Genetica comportamentului uman

Curs I: Genotip i fenotip. Ereditate

Genetica studiaz structurile, mecanismele i legile ereditii i variabilitii.
Cuvntul genetic provine de la termenul gennao care nseamn a genera, a da natere.
Genetica studiaz modalitatea i legile dup care prinii transmit copiilor o parte din caracterul
lor.
Din definiia geneticii se deprind cele dou laturi fundamentale ale coninutului su: ereditatea i
variabilitatea.
Prin ereditate se nelege proprietatea unui organism de a transmite caracterele sale urmailor.
Ea reprezint funia biologic de conservare i de motenire a caracterelor morfologice, funcionale,
biochimice i psihologice n succesiunea generaiilor. De fapt nu se transmit caracterele ca atare, ci
capacitatea de a dezvolta aceste caractere la urmai, ceea ce nseamn c fiecare organism are propria sa
ereditate, care este nscris, codificat sub form de informaie genetic.
Prin ereditate ne explicm similitudinea, adic asemnarea dintre genitori (prini) i progeni
(copii), dar nu i identitatea, pt c ereditatea conserv caracterele, dar nu perfect, deoarece urmaii
motenesc doi prini cu caractere relativ diferite, i nu unul singur. Asta nseamn c indivizii nrudii
biologic dein n anumite limite, un fond ereditar comun.
Exist caractere somatice (culoarea ochilor, prului) sau psihologice particulare, care se
manifest la membrii aceleiai familii. De asemenea, fiinele umane dein caraceere ale populaiei creia
i aparin. i totui, fiecare individ este unic n felul su, adic are un univers genetic propriu, irepetabil.
Astfel, individul se deosebete de ceilali membri ai populaiei, de ascendenii si (prini, bunici)
ca i de fraii si. Prin aceasta se confirmp cea de-a doua latur fundamental a geneticii, i anume
variabilitatea.
Variabilitatea reprezint starea de neasempnare, diferenele calitative sau cantitative dintre
indivizi, diferen care este sau nu condiionat genetic.
Cadrul variaiilor este foarte larg. Exist 3 tipuri de variaii:
1. Variaii intraindividuale- manifestate la nivel celular;
2. Variaii individuale- toi aparin aceleiai populaii dar sunt diferii;
3. Variaii interpopulaionale- diferene dintre populaii;
n funie de ceea ce determin aceste variaii exista:
Variaii definite- determinate de factorii de mediu;
Variaii nedefinite- pur i simplu se ntmpl;
Variaii continue- determinate de un ansamblu poigenetic;
Majoritatea acestor variaii se manifest fenotipic (n ceea ce vedem, vizibil) i unele dintre ele
sar peste una sau dou generaii (gemenii).

Genotipul- reprezint constituia genetic a unui organism, adicp totalitatea genelor existente
ntr-o celulp diploid, deintoare de informaie ereditar. (2n= celul diploid; n= celul haploid)
Aceast structur genetic se constituie n momentul fecundrii i constituie zestrea genetic a
ovului sau zigotului nou format prin contribuia genetic a celor 2 prini. Zestrea genetic rmne stabil
pe tot parcursul existenei individului, deci nu se modific.
Fenotipul reprezint totalitatea caracterelor morfologice, fiziologice, biochimice, psihice i
comportamentale ale unui organism, reprezentnd rezultatul observabil al interaciunii dintr geneticul
individual i complexul de factori exogeni.
Complexul de factori exogeni reprezint totalitatea factorilor externi care ar putea influena
evoluia unui individ. Factorii pot fi chimici, fizici etc.
Fenotipul exprim ceea ce noi suntem i ceea ce se poate modifca n cursul modelrilor din
timpul parcurgerii etapelor ontogenetice.
Responsabilitatea major pentru aceste modelri aparine factorilor de mediu, ceea ce nseamn
c exprimarea caracterelor fenotipice normale sau anormale este rezultatul interaciunii complexe dintre
ereditate i mediu.
Descriem astfel:
a) Relaia dintre genotip i fenotip- este o relaie determinativ pentru c zestrea ereditar
constituie suportul caracterelor fenotipice ereditare, dar genotipul nu se exprim total n
fenotip pentru c exist gene recesive care combinate ntr-un anume mod, nu se exprim
fenotipic ci numai atunci cnd sunt mpreun;
b) Relaia dintre mediu i fenotip- exist unele caractere fenotipice care sunt condiionate
de mediu. Mediul ns nu poate influena n totalitate un caracter ereditar, dar factorii
exogeni (externi) aprui n anumite momente ale dezvoltrii individuale pot determina
modificri ale caracterului fenotipic. Modificrile depind de natura i amplitudinea
aciunilor externe determinnd tipul i particularitatea modificrii;
c) Relaia dintre mediu i genotip- se poate interpreta n msura n care se poaate
determina rolul modificator al agenilor externi asupra materialului genetic. Aceast
aciune extern poate reprezenta cauza unor mutaii genetice, care odat aprute, sunt
transmisibile.
n concluzie, putem spune c genotipul nu determin un fenotip unic i care nu se poate schimba.
n condiii de mediu diferite, aceeai zestre ereditar se va exprima ntr-o varietate de fenotipuri. Asta
nseamn c fenotipul apare ca manifestare a unei structuri genetice n anumite condiii de mediu.
Rezult de aici rolul factorilor de mediu n ansamblul mamiferelor la nivel individual, familial,
populaional i de specie.

Curs II: Cromosomii umani

Cromosomii umani sunt formaiuni intracelulare cu morfologie caracteristica care se pot observa
la microscopul optic.
Denumirea de cromosomi vine de la cromo culoare i de la soma- corp, rezulta corpi
colorati.
Cromosomii sunt corpi colorati care se pot observa in timpul diviziunii celulare. Ei sunt detinatori
de informatie ereditara si sunt caracteristici fiecarei specii ca numar, forma si dimensiune.
In 1956 s-a stabilit ca in mod normal, celula speciei umane contine un numar de 46 de
cromosomi, dar organismele cu reproducere sexuala poseda doua tipuri de celule, care se diferentiaza
dupa numarul de cromosomi.
Distingem celulele somatice care au un set dublu de cromosomi si se numesc celule diploide (2n=
46). Celalalt tip de celule se numesc celule haploide (n= 23) si au un singur set de cromosomi si de mai
numesc celule gomatice.
Din unirea a 2 garnituri haploide, deci cu 2 celule gametice (ovulul si spermatozoidul) in procesul
facundarii, se constitie in celula ou, o garnitura dubla, garnitura diploida. Aceasta este transmisa prin
diviuni succesive fiecarei celule somatice a organismului care rezulta. Asta inseamna ca in nucleul celulei
somatice, fiecare cromosom se afla in dublu exemplar: unul este de provenienta materna si vine din
gametul feminin numit ovul, iar celalat este de origine paterna si este adus de gametul masculin, numit
spermatozoid. Ei alcatuiesc perechea de cromosomi omologi care au aceeasi forma, dimensiune si
functie, adica poarta aceleasi gene si detin informatie ereditara deci caractere, originea lor fiind insa
diferita.
Dua functia genetica, deosebim 2 tipuri de cromosomi:
Cromosomi somatici - autosomi de la 1 la 22;
Cromosomi sexuali gomosomi sau heterosomi 2 (X si Y)
In garnitura unei celule diploide care are 2n=46 de cromosomi, se afla 44 de cromosomi autosomi
si 2 gonosomi. Cromosomii de la femeie sunt identici si sunt de tip XX, in timp ce cromosomii de la barbat
nu sunt identici si se noteaza XY.
Autosomii detin gene pt caracterele somatice ale organismului, in timp ce gonosomii au rol in
determinismul genetic al sexului.
Pe cromosomul X sunt gene pentru sexualizare si gene pentru caractere somatice. Pe
cromosomul Y, fiind foarte mic, se afla gene pentru sexualizare si mai putine gene pentru caracterele
somatice.
In concluzie, celulele gamelice au un singur set de cromosomi, n=23 din care 22 sunt autosomi si
1 cromosom sexual de tip X la femeie si Y la barbat.
n=22+X
n=22+X/Y
2n=44+XX/XY => 2n=46

