GRĂNICERII MARINARI

S-au împlinit 90 de ani de la înfiinţarea oficială a trupelor de grăniceri

marinari. Drumul străjuitorilor fruntariilor albastre, a fost complicat şi
divers.
După Hrisovul emis de Alexandru Moruzi, de a lăsa navigaţia românească să
progreseze, o misiune importantă a fost „asigurarea poliţiei pe Dunăre şi
apărarea fruntariilor ţării”. În 1835, grănicerii munteni aveau pe apă
un grup de 18 caice întrarmate, ocârmuite fieştecare dintrânsele de un
ofiţer şi 8 văslaşi , în total 162 de marinari, dispuşi în punctele principale :
Brăila, Giurgiu şi Calafat şi în 10 puncte secundare. Toate aveau rol de
vamă ( controlul călătorilor, a mărfurilor, animalelor şi mijloacelor de
transport ). Între puncte, existau 131 de pichete, ce supravegheau graniţa pe
fluviu, în total 1321 de oameni şi 18 caice. Primele caice se construiesc în
1833,… în judeţul Dolji, fiindcă se găsesc păduri pentru materialu lor şi
încă şi oareşce săteni meşteri , la Giurgiu şi la Brăila – unde
podpolcovnicul Odobescu angajase pe Ioan Marangozul şi Mastroiane
Califa ; Moldova avea la Galatzi - 2 caice mari şi 6 mici.
La frontiera cu Imperiul Rus, de pe râul Prut, nu exista pază, ruşii trec când
vor, pe baza drepturilor de protectori, ce la fusese conferite prin Tratatul de
Pace de la Adrianopol.
Se creează pe Dunăre, între gura Prutului şi gura Siretului, o flotă, la început
cu bărci de infanterie, apoi în 1835 goeleta „Emma” ( cu 5 tunuri ), în 1843
şalupele „Ştefan cel Mare” şi „Galatzi”, în 1847 – 3 şalupe înarmate cu tun,
în 1851 şalupa – canonieră „Natalia” ( 17 m, 4 tunuri ), toate în cooperare cu
grupul de caice ale Ţării Româneşti, staţionate în portul Brăila.
Aceste ambarcaţiuni, vor constitui nucleul marinei grăniceri, ambarcaţiunile
moldoveneşti erau mai numeroase, motivul - portul Galatzi, ce controla
comerţul exterior al Principatelor.
Regulamentul pentru carantină al Principatului Valahiei, reglementa modul
de îndeplinire a misiunilor navelor, privind paza pe fluviu.
Echipamentul marinarilor era din postav, pe cap se purtau pălării vara şi
căciuli iarna, în picioare opinci. Din cauza sărăciei, traiul în paza frontierei
se făcea în condiţii grele.
În 1841, conducerea Miliţiei din Moldova, cerea ispravnicilor de ţinuturi să
intervină, zona Galaţi – Dobrogea era „plină” de infracţiuni, în special pe
timpul îngheţului.
Domnitorul Barbu D. Ştirbei, organizează temeinic instituţia grănicerilor în
1850, printr-o lege specială, în afara pichetelor – 13 în zona Brăila, 12 în
zona Ialomiţa şi 2 la Giurgiu, în total pe Dunăre erau 222 de pichete,
repartizate …familiilor din sate hotărâte la strejuirea acestor graniţe, câte
22 de oameni / pichet, în vârstă de 20 – 40 de ani şi vrednice de a purta
arme. Pentru paza frontierei pe linia Dunării, erau prevăzuţi 4884 de
grăniceri civili cu schimbul.
Inspectoria Dunării, avea 12 companii în localităţile dunărene, fiecare având
în subordine câte 19 pichete x 22 oameni, cu bărci, deservite de 594 militari
şi 4290 civili ; să nu uităm că era graniţa cu Imperiul Otoman ( în lungime
de 1030 km ), reglementată abia în mai 1861.
Pentru controlul navigaţiei, s-au mai adăugat celor 18 caice, încă 3 şăici, una
