Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Urmărirea În TMP A Construcțiilor
Urmărirea În TMP A Construcțiilor
Contents
1. Definiții și clasificări .................................................................................................................................. 2
2. Precizia necesară la deplasarea deformațiilor și deplasărilor construcțiilor .............................................. 2
3. Măsurarea tasărilor și a deplasărilor orizontale cu ajutorul metodelor topografice ................................... 3
Măsurarea tasărilor .......................................................................................................................................... 3
4. Materializarea reperelor de nivelment de pe obiectivul cercetat ............................................................... 5
5. Determinarea tasărilor admițând stabilitatea reperelor de control – Metoda măsurătorilor condiționate.. 7
Cazul drumuirii sprijinite pe reperele A și B .................................................................................................. 7
Cazul a 2 drumuiri sprijinite pe 2 repere A și B ............................................................................................. 8
Determinarea numărului de ecuații de condiție independente. Rezolvarea sistemului de ecuații. ................. 9
6. Determinarea stabilității reperelor de control .......................................................................................... 12
7. Metoda măsurătorilor indirecte ................................................................................................................ 13
8. Măsurarea deplasărilor orizontale ............................................................................................................ 13
Metoda microtriangulației ............................................................................................................................. 14
9. Materializarea punctelor de microtriangulație ......................................................................................... 15
10. Determinarea deplasărilor orizontale a punctelor de stație în rețelele de microtriangulație .................... 16
11. Rezolvarea sistemului de ecuații la determinarea deplasărilor orizontale ale punctelor de stație ........... 17
12. Precizia determinării deplasărilor ............................................................................................................ 19
13. Identificarea punctelor de stație stabile în rețelele de microtriangulație .................................................. 20
14. Metoda aliniamentului ............................................................................................................................. 22
a) Procedeul vizării pe aliniament ............................................................................................................ 22
b) Procedeul măsurării unghiurilor paralactice ......................................................................................... 24
Măsurarea deplasărilor și deformațiilor unghiulare ...................................................................................... 25
15. Determinarea înclinării construcțiilor în raport cu o dreaptă de referință verticală sau cu un plan vertical
25
a) Cu ajutorul firului cu plumb ............................................................................................................. 25
b) Cu ajutorul axei de vizare a aparatului ............................................................................................. 25
c) Cu ajutorul lotaparatelor ................................................................................................................... 26
16. Determinarea înclinării construcțiilor prin metoda măsurării unghiurilor orizontale .............................. 26
a) Determinarea înclinării construcției cu secțiune rectangulară.............................................................. 26
b) Determinarea înclinării construcțiilor cu secțiune circulară ................................................................. 27
c) Determinarea înclinării construcțiilor înalte prin nivelment geometric ............................................... 27
17. Prevederi Legislative – Legi, standarde și regulamente care stau la baza urmăririi în timp a construcțiilor
și terenurilor................................................................................................................................................................ 28
1. Definiții și clasificări
Construcțiile în general își modifică în decursul timpului atât forma geometrică cât și cât și poziția în spațiu,
ca urmare a nivelului apei subterane, a presiunii vântului, a naturii terenului de fundație, a naturii greutății proprii
asupraa fundației, a fenomenelor micro-seeismice, și a altor multe cauze. Construcțiile pe perioada lor pot suferi
deplasări și deformații.
Deplasările sunt caracterizate de schimbarea poziției unui punct al construcției supus al solicitării.
Deformațiile sunt caracterizate de schimbarea distanței relative dintre punctele construcției supuse solicitării.
Măsurarea deplasărilor și deformațiilor poate avea un caracter relativ sau absolut. Caracterul relativ al
măsurătorilor corespunde situațiilor când se măsoară apropierea sau depărtarea a doua sau mai multe puncte a
construcțiilor supuse observațiilor. Caracterul absolut corespunde situațiilor cînd deplasările punctelor construcției
se măsoară în raport cu o serie de repere fixe amplasate în afara zonelor de influență a deformațiilor construcției și
terenului de fundație alcătuind așa numitul sistem general de referință.
Deplasările și deformațiile pot fi de trei tipuri:
Liniare
Unghiulare
Specifice
Deplasările și deformțiile liniare, această categorie cuprinde: tasări ale fundațiilor și terenuri de fundație,
bombări ale terenurilor de fundație, săgețile unor elemente de construcții, înclinări datorită tasărilor inegale fără
violarea integrității construcțiilor, crăpături și fisuri ca urmare a tasărilor neuniforme, deplasări pe orizontală a unor
elemente ale construcției sau a construcției în ansamblul ei, datorită unei forțe de orizontale, sau datorită modificării
echilibrului a terenului de fundare.
Deplasările și deformațiile unghiulare sunt caracterizate de rotirea elementelor de fundație ale construcțiilor
datorită acțiunii solicitărilor și modificării echilobrului terenului de fundare. Acestea pot avea loc în plan vertical
sau orizontal.
Deformațiile specifice sunt alungirile sau scurtările unui element al construcției sub efectul tensionării sau
comprimării elementului respectiv.
Măsurarea deplasărilor deformațiilor construcților utilizează în general metode și aparatură specializată precum
și un personal specializat în executarea măsurătorilor, și interpretarea rezultatelor acestora.
Există doua posibilități de măsurare a deplasărilor și deformațiilor construcțiilor și anume:
1. Cu aparatele de măsurat instalate în corpul construcției (caz în care aparatele se deplasează împreună
cu construcția) – măsurăm numai eventualele deplasări și deformații relative
2. Cu aparatele de măsură în afara construcțiilor – în acest caz măsurătorile vor fi raportate la o rețea de
puncte fixe situate în afara zonei de influență a factorului ce acționează construcția și terenul pe care
este fundată aceasta. Astfel măsurăm valorile absolute orizontale și verticale ale construcțiilor
Acestea sunt măsurătorile prin metodele topo-geodezice, măsurători care pot fi extinse și asupra zonei de
amplasare a construcțiilor și a întregii regiuni care suferă deformații.
Montarea mărcilor se face astfel încât să fie fixe față de clădirea urmărită și să permită așezarea cu ușurință în
poziție verticală a mirelor de nivelment. Dacă se deplasează construcția, se deplasează și reperul, iar când măsurăm
mira trebuie ținută corect, vertical.