Aspectul cromosomului
Aspectul cromosomului se poate observa la microscopul optic, dar nu in orice faza, ci numai in
timpul diviziunii celulare.
Un cromosom este alcatuit din 2 brate numite cromatite. Ele sunt libere pe toata lungimea lor, cu
exceptia unui punct in care se unesc si care se numeste centromer. Locul in care se unesc se numeste
comstrictie primara.
Dupa pozitia pe care o ocupa centromerul, imparte cromosomii in 2 brate. Bratele pot fi egale
sau inegale. Aceste brate se noteaza cu p - bratul scurt si q - bratul lung. Pe q al unui cromosom, in
apropierea centromerului se vad uneori un fel de gaturi numite constrictii secundare. La unii cromosomi
se observa mici formatiuni legate printr-un filament de p, care se numesc sateliti.
In functie de pozitia centromerului si de diferenta de lungime intre p si q, cromosomii se clasifia
in 3 categorii:
1. Cromosomi metacentrici - care au cele 2 brate egale sau aproape egale;
2. Cromosomi submetacentrici care au bratele inegale, adica cenromerul este mai aproape de
una dintre extremitati;
3. Cromosomi acrocentrici in care bratul p este foarte scurt; practic centromerul este localizat la
unul dintre capetele cromosomului aproape terminant; de obicei acestia au sateliti.
Aceste 3 tipuri de cromosomi sunt caracteristice speciei umane. La alte specii mai apare un tip de
cromosom care se numeste telocentric si care practic are un singur brat, iar pozitia centromerului este
terminala.
Identificarea cromosomilir se face dupa marimea lor (mari, medii, mici), dupa pozitia
centromerului (metacentrici, submetacentrici, acrocentrici), dupa prezenta satelitilor, dupa prezenta si
numarul constrictiilor secundare.

Curs III: Cariotipul uman normal.
Nomenclaturarea cromosomilor umani

Cariotipul uman normal
Din anii 60 a inceput identificarea cromosomilor si clasificarea lor. In anul 1971 s-au stabilit
criterii precise de identificare pe baza morfologiei cromosomilor.
Cariotipul reprezinta dispunerea sistematizata in perechi a cromosomilor unei singure celule
somatice, pe baza lungimii, a pozitiei centromerului sau a altor criterii morfologice (sateliti, constrictii
secundare), precis codificate prin standarde internationale.
Cele 22 de perechi de autosomi sunt pozitionate in ordinea descrescatoare a marimii si sunt
numerotate de la 1 la 22. In functie de lungimea si de pozitia centromerului, cromosomii unei garnituri
diploide (2n=46) se constituie in perechi de omologi si se clasifica in 7 grupe mari, notate conventional de
la A la G. In cariotip, fiecare grupa cuprinde un numar de perechi de cromosomi. Cromosomii din prima
grupa fiind cei mai mari, iar cei din ultima grupa, cei mai mici.
Grupa A include primele 3 perechi de cromosomi cu talia cea mai mare si metacentrici;
Grupa B include perechile 4 si 5 cu cromosomi mari, dar mai mici decat cromosomii din
grupa A, si submetacentrici;
Grupa C include perechile 6-12 cu cromosomi de marime medie si submetacentrici. Tot
in aceasta grupa intra si cromosomul X, fiind asemanator ca morfologie si dimensiuni cu
cromosomii somatici din aceasta grupa;
Grupa D include perechile 13, 14 si 15, de marime medie si acrocentrici. Toate perechile
din aceasta grupa au sateliti;
Grupa E include perechile 16, 17 si 18. Perechea 16 are cromosomi metacentrici medii,
iar 17 si 18 au cromosomi submetacentrici cu dimensiuni mai mici;
Grupa F include perechile 19 si 20 cu cromosomi metacentrici;
Grupa G include perechile 21 si 22, de dimensiuni mici, acrocentrici si cu sateliti +
cromosomul Y care are aspect asemanator, dar nu are sateliti.
Pe baza criteriilor morfologice este posibila recunoasterea sigura doar a unor perechi de
cromosomi si anume 1, 2, 3, 16, 17, 18 si Y (Grupa A, E, si o parte din grupa G). Celelalte perechi se
identifica precis printr-o metoda speciala care se numeste marcaj in benzi.
Banda este o parte a cromosomului care, dintr-o colorare specifica apare la microscop mai clara
sau mai intunecata, putand fi deosebita de segmentele adiacente. Benzile pot fi puse in evidenta la toti
cromosomii.
Cu ajutorul aceste metode putem identifica cu certitudine toate perechile de cromosomi si in
acelasi timp putem descoperi anomalii minore ale cromosomilor care ne pot ajuta in diagnosticul
citogenic.

Nomenclaturarea cromosomilor umani
Acest sistem de nomenclatura este unic la nivel international, acest lucru inseamna ca el face
posibila o mai buna comunicare intre specialistii din domeniu pentru ca vor utiliza un limbaj specializat
comun. Din acest motiv, s-au stabilit simboluri specifice pentru descrierea cromosomilor normali:
46, XY cariotip normal de sex genetic masculin;
46, XX cariotip normal de sex genetic feminin.
Pentru descrierea cariotipului se noteaza numarul total de cromosomi (autosomi si gonosomi) iar
dupa virgula (,) se noteaza cromosomii sexuali.
Pentru descrierea unor anomalii cromosomiale numerice care implica o modificare a numarului
de cromosomi, anomalie in care sunt implicati si gonosomii, se utilizeaza acelasi sistem de inregistrare.
Anomalii cromosomiale numerice gomosomale
47, XXY cariotip anormal cu 47 de cromosomi, prin prezenta unui cromosom X
suplimentar la o persoana de sex masculin (sindromul Klinefelter);
45, X cariotip anormal cu 45 de cromosomi, prin lipsa unui cromosom X la o persoana
de sex feminin (sindromul Turner);
Uneori exista anomalii caracterizate prin perenta a 2 sau mai multe linii celulare la acelasi
organism (mozaic cromosomial). Aceste linii apar in plus si se noteaza mentionand formulele cariotipice
separate printr-o linie oblica.
45, X/ 46, XX organism mozaic cu 2 linii celulare, una cu 45 de cromosomi si un singur
gonosom, si alta linie celulara normala, cu 2 gonosomi X;
46, XX/ 47, XX, +21 organism mozaic cu 2 linii celulare, o linie celulara normala, cu 46 de
cromosomi, si o linie celulara anormala cu un cromosom anormal 21;
Se poate intampla sa apara o crestere sau o reducere a lungimii bratului unui cromosom.
Aceastea sunt simbolizate tot cu semnul + sau care este asezat dupa simbolul ce implica bratul
cromosomului implicat:
46, XX, 9q+ - cariotipul unei persoane de sex feminin cu 46 de cromosomi, dar cu bratul q
al cromosomului 9 mai lung decat normal;
46, XX, 5p- - cariotipul unei persoane de sec feminin cu 46 de cromosomi, dar cu bratup p
al cromosomului 5 mai scrut decat normal;
In cazul anomaliilor de structura ale cromosomilor (rupturi, bucata de cromosom rupta si apoi
intoarsa), se scriu simbolurile specifice plasate inaintea cromosomului sau cromosomilor anormal, care se
pun in paranteza:
46, XY, del (18) cariotip masculin, cu 46 de cromosomi si delatie (ruptura) la nivelul
cromosomului 18;
46, XX, r (2) ring: cariotip feminin, cu 46 de cromosomi, la care cromosomul 2 are forma
de inel;
46, XX, inv (11) cariotip feminin, cu 46 de cromosomi, in care un segment al
cromosomului 11 este inversat;