cu 4 tunuri, două cu câte un tun, dislocate la Brăila, Giurgiu şi Turnu,
înfiinţând-se „Comandamentul Şalupelor Canoniere” – condus de
locotenentul Constantin Petrescu.
Urmează unirea flotilelor celor două principate, sub A.I. Cuza - oct. 1860,
din ianuarie 1867, grănicerii fiimd reînfiinţaţi pe vechea structură, anul
următor se constituia Corpul Grănicerilor şi Dorobanţilor, se reconfirmă
serviciul militar de 6 ani, se aduc din Belgia 120 de luntre.
În 1872, grănicerii se transformă în dorobanţi, iar în iulie 1878 frontierele se
modifică : 153 km cu Serbia , 631 km cu Bulgaria şi 840 km cu Imperiul
Rus - existau între Brăila şi Chilia, 25 de pichete şi 63 de cazărmi.
În 1882, şalupele : Alexandru cel Bun ( 104 t, 2 tunuri ), Rahova,
Opanez şi Smârdan ( 45 t, tun), Veghetorul şi Poteraşul ( 15 t, ),Santinela,
Vulturul, Şoimul, Pandurul şi Grănicerul aveau destinaţia de a păzi graniţa.
Prin Legea de organizare a flotei şi serviciul porturilor din 1885, se
înfiinţează 5 companii de marină, dotate cu şalupe înarmate cu tunuri.
După plecarea lui Cuza, grănicerii refuză să depună jurământul în faţa
noului domnitor Carol.
De la înfiinţare, grănicerii au fost subordonaţi astfel :
- Armatei (ian. 1834 – iulie 1850 )
- Ministerului de Interne ( 1850 – 1864 şi 1891 – 1904 )
- Ministerului de Război ( iulie 1864 – iulie 1891 )
Înfiinţarea Corpului Grănicerilor prin Înalt Decret Regal nr. 884 / 13 martie
1904, a fost un moment de importanţă majoră în istoria străjuitorilor
frontierelor româneşti. S-a stabilit, ca navele să poarte un pavilion special,
cu o ancoră şi coroana regală pe fond galben.
În iunie 1905, s-au pus la dispoziţie două grupe de vase de poliţie,cu un
efectiv de 625 militari ; în aprilie 1907 paza frontierei se extinde pe braţul
Chilia ( unde se înfiinţează o companie cu 4 plutoane ) şi pe litoral, iar la
Galaţi se înfiinţează în martie 1910 – Compania de Grăniceri de Marină.
După realizarea dispozitivului de pază, de către Regimentul 1 şi 2 Grăniceri,
în 1918 s-au creat condiţii de navigaţie pe Dunăre, Nistru şi Mare, simţindu-
se nevoia înfiinţării unei unităţi speciale de marină grănicerească.
Ziua de 16 nov. 1919 – este considerată ca dată a naşterii Marinei
Grănicereşti, când se înfiinţează Compania de echipaje – comandată de cpt.
Ion Tănase, subordonată Comandamentului Corpului Grănicerilor, iar
administrativ Reg. 2 Gr. Brăila.
În 1920, 50 de lotci sunt trimise la pichetele de pe Dunăre, misiunile navelor
grănicereşti se măresc, astfel, pe 8 febr. 1921, Compania devine Grupul
Navelor Grănicereşti, cu sediul în portul Brăila, comandant – lt.cdor. Ion
Constantin Cerna, un valoros ofiţer.
Se comandă la Uzinele „Pattison” – Neapole, 15 şalupe : 4 maritime, 8
fluviale şi 3 pentru râul Nistru, se obţine vechea cazarmă a dorobanţilor ( de
pe blv. Carol ), unde se instalează Comandamentul, organele tehnice şi
administrative, atelierele şi dormitoarele trupei, dar şi un teren pe digul
exterior al bazinului docurilor.
Grupul era organizat pe 2 companii, una de instrucţie echipaje – timonieri şi
mecanici, cealaltă pentru patrulare, un atelier mecanic pentru reparaţii,
întreţinere şi construcţie de mici nave.
În 1923 G.N.Gr. avea în compunere 21 de nave : 3 canoniere, 4 şalupe, 7