Mărcile se montează pe plăcile de fundație, pe soclul fundației, pe pereții exteriori sau uneori din interiorul
construcțiilor. Aceste mărci trebuiesc protejate împotriva distrugerilor și aceasta se face cu apărătoare adecvate, și
un capac din beton sau oțel.
Pentru măsurarea deplasărilor verticale ale straturilor de pamânt situate la diferite adâncimi (baraje de pământ,
diguri...) se folosesc mărci de adâncime/repere de adâncime. Construcția acestor mărci trebuie să asigure o legătură
bună între ele și stratul de pământ examinat, astfel incât toate mișcările verticale ale acestui strat să poată fi transmise
fără deformări bulonului asupra căruia se fac măsurătorile. Pentru ca deplasările verticale ale stratului urmărit să se
transmită mărcii măsurate fără deformații, trebuie ca tija reperului, care face legătura între stratul urmărit și marca
de la suprafață să fie izolată cu ajutorul unei țevi de protecție, evitând astfel eventualele frecări nedorite sau alte
influențe.
1 – talpa reperului
2 – tija reperului
3 – bulonul reperului
4 – puț/țeavă de protecție
5 – aer/izolație termică
6 – capac din beton
7 – stratul de pîmânt urmărit
5. Determinarea tasărilor admițând stabilitatea reperelor de control – Metoda
măsurătorilor condiționate
Cazul drumuirii sprijinite pe reperele A și B
Considerăm o porțiune dintr-o rețea de nivelment, și anume o drumuire sprijinită la capete pe două repere A și
B pe care le considerăm fixe.
Avem diferențele de nivel măsurate pe teren între punctee drumuirii între două cicluri de măsurători, unde:
A și B sunt reperede control fixe
M1 și M2 – mărcile de urmărire în poziția inițială (ciclu 1 de măsurători)
M1 și M2 - mărcile de urmărire în poziția actuală (ciclu 2 de măsurători)
h1 ,h2 ,h3 – diferențele de nivel măsurate în ciclul 1 de măsurători
h1, h2, h3 – diferențele de nivel măsurate în ciclul 2 de măsurători
Δ1, Δ2 – deplasările verticale ale mărcilor în intervalul scurt dintre cele două măsurători
Pentru început considerăm că raportând deplasările mărcilor M1 și M2 numai la un singur reper de control A,
și vom avea:
ℎ1 + 𝛥1 = ℎ1 𝑠𝑎𝑢 ℎ1 + ℎ2 + 𝛥2 = ℎ1 + ℎ2
=≫ 𝛥1 = ℎ1 − ℎ1 ;
∆2 = (ℎ1′ + ℎ2′ ) − (ℎ1 + ℎ2 )
𝛥2 = ∆1 + (ℎ2′ − ℎ2 )
𝛥𝑖 = ∆𝑖−1 + (ℎ𝑖′ − ℎ𝑖 )
Măsurând și diferențele de nivel h3 și h3 drumuirea se leagă și de reperul B, creând astfel o condiție geometrică.
Dacă luăm în considerație proiecțiile V și V ce se aplică măsurătorilor putem scrie:
ℎ1 + 𝑣1 + ℎ2 + 𝑣2 + ℎ3 + 𝑣3 = ℎ1 + 𝑣1 + ℎ2 + 𝑣2 + ℎ3 + 𝑣3
De unde obținem ecuația de condiție a corecțiilor care este:
𝑉1 − 𝑉1 + 𝑉2 − 𝑉2 + 𝑉3 − 𝑉3 + 𝑊 = 0
𝑊 = ∑(ℎ𝑖 − ℎ𝑖 )
Cazul a 2 drumuiri sprijinite pe 2 repere A și B
Considerăm o rețea formată din două drumuiri de nivelment, sprijinita pe aceleași două repere de control A și
B.
Considerăm o rețea de sprijin, o drumuire de nivelment închisă pe punctul de plecare, deci o drumuire izolată,
legată la ambele capete, de același reper de control A.
Considerăm ca rețea de sprijin o drumuire de nivelment închisă care nu cuprinde reperul de control, ci este
numai legată de el în mod direct.
Caz particular.
În această drumuire închisă M1-M2-M3 se vor scrie obligatoriu
ecuațiile b,c specificate la cazul precedent.
Pe baza anlalizării acestor cazuri de rețele de sprijin, vom stabili în
continuare numărul ecuațiilor de condiție.
În acest caz, vom lua în considerare că deplasarea mărcii M1
determinată în intermediul legăturii cu reperul de control A este cunoscută,
în consecință marca M1 poate avea caracterul reperului de control.
Închizându-ne pe M1 putem să spunem cum rezolvăm problema legăturii. Se
consideră cunoscut M1, și fiind aproape de A, având o diferență de nivel, se
consideră cunoscut, și se determină anterior.
Scopul este să corectăm și să compensăm valorile măsurate, ca să calculăm valorile corecte.
Ecuațiile sunt:
a) ℎ1 + 𝑣1 + ℎ2 + 𝑣2 + ℎ3 + 𝑣3 + ℎ4 + 𝑣4 = ℎ1 + 𝑣1 + ℎ2 + 𝑣2 + ℎ3 +
𝑣3 + ℎ4 + 𝑣4
b) −ℎ4 − 𝑣4 + ℎ5 + 𝑣5 + ℎ6 + 𝑣6 + ℎ7 + 𝑣7 = −ℎ4 − 𝑣4 + ℎ5 + 𝑣5 + ℎ6 + 𝑣6 + ℎ7 + 𝑣7
c) ℎ1 + 𝑣1 + ℎ2 + 𝑣2 + ℎ3 + 𝑣3 + ℎ5 + 𝑣5 + ℎ6 + 𝑣6 + ℎ7 + 𝑣7 = ℎ1 + 𝑣1 + ℎ2 + 𝑣2 + ℎ3 + 𝑣3 + ℎ5 +
𝑣5 + ℎ6 + 𝑣6 + ℎ7 + 𝑣7
Se observă că ecuațiile a+b=c, prin urmare nu există decât 2 ecuații independente. Același rezultat obținem
dacă aplicam relația de mai sus în care D=7, M=5 ≫ N=2.
