ETAPA CERCETARILOR SI A DEZBATERILOR

I. Activitati premergatoare ședinței de judecată

1. Grefierul de sedință – are rolul principal.

*Într-o instanță sunt mai mulți grefieri. Există grefieri registratori – care înregistrează
cererea, grefieri arhivari – cei care țin dosarele și ordinea lor în arhivă și grefieri de ședință
– adică cei care intră alături de judecători și fac parte din ceea ce numim constituirea
completului de judecată.
Acestora din urmă le revin o serie de sarcini prealabile ședinței:
- Preluarea dosarelor din arhivă;
- Verificarea dovezilor de înmânare ori comunicare a citațiilor și a altor acte de procedură
ori relațiilor solicitate de instanță;
- Întocmirea listei de procese – art. 215 NCPC; Această listă despre care vorbește art. 215
este făcută de către grefier. Sigur, judecătorul poate să îi indice acele intervale orare
(*Această parte cu intervalele orare nu prea funcționează, mai ales la instanțele foarte
aglomerate. Cele care au un număr mai mic de procese puwszn și un interval orar. Mulți
spun că această prevedere cu intervalul orar s-ar aplica numai în ipoteza în care am avea
ședințe publice exclusiv pentru dezbaterea pe fond a cauzei, iar cercetarea procesului s-
ar fi făcut în camera de consiliu – aceste prevederi însă au fost amânate până în 2016.)
- Predarea dosarelor completului de judecată;
Unele dintre aceste prevederi sunt în codul de procedură civilă, altele sunt în regulamentul
de ordine interioară al instanței. Activitatea făcută de grefieri este esențială pentru proces. De ce?
De exemplu : verificarea dovezilor de înmânare a citațiilor – acestea trebuie să cuprindă anumite
mențiuni, operațiune ce este migăloasă, mai ales atunci când într-un proces sunt mai multe părți.
Dacă judecătorul ar sta să verifice aceste aspecte, ședința nu s-ar mai termina în ziua respectivă.
Judecătorul decide până la urmă dacă procedura este sau nu îndeplinită, însă grefierul este cel care
face un referat( în care menționează P.C. – procedură completă sau L.P. – lipsă procedură). Cum
face acest lucru ? Verifică înainte de ședință dacă procedura respectivă a fost corect îndeplinită.
Grefierii, mai ales cei de ședință, au o anumită pregătire. Nu trebuie neapărat să fie
licențiați în drept. Ei urmează cursurile Școlii de Grefieri care funcționează pe lângă Institutul
Național al Magistraturii.
Art. 215 NCPC – Ordinea judecării proceselor
(1) Pentru fiecare ședință de judecată se va întocmi o listă cu procesele ce se dezbat în acea
zi, care va fi afișată pe portalul instanței și la ușa sălii de ședință cu cel puțin o oră
înainte de începerea acestuia. Lista va cuprinde și intervalele orare orientative fixate
pentru strigarea cauzelor. Dispozițiile art.220 sunt aplicabile.
(2) Procesele declarare urgente, cele rămase în stare de divergență și cele care au primul
termen în continuare se vor dezbate cu prioritate.
(3) Procesele în care partea sau părțile sunt reprezentate ori asistate de avocat, respectiv
consilier juridic se vor dezbate cu prioritate.
(4) La cererea părții interesate, pentru motive temeinice, judecătorul poate schimba ordinea
de pe listă.
- procesele urgente : De exemplu: ordonanță președințială;
- procesele în stare de divergență – Sunt posibile numai la completele din apel (unde sunt doi
judecători); Sunt cauzele în care judecătorii nu au ajuns la un punct comun; În acest caz se repune
cauza pe rol pentru un complet de trei judecători.

1
- procesele care au primit termen în continuare – Sunt procesele care nu se termină într-o zi,
fiind nevoie să se continue ziua următoare; Acestea trebuie puse la începutul zilei următoare
pentru că, practic, ședința din ziua trecută este încă în curs, ea fiind doar întreruptă.

Prevederi legate de întocmirea listei de procese și aspecte prealabile găsim și în

Regulamentul de ordine interioară al instanțelor. De exemplu :
Art. 103 ind.2 : Grefierul de ședință, pe baza dispozițiilor date de complet (*el urmează totuși
niște indicații date de judecători), întocmește toate comunicările prevăzute de lege înainte de
fixarea primului termen de judecată, completează borderourile, predă corespondența la arhivă în
vederea expedierii. Apoi, dovezile de comunicare primite la instanță se transmit grefierului de
ședință de către grefierul arhivar, împreună cu dosarul. Grefierul de ședință evidențiază dovezile
de primire și data primirii comunicărilor în aplicația ECRIS și le prezintă completului de judecată.
II. Ședința de judecată propriu – zisă

2. Președintele de complet – rolul primordial în ședința de judecată. Orice complet de

judecată are un președinte de complet. De multe ori, mai ales în variantele mai vechi ale
codului, vom gasi noțiunea de președintele instanței – de multe ori, această noțiune se
referă la președintele completului, pentru că, în codul vechi și în doctrină, noțiunea de
instanța avea un dublu sens: pe de o parte era înțeleasă ca instituție, iar pe de altă parte ca
acel complet de judecată care judecă. Astfel, și noțiunea de președinte avea un dublu sens.
De cele mai multe ori, îți dădeai seama despre care sens din context, știind că anumite
măsuri puteau fi dispuse numai de către președintele completului, nu și de președintele
instanței ca instituție. Însă, noul cod a aranjat aceste aspecte și vorbește de președintele
completului de judecată.
Președintele completului de judecată are o serie de atribuții care au fost sintetizate în
următorul mod:
a) Conduce, deschide, suspendă și închide ședința;
b) Ceilalți judecători se adresează părților sau altor participanți prin intermediul lui, dacă
nu li se încuviințează de către președinte să se adreseze direct;
(*dacă avem judecătorul unic, acela este și președintele)
c) Exercită poliția ședinței – art.217 NCPC.
Art. 217 NCPC – Poliția ședinței de judecată
(1) Președintele completului de judecată exercită poliția ședinței, putând lua măsuri pentru
păstrarea ordinii și a bunei-cuviințe, precum și a solemnității ședinței de judecată.
(2) Dacă nu mai este loc în sala de judecată, președintele le poate cere celor care ar veni
mai târziu sau care depășesc numărul locurilor existente să părăsească sala.
(3) Nimeni nu poate fi lăsat să intre cu arme în sala de ședință, cu excepția cazului în care
le poartă în exercitarea serviciului pe care îl îndeplinește în fața insta
(4) nței.
(5) Persoanele care iau parte la ședință sunt obligate să aibă o purtare si o ținută
cuviincioase.
(6) Cei care se adresează instanței în ședință publică trebie să stea în picioare, însă
președintele poate încuviința, atunci când apreciază că este necesar, excepții de la
această îndatorire.
*În camera de consiliu, persoanele care se adresează nu sunt obligate să stea în picioare.
Bine, în practică vom vedea că și în camera de consiliu se stă tot în picioare – probabil
din reflex, pentru că la noi ședințele din camera de consiliu se țin în aceeași sală în care
se țin și ședințele publice.
2
 (7) Președintele atrage atenția părții sau oricărei alte persoane care tuulbură ședința ori
nesocotește măsurile luate să respecte ordinea și buna-cuviință, iar în caz de nevoie
dispune îndepărtarea ei.
(8) Pot fi, de asemenea, îndepărtați din sală minorii, precum și persoanele care s-ar înfățișa
într-o ținută necuviincioasă.
(9) Dacă înainte de închiderea dezbaterilor una dintre părți a fost îndepărtată din sală,
aceasta va fi chemată în sală pentru a i se pune în vedere actele esențiale efectuate în
lipsa ei. Aceste dispoziții nu se aplică în cazul în care partea îndepărtată este asistată de
un apărător care a rămas în sală.
 Partea este informată cu privire la ce s-a întâmplat în lipsă – dacă partea are mandatar,
ea nu va mai fi chemată ( mandatarul poate să o informeze);
 Dacă mandatarul este cel ce tulbură, el va fi amendat, iar procesul va fi amânat.
(10) Când cel care tulbură liniștea ședinței este însuși apărătorul părții, președintele
îl va chema la ordine și, dacă, din cauza atitudinii lui, continuarea dezbaterilor nu mai
este cu putință, procesul se va amâna, aplicându-se amenda judiciară prevăzută la art.
187 alin. (1) pct. 2, iar cheltuielile ocazionate de amânare vor fi trecute în sarcina sa,
prin încheiere executorie, dispozițiile art. 191 fiind aplicabile.
*Spre deosebire de vechiul cod, unde nu se făcea distincție, aici se face distincție între
parte și apărător. Dacă cel care tulbură ședința este avocatul, el va fi înlăturat, însă
procesul se va amâna. Sigur, corespunzător se va aplica o amendă judiciară și
cheltuielile de amânare vor fi în sarcina părții respective. Ideea e că procesul nu poate
continua în lipsa avocatului. (Textul vorbește despre apărătorul părții – probabil e o
scăpare. Cu siguranță nu poate fi vorba de un apărător care este mandatar neavocat,
pentru că funcția de apărare este exercitată de avocat sau de către consilierul juridic.
Formularea de apărător este una comunistoidă, luată probabil dintr-un text mai vechi din
legiuirile sovietice, unde nu se vorbea de avocat, ci de apărător (hahahah)).
Art. 218 – Infracțiunile de audiență
(1) Dacă în cursul ședinței se săvârșește o infracțiune, președintele o constată și îl identifică
pe făptuitor. Procesul-verbal întocmit se trimite procurorului.
(2) Instața poate, în condițiile legii penale, să dispună și reținerea făptuitorului.
Președintele completului de judecată nu are o poziție dominantă în ceea ce privește
soluționarea cauzei, poziția lui este una dominantă doar în ceea ce privește poliția ședinței de
judecată.

III. Momentele principale în desfășurarea ședinței de judecată

Art. 219 – Verificări privind prezentarea părților
(1) Instanța verifică identitatea părților, iar dacă ele sunt reprezentate ori asistate, verifică
și împuternicirea sau calitatea celor care le reprezintă ori le asistă.
(2) În cazul în care părțile nu răspund la apel, instanța va verifica dacă procedura de citare
a fost îndeplinită și, după caz, va proceda, în condițiile legii, la amânarea, suspendarea
ori la judecarea procesului.
Avem o primă reglementare în ceea ce privește momentele principale în desfășurarea
ședinței de judecată în art. 215 care vorbește despre ordinea în care se examinează cauzele. Acest
articol vorbește despre o prioritate a proceselor declarate urgente, a celor rămase în divergență și a
celor care au primit termen în continuare. Însă mai sunt și alte reguli . Aceste trei categorii pot fi
puse pe o listă de prioritate, dar sunt și aspecte care intervin în ceea ce privește ordinea examniării
cauzelor și care nu pot fi prevăzute. De exemplu : procesele în care partea sau părțile sunt
reprezentate ori asistate de avocat, respectiv consilier juridic, se vor dezbate cu prioritate – regula.
3
Evident, acest lucru (că partea e reprezentată/ asistată sau nu) nu se poate ști întotdeauna de la
momentul în care se face lista - sunt și situații în care dosarul este la primul termen și avocatul
abia atunci se prezintă ( nu se știa dinainte că partea este reprezentată). Aceasta este mai mult o
regulă pe care președintele o aplică în interiorul ședinței, când întreabă în care cauze sunt avocați
și o să le ia cu prioritate pe acestea. De ce această prioritate ? Pentru că avocat este un profesionist,
el poate avea și mai multe cauze într-o zi; părțile care nu au avocat este puțin probabil să aibă
mai multe procese în aceeași zi.
O altă regulă este aceea că la cererea părții interesate, pentru motive temeinice, judecătorul
poate schimba ordinea de pe listă. De exemplu : una dintre părți sau avocatul ei depune o cerere
scrisă că nu s-au putut prezenta de la prima oră întrucât vin din altă localitate și nu pot ajunge la
ora respectivă.
Legat de acestea, există și o prevedere în regulament, care este puțin diferită : La cererea
părților, instanța va putea lăsa cauza la urmă fixând o altă ordine. Cele doua texte ( din cod și
regulament) nu se contrazic. Textul din cod vorbește de faptul că la cererea unei părți și pentru
motive justificate, instanța poate să schimbe ordinea ( fie să ia dosarul mai repede, fie să îl lase la
urmă), în timp ce regulamentul se referă la o cerere făcută de ambele părți, de a se fixa o ordine
mai târzie (justificare nu este necesară în acest caz, deși de cele mai multe ori se prevăd motivele
cererii).
!!! O altă ordine de orientare a ședinței este aceea că cauzele care se amână fără discuții vor
putea fi strigate la începutul ședinței. Avem doua reglementări aici:
1) Art. 220 NCPC
Art. 220 – Amânarea cauzei când nu este în stare de judecată
Părțile pot cere instanței, la începutul ședinței, amânarea cauzelor care nu sunt în stare
de judecată, dacă acestea nu provoacă dezbateri. Când completul de judecată este alcătuit din
mai mulți judecători, această amânare se poate face și de un singur judecător.
Pot exista situații în care procesele nu sunt în stare de judecată, dar sunt discuții cu privire
la administrarea probelor, sau nu sunt în stare de judecată dar trebuie să interogheze un martor.
De exemplu:
a) Una dintre părți observă din studiul pe care îl face asupra dosarului că procedura de citare
a unei părți nu a fost legal îndeplinită, ceea ce înseamnă că dacă partea respectivă nu este
prezentă ca să acopere procedura de citare, nu are de ce să aștepte ca judecătorul să vadă că
nu e procedura completă și să acorde în mod obligatoiu un termen.
b) Instanța a dispus formularea unei adrese pentru a solicita anumite informații de la o
anumită instituție, informații pe care le-a considerat necesare pentru rezolvarea cauzei. S-a
dat un termen, și la termenul respectiv adresa nu a venit la dosar. În acest caz nu vor avea
loc dezbateri, iar dosarul de va amâna.
!!! Dacă, în schimb, discutăm de excepții procesuale, incidente precum suspendarea, probe,
chiar dacă nu sunt în stare de judecată, acestea sunt dezbateri, și nu se va putea aplica această
regulă.
2) Regulamentul de ordine interioară : Cauzele care se amână fără discuții(nu ca în cod, fără
dezbateri) vor putea fi strigate la începutul ședinței, în ordinea listei, dacă toate părțile legal
citate sunt prezente și cer amânarea sau în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă.
*Cam același lucru ca și în cod, cu singura mențiune că în regulament ni se spune că este
aplicabil textul și în cazul în care nu sunt toate părțile prezente, însă acelea care lipsesc au
cerut judecarea în lipsă.
Trebuie să reținem că lista de ordine care este întocmită de grefierul de ședință poate suferi
modificări după următoarele împrejurări: părțile au sau nu avocat, cer sau nu amânarea cauzei la

4
începutul ședinței sau cer lăsarea mai la urmă a cauzei de comun acord. În rest, se respectă ordinea
de pe listă.

IV. Ce se întâmplă la apelul propriu-zis, atunci când se strigă cauzele ?

Apelul îl face grefierul de ședință. Dacă există și instalație de sonorizare, se face prin
acesta astfel încât să audă și cei de afară. Grefierul va striga numele/denumirea părților sau
numărul dosarului.
După apel, grefierul de ședință face un referat al cauzei. Potrivit Regulamentului, acesta
cuprinde o prezentare pe scurt a obiectului pricinii( despre ce este vorba în proces: nulitate,
divorț), stadiul în care se află pricina( administrare probe, primul termen, termen de dezbateri etc)
și modul în care s-a îndeplinit procedura de citare sau s-au îndeplinit alte măsuri dispuse de
instanța de judecată la termenul anterior(P.C., L.P. etc). În referat se poate face mențiune și despre
motivele de incompatibilitate absolută. Prin urmare, în cadrul acestui referat se vorbește nu numai
despre procedură, ci și, de exemplu, despre eventualele adrese, expertize dispuse de instanță.
După acestea, dosarul este predat completului de judecată. Odată ce dosarul ajunge aici,
avem mai multe ipoteze: E posibil ca acel termen să fie unul în care va interveni amânarea, un
termen în care vor avea loc dezbateri asupra excepțiilor, probelor sau chiar dezbaterile finale.

I. Amânarea
Motive de amânare:
1. Lipsa de procedură cu o parte ce nu se prezintă pentru a o acoperi; Avem text care spune
că instanța are obligația de a amâna cauza ori de câte ori observă că procedura nu este
legal îndeplinită față de una dintre părți – art. 160 NCPC;

2. În temeiul învoielii părților – art. 221 NCPC.

Art. 221 – Amânarea judecății prin învoiala părților
(1) Amânarea judecății în temeiul învoielii părților nu se poate încuviința decât o singură
dată în cursul procesului.
(2) După o asemenea amânare, dacă părților nu stăruiesc în judecată, aceasta poate fi
suspendată și cauza va fi repusă pe rol numai după plata taxelor de timbru, potrivit legii.
(3) Instanța este obligată să cerceteze dacă amânarea cerută de părți pentru un motiv
anumit nu tinde la o amânare prin învoiala părților; este socotită ca atare cererea de
amânarea la care cealaltă parte s-ar putea împotrivi.
Dacă părțile au cerut o amânare de comun acord și nu stăruiesc la termenul următor în
judecarea cauzei, va interveni suspendarea de drept a procesului. De ce? Tinem minte că procesul
este bazat pe principiul contradictorialității. Dacă prima dată părțile nu vor să se judece, instanța
acceptă și va da un nou termen. Dacă și la urmatorul termen părțile cer o amânare, instanța
suspendă procesul și când părțile o să dorească să se judece, se repune cauza pe rol, se plătesc
taxele de timbru în cuantum de jumătate din cât s-a plătit inițial și se va judeca atunci. Mai este un
lucru ce trebuie reținut aici, și anume că instanța e obligată să cerceteze dacă amânarea cerută de
părți, după ce au luat o amânare de comun acord, nu reprezintă în realitate o nestăruință în
judecată. Este considerată ca atare amânarea la care partea cealaltă s-ar putea împotrivi. Asta
pentru că și părțile știu textul și vor spune astfel „Am cerut amânarea de comun acord, dar trebuie
din nou să amânăm. Însă există textul acela care spune că dacă mai cerem încă o dată amânarea ne
vor suspenda procesul și plătim jumătate din taxă. Cum facem ? Ne facem că avem un motiv
temeinic : tu depui un înscris pe care eu îl știu, iar eu cer termen ca să îl cunosc, conform codului.”
Astfel, partea cealaltă s-ar putea opune la depunerea înscrisului, care e depus peste termen ( acesta

5
este reglementat de norme dispozitive), însă nu o va face, cerând astfel termen pentru cunoașterea
înscrisului, obținând astfel amânarea.
3. Lipsă de apărare – art. 222 NCPC
Art. 222 – Amânarea judecății pentru lipsă de apărare
(1) Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate,
numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau
reprezentantului ei.
(2) Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea
părții, pronunțarea în vederea depunerii concluziilor scrise.
Motive temeinice: partea a suferit o boală care a necesitat spitalizare și nu a avut timp să
meargă să își angajeze avocat, sau și-a angajat însă avocatul nu a avut timp să se pregătească.
Dacă se refuză amânarea pentru lipsă de apărare (nu se consideră că există motive
temeinice etc), instanța, totuși, la cererea părții va amâna pronunțarea în vederea depunerii
concluziilor scrise.
În principiu, în tot cursul procesului (cu precădere la începutul ședinței), judecătorul va
încerca împăcarea părților. Dacă apreciază că pentru a da aceste sfaturi de împăcare este necesară
prezența părților, judecătorul poate solicita prezența personală a părților, chiar dacă ele au
reprezentanți. – art. 227 NCPC.
Art. 227 – Prezența personală a părților în vederea soluționării amiabile
(1) În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părților, dându-le
îndrumările necesare, potrivit legii. În acest scop, el va solicita înfățișarea personală a
părților, chiar dacă acestea sunt reprezentate. Dispozițiile art. 241 alin. (3) sunt
aplicabile.
(2) În litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii.
Judecătorul poate informa părțile cu privire la doua aspecte: procedura medierii și, dacă
este cazul, în ipoteza în care au avocați, pot solicita administrarea probelor de către avocați.
V. După toate acestea se ajunge la problema de bază. Care este ordinea de analiză?

1. Examinarea excepțiilor
2. Administrarea probelor
3. Dezbaterea cauzei.
*În fiecare dintre aceste etape există o ordine.

VI. Modul în care părțile iau cuvântul (valabil pentru dezbaterea finală cât și pentru
orice alte dezbateri)
!!! Reclamant – Pârât – Alte părți după poziția lor procesuală.
Reprezentantul Ministerului Public ia ultimul cuvântul în cazul în care acesta nu este parte
la proces. În cazul în care acesta are calitatea procesuală de reclamant/pârât, se va păstra ordinea :
va lua cuvântul primul în cazul în care are calitatea de reclamant și al doilea în cazul în care are
calitatea de pârât.
Intervenientul principal va vorbi după reclamant, pentru că el are tot poziția procesuală de
reclamant. Chematul în garanție, va vorbi după partea care l-a chemat în garanție. Intervenienții
accesorii vor vorbi imediat după partea pentru care au intervenit.
După dezbatere, instanța va da o încheiere prin care declară cercetarea închisă și fixează
termen pentru dezbaterea fondului în ședință publică. – art. 244 NCPC.
Majoritatea consideră că această prevedere este amânată. De ce ?
[O mică paranteză pentru a se înțelege problema segregării între cercetarea procesului și
dezbateri:
6
 Noul cod, spre deosebire de vechiul cod, prezintă diferențe de filosofie în ceea ce privește
cercetarea în prima instanță. El practic separă cercetarea procesului și dezbaterile. Cercetarea
procesului este faza care începe de la primul termen și merge până când instanța se consideră
lămurită cu privire la administrarea probelor. În acel moment judecătorul dă o încheiere prin care
spune că cercetarea este închisă și acordă un termen exclusiv pentru dezbaterea pe fond a cauzei.
Această segregare, despărțită printr-un termen, în principiu, nu se aplică acum pentru că există o
prevedere care spune că „ Cercetarea procesului are loc în camera de consiliu, iar dezbaterile în
ședință publică.” Aceasta este și logica acordării acelui termen, pentru că, atunci când se
considerau a fi închisă cercetarea procesului, părțile se aflau încă în camera de consiliu. Ele nu
putea continua procesul cu dezbaterile la același termen pentru că acestea trebuiau în ședință
publică. Există însă o prevedere legală care spune așa : „Textele care vorbesc despre cercetarea
procesului în camera de consiliu se aplică din ianuarie 2016.” Așa stând lucrurile, nici acordarea
unui termen între cercetare și dezbateri nu mai are logică, întrucât el se acorda doar pentru că
părțile nu puteau trece la dezbateri din moment ce ei erau în camera de consiliu. Însă, dacă acum
cercetarea se face tot în ședință publică, se pot continua dezbaterile fără acordarea unui termen.
Legiuitorul, în acest caz, a avut și nu prea a avut dreptate. De ce? Logica acestui termen a
avut la bază doua motive:
- Cercetarea fiind în camera de consiliu, nu puteai să te muți imediat în ședință publică
pentru că trebuia să aduci..publicul;
- Este bine să se acorde respectivul termen pentru ca părțile să se focuseze exclusiv asupra
dezbaterilor finale, pentru că, în general, atunci când ai într-o ședință și excepții, și
administrare de probe și concluzii pe fond, acestea din urmă sunt cele mai puțin relevante,
pentru că părțile deja au obosit dupa excepții și probe.
Astfel, este mai bine să se pună capăt excepțiilor, probelor la un anumit moment și să se
dea un termen în care părțile să știe că vin doar să pledeze pentru chestiunile de fond. Acest aspect
însă nu a încetat prin amânarea dispozițiilor pentru ianuarie 2016. Acest al doilea motiv care a stat
la baza segregării celor doua etape procesuale, este la fel de valabil și acum, însă s-a preferat să se
acorde prioritate primului motiv și să se aplice aceste texte din ianuarie 2016. Însă logica firească
a codului așa era : se dădea o încheiere prin care se stabilea că s-a încheiat cercetarea procesului,
se stabilea termenul pentru dezbaterile pe fond, punându-li-se în vedere părților să depună
concluzii scrise până la termenul de dezbateri ( cu cel puțin 5 zile înainte de acest termen), astfel
încât, cu ocazia dezbaterilor, judecătorul avea toate probele administrate și asimilate, concluziile
scrise ale părților și asculta numai pledoariile lor. Avantajul este că având concluziile scrise care
în general sunt mult mai ample decât ceea ce pot spune în timpul ce li se acordă, judecătorul poate
să nu mai lase părțile să vorbească despre ce vor ele, ci să se orienteze asupra acelor aspecte ce
prezintă interes.
Și codul în forma inițială și cel care va intra în vigoare din 2016, prevăd că dacă părțile
sunt de acord, concluziile asupra fondului pot fi puse și în aceeași ședință în care se termină
cercetarea procesului (deci în camera de consiliu în viziunea codului).
Cererea de judecată în lipsă presupune că partea și-a dat acordul pentru continuarea
dezbaterilor în camera de consiliu, în afară de cazul în care ea a menționat expres că deși este de
acord cu judecarea în lipsa ei, nu e de acord și cu continuarea dezbaterilor în camera de consiliu.
Se închide paranteza și se redeschide în 2016, când va intra în vigoare codul modificat.]
La ora actuală, lucrurile merg cam cum mergeau pe vechiul cod. Cercetarea procesului se
termină și imediat, la același termen și fără o încheiere distinctă, începe dezbaterea fondului.
Încheierea dată de instanță va fi pentru tot(și cercetare și dezbateri) sau nu va fi nicio încheiere m
dacă are loc pronunțarea în acea ședință.
Art. 244 – Terminarea cercetării procesului
7
 (1) Când judecătorul se socotește lămurit, prin încheiere, declară cercetarea procesului
încheiată și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședință publică.
(2) Pentru dezbaterea fondului, judecătorul pune în vederea părților să redacteze note
privind susținerile lor și să le depună la dosar cu cel puțin 5 zile înainte de termenul
stabilit potrivit alin.(1), fără a aduce atingere dreptului acestora de a formula concluzii
orale.
(3) Părțile pot fi de acord ca dezbaterea fondului să urmeze în camera de consiliu, în
aceeași zi sau la alt termen.
(4) Cererea de judecată în lipsă prespune că partea care a formulat-o a fost de acord și ca
dezbaterea fondului să aibă loc în camera de consiliu, în afară de cazul în care partea a
solicitat expres ca aceasta să aibă loc în ședință publică.

VII. Repunerea cauzei pe rol

După încheierea dezbaterilor, judecătorii se retrag pentru deliberare. După închiderea
dezbaterilor nu mai pot fi depuse înscrisuri. Singurul lucru pe care părțile îl mai pot face este să
depună concluzii scrise, fie în completarea celor depuse anterior, fie singure.
*Concluziile scrise reprezintă o dezvoltare a concluziilor orale făcute în ședința publică.
Totuși, judecătorul ar putea repune cauza pe rol( adică să nu pronunțe o hotărâre) in cel
puțin urmatoarele două cazuri :
a) Când există divergentă între judecători – doar în cazurile în care avem un complet par.
b) Nu există divergență, dar completul de judecată consideră necesar administrarea unor
probe noi sau are nevoie de noi lămuriri.
Exemple :
a) Se observă o excepție de ordine publică neinvocată. Ce ar însemna asta ? Că acea excepție
oricum ar putea fi invocată în apel. Și atunci, avem doua ipoteze : fie nu repune cauza pe
rol și pronunță o hotărâre casabilă, fie repune cauza pe rol pentru a discuta excepția, dând o
hotărâre corectă, chiar dacă aceasta situație prezintă un deranj (trebuie citate din nou
părțile etc);
b) În cazul obsevării unei proceduri ce nu a fost legal îndeplinită : Grefierul a făcut prost
referatul, judecătorul s-a luat la povești cu el și astfel trebuie repusă cauza pe rol, tot pentru
a evita pronunțarea unei hotărâri casabile.
c) Ignorarea unei probe esențiale: își dau seama că nu reușesc să facă anumite calcule și au
nevoie de un expert. Nu pot să le facă prost, așa că se repune cauza si se desemnează un
expert.
Părțile trebuie citate din nou în toate aceste ipoteze, pentru că ele nu mai au termen în
cunoștință – De aceea părțile trebuie citate și cauza repusă pe rol.

VIII. Primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate

De ce este important ?
Pentru pârât este termenul până la care:
1) Ar putea atrage terți în proces, dacă întâmpinarea nu este obligatorie;
2) Poate invoca necompetența materială și teritorială;
3) Poate invoca nulitatea relativă cu privire la neregularitățile săvârșite până la începerea
procesului – pentru că este primul termen următor celui în care s-au săvârșit
neregularitățile.
4) Poate formula cererea reconvențională.
Pentru reclamant este termenul până la care :
1) Poate modifica cererea de chemare în judecată;
8
 2) Poate propune probe noi conform art. 204 NCPC.
*T.B.: probele noi trebuie să fie în legătură cu modificările aduse cererii.
Pentru instanță este termenul până la care/la care:
1) Își poate verifica din oficiu competența generală, materială, teritorială exclusivă;
2) Este obligată să verifice (din oficiu) identitatea părților și calitatea de reprezentant
(dacă este cazul), conform art. 219 NCPC. Această neverificare atrage o nulitate
necondiționată, conform art. 196 NCPC.
3) Estimează durata procesului, conform art. 238 NCPC; Este un concept nou introdus în
codul de procedură civilă. Din oficiu, judecătorul ascultă părțile, și, după ascultarea
lor, va estima cam care este durata necesară soluționării procesului, ținând cont de :
împrejurări, de excepțiile invocate, de numărul părților, de probele propuse de părți etc
și trece în încheiere durata procesului. Depășirea termenului estimat nu atrage
sancțiuni, însă, trebuie să ne gândim cât de importantă este o estimare făcută de
instanță și o depășire a termenului, fără motive temeinice, într-o eventuală plângere la
CEDO într-un proces privind încălcarea dreptului la un proces rezolvat într-un termen
rezonabil. În asemenea plângeri, CEDO se va raporta la termenul estimat de instanță.
(*bine, e valabil în cazul în care termenul se depășește cu ceva timp, nu o lună două).
Art. 219 – Verificări privind prezentarea părților
(1) Instanța verifică identitatea părților, iar dacă ele sunt reprezentate ori asistate, verifică
și împuternicirea sau calitatea celor care le reprezintă sau le asistă.
(2) În cazul în care părțile nu răspund la apel, instanța va verifica dacă procedura de citare
a fost legal îndeplinită și, după caz, va proceda, în condițiile legii, la amânarea,
suspendarea ori la judecarea procesului.

ÎNCHEIEREA DE ȘEDINȚĂ
I. Care este rolul încheierii de ședință ?
Un dosar ar putea să dureze uneori și ani de zile, astfel încât ar fi foarte complicat pentru
un judecător să mai țină minte ce s-a întâmplat la un anumit termen. Chiar presupunând că acel
judecător mai ține minte, trebuie să luăm în calcul ipoteza modificării completului (care sigur,
este excepțională pentru că avem principiul continuității, dar nu este exclusă pentru cazuri
temeinic justificate) sau ipoteza controlului judiciar făcut de instanța superioară care trebuie să
aibă în vedere toate decizile ce s-au luat la fiecare termen în parte.
Am spus deja că încheierea se redactează pentru fiecare termen în parte, numai că aici
trebuie făcute unele precizări(observații).
Observații!!!
1) Pentru termenul la care a avut loc chiar judecata (ultimul termen de judecată la care s-au
pus concluziile pe fond) nu se da o încheiere, pentru că ce s-a întamplat la termenul
respectiv va fi reflectat chiar în hotărârea judecătorească pronunțată, în partea de început
a acesteia, numita „practicaua” hotărârii;

2) Dacă judecătorii nu decid să se pronunțe chiar în ziua în care au avut loc dezbaterile
finale și amână pronunțarea pentru că au nevoie de timp pentru a pronunța, atunci se
redactează o încheiere pentru ziua în care au avut loc dezbaterile și această încheiere
poartă denumirea de încheiere de dezbatere. Are un regim foarte important pentru că
hotărârea judecătorească ce se va pronunța nu va mai cuprinde partea expozitivă numită
practicaua, ci numai mențiunea că tot ce s-a întâmplat în ședința în care au avut loc
9
 dezbaterile este cuprins în încheierea de dezbatere. Deci vom avea o hotărâre
judecătorească să zicem mai mică decât prevede codul ca regulă – ea va avea
considerente, dispozitiv, dar nu va avea partea expozitivă.
*Dacă judecătorii amână de mai multe ori pronunțarea, pentru fiecare amânare va
fi dată o încheiere de dezbatere (în aceasta se va spune de regulă faptul că completul a
fost legal constituit, însă amână pronunțarea pentru că mai au nevoie de timp pentru a
delibera – această amânare va fi de maximum 15 zile);
*De ce e importantă încheierea de dezbatere ? Dacă această încheiere de
dezbatere nu este valabilă, nulitatea se extinde automat asupra întregii hotărâri
judecătorești întrucât încheierea face corp comun cu hotărârea. De ce? Am spus că dacă
există o încheiere de dezbateri, practic hotărârea nu va mai avea o parte (partea
expozitivă). Ori dacă ar fi nulă încheierea (sau hotărârea – dl profesor a spus în ambele
feluri) de dezbatere, în felul acesta ar fi nulă și o parte din hotărâre și cum hotărârea e un
act juridic unitar, nu am putea spune că o parte este valabilă și una nu.
3) Încheierile de ședință nu trebuie confundate cu încheierile date de executorul
judecătoresc. Și acesta dă încheieri, însă ele sunt specifice executării silite – nu sunt acte
jurisdicționale (cum este încheierea de ședință), ci sunt acte de procedură specifice
executării silite.

II. Cum se ajunge la încheiere si cine o redactează?

Printr-o modificare recentă a codului de procedură s-a stabilit următorul regim de
redactare a încheierii de ședință:
Rolul primordial în redactarea hotărârii revine grefierului de ședință. De ce? Grefierul
este obligat să ia note în legătură cu ceea ce se discută în ședința de judecată la un termen
oarecare. Aceste note sunt ținute într-un caiet al grefierului care este vizat de către președintele
completului. Părțile pot solicita citirea notelor și, dacă este cazul, pot să ceară corectarea lor. De
asemenea, pot contesta modul în care s-au notat cele întâmplate în ședință, însă contestarea nu se
poate face decât la ședința imediat următoare la care este procedură completă.
Orice ședință de judecată se înregistrează. Pe de o parte, grefierul ia note (notele se iau
pe aspectele esențiale doar, nu e nevoie ca grefierul să scrie tot), iar pe de altă parte, ședința se
înregistrează. În caz de contestare a notelor, acestea vor fi confruntate cu înregistrarea,
dispunându-se, dacă este cazul, modificarea sau completarea lor.
Părțile, pe cheltuiala lor, pot obține o copie electronică după înregistrările ședinței în ceea
ce privește pricina lor. Copiile de pe înregistrare se pot cere și de către instanța de control
judiciar.
Pe baza notelor și, eventual, cu verificarea înregistrărilor (în cazul în care grefierul are
dubii cu privire la notele pe care le-a luat), se redactează încheierea de ședință, în termen de 3
zile de la termenul la care a avut loc ședința de judecată. Redactarea o face grefierul, dar ea va fi
verificată de către judecător cu ocazia semnării (ocazie cu care poate dispune refacerea,
completarea ei).

III. De câte feluri sunt încheierile ?

Avem doua mari categorii de încheieri:
1) Încheieri interlocutorii – sunt definite ca fiind cele care, fără a hotărî asupra fondului
procesului, soluționează excepții procesuale, incidente procedurale sau alte chestiuni
litigioase. Esențial este că în cadrul acestor încheieri, instanța nu poate reveni asupra
celor dispuse. Aceste încheieri pot fi desființate numai pe calea controlului judiciar de
către instanța ierarhic superioară. Prin sintagma „instanța nu poate reveni” trebuie să
10
 înțelegem chiar și ipoteza în care, din cauza unor motive temeinice, completul a suferit
modificări – astfel, chiar dacă judecătorii sunt alții, atâta vreme cât ei reprezintă aceeași
instanță, nu se poate reveni asupra unei încheieri interlocutorii, chiar dacă noii judecători
nu sunt de acord cu soluția dată de unul dintre colegii judecători care au fost înlocuiți.
*Odată dispusă o măsură prin încheiere interlocutorie, nu se mai poate reveni
asupra ei decât în cazul unui control judiciar.

Exemple (enumerarea nu este exhaustivă):

a) Încheierea prin care s-a respins excepția de necompetență;
b) Încheierea prin care s-a respins excepția lipsei calității procesuale, a capacității, a
interesului;
c) Încheierea de admitere în principiu a unei cereri de partaj
*Despre ce este vorba ? Într-un proces de partaj, mai întâi, judecătorul
stabilește calitatea părților, drepturile pe care le au în legătura cu masa
partajabilă (cotele) și bunurile ce compun masa partajabilă și pronuță o
hotărâre ce se numește încheiere de admitere în principiu prin care stabilește :
cine e moștenitor/copropretar, drepturile și bunurile. După aceasta, dispune
efectuarea de expertize în vederea stabilirii loturilor, sultelor și se dă
hotărârea finală. Dar, încheierea mai sus-menționată, este practic o încheiere
dată în cursul procesului și care intră, evident, în categoria încheierilor
interlocutorii pentru că ea rezolvă o chestiune litigioasă (practic s-a rezolvat
jumătate din proces prin această încheiere).
d) Încheierea prin care instanța se pronunță asupra unui incident, cum ar fi
suspendarea.
e) Încheierea prin care instanța se pronunță asupra excepția de nelegalitate unui act
administrativ – această nelegalitate se poate observa chiar și într-un proces civil;
f) Incheierea prin care se admite conexarea.

2) Încheieri preparatorii – sunt încheieri prin care se adoptă simple măsuri de administrare
a judecății și nu dezleagă chestiuni litigioase. Esența: în cadrul acestor încheieri, instanța
nu este ținută de măsurile adoptate, putând reveni motivat, asupra lor. Majoritatea
încheierilor sunt preparatorii.
Exemple:
a) Încheierea prin care s-a estimat durata procesului – este o încheiere preparatorie
pentru că în funcție de evoluția procesului, instanța poate să revină asupra
estimării.
b) Încheierea de încuviințare a probelor
*Instanța la un moment dat aprobă o serie de probe, pentru că are viziunea că
acele probe vor conduce la aflarea adevărului, dar, pe parcursul procesului, unele
probe devin inutile prin administrarea altora, astfel încât instanța poate reveni (de
exemplu când încuviințează interogarea unui martor și revine ulterior asupra
măsurii, întrucât până la acea dată a fost suficient de lămurită din înscrisuri / se
depune un înscris doveditor, făcând astfel mărturia ce ar urma irelevantă / sau
invers, se aprobă doar proba cu înscrisuri și se constată ulterior că acestea nu sunt
suficiente, urmând a fi necesară și interogarea unui martor).
*Orice încheiere de încuviințare a probelor are două componente: o
componentă prin care instanța se pronunță asupra legalității probei și o
componentă prin care se pronunță asupra utilității / oportunității probei. Partea
11
 legată de oportunitatea probei este una preparatorie, în timp ce partea legată de
legalitatea probei este una interlocutorie (dacă este legală proba cu martori / dacă
este legal interogatoriul / dacă este legal să administrezi un anumit înscris în
cazul în care nu e autentic – acestea sunt chestiuni litigioase).

În realitate, într-un proces este greu ca o încheiere sa fie numai interlocutorie sau
numai preparatorie, deși codul așa ar părea că spune. În realitate, o încheiere cuprinde
mențiuni preparatorii și mențiuni interlocutorii, pentru că, de cele mai multe ori putem găsi atât
măsuri de administrare a judecății, cât și chestiuni de dezlegare a unor probleme litigioase. Deci
clasificarea pe care o face codul este mai mult din prisma efectelor pe care le produc cele doua
feluri de încheieri, și nu că se dau două tipuri : doar preparatorii sau doar interlocutorii.
IV. Forma încheierilor
Încheierea are forma hotărârii judecătorești, numai că este o hotărâre pregătitoare, nu una
finală.
Găsim aici toate elementele pe care le cuprinde o hotărâre judecătorească : denumirea
instanței, denumirea/numele părților, obiectul procesului, probelor, calea de atac și termenul de
exercitare, dacă judecata a avut loc în ședință publică sau nu, semnătura membrilor completului
și a grefierului.

Art. 425 – Conținutul hotărârii

(1) Hotărârea va cuprinde :
a) Partea introductivă, în care se vor face mențiunile prevăzute la art. 233 alin.(1) și
(2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de ședință, partea
introductivă a hotărârii va curpinde numai denumirea instanței, numărul
dosarului, data, numele și calitatea membrilor completului de judecată, numele și
prenumele grefierului, numele și prenumele procurorului, dacă a participat la
judecată, precum și mențiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere;
b) Considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale
părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor
administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se
atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au respins cererile
părților;
c) Dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal și
domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de
înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul
comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar,
soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de
judecată acordate.
(2) Dacă hotărârea s-a dat în folosul mai multor reclamanți sau împotriva mai multor
pârâți, se va arăta ce se cuvine fiecărui reclamant și la ce este obligat fiecare pârât ori,
când este cazul, dacă drepturile și obligațiile părților sunt solidare sau indivizibile.
(3) În partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este
supusă unei căi de atac ori este definitivă, data pronunțării ei, mențiunea că s-a
pronunțat într-o ședință publică sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, precum și
semnăturile membrilor completului de judecată. Când hotărârea este supusă apelului
sau recursului se va arăta și instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii
de atac.

12
 V. Regimul căilor de atac
Regula : Încheierile premergătoare se atacă odată cu fondul. Practic, apelul sau recursul
făcut împotriva unei hotărâri se consideră a fi făcut și împotriva tuturor încheierilor pronunțate în
acea cauză, dacă partea nu menționeză contrariul.
De ce am spus „încheieri premergătoare”? Normal ar fi o greșeală de limbaj, pentru că
am spus că toate încheierile sunt premergătoare unei hotărâri, dar tot atunci am spus că există și
excepții, de aceea folosirea acestei expresii nu reprezintă o greșeală pentru că sunt și încheieri
care nu sunt premergătoare. Când se întâmpla acest lucru ?
1) Dacă se face o cerere de sechestru judiciar anterior existenței unui proces se pronunță o
încheiere. Ea nu este premergătoare, este o încheiere ce finalizează o procedură. Este
adevărat că finalizează o procedură care are o particularitate, și anume că nu antamează
fondul;
2) Atunci când vrei să asiguri o dovadă : îți dai seama că o anumită probă ar putea să
dispară, dar nu ai început încă procesul de fond și nu sunt întrunite condițiile de exercițiu
ale acțiunii. Dar îți dai seama că la un moment dat dreptul va deveni actual, ai dubii
semnificative că o să te înțelegi cu partea adversă și știi că se va ajunge la proces și că o
probă esențială s-ar putea să dispară până la începerea procesului. Soluția : procedura
specială a administrării de probe în viitor – această procedură presupune doar
conservarea unei probe ce ar putea să dispară. Instanța se pronunță printr-o încheiere care
iarăși nu e premergătoare pentru că nu mai urmează nimic după ea. Sigur, urmează acel
proces de fond, dar acela este alt dosar. Sunt situații (ce-i drept excepționale) în care
încheierile finalizează anumite proceduri, dar, cu mențiunea că acele proceduri nu
vizează fondul.
*Sigur că acele încheieri care sunt finale se atacă imediat, nu odată cu fondul.
!!! Lăsând la o parte acele ipoteze în care încheierile nu sunt premergătoare, în genere, când
vorbim despre încheieri vorbim despre ceva premergător.
Excepții : În cazul încheierilor premergătoare, sunt și reguli derogatorii de la cea privind
atacarea odată cu fondul.
a) Atacarea pe cale separată – pentru aceasta trebuie să existe o prevedere expresă a legii.
Exemple :
1) Respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție (principală sau accesorie) este
o încheiere interlocutorie.
*Se atacă cu apel cu apel în 5 zile de la comunicare și trebuie soluționată
în 10 zile. De ce e termenul așa scurt ? Pentru că procesul de fond se
suspendă până la soluționarea acelui apel. Sigur, dacă se atacă la ICCJ
vorbim despre recurs.
*Încheierea de admitere în principiu a cererii merge după regulile
obișnuite și se atacă odată cu fondul.
2) Încheierile date asupra cererilor de suspendare a procesului
*De exemplu, suspendarea procesului când părțile nu se prezintă, deși
toate sunt legal citate și niciuna nu a cerut judecarea în lipsă.
*Imaginați-vă că instanța suspendă procesul printr-o încheiere
interlocutorie, iar una dintre părți vine și spune „e adevărat că nu ne-am
prezentat și că am fost legal citați, dar vedeți că am făcut o cerere de
judecare în lipsă și se află la dosar” – judecătorul când s-a uitat peste dosar
poate nu a văzut cererea formulată de parte. Evident, judecătorul nu mai
poate să revină, dar există cale de atac, separată. Ce ar însemna să se atace
odată cu fondul ? Judecătorul poate reveni asupra cererii formulată de parte
13
 doar dacă se repune cauza pe rol și se plătesc jumătate din taxele datorate.
Dar de ce să plătească partea taxele când nu fusese vina lui? Ar fi o măsură
injustă.
3) Cererea de suspendare a executării provizorii. Hotărârile care în general sunt
atacabile cu apel, nu sunt executorii, pentru că apelul suspendă executarea. Cu
toate aceste, sunt o serie de hotărâri care sunt executorii chiar dacă sunt atacate cu
apel. În aceste cazuri, legea spune că în cursul procesului de apel, poți să ceri
suspendarea executării provizorii cu plata unei cauțiuni. Instanța, evident,
soluționează această cerere de suspendare cu prioritate, pentru că este urgentă și
apoi va soluționa apelul. Deci va soluționa cererea de suspendare a executării
provizorii printr-o încheiere. Această încheiere se va ataca separat, pentru că dacă
se va ataca odată cu hotărârea dată în apel, nu va avea niciun sens. De ce ? Pentru
că suspendarea dacă s-ar da, s-ar da până la soluționarea apelului. Ori la
soluționarea apelului aveam două ipoteze : ori se admite apelul și atunci se
desființează hotărârea (nu mai ai ce să mai suspenzi în cazul acesta), ori se va
respinge apelul și atunci o cerere de suspendare a unei hotărâri apelate până la
soluționarea apelului ar deveni lipsită de interes. De aceea se va ataca imediat
separat.
b) Nu există cale de atac – nici imediat și nici odată cu fondul.
Exemple :
1) Cererea de admitere a abtinerii ;
2) Cererea de admitere a recuzării;
3) Suspendarea cauzei a carei stramutare se cere pana la solutionarea strămutării;

CERCETAREA PROCESULUI

I. Noțiune :
Etapa procesuală în care se efectuează acte de procedură pentru pregătirea dezbaterilor
finale ale procesului.
Care sunt aceste acte de procedură ? Sunt enumerate în art. 237 NCPC.
*Etapa dezbaterilor, singura care mai rămâne în afară de cercetarea procesului reprezintă
depunerea concluziilor pe fond. Celelalte acte de procedură sunt efectuate în etapa cercetărilor.
Art. 237 – Scopul și conținutul cercetării procesului
(1) În etapa de cercetare a procesului se îndeplinesc, în condițiile legii, acte de procedură
la cererea părților ori din oficiu, pentru pregătirea dezbaterii în fond a procesului,
dacă este cazul;
(2) În vederea realizării scopului prevăzut la alin.(1), instanța :
1. Va rezolva excepțiile ce se invocă ori pe care le poate ridica din oficiu;
2. Va examina cererile de intervenție formulate de părți sau de terțe persoane, în
condițiile legii;
3. Va examina fiecare pretenție și apărare în parte, pe baza cererii de chemare în
judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare și a explicațiilor părților,
dacă este cazul;
4. Va constata care dintre pretenții sunt recunoscute și care sunt contestate;
5. La cerere, va dispune, în condițiile legii, măsuri asigurătorii, măsuri pentru
asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situații de fapt, încazul în care
aceste măsuri nu au fost luate, în tot sau în parte, potrivit art. 203; - dacă este cazul,
nu este obligatoriu; toate aceste acte procedurale se pot întâmpla în faza cercetării, nu
14
 sunt obligatorii – este posibil ca părțile să nu invoce excepții, să nu ceară măsuri
asigurătorii etc;
6. Va lua act de renunțarea reclamantului, de achiesarea pârâtului sau de tranzacția
părților;
7. Va încuviința probele solicitate de părți, pe care le găsește concludente, precum și
pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului și le
va administra în condițiile legii;
8. Va decide în legătură cu orice alte cereri care se pot formula la primul termen de
judecată la care părțile sunt legal citate;
9. Va dispune ca părțile să prezinte dovada efectuării verificărilor în registrele de
evidență ori publicitate prevăzute de Codul civil sau de legi speciale;
10. Va îndeplini orice alt act de procedură necesar soluționării cauzei, inclusiv
verificări în registrele prevăzute de legi speciale.
Locul cercetării procesului este camera de consiliu. Dar acest lucru numai din 2017 –
până la 31 decembrie 2016 locul cercetării procesului va fi tot în ședința publică, ceea ce
antrenează o serie de consecințe (partea aia cu statul în picioare) sau unele mai profunde,
precum aceea că instanța, după ce constată încheiată cercetarea procesului, nu mai este obligată
să acorde un termen exclusiv pentru dezbaterile pe fond, putând continua chiar în ședința în care
s-a terminat cercetarea procesului (deși aici codul prevede o segregare a acestora printr-un
termen).
II. Reguli privind cercetarea procesului:

- Stabilirea probelor dacă probele se administrează de către instanță sau de către avocați /
consilieri juridici (*când vom ajunge la această parte a materiei vom vedea că există o
procedură prin care părțile care sunt asistate de avocați sau consilieri juridici pot
administra probele în afara instanței, caz în care, acest lucru evident se stabilește în faza
de cercetare a procesului) ;
- Legea stabilește că termenele sunt scurte, uneori putând fi chiar și de la o zi la alta și că
numai pentru motive temeinice se pot da termene îndelungate – doar că această
prevedere, deși imperativă în codul de procedură, este mai mult sau mai puțin respectată
după gradul de încarcare pe care îl are fiecare judecător. Deși există o hotărâre a CSM
privind un program optim de lucru al judecătorilor și fiecare dintre aceștia are un grad
optim de încărcare ( ceea ce înseamnă că în principiu nu poate primi mai multe dosare
decât un anumit număr), totuși dispozițiile privind termenele scurte ține de numărul de
dosare pe care îl are fiecare judecător;
- Se stabilesc lucruri precum renunțări la cerere sau la drept, tranzacții, rezolvarea
procesului pe cale de excepție;
- La sfârșit, dacă judecătorul se consideră lămurit, prin încheiere declară închisă cercetarea
procesului și fixează termen pentru dezbaterea procesului (*părțile pot conveni ca
dezbaterea să aibă loc la același termen – în acest caz prevederea din cod este
importantă, dar mai mult din 2017 încolo; în prezent judecătorii nu o aplică pentru că
apreciază că este strâns legată de problema camerei de consiliu). În ipoteza în care s-ar
amâna (*dar și această dispoziție pare a fi aplicabilă tot din ianuarie 2017) se prevedea
că părțile depun concluziile scrise înainte de dezbateri și logica era corectă – ar fi permis
instanței să vadă toată pledoaria dezvoltată, astfel încât în dezbateri să puncteze doar
acele aspecte care i se par importante. Acum, pentru că textul nu se aplică, concluziile
scrise se depun după terminarea dezbaterilor, ceea ce nu mai permite părții adverse să
răspundă la ele și nici instanței să întrebe ceva dacă nu a înțeles.
15
 EXCEPȚII PROCESUALE

I. Noțiune
În primul rând, trebuie să înțelegem că excepțiile sunt niște apărări. Ele de fapt sunt
mijloace de apărare care privesc încălcarea unor norme de organizare, de procedură sau privind
exercițiul dreptului la acțiune, iar sub aspectul efectelor lor, tind fie la amânarea cauzei, fie la
respingerea pretențiilor – dar, în acest caz, fără o analiză în fond. Deci, plecăm de la ideea că
excepțiile reprezintă o specie a apărărilor și care poate fi determinată prin doua aspecte:
- determinări raportate la încălcările pe care le pretinde: apărările de fond în general se
referă la modul de interpretare a textelor de lege sau principiilor de drept aplicabile în
privința determinării drepturilor părții, precum și la modul de interpretare a probelor, în
timp ce excepțiile au un alt obiect : ele nu vizează cum se interpretează/ aplică legea care
stabilește dreptul subiectiv dedus judecății – în schimb îți stabilește ca obiect modul în
care a fost încălcată o normă fie ea de organizare, de procedură, fie o chestiune legată de
exercițiul dreptului la acțiune ( adică existența dreptului, interesului, calității, capacității)
- spre deosebire de apărările de fond care tind la respingerea cererii ca nefondată (când
textul invocat nu conduce la consecințele solicitate) / neintemeiată (când probele
solicitate și administrate nu conduc la cele pretinse), excepțiile tind fie la amânare, fie la
respingerea cererii fără o analiză în fond.
Art. 245 – Noțiune
Excepția procesuală este mijocul prin care, în condițiile legii, parte interesată,
procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități
procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența
instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune, urmărind,
după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea,
respingerea sau perimarea cererii.
Aparari lato sensu – totalitatea mijloacelor folosite pentru respingerea pretențiilor formulare
de către reclamant. Sunt alcătuite din:
1) Apărări de fond care sunt apărări în drept și apărări în fapt;
2) Excepții
!!! Nu sunt excepții, ci apărări de fond, o serie de instituții care au în componenta lor
denumirea de excepție.
Cum s-a ajuns ca ele să fie denumite excepții ? Problema este următoarea : ele au fost
preluate din dreptul roman, unde nu exista această diferențiere clară între apărările de fond și
apărările de procedură. Ele cuprindeau noțiunea de *exceptio* care cuprindea apărări mai largi
decât desemnează astăzi excepția și s-au împământenit cu cuvântul preluat din latină. Ulterior,
acestea au fost traduse : excepția procesului rău condus, excepția de neexecutare a contractului,
mergând de fapt pe o traducere ad litteram din latină, uitând de fapt că s-ar putea să facem prin
asta o suprapunere peste un termen românesc, și anume excepția ca mijloc de apărare specific
procedurii civile. Evident, pentru persoanele cu mai puțină aplecare spre istoria dreptului,
confuzia poate fi una gravă.
*Excepția nulității actului juridic – ea nu este o excepție, ci este o apărare de fond; Cineva
îți spune să-i plătești o sumă de bani și își întemeiază pretenția pe un anume act. Tu spui că
actul respectiv e nul absolut sau anulabil și invoci excepția nulității/anulării lor. În acest caz, tu
nu ceri respingerea cererii fără o analiză în fond – tu ceri chiar analiza fondului și anume
respingerea cererii ca nefondată pentru că se întemeiază pe un act nevalabil. Chiar dacă îi spui
excepție, ea nu are sensul de excepție procesuală.

16
 !!! Nu reprezintă excepții, ci apărări de fond, deși deseori se spune că ele se
invocă pe cale de excepție (nu e pe nicio cale de excepție; prin această formulare trebuie să
înțelegem că ele se invocă pe cale de apărare) :
a) Compensația legală – tinde la respingerea cererii ca nefondată – Reclamantul solicită o
suma de bani, iar tu spui că nu mai există datoria pentru că s-a compensat. Prin urmare, tu
spui că cererea este nefondată, nu este o cerere fără analiza fondului;
b) Beneficiul de diviziune;
c) Cererea reconvențială.
!!! A nu se confunda excepțiile cu unele incidente procedurale care cuprind noțiunea de
“excepție”:
a) Exceptia de neconstituționalitate – este un incident procedural, care are, din punct de
vedere doctrinar, o denumire aparte - ea este o chestiune prejudicială – adică este o
apărare de fond care în realitate nu poate fi rezolvată de către instanța învestită cu
soluționarea cauzei în virtutea principiului conform căruia instanța care judecă o cauză
judecă și apărările și incidentele. De ce ? Ea este deferită unui alt organism, de obicei
chiar din afara sistemului judecătoresc sau chiar din sistemul judecătoresc, dar după altă
procedură (*în cazul excepției de neconstituționalitate este vorba de chiar un organism
din afara sistemului judecătoresc). Ea nu este o excepție nici pentru faptul că nu
corespunde definiției – ea vizează înlăturarea din cauză a unui text dintr-o lege sau dintr-
o ordonanță, cu alte cuvinte, lipsirea de suport legal a pretențiilor sau apărărilor părții
care invocă textele respective. Nu e nimic de excepție, ci este vorba de rămânarea
nefondată a acelor pretenții sau apărări care se întemeiază pe textul neconstituțional.
b) Exceptia de nelegalitate a actului administrativ – este o apărare incidentală, care până
de curând era dată în competența instanțelor de contencios și, de la intrarea în vigoare a
codului de procedură, esta dată în competența instanței civile în fața căreia se invocă;
c) Exceptia trimiterii preliminare la CJUE – este un împrumut lingvistic, se referă la
invocarea nu pe cale de excepție, ci pe cale de apărare;
d) Sesizarea ICCJ pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în dezlegarea unei
probleme de drept – cand instanța e nedumerită cu privire la o problema de drept și
adresează o întrebare ICCJ. E un incident de procedură ce suspenda judecata, dar e un
aspect ce ține de fondul cauzei;
e) Suspendarea procesului civil până când se rezolvă procesul penal aflat în curs – este o
chestiune prejudicială.
Excepțiile sunt și ele forme de manifestare a acțiunii civile, prin urmare și pentru
invocarea unei excepție trebuie să se verifice condițiile de exercitare a acțiunii – în special
interesul.
Exemplu - Ne punem problema dacă atunci când una dintre părți nu este legal citată la un
termen, dacă partea care este legal citată are interesul de invoca nulitatea procedurii de
citare în procesul cu partea adversă? Ea o va invoca pe cale de excepție – excepția
nulității procedurii de citare – e o excepție de procedură ce tinde la amânarea
procesului. Dacă procesul va continua în asemenea condiții, partea adversă va veni la
următorul termen și va invoca ea excepția nulității cu privire la toate actele ce s-au
întâmplat la respectivul termen, iar partea care a fost prezentă și, neinvocând acest
lucru, va face anumite acte de procedură la acel termen, își va vedea desființate acele
acte și va pierde efectul acelor acte care poate sunt benefice ei (în unele cazuri poate fi
vorba chiar despre hotărârea judecătorească pronunțată deja). Astfel, partea legal citată
are interesul de a invoca această excepție.

17
 - Dar dacă partea nu-și dă seama și nu invocă această excepție la termenul respectiv
și se fac o serie de acte. La termenul următor, partea care a fost prezentă și la termenul
anterior nu mai are interesul să invoce excepția nelegalei citări a părții adverse, ci
numai partea care nu a fost prezentă. Acum singurul lucru ce trebuie văzut e dacă
actele ce s-au îndeplinit la termenul anterior convin sau nu părții care a lipsit.
Deci, trebuie gândite cele 4 condiții de invocare a excepției, dar cu prioritate excepția
interesului, capacității și calității – dreptul mai puțin pentru că se referă la aspecte de fond.
Exemplu : Un avocat (nedeterminat) a confundat o excepție cu o apărare de fond care
cuprindea cuvântul excepție.
Nu e problema simplei confuzii, problema este că acestea au regimuri diferite de invocare.
Excepțiie pot fi invocate într-un anume termen și sunt soluționate într-un anumite mod, în timp
ce apărările de fond se invocă în alte termen și se soluționează altfel de către instanță :
- Asupra unei excepții instanța se pronunță prin dispozitiv (fie dispozitivul încheierii, fie
dispozitivul hotărârii finale);
- Asupra unei apărări instanța nu se pronunță prin dispozitiv, ci explică modul în care a
acceptat sau nu a acceptat apărările părților în considerentele hotărârii.

Gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă ai pune în considerentele hotărârii un lucru ce trebuia

pus în dispozitiv ? Este nulă toată hotărârea, pentru că se presupune că nu te-ai pronunțat (ce e în
considerente nu se consideră pronunțare) !!
Probleme apar și în ceea ce privește ordinea soluționării, pentru că, de regulă, excepțiile
se soluționează înainte de fond, în timp ce apărările vor fi lăsate pentru dezbaterile finale. Dacă
tu consideri cumva că o apărare de fond este excepție și te pronunți înainte – acest lucru înseamă
că te-ai antepronunțat – te pronunți asupra unei probleme de fond la începutul procesului.

II. Clasificarea excepțiilor:

I. Dupa obiectul lor:
a)De procedură – sunt cele privind încălcarea normelor de organizare, de
competență, precum și a normelor de procedură propriu-zisă (acestea sunt cele mai
multe: excepția de necompetență, perimare, nulității citației, inadmisibilității /
nelegalității administrării unei probe, lipsa calității de reprezentant etc).
b)De fond – vizează lipsuri ale dreptului la acțiune. Aici pot fi determinate. Astfel,
avem :
- excepția lipsei de interes;
- excepția lipsei capacității;
- excepția lipsei calității;
- excepția prematurității;
- prescripția;
- autoritatea de lucru judecat – pentru că aceasta face ca dreptul să nu mai
existe, pentru că el a fost tranșat. Autoritatea de lucru judecat ascunde o lipsă a
dreptului pe care îți întemeiezi pretenția și este tratată ca fiind o excepție de fond.
- constatarea faptului că pârâtul îi datorează o sumă de bani. – caracterul
subsidiar al acțiunii în constatare (excepție de ordine publică).
Aceasta distinctie este importanta pentru ca, de principiu, exceptiile de fond
sunt de ordine publica, mai putin prescriptia.
!!! *Excepțiile de fond nu trebuie confundate cu apărările de fond. Ele vizează dreptul la
acțiune, ceea ce le aproprie foarte mult de fond, dar se deosebesc de acestea pentru că vizează
respingerea unei cereri fără analiza pe fond.
18
 *În doctrină s-a mai vorbit și despre așa-numitele inadmisibilități ca fiind o categorie
intermediară între apărările de fond și excepții. Această teză a categoriei separate nu este
corectă. Ea este împrumutată din jurisprudența și doctrina franceză care e congruentă cu
legislația franceză (în legislația franceză sunt denumite ??fine de neprimire??, pe când la
noi ar fi o analogie fără acoperire în legislație. Acestea sunt în genere ceea ce numim noi
excepții de fond, aspecte care nu sunt formale, dar nici nu permit intrarea pe fond. Nu
putem primi o astfel de teză pentru că s-ar suprapune peste o definiție legală a noastră, și
anume excepțiile de fond. Ar fi regretabil, terminologic, să ai două denumire care
definesc aceeași realitate și, mai mult, să spui că de fapt sunt două lucruri distincte.
*Prin urmare, doctrina noastră respinge teza existenței categoriei separate, DAR
acceptă noțiunea de inadmisibilitate ca efect al admiterii unei excepții de fond sau de
procedură. Cei care resping categoria de apărări numite inadmisibilități, nu resping ideea
că o cerere ar putea fi respinsă ca inadmisibilă, numai că această respingere vine ca
urmare a admiterii unei excepții (deci e un efect), nu ca o structură în sine.
Exemplu :
1. Avem o acțiune în constatare. Dacă o acțiune în constatare este formulată, dar se cere
constatarea unei situații de fapt, tu de fapt invoci o excepție de fond, pentru că vizează o
condiție de exercițiu (specială) a acțiunii. Dar, admițând excepția, vei respinge cererea ca
inadmisibilă – nu înseamnă că ai invocat o inadmisibilitate și că aceasta este altceva decât
o excepție așa cum le-am învățat.
2. Legea prevede că o hotărâre este dată fără nicio cale de atac (de exemplu: hotărârea de
declinare). Să ne gândim că poate se trezește omul să facă o cale de atac, scriind pe cerere
că face apel. Acea cerere va primi un număr de dosar. E adevărat că cererea va fi
inadmisibilă, dar trebuie să dea cineva această soluție. Cu acestă ocazie, se va invoca de
instanță din oficiu excepția(v-aș spune) a inadmisibilității – dar e o excepție totuși; nu e
cosiderată a fi o altă categorie. Ce se ascunde în spatele acestui cuvânt ? Se ascunde o lipsă
a dreptului de a face apel – e o „excepție a lipsei dreptului”. Însă de aici la a face o
categorie separată a inadmisibilităților ca excepții, este mult.

II. Dupa efectul spre care tind:

a)Dilatorii – tind la amânarea procesului:
Exemple:
1. excepția de nulitate a citării uneia dintre părți. Care ar fi soluția ? Dispune
admiterea excepției, o nouă citare a respectivei părți și amînarea procesului;
2. excepția necompetenței – odată admisă excepția nu se termină procesului, ci
doar se declină cauza în favoarea unei alte instanțe la care va continua;
3. excepția de conexitate – cele două procese se unesc și vor continua la o
anume instanță;
4. excepția litispendenței – doua procese având tripla identitate se unesc, iar
procesul continuă.
b)Peremptorii – tind la restrangerea procesului/ paralizarea procesului, dar fără o
analiză pe fond. Poate fi respingere sau anulare.
În general, majoritatea excepțiilor de fond sunt preemtorii, pentru că toate,
presupunând lipsa exercițiului dreptului la acțiune, vor duce la paralizarea acțiunii.
Admiterea excepțiilor duce la blocarea procesului.
Sunt și excepții de procedură care duc la paralizarea procesului. Exemplu : excepția
de perimare.

19
 !!! Sunt și excepții care incep printr-un efect dilatoriu, dar se transformă ulterior într-
un efect peremptoriu.
Exemplu:
1. lipsa calității de reprezentant – se acordă un termen pentru dovedirea calității de
reprezentant sau confirmarea actelor de către mandant. Dacă acest lucru nu se întâmplă în
interiorul unui termen, se admite excepția și se anulează cererea;
2. Lipsa capacității de exercițiu – nu se anulează actul, ci se dă un termen pentru a se
confirma actele. Dacă nu se confirmă, intervine nulitatea;
3. Netrimbrarea cererii. Se dă un termen, fie în procedura de regularizare ( termen de 10
zile), fie dacă își modifică cererea și trebuie să timbreze diferit – i se dă un termen pentru
diferență (termen lăsat la aprecierea instanței).

Mai avem diviziunea (în funcție de regimul normelor) între :

a) Excepții absolute – vizează încalcarea unor norme de ordine publică;
b) Excepții relative – vizează încălcarea unor norme de ordine privată.

III. Invocare
Art. 247 – Invocare
(1) Excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului,
dacă prin lege nu se prevede astfel. Ele pot fi ridicate inaintea instanței de recurs
numai dacă, pentru soluționare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara
înscrisurilor noi.
(2) Excepțiile relative pot fi invocate de partea care justifică un interes, dar nu mai târziu
la primul termen de judecată după săvârșirea neregularității procedurale, în etapa
cercetării procesului și înainte de a se pune concluzii pe fond.
(3) Cu toate acestea, părțile sunt obligate să invoce toate mijloacele de apărare și toate
excepțiile procesuale de îndată ce le sunt cunoscute. În caz contrar, ele vor răspunde
pentru pagubele pricinuite părții adverse, dispozițiile art. 189-191 fiind aplicabile.

Cine invocă? Termen

Excepții -părți, dar și terți care intră în proces și - în principiu, în orice stare a
absolute dobândesc drepturi ca și reclamanți; procesului.
-instanța *în recurs pot fi invocate, dar numai
-procurorul – dacă participă dacă soluționarea lor nu impune
administrarea unor alte probe decât
proba prin inscrisuri(singura admisibilă
în recurs)
Excepții -partea care justifică un interes -cel mai târziu la primul termen de
relative judecată ulterior săvârșirii respectivei
neregularități, în etapa cercetării și
înainte de a se pune concluzii pe fond
(după nu se mai pot invoca). Dar daca
apar vicii in legatura cu incheierea prin
care s-a luat act de finalizarea cercetarii
sau chiar in legatura cu sedinta privind
dezbaterile atunci exceptia trebuie
invocata inainte de a se da cuvantul pe
fond.
20
 Art.247 - Invocare
(3) Părțile sunt obligate să invoce toate mijloacele de apărare și toate excepțiile procesuale
de îndată ce le sunt cunoscute. în caz contrar, ele vor răspunde pentru pagubele pricinuite
părții adverse, dispozițiile art.189-191 sunt aplicabile.
Ce înseamna asta ? Aici nu avem o decădere.
Mențiunea că părțile sunt obligate să invoce toate mijloacele de apărare de îndată ce le
sunt cunoscute, nu înseamnă că dacă ar fi de ordine publică nu le-ar putea invoca și mai tarziu.
Numai că, dacă se va dovedi că au ținut o excepție de ordine publică care le era cunoscută până
în recurs pentru ca acolo să se caseze cu trimitere la prima instanță, deși nu li se poate invoca
nimic sub aspectul decăderii, ar putea fi sancționate, pentru reaua-credință, cu plata de
despăgubiri pentru pagubele aduse părții adverse.
De asemenea, mai trebuie luate in calcul si prevederea de la art.178 alin.(5) și care se
aplică și în cazul normelor de ordine publice.
Art.178 – Invocarea nulității
(5)Toate cauzele de nulitate ale actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate
deodată, sub sancțiunea decăderii părții din dreptul de a le mai invoca.
Aici avem și nulități de ordine publică și de ordine privată. Prin urmare, dacă în legătură
cu o un act de procedură se invocă o excepție invocând nulități de ordine privată, nu s-ar mai
putea invoca în legătură cu același act, ulterior, nulități de ordine publică. Nulitățile de ordine
publică pot fi invocate oricând, dar dacă ai invocat o nulitate în legătură cu acel act la un anumit
termen, trebuie să invoci toate nulitățile atunci. – aici e o normă de decădere.
Diferența este mare – avem 3 ipoteze:
- Prima ipoteză : nu-mi dau seama că actul e nul sau îmi dau seama foarte târziu și atunci
avem două situații : dacă nulitatea e de ordine privată – nu mai am ce face, iar dacă
nulitatea e de ordine publică – e în regulă, poate fi invocată oricând.
- A doua ipoteză : știu că actul este nul și știu că nulitatea este de ordine publică, dar tac și
o să o invoc cât mai târziu, ca să șterg cât mai multe din efectele procesului. Am dreptate,
dar sunt de rea-credință – va trebui să plătesc amendă și despăgubiri părții adverse.
- A treia ipoteza : Invoc unele nulități acum și pe altele le păstrez pentru mai târziu. Aici
intervine sancțiunea decăderii.

IV. Regimul de soluționare a excepțiilor

Regula : excepția se soluționează înainte de administrarea probelor și dezbaterea pe fond a
pricinii.
Excepția : Excepțiile pot fi unite cu fondul sau cu administrarea probelor, adică instanța se
va pronunța asupra lor fie la sfârșitul cercetării procesului după ce probele au fost administrate
sau chiar după ce vor avea loc și dezbaterile în fond. Pentru această unire, e nevoie să fie
întreunite (cumulativ) două condiții:
a) Pentru judecarea excepției să fie necesară administrarea de dovezi – dar nu este o condiție
suficientă;
b) Aceste dovezi necesare pentru judecarea excepției să fie comune cu cele necesare pentru
finalizarea cercetării procesului sau pentru soluționarea fondului.
În general, unirea cu fondul are loc în cazul excepțiilor de fond (mai ales calitatea
procesuală poate să implice o astfel de unire, în cazul răspunderii civile delictuale – trebuie
vazută calitatea procesuală pasivă). Exemplu : actiunile reale - problema calității procesuale nu
este alta decât identitatea dintre reclamant și titularul dreptului. Cum asupra unui drept real nu
pot fi mai mulți titulari exclusivi, în cazul acest, evident că problema calității se confundă cu

21
problema dreptului. Dacă pârâtul are un titlu, iar reclamantul la rândul lui îi opune un alt titlu,
problema este care titlu este preferat – în acest caz, o unire cu fondul este absolut firească.
*Și în cazul prescripției există cazuri de unire.
Exemplu: atunci când prescripția se calculează diferit, mai ales în materia viciilor (termenul
e diferit după cum viciile au fost sau nu cunoscute) – trebuie administrate probe pentru dovedirea
cunoașterii sau necunoașterii viciilor.
Dacă se invocă simultan mai multe excepții (sunt cazuri foarte dese, pentru că
excepțiile sunt invocate prin cerere, unde se invocă toate excepțiile – de fond, de procedură, iar
judecătorul este chemat să determine ordinea în care acestea se vor soluționa) instanța va
determina ordinea de soluționare, în funcție de efectele pe care le produce eventuala admitere a
unora dintre excepții asupra celorlalte. – art248 NCPC.
*Instanța trebuie să soluționeze mai întâi excepțiile care produc efecte asupra celorlalte.
Art. 248 – Procedura de soluționare
(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra
celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz,
cercetarea în fond a cauzei.
(2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina
ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.
(3) Dacă instanța nu se poate pronunța de îndată asupra excepției invocate va amâna
judecata și va stabil un termen scurt în vederea soluționării excepției.
(4) Excepțiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei
numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleași dovezi ca și
pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluționarea
fondului.
(5) Încheierea prin care s-a respins excepția, precum și cea prin care, după admiterea
excepției, instanța a rămas în continuare învestită pot fi atacate numai odată cu
fondul, dacă legea nu dispune altfel.