Curs IV: Motivatii pentru studiul cariotipului: Mioza

Cercetarea cariotipului ofera informatii cu privire la structura materialului genetic organizat in
cromosomi, precum si posibilitatea evidentierii unor anomalii ale cromosomilor care determina
modificari fenotipice. Investigatia genetica este justificata numai printr-un numar limitat de situatii. Este
inutil sa faci o astfel de investigatie la persoanele cu defecte congenitale comune, de asemenea la
persoanele care au deficite mentale ca urmare a unor boli metabolice.
Situatiile in care se apreciaza ca este necesar studiul cariotipului:
1. Atunci cand apar sindroame care se constituie in malformatii multiple si severe,
nesistematizate, adica neincluse intr-o patologie cunoscuta, in special la cele asociate cu
deficit psihic. Cauzele sindroamelor plurimalformative asunt de regula complexe, dar
numeroase dintre ele apar ca urmare a anomaliilor cromosomiale de numar sau de structura.
Efectuarea analizei cariotipului este necesara atunci cand aspectul fenotipic (clinic) al
individului sugereaza diagnosticul. Atunci cariotipul se realizeaza pentru confirmarea
diagnosticului si pentru stabilirea tipului de dezechilibru cromosomial;
2. O alta situatie este cand apar deficite mentale cu grade diferite de intensitate, cu sau fara
asocierea unor malformatii vizibile si cand cauza este nedeterminanta. Puteam spune ca
aproximativ 10% dintre copiii cu retard mental detin o anomalie cromosomiala. Anomaliile
numerice ale gonosomilor se asociaza de obicei cu deficit mental mai mult sau mai putin
sever, in timp ce anomaliile cromosomilor autosomi se insotesc de retard mental sever si
malformatii somatice variate. In aceste situatii, efectuarea carotipului precizeaza
cromosomul afectat si tipul de afectare;
3. Starile intersexuale. La persoanele cu ambiguitate anatomica a organelor genitale externe,
stabilirea sexului civil este problematica. Studiul cariotipului devine obligatoriu pentru
identificarea cromosomilor sexuali si de a pune diagnosticul de sex genetic. Intotdeauna
aceasta investigatie se realizeaza inainte de stabilirea sexului civil. Rezolvarea ulterioara a
cazului de intersexualitate prin alegerea sexului genital extern depinde de gravitatea
malformatiilor, de prezenta si de calitatea organelor genitale interne si de posibilitatile
chirurgiicale specifice;
4. Sterilitatea sau infertilitatea cuplului sunt situatiile in care intr-un cuplu se produc avorturi
spontane repetate sau nou-nascuti morti sau cu malformatii. In aceste situatii, evidentierea
unor anomalii cromosomiale ar putea explica esecul de reproducere si de asemenea s-ar
putea evalua riscul de repetare a situatiei;
5. Stabilirea sexului copilului inainte de nastere. Aceasta actiune este utila daca in familie se
manifesta tulburari care se transmit in legatura cu cromosomul sexual, in general X (bolile x-
linkate). Pe acest cromosom exista unele forme de deficit mental, exista sindroame legate de
tulburari metabolice, hemofilie, daltonism etc;
6. Atunci cand persoana prezinta insuficienta pubertara de origine gomanica. In acest caz,
cariotipul ar putea evidentia anomalii la nivelul gomosomilor. Aici intra fete cu talie redusa si
proportionata dar cu amenoree primara si baieti cu aspect longilin si slabuti la care se
observa atrofie testiculara, criptorhidie (absenta testiculelor din scrot), ginetomastie
(cresterea sanilor la baieti) si diminuarea caracterelor sexuale secundare;
7. Indivizii delicventi cu comportament deviant sau agresit acestia pot fi detinatorii unor
anomalii cromosomiale;
8. O alta situatie este aceea in care intr-un cuplu exista deja un copil afectat, malformat, chiar
daca afectiunea acestui copil este conditionata, determinata de o gena mutanta. In aceste
situatii, cariotipul nu se face decat sa convinga parintii ca riscul de a repeta aceasta afectiune
la urmatorii copii nu exista;
Cel care discuta cu pacientul trebuie sa aiba in grija starea psihica a acestuia, sa cunoasta tipurile
de afectiuni genetice, modalitatea de transmitere a bolilor genetice si abia atunci se poate face o
recomandare.

Mitoza

Din celula initiala (zigot), prin diviuni repetate rezulta organismul uman care la adult este format
din

celule. Inlocuirea unor categorii de celule care se diferentiaza sau care mor, cresterea
organismului, inmultirea indivizilor, se realizeaza dupa acelasi mecanism: diviunea celulara.
Diviziunea celulara reprezinta unul dintre procesele fundamentale ale vietii. Organismele cu
reproducere secuala au 2 tipuri distincte de diviziune a celulelor: mitoza si meioza.
Mitoza reprezinta diviuna celulelor somatice, adica cele care au 2n=46 cromosomi. Prin
diviziunea unei celule diploide se formeaza alte 2 celule, identice din punct de vedere genetic, atat intre
ele, cat si cu celula mama.














Fiecare dintre celulele fiice va avea o garnitura diploida de cromosomi. Materialul genetic se
transmite in mod egal si total celulelor rezultate. Aceasta diviziune se numeste ecvationala.
Transmiterea informatiilor genetice de la o celula la alta implica 2 etape:
1. Etapa metabolica interfaza;
2. Diviziunea propriu-zisa mitoza;
Aceste 2 etape formeaza impreuna ciclul celular.
Celula
mama
2n=46
Celula
fiica
2n=46
Celula
fiica
2n=46
In perioada de interfaza are loc procesul de sinteza a unor compusi celulari: ADN, ARN, proteine a
caror cantitate se dubleaza. Din acest motiv, ea se poate distribui in timpul diviziunii celulare in mod egal
celor 2 fiice.
In timpul mitozei se desfasoara 4 momente distincte datorita dinamicii si morfologiei
cromosomilor: profaza, metafaza, anafaza si telofaza.
Profaza:






Metafaza:

Anafaza:


Telofaza:


Mitoza este un proces perfect regulat si riguros. Ea asigura prin pastrarea constanta a cantitatii
de ADN transmiterea nemodificata a informatiilor genetice in succesiunea generatiilor.
In cursul mitozei se pot produce uneori erori sau accidente de distributie a materialului genetic.
Aceste erori se pot produce prin 2 mecanisme:
- membrana nucleara a celulei dispare, cromosomii se ingroasa, se
strctureaza si se ataseaza cu ajutorul centromerului la fibrele fusului de
diviziune intr-un singur plan, planul ecuatorial al celulei. In aceasta etapa se
pot observa detalii legate de morfologia cromosomilor si din acest motiv
metafaza reprezinta momentul cel mai bun pentru studiile citogenetice;

- are loc distributia materialului genetic. Centromerul cromosomului
se divide longitudinal si cele 2 cromatide se separa. Acest proces poarta
numele de disjunctie cromosomiala, adica fiecare cromatida migreaza spre
unul dintre capetele celulei, deplasarea fiind simultana si cu aceeasi viteza;

- membrana celulara inconjoara fiecare jumatate a celulei mama
rezultand astfel 2 celule fiice cu acelasi numar de cromosomi. Acestea sunt
identice genetic cu celula din care provin. Cromosomii capata un aspect
filamentos si nu mai sunt vizibili la microscop. Se reconstituie apoi nucleii
celulari rezultati care capata aspectul tipic din interfaza.