Existența liniilor de închidere a drumuirilor (drumuiri închise pe punctul de plecare) crează posibilitatea scrierii
unei condiții suplimentare, și deci numărul ecuațiilor independente în rețea se află cu relația:
𝑁 =𝐷−𝑀+𝐼
Unde I – numărul de închideri.
Această relație poate fi verificată în rețeaua din figura de mai sus, completată cu drumuirile suplimentare care
formează închiderea. ≫ D=9; M=5; I=2; N=6.
Ecuațiile ce se pot scrie conform figurii sunt:
a) ℎ1 + 𝑣1 + ℎ2 + 𝑣2 + ℎ8 + 𝑣8 = ℎ1 + 𝑣1 + ℎ2 + 𝑣2 + ℎ8 + 𝑣8
b) ℎ1 + 𝑣1 + ℎ9 + 𝑣9 + ℎ4 + 𝑣4 = ℎ1 + 𝑣1 + ℎ9 + 𝑣9 + ℎ4 + 𝑣4
c) ℎ2 + 𝑣2 + ℎ3 + 𝑣3 − ℎ9 − 𝑣9 = 0
d) ℎ2 + 𝑣2 + ℎ3 + 𝑣3 − ℎ9 − 𝑣9 = 0
e) ℎ3 + 𝑣3 + ℎ5 + 𝑣5 + ℎ6 + 𝑣6 + ℎ7 + 𝑣7 − ℎ8 − 𝑣8 = 0
f) ℎ3 + 𝑣3 + ℎ5 + 𝑣5 + ℎ6 + 𝑣6 + ℎ7 + 𝑣7 − ℎ8 − 𝑣8 = 0
g) A-M1-M2-M3-B
h) A-M1-M3-M4-M5-C
i) A-M1-M2-M3-M4-M5-C
j) C-M2-M3-B
k) B-M3-M4-M5-C
l) M1-M2-C-M5-M4-M3-M1
m) M1’-M2’-C’-M5’-M4’-M3’-M1’
Alegând ecuațiile de mai sus, oricare 6 ecuații independente, le putem transforma în 6 ecuații de condiție
dependente ale corecțiilor. Din primele 6 ecuații de condiție independente de la a-f se obține un sistem liniar de
ecuații de condiție a corecțiilor, din care apoi putem obține un sistem normal de ecuații.
Sistemul liniar al ecuațiilor de corecție este:
𝑎1 𝑣1 − 𝑎1′ 𝑣1′ + 𝑎2 𝑣2 − 𝑎2′ 𝑣2′ + 𝑎8 𝑣8 − 𝑎8′ 𝑣8′ + 𝑊𝑎 = 0
𝑏1 𝑣1 − 𝑏1′ 𝑣1′ + 𝑏9 𝑣9 − 𝑏9′ 𝑣9′ + 𝑏4 𝑣4 − 𝑏4′ 𝑣4′ + 𝑊𝑏 = 0
𝑐2 𝑣2 + 𝑐3 𝑣3 − 𝑐9 𝑣9 + 𝑊𝑐 = 0
𝑑2′ 𝑣2′ + 𝑑3′ 𝑣3′ − 𝑑9′ 𝑣9′ + 𝑊𝑑 = 0
𝑒3 𝑣3 + 𝑒5 𝑣5 + 𝑒6 𝑣6 + 𝑒7 𝑣7 − 𝑒8 𝑣8 + 𝑊𝑒 = 0
𝑓3′ 𝑣3′ + 𝑓5′ 𝑣5′ + 𝑓6′ 𝑣6′ + 𝑓7′ 𝑣7′ − 𝑓8′ 𝑣8′ + 𝑊𝑓 = 0
Termenul liber al fiecărei ecuații se calculează cu ajutorul diferențelor de nivelment, măsurate în ciclul 1 și 2.
Coeficienții ecuațiilor de condiție ale corecțiilor se trec într-un tabel similar cu cel de mai jos.
Acest tabel este necesar pentru a obține sistemul ecuațiilor normale ale corelatelor (corelatele sunt coeficienții
k, corecțiile sunt v).
𝑎𝑎 𝑎𝑏 𝑎𝑐 𝑎𝑑 𝑎𝑒 𝑎𝑓
[ ] 𝑘1 + [ ] 𝑘2 + [ ] 𝑘3 + [ ] 𝑘4 + [ ] 𝑘5 + [ ] 𝑘6 + 𝑊𝑎 = 0
𝑝 𝑝 𝑝 𝑝 𝑝 𝑝
𝑎𝑏 𝑏𝑏 𝑏𝑐 𝑏𝑑 𝑏𝑒 𝑏𝑓
[ ] 𝑘1 + [ ] 𝑘2 + [ ] 𝑘3 + [ ] 𝑘4 + [ ] 𝑘5 + [ ] 𝑘6 + 𝑊𝑏 = 0
𝑝 𝑝 𝑝 𝑝 𝑝 𝑝
𝑎𝑓 𝑏𝑓 𝑐𝑓 𝑑𝑓 𝑒𝑓 𝑓𝑓
[ ] 𝑘1 + [ ] 𝑘2 + [ ] 𝑘3 + [ ] 𝑘4 + [ ] 𝑘5 + [ ] 𝑘6 + 𝑊𝑓 = 0
𝑝 𝑝 𝑝 𝑝 𝑝 𝑝
Total sunt 6 ecuații ale corelatelor, deoarece avem 18 necunoscute.
Acest sistem îl transformăm într-un sistem normal de ecuații cu 6 ecuații și 6 necunoscute care îl rezovlăm ca
să obținem în final corecțiile v corespunzătoare fiecărei diferențe de nivel.
Rezolvând sistemul normal de ecuații se obțin corelatele ki cu ajutorul cărora se calculează corecțiile vi în felul
următor:
𝑎𝑖 𝑏𝑖 𝑓𝑖
𝑣𝑖 = 𝑘1 + 𝑘2 + ⋯ + 𝑘6
𝑝𝑖 𝑝𝑖 𝑝𝑖
𝜇0 = ±√𝜇02 𝐼 + 𝜇02 𝐼𝐼
I și II sunt ciclul 1 și 2.
