Trunchiul cerebral - BULBUL RAHIDIAN (medula

oblongata)

Encefalul (creierul) este parte a SNC, aşezat în cutia craniană şi alcătuit din trunchiul cerebral, diencefal
şi telencefal.

Trunchiul cerebral este format din 3 porţiuni distincte:

• bulbul rahidian,
• puntea lui Varolio
• şi mezencefalul.

Fiecare dintre aceste componente are o funcţie:

• reflexă,
• de conducere şi
• o funcţie de integraţie
BULBUL RAHIDIAN

Bulbul rahidian este segmentul inferior al trunchiului cerebral, situat între măduvă şi punte. Nu există o
linie precisă de demarcaţie faţă de măduva spinării, de unde şi denumirea de măduvă prelungită.

Bulbul ia naştere din mielencefal, are forma unui trunchi de con cu baza mare aşezată în sus şi cu baza
mică în jos.

• Limita inferioară se află sub decusaţia piramidelor.

• Limita superioară este mai precisă, fiind reprezentată de un şanţ transversal situat între bulb şi
punte, numit şanţ bulbo–pontin
 Bulbul rahidian are 2 fețe:
-anterolaterală
-posterioară

Faţa anterolaterală prezintă elemente de configuraţie externă la măduvă. Fisura mediană anterioară se
termină la nivelul şanţului bulbo – pontin, iar cordoanele anterioare de la nivelul măduvei spinării sunt
mai voluminoase şi mai proeminente la nivelul bulbului rahidian, unde se numesc piramide bulbare.
Şanţul lateral anterior se continuă la acest nivel, de o parte şi de alta se găsesc cordoanele laterale
bulbare, continuare a celor medulare. Ele prezintă câte o ridicătură ovoidă – olivele bulbare. Acestea
sunt mărginite anterior de şanţurile preolivare în care îşi are originea aparentă perechea a XII-a de nervi
cranieni.

Olivele bulbare sunt mărginite în partea posterioară de şanţul retroolivar, unde îşi au originea aparentă
nervii cranieni IX, X, XI.

În şanţul bulbo-pontin se găsesc, începând de la fisura mediană anterioară către exterior, originile
aparente ale următoarelor trei perechi de nervi cranieni: VI, VII, VIII.

Decusaţia piramidelor reprezintă încrucişarea fasciculelor corticospinale laterale ce poate fi observată

cu ochiul liber. Ea astupă fisura mediană anterioară.

Faţa posterioară are o configuraţie externă mult diferită de cea anterolaterală; canalul central sau
ependimar devine mai superficial şi se lărgeşte în jumătatea superioară; contribuie la formarea
ventriculului IV, care se continuă şi pe faţa dorsală a punţii. În partea inferioară a acestei feţe se observă
şanţul median posterior, fasciculele gracilis şi cuneatus. Aceste fascicule sunt separate prin şanţul
posterolateral bulbar, continuare a celui medular.

În partea superioară, fasciculele gracilis şi cuneatus se îndepărtează în formă de V, delimitând un

triunghi. La acest nivel, fasciculele gracilis şi cuneatus prezintă câte o umflătură în grosimea lor,
reprezentând nucleii Goll şi Burdach.

Lateral şi mai sus se află corpii restiformi, care se mai numesc şi pedunculi cerebeloşi inferiori.
Faţa dorsală participă la formarea planşeului ventriculului IV. Fisura mediană posterioară reprezintă o
prelungire a şanţului median posterior al măduvei.

Structura internă este alcătuită din substanţă cenuşie şi substanţă albă.

În jumătatea inferioară a bulbului rahidian, substanţa cenuşie este aşezată la interior, iar substanţa albă
la exterior. În jumătatea superioară, asemenea celorlalte segmente ale trunchiului cerebral, substanţa
cenuşie nu mai este dispusă sub formă de coloane, ci din cauză că la acest nivel se produc o serie de
încrucişări ale diferitelor fascicule, ea este fragmentată în grămezi de celule, care formează nucleii
bulbului rahidian. Aceştia sunt:

• motori,
• senzitivi,
• vegetativi
• şi proprii.
Nucleii motori - corespund coarnelor anterioare ale măduvei spinării. Ei reprezintă originea reală a
fibrelor motorii care intră în structura unor nervi cranieni.

În bulb se găsesc doi nuclei motori:

• nucleul ambiguu, din care iau naştere nervii glosofaringian (IX), vag (X), accesor (XI) şi
• nucleul hipoglosului, din care ia naştere nervul hipoglos (XII).

Fibrele motorii sau eferente, respectiv axonii neuronilor acestor nuclei inervează o parte din

• musculatura feţei,
• limbii,
• vălului palatin şi
• faringelui.

Ca şi neuronii din coarnele anterioare ale măduvei, neuronii din nucleii motori ce se găsesc în bulbul
rahidian reprezintă calea finală comună, ei primind comanda motorie atât de la scoarţa cerebrală, cât şi
de la formaţiunile extrapiramidale.