Exemple:
A. 1. Necompetență; 2. Prescripția; 3. Autoritatea de lucru judecat (Ordine:1, 3, 2)
*În primul rând, ca să te pronunți asupra unui lucru, trebuie să vezi dacă ești
competent. De ce ? Pentru că asta produce efecte și asupra prescripției și asupra
competenței. Ce ar însemna să rezolv întâi prescripția ? Să resping prescripția, apoi să
constat că nu sunt competent și să declin, astfel încât s-ar anula și soluția asupra excepției
prescripției pentru că a fost dată de un complet necompetent. După care, mă pronunț pe
autoritate, pentru că în primul rând trebuie să văd dacă mai există un drept în discuție. De
ce ? Pentru că un drept poate să fie prescris, dar poate să fie prescris sub aspectul
posibilității de a solicita intervenția forței coercitive a statului, dar dreptul subiectiv
există, pe când autoritatea spune că dreptul respectiv a fost deja adjudecat către o altă
persoană.

B. 1. Necompetență. 2. Incompatibilități (și în plus cam orice problema ce ține de

compunerea completului sau constituirea lui. 3. Lipsa calității procesuale active (2,
1, 3)
*Aici bătaia se dă între necompetență și incompatibilitate. Pe de o parte te gândești că
pentru a te pronunța pe ceva, trebuie să fii competent, iar pe de altă parte, te gândești că
nu poți să te pronunți pe nimic dacă ești incompatibil. Necompetența vizează instanța,
incompatibilitatea vizează judecătorul. Prima dată, ca să se decidă că instanța e
22
 competentă, trebuie să vedem dacă judecătorul X este incompatibil. Atunci, prima
problemă este incompatibilitatea (sau orice problema ce ține de compunerea
completului : de exemplu continuitatea). Dacă am judeca întâi necompetența, s-ar ajunge
la ipoteza în care asupra excepției de necompetență s-ar pronunța un complet care nu era
legal constituit, astfel încât s-ar anula și soluția pe necompetență, motiv pentru care se
vede mai întâi problema incompatibilității, apoi necompetența și lipsa calității procesuale
– aceasta se va rezolva la instanța care păstrează competența sau la instanța la care se
declină competența.

C. 1. Netimbrare; 2. Necompetență; 3. Conexitate (1,2,3)

*Aici lupta e între toate de fapt, dar în primul rând între netimbrare și necompetență.
Ce este întâi ? Există puncte de vedere divergente.
- unii autor spun că primează timbrajul pentru că este o excepție ce ține de legala
învestire a instanței oricare ar fi ea și nu se mai restituie în cazul în care ar fi plătit la o
instanță necompetentă;
- alți autori spun că necompetența ar fi prima, pentru că dacă ar apărea probleme cu
privire la corecta/incorecta aplicare a timbrajului nu pot fi adoptate decât de către o
instanță competentă.
T.B. : Ceea ce este destul de clarificat în noul cod este că, în timp ce timbrajul poate
fi rezolvat în cadrul procedurii de regularizare, necompetența nu (excepție : când vorbim
de repartizarea pe secții sau complete). Atunci, cel puțin între netimbraj și necompetență
ar trebui să primeze timbrajul. Pentru că legiuitorul din moment ce ne spune că poți să
anulezi cererea în faza de regularizare dacă nu este timbrată, în schimb nu poți să îți
declini competența în faza de regularizare. Astfel, prin aceasta, se acceptă că timbrajul
primează.
* Dar nu este nicio nenorocire dacă se soluționează invers. Dacă s-ar soluționa prima
dată competența și ulterior s-ar constata că în urma unei calificări a cererii care atrage o
anumită competență s-a ajuns la o taxă a timbrului care este diferită de cea corectă, avem
două mecanisme la dispoziție : fie completarea taxei de timbru, fie restituirea taxei plătită
inutil (T.B.: sigur, primul mecanism se aplică din oficiu, al doilea la cerere, că până la
urmă suntem într-un stat social – hahahah). În orice caz, după acestea două vorbim
despre conexitate. Desigur, și aici este o discuție : am putea fi tentați să spunem că
conexitatea ar fi înaintea competenței, mergând pe ideea că dacă s-ar uni pricinile ar
rămâne fără obiect excepția de necompetență, numai că nu-i așa, pentru că nu întotdeauna
necompetența se invocă spunând că nu e competentă instanța la care urmează să se
conexeze – poate excepția vizează o altă instanță, astfel încât nu rămâne fără importanță
problema. Sau ar fi vorba de o competență generală și atunci nu mai avem de ce să
vorbim de necompetență. Și un alt argument : asupra excepției conexității trebuie să se
pronunțe o instanță competentă – altfel soluția pe conexitate devine nulă dacă instanța nu
era competentă.

V. Soluții asupra excepțiilor

1. În cazul în care excepția se admite, distingem:

a) Dacă este excepție peremptorie – măsura este anularea cererii sau constatarea
perimării;
Calea de atac : se va atacă odată cu fondul sau se va recurge la o altă cale de atac
din cadrul perimării (unde se atacă numai cu recurs)
23
 b) Dacă este excepție dilatorie :
- amânarea cauzei și refacerea actul de procedură în legătură cu care s-a ridicat
excepția ;
- în cadrul excepției de necompetență – declinarea cauzei și trimiterea ei către o
instanță competentă.
*Soluțiile aici sunt multe și depind de tipul excepției care este admisă,
însă esențială este amînarea și refacerea actului.
2. În caz că excepția se respinge, se pronunță o hotărâre(când excepția s-a unit cu fondul și
instanța se pronunță la final) sau o încheiere(dacă respingerea are loc în cursul
procesului).În general se atacă odată cu fondul. Excepțiile sunt de strictă interpretare.

PROBELE IN PROCESUL CIVIL

O să începem prin niște discuții generale legate de legea aplicabilă și natura probelor.
Art. 26 – Legea aplicabilă mijloacelor de probă
(1) Legea care guvernează condițiile de admisibilitate și puterea doveditoare a probelor
preconstituite și a prezumțiilor legale este cea în vigoare la data producerii ori, după
caz, a săvârșirii faptelor juridice care fac obiectul probațiunii.
(2) Administrarea probelor se face potrivit legii în vigoare la data administrării lor.
Cu alte cuvinte, trebuie să facem deosebirea între ceea ce înseamnă admisibilitatea unei
probe (condițiile în care ea poate fi acceptată într-un proces), administrarea ei (cum se
derulează procedura de înfățișare a ei – are o dificultate strâns legată de tipul probei : înscris,
martor, expertiză) și puterea doveditoare (o probă prevalează asupra celeilalte, dacă poate
stabili un lucru sau nu )
Exemple:
- Dacă avem un text de lege care spune că „în lipsă de înscrisuri s-ar putea dovedi și cu” –
aici nu mai este o problemă de probatoriu, ci de admisibilitate.
- Dacă avem o normă care ar spune „recunoașterea este mai puternică decât înscrisul” – nu
avem o problemă de admisibilitate, pentru legea le permite pe amândouă. (Nu găsim așa
ceva în lege, dar a fost un exemplu pentru a înțelege mai bine)
Natura:
1. Admisibilitatea, obiectul și sarcina probei sunt de regula reglementate prin norme
dispozitive, de la care părțile pot deroga.

Art. 256 – Convenții asupra probelor

Convențiile asupra admisibilității, obiectului sau sarcinii probelor sunt valabile,
cu excepția celor care privesc drepturi de care părțile nu pot dispune, a celor care
fac imposibilă ori dificilă dovada actelor sau faptelor juridice ori, după caz,
contravin ordinii publice sau bunelor moravuri.
Din acest articol reies 3 condiții:
a) Să nu existe norme de ordine publică, adică drepturi de care părțile nu pot dispune – aici
ne gândim de obicei la regulile din materia stării și capacității persoanei;
b) Prin convenția respectivă să nu se faca imposibilă sau dificilă proba – adică părțile să nu
spună în convenție ceva de genul „împotriva acestui fapt nu se admite niciun mijloc de
probă”;
c) Să nu contravină ordinii publice sau bunelor moravuri – folosirea unor probe obținute
prin mijloace nelegale ; această convenție nu poate fi acceptată.
Acestă prevedere legală ar putea fi interpretată ca o limitare.
24
 Exemplu : norma din codul de procedură ce spune că pentru convențiile ce au o valoare mai
mare de 250 de lei nu se poate admite decât proba prin înscrisuri. Gandiți-vă la situația în care
avem o convenție cu o valoare de 5000 lei și părțile nu au înscris. În cazul acesta, pot să convină
să se audieze martorii – nu este nimic ilicit aici.
2. Administrarea dovezilor : nu se poate deroga, aceasta este reglementată de norme de
ordine publică. Există o singură excepție și anume atunci când probele sunt administrare
de către avocat.
*Pentru acest lucru este nevoie să fie întrunite mai multe condiții:
a) ambele părți să aibă avocați/consilier juridic;
b) ambele părți să convină la acest lucru.

PROBE
III. Subiectul probei
Subiectul este reprezentat de către judecător, adică de cel căruia i se adresează intenția de
a convinge cu privire la un fapt sau un act juridic. El în cele din urma va fi obligat să aprecieze
probele, de aceea îl desemnăm ca fiind subiectul probei.
Discuțiile mai ample sunt, însă, în legătură cu obiectul și sarcina probei.

IV. Obiectul probei

În ce constă obiectul probei ? Aparent situația este simplă, pentru că obiectul probei va
constitui actele și faptele ce trebuie dovedite (sau faptele lato sensu – cum ne este mai ușor să
spunem). Mai delicat aici este ceea ce nu poate face obiectul probei – acesta este important
pentru a ști atunci când formulăm o cerere de probe / prin cererea de chemare în judecată
indicăm probele că anumite elemente sunt scutite de obligația de ale proba, fie ele pot fi probate,
dar proba lor ar fi caraghioasă (greșită).
Art. 251 – Lipsa îndatoririi de a proba
Nimeni nu este ținut de a proba ceea ce instanța este ținută să ia la cunoștință din
oficiu.
Ce ar putea fi ținută să ia cunoștință din oficiu ? Aflăm în art. 252
Art. 252 – Obligativitatea cunoașterii din oficiu
(1) Instanța de judecată trebuie să ia cunoștință din oficiu de dreptul în vigoare în
România.
(2) Textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă
modalitate anume prevăzută de lege, convențiile, tratatele și acordurile internaționale
aplicabile în România, care nu sunt integrate într-un text de lege, precum și dreptul
internațional cutumiar trebuie dovedite de partea interesată.
(3) Dispozțiile normative curpinse în documente clasificate pot fi dovedite și consultate
numai în condițiile prevăzute de lege.

- Avem de a face aici cu acele acte publicate in M O

- În legătura cu tratele/convențiile – ele sunt de obicei incluse în legea de aprobare a tratatului
respectiv și ele nu trebuie dovedite. Totuși, dacă vorbim de tratate care nu sunt integrate sau
cutume sau drept străin (avem dispoziții în noul cod civil)
De exemplu : uzanțele trebuie dovedite de partea care le invocă; uzanțele publicate în
culegeri elaborate de entități sau organisme autorizate în domeniu se prezumă că există până
la proba contrară – este o prezumție relativă.

25
 Art. 2562 - Conținutul legii străine
(1) Conținutul legii străine se stabilește de instanța judecătorească prin atestări obținute
de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau printr-un alt mod
adecvat.
(2) Partea care invocă o lege străină poate fi obligată să facă dovada conținutului ei.
* Există o obligație subsidiară a părții de a face dovada legii străine la care face
referire. Judecătorul nu mai e prezumat că o cunoaște.
(3) În cazul imposibilității de a stabili, într-un termen rezonabil, conținutul legii străine,
se aplică legea română.
* În ipotezele în care instanța, prin mijloacele folosite (adrese la MAE, internetul,
programe legislative) nu reușește să afle conținutul legii străine

- La fel trebuie dovedită, nefiind supusă principiului prevăzut de art. 252 NCPC,
jurisprudența. Deși logic ar fi că o instanță cunoaște jurisprudența, totuși:
a) Nu trebuie dovedită jurisprudența CCR ( e publicată În M.O.), jurisprudența constând în
recursurile în interesul legii ( sunt publicate în M.O.), dezlegările prealabile date într-o
problemă de drept de către ICCJ (asta când s-o hotărî ea să dea, deocamdată le respinge
ca inadmisibile pe toate )
b) Dacă invoci jurisprudența C.A. sau tribunalului sau chiar a ICCJ (dar nu din cele care se
publică) trebuie să faci proba.

- Alte categorii de fapte ce nu trebuie dovedite sunt faptele necontestate de părți, faptele
negative nedeterminate și faptele notorii.
a) Faptele notorii sunt prezumate a fi cunoscute de către toată lumea
b) Faptele negative nedeterminate sunt imposibil de a fi dovedite (nu poți să dovedești, de
exemplu, că nu ai fost nicioată într-o anumită localitate). Faptele negative determinate
(Faptul că nu ai fost în anumite zile într-o localitate) pot fi dovedite – dovada lor se face
prin faptul pozitiv contrar.
c) Faptele necontestate – nu trebie dovedite, deși, dacă judecătorul suspectează că ar fi o
convenție frauduloasă între părți (în sensul că ei recunosc un anumit fapt care nu este
adevărat), în virtutea rolului activ și pentru aflarea adevărului, el poate solicita dovedirea
unui anumit fapt.
V. Sarcina probei
La nivel general : Cel care face o susținere trebuie să o dovedească (actori incumbit
probatio).
Nu numai reclamantul trebuie să dovedească. De ce? E mai corect să spunem că „cel care
face o susținere e obligat să o probeze” pentru că, de exemplu, în cazul unei excepții procesuale,
cel care invocă excepția poate să fie și pârâtul și în cazul acesta lui îi revine sarcina probei celor
invocate prin excepția respectivă. (*am spus poate fi și pârâtul pentru că și reclamantul poate
invoca excepții - prin răspunsul la întâmpinare, nu prin cererea de chemare în judecată).
Prin urmare, trebuie luată în calcul mai de grabă poziția procesuală în legătură cu
incidentul, nu cu procesul per ansamblu.
Excepții :
1) Existența unei prezumții legale (excepție relativă) -
Relativă de ce? O prezumție legală absolvă parțial de probe.
Prezumția legală este concluzia pe care legea o trage de la un fapt cunoscut către un
fapt necunoscut conex cu primul. Dar întotdeauna trebuie să dovedești ceva.

26
 Exemple:
a) regimul bunurilor comune. În cazul comunității de bunuri (când nu există o convenție
matrimonială) dobândirea unor bunuri în timpul căsătoriei este prezumată a conduce
la concluzia că bunurile respective sunt comune. Aceasta este o prezumție – nu
trebuie să dovedești că bunurile respective sunt comune. Dar prezumția operează doar
dacă dovedești că au fost dobândite în timpul căsătoriei – nu ești absolvit total de
sarcina probei.

b) remiterea înscrisului original al creanței

art. 1503 NCC – Remiterea înscrisului original al creanței

(1) Remiterea voluntară a înscrisului orginial constatator al creanței făcută de
creditor către debitor, unul din codebitori sau fideiusor, naște prezumția
stingerii obligației prin plată. Proba contrară revine celui interesat să
dovedească stingerea obligației pe altă cale.

c) În materia filiației – în acțiunea privind contestarea recunoașterii filiației. În cazul în

care se contestă de către copil sau alte persoane recunoașterea filiației făcută de către
o persoană sarcina probei este inversată. Cel care a făcut recunoașterea de paternitate
va trebui să dovedească că el este tatăl, nu cel care contestă. Deși, din punct de vedere
al normelor procesuale, avem următoarea ipoteză : copilul (deși nu e singurul)
contestă declarația de paternitate făcută de X spunând că nu e adevărată. Copilul este
reclamant, X este pârât. Totuși, din punct de vedere probatoriu, deși reclamantul
afirmă că nu X este tatăl, sarcina probei îi revine lui X. Se procedează astfel pentru că
atunci când X a recunoscut, el nu a dovedit nimic, ori aceste recunoașteri ar putea
avea în spate motive patrimoniale (poate X voia să fie moștenitor). În primul rând cel
care face o recunoaștere trebuie să dovedească că aceasta este reală și abia apoi se
pune problema contestării.

2) Legea 202/2001 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați – persoana care
reclamă o discriminare directă sau indirectă nu e obligată la probă, ci cel chemat în
judecată trebuie să facă dovada inexistenței unei discriminări.

3) În cazul litigiilor de muncă – angajatorul va trebui să dovedească culpa salariatului,

salariatul nu este obligat la nimic.

4) În materia protecției consumatorului

a) Legea 193/2000 – în materia clauzelor abuzive se prevede că faptul negocierii unei
clauze trebuie dovedit de către un profesionist, nu de către consumator. Nu contează
poziția procesuală a acestora.
b) OUG 34/20014 (transpunere a unei directive europene) – sarcina probei că l-a
informat pe consumator cu privire la tot ceea ce este prevăzut în ordonanță incumbă
profesionistului.
c) alte vreo două legi care merg pe același principiu ca primele două

27
 Reguli comune privind admisibilitatea, încuviințarea, administrarea și aprecierea
probelor
VI. Condiții de admisibilitate:
1) Să fie legală – să nu fie oprită de legea de drept material sau procesual
Exemple :
- art.51 alin.(3) (recuzare) NCPC - în dreptul procesual;
„Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare”
- art.2200 alin.(1) NCC – în dreptul material
„Pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare trebuie să fie încheiat în
scris. Contractul nu poate fi probat cu martori, chiar atunci când există un
început de dovadă scrisă.”
2) Să fie verosimilă – să contribuie la probarea unor fapte credibile – este o condiție
relativă;
3) Să fie pertinentă – să aibă legătură cu obiectul pretențiilor sau apărărilor părților.
4) Să fie concludentă – să conducă la soluționarea cauzei. Ca regulă: o probă concludentă
este și pertinentă (nu poate să ducă la soluționarea cauzei dacă nu are legătură cu
pretenția). În schimb, pot exista probe pertinente, dar neconcludente. Exemplu: în materie
de despăgubiri la delicte: pârâtul vrea să dovedească că la fapta care a constituit delict au
mai participat și alte persoane. O astfel de probă o să fie pertinentă, că are legătură cu
cauza, dar nu schimbă problema pentru că răspunderea fiind solidară, el oricum va
răspunde pentru întreaga suma. Dacă el dovedește că la delict a participat și culpa victima
– atunci proba ar fi și concludentă și pertinentă – ea nu numai că va arată că un fapt are
legătură cu cauza, dar ar putea să reducă și cuantumul despăgubirilor (pentru culpă
concurentă).

VII. Propunerea probelor

Art. 254 – Propunerea probelor. Rolul instanței
(1) Probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de
chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel.
Ele pot fi propuse și oral, în cazurile anume prevăzute de lege.
(2) Dovezile care nu au fost propuse în condițiile alin.(1) nu vor mai putea fi cerute și
încuviințate în cursul procesului, în afară de cazurile în care:
1. Necesitatea probei rezultă din modificarea cererii – când reclamantul, la primul
termen de judecată, își modifică cererea și solicită cu această ocazie și probe noi. În
acest caz, și pârâtul va avea un termen să depună o nouă întâmpinare prin care va
putea și el să invoce probe noi.
* Există o neînțelegere la nivel doctrinar în legătură cu posibilitatea de a
propune probe prin răspunsul la întâmpinare.
- sunt acei autori care spun că, în cazul în care, după ce pârâtul depune
întâmpinare, reclamantul observă din probele propuse de pârât necesitatea
redimensionarea cotelor reclamantului, acesta din urmă are dreptul să ceară acest
supliment de probe prin răspunsul la întâmpinare. (opinie T.Briciu)
- alți autori spun că reclamantul nu poate să ceară probe prin răspunsul la
întâmpinare sau dacă poate, oricum nu e obligat, motiv pentru care, acești autori
consideră că față de depunerea întâmpinării de către pârât, reclamantul ar putea să
administreze noi probe la primul termen de judecată - și ei recunosc că în urma
depunerii întâmpinării reclamantul are dreptul să își moduleze probatoriul.

28
 * Diferența este că unii autori spun că se poate prin răspunsul la întâmpinare,
alți autori spun că la primul termen de judecată (motivul este acela că nu se prevede
niciunde obligația administrării de noi probe prin răspunsul la întâmpinare).
2. Nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească și partea nu putea
să o prevadă – de obicei această ipoteză apare fie din invocarea unei excepții (care
poate fi de ordine publică și nu a fost invocată prin întâmpinare, astfel încât în faza
cercetării ea poate presupune niște probe care nu puteau fi administrate înainte să se
știe că se invocă excepția) sau din derularea altor probe care pot dezvălui un deficit de
probatoriu. (Exemplu : se face o expertiză și din aceasta rezultă niște lucruri pe care
părțile nu le puteau anticipa și a căror lămurire necesită extinderea probatoriului. Cele
două condiții – necesitatea probei să rezulte din cercetarea judecătorească și partea să
nu o prevadă – sunt cumulative).
3. Partea învederează instanței că, din motive temeinic justificate, nu a putut depune
în termen probele cerute - e un fel de repunere în termen. Anterior, în vechiul cod,
acest text se raporta la neștiința părților, în sensul că partea nu știa că trebuie să
administreze probe. S-a extins motivul neștiinței (care funcționa doar în cazurile în
care partea nu era reprezentată sau asistată) ajungându-se la „motivele temeinic
justificate”. Sunt incluse aici, pe lângă neștiința părții, și alte motive: indisponibilități
fizice, negăsirea unei persoane care să fie audiată ca martor, neposibilitatea respective
persoane de a depune mărturie – totul este ca instanța să aprecieze că motivul este
temeinic justificat.
4. Administrarea probei nu duce la amânarea judecății – exemplu : depunerea unui
înscris (acestea se administrează foarte ușor, doar se depun la dosar, se comunică
părții adverse). Nu același lucru se poate spune despre o probă cu martori (când
trebuie citat martorul și automat dat un termen) sau expertiza (când trebuie stabilit
expertul, trebuie stabilite obiectivele și termenul în care să se efectueze expertiza.) Și
interogatoriul ar putea face parte din categorie probelor pentru a căror administrare nu
trebuie amânată judecata – în cazurile în care martorul pe care vrei să-l interoghezi
este deja în sala de judecată.
5. Există acordul expres al tuturor părților – noțiunea de acord expres elimină situația
în care una dintre părți dorește administrarea unei probe iar partea adversă nu se
manifestă în niciun fel – caz în care pe vechiul cod se considera că proba este legal
administrată și nu se respingea.
*Depunerea unor probe peste termen este reglementată de norme de ordine
privată, pentru că acest fapt ar deranja în primul rând pe cel căruia îi opui
respectiva proba. Însă acest fapt ar putea să jeneze și instanța, care are obligația să
termine procesul într-un termen optim și previzibil. De aceea legiuitorul a unit
interesul public (de a termina procesul într-un termen optim și previzibil) cu interesul
privat (ca părțile să-și manifeste expres acordul pentru administrarea probei, pentru
că aceastra prezintă un interes comun). În cazul în care una dintre părți
administrează o probă în legătură cu care partea adversă nu și-a dat acordul,
instanța poate să invoce din oficiu decăderea și să respingă proba).
(3) În cazurile prevăzute la alin.(2), partea adversă are dreptul la proba contrară numai
asupra aceluiași aspect pentru care s-a încuviințat proba invocată.
*Dacă nu ar exista acest text de lege s-ar produce o ruptură în ceea ce privește
egalitatea părților. Dacă se descoperă la mijlocul procesului că reclamantul trebuie să
audieze un martor și că din motive temeinice nu a putut să îl audieze până acum, iar

29
 instanța admite ca există un motiv temeinic, pârâtul are dreptul la contraprobă, chiar dacă
el nu are motive justificate.
(4) În cazul amânării, pentru motivele prevăzute la alin.(2), partea este obligată, sub
sancțiunea decăderii din dreptul de a administra proba încuviințată:
a) Să depună lista martorilor în termen de 5 zile de la încuviințarea probei, când se
cere proba cu martori - rolul termenului de 5 zile este justificat, de exemplu, în cazul
în care necesitatea administrării unei probe apare chiar în ședința de judecată și partea
nu are toate datele unui martor pentru a le da.
b) Să depună copii certificate de pe încrisurile invocate cu cel puțin 5 zile înainte de
termenul fixat pentru judecată, dacă s-a încuviințat proba cu înscrisuri;
c) Să depună interogatoriul în termen de 5 zile de la încuviințarea acestei probe, în
cazurile în care interogatoriul trebuie comunicat, potrivit legii;
d) Să depună dovada plății cheltuilelilor necesare efectuării expertizei, în termen de 5
zile de la numirea expertului sau în termenul stabilit de instanță potrivit
dispozițiilor art.331 alin.(2), dacă s-a încuviințat proba expertizei.
(5) Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a
procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea,
judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării
altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.
*Dreptul instanței de a administra probe din oficiu trece peste principiul
disponibilității părților – în cele din urmă, rezultatul procesului și-l asumă și instanța și
atunci este evident că trebuie să aibă un control asupra probatoriului.
(6) Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona
din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
*Instanța are dreptul – ea are într-un fel și o obligație de a administra probele
necesare, însă această obligație nu este sancționată prin anularea hotărârii sau altă formă.
Pe de o parte legiuitorul lasă instanței un câmp larg de apreciere, dar pe de altă parte nu
lasă părțile să critice modul în care instanța a ales să administreze anumite probe pentru
că le obligă să își asume propria tardivitate.

VIII. Administrarea probelor

Art. 260 – Administrarea probelor
(7) Când proba cu martori a fost încuviințată în condițiile prevăzute la art.254 alin.(2),
dovada contrară va fi cerută, sub sancțiunea decăderii, în aceeași ședință, dacă
amândouă părțile sunt de față.
(8) Partea care a lipsit la încuviințarea dovezii este obligată să ceară proba contrară la
ședința următoare, iar în caz de împiedicare, la primul termen când se înfățișează.

!!! În aceste cazuri, contradovada se solicită cu privire la același aspect. Încuviințarea

unei probe pe baza acestor excepții nu generează o repunere în termen pentru partea cealaltă ca,
prevalându-se de contradovada pe care poate să o ceară, să își refacă probatoriul inclusiv pentru
lucruri pe care nu le-a cerut inițial și care nu au nicio legătură cu dovada cerută peste termen.
!!! Nu confundați sancțiunea decăderii (care intervine pentru neinvocarea unei probe) cu
sancțiunea nulității (ce ar putea să intervină în cazul în care, invoci o anumită probă prin
cererea de chemare în judecată, dar într-un mod incomplet: indici proba cu martori, dar nu indici
și martorii sau indici proba cu înscrisuri, dar nu depui înscrisurile în forma cerută).

30
 Care este soarta părții decăzute din dreptul de a mai propune probe ? Partea poate să
discute în fapt și în drept temeinicia susținerilor și dovezilor părții potrivnice. Ce înseamnă acest
lucru ?
Exemplu: partea decăzută nu are martori, nu are persoane pe care să le propună ca să vină să
depună mărturie, dar are dreptul să-i întrebe pe martorii propuși de partea adversă diverse lucruri,
poate să ceară confruntarea lor, reaudierea lor (Dacă sunt nepotriviri). Nu poate să ceară
expertiză, dar poate să discute dacă obiectele expertizei cerute de partea adversă sunt corecte sau
incorecte și să solicite reformularea lor astfel încât să corespundă obiectelor cauzei. Bineînțeles,
instanța poate să invoce și ea anumite probe din oficiu – oricât ar fi părțile de delăsătoare,
instanța are această posibilitate.
Încuviințarea probelor va fi făcută printr-o încheiere motivată, în care trebuie să se
menționeze mai multe aspecte – vezi art. 258 NCPC

 Încuviințarea probelor
Art. 258 – Încuviințarea probelor
(1) Probele se pot încuviința numai dacă sunt întrunite cerințele prevăzute la art.255, în
afară de cazul când ar exista pericolul ca ele să se piardă prin întârziere.
(2) Încheierea prin care se încuviințează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite,
mijloacele de probă încuviințate, precum și obligațiile ce revin părților în legătură cu
administrarea acestora.
(3) Instanța va putea limita numărul martorilor propuși.
!!! Încheierea trebuie să cuprindă obligatoriu cele trei elemente.
Exemplu : o încheiere prin care instanța încuviințează sec „se admite proba cu martori” fără
o delimitare clară a obiectului acestei probe – adică ce urmează a fi dovedit prin această probă,
martorii care o sa fie citați – ar conduce la posibilitatea părților ca în cursul judecății să încerce
să dovedească prin proba cu martori și elemente care nu sunt dovedibile prin proba cu martori.
Sigur că instanța ar putea să cenzureze fiecare întrebare, dar asta ar însemna să avem o
desfășurare dezarticulată a procesului. Trebuie să spună, de exemplu, „se încuviințează proba cu
martori pentru aflarea bunei-credințe, proba prin însrisuri pentru dovedirea datei înscrisului si
proba cu expertiză pentru..ceva legat de dreptul asupra unui imobil”. Dacă nu avem aceste
exprimăr exacte, ne-am trezi în proces cu o mulțime de întrebări ce nu ar avea legătură cu cauza
procesului. De asemenea, trebuie menționate obligațiile părților în legătură cu probele, pentru că
orice probă presupune anumite cheltuieli – bine, mai puțin proba cu înscrisuri (ar putea fi și aici
dacă înscrisul ar fi într-o limbă tstrăină și trebuie tradus)
!!! Încheierea aceasta este preparatorie - acest fapt reiese din art. 259.
Art. 259 – Revenirea asupra probelor încuviințate
Instanța poate reveni asupra unor probe încuviințate dacă, după administrarea altor
probe, apreciază că administrarea vreuneia nu mai este necesară. Instanța este obligată să
pună această împrejurare în discuția părților.
!!! Calificarea ca preparatorie a încheierii are o anumită circumstanțiere. Art. 259 se referă
la dreptul instanței de a reveni asupra elementelor legate de concludența probei. Nu se vorbește
de dreptul de a reveni asupra legalității probelor – cu privire la aceste elemente, încheierea
are un caracter interlocutoriu.

 Regulile generale privind administrarea probelor

Probele se administrează în ordinea stabilită de instanța de judecată. Pe cât posibil dovada
și dovada contrara, se fac în aceeași ședință (în practică, de obicei, când există un caz de
amânare în ceea ce privește un martor, instanța preferă să-i amâne și pe ceilalați pentru a-i audia
31
ulterior pe toți odată in aceeasi sedintă – pentru a nu exista cazuri în care audiând unii martori la
o ședință și pe alții la altă ședință, cei audiați ulterior să „se inspire” din declarațiile martorilor
audiați prima dată. – nu este o regulă de ordine publică, este apreciată de instanță de la caz la
caz.
Dacă există o cercetare la fața locului, aceasta se va face înaintea tuturor celorlalte
probelor. De ce ? Pentru că dacă judecătorul simte ceva prin propriile simțuri, eventual
întrebările adresate martorilor vor fi puse în legătură cu ceea ce s-a văzut/auzit etc, astfel încât să
nu fie cazuri în care instanța să realizeze că dacă ar fi vazut anumite lucruri de la început ar fi
pus în altfel întrebările martorilor.

 Locul administrarii probei

Art. 261 – Locul administrării probelor
(1) Administrarea probelor se face în fața instanței de judecată sesizate, în camera de
consiliu, dacă legea nu dispune altfel.
*Mențiunea legată de camera de consiliu se aplică din ianuarie 2016. Aceasta înseamnă
că probele se administrează în faza cercetării procesului, care are loc în camera de consiliu
din 2016. Până atunci, administrarea probelor va avea loc în ședință publică.
*Aceste mențiuni sunt o aplicare a principiul nemijlocirii prevăzut de art. 16 NCPC.
(2) Dacă, din momente obiective, administrarea probelor nu se poate face decât în afara
localității de reședință a instanței, aceasta se va putea efectua prin comisie rogatorie, de
către o instanță de același grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu
există o instanță de același grad. În cazul în care felul dovezii îngăduie și părțile se
învoiesc, instanța care administrează proba poate fi scutită de citarea părților.
(3) Când instanța care a primit cmisia rogatorie constată că administrarea probei urmează a
se face în circumscripția altei instanțe, va înainta, pe cale administrativă, cererea de
comisie rogatorie instanței competente, comunicând aceasta instanței de la care a primit
însărcinarea.
(4) Instanța însărcinată prin comisie rogatorie va proceda la administrarea probelor în
prezența părților sau, chiar în lipsă, dacă au fost legal citate, având aceleași atribuții ca și
instanța sesizată, în ceea ce privește procedura de urmat.
(5) După ce s-a efectuat administrarea probelor prin comisie rogatorie, instanța sesizată, dacă
este cazul, va fixa, din oficiu, termen pentru continuarea cercetării procesului sau, după
caz, pentru dezbaterea fondului.
Excepțiile de la regula prevăzută de alin.(1) sunt :
a) Comisia rogatorie – este reglementată la art. 261 și vizează situația în care o probă trebuie
administrată într-o altă localitate decât cea în care își are reședința instanța competentă.
*Ce ar putea intra aici ?
- O expertiză care va urmări expertizarea unor bunuri mobile sau imobile aflate
într-o altă localitate decât cea a instanței;
- Un martor care locuiește într-o altă localitate și nu poate fi transportat la instanța
competentă.
- O cercetare la fața locului, când locul respectiv nu se află în localitatea unde se
află instanța respectivă.
*Comisia rogatorie nu este o obligație, instanța „poate” să facă o comisie rogatorie dacă i
se pare împovărătoare administrarea respective probe.
*Cum se face comisia rogatorie ?
- Instanța învestită cu cererea de chemare în judecată stabilește probatoriul și practic,
stabilește o altă instanță egală în grad cu ea sau, în anumite cazuri, inferioară în grad, pe care
32
 o va învesti cu administrarea probei: audierea martorului, efectuarea expertizei, cercetarea la
fața locului. Instanța învestită prin comisie rogatorie procedează la administrarea probei și
are aceleași atribuții pe care le-ar avea instanța inițiala. După efectuarea probei, instanța
stabilește un termen.
- Aprecierea probei o va face , însă, instanța care judecă procesul.

b) Asigurarea dovezilor – se va face ora următoare; e o excepție parțială de la regulă.

c) Probele administrate de instanțele necompetente – dacă instanța este necompetentă se

anulează toate actele de procedură, dar probele administrate rămân câștigate judecății, iar
instanța competentă va putea să le administreze numai dacă va considera că este cazul. De
principiu, ele nu sunt nule. Instanța are dreptul de a le readministra sau nu;

d) Cazul perimării – situația în care dosarul rămâne în prelucrare din vina părților mai mult de
6 luni și care se încheie prin lipsirea de orice efect a cererii de chemare în judecată. Totuși, în
cazul formulării unei noi cereri de chemare în judecată, probele administrate vor putea fi
folosite. Este o derogare, pentru că instanța învestită cu noua cerere de chemare în judecată
va putea folosi probele administrate de către instanța veche.

 Cheltuielii legate de administrarea probelor

Instanța stabilește, prin încheierea pe care o dă, cheltuielile , partea care are obligația de a
le suporta și termenul în interiorul căruia trebuie efectuate.
Dacă partea în sarcina căreia s-au pus anumite cheltuieli privind administrarea unei probe
nu suportă respectivele cheltuieli, sancțiunea este decăderea din dreptul de a mai administra
proba respectivă. Totuși, codul prevede că întârzierea în depunerea cheltuielilor nu atrage
decăderea dacă dosarul s-a amânat din alte motive. (de exemplu : instanța a pus în vedere părții
să depună cheltuielile pentru un expert, partea nu a depus în termen, dar la termenul următorul se
constată că nu se poate efectua expertiza nu pentru nedepunerea sumei respective, ci pentru că
expertul ar fi incompatibil sau că nu e de specialitatea lui cauza. Instanța amâna cauza nu pentru
că nu au fost efectuate cheltuielile, ci ca urmare a unor motive independente).
În cazul în care instanța solicită a fi administrate probe din oficiu sau când probele sunt
solicitate de Ministerul Public (dacă participă la judecată) tot instanța este cea care pune în
sarcina unei părți cheltuielile respective, pentru că nici instanța și nici Ministerul Public nu au
buget pentru cheltuielile respective în cauzele civile. Daca partea nu suportă cheltuiala ? Două
păreri :
- Decăderea – Nu, din două motive. Pentru că textul referitor la decădere nu acoperă și această
ipoteză (această variantă nu s-ar potrivi, pentru că nu partea solicită, ci instanța și atunci ar
însemna să decazi din dreptul de a propune o probă o parte care nu a cerut-o. Ce rău i-ai face
părții? Nu ar avea rost sancțiunea.
*Soluția din doctrina : proba nu se administreaza, dar partea care nu plătește va
suporta consecințele procedurale ale neadministrarii probei – dacă, de exemplu, prin proba
respectivă se află ceva în favoarea reclamantului (care era obligat la plata cheltuielilor),
acestuia i se va respinge cererea ca nefondată (la fel se aplică și în cazul în care proba era
în favoarea pârâtului).
- Soluția din practică: Se pun cheltuielile în sarcina reclamantului și dacă el nu plătește, se
suspendă procesul pentru neîndeplinirea obligațiilor puse în sarcina sa de către instanță. – art.
242

33
 Art. 242 – Suspendarea judecății cauzei
(1) Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina
reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii,
judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost
respectate. Dispozițiile art. 189 sunt aplicabile.
(2) La cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin.(1) au fost
îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua.
Instanța ar spune în felul următor : „nu îmi asuma judecata dacă nu este administrată o
anumită probă care mă lămurește. Dacă nu vreți să administrați proba, problema voastră, dar
judecata nu poate continua.” Știind că proba costă, pune cheltuielile în sarcina reclamantului. De
ce lui ? pentru că împotriva lui instanța are un mijloc civil, la pârât nu există. Dacă reclamantul
nu plătește, instanța poate spune în felul următor: „i-am pus în vedere o sarcină fără de care nu
se poate continua procesului, dacă el nu plătește, avem un caz de suspendare până când va plăti.”
Bine, de la caz la caz, instanța va aprecia dacă proba este atât de necesară încât să suspende
judecata în lipsa ei.

IX. Aprecierea probelor

Regula : instanța va aprecia probele, fiecare în parte și toate în ansamblul lor. Noi nu avem,
cu caracter general, o clasificare a probelor sub aspectul gradului lor de încredere. Avem probe
legale și nelegale (când legea interzice probarea anumitor acte/ fapte prin anumite mijloace – nu
avem un text de genul „proba cu expertiză este mai puternică decât proba cu martori”, dar avem
situații în care ni se spune, de exemplu, „proba cu martori este inadmisibilă”). Aveam, înainte de
noul cod de procedură o regulă cu privire la mărturisire – era considerată „regina probelor”. În
ziua de astăzi, această regulă se admite doar în circumstanțe specifice.
Sigur, avem cazuri în care ni se face o ierarhie a probelor, fie una explicită stabilită de
anumite texte pentru situații concrete, fie una generală impusă de natura probelor.
Exemplu :
- Ierarhie generală: în jurisprudnță s-a menționat în mai multe rânduri că în materia stabilirii
filiației sau tăgada paternității prevalează probele tehnice – adică expertiza făcută pe baza de
ADN. Aceasta nu poate fi combătută cu mărturiile anumitor persoane. Nu e scris niciunde,
dar e o practică constantă. Tot în zona aceasta a filiației mai avem și regula prevăzută de
NCC cu privire la timpul legal de concepțiune, acțiunea în stabilirea filiației față de mamă
când nu avem un certificat constatator sau când acesta este contestat.

X. Asigurarea probelor
Asigurarea probelor este o procedură ce constituie excepție de la principiul nemijlocirii
probelor (o excepție parțială) și are drept scop conservarea unor probe ce ar urma a fi folosite
într-un proces viitor sau chiar într-un proces în curs ce nu a ajuns în etapa administrării probelor
– procedura implica și un pericol de pierdere a respectivelor probe. Această etapă are ca efect
producerea unui decalaj în procesul civil, în sensul că anumite probe ce ar trebui administrate în
cursul cercetării procesului, se administrează fie înainte chiar de existența unei cereri de chemare
în judecată, fie după formularea acesteia, dar înainte ca aceasta să parcurgă toate fazele necesare
pentru a se discuta despre probe (exemplu: cererea se află încă în faza de regularizare, se află la
primul termen etc).
Procedura are natură contecioasă. Vom avea un reclamant și un pârât chiar dacă nu se
discută dreptul pe fond pentru că vrem să administrăm o probă, nu să vedem cine are dreptate și
cine nu. Dar, avem aceste două părți pentru că există acea stare de contradictorialitate :
reclamantul vrea să administreze proba, iar pârâtul se opune. De asemenea, nu se cercetează
34
admisibilitatea și concludența probei – nici nu am avea cum, pentru că, cât timp nu ai un litigiu,
nu poți să spui că proba e sau nu admisibilită. Tu ceri doar să se audieze un martor – nu poate
instanța să spună că proba cu martori e inadmisibilă, pentru că nu știe ce proces ai tu de gând să
intentezi în viitor. Se audiază martorul și se va vedea apoi, în proces, dacă proba va fi sau nu
admisibilă. La fel și în cazul concludenței. Pentru a verifica acest aspect trebuie să vezi mai întâi
ce se cere, ori instanța, din moment ce nu există un proces pendinte, nu are ce verifica.

 Formele asigurarii de dovezi

a) Constatarea unei dovezi / probe
*e prezentată în continuare
b) Constatarea unei situații de fapt
***vezi pagina 15 din curs

Ce probe ar putea fi asigurate? Cam toate, mai puțin prezumțiile: mărturie, expertiză,
cercetare la fața locului, înscris. Este nevoie, pentru a se administra dovezile, de două lucruri:
- Interesul în admistrarea unei dovezi
- Urgența – pericolul ca proba să dispară sau să fie greu de administrat în viitor.

Cerința specială a urgenței trebuie să fie probată de cel care solicită administrarea de
probe pentru viitor. Există și o excepție: nu trebuie dovedită dacă și cealalalta parte iși dă acordul
pentru aceasta procedură. Ce ar însemna acest pericol ? În practică sunt consemnate exemple
precum:
- un martor ar urma să plece în străinătate (nu ar fi o imposibilitate totală, numai că ar fi
mai greu de alcătuit o comisie rogatorie acolo);
- un martor să fie într-o stare precară de sănătate;
- expertize : avem un contract între un antreprenor și un beneficiar. La un moment dat,
antreprenorul părăsește șantierul lăsând lucrările neefectuate. Beneficiarul face în
continuare lucrările prin alți antreprenori, după care îl dă în judecată pe primul. Însă, el va
fi pus în situația delicată în care trebuie să dovedească care era starea lucrarilor la
momentul la care primul antreprenor a părăsit șantierul. Sigur, el ar putea face o
constatare, adică să întocmească un proces-verbal, dar antreprenorul nu l-ar semna. Sau
un alt exemplu asemănător legat de expertiza ar fi în cazul viciilor unei lucrări.

 Instanța competentă
Aici deosebim dupa cum :
a) Cererea se face înainte de începerea unui proces (pe cale separată) – competentă va fi
judecătoria în circumscripția căreia se află obiectul constatării, adică proba.
Exemplu: la martor – locul unde domiciliază acesta; cercetare la fața locului – locul
unde se face cercetarea; expertiză – locul unde se expertizează.
*Aici întotdeauna este judecătoria, indiferent de competența materială a viitorului
posibil litigiu – nici nu s-ar putea știi de la început, pentru că poate chiar din
administrarea probei rezultă tipul litigiului. De exemplu, în speța cu antreprenorul și
beneficiarul și viciile constructiei – prin expertiză se afla cuantumul viciilor și în funcție
de această valoare cererea va fi de o anumită competență.
b) Cererea se face în cadrul unui proces început, dar care nu a ajuns în faza de administrare
a probelor – competentă este instanța care judecă procesul în fond – se merge pe regula
generală a cererii incidentale.

35
 Procedura de asigurare a probelor
Cererea de asigurare trebuie să evidențieze probele ce se doresc a fi conservate, faptele si
să arate în mod necesar motivele care fac necesară asigurarea acestora ( de ce se impune
administrarea lor in avans).
Procedura e de regulă cu citarea părților, dar, în mod excepțional, poate avea loc si fără
citare dacă pericolul de întârziere este unul maxim – proba e atat de aproape să dispară încât nici
citarea nu mai este posibilă – acest lucru se apreciază de la caz la caz de către judecător.
Întâmpinarea nu este obligatorie. În practica, ca regulă, nici nu se face toată procedura de
regularizare pentru că nici nu avem o cerere care să judece pe fond cererea. Se va da un termen
direct și apărările se vor face la termenul respectiv. Apărările sunt legate de : fie se constată
acordul părților cu privire la administrarea probelor, caz în care nu se mai justifică urgența, fie,
în caz contrar, discuțiile vor purta asupra naturii urgente sau neurgente a cererii ( dacă poate fi
sau nu conservată, daca dispare sau nu).
 Soluții posibile

1. Se admite proba – se dă o încheiere executorie fără nicio cale de atac.

Instanța va putea acorda un termen, dacă este necesar, în vederea administrării
probei. Sigur, instanța poate administra proba, dacă este posibil și la acel termen. În
general, termenul este necesar pentru: a se face o expertiza, a aduce un martor (Care nu e
în sală), a se face cercetarea la fața locului.
Dupa ce se administrează proba, se dă o încheiere prin care să se dovedească că
proba a fost administrată. Aceasta nu e supusă niciunei căi de atac.

2. Se respinge proba – se dă o încheiere care se atacă separat cu apel, termenul fiind de 5

zile de la pronunțare sau de la comunicare ( s-a dat fără citare).

 Cheltuielile de judecată
Asupra cheltuielilor de judecată în acest caz instanța se va putea pronunța numai prin
procesul de fond, pentru că deocamdată nu se știe care dintre părți este vinovată. Chiar dacă una
din părți suportă această probă, s-ar putea dovedi la final că aceasta era vinovată și atunci nu-i
nicio problemă.
Aprecierea probelor astfel administrate va fi făcută de către instanța care va judeca
procesul de fond.
Instanța care judecă procesul de fond va putea chiar să readministreze aceste probe, dacă
acest lucru este posibil – nu există o autoritate a administrării probelor.

***( b) constatarea unei situatii de fapt)

Aici nu mai vorbim de administrarea unor probe, ci este vorba exclusiv de constatarea de
către executorul judecătoresc a stării în care se află anumite lucruri. Diferența: una este să
meargă un expert care să vorbească despre vicii, alta e să meargă un executor judecătoresc.
Acesta din urma nu se va putea pronunța asupra viciilor - el va putea cel mult spune dacă o
construcție există sau nu, dacă are acoperiș, dacă are geamuri, chestiuni ce nu presupun o
evaluare tehnică.
Exemplu : vrei să verifici dacă anumite părți locuiesc sau nu într-un anume loc. Executorul
poate să se deplaseze acolo pentru a vedea cine locuiește – în cazul în care vrei să dai in judecată
una/mai multe persoane care stau in locuința ta, dar nu știi cum îi cheamă și nu știi pe cine să dai
în judecată.

36
 Conditii:
a) Să se constate o stare de fapt, nu de drept;
b) Starea să nu presupună o evaluare tehnică – astfel s-ar intra în domeniul expertizei;
c) Interesul – trebuie sa arăți de ce anume vrei lucrul respectiv;
d) Urgența – pericolul ca starea de fapt să înceteze sau să se schimbe.

 Administrarea propriu – zisă

Dacă administrarea probelor presupune acordul părții adverse ( vrei să intri la el în casa)
atunci trebuie sesizată instanța de judecată.
În principiu, procedura poate fi facută și fără sesizarea instanței, numai că executorul nu
poate, fără încuviințarea instantei, să constate o situație de fapt în lipsa consimțământului părții
adverse ( daca acesta trebuie dat).
 Procedura
Competența revine executorului în circumscripția locului în care urmează a se face
constatarea.
Poate fi încuviințată proba și fără consimțământul părții adverse, chiar și atunci când
partea aceea este împotrivă.
Se întocmește un proces-verbal de constatare care se comunică și celui împotriva căruia
s-a facut constatarea și are valoarea de înscris autentic – ceea ce constată executorul face dovada
până la înscrierea in fals.
*De multe ori, în practică, executorii judecătorești își depăsesc atribuțiile și se intind
dincolo de constatare, făcând și evaluari. Sigur, el poate să scrie tot ce dorește în acel proces-
verbal, dar judecătorul va ține cont doar ceea ce executorul putea să constate prin „propriile
simțuri”, dar în limita competențelor sale.
Spre deosebire de restul actelor de procedură, în cazul în care constatarea presupune o
maximă urgență, ea ar putea fi facută chiar și în zile nelucratoare sau în afara orelor legale de
efectuare – numai cu încuviințarea expresă a instanței.

1. PROBA PRIN ÎNSCRISURI

Art. 265 – Noțiune
Înscrisul este orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau
fapt jurdic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare și stocare.
 Clasificare:

După cum s-au întocmit cu intenția de fi folosite ca mijloc de probă sau fără această intenție:
a) Înscrisuri preconstituite – înscrisurile autentice, înscrisurile sub semnătură privată, orice
bilete sau tichete emise pentru a dovedi o anumită situație;
b) Înscrisuri nepreconstituite – registrele și hârtiile domestice, registrele profesioniștilor,
mențiunile scrise de creditor pe titlul constatator al creanței sau pe chitanță.
*Importanță : legea aplicabilă.
După criteriul semnăturii:
c) Înscris semnat – înscrisul autentic, înscrisul sub semnătură privată și, în principiu,
scrisorile;
d) Înscrise nesemnat - registrele și hârtiile domestice, registrele profesioniștilor, telexurile
și diverse forme de listinguri.
*Importanță : rolul semnaturii dat de art.268 – asumarea consimțământului de către
părți în legatură cu înscrisul. In funcție de cine l-a semnat, se dă acestuia natura de înscris

37
 autentic sau înscris sub semnatura privată – diferența este foarte importantă sub aspect
probatoriu.
Art. 268 – Rolul semnăturii
(1) Semnatura unui înscris face deplină credibilă până la proba contrară, despre existența
consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă
semnatura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate înscrisului, în
condițiile legii.
(2) Când semnatura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în
condițiile prevazute de lege.
După efectul ori după obiectul lor, înscrisurile preconstituite semnate se subdivid în:
e) originare – întocmite pentru a constata încheierea, modificarea sau stingerea unui
raport juridic;
f) recognitive – întocmite în scopul recunoașterii existenței unui înscris primordial
dispărut, pentru a-l înlocui;
g)confirmative – sunt cele care întăresc un act juridic anulabil, făcând să nu mai fie
viciat.
După raportul dintre ele:
h)originale
i) duplicate
j) copii

Art. 285 – Regimul duplicatelor

Duplicatele de pe înscrisurile notariale sau alte înscrisuri autentice, eliberate în
condițiile prevazute de lege, înlocuiesc originalul și au aceeași putere doveditoare ca și
acestea.

Art. 286 – Regimul copiilor

(1) Copia, chiar legalizată, de pe orice înscris autentic sau sub semnătură privată nu poate
face dovadă decât despre ceea ce este cuprins în înscrisul original.
(2) Părțile pot să ceară confruntarea copiei cu originalul, prezentarea acestuia din urmă
putând fi întotdeauna ordonată de instanță, în condițiile prevăzute de art. 292 alin.(2).
(3) Dacă este imposibil să fie prezentat originalul sau duplicatul înscrisului autentic ori
originalul înscrisului sub semnătură privată, copia legalizată de pe acestea constituie
un început de dovadă scrisă.
(4) Copiile de pe copii nu au nicio putere doveditoare.
(5) Extrasele sau copiile parțiale fac dovada ca și copiile integrale sau copiile asimilate
acestora, însă numai pentru partea din înscrisul original pe care o reproduc; în cazul
în care sunt contestate, iar originalul este imposibil să fie prezentat, instanța are
dreptul să aprecieze, în limitele prevăzute de alin.(3) și (4), în ce măsură partea din
original, reprodusă în extras, poate fi socotită ca având putere doveditoare,
independent de părțile din original care nu au fost reproduse.

ÎNSCRISUL AUTENTIC
Avem o definiție a înscrisului autentic în art. 269 NCPC, dar avem și în Legea notarilor
publici. Cele două nu se exclud pentru că definiția înscrisului autentic nu se suprapune peste cea
a înscrisului notarial – acesta din urmă este doar o specie a înscrisului autentic. Definiția din
codul de procedură este una generală.

38
 Art. 269 – Noțiune

(1) Înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o
autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu
autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se
referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu
privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului.
(2) Este, de asemenea, autentic orice alt înscris emis de către o autoritate publică și căruia
lege îi conferă acest caracter.

Observăm că notarul public este doar unul dintre cei care pot da autenticitate actului
juridic. Avem și persoane care nu sunt autorități publice, dar totuși pot da autenticitate unui act –
de exemplu: executorul judecătoresc – aceștia sunt liber profesioniși, dar în virtutea legii pot face
acte autentice.
Legea notarilor se referă strict la actul notarial, pe care îl definește ca un act întocmit sau
autentificat de notarul public.

Elementele asupra cărora cade „autenticitatea” sunt evidențiate de art. 269 : identitatea
părților (părțile care l-au semnat sunt cele reale și nu altele), exprimarea consimțământului cu
privire la conținut (e vorba de exteriorizare, nu de existența lui – poate să fie, de exemplu, un
consimțământ exteriorizat ca urmare a temerii sau erorii, deci viciat – se analizează aici doar
exteriorizarea lui), semnătura părților și data înscrisului.

La actele notariale, părțile primesc doar duplicate de pe act – originalul rămâne la notarul
public. Dar, duplicatele au aceeași valoare ca și originalul.

 Ce caracterizează înscrisul autentic ?

1. Puterea doveditoare
Art. 270 – Puterea doveditoare
(1) Înscrisul autentic face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca
fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul,
în condițiile legii,
(2) Declarațiile părților cuprinse în înscrisul autentic fac dovadă, până la proba contrară,
atât între părți, cât și față de oricare alte persoane.
(3) Dispozițiile alin.(2) sunt aplicabile și în cazul mențiunilor din înscris care sunt în
directă legătură cu raportul juridic al părților, fără a constitui obiectul principal al
actului. Celelalte mențiuni constituie, între părți, un început de dovadă scrisă.

Legea notarilor publici este și mai clară, pentru că ne spune că fac dovadă până la
înscrisul în fals: identitatea părților, data încheierii, locul încheierii, exteriorizarea
consimțământului. Declarațiile părților cuprinse în actul autentic notarial fac dovadă până la
proba contrară.
Exemplu : Una e să spui „prețul s-a numărat în fața notarului și suma s-a transmis
vânzătorului tot în fața notarului” – aceasta e valabilă până la înscrierea în fals. Altceva este să
spui „prețul a fost plătit în totalitate vânzătorului” – aceasta e valabilă până la proba contrară
pentru că nu e ceva ce notarul a luat la cunoștință prin propriile simțuri.
Actele notariale au și o altă valoare – dacă ele constată o creanță certă, lichidă și exigibilă
au putere de titlu executoriu. Printr-o modificare intervenită în octrombrie 2014 (L.138/2014) se
39
prevede că, pentru a fi pus în executare, actul autentic trebui mai întâi să fie învestit cu formulă
executorie – el e titlu executoriu, dar ca să poți să-l execuți trebui să îl învestești cu formulă
executorie. Partea interesantă este că aceasta din urmă este o procedură prin care nu se verifică
fondul, ci numai dacă actul respectă din punct de vede formal condițiile pentru a fi un act
autentic.
2. Nulitatea și conversiunea înscrisului autentic
Art. 271 – Nulitatea și conversiunea înscrisului autentic
(1) Înscrisul autentic întocmit fără respectarea formelor prevăzute pentru încheierea sa
valabilă ori de o persoană incompatibilă, necompetentă sau cu depășirea competenței
este lovit de nulitate absolută dacă legea nu dispune altfel.
(2) Înscrisul prevăzut la alin.(1) face însă deplină dovadă ca înscris sub semnătură
privată, dacă este semnat de părți, iar dacă nu este semnat, constituie, între acestea,
doar un început de dovadă scrisă.

1.1. ÎNSCRISUL SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ

Ele prezintă o condiție generală și două condiții speciale.
Condiția generală : să fie semnat de către părți. Nu trebuie să fie olograf în totalitate, ci doar
semnătura să fie olografă. În absența acesteia, înscrisul poate valora cel mult început de dovadă
scrisă.
Art. 273 – Puterea doveditoare
(1) Înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus, sau, după caz,
socotit de lege ca recunoscut, face dovada între părți până la proba contrară.
(2) Mențiunile din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părților fac,
de asemenea, dovadă până.
Condiții speciale (separate):
a) Pluralitatea de exemplare – se folosește în cadrul contractelor sinalagmatice;
b) Mențiunea / Formalitatea „bun și aprobat” – se folosește atunci când o parte se obligă să
dea o cantitate de bunuri fungibile.
Aceste două condiții suplimentare sunt o problemă pentru că, pe lângă semnătura pe care
trebuie să o aibă actul, lucrurile se complică. De ce? Cele două condiții acoperă o bună parte din
înscrisurile sub semnătură privată.

1.2. ÎNSCRISUL SUB SEMNATURĂ PRIVATĂ

(continuare)
Condiții:
1. Pluralitatea de exemplare
Art. 274 – Pluralitatea de exemplare
(1) Înscrisul sub semnătură privată, care constată un contract sinalagmatic, are putere
doveditoare numai dacă a fost făcut în atâtea exemplare originale câte părți cu interese
contrare sunt.
(2) Un singur exemplar original este suficient pentru toate persoanele având același interes.
(3) Fiecare exemplar original trebuie să facă mențiune despre numărul originalelor ce au
fost făcute. Lipsa aceste mențiuni nu poate fi opusă însă de cel care a executat, în ce îl
privește, obligația constatată în acel înscris.
(4) Pluralitatea exemplarelor originale nu este cerută când părțile, de comun acord, au
depus singurul original la un terț ales de ele.
De la regula pluralității de exemplare există două excepții:

40
 a) Când părțile au ales să se facă un singur exemplar (e facut la momentul intocmirii
contractului) și el să fie depus spre păstrare la un terț (de exemplu: un avocat, un notar –
dar este nevoie de acordul părților). În acest caz se prezumă că nu mai există acel pericol
ca una dintre părți să altereze conținutul originalului. Textul nu se aplică în raporturile
dintre profesioniști, lucru pe care îl găsim reglementat la art. 277 NCPC.
b) Mai sunt și alte cazuri consacrate în jurisprudență, dintre care menționăm situația unui
înscris care e nul ca înscris autentic, dar poate fi folosit ca înscris sub semnătură privată.
În acest caz se constată în jurisprudență că nu e obligatorie formalitatea multiplului
exemplar (formalitate neprevăzută pentru înscrisurile autentice), pentru că actul decăzând
din această calitate prin conversiunea, este evident că nu trebuie să îndeplinească această
condiție pentru că așa nu ar putea fi niciodată folosit. Aceasta este o creație a
jurisprudenței destul de constantă și logică.

Art. 277 – Înscrisurile întocmite de profesioniști

(1) Dispozițiile art. 274 și art. 275 nu se aplică în raporturile dintre profesioniști.
(2) Înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obișnuit în exercițiul activității unei
întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepția
cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăși dovedirea actului juridic.
(3) Înscrisul sub semnătură privată întocmit în exercițiul activității unei întreprinderi este
prezumat a fi fost făcut la data consemnată în cuprinsul său. În acest caz, data
înscrisului sub semnătură privată poate fi combătută cu orice mijloc de probă.
(4) Dacă înscrisul prevăzut la alin.(3) nu conține nicio dată, aceasta poate fi stabilită în
raporturile dintre părți cu orice mijloc de probă.

2. Mențiunea bun și aprobat

Art. 275 – Formalitatea „bun și aprobat”
(1) Înscrisul sub semnătură privată, prin care o singură parte se obligă către o alta să-i
plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie să fie în întregime
scrisă cu mâna celui care îl subscrie sau cel puțin ca, în afară de semătură, să fie scris
cu mâna sa „bun și aprobat pentru...”, cu arătarea în litere a sumei sau a cantității
datorate.
(2) Când suma aratată în cuprinsul înscrisului este diferită de cea arătată în formula „bun
și aprobat”, se prezumă că obligația există pentru suma cea mai mică, chiar dacă
înscrisul și formula „bun și aprobat” sunt scrise în întregime cu mâna sa de cel obligat,
afară numai dacă se dovedește în care parte este greșeala sau dacă prin lege se prevede
altfel.
Formalitatea se aplică înscrisurilor sub semnatură privată, dar nu celor care constată o
operațiune într-un contract sinalagmatic, ci cele prin care o parte se obligă să dea o sumă de bani
sau o cantitate de bunuri fungibile. Prin urmare este vorba de un act ce constată o obligație
unilaterală a uneia dintre părți. Această condiție are tot două elemente ca și prima condiție
analizată, dar spre deosebire de aceasta din urmă, elementele ei sunt alternative, nu cumulative.
a) Fie înscrisul e redactat în întregime de cel care se obligă – e olograf;
b) Fie, în măsura în care nu suntem în primul caz, la sfârșitul înscrisului se pune o
mențiune olografă „bun și aprobat pentru..” și acolo se pune suma de bani (în cifre și
în litere) sau cantitatea de bunuri fungibile (și modul în care se vor determina), după
care se semnează.
Ne dăm seama din expunerea celor două condiții alternative că este vorba de o
măsură de protecție contra înscrisurilor semnate în alb și apoi completate de creditor.
41
 De principiu, înscrisurile în alb nu sunt acceptate. Sunt și cazuri în care sunt
acceptate (bilete la ordin, cambie, cec – pentru că majoritatea sunt titluri utilizate între
profesioniști și ele se bazează și pe o oarecare relație de încredere) – sunt cazuri
expres prevăzute de lege, cu sancțiuni speciale în cazul falsului. Nu sunt acceptate
pentru că legiuitorul vrea ca cel care se obligă să știe dimensiunea obligației sale
atunci când semnează.

Aceasta mențiune nu ar fi necesară în unele situații:

a) Când înscrisul e nul ca înscris autentic, dar valabil ca act sub semnatură privată;
b) Când obligația e una de a face sau a nu face – vorbim aici despre obligații de a da;
c) Obligația are ca obiect un bun individual determinat;
d) În cazul profesioniștilor
e) Chitanțelor liberatorii – mențiune reținută din jurisprudență – nu se aplică în această caz
pentru că prin aceste chitanțe cel care le redactează nu se obligă să dea ceva, ci spune că a
primit ceva.
(*Creditorul spune că a primit o sumă de bani de la debitor. Se folosește în
vederea descărcării de datorie și nu a încărcării de datorie și este logică această măsură
pentrucă în acest caz, cel mai rău lucru care i se poate întâmpla creditorului este ca
debitorului să îl folosească completând o iertare de datorie.)
Art. 275 alin.(2) prezintă situația în care există un conflict între suma aratată în înscris și
cea menționată în formula bun și aprobat – va fi luată în considerare suma cea mai mică.
Prezumția este una relativă. Cum se va dovedi ? Prin diferite mijloace de probă.
Sancțiunea este nulitatea înscrisului ca mijloc de proba, dar evident că operațiunea în sine
va putea fi dovedită prin alte mijloace de probă, dacă acestea sunt îngăduite.
Nerespectarea formalității bun și aprobat produce (în viziunea jurisprudenței) decăderea
acestui instrument din categ. înscrisuri, dar dacă e scris de cel care se obligă, și chiar dacă nu are
semnatura, atunci poate fi fol. ca început de dovadă scrisă (chiar dacă e scris olograf, fără
mențiune).

Aspecte generale:
Înscrisul sub semnătură privată – face deplina dovada între părți în ceea ce priveste și
mențiunile și data, dar față de terți, acesta e opozabil numai de la data la care a dobândit dată
certă. – mențiunea este foarte importantă.
Exemple:
A) Se încheie un contract de închiriere între locator și locatar. Locatorul, fiind și proprietar, e
supus unei executări silite din partea unui terț care îi scoate bunul la vânzare și îl execută,
adjudecându-i-se bunul unui alt terț. Față de cel căruia i se adjudecă bunul, chiriașul are o
situație precară. Dacă el nu poate să dovedească că acel înscris sub semnătură privată
numit contract de închiriere are o dată certă anterioară notării în cartea funciară a
executării silite, el va fi evacuat. Nu vorbim neaparăt de contractele care după un anumit
număr de ani sunt obligatoriu să fie notate în cartea funciară – dar chiar și sub această
obligație, chiriașul nu ar fi la adăpost de o evacuare.
B) Chiriașul a fost diligent și a făcut un contract de închiriere (tot sub semnătură privată) pe
10 ani, l-a notat în cartea funciară și a plătit chiria pe 5 ani. Dar cine îl va crede că acea
chitanță descărcătoare dintre el și locator a fost și reală ? Adjudecatarul ar veni și ar
spune: „bun, ți-ai notat contractul în cartea funciară, știam când am executat de existența
ta și îți respect contractul, dar plătește-mi chiria”. Când locatarul îi va da chitanța,

42
 adjudecatarul nu-l va crede în privința datei, spunându-i că aceasta nu este certă și că nu
dovedește plata chiriei.
*Nu contează dacă acel chiriaș este sau nu de bună-credință.
Cazurile în care înscrisul sub semn. Priv. primește dată certă sunt enum. limitativ la art.
278.

Art. 278 – Data certă a înscrisului sub semnătură privată

(1) Data înscrisului sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care
le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certă prin una din modalitățile
prevăzute de lege, respectiv:
1. Din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul
public, executorul judecătoresc sau alt funcționar competent în această privință;
2. Din ziua când au fost înfățișate la o autoritate sau instituție publică, făcându-se
despre aceasta mențiune pe înscrisuri;
*Aici ar putea fi, de exemplu, o înregistrare la administrația financiară unde s-a
depus contractul de închiriere, pe baza lui emițându-se o dipoziție pentru
proprietarul care încasează chirie – chiar dacă nu se găsește înscrisul, rămâne acea
mențiune.
3. Din ziua când au fost înregistrate într-un registru sau alt document public.
4. Din ziua morții ori din ziua când a survenit neputința fizică de a scrie a celui care
l-a întocmit sau a unuia dintre cei care l-au subscris, după caz;
5. Din ziua în care cuprinsul lor este reprodus, chiar și pe scurt, în înscrisuri
autentice întocmite în condițiile art. 269 NCPC, precum încheieri, procese-verbale
pentru punerea de sigilii sau pentru facere de inventar;
6. Din ziua în care s-a petrecut un alt fapt de aceeași natură care dovedește în chip
neîndoielnic anterioritatea înscrisului.
*Noul Cod renunță la vechea formulare care nu permitea judecătorului să
găsească și alte ipoteze asemănătoare, în afară de cele prevăzute în lege.
(2) Sub rezerva unor dispoziții legale contrare, instanța, ținând seama de împrejurări,
poate să înlăture aplicarea, în tot sau în parte, a dispozițiilor alin.(1) în privința
chitanțelor liberatorii.
Potrivit legii speciale nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat – și avocatul
poate să acorde dată certă înscrisurilor care îi sunt prezentate.
O mențiune specială este în cazul înscrisurilor încheiate între profesioniști – art. 277 alin.
(3) si (4). – derogă de la data certă și e strict aplicabil profesioniștilor.
Art. 277 – Înscrisurile întocmite între profesioniști
Alin.(3) Înscrisul sub semnătură privată întocmit în exercițiul activității unei întreprinderi
este prezumat a fi fost făcut la data consemnată în cuprinsul său. În acest caz, data înscrisului
sub semnătură privată poate fi combătută cu orice mijloc de probă.
Alin.(4) Dacă înscrisul prevăzut la alin.(3) nu conține nicio dată, aceasta poate fi stabilită în
raporturile dintre părți cu orice mijloc de probă.

ÎNCEPUTUL DE DOVADĂ SCRISĂ

Art. 310 NCPC – Începutul de dovadă scrisă
(1) Se socotește început de dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemenată și nedatată, care
provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în
drepturi este acea persoană, dacă scrierea face credibil faptul pretins.

43
 (2) Constituie început de dovadă scrisă și înscrisul, chiar nesemnat de persoana căreia
acesta i se opune, dacă a fost întocmit în fața unui funcționar competent care atestă că
declarațiile cuprinse în înscris sunt conforme celor făcute de acea persoană.
(3) Începutul de dovadă scrisă poate face dovada între părți numai dacă este completat prin
alte mijloace de probă, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumții.

Condiții:
a) Să existe o scriere – indiferent de forma sau motivul pentru care a fost redactat;
b) Scrierea să provină de la cel căruia i se opune înscrisul;
c) Scrierea să facă credibil faptul pretins de adversar.
Ar mai trebui spus că tot valoare de început de dovadă scrisă o mai au și alte împrejurări:
atunci când una din părți refuză să se prezinte / să răspundă la interogatoriu, instanța are două
posibilități – ori să considere ca adevărate afirmațiile făcute de partea opusă, ori să considere
început de dovadă scrisă atitudinea respective persoane.
*Nu are nicio legătură cu art.310, dar prin acest text se instituie o altă categorie de
început de dovadă scrisă.

Puterea doveditoare:
Particularitatea este aceea că nu se poate proba faptul per se, dar acest fapt se poate
dovedi dacă e începutul de dovadă scrisă este completat cu alte mijloace de probă, inclusiv
prezumții (simple, judecătorești, nu neaparăt legale).
Exemplu: În cazurile în care legea nu permite proba cu martori, dacă ai un început de
dovadă scrisă poți să îl completezi cu martori, chiar dacă nu ai un înscris. Ce ar putea intra aici ?
înscrisurile (caiete, hârtii) pe care le are un creditor, în care el iși face anumite notițe, scrie
anumite împrejurări care ar avea importanță în ceea ce privește raporturile patrimoniale – în
general acestea nu sunt făcute cu intenția de a dovedi ceva, dar reprezintă o scrierere din partea
celui care se obligă și care poate fi folosit pentru a stabili dacă o împrejurare este reală sau nu.

 ADMINISTRAREA PROBEI PRIN ÎNSCRISURI

Avem trei ipoteze :
I. Înscrisul de află în posesia părții
Înscrisul se depune odată cu cererea de chemare în judecată sau întâmpinarea
(sau, după caz, cerere reconvențională, răspuns la întâmpinare). Copiile de pe înscris
trebuie depuse în numărul necesar de exemplare (câte părți sunt plus un exemplar pentru
instanță) și trebuie certificate pentru conformitate cu orginalul (adică semnate de partea
care le depună și le atestă ca fiind identice cu originialul).
!!! Când se depune o astfel de copie, partea e obligată să aibă asupra ei originalul
acelui înscris. Oricând instanța, din oficiu sau la cerere, poate cere prezentarea
originalului. (*dacă nu îl are asupra ei, instanța poate acorda un termen pentru a le
aduce în vederea confruntării). Dacă înscrisurile sunt în limbă straină – trebuie depuse
împreună cu o traducere legalizată (*În cursul tipărit nu se face această mențiune)
Înscrisurile depuse nu pot fi retrase decât după ce sunt depuse copii după acestea.

II. Înscrisul se află în posesia adversarului

În acest caz, partea care este interesată de administrarea probei cu acel înscris, va
solicita instanței să îl oblige pe adversar sa depuna respectivul inscris. Sigur că Uneori,
pentru a afla dacă înscrisul este în posesia adversarului e nevoie de administrarea unei
probe, cum ar fi interogatoriul (partea respectivă va fi întrebată dacă deține înscrisul și
44
 dacă răspunsul ei este că da sau dacă instanța din răspunsul lui are motive să creadă că
deține înscrisul, următorul lucru este obligarea acestuia să îl și depună).
Art. 293 – Obligația părții adverse de a prezenta înscrisul
(1) Când partea învederează că partea adversă deține un înscris probatoriu, referitor la
proces, instanța poate ordona înfățișarea lui.
(2) Cererea de înfățișare va fi admisă, dacă înscrisul este comun părților din proces, dacă
însăși partea adversă s-a referit în proces la acest înscris sau dacă, după lege, ea este
obligată să înfățișeze înscrisul.