şalupe CTRD, 3 şalupe maritime, 2 remorchere, 2 şlepuri şi o navă şcoală, la
malul Dunării se ridică în 1925Pavilionul Administrativ, iar în 1928
Cazarma şi Atelierele – unde se vor realiza ambarcaţiuni, foişoare,
lansatoare de semnale, dispozitive de sesizare a infractorilor, panouri de
tragere.
Unitatea, condusă de mr. Ghe. Eminescu ( nepotul marelui poet ), era
considerată cea mai disciplinată din garnizoană, renumită ca „trupa de elită”,
astfel că pe 10 mai 1933, participă la defilarea din Bucureşti.
Navele grănicereşti au parcurs în perioada 1921 – 1934, în misiuni pe
Dunăre, 444.000 km, anii cei mai activi fiind 1923, 1927 şi 1933.
Marinarii vor fi prezenţi la toate activităţile oraşului Brăila : 10 mai, Ziua
Eroilor, Ziua Marinei sau Ziua Apelor -
Pe timpul războiului 1940 – 1944, marinarii grăniceri sunt ambarcaţi pe
navele Marinei, comandantul Grupului era col. Alex. Teodor, iar al
Companiei Nave, lt. cdor. Ion Raba. În dotare : 2 remorchere, un tanc CL,
21 şalupe, 46 bărci cu motor, 2 companii, ateliere ; efectiv - 817 oameni.
După 23 august 1944, se constituie Gruparea Tactică „Corabia” – cu
misiunea opririi convoaielor şi navelor germane plecate din deltă şi de la
Brăila.
Sovieticii capturează 12 şalupe şi 2 nave auxiliare, iar pe 28 august, Grupul
Navelor este desfiinţat.
Situaţia navelor la 15 septembrie era critică : 4 şalupe negăsite, 3 şalupe
scufundate, un remorcher la sovietici.
Minările sovietice şi germane de pe fluviu – pericole grave pentru navigaţie,
duc la constituirea Flotiei de Dragaj, la care - G.N.Gr. Brăila participă cu 7
şalupe tip G.R.D. ( nr. 8 -14 ), 3 şlepuri magnetice şi remorcherul „Coşna”.
La operaţiunea de dragaj, se scufundă GRD 12 şi GRD 14 ( dec. 1944 ), toţi
marinarii dispar în apa plină de sloiuri, împreună cu subofiţerii Gh. Colichi
şi V. Tătaru – comandanţii şalupelor, şalupa „Cătina” comandată de
sergentul major Ion Rotaru, loveşte o mină şi se scufundă cu întreg echipajul
( 11 martie 1945, la km 913 ).
În al doilea război mondial, au fost decoraţi : 1 ofiţer - „Coroana României”,
9 maiştri - „Crucea Serviciului Credincios”, cu „Virtutea Militară – 6 ofiţeri,
15 maiştri şi subofiţeri, 23 soldaţi ; din 10.626 grăniceri români decoraţi, 54
au fost marinari. Pierderi :
- morţi – 1 subofiţer şi 2 soldaţi,
- răniţi – 35 maiştri şi subofiţeri, 6 soldaţi.
După 1946, Grupul de marinari grăniceri, cu un efectiv de 156 de oameni, a
funcţionat cu diverse denumiri :
- Corpul Navelor Grănicereşti
- Parcul Navelor Grăniceri – comandant, lt.col. Gheorghe Luca
- Divizionul Independent de Nave Grănicereşti
- Baza Nave Grănicereşti ( cu Divizionul, Compania de instrucţie,
Atelierul plutitor şi Depozitele )
În iunie 1947 , Corpul Grănicerilor se transformă în Comandamentul
Trupelor de Grăniceri ( subordonat Ministerului Afacerilor de Interne ), unde
Biroul Nave, dirija :
- Divizionul nave grăniceri Brăila, cu grupurile de nave Constanţa, Giurgiu
şi Tr. Severin, comandate de lt. maj. Nicolae Bănică
- Şcoala specialişti de marină cu Compania Punte şi Compania Tehnică,
condusă de cpt.lt. Ion Tudor
- Baza nave grăniceri – având rol de reparaţii şi dotare, condusă de mr. Ghe.
Vasilescu, apoi de lt. maj. Ionel Chitaru.
