Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cromosomii umani sunt formațiuni intracelulare cu morfologie caracteristica care se pot observa
la microscopul optic.
Denumirea de cromosomi vine de la “cromo” – culoare și de la “soma”- corp, rezulta corpi
colorati.
Cromosomii sunt corpi colorati care se pot observa in timpul diviziunii celulare. Ei sunt detinatori
de informatie ereditara si sunt caracteristici fiecarei specii ca numar, forma si dimensiune.
In 1956 s-a stabilit ca in mod normal, celula speciei umane contine un numar de 46 de
cromosomi, dar organismele cu reproducere sexuala poseda doua tipuri de celule, care se diferentiaza
dupa numarul de cromosomi.
Distingem celulele somatice care au un set dublu de cromosomi si se numesc celule diploide (2n=
46). Celalalt tip de celule se numesc celule haploide (n= 23) si au un singur set de cromosomi si de mai
numesc celule gomatice.
Din unirea a 2 garnituri haploide, deci cu 2 celule gametice (ovulul si spermatozoidul) in procesul
facundarii, se constitie in celula ou, o garnitura dubla, garnitura diploida. Aceasta este transmisa prin
diviuni succesive fiecarei celule somatice a organismului care rezulta. Asta inseamna ca in nucleul celulei
somatice, fiecare cromosom se afla in dublu exemplar: unul este de provenienta materna si vine din
gametul feminin numit ovul, iar celalat este de origine paterna si este adus de gametul masculin, numit
spermatozoid. Ei alcatuiesc perechea de cromosomi omologi care au aceeasi forma, dimensiune si
functie, adica poarta aceleasi gene si detin informatie ereditara deci caractere, originea lor fiind insa
diferita.
Dua functia genetica, deosebim 2 tipuri de cromosomi:
Cromosomi somatici - autosomi – de la 1 la 22;
Cromosomi sexuali – gomosomi sau heterosomi – 2 (X si Y)
In garnitura unei celule diploide care are 2n=46 de cromosomi, se afla 44 de cromosomi autosomi
si 2 gonosomi. Cromosomii de la femeie sunt identici si sunt de tip XX, in timp ce cromosomii de la barbat
nu sunt identici si se noteaza XY.
Autosomii detin gene pt caracterele somatice ale organismului, in timp ce gonosomii au rol in
determinismul genetic al sexului.
Pe cromosomul X sunt gene pentru sexualizare si gene pentru caractere somatice. Pe
cromosomul Y, fiind foarte mic, se afla gene pentru sexualizare si mai putine gene pentru caracterele
somatice.
In concluzie, celulele gamelice au un singur set de cromosomi, n=23 din care 22 sunt autosomi si
1 cromosom sexual de tip X la femeie si Y la barbat.
n=22+X
n=22+X/Y
2n=44+XX/XY => 2n=46
Aspectul cromosomului
Aspectul cromosomului se poate observa la microscopul optic, dar nu in orice faza, ci numai in
timpul diviziunii celulare.
Un cromosom este alcatuit din 2 brate numite cromatite. Ele sunt libere pe toata lungimea lor, cu
exceptia unui punct in care se unesc si care se numeste centromer. Locul in care se unesc se numeste
comstrictie primara.
Dupa pozitia pe care o ocupa centromerul, imparte cromosomii in 2 brate. Bratele pot fi egale
sau inegale. Aceste brate se noteaza cu p - bratul scurt si q - bratul lung. Pe q al unui cromosom, in
apropierea centromerului se vad uneori un fel de gaturi numite constrictii secundare. La unii cromosomi
se observa mici formatiuni legate printr-un filament de p, care se numesc sateliti.
In functie de pozitia centromerului si de diferenta de lungime intre p si q, cromosomii se clasifia
in 3 categorii:
1. Cromosomi metacentrici - care au cele 2 brate egale sau aproape egale;
2. Cromosomi submetacentrici – care au bratele inegale, adica cenromerul este mai aproape de
una dintre extremitati;
3. Cromosomi acrocentrici in care bratul p este foarte scurt; practic centromerul este localizat la
unul dintre capetele cromosomului aproape terminant; de obicei acestia au sateliti.
Aceste 3 tipuri de cromosomi sunt caracteristice speciei umane. La alte specii mai apare un tip de
cromosom care se numeste telocentric si care practic are un singur brat, iar pozitia centromerului este
terminala.
Identificarea cromosomilir se face dupa marimea lor (mari, medii, mici), dupa pozitia
centromerului (metacentrici, submetacentrici, acrocentrici), dupa prezenta satelitilor, dupa prezenta si
numarul constrictiilor secundare.
Curs III: Cariotipul uman normal.
Nomenclaturarea cromosomilor umani
Mitoza
Din celula initiala (zigot), prin diviuni repetate rezulta organismul uman care la adult este format
14
din 10 celule. Inlocuirea unor categorii de celule care se diferentiaza sau care mor, cresterea
organismului, inmultirea indivizilor, se realizeaza dupa acelasi mecanism: diviunea celulara.
Diviziunea celulara reprezinta unul dintre procesele fundamentale ale vietii. Organismele cu
reproducere secuala au 2 tipuri distincte de diviziune a celulelor: mitoza si meioza.