Astfel, Noul cod stabilește cazurile în care înfățișarea înscrisului este oblig. (sunt trei
cazuri:
a) Înscrisul este comun părților din proces
Exemplu: una dintre părți (reclamantul) pretinde, prezentând un anumit înscris, că
acesta are anumite efecte și că a comunicat înscrisul pârâtului, printr-o autoritate
publică, pârâtul spunându-i să îl depună. În acest caz, reclamantul este obligat să
depună înscrisul, pentru că e un act comun și pentru că reclamantul a decis să se
folosească de el. Pârâtul nu are niciun interes să depună respectivul înscris (poate
doar în situația în care el știe că respectivul înscris are un conținut contrar celor
pretinse de reclamant).
b) Însăși partea adversă s-a referit în proces la respectivul înscris;
Exemplu: rămâne exemplul de mai sus, cu modificarea că însuși pârâtul, după ce
reclamantul a făcut vorbire despre acel înscris, a spus că i s-a comunicat și lui.
c) Daca dupa lege, partea e obligata sa infatiseze inscrisul – trebuie un text expres.
Dacă înscrisul nu e prezentat de către parte, sancțiunea este una specifica : instanța va
putea considera ca adev.bmențiunile făcute cu priv. la acel înscris de către partea care a solicitat
înfățișarea.
Tot aici se încadrează și alte situații, cum ar fi următoarele:
- partea refuză să se prezinte sau să raspundă la interogatoriu:
- rezulta din dovezi că a ascuns sau a distrus înscrisul;
- nu îl prezintă, după ce s-a dovedit în prealabil că deținea înscrisul.
Aceste cazuri în care partea, deși obligată, nu prezintă înscrisul, duc la concluzia, bazată
pe o prez. simplă, că este vorba de o dovedire a afirmațiilor făcute de partea care cere respectivul
înscris.

Art. 295 – Refuzul de a prezenta înscrisul

Dacă partea refuză să răspundă la interogatoriul ce s-a propus în vederea dovedirii
deținerii sau existenței înscrisului, dacă reiese din dovezile administrate că a ascuns înscrisul
ori l-a distrus sau dacă, după ce s-a dovedit deținerea înscrisului, nu se conformează ordinului
dat de către instanță de a-l înfățișa, instanța va putea socoti ca dovedite afirmațiile făcute cu
privire la conținutul acelui înscris de partea care a cerut înfățișarea.

!!! Nu confundați dovedirea afirmațiilor părții în legătură cu conținutul înscrisul cu

dovedirea pretențiilor părții.

De multe ori, în practică, se greșește spunându-se „n-ai vrut să prezinți înscrisul, partea
cealaltă câștigă”. Nu este adevărat. Este posibil ca înscrisul acela să nu fie atât de important încât
să ducă la soluționarea procesului. Codul vorbește numai de faptul că afirmațiile respective pot fi

45
considerate ca fiind valabile. Cât vor cântări afirmațiile făcute pe baza respectivului înscris este o
chestiune ce ține de etapa dezbaterilor.
Sunt și situații în care legea permite judecătorului să respingă cererea de înfățișare a
înscrisului – art. 294 NCPC

Art. 294 – Cazuri de respingere a cererii de prezentare a înscrisului

(1) Judecătorul va respinge motivat cererea de depunere la dosar a înscrisului, în
întregime sau în parte, când:
1. Conținutul înscrisului se referă la chestiuni strict personale privind demnitatea sau
viața privată a unei persoane;
*Va putea intra aici o corespondență privată în care se va face mențiune despre
existența unor obligații, acceptarea unei succesiuni, preluarea unor bunuri dintr-o
succesiune. Este valabilă mențiunea și în cazul e-mailurilor.
2. Depunerea înscrisului ar încălca îndatorirea legală de păstrare a secretului;
*Poate fi ipoteza unui avocat sau notar public care este ținut de păstrarea
secretului și nu va fi obligat la depunerea înscrisurilor care intră sub această
îndatorire.
3. Depunerea înscrisului ar atrage urmărirea penală a părții, soțului sau a unei rude
ori afin până la gradul al treilea inclusiv.
*Vechiul cod menționa și situația în care depunerea înscrisului ar atrage
oprobiul public, dar această ipoteza se poate încadra în cea prevăzută de punctul 1.
(2) Dacă legea nu dispune altfel, incidența vreunuia dintre cazurile de mai sus va fi
verificată de judecător, prin cercetarea conținutului înscrisului. În încheierea de
ședință se va face o mențiune corespunzătoare.
Pentru cercetarea acestor înscrisuri se prevede și posibilitatea cercetării lor de un
judecător delegat atunci când aducerea înscrisurilor ar fi costisitoare. Ar putea fi aici vorba de
înscrisuri voluminoase, înscrisuri care sunt depuse la diverse autorități publice și nu pot fi scoase
afară din acele instituții, înscrisurile care au regimuri speciale. Aceste cazuri sunt prevăzute la
art. 296.
Art. 296 – Cercetarea înscrisului prin judecătorul delegat
(1) Când un înscris, necesar dezlegării procesului, se găsește la una dintre părți și nu
poate fi prezentat fiindcă aducerea ar fi prea costisitoare sau când înscrisurile sunt
prea voluminoase ori numeroase, se va putea delega un jud. în prezența căruia părțile
vor cerceta înscrisurile la locul unde se găsesc.
(2) Prin excepție de la dispozițiile alin.(1), instanța, ținând seama de împrejurări, poate să
ceară doar prezentarea unor extrase sau copii de pe însrisurile solicitate, certificate de
persoana care le deține. În asemenea cazuri, dacă este necesar, instanța poate dispune
verificarea conformității extrasului sau copiei cu originalul.
III. Înscrisul se află la un terț.
Tertul va fi chemat ca martor pentru a se afla existenta sau inexistenta inscrisului
asupra sa. Daca se probeaza existenta inscrisului asupra sa, el va fi obligat sa aduca
inscrisul respectiv. De asemenea, tertul ar putea sa refuze daca se afla in acele trei ipoteze
pentru care si partea ar putea sa refuze.
O alta ipoteza (similara celei de mai sus) este cand inscrisul se afla la o institutie
publica – ele sunt obligate, la solicitarea instanei, la fel ca si tertul, sa le prezinte. Daca nu
le prezinta, instanta poate sa amendeze conducatorul respectivei institutii publice pana la
momentul depunerii inscrisul.

46
 Sunt si inscrisuri care nu pot fi depuse de catre cel care le solicita – in general, cele ale
notarilor, avocatilor (nu cele care sunt protejate de secretul profesional), autoritatilor publice
(planuri cadastrale, cartea funciara, alte documente care sunt improprii a fi transportate). In acest
caz fie se prezinta niste extrase, fie judecatorul le va cerceta la locul unde acestea se afla (el,
judecatorul delegat sau comisia rogatorie).

Doua incidente care vizeaza administrarea probei prin inscrisuri:

I. Verificarea de scripte
Art. 302 – Obligatia de verificare a inscrisului
(1) Cand una dintre persoanele mentionate la art. 301 contesta scrierea sau semnatura ori
declara ca nu le cunoaste, instanta va proceda la verificarea inscrisului prin :
1. Compararea scrierii si semnaturii de pe inscris cu scrierea si semnatura din alte
inscrisuri necontestate de parti;
2. Expertiza;
3. Orice alte mijloace de proba admise de lege.
(2) In acest scop, presedintele completului de judecata va obliga partea careia i se atribuie
scrierea sau semnatura sa scrie si sa semneze sub dictarea sa parti din inscris. Refuzul
de a scrie ori de a semna va putea fi considerat ca o recunoastere a scrierii sau a
semnaturii.

Este o procedura incidentala ce se aplica inscrisurilor sub semnatura privata cand partea
careia i se opune un astfel de inscris:
a) nu recunoaste semnatura sau scrierea ;
b) atunci cand succesorii acesteia, fie nu recunosc, fie spun ca nu cunosc
semnatura/ scrierea autorului sau.
Cum inscrisul sub semnatura privata nu se bucura de prezumtia de validitate (ca
inscrisurile autentice). o astfel de opunere din partea partii semnatare duce inscrisul in ceea ce se
numeste procedura verificarii de scripte (se verifica autenticitatea semnaturii/scrierii).
!!! Contestarea poate fi facuta pana la primul termen dupa depunerea inscrisului sub
sanctiunea decaderii.
*Nu se poate accepta ca inscrisul sa fie depus la prima instanta, iar in apel partea sa
vina sa spuna ca nu recunoaste semnatura – reactia trebuia sa fie instantanee, cel mai tarziu la
primul termen dupa depunerea inscrisului.
Odata contestat, instanta trebuie sa procedeze la verificarea lui, ceea ce presupune
urmatoare operatiuni (vezi jos dupa art. 303):
Art. 303 – Procedura de verificare
(1) judecatorul, dupa compararea inscrisului cu scrierea sau semnatura facuta in fata sa
ori, daca este cazul, si cu alte inscrisuri, se poate lamuri asupra inscrisului.
(2) Daca insa, din compararea scrierilor, judecatorul nu este lamurit, va ordona ca
verificarea sa se faca prin expertiza, obligand partile sau alte persoane sa depuna de
indata inscrisuri de comparatie.
(3) Se primesc ca inscrisuri de comparatie:
1. Inscrisurile autentice;
2. Inscrisurile sau alte scrieri private necontestate de parti;
3. Partea din inscris care nu este contestata;
4. Scrisul sau semnatura facut/facuta inaintea instantei.
(4) Inscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de presedinte, grefier si parti.
(5) Partile iau cunostinta de inscrisuri in sedinta.
47
 a) Instanta va proceda la compararea scrierii/semnaturii de pe inscris cu scrierea /
semnatura din inscrisuri necontestate de parte.
Acestea se numesc scripte de comparatie (inscrisuri pe care instanta le foloseste
pentru a-si forma convingerea ca inscrisul apartine sau nu partii care il contesta) si ar putea
fi urmatoarele :
- semnatura/scrierea facuta in fata judecatorului – judecatorul va invita partea
respectiva sa scrie in fata ei dupa dictare, astfel incat, ulterior, sa poata compara;
- inscrisuri autentice (eventual cele notariale din eprioada in care partilor li se elibera
cate un exemplar sau intocmite de alte persoane);
- inscrisuri sub semnatura privata necontestate de parti – diverse scrisori, cereri
facute la alte institutii (din cam aceeasi perioada);
- o parte din inscrisul respectiv care nu e contestata de parte – in situatia in care
partea contesta doar o portiune a inscrisului.

b) Daca instanta nu e lamurita si nu doreste sa isi asume rezultate compararii efectuate de

ea, atunci va recurge la o expertiza.
Deci, aceasta expertiza nu e o obligatorie, dar ea intervine daca instanta se declara
nelamurita. De obicei se declara nelamurita, si e normal, mai ales in ipoteza in care
inscrisul contestat este mai vechi si partea e posibil sa-si fi schimbat scrisul (pot exista si
suspiciuni din partea partii adversa cum ca partea obligata de judecator la scrierea dupa
dictare scrie intentionat diferit sau partea care a semnat inscrisul a decedat si in proces sunt
mostenitorii sau imprejurarea ca scrisul se poate schimba, poate depinde de emotiile pe
care le ai, de modul in care stai la masa etc).
Dupa ce instanta se lamureste, daca apreciaza ca inscrisul ii apartine celui care il contesta,
il va folosi. Daca ajunge la concluzia ca respectivul inscris nu apartine partii care il contesta, va
continua procesul fara inscris. Aceasta procedura nu are valente penale, fiind eminamante civile,
spre deosebire de procedura defaimarii ca fals a unui inscris.

II. Defaimarea ca fals a unui inscris

Art. 304 – Denuntarea inscrisului ca fals
(1) Daca cel mai tarziu la primul termen dupa prezentarea unui inscris folosit in proces
una dintre parti declara ca acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnaturii, ea
este obligata sa arate motivele pe care se sprijina.
(2) Daca partea care foloseste inscrisul nu este prezenta, instanta va ordona ca aceasta sa
se prezinte personal pentru a lua cunostinta de denuntarea inscrisului ca fals, sa
depuna originalul si sa dea explicatiile necesare.
(3) Judecatorul poate ordona prezentarea partilor chiar si inainte de primul termen de
judecata, daca partea declara, prin intampinare, ca scrierea sau semnatura sa este
falsificata.
(4) In cazuri temeinic justificate, partile pot fi reprezentate prin mandatari cu procura
speciala.
Intre procedura defaimarii ca fals a unui inscris si procedura verificarii de scripte exista
asemanari si deosebiri.
Deosebire : procedura verificarii de scripte nu poate fi folosita pentru inscrisurile
autentice, in timp ce procedura defaimarii este preponderent folosita pentru inscrisurile autentice,
dar nimeni nu o interzice in cazul inscrisurilor sub semnatura privata – art. 304 nu face
deosebire. De ce? Pentru ca in cazul inscrisurilor sub semnatura privata in mod constant s-a
48
afirmat in mod constant ca exista o lejeritate intre a o contesta pur si simplu, fara a-ti asuma
riscul unui proces penal si decizia de a te inscrie in fals impotriva lui. In cazul inscrisurilor
autentice, in schimb, nu ai decat varianta inscrierii in fals. Acest lucru este normal pentru ca la
inscrisul sub semnatura privata nu se pune neaparat problema nerecunoasterii semnaturii, ci pot
veni mostenitorii sa spuna ca ei nu cunosc scrierea/ semnatura autorului lor (mai ales cand e
vorba de o ruda mai indepartata) si nu este nimic penal in acest fapt. In schimb, in cazul
inscrisului autentic, lucrurile sunt destul de clare: un notar /functionar atesta ca o persoana a
semnat in fata lui si el atesta identitatea respectivei persoane. In cazul acesta nu prea ai cum sa
spui „cunosc, nu cunosc” – aici nu se poate ajunge la o denaturare a realitatii decat printr-o fapta
penala si de aceea singura cale este procedura defaimarii inscrisului.
In legislatia veche nu se prevedea termenul pana la care trebuie sa invoci procedura
falsului, insa in legislatia actuala se prevede : acesta este cel mai tarziu la primul termen dupa
prezentarea unui inscris folosit in proces.
Aici apare si o intrebare, si anume daca ambele proceduri ar putea fi declansate in
faza recursului ? (Mai ales la verificarea de scripte, pentru ca presupune si o expertiza, iar in
recurs singurele probe admise sunt inscrisurile.)
Raspunsul este afirmativ, cu o conditie : inscrisul sa fie depus direct in recurs.
Expertiza va fi facuta, dar scopul ei nu va fi aflarea motivelor de recurs, ci numai in interiorul
administrarii probei cu inscrisuri pentru a se vedea daca acesta poate sau nu sa fie folosit.
Pentru a defaima ca fals un inscris, cererea trebuie facute fie de parte personal, fie de un
mandatar cu procura speciala – simplul mandat pentru administrarea procesului nu este suficent
(o astfel de procedura poate antrena consecinte nefaste, chiar si pentru cel care doar formuleaza
o astfel de cerere)
Odata defaimat ca fals inscrisul, avem doua ipoteze:
a) Partea care foloseste inscrisul lipseste – in acest caz ea este citata si i se pune in
vedere ca trebuie sa se prezinte personal sau prin mandatarul special, in vederea
discutarii procedurii falsului;
b) Partea care foloseste inscrisul e prezenta.
Daca partea respectiva tot nu se prezinta, desi a fost legal citata, instanta va considera ca
aceasta renunta la folosirea inscrisului.
Daca partea se prezinta si declara ca foloseste inscrisul, chiar daca s-a declansat
procedura defaimarii, instanta intreaba si partea care a defaimat ca fals daca doreste sa insiste in
procedura, atragandu-i atentia in legatura cu consecintele nefaste ale adminterii falsului (ar putea
fi un denunt calomnios). Judecatorul incearca sa creeze partilor ultima posibilitate de a ramane in
procesul civil, sa nu se ajunga la un proces penal, de aceea se aplica sanctiunea neluarii in
considerare a inscrisului in cazurile in care partile lipsesc, renunta sau nu raspund la
interogatoriu.
Art. 304 – Denuntarea inscrisului ca fals
(1) Daca cel mai tarziu la primul termen dupa prezentarea unu inscris folosit in proces
una dintre parti declara ca acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnaturii, ea
este obligata sa arate motivele pe care se sprijina.
(2) Daca partea care foloseste inscrisul nu este prezenta, instanta va ordina ca aceasta sa
se prezinte personal pentru a lua cunostinta de denuntarea inscrisului ca fals, sa
depuna originalul si sa dea explicatiile necesare
(3) Judecatorul poate ordona prezentarea partilor chiar si inainte de primul termen de
judecata, daca partea declara, prin intampinare, ca scrierea sau semnatura este
falsificata.

49
 (4) In cazuri temeinic justificate, partile pot fi reprezentate prin mandatari cu procura
speciala.
Daca se continua, judecatorul va proceda la intocmirea unui proces-verbal prin care sa
constate starea inscrisului si va semna inscrisul impreuna cu grefierul si partile spre neschimbare.
Instanta va trimite procesul-verbal si inscrisul la parchetul competent pentru a se dovedi falsul.

Art. 305 – Verificarea starii inscrisului denuntat ca fals

(1) Judecatorul va constata de indata, prin proces-verbal, starea materiala a inscrisului
denuntat ca fals, daca exista pe el stersaturi, adaugiri sau corecturi, apoi il va semna,
spre neschimbare, si il va incredinta grefei, dupa ce va fi contrasemnat de grefier si de
parti.
(2) Daca partile nu vor sau nu pot sa semneze, se va face mentiune despre toate acestea in
procesul-verbal.
Ce se intampla cu judecata civila ? Instanta va putea suspenda judecata (nu e suspendare
legala de drept, ci una care ramane la aprecieerea instantei), daca se indica autorul falsului sau
complicele acestuia – adica fapta e cat de cat conturata. Invers, daca partea doar defaima, dar nu
spune cine a facut asta sau cine a participat la fapta, instanta nu va suspenda procesul, ci va
continua, desi inscrisul va fi trimis la parchet.
Ce s-ar putea intampla in procesul civil ?
a) Instanta poate suspenda procesul civil pana la terminarea procesului penal;
b) Instanta nu suspenda deocamdata procesul, dar el se va suspenda de drept cand se va pune
in miscare actiunea penala (daca se va pune in miscare actiunea penala);
c) E posibil ca pana atunci instanta civila sa rezolve procesul, adica procesul penal sa curga
dupa terminarea procesului civil. Daca in urma procesului penal se va ajunge la concluzia
ca inscrisul e fals, exista un caz de revizuire a hotararii judecatoresti pronuntate pe baza
acelui inscris.
d) Exista si o alta ipoteza –in cazul in care potrivit legii, actiunea penala nu poate fi pusa in
miscare sau nu poate continua, cercetarea falsului se va face de instanta civila prin toate
mijloacele de proba
Exemplu: se stie autorul, dar acesta e decedat sau el decedeaza pe parcursul urmaririi
penale - procurorul poate declansa el actiunea civila privind inscrisul falsificat – art. 315
CPP.

2. PROBA CU MARTORI
*Tralala – poveste despre marturia de la Adam si Eva pana in prezent.
Pentru prima oara, in Franta, in anii 1600 apare ideea cum ca inscrisul ar putea sa bata
din punct de vede probatoriu marturia si exista o regula, aparuta tot in acea perioada, conform
careia „contractele de mai mult de 100 de livre trebuie constatate prin inscris si dovada acestora
nu se poate face prin martori”. Aceasta regula a evoluat, a fost preluat ulterior si in Franta si
ulterior si la noi, insa cu modificarea ca este vorba de 250 de lei.
Proba cu martori, in zile noastre, este aproape intr-o decadere totala. Societatea nu prea
are mare incredere in marturia unei persoane si se fereste de caracterul subiectiv al acesteia. Ea
ramane totusi o proba esentiala in zona dovedirii faptelor, pentru ca acolo inscrisurile nu pot fi
preconstituite.
Avem doua chestiuni importante de discutat aici:
I. Admisibilitatea – proba cu martori e folosita fara limita in ceea ce priveste faptele
juridice. In ceea ce priveste inscrisurile, avem reguli si exceptii (Vezi dupa articol)
Art. 309 – Admisibilitatea probei
50
(1) Proba cu martori este admisibila in toate cazurile in care legea nu dispune altfel
(2) Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, daca valoarea obiectului sau este mai
mare de 250 de lei. Cu toate acestea, se poate face dovada cu martori, contra unui
profesionist, a oricarui act juridic, indiferent de valoarea lui, daca a fost facut de
acesta in exercitiul activitatii sal profesionale, in afara de cazul in care legea speciala
cere proba scrisa.
(3) In cazul in care legea cere forma scrisa pentru validitatea unui act juridic, acesta nu
poate fi dovedit cu martori.
(4) De asemenea, este inadmisibila proba cu martori daca pentru dovedirea unui act
juridic legea cere forma scrisa, in afara de cazurile in care:
1. Partea s-a aflat in imposibilitate materiala sau morala de a-si intocmi un inscris
pentru dovedirea actului juridic;
2. Exista un inceput de dovada scrisa potrivit prevederilor art. 310;
3. Partea a pierdut inscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau de forta
majora;
4. Partile convin, fie si tacit, sa foloseasca aceasta proba, insa numai privitor la
drepturile de care ele pot sa dispuna;
5. Actul juridic este atacat pentru frauda, eroare, dol, violenta ori este lovit de nulitate
absoluta pentru cauza ilicita sau imorala, dupa caz;
6. Se cere lamurirea clauzelor actului juridic.
(5) Proba cu martori nu se admite niciodata impotriva sau peste ceea ce cuprinde un
inscris si nici despre ceea ce s-ar pretinde ca s-ar fi zis inainte, in timpul sau in urma
intocmirii lui, chiar daca legea nu cere forma scrisa pentru dovedirea actului juridic
respectiv, cu exceptia cazurilor prevazute la alin.(4).

Reguli si exceptii:
a) Niciun act juridic nu poate fi probat prin martori daca acesta are o valoare mai
mare de 250 lei.
Exceptie : proba se face impotriva unui profesionist, iar actul respectiv a fost
facut in exercitiul activitatii sale profesionale.

b) Daca legea cere forma scrisa pentru validitatea unui anumit act, acesta nu poate fi
dovedit prin depozitia martorilor

c) Este inadmisibila proba cu martori contra unui inscris – Daca exista un inscris,
chiar daca ne aflam sub pragul de 250 de lei, proba cu martori nu poate fi facuta
impotriva lui. Situatia este ipotetica.
Exceptie: Partea s-a aflat in imposibilitatea materiala sau morala de a intocmi un
inscris pentru dovedire.
*Este vorba de inscrisuri intre soti, inscrisurile intre persoane care se afla in
ipoteze similare sotilor, inscrisurile intre rude, actele intre sefi si angajati – acestea
sunt considerate a fi imposibilitati morale de a intocmi un inscris si se accepta proba
cu martori

c) Daca exista un inceput de dovada scrisa – acesta se poate completa cu martori

chiar daca nu exista un inscris

51
 d) Exista un inscris, dar partea l-a pierdut pentru caz fortuit sau forta majora –
aici exceptia este partiala intrucat inscrisul a existat, numai ca el nu mai poate fi prezentat
instantei.
*Daca inscrisul a existat, insa a fost distrus de una dintre parti, nu se aplica acest
text, ci se va aplica prezumtia conform careia inscrisul va fi considerat ca avea
continutul presupus de partea care dorea sa se foloseasca de el

e) Conventia partilor – se poate folosi proba cu martori chiar si atunci cand ea este
inadmisibila, daca partile convin in acest sens. De ce? Normele care reglementeaza proba
cu martori sunt norme de ordine privata.
*Cum functioneaza? De exemplu: poti solicita proba cu martori desi pentru
dovedirea unui fapt tu ai un inscris, iar cealalalta parte nu se opune sau soliciti proba cu
martori atunci cand obiectul probei depaseste 250 de lei. In acest caz, instanta nu va
respinge proba din oficiu, pentru ca regula e una de ordine privata.

f) Actul juridic e atacat pentru faruda, dol, lipsa de cauza, cauza imorala (chiar si
prezumtii etc (astea sunt veritabile fapte juridice, nu acte, asa ca n –ar trebui sa fie
considerate exceptii).

II. Cand prin proba cu martori nu se tinde la dovedirea actului, ci a se lamuri interpretarea
anumitor clauze indoielnice. Nu se tinde a dovedi ca partile au convenit altfel, ci doar se
intreaba martorii cu privire la intelesul pe care partile au vrut sa le dea clauzelor. Nu
trebuie sa intelegem ca prin marturie judecatorul ar putea ajunge la concluzia ca partile au
convenit si alte aspecte decat cele scrise in contract sau ca ar fi renuntat la unele aspecte
din acel inscris. Acest fapt nu este prevazut, ci doar lamurirea intelesului clauzelor.

A. Reguli privind administrarea probei prin depozitiile martorilor

Incheierea de incuviintare a probei trebuie sa arate martorii care urmeaza a fi audiati si
obligatiile partilor in legatura cu proba respectiva, eventual anumite cheltuieli ce trebuie facute.
In masura in care instanta pune in sarcina unei parti avansarea unor cheltuieli in legatura cu
aducererea martorilor si aceasta nu le indeplineste, instanta va decadea partea din dreptul de a
audia martorilor. Totusi, decaderea nu opereaza daca martorii vin din proprie initiativa, chiar
daca nu au fost avansate costurile necesare deplasarii lor. (art. 311 alin.(4)).
Art. 311 – Ascultarea si inlocuirea martorilor
(4)Decaderea din dreptul de a administra dovada cu martori pentru neindeplinirea
obligatiilor prevazute la art. 262 se acopera daca acestia se infatiseaza la termenul
fixat pentru ascultarea lor.
Legea prevede si situatia in care martorii nu se prezinta, desi au fost legali citati. Daca
martorul nu se prezinta la prima citare, instanta va dispune aducerea lui cu mandat. In cazuri
urgente, ar putea fi adus cu mandat de prima data. Ce inseamna aducerea cu mandat ? Nu
inseamna ca martorul va fi retinut. Se prezinta un politist si il invita sa il insoteasca, insa
politistul nu poate sa il retina. Daca martorul nu e gasit sau nu vrea sa se prezinte, instanta n-are
decat sa judece cauza fara audierea martorului respectiv. In aceasta situatie, partea care ar putea
sa fie vatamata de lipsa martorului ar putea sa solicite suplimentarea probei cu martori in baza
art. 254 alin.(2) pentru ca aceasta situatie a decurs din cercetarea procesului (el nu avea de unde
sa stie ca daca va chema 5 martori, 3 ii vor lipsi). (art.313)

52
 Art. 313 – Refuzul martorului de a se prezenta
(1) Impotriva martorului care lipseste la prima citare, instanta poate emite mandat de
aducere.
(2) In pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul
termen.
(3) Daca, dupa emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi gasit sau nu se
infatiseaza, instanta va putea proceda la judecata.
In legatura cu marturia, exista si regula ca martorii, in principiu, nu se pot inlocui. Este
foarte important de retinut acest aspect, intrucat foarte multi considera ca nu conteaza daca
propun doi martori si vin alti doi. (art.311 alin.(2))

Art. 311 – Ascultarea si inlocuirea martorilor

(2)Inlocuirea martorilor nu se va incuviinta decat in caz de moarte, disparitie sau
motive bine intemeiate, caz in care lista se va depune sub sanctiunea decaderii, in termen
de 5 zile de la incuviintare.
Exemplu: Partea spune ca vrea martorul X si Y, instanta incuviinteaza, iar partea la proces
vine cu Z si W. Nu se poate. Motiv: Se incuviinteaza proba cu marturia unor martori individual
determinati, nu proba cu marturia in mod abstract. Prin urmare, martorul trebuie sa fie castigat
cauzei si inlocuirea lui nu se poate face doar pentru simpla dorinta a partii care l-a propus. Doar
pentru motive temeinic justificate (moarte, disparitie sau motive bine intemeiate) poate fi inlocuit
in martor. Noul martor trebuie propus in 5 zile sub sanctiunea decaderii.
In cazul in care partea nu mai vrea sa audieze un martor, pe care ea l-a propus, fara sa
aiba motive justificate, partea cealalta poate sa ceara ea proba cu martorul respectiv. Din moment
ce s-a admis proba, daca partea care a propus martorul, de exemplu, nu mai vrea sa plateasca
cheltuielile necesare, poate veni partea adversa (daca ii va profita depozitia martorului respectiv)
sa spuna ca va plati ea respectiva suma – in acest caz, instanta nu se poate opune, iar martorul va
fi audiat.

B. Reguli speciale cu privire la anumite categorii de persoane:

a) Persoane care sunt obligate sa depuna marturie
Este regula generala - Orice persoana care are cunostinta de un anumit fapt, este
obligata sa depuna marturie. Depunerea marturiei nu este un act de vointa si de facultate a
martorilor, ci este o obligatie a martorilor.

b) Parsoane care nu depun marturie – nu au voie, e interzis

Art. 315 – Persoanele care nu pot fi ascultate ca martor.
(1) Nu pot fi martori:
1. Rudele si afinii pana la gradul al treilea inclusiv;
2. Sotul, fostul sot, logodnicul ori concubinul;
3. Cei aflati in dusmanie sau in legaturi de interese cu vreuna dintre parti;
4. Persoane puse sub interdictie judecatoreasca;
5. Cei condamnati pentru marturie mincinoasa.
(2) Partile pot conveni, expres sau tacit, sa fie ascultate ca martori si persoanele prevazute
la alin.(1) pct.1-3.

c) Persoane care sunt scutite de a depune marturie – au voie, dar au dreptul de a fi

interzisi.

53
 Persoane care sunt tinute de o obligatie de secret cu privire la informatiile pe care
le obtin in timpul serviciului si care sunt enumerate cu titlu exemplificativ la art. 317 pot
fi dezlegate de secretul profesional de parte, in afara de cazurile in care legea prevede
altfel (De exemplu, in cazul avocatului, unde nici daca este dezlegat de parte el nu poate
fi obligat sa depuna marturie). Nu se aplica aceasta dezlegare nici in cazul slujitorilor
cultelor – va dati seama ca in aceasta situatie, dezlegarea ar trebui sa fie luata de undeva
de foarte Sus.
Judecatorii, procurorii – pot depune marturie daca autoritatea pe langa care
functioneaza si-au dat acordul in prealabil.
Mai sunt doua categorii de persoane care ar avea voie sa depuna marturie - cei care nu au
implinit varsta de 14 ani si cei lipsiti de discernamant in momentul audierii, dar fara a fi pusi sub
interdicitie. De ce ? Ei pot fi unicele persoane care detin informatii cu privire la un anumit
fapt.*Ganditi-va la un accident de circulatie, la care a asistat un singur martor in varsta de 13 ani.
Faptul ca semaforul era rosu sau verde, e un lucru pe care si un minor il poate adeveri. Ei pot fi
ascultati, dar fara juramant, iar instanta va tine seama in momentul aprecierii de situatia in care
acestia se afla (in acest caz, legiuitorul atrage atentia judecatorului ca si modul in care respectivii
martori sunt audiati, intrebarile ce li se vor pune trebuie raportate la situatia lor).

Art. 317 – Persoanele scutite de a depune marturie.

(1) Sunt scutiti de a fi martori:
1. Slujitorii cultelor, medicii, farmacistii, avocatii, notarii publici, executorii
judecatoresti, mediatorii, moasele si asistentii medicali si orice alti profesionisti
carora legea le impune sa pastreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu
privire la faptele de care au luat cunostinta in cadrul serviciului ori in executarea
profesiei lor, chiar si dupa incetarea activ. lor;
2. Judecatorii, procurorii si functionarii publici, chiar si dupa incetarea functiei lor,
asupra imprejurarilor secrete de care au avut cunostinta in aceasta calitate;
3. Cei care prin raspunsurile lor s-ar expune pe ei insisi sau ar expune pe vreuna din
persoanele prevazute la art. 315 alin.(1) pct.1 si 2 la o pedeapsa penala sau la
dispretul public.
*Pot depune marturie, dar sanctiunea va fi raspunderea delictuala / contractuala
a acestora.
(2) Persoanele prevazute la alin.(1) pct.1, cu exceptia slujitorilor cultelor, vor putea totusi
depune marturie, daca au fost dezlegate de secretul de serviciu ori profesional de
partea interesata la pastrarea secretului, in afara de cazul in care prin lege se dispune
altfel.
*Daca se obtine dezlegarea de la partea interesata la pastrarea secretului, din acel
moment, persoana respectiva devine obligata sa depuna marturie.

C. Reguli privind audierea martorilor

Regula : Martorii sunt audiati separati, nu toti odata. Cei care nu sunt audiati stau in afara
salii, neputand fi de fata la audierea celorlalti, pentru a nu-si modula marturia auzind marturiile
celorlalti. Aici este importanta si regula mentionata la cursul anterior, si anume ca probele, pe cat
posibil, trebuie administrate toate odata.
Judecatorul incepe prin identificarea martorului – art.318. Aceasta identificare are rolul
de a contura profilul martorului si are o importanta in ceea ce priveste aprecierea lui, dar si
descoperirea anumitor lucruri care pot duce la inlaturarea marturiei lui. Judecatorul va intreba
martorul cu privire la numele, prenumele, domiciliul, varsta, profesia, daca e ruda cu una dintre
54
parti si in ce grad, daca se afla in serviciul uneia dintre parti (ea este pusa nu ca sa fie exclusa
persoana respectiva de la marturie, pentru ca ea poate fi ascultata chiar si in aceasta situatie, insa
judecatorul va aprecia luand in considerare acest aspect).

Art. 318 – Identificarea martorului

(1) Presedintele, inainte de a lua declaratie, va cere martorului sa arate:
a) Numele, prenumele, profesia, domiciliul si varsta;
b) Daca este ruda sau afin cu una dintre parti si in ce grad;
c) Daca se afla in serviciul vreuneia dintre parti.
(2) Presedintele va pune apoi in vedere martorului indatorirea de a jura si semnificatia
juramantului.
Inainte de a se incepe luarea depozitiei, martorul trebuie sa depuna juramantul. Avem
cateva ipoteze – art. 319. Juramantul este obligatoriu, iar referirea la divinitate se face in functie
de confesiunea martorului – judecatorul il va intreba cu privire la confesiune inainte.
Sunt si martori care nu au confesiune (atei) – art. 319 alin.(5). Sunt si martori care au
confesiune, dar confesiunea le interzice sa jure – art. 319 alin.(6). Minorii si cei care sunt lipsiti
de discernamant nu vor depune juramant. – art. 320
Judecatorul, inainte ca martorul sa inceapa sa fie audiat, atrage atentia acestuia ca, in
masura in care nu spune adevarul, va fi culpabil de infractiunea de marturie mincinoasa,
aducandu-i la cunostinta si sanctiunile acestei fapte. – art. 319 alin.(9)
Art. 319 – Depunerea juramantului
(1) Inainte de a fi ascultat, martorul depune urmatorul juramant: „ Jur ca voi spune
adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!”.
(2) In timpul depunerii juramantului, martorul tine mana pe cruce sau pe Biblie;
(3) Referirea la divinitate din formula juramantului se schimba potrivit credintei
religioase a martorului;
(4) Martorului de alta religie decat cea crestina nu ii sunt aplicabile prevederile alin.(2);
(5) Martorul fara confesiune va depune urmatorul juramant: „Jur pe onoare si pe
constiinta ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu.”
(6) Martorii care din motive de constiinta sau confesiune nu depun juramantul vor rosti in
fata instantei urmatoarea formula: „Ma oblig ca voi spune adevarul si ca nu voi
ascunde nimic din ceea ce stiu”.
(7) Persoanele mute si surdo-mute stiutoare de carte vor depune juramantul transcriind
formula acestuia si semnand-o; persoanele hipoacuzice vor rosti juramantul, iar cele
care nu stiu sa scrie vor jura prin semne cu ajutorul unui interpret.
(8) Situatiile la care se refera alin.(3)-(7) se retin de catre instanta pe baza afirmatiilor
facute de martor.
(9) Dupa depunerea juramantului, presedintele va pune in vedere martorului ca, daca nu
va spune adevarul, savarseste infractiunea de marturie mincinoasa.
(10) Despre toate acestea se face mentiune in declaratia scrisa.

!!! Marturia fara juramant este nula. Juramantul este baza credintei ca martorul respectiv
spune adevarul.
Art. 320 – Scutirea de juramant
Copiii care nu au implinit varsta de 14 ani si cei care sunt lipsiti de discernamant, in
momentul audierii, fara a fi pusi sub interdictie, pot fi ascultati, fara juramant, insa instanta
le va atrage atentia sa spuna adevarul si va tine seama, la aprecierea depozitiei lor, de situatia
lor speciala.
55
 D. Audierea propriu-zisa a martorilor
Martorul, de principiu, este lasat sa isi faca singur depozitia. El nu trebuie sa citeasca un
raspuns, dar se poate ajuta de anumite insemnari cu privire la cifre, date, denumiri. Dupa acestea,
ii sunt puse intrebari in ordine de judecatori (daca completul este colegial, intrebarile se pun prin
presedinte sau se poate solicita acestuia adresarea directa catre martor), de partea care l-a propus
si din partea celorlalte parti. Si partile pun intrebari tot prin intermediul presedintelui, dar si ele
pot cere incuviintarea de a se adresa direct martorului.
Instanta poate refuza anumite intrebari – daca intrebarea e pusa prin intermediul
presedintelui, el o cenzureaza cu aceasta ocazie (de exemplu, ii spune martorului sa reaspunda la
intrebare in felul in care o reformuleaza el, nu asa cum a pus-o una dintre parti). Si daca partea
pune direct intrebari, judecatorul poate interveni direct si sa spuna martorului sa nu raspunda la
respectiva intrebare. De asemenea, si partea adversa poate cere instantei sa intervina si sa nu lase
martorul sa raspunda la o intrebare adresata ( de exemplu, intrebarea adresata excede
probatoriului incuviintat prin incheierea data de instanta).
Art. 321 – Ascultarea martorului
(1) Fiecare martor va fi ascultat separat, cei neascultati inca neputand fi de fata.
(2) Ordinea ascultarii martorilor va fi fixata de presedinte, tinand seama si de cererea
partilor.
(3) Martorul va raspunde mai intai la intrebarile puse de presedinte, iar apoi la intrebarile
puse, cu incuviintarea acestuia, de catre partea care l-a propus, precum si de catre
partea adversa.
(4) Dupa ascultare, martorul ramane in sala de sedinta pana la sfarsitul cercetarii, afara
numai daca instanta hotaraste altfel.
(5) Cu ocazia audierii, martorul va fi lasat sa-si faca liber depozitia, fara sa aiba voie sa
citeasca un raspuns scris mai intaine; el se poate servi insa de insemnari, cu
incuviintarea presedintelui, dar numai pentru a preciza cifre sau denumiri.
Martorii, odata ascultati, raman in sala, pentru ca ar putea fi reascultati. Cei ale caror
declaratii nu se potrivesc pot fi confruntati, adica pusi fata in fata pentru a fi audiati din nou.
Audierea martorilor este o chestiune delicata. Numai judecatorii experimentati pot sa afle
adevarul din cuvantarea martorilor. De ce ? pentru ca daca nu ai o tehnica, sa duci martorul,
punand intrebari, si il lasi sa spuna ce vrea, el va ascunde o parte din adevar, nu va spune tot sau
va ocoli si n-o sa obtii nimic prin marturie. De aceea judecatorul ar trebui sa puna anumite
intrebari, unele care nu sunt previzibile, pentru a vedea reactia si modul in care vorbeste
martorul.
Art. 322 – Reascultarea si confruntarea martorilor
(1) Martorii pot fi din nou intrebati, daca instanta gaseste de cuviinta.
(2) Martorii ale caror declaratii nu se potrivesc pot fi confruntati.
(3) Daca instanta gaseste ca intrebarea pusa de parte nu poate sa duca la dezlegarea
procesului, este jignitoare sau tinde a proba unfapt a carui dovedire este oprita de
lege, nu o va incuviinta. Instanta, la cererea partii, va trece in incheierea de sedinta
atat intrebarea formulata, cat si motivul pentru care nu a fost incuviintata.

*Arta de a prezida si a conduce dezbaterile judecatoresti – Mihail Togoianu.

In primul rand, trebuie sa inveti sa apreciezi martorii dupa gradul lor de cultura, pentru
ca nu otit sunt supusi acelorlasi reguli.
Martorii de rea-credinta au mai multe cauze ale relei lor credinte, iar aceasta trebuie
determinata. Ar putea fi :

56
 - Temerea ca cel vizat ar putea sa razbune asupra lui – in acest caz trebuie sa faci asa
incat sa ridici aceasta presiune;
- Compromiterea – martorul ar putea fi ingrijorat ca anumite aspecte care s-au
intamplat in imprejurari personale ar fi de natura sa atraga oprobiul public – in
acest caz s-ar putea dispune camera de consiliu
- Cimpatia, prietenia si afectiunea, razbunarea – acestea trebuie descoperite din altfel
de imprejurari, eventual de la alti martori.
- Coruperea, pasiunea, vanitatea.
Un om cult poate sa-si dirijeze mai usor cuvintele si in cazul lui, este foarte periculos
pentru judecator sa il lase sa spuna prea mult si e mai bine sa il intrebe. Daca il lasa sa
vorbeasca prea mult, intra in jocul pe care acest om cult il face, el creeaza o structura credibila
de lucruri importante si are grija sa strecoare si lucruri neimportante, ca sa faca cat mai
veridica relatarea, in timp ce omul inculc, povesteste lucrurile exact cum a fost. Acesta nu face
deosebire intre lucrurile mai importante sau nu, de aceea e mai bine sa fie lasat sa spuna tot ce
stie, pentru ca intrebarile il zapacesc, il timoreaza.
Judecatorul trebuie sa fie atent la martorii care invata fraze pe dinafara si sunt sfatuiti
de partea care i-a propus. Si la limbaj trebuie sa fie atent judecatorul – trebuie sa provoci
martorul sa rapsunda la lucruri pe care partea nu si le-a imaginat ca vor fi intrebate, pentru a
vedea cum raspunde la o intrebare spontanta, pentru ca ulterior sa il intrebi chestiuni pe care
partea putea sa le prevada, vazand in acest mod daca exista diferenta de limbaj.

E. Consemnarea marturiei
Se face de catre grefier, sub dictarea judecatorului. Martorul vorbeste, iar judecatorul ii
spune ulterior grefierului ce sa consemneze. Dupa marturie, martorului i se va da sa citeasca, iar
aceasta va fi semnata de judecator, grefier si martor. Orice adaugiri, schimbari, modificari poti fi
autorizate, insa numai daca sunt semnatea de judecator si grefier. Sanctiunea nesemnarii va fi
nealuarea in seama a respectivelor modificari.
Locurile libere din decl. se marcheaza pentru a nu fi facute adaugiri peste declaratia
initiala.
Art. 323 – Consemnarea declaratiei martorului
(1) Marturia se va scrie de grefier, dupa dictarea presedintelui sau a judecatorului delegat,
si va fi semnata pe fiecare pagina si la sfarsitul ei de catre judecator, grefier si martor,
dupa ce acesta a luat cunostinta de cuprins. Daca martorul refuza sau nu poate sa
semneze, se va face mentiune despre aceasta in incheierea de sedinta.
(2) Orice adaugiri, stersaturi sau schimbari in cuprinsul marturiei trebuie incuviintate si
semnate de judecator, de grefier si martor, sub sanctiunea de a nu fi luate in
considerare.
(3) Locurile nescrise din declaratie trebuie barate cu linii, astfel incat sa nu se poate face
adaugiri.
(4) Dispozitiile art. 231 alin.(2) se aplica in mod corespunzator.

F. Aprecierea probelor
Daca exista marturii din care se desprinde in mod clar ca martorul minte, judecatorul
poate sesiza parchetul pentru banuiala de marturie mincinoasa. In rest, este o problema de
sinceritate a martorului si de apreciere a masurii in care declaratia lui va conta pentru stabilirea
realitatii.

57
 Nu intotdeauna un neadevar al martorului va fi asociat unei marturii mincinoase. De
exemplu: martorul poate sa nu spuna adevarul din multe motive: nu-si mai aduc aminte exact,
martori care nu au perceptia timpului/distantei.
Toate acestea sunt apreciate si de capacitatea si sinceritatea martorului respectiv.
Judecatorul are libera apreciere asupra marturiilor.
Art. 324 – Aprecierea probei cu martori
In aprecierea declaratiilor martorilor, instanta va tine seama de sinceritatea acestora si
de imrejurarile in care au luat cunostinta de faptele ce fac obiectul declaratiei respective.

Art. 325 – Banuiala de marturie mincinoasa

Daca, din cercetare, reies banuieli de marturie mincinoasa sau de mituire a
martorului, instanta va incheia un proces-verbal si va sesiza organul de urmarire penala
competent.
Martorul are dreptul la despagubiri pentru cheltuielile pe care le face cu transportul,
cazarea, masa. Daca judecatorul nu a pus partea sa avanseze cheltuieli, oricum prin incheierea pe
care o va da, poate sa puna in sarcina partii restituirea catre martor a cheltuielilor pe care acesta
le-a facut. De asemenea, pot fi incluse in aceste cheltuieli si veniturile pe care martorul le-ar fi
putut obtine daca ar fi lucrat in ziua in care acesta a venit sa depuna marturie.
Art. 326 – Drepturile banesti ale martorului
(1) Martorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, cazare si masa daca
este din alta localitate, precum si dreptul la despaguviri pentru acoperirea veniturilor
pe care le-ar fi obtinut daca s-ar fi exercitat profesia pe durata lipsei de la locul de
munca, prilejuita de chemarea sa in vederea ascultarii ca martor, stabilite in raport cu
starea sau cu profesia pe care o exercita, precum si cu timpul efectiv pierdut.
(2) Drepturile banesti se asigura de partea care a propus martorul si se stabilesc, la cerere,
de catre instanta, prin incheiere executorie.

3.PREZUMȚII
Definitie : Prezumțiile sunt consecințele pe care judecătorul sau legea le trage de la un fapt
cunoscut pentru a determina un fapt necunoscut. Mai trebuie adăugat ceva la definiția legală, și
anume că între cele două trebuie să fie o legatură de conexitate; nu pot fi fapte care nu au nicio
legatură. Trebuie să avem pe de o parte un fapt cunoscut și dovedit si pe de altă parte un fapt
necunoscut, dar conex primului.
Art. 327 – Noțiune
Prezumțiile sunt consecințele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt
cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut.
Atunci când vorbim de o prezumție spunem adesea că cel care beneficiază de o prezumție
este scutit de sarcina probei. Afirmația este una corectă, dar relativă, pentru că el este scutit de
sarcina probei faptului necunoscut si conex, dar trebuie, totuși, să dovedească faptul cunoscut.
Exemplu: Un barbat e căsătorit cu o femeie – fapt cunoscut. Femeia a născut un copil, iar
acesta a fost conceput în timpul casatoriei cu acel barbat – tot un fapt cunoscut. Unind aceste
doua, legea este cea care ne spune, printr-o ficțiune, că acel barbat este și tatăl copilului. Evident
(din fericire) se poate face proba contrară.
Exemplul de mai sus este legat de o prezumșie legală, însă același silogism îl poate folosi
și judecătorul pentru a stabili prezumții simple, judecătorești.
Categorii de prezumții:
a) Simple – cele care permit proba contrară;
b) Absolute – cele care nu permit proba contrară;
58
 c) Mixte – permit proba dar numai prin anumite mijloace și de către anumite persoane sau
în anumite situații.
*Clasificarea se referă la prezumțiile legale.

Art. 328 – Prezumțiile legale

(1) Prezumția legală scutește de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea
ce privește faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu toate acestea, partea căreia
îi profită prezumția trebuie să dovedească faptul cunoscut, vecin și conex, pe care se
întemeiază aceasta.
(2) Prezumția legală poate fi înlăturată prin proba contrară, daca legea nu dispune altfel.
Sunt mai rare prezumțiile irefragabile (absolute), care nu permit proba contrară.
Existau în vechiul cod:
- puterea de lucru judecat. În noul cod de procedură civilă nu mai este reglementată ca
o prezumție, ci ca un efect al hotărârii judecătorești;
- timpul legal de concepțiune. În vechiul cod puteai cel mult să faci dovada
concepțiunii copilului într-o anumită perioadă, dar acea perioadă trebuia să fie inclusă
în timpul legal.
Prezumții mixte:
- timpul legal de concepțiune : art. 412 NCC;
- prezumția de filiație față de mama;
- remiterea voluntară a înscrisului;
- prezumția de coproprietate asupra despărțiturilor.
Profesorul Deleanu spunea că nici nu ar trebui să existe prezumții absolute – în cazul
acesta nici nu ar trebui să fie numite prezumții. Cuvântul prezumție înseamnă probabilitate.
Sigur că poate fi o prezmuție făcută de legiuitor și are o probabilitate mai mare sau făcută
de judecător, având o probabilitate mai mică. Dacă ar ieși din câmpul probabilității, prezumția ar
deveni deja lege.
In ceea ce privește prezumțiile judiciare, avem două condiții pentru ca acestea să poată fi
operabile :
a) să aibă greutatea și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins și necunoscut
b) să fie admisibila proba cu martori – nu se poate ocoli această proba prin intermediul
prezumțiilor.
Art. 329 – Prezumțiile judiciare
În cazul prezumțiilor judiciare lăsate la luminile și înțelepciunea judecătorului, acesta
se poate întemeia pe ele numai dacă au greutatea și puterea de a naște probabilitatea faptului
pretins; ele, însă, pot fi primite numai în cazurile în care legea admite proba cu martori.

Procedură civilă - Curs 5

Expertiza
Sediul materiei: art.330-340 NCPC
De la inceput, trebuie sa retinem faptul ca titulatura este eronata. Mijlocul de proba nu este
expertiza, ci raportul de expertiza. Expertiza este operatiunea tehnica prin care se ajunge la un
raport, iar acel raport depus la dosarul cauzei este efectiv, formal, mijlocul de proba.

 Ce are specific acest mijloc de proba?

Acest mijloc de proba, din punctul de vedere al obiectului probator, adica ceea ce iti propui sa
dovedesti cu el, vizeaza o situatie de fapt, o imprejurare de fapt care presupune cunostinte de
59
specialitate, deci presupune interventia unui specialist. Este ceea ce spune si art.330 alin.(1):
Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa consideră necesar să cunoască
părerea unor specialişti va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau 3 experţi.

 Notiunea de “specialist”: desi textul nu distinge, in practica nu au fost acceptate expertize

juridice deoarece se prezuma ca judecatorul este un “expert” in domeniul juridic, nu ai
nevoie de interpretarea unui specialist pe o anumita institutie care sa se regaseasca intr-un
raport de expertiza. Desi textul nu distinge, instantele nu au incuviintat asemenea expertize.
Deci trebuie orice alt domeniu, decat cel juridic.

 De asemenea, asa cum rezulta din art.330, expertiza este facultativa, ca regula. Adica ori
partile, ori instanta, din oficiu, pot propune acest mijloc de proba. Totusi, sunt materii in care
expertiza este obligatorie pentru ca legea prevede acest lucru.
Exemplu: - in materia punerii sub interdictie judecatoreasca, procedura speciala, unde
expertiza psihiatrica este obligatorie, expertiza medicala care sa spuna daca are sau nu
discernamant, daca mai poate avea discernamant;
- in materie de filiatie;

In alte situatii, expertiza desi nu este obligatorie, pentru ca nu o prevede legea, totusi este
necesara si aproape judecatorul nu poate transa litigiul daca, de exemplu, la o stabilire tardiva a
nasterii, legea spune ca expertiza medicala este obligatorie, la o actiune in tagada paternitatii sau
in stabilirea paternitatii, o expertiza medicala ADN este mai mult decat necesara, aproape
obligatorie, dar nu e obligatorie, dar tehnic, judecatorul prin alte mijl. de proba nu poate sa
transeze intr-un sens sau altul o asemenea cerere.

 Valoare probatorie
Desi expertiza vizeaza opinia unui expert intr-un domeniu specializat, nu are o valoare
probatorie prestabilita, nu este o regina a probelor, ci hotararea se va da coroborand acest mijloc
de proba cu altele. Deci chiar daca e intr-un domeniu tehnic, judecatorul nu este tinut de
expertiza.
In cazul expertizei, expertul nu transeaza litigiul, nu da solutia, el numai raspunde din punct
de vedere tehnic la o problema tehnica, nu se pronunta in cauza.
Exemplu: la proces de partaj in care un teren trebuie partajat lotizat, expertul trebuie sa faca
loturile, dar nu sa le si atribuie copartasilor, asta o face judecatorul. El trebuie sa spuna numai
tehnic care este cea mai buna impartire astfel incat sa se imparta la numarul de copartasi.

Textele din NCPC se completeaza in materie de expertiza cu alte reglementari si retinem:

- O.G nr.2/2000 care reglementeaza organizarea si efectuarea unei expertize judiciare si
extrajudiciare;
- O.G nr.1/2000 care reglementeaza organizarea activitatii si functionarea institutelor de
medicina legala;
- OUG nr.190/2000 privind regimul metalelor pretioase (expertiza valorica).
- Daca avem in vedere expertiza criminalistica, expertiza grafoscopica si nu numai, ar fi
incidenta O.G nr.75/2000 privind organizarea activitatii de expertiza criminalistica

60
 Procedura de administrare a probei
 Numirea expertului
Ca orice mijloc de proba, el trebuie propus in conditiile si formele deja stiute si prevazute
de NCPC, proba care normal, dupa aceeasi procedura, trebuie incuviintata de instanta prin
incheierea preparatorie de incuviintare a probei. Insa, aceasta incuviintare prezinta un anumit
tipic, anumite reguli derogatorii pe acest mijloc de proba.
Instanta prin incheierea de incuviintare trebuie sa desemneze expertul sau expertii care
trebuie sa faca raportul. Regula este ca va numi (art.330 alin.(1)) unul sau trei experti. De regula,
se numeste unul.
In privinta acestor experti, ei se numesc de pe o lista autorizata aflata la nivelul instantei
respective, o lista de experti autorizati, iar numirea, potrivit art.331, ar trebui sa respecte
disponibilitatea partilor, adica “partile sa se invoiasca asupra numirii expertilor”, adica sa fie de
acord: “Noi, de acord, il desemnam pe Popescu de pe lista”.
Daca partile nu se invoiesc, art.331 spune ca instanta poate desemna expertii prin tragere
la sorti tot de pe lista aflata la dispozitia instantei. Aceasta tragere la sorti nu este reglementata
punctual intr-o anumita forma. De regula, depinde de numarul expertilor.
In practica, unele instante intreaba pe altcineva, cineva din public un numar de la 1 la 50,
daca sunt, sa zicem 50 de experti pe lista. Alte instante, daca lista este mai scurta sau sunt
pregatite, au efectiv un bol cu numere si se trage efectiv la sorti.

Aceasta modalitate este necesara pentru ca expertul astfel desemnat trebuie sa fie neutru
si impartial. El nu este un expert al partii, de ex., care il si plateste. Nu, el trebuie sa fie neutru.
Este posibil ca pe lista de experti autorizati sa nu se afle o anumita specialitate. Spre
exemplu, s-ar putea sa nu se regaseasca un expert autorizat pt expertizarea unei opere de arta (ca
e reala, copie, ce fel de copie). In situatia asta, art.330 alin.(2) si (3) permit sa se deroge de la
regula ca expertul este desemnat de pe lista.

Alin.(2): Când este necesar, instanţa va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui
institut de specialitate.
Alin.(3): În domeniile strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi, din oficiu sau la
cererea oricăreia dintre părţi, judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor
personalităţi ori specialişti din domeniul respectiv.

Pe langa expertul sau expertii oficiali ai instantei, partile, la cerere, au dreptul la experti-
parte, ai lor, personali. Este ceea ce prevede art.330 alin.(5) care spune: La efectuarea expertizei
pot participa experti alesi de parti si incuviintati de instanta, avand calitatea de consilieri ai
partilor, daca legea nu dispune altfel.
Uneori este necesar pentru ca fiind un aspect tehnic, specializat, ai nevoie si de expertul
“tau” (chiar daca este incuviintat tot de instanta) care sa te ajute pe probleme tehnice, chiar
Codul spune: sa dea relatii, sa formuleze intrebari si observatii si, daca este cazul, sa formuleze
un raport separat cu privire la obiectivele expertizei. Nu e obligatoriu sa fie pentru ca inseamna
o cheltuiala in plus – e un expert oficial caruia trebuie sa ii platesti onorariul si ar mai fi si
expertul-parte cu un alt onorariu.

Pe langa numirea expertului care trebuie sa apara in incheierea de incuviintare a

expertizei, trebuie sa se stabileasca si alte elemente care sa faca posibila administrarea acestui
mijloc de proba.

61
  Obiectivele asupra carora expertii urmeaza sa se pronunte
Obiectivele sunt intrebari care asteapta un raspuns tehnic, de specialitate. Ele nu apar din
neant, ci partea sau instanta, din oficiu, daca propune proba, trebuie sa enunte obiectivele, adica
faptul probator pana la urma, si trebuie vazut daca acele obiective au legatura cu cauza, ca numai
acestea fac expertiza pertinenta, concludenta si utila.
Sunt fixate de judecator, dupa o discutie contradictorie cu partile, formulate clar pentru ca
expertul nu poate rapsunde la altceva decat ceea ce i-a formulat instanta.

Expertul nu face expertiza gratis, ci la momentul incuviintarii, incheierea trebuie sa

cuprinda si un onorariu provizoriu care poate fi completat la final, daca este cazul, dupa
finalizarea expertizei. Este pus in sarcina partii care a propus proba sau careia ii profita proba.
Acest lucru trebuie sa se regaseasca in incheierea de incuviintare. Sigur, poate fi vorba si
de un avans cu privire la cheltuielile de transport ale expertizei, dar nu este obligatoriu.

 Termenul in care trebuie depus raportul de expertiza

Termenul se stabileste in contradictoriu de parti si trebuie raportat la obiectivele
expertizei si la tipul expertizei. Retinem ca pentru a fixa termenul (aici cea mai mare problema a
expertizei e ca partile/judecatorul sunt interesate de un termen mai scurt, dar in sine expertiza s-
ar putea sa dureze mai mult decat isi doresc acestia), deci trebuie sa se tina cont si de pozitia
expertului.
De regula, la momentul incuviintarii, expertul nu stie ca el a fost desemnat in cauza, deci
nu ai cum sa ai si parerea lui pentru ca el este desemnat aleatoriu. Deci nu ai pozitia expertului.
Atunci art.331 alin.(2) a venit cu 2 variante in care instanta poate remedia acest lucru:
1) Instanta poate fixa o audiere in camera de consiliu, in cadrul careia va solicita
expertului sa estimeze costul lucrarii ce urmeaza a fi efectuata, cat si termenul necesar
efectuarii expertizei.
Nu este un termen in sedinta publica, este exact o audiere – cheama expertul intre termene, sau
chiar in ziua respectiva, depinde de gradul de incarcare al instantei.
Si instanta ii spune: ai expertiza asta, cat costa si cat dureaza. De ce? Ca sa ai de la inceput un
onorariu provizoriu in regula si un termen. Pentru ca expertul, dupa ce l-ai desemnat, ai stabilit
onorariul si termenul, va face o cerere imediat in care sa spuna ca nu poate face expertiza cu
acest onorariul mic provizoriu si intr-un termen atat de scurt, justificand de ce. Si atunci trebuie
amanata judecata pentru ca tu ai un termen pentru administrarea probei, nu va fi tinut termenul
respectiv si nu ai rezolvat nimic Ca sa se evite amanarile care existau pe vechea reglementare, s-
a prevazut aceasta posibilitate.
2) Instanta poate fixa un termen scurt, intermediar, cand va solicita expertului sa
estimeze in scris costul lucrarii ce urmeaza a fi efectuata, cat si termenul necesar.

Atentie! Pozitia partilor va fi consemnata in incheiere.

In functie de pozitia expertului si a partilor, instanta va fixa termenul de depunere a
raportului de expertiza si conditiile de plata a costurilor.
Ce inseamna ca va fixa un termen scurt? Nu este vorba de un termen pentru administrarea
probei, ci un termen scurt pentru definitivarea incheierii de incuviintare a expertizei. Asta
inseamna ca il va cita pe expert si, desi nu rezulta expres, si partile.
Daca una dintre parti nu este prezenta, dar are termen in cunostinta, potrivit prof.Dinu, ar
putea dispune citarea pentru ca este un termen scurt, intermediar si ai nevoie de pozitia partilor,
desi Codul nu prevede pentru aceasta ipoteza faptul ca nu exista termen in cunostinta.
Formal, judecatorul poate sa spuna ca si pentru asta partea are termen in cunostinta.
62
 Dupa ce expertul a fost desemnat si s-au stabilit onorariul, obiectivele si termenul, sigur
ca pasul urmator este sa se si achite banii de onorariu. Art.331 alin.(3): Dovada platii onorariului
(provizoriu) se depune la grefa instantei de partea care a fost obligata prin incheiere, in termen
de 5 zile de la numire sau in termenul stabilit de instanta potrivit alin.(2). Onorariul poate fi
majorat numai in conditiile art.339 alin.(2), adica numai dupa depunere raportului de
expertiza.

Termenul, ca este fixat de Cod sau de judecator, este un termen legal imperativ care daca
nu este depusa aceasta suma, atrage decaderea partii din dreptul de a administra proba.

Recuzarea expertului
Intrucat expertul trebuie sa fie impartial, neutru, daca sunt suspiciuni cu privire la
impartialitatea sa, art.332 permite recuzarea expertului pentru aceleasi motive ca si judecatorii,
adica se face trimitere la cazurile de incompatibilitate ale judecatorilor (art.41-42) care trebuie
adaptate la cazul expertului .
Procedural, recuzarea trebuie ceruta in termen de 5 zile de la numirea expertului, daca
motivul exista la acea data, iar daca motivul apare pe parcurs (daca este cunoscut de parte), in
termen de 5 zile de la data cand s-a ivit motivul de recuzare.
Recuzarea se judeca cu citarea partilor si a expertului, desigur nu de un alt complet al
instantei respective, ci chiar de judecatorul cauzei pentru ca nu se pune in discutie recuzarea lui,
ci este un incident.
Daca se admite cererea de recuzare, expertul va fi inlocuit si va fi desemnat, potrivit
art.331, un alt expert.

Inlocuirea expertului
Pe langa recuzare, exista si institutia inlocuirii expertului.
In situatia in care expertul a fost desemnat prin incheiere, acesta, la momentul in care va
fi citat in acest sens de instanta, poate sa nu se prezinte, sa nu vrea insarcinarea. Desigur ca
procesul nu poate sa stea pe loc si atunci art.333(2) permite instantei sa il inlocuiasca (nu sunt
motive de recuzare, el efectiv nu doreste, din varii motive, sa preia speta) si fie va fi amendat
judiciar, fie se poate trezi cu o problema de raspundere disciplinara in profesia din care provine.
Mai este un caz de inlocuire – desi a acceptat lucrarea, nu depune raportul de
expertiza, situatie in care expertiza trebuie facuta de un alt expert, ceea ce presupune si
restituirea onorariului pentru ca expertul nu si-a facut treaba.

Administrarea expertizei
Codul prevede 2 mari posibilitati:
1) Prima este caracterizata prin celeritate, dar putin probabila in practica.
Art.334 Ascultarea expertului
Dacă experții pot să-și exprime de îndată opinia, aceștia vor fi ascultațti chiar în sedință, iar
părerea lor se va consemna intr-un proces-verbal, dispozițiile art.323 aplicându-se în mod
corespunzător.
Daca obiectivele la care trebuie sa raspunda expertiza, prin natura lor, pot fi solutionate de
expert direct in instanta, se aplica aceasta varianta. Adica daca nu presupune nicio lucrare,
masuratori, calcule etc.
Sigur ca la acel termen pot fi si partile prezente sau au termen in cunostinta si pot pune intrebari.

63
 2) A doua implica o derulare mai mare in timp, impusa de natura expertizei.
Art.335 Efectuarea expertizei la fața locului
Daca pentru expertiza este necesara o lucrare la fata locului (o deplasare a expertului, asta
presupune activitati materiale de masurare, de evaluare, de vizionare) sau sunt necesare
explicatiile partilor fara de care expertul nu poate face expertiza, se schimba procedura.
Care sunt regulile?
Expertiza nu poate fi facuta decat dupa citarea partilor prin scrisoare recomandata cu continut
declarat si confirmare de primire, prin care li se vor indica ziua, ora si locul unde se face
lucrarea. Citatia, sub sanctiunea nulitatii, trebuie comunicata partii cu 5 zile inaintea termenului
de efectuare a lucrarii. Confirmarea de primire va fi alaturata raportului de expertiza.
Se creeaza niste reguli pentru expert, care trebuie sa citeze partile, iar modalitatea de citare nu
este lasata la apreciere pe textul general (acele multe modalitati de la citare), ci una singura:
scrisoare recomandata cu confirmare de primire si continut declarat.
Cine sunt citate? Partile procesului.
Orice viciu de citare care poate aparea va atrage nulitatea raportului de expertiza, care este o
nulitate relativa pentru ca textul este edictat in favoarea partilor. Partea care nu a fost citata ori
deloc, ori nu in termenul prevazut de Cod, la momentul depunerii raportului de expertiza,
potrivit regulilor generale va trebui sa invoce nulitatea raportului de expertiza, sub sanctiunea
decaderii.
Daca nu invoca nulitatea, aceasta se acopera. Este o nulitate expresa. Retinem insa ca norma
este de ordine privata si nulitatea este relativa.

Odata citarea facuta corect, partile sunt obligate sa dea expertului orice lamuriri in legatura cu
lucrarea care trebuie facuta. Citarea nu implica obligatoriu prezenta partilor, ele se pot duce sau
pot la fel de bine sa nu se duca, dar art. 335 alin.(3) instituie o sanctiune indirecta, dar destul de
dura pentru parti, in functie de atitudinea lor in cazul acestui tip de efectuare de expertiza: În
cazul în care una dintre părți opune rezistență sau împiedică în orice alt mod efectuarea
lucrării, instanța va putea socoti ca dovedite afirmațiile făcute de partea adversă cu privire la
împrejurarea de fapt ce face obiectul lucrării, în contextul administrării tuturor celorlalte probe.
Art.335 alin.(5) spune ca atunci cand este vorba de o expertiza tehnica si una dintre parti
obstructioneaza aceasta expertiza (de exemplu, nu permite accesul expertului pe proprietatea sa),
pentru ca este nevoie de masuratori, expertul trebuie sa puna aparatul, sa constate, instanta va
autoriza folosirea fortei publice in scopul efectuarii expertizei, prin incheiere executorie,
pronuntata in camera de consiliu, dupa ascultarea partilor.
De regula, aceasta forta publica este ceruta chiar de expert sau de partea adversa, dupa ce se
loveste de un refuz al partii de a permite expertului sa faca expertiza, printr-o cerere facuta la
instanta. Atentie! Dupa ce instanta autorizeaza folosirea fortei publice, expertul trebuie din nou
sa citeze partile pentru ca nu e vorba de termen in cunostinta aici, cu 5 zile inainte prin scrisoare
recomandata, cu confirmare de primire si continut declarat. Altfel, la urmatorul termen, desi intri
in curte cu forta publica, nu o sa ai procedura de citare legal indeplinita, deci pica raportul de
expertiza pe nulitatea relativa.

Art.336: Rezultatele expertizei vor fi consemnate intr-un raport scris, care trebuie depus cu cel
putin 10 zile inainte de termenul fixat pentru judecata. In cazuri urgente, acest termen poate fi
micsorat de judecator.
Raportul de expertiza este mijlocul de proba efectiv. Retinem ca legiuitorul a instituit acest
termen de 10 zile pentru ca partile sa verifice, sa ia la cunostinta de raport de la dosarul cauzei.

64
Textul nu spune ca se depune in mai multe exemplare, ci intr-un singur exemplar care nu se
comunica partilor. Si te duci si te interesezi la dosar daca raportul a fost depus.
Daca nu se respecta termenul de 10 zile, lucru posibil (se depune in 3-5 zile sau chiar la termen)
partea interesata poate cere amanarea judecatii in vederea luarii la cunostinta a raportului de
expertiza, iar daca instanta nu va acorda acest termen, poate sa intervina o nulitate a hotararii,
nulitate virtuala, dar a carei vatamare este usor de dovedit pentru ca este o vatamare procesuala:
legea iti da un termen de 10 zile ca sa iei la cunostinta, ca sa formulezi obiectiuni, sa depui
concluzii pe raportul de expertiza si instanta nu tine cont si nu iti da nici dreptul sa iti exerciti
dreptul la aparare.

Atunci cand sunt mai multi experti si am vazut ca pot fi 3, fie merg toti pe aceeasi solutie si
atunci raspunsul la obiective este unic, se va trece o singura concluzie. Daca sunt experti cu
pareri deosebite, lucrarea trebuie sa cuprinda parerea motivata a fiecaruia. Este posibil acest
lucru pentru ca expertii nu trebuie sa delibereze, nu trebuie sa ajunga la o concluzie unica.
Expertul-parte face un raport separat, daca este cazul, care se va depune la dosarul cauzei.

Dupa depunerea raportului in termen procedural, sunt posibile 3 variante:

I. Lamurirea raportului
Daca raspunsul expertului la obiectivele stabilite (art.337) nu este clar, exista contradictii in
problemele pe care le transeaza, adica nu raspunde concret la problema stabilita de instanta,
instanta poate solicita expertului sa lamureasca raportul de expertiza, sens in care va acorda un
termen. Aceasta lamurire se poate face de instanta, din oficiu sau la cererea partilor.

II. Completarea raportului

Completarea vizeaza (se face tot din oficiu sau la cerere) situatia in care expertul nu a raspuns la
toate obiectivele stabilite. Se cere completarea raportului de expertiza.
In ambele situatii, ca e vorba de lamurire sau completare, ulterior va ramane la dosarul cauzei un
singur raport, lamurit, completat, de un singur expert.

III. Efectuarea unei noi expertize

Atentie! Este gresita formularea din practica de “contraexpertiza”, adica o expertiza contra
primei. Nu exista asa ceva, chiar si art.338 spune “o noua expertiza”. Pentru motive temeinice
(expertul nu a ajuns la o concluzie, nu a stiut sa raspunda, a fost desemnat gresit ca expert
specializat), la cerere sau din oficiu, instanta poate dispune efectuarea unei noi expertize.
Asta inseamna un alt expert. Daca aceasta noua expertiza este ceruta de parte, legea spune ca ea
trebuie ceruta la primul termen dupa depunerea raportului, iar daca s-au formulat obiectiuni la
termenul imediat urmator depunerii raspunsului la obiectiuni ori, dupa caz, a raportului
suplimentar. Este un termen de decadere care incumba partii, iar instanta, din oficiu, poate
oricand.
Dupa depunerea raportului suplimentar sau a raportului nou de expertiza, instanta omologheaza
raportul de expertiza si el ramane ca proba in dosar, in cauza respectiva.
In ceea ce priveste drepturile banesti ale expertilor, observam ca trebuie sa existe o transparenta
totala cu privire la onorariul expertului pentru ca desi este platit de una dintre parti, expertul
oficial nu trebuie sa fie “pentru” partea respectiva. Din cauza asta, onorariul provizoriu este fixat
de instanta si se consemneaza la o institutie bancara la dispozitia instantei, deci prin instanta se
face plata. De ce? Pentru ca art.339 alin.(1) spune ca daca expertul cere sau primeste o suma mai
mare decat cea fixta in incheierea de incuviintare, va raspunde potrivit legii penale (luare de
mita). Nu are voie sa ia bani de la parti.
65
De asemenea, la onorariul provizoriu, instanta poate incuviinta, la cerere, dupa depunere
raportului de expertiza, majorarea onorariului initial, majorare care trebuie ceruta motivat de
catre expert (ca a lucrat in plus, ca au aparut cheltuieli in plus etc.)
Cu privire la majorare, se pronunta o incheiere executorie data cu citarea partilor.

