Sunteți pe pagina 1din 30

Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

CAPITOLUL III
MODELAREA SI SIMULAREA UNOR FENOMENE
ELECTROCINETICE
3.1.CURENTUL ELECTRIC
Prin curent electric se înţelege deplasarea ordonată a purtătorilor de sarcină
electrică, liberi într-un conductor (mediu), sub acţiunea unui câmp electric. Trebuie
subliniat faptul că mişcarea ordonată a purtătorilor de sarcină electrică, liberi, din
conductor nu este o simplă mişcare rectilinie uniformă, ci reprezintă un fenomen
complex, deoarece purtătorii de sarcină din conductor se găsesc într-o continuă
mişcare haotică de agitaţie termică, suferind multiple accelerări, frânări şi devieri
datorită ciocnirilor dintre ei cât şi datorită ciocnirilor cu ionii reţelei cristaline ce
formează conductorul. Din aceste motive, putem vorbi numai de viteză medie a
mişcării ordonate a purtătorilor de sarcină în conductor, sub acţiunea câmpului electric,
care se numeşte viteză drift sau de antrenare. Această viteză are o valoare foarte mică:
pentru un curent de 10A printr-un conductor de cupru cu secţiunea de 10mm2 are
valoarea vd=0,06mm/s. Totuşi, un curent electric se transmite cu o viteză foarte mare
datorită faptului că printr-un conductor se propagă câmpul electric pe toată lungimea
conductorului şi acesta antrenează electronii sau ionii pe care îi întâlneşte în cale. Din
acest motiv conductorii se mai numesc şi ghiduri de câmp electric.

Pentru a realiza un curent electric este necesar să se creeze un câmp electric într-un
spaţiu în care să se găsească purtători de sarcină liberi (electroni, ioni).Realizarea
câmpului electric se face cu ajutorul unei diferenţe de potenţial V=VA-VB. Purtătorii de
sarcină se vor mişca până ce se va ajunge la echilibrul celor două potenţiale, după care
curentul electric încetează.

Efectele curentului electric


- efectul termic
- efectul magnetic
- efectul chimic

Lucrare de licenta 69
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Intensitatea curentului electric I, este o mărime fizică scalară care măsoară sarcina
electrică ce străbate secţiunea transversală a unui conductor în unitatea de timp:

Indiferent de tipul purtătorilor de sarcină mobili, sensul convenţional al curentului


electric este dat de sensul intensităţii câmpului electric, adică sensul scăderii
potenţialului.

Măsurarea intensităţii curentului electric se face cu ajutorul ampermetrului care se


conectează în serie cu circuitul prin care este curentul electric.
Ampermetrul este aparat electric care măsoară intensitatea curentului prin efectele
sale. Asfel, există:
- ampermetre magnetoelectrice
- ampermetre feromagnetice
- ampermetre termice
- ampermetre cu semiconductoare

Simbolul de reprezentare al ampermetrului este:

Pentru menţinerea curentului electric, trebuie ca tensiunea electrică pe porţiunea AB să


fie menţinută constantă. Acest lucru se va putea realiza dacă purtătorii de sarcină sunt
readuşi la cele două capete ale conductorului, printr-un alt traseu.

Lucrare de licenta 70
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Pentru aceasta este necesar să se cheltuiască energie ca să se învingă lucrul mecanic al


forţelor electrice. Rezultă că, pentru a întreţine un curent electric constant, printr-un
conductor, este nevoie de o sursă electrică de energie, cu denumirea de generator
electric, care este conectat prin conductori de legătură la capetele conductorului AB,
astfel se realizează un circuit electric.

Program intensitatea curentului electric

Din grafic rezulta ca pentru o sarcina Q = 2.4 * 10-4 intensitatea curentului care
strabate conductorul intr-un interval de timp foarte scurt este de ordinul miliamperilor.

Vom schimba valoarea sarcinii de la 2.4 * 10-4 C la 2.4 * 10-2 C, pastrand intervalul
de timp identic.

