR  RS  RI 
Exemplu: Presupunem că RI = 1TΩ şi că RS =1GΩ :
 1012 
RM  10 9  9 
 10  10
12

RM  0.999G
Astfel, dacă un electrometru cu rezistenţa de intrare de 1TΩ este folosit pentru

măsurarea unei rezistenţe de 1GΩ , eroarea de încărcare este de numai 0.1%, ceea ce este
mică în comparaţie cu alte incertitudini la acest nivel de rezistenţă. Pe de altă parte,
măsurarea aceeaşi rezistenţe de 1GΩ folosind un multimetru digital cu o rezistenţă la
intrare de 1GΩ , ar da o eroare de 50%.
Ca şi în situaţia în care este măsurată tensiunea de la o sursă de rezistenţă mare, este
important ca rezistenţa de intrare a instrumentului de măsurare să fie mult mai mare decât
rezistenţa sursei.
HI
RS RI VM IR
LO
Ohmmetru de tip electrometru
Se măsoară RS
Şi se indică RM=VM/IR=RS(RI/(RS+RI))
Fig.1.34 Efectele rezistenţei de încărcare asupra măsurării cu precizie
Mărimea încărcării pentru orice caz specific poate fi calculată folosind formulele
de mai sus.
Gardarea
Ca şi în cazul măsurătorilor de tensiune la impedanţă mare, şi a măsurărilor de

curent, gardarea conexiunilor de test cu rezistenţă mare poate reduce semnificativ efectele
rezistenţei de scurgere şi poate îmbunătăţii exactitatea măsurătorilor.
Luaţi în consideraţie pornirea măsurătorilor la rezistenţa negardată, arătate în
figura 1.35a.
Aici, un ohmmetru forţează un curent (IR) printr-o rezistenţă necunoscută (RS) şi

apoi măsoară tensiunea (VM) pe dispozitivul supus testării. Dacă presupunem că aparatul
de măsurare are la intrare o rezistenţă infinită, rezistenţa măsurată este atunci calculată
dupa legea lui Ohm:
VM
RM 
IR
Din moment ce rezistenţa scurgerii prin cablu (RL) este în paralel cu RS , rezistenţa
efectivă măsurată (RM) este redusă, după cum arată în circuitul paralel echivalent din
figura 1.35b. Rezistenţa măsurată devine acum:
 RL 
RM  RS  
R
 S  R L 
Efectele de încărcare a rezistenţei cablului (şi a altor rezistente de scurgere) , pot

fi efectiv eliminate prin controlul ecranul cablului cu un amplificator cu caştig pe unitate,
după cum arată figura 1.35c. Din moment ce tensiunea din R L este zero, întregul curentul
de test (IR) trece acum prin RS, astfel valoarea rezistenţei sursei poate fi determinată
exact. Curentul de scurgere (IG) prin calea de scurgere la împământare (R G) poate fi
considerabil, dar acel curent este asigurat de ieşirea la impedanţă mică a amplificatorului
x1 decât de sursa de curent IR.
Timpul de stabilizare
Timpul de stabilizare a circuitului este în special important când se fac măsurători

a rezistenţelor mari. După cum arată figura 1.36, capacitatea şuntată (C ŞUNT)
trebuie încărcată la tensiunea de test de către curentul (I S). Perioada de timp necesară
pentru încărcarea condensatorului este determinată de constanta de timp RC (o constantă
de timp τ =RSCŞUNT), şi rezultă cunoscuta curba exponenţială din figura 1.37. Astfel,
devine necesar să aştepţi 4 sau 5 constante de timp ca să se ajungă la o citire exactă. Când
măsurăm valorile rezistenţelor mari, timpul de stabilizare poate ajunge şi de ordinul
minutelor, depinzând de cantitatea de capacitate şuntată din sistemul testat.
Spre exemplu, daca CŞUNT este de numai 10pF, o rezistenţă de test de 1TΩ va avea
ca rezultat o constantă de timp de 10secunde. Astfel, un timp de stabilizare de 50 secunde
ar fi necesar pentru ca citirea să se stabilizeze cam la 1% din valoarea finală.
HI
RL
RS RM VM IR
LO
Măsurarea Ohmmetru de tip electrometru

rezistenţei Se măsoară RS
Şi se indică RM=VM/IR
Fig. 1.35(a )Efectele rezistenţei cablului în măsurarea rezistenţelor mari
HI
RL
RM
RS VM IR
x1
Gardă
RG IG
LO
Măsurarea Ohmmetru de tip electrometru

rezistenţei Se măsoară RS
Şi se indică RM=VM/IR
Fig.1.35(c) Gardarea ecranului cablului pentru a elimina rezistenţa de scăpări
RS VM
CŞUNT IS
τ=RSCŞUNT
Măsurarea Ohmmetru
rezistenţei
Fig.1.36 Timpul de stabilire determinat de constanta RC
Procent din
Valoarea
Finală
100
90
80
70
63 60
50
40
30
20
10
0
Timp
0 1.0 2.0 3.0 4.0 5.0
RS CSUNT
Fig.1.37 Timp de stabilire exponenţial produs de constantă de timp RC
Pentru a minimiza timpul de stabilizare atunci când măsurăm valori ale

rezistenţelor mari, menţinem capacitatea din sistem la un minim absolut prin menţinerea
cablurilor conectoare pe cât de scurte posibil. De asemenea, gardarea poate fi folosită
pentru a descreşte substanţial timpii de stabilizare. În cele din urmă, metoda de măsurare
a curentului de la măsurătorile rezistenţei, este în general mai rapidă deoarece reduce
timpii de stabilizare.
Metoda celor patru puncte
Două probe sunt străbătute de curentul de probă, şi alte două măsoară potenţialul
de tensiune ce traversează materialul de test
Fig.1.38 Tehnica probei celor patru puncte de măsurare a rezistivităţii
După cum se arată în figura 1.39, un circuit mai realist ar include o persoană de
contact sau răspândirea de rezistenţă la fiecare sondă (r), rezistenţa finită de la LO la
masa din ambele surse de curent ( RC ) şi voltmetru ( RV ), şi rezistenţa de intrare a
voltmetrului ( R IN ).
În funcţie de material, rezistenţa de contact, r, poate fi de 300 de ori mai mare faţă
de rezistenţa măsurată, R2.
Aceasta presupune că sursele de curent au rezistenţa de intrare mai mare decât cea
recomandată, şi voltmetru trebuie să aibă o rezistenţă de intrare mult mai mare. Dacă
sursa de curent nu este complet izolată de masă, acesta înseamnă că este necesar de a
utiliza un electrometru diferenţial ca rezistenţa probei să crescă.
Problema există, pentru probele, care au o rezistenţă foarte mare
Fig.1.39 Circuitul real al metodei celor patru puncte
voltmetru
Curent de
mod comun
(10Ω sau mai mare), vor fi de acelaşi ordin de magnitudine a izolaţiei (intrarea LO saşiu)
din electrometru voltmetru. De exemplu, izolarea modelului electrometru 6514 este 10 10
Ω. După cum se arată în figura 1.39, un curent AC va curge de la terminalul LO la sursa
de curent prin proba şi, în final, de la terminalul LO al modelului 6514 la masă. După
cum se arăta în figura 1.40, rezultatul căderii de tensiune de la pinul r4 la r3 ai probei va
determina rezultate eronate în cazul în care voltmetru măsoară căderile de tensiune între
pinul r2 şi r3. Folosind un electrometru diferenţial se elimină această problemă, după
cum se arată în figura 1.40.
Voltmetru va citi diferenţa dintre cele două tampoane exterioare, care este egală
cu tensiunea ce trece prin R2. Valorile, r1, r2, r3 şi r4, reprezintă rezistenţa sondei în
contact cu materialul. Având în vedere că tamponul are impedanţa de intrare foarte mare,
curentul de mod comun va curge prin r3 şi valoarea lui R2 poate fi calculată cu uşurinţă.
Fig.1.40 Electrometru voltmetru
Pentru a evita o scurgere de curenţi sursa de curent trebuie să fie în modul de gardă.
Tehnica Van der Pauw
Tehnica Van der Pauw de măsurare a rezistivităţii, utilizează de asemenea metoda