- cromosomii devin vizibili la microscop, fiecare cromosom fiind
format din 2 cromatide distincte, unite prin centromer;

1. nondisjunctia cromatidiana -> in anafaza centromerul nu se divide si atunci cromatidele nu se
pot separa si se deplaseaza impreuna catre unul dintre capetele celulei. Prin aceasta
manevra, repartizarea genetica nu va mai fi egala. Cele 2 celule fiice vor avea fiecare un
numar anormal de cromosomi si anume una va avea un cromosom in plus la o pereche de
cromosomi omologi, adica va avea 3 cromosomi identici si nu 2 cum este normal. Aceasta
situatie se numeste trisomie. Cealalta celula va avea un cromosom in minus, deci un singur
cromosom intr-o pereche. Aceasta situatie se numeste monosomie.














2. intarzierea anafazica a unei cromatide -> din motive necunoscute una dintre cromatide se
deplaseaza cu o viteza mai mica la capatul celulei. Cu alte cuvinte, ea va intarzia sa ajunga la
locul sau atunci cand se reconstituie nucleul, adica in telofaza, si nu va mai fi cuprinsa in
nucleul celulei fiice care va avea 2n-1, adica monosomie. Cealalta celula va avea un numar
normal de cromosomi adica 2n, pentru ca cromatida respectiva a avut viteza
corespunzatoare.

Consecintele acestor accidente se exprima la nivelul organismului prin aparitia unor populatii de
celule cu un numar diferit de cromosomi care se numesc mozaic cromosomial, in care alaturi de celulele
normale de tipul 2n=46, apar si una sau 2 linii celulare cu numar modificat de cromosomi 2n=45 sau 2n=
47. Nu toate aceste linii nou formate supravietuiesc. Unele sunt eliminate treptat in procesul divziunilor
care urmeaza. Existenta liniilor anormale produce efecte negative asupra strcturii si functiei organismului.
Gravitatea efectelor depinde de proportia celulelor anormale si de momentul ontogenetic cand
are loc accidentul. Cu cat acidentul s-a produs mai devreme, cu atat efectele sunt mai grave. De aceea,
accidentele din perioada de orgamogeneza a embrionului (primele 3 luni de viata intrauterina) se
soldeaza cu malformatii grave, de regula incomplatibile cu viata.

Celula
mama
2n=46
Celula
fiica
2n+1
Celula
fiica
2n-1
Curs V: Meioza
Gametogeneza, spermatogeneza

Meioza reprezinta diviunea celulara in urma careia, dintr-o celula diploida (2n), dupa 2 diviziuni
succesive, rezulta celule haploide (n), cu numarul redus la jumatate. Acestea sunt celulele sexuale
maturate sau gametii,, respectiv spermatozoidul si/sau ovulul. Aceste procese de diviziuni au loc in
gomade.
Meioza are 2 etape: meioza I (primara) si meioza II (secundara).














Meioza I

Meioza II
Meioza I (primara) dintr-o celula diploida iau nastere 2 celule haploide, iar procesul are 4 faze:
- profaza: etapa cea mai lunga si cea mai complicata, care are mai multe stadii
de succesiune. In aceasta faza se poate realiza schimbul reciproc de
fragmente egale intre 2 cromosomi omoglogi fenomenul se numeste
2n=46
n=23
n=23
n=23
n=23
n=23
n=23
crossing-over (premisa a producerii variabilitatii genetice in populatiile care
se reproduc sexual);
- metafaza: cromosomii se orienteaza si se dispun in planul ecuatorial al celule,
dispare membrana nucleara;
- anafaza: cromosomii omologi se separa, fenomen ce se numeste disjunctie, si
se indreapta in directii opuse catre cei 2 poli ai celulei. Centromerul nu se
divide. Fiecare celula fiica va primi unul dintre cei 2 cromosomi din perechea
de omologi, devenind celula haploida;
- telofaza: se strctureaza membrana nucleului, dar in aceasta faza cromosomii
nu isi pierd individualitatea, iar celulele fiice detinatoare a jumatate din
numarul initial de cromosomi nu se separa complet.
Meioza II (secundara) se desfasoara foarte asemanator mitozei, cu cele 4 faze ale ei: profaza,
metafaza, anafaza, telofaza. Acestei meioze i se mai spune diviune homotipica. In final, din cele 2 celule
haploide provenite de la meioza primara, rezulta 4 celule haploide, numite gameti.
Unirea gametilor masculini si feminini in procesul fecundarii, care ca rezultat formarea zigotului
la care se reface garnitura diploida de cromosomi, specifica speciei. Fara injumatatirea numarului de
cromosomi in meioza, s-ar dubla in mod anormal numarul de cromosomi in fiecare generatie.
Meioza are deci un rol esential in reproducerea organismelor si in conservarea insusirilor
parintilor. Ea creeaza conditiile transmiterii informatiei ereditare, de la o generatie la alta. Legatura
materiala dintre parinti si copii este asigurata de garnitura de cromosomi constituita in zigot, prin aportul
celor 2 celule sexuale parentale. Astfel, meioza mentine constant numarul de cromosomi si totodata o
varietate de genotipuri individuale. Derularea corecta a fazelor meiozei este o conditie esentiala a
conservarii patrimoniului genetic.

Erorile in meioza:

1. Nondisjunctia apare in etapa primara a meiozei cand cromosomii omologi dintr-una sau
mai multe perechi, nu se separa in anafaza. Asta inseamna ca nu se distribuie in mod egal
celulelor fiice, ci migreaza impreuna catre una dintre aceste celule. Apare si in meioza
secundara, atunci cand nu se produce diviziunea centromerului. Foarte rar se intampla ca
nondisjunctia sa apara in ambele meioze.
2. Intarzierea anafazica - se poate intampla la nivelul unui cromosom sau a unei cromatide, in
urma separarii precoce a celor 2 elemente, urmata apoi de intarzierea uneia la ecuatorul
celulei si pierderea din nucleu. Are ca si consecinta producerea de gameti cu anomalii
cromosomiale numerice: fie celulele sexuale vor avea 2 sau mami multi cromosomi omologi
suplimentari, fie vor fi celule din care lipsesc cromosomi ai unor perechi omologi. In mod
evident, zigotii care iau nastere prin fecundarea gametilor anormali vor fi si ei anormali.





n=23

n=22
Gematogeneza

Gemetogeneza reprezinta procesul de diviziune in urma caruia se formeaza cei 2 gameti:
spermatorzoidul si ovulul.
Spermatozogeneza este procesul prin care iau nastere spermatozoizii (se mai numeste si meioza
la barbati). Este un proces care incepe la baieti in perioada pubertatii, prin influenta hormonilor
gemdotropi si hopofizari. Din acest moment, procesul meiotic se desfasoara continuu. Potential, el se
produce intr-o perioada lunga de timp, pana la 70 de ani si chia mai mult.
O populatie de spermatozoizi se formeaza de regula in 61 de zile. Fiecare etapa a procesului fiind
parcursa in aproximativ 16 zile. Deosebirea dintre spermatozoizi este determinata de continutul
cromosomial al acestora.