Lucrare de licenta 71
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Generam graficul caracteristicii curent tensiune pentru un rezistor tip RCG 1050 S

Lucrare de licenta 72
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Generam graficul caracteristicii


0
curent tensiune pentru un bec cu tensiunea nominala
de 24 volti
23.1
33.7
42.8
50.8
58.1
3
I 64.7 10
70.9
76.7
82.2
87.3
92.7
97.9

4
1 10

5
8.33 10

5
6.67 10

3 5
I  10 5 10

5
3.33 10

5
1.67 10

0
0 4.17 8.33 12.5 16.67 20.83 25
U

Generam graficul caracteristicii curent tensiune pentru o dioda cu jonctiune tip 1N


40076

Lucrare de licenta 73
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Toate caracteristicile curent - tensiune obtinute trec prin originea sistemului de


coordonate.In cazul rezistorului si in cel al becului se constata ca au caracteristici
curent - tensiune in montaj invers identice cu cele ale montajului direct, deci rezistorul
si becul sunt dipoli pasivi simetrici. In cazul rezistorului caracteristica are forma unei
linii drepte si, de aceea, se spune ca este un dipol liniar, in timp ce becul si dioda sunt
dipoli neliniari.

Generatorul electric este un dispozitiv care transformă o formă de energie: chimică,


mecanică, optică, termică etc. în energie electrică. Astfel, ele se numesc: pile,
dinamuri, alternatoare, celule fotoelectrice.

Simbolul de reprezentare al unui generator electric este redat în figura de mai jos.

Sursele de curent electric asigură o diferenţă de potenţial V constantă, adică un câmp


electric sub acţiunea căruia electronii de pe întregul circuit sunt antrenaţi într-o
mişcare ordonată cu viteză constantă.

Schema unui circuit electric trebuie să cuprindă: un generator, conductoare de legătură


şi consumatorii electrici. Generatorul electric este caracterizat de tensiunea

Lucrare de licenta 74
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

electromotoare E necesară pentru a produce lucrul mecanic în deplasarea sarcinilor


electrice pe întregul circuit, atât în interiorul lui cât şi pe porţiunea exterioară a
acestuia. Se poate scrie relaţia energetică pe un astfel de circuit:
W=Wext+Wint

Dacă raportăm energiile la unitatea de sarcină electrică se obţine:


E=U+u

unde "E" este tensiunea electromotoare a sursei, "U" este tensiunea la bornele
consumatorului iar "u" este căderea de tensiune din interiorul generatorului.

Măsurarea tensiunilor se face cu ajutorul voltmetrului V care trebuie conectat în


paralel cu elementul de circuit (generator, consumator, conductori de legătură, rezistor,
etc.). Din cele relatate mai sus rezultă că din întreaga energie cheltuită W=E.q numai o
parte este utilă Wext=U.q deci randamentul unei surse electrice este:

Cu cât căderea de tensiune în interiorul sursei este mai mare, cu atât randamentul
acesteia este mai mic. Pentru aceasta se proiectează generatoare care să aibă pierderi
cât mai mici în interiorul lor.

3.2.LEGEA LUI OHM


A. Legea lui Ohm pe o porţiune de circuit

Lucrare de licenta 75
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Considerând un circuit electric format din mai mulţi consumatori şi un generator


electric, se poate aprecia uşor că între punctele A şi B potenţialul electric scade,
deoarece curentul electric circulă de la A către B. Măsurând tensiunea U la bornele
unui consumator şi intensitatea I a curentului electric prin el se constată că rapoartele:

Căderea de tensiune U pe o porţiune de circuit este proporţională cu intensitatea


I a curentului electric prin acea porţiune a circuitului.
U = RI

Constanta de proporţionalitate dintre căderea de tensiune şi intensitatea curentului


electric se numeşte rezistenţă electrică şi se notează cu R. Unitatea de măsură pentru
rezistenţa electrică se deduce din expresia:

Program rezistenta electrica

Definim rezistanta electrica ca fiind raportul dintre tensiunea electrica si intensitatea


curentului electric.