curentului constant. În această tehnică se foloseşte patru contacte izolate de graniţa unei
forme arbitrare de probă laminată.
Un total de opt măsurători se fac în jurul probei, aşa cum este arătat în Figura 1.41.
Aceste citiri sunt combinate matematic, pentru a oferi o medie a rezistivităţii probei.
Formula de determinare a rezistivităţii se gaseşte în metoda ASTM F76. Această metodă
este deosebit de utilă, pentru mostre foarte mici.
Fig.1.41 Convenţiile de măsurare a rezistivităţii cu tehnica Van der Pauw
Ca şi în cazul metodei sondei celor 4 puncte, o măsurare diferenţială, poate fi

necesară în cazul în care proba de rezistentă este de aceeaşi mărime ca şi izolaţia
voltmetrului. După cum se arată în figura 1.42a, curentul de mod comun poate curge între
terminalele 4 şi 3 din probă.
Figura1.42b ilustrează modul în care această problemă poate fi rezolvată prin

utilizarea tampoanelor cu câştig unitar şi măsurare diferenţială.
Fig 1.42a. Măsurători eronate cauzate de problemele modului comun
Figura 1.42b Eliminarea erori de mod comun, cu o măsurare diferenţială
Compararea tehnicilor
Tehnica Van der Pauw este distructivă, necesită prepararea probelor, permite
calcularea rezistivităţii, mobilitate şi transportatorul de concentrare.
Metoda probei cu patru puncte: este o metodă standard industrială, este
distructivă, se măsoară potenţialul de tensiune din întreaga suprafaţa a probei pentru un
curent I cunscut.
1.3.3 Caracteristicele rezistorilor de valori mari
Datorită rezistenţelor lor mari aceste componente sunt nişte dispozitive foarte
neobişnuite; în consecinţa, există un număr de consideraţii de luat în seamă atunci când
măsurăm aceste dispozitive: tensiunea şi coeficienţii de temperatură, efectele şocurilor
mecanice, şi contaminarea.
Două tipuri de rezistori sunt foarte des folosiţi: cu pelicula de carbon şi cu oxizi
metalici. Deşi sunt disponibile şi alte tipuri, experienţa a demonstrat că acestea două sunt
cele mai folositoare. Comparaţi cu rezistori convenţionali, cei cu pelicula de carbon sunt
zgomotoşi, instabili, au coeficienţi mari de temperatură, afişează coeficienţi mari de
tensiune şi sunt foarte fragili. Recentele dezvoltări la tipurile cu oxizi metalici au avut ca
rezultat rezistori cu coeficienţi mult mai mici de tensiune, precum şi o stabilitate
imbunătăţită a temperaturii şi timpului. Dispozitivele moderne afişeaza coeficienţi de
tensiune mai mici de 5ppm/V şi nici un curent semnificativ după 5 ani de testare.
Coeficienţii de temperatură sunt de ordinul a 0.01% /°C la 100MΩ, 0.025% /°C la
100GΩ.
Astfel de dispozitive sensibile necesită grija maximă în manevrare. Şocurile
mecanice ar putea afecta semnificativ rezistenţa prin dizlocarea particulelor materialului
conductor. De asemena este important ca elementul de rezistenţă sau învelişul de sticlă
care o înconjoară să nu fie atinsă; făcând acest lucru ar putea să îi schimbe rezistenţa
datorită creării unor noi cai de curent sau a unor mici curenţi generaţi electrochimic.
Rezistorii sunt inveliţi pentru a preveni formarea la suprafaţă a peliculelor de apă.
Aşadar, dacă se suspectează că rezistorul a făcut pelicule la suprafaţa din cauza unei
manevrări neglijente sau datorită depozitelor de contaminatori din aer, ar trebui curăţaţi
cu un tampon de vată imbibat în metanol. După curăţare, rezistorul ar trebui uscat într-un
mediu cu umiditate joasa, timp de mai multe ore, pentru a permite disiparea oricăror
încărcături statice.
Capitolul 4
1.4 Măsurări de sarcină
Sarcina este integrală de timp a curentului şi de obicei nu este măsurată în mod

continuu. Ar fi de dorit să se măsoare sarcina pe o cantitate de particule, pe o suprafaţă,
sau pe o componentă cum ar fi un condensator. În timp ce electrometrul poate face astfel
de măsurători, este supus unor anumite surse de erori şi limitări, care sunt discutate în
paragrafele următoare. Secţiunea 2.7 discută utilizarea unui coulombmetru pentru a
măsura un curent foarte mic.
1.4.1 Sursele de eroare
Măsurătorile sarcinii cu un electrometrul sunt supuse unui număr de surse de erori,

inclusiv curentul de offset de la intrare, tensiunea de încărcare, curenţii generaţi şi
impedanţa mică a sursei.
Curentul de offset de la intrare
Cu un electrometru curentul de offset de la intrare este foarte mic. În orice caz, la
nivele mici de sarcină, chiar şi acest curent mic poate fi un factor semnificant de erori. Pe
perioade lungi de timp instrumentul va integra curentul de offset, care va fi văzut ca un
curent pe termen lung în măsurarea sarcinii. Curentul tipic de offset este de 4fA, care va
cauza o schimbare de 4fC / sec la măsurarea sarcinii. Dacă curentul de offset este
cunoscut cu exactitate este posibilă compensare a acestei erori prin simpla extragere a
curentului de sarcină datorat curentului de offset din citirea propriu zisă.
Tensiunea de încărcare
Tensiunea de încărcare a unui coulombmetru cu reacţie este în general destul de
mică (< 100μV), exact ca şi în cazul unui picoampermetru cu reacţie. Oricum, curentul de
vârf instantaneu este >10μA, tensiunea de încărcare poate depăşi pe moment aceast nivel.
Într-o situaţie de supraîncărcare, tensiunea de încărcare poate ajunge la mulţi volţi,
depinzând de valoarea de intrare.
Dacă tensiunea sursei circuitului deschis este de cel puţin 10mV, coulombmetrul
obişnuit va integra corect curentul de scurt-circuit. Dacă tensiunea circuitului deschis este
mult mai mică, tensiunea de încărcare poate deveni o problemă, şi zgomotul de stadiu de
intrare va fi amplificat atât de mult încât va preîntâmpina măsurătorile corecte.
Curenţii generaţi
Curenţii generaţi de la cablul de intrare, sau curenţii induşi datoraţi ecranării