Mitoza reprezinta diviuna celulelor somatice, adica cele care au 2n=46 cromosomi. Prin
diviziunea unei celule diploide se formeaza alte 2 celule, identice din punct de vedere genetic, atat intre
ele, cat si cu celula mama.
Celula fiica
2n=46
Celula
mama
2n=46
Celula fiica
2n=46
Fiecare dintre celulele fiice va avea o garnitura diploida de cromosomi. Materialul genetic se
transmite in mod egal si total celulelor rezultate. Aceasta diviziune se numeste ecvationala.
Transmiterea informatiilor genetice de la o celula la alta implica 2 etape:
1. Etapa metabolica – interfaza;
2. Diviziunea propriu-zisa – mitoza;
Aceste 2 etape formeaza impreuna ciclul celular.
In perioada de interfaza are loc procesul de sinteza a unor compusi celulari: ADN, ARN, proteine a
caror cantitate se dubleaza. Din acest motiv, ea se poate distribui in timpul diviziunii celulare in mod egal
celor 2 fiice.
In timpul mitozei se desfasoara 4 momente distincte datorita dinamicii si morfologiei
cromosomilor: profaza, metafaza, anafaza si telofaza.
Profaza:
Metafaza:
- membrana nucleara a celulei dispare, cromosomii se ingroasa, se
strctureaza si se ataseaza cu ajutorul centromerului la fibrele fusului de
diviziune intr-un singur plan, planul ecuatorial al celulei. In aceasta etapa se
pot observa detalii legate de morfologia cromosomilor si din acest motiv
metafaza reprezinta momentul cel mai bun pentru studiile citogenetice;
Anafaza:
- are loc distributia materialului genetic. Centromerul cromosomului
se divide longitudinal si cele 2 cromatide se separa. Acest proces poarta
numele de disjunctie cromosomiala, adica fiecare cromatida migreaza spre
unul dintre capetele celulei, deplasarea fiind simultana si cu aceeasi viteza;
Telofaza:
- membrana celulara inconjoara fiecare jumatate a celulei mama
rezultand astfel 2 celule fiice cu acelasi numar de cromosomi. Acestea sunt
identice genetic cu celula din care provin. Cromosomii capata un aspect
filamentos si nu mai sunt vizibili la microscop. Se reconstituie apoi nucleii
celulari rezultati care capata aspectul tipic din interfaza.
Mitoza este un proces perfect regulat si riguros. Ea asigura prin pastrarea constanta a cantitatii
de ADN transmiterea nemodificata a informatiilor genetice in succesiunea generatiilor.
In cursul mitozei se pot produce uneori erori sau accidente de distributie a materialului genetic.
Aceste erori se pot produce prin 2 mecanisme:
1. nondisjunctia cromatidiana -> in anafaza centromerul nu se divide si atunci cromatidele nu se
pot separa si se deplaseaza impreuna catre unul dintre capetele celulei. Prin aceasta
manevra, repartizarea genetica nu va mai fi egala. Cele 2 celule fiice vor avea fiecare un
numar anormal de cromosomi si anume una va avea un cromosom in plus la o pereche de
cromosomi omologi, adica va avea 3 cromosomi identici si nu 2 cum este normal. Aceasta
situatie se numeste trisomie. Cealalta celula va avea un cromosom in minus, deci un singur
cromosom intr-o pereche. Aceasta situatie se numeste monosomie.
Celula fiica
2n-1
Celula
mama
2n=46
Celula fiica
2n+1
2. intarzierea anafazica a unei cromatide -> din motive necunoscute una dintre cromatide se
deplaseaza cu o viteza mai mica la capatul celulei. Cu alte cuvinte, ea va intarzia sa ajunga la
locul sau atunci cand se reconstituie nucleul, adica in telofaza, si nu va mai fi cuprinsa in
nucleul celulei fiice care va avea 2n-1, adica monosomie. Cealalta celula va avea un numar
normal de cromosomi adica 2n, pentru ca cromatida respectiva a avut viteza
corespunzatoare.
Consecintele acestor accidente se exprima la nivelul organismului prin aparitia unor populatii de
celule cu un numar diferit de cromosomi care se numesc mozaic cromosomial, in care alaturi de celulele
normale de tipul 2n=46, apar si una sau 2 linii celulare cu numar modificat de cromosomi 2n=45 sau 2n=
47. Nu toate aceste linii nou formate supravietuiesc. Unele sunt eliminate treptat in procesul divziunilor
care urmeaza. Existenta liniilor anormale produce efecte negative asupra strcturii si functiei organismului.
Gravitatea efectelor depinde de proportia celulelor anormale si de momentul ontogenetic cand
are loc accidentul. Cu cat acidentul s-a produs mai devreme, cu atat efectele sunt mai grave. De aceea,
accidentele din perioada de orgamogeneza a embrionului (primele 3 luni de viata intrauterina) se
soldeaza cu malformatii grave, de regula incomplatibile cu viata.