Nucleii senzitivi corespund coarnelor posterioare ale măduvei spinării. Ei sunt formaţi din cel de-al 2 lea
neuron de pe calea sensibilităţii generale. Neuronii nucleilor senzitivi din bulbul rahidian primesc
excitaţiile exteroceptoare şi proprioceptoare de la nivelul corpului prin fibrele senzitive ale nervilor
cranieni, iar de aici sunt transmise centrilor superiori. În bulb, se află doi nuclei senzitivi:

• nucleul solitar şi
• o parte din nucleul senzitiv al trigemenului.
Nucleul senzitiv se întinde de la bulb până în punte şi chiar în pedunculii cerebrali.

La nucleul solitar vin fibrele viscerosenzitive ale nervilor vag (X), glosofaringian (IX) şi ale intermediarul
Wriesberg (VII bis). La nucleul trigemenului vin fibrele viscerosenzitive ale nervilor trigemeni (V).

Nucleii vegetativi corespund coarnelor laterale ale măduvei spinării. Ei reprezintă centrii a numeroase
reflexe vegetative şi originea reală a fibrelor parasimpatice ale nervilor cranieni. În bulb se găsesc
următorii nuclei vegetativi:

• nucleul dorsal al vagului (nucleul cardiopneumenteric) şi

• nucleul salivator inferior (nucleul glosofaringian).

Nucleii proprii ai bulbului rahidian şi ai celorlalte segmente ale trunchiului cerebral nu au echivalent la
nivelul măduvei. În bulb se află următorii nuclei proprii: nucleii substanţei reticulate, nucleii olivari,
nucleul Goll şi nucleul Burdach.

Nucleii substanţei reticulate sunt alcătuiţi din neuroni

• motori,
• vegetativi şi
• de asociaţie

Ei reprezintă sediul centrilor respiratori şi cardiaci din bulb.

Substanţa albă a bulbului este formată din

• fibre ascendente,
• descendente şi din
• fibre proprii sau de asociere.
FUNCȚII

Bulbul are două funcţii principale:

• de conducere
• şi de centru reflex.

Fibrele ascendente, descendente şi de asociaţie asigură funcţia de conducere de la măduvă la encefal şi

invers, de la bulb la măduvă, precum şi de la bulb spre encefal. Bulbul reprezintă locul de trecere a căilor
sensibilităţii şi motilităţii din măduvă în restul encefalului.

Funcţia de centru reflex - activitatea reflexă a bulbului are la bază două feluri de centrii nervoşi:

• simpli şi
• automaţi.

Centrii nervoşi simpli intră în acţiune pe baza excitaţiilor venite de la periferie pe calea fibrelor
senzitive. Dintre aceşti centrii, cei mai importanţi sunt: centrul tusei, strănutului, deglutiţiei, vomei,
salivator inferior (centrul secreţiei salivare al glandei parotide).

Centrii nervoşi automaţi sunt autoexcitabili, în funcţie de modificările chimice ale sângelui. Cei mai
importanţi sunt:

• centrii respiratori,
• cardiaci,
• Vasomotori.

REFLEXUL DE STRĂNUT este declanşat de excitaţii care acţionează asupra mucoasei nazale. Excitaţiile
sunt codificate sub formă de influxuri nervoase şi conduse de fibre senzitive ale nervului trigemen la
centrul strănutului din bulb. Aici se elaborează influxurile nervoase motoare, care ajung la muşchii
respiratori tot pe calea nervilor spinali somatici.

REFLEXUL DE DEGLUTIŢIE este declanşat de excitanţi care acţionează asupra mucoasei bucale,
faringiene şi esofagiene. Excitaţiile sunt culese de fibrele senzitive ale nervilor glosofaringieni (IX) şi
vag (X) şi conduse la centrul deglutiţiei din bulb. De aici pleacă influxul nervos motor, pe calea fibrelor
motorii ale aceloraşi nervi, la muşchii faringelui, care răspund prin contracţie şi împingere către esofag
a bolului alimentar.
REFLEXUL DE VOMĂ este declanşat de excitaţiile care pornesc din organe şi ţesuturi foarte diferite, şi
anume din labirint şi din aproape toate organele abdominale. Excitaţiile din aceste organe sunt culese
de fibrele senzitive ale nervului vag şi conduse sub formă de influx nervos la centrul vomei, care
trimite influxul 32 nervos motor la musculatura stomacului (pe calea fibrelor motorii ale nervului vag),
la diafragmă (pe calea nervului frenic) şi la muşchii abdominali (pe calea nervilor spinali). Efectele
reflexului de vomă constau în contracţii ale muşchilor stomacului, diafragmei şi a muşchilor
abdominali, urmate de evacuarea conţinutului gastric pe cale esofagiană şi orală.

REFLEXUL DE SALIVAŢIE este provocat de excitaţii care acţionează asupra receptorilor de la nivelul
mucoasei bucale, linguale şi laringiene. Excitaţiile sunt culese de fibrele senzitive ale nervului trigemen
(V) şi glosofaringian (IX) şi conduse la centrul salivator inferior din bulb (centrul secreţiei salivare a
glandei parotide). De aici, pe calea fibrelor vegetative parasimpatice din nervul glosofaringian, influxul
nervos este condus la glanda parotidă care secretă saliva.