Aprecierea probei
Desi este o proba tehnica, judecatorul nu este tinut obligatoriu de concluziile raportului
de expertiza, proba fiind lasata la libera apreciere a judecatorului. Poate sa retina judecatorul
concluziile expertilor in mod motivat, cum, la fel de bine, poate sa le respinga, tot motivat.
Constatarile de fapt ale expertilor, cum ar fi prezenta partilor la efectuarea raportului,
sustinerile partilor, aratarea operatiunilor probate materiale fac proba pana la inscrierea in fals.
E o constatare personala a expertului.
Daca exista mai multe rapoarte de expertiza, judecatorul nu are voie sa faca, de exemplu, o
medie intre concluziile expertizelor administrate. Daca ai o expertiza contabila si una spune
2000, iar cealalta 3000, nu poti face o medie spunand ca valoarea e de 2500.
Judecatorul daca retine o concluzie dintr-un raport de expertiza o va retine in mod motivat,
coroborand-o cu alte mijloace de proba si, tot motivat, va inlatura celelalte rapoarte de expertiza,
care veneau cu alte solutii/concluzii.

Mijloacele materiale de proba

Au fost inserate in NCPC avand caracter de noutate in procesul civil. Ele nu existau
inainte de NCPC. Si in prezent, acestea au o relevanta mai mare in procesul penal, dar isi gasesc
locul si in procesul civil.
Potrivit art.341 alin.(1): Sunt mijloace materiale de probă lucrurile care prin însuşirile lor,
prin aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le păstrează servesc la stabilirea unui fapt care
poate duce la soluţionarea procesului. => Mijlocul de proba e chiar bunul in sine.
Ca orice mijloc de proba, trebuie propus in formele si in conditiile de drept comun,
regulile aplicabile in materie de cerere, de sarcina fiind cele deja cunoscute.
Atentie! Aparenta contradictie:
 Art.341 alin.(2) mentioneaza: Sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă şi
fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum şi
alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obţinute prin încălcarea legii ori a
bunelor moravuri. Deci Codul spune ca aceste lucruri sunt mijloace materiale de proba.
 Art.287 Copiile făcute pe microfilme sau pe suporturi informatice
Datele din înscrisurile autentice sau sub semnătură privată redate pe microfilme şi alte suporturi
accesibile de prelucrare electronică a datelor, făcute cu respectarea dispoziţiilor legale, au aceeaşi
putere doveditoare ca şi înscrisurile în baza cărora au fost redate.

Prin urmare, fotografia este mijloc material de proba sau, pe art.287, copie de pe un inscris care
are valoare ca si inscrisul?
Lucrurile trebuie interpretate in sensul aplicarii textelor.

Interpretare: Daca avem o poza de pe un inscris autentic sau sub semnatura privata,
potrivit art.287 este o copie de pe un inscris, cu valoare ca inscrisul de pe care s-a facut poza.
Daca poza vizeaza orice altceva decat un inscris, potrivit art.341 alin.(2) este un mijloc
material de proba (de ex., poza unei ruine, poza unui gard).

66
 Retinem ca in art.342-344 s-a instituit similar procesului penal o procedura de
administrare a acestei probe.
Sigur ca ea nu poate fi depusa la dosar, nu poti aduce o piatra sa o depui la dosar. Ele
trebuie cumva pastrate la instanta, iar art.342 spune ca pana la solutionarea definitiva a
procesului, raman in depozitul instantei.
Daca aceste mijloace materiale de proba sunt mari, nu pot fi aduse la instanta, se aplica
alin.(2): Dacă aducerea la instanţă a mijloacelor materiale de probă prezintă greutăţi datorită
numărului, volumului sau altor însuşiri ale lor ori locului unde se află, acestea vor fi lăsate în
depozitul deţinătorului sau al altei persoane și vor fi numai cercetate de judecător.

In cea ce privește verificarea acestor mijloace de probă – art.343 – (1) Mijloacele

materiale de probă, aflate în păstrarea instanţei, se aduc în şedinţa de judecată.
(2) Dacă mijloacele materiale de probă nu se află în păstrarea instanţei, aceasta poate ordona,
după caz, fie aducerea lor, fie verificarea la faţa locului, dispoziţiile art. 293-300 fiind aplicabile
în mod corespunzător => cu un judecator delegat.
(3) În încheierea sau în procesul-verbal, după caz, conţinând constatările instanţei, se va face
menţiune şi despre starea şi semnele caracteristice ale mijloacelor materiale de probă verificate.
In realitate, pe langa mijlocul de proba respectiv exista si un act constatator, un proces-verbal, o
incheiere in care sunt trecute aceste elemente specifice.

Nu exista in cod o procedura de contestare a unor asemenea mijloace de proba. Ele nu

sunt inscrisuri. Cum se contesta o fotografie a unui zid care este pe hotar si, de exemplu, se
darama pe proprietatea reclamantului? Pentru ca nu este o copie de pe un inscris ca sa mergem la
procedura de la inscrisuri, este efectiv o poza care pentru a fi admisibila trebuie sa fie luata in
conditiile legii. Ce inseamna asta?
Codul nu ofera aceasta solutie.

In privinta restiturii acestor bunuri, se tin la instanta pana la solutionarea definitiva a

cauzei si daca nu se ridica in termen de 6 luni de la data la care au fost incunostiintate partile in
acest scop, instanta, in camera de consiliu, cu citarea partilor si a organului local competent
da o incheiere prin care aceste bunuri sunt considerate ca abandonate si trecute in proprietatea
privata a unitatii administrativ-teritoriale unde isi are sediul instanta. Incheierea poate fi atacata
numai cu apel la instanta ierarhic superioara.
Mijloacele materiale de proba sunt foarte rar intalnite in practica, fiind uzitate mai mult
pe partea de fotografii.

Cercetarea la fata locului

Este un mijloc de proba care a existat dintotdeauna in procesul civil si care prin natura
lui implica o exceptie de la principiul nemijlocirii pentru ca proba nu se mai administreaza la
sediul instantei, ci daca este incuviintata, implica o deplasare a completului de judecata la locul
respectiv, ca sa faca o constatare personala.
Deplasarea se face cu citarea partilor pentru ca in realitate este un termen de judecata in
afara instantei, se poate deplasa un judecator-delegat sau intreg completul respectiv, intreaga
instanta, daca exista si procuror, inclusiv grefierul.
De asemenea, la fata locului unde are loc deplasarea se pot audia martori, experti si se
pot asculta si partile. Aceasta cheltuiala trebuie, dupa incuviintare, avansata de catre parte
pentru ca instanta nu se duce pe banii ei.

67
 In ceea ce priveste efectiv mijlocul de proba, ni-l da art.347 care spune ca se intocmeste
un proces-verbal in care se consemneaza sustinerile si obiectiunile partilor si care va fi semnat de
cei prezenti. Acest proces-verbal va face dovada.
Acest mijloc de proba se foloseste in procese care privesc stabilirea hotarelor, actiune in
granituire, respectiv actiuni pe o raspundere delictuala pe ruina edificiului.

Marturisirea
- sau asa-zisa recunoaștere
Acest mijloc de proba vizeaza pe una dintre parti. Nu este a martorului, expertului sau a
altcuiva, ci a reclamantului, paratului sau unuia dintre tertii intervenienti.
Aceasta marturisire vizeaza aspecte cu privire la care cealalta parte isi intemeiaza
pretentii ori aparari si tu recunosti, marturisesti ca e adevarat, in tot sau in parte, marturisirea
fiind totala sau partiala.
Marturisirea poate fi de 2 feluri, ea generand 2 mijloace de proba. Poate fi una spontana,
ceea ce te duce cu gandul ca mijlocul de proba respectiv este chiar marturisirea in sine, actul prin
care se recunoaste sau provocata, provocare care se poate face prin intermediul interogatoriului,
un alt mijloc de proba.

A. Marturisirea spontana (recunoasterea partii)

Aceasta marturisire este de 2 feluri:
a. Extrajudiciara – este facuta in afara procesului, dar vizeaza aspecte dintr-un proces, adica nu
mai este facuta in fata completului, ci la notar sau printr-un inscris;
Art.350 spune ca marturisirea extrajudiciara este un act supus aprecierii judecatorului, potrivit
regulilor generale de probatiune, adica depinde cum este facuta
Daca este facuta printr-un inscris autentic/sub semnatura privata, se depun inscrisurile si ea va
fi coroborata cu alte mijloace de proba.
Art.350 alin.(2): Daca este pe cale verbala, aceasta marturisire este valabila in proces numai in
cazurile in care proba cu martori este admisa. Marturisirea extrajudiciara verbala nu poate fi
invocata in cazurile in care proba cu martori nu este admisa. Este logic. Marturisirea verbala,
spontana este o situatie de fapt, tu ca parte adversa trebuie sa o aduci in dosar: “uite, a
marturisit!”, dar cum o aduci in dosar daca este verbala? Prin martori. Iar daca in respectivul
proces proba cu martori nu e admisibila, marturisirea verbala extrajudiciara nu are nicio valoare
pentru ca nu o poti proba.

b. Judiciara – face deplina dovada impotriva celui care a facut-o fie personal, fie prin mandatar
cu procura speciala, autentica sau imputernicire avocatiala (art.349 alin.(1))
Nici marturisirea nu este o regina a probei, nu inseamna ca din moment ce s-a obtinut o
marturisire, judecatorul nu mai administreaza nicio proba si obligatoriu va da solutia in raport de
ea. Daca considera necesar, administreaza alte mijloace de proba si poate da o solutie chiar
contrara marturisirii. De exemplu, daca se face un proces de partaj fictiv ca urmare a unui divort
fictiv si unul dintre fostii soti propune o anumita partajare, iar celalalt sot va spune ca este de
acord cu partajarea, nu inseamna ca obligatoriu, judecatorul va face partajul conform marturisirii
pentru ca in realitate se poate urmari fraudarea creditorilor si o creare a starii de insolvabilitate
pentru sotul care marturiseste.

Art.349 alin.(2) Mărturisirea judiciară nu poate fi divizată împotriva autorului decât în

cazurile când cuprinde fapte distincte şi care nu au legătură între ele.

68
 De asemenea, nu poate fi revocata, fiind un act unilateral de vointa al partii. Avem o
singura situatie permisa de Cod in care revocarea este posibila: ca urmare a unei erori de fapt,
scuzabile. Atentie! Nu de drept! Faptul ca nu ai stiut legea, care sunt consecintele juridice ale
recunoasterii nu da dreptul la retractare.
Chiar si in cazul unei erori de fapt, scuzabila, este lasat la aprecierea instantei de judecata
daca aceasta retractare face ca marturisirea sa dispara de la dosar sau sa ramana in continuare.

Ca sa faci marturisirea – art.349 alin.(4) - persoana in cauza trebuie sa aiba discernamant.

De asemenea, nu poate fi facuta marturisirea daca duce la pierderea unui drept de care cel care
face recunoasterea nu poate dispune: dreptul la viata sau in procese cu privire la stabilirea
filiatiei.

De regula, nu apar marturisiri spontane, ci sunt tranzactii care inseamna concesii

reciproce sau achiesari, in tot sau in parte.
De cele mai multe ori, marturisirea se obtine provocat prin interogatoriu, care este un alt
mijloc de proba.

Interogatoriul: art.351-358
Interogatoriul trebuie propus prin cererea de chemare in judecata, prin intampinare, pe
art.204, pe art.254(2).
In cazul in care s-a incuviintat in incheiere aceasta proba, nu mai exista termen in
cunostinta deoarece art.229 alin.2 pct.3 spune acest lucru, cu exceptia cazului in care partea a
fost prezenta la incuviintarea lui, cand s-a stabilit si termenul pentru luarea acestuia. Ca regula
insa, daca ai incuviintat interogatoriul trebuie sa citezi partea personal la interogatoriu.
Interoatoriul este un mijloc de proba care vizeaza partea, reclamant sau parat. procesului.
Faptul probator (adica, ceea ce se urmareste a se demonstra prin interogatoriu): fapte
personale de natura sa conduca la solutionarea procesului. Intrebarile din interogatoriu nu trebuie
sa vizeze fapte ale tertilor, si nici sa vizeze aspecte pe care le probeaza alte mijloace de proba (de
ex., expertiza).
De ex., daca paratul prin intampinare nu recunoaste pretentia reclamantului din cererea de
chemare in judecata (spune ca nu exista dpdv juridic, creanta nu e certa/lichida/exigibila), nu poti
sa vii cu un interogatoriu prin care sa ceri sa se puna intrebarea “recunoasteti ca creanta x este
certa si exigibila?”. Nu mai este cazul pt ca el deja si-a exprimat punctul de vedere prin
intampinare si nu se mai revine. Daca a fost totusi incuviintat un interogatoriu si se propun astfel
de intrebari, ele se vor respinge pt ca deja partea si-a exprimat opinia.

Dupa incuviintare, sunt 2 variante:

Daca interogatoriul este luat unei persoane fizice, procedura ar fi in felul urmator:
Partea are pregatit un formular de interogatoriu, deci intrebarile. Acesta va fi inmanat
judecatorului, partea trebuie sa raspunda personal in fata judecatorului la intrebarile pe care el i
le va pune.
Partea nu este asistata de avocat, nu raspunde avocatul la intrebari. Mai mult decat atat,
partea va raspunde fara sa poata citi un proiect de raspuns scris in prealabil. In schimb, ea se
poate folosi de insemnari, cu incuviintarea presedintelui, dar numai cu privire la cifre sau
denumiri.
Daca partea declara ca pentru a raspunde trebuie sa cerceteze inscrisuri, registre sau dosare,
se va putea fixa un nou termen pentru interogatoriu. Acestea sunt insa cazuri exceptionale. De
regula, se raspunde liber, fara sa ai nimic in fata.
69
 In privinta intrebarilor, este de retinut faptul ca vor fi citite toate intrebarile din interogatoriu.
Unele pot fi respinse de judecator motivat (de ex., nu se raspunde pentru ca nu vizeaza o fapta
personala) si se consemneaza in inchiere motivul pentru au fost respinse.
Nu exista o limitare la intrebarile puse de parte, deoarece art. 352 alin. (2) spune ca, cu
incuviintarea presedintelui, fiecare dintre judecatori, procurorul, cand participa la judecata,
precum si partea adversa pot pune direct intrebari celui chemat la interogatoriu, ceea ce inseamna
ca lista poate oricand fi suplimentata cu alte intrebari.

Raspunsul la interogatoriu (art. 354):

Raspunsurile la interogatoriu se consemneaza de judecator (scris de mana) pe aceeasi foaie,
in partea dreapta, in sinteza evident (ex.:“da, sunt de acord”) pt ca nu este vorba despre o
depozitie; raspunsurile trebuie sa fie foarte scurte.
Dupa ce se completeaza toate raspunsurile, atunci acel interogatoriu va fi semnat pe fiecare
pagina de presedinte, grefier, de cel care l-a propus, precum si de partea care a raspuns, dupa ce a
luat cunostinta de cuprins. De asemenea, aceleasi semnaturi trebuie sa apara in cazul in care se
fac adaugiri, stersaturi sau schimbari, sub sanctiunea de a nu fi tinute in seama.
Daca partea nu vrea sa semneze, s-ar putea din greseala sa fi recunoscut, nu este nicio
problema, se consemneaza acest lucru in josul interogatoriului. Insa, interogatoriul va ramane la
dosar ca mijloc de proba (marturisire provocata).

Este vorba asadar de prezenta personala, raspunsul se da in fata instantei si priveste un fapt
personal. Prin exceptie insa, in conditiile art. 356, este permis raspunsul in scris in cazul
persoanele fizice aflate in strainate. In aceste situatii, practic interogatoriul moare, nu prea isi mai
poate atinge scopul.
Art. 356: Luarea interogatoriului părţii aflate în străinătate
(1):Dacă prin tratate sau convenţii internaţionale la care România este parte ori prin acte
normative speciale nu se prevede altfel, partea care se află în străinătate şi este reprezentată în
proces printr-un mandatar va putea fi interogată prin acesta.
Exista 2 conditii:
- partea sa se afle in strainatate in momentul administrarii probei. Nu trebuie ca ea sa aiba
domiciliul sau resedinta in straintate, ci din orice motiv se intampla sa fie plecata din tara (studii,
vacanta, tratament medical, etc.), poate sa raspunda in scris.
- ea sa fie reprezentata printr-un mandatar.
In acest caz, interogatoriul va fi comunicat in scris mandatarului, care va depune raspunsul
partii dat in cuprinsul unei procuri speciale si autentice. Daca mandatarul este avocat, procura
speciala certificata de acesta este suficienta.

Art.356
Sunt doua opinii in legatura cu procedura ce va fi parcursa.
1. Se incuviinteaza interogatoriul, se citeaza partea personal la interogatoriu si se fixeaza
termen pentru administrarea lui. La acel termen, mandatarul (pentru ca trebuie sa existe un
mandatar) stie ca partea nu se afla in Romania. El ce are de facut? Trebuie sa vina la acel termen
cu un mandat special ca sa raspunda in baza art. 365 si sa faca dovada, prin orice mijloc de
proba, ca partea se afla in straintate. In caz contrar, devine aplicabil art. 358. Instanta cand afla ca
partea se afla in strainatate, va comunica interogatoriul mandatarului si va fixa termen pentru a se
depune raspunsul scris. Mandatarul ia legatura cu partea, aceasta raspunde in scris si la termenul
respectiv se intoarce cu raspunsul in scris, care se depune la dosar prin mandat special si
autentic/imputernicire avocatiala.
70
 2. A doua varianta ar fi sa mearga pana la parte, dar mandatarul raspunde el personal, in
numele partii la interogatoriu, avand un mandat special si autentic. Aceasta opinie ar trebui
retinuta din mai multe motive. In primul rand, observam ca este necesar un mandat special.
Pentru ce ii trebuie un mandat special, sa faca pe curierul, pentru a prelua un inscris si sa vina sa
il depuna la dosar? Poti face chestii mult mai importante, mai grave, poti sa exerciti chiar si o
cale de atac fara mandat, pe cand aici iti trebuie mandat special doar pentru a aduce un inscris.
Nu ar avea sens.
Partea ar trebui sa raspunda personal pe 258, dar ea are mandatar, deci raspunderea va fi pe
seama mandatarului. Daca nu are mandatar, poate cere amanarea pentru motive temeinice si
atunci nu se mai aplica art. 358. Dar daca ea accepta sa se duca in straintatate, isi asuma si riscul
ca mandatarul sa faca si o marturisire, o recunoastere. Tocmai de aceea este necesar un mandat
special. Aceasta opinie este si o sanctiune pentru parte pentru ca va fi pe mana mandatarului.
Sigur, daca face aiurea decat realitatea o marturisire, ai o desocotire cu mandatarul.
In privinta raspunsului, art. 356(2) spune În acest caz, interogatoriul va fi comunicat în scris
mandatarului, care va depune răspunsul părţii dat în cuprinsul unei procuri speciale şi
autentice. Dacă mandatarul este avocat, procura specială certificată de acesta este suficientă.
Sa nu se inteleaga din formulare ca trebuie ca si raspunsul la interogatoriu sa fie autentificat.
Acesta nu se poate autentifica. Raspunsul la interogatoriu este separat de procura speciala si
autentica. Nu este autentificat de notar si nici mandatarul avocat nu il certifica. Raspunsul este
sub semnatura partii, sau in functie de optiunea pe care o avem in legatura cu problema discutata,
a mandatarului partii.

Art. 353: Luarea interogatoriului reprezentantului legal

Reprezentantul legal al unei persoane lipsite de capacitate de exerciţiu sau cel care asistă
persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate fi chemat personal la interogatoriu numai în
legătură cu actele încheiate şi faptele săvârşite în această calitate.
El nu raspunde pentru faptele personale ale partii, ci numai pentru actele incheiate si faptele
savarsite in aceasta calitate de reprezentant legal/persoana care asista o persoana cu capacitate de
exercitiu restransa.

In cazul in care interogatoriul se ia unei persoane juridice, fiindca nu a fost gasita o alta
modaitate, raspunsul se comunica in scris, de aceea el este cam lipsit de efect.
Art. 355: Luarea interogatoriului persoanelor juridice
(1) Statul şi celelalte persoane juridice de drept public, precum şi persoanele juridice de
drept privat vor răspunde în scris la interogatoriul ce li se va comunica în prealabil, în
condiţiile prevăzute la art. 194 lit. e).
(2) Se exceptează societăţile de persoane, ai căror asociaţi cu drept de reprezentare vor fi
citaţi personal la interogatoriu.
Deci, in cazul persoanei juridice se raspunde in scris si se comunica raspunsul in scris.
Mai mult decat atat, potrivit art. 194 lit. e) interogatoriul (adica intrebarile) va fi atasat cererii
de chemare in judecata. In caz contrar, proba nu este propusa in formele prevazute de lege.
Este cam greu de imaginat cum s-ar putea obtine in aceasta situatie o marturisire provocata,
avand in vedere ca partea poate raspunde ce ii zice avocatul si mai degraba se poate obtine un
raspuns care sa incurce decat sa ajute la solutionarea procesului.
Textul nu se aplica in cazul societatilor de persoane. In acest caz, asociatii cu drept de
reprezentare vor fi citati personal la interogatoriu. In cazul alin. (1), partea nu era invitata la
interogatoriu.

71
 Ce se intampla daca partea nu se prezinta la interogatoriu?
Art. 358 Neprezentarea la interogatoriu şi refuzul de a răspunde
Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se
înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un
început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât
dovada cu martori, cât şi alte probe, inclusiv prezumţiile, pot fi admise pentru completarea
probatoriului.
Sanctiunea este una drastica pentru parte. Sigur, instanta are alegerea: poate alege sanctiunea
mai dura de a considera refuzul/neprezentarea ca o marturisire deplina, ceea ce nu se intampla
foarte des in practica, ori doar ca un inceput de dovada. Alegerea va fi motivata. De regula,
instantele merg pe a doua varianta. Socotesc acest refuz ca un inceput de dovada si se deschide
posibilitatea admisibilitatii probei cu martori, inscrisuri, prezumtii, etc. Toate aceste mijloace
coroborate vor conduce la solutionarea cauzei. Dar, in cazul in care nu exista aceste probe (de
ex., nu exista martori), poate sa considere refuzul ca fiind o marturisire. De aceea, partea trebuie
sa fie foarte atenta.
La persoana juridica exista sansa sa propui un interogatoriu si sa nu se raspunda in termen (la
termenul fixat pentru depunerea raspunsului, acesta sa nu fie depus).

INCIDENTE PROCEDURALE CU PRIVIRE LA JUDECATĂ

SUSPENDAREA JUDECATII
= consta in oprirea judecatii, determinata fie de vointa partilor, fie de cauze care sunt
independente de vointa partilor, cauze ce apar si blocheaza derularea procesului.
Sediul materiei: art. 411-415 CPC. Acestea sunt regulile generale. Ele se completeaza cu alte
dispozitii din CPC.
In functie de cauza care o determina, suspendarea este de 3 feluri:
1. Suspendare voluntara
2. Suspendare de drept, obligatorie
3. Suspendare facultativa
Indiferent de cauza care determina suspendarea, pentru ca aceasta sa produca efecte (adica sa
aiba loc oprirea procesului), trebuie in toate situatiile sa fie constata de instanta de judecata,
adica de completul care judeca pricina. Constatarea suspendarii este necesara chiar si in situatia
in care ea este voluntara, deoarece simplul acord de vointa al partilor, fara pronuntarea unei
incheieri de suspendare nu produce efecte.

Suspendarea voluntara
Art. 411 instituie 2 cazuri de suspendare voluntara. Acestea au la baza exclusiv vointa
partilor, una directa, iar in celalalt caz, vointa partilor rezulta indirect:

1. Cand amandoua partile o cer.

Acest caz de suspendare da curs principiului disponibilitatii partilor. Poate sa se produca
pentru incheierea unei tranzactii, pentru o mediere, pentru o eventuala renuntare la judecata.
Partile nu trebuie sa isi justifice intelegerea lor privind suspendarea, nu trebuie sa si-o
motiveze, ci trebuie doar sa o ceara, adica sa exista acordul expres, fara sa conteze pentru
judecator daca partile au un anumit argument sau altul pentru aceasta, putand fi chiar si o
desistare.

72
 2. Cand niciuna din parti, legal citate, nu se infatiseaza la strigarea cauzei.
In acest caz, exista indirect o vointa de a suspenda, prin neprezentarea partilor.
Din practica au rezultat urmatoarele concluzii. Textul vorbeste despre situatia in care “partile
nu se infatiseaza la strigarea cauzei”. Astfel, daca una dintre parti este in sala de sedinta cand se
striga cauza, dar nu raspunde in concret, se va suspenda judecata, considerandu-se ca nu a
raspuns la apel. Imprejurarea ca partea se afla prezenta in sala nu poate fi asimilata unui raspuns
la strigarea cauzei. Nu poate fi obligata sa raspunda, pentru ca este posibil de exemplu, ca paratul
chiar sa aiba un interes in suspendarea cauzei. Deci chiar daca judecatorul il identifica in sala, il
recunoaste, face apel, dar acesta nu raspunde (nici avocatul, nici partea), se considera ca nu a
raspuns la apel si se va suspenda cauza.
Potrivit Regulamentului de ordine interioara al instantelor judecatoresti, aceasta ipoteza cand
partile desi legal citate, nu raspund la strigarea cauzei, obliga instanta sa lase la o a doua strigare
cauza, adica la sfarsitul discutiei si numai in situatia in care la o a doua strigare nu s-au prezentat,
se inchide discutia si se suspenda cauza.
Aceasta suspendare prin lipsa partilor presupune ca partile sa fie legal citate. Daca una dintre
parti nu este legal citata, ea nu stie de proces. Nestiind de proces, nu se poate considera ca ea a
lipsit, ca s-a desistat. Trebuie ca ea sa fie legal citata pentru a se deschide judecatorului
posibilitatea de a suspenda.
Aceasta suspendare poate fi paralizata daca oricare din parti a cerut, in scris, judecarea
in lipsa. Art. 223 face aceeasi trimitere la cererea de judecare in lipsa.
Art. 223- Judecarea cauzei în lipsa părţii legal citate:
(1) Lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune
altfel.
(2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfăţişează numai una dintre părţi,
instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii prezente,
se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, examinând şi excepţiile şi apărările părţii
care lipseşte.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care lipsesc
ambele părţi, deşi au fost legal citate, dacă cel puţin una dintre ele a cerut în scris judecarea
cauzei în lipsă.

Cu privire la forma cererii, desi CPC prevede ca ea trebuie facuta in scris, nimic nu interzice
insa ca partea oricand in cursul judecatii sa faca o cerere de judecare in lipsa verbal, cerere care
oricum se consemneaza in incheiere. Deci si in acest caz forma scrisa este respectata, nu trebuie
sa fie neaparat o foaie scrisa. Nu conteaza cum e facuta: poate fi facuta prin cererea de chemare
in judecata, prin intampinare, dar poate fi facuta si separat.
Aceasta cerere de judecare in lipsa, potrivit art. 411(2) produce efecte numai in fata
instantei care a facut-o. Daca se schimba instanta (apel, recurs), ea trebuie reiterata daca partea
doreste acest lucru. Daca nu este reiterata si suntem in aceeasi ipoteza, in apel, in recurs, se va
suspenda prin lipsa partilor, fiindca niciuna nu a cerut judecarea in lipsa. Art. 411(1) pct. 2 este o
norma de ordine publica, ceea ce inseamna ca, daca judecatorul constata ipoteza indeplinita este
obligat sa suspende judecata si nici partile nu se pot intelege prin conventie altcumva. Ele pot sa
evite suspendarea numai printr-o cerere scrisa, dar nu pot sa deroge prin acordul lor pentru ca
norma nu este una de ordine privata.
Fiind vorba de un incident de procedura, daca sunt indeplinite ipotezele de la art. 411, acest
incident are prioritate in pronuntarea pe care o da judecatorul. De exemplu, daca suntem in
ipoteza in care partile sunt legal citate, nu s-a timbrat actiunea, dar nici nu s-au prezentat si nu au
cerut judecarea in lipsa, nu se va anula actiunea ca netimbrata/insufficient timbrata, ci se va
73
suspenda in baza art. 411 alin. (1) pct. 2. Odata citarea realizata, nu mai conteaza ca sunt alte
probleme in acea cauza, nu mai sunt luate in discutie. Lipsa partilor legal citate care nu au cerut
judecarea in lipsa atrage suspendarea judecatii, existand o prezumtie de desistare (partile nu vor
sa se judece).

Reluarea judecatii procesului

Dupa ce se produce suspendarea judecatii (dupa ce se pronunta), aceasta se poate relua in
conditiile art. 415 pct. 1 : cauza susp. se reia prin cererea de redeschidere facuta de una dintre
parti, cand susp. s-a dispus prin invoirea partilor sau din cauza lipsei lor, exact cazurile de susp.
voluntara.
Aceasta repunere pe rol a cauzei de catre partea care o face, fie parat, fie reclamant, implica
si aplicarea unei taxe judiciare de timbru de 50% din taxa initiala platita de reclamant (OUG nr.
80/2013 privind taxele judiciare de timbru). Se intampla acest lucru pentru ca, daca partile nu au
staruit si vor sa reia demersul judiciar, trebuie sa plateasca.
Odata ce s-a pronuntat incheierea de suspendare, intrucat are la baza vointa partilor, incepe
sa curga termenul de perimare. Daca timp de 6 luni procesul ramane in nelucrare din motive
imputabile partilor, intervine perimarea cererii. In acest caz exista o culpa a partii.

 Suspendarea de drept
Toate cazurile de suspendare sunt de drept pentru ca sunt prevazute de lege, dar au la baza cauze
diferite, iar suspendarea de drept nu mai tine de vointa partilor.
Susp. de dr. obliga jud. sa pronunte susp. daca intervin cazurile de la art.411 alin.1 pct 1-7.
Toate cazurile de suspendare trebuie sa se produca in timpul judecatii, nu inainte, nu dupa
inchiderea dezbaterilor. Intr-o singura situatie, daca cauza apare dupa inchiderea dezbaterilor,
poate sa determine suspendarea, daca cauza e repusa pe rol. In alte situatii insa, avem alte
remedii procesuale.

1. Prin decesul uneia dintre parti, pana la introducerea in cauza a mostenitorilor, in

afara de cazul cand partea interesata cere termen pentru introducerea in judecata a
acestora.
Decesul nu trebuie sa intervina nici inainte de sesizare (nu mai exista cap. procesuala de
fol., deci nu mai poate fi parte, cererea este nula), nici dupa pron.hot.(avem caz de intrerupere a
termenului caii de atac, se face o noua comunicare pe adresa mostenirii si lucrurile merg inainte
cu mostenitorii).
Daca intervine pe parcurs, textul da posibilitate pentru partea interesata sa ceara un
termen pt introducerea mostenitorilor.
Nu trebuie sa fie efectiv la momentul indicarii si un certificat de mostenitor. Ar fi
aberant, pt ca acei mostenitori poate nu doresc sa imparta mostenirea lasata de defunctul care a
fost parte, si atunci niciodata procesul nu se mai repune pe rol. Ei vor fi indicati de parte, se va
face proba cu acte de stare civila, daca nu exista un certificat de mostenitor si sigur, fiecare
chemat va spune ca sunt mai multi, ca el nu are calitate s.a.m.d. Dar nu, partea nu este tinuta de
certificatul de mostenitor, partile neputand fi obligate in niciun fel sa dezbata succesiunea.
Aceasta suspendare poate implica sau nu un termen.
2. Prin interdictia judecatoreasca sau punerea sub curatela a unei parti, pana la
numirea tutorelui sau curatorului.
Este vorba despre o hotarare pentru punerea sub interdictie sau curatela. Trebuie numit
tutorele sau curatorul, caz in care el va fi introdus in proces pentru ca partea nu mai poate sta ea
in proces, nu mai are exercitiul drepturilor procesuale.
74
 3. Prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre parti, survenit cu
mai putin de 15 zile inainte de ziua infatisarii, pana la numirea unui nou
reprezentant sau mandatar.
Cum procesul nu putea continua decat cu reprezentant sau mandatar, odata ce a intervenit
moartea acestuia, trebuie sa suspende judecata.

4. Prin incetarea functiei tutorelui sau curatorului, pana la numirea unui nou tutore
sau curator.
Aceste functii inceteaza in conditiile prevazute de CCiv. Cum el nu mai poate indeplini
aceasta functie, tutorele/curatorul trebuie schimbat si va fi schimbat printr-un act.

5. Cand persoana juridica este dizolvata, pana la desemnarea lichidatorului.

6. Prin deschiderea procedurii insolventei, in temeiul unei hotarari judecatoresti

definitive, daca debitorul trebuie reprezentat, pana la numirea administratorului
ori lichidatorului judiciar.
In realitate, aceste doua texte sunt texte generale care vizeaza dizolvarea si insolventa. In
materie de insolventa, avem 2 legi in vigoare: L85/2006 (daca procesul de insolventa a inceput
cat timp ea era in vigoare) si L85/2014 (daca procesul de insolventa a inceput dupa intrarea ei in
vigoare). Ambele legi au o dispozitie speciala de suspendare a actiunilor judiciare. Deci oricum
se supenda cand se intra in procesul de insolventa.
Textele generale raman in cod pentru ipoteza in care in legile speciale vor disparea aceste
cazuri de suspendare. Atunci se vor activa textile generale.

7. In cazul in care instanta formuleaza o cerere de pronuntare a unei hotarari

preliminare adresata Curtii de Justitie a UE, potrivit prevederilor tratatelor pe care
se intemeiaza UE.
Cand poti sesiza CJUE cu pronuntarea unei hotarari preliminare? Cand soliciti
interpretarea unor norme din tratele UE, regulamente, directive (daca nu sunt transpuse/a expirat
termenul de transpunere).

8. In alte cazuri prevazute de lege. Exemple:

- art.49(1): Până la soluţionarea declaraţiei de abţinere nu se va face niciun act de procedură în
cauză.
- art.64(4): Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în
termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare
pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima
instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a
fost pronunţată în apel. Dosarul se înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu
originalul, instanţei competente să soluţioneze calea de atac în 24 de ore de la expirarea
termenului. Întâmpinarea nu este obligatorie. Apelul sau, după caz, recursul se judecă în termen
de cel mult 10 zile de la înregistrare. Judecarea cererii principale se suspendă până la
soluţionarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii
de intervenţie.
- art.74(4): Cererea de chemare în garanţie se judecă odată cu cererea principală. Cu toate
acestea, dacă judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de chemare în garanţie,
instanţa poate dispune disjungerea ei pentru a o judeca separat. În acest din urmă caz,
75
judecarea cererii de chemare în garanţie va fi suspendată până la soluţionarea cererii
principale.
- art.134:Instanţa înaintea căreia s-a ivit conflictul de competenţă va suspenda din oficiu
judecata cauzei şi va înainta dosarul instanţei competente să soluţioneze conflictul.
- art. 138 alin. (6): Când unul dintre procese se judecă în recurs, iar celălalt înaintea instanţelor
de fond, acestea din urmă sunt obligate să suspende judecata până la soluţionarea recursului.
- art. 221 Amânarea judecăţii prin învoiala părţilor: (2) După o asemenea amânare, dacă părţile
nu stăruiesc în judecată, aceasta va fi suspendată şi cauza va fi repusă pe rol numai după plata
taxelor de timbru, potrivit legii.
- art. 520 (1) Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată
după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin
încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea,
aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519,
punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.
(2) Prin încheierea prevăzută la alin. (1), cauza va fi suspendată până la pronunţarea hotărârii
prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

- art.27 CPP: Cazurile de soluţionare a acţiunii civile la instanţa civilă: (1) Dacă nu s-au
constituit parte civilă în procesul penal, persoana vătămată sau succesorii acesteia pot
introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune.
(7) În cazul prevăzut la alin. (1), judecata în faţa instanţei civile se suspendă după punerea în
mişcare a acţiunii penale şi până la rezolvarea în primă instanţă a cauzei penale, dar nu mai
mult de un an.
Daca in procesul penal, partea vatamata nu se constitie parte civila si porneste o actiune
separata la instanta civila, se suspenda obligatoriu judecata civila pana la solutionarea actiunii
penale. Hotararea penala pronuntata va avea autoritate de lucru judecat in privinta existentei
faptuitorului, a faptei si a vinovatiei. Prejudiciul se va stabili la instanta civila. Este vorba despre
acel dicton “penalul tine in loc civilul”.

- art. 75 din Legea nr. 85/2014 : De la data deschiderii procedurii se suspenda de drept
toate actiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea
creantelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai in
cadrul procedurii insolventei, prin depunerea cererilor de admitere a creantelor. Repunerea pe
rol a acestora este posibila doar in cazul desfiintarii hotararii de deschidere a procedurii, a
revocarii incheierii de deschidere a procedurii sau in cazul inchiderii procedurii in conditiile
art. 178. in cazul in care hotararea de deschidere a procedurii este desfiintata sau, dupa caz,
revocata, actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra averii
debitorului pot fi repuse pe rol, iar masurile de executare silita pot fi reluate. La data ramanerii
definitive a hotararii de deschidere a procedurii, atat actiunea judiciara sau extrajudiciara, cat
si executarile silite suspendate inceteaza...

 Suspendarea facultativa
Sediul materiei – art.413 care se completeaza cu alte texte.
Aceasta suspendare este lasata la aprecierea judecatorului, el poate suspenda daca se
regasesc cazurile prevazute de cod. Nu se lasa chiar la aprecierea totala a judecatorului in sensul
ca el nu poate suspenda oricand, ci numai daca intervin unul din cazurile prevazute de lege are
posibilitatea sa o faca.
De multe ori, chiar daca nu suspenda, exista remedii procesuale.
76
 1. Cand dezlegarea cauzei depinde, in tot sau in parte, de existenta sau inexistenta
unui drept care face obiectul unei alte judecati.
Suntem in ipoteza unei chestiuni prejudiciale.
“Drept ce face obiectul unei alte judecati”: de ex.:
- o procedura succesorala in fata unui notar public nu se regaseste in aceasta ipoteza, pentru ca
este o procedura necontencioasa.
- o procedura in fata comisiilor de fond funciar (comisia locala/judeteana de fond funciar) – nu
are loc o judecata deci nu poate determina o suspendare.
- o actiune in revendicare poate fi susp. pana cand se sol. o actiune in anularea titlului
reclamantului.
- o actiune de partaj a unui bun se suspenda pana se solutioneaza o actiune in revendicare a unui
tert cu privire la acel bun.
Ideea este aceea ca trebuie sa se afle un alt dosar pe rol.
S-a pus problema daca se supenda sau nu in cazul ridicarii unei exceptii de
neconstitutionalitate. Aceasta chestiune prejudiala merge pentru solutionare la CCR, ca organ cu
activitate jurisdictionala pe problema neconstitutionalitatii unui text de lege. Potrivit modificarii
Legii 47/1992, nu se mai suspenda obligatoriu judecata. Legea tace, nici nu spune ca s-ar putea
suspenda, ceea ce inseamna ca s-ar activa textul din CPP.
In doctrina si in practica, in parte, se merge pe ideea ca si in cazul in care se sesizeaza
CCR se poate suspenda judecata. Mergandu-se pe ideea formala, este vorba despre un drept care
face obiectul unei judecati in fata unei instante. In plus, se mai aduce un argument: exceptia de
neconstitutionalitate poate fi invocate chiar de catre judecator. Atunci, nu ar putea fi obligat
judecatorul care ridica exceptia, sa fie obligat sa dea o solutie pe baza unui text pe care el insusi
il considera neconsitutional.

Alta opinie: nu poate fi suspendata judecata pentru ca:

Textul spune “depinde in tot sau in parte de un drept ce face obiectul unei alte judecati”. In
primul rand la CCR nu se judeca un drept/inexistenta unui drept, ci se judeca o conformitate a
unui text de lege cu Constitutia. Ca acele texte genereaza drepturi sau nu, e altceva, dar CCR
judeca textul de lege in abstract. Daca legiuitorul ar fi vrut sa se suspende, introducea in
L47/1992 acest caz de suspendare, ceea ce nu a facut. Ba mai mult, a abrogat textul care
prevedea suspendarea. Pe de alta parte, nu se intampla nimic daca judecatorul da solutia inainte
ca CCR sa se pronunte, iar textul este declarat ulterior neconstitutional, pentru ca avem caz de
revizuire a hotararii judecatoresti, deci nu se pierde. Mai mult, pana ca un text sa fie declarat de
CCR neconstitutional, el exista in ordinea normativa, deci judecatorul trebuie sa il ia in
considerare, avand posibilitatea sa invoce exceptia de neconstitutionalitate.

2. Cand s-a inceput urmarirea penala pentru o infractiune care ar avea o inraurire
hotaratoare asupra hotararii ce urmeaza sa se dea, daca legea nu prevede altfel.
Textul trebuie intepretat in primul rand restrictiv si apoi extinctiv. Restrictiv, pentru ca nu
este suficient sa existe indicii temeinice, sa se faca o plangere la organele penale, textul spune
foarte clar: “s-a inceput urmarirea penala”, adica exista o ordonanta a procurorului de incepere a
urmaririi penale. In momentul ala s-ar putea activa cazul de suspendare facultativa. Nici asa nu
este suficient, pentru ca textul spune ca urmarirea penala trebuie sa inceapa pentru o infractiune
care ar avea legatura cu hotararea in procesul care poate sa fie suspendat.
Cand s-a dat neinceperea urmaririi penale, iar aceasta solutie se ataca, daca se admite
plangerea si se dispune inceperea urmaririi penale, acela va fi momentul cand poate interveni
suspendarea.
77
 Textul ar mai trebui interpretat si prin raportare la specificul actelor de procedura ale
procurorului, pentru ca in anumite situatii se definitiveaza chiar la el.

3. In alte cazuri prevazute de lege.

- art. 143 alin. (1): La solicitarea celui interesat, completul de judecată poate dispune,
dacă este cazul, suspendarea judecării procesului, cu darea unei cauţiuni în cuantum de 1.000
lei. Pentru motive temeinice, suspendarea poate fi dispusă în aceleaşi condiţii, fără citarea
părţilor, chiar înainte de primul termen de judecată.
- art. 242 Împrejurări care pun capăt procesului: În cazul în care, în cursul cercetării
procesului, reclamantul renunţă la judecarea cererii de chemare în judecată ori la dreptul
pretins, intervine învoiala părţilor sau sunt admise cereri ori excepţii care pun capăt în
întregime procesului, fără a mai fi necesară dezbaterea asupra fondului în camera de consiliu
sau în şedinţă publică, judecătorul se va pronunţa asupra cauzei prin hotărâre.
- art. 307: Dacă partea care a prezentat înscrisul stăruie să se folosească de acesta, deşi
denunţarea ca fals a acestuia nu a fost retrasă, instanţa, dacă este indicat autorul falsului sau
complicele acestuia, poate suspenda judecata procesului, înaintând de îndată înscrisul denunţat
ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, împreună cu procesul-verbal ce se va
încheia în acest scop.
- art. 520(4): Cauzele similare, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, pot fi suspendate
până la soluţionarea sesizării.

Pana cand dureaza aceasta suspendare?

Art.413 alin.2: suspendarea va dura pana cand hotararea pronuntata in cauza care a
provocat suspendarea a devenit definitiva, adica pana cand a incetat impedimentul. In prima
ipoteza este simplu pentru ca fie e un proces de la o instanta simpla, fie daca acceptam la CCR,
odata ramasa definitiva aceasta hotarare, cauza se repune pe rol.
In ipoteza de la 413 pct. 2: pana cand hotararea penala a ramas definitiva.
Atentie! Daca solutia se definitiveaza la nivelul parchetului, suspendarea dureaza pana la
pronuntarea actului de procedura, a ordonantei, care ramane definitiva. Ipoteza ar fi urmatoarea:
s-a inceput urmarirea penala si se suspenda judecata, dupa care intervine o cauza care duce la
incetarea urmaririi penale/imposibilitatea continuarii urmaririi penale (de ex., decesul,
prescriptia). Nu va mai exista o hotarare definitiva, ci o ordonanta care se definitiveaza la
procuror, ori prin expirarea termenului pentru exercitarea caii de atac, ori prin exercitarea caii de
atac si respingerea acesteia.

Noutate fata de vechea reglementare: art.413 alin.3 – instanta poate reveni motivat
asupra suspendarii, daca se constata ca partea care a cerut-o nu are un comportament diligent in
cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversand solutionarea acestuia, ori daca
urmarirea penala care a determinat suspendarea dureaza mai mult de 1 an de la data la care a
intervenit suspendarea, fara a se dispune o solutie in acea cauza.
Sunt niste circumstante lasate la aprecierea judecatorului, circumstante care pot sa
determine instanta civila sa revina – atitudinea culpabila ori a partii, ori a organelor de urmarire
penala.

78
 Procedura de constatare – art.414
Asupra suspendarii, instanta se pronunta printr-o incheiere, care in doctrina este
interlocutorie, chiar daca art. 413 (3) spune ca instanta poate reveni. Ea poate reveni fiindca se
schimba situatia de fapt.
Aceasta incheiere are un regim derogatoriu in privinta cailor de atac: poate fi atacata separat cu
recurs la instanta ierarhic superioara. Cand susp. a fost dispusa de ICCJ hotararea este
definitiva.
Recursul se poate declara cat timp dureaza suspendarea cursului judecarii procesului, atat
impotriva incheierii prin care s-a dispus suspendarea, cat si impotriva incheierii prin care s-a
dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.

Incheierea se ataca separat. Deci calea de atac este recursul. Recursul se judeca la
instanta ierarhic superioara, deci nu clasic la ICCJ. Cand suspendarea a fost dispusa de ICCJ,
hotararea este definitiva.

Daca este un recurs la CA si se pronunta o incheiere de suspendare a recursului? Se mai

poate face recurs la instanta ierarhic superioara, adica la ICCJ?
Prof.Boroi – nu se poate face recurs la recurs, pentru ca acea hotarare este definitiva, este
o judecata in ultima instanta.
Cealalta opinie majoritara – se poate face recurs pentru ca este un incident pentru care
legiuitorul a inteles sa deroge si a spus ca intr-o singura situatie nu se poate face recurs: cand
suspendarea este dispusa de ICCJ, nu de CA, atunci este definitiva. Fiind un text limitativ si
derogator, el nu trebuie extins.

Ce se ataca in mod separat cu recurs, incheierea prin care se admite, incheierea prin
care se respinge sau ambele?
Boroi + Tabarca: Daca se admite suspendarea, se poate face recurs, iar termenul este
prevazut la art.414 alin.2, adica cat dureaza suspendarea.
Daca se respinge suspendarea, incheierea nu poate fi atacata decat odata cu fondul.

Cealalta opinie – in ambele situatii se ataca cu recurs:

Argumente:
1. art.414(1) nu face distinctie - spune “asupra suspendarii”- nu ca se admite, nu ca se
respinge.
2. Se poate face recurs separat si daca se incuviinteaza suspendarea si daca se respinge.
Ce difera? Termenul – daca se admite, termenul este cel de la 414(2) adica in toata perioada
suspendarii; daca se respinge, incheierea poate fi atacata separat cu recurs in termenul general de
recurs de 30 zile.
3. Daca am merge pe opinia ca incheireea prin care s-a respins suspendarea se ataca odata
cu fondul, vom ajunge la un non-sens: partea nemultumita trebuie sa astepte fondul, dupa care sa
faca recurs. Mai are interes? Ce sa mai faca instanta de recurs dupa ce a trecut timpul cand
trebuia suspendata? Poate doar sa constate ca in mod gresit nu s-a suspendat, dar nu poate sa dea
timpul inapoi si sa supende. Deci, partea nu ar avea niciun interes pentru a face recurs, pentru ca
a trecut momentul.

79
 Reluarea judecarii procesului
Art. 415 spune ca procesul se reia si trimiterile sunt in functie de cauzele de suspendare.
1. prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus
prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor; – cu taxa de timbru aferenta de 50 % din taxa
initiala.
2. prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorelui
sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a
părţii interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în
cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1–6;
3. în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunţarea hotărârii de către
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;
4. prin alte modalităţi prevăzute de lege.

Cererea de repunere poate fi facuta si de parti si de instanta. In functie de cauza de suspendare,

poate sa curga sau nu perimarea, pentru ca nu intotdeauna exista o culpa a partii. Daca insa cauza
este repusa pe rol dupa suspendare si trec 6 luni intervine perimarea.

Curs 6
INCIDENTE PROCEDURALE
PERIMAREA CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA

A. Notiune. Ce este perimarea?

Are o natura juridica mixta, insa nu a fost transata problema clar. Nu putem spune ca e
mai mult o sanctiune sau o modalitate de a inlatura dosarele aflate in nelucrare si o curatire a
instantei de aceste dosare. Pare a predomina mai mult a doua teza. De ce ? Perimarea este o
institutie de ordine publica. Daca ar predomina natura de sanctiune pentru partea neglijenta, logic
ar fi sa nu fie de ordine publica. Numai ca aici este si si o sanctiune, dar e clar ca exista si un
interes al sistemului judiciar de a nu lasa in suspans chestiuni judiciare incepute. Sistemul
judiciar functioneaza pe un principiu relativ simplu: odata ce un conflict a devenit latent, statul
trebuie sa il rezolve. *Preocuparea statului este sa rezolve conflictul, si mai apoi sa il rezolve
bine.

B. Domeniul perimarii – pentru ce litigii poate fi utilizata perimarea?

Textul de lege este unul care ne creeaza o plansa destul de larga – orice cerere de
chemare in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice cerere de retractare si reformare –
art. 416.
Art. 416 – Cererile supuse perimarii
(1) Orice cerere de chemare in judecata, contestatie, apel, rrecunrs, revizuire si orice alta
cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar impotriva incapabililor,
daca a ramas in nelucrare din motive imputabile partii, timp de 6 luni.
(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedura indeplinit de parti sau de
instanta.
(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile cand actul de procedura trebuia efectuat din
oficiu, precum si cele cand, din motive care nu sunt imputabile partii, cererea n-a
ajuns la instanta competenta sau nu se poate fixa termen de judecata.

80
 Teoretic, orice cerere s-ar putea perima. Tragem concluzia de aici ca nu vorbim numai de
perimarea unei cereri de chemare in judecata, dar si de perimarea unei cai de atac. Nu exista o
limitare legala din punct de vedere al domeniului.
Sigur ca in practica judiciara si doctrina s-au dezvoltat fel si fel de teze, cum ca in
anumite domenii perimarea nu ar putea interveni :
1) atunci cand titularul actiunii este procurorul, pentru ca fiind o sanctiune care se
aplica partilor, iar procurorul nu este parte (el este participant suis generis), evident ca nu ar
interveni sanctiunea. Argumentul este relativ, ar putea fi sustinut, dar pleaca oarecum de la o
premisa gresita, si anume ca procurorul n-ar fi parte. Ori a numi parte suis generis este cam
acelasi lucru cu a fi parte in proces. Ca este o parte cu o configuratie speciala si ca are o calitate
procesuala ex lege si nu una care intervine ca implicare a lui in proces, aceasta este alta
problema. Dar, cu aceste mentiuni, el este parte.
2) in situatia in care pe calea perimarii s-ar pune in discutie, pe cale ocolita, renuntarea
la anumite drepturi la care nu se poate renunta;
Exemplu : art.437 NCC (in actiunile privitoare la filiatie nu se poate renunta la drept. De
asemenea, cel care introduce o actiune privitoare la o filiatie, in numele unui copil sau a unei
persoane puse sub interdictie, precum si copilul minor care a introdus-o singur, nu poate renunta
la judecata ei). Dar ce s-ar intampla ? Partile nu s-ar prezenta si instanta ar putea sa suspende
procesul in virtutea faptului ca partile, deja citate, nu s-au prezentat, asteapta 6 luni sa treaca
termenul de perimarea si avem chiar efectul unei perimarii. Aici problema nu este la perimare, ci
la suspendare. Nu ar fi vorba neaparat ca nu opereaza perimarea, dar daca s-ar dovedi ca intr-
adevar perimarea este utilizata ca un mijloc prin care partile sa renunte la ceea ce nu au voie sa
fac, instanta ar putea sa considere ca aceasta nelucrare are o cauza falsa, ca in realitate partile nu
au fost neglijente (*dimpotriva, au fost extrem de diligente sa treaca termenul) si ar putea sa
continue judecata. Practic, perimarea ar putea opera in aceste cazuri, dar nu si in acelea in care ar
avea o cauza falsa. Noi stim ca atunci cand un act de procedura are la baza o cauza falsa, instanta
nu ii va da curs.
3) in pricinile necontencioase – nu exista un temei.
*Daca luam practica mai veche a instantelor romane, o sa gasim spete care spun ca
perimarea nu opereaza aici. Numai ca este greu sa transporti aceste spete in ziua de
astazi. Aici este o problema. La momentul respectiv perimarea era de ordine privata,
iar in pricinile necontencioase nu aveai parte adversa – practic acesta era motivul.
Dar, intre timp, perimarea a devenit o institutie de ordine publica, asa ca ratiunile nu
ar mai subzista. In perioada respectiva mai multe institutii care acum sunt de ordine
publica, erau de ordine privata: autoritatea de lucru judecat (numai daca se invoca
de partea adversa era luata in considerare).
4) in cazul recursului in interesul legii sau in cazul in care Inalta Curte de Csatie si
Justitie e investita cu pronuntarea unei hotarari prealabile cu privire la o problema de drept
sesizata de o alta instanta sau chiar ea insasi. Exista o procedura - cand o instanta care este
investita cu solutionarea unei pricini in ultimul grad constata ca problema respectiva este noua si
prezina o anumita dificultate, va solicita ICCJ sa pronunte o hotarare prin care sa transeze modul
de rezolvare a respective spete – dupa acestea, va relua judecata si va solutiona problema de
drept asa cum a statuat ICCJ.
Pana acum am vorbit de domeniul de perimare sub aspectul cauzelor. Insa, pentru a vorbi
de perimare, mai trebuie doua elemente:
- Sa existe culpa partii;
- Sa treaca 6 luni.

81
 Perimarea, totusi, pastreaza acest caracter de sanctiune, dar nu oricum – nu si in ipoteza
in care nelucrarea nu ar decurge din culpa partilor.
Art. 416 prezinta trei exemple de situatii in care ramanerea in nelucrare nu este din culpa
partilor – art. 416 alin. (3) reprezinta numai un exemplu, el nu e singurul caz in care avem lipsa
culpei, ci doar exemplifica.
a) Cazul in care actul de procedura trebuia efectuat din oficiu;
Exemple:
- Se face cerere de abtinere, cererea blocheaza judecarea procesului (este intrerupt pana la
solutionarea cererii; daca este vorba de o cerere de recuzare, procesul ar putea continua).
Imaginati-va ca dupa aceasta solutionare, instanta uita sa puna pe rol cauza – trect 6 luni si
se perima. Sigur ca ar fi putut partile sa faca cerere de repunere pe rol, dar nu erau obligate
– comportamentul normal al partilor era sa astepte. Legea spune ca instanta trebuie sa
repuna cauza pe rol.
b) Cand din motive neimputabile partii, dosarul nu a ajuns la instanta competenta
Exemplu:
- Se declina competenta de la o instanta la alta si se uita sa se trimita dosarul. Normal,
instanta care isi declina competenta trimite dosarul din oficiu;
- Instanta A declina la B, B declina la A si se creeaza un conflict negativ de competenta si, in
acest caz, ar trebui sa se trimita la regulator, numai ca se uita sa se investeasca instanta
superioara. In acest caz, partile nu ar avea ce sa faca, pentru ca ele nu pot sa ceara
investirea unui regulator.
c) Cand din motive neimputabile partii, nu s-a putut fixa termen de judecata
Exemplu:
- S-a casat cu trimitere, normal ar trebui sa se stabileasca termen pentru rejudecarea cauzei la
instanta la care s-a trimis (prima instanta), insa dosarul nu a fost trimis de instanta de casare
si astfel nu se poate judeca;
- Ganditi-va la procedura de regularizare. Avem situatia in care trebuie citate partile si una
dintre parti nu este de gasit si nu poate fi citata. In acest caz trebuie facuta adresa pentru a
se afla daca are sau nu domiciliu – in toata aceasta perioada, daca se dovedeste ca
reclamantul a incercat sa afle domiciliul, nefixarea termenului nu ar fi din vina lui;
- In cazul unei suspendari : se suspenda pricina pentru faptul ca a murit una dintre parti.
Moare partea adversa, nu partea reclamanta (in acest caz, mostenitorii reclamantului ar
putea sa ceara reluarea procesului). Mostenitorii paratului nu ar avea niciun interes sa se
reia procesul atat de repede – poate ar recurge chiar la institutia acceptarii tacite a
amostenirii si astfel incat nimeni nu ar sti cine sunt mostenitorii. Reclamantul ar putea sa
fle doar dintr-un registru public.
C. Curgerea termenului de 6 luni
Noua reglementare difera putin spre deosebire de situatia vechiului cod, care distingea
intre litigiile comerciale si cele civile (in cazul litigiilor comerciale termenul era de 6 luni, iar in
cazul litigiilor civile termenul era de 1 an) – acum termenul este acelasi (de 6 luni).
Actiunea civila atasata actiunii penala si disjunsa din procesul penal nu se perima, desi e
actiune civila – prevedere expresa a CPP, in care se prevede ca instanta penala este obligata sa se
pronunte asupra laturii civile. *Nu ne referim la situatia in care instanta penala nu a fost
investita cu actiunea civila (ea s-a judecat separat, direct la instanta civila), ci doar la procesele
penale care au in componenta lor si o latura civila.
In legatura cu termenul de 6 luni, avem cazuri de intrerupere si cazuri de suspendare. Ele
sunt dispozitii speciale, aplicabile numai termenului de perimare si se aplica cu precadere.

82
 D. Cazuri de intrerupere a termenului:
Art. 417 – Intreruperea cursului perimarii
Perimarea se intrerupe prin indeplinirea unui act de procedura facut in vederea
judecarii procesului de catre partea care justifica un interes.
Din acest text de lege, putem trage concluzii multiple:
a) Este vorba de un act de procedura;
b) Actul e facut de una dintre parti, nu de catre instanta. De exemplu o repunere pe rol
facuta de catre instanta nu intrerupe termenul de perimare;
c) Nu trebuie facuta de oricare parte, ci de partea care justifica un interes;
De principiu, aceasta parte este reclamantul, dar nu neaparat, pentru ca in cazul in
care paratul are o cerere reconventionala sau daca intervenientul principal are calitatea de
reclamant sau de persoana chemata in judecata.
Sa luam in calcul ca am spus „de principiu” - Sunt situatii in care este mai
interesat paratul sa continue procesul, decat reclamantul.
Exemplu: Reclamantul declanseaza un proces numai pentru a-l sicana pe parat, fara o
sansa reala de a castiga procesul – in acest caz, paratul ar avea dificultati: nu ar putea sa
ia credite, nu ar putea sa constituie ipoteci sau sa vanda. Si mai ales in cazul in care
paratul nu se stie vinovat, el nu va avea nicio tragere de inima sa stea si sa astepte 6 luni
pentru a se perima procesul, cand tocmai, el ar vrea sa se solutioneze cat mai repede.
d) Actul de procedura facut de persoana care justifica un interes trebuie facut in scopul
judecarii.
Nu este un act intrerupator de perimare cererea prin care reclamantul solicita
eliberarea unor copii din dosar sau cererea de comunicare a unor acte de procedura din
dosar (*sunt acte de procedura, dar nu sunt facute in scopul judecatii.)
Putem avea si situatii mai complicate.
Exemplu: Reclamantul repune cauza pe rol, parand ca are scop de a se judeca, insa la
primul termen nici reclamantul si nici paratul nu se prezinta la si acesta ramane in
nelucrare. In acest caz, este clar ca cererea nu a avut scopul de a continua procesul, ci
doar de a intrerupe termenul de perimare.
*Chiar daca nu se prezentau, trebuiau macar sa faca o cerere de judecare in lipsa.

E. Cazuri de suspendare a termenului:

Art. 418 – Suspendarea cursului perimarii
(1) Cursul perimarii este suspendat cat timp dureaza suspendarea judecatii, pronuntata de
instanta in cazurile prevazute la art. 413, precum si in alte cazuri stabilite de lege, daca
suspendarea este cauzata de lipsa de staruinta a partilor in judecata.
(2) In cazurile prevazute la art. 412, cursul perimarii este suspendat timp de o luna de la
data cand s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecatii, daca aceste
fapte s-au petrecut incele din urma 3 luni ale termenului de perimare.
(3) Perimarea se suspenda, de asemenea, pe timpul cat partea este impiedicata de a starui in
judecata din cauza unor motive temeinic jusitificate, precum si in alte cazuri expres
prevazute de lege.
1) Pe toata durata suspendarii judecatii - in cazurile de suspendare legala facultativa
prevazute de art. 413 cat timp dureaza aceste cazuri.
- Daca vorbim de 413 pct 1 – actiunea civila
In momentul in care in procesul care a generat suspendarea se pronunta o hotarare
definitiva, este obligatia partii interesate de a solicita repunerea cauzei pe rol. Cauza

83
 de suspendare a termenului de perimare inceteaza in momentul pronuntarii acelei
hotarari si ramanerii ei definitive.
- Art. 27 alin.(7) CPP – actiune penala
Daca s-a pus in miscare actiunea penala judecata in fata instantei civile se
suspenda, dupa punerea in miscare a actiunii penale si pana la rezolvarea in prima
instanta a cauzei penale, dar nu mai mult de un an. Prin urmare, daca a trecut un an si
cauza penala care a generat suspendarea in virtutea art. 27 CPP nu s-a solutionat
macar in prima instanta, e de datoria partii sa ceara repunerea pe rol a actiuni civile,
pentru ca altfel termenul de perimare a actiunii civile incepe sa curga.
2) Pe durata existentei unor alte cauze de suspendare ale judecatii, daca suspendarea nu e
cauzata de lipsa de staruinta a partilor in judecata.
Exemplu:
a) S-ar putea incadra aici ipoteza de la art. 412 pct.7
Art. 412 – Suspendarea de drept
(1) Pct. 7 - in cazul in care instanta formuleaza o cerere de pronuntare a unei
hotarari preliminare adresata Curtii de Justitie a Uniunii Europene, potrivit
prevederilor tratatelor pe care se intemeiaza Uniunea Europeana.
b) Art. 520 – sesizarea ICCJ cu pronuntarea unei hotarari prealabile – se supenda
termenul de perimare pana la pronuntarea unei hotarari de catre ICCJ.
Art. 520 – Procedura de judecata
(2) Prin incheierea prevazuta la alin.(1), cauza va fi suspenata pana la
pronuntarea hotararii prealabile pentru dezlegarea chestiuni de drept.
3) Art. 412 - in cazurile in care intervine suspendarea de drept, cursul perimarii este
suspendat timp de o luna de la data la care s-au petrecut faptele ce au determinat
suspendarea, daca aceste fapte s-au petrecut in cele din urma 3 luni ale termenului de
perimare.
Ipoteza de la care pleaca textul de lege este ca intreruperea s-a produs de la
altceva sau chiar de la un motiv prevazut de art.412, dar pe parcursul suspendarii, a mai
intervenit inca unul din motivele prevazute de art.412.
Exemplu: Procesul a ramas in nelucrare pentru ca partile nu s-au prezentat la proces,
dar in ultimele 3 luni ale termenului de perimare (care curge in cazul acesta) a murit una
dintre ele si atunci se prelungeste cu inca o luna termenul de perimare – se presupune ca
mostenitorii trebuie sa ia la cunostinta de existenta procesului si sa ia masurile de rigoare.
4) Din motive temeinic justif. partea a fost impiedicata sa staruie in judecata – e un caz
general.
5) Mai exista si cazuri speciale – De exemplu, in procedura medierii, termenul de suspendare
nu curge 3 luni de la momentul suspendarii daca in timp de 3 luni se incheie un acord de mediere
sau se repune cauza pe rol. Astfel, termenul de perimare ar fi si el suspendat.

F. Diferenta intre suspendare si intrerupere:

Daca avem un caz de intrerupere, va incepe sa curga un nou termen, in timp ce in cazul
suspendarii, doar perioada in care opereaza cazul de suspendare este scoasa din termenul de
perimare - dupa aceea termenul continua sa curga pentru restul de timp.
In materia perimarii, ambele cazuri (atat de intrerupere cat si de suspendare) produc
efecte pentru toate partile, independent de dispozitiile referitoare la independenta procesuala
(notiuni pe care le stim de la coparticipare), adica nu numai pentru cei care se afla in raporturi de
solidaritate sau de indivizibilitate cu cel care face actul, ci si pentru partile celelalte. De ce? La
efectul perimarii – perimarea opereaza in bloc, pentru toate cererile din dosar, nu numai pentru
84
titularul cererii de chemare in judecata. Daca titularul cererii de chemare in judecata face un act
intrerupator, iar paratul, desi are si el cerere reconventionala nu face niciun act, actul intrerupator
al reclamantului va produce efecte si asupra cererii paratului.
Art. 419 – Efectele cererii asupra coparticipantilor
In cazul in care sunt mai multi reclamanti si mai multi parati impreuna, cererea de
perimare ori actul de procedura intrerupator de perimare al unuua foloseste si celorlalti.
*Intrebare la grila: Reclamantul face act de intrerupere. Paratul nu face niciun act.
Variante:
a) se perima cererea de chemare in judecata;
b) nu se perima nici cererea de chemare in judecata, nici cererea reconventionala;
c) se perima cererea reconventionala, nu si cererea de chemare in judecata.

Nicio varianta nu e corecta – nu se perima nimic. De ce? Un act intrerupator de perimare

produce efecte asupra tuturor actelor aflat in acel dosar, chiar si asupra acelor acte ce provin de la
partile cu interese contrare.

!!! Perimarea produce efecte in bloc – se perima tot dosarul sau nu se perima nimic.
Intra aici: cererile reconventionale, cereri de chemare in garantie – ele sunt salvate prin efectul
intreruptiv produs de un singur act – bineinteles, daca se dovedeste ca a existat un interes la
intocmirea respectivului act.

G. Procedura perimarii
Perimarea poate fi invocata de oricare dintre parti, de catre procuror (daca participa la
judecata), dar si de instanta din oficiu, fiind considerata o chestiune de ordine publica.
Cum se procedeaza? Avem trei ipoteze (toate conduc la aceeasi analiza):
- Fie instanta repune cauza pe rol in vederea perimarii;
- Fie una dintre parti solicita repunerea pe rol a cauzei in vederea perimarii (formuland
o cerere de constatare a perimarii);
- Fie se face o cerere de repunere si partea adversa invoca exceptia perimarii / instanta
invoca exceptia perimarii.
Art. 420 – Procedura perimarii
(1) Perimarea se constata din oficiu sau la cererea partii interesate. Judecatorul va cita de
urgenta partile si va dispune grefierului sa intocmeasca un referat asupra actelor de
proc. in legatura cu perimarea.
(2) Perimarea poate fi invocata si pe cale de exceptie in camera de consiliu sau in sedinta
publica.
(3) Perimarea cererii de chemare in judecata nu poate fi ridicata pentru prima oara in
instanta de apel.
Procedura de verificare a perimarii este una contradictorie (cu citarea partilor in termen
scurt). Instanta solicita un referat grefei si se pronunta printr-un act procesual care difera dupa
cum admitere / respinge cererea / exceptia:
a) Daca respinge cererea de perimare / exceptia – pronunta o incheiere atacabila odata cu
fondul;
b) Daca admite fie cererea, fie exceptia si constata perimat dosarul – pronunta o hotarare
care va fi supusa numai recursului la instanta superioara in termen de 5 zile de la
pronuntare.
*Cand perimarea se constata de ICCJ, recursul se face la completul de 5 jud. de
la ICCJ.
85
 Art. 421 – Hotararea de perimare
(1) Daca instanta constata ca perimarea nu a intervenit, pronunta o incheiere care poate
fi atacata odata cu fondul procesului.
(2) Hotararea care constata perimarea este supusa recursului, la instanta ierarhic
superioara, in termen de 5 zile de la pronuntare. Cand perimarea se constata de o
sectie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, recursul se judeca la Completul de 5
judecatori.

!!! Cale de atac a recursului e deschisa chiar si in ipotezele in care pentru hotararea de
fond nu e prevazuta o astfel de cale de atac.
De ce? Nu ne aflam in ipoteza unui recurs la recurs sau ipoteza unui recurs pentru o
hotarare nesusceptibila de aceasta cale. Astfel, daca pricina se afla deja in recurs si se perima
recursul, nu te afli in ipoteza unui recurs la recurs daca ataci hotararea de constatare a perimarii.
Recurs la recurs ar insemna sa ataci modul in care instanta a solutionat criticile cu privire la
hotararea data in fond. Ori, tu aici, nu critici instanta de recurs cu privire la modul in care a
solutionat criticile tale impotriva hotararii de fond, ci critici modul in care instanta de recurs a
solutionat pentru prima oara o chestiune incidentala ce s-a ivit prima oara chiar in fata acestei
instante, chestiune ce nu a format obiectul recursului. La fel si cand ne aflam in apel si legea nu
prevede calea de recurs. E adevarat, legea nu mai prevedere recursul pentru ca pe problema de
fond se considera ca e suficienta calea de atac a apelului, dar daca perimarea apare in apel, ea nu
a format obiectul criticilor, astfel incat nu se supune logicii legiuitorului – astfel recursul este
posibil.
Pentru a pronunta hotararea, instanta trebuie sa verifice urmatoarele aspecte:
1) Daca pricina se incadreaza in domeniul de aplicabilitate al perimarii;
2) Daca au trecut 6 luni;
3) Daca nu exista o intrerupere sau supendare;
4) Daca exista culpa partilor;
5) Daca nu intervine un alt caz de incetare a judecatii prevazut de norme speciale.
Se da exemplu: art. 924 NCPC in materia divortului – se perima doar calea de atac nu si
hotararea din prima instanta. Cazurile de acest fel de obicei primeaza in fata chestiunii perimarii.
Art. 924 – Impacarea sotilor
(1) Sotii se pot impaca oricand in tot cursul judecatii, chiar daca nu au fost platite taxele
de timbru. In acest caz, instanta va lua act de impacare si va dispune, prin hotarare
definitiva, inchiderea dosarului, precum si restituirea taxelor de timbru, daca au fost
achitate.
*Speta se refera la doi nefericiti care au facut un proces de divort. Ei nu s-au mai
prezentat la proces dupa un anumit termen, probabil au revenit la sentimente mai bune si au
uitat de divort. Nu au mai trecut pe acolo. Instanta nu stia de sentimentele lor. A ramas pricina
in nelucrare timp de un an (atata era termenul) si dupa care au fost citate partile. Ele au venit,
insa intre timp isi reluasera viata. Ei se aflau in fata instantei de apel – prima instanta
pronuntase deja divortul. Instanta i-a citat in vederea discutarii perimarii, insa partile au spus
ca s-au impacat si au invocat un articol similar art. 924. Ei s-or fi impacat, dar a intervenit
perimarea, si ca urmare a perimarii apelului, efectul este ramanerea definitiva a hotararii din
prima instanta, s-a perimat doar calea de atac.
Desi este o chestiune de ordine publica, perimarea nu poate fi invocata direct in fata
instantei de apel. Ai voie sa o invoci in tot cursul procesului, dar in fata instantei in care s-a
produs lasarea in nelucrare. Daca s-a dat deja o hotarare si perimarea nu s-a invocat, atunci ea nu
poate fi o critica a hotararii si nu se poate invoca direct in calea de atac.
86
 H. Efectele perimarii
Efectul perimarii il reprezinta lipsirea de efect a tuturor actelor de procedura de la acea
instanta. Daca este vorba de perimarea cererii de chemare in judecata, efectul va fi stergerea
efectelor actelor facute la acea instanta, inclusiv efectele cererii de chemare in judecata (Cel mai
important efect al ei : intreruperea prescriptiei extinctiva).
!!! In noul cod civil se prevede ca daca dupa ramanarea definitiva a hotararii de perimare, in
timp de 6 luni reclamantul face o noua cerere, efectul intreruptiv de prescriptie obtinut prin prima
cerere inca poate fi utilizat, cu conditia ca a doua cerere sa fie admisa.
Prin urmare, daca vorbim de o cerere chemare in judecata, perimarea nu produce efecte
asupra dreptului subiectiv dedus judecatii – aceasta intrucat perimarea produce efecte doar
asupra actelor de procedura. Dreptul subiectiv poti sa-l exerciti cat timp nu s-a implinit termenul
de prescriptie. Mai multe de atat, conform dispozitiilor Noului Cod Civil, mai ai si un termen de
gratie de 6 luni sa-l exerciti, chiar daca ai iesit din termenul de prescriptie, cu conditia ca prima
cerere respinsa sa fi fost formulata in interiorul termenului.
In cazul perimarii cererii de apel / recurs, lucrurile stau diferit. Teoretic, nici ele nu
produc efecte asupra dreptului subiectiv in mod direct, dar produc efecte indirecte, in sensul ca
daca hotararea primei instante a transat pe fond litigiul si are efect de lucru judecat, prin efectul
perimarii apelului / recursului, ea devine definitiva, iar o noua cerere nu ar putea fi facuta pentru
ca s-ar opune autoritatea de lucru judecat.
Atunci cand se perima cererea de chemare in judecata, daca reclamantul formuleaza o
cerere noua, exista un avantaj pentru el: probele administrare in procesul ce s-a perimat, pot fi
utilizate in noul proces, daca noua instanta nu considera necesar efectuarea lor. Ca regula se
poate, insa ramane la aprecierea noii instante daca este cazul sa le refaca sau nu. Ele sunt salvate
de la efectul desfiintarii.