Celulele geminale, spermatogoniile din testicul, se divid mai intai miotic, dand nastere
spermatocitelor primare, care dupa prima diviziune meiotica ( I ), formeaza 2 spermatocite secundare cu
numar injumatatit de cromosomi. Prin meioza secundara a fiecarui spermatocit rezulta tot celule
haploide, numite spermatide. Acestea se transforma in spermatozoizi, adica gameti masculini maturi, apti
pentru fecundare. Astfel, spermatogoni da nastere, dupa 2 diviziuni miotice, la 4 spermatozoizi.
La finalul gametogenezei, apar 2 tipuri de gameti masculini. Ei sunt in proportii egale diferenttati
genetic: 50% spermatozoizi de sex masculin (Y) si 50% spermatozoizi de sec feminin (X). Participarea lor in
procesul fecundarii va stabili diferentiat configuratia cromosomiala a zigotului.
Meioza la barbat este un proces intens, asigurand formarea unui numar imens de celule
gametice. Realizarea procesului ritmic si regulat, confera siguranta distributiei cromosomilor. Astfel, riscul
de amplificare a frecventei erorilor, in relatie cu varsta tatalui, este foarte redusa. In schimb, datorita
particularitatilor spermatogenezei, respectiv intentisatea mare si ritmicitata, exista riscul de a se realiza in
proportii nelimitate, alte tipuri de defecte genetice, cum ar fi mutatiile.

Curs VI: Ovogeneza. Fecundarea

Ovogeneza sau meioza la femei parcurge trepte de evolutie generala similare sexului masculin,
dar ovogeneza se particularizeaza prin programul desfasurarii procesului.
Prima diviune meiotica in care ovogonile se transforma in ovocite primare (I) debuteaza foarte
precoce, adica in luna a 3-a de viata intrauterina, dupa care diviunea se intrerupe in acest stadiu si
celulele intra, in ceea ce se numeste faza de asteptare, pana la pubertate, respectiv pana la ovulatie.
Dupa pubertate meioza continua sub actiunea hormonului foliculostimulant hipofizar (FSH) datorita
caruia in fiecare luna se maturizeaza un ovocit. Din diviune rezulta 2 celule si anume un ovocit secundar
(II) si un globul polar (I). Acestea au dimensiuni inegale si sunt haploide.

Globul polar I (nu participa la diviune)

ovogonia luna a 3-a intrauterina > Ovocit I ovulul (n=23; 22+X)

ovocit II; n=23

globulul polar II
dupa a doua diviziune meiotica, iau nastere ovulu si globulul polar II, de asemenea haploide si
disproportionate ca dimensiune. Asta inseamna ca la femeie, in urma meiozei, dintr-un ovocit primar
rezulta o singura celula sexuala matura, adica ovulul, care are 23 de cromosomi (22 autosomi si 1
gomosom). Doar ovulul participa la procesul fecundarii. Globulele polare fiind nefunctionale din acest
punct de vedere.
Gametogeneza la femeie este un proces discontinuu pentru ca se intrerupe intre luna a 3-a
intrauterina si pubertate. Este de asemenea un proces putin intens pentru ca in cursul intregii vieti
reproducctive umane, se matureaza numai aproximativ 300 de pana la 400 de ovocite care asteapta
momentul maturarii cel mai putin 11 ani si pana la maxim 50 de ani, adica pana la menopauza.
Ovogeneza nu este nici ea ferita de accidente. Odata cu cresterea varstei biologice a femeii, este
posibil sa se produca mai frecvent acele erori de distribuie ale materialului genetic implicat in diviziunea
meiotica. In urma acestor evenimente rezulta gameti anormali cu modificari ale numarului de cromosomi
care participa la fecundare, ceea ce poate duce la aparitia zigotilor anormali. In continuare organismul
care se dezvolta din acel ou va dezvolta fenotipic consecintele situatiei genotipice existente.
Accidentele genetice care pot surveni sunt legate de particularitatile ovogenezei si anume
discontinuitatea, posibila interventie stimulatorie externa si continuarea tardiva a meiozei, ceea ce
exprima practic ca avocitele au aproape varsta femeii.
In intervalul de timp parcurs pana la ovulatie, ovocitele sunt si ele supuse unui asa-zis proces de
imbatranire ca si a unor posibile interventii externe (iradieri, infectii, intoxicatii chimice) care pot reduce
eficienta meiozei.



Fecundarea

Prin fecundare se intelege fuziunea a 2 gameti proveniti de la persoane de sexe diferite. Unirea
spermatozoidului de la tata si a ovului de la mama au ca rezultate zigotul sau celula ou. La spcia umana,
fecundatia este monospermica, adica un singur spermatozoid intra in acest proces.
In procesul fecundatiei se produc evenimente genetice importante. Prin combinarea gametilor
haploizi se reface numarul diploi de cromosomi caracteristic speciei. Toate celulele somatice provenite
din diviuni miotice vor avea perechi de cromosomi omologi unul de origine materna si unul de origine
paterna. De asemenea, prin construirea in zigo a cuplului de cromosomi sexuali se stabileste sexul genetic
al viitorului organism.
Asocierea celor 2 gomosomi proveniti din gameti este intamplatoare. De eexemplu
spermatozoidul cu X sau Y fecundeaza ovulul care are intotdeauna X, rezultand sexul genetic XX sau XY.
Deoarece exista in proportie egala 2 categorii de spermatozoizi diferentiati dupa tipul de cromosom
sexual, raportul dintre sexe este aproape de 1 la 1.
Se constata o predominanta a zigotilor de tip masculin deoarece spermatozoizii cu Y sunt mai
mici si deci mai rapizi. Dar fetii de sex masculin cu XY sunt mai sensibili si dispar mai frecvent inainte de
nastere, astfel ca diferenta de proportii dintre fete si baieti este insesizabila.
Ca urmare a fenomenelor genetice de recombinare intro si intercromosomiala produse in meioza
parentala se realizeaza premisele individualitatii genetice a organismului care va rezulta. In momentul
formarii zigotului, acesta are o structura genetica proprie, unica, diferita de cea a parintilor (0,1%).
Sansele unicitatii sunt amplificate si prin unirea a 2 gameti diferiti care este bine sa provina de la
parteneri de cuplu neinruditi.

