C3 - CONCEPŢIA LUI EYSENCK ASUPRA PERSONALITĂŢII

Eysenck se înscrie pe linia abordării personalităţii din perspectiva trăsăturilor. Aşa

cum am văzut, asumpţia de bază a modelului trăsăturilor este aceea că oamenii dispun de
predispoziţii generale (trăsături) de a răspunde într-un anumit fel. Cu toate că teoreticienii
acestei perspective au vederi diferite în ceea ce priveşte modalitatea de determinare a
trăsăturilor, cu toţii sunt de acord că trăsăturile constituie pilonii fundamentali ai
personalităţii umane şi că personalitatea are o structură ierarhică.

Conform lui Eysenck, personalitatea este structurată pe patru nivele ierarhice:

 nivelul de bază, cel mai simplu, la care comportamentul poate fi gândit în
termeni de răspunsuri specifice ;
 unele dintre aceste răspunsuri sunt conectate cu altele regăsindu-se împreună în
cadrul a ceea ce numim deprinderi (acestea au un grad mai înalt de generalitate).
Vorbim deci de nivelul deprinderilor sau al actelor mentale habituale;
 mai departe, anumite grupuri de obişnuinţe apar împreună şi formează
trăsăturile. De exemplu, persoanele care preferă compania socială în detrimentul
lecturii se simt foarte bine la petreceri, fapt ce ne permite să grupăm aceste două
aspecte sub umbrela unei trăsăturii unice - sociabilitatea ;
 în sfârşit, la un nivel şi mai înalt de organizare, diferitele trăsături tind să se
unească şi să formeze ceea ce Eysenck numeşte tipuri. Spre exemplu, trăsături
precum sociabilitatea, impulsivitatea, excitabilitatea şi dinamismul pot fi
grupate împreună sub conceptul (tipul) de extraversiune. Termenul de tip
desemnează o dimensiune cu două valori extreme, delimitând un continuum de-
a lungul căruia persoanele ocupă diverse poziţii.

Diferenţele individuale se pot identifica la nivelul trăsăturilor şi tipului, iar în plus

pot fi determinate şi explicaţii privind cauzele acestor diferenţe individuale.
Aşadar, ceea ce trebuie reţinut este conceptualizarea personalităţii ca o structură
organizată multinivelar.
De-a lungul timpului, Eysenck a urmărit în mod constant demonstrarea bazei
biologice a psihismului. Astfel, pe baza mai multor experimente de laborator, el a arătat
legătura dintre tipurile psihologice şi nivelurile de activitate ale diferitelor părţi ale
creierului. De altfel, Eysenck a subliniat în repetate rânduri importanţa fundamentării
biologice ale fiecărei trăsături, fiind considerat ca unul dintre cei mai aspri critici ai teoriei
psihanalitice.

DIMENSIUNILE PERSONALITĂŢII

Pe baza unor prime investigaţii, Eysenck identifica două mari dimensiuni ale
personalităţii pe care le numeşte: extraversie şi nevrotism. Ulterior, adaugă şi o a treia
dimensiune - psihotismul.
1. EXTRAVERSIA (denumită şi extra-introversie) este văzută ca o interrelaţie între
trăsăturile: sociabilitate, impulsivitate, excitabilitate şi dinamism. Descrierea celor doi
poli (extra-intro), spune Eysenck, sunt expresii fenotipice (comportamentale) ale
personalităţii şi nu constituţionale, genotipice.
2. NEVROTISMUL (instabilitate-stabilitate emoţională) este definit de interrelaţia
trăsăturilor anxietate, depresie, timiditate, slabă auto-apreciere.
3. PSIHOTISMUL (termenul echivalent este duritate) - interrelaţia trăsăturilor
agresivitate, egocentrism, lipsa de empatie şi comportament antisocial.
Important de reţinut: Eysenck arată că înţelesul acestor concepte se referă la
comportamente integrate, normalităţi psihice şi nu simtomatologiei psihiatrice. Asemenea
comportamente pot deveni patologice doar în cazuri extreme.

MODALITĂŢI DE EVALUARE A CELOR TREI DIMENSIUNI.

 EYSENCK PERSONALITY INVENTORY (EPI, 1964) cuprinde scala pentru intro-
extraversiune (E), scala pentru nevrotism (N) şi scala L pentru minciună.
 CHESTIONARUL DE PERSONALITATE (EPQ, 1975)
 CHESTIONARUL EPP (1991)