insuficiente, pot cauza erori în măsurătorile de sarcină, în special la nivele de sarcină de
100pC sau mai puţin.
Impedanţa sursei
Valoarea impedanţei sursei poate afecta nivelul de zgomot al coulombmetrului cu

reacţie. Figura 1.43 arată un circuit generalizat de reacţie conectat la o impedanţă a
sursei. La coulombmetru impedanţa cu reacţie este un condensator. Din această diagramă
caştigul de zgomot al coulombmetrului poate fi calculat din următoarea ecuaţie:
 ZF 
Zgomotul la ieşire =Zgomotul la intrare  1  
 ZS 
unde: ZS=impedanţa sursei
ZF=impedanţa de reacţie a coulombmetrului
În general, pe măsură ce ZF devine mai mare, caştigul de zgomot devine şi el mai mare.
ZF
+
ZS
Fig.1.43 Circuit de reacţie general
1.4.2 Verificarea la zero
Spre deosebire de o măsurătoare de tensiune, o măsurătoare de sarcină este

distructivă. Cu alte cuvinte, procesul de măsurare îndepărtează sarcina stocată în
dispozitivul testat.
Când se măsoară tensiunea la un dispozitiv cum ar fi un condensator, este important
să se deschidă mai întâi verificarea la zero a electrometrului, apoi sa se conecteze
condensatorul la terminalul de intrare cu impedanţă mare. Altfel, unele dintre sarcini vor
fi pierdute în timpul verificării la zero a impedanţei şi nu vor fi măsurate de
coulombmetru.
Deschiderea comutatorului de verificare la zero va produce o schimbare bruscă în
citirea sarcinii, cunoscută sub numele de hopul zero. Pentru a elimina efectele hopului
zero faceţi o citire imediat ce s-a deschis punctul de verificare la zero, apoi extrageţi
această valoare din toate citirile ulterioare. O cale simplă de a face acest lucru este să se
activeze REL-ul sau funcţia REDUCERE după ce verifcarea la zero a fost deschisă, ceea
ce anulează citirea sarcinii cauzată de hop.
Capitolul 5
1.5 Prezentarea electrometrului
Până acum am discutat consideraţiile specifice asupra măsurătorilor tensiunii,

curentului, rezistenţei şi sarcinii. Următoarele paragrafe examinează o varietate de
consideraţii ale măsurătorilor care se aplică tuturor tipurilor de măsurători cu
electrometrul.
1.5.1 Conexiuni de măsură
Pentru evitarea erorilor de măsurare, este de importanţă critică să se facă

conexiunile potrivite între electrometru sau picoampermetru şi dispozitivul supus testării.
Pentru a face o conexiune corectă, întotdeauna conectaţi terminalul de rezistenţă
mare al aparatului de măsurat la cel mai mare punct de rezistenţă al circuitului
testat.
Figura 1.44 arată un electrometru conectat la o sursă de curent care constă într-o
sursă de tensiune în serie cu un rezistor. Sursa de tensiune alimentată în curent alternativ
are de obicei un nivel semnificativ (adesea de mai mulţi volţi) de tensiune de mod comun
a frecvenţei liniare. După cum arată figura 1.45, aceasta va determina un curent (i) să
circule spre condensatorul legat la masă al electrometrului (I M). Acest circuit este
conectat corect, astfel încât acest curent nu circulă prin electrometru şi, aşadar, nu
determină nici o eroare la măsurare.
Oricum, când HI-ul electrometrului este conectat la o sursă de alimentare cu
impedanţă mică, acest curent alternativ (i) circulă prin electrometru (I M) aşa cum este
ilustrat în figura 1.46. Acest curent poate afecta acurateţea măsurătorii, în special la
nivelele de semnal mic.
1.5.2 Agresiunea acumularilor electrostatici şi ecranarea
Cuplarea electrostatică sau interferenţa apare atunci când un obiect încărcat electric
este adus în aropierea unui obiect fără sarcină electrică. La nivele de impedanţă mică
efectele interferenţei nu sunt observabile deoarece încărcătura se disipează rapid.
În orice caz, materialele de rezistenţă mare nu permit sarcinii să scadă rapid, ceea ce
poate duce la măsuratori instabile. Citirile eronate pot fi datorate câmpurilor electrostatice
fie de curent alternativ, fie de curent continuu, astfel ecranarea electrostatică va ajuta la
minimizarea efectelor acestor câmpuri.
R HI
IM
LO
Sursa de
curent
Fig.1.44 Conectarea bornei HI a ampermetrului la o rezistenţă mare
Sursa de
curent
R HI
IM
LO
Fig. 1.45 Legătură corectă
Sursa de
curent
R
HI
IM
LO
Fig. 1.46 Legătură incorectă
Câmpurile de curent continu pot produce citiri zgomotoase sau erori nedetectabile.
Aceste câmpuri pot fi detectate atunci când mişcarea din preajma experimentului (cum ar
fi mişcarea persoanei ce manevrează instrumentul sau a altora din imediata lui vecinatate)
determină fluctuaţii ale afişajului electrometrului. Pentru a face o scurtă verificare în
căutarea interferenţelor, amplasaţi o bucată de plastic încărcată electric, cum ar fi un
pieptene, în apropierea circuitului. O schimbare de amploare în citirea efectuată de
aparat, indică o ecranare insuficientă.
Câmpurile de curent alternativ pot fi în aceeaşi măsură de dificile. Acestea sunt
cauzate cel mai adesea de liniile electrice şi de câmpurile RF. Dacă tensiunea curentului
alternativ la intrare este mare, o parte din acest semnal este corectat, producând o eroare
în semnalul de curent continuu care este măsurat. Acest fapt poate fi verificat prin
observarea ieşirii analog a electrometrului, cu un osciloscop. O formă de unda indică
necesitatea îmbunătăţirii ecranării electrostatice.
Figura 1.47 arată un exemplu de cuplare electrostatică la curent alternativ. O sursă
de tensiune electrostatică în vecinătatea unui conductor, aşa cum este un cablu pe o placă
de computer, generează un curent proporţional cu viteza schimbării tensiunii şi cu
capacitatea de cuplare. Acest curent poate fi calculat cu următoarea ecuaţie:
i  CdV / dt  VdC / dt
De exemplu, doi conductori, fiecare având o suprafaţă de 1cm² şi spaţiu între ele de
1cm, vor avea o capacitate de aproximativ 0,1pF. Cu o diferenţă de tensiune de 100V şi
cu o vibraţie cauzatoare de schimbări în capacitate de 0,01pF/secundă (o fluctuaţie de
10%), va fi generat un curent de 1pA.
Pentru a reduce efectele câmpurilor, poate fi construit un ecran pentru a închide
circuitul care este măsurat. Cel mai simplu tip de ecran care poate fi făcut, este o cutie
metalică, sau un ecran cu plasă, care să închidă acest circuit. Cutiile de ecranare sunt de
asemenea disponibile in comerţ.
i
Fir cald
(purtător de semnal
C metrologic)
Cuplare i=(CdV/dt)+(VdC/dt)
capacitivă
V Sursă de tensiune
electrostatică
Fig. 1.47 Cuplare electrostatică
Figura 1.48 ilustrează un exemplu de ecranare. Construit dintr-un material