I. Perimarea instantei
Aceasta institutie se refera la situatia in care o cerere ramane in nelucrare timp de 10 ani,
dupa care intervine perimarea, indiferent de culpa vreunei parti. Aici pur si simplu calculam 10
ani – nu ne intereseaza de ce a ramas in nelucrare, nu sunt incidente nici cazurile de suspendare
sau de intrerupere. Procedura de constatare a perimarii instantei este similara celei de perimare a
cererii.
Art. 423 – Perimarea instantei
Orice cerere adresata unei instante si care a ramas in nelucrare timp de 10 ani se
perima de drept, chiar in lipsa unor motive imputabile partii. Dispozitiile art. 420 se aplica in
mod corespunzator.

INCIDENTE PROCEDURALE CE CONSTITUIE ACTE DE DISPOZIȚIE

Enumerare:
Acte de procedură specifice reclamantului:
1. Renunțarea la judecata
2. Renunțarea la un drept
Acte de dispozitie specifice paratului:
1. Achiesarea
Acte de procedura aplicabile ambelor parti:
1. Achiesarea la hotararea pronuntata
2. Tranzactia

87
 Reguli generale privitoare la toate incidentele procedurale:
1. Fiind acte de dispozitie, partea care le face trebuie sa aiba capacitate de exercitiu deplina.
Daca nu are capacitate deplina si este reprezenta / asistata – reprezentantul trebuie sa aiba
incuviintarea instantei de tutela sau, pana la constituirea deplina a acesteia, de la autoritatea
tutelara.
Trebuie revazut aici un text din partea generala, si anume art. 81.
Art. 81 – Limitele reprezentarii. Continuarea judecarii procesului
(1) Ren. la jud. sau la dreptul dedus jud., achiesarea la htoararea pronuntata, incheierea
unei tranzactii, precum si orice alte acte procedurale de dispozitie nu se pot face de
reprentant decat in baza unui mandat special ori cu incuviintarea prealabila a
instantei sau a autoritatii admin. competente.
(2) Actele procedurale de dispozitie prevazute la alin.(1), facute in orice proces de
reprentantii minorilor, ai persoanelor puse sub interdictie si a disparutilor, nu vor
impiedica judecarea cauzei, daca instanta apreciaza ca ele nu sunt in interesul acestor
persoane.
Chiar daca reprezentantul are incuviintarea autoritatii tutelare, instanta ar putea sa
ignore actul de dispozitie si sa judece procesul.
2. In cazul in care vorbim de un act de dispozitie facut printr un mandat, mandatul trebuie dat
in forma autentica si vorbim de un mandat special – sa cuprinda in el dreptul de a face
actul de dispozitie respectiv. O procura generala, pentru asig. repezentarii in proces nu este
suficienta.
In cazul in care mandatarul este avocat, lui nu ii trebuie procura, dar in schimb,
trebuie ca in contractul de asistenta sa se prevada dreptul avocatului de a face acte de
dispozitie si ce anume acte de dispozitie.
3. Sunt o serie de cauze in care nu se pot face acte de dispozitie:
Art. 437 - Inadmisibilitatea renuntatii
(1) In actiunile privitoare la filiatie nu se poate renunta la un drept;
(2) De asemenea, cel care introduce o actiune privitoare la filiatie in numele unui
copil sau al unei persoane puse sub interdictie, precum si copilul minor care a
introdus singur, potrivit legii, o astfel de actiune nu pot renunta la judecata ei.
*Nu se pot face nici tranzactii cu privire la acest drept.
- Legea contenciosului administrativ – institutiile publice nu pot renunta in procesele
de contencios administrativ la acele drepturi in legatura cu care exista un interes
public. – pot face concesii in ceea ce priveste drepturile in legatura cu care exista un
interes privat (de exemplu contractele administrative).

I. RENUNȚAREA LA JUDECATĂ
 Sediul materiei Art.406 – art.407 NCPC
Art. 406 – Condiții
(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în
ședința de judecată, fie prin cerere scrisă.
(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța,
la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care
pârâtul le-a făcut.
(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate
sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau
tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul
88
 declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să
iși exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul
acordat se consideră acord tacit la renunțare.
(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța
va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau,
după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.
(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat
de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are
loc în fața unei secții a Inaltei Curți de Casație si Justiție, hotărârea este defintivă.

Renuntarea la judecata este un act de dispozitie specific reclamantului.

!!! Este aplicabil si paratului daca are o cerere reconventionala. De asemenea, se poate
aplica si intervenientului principal pentru ca are pozitia de reclamant.
Cererea de renuntare se face fie verbal (in sedinta de judecata), fie in forma scrisa. Nu se
cere o anumita forma a actului, dar, de obicei, daca nu e facuta prin act autentic, instanta va cita
partea pentru a-si insusi semnatura. Instanta este tert si, nefiindu-i opozabila semnatura, vrea sa
vada daca partea isi insuseste semnatura. Cererea se poate face personal sau prin mandatar –
mandar cu procura autentica si speciala.

 Termen:
Teoretic cererea poate fi facuta oricand, insa momentul cand e facuta importa foarte mult in
ceea ce priveste pozitia partii adverse:
a) Cererea se face pana la comunicarea cererii de chemare in judecata partii adverse - nu
e nevoie de consimtamantul partii adverse pentru ca ea nici macar nu stie inca acest
lucru;
b) Cererea se face dupa ce s-a comunicat cererea de chemare in judecata partii adverse,
dar pana la primul termen de judecata - nu e nevoie de consimtamantul partii adverse,
dar ea poate solicita cheltuieli de judecata (se presupune ca din moment ce a aflat de
cerere, partea a facut cheltuieli : de exemplu, si-a angajat avocat);
c) Cererea se face la primul termen de judecata sau ulterior, in tot cursul procesului - e
nevoie de consimtamantul partii adverse.

 Consimatamantul partii adverse

In ceea ce priveste consimtamantul partii adverse, am putea sa ne intrebam de ce
este cerut, din moment ce vorbim despre un drept potestativ de a renunta la o cerere? Ba da, este
un drept potestativ – dar se pare ca e potestativ pana la primult termen. Dupa acest moment
vorbim si de dreptul paratului de a starui in judecata procesului si de a obtine o hotarare care sa
transeze pe fond problema, hotarare investita cu o autoritate de lucru judecat. Dupa cum vom
vedea, daca se renunta la judecata, reclamantul are posibilitatea de a introduce o noua cerere de
chemare in judecata. Ceea ce inseamna ca paratul nu scapa de problema litigioasa, ci cel mult, o
amana, astfel incat, acesta este motivul pentru care i se recunoaste paratului dreptul de a ramane
in proces chiar in contra vointei reclamantului.

 Modul in care se ia consimtamantul

Nu e nevoie de un consmitamant expres, poate fi si tacit. Daca paratul nu e prezent,
instanta il va cita, comunicandu-i cererea de renuntare si punandu-i in vedere sa isi exprime
pozitia cu privire la aceasta. Daca paratul nu-si exprima nicio pozitie pana la termenul urmator,

89
se considera ca e de acord cu renuntarea. Este exact invers ca la modificarea cererii de chemare
in judecata – unde daca paratul tacea, se considera ca nu e de acord cu modificarea.

!!! Daca renuntarea are loc in fata instantei de apel / recurs, efectul este acela de
anulare a hotararilor pronuntate in instantele anterioare si se dispune numai inchiderea
dosarului ca urmare a renuntarii.
*Exemplu: In epoca, un avocat bun in materie de procedura a vrut sa faca o farsa unui
avocat mai putin bun. In prima instanta se obtinuse o hotarare buna de catre partea intimata in
apel si apelantul depune o cerere de renuntare la judecata (el fiind reclamant in prima instanta
– adica paratul castigase procesul). Intimatul, se bucura, crezand ca renuntarea la judecata are
semnificatia faptului ca ramane definitiva hotararea primei instante. El a confundat renuntarea
la judecata cu renuntarea la apel (aceasta din urma este o achiesare la hotararea primei
instante).
Nu se pronunta o decizie sau sentinta sau o decizie, ci se pronunta o incheiere care e
supusa numai recursului. Aici era o mare discutie. Legea spune ca e supusa recursului care va fi
judecat la instanta ierarhic superioara, iar cand renuntarea are loc in fata unei sectii a Inaltei
Curti, incheierea este definitiva.
Doua opinii:
a) Opinia profesorului Boroi : aceasta prevedere vizeaza practic suprimarea caii de atac a
apelului, dar ea nu presupune acordarea dreptului de recurs acolo unde el nu era prevazut
pentru hotararea de fond. Daca vorbim de o hotarare data in apel, pentru care nu se
prevedea dreptul de recurs. Textul nu ar fi aplicabil. Daca vorbim de o renuntare in fata
instantei de recurs, textul nu ar fi aplicabil. Ar fi aplicabil numai:
- daca se renunta in fata primei instante, si atunci ai avea drept de apel, dar legea iti da
drept de recurs in loc de apel;
- daca se renunta in fata isntantei de apel dar exista un drept de recurs in privinta
hotararii de fond – atunci exista si un drept de recurs in privinta incheierii prin care se
ia act de renuntare.

b) *T.B. : a fost de acord cu acest argument, dar sub imperiul vechiul cod. Incidentul
privitor la suspendare nu a aparut, nu a facut obiectul caii de atac – ea a aprut direct in
recurs (*a mai fost discutia asta – pag. 8). Autorii isi bazeaza solutia pe teza a doua a
alin.(6) art. 406 – din moment ce legiuitorul a apreciat ca atunci cand ICCJ pronunta o
astfel de incheiere nu mai exista cale de atac impotriva ei, ar trbeui sa gandim la fel si
pentru celalalte instante de recurs precum si pentru celalalte cazuri in care nu exista
recurs. Daca o luam intr-o logica normala, autorul ar avea logica – insa aceasta situatie
prevazuta de lege nu prea are legatura cu normalitatea. Chiar autorii care spun ca nu
exista drept de recurs in cazul in care renuntarea intervine in apel sau in recurs spun ca
solutia din cod este gresita. ???

*Povestea amuzanta cu legiuitorul incoerent.

Art. 407 – Efectele renuntarii
(1) Renuntarea la judecata a unuia dintre reclamanti nu este opozabila celorlalti
reclamanti.
(2) Renuntarea produce efecte numai fata de partile in privinta carora a fost facuta si nu
afecteaza cererile incidentale care au caracter de sine statator.

90
 II. RENUNȚAREA LA UN DREPT

 Sediul materieiArt. 408 – 410 NCPC.

Art. 408 – Renunțarea în prima instanță
(1) Reclamantul poate, în tot cursul judecății, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă
poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului.
(2) În caz de renunțare la dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin care va
respinge cererea în fond, dispunând și asupra cheltuielilor de judecată.
(3) Renunțarea se poate face atât verbal în ședință, consemnându-se în încheiere, cât și
prin înscris autentic.
Art. 409 – Renunțarea în căile de atac
(1) Când renunțarea este făcută în instanța de apel, hotărârea primei instanțe va fi
anulată în tot sau în parte, în măsura renunțării, dispozițiile art. 408 aplicându-se în
mod corespunzător.
(2) Când renunțarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile
pronunțate în cauză, dispozițiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător.
- In cazul acesta diferenta fata de renuntarea la judecata este una esentiala. => In timp ce
renuntarea la judecata da posibilitatea reclamantului sa reformuleze o cerere noua, fara a i se
opune o autoritate de lucru judecat, in cazul renuntarii la drept, se pronunta o hotarare prin care
se respinge cererea de chemare in judecata ca nefondata, ceea ce inseamna ca nu va putea
introduce o noua cerere sau daca va formula o alta cerere i se va opune autoritatea de lucru
judecat.

• Forma si termenul renuntarii la drept

Renuntarea la drept se poate face oricand in cursul procesului si fara consimtamantul
partii adverse.
Din punct de vedere al formei, cererea de renuntare la drept se face in oral in sedinta sau
printr-un inscris, in forma autentica.
Exista identitate de solutii cu renuntarea la judecata in cazul in care cererea de renuntare
la drept se face in apel . Daca se face cerere de renuntare la drept in apel sau in recurs,
hotararile anterioare se desfiinteaza si sunt inlocuite cu hotararea data in baza renuntarii la drept
adica respingerea cererii ca nefondata.
- Situatie: reclamantul castiga in prima instanta si renunta la drept in apel, solutia va fi de
admitere a apelului, de desfiintare a solutiei primei instante si de respingere a cererii ca
nefondata.
In ceea ce priveste caile de atac, situatia e putin diferita. Solutia este supusa numai
recursului la instanta ierarhic superioara. Cand renuntarea are loc in fata unei sectii a ICCJ
recursul se judeca in completul de 5 judecatori.
Art. 410 – Căi de atac
Hotărârea este supusă recursului, care se judecă de instanța ierarhic superioară celei
care a luat act de renunțarea la dreptul pretins. Când renunțarea are loc în fața unei secții a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul de judecă de Completul de 5 judecători.

91
 III. ACHIESAREA LA PRETENȚIILE RECLAMANTULUI

 Sediul materieiArt. 436 – 437 NCPC

Art. 436 – Cazuri
(1) Când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, instanța, la
cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoașterii.
(2) Dacă recunoașterea este parțială, judecata va continua cu privire la pretențiile rămase
necunoscute, instanța urmând a pronunța o nouă hotărâre asupra acestora.
Ca sa vorbim despre o achiesare si hotararea sa se pronunte pe baza achiesarii si nu pe
baza unei analize a instantei in care se iau in calcul anumite recunoasteri ale paratului trebuie sa
vorbim despre o marturisire pura si simpla.
Marturisirea complexa chiar daca este divizibila nu presupune o achiesare pentru ca il
obliga pe judecator sa analizeze cauza.
Aici de vorbim de situatia in care judecatorul nu mai analizeaza cauza, ia act doar de
faptul ca paratul achieseaza la pretentiile reclamantului, asadar trebuie sa avem de a face cu o
marturisire clara pura si simpla, in niciun caz una complexa.
Marturisirea trebuie facuta in cursul procesului si nu extrajudiciara.
*Marturisirea extrajudiciara poate fi folosita in proces, dar ca inscris sau prin martori.
Marturisirea care sta la baza achiesarii nu trebuie sa fie neaparat provocata - poate fi
spontana.
Recunoasterea poate fi totala sau partiala. Daca este vorba despre o recunoastere partiala,
se poate da la cererea reclamantului o hotarare partiala in limita recunoasterii si sa continue
procesul pentru restul aspectelor nerecunoscute. Avantajul este ca, pronuntandu-se o hotarare
partiala in limita recunoasterii, acea hotarare devine executorie, astfel incat poate fi executata
fara a mai astepta finalizarea procesului asupra aspectelor ramase cu adevarat in disputa. Este
executorie pentru ca art.448 prevede ca hotararile primei instante sunt executorii de drept cand
au ca obiect: alin.9 -hotararile pronuntate in temeiul recunoasterii de catre parat a pretentiilor
reclamantului, pronuntate in conditiile art. 436.
In ceea ce priveste hotararea, daca coroboram dispozitiile art. 436 cu cele din materia
cheltuielilor de judecata - art. 454, observam ca daca paratul face cererea de achiesare la primul
termen de judecata si nu a fost pus in intarziere sau nu era de drept in intarziere, el ar putea fi
exonerat de plata cheltuielilor. Ca art. 454 sa poata fi aplicat trebuie ca achiesarea sa se faca la
primul termen de judecata, iar marturisirea sa fie spontana. Daca paratul nu a fost pus in
intarziere, paratul ar putea sa se exonereze nu recunoscand, ci platind creanta intr-un termen
rezonabil de la momentul comunicarii cererii de chemare in judecata.
In ceea ce priveste calea de atac - se poate ataca numai cu recurs.
* Prof. Briciu spune ca exista recurs la hotararea de achiesare inclusiv cea din
recurs cu mentiunea ca la Inalta Curte recursul va fi dedus completului de 5 judecatori.
Art. 437 – Calea de atac
(1) Hotărârea prevăzută la art. 436 poate fi atacată numai cu recurs la instanța ierarhic
superioară.
(2) Când recunoașterea pretențiilor a fost făcută înaintea instanței de apel, hotărârea
primei instanțe va fi anulată în măsura recunoașterii, dispunându-se admiterea, în
mod corespunzător, a cererii, dispozițiile art. 436 alin.(2) rămân aplicabile.

92
 IV. ACHIESAREA LA HOTĂRÂREA PRONUNȚATĂ
 Sediul materiei: Art. 463 – 464
Art. 463 – Achiesarea la hotărâre
(1) Achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea uneia dintre părți la calea de atac pe
care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor
soluții din respectiva hotărâre.
(2) Achiesarea, atunci când este condiționată, nu produce efecte decât dacă este acceptată
expres de partea adversă.
(3) Dispozițiile art. 404 rămân aplicabile.
O altă instituție asemenătoare la denumire cu cea de dinainte, dar care reprezintă cu totul
și cu totul altceva este achiesarea la hotărârea pronunțată. Acesta nu este un act de procedură
specific pârâtului, ci amandurora. De ce? Pentru că hotărârea ar putea fi potrivnică fie pârâtului,
fie reclamantului.
Achiesarea la hotărârea pronuțată reprezintă un act prin care partea care a pierdut
procesul, indiferent de poziția pe care a avut inițial în proces, intelege sa nu mai sustina calea de
atac – adica e de acord cu hotararea pronunțată.

 Reguli:
1. Achiesarea la hotararea pronunțată nu se poate exercita decat dupa pronuntarea
hotararii
Este nulă achiesarea anticipată (nu se admite să spui ceva de genul: „orice hotarare s-ar sa
da sunt de acord” – în primul rând trebuie să se nască actul și apoi, în momentul respectiv, poți
să exerciți dreptul la renunțare.
2. Achiesarea la hotărârea pronunțată poate fi necondiționată sau condiționată.
Până la NCPC practica judiciară (*nu exista o prevedere expresă a legii) admitea numai
achiesarile necondiționate, spunând ca celelelte sunt, de fapt, o veritabilă propunere de
tranzacție. Acum lucrurile cam așa stau, în sensul că legiutorul accepta si achiesarea
conditionata, dar produce efecte doar daca daca este acceptata (expres) de cealalalta parte –
oarecum reprezintă un act bilateral.

 Forma achiesării la hotărârea pronunțată

Art. 464 – Felurile achiesării
(1) Achiesarea poate fi expresă sau tacită, totală ori parțială.
(2) Achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declarație verbală în
fața instanței ori de mandatarul său în temeiul unei procuri speciale.
(3) Achiesarea tacită poate fi dedusă numai din acte sau fapte precise și concordante
care exprimă intenția certă a părții de a-și da adeziunea la hotărâre.
(4) Achiesarea poate fi totală, dacă privește hotărârea în întregul ei sau, după caz,
parțială, dacă privește numai o parte din hotărârea respectivă.
Achiesarea la hotărârea pronunțată poate fi :
a) Expresă : atunci cand intervine printr-un act autentic sau prin declaratie verbala in fata
instantei.
*Dacă este vorba de mandatar, avem nevoie de o procură specială pentru că este un
act de dispoziție.
b) Tacită : poate fi dedusa din acte sau fapte precise si concordante care exprima intentia
certă a partii de a-si da adeziunea la hotarare. Simpla confuzie nu este suficienta, trebuie
sa fie acte sau fapte precise si concordante (*să nu fie niciun act dubios pe acolo) si care
exprima o intentie certa. Ce ar insemna in concret ?
93
 Exemple:
- Nu avem achiesare la hotărârea pronunțată în cazul în care uneia dintre părți i se
comunica hotararea si in interiorul termenului de apel, nefiind vorba de o hotarare
executorie de drept, executa singura hotararea. Nu ar fi un act de achiesare tacită dacă
partea ar executa d euna singură hotărârea pentru că începuse deja o procedură de
executare silită și nu vrea să aștepte să vină executorul judecătoresc, așa că execută de
bună voie.
- Se pronunță o hotărâre în prima instanță, hotărâre care este executorie de drept. Ai
dreptul să faci apel împotriva ei, dar apelul nu suspendă executarea. Ce-i drept, nu a
început executarea silită, dar tu ai tot interesul să o execuți pentru că încep să curgă
doibânzi și dacă vine executorul, este posibil să plătești și cheltuielile legate de
acesta. Așa că singura variantă bună în acest caz ar fi să execute singur, să facă apel și
să ceară repunerea în situația anterioară. În acest caz nu avem o achiesare – partea a
executat hotărârea pentru că era executorie și în caz de respingere a apelului ar fi
trebuit să plătească dobânzi și cheltuielile de executare silită, acest fapt nu înseamnă
că a achiesat la hotărârea pronunțată.
În legătură cu achiesarea, sunt aplicabile dispozitiile art. 404 , în sensul că renuntarea la
calea de atac poate fi facuta si in ședinta publica cu ocazia pronunțării.
Art. 404 – Renunțarea la calea de atac în fața primei instanțe
(1) Partea prezentă la pronunțarea hotărârii poate renunța, în condițiile legii, la calea de
atac, făcându-se mențiune despre aceasta într-un proces-verbal semnat de președinte
și de grefier.
(2) Renunțarea se poate face și ulterior pronunțării, chiar și după declararea căii de atac,
prin prezentarea părții înaintea președintelui instanței sau a persoanei desemnate de
acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depuna la grefa instanței, atât timp
cât dosarul nu a fost înaintat la instanța competentă, dispozițiile alin.(1) aplicându-se
în mod corespunzător.

V. TRANZACȚIA
 Sediul materiei:
a) Art. 438 – 441 NCPC
b) Art. 2267 – 2278 NCC.
Art. 438 – Condițiile în care se poate lua act de tranzacție
(1) Părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a
cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor.
(2) Dacă părțile se înfățișează la ziua stabilită pentru judecată, cererea pentru darea
hotărârii va putea fi primită chiar de un singur judecător.
(3) Dacă părțile se înfățișează într-o altă zi, instanța va da hotărârea în camera de
consiliu.
Nu vom insista asupra domeniului în care poate interveni tranzacția – acest lucru se
studiază la drept civil și este perfect aplicabil și dreptului procesual civil.
Vorbim despre tranzacție judiciară, care trebuie să imbrace toate condițiile tranzacției
extrajudiciare și în plus, ea va fi folosită și pentru pronunțarea unei hotărâri de expedient
(*hotărârea de expedient este o hotărâre judecătorească prin care se ia act de tranzacție).
Ce am învățat la drept civil cu privire la domeniu – cedrepturi pot fi tranzacționate și ce
drepturi nu pot fi tranzacționate este pe deplin valabil.

94
 Art. 439 – Forma tranzacției
Tranzacția va fi încheiată în formă scrisă și va alcătui dispozitivul hotărârii.

 Reguli generale:
1. Cu privire la termen, tranzacția poate fi făcută oricând în timpul procesului, ceea ce
înseamnă că poate fi făcută în prima instanța, apel, recurs și așa mai departe – nu există o
limită.
2. De tranzacție se poate lua act chiar și în zilele pentru care nu s-a stabilit ședință – adică
părțile nu sunt obligate să aștepte termenul de judecată, ci se pot prezenta la judecător
chiar și între termen.
3. De tranzacție poate lua act chiar și un singur judecător – în ipoteza în care completul
este format din mai mulți judecători.
4. Soluția se va pronunța în ședință publică – chiar dacă aceasta se ia între termen sau în
camera de consiliu.
5. Căi de atac.
Art. 440 – Calea de atac
Hotărârea care consfințește tranzacția intervenită între părți poate fi atacată, pentru
motive procedurale, numai cu recurs la instanța ierarhic superioară.
În urma tranzacției se dă o hotărâre care are o anumită particularitate – dispozitivul
acelei hotărâri va fi reprezentat chiar de tranzacția părților, care practic ia locul judecății
judecătorului. Va fi o hotărâre specială din acest punct de vedere și poartă denumirea de hotărâre
de expedient.
Unele discuții sunt cu privire la capacitatea judecătorului de a cenzura tranzacția.
Judecătorul are obligația de a verifica identitatea părților (persoanele care sunt părți sunt cele
care au semnat tranzacția), dacă consimțământul lor este valabil exprimat / exteriorizat, dar pe
lângă aspectele formale, judecătorul are obligația de a verifica dacă tranzacția contravine sau nu
ordinii publice, astfel încât oricând el sesizează aspecte privind frauda la lege, cauză ilicită sau
alte aspecte lovite de nulitate absolută, judecătorul poate să refuze să ia act de tranzacția dintre
părți.
La fel, judecătorul poate să refuze să ia act de tranzacție atunci când tranzacția este
încheiată de reprezentantul unui minor / persoane puse sub interdicție / dispărut și contravine
intereselor acestuia, chiar dacă există încuviințarea autorității tutelare – este dreptul judecătorului
în virtutea art. 81 NCPC.

 Calea de atac propriu-zisă

Împotriva hotărârii de expedient, singura cale de atac este recursul. Aici legea spune că
recursul se exercită la instanța ierarhic superioară și nu ne dă niciun detaliu despre Înalta Curte
de Casație și Justiție – ceea ce ne îndreptățește să credem că și atunci când pricina a fost
tranzacționată în fața Înaltei Curți și aceasta pronunță o hotărâre, există un drept de recurs la
Completul de 5 judecători. (*Este o opinie care nu este împărtășită de toată lumea, dar aceasta
este cea corectă – haha, doar e părerea lui).
Recursul împotriva hotărârii de expedient vizează exclusiv aspecte procedurale. El nu va
viza și aspecte legate de fond.
Dacă analizăm codul civil, vom observa că în realitate părțile sunt libere să atace
tranzacția, chiar dacă ea a fost consifințită printr-o hotărâre judecătorească, pe aspecte de fond.
Acest fapt e posibil pentru că tranzacția rămâne un contract, așa că poate fi atacat cu o acțiune în
anulare (de exemplu, pentru vicierea consimțământului) sau cu o acțiune în rezoluțiune (dacă
prestațiile nu au fost respectate).
95
 Faptul că acel contract a fost consfințit printr-o hotărâre nu înlătură posibilitatea de a
ataca pe cale separată, pentru că părțile nu atacă hotărârea instanței sub aspect procedural (care
se atacă pe cale separată, și care oricum ar putea fi atacată doar pentru motive procedurale pentru
că instanța nu a soluționat pricina pe fond). În acest caz nu s-ar putea spune că printr-o acțiune
paralelă și ulterioară de desființare a tranzacției s-ar încălca vreo autoritate de lucru judecat –
pentru că nu există această autoritate. Înstanța nu a spus că drepturile sunt sau nu ale părților, ci
doar a spus că părțile s-au înțeles și prin hotărârea pronunțată a consfințit alegerea lor.
Dacă discutăm de faptul că instanța nu era competentă și nu trebuia să ia ea act de
tranzacție sau în compunerea completului erau judecători incompatibili (plus alte chestii de
genul) – aceste fapte sunt chestiuni de recurs, ataci hotărârea. Dacă spui că da, ai fost acolo, ți-ai
dat consimțământul, dar de fapt acesta era viciat pentru că te aflai într-o eroare – în acest caz faci
acțiune separată bazată pe dreptul comun, de anulare nu a hotărârii judecătorești, ci a
contractului de tranzacție. Întrebarea este ce se va întâmpla cu hotărârea instanței ? Ea rămâne
valabilă ca act procedural, numai că tranzacția pe care o consfințește va fi ineficace în raport cu
dreptul substanțial.

Curs 7 - HOTARAREA JUDECATOREASCA

Pana acum am discutat de probleme ce tin de cercetarea procesului. Deja stim ca
cercetarea procesului se finalizeaza printr-o incheiere, urmand o faza finala a procesului si
anume dezbaterile. Aceasta faza dureaza un termen, care este si termenul final. Din discutiile pe
care le-am avut, am retinut ca filosofia codului de procedura implica ca, de principiu, cercetarea
procesului sa se finalizeze printr-o incheiere si sa se acorde un termen exclusiv in vederea
dezbaterilor.
Dar aceasta filosofie este pusa in discutie pana in 2016 prin faptul ca nemaiexistand
regula ca cercetarea sa se desfasoare in camera de consiliu, judecatorii, de cele mai multe ori
apreciaza ca nu mai este necesara acordarea acestui termen si in aceeasi sedinta in care constata
incheierea cercetarii procesului dau cuvantul pe fond – lucru care, daca citesti codul, este posibil
ce-i drept, dar e posibil cu caracter de exceptie, cand:
- ambele parti sunt de acord;
- una dintre parti lipseste, dar a cerut judecarea in lipsa;
- una dintre parti a prevazut in mod expres intr-o cerere cum ca este de acord sa nu se
mai acorde un termen.
* E o chestiune de exceptie, dar care la ora actuala este regula.
Indiferent cum s-ar ajunge la etapa dezbaterilor, ea presupune ca fiecare parte sa isi spuna
apararile cu privire la fondul raportului dedus judecatii – practic sunt pledoariile finale. Dupa ce
audiaza partile, instanta declara inchise dezbaterile si urmeaza o faza care se face fara
participarea partilor, si anume deliberarea si pronuntarea hotararii.

I. DELIBERAREA
Art. 395 – Deliberarea
(1) Dupa inchiderea dezbaterilor, completul de judecata delibereaza in secret asupra
hotararii ce urmeaza sa pronunte.
(2) La deliberare iau parte numai membrii completului in fata carora au avut loc
debaterile. Fiecare dintre membrii completului de judecata are indatorirea sa isi
exprime opinia, incepand cu cel mai nou in functie. Presedintele isi exprima opinia cel
din urma.

96
 Are loc in camera de consiliu, participand numai judecatorii. Grefierul nu participa,
existand secretul deliberararii. In cazul litigiilor de munca si asigurari sociale, precum si in cazul
celor ce se desfasoara la ICCJ avem o exceptie : participarea la deliberare a asistentilor judiciari
pentru ca au un vot consultativ / magistratii-asistenti pentru acelasi motiv: au vot consultativ.
In ce priveste deliberarea, trebuie sa retinem ca ea reprezinta un secret – nu este permisa
divulgarea, de catre cei care particpa, a modului in care s-a luat decizia respectiva.
In ce priveste ordinea in care judecatorii isi spun opiniile, codul spune ca prima data isi
spune parerea judecatorul cel mai nou in functie, iar ultimul presedintele completului (Regula e
aplicabila in cazul completelor colegiale). Ratiune: se presupune ca presedintele ar avea
autoritatea cea mai mare in cadrul completului si atunci se incepe cu cel mai nou (Care are
practic autoritatea cea mai mica), ca opinia celorlalti sa nu fie influentata de opinia presedintelui
(sa fie o opinie servila celui care in complet are o pozitie usor dominanta).
Trebuie vazut si ce se intampla in situatia in care, in cadrul completelor colegiale, nu
exista o unanimitate privind solutia. Marea problema apare la completul de doi. De ce? Pentru ca
aici putem avea doua opinii contrare din partea membrilor completului. In cest caz, intrucat nu
se poate lua o solutie, codul reglementeaza institutia completului de divergenta.

Art. 398 – Luarea hotararii

(1) Hotararea trebuie sa fie rezultatul acordului membrilor completului de judecata si se
da in numele legii.
(2) Cand unanimitatea nu poate fi realizata, hotararea se ia cu majoritatea membrilor
completului de judecata. Daca din deliberare rezulta mai mult de doua opinii,
judecatorii ale caror pareri se apropie mai mult sunt datori sa se uneasca intr-o
singura opinie.
(3) In cazul in care majoritatea nu poate fi realizata, procesul se judeca in complet de
divergenta, constituit prin includerea in completul initial si a presedintelui instantei
sau a vicepresedintelui, a presedintelui de sectie ori a unui judecator desemnat de
presedinte.

 Completul de divergenta
Art. 399 – Judecata in complet de divergenta
(1) In situatia prevazuta la art. 398 alin.(3), divergenta se judeca in aceeasi zi sau, daca nu
este posibil, intr-un termen care nu poate depasi 20 de zile de la ivirea divergentei, cu
citarea partilor. In pricinile considerate urgente acest termen nu poate fi mai mare de 7
zile.
(2) Dezbaterile vor fi reluate asupra chestiunilor ramase in divergenta si care se anunta
partilor in sedinta, instanta fiind indreptatita, atunci cand apreciaza ca este necesar, sa
administreze noi dovezi si sa ordone orice alte masuri ingaduite de lege.
(3) Partile vor pune din nou concluzii asupra chestiunilor aflate in divergenta.
(4) Dispozitiile art. 398 alin.(2) se aplica in mod corespunzator, judecatorii avand dreptul de
a reveni asupra chestiunilor ramase in divergenta.
(5) Cand divergenta nu priveste solutia ce trebuie data intregii cauze, dupa judecarea
chestiunilor ramase in divergenta, completul care a judecat inainte de ivirea ei va putea
continua judecarea cauzei.
Daca cei doi judecatori nu pot ajunge la o solutie comuna, urmeaza sa se repuna cauza pe
rol in vederea discutarii intr-un complet de divergenta numai a problemelor asupra carora exista
o disputa intre cei doi judecatori – problemelor ramase in divergenta.

97
 Compunerea acestui complet e urmatoarea: Cei doi judecatori initiali plus un al treilea
judecator (care ar putea fi presedintele, vicepresedintele sau alt judecator desemnat de acestia).
Aici avem o prevedere speciala in regulamentul de ordine interioara al instantelor: se prevede ca
poate fi si judecatorul din lista de permanenta din ziua in care se va judeca divergenta.
Dupa constituirea compl. de divergenta, constituit din trei judecatori, vor fi citate partile
(ele nu mai au termen in cunostinta – se asteptau sa primeasca hotararea, nu sa fie chemate sa
pledeze din nou), fixandu-se un termen ce nu poate fi mai mare de 20 zile sau 7 zile in pricinile
urgente. Cu ocazia repunerii pe rol, partile vor rediscuta numai acele probleme care sunt in
divergenta. Cum vor afla ele ce anume e in divergenta din moment ce deliberarea e secreta?
Raspuns: Aici avem o dezbatere intreaga, chiar amuzanta.
*Vechiul cod spunea ca pana la momentul judecarii in completul de divergenta,
judecatorii trebuiau sa isi motiveze opiniile divergente, in acest fel partile stiau care anume e
divergenta pentru a respecta prevederile codului (partile pun concluzii numai asupra aspectelor
ramase in divergenta). Aceasta prevedere (logica) a vechiului cod a fost contestata puternic de
catre judecatori in noul cod, intrucat in felul acesta partile ar putea sa ii recuze ca s-au
antepronuntat. Din punct de vedere al filosofiei dreptului, asta e o prostie, pentru ca nu ai cum
sa fii recuzat temeinic in situatia in care judecatorul nu se antepronunta, ci chiar se pronunta de
fapt. Antepronuntarea este ceva in afara deliberarii, ori in acest caz judecatorul isi spune
parerea, dar si-o spune in chiar interiorul deliberarii, ceea ce era inevitabil. In acest mod a
devenit un mister cum partile si reprezentantii lor vor afla de aspectele ramase in divergenta.
In concret, cu ocazia judecarii divergentei, judecatorii vor spune partilor care sunt
aspectele asupra carora partile trebuie sa puna concluzii. De exemplu: o cerere ar putea sa aiba 5
capete, iar judecatorii sa nu se inteleaga doar pe anumite capete, astfel incat vor spune partilor sa
pledeze doar pe acele capete de cerere. Este posibil ca rezolvarea divergentei sa implice si
administrarea unor noi probe sau a altor masuri, caz in care acestea se vor lua de completul de
divergenta.
Intrebare: ce se intampla daca dupa dezbaterea completului de divergenta, in loc sa avem 2
opinii diferite avem 3 opinii diferite? Posibilitatile sunt urmatoarele:
- O singura opinie : unanimitate;
- Doua opinii : majoritate;
- Trei opinii
In acest din urma caz, codul spune ca judecatorii ale caror opinii se apropie sunt obligati
sa isi uneasca opiniile in una singura. Aceeasi regula se aplica si la completele colegiale formate
din numar impar de judecatori, unde nu mai avem divergenta. Cum ar putea suna aceste 3 opinii
separate ? Primul judecator admite tot, al doilea admite in parte si al treilea respinge tot. Practic,
se contureaza ideea unei admiteri aici. Ca ea va fi in totalitate cum zice primul sau partiala cum
zice al doilea, este obligatoriu ca cei doi sa isi armonizeze solutiile. *Depinde si aici de cat de
mult admite in parte al doilea judecator. Daca al doilea admite foarte putine lucruri din cerere,
pararea lui se va situa mai mult inspre pararea celui de-al treilea, astfel incat ar fi mai probabil
ca hotararea sa fie una de respingere.
!!! Cu ocazia discutarii divergentei si deliberarii in urma ei, judecatorii pot reveni
asupra opiniilor pe care le au avut in deliberarea initiala. In mod normal, odata ce ti-ai expus
parerea nu mai poti sa ti-o modifici. Aici codul prevede o exceptie. Acesta era si un argument
puternic pentru faptul ca nu puteau fi recuzati – pentru ca ei tocmai, aveau posibilitatea sa isi
schimbe pozitia.
In afara de situatia impusa de divergenta, exista posibilitatea ca fara a exsita puncte de
vedere in disputa intre judecatori, cu ocazia deliberarii, sa se decida necesiatea repunerea pe rol
a procesului.
98
 Repunerea pe rol
Art. 400 – Repunerea pe rol
Daca, in timpul deliberarii, instanta gaseste ca sunt necesare probe sau lamuriri va
dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea partilor.
Poate sa rezulte din urmatoarele:
- cu ocazia deliberarii, completul observa ca a omis sa puna in discutia partilor o
anumita exceptie invocata de parti – ceea ce ar inseamna ca hotararea sa fie anulabila;
- atunci cand constata, in deliberare, ca nu poate sa dezlege pricina intrucat mai are
nevoie de probe, probe pe care nici partile nu le-au propus si nici instanta, in virtutea
rolului activ, nu le-a solicitat.

In aceste cazuri, precum si altele asemenatoare, practic completul e pus intr-o dilema:
- Sa pronunte o hotarare in legatura cu care are de la inceput convingerea ca este
gresita;
- Sa repuna cauza pe rol – cu oaresce jena ce-i drept, pentru ca implica si o culpa a
instantei, dar e mai bine decat o hotarare gresita.
!!! Daca se repune cauza pe rol, partile trebuie citate ( nu mai au termen in cunostinta).
In ce priveste deliberarea, un singur lucru trebuie retinut. Ce se intampla in situatia in
care un judecator care a participat la dezbateri nu mai face parte din instanta respectiva pana la
momentul pronuntarii / deliberarii? De obicei (e greu sa spunem de obicei, dar asa pare a fi
regula) deliberarea si pronuntarea au loc chiar in ziua in care se fac dezbaterile. Insa, instanta
poate sa si amane deliberarea / pronuntarea, astfel incat dezbaterile sa aiba loc intr-o zi, iar
deliberarea peste mai multe zile, timp in care un judecator poate parasi instanta, din motive
imputabile sau neimputabile. Aici avem o regula interesanta, prevazuta la art. 395.
Cu alte cuvinte, daca un judecator participa la dezbateri si ulterior pleaca la alta instanta,
el continua sa ramana in cauza respectiva pentru a delibera si a pronunta hotararea. Daca, insa,
nu mai este judecator (a trecut in procuratura sau in alta profesie/ sau e suspendat, a iesit la
pensie) – nu mai poate pronunta hotararea si nici nu poate participa la deliberari. Intrebarea este
ce se intampla in acest caz? Se va repune cauza pe rol, cu formarea unui alt complet, partile vor
fi citate din nou (nu au termen in cunostinta), vor pune din nou concluzii (pentru ca judecatorii
noi / judecatorul nou nu a ascultat partii) si va avea loc o alta deliberare si pronuntat. *Acest
lucru este de evitat in practica si de aceea, de exemplu, daca se cunoaste ca un judecator iese la
pensie sau urmeaza a fi suspendat, nu i se mai dau cauze.
De principiu, deliberarea are loc in ziua in care au avut loc dezbaterile. Totusi, in pricinile
complexe, cand completul are nevoie de timp mai mult pentru deliberare, instanta poate decide
amanarea pronuntarii cu cel mult 15 zile - nu trebuie sa fie neaparat de 15 zile, ci si mai mic,
important e sa nu depaseasca. Instantele au un truc in ceea ce priveste acest aspect. Dupa 15 zile
se pot intalni si pot stabili ca inca mai au nevoie de timp – legea spune doar ca nu se poate fixa
un termen mai mare de 15 zile, dar daca dupa astea 15, ei inca mai au nevoie de timp, nu le
interzice nimeni sa mai amane. Termenul, in noul cod, este mai generos decat in vechiul cod,
unde era de 7 zile – cum acest termen nu prea era suficient, pentru ca erau multe cazuri in care
instanta amana de doua ori pronuntarea, s-a marit cu ocazia noului cod la 15 zile.

!!! Daca s-a amanat pronuntarea, hotararea nu poate fi pronuntata mai inainte de
data fixata de complet. Incalcarea acestei dispozitii se sanctioneaza cu nulitatea. Este vorba de
o nulitate neconditionata, pentru ca vorbim de o nulitate extrinseca actului de procedura.

99
 II. PRONUNTAREA HOTARARII
Pronuntarea are loc dupa deliberare. In concret, dupa ce se ajunge la o solutie, fie din
prima, fie dupa divergenta, solutia se trece in condica de pronuntari a instantei si, in aceeasi zi, se
citeste in sedinta publica.
Inainte de citirea in sedinta publica, se intocmeste un act important, numit minuta –
Minuta reprezinta solutia pe scurt, este scrisa de obicei chiar de judecator, se aplica de obicei pe
spatele cererii de chemare in judecata sau a altei file din dosar si se semneaza numai de judecator
(cu exceptiile de la ICCJ si litigiile de munca si asigurari sociale).

Art. 401 – Intocmirea minutei

(1) Dupa ce a fost luata hotararea, se va intocmi de indata o minuta care va cuprinde
solutia si in care se va arata, cand este cazul, opinia separata a judecatorilor aflati in
minoritate.
(2) Minuta, sub sanctiunea nulitatii hotararii, se va semna pe fiecare pagina de catre
judecatori si, dupa caz, de magistratul-asistent, dupa cre se va consemna intr-un
registru special, tinut la grefa instantei. Acest registru poate fi tinut si in format
electronic.
!!! Aceasta minuta nu mai poate fi schimbata, ceea ce inseamna ca apare intrebarea: daca
hotararea ce se va pronunta ulterior va avea un dispozitiv contrar celui din minuta? Ce solutie va
interveni ?
La prima vedere am spune nulitatea. Dar nu intervine nulitatea, ci hotararea va fi refacuta
conform minutei. De ce? Am spus ca dupa redactarea minutei si pronuntarea ei in sedinta publica
solutia nu mai poate fi schimbata. Daca s-ar permite ca prin redactarea unei hotarari diferite fata
de minuta, acestia sa distruga hotararea, ar fi o acceptare implicita a unei reveniri asupra solutiei.
Judecatorul ar putea sa faca intentionat o hotarare defectuoasa, ea intrand in conflict cu minuta,
ar fi caz de nulitate si ar putea sa revina asupra solutiei pronuntate.
Tocmai de aceea, se spune in doctrina ca, odata ce s-a pronutat si s-a redactat minuta,
judecatorii nu mai pot reveni asupra solutiei. In cazul in care hotararea ce se va redacta nu
va fi identica sub aspectul solutiei cu minuta, acest fapt nu va atrage refacerea intregului proces,
ci, din contra, se va reface hotararea conform minutei, pentru a se da curs a ceea ce s-a stabilit in
minuta.
*Sigur, acest aspect este greu de inteles in practica, dar, altfel, ideea ca judecatorul nu
poate sa revina dupa pronuntare ar fi tot timpul pusa sub semnul intrebarii. El nu ar putea
reveni, dar ar putea sa isi autodistruga hotararea. Pe cand, tocmai asta se spune in procedura,
ca din momentul in care s-a pronuntat, judecatorul nu mai este stapan pe dosarul respectiv, el se
dezinvesteste, devenind un tert care nu mai are legatura cu procesul respectiv si nici nu ii mai
poate genera soarta – procesul e in mana partilor si in mana judecatorilor din completele de
atac. Judecatorul respectiv, chiar daca stie ca a gresit, nu poate decat sa asiste, cu tristete, la
propria lui greseala.
Pronuntarea este prevazuta, ca regula, a avea loc in sedinta publica. Totusi, exista o
exceptie. Inainte, trebuie spus ca regula ca pronuntarea se face in sedinta publica se admite
si atunci cand codul prevede judecata in camera de consiliu. Faptul ca, de exemplu, la
masurile asiguratorii se prevede ca judecata are loc in camera de consiliu, nu inseamna ca
pronuntarea va avea loc tot in camera de consiliu. Acest lucru e valabil chiar si daca intr-o
anumita speta, pentru protectia intereselor minorilor, judecatorii decid ca procesul sa aiba loc in
camera de consiliu.

Art. 402 – Pronuntarea hotararii

100
 Sub rezerva dispozitiilor art. 396 alin.(2), hotararea se va pronunta in sedinta publica,
la locul unde s-au desfasurat dezbaterile, de catre presedinte sau de catre un judecator,
membru al completului de judecata, care va citi minuta, indicand si calea de atac ce poate fi
folosita impotriva hotararii.
!!! A nu se confunda judecata in camera de consiliu cu pronuntarea in camera de
consiliu.
Exceptia : situatia in care se amana pronuntarea, caz in care, cu ocazia amanarii pronuntarii,
presedintele completului poate stabili ca pronuntarea hotararii sa nu se faca in sedinta publica, ci
prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei. Acest lucru se face
prin: fie scrierea intr-un registru, pe care partile pot sa il consulte, fie prin afisarea pe portalul
instantelor care asigura publicitatea necesara. Sigur ca in legatura cu acest text s-a ridicat
problema cum ca ar fi neconsitutional, neconventional sub aspectul Curtii Europene a
Drepturilor Omului. Nu este asa. O analiza mai atenta arata ca CEDO nu confunda publicitatea
cu pronuntarea hotararii in sedinta publica. Curtea vorbeste despre publicitate, retine ca este o
conditie a unui proces civil, dar prin publicitate sub aspectul cunoasterii solutiei, vede notiunea
intr-un mod extins, intrand in notiunea de „publicitate” si aducerea la cunostinta publicului si
prin alte metode decat pronuntarea in sedinta publica. Aceasta metoda de punere la dispozitia
publicului prin afisarea pe portalul instantei sau alte asemenea metode este considerata de Curte
multumitoare asigurarii conditiei publicitatii.
Criticile aduse de la noi, au fost in legatura cu faptul ca in vechiul cod nu exista niciun
text care sa prevada exceptii de la regula pronuntarii in sedinta publica. In acest caz, mentalitatea
comuna a juristilor din Romania, asimila notiunii de publicitate exclusiv pronuntarea in sedinta
publica.

III. CLASIFICAREA HOTARARILOR

1. In functie de nivelul judecatii:

a) Sentinte
Art. 424 – Denumirea hotararilor
(1) Hotararea prin care cauza este solutionata de prima instanta sau prin care aceasta se
dezinvesteste fara a solutiona cauza se numeste sentinta.
(2) Hotararea prin care judecatoria solutioneaza caile de atac impotriva hotararilor
autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu
astfel de activitate, in cazurile prevazute de lege, se numeste sentinta.
Prin urmare, sentintele au urmatoarele caracteristici:
- se pronunta de prima instanta;
- prin ele instanta se dezinvesteste;
- nu se solutioneaza fondul sau instanta finalizeaza procesului printr-o exceptie
peremptorie.

b) Decizii
Art. 424 – Denumirea hotararilor
(3) Hotararea prin care instanta se pronunta asupra apelului, recursului si recursului in
interesul legii, precum si hotararea pronuntata ca urmare a anularii in apel a
hotararii primei instante si retinerii cauzei spre rejudecare ori ca urmare a
rejudecarii cauzei in fond dupa casarea cu retinere in recurs se numeste decizie.
Sunt cele prin care instanta se pronunta:
- asupra cailor de atac (ordinare sau extraordinare de reformare);
101
 - asupra recursului in interesul legii;
- rejudeca cauza ca urmare a retinerii spre rejudecare intr-o cale de atac.
Cu alte cuvinte, daca sentintele sunt acele hotarari prin care se pronunta prima instanta,
deciziile sunt cele prin care se pronunta instanta intr-o cale de atac.
!!! O mica precizare. Sunt si cai de atac de retractare, precum este revizuirea. Caile de atac
de retractare se exercita chiar la instanta care a pronuntat hotararea – instanta nu
reformeaza hotararea, ci pur si simplu isi retrage hotararea – una din ele e revizuirea.
Daca revizuirea se exercita chiar impotriva unei hotarari de prima instanta si instanta isi
retrage practic hotararea pronuntata pentru motivele prevazute de lege, se va pronunta o sentinta,
nu o decizie, desi revizuirea reprezinta o cale de atac, pentru ca retragerea urmeaza regula
hotararii retractate, care, daca e o sentinta, va fi inlocuita tot cu o sentinta.
Art. 424 – Denumirea hotararilor
(4) Hotararea prin care instanta se pronunta asupra contestatiei in anulare sau revizuirii
se numeste, dupa caz, sentinta sau decizie.

c) Incheieri
Art. 424 – Denumirea hotararilor
(5) Toate celelalte hotarari date de instanta se numesc incheieri, daca legea nu prevede
altfel.
Sunt cele care se pronunta in cursul solutionarii unui proces: incheierile premergatoare.
Sunt si incheieri care finalizeaza o procedura, cum e in cazul sechestrului judiciar, dar stm ca
acestea nu sunt veritabile procese pentru ca nu ating fondul procesului.
2. In functie de posibilitarea atacarii
a) Nedefinitive – sunt cele pronuntate in prima instanta;
b) Executorii – sunt date in apel sau hotararile date in prima instanta fara drept de apel (cand
legea prevede doar recurs);
c) Definitive – Intra aici urmatoarele hotarari:
- hotarari ce nu sunt supuse nici apelului, nici recursului;
- hotarari de prima instanta fara drept de apel si neatacate cu recurs;
- hotararile de prima instanta cu drept de apel, dara fara sa se fi exercitat acest drept –
in cazul acesta recursul nu se poate exercita omisio medio, decat daca partile au
convenit acest lucru;
- hotararile date in recurs;
- hotararile date in apel unde legea nu prevede recurs;
Importanta clasificarii - In functie de posibilitate atacarii avem:
- cele nedefintive, de principiu, nu se pot executa. Ai o hotarare, ea se bucura de o
autoritate de lucru judecat provizorie, dar pe care nu poti sa o pui inca in executare si
nici nu poti cere executarea acesteia;
- cele executorii: nu exista o autoritate de lucru judecat care sa se defintiivat, dar ai
avantajul ca poti sa le pui in executare. Mai ai practic o cale de atac – recursul –
pentru ca cele executorii mai pot fi atacate cu recurs. Dar treaba aici este oarecum
proasta, pentru ca cel care a pierdut si are impotriva lui o hotarare executorie, desi nu
are inca o hotarare cu autoritate de lucru judecat, poate executa in baza hotararii.
Sigur, daca se castiga recursul, partea poate cere intoarcerea executarii.
- Cele defintive : pe langa faptul ca poate fi executata, hotararea dobandeste si o
autoritate de lucru judecat defintiva.

102
3. In functie de continutul lor:
a) Integrale
b) Partiale – in cazul achiesarii partiale la pretentiile reclamantului, acesta poate solicita
instantei sa pronunte o hotarare partiala pe aspectele pe care partile sau inteles si sa
continue procesul pentru celelalte ramase in discutie. De ce e important sa stim acest
lucru ? Hotararile partiale sunt executorii de drept daca vin in urma recunoasterii unor
pretentii ale reclamantului.

4. In functie de actiunea in timp:

a) Nelimitata in timp
b) Provizorii – sunt, in general, cele ce nu au autoritate de lucru judecat.
Exemplu : ordonantele presedintiale – se dau anumite hotarari pana la solutionarea pe
fond a procesului; incheieri prin care se dispune suspendarea executarii pana cand se
solutioneaza contestatia la excutare. Se vorbeste de o autoritate in cazul lor in masura in
care nu se schimba situatia care a impus admiterea lor.

5. In functie de obiectul condamarii:

a) Cu o singura condamnare
b) Cu condamnare alternativa – De exemplu, atunci cand instanta il obliga pe parat sa
predea un anumit sau in absenta bunului respectiv, sa-i plateasca reclamantului o suma de
bani echivalenta. Se intampla in general in cererile de partaj, unde nu se mai stie ce
bunuri mai exista. Se recurge la aceasta condamnare, pentru ca, in acelasi exemplu cu
partajul, daca partea este obligata sa restituie un bun pe care nu il mai gaseste, partea
adversa sa nu mai recurga la alt proces pentru obligarea la plata unui echivalent al
respectivului bun. In cazul acestor hotarari, executarea va incepe pe baza condamnarii
initiala. Numai daca executorul judecatoresc constata ca prima obligatie nu se mai poate
realiza in natura, se va trece la obligatia subsidiara.

IV. PARTILE HOTARARII

1. PARTEA INTRODUCTIVA – „PRACTICAUA”

Art. 425 – Continutul hotararii
(1) Hotararea va cuprinde:
a) Partea introductiv , in care se vor face mentiunie prevazute la art. 233 alin.(1) si
(2). Cand dezbaterile au fost consemnate intr-o incheiere de sedinta, partea
introductiva a hotararii va cuprinde numai denumirea instantei, numarul
dosarului, data, numele, prenumele si calitatea membrilor completului de judecata,
numele si prenumele grefierului, numele si prenumele procurorului, daca a
participat la judecata, precum si mentiunea ca celelalte date sunt aratate in
incheiere;
Nu prea se cunoaste istoric de unde vine aceasta denumire de „practicaua”, are o origine
pe undeva in zona de inceput a dreptului romanesc, si e posibil sa aiba legatura cu hotararile care
se pronuntau in Imperiul Bizantin in epoca tarzie. Denumirea, desi foarte raspandita, nu apare in
niciun text de lege.
Cuprinde dispozitiile pe care le gasim la incheierile judecatoresti – art. 233 NCPC
Atunci cand se amana pronuntarea hotararii, dezbaterile sunt consemnate intr-o incheiere
de sedinta, care se numeste incheiere de dezbateri. Acea incheiere va cuprinde elemente precum:
103
denumirea instantei, numarul, numele si prenumele judecatorilor, grefierilor etc. Toate acestea
vor fi cuprinse in hotarare; hotararea va face mentiune ca toate celelalte se gasesc in incheierea
de dezbateri. Ce anume ar trebui sa se mai gaseasca in acea incheiere de dezbateri? Ce anume s-a
intamplat la termenul respectiv: daca partile au fost prezente, exceptiile ridicate, ce a spus fiecare
parte etc.
Incheierea de dezbateri face corp comun cu hotararea pronuntata, iar nulitatea incheierii
de dezbateri va atrage, automat, nulitatea intregii hotararii.
Care este rolul atator elemente in hotarare ? Toate au un rol. De exemplu, denumirea
instantei, numarul dosarul – e de inteles aici. Daca vorbim de persoanele care compun completul
– se verifica, prin prezenta acestui element in hotarare, in primul rand daca numarul de judecatori
este corect, se verifica cazurile de incompatibilitate, se confrunta numele din complet cu
semnatura de pe hotarare. De asemenea, se observa o importanta si in cazul procurorului, cand
participarea acestuia este obligatorie - din hotarare afli daca procurorul a fost prezent sau nu.
Desi ideea ca aceasta parte e introductiva ne-ar duce cu gandul ca nu ar prea fi important
ce scrie aici, nerespectarea anumitor dispozitii legale in ceea ce o priveste poate atrage sanctiuni
mari. E posibil ca aceasta parte sa atraga sanctiuni mult mai grave decat considerentele, care
reprezinta o parte conceptuala de un nivel superior.

2. CONSIDERENTELE
Art. 425 – Continutul hotararii
(1) Hotararea va cuprinde:
b) Considerentele, in care se vor arata obiectul cererii si sustinerile pe scurt ale
partilor, expunerea situatiei de fapt retinuta de instanta pe baza probelor
administrate, motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza solutia, aratandu-se
atat motivele pentru care s-au admis, cat si cele pentru care s-au inlaturat cererile
partilor;
Considerentele cuprind obiectul cererii, sustinerile partilor, expunerea situatiei retinuta de
instanta pe baza probelor, motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza solutia, aratand atat
motivele pentru care s-au admis anumite cereri, cat si motivele pentru care s-au respins anumite
cereri.
In aceasta parte regasim ratiunile instantei: se spune de ce anume instanta a imbratisat o
anumita situatie de fapt ca fiind reala si pe alta a considerat-o necorespunzatoare realitatii.
In legatura cu aceasta parte a hotararii se retine o conditie: trebuie sa raspunda la toate
motivele invocate de parti. Cu alte cuvinte nu e acceptabila o motivare formala (Exemplu: „din
probe rezulta ca pretentiile reclamantului sunt intemeiate”). Trebuie sa se arate ce anume probe
au fost aratate, la ce concluzii au dus respectivele probe si de ce probele partii adverse nu au fost
luate in considerare. Tot aici trebuie mentionat si de ce s-au inlaturat sustinerile partii care a
pierdut procesul, nu numai de ce au fost admise sustinerile partii adverse.
!!! Judecatorul nu e obligat sa raspunda chiar la toate sustinerile partilor, el putand sa
le uneasca, raspunzand printr-un motiv comun.
De exemplu: fata de o pretentie bazata pe un contract, paratul se apara invocand exceptie de
anulabilitate (invoca o nulitate relativa in legatura cu un viciu de consimtamant – sa zicem, in
acest caz, eroarea). Numai ca in sustinerea acestui motiv, foloseste mai multe argumente: faptul
ca nu a fost informat exact in legatura cu obiectul contractului, obiectul nu putea fi cunoscut prin
cunostinte generale. Judecatorul va raspunde asupra acestora printr-un singur motiv.

104
3. DISPOZITIVUL
Art. 425 – Continutul hotararii
(1) Hotararea va cuprinde:
c) Dispozitivul, in care vor arata numele, prenumele, codul numeric personal si
domiciliul sau resedinta partilor ori, dupa caz, denumirea, sediul, codul unic de
inregistrare sau codul de identificare fiscala, numarul de inmatriculare in registrul
comertului ori de inscriere in rgistrul persoanelor juridice si contul bancar, solutia
data tuturor cererilor deduse judecatii si cuantumul cheltuielilor de judecata
acordate.
In ce priveste solutia, trebuie reamintite cateva reguli:
- Judecatorii nu au voie sa se pronunte decat asupra a ceea ce s-a cerut. Nu pot sa dea mai
mult / mai putin decat s-a cerut (minus petita) – adica sa nu se pronunte asupra anumitor
chestii ce s-au cerut.
!!! Nu confundati minus petita cu admiterea in parte a cererii. – in acest ultim caz,
judecatorii s-au pronuntat cu privire la tot, numai ca au admis doar ceva din acel tot, restul au
respins. Minus petita inseamna ca anumite capete de cerere nu au fost antamate deloc.
(*Reclamantul a avut 3 capete de cerere, iar instanta s-a pronuntat doar asupra a 2 dintre ele,
pe al 3-lea l-a omis.) De la aceasta regula sunt si unele exceptii: situatia in care instanta se
pronunta din oficiu asupra unor lucruri necerute de catre parti, atunci cand exista o prevedere
expresa a legii. Exemplu: divortul – instanta se pronunta si asupra exercitarii autoritatii
parintesti.
- Atunci cand cererea a avut ca obiect pretentii referitoare la obligatia de intretinere, chirie,
arenda, salariu, ratele din pretul vanzarii sau alte sume periodice, prin dispozitivul hotararii,
instanta il obliga pe parat si la plata sumelor devenite exigibile dupa introducerea cererii de
chemare in judecata. Reclamantul, practic, cand formuleaza cererea de chemare in judecata,
are in vedere doar restantele la plata de pana atunci – ar putea sa se judece 1 an, astfel incat s-
ar putea aduna si alte restante. In acest caz, legiuitorul a spus ca nu se va considera o extra
petita daca i se vor da si ratele care au devenit scadente si in timpul procesului.

- Daca este cazul sa se acorde termenul de gratie, judecatorul o va face la cererea paratului, tot
prin dispozitiv. Dispozitivul nu contine motivari – este foarte simplu ca si structura. Aceasta
parte a hotararii se va lua in considerare de catre executorul judecatoresc cand se va pune in
executare hotararea. Pe el nu-l vor interesa considerentele, ci doar dispozitivul, astfel incat
acesta va trebui sa fie foarte clar.

- Dupa solutie, apare mentiunea daca hotararea e executorie, daca e supusa unei cai de atac ori
daca este defintiva, data pronuntarii, mentiunea ca pronuntarea a avut loc in sedinta publica
sau prin punerea la dispozitia publicului prin intermediului greferi si semnaturile membrilor
completului de judecata.

Atunci cand e supusa apelului sau recursului, in hotarare se arata si instanta la care se
depune cererea privind exercitiul caii de atac – ca partea care nu e asistata sa nu depuna cererea
la instanta la care stie ea ca ar trebui sa se judece respectiva cale. Incalcarea acestei dispozitii
constituie o nulitate neconditionata de vatamare.

105
 V. REDACTAREA HOTARARII SI TERMENUL
In ce priveste redactarea:
a) In cazul in care avem complet unic – judecatorul care a solutionat procesul.
b) In cazul in care avem compunere colegiala – presedintele stabileste care dintre judecatori
redacteaza hotararea – poate fi chiar presedintele sau alt judecator.
Daca hotararea cuprinde o opinie separata, acela care a facut opinia va trebui sa o
motiveze si ea va face corp comun cu hotararea (va fi trecuta atat opinia majoritarea, cat si opinia
separata, minoritara).
Exista si o alta varianta – situatia opiniei concurente. Este situatia in care un judecator
din cei trei (ca doar in completul de 3 putem intalni aceasta situatie) este de acord cu solutia
celorlalti doi, dar pentru o alta motivare.
Art. 426 – Redactarea si semnarea hotararii
(1) Hotararea se redacteaza de judecatorul care a solutionat procesul. Cand in
compunerea completului de judecata intra si asistenti judiciari, presedintele il va putea
desemna pe unul dintre acestia sa redacteze hotararea.
(2) In cazul in care unul dintre judecatori sau asistenti judiciari a ramas in minoritate la
deliberare, el isi va redacta o opinie separata, care va cuprinde expunerea
considerentelor, solutia pe care a propus-o si semnatura acestuia. De asemenea,
judecatorul care este de acord cu solutia, dar pentru considerente diferite, va redacta
separat opinia concurenta.
(3) Hotararea va fi semnata de membrii completului de judecata si de catre grefier.
(4) Daca vreunul dintre judectori este impiedicat sa semneze hotararea, ea va fi semnata
in locul sau de presedintele completului, iar daca si acesta ori judecatorul unic se afla
intr-o asemenea situatie, hotararea se va semna de catre presedintele instantei. Cand
impiedicarea priveste pe grefier, hotararea se va semna de grefierul-sef. In toate
cazurile se face mentiune despre cauza care a determinat impiedicarea.
(5) Hotararea se va redacta si se va semna in cel mult 30 de zile de la pronuntare. Opinia
separata a judecatorului ramas in minoriate, precum si, cand este cazul, opinia
concurenta se redacteaza si se semneaza in acelasi termen.
(6) Hotararea se va intocmi in doua exemplare originiale, dintre care unul se ataseaza la
dosarul cauzei, iar celalalt se va depune spre conservare la dosarul de hotarari al
instantei.
Redactarea se face intr-un termen pe care legea il prevede ca fiind de 30 de zile de la
pronuntare. Trebuie mentionat faptul ca termenul este de recomandare si ca in realitate, termenul
poate fi depasit chiar cu mult (poate ajunge si la un an).
Hotararea se comunica din oficiu partilor, chiar daca impotriva ei nu se mai exercita cai
de atac. Aceasta regula este un castig al noului cod, pentru ca sub imperiul vechiului cod,
hotararea se comunica numai daca aceasta comunicare era necesara in vederea exercitarii caii de
atac. Hotararile irevocabile (institutie care nu mai exista) nu se comunicau – partile si le procurau
de la grefa instantei prin diferite mijloace.
Art. 427 – Comunicarea hotararii
(1) Hotararea se va comunica din oficiu partilor, in copie, chiar daca este definitiva.
Comunicarea se va face de indata ce hotararea a fost redactate si semnata in conditiile
legii.
(2) Hotararile definitive prin care s-a dispus efectuare unei inscrieri in cartea funciara
sau, dupa caz, in alte registre publice se vor comunica din oficiu si institutiei sau
autoritatii care tine acele registre.

106
 (3) Hotararile definitive prin care s-a dispus anularea, in tot sau in parte, a unui act
notarial se comunica in oficiu de indata notarului public instrumentator, direct ori
prin intermediul camerei notarilor publici in circumscriptia careia functioneaza.
(4) De asemenea, hotararile prin care instanta se pronunta in legatura cu prevederi
cuprinse in TFUE si in alte acte juridice ale UE se comunica, din oficiu, chiar daca nu
sunt defintive, si autoritatii sau institutiei nationale cu atributii de reglementare in
materie.

EXECUTAREA PROVIZORIE
Executarea provizorie se refera la domeniul hotararilor nedefinitive.
In anumite cazuri, fie prevazute de lege, fie stabilite de instanta, hotararile care sunt
nedefintive, se pot bucura de executie provizorie – vor putea fi puse in executare, chiar daca
impotriva lor se poate exercita apel. (Ca regula apelul este suspensiv de executare – dar aici e o
exceptie).
Executarea provizorie este sub cond. suspensiva ca apelul sa nu fie admis - daca se
admite apelul se va dispune ulterior intoarcerea executarii. De ce aceasta graba? Graba rezulta
din natura cazurilor.
Avem doua categorii:
1. Executarea provizorie de drept – prevazuta de dispozitiile legale, iar judecatorul nu are
nicio putere de a aprecia daca hotararea e sau nu executorie de drept, ci, odata admisa
pretentia reclamantului, solutia e pusa in executare prin forta legii.
Cazurile sunt enumerate de art. 448 NCPC
a) Stabilirea modul de exercitare a autoritatii parintesti; stabilirea locuintei minorului
precum si modul de exerctare a dreptului de a avea legaturi personale cu minorul –
e adevarat ca se poate exercita apel in aceste cazuri, dar aici e o urgenta legata de
nevoia relatiei parinte-minor sau nevoia legata de o locuinta. In acest moment,
legiuitorul recunoaste ca hotararea este inca subreda, dar se poate executa provizoriu
pentru a nu creea un dezechilibru la nivelul raporturilor de familie.
b) Plata salariilor sau a altor drepturi izvorate din raporturile juridice de munca si a
sumelor cuvenite potrivit legii somerilor – aici urgenta vine din nevoia de
subzistenta. Nu ii poti spune celui care nu si-a luat salariul sa astepte sa se termine
apelul pentru a-si recupera banii. Se recunoaste dreptul la salariu potrivit primei
instante, se executa, iar daca va castiga apelul angajatorul, ii va cere salariatului
restituirea sumelor platite pe nedrept.
c) Despagubirile pentru accidente de munca – este aceeasi justificare ca si cazul
prevazut la litera b.
d) Rente ori sume datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau alocatie pentru
copii, precum si pensii acordate in cadrul asigurarilor sociale – aceeasi justificare.
e) Despagubiri pentru cauza de moarte sau vatamare a integritatii corporale sau a
sanatatii, daca despagubirile se acorda sub forma de prestatii banesti periodice – se
presupune ca odata ce persoana respectiva a suferit un accident nu mai are cu ce sa se
intretina pentru ca nu mai poate lucra, insa a primit o compensatie care este absolut
necesara traiului zilnic. In acest caz nu se asteapta solutionarea si a apelului si trece
peste ideea securitatii raporturilor judiciare care ar presupune asteptarea solutionarii
apelului.
f) Reparatii periodice;

107
 g) Punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea inventarului – daca nu pui sigiliu
imediat s-ar putea sa dispara bunurile si dupa ce solutionezi apelul nu mai ai pe ce sa
pui sigiliu.
h) Cereri privitoare la posesie, numai in ceea ce priveste posesia – nu si cheltuielile de
judecata. Daca avem o cerere de posesie admisa si obligarea partii la plata
cheltuielilor de judecata prin aceeasi hotarare, executorie de drept este numai punerea
in posesie, nu si plata cheltuielilor.
i) Hotararile pronuntate in temeiul recunoasterii de catre parat a pretentiilor
reclamantului, pronuntate in cazurile prevazute la art.346 – aici ratiunea este ca
legiuitorul nu a vazut pentru ce motive ar mai putea paratul sa protesteze din moment
ce a recunoscut pretentiile reclamantului. Riscul intoarcerii executorii este mic, avand
in vedere ca s-a pronuntat pe baza acordului partilor.
j) In orice alte cazuri in care legea prevede ca hotararea e executorie: ordonanta
presedintiala, ordonanta de plata, hotararea pronuntata in procedura evacuarii,
sechestrul judiciar si asigurator – toate sunt proceduri speciale.
!!! Daca ne aflam in vreuna din aceste situatii, nu este necesar ca judecatorul sa scrie in
hotarare ca ea este executorie de drept, pentru ca are aceasta calitate din prevederea ei in
lege.
2. Executarea provizorie judecatoreasca – intervine atunci cand, in alte situatii decat cele
prezentate anterior, instanta apreciaza ca fata de imprejurarile cauzei, este necesara
admiterea executarii de indata a hotararii, fara a se mai astepta solutionarea apelului.

Conditii ale executarii provizorii judecatoresti:

1. De fond – art. 449 NCPC
a) Obiectul procesului trebuie sa aiba continut patrimonial – decurge din art. 449
alin.(1).
b) Obiectul procesului sa nu fie:
- stramutarea de hotarare;
- desfiintarea de constructii, plantatii sau alte asezari;
- intabularea sau radierea unui drept din cartea funciara.
*Aceste trei categorii nasc executari ireversibile prin continutul lor.
c) Masura de executie este necesara in raport cu:
-Temeinicia vadita a dreptului;
-Starea de insolvabilitate a debitorului;
-Neadoptatea de indata a masurii e vadit prejudiciabila pentru creditor.
*De fapt, am avea cam doar doua categorii. Ultimele doua vizeaza ambele
un pericol major de intarziere, astfel incat ar insemna cam acelasi lucru.
*Conditiile sunt alternative, e de ajuns sa lipseasca doar una dintre cele
trei.
d) Plata unei cautiuni – nu e intotdeauna obligatorie: doar cand instanta apreciaza
ca e nevoie, ea poate cere o cautiune celui care beneficiaza de executarea
provizorie (creditorul).

2. De forma – de precizat ca procedura nu se declanseaza din oficiu, ci este nevoie de o

cerere a partii, formulata:
- in scris
- verbal

108
 Termen:
Cererea se face:
- In fata primei instante, pana la inchiderea dezbaterilor;
- In apel, poate fi reiterata cererea, daca a fost respinsa la prima instanta. Doctrina si
jurisprudenta retin ca daca nu ai formulat cererea in prima instanta, nu o poti formula
direct in apel.

Executarea provizorie este o exceptie de la regula ca apelul este suspensiv de executare.

Dar aceasta exceptie, are la randul ei o exceptie, care presupune revenirea la regula, adica apelul
sa ramana suspensiv.

Institutia care ajunge la aceasta performanta se numeste suspendarea executarii

provizorii. Este cazul in care instanta de apel, apreciaza ca, desi judecatorul primei instante sau
legea, dupa caz, au prevazut executie provizorie, totusi este cazul ca apelul sa fie suspensiv de
executare.
Art. 450 – Suspendarea executarii provizorii
(1) Suspendarea executarii provizorii va putea fi solicitata fie prin cererea de apel, fie
distinct in tot cursul judecatii in apel.
(2) Cererea se va depune la prima instanta sau, dupa caz, la instanta de apel. In aceasta
din urma situatie, la cerere se va alatura o copie legalizata a dispozitivului hotararii.
(3) Cererea de suspendare se va judeca de catre instanta de apel. Dispozitiile art. 718 alin.
(6) sunt aplicabile. Incheierea data asupra cererii de suspendare este supusa acelorasi
cai de atac ca si hotararea atacata.
(4) Suspendarea va putea fi incuviintata numai cu plata unei cautiuni al carei cuantum va
fi stabilit de instanta in conditiile art. 718 alin.(2) si (3).
(5) Pana la solutionarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi incuviintata provizoriu,
prin ordonanta presedintiala, chiar inainte de sosirea dosarului, cu respectarea
cerintei prevazute la alin.(4).
Nu trebuie sa intram intr-o confuzie: Suspendarea executarii provizorii este posibila
numai in cazul suspendarii executarii provizorii de drept sau si judecatoresti? Ea e posibila si
colo si colo, desi logica ne-ar duce cu gandul ca este posibila doar in cazul executarii provizorii
judecatoresti – mergand pe ideea principiului simetriei. Dar acest principiu nu prea se aplica aici.