Curs V: Meioza
Gametogeneza, spermatogeneza
Meioza reprezinta diviziunea celulara in urma careia, dintr-o celula diploida (2n), dupa 2 diviziuni
succesive, rezulta celule haploide (n), cu numarul redus la jumatate. Acestea sunt celulele sexuale
maturate sau gametii, respectiv spermatozoidul si/sau ovulul. Aceste procese de diviziuni au loc in
gonade.
n=23
n=23
2n=46
n=23
n=23
n=23
Meioza I
Meioza II
Meioza I (primara) – dintr-o celula diploida iau nastere 2 celule haploide, iar procesul are 4 faze:
- profaza: etapa cea mai lunga si cea mai complicata, care are mai multe stadii
de succesiune. In aceasta faza se poate realiza schimbul reciproc de
fragmente egale intre 2 cromosomi omoglogi fenomenul se numeste
crossing-over (premisa a producerii variabilitatii genetice in populatiile care
se reproduc sexual);
- metafaza: cromosomii se orienteaza si se dispun in planul ecuatorial al
celulei, dispare membrana nucleara;
- anafaza: cromosomii omologi se separa, fenomen ce se numeste disjunctie, si
se indreapta in directii opuse catre cei 2 poli ai celulei. Centromerul nu se
divide. Fiecare celula fiica va primi unul dintre cei 2 cromosomi din perechea
de omologi, devenind celula haploida;
- telofaza: se structureaza membrana nucleului, dar in aceasta faza
cromosomii nu isi pierd individualitatea, iar celulele fiice detinatoare a
jumatate din numarul initial de cromosomi nu se separa complet.
Meioza II (secundara) – se desfasoara foarte asemanator mitozei, cu cele 4 faze ale ei: profaza,
metafaza, anafaza, telofaza. Acestei meioze i se mai spune diviziune homotipica. In final, din cele 2 celule
haploide provenite de la meioza primara, rezulta 4 celule haploide, numite gameti.
Unirea gametilor masculini si feminini in procesul fecundarii, are ca rezultat formarea zigotului la
care se reface garnitura diploida de cromosomi, specifica speciei. Fara injumatatirea numarului de
cromosomi in meioza, s-ar dubla in mod anormal numarul de cromosomi in fiecare generatie.
Meioza are deci un rol esential in reproducerea organismelor si in conservarea insusirilor
parintilor. Ea creeaza conditiile transmiterii informatiei ereditare, de la o generatie la alta. Legatura
materiala dintre parinti si copii este asigurata de garnitura de cromosomi constituita in zigot, prin aportul
celor 2 celule sexuale parentale. Astfel, meioza mentine constant numarul de cromosomi si totodata o
varietate de genotipuri individuale. Derularea corecta a fazelor meiozei este o conditie esentiala a
conservarii patrimoniului genetic.
Erorile in meioza:
1. Nondisjunctia – apare in etapa primara a meiozei cand cromosomii omologi dintr-una sau
mai multe perechi, nu se separa in anafaza. Asta inseamna ca nu se distribuie in mod egal
celulelor fiice, ci migreaza impreuna catre una dintre aceste celule. Apare si in meioza
secundara, atunci cand nu se produce diviziunea centromerului. Foarte rar se intampla ca
nondisjunctia sa apara in ambele meioze.
2. Intarzierea anafazica - se poate intampla la nivelul unui cromosom sau a unei cromatide, in
urma separarii precoce a celor 2 elemente, urmata apoi de intarzierea uneia la ecuatorul
celulei si pierderea din nucleu. Are ca si consecinta producerea de gameti cu anomalii
cromosomiale numerice: fie celulele sexuale vor avea 2 sau mami multi cromosomi omologi
suplimentari, fie vor fi celule din care lipsesc cromosomi ai unor perechi de omologi. In mod
evident, zigotii care iau nastere prin fecundarea gametilor anormali vor fi si ei anormali.
n=23
n=22
Gametogeneza
Celulele geminale, spermatogoniile din testicul, se divid mai intai miotic, dand nastere
spermatocitelor primare, care dupa prima diviziune meiotica ( I ), formeaza 2 spermatocite secundare cu
numar injumatatit de cromosomi. Prin meioza secundara a fiecarui spermatocit rezulta tot celule
haploide, numite spermatide. Acestea se transforma in spermatozoizi, adica gameti masculini maturi, apti
pentru fecundare. Astfel, spermatogonii dau nastere, dupa 2 diviziuni miotice, la 4 spermatozoizi.
La finalul gametogenezei, apar 2 tipuri de gameti masculini. Ei sunt in proportii egale diferentiati
genetic: 50% spermatozoizi de sex masculin (Y) si 50% spermatozoizi de sex feminin (X). Participarea lor in
procesul fecundarii va stabili diferentiat configuratia cromosomiala a zigotului.
Meioza la barbati este un proces intens, asigurand formarea unui numar imens de celule
gametice. Realizarea procesului ritmic si regulat, confera siguranta distributiei cromosomilor. Astfel, riscul
de amplificare a frecventei erorilor, in relatie cu varsta tatalui, este foarte redusa. In schimb, datorita
particularitatilor spermatogenezei, respectiv intentisatea mare si ritmicitata, exista riscul de a se realiza in
proportii nelimitate, alte tipuri de defecte genetice, cum ar fi mutatiile.