conductor, ecranul este în permanenţă conectat la intrarea cu impedanţă mică a
electrometrului sau picoampermetrului. Dacă circuitul mic este deasupra pământului,
observaţi măsurile de precauţie speciale pentru a împiedica ca scutul să fie atins. Aceste
măsuri de precauţie sunt discutate in secţiunea 5.8.
R
HI
IM
V
LO
Fig. 1.48 Ecranarea dispozitivului de mare impedanţă
Cablările din circuit au de asemenea nevoie de ecranare. Cuplările capacitive dintre

sursa de zgomot electrostatică şi conductorii de semnal sau cablări, pot fi mult reduse
prin înconjurarea acelor conductori cu un scut din metal cu împământare, aşa cum arată
figura1.49. După fixarea acestui scut, curentul de zgomot generat de sursa de tensiune
electrostatică şi capacitatea de cuplare, sunt conduse prin scut la pământ, decât să fie duse
prin conductorii de semnal.
Ecran Fir cald

Ecran
(purtător de semnal
metrologic)
Capacitatea cablului
Masa
de ecranare
Capacitatea sursei
ecranate
V
Sursă de tensiune
electrostatică
Fig.1.49 Câmp electrostatic
În concluzie, curenţii de eroare datoraţi cuplării electrostatice pot fi minimizaţi prin

următoarele indicaţii:
 Ţineţi la distanţă de zonele sensibile ale circuitului de test toate
obiectele care au sarcină electrică (inclusiv oamenii) şi conductorii.
 Evitaţi mişcarea şi vibraţiile în apropierea zonei de test.
 Atunci când măsuraţi curenţi <1nA, ecranaţi dispozitivul testat prin
împrejmuirea lui cu un cadru metalic, şi conectaţi închiderea electrică
la terminalul comun al circuitului de test.
Opţiuni în favoarea ecranării sau gardării
Ecranarea implică de obicei folosirea unei împrejmuiri metalice, pentru a preveni

interferenţele electrostatice să afecteze un circuit cu impedanţă mare.
Gardarea implică utilizarea unui conductor de impedanţă mică, menţinut la acelaşi

potenţial ca şi în cazul circuitului cu impedanţă mare, care va intercepta orice tensiune
sau curent care se interferează. O gardă nu asigură neapărat şi ecranarea. Gardarea este
descrisă în continuare, în secţiunea 1.1 în cazul voltmetrelor, 2.1 în cazul ampermetrelor,
şi secţiunea 3.2 pentru ohmmetre.
Măsurări de tensiune
La o măsurătoare de tensiune de la o sursă cu impedanţă mare (figura 1.50),

capacitatea(C) din voltmetru (VM) trebuie încărcată prin RS. Ecuaţia pentru tensiunea de
ieşire, ca funcţie de timp este:

V M  V S 1  e  t / RS C 
unde: VM= tensiunea citită în intervalul de timp t
VS= sursa funcţiei treaptă
t= timpul în secunde
Astfel, rezultă curba exponenţială din figura 1.51, în care devine necesar să aştepţi
patru sau cinci constante de timp pentru a obţine o citire corectă. În cazul rezistorilor şi
capacităţilor mari, timpul de ridicare poate ajunge chiar la câteva minute. În timp ce
capacitatea şuntată crescută determină un timp de creştere pentru a se mări, filtrează şi
elimină zgomotul produs în sursa şi în cablul interconector, prin reducerea simplă a
lăţimii de bandă efectivă a voltmetrului.
Măsurările curentului prin şunt
Efectele capacităţii de intrare la măsurătorile curente, folosind un ampermetru de tip

cu şunt (figura 1.52), sunt similare cu acelea ale măsurătorilor de tensiune.
Max.
Timp
0 a: Funcţia treaptă (semnal unitar)
Max.
90%
10%
Timp
0 RC 2RC 3RC 4RC 5RC
tr
t10 t90
b: Răspunsul instrumentului
Fig.1. 50 Răspunsul instrumentului pentru intrarea treaptă
RS
C VM
VS
Fig.1.51 Măsurarea tensiunii de impedanţă mare
RS VM
IS C
Fig.1.53 Ampermetru cu şunt
Circuitul arată că C trebuie încărcat la I S RS volţi, la o viteză exponenţială a

constantei de timp RS C. Observaţi că C este totalul sursei, cablul de conectare şi
capacitatea aparatului de masură.
Măsurarea curentului de reacţie
Efectul capacităţii de intare este diferit la măsurătorile de curent ce implică o reacţie

negativă. Circuitul pentru aceste mod este arătat în figura 1.54.
RFB
IIN
-
A
Intrare +
CIN VS Iesire
VO
Fig.1.54 Ampermetru cu reacţie
Daca A, câştigul amplificatorului, este mare, V O=IINRFB. La un aşa aranjament, C IN

nu şuntează RFB, şi are numai o fracţiune din efectul pe care l-ar avea cu un
picoampermetru şuntat. Creşterea vitezei rezulatată, vine din reducerea impedanţei la
intrarea picoampermetrului datorită reacţiei negative. Cu alte cuvinte, numai V S=-VO/A
volţi este dezvoltat în CIN în loc de VO care ar apărea la un picoampermetru şuntat. Astfel,
chiar şi valori mari ale capacitătii de şuntare a intrării, vor avea efect neglijabil de
creştere de timp.
Creşterea de timp la un picoampermetru de feedback este o funcţie a capacitătii

fizice sau sporadice, care şuntează rezistenţa de reacţie (R FB). Electrometrele moderne şi
picoampermetrele, pot fi folosite la valori relativ mari ale capacităţii sursei. Este
important să se conştientizeze faptul că o creştere a valorii capacităţii şuntate de intrare
(combinaţii paralele ale sursei, cablului şi capacităţilor de intrare) va degrada raportul
semnalului de zgomot, a unei măsurători date.
Măsurări ale rezistentei (Metoda curentului constant)
Capacitatea de intrare afectează în acelaşi mod şi măsurătorile rezistenţei (figura

1.55). Din nou, C trebuie încărcat de curentul (I R), şi, astfel, se aplică aceeaşi ecuaţie.
(pentru mai multe informaţii despre metoda curentului constant, vezi secţiunea 3.2).
RS C IR VM
Fig.1.55 Măsurarea rezistenţei de curent constant
1.5.3 Zgomotul Johnson
Limita fundamentală a măsurătorii este zgomotul Johnson din rezistenţa sursei. La

orice sursă, energia termică produce o deplasare a particulelor încărcate cu sarcină
electrică. Această deplasare de sarcină are ca rezultat un zgomot, care este adesea numit
Johnson sau zgomot termic. Puterea degajată de această mişcare este dată de:
P  4kTB
unde: k=constanta lui Boltzman (1.38x10-23J/K)