!!! Regula spune ca atat executarea provizorie legale, cat si cea judecatoreasca, pot
forma obiectul unei inlaturari in calea de atac, pe calea aceasta a suspendarii executarii
provizorii.

 Reguli generale:
1. In primul rand, trebuie sa se faca apel.
Cererea de suspendare se poate face odata cu cererea de apel sau distinct, in fata instantei
de apel, in tot cursul apelului.

2. Judecata cererii de suspendare revine instantei de apel.

Ea se judeca cu citarea partilor in termen scurt si se solutioneaza printr-o incheiere ce se
atac separat, in 5 zile de la pronuntare.

109
3. Este obligatorie stabilirea unei cautiuni, care se plateste anticipat, inaintea judecarii cererii
de suspendare.

4. Pana la solutionarea cererii de suspendare de catre completul instantei de apel si chiar

inainte de ajungerea dosarului la instanta de apel, se poate dispune o suspendare
provizorie, pe cale de ordonanta presedintiala, cu obligatia platii unei cautiuni. Aceasta
prevedere este importanta. De ce?
Exemplu: Sa presupunem ca avem o executare prin poprire ce dureaza 10 zile. Ganditi-
va ca hotararea beneficiaza de executie provizorie. Creditorul are hotararea si o poate pune
in executare a doua zi. Chiar daca debitorul face apel si odata cu apelul depune o cerere de
suspendare, pana va ajunge dosarul la instanta de apel, mai dureaza. Plus ca instanta poate sa
dea termen pentru a se judeca cererea. Ceea ce inseamna ca, de cele mai multe ori, s-ar putea
intampla ca cererea de suspendare, cand ii va veni momentul sa fie judecata, executarea sa
se fi terminat. In acest caz s-a dat posibilitatea ca, pe calea ordonantei, in fata instantei de
apel, sa se suspende executarea numai pana la discutarea cererii de suspendare facuta odata
cu apelul - aceasta pentru a se intretine conditia interesului, pentru ca altfel s-ar putea sa nu
mai ai interes sa discuti suspendarea executarii provizorii.

5. Incheierea se comunica din oficiu si executorului judecatoresc, daca este cazul.

CHELTUIELILE DE JUDECATA
Art. 451 – Cuantumul cheltuielilor de judecata
(1) Cheltuielile de judecata constau in taxele judiciare de timbru si timbru judiciar,
onorariile avocatilor, ale expertilor si ale specialistilor numiti in conditiile art. 330
alin.(3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare si pierderile cauzate de
necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport si, daca este cazul, de cazare,
precum si orice alte cheltuieli neceare pentru buna desfasurare a procesului.
(2) Instante poate, chiar si din oficiu, sa reduca motivat partea din cheltuielile de judecata
reprezentand onorariul avocatilor, atunci cand acesta este vadit disproportionat in
raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfasurata de avocat,
tind seama si de circumstantele cauzei. Masura luata de instanta nu va avea niciun
efect asupra raporturilor dintre avocat si clientul sau.
(3) Dispozitiile alin.(2) se aplica in mod corespunzator la plata expertilor judiciari si a
specialistilor numiti in conditiile art. 330 alin.(3).
(4) Nu vor putea fi insa micsorate cheltuielile de judecata avand ca obiect plata taxei
judiciare de timbru si timbrul judiciar, precum si plata sumelor convenite martorilor
potrivit alin.(1).
Din ce sunt compuse cheltuielile de judecata?
1. Taxa judiciara de timbru
2. Onorariile avocatilor, expertilor, altor specialisti
3. Sumele cuvenite martorilor pentru deplasare, transport si cazare
4. Alte cheltuieli necesare pentru buna desfasurare a procesului civil. Exemplu: plata
traducatorilor
Nu sunt cheltuieli de judecata amenzile judiciare pe care una dintre parti le-a primit
sau daunele / despagubirile pentru tergiversarea procesului, chiar daca partea lezata(??)
castiga procesul. Ea poate castiga procesul, dar atitudinea ei culpabila de a nu se prezenta la
anumite termene, de a se eschiva de la anumite obligatii procesuale sunt lucruri ce nu se mai pot
schimba.
110
 !!! Onorariile avocatilor, expertilor si celorlalti specialisti pot fi reduse de catre
instanta, daca sunt vadit disproportionate in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei
sau sunt vadit disproportionate in raport cu activitatea desfasurata. In aceasta analiza,
instanta va tine cont de toate imprejurarile cauzei.
!!! Reducerea cheltuielilor nu afecteaza raporturile dintre avocat si client. Onorariul
avocatului este prevazut in contractul din parti si are caracter executoriu. Ce poate face instanta?
Instanta poate sa reduca cheltuielile de judecata aferente onorariului. Onorariul e obligatoriu a fi
platit de catre client, insa el, de la partea care pierde procesul poate sa recupereze ori tot ori doar
o parte.
Ratiunea textului exista, desi e extrem de controversat. Textul vine sa sanctioneze un
abuz de drept, adica o cheltuiala cu avocatul disproportionata. E dreptul tau sa iti angajezi cati
avocati vrei pentru o cauza, numai ca legea iti va recunoaste ca si cheltuiala recuperabila de la
partea adversa, care a pierdut procesul, numai ceea ce era rezonabil sa faci, nu tot ceea ce ai
facut. Sigur ca practica reducerii cheltuielilor atunci cand onorariul i se pare judecatorului ca ar fi
putin mai mare este gresita. Textul nu da posibilitatea judecatorului sa aprecieze onorariul
avocatului. Dreptul lui de apreciere se leaga strict de aceasta expresie „vadit disproportionata”.
Exemplu: o avocata, intr-o executare silita, cu titul de cheltuiala de judecata aferenta fazei de
executare a pus 1.100.000 lei. Ori avocatul in faza de executare face o cerere care are maxim 10
randuri in care solicita executorului urmatorul lucru: va solicitam punerea in executare prin toate
formele de xecutare prevazute de codul de procedura civila a titlului executoriu atasat. Se
semneaza cererea si mai face efortul de a indrepta cererea la executorul competent. Asta e tot.
Aceasta cheltuiala, pe buna dreptate, este vadit disproportionata.
*Exista si viziunea unor judecatori care spun ca onorariile trebuie reduse, sub aspectul
cheltuielilor pentru ca se gandesc in felul urmator : „cat primesc eu pentru solutionarea a 30 de
dosare primeste un avocat pentru un singur dosar”. Solutia este copilareasca. De ce? Acum, un
avocat, sigur ca primeste mai mult pentru solutionarea unui dosar, numai ca in suma aceea nu
ai in calcul faptul ca: e producatoare de TVA (24%), e purtatoare de impozit (16%), este
purtatoare de CASS (5,5%), este purtatoare obligatii la casa deasigurari de sanatate a
avocatului (10%) si discutam de ce a mai ramas. Unde mai pui si faptul ca un avocat are un
birou, nu e ca la judecator care vine si aprinde lumina, da drumul la imprimanta, da drumul la
lumina si vorbeste la telefoane – toate astea le plateste statul. (HAHAHAH).
Cheltuielile de judecata se acorda numai la cerere, nu si din oficiu. Este drept ca
aceasta cerere de acordare a cheltuielilor de judecata nu trebuie facuta neaparat la inceputul
procesului. Ea poate fi facuta pana la inchiderea dezbaterilor cel tarziu. Logica decurge din
faptul ca pot decurge cheltuieli si de pe parcursul cercetarii si atunci, la inceputul procesului, nu
ai de unde sa stii ce cheltuieli vor interveni. Daca nu au fost solicitate in cursul procesului sau
daca au fost solicitate, dar instanta a omis sa se pronunte asupra lor, cheltuielile pot fi solicitate si
pe cale separata, in limita termenului general de prescriptie. Daca au fost solicitate si instanta le-
a respins, singura cale este apelul sau recursul, dupa caz.
Cand se formuleaza cererea de cheltuieli pe cale separata, ea e supusa taxei judiciare de
timbru la valoare, chiar daca cheltuielile de judecata in cadrul procesului nu sunt supuse taxei
(adica acel capat de cerere in legatura cu cheltuielile in cadrul procesului nu e supus taxei).
Competenta determinata pentru instanta competenta pentru solutionarea cererii se adopta
dupa dreptul comun, nu are nicio legatura cu competenta instantei care a solutionat cauza din
care au decurs acele cheltuieli.

Exemplu:

111
 - un proces de contencios administrativ, unde s-a admis cererea dar reclamantul nu a
cerut cheltuieli de judecata si vrea sa faca un proces contra administratiei in care sa
ceara cheltuieli. Acesta e un proces de drept comun, care se va judeca de instanta
civila dupa valoare (pana la 200.000 la judecatorie, peste 200.000 la tribunal), nu de
catre instanta de contencios.
- La fel si in cazul unui proces civil cu o valoare de peste 200.000 (deci s-a judecat la
tribunal) si nu ai cerut cheltuielile in cadrul acelui proces si faci un nou proces, te vei
duce la instanta competenta in functie de valoarea cheltuielilor.

Cheltuielile de judecata trebuie dovedite, iar dovada lor se depune pana la inchiderea
dezbaterilor. Este o prevedere existenta in cod, dar care practic nu spune nimic – face parte din
categoria prevederilor care puteau sa nici nu existe. De ce ar scrie legiuitorul ceva ce este evident
? Pentru ca exista o practica anterioara vechiului cod care nu mai putea fi stavilita, in sensul ca
toti depuneau dovezile dupa inchiderea dezbaterilor, spunand ca nu au nicio legatura cu fondul.
Nu au legatura cu fondul, dar cheltuielile pot fi de multe ori mai mari decat fondul, asa ca partea
adversa are si ea dreptul sa vada daca sunt reale. Toate aceste lucruri nu ai cum sa le discuti daca
nu le cunosti.
Art. 452 – Dovada cheltuielilor de judecata
Partea care pretinde cheltuieli de judecata, trebuie sa faca, in conditiile legii, dovada
existentei si intinderii lor, cel mai tarziu la data inchiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
In ce priveste suportarea cheltuielilor, regula este simpla. Suporta cheltuielile partea care
pierde procesul. Daca cererea se admite in parte, cheltuielile se suporta proportional cu partea
admisa. Daca exista si o cerere reconventionala si sunt admise amandoua, atat cererea principala,
cat si cea reconventionala, cheltuielile se compenseaza, in limita valorile.
Art. 453 – Acordarea cheltuielilor de judecata
(1) Partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a castigat, sa ii
plateasca acesteia cheltuieli de judecata.
(2) Cand cererea a fost admisa numai in parte, judecatorii vor stabili masura in care
fiecare dintre parti poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata. Daca este cazul,
judecatorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecata.
Daca exista mai multe parti, cheltuielile se suporta egal, proportional sau solidar in
functie de natura raportului juridic dedus judecatii (daca raportul este solidar, si cheltuielile vor fi
suportate in mod solidar).
Art. 455 – Situatia mai multor reclamanti sau parati
Daca in cauza sunt mai multi reclamanti sau mai multi parati, ei vor puea fi obligati sa
plateasca cheltuieli de judecata in mod egal, proportional sau solidar, potrivit cu pozitia lor in
proces ori cu natura raportului juridic existent intre ei.
Exista si o exceptie – exonerarea de plata a cheltuielilor de judecata, atunci cand paratul
recunoaste, la primul termen, spontan, pretentiile reclamantului in intregime si nu a fost pus in
intarziere sau nu se afla de drept in intarziere, cu mentiunea de a avea in vedere si aplicarea art.
1522 NCC care, in raporturile dintre creditor si debitor gaseste o alta solutie, si anume scutierea
paratului de plata cheltuielilor numai in ipoteza in care plateste intr-un termen rezonabil de la
comunicarea cererii de chemare in judecata.
Art. 454 – Exoneraea paratului de la plata
Paratul care a recunoscut, la primul termen de judecata la care partile sunt legal
citate, pretentiile reclamantului, nuva putea fi obligat la plata cheltuielilor de juecata, cu
exceptia cazului in care, prealabil pornirii procesului, a fost pus in intarziere de catre

112
reclamant sau se afla de drept in intarziere. Dispoztiile art. 1522 alin.(5) din Codul civil
raman aplicabile.

EFECTELE HOTARARII
1. Dezinvesteste instanta
Dupa pronuntarea hotararii, judecatorii nu mai au voie sa schimbe solutia. Hotararea, e
adevarat, se redacteaza in 30 de zile de la pronuntare, dar hotararea nu poate sa cuprinda
elemente contrare minutei, care suprinde solutia pe scurt si care nu mai poate fi schimbata.
Art. 429 – Dezinvestirea instantei
Dupa pronuntarea hotararii instanta se dezinvesteste si niciun judecator nu poate reveni
asupra parerii sale.

2. Are forta unui insris autentic.

Hotararea judecatoreasca, chiar nula ca act de procedura, va produce anumite efecte secundare,
specifice actului autentic.
Exemplu: partea expozitiva poate cuprinde mentiuni legate de declaratii ale partilor, prezenta
lor in fata instantei, anumite solicitari. Acestea raman ca fiind valabile sub aspectul faptului ca s-
au intamplat in ziua respectiva, chiar daca hotararea este nula.
Art. 434 – Forta probanta
Hotararea judecatoreasca are forta probanta a unui inscris autentic.

3. Executorialitatea
Este un atribut al hotararii judecatoresti, in sensul ca ea poate fi pusa in executare cu ajutorul
fortei coercitive a statului. Este ceea ce numim „imperium”. Ea nu este numai un cognitio sau
iurisdictio, adica un act al judecatorul, ci este si un act care recurge la forta statala – sigur, in
cazul in care nu se aduce la indeplinire de bunavoie de catre debitor
Art. 433 – Puterea executorie
Hotararea judecatoreasca are putere executorie, in conditiile prevazute de lege.

4. Obligativitate si opozabilitate
Obligativitatea se refera la raporturile dintre parti.
Opozabilitatea se refera la raporturile cu tertii.
Fata de parti, hotararea este obliatorie, in sensul ca acestea sunt obligate sa aduca la indeplinire
cele prevazute in hotarare. Fata de terti, ea nu este obligatorie, pentru ca nu poate fi pusa in
executare, dar este opozabila lor, in sensul ca ea produce efecte pana la proba contrara. Un tert
nu poate ignora o hotarare – e adevarat ca nu i se poate opune o autoritate in ceea ce o priveste,
dar realitatea descrisa intr-o hotarare poate fi combatuta de un tert (in lipsa unei combateri, ea
naste o prezumtie in defavoarea chiar si a acelui tert).
Art. 435 – Obligativitatea si opozabilitatea hotararii
(1) Hotararea judecatoreasca este obligatorie si produce efecte numai intre parti si
succesorii acesteia.
(2) Hotararea este opozabila oricarei terte persoane atat timp cat aceasta din urma nu
face, in conditiile legii, dovada contrara.

5. Autoritate de lucru judecat

O buna perioada de timp, ne-am aflat sub naivitatea prevederilor din vechiul cod civil, care
stabileau ca puterea de lucru judecat reprezinta o prezumtie irefragabila de adevar. Din fericire,
113
acum nu mai e considerata ca o prezumtie absoluta, ci este o simpla prezumtie a cetatenilor unui
stat si presupune ca la un anumit moment, dupa ce parcurg mai multe grade de jurisdictie (doua
la noi, plus controlul de legalitate prin recurs) convin sa nu mai atace ce a rezultat de acolo. Insa
acest rezultat e de la catastrofal la sublim. Toate acestea se gasesc sub autoritatea de lucru
judecat.
*La momentul la care discutam, exista hotarari judecatoresti de o imbecilitate totala si altele
de o sublima arta juridica, care se afla toate sub autoritatea de lucru judecat. Ele sunt toate
egale din punct de vedere juridic. De ce se intampla asa? Pentru ca la un moment dat,
societatea si-a pus intrebarea ce e mai bine? Sa punem capat si sa spunem ca lucrul care a
rezultat din 3 judecati e definitiv sau sa continuam cearta pentru aflarea unui adevar destul de
improbabil pana cand nu o sa mai fie contestat (asta ar insemna sa judeci la nesfarsit, pentru ca
mereu s-ar gasi cineva care conteste, care sa mai gaseasca o proba etc).

Autoritatea de lucru judecat are doua efecte:

a) Efectul negativ sau peremptoriu
*Noi il stim preponderent pe acesta – desi apare mai rar. La ce ne gandim cand spunem
autoritate de lucru judecat? La faptul ca daca faci un al doilea proces, identic cu unul solutionat
deja definitiv, al doilea se va respinge fara a se analiza pe fond – acesta este efectul negativ.
El tinde a stopa judecarea pe fond a unui nou proces ce prezinta o tripla identitate cu cel
solutionat deja. In situatia in care intr-o cauza se constata existenta triplei identitati, instanta va
respinge cererea in baza unei exceptii, care este: absoluta, poate fi invocata direct in recurs si
inlatura chiar si principiul neagravarii situatiei in recurs.
Exemplu: a fost un proces, pe care l-ai pierdut pe fond si faci un nou proces, identic cu
primul si nu invoca nimeni autoritatea. Castigi jumatate din el. In loc sa taci si sa te multumesti
cu ce ai obtinut, spui ca vrei si jumatatea cealalta si faci apel. Instanta poate observa ca exista
autoritate de lucru judecat si respinge cererea, cu desfiintare a tot, inclusiv a ceea ce s-a discutat
in prima instanta.

b) Efectul pozitiv - Presupune valorificarea intr-un proces viitor a rezultatului obtinut intr-un
proces anterior, atunci cand exista tripla identitate.
In cazul acesta, identitatea de obiect intre cele doua procese nu mai exista. Exista cel mult
o identitate intre chestiunea judecata in primul proces si chestiunea de drept incidenta in al doilea
proces.
Exemplu: in primul proces se discuta nulitatea unui contract si cererea se respinge. In al
doilea proces, una dintre partile care au discutat in primul proces nulitatea, solicita executarea,
iar partea cealalta se apara, invocand faptul ca acel contract e nul. Reclamantul va cere
inlaturarea apararilor partii adverse in legatura cu nulitatea contractului, pentru faptul ca pe
chestiunea nulitatii exista o autoritate de lucru judecat in sens pozitiv. In cazul acesta, nu vorbim
despre un efect extinctiv, pentru ca cel care foloseste autoritatea nu doreste stoparea procesului,
ci dimpotriva, vrea judecarea lui, dar cu luarea in considerare a castigului obtinut in urma
proceselor anterioare.
Identitatea nu exista in legatura cu intregul obiect al procesului, ci doar la nivelul
nulitatii, care este in legatura cu obiectul.
Aceasta autoritate in sens pozitiv obliga la consecventa instantelor in legatura cu anumite
probleme dezlegate in legatura cu aceleasi chestiuni.
Fie ca vorbim de autoritate in sens negativ, fie ca vorbim de autoritate in sens pozitiv,
trebuie sa existe acea tripla identitate: parti, obiect, cauza, cu urmatoarele precizari:
- In ceea ce priveste partile:
114
 a) Nu este necesara identitatea fizica, ci vorbim de o identitate juridica, adica ea se
pastreaza chiar daca vorbim de alte persoane, dar acele persoane sunt succesoarele in
dr. ale partilor initiale.
Exemplu: transmiterea calitatii procesuale.
b) Nu e necesar ca ele sa se regaseasca in aceeasi calitate in cele doua procese. Rolurile de
reclamant si parat se pot inversa, pentru ca partile sunt identice.

- In ceea ce priveste obiectul:

a) Uneori, dpdv gramatical, obiectul s-ar putea sa nu semene, dar, in realitate, sa fie
identic.
Exemplu: intr-un caz se cere anularea si in celalalt desfiintarea, dar cand citesti
cererile iti dai seama ca in ambele se vorbeste de eroare asupra substantei lucrului.
b) In multe cazuri, obiectul unei cereri este inclus intr-o alta cerere.
Exemplu: In primul proces avem o act. in revendicare si s-a dat o solutie pe
revendicare, iar al doilea proces este de partaj – ca sa partajezi, trebuie sa vezi
cine sunt coproprietarii. Daca tu pierzi primul proces, inseamna ca nu ai calit. de
coproprietar si automat o sa se respinga cererea de partaj, pt ca probl. proprietatii
e inclusa in cererea de partaj.

- In ceea ce priveste cauza: vorbim de cauza cererii si nu de cauza actiunii. Ne referim la

temeiurile de fapt si de drept ale cererii de chemare in judecata, pe care se sprijina
pretentiile si apararile, nu la scopul actiunii, care unul larg, general determinat.

CURS 8 DREPT PROCESUAL CIVIL II

INDREPTAREA HOTARARII JUDECATORESTI

 Sediul materiei
Art. 442 – Art. 447 NCPC
Indreptarea hotararii judecatoresti e o procedura ce vizeaza inlaturarea din hotararea
judecatoreasca a eventualelor erori materiale sau omisiuni. (evident, desi vorbim de hotarare,
includem si incheierile, pentru ca si ele sunt tot hotarari).
Art. 442 – Indreptarea hotararii
(1) Erorile au omisiunile cu privire la numle, calitatarea si sustinerile partilor sau ce de
calcul, precum si orice alte erori materiale cuprinse in hotarari sau incheieri pot fi
indreptate din oficiu sau la cerere.
(2) Instanta se pronunta prin incheiere data in camera de consiliu. Partile vor fi citate
numai daca instanta socoteste ca este necesar ca ele sa dea anumite lamuriri.
Esential: Inlaturarea omisiunilor si a erorilor materiale pe baza acestei proceduri nu
trebuie sa influenteze solutia. De ce? Uneori pot exista erori materiale care au aceeasi natura ca
cele de sus, dar care pot influenta solutia. Textul de lege da ex, cand se ref.la erori sau la
omisiuni, spunand „cele precum ...”

Exemple:
1) Intr-o pricina s-ar putea ca un anume Ionescu sa isi fi scris gresit numele in timpul
procesului, astfel incat sa nu figureze „Ionescu”, ci sa figureze „Ion”. Instanta a preluat,
chiar daca din actele depuse de el rezulta ca nu avem niciun „Ion” si singura parte din
proces era „Ionescu” acea prezentare pe care el, eronat, a facut-o in timpul procesului si
115
 in hotarare, in dispozitiv, aparea „Ion”. Problema era ca daca s-ar fi dus la un executor
judecatoresc pentru a rezolva problema, executorul, care nu sta sa citeasca dosarul (nici
nu il are), nu isi da seama ca acolo e o simpla eroare materiala si ar putea sa spuna ca
hotararea nu e concordanta cu persoana care cere punerea ei in executare. Pe de alta
parte, aceasta indreptare poate fi facuta, pentru ca e evident ca e o vorba de o singura
persoana, care intr-una din cererile sale ori si-a scris numele gresit, ori s-a sters partea cu
„escu” de la sfarsit (sau alte cauze).
*Deja din exemplu putem intelege ca nu este necesar ca, pentru a fi admisa aceasta
greseala de nume (sau de calcul / calitate etc) sa provina din partea instantei. Ea poate sa
provina si de la parte.
!!! Lipsa culpei partii in generarea greselii nu este o conditie.
Greseala va fi inlaturata fie ca se datoreaza grefierului care a scris gresit, fie partii (ea ar
putea fi sanctionata pentru greseala ei, dar nu acesta este mijlocul, pentru ca hotararea
judecatoreasca nu poate ramane asa. Au fost solutii in practica in care s-a spus ca se respinge
cererea de indreptare intrucat greseala materiala a fost provocata chiar de partea care cere acum
indreptarea. Solutiile de acest fel sunt gresite - Nu are importanta a cui e greseala. Acest fapt
ar putea prezenta o relevanta si o sa vedem mai tarziu, dar nu in ceea ce priveste
(in)admisibilitatea cererii de indreptare.

2) Ipoteza in care, in mod eronat, in dispozitivul hotararii, la suma pe care instanta a dispus-
o apar sau dispar cateva zerouri. Problema este una de greseala materiala. Daca din
dezbateri ar rezulta ca partile discuta daca se datoreaza 1.000.000 sau 100.000 lei, adica a
existat o dezbatere asupra acestei problema, in acest caz problema nu poate fi transata pe
baza indrepatarii. Daca insa, nu s-a discutat niciodata despre suma aparuta in dispozitiv,
singura suma din proces fiind de 1.000.000 (reclamantul a cerut aceasta suma, iar paratul
a cerut respingerea cererii, fara a spune ca el datora doar 100.000 lei) si totusi in hotarare
apare suma de 100.000 lei, e clar ca acolo este vorba de o eroare materiala. Daca se spune
in dispozitiv ca „instanta admite cererea astfel cum a fost formulata si dispune obligarea
la plata sumei de 100.000” e clar ca e gresit. Daca voia sa oblige, intr-adevar, doar la
plata sumei de 100.000 lei spunea ca „admite in parte cererea si dispune obligarea la plata
numai a sumei de 100.000 lei”.

3) Cereri de partaj : se pot aduna sultele in mod gresit.

Ceea ce trebuie retinut : Eroarea materiala nu influenteaza solutia.
Exemplu: Daca instanta a calculat gresit taxa de timbru, partea nu s-a supus obligatiei de a o
achita si instanta a anulat cererea - e tot o eroare materiala pt ca instanta nu din rationament a
spus ca se datoreaza o suma, ci pur si simplu cand a facut calculul taxei, a pus gresit. Dar aceasta
greseala materiala a avut efecte asupra solutiei, astfel incat mijl. de indreptare este calea de atac,
nu indreptarea erorii materiale.
 Procedura si termen:
Cererea se poate face din oficiu sau la cererea partii interesate. Deci, chiar instanta, daca
isi da seama ca a gresit, va putea sa procedeze la indreptarea hotararii.
Nu exista un termen inauntrul caruia trebuie facuta cererea.
In doctrina VCPC, unde textul era identic, se spunea ca desi nu exista un termen, cererea
trebuia facuta in termenul de prescriptie al executarii silite – pentru ca o hotarare judecatoreasca,
dupa ce intervine termenul prescriptiei, teoretic, nu ar mai avea vreo valoarea sub aspectului
(in)corectitudinii ei. Lucrurile nu stau chiar asa si, chiar sub imperiul vechiului cod, o alta parte
majoritara spunea ca cererea poate sa intervina si dupa expirarea termenului de prescriptie,
116
ratiunea fiind aceea, ca dincolo de forta executorie, hotararea judecatoreasca are si natura unui
act autentic, iar aceasta natura supravietuieste fortei executorii – e vorba de acele mentiuni care,
si in legatura cu o hotarare nula, raman valabile: prezenta partii (poate presoana respectiva va fi
intrebata peste 10 ani unde a fost intr-o alta zi si ea poate, prin intermediul hotararii, sa
dovedeasca faptul ca a fost la proces. Din aceasta perspectiva exista interesul de a indrepta si
hotarariile care nu mai pot fi puse in executare.

 Competenta:
Instanta care a pronuntat hotararea. Acest lucru marcheaza faptul ca nu ne aflam in fata
unei rejudecari – ci o indreptare care nu implica o reanalizare a cauzei. Ar fi si greu, pt ca
judecatorul odata dezinvestit nu mai poate solutiona cauza, dar poate sa indrepte anumite greseli
daca ele sunt pur formale.
Art. 445 – Obligativitatea procedurii
Indreptarea, lamurirea, inlaturarea dispozitiilor contradictorii ori completarea
hotararii nu poate fi ceruta pe calea apelului sau recursului, ci numai in conditiile art.
442 – art. 444.
Chiar mai mult, aici codul vorbeste de competenta, dar daca ne uitam in regulamentul de
ordine interioara al instantelor, constatam ca cererea se indreapta la acelasi complet (aceiasi
judecatori care au pronuntat hotararea – este logic, ei stiu mai bine unde a intervenit greseala).
Sigur, acest aspect se aplica daca acel complet mai functioneaza.

 Judecata:
Se face, de regula, fara citarea partilor, in camera de consiliu. Dar, partile pot fi citate
daca instanta apreciaza necesar pentru a da anumite lamuriri.
Solutia se da printr-o incheiere, care va face corp comun cu hotararea, pentru ca
hotararea nu va putea fi inteleasa decat impreuna ca aceasta incheiere de indreptare a unei erori
materiale.

 Cai de atac:
Sunt identice cu cele prevazute pentru hotararea indreptata.
Art. 446 – Cai de atac
Incheierile pronuntate in temeiul art. 442 si art. 443, precum si hotararea
pronuntata potrivit art. 444 sunt supuse acelorasi cai de atac ca si hotararile in legatura
cu care s-a solicitat, dupa caz, indreptarea, lamurirea sau inlaturarea dispozitiilor
contradictorii ori completarea.
Ce ar avea partile de atacat ? Ar avea, mai ales daca ne gandim la situatiile in care s-ar
gresi in privinta aplicarii procedurii. Procedura esta una de stricta interpretare, nu poti sa o
folosesti, de exemplu, daca instanta a omis sa se pronunte asupra cheltuielilor de judecata – asta
poate fi o eroare, dar nu vorbim de erori care intra in indreptare. Aici putem vorbi de o
completare a hotararii.
Au mai existat erori, gresit incluse in aceasta categorie, cand s-a judecat litigiul pe un
imobil, apoi, printr-o procedura de indreptare, s-a spus ca de fapt, nu e vorba de imobilul de la
adresa 53, ci de cel de la adresa 53 A, caz in care, la 53 A, era alt posesor – asta inseamna ca
reclamantul s-a judecat gresit cu posesorul de la imobilul 53. E adevar ca in actele lui de
proprietate figura 53 A, dar aici era o problema. A facut o cerere de indreptare si a solicitat sa se
indrepte – in loc de 53 sa fie trecut 53 A. Problema nu poate fi rezolvata asa, pentru ca la 53 A e
alta persoana si reclamantul trebuia sa se judece cu ea, nu cu cel de la 53 si sa ia imobilul de la
53 A. Asta ar insemna o lipsa de contradictorialitate, nu s-a judecat cu cine trebuie. Aparent e o
117
eroare, dar e o eroare ce antreneaza o schimbare a calitatii partilor. Hotararea nu poate fi
indreptata, ea poate fi desfiintata de catre instanta superioara, intr-o cale de atac.

 Curgerea termenului:
Aici exista unele controverse (vor fi discutate la seminar).
Mai pe scurt: termenele curg de la comunicare. De ce? Pentru ca de cele mai multe ori,
partile, nefiind citate, chiar daca, potrivit dreptului comun ar curge termenul de la pronuntare,
daca nu au fost citate, nu ai cum sa le ceri sa cunoasca data pronuntarii – mai ales cand cererea a
fost facuta din oficiu de catre instanta.
Prin aceasta intelegem si faptul ca incheierea de indreptare se comunica ambelor parti,
chiar daca nu ele au facut ele cererea. Vor primi o incheiere in care se va spune ca la o anumita
data instanta a constatat o greseala pe care a rectificat-o.

LAMURIREA HOTARARII

Aceasta procedura presupune doua ipoteze:

1) Cand ar fi necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicararea
dispozitivului hotararii;
2) Cand dispozitivul prevede dispozitii contradictorii.
Art. 443 – Lamurirea hotararii si inlaturarea dispozitiilor contradictorii
(1) In cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau
aplicarea dispozitivului hotararii ori daca acesta cuprinde dispozitii contradictorii,
partile pot cere instantei care a pronuntat hotararea sa lamureasca dispozitivul sau sa
inlature dispozitiile potrivnice.
(2) Instanta va rezolva cererea de urgenta, prin incheiere data in camera de
consiliu, cu citarea partilor.
(3) Incheierea se va atasa la hotarare, atat in dosarul cauzei, cat si in dosarul de
hotarari al instantei.

 Reguli generale:
1. Spre deosebire de indreptarea erorii (care se refera la intreaga hotarare), lamurirea
prespune indreptarea unei parti din hotarare, si anume a dispozitivului.
2. Nu se poate folosi aceastra procedura pentru a inlatura o contradictie intre dispozitiv, pe
de o parte, si considerente, pe de alta parte. In acest caz am avea cel mult o hotarare
nemotivata corect – mijlocul procesual ar fi calea de atac a apelului sau recursului, in
functie de ce hotarare avem.

Exemple pt ipoteza lamuririlor privind intelesul, intinderea sau aplicarea dispozitivului

hotararii:
a) Sa presupunem ca A cheama in judecata pe B, cerand rezolutiunea contractului si
repunerea partilor in situatia anterioara si instanta dispune. Numai ca A face o cerere prin
care intreaba doua lucruri : daca repunerea in situatia anterioara inseamna doar predarea
bunului pe care l-a vandut sau si radierea din Cartea Funciara. E o problema. El nu cere
schimbarea solutiei, ci intreaba numai un aspect legat de intinderea hotararii. Sigur ca a
fost si vina lui A pentru ca a formulat cererea initiala intr-un mod evaziv, dar si a
instantei, pentru ca in baza principiului rolului activ putea sa il intrebe pe A ce intelege
prin repunere. Hotararea trebuie sa ramana definitiva, pentru ca numai in aceasta situatie

118
 se poate duce cu ea la cartea funciara – unde registratorul ii poate spune ca nu radiaza
nimic pentru ca in hotarare nu scrie despre acest fapt.
b) Se dispune evacuarea paratului din imobilul aflat la etajul 2 dintr-un anumit imobil si
mergi la fata locului si vezi ca sunt doua apartamente la etajul 2. Nu stii la care imobil se
refera hotararea.
c) Instanta dispune obligarea paratului la predarea imobilului compus din constructie aflat la
adresa postala X. Ajungi la adresa X, intri in curte si vezi ca sunt 3 imobile compuse din
constructie – in aceasta situatie ar fi bine ca in hotarare sa se mentioneze suprafata
imobilului, vecinatatile lui, un numar de camere, eventual numarul cadastral daca are sau
alte modalitati de identificare. Aceasta ar fi o chestiune de intindere a hotararii
judecatoresti.
Nu se poate folosi aceasta procedura pt a inlatura anumite prevederi ale hot.– a schimba
solutia.

Exemplu : S-a respins o cerere de lamurire ce tindea la reevaluarea unei sume stabilita de
instanta cu titlul de despagubire pentru preluarea unor imobile de catre stat, in sensul ca se
propunea o alta varianta de calcul, care ar fi fost mai corecta decat cea folosita de instanta.
Dispozitivul nu avea nimic neclar: spunea ca se datoreaza 150.000 lei. Faptul ca respectiva suma
nu a fost corect calculata sau s-au aplicat sisteme gresite de calcul, cel mult poate face obiectul
unei cai de atac. Nu poate face obiectului unei cereri de lamurire – suma e suficient de bine
lamurita.

Exemple pentru lamurirea unei hotarari in cazul in care dispozitivul contine prevederi
contradictorii:
a) Se formuleaza de catre A o cerere de obligare a lui B la prestarea unei obligatii in baza
unui contract. B formuleaza o cerere reconventionala prin care cere anularea contractului.
Instanta admite ambele cereri (il obliga pe B sa respecte contractul, dar si anuleaza
contractul la cererea lui B) – aici vorbim de dispozitii contradictorii (nu mai vorbim de
considerente – evident ca ele o sa fie varza). Cele doua dispozitii ale instantei (anularea si
obligarea lui B) nu pot coexista.
b) Se formuleaza o cerere de interventie principala avand ca obiect acelasi drept cu cel din
cererea de chemare in judecata si instanta admite anbele cereri, desi ele au ca obiect
acelasi drept. Daca le-ar admite in parte, ar fi de inteles, dar instanta le admite pe
amandoua in tot – ipoteze ce se exclud – nu pot exista doi titulari exclusivi ai aceluiasi
drept. Situatia ar fi grea si pentru parat – el cui sa restituie bunul ? Reclamantului sau
intervenientului?

 Procedura si termen:
Spre deosebire de cererea de indreptare, cererea de lamurire nu se poate face din oficiu, ci
doar la solicitarea partii interesate.
Ca si la cererea de indreptare, nu exista un termen pentru formularea cererii, dar o
problema ar fi cu privire la interes. De ce? Daca in cazul unei cereri de indreptare nu aveam
nicio problema in a spune ca o hotarare care nu mai e susceptibila de executare silita, ar putea sa
fie indreptata pentru ca ea valoreaza ca inscris autentic, chiar si dupa ce isi pierde puterea
executorie, in cazul cererii de lamurire, fiind vorba de lamurirea intelesului, intinderii sau
aplicarii dispozitivului sau lamurirea unor prevederi contradictorii din dispozitiv, este cert ca
aceasta procedura se angajeaza in vederea facilitarii executarii. Cam din toate exemplele date,
marea problema era ca se ajunge la executor/ registratrul de cartea funciara si ei nu stiau cum sa
119
execute hotararea. De aceea, chiar daca, teoretic nu avem un termen, daca cererea s-ar face dupa
expirarea termenului de prescriptie al executarii silite, s-ar putea ridica o problema de interes –
ce interes ai avea sa lamuresti o hotarare care oricum nu ar mai putea fi pusa in executare, din
moment ce lamurirea se cere tocmai pentru a sti cum pui in executare o hotarare?
!!! Daca exista interesul de a te prevala de efectul pozitiv al autoritatii de lucru judecat
ar putea fi justificat un interes. ( Se poate in cazul in care nu s-a prescris dreptul la actiune – sa
poti sa faci o noua actiune in care sa invoci efectul hotararii din vechiul proces, numai ca pentru
asta trebuie sa ne aflam pe taramul actiunilor reale sau patrimoniale, pt ca de cele mai multe ori
se prescrie dr. la actiune).
O procedura extrem de asemanatoare (chiar identica) o gasim in materia executarii silite
si se numeste contestatia la executare care poate imbraca si forma prevazuta de art. 711 alin.(2).
Art. 711 – Obiectul contestatiei
(1) Impotriva executarii silite, a incheierilor date de executorul judecatoresc, precum si
impotriva oricarui act de executare, se poate face contestatie de catre cei interesati sau
vatamati prin executare. De asemenea, se poate face constestatie la executare si in cazul in
care executorul judecatoresc refuza sa efectueze o executare silita sau sa indeplineasca un
act de executare silita in conditiile legii.
(2) Daca nu s-a utilizat procedura prevazuta la art. 443, se poate face contestatie si in cazul in
care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea unui titlu
executoriu.
Cel putin in parte, procedura este identica cu cea de lamurire. Identitatea este subliniata si
de mentiunea din textul de lege „daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art. 443”. Ce
inseamna? Daca in legatura cu hotararea judecatoreasca incepe o executare silita, in cursul
acelei executari, daca anterior nu s-a folosit procedura lamuririi, partea ar putea fi interesata si ar
putea sa solicite aceleasi lucruri pe care le solicita in lamurire si pe calea contestatiei la
executare. Dar pentru acest fapt trebuie ca hotararea sa fie executorie, sa se fi inceput
executarea si sa nu se fi terminat executarea.
In ceea ce priveste aceasta contestatie la executare cu continut special, este interesant si
termenul. La art. 714 se vorbeste de faptul ca aceasta contestatie se poate face oricand inauntrul
termenului de prescriptie al dreptului de a cere executarea silita.
Nu poti face acea contestatie la executare daca ai facut inainte lamurirea – s-ar opune
autoritatea de lucru judecat (ai avea doua proceduri pentru unul si acelasi lucru) si principiul
imutabilitatii litigiului. Dar si reciproca e valabila. Daca nu ai facut lamurirea si in cadrul
executarii faci contestatia la executare cu acelasi obiect (lamurirea intinderii...) si se respinge / se
admite intr-o anumita maniera, evident ca dupa nu mai poti face o cerere de lamurire dupa – si
aici se opune autoritatea de lucru judecat a hotararii initiale fata de un nou proces.

 Competenta:
Competenta revine instantei care a pronuntat hotararea. Cine ar putea sa lamureasca cel
mai bine ce a vrut sa spuna ?
In regulamentul de ordine interioara se prevede ca nu numai ca e competenta instanta, dar
chiar acelasi complet care a pron. hotararea va solutiona cererea de lamurire – daca mai funct.
acel complet.

 Judecata
Pricina se judeca de urgenta si cu citarea partilor, in camera de consiliu. Spre
deosebire de indreptare, aici este obligatorie citarea. La indreptare vorbim de erori materiale, pe
cand aici vorbim despre cum se interpreteaza dispozitivul sau care este logica lui.
120
 Solutia se da printr-o incheiere care e supusa acelorlasi cai de atac ca si hotararea a carei
lamurire se cerere. Daca hotararea e data in recurs – nu mai exista cale de atac.
COMPLETAREA HOTARARII
Art. 444 – Completarea hotararii
(1) Daca prin hotararea data instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere
principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere
completarea hotararii in acelasi termen in care se poate declara, dupa caz, apel sau recurs
impotriva acelei hotarari, iar in cazul hotararilor date in caile extraordinare de atac sau in
fond dupa casarea cu retinere, in termen de 15 zile de la pronuntare.
(2) Cererea se solutioneaza de urgenta, cu citarea partilor, prin hotarare separata. Prevederile
art. 443 alin.(3) se aplica in mod corespunzator.
(3) Dispozitiile prezentului asticol se aplica si in cazul cand instanta a omis sa se pronunte
asupra cererilor martorilor, expertilor, traducatorilor, interpretilor sau aparatorilor, cu
privire la drepturile lor.
Are ca situatie premisa omisiunea instantei de a se pronunta cu privire la una din urm.
cereri:
1. Cerere principala, incidentala, accesorie sau conexa
2. Un capat de cerere
3. Cererile martorilor, expertilor, traducatorilor, interpretilor, avocatilor etc cu privire la
remuneratiile lor
Una dintre aceste 3 omisiuni va antrena un drept de completare a hotararii judecatoresti.

 Precizari:
1. Omisiunea nu trebuie confundata cu respingerea/admiterea partiala. Daca avem mai
multe capete de cerere si instanta spune ca admite in parte cererea si il obliga pe parat la
plata sumei X si nu spune nimic de celelalte capete, aici nu avem o nepronuntare, o minus
petita, ci in realitate, s-a admis numai in parte si s-a si spus ce parte a fost admisa. Prin
urmare, restul s-a respins.
*Nu ar mai fi necesar aici sa se spuna ca se resping celelalte capete de cerere. Instanta
a spus ca admite in parte, implicit celelalte au fost respinse. Daca n-ar fi fost acel „in
parte” ar fi fost o problema, pentru ca admiterea cererea si obliga doar la plata unei
anume sume de bani, cand reclamantul poate ceruse si alte sume sau cheltuieli de
judecata – aici ar fi o minus petita.
2. Nu avem o omisiune atunci cand instanta omite sa se pronunte asupra unei exceptii pe
care in prealabil a unit-o cu fondul. Intr-adevar, instanta ar trebui mai intai sa se pronunte
asupra exceptiei, si apoi asupra fondului. Dar aceasta omisiune nu se incadreaza in text,
pentru ca exceptia nu e o cerere sau un capat de cerere, ci mijloc de aparare. Sigur ca
este criticabil ceea ce a facut instanta, numai ca aceasta critica va fi facuta printr-o cale de
atac: apel sau recurs. La fel daca instanta omite sa se pronunte asupra unui motiv de apel
sau recurs. Instanta s-a pronuntat asupra apelului, spunand ca respinge, dar ea nu
analizase toate motivele. E grav, dar solutia nu e completarea hotararii, ci calea de atac.

 Procedura si termen:
Cererea se face nu din oficiu, si numai la cererea partii interesate.
Termenul este cel prevazut pentru declararea apelului sau recursului. Atunci cand avem
hotarari pronuntate in cai extraordinare, termenul este de 15 zile de la pronuntare. Asta e posibil
in ipoteza in care avem o hotarare de recurs / recurs dupa casarea cu retinere. Spre deosebire de

121
celelalte proceduri, unde nu mai exista cale de atac pentru hotararile pronuntate in recurs, aici
avem completare chiar si daca vorbim de hotarare data in recurs.

 Competenta
Cererea se judeca de aceeasi instanta care a pronuntat hotararea incompleta.
Se judeca de urgenta cu citarea partilor. Se pronunta o hotarare in sensul de sentinta
sau decizie. Calea de atac e cea prevazuta pentru hotararea initiala. De ce ? trebuie sa ne gandim
la ipoteza in care instanta nu ar fi omis, ci s-ar fi pronuntat. In acest caz nu aveam cale de atac.
Pe cand, daca s-ar admite cale de atac in cazul in care pentru hotararea initiala nu exista, am avea
o cale de atac in plus, nejustificata.
!!! Completarea nu e singura varianta. Daca instanta a omis sa se pronunte asupra
unei cerere, exista oricand varianta de a formula un proces separat – hotararea
judecatoreasca nu ar avea autoritate de lucru judecat.

Reguli generale cu privire la cele trei proceduri:

1. Toate aspectele care pot fi deduse procesului pe calea indreptarii, lamuririi sau
completarii nu pot fi facute pe calea atacului sau recursului.
Daca instanta a omis sa iti acorde cheltuieli de judecata, desi le-ai cerut, nu poti sa
faci apel sau recurs, e obligatoriu completarea.
In ceea ce priveste completarea, exista deschisa calea revizuirii potrivit art.509
pct.1. prin urmare, daca instanta a omis sa-ti dea cheltuieli, ai 3 variante:
- completarea;
- procesul separat;
- revizuirea hotararii potrivit art. 509 pct.1

2. Caile de atac sunt cele prevazute pentru hotararea a carei indreptare, lamurire sau
completare se solicita.
Cererile de indreptare,lamurire si completare sunt accesorii hotararii principale

3. Daca sunt admise, cheltuielile sunt suportate de stat – se presupune ca toate au la baza
si o culpa a instantei.
!!! Nu se aplica cand in cazul indreptarii se constata ca eroarea a fost provocata de
parte (opinie din doctrina). Se admite cererea, dar partea nu e exonerata de plata chelt. de
judecata.
*Textul de lege nu face nicio distinctie, regula de mai sus este o opinie din doctrina,
o sa vedem la seminar daca este intemeiata sau nu.

122
 CAILE DE ATAC
CLASIFICARE. REGULI GENERALE

 Clasificare:

1. Cai ordinare (au ca si caracteristica aceea ca poti sa le formulezi pentru o simpla

nemultumire, fara sa fie nevoie ca acea nemultumire sa fie incadrata in dispozitii ale
legii)
/ cai extraordinare (trebuie sa te incadrezi in anumite motive prevazute de lege, dupa
caz)

2. Cai de reformare: apel si recurs (prespun un control judiciar din partea unei instante
superioare) / cai de retractare: contestatia in anulare si revizuirea (se adreseaza
instantei care a pronnuntat hotararea, nu presupun un control, ci o retractare a hotararii
de catre instanta care a pronuntat-o in baza unor motive noi sau a unor greseli grave pe
care instanta le asuma)

3. Cai devolutive: apel (presupun o analiza de fond – si aspecte de fapt si drept)

/ cai nedevolutive (vizeaza doar analiza in drept)

4. Cai suspensive de executare: apelul (ca regula, exista si exceptii)

/ cai nesuspensive de executare (cel mult dau dreptul de a cere suspendarea)

 Reguli generale:

1. Caile de atac de formuleaza, de principiu, de partile care au fost in proces in faza

initiala si care justifica un interes in criticarea hotararii.
Art. 458 – Subiectele cailor de atac
Caile de atac pot fi exercitate numai de partile aflate in proces care justifica un
interes, in afara de cazul in care, potrivit legii, acest drept il au si alte organe sau
persoane.

Exceptii

a) Daca vorbim de succesorii partilor (universali, cu titulu universal si chiar si cu titlu

particular) – pot formula cai de atac, chiar daca ei nu au figurat in fata primei
instante;
b) Procurorul – art. 92 alin.(4) – Procurorul poate sa exercite caile de atac impotriv
hotararilor pronuntate in cazurile prevazute la alin.(1), chiar daca nu a pornit
actiunea civila, precum si atunci cand a participat la judecata, in conditiile legii.
*Situatiile in care sunt cauze cu minori, disparuti, persoane puse sub interdictie.
c) Creditorii chirografari – ca o conservare a patrimoniului debitorului lor.

2. Caile de atac extraordinare nu pot fi exercitate cat timp exista calea apelului, dar
pot fi exercitate cat timp exista recurs. – art.459 alin.(1)
123
3. Caile extraordinare se pot exercita concomitent, dar, daca exista si un recurs, acesta
are prioritate. – art. 459 alin.(3)
*De ce? Daca s-ar admite recursul ar putea sa lase fara obiect celelalte cai.

4. Legalitatea caii de atac.

Art. 457 – Legalitatea caii de atac
(1) Hotararea judecatoreasca este supusa numai cailor de atac prevazute de lege, in
conditiile si termenele stabilite de aceasta, indiferent de mentiunile din dispozitivul
ei.
Calea de atac nu poate fi data de judecator, ci doar de lege. Daca intr-o hotarare se
mentioneaza in mod gresit o cale de atac, calea de atac e cea prevazuta de lege, nu in
hotararea judecatoreasca.
Mentiunea inexacta din dispozitivul hotararii judecatoresti nu produce nicun efect
cu privre la calea de atac de urmat.

5. Daca partea exercita o cale de atac inexistenta, intemeindu-se pe cuprinsul

dispozitivului hotararii judecatoresti, care o indica, calea de atac se va respinge ca
inadmisibila, dar partea va putea formula calea de atac corecta (daca exista) intr-un
termen ce incepe sa curga de la data comunicarii hotararii de inadmisibilitate a caii
de atac declarate incorect. – art. 457 alin.(2)-(4).

*Care e logica ? Avem doua ipoteze:

a) Ipoteza in care in dispozitivul hotararii scrie ca impotriva acesteia se poate
exercita apelul. Dar, sa spunem ca este o pricina de contencios administriv, unde singura
cale de atac e recursul. Partea va formula apel. De ce? Pentru ca intre lectura legii care
vorbeste de recurs si lectura hotararii care vorbeste de apel, partea are mai mare incredere
in hotarare. Partea face apel si ajunge la instanta superioara care-i spune ca trebuia sa faca
recurs, si nu apel si ca recursul se motiveaza in alt fel decat apelul (acesta se poate motiva
general, uneori deloc – in timp ce recursul il motivezi raportandu-te la motivele prevazute
de lege). Instanta va respinge calea de atac exercitata ca inadmisibila, dar pentru ca partea
a fost indusa in eroare de judecatorul de la prima instanta, este repusa in termenul de a
formula calea de atac corecta.

b) Ipoteza in care partea formuleaza o cale de atac inadmisibila, fara a se intemeia

pe cuprinsul hotararii judecatoresti – face ea o interpretare ajungand la o interpretare
inadmisibila. Aici nu se aplica solutia de mai sus. Cel mult, in acest caz, instanta ar putea
sa procedeze la recalificarea caii de atac si sa o judece ca fiind cea corecta, mergand pe
dispozitiile care permit judecatorului recalificarea unei cereri.

6. Unicitatea caii de atac.

Art. 460 – Unicitatea caii de atac
(1) O cale de atac poate fi exercitata impotriva unei hotarari numai o singura data,
daca legea prevede acelasi termen de exercitare pentru toate motivele existente la
data declararii caii de atac.
Calea de atac se poate exercita impotriva unei hotarari o singura data. Mentiunea
este logica – Daca s-a exercitat o data si s-a respins, hotararea atacata intra in autoritatea
de lucru judecat.
124
7. Daca prin hotarare s-au solutionat mai multe cereri, printre care si cereri accesorii,
hotararea este supusa in intregul ei caii de atac prevazuta pentru cererea principala,
chiar daca cererile accesorii, facute pe cale separata, ar putea sa atraga incidenta
altor cai de atac. –art. 469 alin.(2) –(5)
Daca exista mai multe cereri, deopotriva principale sau principale si incidentale,
dintre care unele sunt supuse apelului si altele recursului, hotararea in intregime va fi
supusa apelului si, ulterior, recursului. Legiuitorul, cand are cereri de aceeasi forta,
principale sau incidentale (stiind ca oricand cererile incidentale pot deveni cereri
principale) opereaza cu solutia cea mai favorabila partii – calea de atac a apelului. Daca
cererile principale si incidentale nu sunt supuse nici apelului nici recursului, celelalte
capete de cerere sunt supuse cailor de atac conform legii.

Exemplu: Avem un divort prin acordul partilor, insa consimtamantul lor nu se

manifesta si in legatura cu capetele de cerere privitoare la partaj sau incredintarea
minorilor. In acest caz se da o hotarare pe divort care este defintiva, dar celalalte capete
de cerere sunt supuse dispozitiilor legii.

8. In ceea ce priveste partea din hotarare care se ataca, regula este ca se ataca
dispozitivul hotararii, adica solutia. – art. 461.
Daca solutia este convenabila, iar considerentele nu, de principiu, nu ai de ce sa
ataci. Dar, exista si posibilitatea atacarii doar a considerentelor in urmatoarele ipoteze:
a) considerentele cuprind dezlegari de drept ce nu au legatura cu judecata
acelui proces;
b) considerentele sunt gresite;
c) considerentele cuprind constatari de drept ce sunt nedrepte pentru parte.
In aceste situatii, chiar daca solutia este buna, si vei cere in cazul apelului /
recursului, inlocuirea acelor considerente cu altele corecte, insa cu pastrarea solutiei.
*Initial, autoritatea de lucru judecat nu se intindea decat asupra dispozitivului.
Considerentele nu erau purtatoarea de autoritate. In logica acestei proceduri, nu exista
nicio justificare sa ataci considerentele, pentru ca acestea nu te puteau vatama intr-un
fel. Cel mult ramaneau doar o dezamagire cu privire la calitatatea motivarilor.
Odata cu modificarea conceptelor procesuale, s-a recunoscut considerentelor o
autoritate de lucru judecat si s-a renuntat la atacarea doar a dispozitivului. Insa,
considerentele nu se pot ataca pentru orice motiv, ci doar:
- motive de drept care fie nu au legatura cu procesul, fie au legatura cu procesul dar
sunt gresite;
- constatari de fapt care prejudiciaza partea

Ce ar putea fi ?
- dezlegari de drept care nu au legatura cu procesul sau nu au legatura suficienta cu
procesul;
- obiectul procesului este anularea unui act si cauza anularii este eroarea viciu de
consimtamant – cu toate acestea, judecatorul, respingand cererea, motiveaza in
realitate actul este valabil si din alte perspective (spune ca n-a fost eroare, dar n-a fost
125
 nici dol, nici leziune etc), lucruri cu care instanta nu a fost investita, dar lucruri care,
lasate ca atare, ar putea ridica intrebarea daca au intrat sau in autoritatea de lucru
judecat – nu au intrat, pentru ca ele nu sustin dispozitivul, dar chiar si asa, partea nu e
multumita cu aceasta prezumtie creata prin considerente.

9. Masurile de administrare judiciara nu pot face obiectul niciunei cai de atac.

Exemplu: termenele pe care le acorda instanta

10. De principiu, caile de atac nu pot fi exercitate omisio medio.

Adica, de exemplu, nu poti sa exerciti recursul, daca n-ai exercitat mai intai
apelul. Regula este importanta, dar comporta o exceptie.

Exceptie: in cazul hotararilor care sunt susceptibile de apel, este adevarat ca

formularea directa a recursului face ca acesta sa fie inadmisibil, dar partile se pot intelege
sa nu mai exercite apelul si sa exercite direct recursul daca sunt intrunite urmatoare
conditii:
a) Aceasta intelegere sa intervina dupa pronuntarea hotararii in prima instanta;
b) Sa intervina in interiorul termenului de apel;
c) Sa existe un acord expres, nu tacit, prin insris autentic sau declaratie verbala in fata
instantei a carei hotarare se ataca;
d) In acel recurs exercitat omisio medio sa se invoce ca motiv doar aplicarea gresita a
normelor de drept material, nu probleme de drept procesual. – art. 488 pct. 8
Care este logica acestui text care introduce in procedura o exceptie de la regula ca
recursul nu poate fi exercitat omisio medio? Partile nu au comentarii sau critici de adus in
ceea ce priveste situatia de fapt, sunt multumite de aplicarea legii in ceea ce priveste
retinerea situatiei de fapt. Singura critica a lor este ca instanta, aplicand corect legea unei
anumite situatii de fapt, a dat o interpretare gresita textelor de lege aplicabile. Exercitiul
unui apel este inutil in acest caz, asa ca vor sa se duca direct in recurs, scurtand timpul de
solutionare a procesului.

1. APELUL
 Sediul materiei: Art. 466 – 482 NCPC

 Notiune: Este o cale de atac de reformare (de control judiciar), devolutiva (priveste aspecte
de fapt si de drept) si suspensiva de executare (atat timp cat se judeca apelul, hotararea
pronuntata in prima instanta nu e executorie – cu exceptiile de rigoare).

 Obiectul apelului: Fac obiect al apelului hotararile de prima instanta, cu unele exceptii.
Exceptiile sunt de doua feluri:
a) Hotarari care nu sunt supuse niciunei cai de atac : declinarea competentei (chiar si in fata
unei instante necompetente, cand exceptia s-a solutionat prin declinarea competentei),
asigurarea de probe, stramutarea.
b) Hotarari care sunt supuse numai recursului: perimarea, tranzactia – hotararea de expedient,
toate hotararile din materia contenciosului administrativ etc.
In ceea ce priveste incheierile, regula este ca ele se ataca odata cu fondul – apelul facut
impotriva hotararilor de fond se considera a fi facut si impotriva hotararilor premergatoare.
Exceptii de la aceasta regula (incheieri care se ataca separat de fond): respingerea cererii de
126
admitere in principiu a cererii de interventie, de chemare in garantie sau alte cereri de atragere a
tertilor in proces, incheierile prin care se stabileste taxa de timbru.
Sunt si incheieri care nu se ataca odata cu fondul pentru ca sunt incheieri finale – ele
chiar dezinvestesc instanta cu o problema care nu intra pe fond. Exemplu: la masurile
asiguratorii – ele se ataca cu apel / recurs, dar sunt incheieri finale.

Avem:
a) Apelul principal – este cel exercitat de partea nemultumita de solutia din prima instanta si
tinde la schimbarea acesteia sau la anularea hotararii.
Art. 466 – Apelul principal. Obiectul.
(1) Hotararile pronuntate in prima instanta pot fi atacate cu apel, daca legea nu prevede in
mod expres altfel.
(2) Sunt supuse apelului si hotararile date in ultima instanta daca, potrivit legii, instanta nu
putea sa judece decat in prima instanta.
(3) Hotararile date in ultima instanta raman neapelabile, chiar daca in hotarare s-a aratat
ca au fost pronuntate in prima instanta.
(4) Impotriva incheierilor premergatoare nu se poate face apel decat odata cu fondul, afara
de cazul cand legea dispune altfel.

b) Apelul incident – cel formulat de intimatul din apelul principal, care nu a formulat apel
principal la randul lui si care formuleaza acest apel incident dupa expirarea termenului
pentru apelul principal, printr-o cerere proprie prin care tinde la schimbarea hotararii primei
instante.
Art. 472 – Apelul incident
(1) Intimatul este in drept, dupa implinirea termenului de apel, sa formuleze apel scris, in
cadrul procesului in care se judeca apelul facut de partea potrivnica, printr-o cerere
proprie care sa tinda la schimbarea hotararii primei instante.
(2) Daca apelantul principal isi retrage apelul sau daca acesta este respins ca tardiv, ca
inadmisibil ori pentru alte motive care nu implica cercetarea fondului, apelul incident
prevazut la alin.(1) ramane fara efect.

Exemplu: ipoteza logica de la care pleaca acest apel incident este cea in care s-a admis
in parte o pretentie, astfel incat, ambele parti ar putea fi nemultumite de solutie, pentru ca
admitandu-se cererea reclamantului in parte, A e multumit ca a castigat ceva, dar
nemultumit ca nu a castigat tot, iar B e nemultumit ca a fost obligat la ceva, dar multumit ca
nu a fost obligat la tot. Atunci: Sa zicem ca B, care a fost obligat la o parte din ce voia A,
face apel principal, criticand solutia. A, care a castigat partial, nu a facut apel, considerand
solutia instantei multumitoare initial, dar vaznd ca B a facut apel, practic, legiuitorul ii da si
lui posibilitatea de a face apel incident, in sensul de a critica si el hotararea pe care n-a
criticat-o initial.
Textul implica o incercare de descurajare a formularii apelurilor sicanatorii. Daca B,
stiind ca exista potentialul de a fi obligat la tot, stiind ca si A are posibilitatea de a face apel
dupa el, se gandeste de doua ori inainte sa exercite calea de atac, existand posibilitatea ca,
admitandu-se apelul incident al lui A,sa fie obligat la tot sau la mai mult.

c) Apelul provocat – atunci cand, in caz de coparticipare sau de interventie a unor terti in
prima instanta, intimatul din apelul principal (B), dupa implinirea termenului de apel in ceea
ce il priveste pe el, declara apel impotriva altui intimat sau alta persoana care a figurat in
127
 prima instanta, dar nu mai este parte in proces (adica C – acesta nu e parte in apelul
principal, cel mult ar putea sa figureze ca parte in apelul lui A dar numai pentu acele aparari
pe care C le-a facut in folosul lui B si chiar au condus la respingerea actiunii lui A – dar A
nu ar putea niciodata sa ceara si admiterea cererii de chemare in garantie, nu are calitate,
daca acestea din urma ar fi de natura sa produca consecinte in privinta situatiei sale juridice
in proces).
Art. 473 – Apelul provocat
In caz de coparticipare procesuala, precum si atunci cand la prima instanta au
intervenit terte persoane in proces, intimatul este in drept, dupa implinirea termenului de
apel, sa declare in scris apel impotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat in
prima instanta si care nu este parte in apelul principal, daca acesta din urma ar fi de natura
sa produca consecinte asupra situatiei sale juridice in proces. Dispozititiile art. 472 alin.(2) se
aplica in mod corespunzator.

Exemplu: cererea de chemare in garantie. A cheama in judecata pe B, cerand un imobil.

B cheama in garantie pe C, solicitand obligarea acestuia la sumele pe care el va trebui sa i le
plateasca lui A. De ce? Ca sa comprime mai mult timpul in care va obtine despagubirea de la
C. Prima instanta respinge cererea principala a lui A, ceea ce inseamna ca respinge si cererea
de chemare in garantie ca fiind lipsita de interes. Numai ca, in acest caz, B nu are nciun
interes sa atace solutia din cererea de chemare in garantie, pentru ca, chiar daca s-a respins
ca lipsita de interes, el e castigator in procesul cu A, in cererea principala. A face apel in
ceea ce priveste cererea de chemare in judecata, iar instanta ar putea sa schimbe solutia si sa
il oblige pe B sa-i plateasca lui A ceea ce el a cerut. Daca se intampla asa, B se va afla intr-o
pozitie mai proasta decat daca ar fi pierdut procesul la prima instanta, pentru ca acolo putea
sa se indrepte impotriva lui C pentru suma respectiva, pe cand acum, ar fi obligat fata de A,
dar nu ar mai putea obtine si obligarea lui C fata de el, pentru ca cererea de garantie fiind
deja respinsa, nu poate obtine reintoarcerea solutiei. Singurul lucru care ii ramane de facut
este ca, dupa ce vede ca A a facut apel impotriva hotararii din prima instanta, la acel
moment, peste termenul de apel principal, sa faca si el apel impotriva hotararii din cererea
de chemare in garantie, astfel ca daca se va schimba solutia din cererea de chemare in
judecata, sa se schimbe si solutia din cererea de chemare in garantie.
*Nu este singurul exemplu, pot fi si altele in cazul coparticiparii procesuale.

Reguli comune:
1. Si in cazul apelului incident, si in cazul apelului provocat, acestea se depun peste
termenul de apel principal, si anume odata cu intampinarea din apelul principal.
2. Daca apelantul principal isi retrage apelul, daca apelul principal e respins ca tardiv,
inadmisibil, se perima sau e respins pentru alte motive ce nu presupun cercetarea
fondului, apelul incident si apelul provocat nu vor mai fi judecate. Ratiunea lor este aceea
ca prespun o reechilibrare a situatiei principale in cazul in care se va admite apelul pp –
daca apelul pp. nu se mai judeca pe fond, raman oarecum lipsite de obiect, dar lg prevede
ca ele nu vor mai fi judecate in fond.

 Instanta competenta:
Competenta este instanta ierarhic superioara celei care a pronuntat hotararea. Daca legea
prevede apelul si observam ca instanta de fond e CA si hotararea are drept de apel, inseamna ca
vorbim de fapt de recurs, pentru ca ICCJ nu are competente de apel.

128
  Termenul:
Termenul general este de 30 de zile de la comunicare, daca legea nu prevede altfel. Sunt
situatii care prevad altfel: incheierea prin care se respinge cererea de interventie, apelul in cazul
sechestrului, popriri asiguratorii, ordonanta presedintiala.
Art. 468 – Termenul de apel
(1) Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotararii, daca legea nu dispune
altfel.
(2) Termenul de apel prevazut la alin.(1) curge de la comunicarea hotararii, chiar atunci
cand aceasta a fost facuta odata cu incheierea de incuviintare a executarii silite.
(3) Daca o parte face apel inainte de comunicarea hotararii, aceasta se socoteste
comunicata la data depunerii cererii de apel.
(4) Pentru procuror, termenul de apel curge de la pronuntarea hotararii, in afara de
cazurile in care procurorul a participat la judecarea cauzei, cand termenul de apel
curge de la comunicarea hotararii.
(5) Termenul de apel suspenda executarea hotararii de prima instanta, cu exceptia
cazurilor anume prevazute de lege. In aceleasi conditii, executarea se suspenda daca
apelul a fost exercitat in termen.

Cazurile de echipolenta:
- Partea a primit sub semnatura copie de pe hotararea judecatoreasca, precum si daca ea
a cerut comunicarea hotararii celeilalte parti, de la data la care a primit copia sau a
cerut comunicarea curge termenul de apel, chiar daca nu avem un de inmanare, cum
ar fi un proces-verbal;
- Odata cu incheierea de incuviintare a executarii. Acest caz intervine in general cand
avem o hotarare cu executare provizorie, pentru ca altfel apelul este suspensiv de
executare si cat curge termenul de apel este suspendata executarea – art. 468 alin.(2)
- La data depunerii cererii de apel formulate inainte de comunicarea hotararii mai curge
un nou termen de apel, astfel incat daca apelul este inform, poti sa depui un nou apel
in forma corecta.
Pentru procuror, termenul de apel curge de la pronuntarea hotararii, in afara de cazurile in
care a participat la proces, cand termenul curge de la comunicarea hotararii. Aparent ar parea
ilogica solutia, pentru ca daca a participat la proces, de ce sa stea pana la comunicare? Regula
rezida in faptul ca hotararea se comunica numai partilor care au participat, daca ar fi spus ca
pentru procuror termenul curge in toate cazurile de la comunicare, cum in unele cazuri, el
neparticipand la proces nu i se comunica, ar fi insemnat ca pentru acele ipoteze el ar fi fost in
termen sine die – atunci s-a stab. ca, pt situatiile in care nu participa, termenul sa fie de la
pronuntare, iar cand participa sa fie ca pentru parti, de la comunicare.

 Cazuri de intrerupere a termenului - art. 469

a) Moartea partii care are interes sa faca apel – art. 469 alin.(1).
In acest caz se va face o noua comunicare pe numele mostenirii (fara a se identifica
mostenitorii pentru ca acestia poate nici nu se cunosc inca) la ultimul domiciliu al
defunctului, iar de la aceasta comunicare va curge un nou termen de apel, pentru
mostenitori.
*Formularea unui apel de catre mostenitorii partii decedate nu presupune o
acceptare a mostenirii. De ce aceasta precizare ? Termenul de apel este foarte scurt, ar
129
 putea fi insuficient pentru clarificarea mostenitorilor daca e bine sau nu sa accepte
mostenirea. In acest caz, pentru a nu ii impiedica in formularea apelului, se prevede ca
acest act de procedura nu constituie o acceptare. – art. 469 alin.(3)
b) Moartea mandatarului caruia i s-a facut comunicarea – art.469 alin.(4)
In acest caz, se va va face o noua comunicare partii si de la aceasta comunicare la
domiciliul partii va curge un nou termen de apel.

c) Cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa – art. 469
alin.(2)
Este un caz general. Cat timp nu este desemnata o persoana ca tutore sau curator,
dupa caz, care sa il reprezinte sau sa il asiste, nu curge termenul de apel. Dupa
desemnarea acestei persoane va incepe sa curga termenul de apel.

Daca se pierde termenul de apel, exista institutia repunerii in termen – art. 186 NCPC.
Cererea se face in 15 zile de la incetarea impiedicarii. Nu se face doar cererea de repunere, se
face si cererea de apel. Daca se va invoca exceptia tardivitatii apelului, instanta va judeca mai
intai cererea de repunere in termen si, daca o va admite, va respinge exceptia tardivitatii. Daca
va respinge cererea de repunere in termen, va admite exceptia tardivitatii si va respinge cererea
de apel ca fiind formulat tardiv.

 Cererea de apel si efectele acesteia:

Cerinte intrinseci:
a. Identificarea partilor – numele, prenumele, cnp, domiciliu..
Inexistenta ei produce o nulitate conditionata de vatamare si in care vatamarea nu se
prezuma.
b. Hotararea atacata (sentinta / incheierea, dupa caz)
Lipsa mentiunii genereaza o nulitate conditionata de vatamare, dar vatamarea se
prezuma – e o nulitate expresa.
c. Motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza apelul
Inexistenta atrage decaderea din dreptul de mai motiva, nu atrage o nulitate.
Apelul e o cale devolutiva, ceea ce prespune ca in apel se reia judecata sub toate
aspectele de fapt si de drept – este o cale de apel ordinara, care se poate exercita de partea
interesata pentru simple nemultumiri in legatura cu solutia. Prin urmare, daca nu se
motiveaza deloc, apelul nu se va anula, ci partea va fi decazuta din dreptul de mai motiva
apelul, dar apelul se va judeca pe baza sustinerilor facute de parte la prima instanta. E
dezavantajos, nu poti sa mai vii cu motive noi, nu mai poti sa mai ceri probe noi, nu poti
sa invoci exceptii relative cu privire la chestiuni legate de hotararea din prima instanta.
Chiar daca nu mai poti motiva apelul, daca la prima instanta ai avut suficient de multe
argumente, poti sa obtii o schimbare a solutiei fara sa mai vii cu altele noi. Desi vorbim
de o decadere, aici nu avem de aface si cu efectul ei de anulare a cererii de apel. Efectul
se reduce la ramanerea unui apel nemotivat, ce va fi judecat pe baza argum. date si in
prima instanta.
d. Probele invocate in sustinerea apelului
Sunt prevazute tot sub sanctiunea decaderii – daca cererea nu cuprinde aceste probe,
va interveni decaderea din dreptul de mai formula probe noi in apel. Sigur ca instanta va
putea sa reevalueze probele din prima instanta.
e. Semnatura

130
 Este prevazut sub sanctiunea nulitatii exprese – conditionata de vatamare, dar
vatamarea se prezuma. Inlaturarea sanctiunii poate fi posibila prin semnarea in tot cursul
procesului in apel. Daca instanta de apel va observa ca cererea de apel este nesemnata, nu
va anula cererea, ci se va da partii un termen pentru a semna, si daca nu semneaza, atunci
va anula cererea.

Conditii extrinseci:
a. Taxa de timbru
Prevazuta sub sanctiunea unei nulitati neconditionata de vatamare – nulitate
extrinseca. Poate fi acoperita pana la primul termen de judecata in apel.
b. Depunerea cererii la instanta care a pronuntat
Atrage o nulitate neconditionata pentru ca este extrinseca. Cererea de apel nu se
depune direct la instanta care judeca apelul. Aceasta instanta nu si-ar putea da seama
cand s-a inchis termenul de a face apel. Instanta care a pronuntat hotararea in prima
instanta stie cand a comunicat hotararea partilor si de la ce data curge termenul de apel,
astfel incat va putea sa verifice daca cererea de apel este facuta in termen.

 Efectele cererii
1. Investeste instanta de apel.
Depunerea cererii de apel, chiar daca ea se pronunta la instanta care a pronuntat
hotararea, ea produce investirea instantei de apel. E adev. ca inca nu avem un complet de
apel format, asta vom avea abia cand va ajunge dosarul la instanta superioara. Dar
instanta de apel este investita.