Curs VI: Ovogeneza. Fecundarea
Ovogeneza sau meioza la femei parcurge trepte de evolutie generala similare sexului masculin,
dar ovogeneza se particularizeaza prin programul desfasurarii procesului.
Prima diviune meiotica in care ovogonile se transforma in ovocite primare (I) debuteaza foarte
precoce, adica in luna a 3-a de viata intrauterina, dupa care diviunea se intrerupe in acest stadiu si
celulele intra, in ceea ce se numeste faza de asteptare, pana la pubertate, respectiv pana la ovulatie.
Dupa pubertate meioza continua sub actiunea hormonului foliculostimulant hipofizar (FSH) datorita
caruia in fiecare luna se maturizeaza un ovocit. Din diviune rezulta 2 celule si anume un ovocit secundar
(II) si un globul polar (I). Acestea au dimensiuni inegale si sunt haploide.
globulul polar II
dupa a doua diviziune meiotica, iau nastere ovulu si globulul polar II, de asemenea haploide si
disproportionate ca dimensiune. Asta inseamna ca la femeie, in urma meiozei, dintr-un ovocit primar
rezulta o singura celula sexuala matura, adica ovulul, care are 23 de cromosomi (22 autosomi si 1
gomosom). Doar ovulul participa la procesul fecundarii. Globulele polare fiind nefunctionale din acest
punct de vedere.
Gametogeneza la femeie este un proces discontinuu pentru ca se intrerupe intre luna a 3-a
intrauterina si pubertate. Este de asemenea un proces putin intens pentru ca in cursul intregii vieti
reproducctive umane, se matureaza numai aproximativ 300 de pana la 400 de ovocite care asteapta
momentul maturarii cel mai putin 11 ani si pana la maxim 50 de ani, adica pana la menopauza.
Ovogeneza nu este nici ea ferita de accidente. Odata cu cresterea varstei biologice a femeii, este
posibil sa se produca mai frecvent acele erori de distribuie ale materialului genetic implicat in diviziunea
meiotica. In urma acestor evenimente rezulta gameti anormali cu modificari ale numarului de cromosomi
care participa la fecundare, ceea ce poate duce la aparitia zigotilor anormali. In continuare organismul
care se dezvolta din acel ou va dezvolta fenotipic consecintele situatiei genotipice existente.
Accidentele genetice care pot surveni sunt legate de particularitatile ovogenezei si anume
discontinuitatea, posibila interventie stimulatorie externa si continuarea tardiva a meiozei, ceea ce
exprima practic ca ovocitele au aproape varsta femeii.
In intervalul de timp parcurs pana la ovulatie, ovocitele sunt si ele supuse unui asa-zis proces de
imbatranire ca si a unor posibile interventii externe (iradieri, infectii, intoxicatii chimice) care pot reduce
eficienta meiozei.
Fecundarea
Prin fecundare se intelege fuziunea a 2 gameti proveniti de la persoane de sexe diferite. Unirea
spermatozoidului de la tata si a ovului de la mama au ca rezultate zigotul sau celula ou. La spcia umana,
fecundatia este monospermica, adica un singur spermatozoid intra in acest proces.
In procesul fecundatiei se produc evenimente genetice importante. Prin combinarea gametilor
haploizi se reface numarul diploi de cromosomi caracteristic speciei. Toate celulele somatice provenite
din diviuni miotice vor avea perechi de cromosomi omologi unul de origine materna si unul de origine
paterna. De asemenea, prin construirea in zigot a cuplului de cromosomi sexuali se stabileste sexul
genetic al viitorului organism.
Asocierea celor 2 gomosomi proveniti din gameti este intamplatoare. De exemplu
spermatozoidul cu X sau Y fecundeaza ovulul care are intotdeauna X, rezultand sexul genetic XX sau XY.
Deoarece exista in proportie egala 2 categorii de spermatozoizi diferentiati dupa tipul de cromosom
sexual, raportul dintre sexe este aproape de 1 la 1.
Se constata o predominanta a zigotilor de tip masculin deoarece spermatozoizii cu Y sunt mai
mici si deci mai rapizi. Dar fetii de sex masculin cu XY sunt mai sensibili si dispar mai frecvent inainte de
nastere, astfel ca diferenta de proportii dintre fete si baieti este insesizabila.
Ca urmare a fenomenelor genetice de recombinare intro si intercromosomiala produse in meioza
parentala se realizeaza premisele individualitatii genetice a organismului care va rezulta. In momentul
formarii zigotului, acesta are o structura genetica proprie, unica, diferita de cea a parintilor (0,1%).
Sansele unicitatii sunt amplificate si prin unirea a 2 gameti diferiti care este bine sa provina de la
parteneri de cuplu neinruditi.
Curs VII: Gena
In 1865, Gregor Mendel a presupus existenta unor structuri ereditare pentru a explica
determinismul unor caractere ereditare si modul de transmitere a acestora la descententii, pe care le-a
numit factori ereditari.
In 1903 s-a ajuns la concluzia ca acesti factori ereditari exista intr-adevar si sunt parti din
cromosom. In 1909 li se da denumirea de gene.
In conceptia clasia, gena reprezinta un segment de cromosom precis delimitat, continuu si
indivizibil care determina un caracter fenotipic. Reprezinta deci, unitatea de structura genetica.