T=temperatura absolută în grade Kelvin
B=lăţimea benzii în Hz
Conductorii metalici se apropie de această limită teoretică a zgomotului, în timp ce

alte materiale produc un zgomot mai mare. Zgomotul Johnson al tensiunii (E) dezvoltat
la un rezistor (R) este:
E  4kTB volţi, rms
şi zgomotul de curent dezvoltat de un rezistor (R) este:
4kTB
I  amperi, rms
R
Consideraţiile statistice arată că zgomotul vârf-la-vârf va fi situat între de 5 ori

zgomotul rms, în mai mult de 99% din cazuri; aşadar, nivelul rms este multiplicat cu
cinci pentru a fi covertit în vârf-la-vârf. La temperatura camerei (300K), ecuaţia
anterioară devine:
E P  P  6.5  10 10 RB
B
I P  P  6.5  10 10
R
Din moment ce toată tensiunea reală şi sursele de curent conţin o rezistenţă cu sursă
internă, ele prezintă şi zgomot Johnson. Figura 1.56 arată zgomotul de curent generat de
diferite rezistenţe, la diferite lărgimi de bandă. Observaţi că zgomotul curent descreşte
odată cu creşterea rezistenţei, în timp ce zgomotul tensiunii creşte.
Curentul de zgomot(p-p)
Timp de creştere (secunde)
3.5s 350ms 35ms 3.5ms 350μs 35μs 3.5μs

10
R=10 Ω
10
R=10 Ω
10
R=10Ω
10
R=10 Ω
10
R=10 Ω
10
R=10 Ω
10
R=10 Ω
10
10
10
10
0.1 1 10 100 1k 10k 100k
Banda de frecvenţă (Hz)
Fig.1.57 Curentul de zgomot în funcţie de lăţimea benzii pentru diferite surse de rezistenţă
Zgomotul Johnson impune o limită teoretică la tensiunea posibilă sau la rezoluţia de

curent. Ecuaţiile anterioare sugerează diverse moduri de a reduce zgomotul Johnson. Ar
putea fi posibil să se reducă banda de frecvenţă, temperatura sursă sau rezistenţa sursă.
Banda de frecvenţă
Din moment ce zgomotul Johnson este uniform distribuit pe o gamă largă de

frecvenţe, reducerea efectivă a lărgimii de bandă a zgomotului, descreşte zgomotul de la
măsurătoare. Observăm că lărgimea de bandă a zgomotului nu este necesar aceeaşi cu
lărgimea de bandă a semnalului. Punctul de întrerupere al zgomotului la înaltă frecvenţă
este aproximativ egal cu cel mai mic din:
 π/2 timp pe limita superioară de frecvenţă 3dB a circuitului măsurat la
curent continuu;
 0.55/tr, unde tr este timpul de creştere a instrumentului cu 10%-90%;
 1Hz dacă un tablou de măsurare analog este folosit la citire;
 0.314/tINT, unde tINT este perioada de intergrare a convertorului A/D într-
un instrument digital.
La circuitele de mare rezistenţă, zgomotul lărgimii de bandă este adesea limitat de
constanta de timp a rezistenţei sursei şi de capacitatea de intrare, această valoare
reprezentând cel mai mic dintre calculele lăţimii de bandă a zgomotului, prezentate mai
sus. În acest caz, lărgimea benzii de zgomot este:
  
BZGOMOT   f 3dB     1
 
1
2 2  2R EFECTIV  C IN  4 R EFECTIV  C IN
unde REFECTIV este rezistenţa sursei în paralel cu rezistenţa de intrare a dispozitivului de

măsurare, şi CIN este suma tuturor capacităţilor care şuntează intrarea instrumentului
(capacitatea cablului, a intrării, etc.). Observaţi că această analiză presupune un sistem de
prim ordin cu o singură constantă de timp dominantă.
Pentru a reduce zgomotul, banda de frecvenţă (B) poate fi redusă artificial făcând
media unui număr cu citiri digitale cu un computer, sau prin filtrarea internă digitală.
Banda de frecvenţă ar putea fi de asemenea redusă prin folosirea unor filtre trece jos
înaintea dispozitivului de citire. Există o limită practică a reducerii benzii de frecvenţă,
din moment ce măsurătorile pe termen lung devin susceptibile la alte erori, cum ar fi
driftul de temperatură şi de timp.
Parametri ai conexiunilor de măsură
Deşi multimetrele digitale MD folosesc adesea fire împercheate în banană, astfel de

scheme de conectare sunt în general inadecvate pentru majoritatea măsurătorilor făcute
de picoampermetre, electrometre, şi sisteme de măsurare SM. Aceste instrumente
folosesc în general fie cablu coaxial, fie triaxial.
Un cablu coaxial este format dintr-un singur conductor înconjurat de un ecran
(figura 1.58a), în timp ce la cablul triaxial este adăugat un al doilea ecran în jurul
primului (figura 1.58b). La un cablu triaxial, scutul intern poate fi adus la un potenţial de
gardare pentru a reduce scăpările prin cablu şi a minimiza timpii de ridicare ai circuitului.
Scutul exterior este conectat la un saşiu de împământare. În contrast, ecranul cablului
coaxial nu trebuie lăsat să floteze mai mult de 30Vrms (42.4V vârf) deasupra saşiului de
împământare, din motive de siguranţă.
Atât cablul coaxial, cât şi cel triaxial, sunt disponibile în versiuni de zgomot redus,
care ar trebui folosite în măsurători la scară mică. Aceste cabluri au în interior un inveliş
din grafit, pentru a minimiza curentul generat de efectele triboelectrice. (Vezi secţiunea
2.4). În unele cazuri, cablul coaxial obişnuit, cum ar fi RG-58, poate fi adecvat, deşi
ambele, şi scurgerea de curent şi curentul de zgomot vor fi mai mari decât la cablurile cu
zgomot redus.
a. Cablu coaxial Masa Ecran Izolator Conductor

conectorului
de tip BNC
Masa Al doilea Izolator Primul Izolator Conductor

conectorului ecran ecran
b .Cablu triaxial
de tip BNC n
Fig.1.58 Cablu coaxial şi triaxial
Rezistenţa izolării este de obicei importantă la sistemele de test de nivel mic, în

special la măsurarea impedanţelor mari. În consecinţă, rezistenţa izolaţiei la cablurile
conectoare, este un aspect important. Cablurile triaxiale de bună calitate folosesc izolatori
făcuţi din polietilenă, si au o rezistenţă a izolaţiei tipice de la conductor la ecran de
aproximativ 1TΩ/ft. Vezi secţiuea 1.2 pentru mai multe informaţii detaliate, asupra
caracteristicilor izolării.
Parametri importanţi cum ar fi rezistenţa cablului, capacitatea, şi curenţii de scăpări,
toţi aceştia se schimbă pe măsură ce lungimea cablului creşte. Astfel, este important ca
toate cablurile conectoare să fie menţinute pe cât de scurte posibil. De exemplu, un cablu
cu o rezistenţă de 1TΩ/ ft şi cu o capacitate de 100pF/ft, va avea o rezistenţă la izolare de
10GΩ şi o capacitate de 1000pF la o lungime de 10ft.
Cablu dublu ecranat şi gardarea conexiunilor
După cum am discutat anterior, conectarea unei gărzi de tensiune la scutul unui
cablu coaxial poate prezenta un risc de siguranţă dacă tensiunea gărzii este >30Vrms.
Cablarea triaxială evită astfel de probleme prin înfăşurarea unui ecran de gardare cu un
ecran exterior conectat la împământare.
Pentru operaţiunea negardată, cablarea triaxială este conectată astfel:
 conductorul central: fir de impedanţă mare (HI)
 ecranul interior: fir de impedanţă mică (LO)
 ecranul exterior: împământare (GND)
Acest aranjament asigură posibilitatea transportării în siguranţă a două semnale, nici