Lucrare de licenta 76
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

0.04
0.036

0.032

0.028

0.024

I 0.02
0.016

0.012

0.008

0.004

0
0 200 400 600 800 1000 1200 1400 1600 1800 2000
R

Rezistenţa electrică R caracterizează orice consumator electric şi depinde de


elementele constructive ale acestuia:

unde ρ caracterizează materialul din care este confecţionat consumatorul şi se numeşte


rezistivitate electrică. Rezistivitatea electrică depinde de temperatura conductorului:

ρ=ρ0(1+Δt)

unde ρ0 este rezistivitatea la 0oC, iar  este coeficientul termic al


rezistivităţii.Rezistenţa electrică depinde şi ea de temperatură:

R=R0(1+Δt)

Lucrare de licenta 77
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Tabel cu carcteristici electrice ale unor substanţe

Program rezistivitate

Definim rezistivitatea ca dependenta de temperatura

Pentru Argint se considera ρ=1.6*10^-8 si α=3.6*10^-3

Generam graficul dependentei rezistivitatii de temperatura pentru t0=20 si t=140

2 10
5
0

Lucrare de licenta 78
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

6
3.012 10

6
3.011 10

6
3.01 10

6
3.009 10

7 5 6
 30 10  1.0 10  t  20 3.008 10

6
3.007 10

6
3.006 10

6
3.005 10

6
3.004 10
200 220 240 260 280 300 320 340 360 380 400
t

Lucrare de licenta 79
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Pentru cazurile prezentate se constata ca rezistivitatea nu depinde de dimensiunile


firului conductor, ci numai de natura materialului din care acesta confectionat.
Coeficientul termic al rezistivitatii este foarte mic.

B. Legea lui Ohm pe întregul circuit

Pentru un circuit electric simplu, format dintr-un generator cu tensiunea


electromotoare E şi rezistenţa internă r, care alimentează un consumator electric R, se
poate scrie:
E=U+u

Aplicând legea lui Ohm pe fiecare porţiune de circuit: U=RI şi u=rI şi după înlocuiri se
obţine: E=I(R+r)
sau:

Intensitatea curentului electric, printr-un circuit electric închis, este direct


proporţională cu tensiunea electromotoare E a sursei şi invers proporţională cu
rezistenţa electrică totală a circuitului.

Tensiunea la bornele sursei, în circuit închis, este:


U=E-rI

Lucrare de licenta 80
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Pentru un circuit deschis (întrerupt) curentul electric este nul, deci:


U=E

Pentru scurtcircuit rezistenţa exterioară devine nulă, iar curentul este:


Isc=E/r

Curentul de scurtcircuit este curentul maxim pe care îl poate furniza un


generator electric.

3.3. LEGILE LUI KIRCHHOFF


În tehnica modernă se utilizează circuite electrice mult mai complicate, cu multe
ramificaţii, numite reţele electrice, ce au următoarele elemente:

-nodurile reprezintă puncte din reţea în care se întâlnesc cel puţin trei curenţi electrici;
-ramurile de reţea sunt porţiuni din reţeaua electrică cuprinse între două noduri
succesive;
-ochiurile de reţea sunt contururi poligonale închise, formate dintr-o succesiune de
rezistori şi surse.

Prima lege a lui Kirchhoff este o expresie a conservării sarcinii electrice într-un nod
al unei reţele electrice. Este evident că sarcina electrică totală ce pătrunde într-un nod
de reţea trebuie să fie egală cu sarcina electrică ce părăseşte acel nod:
Q1+Q2=Q3+Q4
Mişcarea sarcinilor electrice efectuându-se în acelaşi timp, se poate scrie:
I1+I2=I3+I4
I1+I2 - I3- I4= 0

Suma algebrică a intensităţilor curenţilor electrici care se întâlnesc într-un nod de reţea
este egală cu zero.