Pentru aprecierea stabilității reperelor de control, vom lua în considerare două dintre ele situate una în față la
alta la m stații în ciclul 1, și m stații în ciclul 2. Considerăm sigur ca diferența de nivel dintre acestea este h și h.
Dacă 0 (er. med. păt. a unit. de pondere) a fost determinată având în vedere ambele cicluri de măsurători, vom
avea:
𝑚ℎ = ±𝜇0 √𝑛
𝑚ℎ = ±𝜇0 √𝑛
𝑑 = ℎ − ℎ = ±√𝑚ℎ2 + 𝑚ℎ2 = ±𝜇0 √𝑛 + 𝑛
Dacă 𝑛 = 𝑛
=> 𝑑 = ±𝜇0 √2𝑛 ≅ ±1.4𝜇0 √𝑛
𝑑𝑚𝑎𝑥 = ±2𝜇0 √𝑛 + 𝑛′
𝑑𝑚𝑎𝑥 = ±2𝜇0 √2𝑛 ≅ ±2.8𝜇0 √𝑛
Dacă diferența d a diferenței de nivel măsurată între doi reperi de control în ciclul 1 sau 2, depășește valoare
de ±2.8𝜇0 √𝑛 atunci reperii sunt deplasați.
Sigur nu putem identifica care din cei reperi sau deplasat, dar pentru asta trebuie de considerat mai mulți reperi
(4-5).
7. Metoda măsurătorilor indirecte
Pornind de la relația stabilită la metoda măsurătorilor condiționate:
∆𝑖 = ∆𝑖−1 + (ℎ𝑖 − ℎ𝑖 )
Introducând corecțiile observațiilor obținem:
−∆𝑖−1 + ∆𝑖 + (ℎ𝑖 + 𝑣𝑖 − ℎ𝑖 − 𝑣𝑖 ) = 𝑜
Ordonăm termenii:
𝑣𝑖 − 𝑣𝑖′ − ∆𝑖−1 + ∆𝑖 + (ℎ𝑖 − ℎ𝑖′ ) = 0
Aceasta este o ecuație de condiție pentru o diferență de nivel hi măsurată de două ori, adică ciclul 1 și 2. Unde:
∆𝑖−1 – deplasarea reperului din spate
∆𝑖 – deplasarea reperului din față
Se poate scrie un sistem de ecuații (exemplul de mai jos) prin ajutorul căruia putem obțiem diferențele punctelor
din rețeaua de nivelment.
Notăm cu 𝑣𝑙𝑖 eroarea termenului liber, și 𝑙𝑖 termenul liber:
𝑣𝑙𝑖 = −(𝑣𝑖 − 𝑣𝑖′ )
𝑙𝑖 = ℎ𝑖 − ℎ𝑖′
Acestaa este cazul de trecere de la măsurători condiționate la măsurători indirecte, când se obține sistemul de
ecuații al erorilor sub forma de mai jos
𝑣𝑙𝑖 = −∆𝑖−1 + ∆𝑖 + 𝑙𝑖
Din acest sistem obținem necunoscutele Δ, adică deplasările punctelor din
rețeaua de nivelment.
Dacă avem de urmărit deplasarea pe verticală a unui singur reper mobil, legat
de câteva repere de control, ca în figura de alături, se poate proceda conform relației
de mai sus astfel:
𝑣1 − 𝑣1′ + ∆𝑀 + 𝑙1 = 0
𝑣2 − 𝑣2′ + ∆𝑀 + 𝑙2 = 0
𝑣3 − 𝑣3′ + ∆𝑀 + 𝑙3 = 0
𝑙𝑖 = ℎ𝑖 − ℎ𝑖′
Rezolvând sistemul de ecuații vom putea obține valorile lui ∆𝑀 .
a) Pilastru simplu
b) Pilastru cu secțiune variabilă
c) Pilastru cu secțiune variabilă și placă de fundație
d) Discuri metalice care se sudează pe buloane metalice
h1 – adâncimea de îngheț
h2 – adâncimea pilastrului
h3 – adâncimea până la roca de bază
Dispozitivul de centrare mecanică permite instalarea teodolitelor și a miretelor de vizare direct pe capul
pilastrului. În anumite situații se folosesc pilaștri îngropați deoarece amplasarea lor pe sol creează probleme de
exploatare a construcției. Scopul pilastrului este de a amplasa aparaatul pe capul lui.
Precizia de centrare a instrumentului și a mărcilor de vizare pe pilaștri îngropați este mai mică decât centrării
pe capul pilaștrilor.
Materializarea punctelor de pe obiectul cercetat se face cu ajutorul unor repere care se montează pe părțile
interioare sau exterioare a construcțiilor și care își schimbă poziția planimetrică și altimetrică odată cu deplasarea
construcției. Aceste repere sunt confecționate din discuri metalice, plate, sudate pe buloane care se incastrează în
construcție. Discurile menționate se acoperă cu lacuri de calitate superioară care nu se deteriorează în timp. Pe aceste
discuri și mărci de vizare se strunjesc sau se vopsesc, o serie de cercuri concentrice, care oricum se vopsesc în alb și
negru/albastru, pentru a putea fi vizate mai ușor și precis.
Punctele de control se realizează de regulă cu ajutorul unor pilaștri din beton armați, prevăzuți cu dispozitive
de centrare mecanică, care fac posibilă instalarea aparatului și a miretelor de vizare direct pe capul pilastrului.
Punctele de control nu trebuie să își schimbe poziția în timp, de aceea ele sunt amplasate pe roci stâncoase și
în afara zonei de influență a construcțiilor. Atunci când în zonă nu se găsesc roci stâncoase, punctele de control se
amplasează numai în zone unde nivelul apelor freatice este sub adâncimea de îngheț a terenului cu cel putin 2m.
Punctele de orientare pot fi materializate pe construcții fixe, depărtate, sigure, sau pot fi puncte din rețeaua de
triangulație(turnurile bisericilor).
Notăm:
v – corecțiile pentru direcțiile măsurate inițial,
v - corecțiile pentru direcțiile măsurate actual.