Curs VII: Gena

In 1865, Gregor Mendel a presupus existenta unor structuri ereditare pentru a explica
determinismul unor caractere ereditare si modul de transmitere a acestora la descententii, pe care le-a
numit factori ereditari.
In 1903 s-a ajuns la concluzia ca acesti factori ereditari exista intr-adevar si sunt parti din
cromosom. In 1909 li se da denumirea de gene.
In conceptia clasia, gena reprezinta un segment de cromosom precis delimitat, continuu si
indivizibil care determina un caracter fenotipic. Reprezinta deci, unitatea de structura genetica.
In conceptie moderna, gena este un segment polinucleotidic al moleculei de ADN care detine sub
forma codificata, informatia necesara unei proteine cu structura si functie specifica.
Fiecare cromosom are un numar mare de gene (pana la cateva mii) iar ordinea si dispozitia
genelor in cromosomi sunt particulare pentru fiecare cromosom in parte.
Pana in urma cu cativa ani se aprecia ca genomul uman include aproximativ 100.000 de gene
pentru o celula somatica (2n=46), insa mai nou s-a concluzionat ca numarul de gene ar fi mult mai mare,
iar numaratoarea continua.
Fiecare gena ocupa o anumita pozitie care se numeste locus. Ea este strict determinata in
cromosom, insa repetabila in genotip. In cromosomii omologi, genele ce determina acelasi caracter
fenotipic ocupa pozitii corespunzatoare si au aceleasi dimensiuni. Genele situate pe acelasi locus in
cromosomii omologi poarta denumirea de gene alele sau omoloage.
In cadrul unei celule diploide, 2 cate 2 cromosomi sunt asemanatori (de origine materna si
paterna). Ei poarta acelasi tip de gene, astfel fiecare gena este dublu reprezentata. De asemenea, cel
putin 2 gene din genotipul uman controleaza acelasi caracter. Deci alelele reprezinta si formele
contrastante ale genei, ceea ce explica exprimarea fenotipica, nuantata a aceluiasi caracter.
Genele diferite sau mealele manifesta tendinta de a se transmite inlantuit odata cu cromosomul
respectiv fenomenul se numeste linkage. In momentul diviziunii, genele se deplaseaza impreuna din
celula mama spre celulele fiice.
Diferite forme alelice apar ca rezultat al unor procese ce au transformat gena initiala, intr-o
versiune noua care ocupa acelasi locus si influenteaza acelasi caracter. O gena notata cu A, prezenta pe
un locus poate avea in cromosomul omolog, pe loculul corespundent, o gena A sau a.
Exprimarea fenotipica a unui caracter ereditar reprezinta rezultatul relatiilor dintre gene (adica
daca genele sunt sau nu alele), precum si relatiile dintre gene si mediu. Genele situate pe acelasi locus in
perechea de cromosomi omologi, pot fi identice sau diferite. Atunci cand alelele sunt identice, spunem ca
individul este homozigot pentru gena respectiva, iar cand alelele sunt diferite, individul este heeterozigot.
In cadrul cuplului de gene alele se stabilesc diferite relatii: de dominanta, de recesivitate, de
codominanta. In starea eterozigota, exprimarea genelor depinde de relatia de forta existenta intre ele.
Prin conventie s-a ajuns la a nota gena dominanta cu litera mare iar gena recesiva cu litera mica,
astfel ca exista 3 notari sau fenotipuri ale unui caracter: AA, Aa, aa.
Gena A se va manifesta intotdeauna fenotipic, lucru care o face sa fie considerata dominanta.
Gena care se manifesta fenotipic, atat in stare homozigota (AA) cat si heterozigota (Aa), va fi dominanta,
iar perechea sa care ramane fara efect aparent, este mascata, se numeste recesiva.
Factorul ereditar recesiv se manifesta fenotipic doar in stare homozigota atunci cand se afla
prezent pe amandoi cromosomii omologi. Uneori, in stare heterozigota se manifesta fenotipic, in mod
egal, amandoua alelele. In acest caz, intre cele 2 celule exista o relatie de codominanta (de exmplu genele
A si B din sistemul sanguin care se pot manifesta concomitent formand grupa AB).
Relatiile dintre gene si caracter
Numeroase caractere umane normale sau patologice sunt controlate de o pereche de gene alele
o gena, un caracter. Exprimarea fenotipica a caracterului aflata sub actiunea unei singure gene se
numeste monogemie. Adica unei perechi de gene ii corespunde un caracter fenotipic precis.
La organismele superioare, raporturile dintre gena si caracter sunt mai complexe, la exprimarea
acestor relatii contribuind si alte interactiuni si mecanisme genetice.
Daca un caracter este rezultatul actiunii mai multor gene situate pe loci diferiti, posibil chiar si in
cromosomi diferiti, apare fenomenul numit poligemie.
Caracterele determinate poligemic se exprima, de regula diferit, sub aspect cantitativ, ceea ce
inseamna ca poligemia asigura o expresivitate diferita a manifestarii aceluiasi caracter. Atunci cand o
gena este raspunzatoare de exprimarea mai multor caractere distincte, aparent independente, poarta
numele de politropie.
Insusiri ale genelor
1. Penetranta genelor frecventa cu care se exprima fenotipic o gena dominanta sau o
combinatie de gene, in raport cu numarul total de purtatori;
Cu alte cuvinte, inseamna frecventa cu care gena determina un efect fenotipic la heterozigoti.
Penetranta este completa cand o gena dominanta se manifesta fenotipic atat in cuplu heterozigot cat si
homozigot, in conditii de mediu asemanatoare. Uneori gena nu se manifesta fenotipic, si in aceasta
situatie avem penetranta incompleta a caracterului.
Penetranta este un fenomen de tip totul sau nimic, adica gena ori se manifesta, ori nu. De
regula, mediul are un rol de control, nu numai asupra frecventei indivizilor la care se manifesta gena
mutanta, ci si asupra intensitatii de exprimare a acesteia.
2. Expresivitatea gemica gradul manifestarii fenotipice a unui caracter determinat genetic.
Referinta se face la manifestarile variate ale unei gene date in aceeasi familie sau in familii
diferite. > Aceasta proprietate elimina stereotipul formei de exprimare a genei.
o situatie particulara de expresivitate se refera la varsta de manifestare a unei stari. Exista boli
genetice care pot debuta intre limite largi de varsta (intre 15 si 60 de ani). De aceea, in aprecierea starii
de sanatate sau a riscului de a fi bolnav, se acorda importanta exclusiv acestui fapt.
In general, expresivitatea este conditionata de raportul dintre genele alele, de influentele unor
gene nealele, de cadrul poligemic sau polialelic al exprimarii caracterului, si de asemenea de
interferentele intre gene.