A doua lege a lui Kirchhoff se referă la ochiuri de reţea şi afirmă că:

suma algebrică a tensiunilor electromotoare dintr-un ochi de reţea, este egală cu suma
algebrică a căderilor de tensiune pe rezistorii din acel ochi de reţea
Lucrare de licenta 81
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Pentru scrierea ecuaţiei se alege un


sens de referinţă şi se consideră pozitive tensiunile care au acelaşi sens cu cel de
referinţă, la fel şi pentru intensităţile curenţilor:

E1+E2-E3-E4 = R1I1-R2I2-R3I3-R4I3+R5I4

Program Kirchhoff

Pentru un circuit cu doua ochiuri

Dam valori intensitatilor curentului si prin comanda ,,given,, scriem ecuatiile


circuitului prin ecuatiile pentru legea I si legea a II-a a lui Kirchhoff.

Lucrare de licenta 82
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Cerem sa se gaseasca solutiile.

Daca se obtine un curent negativ (I1 <0) inseamna ca sensul curentului este opus celui
din figura. Daca se schimba o sursa de 1 V cu o sursa de 7 V, valorile curentilor se vor
modifica.

Se obtin astfel alte valori ale curentului electric.

Pentru un circuit cu 5 ochiuri

Lucrare de licenta 83
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

( I8 15 I3 3 ) I4 20 6 8 0

I4 20 I7  4 8 12 0

I7  4 I5  8 I5  0.5 12 24 0

I2 5 I3  3 16 6 0

3.4.GRUPAREA REZISTOARELOR
Orice porţiune a unui circuit electric comunică cu restul circuitului printr-un
număr oarecare de borne. Cea mai simplă situaţie este cazul în care porţiunea de circuit
este un dipol. Dacă dipolul este pasiv (nu conţine generatoare), fiind format numai din
rezistoare, atunci el poate fi înlocuit cu un singur rezistor, numit rezistor echivalent,
astfel încât restul circuitului să nu "simtă" înlocuirea.Un rezistor este echivalent unei
grupări de rezistoare dacă, la aplicarea aceleiaşi tensiuni la bornele rezistorului
echivalent ca şi la bornele grupării, circulă un curent electric cu aceeaşi intensitate.

Lucrare de licenta 84
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

A. Gruparea serie

Două sau mai multe rezistoare sunt conectate în serie dacă aparţin aceleiaşi ramuri
dintr-o reţea electrică. Rezistoarele grupate în serie sunt parcurse de acelaşi curent
electric.

Considerând un grup de trei rezistori conectaţi în seie, la bornele fiecărui rezistur se va


regăsi câte o tensiune U1; U2 şi U3 încât se poate scrie:
U=U1+U2+U3
Pe baza legii lui Ohm pe fiecare rezistor rezultă:
U=IR1+IR2+IR3
sau U=I(R1+R2+R3)
Aplicăm aceeaşi lege la circuitul echivalent:
U=IRs
Rezultă următoarea relaţie: Rs=R1+R2+R3

În cazul general, când sunt conectate n rezistoare în serie

Rezistenţa echivalentă Rs este întotdeauna mai mare decât oricare dintre rezistenţele
Rk.

Lucrare de licenta 85
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Program gruparea rezistoarelor

Definim rezistenta echivalenta serie ca fiind suma rezistoarelor din circuit.

Generam graficul rezistentei echivelente serie ca functie de R1, pentru


R2=R3=R4=175

Observam o dependenta
proportionala, adica cu cat R1 este mai mare cu atat va creste si Res.

Generam graficul rezistentei echivelente serie ca functie de R2, pentru


R1=460,R3=1250,R4=73,95

Generam graficul
rezistentei echivelente serie ca functie de R3, pentru R1=46.55,R2=5022,R4=760

Lucrare de licenta 86
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Generam graficul rezistentei echivelente serie ca functie de R4, pentru


R1=822,R2=6000,R3=55,55

B. Gruparea paralel

Două sau mai multe rezistoare sunt grupate în paralel dacă sunt conectate între aceleaşi
două noduri.