Obținem următoarele condiții de egalitate pentru stația de observație S:
(𝑘2 + 𝑣2 ) − (𝑘1 + 𝑣1 ) = (𝑘2′ + 𝑣2′ + 𝜑2 + 𝜀2 ) − (𝑘1′ + 𝑣1′ + 𝜑1 + 𝜀1 )
(1) {(𝑘3 + 𝑣3 ) − (𝑘1 + 𝑣1 ) = (𝑘3′ + 𝑣3′ + 𝜑3 + 𝜀3 ) − (𝑘1′ + 𝑣1′ + 𝜑1 + 𝜀1 )
−−−−−−−−−−
În fiecare din relațiile de mai sus, se observă o componentă comună, de orientare a stației de observație:
𝑑𝑧𝑠 = (𝑘1 + 𝑣1 ) − (𝑘′1 + 𝑣′1 + 𝜑1 + 𝜀1 )
(2) {𝑑𝑧𝑠 = (𝑘2 + 𝑣2 ) − (𝑘′2 + 𝑣′2 + 𝜑2 + 𝜀2 )
−−−−−−−−−−
Acestea pot fi scrise sub forma de mai jos.
𝑣1 − 𝑣′1 − 𝑑𝑧𝑠 − 𝜑1 − 𝜀1 + (𝑘1 − 𝑘′1 ) = 0
(3) {𝑣2 − 𝑣′2 − 𝑑𝑧𝑠 − 𝜑2 − 𝜀2 + (𝑘2 − 𝑘′2 ) = 0
𝑣3 − 𝑣′3 − 𝑑𝑧𝑠 − 𝜑3 − 𝜀3 + (𝑘3 − 𝑘′3 ) = 0
Variațiile φ și Ԑ, ale orientării unei direcții provocate de variația coordonatelor capetelor sale, sunt date de
relații cunoscute. Pentru direcția S-S1 conform relațiilor cunoscute
𝜌𝑠𝑖𝑛 𝜃𝑠𝑠1 𝜌𝑐𝑜𝑠 𝜃𝑠𝑠1
𝑠𝑠1 = ∆𝑋𝑠1 − ∆𝑌𝑠1
𝑑1 𝑑1
𝜌𝑠𝑖𝑛 𝜃𝑠𝑠1 𝜌𝑐𝑜𝑠 𝜃𝑠𝑠1
Ԑ𝑠𝑠1 = ∆𝑋𝑠1 − ∆𝑌𝑠1
𝑑1 𝑑1
(4)
𝜌𝑠𝑖𝑛 𝜃𝑠𝑠1
𝑎𝑠𝑠1 = −
𝑑1
𝜌𝑐𝑜𝑠 𝜃𝑠𝑠1
𝑏𝑠𝑠1 = −
{ 𝑑1
Prin urmare obținem:
𝜑𝑠𝑠 = −𝑎𝑠𝑠1 ∆𝑋𝑠𝑠1 − 𝑏𝑠𝑠1 ∆𝑌𝑠𝑠1
(5) { 1
𝜀𝑠𝑠1 = 𝑎𝑠𝑠1 ∆𝑋𝑠𝑠1 + 𝑏𝑠𝑠1 ∆𝑌𝑠𝑠1
Introducem aceste mărimi în sistemul de ecuație (3), obținem pentru fiecare direcție măsurată de două ori,
obținem următoarele ecuații:
𝑣1 − 𝑣1 − 𝑑𝑧𝑠 − 𝑎𝑠𝑠1 ∆𝑋𝑠 − 𝑏𝑠𝑠1 ∆𝑌𝑠 + 𝑎𝑠𝑠1 ∆𝑋1 + 𝑏𝑠𝑠1 ∆𝑌1 + 𝑙1 = 0
(6) {𝑣2 − 𝑣2 − 𝑑𝑧𝑠 − 𝑎𝑠𝑠1 ∆𝑋𝑠 − 𝑏𝑠𝑠1 ∆𝑌𝑠 + 𝑎𝑠𝑠1 ∆𝑋2 + 𝑏𝑠𝑠1 ∆𝑌2 + 𝑙2 = 0
𝑣3 − 𝑣3 − 𝑑𝑧𝑠 − 𝑎𝑠𝑠1 ∆𝑋𝑠 − 𝑏𝑠𝑠1 ∆𝑌𝑠 + 𝑎𝑠𝑠1 ∆𝑋3 + 𝑏𝑠𝑠1 ∆𝑌3 + 𝑙3 = 0
Generalizând, avem:
𝑣𝑖 − 𝑣𝑖 − 𝑑𝑧𝑠 − 𝑎𝑠𝑠𝑖 ∆𝑋𝑠 − 𝑏𝑠𝑠𝑖 ∆𝑌𝑠 + 𝑎𝑠𝑠𝑖 ∆𝑋𝑠𝑖 + 𝑏𝑠𝑠𝑖 ∆𝑌𝑠𝑖 + 𝑙𝑖 = 0
(7) {
𝑙𝑖 = 𝑘𝑖 − 𝑘𝑖
Aceste relații reprezintă cazul bine cunoscut, punct nou spre punct nou, de la ecuațiile de erori la compensarea
direcțiilor măsurate. Se pot scrie sisteme de ecuații de acest tip pentru fiecare punct de stație, din rețeaua de
microtriangulație, din care direcțiile au fost observate de două ori, odată poziție inițială, și a doua din poziție deplasată
a punctului de stație.