2. Continua efectul suspensiv de executare pana la solutionarea apelul

De ce spunem „continua”? Pentru ca curgerea termenului de apel, in sine, a
suspendat executarea. Daca in interiorul termenului de apel, faci si apelul, efectul
suspensiv dureaza pana la solutionarea apelului, cu mentiunea ca acest efect nu se aplica
in cazul hotararilor date cu executie provizorie de drept sau judecatoreasca.

3. Efectul devolutiv
Este efectul ce consta in provocarea unei noi judecati, atat sub aspectele de fapt,
cat si sub aspectele de drept. Prin acest lucru se distinge apelul de recurs, pentru ca
recursul priveste o judecata numai sub aspecte de drept si oricum este limitata la anumite
motive.
Ce inseamna acest lucru ? Spiritul apelului este ca el reprezinta o noua sansa
pentru parti sa discute toate aspectele, toate argumentele, motivele de fapt si de drept si
cu posibilitatea readministrarii probelor, administrarii unor probe in completare,
readucerea in discutie a unor chestiuni de fapt. Acest efect, chiar daca presupune o
identitate totala intre judecata in fata primei instante si judecata in apel, are o serie de
exceptii.
In situatiile in care se cere anulareahotararii primei instante sau respingerea
cererii de chemare in judecata pe baza unei exceptii peremptorii nu vorbim de un efect
devolutiv, pentru ca partea nu doreste o reluare a judecatii, ci spune ca hotararea primei
instante este nula cu totul sau prima instanta a ignorat autoritarea de lucru judecat. in
acest caz, apelul nu are un efect devolutiv. Partea vrea admiterea apelului si schimbarea
solutiei in sensul respingerii cererii fara jud. pe fond.

131
 Limitele efectului devolutiv:
a) Tantum devolutum quantum apellatum – art. 477
Art. 477 – Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat
(1) Instanta de apel va proceda la rejudecarea fondului in limitele stabilite, expres sau
implicit, de catre apelant, precum si cu privire la solutiile care sunt dependente de
partea din hotarare care a fost atacata.
(2) Devolutiunea va opera cu privire la intreaga cauza atunci apelul nu este limitat la
anumite solutii din dispozitiv ori atunci cand se tinde la anularea hotararii sau daca
obiectul litigiului este indivizibil.
Intr-o traducere aproximativa ar insemna ca se judeca cat s-a apelat (numai cat s-a
apelat) – Apelantul ar putea restranga efectul devolutiv numai la anumite parti cu care s-a
judecat sau numai la anumite parti ale hotarari, restul trecand sub ALJ. Prin urmare, el ar
putea sa atace hotararea numai pt anumite capete de cerere, pentru restul acceptand
solutia instantei sau numai sub anumite cereri sau in legatura cu anumite parti – pentru
celelalte solutia ramane aceeasi.
!!! Efectul acestei limite este aceea ca, sub aspectele neapelate, hotararea intra
sub autoritatea de lucru judecat si devine defintiva. (Recursul nu mai poate fi intentat
omisio medio).

Observatii:
- Daca apelul nu mentioneaza in mod expres ca este redus la anumite solutii ale primei
instante sau la anumite persoane, regula este ca devolutiunea este totala – se va
rejudeca tot.
- Chiar daca apelantul intelege sa atace numai anumite asp. ale hot., devolutiunea se va
extinde si asupra chestiunilor pe care el nu le-a tratat, dar sunt dependente de cele pe
care le-a atacat.
Exemplu:
a)Chiar daca nu a atacat hotararea sub aspectul obligarii la plata unor
dobanzi, daca a atacat hotararea sub aspectul unui calcul gresit in ceea ce
priveste cuantumul obligatiei de a plati capitalul imprumutat, instanta de apel,
admitand apelul, va sch. solutia in tot.
b)Chiar daca partea a atacat o hotarare de partaj numai sub aspectul
includerii gresite in masa de partaj a altor bunuri si i se da dreptate (el nu a atacat
si modul de stabilire a loturilor), dar prin scoaterea unui bun din masa
partajabila, loturile sunt dezechilibrate si instanta, chiar daca el nu a cerut, va
trebui sa rejudece pricina si sub aspectul loturilor.
Iata cum putem avea cereri legate intre ele si nu trebuie sa intram in capcana si sa
spunem ca daca partea nu s-a referit si la chestiunile dependente, devolutiunea se opreste
la ceea ce s-a apelat – la chestiunile dependente devolutiunea se extinde.
In ipotezele in care apelantul critica competenta instantei sau critica aspecte
privind nulitatea a hotararii ca urmare a nesemnarii minutei. In acest din urma caz,
degeaba el spune ca a criticat hotararea doar in legatura cu o parte din parti, ca restul ar
putea sa ramana valabila, daca critica lui se refera la nulitatea hotararii pentru nesemnare
si nu e o nulitate partiala, in cazul acesta solutia se va extinde si asupra partilor care ar fi
vrut sa ramana valabile. (De exemplu, nu poti apela cerand anularea a doua capete de
cerere din trei, invocand ca motiv de apel nulitatea ca urmare a nesemnarii minutei –
132
 automat, daca se va admite apelul, se va anula hotararea in ansamblul ei, cu privire la
toate capetele de cerere – si cele pierdute si cele castigate / La fel daca se va ajunge in
apel la concluzia ca instanta era necompetenta – nu putea sa fie competenta pentru
anumite capete de cerere si necompetenta pt altele – se trimite la inst. Comp. si se
rejudeca tot).

b) Tantum devolutum quantum iudicatum – art. 478

Art. 478 – Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecatii la
prima instanta
(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit in fata primei instante.
(2) Partile nu se vor putea folosi inaintea instantei de apel de alte motive, mijloace de
aparare si dovezi decat cele invocate la prima instanta sau aratate in motivarea
apelului ori in intampinare. Instanta de apel poate incuviinta si administrarea probelor
a caror necesitate rezulta din dezbateri.
(3) In apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in
judecata si nici nu se pot formula pretentii noi.
(4) Partile pot insa sa expliciteze pretentiile care au fost cuprinse implicit in cererile sau
apararile adresate primei instante.
(5) Se vor putea cere, de asemenea, dobanzi, rate, venituri ajunse la termen si orice alte
despagubiri ivite dupa darea hotararii primei instante si va putea fi invocata
compensatia legala.
Intr-o traducere la fel de aproximativa ar insemna ca se rejudeca numai cat s-a
judecat la prima instanta. Cu alte cuvinte, se da aici si dimensiunea caii de atac a apelului.
Daca n-ar fi aceasta limita, ne-am pune o intrebare serioasa, si anume: Apelul este o cale
de atac sau o judecata noua? Raspunsul ar fi unul partial: e in acelasi timp si o judecata
noua si o cale de atac. Daca este o cale de atac, ideea ar fi ca judecatorii din calea de atac
trebuie sa aiba la baza exact situatia pe care a judecat-o prima instanta, fara aspecte noi,
de aceea se spune ca nu poti judeca in apel ceea ce n-ai judecat la prima instanta.
Premisele procesului trebuie sa ramane neschimbate, pentru ca numai in felul acesta
judecatorii din control ar putea face control deplin – daca vii cu aspecte noi, deja vorbim
de o alta judecata, nu de control.
Ce inseamna acest principiu in concret ? In apel nu se poate schimba obiectul
pricinii, calitatea partilor sau aducerea unor parti si nici cauza – adica cele trei elemente
care dau dimensiunea procesului.

- Partile cererii: nu poti sa vii cu parti noi in apel, ca regula. De asemenea, nu poti sa
schimbi calitatea partilor. Nu ne referim aici la calitatea procesuala in sensul de pozitie
practica pe care o ocupa o persoana – adica se poate sa fie reclamant in primul proces si
parat in al doilea. Nu trebuie sa schimbi calitatea persoanei in raport de drept substantial.
Exemplu: la prima instanta partea isi intemeiaza cererea pe mostenirea legala, iar in
apel invoca mostenirea testamentare – in acest exemplu se schimba doua lucruri: calitatea
partilor (in primul proces te pretinzi mostenitor legal, in al doilea mostenitor testamentar,
ceea ce prima instanta nu a judecat) si cauza (in primul proces iti intemeiai pretentia pe
lege, iar in al doilea proces iti intemeiezi pretentia pe testament). Poti face o alta cerere in
acest caz – nu s-ar opune autoritatea de lucru judecat, neexistand identitate de cauze.

- Obiectul cererii:

133
 Exemplu: la prima instanta ceri rezolutiunea, iar in apel ceri nulitatea. In apel se poate
critica hot. numai sub aspectul rezolutiunii, pt ca pe nulitate prima instanta nu s-a pron.

- Cauza cererii:
Exemplu: In primul proces iti intemeiezi cererea pe raspunderea contractuala, iar in
apel, iti intemeiezi cererea pe raspunderea delictuala.
!!! Nu se poate formula in apel, in baza regulii prevazute la art. 478, o cerere
reconventionala, o cerere de chemare in garantie – presupun o pretentie noua.
*Trecem in acest caz peste termenele de formulare a cererii reconventionale sau de
chemare in garantie, sa zicem ca partile s-ar putea intelege cu privire la acestea.

Exceptii (valabile pentru punctul b doar)

1. In privinta partilor, regula este ca nu pot fi parti noi, dar regula nu e absoluta.
- Interventia principala se poate face si drect in apel, cu conditia acceptului tuturor
partilor.
- Aparitia procurorului direct in instanta de apel;
- Formularea apelului de catre creditorii chirografari – actiune oblica.
- Succesorii cu titlu particular – prin schimbarea calitatii procesuale, preiau calitatea
partii (practic sunt noi, dar am avea de-a face cu o transmitere a calitatii si nu ar fi
chiar o exceptie, decat aparenta).
2. La art. 478, ni se spune ca in apel se vor putea cere dobanzi, rate, venituri ajunse la
termen sau orice alte despagubiri ivite dupa darea hotararii in prima instanta.
Deci, daca ai cerut in prima instanta plata chiriei (si stim ca instanta ar putea sa
acorde plata chiriei pana la data pronuntarii) poti sa ceri chiria in continuare si in instanta
de apel.
3. Direct in apel se poate invoca compensarea legala, nu si cea judiciara.
De ce? Compensarea legala opereaza de drept, produce o stingere a datoriilor
reciproce, ceea ce ar fi similar cu invocarea unei plati facute in timpul procesului. Nu
conteaza ca a intervenit cat timp procesul era la prima instanta sau a intervenit dupa
pronuntare.

 Reguli privind depunerea dosarului

Aceste reguli se refera la perioada pana la 1 ianuarie 2016, pentru ca de la aceasta data ar
intra in vigoare codul de procedura sub aceste aspecte. Ori codul ce prevedea? Ca toata partea de
pregatire a dosarului se face chiar de catre instanta care a pronuntat hotararea, asta insemnand:
depunerea apelului, comunicarea apelului catre partea adversa, depunerea intampinarii,
depunerea raspunsului la intampinare – toate acestea, potrivit codului, s-ar face la instanta care a
pronuntat hotararea. Dupa toate acestea, prima instanta te trimite la instanta de apel, care doar
fixeaza termen pentru judecata.
Insa, pana in 2016, faza pregatitoare se va desfasura in fata inst. de apel, asa cum era in
VCPC.
Cererea se depune la instanta care a pronuntat hotararea. Dupa expirarea termenului de
apel pentru toate partile, dosarul se inainteaza instantei de apel si de aici presedintele instantei de
apel ia masuri pentru distribuirea aleatorie a dosarului: fixeaza un complet.
Daca cererea nu indeplineste conditiile legale, completul de apel va solicita apelantului ca
aceastea sa fie indeplinite in termen de 10 zile de la comunicarea unei instiintari – cu alte
cuvinte, este o procedura de regularizare.

134
 Mai problematic este faptul ca aici apare un semn de intrebare. Nu stim ce se intampla
daca apelantul nu regularizeaza cererea. Legea nu spune nimic. De ce ? Pentru ca, in realitare, nu
se putea aplica sanctiunea nulitatii – atunci cand s-a facut codul, regularizarea avea loc la
instanta care a pronuntat hotararea si acea instanta nu ar fi putut, tot ea, sa anuleze apelul. Daca
nu se regulariza dupa termenul de 10 zile, trimitea la instanta superioara care anula cererea de
apel. Numai ca, legiuitorul nostru a spus ca nu intra in vigoare dispozitiile din noul cod, a lasat
norme tranzitorii si au copiat codul, numai ca l-au pus la instanta superioara. Evident ca, copiind
codul, in cod nu era nicio mentiune cu privire la nulitatea cererii de apel de regularizare, pentru
ca nu se putea dispune nulitatea de chiar instanta care a judecat pricina in prima instanta. Dar
acum, mutandu-se la instanta superioara, ar fi putut sa prevada sanctiunea nulitatii. In acest caz,
avem doua opinii:
- Unii care spun ca se completeaza cu art. 200 si in acest caz, daca in 10 zile nu se
complineste cererea va interveni nulitatea;
- Altii care spun ca nu se completeaza cu art. 200, ca legiuitorul daca ar fi vrut ar fi
spus, dar n-a spus (stim noi de ce nu a spus^^).
Cea mai buna ar fi sa imbratisam prima teza, pentru ca in a doua am avea o problema –
daca nu se regularizeaza in 10 zile, nu stim ce se intampla. Codul nu spune nimic, legea care se
aplica pana intra in vigoare codul nou spune ca se va da termen, se comunica cererea de apel
intimatului numai dupa ce este regularizata (nu ne spune ce se intampla daca nu este
regularizata) ceea ce inseamna ca instanta aici nu acorda termen, pentru ca nu poate sa treaca mai
departe, dar nici nu o anuleaza, de unde rezulta ca pricina intra in perimare.
Daca cererea este bine facuta, atunci ea se comunica partii intimate cu mentiunea de a
depune intampinarea in 15 zile de la comunicarea cererii de apel. La intampinare se depune un
raspuns la intampinare in termen de 10 zile de la comunicarea intampinarii.
Dupa acestea, se fixeaza un termen care nu poate fi mai mare de 60 zile. In cazul unor
pricini urgente, termenle se pot reduce.
!!! Daca sunt mai multe apeluri impotriva aceleiasi hotarari, toate se judeca de acelasi
complet.
*Hotararea care ar trebui mentiunuta, schimbata sau anulata, dupa caz, este una
singura – daca s-ar judeca de mai multe complete, s-ar putea ajunge la solutii diferite.

CURS 9 DREPT PROCESUAL CIVIL II

APELUL

Am vorbit deja de faptul ca judecata in apel are un caracter devolutiv, ceea ce inseamna
ca se discuta si aspectele de fapt si aspectele de drept. De asemenea, in apel, partile pot folos
motivele pe care le-au prezentat la prima instanta, dar si motive noi. Acestea trbeuie invocate fie
prin cerere de apel, fie prin intampinare, cu conditia ca aceste motive noi sa nu schimbe cauza
cererii de chemare in judecata sau cauza apararilor de la prima instanta. Tot in spiritul acestei
discutii, trebuie retinut ca in apel se pot administra toate probele ce se puteau administra si in fata
primei instante – nu exista o limita in legatura cu anumite probe care ar putea fi administrate si
altele care nu ar putea fi administrate, lucru valabil pentru recurs.
Prin urmare, instanta de apel ar putea sa administreze probe noi, care nu au fost
administrate la prima instanta, dar poate sa si readministreze probe care au fost deja administrate
la prima instanta, sub conditia ca ele sa fie legale, pertinente si utile cauzei.

135
 Cercetarea procesului in faza apelului, chiar potrivit Codului de procedura civila, in
varianta initiala, nemodificata ulterior, prevede ca se realizeaza in sedinta publica. Cu alte
cuvinte, stim discutia referitoare la prima instanta, si anume ca potrivit codului exista o segregare
intre cercetarea procesului care are loc in camera de consiliu si dezbaterile care au loc in sedinta
publica, dar aceasta regula intra in vigoare abia la 1 ianuarie 2016. In cazul cailor de atac aceasta
segregare nu exista. Si cercetarea procesului si dezbaterile au loc in sedinta publica. Sigur ca in
cazul apelului, spre deosebire de judecata in prima instanta, am putea avea si situatia in care sa
nu avem o cercetare a procesului – este situatia in care nu se solicita alte probe, in apel
invocandu-se doar critici cu privire la modul in care prima instanta a interpretat legea, nefiind
vorba de exceptii. Dar, daca exista, acestea se vor judeca in sedinta publica.

 Solutiile pe care le poate pronunta instanta de apel

I. Respingerea, anularea sau perimarea apelului

1. Respingerea apelului
Se poate respinge ca nefondat atunci cand criticile apelantului nu sunt gasite a fi
justificate, dar putem avea si o respingerea pe baza unei exceptii.
Exemplu:
- apelul a fost facut de o pers. care nu avea calitate procesuala, nu a figurat ca parte in prima
instanta.
- putem vorbi si de alte exceptii, cum ar fi lipsa interesului – face apel partea care a castigat
procesul in prima instanta sau face apel o parte care invoca o nulitate decurgand din
vatamarea partii adverse (invocarea lipsei calitatii de reprezentant a partii potrivnice de
catre partea care a fost legal reprez. – acest fapt, invocat direct in apel, e neacceptat,
intrucat e o lipsa de interes.

2. Anularea apelului
Putem avea aici mai multe cazuri de nulitate – ca e netimbrat, nesemnat, nu s-a depus
dovada imputernicirii celui care a semnat apelul, ca s-a depus la alta instanta decat la cea la
care trebuie depus (pe aceasta cale reamintim ca apelul trebuie depus la instanta care a
pronuntat solutia in prima instanta).
Nu se poate anula apelul pe motiv de nemotivare. Nemotivarea lui nu atrage nulitatea,
ci instanta va judeca procesul pe baza a ceea ce s-a invocat la prima instanta.

3. Perimarea apelului
Are ca si consecinta faptul ca hotararea de prima instanta se definiveaza.

II. Admiterea apelului – art. 480 NCPC

1. Admite apelul si schimba in tot sau in parte sentinta
Este cea mai uzitata ipoteza de admitere a apelului. Aceasta inseamna ca instanta de
apel, reinterpretand probele sau dreptul aplicabil cauzei, in ceea ce priveste fondul, ajunge
la o concluzie inedita de cea a primei instante.
Nu intotdeauna acest fapt atrage un oprobiu asupra primei instante, pentru ca, dupa cum
am spus, in apel pot fi administrate si probe noi, pe care prima instanta nu le-a avut la
dispozitie, astfel incat o schimbare a solutiei de catre instanta de apel, schimbare bazata pe
niste probe pe care prima instanta nu le-a cunoscut, nu-i neaparat un lucru rau famat pentru
prima instanta. De aceea, de exemplu, in ceea ce priveste promovarea judecatorilor, exista,
totusi, un criteriu al hotararilor casate (in privinta lor s-a admis un recurs), dar nu exista un
136
 criteriu in ceea ce priveste hotararile schimbate, pentru ca schimbarea hotararii poate avea
loc si in baza unei readministrari sau suplimentari a probatoriului.
Schimbarea poate fi in tot sau in parte, in sensul ca se poate schimba o parte a sentintei,
ceea ce inseamna ca devine executorie.

2. Admite apelul si anuleaza hotararea, evocand fondul

Acest lucru (vorbim aici de o anulare a sentintei, nu de o schimbare, ca in prima
ipoteza) este posibil in doua ipoteze:
a) Daca la prima instanta, cererea s-a judecat fara cercetarea procesului in fond.
b) Daca procesul s-a judecat fara citarea legala a partii si daca partea nu a acoperit lipsa de
citare prin prezenta ei.
Ambele ipoteze care conduc la admiterea apelulu icu consecinta anularii hotararii si a
evocarii fondului, chiar de catre instanta de apel, au la baza ideea ca la prima instanta nu a
existat contraditorialitate pe fond :
- fie procesul s-a stopat intr-o faza incipienta, cum ar fi, admiterea unei exceptii peremptorii
(lipsa calitatii, lipsa interesului sau prescriptia, autoritatea de lucru judecat), dar instanta de
apel apreciaza ca aceste exceptii in mod gresit au fost respinse si doreste intrarea pe fond.
Si in acest caz anuleaza hotararea primei instante si evoca ea fondul
- fie a doua ipoteza, cand la prima instanta s-a judecat pe fond, dar una dintre parti, adica
chiar partea apelanta, nu a fost legal citata, si atunci, fata de ea, nu exista o
contradictorialitate, pentru ca nu se poate spune ca acea parte a participat la judecarea
fondului.
Solutia este de anulare a hotararii si evocare a fondului de catre instanta de apel. Din
punct de vedere tehnic, se da intai o incheiere (opinie prof. Briciu – nu e opinie majoritara)
prin care se desfiinteaza hotararea si se acorda un termen in vederea judecarii fondului.
*Exista autori care spun ca nu e vorba de o incheiere, ci de o decizie. Nu e gresit nici
asa nici asa, numai ca incheierea ar fi mai potrivita, pentru ca nu dezinvesteste ideea. Din
perspectiva definitiei pare mai apropiata de adevar solutia incheierii. Dar, daca acceptam
solutia unei decizii, trebuie sa intelegem ca e vorba de o decizie intermediara, care va fi
atacata doar odata cu fondul. Dupa cum observam, ci autorii care vorbesc de decizie ii
atribuie calitatile unei incheieri.
Blocajul doctrinarilor sau practicienilor care vorbesc de decizie si nu de incheiere
consta in faptul ca apreciaza ca nu se poate desfiinta o sentinta printr-o incheiere.
Emotional, e de inteles, dar din punct de vedere matematic, nu exista nicio piedica. Dif.
dintre cele 2 nu consta in forta lor, ci in faptul ca dezinvestesc sau nu instanta, dar cap. lor
corectiva/ distructiva este egala.

Doua observatii:
Aceasta solutie de anulare si evocare a fondului direct de catre instanta de apel are o
mica problema. Daca, la prima instanta, nu s-a judecat fondul sau partea nu a fost legal
citata (lipsa totala de contradictorialitate), evocarea fondului direct in fata instantei de apel,
din perspectiva principiilor procesului, prezinta o particularitate. Care? In acest fel, se
sterge un grad de jurisdictie. In aceasta ipoteza vom avea o cercetare a fondului direct in
apel, dupa care, va urma un recurs (dar stim deja ca recursul nu vizeaza fondul, si prin
urmare nu vom aveam o cercetare a procesului in fond atat in prima instanta, cat si in apel,
ci doar o cercetare a fondului in apel. Lucrul acesta nu e neconstitutional (asa cum s-a
afirmat intr-o prima faza de catre anumiti doctrinari), pentru ca dublul grad de jurisdictie in
materie civila nu este un principiu de natura constitutionala, ci unul de natura legala. Chiar
137
 si asa, legiuitorul a stabilit unele reguli, astfel incat partile sa poate sa beneficieze de
dublul grad de jurisdictie daca vor.
!1 Daca una dintre parti, solicita, prin cererea de apel sau prin intampinare,
trimiterea spre rejudecare, instanta va trebui sa nu retina cauza si sa retrimita. Deci regula
evocarii fondului de catre instanta de apel se mentine atata vreme cat niciuna dintre parti nu
a solicitat trimiterea spre rejudecare – ambele parti au fost de acord sa li se stearga un grad
de jurisdictie. Daca, insa, una dintre parti invoca faptul ca, daca se admite apelul si se
anuleaza hotararea primei instante, ea vrea sa se intoarca la prima instanta, atunci instanta
de apel e obligata sa trimita.
!2 Totusi, legiuitorul revine si spune ca trimiterea spre rejudecare poate avea loc o
singura data in cursul procesului. Adica, daca s-a respins la prima instanta cererea ca fiind
prescrisa, iar instanta de apel spune ca nu e prescrisa si anuleaza hotararea, dar luand act de
faptul ca una dintre parti solicita trimiterea catre prima instanta, procedeaza conform cererii
acesteia, prima instanta, in ipoteza in care se solutioneaza din nou gresit cererea,
ajungandu-se la un nou apel, de data aceasta nu se mai poate cere retrimiterea catre instanta
de apel in cazul admiterii apelului.
Atunci cand instanta de apel trimite spre rejudecare, dezlegarea problemelor de drept de
catre aceasta, precum si necesitarea administrarii unor probe, sunt obligatorii pentru
instanta de trimitere. Sigur, exista si opinii conform carora aceasta prevedere e
neconstitutionala, pentru ca obliga pe judecator sa se conformeze ideilor altor judecatori,
fapt ce contravine principiul constitutional ce presupune ca judecatorul se supune numai
legii in sine, nu si legii asa cum o interpreteaza alt judecator. Discutia, insa, este una ampla,
cu argumente pro si contra. De exemplu, in dreptul francez, hotararile instantelor de casare
nu sunt obligatorii. Aceasta exceptie de neconstitutionalitate a fost insa respinsa.

3. Admite apelul, anuleaza hotararea si trimite cauza la instanta competenta/ organ

jurisdictional competent sau retine cauza pentru a o rejudeca, insa in prima instanta
Acest lucru se intampla cand instanta de apel admite o critica vizand necompetenta
primei instantei. In acest caz va anula si va trimite spre judecare (NU rejudecare) instantei
competente, unui organ jurisdictional competent (organism arbitral).
Avem si a doua ipoteza, cand instanta de apel considera ca ea este competenta si retine
cauza. Difera insa mult ipoteza de la punctul 2:
- In situatia de la pct.2, ne situam in ipoteza in care instanta judeca ca si instanta de apel, iar
hotararea ce o va pronunta va fi susceptibila de recurs;
- In situatia aceasta, de la punctul 3, instanta retine cauza pentru a judeca in prima instanta,
iar hotararea pronuntata este cu drept de apel.

4. Admite apelul pentru ca exista un motiv de nulitate cu privire la sentinta atacata,

altul decat cele doua de mai sus
Ne referim la situatiile in care prima instanta a judecat prima pricina in fond. In acest
caz, instanta de apel va anula, in tot sau in parte, procedura urmata in fata primei instante,
si va retine procesul spre rejudecare, pronuntand o hotarare susceptibila de recurs (daca
exista aceasta cale). Seamana foarte mult cu a doua ipoteza de la punctul 2, pentru ca si in
acest caz anuleaza hotararea primei isntante, dar difera prin:
- La ipoteza de la punctul 2 anula hotararea si retinea pentru evocarea fondului sau trimitea,
daca una dintre parti solicita;

138
 - La ipoteza de la punctul 4, retine in toate cazurile. Nu mai exista posibilitatea partilor de a
solicita trimiterea. De ce ? Spre deosebire de situatia de la punctul 2, aici instanta a
pronuntat o hotarare nula, dar a judecat fondul si nulitatea nu provine dintr-o necitare.
Ce intra aici ? De exemplu:
- judecatorul a judecat pricina, a citat partile, s-a pronuntat pe fond, dar n-a semnat nimic –
hotararea e nula, insa in proces s-a cercetat fondul;
- Se judeca, se pronunta hotararea pe fond (Se admite sau se respinge ca
neintemeiata/nefondata) si se constata ca hotararea are la baza o proba care a fost nula
(poate fi un raport de expertiza facut fara citarea partilor, desi era unul dintre cazurile in
care aceasta citare era obligatorie). In acest caz nu este aplicabil punctul 2, dar hotararea
este nula, pentru ca ea se bazeaza pe o proba nula, dar, cum in proces s-a evocat fondul,
devine aplicabil mecanismul de la punctul 4.

Regula: Non reformatio imperis = neagravarea situatiei in propria cale de atac

Art. 481 – Neinrautatirea situatiei in propria cale de atac.
Apelantului nu i se poate crea in propria cale de atac o situatie mai rea decat aceea din
hotararea atacata, in afara de cazul in cale el consimte expres la aceasta sau in cazurile
anume prevazute de lege.
Aceasta regula se aplica in apel, cu urmatoarele observatii:
a) Se poate crea o situatie mai grava daca intimatul din apelul principal formuleaza la randul
lui un apel incident. Este o exceptie partiala, pentru ca de fapt se agraveaza nu ca urmare
a apelului principal, ci ca urmare a apelului incident. Nu mai putin este adevarat faptul ca
apelul principal a deschis calea unui apel incident.
b) Apelantul poate consimti la inrautatirea situatiei sale – ceea ce inseamna ca, cel putin in
civil, acest principiu reprezinta un principiu ce nu e de ordine publica. Cand ar putea sa
consimta? Ar putea face o tranzactie, in care sa cedeze anuite drepturi pe care le-a obtinut
in prima instanta in schimbul unor concesii etc pe care el le doreste.
c) Acest al treile caz reprezinta o veritabila exceptie. Primele doua sunt doar partiale sau
aparente. Se poate inrautati situatia ca urmare a admiterii exceptiei autoritatii de lucru
judecat. adica, in apel se descopera faptul ca, desi apelantul a castigat in prima instanta
ceva, exista o hotarare (intre acelasi parti, cu acelasi obiect si aceeasi cauza) in care
pierduse tot si atunci, de fapt, se constata ca el nu ar fi trebuit sa castige nici macar ceea
ce a castigat in prima instanta.

2. RECURSUL

 Prezentare generala
Recursul este o cale extraordinara de atac, de reformare (se face la instanta superioara),
este o cale nedevolutiva (se discuta doar aspecte de drept) si este o cale de atac nesuspensiva de
executare (de principiu, chiar daca se exercita recursul impotriva unei hotarari, acea hotarare este
susceptibila de a fi pusa in executare). Executarea silita se va face, sigur, pe riscul creditorului,
in sensul ca daca in recurs se va admite calea de atac si se va desfiinta titlul, atunci va trebui sa se
restituie ceea ce s-a executat.
Intre momentul pronuntarii hotararii de apel si al pronuntarii hotararii de recurs, hotararea
de apel este executorie, dar nu este defitiva. Acesta este statutul ei.

 Obiectul recursului
139
 Obiectul recursului este format din:
1. Hotararile date in apel;
2. Hotararile date in prima instanta, fara drept de apel.
3. Incheierile premergatoare in cazurile expres prevazute de lege (Ex.: o incheiere prin care
s-a respins cererea de interventie principala formulata in apel – ea va fi supusa recursului;
sunt si incheieri finale: incheierea prin care se admite/respinge un sechestru, daca e
judecata de Curtea de Apel).

Important este sa retinem pricinile care nu sunt supuse recursului:

1. Regula: De principiu, toate pricinile care incep la judecatorie nu sunt supuse recursului.
Acesta este criteriul dupa care trebuie sa ne ghidam.
Art. 483 – Obiectul si scopul recursului. Instanta competenta
(2) Nu sunt supuse recursului hotararile pronuntate in cererile prevazute la art. 94
pct. 1 lit. a)-i).
Lit. j) a art. 94 nu este inclusa in enumerare pentru ca oricum avem partea a II-a a
art. 483 care ne spune ca sunt supuse recursului doar pricinile care au valoare mai mare
de 1.000.000 lei.
De ce 1.000.000 lei si nu 500.000 lei ca in cod? Exista o lege care spune ca pana
in ianuarie 2016 pragul de 500.000 prevazut in cod devine de 1.000.000 lei.
*Pentru ca ICCJ era oarecum stresata de faptul ca ar putea sa vina foarte multe
pricini la ea. Bine, acum ar putea sa fie prea stresata ca nu mai are ce judeca.

2. litigiile de munca si asigurari sociale – pentru ele este prevazuta doar calea apelului;
3. materia insolventei;
4. materia exproprierii;
5. repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare;
6. cererile in materie de navigatie si activitare portuara;
7. multe alte cazuri.
Art. 483 – Obiectul si scopul recursului. Instanta competenta
(1) Hotararile date in apel, cele date potrivit legii, fara drept de apel, precum si alte
hotarari in cazurile expres prevazute de lege sunt supuse recursului.
(2) Nu sunt supuse recursului hotararile pronuntate in cererile prevazute la art. 94 pct.1
lit a)-i), in cele privin navigatia civila si activitatea in porturi, conflictele de munca si
de asigurari sociale, in materie de expropriere, in cererile privind repararea
prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum si in alte cereri evaluabile in bani in
valoare de pana la 500.000 lei inclusiv*. De asemenea, nu sunt supuse recursului
hotararile date de instantele de apel in cazurile in care legea prevede ca hotararile de
prima instanta sunt supue numai apelului.

 Formele recursului si subiectele

Ca la apel, vom avea recurs principal, incident si provocat. Cele trei ipoteze sunt identice.
Motivele pentru care am spus ca exista apelul incident si apelul provocat sunt si motivele pentru
care exista recurs incident si recurs provocat. Regulile de acolo se aplica si aici, asa ca nu
insistam asupra acestor aspecte.
In cazul subiectelor, se aplica regulile de la apel : poate formula recurs doar una dintre
partile care au participat la proces, cu exceptiile de la apel (pot formula recurs succesorii,
creditorii etc).

140
 Ce este in plus de discutat? Potrivit noului cod, recursul se poate exercita numai prin
avocat sau consilier juridic. Mai mult decat atat, toate cererile facute in cursul procedurii in fata
instantei de recurs (intampinari, raspuns, cereri de suspendare, concluzii) se fac numai prin
avocat sau consilier juridic. Ratiunea acestei prevederi existente in mai multe prevederi ale
codului consta in faptul ca recursul este o cale de atac cu pronuntat caracter tehnic (nu poti face
sustineri de genul „ nu sunt multumit de solutie, vreau sa mai analizati o data” sau chestiuni
legate de faptul ca declaratia unui martor nu a fost corect interpretata), unde discutam de 7
motive de procedura si 1 motiv care vizeaza numai aspecte privind corecta aplicare a legii de
drept material- doctrina pura, cu alte cuvinte. Ori, partea fara avocat/ consilier, e prezumata de
legiuitor a nu se descurca intr-o asemenea cale de atac. Bun, acum exista si ipoteza in care daca
nu se descurca, e o problema, dar nu poti sa o conditionezi, asa cum zice CCR, de existenta unui
avocat/ consilier.
*Discutia e mai complicata pentru ca partea nu isi intelege propria situatie. Ea se afla
intr-o situatie pe care nu o percepe ca fiind asa cum e. Pentru ea, recursul e o cale de atac, dar
nu stie ce fel de cale de atac e. Partea stie doar ca e o cale de atac si ca cineva trebuie sa o
asculte si sa ii dea dreptate daca are sau sa nu-i dea daca nu are. Dar lucrurile nu stau asa. Nu
i se va da dreptate doar pentru faptul ca are, ci trebuie sa se incadreze intr-unul din motivele
prevazute de lege, pe care ea nu le stie. Iar discutia cu o parte care nu stie in ce situatie se afla
se produce in felul urmator: partea vine, incepe sa spuna toata povestea vietii ei. Instanta are
doua variante: s-o opreasca, spunand ca n-are nicio legatura ce spune cu ipoteza in care se afla
(dar uneori nu o face, ca sa nu aiba impresia partea ca nu o asculta nimeni) sau cealalta
varianta in care sta si o asculta. Partea, normal ca fiind ascultata, pleaca de acolo cu niste
sperante. Vine la pronuntare si acolo vede ca recursul ei e respins / anulat si pleaca de acolo
spunand ca asta nu e justitie si ca nu intelege de ce nu i s-a dat dreptate. Poate, putin cinic,
partea adversa (asistata) are si o pledoarie scurta ( spune ca nu se incadreaza in motive si
solicita respingerea recursului ca inadmisibil si atat). Partea care a vorbit o ora acolo i se pare
ca il va zdrobi pe adversar.
Prin urmare, legiuitorul nostru, cam asta a urmarit: oamenii sa nu se joace cu ceea ce nu
stiu, dandu-le acestora un cadru legal in care sa se joace daca jocul respectiv intra in motivele
prevazute de lege.
Insa, ca sa completam tabloul, cam toate statele din Europa cunosc aceasta exceptie.
Pana si Bulgaria .
*Noi, insa, avem ceea ce se numeste CCR, care, uneori, judeca, alteori are atitudine de
instanta de ocol. Notiunea de instanta de ocol o gasiti in tratatele din perioada interbelica, era
acea instanta care era organizata pe langa comune si sate, si in general se ocupa cu aspectele
de vecinatate si impacarea taranilor.
CCR a facut un rationament extraordinar, imbatabil – prin faptul ca nici macar nu poti
sa raspunzi la el – atat e de bun. Ce a spus ? A spus ca desi, intr-adevar, aceste dispozitii sunt
impecabile din perspectiva faptului ce obliga ca recursul sa fie facut prin avocat/ consilier,
totusi, trebuie sa vedem realitatea faptica de la noi din tara – ca si cum CCR ar fi chemata sa se
pronunte asupra unei situatii de fapt, nu pe constitutionalitate. Astfel, in situatia tarii noastre,
sunt foarte multe persoane care nu au bani sa plateasca avocati. De asemenea, observa CCR, ca
exista o lege care iti da posibilitatea, cand nu ai resurse, sa obtii asistenta gratuita, dar observa,
totodata, ca acea lege are un plafon foarte mic, de 600 lei venit, astfel incat, declara
neconstitutional NCPC. Nu declara neconstitutionala legea, care nu permite cetateanului lipsit
de resurse sa acceseze ajutorul public. Astfel, CCR a declarat prevederile legate de recursul
prin avocat/ consilier neconstitutionale.

141
 Totusi, CCR, mai cu voie, mai fara voie mai de graba, a facut si o greseala, alta decat
cea de baza, si anume, enumerand textele din NCPC pe care le declara neconstitutionale – ca s-
a gasit ea sa le caute pe toate (In cod sunt foarte multe. Exista un text cadru – art.13, dar sunt si
prevederi dispersate in diferite articole, aplicatii ale acestuia) – a scapat unul, si anume exact
textul de la art. 184 NCPC. Nu se stie exact daca CCR a avut la baza un rationament pentru
aceasta omisiune si atunci, o parte a doctrinei a spus ca in cazul persoanei juridice decizia CCR
nu se aplica. Si o mare parte din instantele judecatoresti s-a raliat la aceasta opinie, spunand ca
pentru persoanele juridice aceasta decizie nu se aplica – desigur ca nu este lipsita de logica nici
aceasta gandire, pentru ca daca citim decizia CCR, ea se refera ostentativ la nivelul de trai si
capacitatea unei persoane medii de a suporta costurile unui avocat. Ori, aceste rationamente nu
s-ar regasi in cazul unei persoane juridice. Persoana fizica traieste asa cum este: cu bani sau
fara bani, dar o persoana juridica se naste daca are bani si inceteaza daca nu mai are bani –
aici n-avem de ce sa avem sentimente. Nici in cazul persoanelor fizice n-ar trebui sa avem de
multe ori sentimente, dar sa zicem ca putem spune asa totusi 

● Instanta competenta
Regula: Competenta apartine ICCJ. Putem spune chiar mai mult de atat, e o chestiune mai de
curand chiar de conceptie fundamentala asupra recursului. In viziunea noului Cod, notiunea de
recurs se identifica cu notiunea de ICCJ. Asta o aflam chiar din partea introductiva privind
recursul, unde, in art. 483, incercand sa se defineasca scopul recursului, se prevede:
Art. 483 – Obiectul si scopul recursului. Instanta competenta
(3) Recursul urmareste sa supuna Inaltei Curti de Casatie si Justitie examinarea, in
conditiile legii, a conformitatii hotararilor atacate cu regulile de drept aplicabile.
Astfel, cand se vorbeste despre recursul, se defineste scopul acestuia prin raportare la
chiar institutia ICCJ. E adevarat ca exista si ipoteza in care competenta apartine completului de 5
judecatori ai ICCJ, atunci cand hotararea atacata apartine chiar unei sectii a ICCJ.
Exceptii: Situatiile in care recursul nu se judeca de catre ICCJ, ci, asa cum generic spune
legea, de catre instanta ierarhic superioara ( art.483 alin.(4))
Art. 483 – Obiectul si scopul recursului. Instanta competenta
(4) In cazurile anume prevazute de lege, recursul se solutioneaza de catre instanta
ierarhic superioara celei care a pronuntat hotararea atacata. Dispozitiile alin. (3) se
aplica in mod corespunzator.
Noi stim o parte din aceste situatii de exceptie. Cand nu se judeca de ICCJ, ci de instanta
superioara:
- Hotararea de expedient la tranzactie;
- Incheierea prin care instanta ia act de renuntarea la judecata / la drept;
- Hotararea prin care se constata perimarea.
Caracteristica comuna a acestor exceptii este ca instanta nu a cercetat fondul (aspectul
principal). Este logic, pentru ca daca ne uitam la expunerea de motive a codului de procedura,
ratiunea pentru care noul cod a scris ca toate recursurile sa se judece la ICCJ a fost unificarea
practicii judiciare: instantele trebuie sa se subordoneze intr-un mod natural unei instante care are
forta de a le casa hotararile. Cum te subordonezi cel mai bine? 2 modalitati: convingere / teama
(varianta a doua intotdeauna a dat rezultate, e infailibila – sigur, nu se aplica tuturor relatiilor,
dar in materie de justitie e cam cea mai buna). Sigur, mai sunt si alte mecanisme nonjudiciare:
publicarea hotararilor tuturor instantelor, astfel incat ele sa vada daca intra in contradictie sau nu
cu celelalte.
Si atunci, exceptia e logica, pentru ca ea este valabila indiferent daca ai practica judiciara
sau nu in materie (de exemplu, avem o hotarare de tranzactie – tranzactie e intelegerea partilor,
142
ce practica judiciara sa ai in aceasta materie? Tot astfel, nu poti sa ai practica judiciara in materia
renuntarilor – aici nu se judeca nimic). Mai grav este ca prin legea de punere in aplicare, mai ales
la Parlament, s-a marit mult numarul hotararilor care nu sunt recurabile – mergandu-se pana la
pragul de 1.000.000 lei. Cand s-a facut codul de procedura, pragul initial era de 200.000; ulterior
s-a ajuns la 500.000 si apoi 1.000.000 lei.
Mai exista o exceptie (aceasta vizeaza fondul): in materie de contencios administrativ
(materia voastra de suflet), legea contenciosului Legea 554/2004 prevede ca singura cale de atac
este recursul si se exercita la instanta ierarhic superioara.

 Motivele de casare
Reguli generale:
1. Toate motivele sunt motive de nelegalitate, ele nu vizeaza aspectele de netemeinicie.
Aceasta inseamna ca ar trebuie sa ne fie clara diferenta intre netemeinicie si
nelegalitate. (*Cand zici ca o hotarare e netemeinica inseamna ca acolo instanta a gresit
in aprecierea probelor sau probele n-au fost suficiente – n-are un temei; Cand vorbim de
nelegalitate inseamna ca instanta are probe suficiente, dar a gresit in aplicare legii, fie
de drept procesual, fie de drept material.)

2. Aceste motive nu se aplica atunci cand se ataca cu recurs doar considerentele.

De ce? Pentru ca in ceea ce priveste considerentele hotararii, avem art. 461 care
spune ca poti sa ataci numai considerentele, atunci cand ele cuprind dezlegari in drept ce
nu au legatura cu judecata sau sunt gresite ori cuprind constatari de drept ce prejudiciaza
partea. Practic, pentru recursul indreptat exclusiv impotriva considerentelor, exista
motive separate, cele de la art. 461 ce deroga de la cele de la art. 488. Motivele de la art.
488 sunt motivele care se uziteaza pentru a ataca solutia, si de principiu (99,8% din
procese) solutia e vizata prin recurs, nu considerentele.
*Cu privire la aceasta chestiune exista si alte opinii, neintemeiate, e adevarat, dar
exista .
Art. 461 – Partea din hotarare care poate fi atacata.
(1) Calea de atac se indreapta impotriva solutiei cuprinse in dispozitivul hotararii.
(2) Cu toate acestea, in cazul in care calea de atac vizeaza numai considerentele
hotararii prin care s-au dat dezlegari unor probleme de drept ce nu au legatura
cujudecata acelui proces sau care sunt gresite ori cuprind constatari ce
prejudiciaza partea, instanta, admitand calea de atac, va inlatura acele
considerente si le va inlocui cu propriile considerente, mentinand solutia cupinsa
in dispozitivul hotararii atacate.

3. Motivele de casare nu pot fi primite decat in anumite conditii.

Aici se deschide o discutie. Se primesc motivele daca:
- Nu au putut fi invocate pe calea apelului sau in cursul judecatii, chiar daca sunt de ordine
pubica.
Aici avem o aplicare a principiului omisio medio. Am vorbit de acest principiu
cand am spus ca nu poti exercita calea recursului daca nu ai exercitat calea apelului inainte.
Dar, iata ca acum gasim acest principiu si cand vorbim de motivele de atac, in sensul ca nu
poti sa invoci un motiv de la prima instanta daca nu l-ai invocat si in apel.
Exemplu: Apare, la prima instanta, un motiv de ordine publica, dar nu l-ai invocat si in
apel (aveai posibilitatea asta, nu trebuia neaparat la prima instanta) – nu poti sa il invoci
direct in recurs. E important de retinut ca se aplica atat motivelor de ordine privata, cat si
143
 celor de ordine publica. De fapt, daca am vorbi de un motiv de ordine privata, dispozitia ar fi
putut lipsi, pentru ca acesta trebuia invocat la primul termen.
- Pot fi admise daca au fost invocate in apel, dar au fost respinse. Este evident ca pot fi
reiterate in recurs.
Exemplu: Am o chestiune de competenta materiala, o invoc la prima instanta- se
respinge. Critic in apel solutia primei instante – apelul e respins. In cazul acesta am dreptul sa
invoc in recurs.
- Motivele au fost invocate in apel, dar instanta de apel nu s-a pronuntat asupra lor.
Exemplu: Am chestiunea competentei materiale, pe care o invoc la prima instanta – se
respinge. Critic in apel – instanta uita sa se pronunte, nu spune nimic, se pronunta asupra
apelului, dar nu si asupra acestui motiv. Pot sa invoc in recurs, pentru ca eu mi-am indeplinit
obligatia de a invoca in apel si nu e vina mea ca instanta a omis sa se pronunte.
! Nu pot sa apelez la calea completarii hotararii, pentru ca asta e valabila
numai omisiunii de a se pronunta pe o cerere, nu si pe un motiv de apel.
OBSERVATIE: Tot ce am spus anterior nu se aplica atunci cand vorbim de trei lucruri:
a) Necompetenta generala a instantelor;
b) Necompetenta internationala;
c) Autoritatea de lucru judecat.
Aceste trei motive pot fi invocate chiar si omisio medio, direct in recurs, fara sa fi fost
invocate la prima instanta / apel.

4. Neindicarea motivelor de casare, spre deosebire de apel, atrage nulitatea recursului.

Un recurs in care se critica hotararea, dar nu se arata care dintre motive e cel la
care se refera recurentul va fi un recurs nul. Sa nu mai vorbim de recursul care nu
cuprinde motive. Noi am luat varianta in care motivele nu sunt indicate – daca nu exista
motivare deloc sau motivarea e tardiva – intervine nulitatea recursului. De ce? Pentru ca
recursul e o cale extraordinara de atac, ea poate fi discutata numai in prezenta indicarii
unor motive clare. Exista si o jurisprudenta a ICCJ care nu e gresita si spune asa: nu
trebuie numai sa indici motivele pe care se intemeiaza, ci ele trebuie dezvoltate separat,
adica fiecare critica trebuie raportata la un motiv, nu sa scrii criticile toate si la sfarsit sa
scrii ca se bazeaza pe dispozitiile art. 488 pct.1,2,3,4 fara sa spui care motivare carui
punct apartine.
5. Neincadrarea in motivele prevazute la art. 488 atrage nulitatea recursului.
Suntem in situatia in care recursul e motivat, dar criticile nu se regasesc printre
cele 8. Exista, deci, motivare, indici articolul, dar ceea ce spui nu se regaseste acolo.
Exemplu: O persoana critica ca instanta a interpretat in mod gresit o clauza
contractuala si atribuie art. 488 pct. 8 – cand hotararea e data cu incalcarea sau aplicarea
gresita a unor norme de drept material. E nul. De ce? Pentru ca normele de drept material
inseamna o aplicare gresita a legii, nu o gresita interpretare a contractului. Faptul ca
instanta intelege printr-o clauza altceva decat intelege partea nu reprezinta o intelegere
gresita a legii. De pilda, instanta intelege printr-o clauza ca un anume contract e un
contract de intretinere, iar partea considera ca, in ciuda acelei clauze, contractul este unul
de vanzare. Aceasta chestiune nu intra in motivele de recurs pentru ca nu e o gresita
aplicare a legii, ci e doar o apreciere a instantei in legatura cu natura contractului.
6. Indicarea gresita a motivului de casare nu atrage nulitatea recursului daca este
posibila incadrarea lui intr-unul din cele 8.
Exemplu: Recurentul critica hotararea aratand ca minuta nu a fost legal semnata (nu
are semnatura judecatorului). Cu toate acestea, indica ca si motiv art. 488 pct. 8
144
 (incalcarea/ aplicarea gresita...). in acest caz nu e nul recursul – instanta va constata ca
motivul de recurs e real, dar ca el nu se incadreaza la pct.8 ci la pct.5. Situatia aceasta
difera mult de cale indicate pentru ca recurentul a indicat un motiv, el e real, numai ca i-a
atribuit un alt motiv de recurs care nu e corespunzator.
7. Motivele de ordine publica pot fi invocate chiar si din oficiu.
In acest caz, cand instanta de recurs invoca un motiv de ordine publica din oficiu,
recursul, chiar daca nu e motivat, nu se va anula.
Instanta nu poate invoca din oficiu decat acele motive de recurs pe care le-ar
putea invoca si partea.
De exemplu: Daca partea nu a invocat un motiv de recurs, dar n-a invocat motivul
respectiv nici in apel si era unul din motivele ce nu puteau fi invocate direct in recurs,
nici instanta nu-l poate invoca. E o usoara contradictie, dar daca gandim in profunzime o
sa vedem ca este doar aparenta. Instanta nu e tinuta de decaderi, ele sunt aplicate doar
partilor. In ecuatia aceasta, afirmatia pare socanta, insa ea n-ar trebui sa fie pentru ca nu
vorbim de o decadere, ci de aplicarea principiul omisio medio, care nu e o decadere, ci e
o intrare in autoritatea de lucru judecat a aspectelor neatacate. Seamana cu o decadere,
dar nu e.

 Motivele de casare:
1. Instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale.
Putem vorbi aici de o greseala legata de: o gresita compunere a numarului de
judecatori (in loc de 2 judecatori au judecat 3 judecatori), o neparticipare a procurorului
in cazurile in care participarea era obligatorie, o incompatibilitate a unuia dintre
judecatori sau a grefierului, asistentului judiciar etc. Legea vorbeste de alcatuirea
instantei, ceea ce implica atat compunerea, cat si constituirea.
De regula, acest motiv e de ordine publica. Nu e de ordine publica intr-un singur
caz, cand presupune incompatibilitatea prevazuta la art. 42 NCPC – alte cazuri de
incompatibilitate relativa. Daca nu ne aflam pe taramul art. 41, instanta nu va putea
invoca din oficiu si, mai mult decat atat, recurentul va fi trebuit sa invoce problema in
prima instanta / apel.
Daca, de exemplu, in caz de incompatibilitate absoluta (avem un judecator care a
judecat in primul ciclu procesual, se caseaza cu trimitere si ajunge dosarul tot la el –
nimeni nu se sesizeaza si dosarul ramane la el), iar partea care pierde procesul nu invoca
acest aspect in apel, pierde si apelul si invoca direct in recurs, spunand ca e de ordine
publica? Nu se poate. Ar fi putut fi invocat doar daca problema ar fi aparut in apel, altfel
nu.

2. Daca hotararea a fost pronuntata de alt judecator decat cel care a luat parte la
dezbateri sau de un alt complet de judecata decat cel stabilit aleatoriu pentru
solutionarea cauzei ori a carui compunere a fost schimbata prin incalcarea legii.
Aici avem cam trei cazuri, hai doua.
a) „Daca hotararea a fost pronuntata de alt judecator decat cel care a luat parte la
dezbateri”.
Primul motiv vizeaza o lipsa de continuitate, dar una speciala si
anume faptul ca judecatorul care a participat la dezbateri nu este unul si acelasi cu cel
care pronunta hotararea. Cu alte cuvinte, hotararea e pronuntata de un judecator care
n-a participat la proces. Neindeplinirea acestei conditii se verifica comparand
semnaturile de pe minuta cu numele judecatoriilor aflate fie in incheierea de
145
 dezbatere, fie in practicaua hotararii. Daca nu exista identitate inseamna ca ne aflam
in acest motiv de recurs – se incalca dreptul la aparare.
b) „Daca hotararea a fost pronuntata de un alt complet de judecata decat cel stabilit
aleatoriu pentru solutionarea cauzei ori a cari compunere a fost schimbata prin
incalcarea legii.”
Acest al doilea motiv, legat oarecum de primul, prezinta totusi o
situatie diferita si anume incalcarea caracterului aleatoriu a distribuirii dosarului: fie
ca avem de-a face cu judecarea cauzei de un alt complet decat cel ales aleatoriu, fie
compunerea completului stabilit aleatoriu a fost modificata, iar modificarea nu este
una care sa fie temeinic justificata. De ce? Pentru ca regula continuitatii in procesul
civil poate suferi derogari in situatia in care schimbarea unui judecator e impusa de
motive temeinice – se face un proces-verbal care atesta acele motive. In lipsa acestor
motive temeinice, se incalca atat principiul continuitatii, cat si principiul distribuirii
aleatorii a cauzei. Ne aflam in aceasta situatie in prezenta unui motiv de casare de
ordine publica – tine de organizarea instantei.
3. Hotararea e data cu incalcarea competentei de ordine publica a altei instante,
invocata in conditiile legii.
Cateva observatii avem:
a) Competenta de ordine privata nu reprezinta motiv de casare, chiar daca instanta a
analizat gresit problema.
Daca se invoca necompetenta in prima instanta si se respinge, se invoca si
in apel si se respinge – in recurs nu mai poate fi invocata, chiar daca omul s-ar putea
sa aiba dreptate. *Legiuitorul a considerat ca dreptatea e mai putin importanta in
aceasta materie ca sa distruga doua hotarari pe fond.
b) Competenta materiala si teritoriala exclusiva poate fi invocata ca motiv de casare,
dar numai daca s-a invocat de la prima instanta si se respinge si se reia si in apel
unde, la fel, se respinge;
c) Competenta generala sau internationala poate fi invocata direct in recurs.

4. Cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti.

Acest lucru inseamna ca instanta savarseste un act care nu e de judecata, ci trece
in sfera unei alte puteri a statului. Cum? Relativ simplu. De exemplu: ignora un text legal
(nu in sensul ca nu il stie – il cunoaste, dar considera ca nu e corect textul si ca nu se
aplica). Astfel, instanta se substituie legiuitorului. *Asa proasta cum e legea, judecatorul
trebuie sa o aplice, nu e treaba lui sa o schimbe.
Exemplu: S-a pus, la un moment dat, problema unor salarii – o perioada lunga de
timp nu s-au acordat de catre stat niste sporuri. Cui le ceri ? Justitiei. Nu suntem intr-un
spatiu nelegal, astfel ca nstantele le-au dat sporurile. Dupa care, legiuitorul a spus ca se
abroga legea care acorda acele sporuri. ICCJ a spus in felul urmator : actul care prevedea
sporurile, e inca in vigoare, pentru ca abrogarea e nula si s-au dat in continuare sporurile.
Acesta a fost un act de incalcare a puterii judecatoresti, pentru ca instantele care au
acordat in continuare sporurile nu au tinut cont de un act abrogator. CCR a fost sesizata
cu un conflict intre puterea judecatoreasca si cea executiva (Era o ordonanta) si a spus ca
puterea judecatoreasca si-a depasit competenta pentru ca nu a tinut cont de act abrogator.
De asemenea, ar fi in sfera acestui motiv emiterea de catre inst. a unor avize sau
autorizatii.
De exemplu: instanta emite o autorizatie de construire. Nu se poate. Ea se emite de
catre primarie. Instanta poate sa verifice abuzul primariei in ceea ce priveste neacordarea
146
 unei autorizatii si sa oblige primaria, sub sanctiunea daunelor, sa emita autorizatia, dar nu
o poate emite instanta in locul primariei. Instanta are dreptul sa cenzureze atitudinea
anumitor autoritati.
Tot incalcare a puterii judecatoresti este si atunci cand instanta se pronunta asupra
neconstitutionalitatii unor legi/ordonante pentru ca atributia acesteia revine exclusiv
CCR.
Cand nu ne aflam aici ?
- Cand instantele ar spune ca un text anterior constitutiei nu mai e in vigoare ca
urmare a intrarii in vigoare a constitutiei. In cazul acesta, avand in vedere
faptul ca competenta CCR se refera la controlul legilor in raport cu Constitutia
din 1991, legile care sunt dinainte de 1991 scapa competentei CCR, iar
instantele se pot pot pronunta asupra lor, pentru ca aici nu vorbim de
neconstitutionalitate – vorbeam de asta daca legile apareau dupa 1991.
- Cand instantele verifica daca un text din dreptul intern e in contractie cu un
prevederile unei conventii internationale la care Romania este parte;
- Cand instantele verifica daca un text din dreptul roman este contrar/
incompatibil cu un text al UE si da prioritate dreptului UE.

5. Prin hotararea data instanta a incalcat regulile de procedura a caror nerespectare

atrage sanctiunea nulitati
Teoretic, s-a dorit ca aici sa fie incluse toate criticile de drept procesual care nu se
regasesc in punctele 1,2,3,6 si 7, ca punctul 8 sa fie rezervat incalcarilor de drept
material.
De aceea sanctiunea nulitatii trebuie privita putin mai larg, in sensul ca chiar daca
in anumite locuri nu vorbim neaparat de o nulitate (ar putea intra aici situatia in care
instanta se pronunta asupra fondului inainte de a rezolva o exceptie – in realitate se
incalca o regula procesuala), acele situatii tot se incadreaza la acest punct.
Trebuie facuta o distinctie intre nulitatile relative si cele absolute. Nulitatile relative
nu pot fi invocate direct in recurs, dar chiar si in cazul nulitatilor absolute trebuie vazute
doua aspecte:
- Daca au aparut la prima instanta si nu au fost sesizate in apel, atunci inseamna
ca nu mai pot fi invocate direct in recurs, oricat de absolute ar fi ele (cu
exceptiile de rigoare : autoritatea de lucru judecat, necompetenta generala si
internationala);
- Trebuie avute in vedere dispozitiile art. 178 alin.(5): daca avem o nulitate
absoluta aparuta in apel, dar in legatura cu actul respectv s-au invocat si alte
nulitati, fara a se invoca si cea absoluta aparuta in apel, nu se mai poate invoca
in recurs. Textul acesta se aplica atat nulitatilor relative, cat si celor absolute.
Art. 178 – Invocarea nulitatii
(5) Toate cauzele de nulitate ale actelor de procedura deja efectuate trebuie invocate
deodata, sub sanctiunea decaderii partii din dreptul de a le mai invoca.

6. Hotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau cuprinde motive

contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei.
Vorbim aici de viciul nemotivarii. Se spune ca o hotarare poate suferi de viciul
nemotivarii in trei modalitati:
a) Nemotivarea;
b) Motivarea inexacta;
147
 c) Motivarea insuficienta.
Prin urmare, cazul de casare nu acopera doar nemotivarea, ci si atunci cand exista
o motivare, dar motivele se anuleaza reciproc sau ele nu au legatura cu cauza.
Exemple:
- contradictia dintre dispozitiv si considerente;
- motivari care cuprind contradictii interne: pe de-o parte se spune de ce e
indreptatita cererea reclamantului si tot acolo se spune si de ce e indreptatita
cererea intervenientului principal care invoca acelasi drept ca si reclamantul –
in acest caz motivarile se anuleaza reciproc pentru faptul ca reclamantul si
intervenientul principal nu pot fi ambii titulari exclusivi ai aceluiasi drept;
- considerentele sunt insuficiente: instanta motiveaza de ce ajunge la o solutie,
dar nu raspunde motivelor invocate de catre parti – motivarea inseamna sa
spui de ce ai admis pretentiile unei parti, dar sa spui si de ce ai inlaturat
apararile partii care a pierdut procesul;
- instanta de control judiciara, fiind sesizata cu o critica impotriva hotararii
instantei ierarhic inferioare copiaza pur si simplu motivarea hotararii instantei
pe care trebuie sa o verifice. E adevarat ca poate fi o motivare buna, dar
instanta de control trebuia sa raspunda la criticile partilor, nu sa spuna ce a
spus si prima instanta.
Se apreciaza ca acest motiv este si el de ordine publica, deoarece nu se
concepe ca o hotarare nemotivata sa nu poata fi inlaturata chiar si prin intermediul unei
instante superioare.

7. S-a incalcat autoritatea de lucru judecat.

Aici nu are rost sa insistam prea mult. Stim ca vorbim de o ordine publica in acest
caz si, mai mult decat atat, este unul din acele motive ce poate fi invocat direct in recurs,
avand capacitatea de a inlatura regula non reformatio imperis – este unul dintre cele
mai puternice motive de recurs.

8. Hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept

material.
A nu se confunda acest motiv de recurs cu ipotezele in care partea invoca nu
interpretarea gresita a legii, ci a actelor ce constituie probe in dosar. Schimbarea naturii
juridice a unui contract in baza unei calificari chiar si exuberante a instantei de fond nu
atrage casarea pe acest motiv pentru ca instanta, intr-adevar, a gresit, dar nu in
interpretarea si aplicarea legii, ci in calificarea actului dedus judecatii. Legea a aplicat-o
corect, doar ca a fost gresita calificarea, iar o calificare gresita nu se incadreaza aici.
De asemenea, daca o clauza contractuala este interpretata ca fiind, de exemplu, o
renuntare la evictiune (asa o interpreteaza instanta) nu e motiv de casare. In schimb, daca
se aplica in mod gresit regulile evictiunii stabilite in NCC vorbim de o casare.
Totul este sa nu vorbesti despre cum s-a ajuns sa se aplice legea respectiva.
Operatiunea judecatorilor e urmatoarea – califica actele / faptele si dupa aceea cauta
legea adecvata pentru acele acte / fapte si o aplica. Prima parte a operatiunii nu
intereseaza casarea – cum ai ajuns sa califici un act. A doua parte si anume cautarea legii
aplicabile si cum se interpreteaza intereseaza casarea.
De exemplu, intr-o rezolutiune, nu poti sa discuti in recurs daca faptul ca partea a
executat in timpul procesului, in fata instantelor de fond, obligatia pe care nu o executase
anterior, iar instantele de fond au considerat ca executarea respectiva este inutila pentru
148
 creditor (acesta a cerut rezolutiunea). Aceasta chestiune nu mai poate fi discutata in
recurs – e o chestiune de apreciere a faptelor. Judecatorul spune asa: ce s-a intamplat? N-
ai executat decat in timpul procesului, in fata primei instante. Chestiunea asta impiedica
rezolutiunea? Poate sa o impiedice sau nu. Cand o impiedica? Cand executarea e inutila
pentru partea care a cerut. Instanta spune ca fata de imprejurarea de fapt, executarea este
intr-adevar inutila – e o imprejurare de fapt, nu ai ce sa discuti. Sigur, poti sa discuti in
recurs daca executarea in timpul procesului poate sa puna in discutie o astfel de problema
a utilitatii – asta tine de drept. Cum va aprecia instanta ramane o problema de fapt.

 Cererea de recurs
Aici avem o prezentare a elementelor cererii de recurs.
Art. 486 – Cererea de recurs
(1) Cererea de recurs va cuprinde urmatoarele mentiuni:
a) Numele si prenumele, domiciliul sau resedinta partii in favoarea careia se exercita
recursul, numele, prenume si domiciliul profesional al avocatului care formuleaza
cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si numele
si prenumele consilierului juridic care intocmeste cererea. Prezentele dispozitii se
aplica si in cazul in care recurentul locuieste in strainatate;
*Sunt prevazute sub sanctiunea unei nulitati exprese.
b) Numele si prenumele, domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, denumirea si sediul
intimatului;
*Sunt prevazute sub sanctiunea unei nulitati virtuale – intimatul va trebui sa
dovedeasca cu ce a fost vatamat ca intr-o cerere de recurs nu au fost trecut datele lui,
desi datele lui apar in decizia atacata.
c) Indicarea hotararii care se ataca;
*Este o nulitate expresa.
d) Motivele de nelegalitate pe care se intemeiaza recursul si dezvoltarea lor sau, dupa
caz, mentiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
*Nulitate expresa – recursul nemotivat atrage nulitatea, nu decaderea (cum e la
apel).
e) Semnatura partii sau a mandatarului partii in cazul prevazut la art. 13 alin.(2), a
avocatului sau, dupa caz, a consilierului juridic.
Acestea de la alin.(1) sunt elementele intrinseci cererii de recurs. Mai avem doua
elemente extrinseci:
(2) La cererea de recurs se vor atasa dovada achitarii taxei de timbru, conform legii,
precum si imputernicirea avocatiala sau, dupa caz, delegatia consilierului juridic.
*A doua parte e valabila pentru cazurile in care se prevede obligativitatea exercitarii
recursului prin avocat / consilier sau atunci cand nu e obligatoriu, dar partea a angajat
totusi un avocat / consilier care a semnat recursul.

 Efectele cererii de recurs

1. Investirea instantei de judecata
2. Recursul este o cale nesuspensiva de executare, dar, ca urmare a formularii cererii
de recurs se deschide posibilitatea cererii si obtinerii unei suspendari a hotararii
atacate de catre instanta de judecata.
Nu vorbim de o suspendare de drept, ci doar de eventualitatea unei suspendari
judecatoresti.
In ce conditii? Art.484:
149
 a) Cererea de suspendare poate fi facuta odata cu cererea de recurs sau in cursul
procesului de recurs la instanta de recurs (nu trebuie depusa la instanta care a
pronuntat hotararea atacata, ci se depune la instanta de recurs direct).
b) Se va judeca de urgenta – in maxim 10 zile de la depunere, in camera de
consiliu, cu citarea partilor;
c) Cererea se judeca de un complet de 3 judecatori de la instanta de recurs daca
cererea de recurs s-a formulat inainte de ajungerea dosarului de recurs, ceea ce
inseamna ca, prin ipoteza, nu avem un complet caruia sa i se distribuit dosarul
– se face cererea, dar dosarul e inca la instanta care a pronuntat hotararea.
Daca dosarul de recurs a fost distribuit deja la instanta de recurs, atunci judeca
completul de filtru, dar care exista numai la ICCJ. Daca nu avem complet de
filtru (nu e un recurs la ICCJ) sau daca procesul a depasit faza filtrului, atunci
va judeca cererea de suspendare completul care judeca recursul pe fond
Art. 484 – Suspendarea executarii
(3) Cererea se judeca in camera de consiliu, cu citarea partilor printr-un agent
procedural al instantei sau prin alt salariat al acesteria ori prin modalitatile
prevazute la art. 154 alin.(4) si (5), dupa cum urmeaza:
1. De un complet anume contituit, format din 3 judecatori, in conditiile legii, in
cazul in care cererea s-a depus inainte de ajungerea dosarului la instanta de
recurs;
2. De completul de filtru, dupa ce acesta a fost desemnat, in cazurile prevazute
la art. 493;
3. De completul care judeca recursul pe fond, in cazul in care s-a fixat termen
in sedinta publica.
d) Intotdeauna se datoreaza cautiune, care nu poate fi mai mare de 20% din valoarea
obiectului. Se depune odata cu cererea.
e) Instanta se pronunta printr-o incheiere definitiva.

(5) Completul se pronunta, in cel mult 48 de ore de la judecata, printr-o incheiere

motivata, care este definitiva.
Observatie: sunt cazuri, rare ce-i drept, cand efectul depunerii cererii de recurs este
suspendarea de drept a executarii hotararii atacate.
Exemple :
a) Desfiintarea de constructii, plantatii, lucrari cu asezare fixe ( toate se
caracterizeaza prin faptul ca odata pusa in executare hotararea, intoarcerea
executarii nu mai este posibila – legiuitorul a considerat ca aceasta hotarare va fi
pusa in executare cand nu mai exista nicio cale de reformare.
b) Legea privind cartea funciara prevede ca radierile din cartea funciara se fac numai
in baza unor hotarari definitive – ceea ce inseamna ca o hotarare data in apel te
poate ajuta la punerea in posesie a bunului, dar nu si la o eventuala radiere din
cartea funciara a celui cu care te-ai judecat. De ce? Radierea ar da posibilitatea
generarii unui nou sir de terti dobanditori care ar putea sa se prevaleaza de faptul
ca nu stiau de existenta unui recurs, si atunci, evident ca se prefera aceasta solutie
– nu e singura, dar e cea imaginata de legiuitor.
c) Contenciosul administrativ – regula e ca recursul e suspensiv de executare, numai
ca aici recursul este si singura cale de atac, nu avem apel.

150
  Depunerea cererii de recurs si regularizarea acesteia
Cererea de recurs:
Cererea de recurs si, dupa caz, si motivarea recursului, daca e facuta separata, se vor
depune la instanta a carei hotarare este atacata. Sanctiunea este nulitatea si fiind o nulitate
extrinsesc, este neconditionata de vatamare. Partea buna a lucrurilor este aceea ca in hotararea
atacata, in josul dispozitivului, se mentioneaza nu numai calea de atac, ci si instanta la care
trebuie depusa, astfel incat partea se poate orienta relativ usor.

Art. 490 – Depunerea recursului

(1) Recursul si, daca este cazul, motivele de casare se depun la instanta a carei hotarare se
ataca, sub sanctiunea nuitatii, in conditiile prevazute la art. 83 alin.(3) si art. 84.

Regularizarea:
Lucrurile sunt la fel de alambicate ca si la apel. De ce?
Filosofia noului cod este aceea ca intreaga procedura de regularizare a cererii care
cuprinde: verificarea formalitatilor, inlaturarea eventualelor pricini, depunerea si comunicarea
intampinarii, depunerea raspunsului la intampinare sa se produca chiar la instanta care a
pronuntat hotararea si care, dupa ce le avea pe acestea toate, inainteaza dosarul la instanta de
recurs care fixa termen fie in judecarea filtrului (daca vorbim de ICCJ ca instanta de recurs), fie a
recursului direct in sedinta publica (daca vorbim de o alta instanta de recurs).
Pana la 1 ianuarie 2016 acest sistem nu functioneaza ci functioneaza un alt sistem ce
spune ca regularizarea se face chiar la instanta de recurs. Prin urmare, instanta de apel comunica
hotararea si cand trece termen de recurs pentru toate partile inainteaza dosarul instantei de recurs
unde au loc toate operatiunile de regularizare care implica completarea eventualelor lipsuri in
termenul de 10 zile, comunicarea cererii si formularea intampinarii in cel mult 30 de zile,
raspunsul la intampinare in cel mult 10 zile. Toate acestea se intampla fie in fata completului
care judeca recursul, fie la ICCJ in fata completului de filtru.

 Completul de filtru
Notiunea de filtru indica faptul ca unii trec si altii nu trec si ca aceasta chestiune nu e una
defintiva – nu toate dosarele care trec vor fi acceptate pana la capat.
Completul de filtru e format din trei judecatori distribuiti aleatoriu – cat de aleatoriu se
poate face asta la ICCJ, ca sunt cativa judecatori. El decide admisibilitatea in principiu a
recursului. Notiunea de „in principiu” ne sugereaza ca mai e mult dupa aceasta etapa. Este
reglementat in art. 493 NCPC.

Art. 493 – Procedura de filtrare a recursurilor

(1) Cand recursul este de competenta Inaltei Curti de Casatie si justitie, presedintele
instantei sau presedintele de sectie ori, dupa caz, persoana desemnata de acestia,
primind dosarul de la instanta a carei hotarare se ataca, va lua, prin rezolutie, masuri
pentru stabilirea aleatorie a unui complet format din trei judecatori, care va decide
asupra admisibilitatii in principiu a recursului. Dispozitiile art. 475 alin.(3) sunt
aplicabile.

Procedura:
Se desemnaza completul, dupa care presedintele completului desemneaza un judecator
raportor care doar intocmeste un raport asupra recursului in cel mult 30 de zile de la repartizarea
pe complet.
151
 Ce ar trebui sa cuprinda raportul ?

a) trebuie sa verifice daca recursul indeplineste conditiile formale;

b) sa verifice daca motivele se incadreaza in cele prevazute la art. 488;
c) existenta motivelor de ordine publica pe care instanta le-ar putea invoca din oficiu;
d) sa vada daca recursul, desi se incadreaza, nu cumva este vadit nefondat – adica el se
incadreaza intr-unul din motive, dar cele motivate sunt departe de acel motiv.
Exemplu: se sustine o chestiune legata de gresita aplicare a legii de drept material
si aceasta greseala exista intr-adevar, dar interpretarea pe care o propune recurentul
este una fantezista, inexistenta, inacceptabila;
e) se arata care e jurisprudenta ICCJ, a CEDO si CJUE, precum si pozitia doctrinei in
problema de drept.
Pe baza acestui material se face o comunicare partilor – raportul se comunica partilor,
care in termen de 10 zile pot depune puncte de vedere cu privire la cele mentionate (sa atraga
atentia, de exemplu, ca raportul nu semnaleaza o anumita doctrina, s-a gasit o alta jurisprudenta).
Dupa acestea, completul (dupa ce ia in considerare punctele de vedere trimise de parti), in
camera de consiliu si fara citarea partilor decide.