unul dintre ele având potenţial de împământare, în timp ce se poate menţine integritatea
impedanţei mari prin ecranarea ambelor fire şi menţinerea unei rezistenţe mari între
fiecare conductor şi pământ.
Când este gardat, un cablu triaxial este conectat astfel:
 conductorul central: HI
 ecranul interior: GARDA
 ecranul exterior: împământare (La unele instrumente, ecranul exterior
este conectat şi la LO.)
Conexiunea de gardare este utilă la măsurarea rezistenţelor mari sau la măsurarea
tensiunilor de la surse de mare rezistenţă.
Nu este necesară atunci când se măsoară curent mic, din moment ce gardarea la un
circuit cu picoampermetru cu reacţie, este mereu LO. ( în orice caz, aplicaţiile pentru
surse de curent mic pot beneficia de gardare oricum). Electrometrele mai noi asigură
schimbător intern pentru schimbare între conexiuni gardate şi negardate.
1.5.4 Ieşiri analogice
Unele electrometre au două ieşiri analogice, o ieşire analog de 2V, ca şi un

preamplificator, sau o ieşire cu câstig pe unitate. Ieşirea analog de 2V este folositoare
pentru conectarea la dispozitivul de înregistare, în timp ce ieşirea preamplificatorului este
utilă pentru repetorul de tensiune, gardare, şi reacţie externă. Această secţiune discută
aceste ieşiri şi posibilele erori de încărcare atunci când sunt folosite respectivele ieşiri.
Informații cu privire la folosirea ieșirilor analog cu intare flotantă se gasesc în secțiunea
5.8.
Ieşiri analogice de 2V
Ieşirea tipică analogică este de ±2V pentru o scală întreagă de semnal de intrare.
Depinzând de forma şi funcţiile instrumentului, ieşirea poate fi inversată sau neinversată.
Rezistenţa de ieşire poate fi cuprinsă între 1 Ω si 10kΩ. Orice dispozitiv conectat la

ieşire, cum ar fi un ecran cu afişaj sau un osciloscop, va avea o rezistenţă de intrare
infinită şi va atenua ieşirea analog.
Ieşirea preamplificatorului
Ieşirea preamplificatorului urmăreşte amplitudinea semnalului aplicat la terminalul

de intrare al electrometrului. Preamplificarea de ieşire este tensiunea gardată pentru volţi
şi ohmi (numai în cazul metodei curentului constant). Este utilă pentru buffering la
semnalul de intrare. Ar putea fi inversată sau neinversată, depinzând de funcţia selectată.
Erori de încărcare
Deşi rezistenţa de ieşire a unei ieşiri tipice analogică este mică, ea nu este zero, aşa
că trebuie acordată o anumită consideraţie posibilei încărcări prin instrumetare externe. În
principiu, conceptele de încărcare la intrarea analog sunt indentice cu acelea discutate în
cazul încărcării surselor, în secţiunea 1.1.
Electrometru Dispozitiv de înregistrare
RS
A
RL VM
VS
VOUT
VM=VOUT(RL/(RL+RS))
Fig.1.59 Încărcarea ieşirii analogice
Figura 1.59 demonstrează felul în care încărcarea poate afecta acurateţea ieşirii analog. O
tensiune de măsurat (VS) este aplicată intrării electrometrului.
Semnalul este amplificat de un amplificator (A) cu o rezistenţă la ieşire (R S), apoi

conectat la un dispozitiv de înregistare. Rezistenţa de intrare a dispozitivului de
înregistare (RL) şi rezistenţa ieşirii analog (RS) formează un divizor de tensiune care
atenuează semnalul de ieşire. Pentru o rezistenţă de ieşire analog tipică de 1kΩ,
dispozitivul de înregistare trebuie să aibă o rezistenţă la intrare de cel puţin 1MΩ, dacă
eroarea datorată încărcării este menţinută sub 0,1%. Această eroare poate fi calculată
folosind ecuaţia din figura 1.60.
1.5.5 Semnalele de intrare flotante
Majoritatea aplicaţiilor cu electrometre sau picoampermetre implică un semnal de

intrare relaţionat cu împământarea. Oricum, în anumite aplicaţii, este necesar ca
electrometrul sau picoampermetrul să fie bias-of-ground. Exemple de astfel de aplicaţii
implică detectorul de ionizare a flăcării unui cromatograf de gaz şi cusca Faraday într-un
spectrometru de masă.
În aranjamentul unui test tipic de nivel mic este necesară ecranarea pentru a reduce
zgomotul, aşa cum arată figura 1.61. În majoritatea cazurilor aceste ecran de zgomot este
conectat la terminalul de intrare LO al dispozitivului de măsurare. Dacă terminalul LO
trebuie să fie biased cu mai mult de 30 V în ceea ce priveşte împământarea, ecranul de
zgomot va fi la o tensiune periculoasă şi va fi expus unui risc de şoc. Pentru a evita riscul
de şoc la circuitele flotante, un al doilea ecran de împământare trebuie adăugat pentru a
închide complet ecranul de zgomot.
HI
Sursa de semnal
LO IM
VBIAS
Impedanţă de
protecţie
Fig.1.61 Câmp de siguranţă cu circuite flotante
Majoritatea picoampermetrelor şi electrometrelor folosesc un conector triaxial la

intrarea cu ecranul exterior conectat la împământare pentru a spori siguranţa. Prin
folosirea unui conector triaxial la ecranul de siguranţă şi a unui cablu triax între
aranjamentul de test şi instrument, va rezulta un sistem complet ecranat şi sigur. Dacă
folosim un picoampermetru cu o intrare coaxială, intrării nu ar trebui să i se permită să
floteze mai mult de 30V de la împământare.
Folosirea unei ieşiri analogice la intrările flotante
Atunci cand flotăm terminalul de intrare LO de la pământ, ieşirea analogică nu va fi