Curs VIII: Trasaturile principale ale caracterelor ereditare umane

Natura ereditara a unui caracter este dovedita de cateva caracteristici:
- Transmiterea in succesiunea generatiilor;
- Distributia familiara ~ respectivul caracter este prezent la multi membri din
familie;
- Prezenta la nastere a caracterului;
- Concordanta la gemenii monozigoti 100% materiale genetic comun;
- O frecventa particulara in populatie;
- O aparitie spontana (ca urmare a unor mutatii genetice);
- Posibilitatea de verificare experimentala;
fiecare dintre aceste caracteristici nu este suficienta de una singura pentru a testa esenta
caracterului.
Tipuri de transmitere ereditara
Transmiterea monogenica:
Caracteristicile monogenice sunt controlate de un singur cuplu de gene alele. Localizarea genelor
pe cromosomii autosomi duce la numele de transmitere autozomala care poate fi dominanta sau
recesiva.
Daca genele sunt situate pe gonozomi vorbim despre transmitere gonozomala, la nivelul ei
dominanta sau recesiva.
Exista numeroase caractere atat normale cat si anormalle al caror determinism este monogenic.
Transmiterea autosomala:
Caracteristicile dominante sau recesive sunt controlate de un cuplu de gene alele situate pe
autosomi. Transmiterea si segregarea caracterelor se face confrom legilor mondeliene.
Transmiterea dominanta autosomala:
O vom prezenta pe un caracter ce prezinta o anomalie. Gena dominanta (A) este raspunzatoare
de transformarile acestei anomalii. Alela sa este recesiva si sanatoasa (n). Persoanele care detin gena
dominanta sunt afectate si pot avea genotipurile AA(homozigot) si An (heterozigot). Persoanele
sanatoase vor avea genotipul nn.
1. AA+ AA= AA
2. An+ nn= An+ An+ nn+ nn
3. An+ An= AA+ An+ An+ nn
4. AA+ nn= An
5. AA+ An= AA+ An
6. nn+ nn= nn
Practic in populatie homozigotii AA pentru un caracter dominant sunt foarte rari. Mai frecvent
unul dintre parinti este posesorul unei gene dominante, deci este heterozigot An si prezinta anomalia.
Descendentii rezultati din combinatia cu o persoana sanatoasa vor apartine uneia dintre categoriile
An(bolnav) sau nn(sanatos). Riscul acestui cuplu de a avea copii afectati este de 50% la fiecare sarcina.
Prin jocul intamplarii, respectiv prin combinarea genelor si momentul fecundarii se poate naste insa copii
exclusiv afectati sau exclusiv sanatosi. Raportul de 1:1 se verifica numai in serii foarte mari de indivizi. O
caracteristica a modului dominant este mostenirea directa a caracterelor de la parinti la copii. La nivel
genealogic aceasta proprietate asigura continuitatea manifestarii caracterului in succesiunea generatiilor,
ceea ce inseamna ca transmiterea se realizeaza pe verticala (vom gasi indivizi afectati in fiecare
generatie). Constituirea de parinti heterozigoti e mai putin probabila. Dintr-o asemenea situatie, 25%
sanatosi + 75% afectati (25% homozigoti/50% heterozigoti) 2 parinti cu gene dominante bolnave pot
avea un copil sanatos, dar raportul este de 3:1. 2 parinti sanatoti nu pot avea insa copii bolnavi. Incidenta
acestor trasaturi nu este influentata de sex, gena fiind localizata pe cromosomul autosom baieti si fete
au sanse egale de a manifesta si a transmite caracterul
transmiterea dominanta recesiva:
a + N
Gena recesiva autosomala nu se manifesta decat in forma aa. In stare heterozigota ea este
mascata de alela dominanta N si ramane practic inactiva. Din acest motiv persoanele heterozigote aN
sunt aparent sanatoase, dar purtatoare ale anomaliei. In raport cu o gena un individ poate avea
urmatoarele genotipuri: NN- normal; Na- aparent sanatos, aa- bolnav;
1. NN+ NN= NN
2. NN+ Na= NN+ Na
3. Na+ Na= NN+ Na+ Na+ aa
4. NN+ aa= Na
5. Na+ aa= Na+ Na+ aa+ aa
6. aa+ aa= aa
In mod obisnuit homozigotii provin din parinti aparent sanatosi, heterozigoti. Astfel mostenirea
genelor recesive se face de la ambii parinti pentru ca din combinatie a 2 heterozigoti rezulta 25% normali,
50% aparent sanatosi, 25% homozigoti afectati. Raportul fenotipic 3:1 pentru aparent sanatosi.
Caracteristicile transmiterii autosomale este ca parintii aparent sanatosi, dar heterozigoti, pot avea copii
bolnavi. Daca un cuplu de heterozigoti are de ex 4 copii, nu este obligatori ca unul sa fie bolnav. Jocul
combinatoric pot fi exclusiv sanatosi sau exclusiv bolnavi (au doar valoare statistica pe loturi mari.
Nu la nivel familiar). O persoana bolnava cu una sanatoasa toti copii aparent sanatosi heterozigoti.
Din legatura unei persoane bolnave cu una normala copii rezultati sunt aparent sanatosi + faptul ca
majoritatea persoanelor bolnave sunt rezultate din parinti aparent sanatosi, ceea ce explica aspectul de
discontinuitate a transmiterii caracterului in succesiunea generatiilor. Din aceste motive intr-o familie pot
exista cazuri izolate de boala. De asemenea e posibil ca cacarterul sa fie prezent intr-o singura generatie
(transmitere orizontala). Cu probabilitate redusa exista legaturi intre homozigoti recesivi. Din aceasta
situatie nu pot rezulta copii sanatosi (particularitate a transmiterii recesive autosomale). Cea mai
frecventa situatie este cea dintre un heterozigot si homozigot, cand toti copii sunt fenotipic sanatosi.
Genele mutante recesive sunt in general rare. Sansa ca 2 heterozigoti pentru aceeasi gena sa se
intalneasca este relativ redusa si este conditionata de frecventa genei in populatie.
Observatiile confirma ca parintii indivizilor afectati sunt frecvent inruditi, adica exista intre ei
legaturi de cosangvinitate. Cu cat boala este mai rara, cu atat mai probabila cosangvinitatea. Acest tip de
casatorii cresc frecventa bolilor recesive rare la descendenti. Anomaliile recesive au in general un
prognostic mai sever decat cele dominante. Se considera ca starea de homozigotie (aa)contribuie indirect
la cresterea riscului de mortalitate pre si post natala si contribuie de asemenea la scaderea longevitatii.
Datorita acestui fapt este posibila cresterea frecventei la descendenti a cazurilor de malformatii
congenitale, a celor cu deficite mentale si a celor cu dezvoltare fizica sub standardul populatiei.
Diminuarea heterozigotilor reduce posibilitatea de adaptare a individului la conditiile de mediu.

Curs IX: Transmiterea gonosomala

Alaturi de genele care intervin in procesul de sexualizare, pe cromosomii X si Y, se gasesc si gene
care transmit caractere somatice.
Astfel, cromosomul X poseda peste 120 de gene nesexualizoare, mutatiile acestor gene
determinand diferite stari patologice. Prezenta genelor somatice pe cromosomul Y este inca insuficient
demonstrata. Pe acest gonosom se afla in general gene care sunt implicate in diferentierea si functia
gonadelor. Ereditatea legata de sex se refera la transmiterea caracterelor determinate de gene, care nu
participa la procesul sexualizarii. In concluzie vorbim despre genele de pe cromosomul X.
Femeile poseda 2 cromosomi X omologi. Ele pot fi homozigote sau heterozigote pentru orice
gena dominanta sau recesiva care se afla pe cromosomul X. Caracterele fenotipice se manifesta in functie
de relatiile care se stabilesc intre genele alele de pe cei 2 cromosomi X.
Barbatii detin 2 gonosomi diferiti (XY). Absenta omologiei intre cromosomi determina o situatie
particulara. Genele alele fiind situate numai pe unul dintre gonosomi, aflate intr-un singur exemplar se
exprima fenotipic indiferent daca sunt dominante sau recesive. Pentru ca au un singur cromosom X,
barbatii se numesc hemizigoti iar transmiterea caracterelor se particularizeaza. Cele mai multe dntre
genele situate pe cromosomul X sunt recesive, deci transmiterea recesita gonosomala este cea mai
frecventa si mai importanta.
Transmiterea recesiva gonosomala:
Femeile manifesta un caracter (o anomalie) recesiva legata de sex numai daca sunt homozigote.
Notam a anomalie recesiva;

:bolnav. In raport cu gena data starea de normalitate este

asigurata de prezenta alelei dominante in cuplul genic homozigot cu structura

, sau in cuplu
heterozigot

(anomalie recesiva). Femeia apare purtatoare de gena anormala.

La barbat, avand un singur X, anomalia se exprima si cand gena recesiva se afla pe cromosomul X,
deci intr-un singur exemplar. Un barbat fara anomalie are structura

, iar bolnav

.
1.

;
2.

;
3.

;
4.

;
5.

;
6.

.
Din aceste situatii rezulta faptul ca transmiterea recesiva legata de sex se supune unor criterii
generale ale recesivitatii, adica parinti sanatosi pot avea copii bolnavi (2). Parinti bolnavi au numai copii
bolnavi. Manifestarea caracterului in genealogie este discontinua si cosongvinitatea este de regula
prezenta.
Transmiterea recesiva gonosomala are si particularitati.
- Caracterul particular recesiv de pe cromosomul X apare cu o frecventa mai mare la baieti
decat la fete;
- Numai femeie pot fi purtatoare de gene, dar sanatoase. Acestea in cuplu cu un barbat
normal pot avea un copil bolnav, dar numai baieti (2). In acest caz riscul este de 50%
pentru fiecare copil de sex masculin;
- femeie afectata cu genotipul

in relatie cu un barbat sanatos (5) va avea toti

baietii afectati, iar toate fetele vor fi purtatoare;
- Niciodata barbatii afectati nu vor avea baieti bolnavi. In cazul unei relatii cu o femeie
sanatoasa (3). Fetele insa sunt purtatoare, aparent sanatoate si transmit la randul lor
baietilor anomalia;
Acesta este mecanismul de transmitere din hemofilie, daltonism (X- linkate).

Transmiterea dominanta gonosomala:
Aparent acest tip de transmitere este asemanator celui dominant autosomal. Femeile exprima
fenotipic un caracter dominant controlat de o gena A situata pe cromosomul X care in stare homozigota
se noteaza

iar in stare heterozigota

. Persoanele sanatoase cu

. Genotipul
barbatului afectate este

, iar sanatos

.
1.