𝜗𝐹 𝑘1 𝑘′1
= 2𝑝1 𝑣1 − 2𝑘1 = 0 => 𝑣1 = => 𝑣′1 =
𝜗𝑉1 𝑝1 𝑝′1
𝜗𝐹 𝑘2 𝑘′2
= 2𝑝2 𝑣2 − 2𝑘2 = 0 => 𝑣2 = => 𝑣′2 =
𝜗𝑉2 𝑝2 𝑝′2
𝜗𝐹 𝑘5 𝑘′5
= 2𝑝5 𝑣5 − 2𝑘5 = 0 => 𝑣5 = => 𝑣′5 =
𝜗𝑉5 𝑝5 𝑝′5
Odată ce am obținut aceste expresii ale corecțiilor, obținem următoarele expresii:
𝑘1 𝑘 ′1 𝑘1
𝑣1 − 𝑣1 = − ′ =
𝑝1 𝑝 1 𝑝𝑙1
𝑘2 𝑘 ′ 2 𝑘2
(11) 𝑣2 − 𝑣2 = 𝑝 − 𝑝′ = 𝑝𝑙
2 2 2
−−−−−−−−−
𝑘5 𝑘 ′ 5 𝑘5
𝑣5 − 𝑣5 = − =
{ 𝑝5 𝑝′ 5 𝑝𝑙5
𝑝𝑙1 − 𝑝𝑜𝑛𝑑𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎 𝑒𝑐𝑢𝑎ț𝑖𝑒
Înlocuind valorile obținute în sistemul ecuațiilor de corecție vom obține:
𝑘1
+ 𝑎1 𝑥 + 𝑏1 𝑦 + 𝑐1 𝑧 + 𝑑1 𝑢 + 𝑙1 = 0
𝑝𝑙1
𝑘2
(12) 𝑝𝑙 + 𝑎2 𝑥 + 𝑏2 𝑦 + 𝑐2 𝑧 + 𝑑2 𝑢 + 𝑙2 = 0
2
−−−−−−−−
𝑘5
+ 𝑎5 𝑥 + 𝑏5 𝑦 + 𝑐5 𝑧 + 𝑑5 𝑢 + 𝑙5 = 0
{𝑝𝑙5
Din acest sistem vom obține corelatele k ca fiind:
𝑘1 = −𝑝𝑙1 (𝑎1 𝑥 + 𝑏1 𝑦 + 𝑐1 𝑧 + 𝑑1 𝑢 + 𝑙1 )
𝑘 = −𝑝𝑙2 (𝑎2 𝑥 + 𝑏2 𝑦 + 𝑐2 𝑧 + 𝑑2 𝑢 + 𝑙2 )
(13) { 2
−−−−−−−−−−
𝑘5 = −𝑝𝑙5 (𝑎5 𝑥 + 𝑏5 𝑦 + 𝑐5 𝑧 + 𝑑5 𝑢 + 𝑙5 )
Derivatele parțiale ale funcției F în raport cu necunoscutele x,y,x,u sunt:
𝜗𝐹
= −2𝑘1 𝑎1 − 2𝑘2 𝑎2 − ⋯ − 2𝑘5 𝑎5
𝜗𝑥
𝜗𝐹
= −2𝑘1 𝑏1 − 2𝑘2 𝑏2 − ⋯ − 2𝑘5 𝑏5
𝜗𝑦
(14)
𝜗𝐹
= −2𝑘1 𝑐1 − 2𝑘2 𝑐2 − ⋯ − 2𝑘5 𝑐5
𝜗𝑧
𝜗𝐹
{𝜗𝑢 = −2𝑘1 𝑑1 − 2𝑘2 𝑑2 − ⋯ − 2𝑘5 𝑑5
Înlocuind în aceste ralații valorile corelatelor k cu cele obținute anterior, vom obține:
Pentru prima relație este următoarea formulă:
−𝑎1 𝑘1 − 𝑎2 𝑘2 − ⋯ − 𝑎5 𝑘5
= −𝑎1 [−𝑝𝑙1 (𝑎1 𝑥 + 𝑏1 𝑦 + 𝑐1 𝑧 + 𝑑1 𝑢 + 𝑙1 )] − 𝑎2 [−𝑝𝑙2 (𝑎2 𝑥 + 𝑏2 𝑦 + 𝑐2 𝑧 + 𝑑2 𝑢 + 𝑙2 )] − ⋯
− 𝑎5 [−𝑝𝑙5 (𝑎5 𝑥 + 𝑏5 𝑦 + 𝑐5 𝑧 + 𝑑5 𝑢 + 𝑙5 )]
= 𝑝𝑙1 (𝑎1 𝑎1 𝑥 + 𝑎1 𝑏1 𝑦 + 𝑎1 𝑐1 𝑧 + 𝑎1 𝑑1 𝑢 + 𝑎1 𝑙1 ) + 𝑝𝑙2 (𝑎2 𝑎2 𝑥 + 𝑎2 𝑏2 𝑦 + 𝑏2 𝑐2 𝑧 + 𝑏2 𝑑2 𝑢 + 𝑏2 𝑙2 )
+ 𝑝𝑙3 (𝑎3 𝑎3 𝑥 + 𝑎3 𝑏3 𝑦 + 𝑎3 𝑐3 𝑧 + 𝑎3 𝑑3 𝑢 + 𝑎3 𝑙3 ) + 𝑝𝑙4 (𝑎4 𝑎4 𝑥 + 𝑎4 𝑏4 𝑦 + 𝑎4 𝑐4 𝑧 + 𝑎4 𝑑4 𝑢 + 𝑎4 𝑙4 )
+ 𝑝𝑙5 (𝑎5 𝑎5 𝑥 + 𝑎5 𝑏5 𝑦 + 𝑎5 𝑐5 𝑧 + 𝑎5 𝑑5 𝑢 + 𝑏5 𝑙1 ) = 0
Dacă le adunăm pe coloane după ce introducem și pl în interior obținem:
[𝑝𝑙 𝑎𝑎]𝑥 + [𝑝𝑙 𝑎𝑏]𝑦 + [𝑝𝑙 𝑎𝑐]𝑧 + [𝑝𝑙 𝑎𝑑]𝑢 + [𝑝𝑙 𝑎𝑙] = 0
[𝑝𝑙 𝑎𝑏]𝑥 + [𝑝𝑙 𝑏𝑏]𝑦 + [𝑝𝑙 𝑏𝑐]𝑧 + [𝑝𝑙 𝑏𝑑]𝑢 + [𝑝𝑙 𝑏𝑙] = 0
(15)
[𝑝𝑙 𝑐𝑎]𝑥 + [𝑝𝑙 𝑐𝑏]𝑦 + [𝑝𝑙 𝑐𝑐]𝑧 + [𝑝𝑙 𝑐𝑑]𝑢 + [𝑝𝑙 𝑐𝑙] = 0
{[𝑝𝑙 𝑑𝑎]𝑥 + [𝑝𝑙 𝑑𝑏]𝑦 + [𝑝𝑙 𝑑𝑐]𝑧 + [𝑝𝑙 𝑑𝑑]𝑢 + [𝑝𝑙 𝑑𝑙] = 0
Acest sistem este un sistem normal de 4 ecuații cu 4 necunoscute, ș este un sistem simetric după prima
diagonală.