In conceptie moderna, gena este un segment polinucleotidic al moleculei de ADN care detine sub
forma codificata, informatia necesara unei proteine cu structura si functie specifica.
Fiecare cromosom are un numar mare de gene (pana la cateva mii) iar ordinea si dispozitia
genelor in cromosomi sunt particulare pentru fiecare cromosom in parte.
Pana in urma cu cativa ani se aprecia ca genomul uman include aproximativ 100.000 de gene
pentru o celula somatica (2n=46), insa mai nou s-a concluzionat ca numarul de gene ar fi mult mai mare,
iar numaratoarea continua.
Fiecare gena ocupa o anumita pozitie care se numeste locus. Ea este strict determinata in
cromosom, insa repetabila in genotip. In cromosomii omologi, genele ce determina acelasi caracter
fenotipic ocupa pozitii corespunzatoare si au aceleasi dimensiuni. Genele situate pe acelasi locus in
cromosomii omologi poarta denumirea de gene alele sau omoloage.
In cadrul unei celule diploide, 2 cate 2 cromosomi sunt asemanatori (de origine materna si
paterna). Ei poarta acelasi tip de gene, astfel fiecare gena este dublu reprezentata. De asemenea, cel
putin 2 gene din genotipul uman controleaza acelasi caracter. Deci alelele reprezinta si formele
contrastante ale genei, ceea ce explica exprimarea fenotipica, nuantata a aceluiasi caracter.
Genele diferite sau mealele manifesta tendinta de a se transmite inlantuit odata cu cromosomul
respectiv – fenomenul se numeste linkage. In momentul diviziunii, genele se deplaseaza impreuna din
celula mama spre celulele fiice.
Diferite forme alelice apar ca rezultat al unor procese ce au transformat gena initiala, intr-o
versiune noua care ocupa acelasi locus si influenteaza acelasi caracter. O gena notata cu A, prezenta pe
un locus poate avea in cromosomul omolog, pe loculul corespundent, o gena A sau a.
Exprimarea fenotipica a unui caracter ereditar reprezinta rezultatul relatiilor dintre gene (adica
daca genele sunt sau nu alele), precum si relatiile dintre gene si mediu. Genele situate pe acelasi locus in
perechea de cromosomi omologi, pot fi identice sau diferite. Atunci cand alelele sunt identice, spunem ca
individul este homozigot pentru gena respectiva, iar cand alelele sunt diferite, individul este heeterozigot.
In cadrul cuplului de gene alele se stabilesc diferite relatii: de dominanta, de recesivitate, de
codominanta. In starea eterozigota, exprimarea genelor depinde de relatia de forta existenta intre ele.
Prin conventie s-a ajuns la a nota gena dominanta cu litera mare iar gena recesiva cu litera mica,
astfel ca exista 3 notari sau fenotipuri ale unui caracter: AA, Aa, aa.
Gena A se va manifesta intotdeauna fenotipic, lucru care o face sa fie considerata dominanta.
Gena care se manifesta fenotipic, atat in stare homozigota (AA) cat si heterozigota (Aa), va fi dominanta,
iar perechea sa care ramane fara efect aparent, este mascata, se numeste recesiva.
Factorul ereditar recesiv se manifesta fenotipic doar in stare homozigota atunci cand se afla
prezent pe amandoi cromosomii omologi. Uneori, in stare heterozigota se manifesta fenotipic, in mod
egal, amandoua alelele. In acest caz, intre cele 2 celule exista o relatie de codominanta (de exmplu genele
A si B din sistemul sanguin care se pot manifesta concomitent formand grupa AB).
Relatiile dintre gene si caracter
Numeroase caractere umane normale sau patologice sunt controlate de o pereche de gene alele
– „o gena, un caracter”. Exprimarea fenotipica a caracterului aflata sub actiunea unei singure gene se
numeste monogemie. Adica unei perechi de gene ii corespunde un caracter fenotipic precis.
La organismele superioare, raporturile dintre gena si caracter sunt mai complexe, la exprimarea
acestor relatii contribuind si alte interactiuni si mecanisme genetice.
Daca un caracter este rezultatul actiunii mai multor gene situate pe loci diferiti, posibil chiar si in
cromosomi diferiti, apare fenomenul numit poligemie.
Caracterele determinate poligemic se exprima, de regula diferit, sub aspect cantitativ, ceea ce
inseamna ca poligemia asigura o expresivitate diferita a manifestarii aceluiasi caracter. Atunci cand o
gena este raspunzatoare de exprimarea mai multor caractere distincte, aparent independente, poarta
numele de politropie.
Insusiri ale genelor
1. Penetranta genelor – frecventa cu care se exprima fenotipic o gena dominanta sau o
combinatie de gene, in raport cu numarul total de purtatori;
Cu alte cuvinte, inseamna frecventa cu care gena determina un efect fenotipic la heterozigoti.
Penetranta este completa cand o gena dominanta se manifesta fenotipic atat in cuplu heterozigot cat si
homozigot, in conditii de mediu asemanatoare. Uneori gena nu se manifesta fenotipic, si in aceasta
situatie avem penetranta incompleta a caracterului.