raportată şi în acelaşi timp va prejudicia tensiunea. Aceasta face să fie foarte dificil, dacă
nu cumva chiar imposibil, să conectezi ieşirea analog la un osciloscop sau la un
amplificator din moment ce aceste dispozitive sunt aproape întotdeauna legate la pământ.
Ieşire
Spre sursa de
analogică
semnal
Fig.1.62 Conexiuni pentru intrări flotante atunci când se utilizează ieşiri analogice
În unele aplicaţii, această problemă de flotare poate fi evitată dacă tensiunea bias
este conectată între sursa de semnal şi terminalul de intrare cu impedanţa mare al
ampermetrului (IM) după cum arată figura 1.62, în loc să fie între dispozitivul LO şi
pământ, aşa cum arată figura 1.61.
Unele aplicaţii care pot utiliza aceasta abordare includ folosirea unei cupe Faraday
pentru a colecta particulele încărcate electric, şi folosirea unui detector de ionizare a
flăcării. Tensiunea bias trebuie să fie asigurată de o baterie, nu de o sursă alimentată
electric, şi trebuie să fie închisă într-o cutie de metal dublu ecranată, aşa cum arată figura
1.63.
Ecranul interior este necesar pentru a evita scurgerile de curent ale măsurării de la
baterie la ecranul exterior. Rezistorul şi dioda sunt incluse pentru a proteja stadiul de
intrare al picoampermetrului de posibilele avarii provocate de tensiunea de polarizare.
Rezistorul este tipic de 100 KΩ.
Carcasa metalica
HI
Spre
J1 picoampermetru
Garda sau electrometru
Spre sursa
de semnal LO
J2 J3
La garda de tensiune
(sau legate impreună)
Fig.1. 63 Ansamblul bateriilor de alimentare
Figura 1.63 arată o tensiune gardată care poate fi alimentată între J2 si J3.
Polaritatea la J2 ar trebui să fie aceeaşi cu polaritatea de la J1HI. Prin setarea acestei
tensiuni egală cu tensiunea de bias asigurată de baterie, scurgerea conectorului de intrare
J1 şi cablul conector de la J1 la sursa de semnal, va fi minimizată. Dacă aceasta scurgere
nu este semnificativă la măsurare, atunci J2 si J3 ar trebui să fie legate între ele.
Rezistorul şi dioda trebuie să protejeze stadiul de intrare a aparatului de măsură
împotriva avarierii de către tensiunea de polarizare.
Dacă sursa de semnal necesită un bias negativ, atunci bateria polarizată, dioda, şi
tensiunea gardată, trebuiesc toate inversate.
Limitările acestei abordări sunt acelea că tensiunea bias este fixă în valoare şi
polaritate, tensiunea bias nu poate fi inchisă sau deschisă cu uşurinţă şi bateria va necesita
întreţinere periodică.
1.5.6 Cablarea electrometrului
Toate instrumentele de măsurare necesită recalibrare periodica, de obicei o data pe

an. Ar fi de dorit să se verifice mai frecvent funcţiile instrumentului. Această secţiune
descrie teste simple pentru verificarea funcţiilor electrometrului.
Funcţia amper
Mai intâi, deschideţi sursa de alimentare şi lăsaţi dispozitivul de măsurare să se
încălzească în timpul specificat în manual. Apoi plasaţi un manşon de ecran peste
conectorul de intrare şi legaţi la împământare terminalul de intrare de impedanţă mică.
Activaţi punctul zero. Apoi, setaţi dispozitivul de măsură la cel mai sensibil interval de
curent, aduceţi la zero dispozitivul de măsurare, şi apoi deschideţi butonul de verificare la
zero. După mai multe secunde, citirea aparatului ar trebui să se stabilizeze între câteva
cifre. Curentul indicat este offset-ul de intrare. Dacă depăşeşte specificaţia instrumentului
cu aproximativ 25%, lăsaţi peste noapte sursa de curent deschisă, şi apoi repetaţi testul.
Dacă curentul este încă în exces, instrumentul ar trebui reparat.
Intrarea ampermetrului ar trebui să nu fie niciodată scurtcircuitată deoarece nu
va avea apoi reacţie negativă. Dacă nu i se va produce nici o defecţiune, rezultatul va fi
nesemnificativ.
Funcţia volt
O singură baterie de lanternă, sau o baterie de 9V va da o verificare suficientă

funcţiei tensiune. (asiguraţi-vă că aţi încercat ambele polarităţi).
Funcţia ohm
Funcţia ohmilor poate fi verificată cu aproape orice rezistor cunoscut, dar este mai
bine să folosiţi unul cu o rezistenţă pe cât de mare posibilă.
Funcţia coulomb
Un condensator aflat în intervalul de 100pF la 1000pF poate fi încărcat cu o

tensiune cunoscută, cu ajutorul unei baterii de lanternă. Condensatorul este apoi conectat
la intrarea electrometrului după setarea dispozitivului la coulombi şi după deschiderea
butonului de verificare la zero. Pe de altă parte, această procedură poate fi folosită la
determinarea valorii condensatorului.
Memoriu justificativ
Comunicarea și acțiunea sunt două laturi fundamentale ale oricărei activități

umane. Comunicarea vehiculează în special informație, pe când acțiunea vehiculează
în special energie. Și această afirmație ar putea fi extinsă la scara întregului univers.
Măsurarea este o componenta esențială a comunicării. Scopul măsurării este
obținerea experimentală a unei informații cantitative, asupra anumitor proprietăți ale
unui obiect sau sistem și exprimarea ei sub o formă adecvată pentru utilizator.
Ansamblul operațiilor experimentale care se execută în vederea obținerii
rezultatului măsurării, constituie procesul de măsurare.
Orice proces de măsurare conține următoarele elemente principale: măsurandul-
mărimea de măsurat, metoda de măsurare, aparatul de măsurat, etalonul, evaluarea
erorilor și interpretarea rezultatelor măsurării.
În funcție de natura, precizia și scopul măsurării, aceste elemente componente ale
procesului de măsurare pot avea o importanță relativ diferită. Ele determină marea
varietate a măsurărilor în general și a măsurărilor electrice în particular.
Măsurarea este o activitate experimentală de tip informație al carui scop este
obținerea unor date cantitative cu privire la proprietățile unui obiect sau - mai general
-ale unui sistem și redarea lor într-o formă potrivită pentru observator (utilizator).
Semnificația (interpretarea) pe care observatorul-utilizator o atribuie acestor date
cantitative, prin intermediul convențiilor folosite pentru reprezentarea lor, constituie
informația care este necesară în procesul continuu de cunoaștere, comunicare și
conducere (decizie).
Prin identificarea proceselor și modelarea lor (adică prin reprezentarea
matematică a relațiilor din sistemul analizat) se stabilesc anumite proprietați (elemente
specifice) diferite calitativ, pe care le putem denumi mărimi (sau specii de mărimi
-pentru a le preciza natura lor diferită) și anumite corelații între ele descrise matematic
prin legi - dacă sunt deduse experimental sau prin teoreme, formule etc. - dacă sunt
stabilite deductiv din legi. În acest sens, după cum se știe, mărimile (speciile de
mărimi) se diferentțază (clasifică) în mărimi primitive și mărimi derivate.
Cunoașterea sistemului (starilor sistemului în evoluția lui), în vederea elaborarii