Plecând de la sistem cu 5 ecuații cu 5 necunoscute, la 4 ecuații cu 4 necunoscute care se poate ușor de rezolvat.
Identificarea acestor puncte se face admițând ca stable 2 puncte din rețea ș se determină deplasările celorlalte n-2
puncte din rețea.
Ne alegem 2 puncte care credem că sunt stabile, facem compensarea, calculăm deplasarea pentru celelalte 2
puncte din rețea, și vom avea 2 variante.
Dacă:
a) Adoptarea stabilității a acelor 2 puncte a fost justă, și în componența rețelei intră și alte puncte de stație
stabile, atunci deplasările ΔX și ΔY pentru acestea vor fi apropiate de 0, în limitele lor de măsurare în cele
două cicluri.
b) Adoptarea stabilității celor 2 puncte este greșită, și unul din punctele considerate stabile nu este fix, atunci
pentru celelalte n-2 puncte chiar și nedeplasate, se vor obține deplasări diferite de 0 și care cuprind și
influența deplasării punctului de stație considerat fix. S-ar putea de asemenea în acest caz, ca unele puncte
să dea în urma compensării deplasări nule, dar în realitate să fie deplasate, iaar altele să reiasă că sunt
deplasate, dar în realitate să fie stabile.
Acest neajuns se poate efectua prin efectuarea compensării, considerând fixe alte 2 puncte de stație. De
obicei se aleg, punctele care la compenensarea precedentă au fost determinate stabile. Repetând astfel
compensarea, considerând ca fixe de fiecare dată altă pereche de puncte și selectând rezultatele din toate
compensările succesive, putem alcătui o listă de puncte cu deplasări sub limita erorilor de măsurare, puncte
pe care le putem considera stabile. Acest procedeu poate fi aplicat cu ușurință, în condițiile actuale de
prelucrare a măsurătorilor cu ajutorul tehnicilor de calcul performant.
Identificarea punctelor de stație stabile se poate face și cu ajutorul testelor statistice. În acest sens se
compensează rețeaua de microtriangulație ca rețea liberă, obținând în final deplasările punctelor rețelei.
Pentru a determina care dintre deplasările obținute, ca fiind diferite de 0, sunt deplasării reale, și care se
datorează erorilor de măsurare, se folosesc testele statistice. Cel mai folosit este ”test student” care presupune
următoarea, dacă:
∆𝑋𝑖 ∆𝑌𝑖
≤ 3 ș𝑖 î𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑙𝑎ș𝑖 𝑡𝑖𝑚𝑝 ≤ 3 =≫
𝑚𝑥𝑖 𝑚𝑥𝑖
Atunci punctul respectiv, pentru care se face testul, este stabil.
Aceasta înseamnă că deplasarea punctului este de 3 ori mai mică decât eroare.
Pilaștri de obicei sunt prevăzuți cu dispozitive pentru centrare mecanică a aparatului și a semnalului de vizare.
Pe unul din pilaștri (ex. B) se amplasează un aparat special destinat acestui scop, cu o mărire considerabilă a
lunetei de aproximativ 60 de ori, prevăzut cu o nivelă precisă de calare.
La celalalt capăt al aliniamentului se fixează pe pilaastru, o marcă stabilă cu discul fix.
Pe construcția supusă observației se montează de asemenea dispozitive de centrare mecanică în punctele
1,2,...n, în care se instalează succesiv marca de vizare cu discul mobil.
Aceasta servește pentru determinarea ,nemijlocit a deplasărilor orizontale ale punctelor de pe aliniamentul de
vizare (la fața locului).
La aceste mărci, discul cu semnul de vizare se deplasează cu ajutorul unui șurub micrometric.
Valoarea deplasărilor se determină pe o riglă gradată sau pe tamburul micrometrului cu o precizie de 0,1-
0,01mm.
Măsurătorile se efectuează astfel:
Se așează axa de vizare a aparatului de măsură pe axa aliniamentului, vizând marca cu discul fix din
celălalt capăt.
Se instalează marca de vizare cu discul mobil succesiv în punctele 1,2,3,...n, de pe construcție, astfel
încât discul acesta să fie perpendicular pe aliniament.
Se deplasează discul mobil al mărcii până când reperul de vizare de pe acest disc se suprapune peste
axa de vizare, respectiv axa aliniamentului.
Se citește cu ajutorul dispozitivului distanța dintre poziția deplasată și cea de 0 a discului mărcii.
Se modifică poziția discului, și se readuce în axa de vizare făcând o nouă citire.
Se repetă operația de mai multe ori 3-6. Citirile nu trebuie să difere cu mai mult de 0,3mm între ele.
Se fac aceleași operații și pentru celelalte puncte de pe construcție, apoi se repetă măsurătorile cu luneta
în poziția 2-a.
După, se repetă aceleași măsurători din al doilea capăt al aliniamentului.
Măsurătorile realizate în cele două poziții ale lunetei formează o serie de observații. Într-un ciclu de măsurători
se efectuează cel puțin 3 serii de observații atât întrun capăt cât și în celălalt capăt al aliniamentului. La fiecare serie
se face media măsurătorilor observate, în cele două poziții ale lunetei notate cu mm (media măsurătorilor).