Penetranta este un fenomen de tip „totul sau nimic”, adica gena ori se manifesta, ori nu. De
regula, mediul are un rol de control, nu numai asupra frecventei indivizilor la care se manifesta gena
mutanta, ci si asupra intensitatii de exprimare a acesteia.
2. Expresivitatea gemica – gradul manifestarii fenotipice a unui caracter determinat genetic.
Referinta se face la manifestarile variate ale unei gene date in aceeasi familie sau in familii
diferite. –> Aceasta proprietate elimina stereotipul formei de exprimare a genei.
o situatie particulara de expresivitate se refera la varsta de manifestare a unei stari. Exista boli
genetice care pot debuta intre limite largi de varsta (intre 15 si 60 de ani). De aceea, in aprecierea starii
de sanatate sau a riscului de a fi bolnav, se acorda importanta exclusiv acestui fapt.
In general, expresivitatea este conditionata de raportul dintre genele alele, de influentele unor
gene nealele, de cadrul poligemic sau polialelic al exprimarii caracterului, si de asemenea de
interferentele intre gene.
Curs VIII: Trasaturile principale ale caracterelor ereditare umane
Transmiterea monogenica:
Caracteristicile monogenice sunt controlate de un singur cuplu de gene alele. Localizarea genelor
pe cromosomii autosomi duce la numele de transmitere autozomala care poate fi dominanta sau
recesiva.
Daca genele sunt situate pe gonozomi vorbim despre transmitere gonozomala, la nivelul ei
dominanta sau recesiva.
Exista numeroase caractere atat normale cat si anormalle al caror determinism este monogenic.
Transmiterea autosomala:
Caracteristicile dominante sau recesive sunt controlate de un cuplu de gene alele situate pe
autosomi. Transmiterea si segregarea caracterelor se face confrom legilor mondeliene.
Transmiterea dominanta autosomala:
O vom prezenta pe un caracter ce prezinta o anomalie. Gena dominanta (A) este raspunzatoare
de transformarile acestei anomalii. Alela sa este recesiva si sanatoasa (n). Persoanele care detin gena
dominanta sunt afectate si pot avea genotipurile AA(homozigot) si An (heterozigot). Persoanele
sanatoase vor avea genotipul nn.
1. AA+ AA= AA
2. An+ nn= An+ An+ nn+ nn
3. An+ An= AA+ An+ An+ nn
4. AA+ nn= An
5. AA+ An= AA+ An
6. nn+ nn= nn
Practic in populatie, homozigotii AA pentru un caracter dominant sunt foarte rari. Mai frecvent
unul dintre parinti este posesorul unei gene dominante, deci este heterozigot An si prezinta anomalia.
Descendentii rezultati din combinatia cu o persoana sanatoasa vor apartine uneia dintre categoriile
An(bolnav) sau nn(sanatos). Riscul acestui cuplu de a avea copii afectati este de 50% la fiecare sarcina.
Prin jocul intamplarii, respectiv prin combinarea genelor si momentul fecundarii se poate naste insa copii
exclusiv afectati sau exclusiv sanatosi. Raportul de 1:1 se verifica numai in serii foarte mari de indivizi. O
caracteristica a modului dominant este mostenirea directa a caracterelor de la parinti la copii. La nivel
genealogic aceasta proprietate asigura continuitatea manifestarii caracterului in succesiunea generatiilor,
ceea ce inseamna ca transmiterea se realizeaza pe verticala (vom gasi indivizi afectati in fiecare
generatie). Constituirea de parinti heterozigoti e mai putin probabila. Dintr-o asemenea situatie, 25%
sanatosi + 75% afectati (25% homozigoti/50% heterozigoti) 2 parinti cu gene dominante bolnave pot
avea un copil sanatos, dar raportul este de 3:1. 2 parinti sanatoti nu pot avea insa copii bolnavi. Incidenta
acestor trasaturi nu este influentata de sex, gena fiind localizata pe cromosomul autosom baieti si fete
au sanse egale de a manifesta si a transmite caracterul
a+N
Gena recesiva autosomala nu se manifesta decat in forma aa. In stare heterozigota ea este
mascata de alela dominanta N si ramane practic inactiva. Din acest motiv persoanele heterozigote aN
sunt aparent sanatoase, dar purtatoare ale anomaliei. In raport cu o gena un individ poate avea
urmatoarele genotipuri: NN- normal; Na- aparent sanatos, aa- bolnav;
1. NN+ NN= NN
2. NN+ Na= NN+ Na
3. Na+ Na= NN+ Na+ Na+ aa
4. NN+ aa= Na
5. Na+ aa= Na+ Na+ aa+ aa
6. aa+ aa= aa
In mod obisnuit homozigotii provin din parinti aparent sanatosi, heterozigoti. Astfel mostenirea
genelor recesive se face de la ambii parinti pentru ca din combinatie a 2 heterozigoti rezulta 25% normali,
50% aparent sanatosi, 25% homozigoti afectati. Raportul fenotipic 3:1 pentru aparent sanatosi.
Caracteristicile transmiterii autosomale este ca parintii aparent sanatosi, dar heterozigoti, pot avea copii
bolnavi. Daca un cuplu de heterozigoti are de ex 4 copii, nu este obligatoriu ca unul sa fie bolnav. Jocul
combinatoric pot fi exclusiv sanatosi sau exclusiv bolnavi (au doar valoare statistica – pe loturi mari.