Lucrare de licenta 87
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Rezistoarele grupate în paralel au aceeaşi tensiune la borne. Conform legii I a lui


Kirchhoff
I=I1+I2+I3

sau

şi

Pentru circuitul echivalent

De unde rezultă:

Sau în cazul în care sunt conectaţi în paralel n rezistori

Rezistenţa echivalentă Rp este întotdeauna mai mică decât oricare din rezistanţele Rk.
Pentru cazul în care sunt conectate doar două rezistoare în paralel este comod de
calculat rezistenţa echivalentă folosind relaţia:

Definim rezistenta echivalenta


paralel Rep cu relatia de mai jos.
Lucrare de licenta 88
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Generam graficul Rep ca functie de R1


R1 10 80

0.1881
0.18805
0.188
0.18795
0.1879
Rep( R1  R2  R3  R4 ) 0.18785
0.1878
0.18775
0.1877
0.18765

0.1876
10 17 24 31 38 45 52 59 66 73 80
R1

Generam graficul Rep ca functie de R3


R3 5 65

Generam graficul Rep ca functie de R2


R2 40 180

Lucrare de licenta 89
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

C. Transformarea stea-triunghi

Dacă o porţiune de circuit comunică cu restul circuitului prin trei borne, structurile
cele mai simple sunt: gruparea în triunghi şi gruparea stea.

Se poate demonstra că cele două grupări sunt echivalente dacă şi numai dacă ele sunt
echivalente în raport cu oricare două dintre borne, a treia fiind neconectată ("în aer").
Pentru gruparea triunghi, în raport cu bornele A şi B, rezistanţa echivalentă este:

în care R23 = R2 + R3

deci:

La gruparea stea, în raport cu bornele A şi B (cu borna C neconectată) rezistenţa


echivalentă este:

Lucrare de licenta 90
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Impunând condiţia de echivalenţă a celor două circuite:

rezultă:

Relaţiile corespunzătoare celorlalte perechi de puncte: B şi C apoi C şi A.

Rezolvăm sistemul de ecuaţii în raport cu rezistenţele R1', R2' şi R3'

Obţinem:

3.5.GRUPAREA GENERATOARELOR
A. Gruparea serie

Pentru a grupa în serie mai multe generatoare se leagă borna negativă a unui generator
cu borna pozitivă a următorului generator ş.a.m.d.

Lucrare de licenta 91
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Să considerăm trei generatoare cu t.e.m. E1; E2 şi E3 şi cu rezitenţele interne r1, r2 şi r3,


conectate în serie şi care alimenteză un consumator rezistiv R. Prin aplicarea legii a II-
a a lui Kirchhoff pe circuitul dat, se obţine: E1+E2+E3=IR+Ir1+Ir2+Ir3

de unde:

Prin comparaţie cu legea lui Ohm pe un circuit închis:

se constată că prin legarea în serie a generatoarelor:


- tensiunea electromotoare este egală cu suma t.e.m. a generatoarelor: E=E1+E2+E3
- rezistenţa internă este egală cu suma rezistenţelor generatoarelor: r=r1+r2+r3

B. Gruparea paralel

Pentru gruparea paralel ageneratoarelor, se leagă la un loc bornele pozitive şi de


asemenea se leagă împreună bornele negative.

Considerăm trei generatoare identice cu t.e.m. E şi


rezistenţa interioară r, grupate în paralel şi care alimentează un consumator cu
rezistenţa R. Aplicând legile lui Kirchhoff pe circuit se obţin:
I=I1+I1+I1
E=I1r+IR

Dar: I1 = I2 = I3 deci I = 3I1

Lucrare de licenta 92
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Rezultă:

Se constată că t.e.m. este E dar rezistenţa internă devine r/3.