Se îmbunătăţeşte organizarea corespunzătoare cerinţelor pazei frontierei
fluviale şi maritime. Graniţa cu URSS era râul Prut, Dunărea şi braţul Chilia,
cu ostroavele : Tătarul Mare, Cernovca şi Babina de partea României.
La 1 ian. 1952, Baza Nave Grăniceri Brăila, cuprindea : divizionul de nave,
şcoala de specialişti marină, batalionul de instrucţie, atelierele şi depozitele.
Urmează o nouă formă de organizare, mai judicioasă, în august 1955, cele 3
unităţi se unesc în Baza Navelor Grănicereşti, sub comanda cpt. lt. I.
Chitaru , iar în febr. 1960, Trupele de Grăniceri trec în subordinea M.Ap.N.,
se înfiinţează Serviciul Nave Grăniceri cu sediul la Brăila, având în
compunere :
- 4 divizioane de nave, la Brăila, Giurgiu, Constanţa şi Tr. Severin
- Corpul şcoală specialişti marină
- Atelierul plutitor ( primit de la Marina Militară )
După 1980, Grupul se afla în subordinea M.I., comandant - C.R.2 Ghe.
Geambaşu, iar al Secţiei de Reparaţii, C.R. 2 Haralambie Anghel.
Misiunile rămân aceleaşi :
- paza şi supravegherea frontierei de stat pe apă
- controlul malurilor şi al ostroavelor
- descoperirea şi identificarea indiciilor de trecere a frontierelor fluviale şi a
obiectelor plutitoare la malul românesc
- observarea şi supravegherea navigaţiei
- transportul de efective şi materiale necesare pazei
- asigurarea legăturilor între subunităţile izolate
- evacuarea subunităţilor de grăniceri în cazul unor calamităţi
- asigurarea asistenţei medicale a subunităţilor din Deltă
- misiuni care necesită deplasarea pe apele de frontieră ale organelor statului,
în legătură cu misiunile trupelor de grăniceri.
Marina Grănicerească avea 5 divizioane de nave pentru paza frontierei şi
două unităţi neoperative :
- Divizioane de Nave Grăniceri la Constanţa, Mangalia, Dr.Tr. Severin,
Giurgiu şi Brăila – comandant, cdor. Gheorghe Biziniche , cu navele : 7
V.G., 4 nave de patrulare, un remorcher, 2 S.F.P.I., 2 şalupe, 40 bărci şi
şalupe.
- Secţia 70 Reparaţii Nave Brăila, comandant - cpt. cdor. Ion Niţulescu,.
Nave operative – 186, din care : 24 maritime, 162 fluviale : 36 şalupe, 58
bărci cu motor, 68 bărci cu motor ataşabil, nave auxiliare : bacuri,
remorchere, ateliere, doc plutitor, navă atelier, 45 pontoane pentru cazare în
Deltă şi canale.
Misiunile marinarilor grăniceri au fost diverse, executate pe orice timp,
noaptea sau ziua, pe caniculă sau sloiuri, de la braconieri, control convoaie,
salvări sau intervenţii la mal.
Poate credeţi că minele ascunse în Dunăre au dispărut ; în august 1977,
V.G. 16 descoperă pe fundul braţului Chilia la km. 113 un şlep încărcat cu
mine marine, trei dintre ele plutind pe suprafaţa apei – misiune îndeplinită.
Grupul Nave este comandat de comisarul Ştefan Stoica, iar Baza de
Reparaţii Tehnică Navală de cdor. Dumitru Fuior, ambele unităţi fiind
subordonate direct Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră ( înfiinţat
în iunie 1999 ).
Să urăm marinarilor grăniceri viaţă lungă şi succese, acum la 90 de ani de
carieră.

Maistru militar în rezervă

PETRE MARAVELA

Bibliografie

¤ Note şi comentarii – Cdor.(r) Gherghe Biziniche

¤ Istoria Grănicerilor, Ed. „Scaiul”- 2003, G-l (r) Sever Neagoe, G-l (r) Ilie
Tender, G-l (r) Gheorghe Văduva

2 foto