Nu la nivel familiar). O persoana bolnava cu una sanatoasa toti copii aparent sanatosi heterozigoti. Din
legatura unei persoane bolnave cu una normala copii rezultati sunt aparent sanatosi + faptul ca
majoritatea persoanelor bolnave sunt rezultate din parinti aparent sanatosi, ceea ce explica aspectul de
discontinuitate a transmiterii caracterului in succesiunea generatiilor. Din aceste motive intr-o familie pot
exista cazuri izolate de boala. De asemenea e posibil ca carterul sa fie prezent intr-o singura generatie
(transmitere orizontala). Cu probabilitate redusa exista legaturi intre homozigoti recesivi. Din aceasta
situatie nu pot rezulta copii sanatosi (particularitate a transmiterii recesive autosomale). Cea mai
frecventa situatie este cea dintre un heterozigot si homozigot, cand toti copii sunt fenotipic sanatosi.
Genele mutante recesive sunt in general rare. Sansa ca 2 heterozigoti pentru aceeasi gena sa se
intalneasca este relativ redusa si este conditionata de frecventa genei in populatie.
Observatiile confirma ca parintii indivizilor afectati sunt frecvent inruditi, adica exista intre ei
legaturi de cosangvinitate. Cu cat boala este mai rara, cu atat mai probabila cosangvinitatea. Acest tip de
casatorii cresc frecventa bolilor recesive rare la descendenti. Anomaliile recesive au in general un
prognostic mai sever decat cele dominante. Se considera ca starea de homozigotie (aa)contribuie indirect
la cresterea riscului de mortalitate pre si post natala si contribuie de asemenea la scaderea longevitatii.
Datorita acestui fapt este posibila cresterea frecventei la descendenti a cazurilor de malformatii
congenitale, a celor cu deficite mentale si a celor cu dezvoltare fizica sub standardul populatiei.
Diminuarea heterozigotilor reduce posibilitatea de adaptare a individului la conditiile de mediu.
Curs IX: Transmiterea gonosomala
Femeile manifesta un caracter (o anomalie) recesiva legata de sex numai daca sunt homozigote.
Notam „a” anomalie recesiva; „ X a X a ”:bolnav. In raport cu gena data starea de normalitate este
asigurata de prezenta alelei dominante in cuplul genic homozigot cu structura X N X N , sau in cuplu
heterozigot X N X a (anomalie recesiva). Femeia apare purtatoare de gena anormala.
La barbat, avand un singur X, anomalia se exprima si cand gena recesiva se afla pe cromosomul X,
deci intr-un singur exemplar. Un barbat fara anomalie are structura X N Y , iar bolnav X a Y .
1. X N X N + X N Y X N X N + X N X N + X N Y + X N Y ;
2. X N X a + X N Y X N X N + X N Y + X a X N + X a Y ;
3. X N X N + X a Y X N X a + X N X a + X N Y + X N Y ;
4. X N X a + X a Y X N X a + X N Y + X a X a + X a Y ;
5. X a X a + X N Y X a X N + X a X N + X a Y + X a Y ;
6. X a X a + X a Y X a X a + X a X a + X a Y + X a Y .
Din aceste situatii rezulta faptul ca transmiterea recesiva legata de sex se supune unor criterii
generale ale recesivitatii, adica parinti sanatosi pot avea copii bolnavi (2). Parinti bolnavi au numai copii
bolnavi. Manifestarea caracterului in genealogie este discontinua si cosongvinitatea este de regula
prezenta.
Transmiterea recesiva gonosomala are si particularitati.
- Caracterul particular recesiv de pe cromosomul X apare cu o frecventa mai mare la baieti
decat la fete;
- Numai femeie pot fi purtatoare de gene, dar sanatoase. Acestea in cuplu cu un barbat
normal pot avea un copil bolnav, dar numai baiat (2). In acest caz riscul este de 50%
pentru fiecare copil de sex masculin;
- femeie afectata cu genotipul X a X a in relatie cu un barbat sanatos (5) vor avea toti
baietii afectati, iar toate fetele vor fi purtatoare;
- Niciodata barbatii afectati nu vor avea baieti bolnavi. In cazul unei relatii cu o femeie
sanatoasa (3). Fetele insa sunt purtatoare, aparent sanatoase si transmit la randul lor
baietilor anomalia;
Acesta este mecanismul de transmitere din hemofilie, daltonism (X- linkate).
Aparent acest tip de transmitere este asemanator celui dominant autosomal. Femeile exprima
fenotipic un caracter dominant controlat de o gena A situata pe cromosomul X care in stare homozigota
se noteaza X A X A iar in stare heterozigota X A X n. Persoanele sanatoase cu X n X n. Genotipul
barbatului afectate este X A Y , iar sanatos X n Y .