deciziilor de conducere a sistemului pe o traiectorie optimă sau una anume necesară,
implică evaluarea cantitativă a mărimilor specifice sistemului și interpretarea lor
informatională. Acest lucru nu se poate realiza decât experimental ("pe viu" și în "timp
real") prin măsurări, ceea ce explica rolul cognitiv, de comunicare și decizional (mai
cuprinzător informațional) al măsurărilor. În acest context, mai trebuie precizat că
utilizatorul (observatorul) - adică "beneficiarul" în activitatea de măsurare - poate fi
uman sau de tip mașină (în cazul sistemelor automate).
Determinarea cantitativă, prin măsurare, a speciilor de mărimi diferite calitativ nu se
poate realiza decât în raport cu mărimi de aceeași specie (aceeași natura fizică) alese ca
unități cantitative, numite unități de măsură, fixate în mod convențional, dar în cadrul
unui sistem de unități de măsură coerent.
Concluzii
Măsurările de mare impedanță sunt cele mai complexe sau cel mai puțin înțelese
tipuri de măsurări. În acest proiect se descriu sursele comune de erori și căile de
minimizare ale acestora, pentru a se realiza măsurări de mare impedanță pentru obținerea
de rezultate satisfacătoare.
Este definit electrometrul și funcțiile sale, care includ voltmetrul, ampermetrul,
ohmetrul și coulombmetrul. Sunt prezentate informații detaliate asupra utilizarii funcțiilor
acestui electrometru, interferențe și surse de eroare, precum și modalități de a maximiza
acuratețea măsurărilor cu electrometrul.
În primul capitol sunt tratate măsurările la sursele de tensiune cu impedanță interna
mare care sunt obiectul unui anumit numar de erori, cum ar fi încărcarea de erori de la
rezistență de intrare a voltmetrului și a curentului de offset de la intrare și de la
rezistentțele șuntate și capacitățile externe.
Cel de-al doilea capitol face referire la măsurarea microcurenților, măsurări care
sunt supuse unui număr de surse de erori care pot avea un impact serios asupra acurateții
măsurătorii prin neconectarea corespunzătoare a electrometrului ducând la apariția
erorilor de măsurare. De asemenea supraalimentarea și curentul de offset de la intrare,
impedanța sursei dispozitivului testat pot afecta măsurătorile .
În cel de-al treilea capitol sunt prezentate două modalitați de măsurare a
rezistențelor mari (>1GΩ) și anume metoda tensiunii constante și metoda curentului
constant și câteva tehnici care utilizează aceste metode.
Cel de-al patrulea capitol face referire la măsurătorile de sarcină, măsurători care
sunt supuse unor anumite erori și limitări si care sunt discutate în acest capitol.
Ultimul capitol examinează o varietate de considerații ale măsurătorilor care se
aplică tuturor tipurilor de măsurători cu electrometrul.
Bibliografie
1. Sălceanu A., Crețu M., Breniuc L.: Materiale magnetice moi. Modelarea
Preisach și Aplicații
2. Sălceanu A., Crețu M., Sarmășanu C.: Zgomote și interferențe în
instrumentație,
Editura Cermi Iași, 1999
3. Szekely I., Sandu F.: Circuite electronice de conversie a semnalelor
analogice și digitale
4. Tim Williams, Keith Armstrong: EMC for Systems and Installations, Oxford
Boston,New Delphi, 2000
5. Joseph F. Keithley: Low level measurement

Tehnici de Mimizare A Erorilor Înregistrate La Măsurări de Mare Impedață

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tehnici de Mimizare A Erorilor Înregistrate La Măsurări de Mare Impedață

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PROIECT DE DIPLOMĂ

Capitolul 3: Măsurarea rezistențelor mari 44

Capitolul 4: Măsurări de sarcină 65

Capitolul 5: Prezentarea electrometrului 68

Măsurări de mare impedanță

În cele ce urmează este definit electrometrul și funcțiile sale, care includ

1.1 Măsurători de tensiune la impedanță mare

Măsurările la sursele de tensiune cu impedanță internă mare sunt obiectul unui

1.1.1 Erori de încărcare și gardarea punctelor de maximă sensibilitate

Exemplu: Presupunem că R S = 100kΩ și R IN = 10 M Ω. Dacă V S = 5 V , atunci

Astfel, încărcarea rezistenței de intrare ar da o eroare de 1% în acest exemplu.

Sursă de Voltmetrul măsoară VS

Fig.1.1 Efectul rezistenței de încărcare de la intrare asupra măsurării tensiunii

Încărcarea datorată curentului de offset de la intrare

Un alt aspect în măsurarea tensiunii de la sursele cu impedanță mare este curentul

De exemplu presupunem următorii parametri: I OFFSET  1 pA RS  10G V S  10V

Tensiunea reală masurată de dispozitiv este:

Astfel, eroarea cauzată de curentul de offset la intrare va fi de aproximativ 0.1% în

Sursa de Voltmetrul măsoară VS

Fig.1.2 Efectul curentului de offset de la intrare asupra măsurării tensiunii

Încarcarea datorata rezistențelor de șunt

În această situație, eroarea datorată încărcării șuntului este de aproximativ 9%.

Sursă de Voltmetrul măsoară VS

Fig.1.3 Efectul rezistenței șuntului asupra măsurării tensiunii

Sursă de Amplificator de tensiune/Repetor de tensiune

Fig.1.6 Gardarea rezistenței de scăpări

Exemplu: Presupunem că R S are o valoare de 10GΩ si R L este de 100GΩ. Dacă

Încărcarea capacităților de șuntare

Timpul de stabilizare la măsurarea tensiunii depinde atât de rezistența echivalentă

Proiect de Diplomă-Iași Fig.1.7 Capacitatea

Încărcarea CSUNT generează o curbă exponențiala arătată în fig. 1.8. După o

Tabelul 1 Timpul de stabilire

Constantă de timp (τ) Procent din valoarea finală

Fig.1.8 Răspunsul exponențial al căderii de tensiune pe rezistența șuntului

Exemplu: Presupunem că R S = 10 GΩ și CȘUNT = 100pF. Această combinație are

Sursă de Amplificator de tensiune /Repetor de tensiune

Fig.1.9 Gardarea capacității șuntului

În timp ce avantajul principal al gardării este reducerea efectelor rezistenței

1.1.2. Rezistența izolatorilor

Electrometrele, ca voltmetre, sunt caracterizate printr-o impedanță mare la intrare.

Alegerea celui mai bun izolator

Absorbția apei: scurgerea depinde de cantitatea de apă care a fost absorbită de

Tabelul 1.2 recapitulează caracteristicile importante ale izolatorilor, iar Figura

Tabelul 1.2 recapitulează caracteristicile importante ale izolatorilor, iar Figura

Materialul de volum la piezoelectrice triboelectrice dielectrică

(Ωcm) absorbția minime minime minimă

Proiect de Diplomă-Iași Materiale

Fig.1.10 Rezistivitatea aproximativă a diferitelor tipuri de materiale izolatoare

Kel-F are caracteristicile de suprafață și volum aproximativ la fel de bune ca ale

Alte materiale izolatoare

Practic, toate celelalte materiale izolatoare au o rezistivitate specifică care este

1.2 Măsurarea microcurenţilor

1.2.1 Gardarea şi curenţii de scăpări

măsurării curentului ionic ( I M  I C  I L ). Rezistenţa de scăpări este datorată izolatorului

Fig.1.11 Principiul de gardare aplicat unei camere de ionizare

Fig.1.12 Gardarea pentru reducerea curentului de scăpări

1.2.2 Zgomotul de semnal

Rezistenţa sursei a dispozitivului supus testării va afecta zgomotul ampermetrului

reprezintă rezistenţa sursei respectiv capacitatea sursei, V S reprezintă tensiunea sursei, V

zg reprezintă tensiunea de zgomot a ampermetrului. Şi în final R F si C F reprezintă

Sursă de curent Picoampermetru cu reacţie

Fig.1.13 Modelul simplificat al unui ampermetru cu reacţie

Câştigul tensiunii de zgomot a circuitului poate fi dat de următoarea ecuaţie :