Abaterea a1 a unei mărci de vizare obținute din măsurătorile executate din stația B, respectiv abaterea a2
obținute din măsurătorile executate din stația C, sunt calculate cu relațiile:
𝑎1 = 𝑚0 − 𝑚𝑚
𝑎 2 = 𝑚𝑚 − 𝑚0
Efectuând n serii din stația B și n serii din stația C vom avea:
[𝑎1 ] = 𝑎1′ + 𝑎1′′ + ⋯ + 𝑎1𝑛 − 𝑠𝑡. 𝐵
[𝑎2 ] = 𝑎2′ + 𝑎2′′ + ⋯ + 𝑎2𝑛 − 𝑠𝑡. 𝐶
Abaterea media a acestei mărci va fi:
[𝑎1 ] [𝑎2 ]
𝑎1 𝑚𝑒𝑑 = ; 𝑎2 𝑚𝑒𝑑 =
𝑛 𝑛
Abaterea totală a unei mărci i într-un ciclu de măsurători:
𝑏𝑙𝑖
𝑎 𝑇𝑖 = 𝑎1 𝑚𝑒𝑑 +
𝐿
𝑏(𝐿 − 𝑙𝑖 )
𝑎 𝑇𝑖 = 𝑎2 𝑚𝑒𝑑 +
𝐿
Unde, am repartizat această diferență proporțional de la stație până la punctul determinat,
𝑏 = 𝑎1 𝑚𝑒𝑑 − 𝑎2 𝑚𝑒𝑑
li – distanța de la B la marca i
𝑙𝑖 = 𝑑𝐵−𝑖
𝐿 = 𝑑𝐵−𝐶
Deci, în calculul abaterilor totale, diferența b se repartizează proporțional cu distanțele la punctul i, B,C.
Deplasarea orizontală δ a unei mărci pe un punct al construcției se obțține relația:
𝛿 = 𝑎𝑖𝑇𝑖 − 𝑎0𝑇𝑖 (𝑐𝑖𝑐𝑙𝑢𝑙 𝑖 ș 0)
La fiecare ciclu de măsurători se verifică poziția punctelor B și C față de aliniamentul A și D.
Acolo unde este posibil, se recomandă încorporarea aliniamentului într-o rețea de microtriangulație și se face
verificarea acesteia la fiecare ciclu de măsurători.
Aprecierea preciziei măsurătorilor se face cu relațiile:
[𝑣𝑣]
1) 𝑚 = ±√𝑟−1 – eroare medie pătratică de determinare a abaterii fiecărei mărci față de aliniament. Unde
v – diferența dintre media aritmetică, r – numărul de citiri într-o serie.
𝑚
2) 𝑀 = ± 𝑛 – eroarea medie pătratică a abaterii de n serii. Unde n – numărul de serii.
√
𝑀𝑇𝐵 ∗𝑀𝑇𝐶
3) 𝑀𝑇 = ± – eroarea medie pătratică a mediei abaterilor obținute din punctul B sau C.
2 +𝑀2
√𝑀𝑇𝐵 𝑇𝐶
𝑄 = √𝑞12 + 𝑞22
𝑞1 ș𝑖 𝑞2 - creșterea parțială a înclinării în stația A și B
În practică se fac astfel de determinări pe mai multe laturi ale construcției pentru a avea o imagine de ansamblu
a corpului clădirii.
Dacă condițiile din teren nu permit acest lucru, atunci staațiile din care se fac determinările, se aleg pe direcția
axelor construcțiilor.
c) Cu ajutorul lotaparatelor
Acestea sunt aparate speciale a căror axă de vizare este verticală.
Ele au o precizie cuprinsă între 0,5-3mm la o distanță de 100m înălțime. Aceste aparate folosesc mirete de
vizare speciale amplasate la partea superioară a construcției în punctele caracteristice.
𝛼2 + 𝛼3
𝐴=
2
𝛼1 + 𝛼4
𝐵=
2
𝛼6 + 𝛼7
𝐶=
2
𝛼5 + 𝛼8
𝐷=
2
A,B,C,D – direcția spre centrul construcției între/la
diverse nivele
Se determină distanțele la punctele de stație la
centrul construcției măsurând direct distanța la construcție și însumând cu raza acesteia.
Comparând mediile unghiurilor de la vârf cu cele de la bază (A-B, C-D) facem diferența lor), se obțin abaterile
unghiulare αβ ale centrului la vârf față de bază, putându-se determina apoi abaterile liniare Qi (1,2), obținând în final
abaterea totală Q cu relații cunoscute.
Pentru construcțiile mai înalte de 50-60m se fac determinări la diferite nivele.
∆𝑇 = √∆𝑇12 + ∆𝑇22
Unde:
∆𝑇1 = 𝑇𝐶 − 𝑇𝑀1
∆𝑇2 = 𝑇𝐶 − 𝑇𝑀2
Aceste tasări se determină prin măsurători.
Mărimea înclinării construcțiilor q, la înălțimea h a acesteia va fi:
∆𝑇
𝑞= ℎ
𝑙
Unde l – distanța de la centrul construcției la marca de tasare, pe direcția de înclinare a construcției; h –
înălțimea construcției.
În funcție de mărimile ∆𝑇1 și ∆𝑇2 se poate obține și direcția înclinării, care se stabilește în funcție de laturile
construcției observate.
∆𝑇1
𝑡𝑔𝛼 =
∆𝑇2
Dacă:
𝑀𝑇 = ±1𝑚𝑚
𝑙 = 5𝑚
ℎ = 50𝑚
1 ∗ 50000𝑚
=≫ 𝑚𝑞 = ± = ±10𝑚𝑚
5000𝑚𝑚
𝑚𝑄 = ±10𝑚𝑚√2 = 14,1𝑚𝑚
Termeni specifici:
1. Aptitudinea de exploatare – capacitatea unei construcții sau unui produs de a îndeplini funcțiunea pentru
care a fost concepută
2. Avarie – orice degradare, sau consecință dăunătoare pentru starea fizică a unei construcții, părți compnente
a acesteia, cauzată de un anumit eveniment
3. Categorie de importanță a construcțiilor – categoria stabilită pe baza unei grupări de factori și criterii
asociate, care permite considerarea diferențiată a construcțiilor.
Sunt de 2 tipuri:
- Categorii de importanță globală (care privesc construcțiile sub toate aspectele)
- Categorii de importanță specifică, denumite clase de importanță (care privesc construcțiile sub
anumite aspecte, specifice)
4. Comportare în exploatare – manifestarea modului în care un produs reacționează prin calitatea sa, la
cerințele stabilite în decursul duratei sale de serviciu.
5. Defect – nesatisfacerea unei cerințe sau unei condiții legate de o utilizare prevăzută.
6. Urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor – acțiunea sistematică de observare, examinaare,
investigare a modului în care răspund construcțiile în decursul utilizării lor, sub influența factorilor
existenți.