1. X A X A + X A Y X A X A + X A X A + X A Y + X A Y ;
2. X A X n + X A Y X A X A + X A Y + X n X A + X N Y ;
3. X A X A + X n Y X A X n + X A X n + X A Y + X A Y ;
4. X A X n + X n Y X A X n + X A Y + X n X n + X n Y ;
5. X n X n + X A Y X n X A + X n X A + X n Y + X n Y ;
6. X n X n + X n Y X n X n + X n X n + X n Y + X n Y .
In viata reala numai unele din aceste combinati se gasesc in populatie. Transmiterea respecta in
general ideile transmiterii dominante:
- Continuitate
- Frecventa mare a cazurilor afectate
- Absenta cosonvinitatii
- Aparitia unor copii sanatosi din parinti bolnavi
- Toti copiii sanatosi au parintii sanatosi.
Si aceasta transmitere are particularitati si anume:
- Tatal afectat (5) transmite boala doar fetelor si niciodata baietilor, pentru ca fetele
primesc cromosomul X cu gena mutanta, pe cand baietii primesc cromosomul Y;
- Copiii sanatosi ai caror parinti sunt bolnavi sunt intotdeauna baieti deoarece exista
posibilitatea ca 50% dintre baieti sa primeasca cromosomul X cu gena normala de la
mama heterozigota ( X A X n).
Curs X: AND: detinatorul informatiei ereditare
Acizii nucleici sunt reprezentati din: 1. Acidul dezoxiribonucleic (ADN); 2. Acidul ribonucleic
(ARM).
Poseda proprietati fizice, chimice, biologice specifice, prin care se exprima calitatea de purtatori
ai informatiei genetice.
Se afla la baza functiilor de ereditate si variabilitate
Detin informatia ereditara ce duce la o exprimare sub forma caracterelor biochimice, morfologice
sau functionale si o conserva in succesiunea generatiilor de celule si organisme.
Aproape toate caracterele genetice ale unui individ au ca suport informatia ereditara codificata in
structura acizilor nucleici. Caracterul reprezinta finanul unei serii de etape biochimice desfasurate pe
baza unui program stabilit ont- si filo-genetic. La baza caracterelor stau diferite proteine, deci informatia
ereditara continuta in ADN se exprima prin sinteza unor proteine specifice. Acizii nucleici sunt molecule
cu grad inalt de polimerizare (mai multe molecule identice se unesc dand nastere unei macromolecule),
avand ca unitate de strctura nucleotidul. Structura acizilor nucleici este foarte ordonata. Configuratia
spatiala a ADN-ului arata ca acesta este format din 2 lanturi polinucleotidice. Molecula de ADN are o
structura complexa, exprimata prin mai multe structuri: primara, secundara si tertiala.
Structura primara a ADN-ului este rezultata printr-un proces de polimelizare si ordonare
a 4 tipuri de nucleotide intr-un lant monocatenar.
Cele 4 baze sunt: adenina, guanina, citozina si timina. Succesiunea nucleotidelor in ADN
informatia ereditara codificata. Ea va determina asezarea specifica a aminoacizilor intr-o
molecula proteica.
Structura secundara a ADN-ului este reprezentata de configuratia dublucatenara
(lanturile monocatenare se leaga cate doua, dupa reguli de complementaritate) si acest
tip de structura asigura realizarea functiilor ADN-ului.
Structura tertiala realizata prin dispozitia spatiala, spiralata, specifica a macromoleculei
de ADN in celula.
ADN-ul este principala componenta a cromosomului. La plante si animale, aproximativ 95-97%
din cantitatea de ADN celular se afla in cromatina si cromosomi (restul in mitochondrii).
Cromatina este alcatuita dintr-un ansamblu complex de ADN, proteine si mici cantitati de ARN.
Cromatina constituie forma sub care se prezinta materialul genetic in nucleul unei celule aflata in
interfaza (intre 2 diviziuni). La inceputului mitozei cromatina se organizeaza in cromosomi, deci cele 2
sunt modalitati diferite de organizare a materialului genetic in cele 2 faze distincte ale ciclului celular. La
inceputul profazei cromatina se condenseaza si se transforma in cromosomi, iar la sfarsitul telofazei
cromosomii se dezorganizeaza si se transforma in cromatina.
Intre succesiunea nucleotidelor din macromolecula de ADN si dispunerea aminoacizilor in
molecula proteica exista o stricta corespondenta. Acest lucru inseamna ca molecula de ADN detine
mesajul dupa care se ordoneaza aminoacizii in proteine:
n n n n n n n n n n n n nucleotide (grupati cate 3!!!)
a a a a aminoacizi
p proteina
informatia genetica este stocata in molecula de ADN sub forma de cod, care este stabilit prin
ordinea nucleotidelor in structura primara a ADN-ului. Acest cod poarta numele de cod genetic si
reprezinta un sistem biochimic care reglementeaza relatia directa dintre acizii nucleici si proteine.
Unitatea de codificare a informatiei genetice este un codon,adica un ansamblude 3 nucleotide din
constitutia ADN-ului care denumeste un aminoacid anume din structura proteinelor. Astfel codul genetic
reprezinta un ansamblu de codoni.
Toate proteinele au la baza 20 de aminoacizi esentiali din structura proteinelor si sunt codificati
de 61 de codoni. Alti 3 codoni se numesc codoni fara sens sau codoni-stop, care semnifica finalul unei
proteine si nu corespund nici unui aminoacid.
Consilierea genetica