3.6.ENERGIA ŞI PUTEREA ELECTRICĂ


Câmpul electric creat de generator determină trecerea prin circuit a unui curent
electric. Energia curentului electric măsoară lucrul mecanic necesar pentru a transporta
o sarcină electrică q printr-o secţiune din circuit într-un interval de timp t, deci se
poate scrie:
W=Uq
sau W=UIt
Dacă, consumatorul este caracterizat numai prin rezistenţă, energia
este:
W=RI2t

Sau după înlocuirea intensităţii curentului, din legea lui Ohm, se obţine:

În mod asemănător, se poate scrie energia pe circuitul


interior:

Energia consumată pe întregul circuit se obţine prin


însumare şi este:

Randamentul arată ce fracţiune din energia dată de


generator este utilă. Pe baza celor trei energii disipate pe un
circuit electric se poate calcula randamentul circuitului electric simplu:

Această relaţie arată că randamentul este are o valoare subunitară care depinde de
valoarea rezistenţelor din circuit (internă şi externă).

Program energia electrica

Definim energia furnizata de un generator electric in timp cu relatia

Lucrare de licenta 93
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Generam graficul dependentei energiei ca functie de t, pentru I=5*10^-3 si E=12

Generam graficul dependentei energiei ca functie de I, pentru t=80 sec. si E=12

Generam graficul
dependentei energiei ca functie de E, pentru t=60 sec. si I=0.5 A

Puterea se poate exprima ţinând cont de formula de definiţie a puterii:

Lucrare de licenta 94
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Ţinând cont de expresiile celor trei


energii se obţine:

Puterea pe care o furnizează generatorul către circuitul exterior este influenţată de


valoarea rezistenţei exterioare R.

de unde se obţine următoarea ecuaţie cu variabila R

Program puterea electrica

Pentru confectionarea rezistorului unei plite electrice de putere P=600 W, ce


functioneaza la tensiunea U=120 V, se foloseste sarma de crom - nichel de diametru d
= 0,75 mm. Aflati lungimea L a sarmei necesare.

Generam graficul
dependentei lungimii sarmei L, ca functie de P

Lucrare de licenta 95
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Se observa ca pentru o putere cuprinsa intre 200 si 600 W , un conductor avand


diametrul de 0.75 mm, alimentat la o tensiune de 120 V, trebuie sa aiba lungimea de
ordinul kilometrilor (113 km).

Daca exprimam lungimea conductorului in functie de tensiune , vom da puterii


valoarea de 600 W.

Generam graficul dependentei lungimii sarmei L, ca functie de U


U 120 130 220

In acest caz observam ca alimentand conductorul cu acelasi diametru cu o tensiune


cuprinsa intre 120 si 220 V, lungimea conductorului trebuie sa fie tot de ordinul
kilometrilor (120 km).

Exprimam apoi lungimea conductorului in functie de diametrul conductorului, in cazul


in care U = 160 V si puterea P = 300 W.
Generam graficul dependentei lungimii sarmei L, ca functie de d
d 0.75 1  2.75

Lucrare de licenta 96
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Se observa astfel ca pentru un diametru al conductorului cuprins intre 0.5 si 3 mm,


lungimea conductorului alimentat la tensiunea de 160 V, trebuie sa fie mult mai mare.

Această ecuaţie admite următoarele soluţii pentru rezistenţa R:

Pentru ca valorile să aibă sens fizic trebuie ca:

E2 - 4Pr 0  deci E2 4Pr, de unde

deci puterea maximă este

Din compararea cu expresia puterii disipată pe circuitul exterior,

se obţine:

Sau

de unde: R = r

Aceasta reprezintă condiţia pentru transferul optim de putere într-un circuit electric.

Lucrare de licenta 97
Modelarea si simularea unor fenomene electrice cu MathCAD

Pentru un circuit electric cu valori date pentru t.e.m. E şi r rezistenţa internă a


generatorului se poate reprezenta graficul puterii utile în funcţie de valorile rezistenţei
externe, de unde se vede că acesta prezintă un maxim pentru valoarea R=r.

Lucrare de licenta 98

S-ar putea să vă placă și