Deciziile pe baza raportului:

1. Anuleaza sau respinge recursul
1.1. Solutia de anulare intervine cand:
- are vicii de forma;
- motivele nu se incadreaza in cele de recurs;
- recursul nu e motivat;
- nu e timbrat;
- nu e depusa imputernicirea;
- nu e semnat etc
Toate acestea conduc la nulitate.

1.2. Solutia de respingere intervine cand recursul e vadit nefondat. Nu exista vicii de
forma, dar interpretarea, desi incadrandu-se in motivele de recurs, e una care nu
merita o dezbatere in sedinta publica.
!!! Ca sa se ajunga la aceasta solutie in completul de filtru trebuie ca cei trei
judecatori sa fie in unanimitate. Majoritatea nu e suficenta – aceasta va atrage
discutarea in sedinta publica.
!!! Completul de filtru se poate pronunta si asupra fondului recursului fara a mai
cita partile. Cand? Urmatoarele doua conditii sunt cumulative.
a) Cand partile au consimtit la acest lucru prin cererea de recurs si prin
intampinare.
b) Completul sa aprecieze ca problema de drept nu una controversata si face
obiectul unei jurisprudente constante a ICCJ.

2. Admite in principiu recursul si fixeaza termen de judecata in sedinta publica cu

citarea partilor.
Aceasta inseamna ca recursul este formal corect sau ca nu exista unanimitate
asupra lui, ca recursul nu e vadit nefondat sau nu exista unanimitate cu privire la acest
caracter si partile nu au solicitat judecarea pe fond chir in filtru sau, desi ele au cerut,

152
 completul de filtru considera necesara audierea partilor – problema de drept nu e una
necontroversata/ nu face obiectul unei jurisprudente constante a ICCJ.

 Solutii
a) In caz de anulare sau respingere se pronunta o decizie care e motivata, dar nu e supusa
niciunei cai de atac.
*Hotarare nemotivata si nesupusa niciunei cai de atac: hotararea de stramutare.
Aici hotararea nu e definitiva – ea nu e supusa niciunei cai de atac. Este o
diferenta pentru ca in acest din urma caz ea nu e supusa nici cailor extraordinare de
atac.
b) In caz de pronuntare asupra fondului in complet de filtru este o decizie motivata,
defitinitiva – nu mai apare sintagma „nicio cale de atac”, ceea ce inseamna ca e
susceptibila de constestatie in anulare si de revizuire cu indeplinirea conditiilor.
c) In caz de admitere in principiu si fixarii termenului de judecata in sedinta publica se
da o incheiere, pentru ca instanta nu se dezinvesteste, ea va continua procesul in sedinta
publica.

 Probe
In recurs nu se administreaza decat proba prin inscrisuri noi, care nu au fost depuse la
prima instanta sau instanta de apel; Nu se admit alte probe.
Art. 492 – Probe noi in recurs
(1) In instanta de recurs nu se pot produce noi probe, cu exceptia inscrisurilor noi, care
pot fi depuse, sub sanctiunea decaderii, odata cu cererea de recurs, respectiv odata cu
intampinarea.
(2) In cazul in care recursul urmeaza sa fie solutionat in sedinta publica, pot fi depuse si
alte inscrisuri noi pana la primul termen de judecata.
In ceea ce priveste momentul depunerii inscrisurilor, lucrurile stau diferit:
a) Daca vorbim de tribunal / curte de apel probele trebuie depuse odata cu cererea de
recurs de catre reclamant si odata cu intampinarea de catre intimat;
b) Daca vorbim de ICCJ inscrisurile trebuie depuse pana la primult termen
de judecata sub sanctiunea decaderii.

2. RECURSUL

 Judecata in fata instantei de recurs

La probe situatia este relativ simpla pt ca in fata instantei de recurs avem doar inscrisuri
noi, singura proba admisibila in fata instantei de recurs fiind cea prin inscrisuri.

Ce inseamna inscrisuri noi?

 Legea nu se refera la o noutate absoluta, adica acestea sa nu fi existat cat timp procesul a
avut loc in fata instantelor de fond; noutatea la care se refera are in vedere faptul ca
aceste inscrisuri nu au fost utilizate pana acum. Este posibil sa avem inscrisuri care
existau, dar din diverse motive nu au fost depuse la dosar.
 Nu este necesar ca neutilizarea acestor inscrisuri in perioada judecatii in fata instantelor
de fond sau de apel sa fie neimputabila partilor, poate fi si imputabila.
 Nu este permisa, potrivit jurisprudentei si doctrinei, eludarea dispozitiei prin folosirea
153
 unor alte probe dar prezentate in forma scrisa - astea nu sunt inscrisuri. Ca exemple avem
:
o depunerea unei declaratii a unui tert, chiar si in forma autentificata NU este un
inscris, pt ca de fapt se urmareste proba prin depozitia martorilor
o declaratia extrajudiciara a unei parti prin care acesta recunoaste/marturiseste o
serie de fapte este de fapt o marturisire extrajudiciara care nu poate fi folosita
direct in recurs
o depunerea unui raport de expertiza extrajudiciar nu este un inscris, ci este doar un
raport de expertiza prezentat instantei in forma scrisa. Daca il depui direct in
recurs, nu ne incadram in textul legal.
o inscrisurile trebuie sa fie in posesia partii care la depune, prin urmare nu ar fi
admis in recurs obligarea anumitei parti sau anumitei autoritati sa depuna anumite
inscrisuri.

Aceste inscrisuri pot genera insa incidente in care se pot administra alte probe, de
exemplu se depune un inscris si partea careia i se opune poate sa nu recunoasca semnatura sau
scrierea, ceea ce inseamna ca intram in procedura verificarii de scriptae. Daca lucrurile stau asa,
in recurs am putea asista la administrarea unor probe cu expertiza, dar nu pt dovedirea motivelor
de recurs, ci sa vedem daca inscrisul respectiv poate sau nu sa fie luat in considerare(ar fi un
incident in legatura cu instanta de recurs). De ce poate, in cazul acesta, instanta de recurs sa faca
o expertiza? Pentru ca judecatorul care este investit cu solutionarea cauzei judeca toate
incidentele si contestarea unui inscris reprezinta un incident si atunci competenta se extinde
asupra incidentelor.

Momentul la care se depun inscrisurile:

1. ICCJ - pana primul termen de judecata la care partile sunt legal citate; prin urmare, chiar
daca nu le-au depus in procedura filtrului sau inainte se pot depune in sedinta publica, cu
mentiunea ca la ICCJ nu intotdeauna exista o sedinta publica, numai daca pricina trece de
procedura filtrului.
2. Tribunal sau la CA - odata cu cererea de recurs, respectiv intampinarea.

 Solutiile pe care le poate pronunta instanta de recurs:

I. ICCJ (in principal este instanta de recurs, celelalte fiind exceptionale in material
recursului):
1. Anularea, constatarea perimarii recursului sau respingerea recursului in baza unei
exceptii peremptorii (precum: lipsa semnaturii, lipsa imputernicirii, nesemnarea de catre
un avocat in cazul persoanei juridice unde, din cursul trecut, stim ca potrivit unei
majoritati a practicii nu produce efecte juridice, lipsa calitatii s.a.m.d.)
2. Respingerea recursului ca nefondat – in cazul acesta avem de a face cu un recurs care
indeplineste conditiile de forma, motivele sunt dintre cele care se incadreaza la 488,
numai ca sustinerile recurentului nu sunt corecte. Spre exemplu, el critica incalcarea
autoritatii de lucru judecat si critica se incadreaza in motivele de recurs in sensul ca nu s-
a aplicat autoritatea de lucru judecat, dar ceea ce intelege el prin autoritate de lucru
judecat nu este ceea ce intelege legiuitorul (el confunda cauza cererii cu cauza actiunii).

154
 3. Admite recursul si caseaza hotararea cu 3 ipoteze de solutii:
i. Admite recursul, caseaza hotararea si trimite cauza spre rejudecare la instanta de
apel sau la prima instanta ori unei alte instante de acelasi grad (aceasta este regula
la ICCJ; daca ICCJ ar retine cauza spre rejudecare atunci ar face o analiza pe fond, pe
cand in NCPC, ICCJ are mai mult un rol de unificare a jurisprudentei, de analiza asupra
problemelor de drept, fara o implicare in ceea ce priveste analiza faptelor si acest lucru
este posibil daca admiti recursul dar nu este posibil daca dupa ce admiti recursul si retii
dosarul)
Ce inseamna ca “trimite la instanta de apel sau la prima instanta”? Dupa ce
anume stabileste cui sa trimita dosarul? Trimiterea la o instanta depinde de motivul
casarii: in unele cazuri poti casa doar hotararea instantei de apel, daca viciul se afla
acolo, iar in alte cazuri poti sa mergi pana la casarea primei hotarari.
Exemplu: Incompatibilitatea unui judecator de la prima instanta; omul invoca
incompatibilitatea in prima instanta dar i se respinge, la fel si in apel, si el critica in
recurs solutia data de judecatorul pe care il considera a fi incompatibil. In cele din urma,
instanta de recurs spune ca “in mod gresit prima instanta a apreciat ca este compatibil,
in mod gresit instanta de apel a apreciat acelasi lucru”, atunci instanta de recurs admite
exceptia de incompatibilitate si caseaza tot si trimite la prima instanta, pt ca este caz de
incompatibilitate absoluta.
Dar sunt situatiii in care viciile se afla la instanta de apel, spre exemplu nu a fost
semnata minuta hotararii de apel; in cazul asta admite recursul, caseaza si trimite la
instanta de apel pt ca acolo a aparut problema. Nu are rost sa trimita la instanta de fond.
Explicatia sintagmei "sau unei alte instante de acelasi grad" - textul este putin
misterios desi este vechi si cei care s-au incumetat sa il explice au plecat de la ideea ca
instanta de recurs ar putea intrevedea faptul ca trimitand cauza la aceeasi instanta care a
pronuntat hotararea casata ar putea sa se creeze motive de stramutare, pe care ulterior tot
ea ar trebui sa le inlature sau ar putea sa se creeze dificultati in ceea ce presupune
alcatuirea completeror de judecata pt ca, de exemplu, ar putea fi un nr mare de abtineri
sau recuzari si trimitand la acea instanta nu ar mai fi judecatori care sa judece. Aceasta
este si solutia pe care art. 497 ne-o da “Atunci când interesele bunei administrări a
justiţiei o cer, cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanţe de acelaşi grad”.

ii. Admite recursul, caseaza hotararea si trimite spre rejudecare la instanta competenta
sau unui alt organ cu activitate jurisdictionala care ar fi competent
Aceasta solutie intervine atunci cand instanta gaseste intemeiat motivul de casare
privind necompetenta de ordine publica a instantelor, dar NU si atunci cand vorbim de
depasirea competentei instantelor, in sensul de competenta generala. Aici este vorba de
depasirea competentei de ordine publica dar numai in ceea ce priveste competenta
materiala sau competenta generala dar raportata la un organ de jurisidictie, cum ar fi
Curtea de Arbitraj.

iii. Admite recursul, caseaza hotararea si respingerea cererea ca inadmisibila

Situatii posibile:
a) Daca competenta nu apartine instantelor si apartine unui organ din afara sferei
instantelor dar care nu are activitate juridictionala atunci solutia va fi “admite
recursul, caseaza hotararea si respinge cererea ca inadmisibila”.
b) Daca pricina nu este de competenta instantelor romane va admite recursul, va casa
hotararea si va respinge cererea ca nefiind de competenta instaelor romane- aici nu
155
 se pune problema declinarii.
c) Depasirea limitelor puterii judecatoresti - exces de putere caracterizat cum se
numea in perioada interbelica – instanta nu are voie sa judece
d) Incalcarea autoritatii de lucru judecat - instanta nu are voie sa judece

In materia contenctiosului administrativ avem o derogare de la regula obisnuita datorita

istoriei aparte. Cand s-a facut NCPC, Comisia a hotarat ca si contenciosul administrativ sa se
supuna regulilor de drept comun : prima instanta si apel. S-a inteles ca nu e nevoie de trei analize
din partea a trei instante successive, adica si de recurs pt ca este urgenta, probatoriul este mai
restans. Dupa cum stim, in material cont administrativ competenta sunt: Tribunalul pe fond si
CA in apel, cand se ataca actele institutiilor publice.
Daca in prima instanta ar fi fost CA , ar fi insemnat ca apelul sa se judece la ICCJ si
atunci instantele, prin ICCj, au sesizat si Comisia ca in contencios lucrurile sa ramana cum erau
inainte, adica sa deroge de la NCPC si calea de atac sa fie recursurile pt ca ICCJ sa nu judece
apelurile. Motiv pt care, in contencxios se aplica regulile Legii 556 care spune ca atunci cand
admite recursul si caseaza instanta, inclusiv ICCJ va rejudeca litigiul in fond.
Si aici se poate trimite spre rejudecare in 2 cazuri: cand judecata la prima instanta s-a
facut fara a se intra pe fond (s-a solutionat pe baza unei exceptii peremptorii) sau atunci cand
judecata la prima instanta a avut loc fara legala citare a partii, atat la administrarea probelor cat si
la dezbaterea fondului. Daca partea a fost citata macar la administrarea probelor ori macar la
dezbaterea pe fond se revine la regula care inseamna retinerea cauzei spre rejudecare de catre
instante de recurs. Legiuitorul spune ca atunci cand sunt intrunite una din cele doua conditii,
cauza se trimite spre rejudecare o singura data in cursul procesului. Cu alte cuvinte, daca pricina
se judeca fara citarea partii, care facand recurs si obtine trimiterea spre rejudecare, dupa care
prima instanta o citeaza dar respinge cererea ca prescrisa, desi nu era implinit termenul de
prescriptive, instanta de recurs, constatand ca nu era implinit termenul de prescriptive, deci
invalidand solutia instantei de fond nu va mai putea sa trimita cauza spre rejudecare (pt ca poate
face acest lucru o singura data) si va retine cauza spre judecare.

II. Tribunalul si Curtea de Apel:

1) Anularea, constatarea perimarii recursului sau respingerea recursului in baza unei
exceptii peremptorii
2) Respingerea recursului ca nefondat
3) Admite recursul si caseaza hotararea:

Aici, regula o constituie casarea cu retinere spre rejudecare.

Aici, casarea cu trimitere intervine in mod exceptional, o singura data in cursul
intregului procesului, in 2 situatii (luate de la contenciosul administrativ):
 instanta a solutionat procesul fara a intra in fond
 judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost citata atat la administrarea prrobelor,
cat si la dezbateri (daca macar la unul din aceste termene partea a fost citata nu mai
intervine casarea cu trimitere, ci intervine casarea cu retinere)
Mai putem avea aici, casare cu trimitere la instanta competenta sau la organul cu
activitate jurisdictionala competent, cum ar fi spre exemplu, arbitrajul. Admite recursul, caseaza
si respinge cererea ca inadmisibila in cazul depasirii puterii judecatoresti (exesul de putere
caracterizat) si autoritatea de lucru judecat. In cazul incalcarii competentei instantelor romane
se va admite recursul, se caseaza si se respinge ca fiind de competenta instantelor romane.

156
 ● Hotararea de recurs. Forma si efectele.
Forma hotararii:
Se aplica regulile generale, cu o precizare foarte importanta: in cazul considerentelor,
avem o derogare de la regulile de drept comun.
Considerentele trebuie sa cuprinda, in cazul hotararii din prima instanta si a hotararii din
apel urmatoarele: Art 425 (1) lit. b) “considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi
susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor
administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât
motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;
Motivarea se face in 30 zile de la pronuntare.”
In cazul instantei de recurs, aceasta va pronunta o hotarare care, in considerente, va avea
numai motivele de casare invocate si analiza acestora, aratandu se de ce s-au admis sau de ce s-
au respins. Nu se mai expune obiectul pricinii, ce au spus partile, situatia de fapt, ce s-a intamplat
in cauzele anterioare.
In recurs trebuie analizata numai motivarea solutiei, adica, in concret: nu s-a platit taxa de
timbru si tu spui de ce era atat, de ce trebuie s-o platesti si ce sanctiuni primesti daca nu o
platesti.

Efectele hotararii:
1. Hotararea casata nu are nicio putere, nu se bucura de autoritate de lucru judecat
2. Actele de executare sau de asigurare sunt desfiintate de plin drept, daca instanta de
recurs nu dispune altfel. Exemplu: in cazul masurilor asiguratorii ea ar putea sa caseze, dar sa
caseze la instanta de apel, nu la prima instanta si ar putea ca hotararea de prima instanta sa
ramana inca valabila, ori daca, in prima instanta s-au luat unele masuri asiguratorii nu ai de ce sa
le desfiintezi. Noi stim ca hotararea este executorie inca de la solutionarea apelului si atunci este
posibil ca pana la solutionarea recursului sa se fi procedat la executare, dar la fel de bine stim ca
executarea inainte ca hotararea sa devina definitive se face pe riscul creditorului, ceea ce
inseamna ca in cauzl desfiintarii titlului (admiterea recursului), practice se vor desfiinta si actele
de executare.
3. Instanta se poate pronunta asupra intoarcerii executarii, din oficiu, in chiar dispozitivul
hotararii de recurs. Este logic, pt ca din moment ce actele sunt desfiintate de plin drept atunci
evident ar trebui sa se produca si efectul de reintoarce a executarii.

● Rejudecarea in fond, dupa casare:

Avem casare cu trimitere si casare cu retinere despre care am aflat. De ce ne intereseaza
aceasta clasificare?

 Dpdv al incompatibilitatii, la casarea cu retinere, judecatorii care au admis recursul si

au dispus casarea sunt compatibili sa judece si in fond dupa casare. Chiar asa se si
intampla.
 Daca avem o casare cu trimitere, judecatorii care s-au pronuntat asupra cauzei in prima
instanta sau in instanta de apel, nu vor mai putea judeca in fond, dupa casare. Aceasta
este o incompatibilitate absoluta.

 In ceea ce priveste introducerea unor terti in proces (subiect/grille/speta!!!):

 daca avem o casare cu retinere asta inseamna ca pricina va fi solutionata in fond chiar de
instanta care a solutionat recursul. Asta inseamna ca, din tot ce stim in legatura cu
157
 atragerea tertilor in proces o singura cerere poate fi facuta in recurs si anume cererea de
interventie accesorie.
 daca avem casare cu trimitere la apel avem cerere de interventie accesorie si cerere de
interventie principala, cu acordul tuturor partilor.
 daca se caseaza si se trimite la prima instanta, aria tertilor care pot interveni se mareste
semnificativ: avem interventie principala, voluntara, accesorie; avem chemare in garantie
si chemarea in judecata a altei persoane cand este facuta de reclamant. Daca se caseaza la
prima instanta, teoretic numai reclamantul ar putea sa faca chemare in garantie si
chemarea in judecata a altei persoane pana la terminarea cercetarii procesului. Paratul
trebuie sa faca prin intampinare, ori, daca se caseaza la prima instanta nu se reia
procesul de la intampinare (in toate cazurile). S-ar putea sa se caseze pt un viciu care nu
e in legatura cu cererea de chemare in judecata si sa nu mearga atat de jos incat sa ii
permita paratului sa-si modifice cererea de chemare in judecata. Ar putea sa se caseze
pana la primul termen si daca nu este obligatorie intampinarea atunci paratul sa faca la
primul termen o noua intampinare, dar numai unde legea prevede ca intampinarea nu e
obligatorie. La atragerea in proces a altor persoane prin institutia introducerii din oficiu
pooate avea loc pana la terminarea cercetarii procesului in prima instanta, ori daca se
caseaza la prima instanta se pot introduce si terti, din oficiu, cu respectarea art. 78.

 In ceea ce priveste caile de atac impotriva hotararii pronuntata dupa rejudecare:

 daca avem casare cu retinere, hotararea ce se va pronunta in urma rejudecarii va fi
definitiva, nu va mai fi supusa recursului.
 daca avem casare cu trimitere, se vor exercita caile de atac (apelul sau recursul, in
functie de instanta la care se caseaza)

● Clasificarea casarii:
 Casare totala
 Casare partiala
Cum determinam care este care? De principiu, sa nu ne gandim ca va scrie in dispozitiv
ce tip de casare este, ci trebuie determinat analizand motivele/considerentele de recurs in care se
spune ce motive au fost admise si ce au fost response; impotriva caror parti s-a admis sau s-a
respins.
Exemplu: se poate casa hotararea numai in ceea ce priveste solutia data asupra cererii
reconventionala sau numai asupra solutiei din cererea de chemare in garantie, ceea ce inseamna
ca daca vedem in motivare ca s-au admis motive numai in ceea ce priveste criticile referitoare la
solutionarea chemarii in garantie ori cererii reconventionale, numai in acea privinta s-a casat
hotararea, restul hotararii ramandn valabila. Sigur, asta daca nu avem o cerere reconventionala a
carei admitere prin rejudecare psp desfiintarea inclusiv a cererii principale (daca in cererea
reconventionala se invoca nulitatea contractului pe care se intemeiaza pretentiile din cererea
principala, admiterea solutiei casarii cu trimitere catre cererea reconventionala automat
antreneaza casarea totala). Daca insa este o cerere reconventionala in care nu se cere desfiintarea
titlului pe baza caruia se pretinde in cererea principala ceva, ci se cere numai o compensare
judiciara si atunci se caseaza cu trimitere dar solutia poate fi segregate partial.
Sunt si casari care nu pot fi partiale: casarea pt necompetenta, spre exemplu sau pt
nesemnarea minutei – sunt totale prin natura lor. Mai dificil este in cazul casarii pt ca hotararea
nu este motivata, adica daca instanta de recurs spune ca nu rezulta motivele pt care s-a
admis/respins apelul si nu face distinctie intre motivarea pe un anumit capat de cerere inseamna
ca avem o desfiintare totala.
158
 In general, ca regula, daca nu se spune nimic plecam de la prezumtia ca este totala;
partialitatea casarii trebuie sa rezulte din ceva, pt ca totusi este exceptie. Nu trebuie sa uitam ca
atunci cand vorbim despre casare totala sau partiala ne referim la limita exercitarii recursului!!!
Acolo este vorba de limita exercitarii recursului, in situatia in care s-a atacat doar o parte din
hotarare si evident ca chiar daca casarea este totala ne referim doar la partea atacata.

Importanta clasificarii: (grile)

 Determinarea actului de la care se reia judecarea.
Regula este ca judecata in fond, dupa casare se reia de la ultimul act valabil. Prin urmare
ne intereseaza daca s-a casat total sau partial pt ca procedura in fata instantei de fond/de apel
sa nu fie invalidata in totalitate, spre ex: instanta de recurs admite recursul pe motivul ca
raportul de expertiza effectual in fata instantei de apel a fost nelegal pt ca nu au fost citate
partile (apreciaza asupra legalitatii, deci este o critica corecta). A fost vorba de un raport care
psp cercetari la fata locului si partile nu au fost legal citate, instanta de apel a respins exceptia
de nulitate a raportului pe care partile au ridicat-o, insa partile au criticat solutia in recurs.
Instanta de recurs admite recursul, caseaza hotararea, trimite spre rejudecare si cauza se va
relua de la raportul de expertiza, in sensul ca se face unul nou.
Daca insa avem o necompetenta se reia de la 0, de la cererea de chemare in judecata.
Daca se reia de la 0 ce anume se pastreaza? Probele.

 Introducerea tertilor in proces, modificarii cererii de chemare in judecata sau formularii

cererii reconventionale.
Am vazut ca la casarea cu trimitere este clar ca ofera posibilitatea participarii unor terti
la proces dar conteaza si limitele casarii: daca s-a casat la prima instanta pt ca hotararea
primei instante nu a fost semnata sau nu a fost minuta semnata sau judecatrii nu au fost
aceiasi de la dezbateri, procesul se va relua de la faza dezbaterilor si astfel nici reclamantul
nu poate face o cerere de chemare in garantie sau de introducere a tertilor si paratul nici
macar.
Daca este casare pt necompetenta, atunci se duce pana la cererea de chemare in judecata
si va putea sa faca cerere de atragere a tertilor in proces si reclamantul, chiar si paratul;
reclamantul va putea sa-si modifice cererea de chemare in judecata si paratul sa faca cerere
reconventionala.
Dar daca se caseaza la prima instanta pt motivul ca in mod gresit prima instanta a judecat
pricina fara citarea uneia dintre parti dar acest lucru a intervenit de la momentul repunerii
cauzei pe rol dupa ce fusese suspendata - asta inseamna ca se reia de la acel moment si actele
pana la suspendare raman valabile, adica chiar daca se trimite la prima instanta, reclamantul
nu poate sa-si modifice cererea de chemare in judecata, pt ca nu se intoarce pana la primul
termen.
Daca insa se constata ca reclamantul nu a fost citat in cursul procesului si trimitand
cauza spre rejudecare la primul termen, el va putea sa-si modifice cererea de chemare in
judecata si paratul va putea sa faca o cerere reconventionala.

Reguli comune privind rejudecarea in fond dupa casarea cu trimitere/cu retinere:

 Hotararea instantei de recurs este obligatorie la rejudecarea fondului dupa casare sub
aspectul problemelor de drept dezlegate.
Ea nu este obligatorie sub aspectul referirilor pe care le face cu privire la sitautia
de fapt, nici nici cu privire la necesitatea administrarii unor probe de catre instanta la
159
 care s-a trimis, deorece atat aprecierea necesitatii unei probei cat si aprecierea probelor
reprezinta un atribut suveran al instantelor de fond.
S-ar putea intampla ca instanta de recurs sa spuna ca este invalida hotararea
primei instante pt ca o proba a fost respinsa ca nelegala, desi era legala (instanta a gresit
in ceea ce priveste admisibilitatea unei probe). Instanta de fond poate sa spuna “da, ai
dreptate ca este admisibila dar nu e utila”. Un exemplu ar fi daca poti sa admiti proba cu
martori, desi valoarea obiectului litigiului este de peste 250 lei, in completarea unui
mijloc material de dovada. Poti sa completezi acel mijloc material de prba cu proba cu
martori daca valoarea este peste 250 lei? NU! Numai inceputul de dovada scrisa poate fi
completat. Daca aceasta chestiune a fost solutionata gresit de instanta de fond, iar instanta
de recurs ii spune cum este correct sa faca.

 In ceea ce priveste probele, la rejudecarea in fond dupa casare cu retinere sau cu

trimitere se vor aplica regulile judecatii fondului, adica vor fi admisibile probe de toate
felurile (matori, expertize, interogatorii, cercetari la fata locului, prezumtii etc).
Nu trebuie sa avem nicio retinere in aplicarea regulii plenitudinii probatoriului,
specific fondului atunci cand instanta de recurs rejudeca fondul dupa ce in prealabil a
casat hotararea. In VCPC, instantele de recurs, cand casau cu retinere spuneau ca nu
administeaza decat proba prin inscrisuri pt ca argumentau ca sunt instante de recurs pt
care era un complet de 3 judecatori, lucru absurd pt ca odata ce a admis recursul si a
retinut cauza ea nu mai avea cum sa fie instanta de recurs.

 Recurentului nu i se poate agrava situatia in propria calea de atat dar nici in cazul
rejudecarii in fond dupa casare, cu trimitere sau cu retinere.
Daca recurentul a invocat un viciu si cauza se trimite spre rejudecare, cand se
rejudeca el nu ar trebui sa primeasca o solutie mai defavorabila decat cea pt care a
exercitat recursul, chiar daca sa zicem ca situatia de drept si de fapt ar impune-o.

De la aceasta ultima regula exista 2 exceptii:

a) Daca recurentul consimte la inrautatirea situatiei sale pentru ca a spus ca
regula non reformatio in peius este o regula relativa, dispozitiva, astfel incat la
rejudecare recurentul ar putea sa consimta la agravarea situatiei sale. E facut pentru
eventuale tranzactii, achiesari partiale, adica sa nu-l impiedice pe el sa dispuna de
regulile lui pentru simplul fapt ca I s-a recunoscut un drept mai mare in hotararea
judecatoreasca, dar poate ca el vrea sa fie o tranzactie in care sa cedeze dreptul
respectiv.
b) Daca exista autoritatea de lucru judecat - daca se regaseste in cauza, bate
principiul non reformatio in peius si creeaza partilor o situatie mai grea decat cea
dobandita inainte de calea de atac. Exemplu: cel care castiga o parte dintr-un proces
face calea de atac, se caseaza cu trimitere dupa care cerceteaza mai bine si se
constata ca se mai pronuntase o hotarare in care pierduse tot astfel incat i se ia si
partea care i s-a dat initial.

160
 CAI DE RETRACTARE
1. Contestatia in anulare
2. Revizuirea

1. CONTESTATIA IN ANULARE
Contestatia in anulare este o cale de atac de retractare, nesuspensiva de executare,
extraordinara (trebuie exercitata pentru motive expres prevazute de lege) si nedevolutiva (nu
permite reluarea procesului sub toate aspectele, ci numai pe chestiunea de admisibilitate).

 2 feluri ale contestatiei in anulare:

1.1. Contestatie in anulare de drept comun sau obisnuita
Contestatia de drept comun se exercita atunci cand contestatorul nu a fost citat si nici nu
a fost prezent la termenul cand a avut loc judecata.
In primul rand trebuie sa avem o procedura care sa implice obligativitatea citarii, adica sa
nu fie o ordonanata presedintiala care se poate face fara citarea partilor , un sechestru asigurator
care se face la fel. Din start citarea trebuie sa fie obligatorie.
A doua conditie este lipsa citarii careia I se asimileaza si citarea nelegala pentru fiind o
citare nula nu produce niciun efect, prin urmare e egala cu lipsa ei. Aceasta lipsa de citare sau
nelegala citare trebuie sa fi intervenit la termenul cand a avut loc judecata adica cand au avut
loc dezbaterile pe fond, la ultimul termen.
Daca a avut loc la administrarea probelor nu se admite contestatia. De multe ori se
intampla un fenomen: daca viciul de citare nu e unul derivat din faptul ca grefierul a pus alt
apartament la o citatie ci pur si simplu deriva din faptul ca instanta are o informatie gresita cu
privire la domiciliul partii si o tot citeaza la un domiciliu la care ea nu sta, daca lucrurile stau asa
e foarte posibil sa avem urmatoarea situatie: partea sa nu fie citata in tot cursul procesului, dar
nici hotararea nu e comunicata legal, caz in care nu este admisibila contestatia pentru ca nefiind
comunicata hotararea inseamna ca e deschisa calea de atac a apelului si in cazul asta nu poti
sa exerciti o cale extraordinara daca nu ai exercitat o cale ordinara, trebuie sa faci apel, daca ai
facut contestate in anulare e inadmisibila, cu alte cuvinte ai probleme.
Daca vorbim de o hotarare data in recurs, chiar daca nu se comunica vei exercita
contestatia in anulare dar problema lipsei de citare poate sa intervina nu numai la instanta de
recurs, poate sa intervina la prima instanta sau la instanta de apel.

 Conditiile de admisibilitate:
1. Hotararea sa fie definitiva.
Si aici sunt unele limitari, pentru ca in cazul divortului nu e admisibila contestatia
in anulare daca partile au apucat sa se recasatoreasca; nu ar fi bine sa constate ca dupa ce s-au
casatorit divortul nu e valabil si atunci legiuitorul a spus ca hotararea de divort ramane valabila
chiar daca una dintre parti nu a fost legal citata.
Mai sunt si alte cazuri in materia alegerilor, si alegerile locale si prezidentiale nu
sunt susceptibile de contestatie in anulare.
Mai sunt toate cazurile in care legea prevede ca hotararea nu este supusa niciunei
cai de atac. Nefiind nicio cale de atac evident ca nici contestatia in anulare nu este posibila. Ex.
Daca completul (ICCJ) constata ca recursul nu e legal in sensul ca e nul sau vadit nefondat, va
respinge recursul printr-o decizie care nu este supusa niciunei cai de atac; mai e si hotrarea de
declinare a competentei => chiar daca nu spune in special contestatia ci doar nicio cale de atac e
clar ca nu e nici contestatia

161
2. Ca sa fie admisibila contestatia in anulare, motivul de contestatie sa nu fi putut fi
invocat pe calea apelului sau a recursului.
Exista 2 exceptii :
a) ar putea fi admisa o contestatie in anulare atunci cand motivul a fost invocat in recurs,
dar a fost respins pentru ca cercetarea lui presupunea verificari in fapt incompatibile
cu recursul.
De ex.: Partea vine in recurs si spune ca nu a fost citat la instanta de apel legal
pentru ca si-a schimbat domiciliul, il intreaba instant de acte si zice ca nu are, cere
martori dar martori nu putem sa admitem in recurs si atunci poate ca are dreptate, poate
ca nu are dreptate, recursul se respinge. Recursul n-a fost respins ptr ca nu avea dreptate
ci pentru ca dreptatea lui nu putea fi verificata prin probele specifice recursului.

b) Motivul a fost invocat in recurs, dar recursul a fost respins fara a exista culpa partii si
fara a fi cercetat in fond.
Acest text exista si in vechiul cod care zicea ca motivul a fost invocat in
recurs, dar recursul a fost respins fara a fi cercetat in fond ( lipsea conditia cu culpa
partii). Puteai sa faci cotestatie in anulare si atunci cand recursul fusese respins pe baza
unei exceptii peremtorice, dar fara a conditiona existenta culpei recurentului: adica tu nu
ai fost legal citat la instanta de apel, ai facut recurs, n-ai timbrat recursul, ti s-a anulat dar
poti sa faci contestatie in anulare. Sau s-a perimat recursul, dar poti sa faci contestatie in
anulare.
Noul cod, adaugand dupa o doctrina care solicita acest lucru, ca respingerea
sau neintrarea in fond nu trebuie sa decurga din culpa partii. Practica a facut ca aceasta
exceptie sa nu fie aplicabila. E greu sa se ajunga la ideea respingerii unui recurs fara a se
cerceta in fond si partea sa nu fie macar in culpa. Conteastatia in anulare de drept comun
seamana cu cea speciala.

3. Nu se poate formula o noua contestatie de catre aceeasi parte chiar daca se invoca alte
motive.
E o aplicatie practica a regulii generale a nulitatii care spune ca atunci cand invoci un
motiv legat de nulitatea unui act trebuie sa invoci toate motivele sub sanctiunea decaderii.
Invoci nulitatea hotararii, ai 5 motive de contestatie in anulare, unul general si 4 speciale.
Daca aI facut contestatie invocand nelegarea citare de ex dar n-ai invocat si un alt motiv, desi el
era, nu mai poti sa faci o alta contestatia pentru ca logica e ca atunci cand invoci nulitatea trebuie
sa invoci toate motivele deodata. Invocarea lor succesiva oricum ar fi un abuz de drept si practic
asta vrea sa sanctioneze legiuitorul.

1.2. Contestatia in anulare speciala

Constestatia in anulare speciala se exercita numai impotriva hotararilor de recurs sau in
anumite cazuri impotriva hotararilor de apel dar cand nu exista drept de recurs.

 Motivele si conditiile de admisibilitate

Motive:
1. Hotararea data in recurs ( pot fi si hotarari ale instantei de apel daca nu exista drept
de recurs) a fost pronuntata de o instanta necompetenta absolut sau cu incalcarea
regulilor privind alcatuirea instantei.
Acest motiv se refera la neregularitati privind necompetenta absoluta sau
privind alcatuirea instantei unde ar intra mai multe categorii de elemente:
162
 o ar putea fi aici compunerea numarului de judecatori a fost altul decat cel prevazut de
lege;
o un judecator sau mai multi judecatori incompatibili;
o ar putea fi vorba de un proces la care trebuia sa participe procurorul si nu a participat;
o un proces in care compunerea completului s-a schimbat fara a exista motive temeinic
jusitificate;
o nu exista proba constituirii aleatorii a dosarului, adica procesul verbal de repartizare, ceea
ce inseamna ca nu s-a respectat principiul distribuirii aleatorii, ceea ce tot o alcatuire
gresita a completului inseamna;
o situatia in care judecatorii care au asistat la dezbateri nu sunt aceiasi cu cei care au
pronuntat hotararea.
Toate acestea de mai sus indreptatesc la contestatia in anulare.
Aici avem o precizare foarte importanta de facut, nu e suficient sa existe doar
aceste motive trebuie inca ceva, sa se fi invocat exceptia de necompetenta sau exceptia
gresirii alcatuirii instantei in fata instantei de recurs, iar instanta de recurs sa fi omis
sa se pronunte. Deci chiar daca instanta de recurs era necompetenta, daca nu s-a invocat
exceptia in fata ei, nu se mai poate face contestatie in anulare.
Daca s-a invocat exceptia si instanta de recurs a spus ca nu este motiv, a respins exceptia,
iar nu este caz de contestatie. De ce? Primul ca nu a invocat culpa partii si nu se poate prevala de
culpa sa pentru a accede la o cale extraordinara de retractare. A doua, daca instanta de recurs s-
a pronuntat - s-ar incalca autoritatea de lucru judecat. Singura ipoteza care s-ar putea accede
la contestatie este cand partea sa-si fi indeplinit obligatia sa invoce, dar instanta sa nu-si fi
indeplinit obligatia sa se pronunte asupra acestei chestiuni si atunci ar fi deschisa aceasta cale a
contestatiei in anulare.

 Este vorba de necompetenta absoluta a instantei de recurs;

Nu e vorba de necompetenta absoluta a primei instante sau instatei de apel. De ce?
Pentru ca cand se zice „se invoca”, trebuie sa se fi invocat exceptia necompetentei. Pai daca ar fi
vorba de necompetenta primei instante sau a instantei de apel atunci in recurs nu se invoca
exceptia, ci se invoca motiv de recurs. Deci singurul caz in care indeplinesti ipoteza textului
care spune ca pentru a fi admisibila contestatia in anulare trebuie sa fi invocat exceptia
corespunzatoare (adica a necompetentei), este ipoteza in care se refera la necompetenta instantei
de recurs, pentru ca daca s-ar referi la necompetenta primei instante sau instantei de apel atunci
nu ar fi vorba de o exceptie si ar fi vorba de un motiv si nu s-ar mai incadra in text.
Ar putea fi un caz cand prima instanta nu era competenta pentru ca valoarea pricinii e
peste 1 mil de lei si a facut introducerea la judecatorie, numai ca nimeni nu a invocat exceptia la
primul termen. Neinvocandu-se exceptia la primul termen, judecatoria a ramas competenta desi
valoarea pricinii ar fi fost peste de 1 mil lei, peste 200 mii lei trece la tribunal, dar nu a avut cine
sa invoce exceptia. La tribunal nu s-a mai invocat pentru ca era normal, apelurile impotriva
judecatoriei se solutioneaza de catre tribunal, deci nu se incalca nicio regula. Problema a venit la
recurs, la recurs fiind peste 1 mil de lei, competenta apartine inaltei curti, dar s-a facut recurs la
tribunal si el a trimis la curtea de apel care este instanta ierarhic superioara, neacceptand mental
ca s-ar putea sari peste o instanta, desi saltul peste o instanta nu e omisso medio, saltul peste o
cale de atac este omisso medio, deci problema e sa nu sari procedura, entitatile pot fi sarite. In
cazul acesta in fata curtii de apel una dintre parti invoca ca nu e competenta curtea de apel sa
judece recursul, a fost judecatoria pentru ca nu s-a invocat exceptia, a fost tribunalul pentru ca
tribunalul judeca apelurile impotriva hotararilor de la judecatorie dar nu este curtea de apel

163
pentru ca inalta curte e competenta peste 1 mil de lei, dar curtea de apel si ea, in aceeasi viziune,
s-a invocat si a uitat si atunci e deschisa calea contestatei in anulare.
 Daca cumva discutam de o necompetenta a primei instante, care a fost invocate la prima
instanta, s-a respins si ajunge la recurs si instanta omite sa se pronunte, ea omite sa se pron.
nu asupra unei exceptii, ci omite sa se pron. asupra unui motiv si atunci vom avea alt motiv
de contestatie in anulare.

2. Dezlegarea recursului este rezultatul unei erori materiale.

La indreptarea erorilor materiale, eroarea materiala nu trebuia sa infleunteze solutia, ori
aici este exact invers, eroarea materiala trebuie sa stea la baza rezultatului solutiei, este
diametral opus. Acolo spuneam ca poate sa se indrepte eroarea materiala daca nu a influentat o
solutionare gresita, aici ca sa se acceada la calea contestatiei in anulare trebuie ca eroarea
materiala sa fi generat o solutie gresita. Retinem ca diferenta este ca trebuie sa aiba la baza o
solutie gresita (in cazul acesta).
Exemple. Instanta de recurs respinge recursul ca tardiv pentru ca a fost inregistrat la instanta
cu depasirea termenului de 30 zile, dar din intreaga sa motivare rezulta ca nu a observat ca
recursul a fost trimis prin posta cu confirmare de primire, caz in care conteaza nu data
inregistrarii ci data postei. Nu e vorba de faptul ca instanta a gresit in aprecierea legii, ci ea pur
si simplu nu observa ca acea cerere are in spate un plic. Daca instanta de recurs s-ar referi si ar
spune in felul urmator, chiar daca a fost trimis prin posta, noi luam in considerare tot data
inregistrarii, aceasta fiind o greseala grosiera de judecata, nu este o eroare materiala. Eroare
materiala e cand nu a observat plicul. De obicei plicul se ataseaza cererii de recurs, daca grefierul
il ataseaza dupa vreo 20 de pag mai incolo,dupa ce s-au mai atasat si alte acte, iar daca
judecatorul nu citeste tot dosarul ci numai cererea de recurs (e posibil, citeste cererea de recurs si
vede ca nu e inregistrata in termen si nu mai citeste tot dosarul), invoca exceptia, recurentul nu
stie nici el sa-I spuna pe moment ca a depus prin posta, dupa care se respinge ca tardiv ca nu e in
termen, dupa care se constata de fapt ca grefierul a gresit ca nu a pus plicul unde se atepta toata
lumea.
Un alt exemplu este cand anuleaza ca nefiind timbrat, taxa de timbru era in dosar dar s-a
lipit de o alta fila a dosarului, partea nu a venit la proces ca sa invoce, sa spuna “vedeti ca e la
fila x” ,judecatorul nu a vazut-o, a anulat-o, dar era acolo.
Daca insa vorbim de faptul ca judecatorul nu a observat in dosar, a respins recursul sau l-
a admis bazandu-se pe o clauza dintr-un contract care fusese abrogata, inlaturata ulterior printr-
un act aditional pe care nu l-a observat, deja e o chestiune de apreciere a probelor si nu se mai
poate face contestatie in anulare. Sau daca, de exemplu, judecatorul nu a observat ca cererea e
scutita de taxa de timbru, nu se poate face contestatie in anulare (contestatie in anulare se facea
cand taxa era platita, era in dosar si nu a observat-o), e o greseala de judecata grosiera nu e o
eroare materiala.

Reguli:
 Trebuie ca erorile sa nu fie de judecata sau de aprecierea probelor.
 Nu trebuie sa existe culpa partii.
Ex. daca partea insa a despus taxa de timbru cu intarziere si nu a avut timp sa ajunga la dosar
(pentru ca nu a depus-o macar cu 3 zile inainte la serviciul registratura) atunci e si vina partii si
nu este caz de contestatie in anulare.
O parte a jurisprudentei si a doctrinei mentioneaza faptul ca eroarea materiala este numai
atunci cand elementele care puteau conduce la corecta solutie erau in dosar. Adica la evaluarea
erorii materiale ne vom raporta la stadiul dosarului de la momentul la care judecatorul a
164
pronuntat hotararea atacata. De ex. in aceasta logica, daca partea a depus la registratura taxa de
timbru, dar din motive neimputabile partii nu a ajuns la dosar, motivele fiind imputabile
serviciului de registratura ar insemna ca nu este admisibila contestatia pentru ca nu exista o
eroare, judecatorul nu a facut nicio eroare, el a avut un dosar in care nu era taxa de timbru,
eroarea s-a produs la registratura.
O alta parte a doctrinei si a jurisprudentei spune ca in acest caz trebuie gandit conceptul
de instanta mai larg, in sensul de a se lua si cu serviciile care asigura judecatorului pregatirea
dosarului si buna functionare si daca nu e culpa partii nu ar trebui sa fie inchisa calea contestatiei
in anulare. Briciu da dreptate acestei din urma opinii, mai largi, desi strict riguros pe text eroarea
este numai atunci cand aveai elementul si nu l-ai luat in considerare, dar sigur poti sa acoperi
printr-o notiune de instanta ca institutie.

 Eroarea trebuie sa fie esentiala.

La indreptarea erorilor materiale, tocmai, eroarea nu trebuia sa fie esentiala, ea trebuia sa fie
nesemnificativa, pe cand aici ea trebuie sa fi generat o solutie gresita.

3. Respingand recursul sau admitandu-l numai in parte, instanta a omis sa cerceteze

un motiv de casare invocat de recurent.
Exemplu: Aici, daca se invoca necompetenta la prima instanta pe cale de exceptie, instanta o
respinge, se invoca in apel ca si critica ca s-a gresit cand s-a respins exceptia, instanta de apel
respinge si ea si se invoca in recurs un motiv de recurs.
Nu orice hotarare de recurs e susceptibila de constestatie pe acest motiv si trebuie sa fie o
hotarare prin care fie s-a respins recursul, fie s-a admis dar numai in parte. De ce? Daca se
admite recursul in tot se trimite spre rejudecare, cu ocazia rejudecarii se vor analiza toate
aspectele, adica si motivele invocate in recurs si neanalizate de aceasta instanta. Si atunci nu e
interesul sa faci contestatie.

!!! Nu trebuie sa confundam motivele cu argumentele.

Un motiv poate avea mai multe argumente. Faptul ca instanta a fost necompetenta poate
avea argumente ce decurg din valoarea obiectului, la baza valorii obiectului pot sta mai multe
agumente. Argumentul ca valoarea este peste 1 mil de lei valoarea poate sa se bazeze pe aspecte
legate de valoarea de circulatie, de grila notarilor, de impozit samd -acestea sunt simple
argumente; motivul este unul singur si anume valoarea obiectului litigiului. Pentru a demonstra
ca litigiul are o anumita valoare folosesti o paleta larga de argumente, dar asta nu inseamna ca
instanta e obligata sa se pronunte pe toate. Ea practic le va cumula si se va pronunta printr-un
motiv comun la toate. Nimic nu o impiedica, dar nu e obligata.

!!! Motivul trebuie sa fi fost invocat de recurent si trebuie sa fi fost invocat in termen.
Adica nu intra aici acele motive de ordine publica pe care instanta ar fi putut sa le invoce
din oficiu, dar nu le-a invocat. E adevarat ca erau de ordine publica si ca instanta era obligata sa
le invoce, dar aceasta neindeplinire de catre instanta a rolului activ nu e sanctionabila pe calea
contestatiei in anulare, ci ciclul procesual se incheie la recurs.

4. Instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unuia dintre recursurile declarate.

Pana acum ne refeream la un motiv de recurs - aici ne referim la un recurs intreg. Daca
sunt reclamant, intimat, intervenient principal/accesoriu, toti astia fac apel si dupa care recurs,
devine destul de posibil ca instanta sa uite sa se pronunte asupra unuia dintre ei.

165
 Conditiile de admisibilitate
1. Hotararea trebuie sa apartina instantei de recurs sau apel, daca nu e susceptibila de
recurs.
Aceasta regula ca contestatia in anulare se poate face si impotriva hotararii
instantei de apel care nu este susceptibila de recurs se aplica doar pentru 3 motive:
- cel de la 1, adica necompetenta absoluta
- cel de la 2
- cel de la 4 (pentru ca cel de la 3, ca nu se pronunta asupra unui motiv
de casare nu e aplicabil apelului pentru ca la apel nu avem motive de
casare)

2. Nu se poate face o noua contestatie de catre aceeasi parte, chiar daca se invoca motive
diferite.

3. In ceea ce priveste competenta, instanta competenta e cea care a pronuntat hotararea

ce se ataca, pentru ca asta e regula in materia cailor de retractare, de aia I se zice retractare
pentru ca se raporteaza chiar la instanta care a pronuntat hotararea.

!!! Nu opereaza prorogarea de competenta atunci cand motivele atrag competente

diferite si opereaza disjungerea lor cu privire la instanta competenta.
Exemplu: putem avea o contestatie in anulare speciala care vizeaza o hotarare a instantei de
recurs si se invoca ca acolo s-a dat hotararea cu o eroare materiala, dar se invoca si faptul ca in
apel partea nu a fost legal citata si nu a putut sa invoce acest lucru in recurs intrucat nici acolo nu
a fost legal citata.
Atunci ai o contestatie in anulare impotriva hotararii de apel care a ramas definitiva
prin respingerea recursului, dar in baza unei erori materiale dar si contestatie in anulare
impotriva recursului pentru ca are la baza o eroare materiala. Insa in cazul asta se va disjunge,
partea referitoare la necitare va merge la instanta de apel, iar cea privitoare la eroare va
merge la instanta de recurs. La obiectul contestatiei in anulare e posibil, sa avem si alte instante
decat cele de recurs. (Rarisim). La cea generala in situatile rarisim afectate, putem avea si o
instanta de apel. Nu prea putem avea prima instanta pentru ca daca la prima instanta nu a fost
legal citata partea, ea trebuia sa se invoce in apel, daca nu a fost legal citata nici in apel, trebuia
sa se invoce in recurs. Intr-un fel sau altul se va raporta cel mult la instanta de apel. E posibil sa
nu fi fost legal citata in apel si la instanta de recurs sa fi invocat acest lucru dar sa nu se fi
analizat recursul pentru ca el necesita verificari de fapt si atunci, practic, ar insemna ca
contestatia in anulare e admisibila dar competenta ei revine instantei de apel nu instantei de
recurs, pentru ca ea nu a fost legal citata la apel. La recurs a fost legal citata, dar acolo i-a zis ca
nu poate sa administreze proba cu martori si motiv pentru care nu o sa afle niciodata daca
recursul este intemeiat sau nu.

4. Termenul de exercitare este de 15 zile de la comunicarea hotararii, dar nu mai mult de 1 an

de la data la care a ramas definitiva hotararea.
Comunicarea nu e la indemana partii. Vechiul cod spunea ca este de 15 zile de la luarea
la cunostinta, nu de la comunicare, dar nu mai tarziu de 1 an de la ramanerea irevocabila care era
echivalentul definitivului. Luarea la cunostinta nu este egala cu comunicarea. Comunicarea este
un mijloc de luare la cunostinta, dar luare la cunostinta poti sa iei oricum. Atunci trebuie dublata
pentru ca in vechiul cod hotararile instantei de recurs nu se comunicau (acum se comunica) si

166
atunci nu putea sa curga de la comunicare pentru ca majoritatea hotararilor fiind ale instantei de
recurs si ele necomunicandu-se, era o prevedere inaplicabila.
Teza a doua, nu mai mult de 1 an de la data la care a ramas definitiva e aplicabila in
situatia urmatoare: Hotararea e redactata, e necomunicata si atunci legiuitorul iti zice ca la limita
termenului de 1 an te duci si o iei de la instanta. !!! Insa ramane neacoperita situatia in care
hotararea nu e redactata timp de un an - in practica pot aparea hotarari care nu sunt redactate
timp de 1 an - cererea de repunere in termen e singura solutie posibila.

5. Motivarea contestatiei se face in acelasi termen si sanctiunea nemotivarii este nulitatea,

pentru ca suntem pe taramul unei cai extraordinare de atac, unde lipsa de motivare atrage
imposibilitatea analizarii caii.

Reguli privind procedura de judecata

1. Contestatia in anulare se judeca potrivit procedurii aplicabile judecatii care s-a
finalizat prin hotararea atacata.
Adica daca ataci o hotarare de recurs aplici procedura de recurs, daca ataci o
hotarare de apel aplici procedura de apel, daca ataci in prima instanta se instituie ca inadmisibila
dar pana sa se instituie ca inadmisibila aplici procedura ?? In prima instanta nu au nicio sansa sa
fie admisibile contestatiile in anulare.

Obsevatii
Daca e o hotarare data de catre instanta de recurs o sa va apara o mare
problema. La ICCJ e procedura filtrului, mai facem filtru si la contestatia in anulare ?

2. Nu facem filtru pentru ca procedura filtrului teoretic a fost facuta o data, a trecut, este
exclusiv prevazuta pentru caile de reformare, nu pentru caile de retractare, iar noi in
contestatie discutam despre un proces care deja a depasit procedura filtrului, pentru ca daca
nu a depasit procedura filtrului se da o hotarare fara cai de atac.

3. In ceea ce priveste intampinarea , e obligatorie, se depune insa cu 5 zile inainte de

termen si nu se comunica, pentru ca contestatia in anulare e o procedura care se judeca de
urgenta. Nu se mai comunica intampinarea, partea intimata are obligatia sa ia la cunostinta
din dosar.

4. Se poate dispune suspendarea executarii atacate dar numai cu plata de cautiuni. In aceasta
privinta se trimite la regulile de la recurs care prevad posibilitatea suspendarii si le aplicam
corespunzator.

Probatoriul
Din moment ce se spune ca in contestatia in anulare poti sa invoci faptul ca nu ai fost
legal citat si sa demonstrezi acest lucru si prin alte probe decat cele admisibile in recurs (ca de
aia spune ca e admisibil chiar si cand recursul s-a deschis pentru ca erau nevoie de verificari de
fapt).

In contestatia in anulare se pot administra si alte probe decat inscrisuri, adica orice
mijloace de proba. Aici nu se mai aplica procedura din fata instantei.

167
 Solutiile
1. Daca se respinge e simplu, se respinge si gata.
2. Daca se admite contestatia avem 2 posibilitati:
a) Sa se dea o singura hotarare prin care se anuleaza hotararea atacata si se solutioneaza
cauza. De ex: o eroare materiala, nu a vazut judecatorul ca e plicul de la posta acolo si a respins
ca tardiv recursul. Admite contestatia, constata ca recursul e in termen, judeca recursul, si
respinge sau admite recursul pe fond, dupa caz.. Nu e obligata sa-l admita si pe fond, acolo e
libertatea ei. Instanta spune ca: “ e foarte clar, am gresit ca cand am spus ca nu e in termen dar ca
sa-l judec pe fond am nevoie si de alte probe si nu pot la acest termen” , da o decizie de anulare
intermediara si fixeaza termen pentru judecarea recursului in fond, eventual atunci va administra
si alte probe.
b) Daca se dau 2 hotarari, una intermediara si una finala, decizia intermediara nu poate fi
atacata decat odata cu hotararea finala.
Ca solutii, daca avem primul motiv, nelegala citare, va admite contestatia, va anula
hotararea data fara citarea partii la dezbateri si va judeca procesul putand sa-I dea dreptate partii
necitate sau sa nu-I dea dreptate, asta e libertatea ei, dar, in orice caz, va rejudeca procesul.
Daca avem de-a face cu omisiunea de a se pronunta asupra unui motiv de recurs, instanta
va admite contestatia in anulare, constatand ca a uitat sa se pronunte pe un motiv de recurs, dar ar
putea sau nu sa il admita.
Atunci cand instanta omite sa se pronunte asupra unui motiv de casare daca acel motiv de
casare nu este dependent si de alte motive de casare pe care ea le-a invocate - In cazul acesta,
desi ea admite contestatia in anulare numai pentru omisiunea de a se pronunta pe un motiv de
casare, practic va relua si motivele pe care s-a pronuntat. Caz mai rar, de principiu regula e
urmatoarea: ea nu reia judecata decat pe motivul omis, celelalte motive sunt intrate in autoritatea
de lucru judecat. Dar daca ele sunt intrepatrunse, in sensul ca au legatura unele cu celelalte,
atunci admitand contestatia va desfiinta in intregime hotararea, chiar si cu privire la motivele pe
care s-a pronuntat pentru ca sunt indisolubil legate.
Daca ai o problema de competenta cu una de autoritate de lucru judecat, 2 motive total
distincte, atunci poti sa zici, s-a pronuntat autoritatea si s-a constatat ca nu e autoritate, dar a uitat
sa se pronunte pe necompetenta. Se pronunta pe necompetenta si vede. Deci in cazul asta se
poate. Dar sunt si cazuri, mai ales in cazul pct 8, gresita aplicarea legii de drept substantial, in
care sunt motive diferite de gresite interpretari ale legii de drept substantial, dar care se refera la
aceleasi realitati. Adica a gresit cu privire la evictiunie, a gresit cu privire la efectele evictiunii si
a mai gresit si cu privire la nu stiu ce. El a facut 3 motive pe 3 greseli de drept substantial, dar
daca una dintre ele e considerata adevarata practice antreneaza reluarea discutiei pe fond.

!!! Hotararea pronuntata asupra constestatiei in anulare e supusa acelorasi cai de atac
aplicabile pentru hotararea care a fost atacata.
Adica daca am atacat cu contestatie in anultare o hotarare a instantei de recurs va fi o
hotarare definitiva susceptibila la randul ei de atacare cu alta contestatie in anulare. Aici nu mai
vorbim de faptul ca faci o noua contestatie, faci o noua contestatie dar impotriva unei alte
hotarari sau poti sa o ataci cu revizuire.
Revizuirea este o cale de atac de retractare, extraordinara, nesuspensiva de executare si
nedevolutiva.
Motive:
1- Inst s-s pron. asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pron asupra unui lucru
cerut sau a dat mai mult decat s-a cerut

168
 Minus petita: inst nu s-a pron asupra unei cereri- nu conteaza de care cerere este vorba sau
asupra unui capat de cerere. Nu e minus petita nepron asupra unei exc, aparari, motiv de recurs,
de apel, nepron asupra cererii acc dupa ce a resp cer principala, a admis doar in parte cererea.
Extra petita sau plus petita: nu reprez:
- s-a modif ccj dar modif a fost facuta tardiv, nu inseamna ca e bine dar e alt motiv, va resp
exc tardivitatii; primirea gresita la dosar a unei cererei tardive, e o greseala de judecata,
reviziure ar fi cand nu exista o cerere.
- Daca s-a primit o cerere noua in apel, e o depasire a caract devolutiv, ceea ce e motiv de
recurs.
- Inst se pron asupra unor capete de cerere din oficiu cum e la divort numele, autoritate
parinteasca, minori.
- Intr-o cerere de partaj daca partile cer partajarea in cote de ⅓ iar instanta acorda ½ pt ca
asa prevede legea, daca nu exista o intelegere. Un frate ⅓ si celalalt ⅔ ori e conventie ori
reguli most legala si nu stia.
DA: Sunt numai sit cand nu a fost investita cu o cerere: nu s-au cerut dob si da si capital cu
dobanzi, s-a cerut anulare fara repunere in sit anterioara si le da pe ambele.
Minus petita se poate cere si prin cerere de completare sau cerere noua ca nu e alj. Motivul
de compl nu poate fi invoc in apel sau in recurs dar poate fi invoc ca motiv de revizuire.
2- Obictul cauzei nu se mai afla in fiinta
Cand s-a cerut predarea unui bun indiv determ si nu mai exista din punct de vedere fizic sau
nu mai este de gasit cu ocazia executarii. Se putea evita daca cerea R de la inceput oblig
alternativa. Daca nu a cerut asa el poate sa cerea pe calea revizuirii fiind scutit sa inceapa un
proces de la zero. Probl de dr in sine e rezolvata nu ar avea de ce sa se judece de la zero.
Frecvent intalnit la partaj. Nu e caz de revizuire daca bunul imobil a fost instrainat, daca s-a
edificat pe teren o constructie sau in cazul in care s-a desfiintat postul pe care s-a dispus
reintegrarea angajatului. In mat exec silite at cand are loc execut obligatiei de predare a unui bun
si ac a dev imposibila datorita distrugerii etc se poate form o cerere chiar la inst de execut pt a
inloc oblig de a preda bunul cu o oblig de a da o suma de bani= cerere in fata inst de executare.
Operatiune si aici e alternativa. 892-893 e mai generos decat revizuirea.
3- Un judec martor sau exp care a luat parte la jud a fost condam def pt o infr ref la pricina
sau hot s-a dat in temeiul unui inscris decl fals in cursul sau in urma judecatii cand ac
imprej au infl solutia din cauza.
Sunt de fapt 2 motive. Un jud martor exp a fost condam definitiv cu priv la o infr ref la
pricina. A doua un insc a fost decl fals, ip fiind asimiliata at cand inst nu a susp procesul pt a
astepta sol inst pen sau partea nu a defaimat insc ca fals, s-a judecat, a facut plangere separat
dupa term proc. Obs: in cazul in care nu se mai poate const infr prin hot pen pt ca a intervenit
presciptia, moartea autorului, inst de reviz va putea analiza exist sau inex infr apoi judeca
revizuirea. Va fi citat si cel invinuit de sav infr. Nu e caz cand actul e simulat. Ipoteza judecat
sau expertului care e condamnat tb sa infl solutia in cauza respectiva. Daca a fost expertiza
folosita sau nu, simpla condamnare nu atrage revizuirea.
4- Un judec a fost sanctionat disciplinar definitiv pt exercitarea cu rea-cred sau grava
neglijenta daca aceste imprejurari au infl solutia in cauza respectiva.
Trebuie sa avem o sanct disciplinara dar nu e suficient, trebuie ca sanct sa fie pt exerc
functiei cu rea-cred sau grava neglijenta. Au o def in legea speciala. Rea-cred= incalca cu stiinta
normelor de dr mat sau proc urmarind sau acceptand vatamarea unei parti. Grava neglijenta= din
culpa in mod grav, neindolienic, nescuzabil nesocoteste normele de dr material sau procesual.
Culpa scuzabila sau culpa nescuzabila: nesemnarea minutei de ex e nescuzabila. Scuzabila: in dr
concurentei ai omis sa analizezei o directiva aparuta de curand. Tin de aprecierea CSM-ului.
169
Trebuie ca sanct sa fie def iar fapta sa aiba leg cu procesul si sa fie determinanta in ceea ce
priveste sol determinata. Chiar daca a fost sanct un jud nu e cazul daca nu a a avut consectinte
asupra solutiei cauzei. Ex: judec nu a obs ca nu s-a distrib in mod aleatoriu, csm a zis ca e grava
neglijenta, prob e ca nu are leg directa cu solut cauzei. Probl e cat de departe duci leg de
cauzalitate. Briciu zice ca nu e leg de cauz. Nepastrarea secretului delib, nu poti sa zici ca faptul
ca a zis cum au delib afecteaza solutia. !! punct 4 se ref la un jud care a fost sanct pt exerc
functiei deci nu neaparat cel care a judecat cauza!!!! Un alt judecator care a infl solutia dar nu
prin participare ca judec in cauza respectiva, magist care s-a ocupat de distrib aleatorie de ex
daca acceptam teza asta. Obs: textul se apl numai cand e vb de judec, nu grefier, mafist asist,
procuror. Motivul de la 4 seamana cu ala de la 3, aici nu se poate analiza incidental, o infr o poti
analiza pe cale incidentala, dar o sanct disciplinara nu poti, e ciudat.
5- Dupa pron hot s-au descop inscisurir doveditoare retinute de partea potrivnica sau care
nu au putut fi infatisate dintr-o imprej mai presus de vointa partilor= motivul se num.
inscrisuri noi
Trebuie sa fie un inscr care nu a fost utilizat in proces, inscr trebuie sa aiba forta probanta, sa
nu fie inc de dovada scrisa, inscr trebuie prezentat de cel care introd reviz, inscr a existat la data
pron hot!! Acest lucru se desprinde din faptul ca se vb de descoperire sau nu s-a putut infatisa, nu
se refera la inscr facute anterior, neprez sa decurga din retinerea lui de partea adv sau dintr-o
imprej mai presus, inscr sa aiba caracat determinant, sa aiba aptitudinea sa duca la schimbarea
solutie. In jurisp se accepta ca in notiunea de inscris sa fie utilizata si ipoteza in care s-a pron o
hot jud si care se pron ulterior ramanerii def a solutiei din procesul din care se cere revizuire.
Practica e corecta pt ca hot e un inscris, daca apare o hot care stab inexistenta unui dr pe care se
intemeia hot a carei reviz se cere, singura cond: procesul din care a rezultat hot ce e fol ca inscr
nou sa fi inceput anterior. Accepta in acest caz sa se deroge de la regula ca inscr sa fie
preexistent, ea se va raporta doar la data ccj mergand pe ideea ca durata proc nu poate fi
apreciata de parte.
6- S-a casat, anulta sau schimbat hot unei inst pe care s-a intemeiat hot a carei revizuire se
cere
Cand a admis revizuirea a avut la baza o hot care il declara mosten pe R, a dat curs hot, acea
hot a fost desf ulterior prin recurs sau fie prin contest in anul sau revizuire, dispare baza, temeiul,
se va revizui. Nu conteaza daca e pe lat civ sau penala sau a unor alte org cu activ jurisd.
7- Statul sau alte pers jur de dr pub, minorii, pusii sub interdictie sau sub curatela, nu au
fost aparati deloc sau au fost aparati cu viclenie de cei insarcinati sa ii apere
Motivul e de neconstitutionalitate grosiera, ccr a resp insa exceptia de 2 ori. Statul in genere
nu detaliaza deloc. Nu se apl pers jur, regii autonome. Lipsa de aparare poate fi imputabila. Nu
se apl motivul daca apararea s-a facut numai in scris, deci statul nu vine dar s-a depus
intampinare, ceva, pt ca se vorbeste ca nu au fost aparati deloc. Nu se apl unei gresite aparari sau
deficitare.
8- Exista hotarari def potrivnice date de inst de acelasi grad sau grade diferite care incalca
alj a primei hot.
E una din cele mai puternice aparari. Au existat 2 procese, nu s-a inv litispendenta, nu s-a inv
susp, au mers in paralel, o hot a fost data, a intrat in alj, dupa s-a dat si urmatoarea si nimeni nu a
semnalat ca exista alj si trebuie desfiintata cea de-a doua. Nu e necesar sa se rezolve fondul, pt ca
alj nu e numai pe fond. Contradictorialitatea sa se afle la nivelul dispozitivelor, nu si la
considerente, pt ca solutia e anularea cererii la considerente nu s-ar putea anula cea de-a doua ar
trebui sa se rejudece. Hot sa fie def si potrivnice, dosarele sa fie diferite, in cel de-al doilea proc
sa nu se fi invocat exc alj sau daca s-a inv sa fi omis sa se pron pe ea, daca s-a pron pe ea nu se

170
poate face revizuire ca s-a stab ca nu e alj, sa se sol anul celei de-a doua hot. Nu conteaza care e
mai buna, cea de-a doua trebuie anulata, asta e ideea alj, imutabilitatea litigiului.
9- Partea a fost impedicata sa se infatiseze la judecata si sa instiinteze inst despre aceasta
dintr-o imprejurare mai presus de vointa sa
Cerintele sunt cumulative, ceva grav, de ex: un accident.
10- CEDO a constatat o incalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale datorata unei
hotarari jud iar consecintele grave ale acestei incalcari continua sa se produca
Partea a epuizat caile interne s-a aderesat curtii a obt castig de cauza iar consecintele grave
alea incalcarii continua sa se produca, deci nu orice incalcare.
11- Dupa ce hot a devenit definitiva, CCR s-a pron asupra exc invocate in acea cauza,
declarand necontitutionala prevederea care a facut obiectul acelei exceptii
Ccr s-a pron asupra exc inv in acea cauza decl neconst. Hot def sa se fi inv exc in proces,
decizia sa se fi publ in mof dupa ce hot a dev def a carei reviz se cere.
In legea cont adm in art 21 pe langa motivele de reviz numai in cont adm e motiv de reziv:
prin incalcarea princ prioritatii dr ue.
Obiectul: hot def care evoca fondul. Pt motivele de la pct 3 numai in ip judec, 4, 7-10 reviz
si pt hot def care nu evoca fondul!! Decizie ccr la ele se adauga si pct. 11. Ce inseamna hot care
evoca fondul? Inseamna fie hot prin care in prima inst se admite sau se resp cererea dar nu in
baza unei exc peremp, se admite sau se resp cererea in apel, se admite apelul si se schimba
solutia sau se resp ca nefondat, NU si ip in care se resp, perima sau se trim spre rejud, iar in
recurs se poate inv fondul numai de trib sau CA at cand admit recursul, caseaza si retin spre
rejudecare, Iccj nu, retine doar pe alj si necomp dar nu se evoca fondul, se resp cererea ca
inadmisibila. Obs: spre deoaseb de CIA, nu exista cond exerc apelului, poti sa faci revizuire
direct. Nu stiai exact atunci ca nu e in regula, ti se parea ok si nu aveai de ce sa faci apel. Dupa
ce ai vazut ca judec a fost condam pt mita ti-a venit ideea. Intre revizuire si recurs recursul va
avea prioritate in solutionare, unele motive pot fi de recurs. Nu e aplcabil la divort cand unul s-a
recasatorit.
Inst competenta: regula: inst care a pron hot atacata dar pct 8 deroga in ac caz e comp inst
mai inalta in grad fata de cea care a pron prima hot. Daca una din hot e data de iccj ea jud si
revizuirea. Nici aici nu opereaza prorogare de comp, daca avem una pe pct. 7 si una pe pct.8
fiecare judeca pe ai ei, separat. Eventual ar putea 7 sa ramana fara ob daca se admite 8.
Termenul: 1 luna
1- curge de la comunicarea hotararii
2- de la cel din urma act de executare, pt ca atunci iti dai seama
3- din ziua din care partea a luat cunostinta de hot. Inst penale de condamnare dar nu mai
tarziu de 1 an de la ramanerea def a hot penale. E posbil care partea care face reviz sa nu
participe deci de cand a luat la cunostinta, dar maxim un an. In lipsa unei hot pen, in ip in care e
scos de sub UP, de la data cand a luat la cunostinta de imprejurarile pentru care constatarea infr
nu se mai poate face, dar nu mai tarziu de 3 ani.
4- din ziua cand a luat la cunostinta de hotararea prin care a fost sanctionat disciplinar
definitv judecatorul, dar nu mai tarziu de 1 an de la ramanerea definitiva a hotararii
5- ziua in care s-au descop inscrisurile care se invoca
6- ziua in care partea a luat la cunostinta de casare, anulare sau schimbarea hotararii, dar
maxim un an de la ramanerea definitiva a hot.
7- ziua in care a luat cunostinta de hot dar maxim un an de la ramanerea def. aici e doar
pentru stat si alte pers de dr public
- 6 luni de la data in care cel interesat a luat la cunostinta de hot dar maxim un an de cand au
cap deplina de exercitiu, sau dupa caz de la inlocuirea tutorelui persoanei puse sub interdictie, de
171
la incetarea curatelei sau inlocuirea curatorului; avem un term subiectiv de cand ai luat la
cunostinta de hotarare si un term obiectiv care e de un an de cand implinit 18 ani sau se schimba
tutore/curator.
8- de la data ramanerii def a ultimei hot din cele 2
9- 15 zile de la data incetarea impiedicarii
10 si 11- 30 de zile de la data publ hot. in Mof.
Motivarea e oblig- nemotiv atrage nulitatea, motivarea trebuie faute in ac term ca pt decl.
Procedura: se apl proc din faza inst care a pron hot supusa revizuirii. Completl e coresp inst
care a jud pricina a carei reviz se cere, intamp e oblig se dep cu 5 zile inainte de term, nu se com
intimatului, cauza de jud de urgenta, dezb sunt limitate doar la admisib si la faptele pe care se
intemeiza reviz
Solutii:
- Respingere
- Admitere; se dippune schimbarea sau anularea celei de-a doua( la contrarietatea de hotarari)
Se pron o singura solutie dar practica retine ca e acceptata si pron unei adm in pp a reviz si
dupa se rejudece fondul. La inscrisuri false de ex pe cale incidentala, intai discuti daca e fals,
admiti in pp dupa dai termen ca partea poate mai are alte inscr sau vine cu martori. La hot
contrare se da o singura hot, se anuleaa a doua.
Reg: hot de revizuire e supusa cailor de atac prev de lege pt hotararea revizuita
Exc: pt hot contrare exista cale de atac recursul, daca una e la iccj recurs la compl de 5
Obs: recursul ar fi posibil numai daca a doua hot. e ea susceptibila de recurs pt ca legiuitorul
a vrut sa deroge de la regula pt hot de revizuire in general dar nu a vrut sa faca recurs la recurs.

172