;
2.

;
3.

;
4.

;
5.

;
6.

.
In viata reala numai unele din aceste combinati se gasesc in populatie. Transmiterea respecta in
general ideile transmiterii dominante:
- Continuitate
- Frecventa mare a cazurilor afectate
- Absenta cosonvinitatii
- Aparitia unor copii sanatosi din parinti bolnavi
- Toti copiii sanatosi au parintii sanatosi.
Si aceasta transmitere are particularitati si anume:
- Tatal afectat (5) transmite boala doar fetelor si niciodata baietilor, pentru ca fetele
primesc cromosomul X cu gena mutanta, pe cand baietii primesc cromosomul Y;
- Copiii sanatosi ai caror parinti sunt bolnavi sunt intotdeauna baieti deoarece exista
posibilitatea ca 50% dintre baieti sa primeasca cromosomul X cu gena normala de la
mama heterozigota (

).

Curs X: AND: detinatorul informatiei ereditare

Acizii nucleici sunt reprezentati din: 1. Acidul dezoxiribonucleic (ADN); 2. Acidul ribonucleic
(ARM).
Poseda proprietati fizice, chimice, biologice specifice, prin care se exprima calitatea de purtatori
ai informatiei genetice.
Se afla la baza functiilor de ereditate si variabilitate
Detin informatia ereditara ce duce la o exprimare sub forma caracterelor biochimice, morfologice
sau functionale si o conserva in succesiunea generatiilor de celule si organisme.
Aproape toate caracterele genetice ale unui individ au ca suport informatia ereditara codificata in
structura acizilor nucleici. Caracterul reprezinta finanul unei serii de etape biochimice desfasurate pe
baza unui program stabilit ont- si filo-genetic. La baza caracterelor stau diferite proteine, deci informatia
ereditara continuta in ADN se exprima prin sinteza unor proteine specifice. Acizii nucleici sunt molecule
cu grad inalt de polimerizare (mai multe molecule identice se unesc dand nastere unei macromolecule),
avand ca unitate de strctura nucleotidul. Structura acizilor nucleici este foarte ordonata. Configuratia
spatiala a ADN-ului arata ca acesta este format din 2 lanturi polinucleotidice. Molecula de ADN are o
structura complexa, exprimata prin mai multe structuri: primara, secundara si tertiala.
Structura primara a ADN-ului este rezultata printr-un proces de polimelizare si ordonare
a 4 tipuri de nucleotide intr-un lant monocatenar.
Cele 4 baze sunt: adenina, guanina, citozina si timina. Succesiunea nucleotidelor in ADN
informatia ereditara codificata. Ea va determina asezarea specifica a aminoacizilor intr-o
molecula proteica.
Structura secundara a ADN-ului este reprezentata de configuratia dublucatenara
(lanturile monocatenare se leaga cate doua, dupa reguli de complementaritate) si acest
tip de structura asigura realizarea functiilor ADN-ului.
Structura tertiala realizata prin dispozitia spatiala, spiralata, specifica a macromoleculei
de ADN in celula.
ADN-ul este principala componenta a cromosomului. La plante si animale, aproximativ 95-97%
din cantitatea de ADN celular se afla in cromatina si cromosomi (restul in mitochondrii).
Cromatina este alcatuita dintr-un ansamblu complex de ADN, proteine si mici cantitati de ARN.
Cromatina constituie forma sub care se prezinta materialul genetic in nucleul unei celule aflata in
interfaza (intre 2 diviziuni). La inceputului mitozei cromatina se organizeaza in cromosomi, deci cele 2
sunt modalitati diferite de organizare a materialului genetic in cele 2 faze distincte ale ciclului celular. La
inceputul profazei cromatina se condenseaza si se transforma in cromosomi, iar la sfarsitul telofazei
cromosomii se dezorganizeaza si se transforma in cromatina.
Intre succesiunea nucleotidelor din macromolecula de ADN si dispunerea aminoacizilor in
molecula proteica exista o stricta corespondenta. Acest lucru inseamna ca molecula de ADN detine
mesajul dupa care se ordoneaza aminoacizii in proteine:
n n n n n n n n n n n n nucleotide (grupati cate 3!!!)
a a a a aminoacizi
p proteina
informatia genetica este stocata in molecula de ADN sub forma de cod, care este stabilit prin
ordinea nucleotidelor in structura primara a ADN-ului. Acest cod poarta numele de cod genetic si
reprezinta un sistem biochimic care reglementeaza relatia directa dintre acizii nucleici si proteine.
Unitatea de codificare a informatiei genetice este un codon,adica un ansamblude 3 nucleotide din
constitutia ADN-ului care denumeste un aminoacid anume din structura proteinelor. Astfel codul genetic
reprezinta un ansamblu de codoni.
Toate proteinele au la baza 20 de aminoacizi esentiali din structura proteinelor si sunt codificati
de 61 de codoni. Alti 3 codoni se numesc codoni fara sens sau codoni-stop, care semnifica finalul unei
proteine si nu corespund nici unui aminoacid.
Proprietatile codului genetic:
- Codonii nu sunt suprapusi deoarece ai nu au nucleotide comune;
- Codonii sunt adiacenti, fara spatii intre ei (nu sunt separati de nucelotide);
- Este degenerat (un aminoacid poate fi codificat de mai multe triplete de nucleotide);
- Este lipsit de ambiguitate, deoarece unui codon nu-i corespunde decat un singur
aminoacid, intotdeauna acelasi;
- Este universal, deoarece acelasi codon specifica acelasi aminoacid la toate organismele
vii;
- Citirea mesajului genetic in codul genetic se face mereu intr-un singur sens;
toate proprietatile explica numeroase aspecte care privesc funcionallitatea codului genetic,
intre care mecanismele de aparitie a mutatiilor genetice, absenta consecintelor fenotipice in
unele situatii de modificare la nivel genic, precum si unitatea genetica a lumii vii.
Consilierea genetica
Este definita ca interventie in sanantate si in boala.
Interventia in boala se refera la management-ul acelor tulburari ce implica factori genetici in
etipatogeneza, fie ei ereditari sau nu.
Interventia in sanatate se refera la cunoasterea si la managementul riscului psihologic de a
dezvolta tulburari care implica factori genetici in etiopatogeneza. Managemantul nu vizeaza diagnosticul
si tratamentul medical al tulburarilor, sarcini exclusiv ale medicului, ci se refera la adoptare si coping la
boala.
Principiile consilierii genetice:
- Utilizarea voluntara a serviciilor de consiliere genetica;
- Accesul egal la servicii de consiliere genetica;
- Educarea clientului;
- Transparenta totala fata de client;
- Consiliere nondirectiva;
- Considerarea aspectelor psihosociale;
- Pastrarea confidentialitatii;
Rolul si functiile consilierului genetic:
Consilierul genetic indeplineste mai multe functii:
- Diagnostic si evaluare clinica: vizeaza identificarea factorilor implicati in sanatate si boala
- Interventie si asistenta de specialitate: vizeaza controlul la nivele diverse de expertiza a
factorilor implicati in sanatate si boala;
- Cercetare: vizeaza investigarea rolului factorilor implicati in sanate si boala;
- Educare si formate: vizeaza implicarea celor deja formati in acest domeniu atat in
pregatirea noilor genetarii cat si in dezvoltarea lor profesionala (formarea continua).

Curs XI: Anatomia consilierii genetice

Are cateva elemente importante:
- Diagnostic + evaluare clinica;
- Conceptualizare clinica;
- Tehnici de interventie terapeutica;
- Relatia de consiliere;
Forma concreta ni care se manifesta aceste comportamente depinde de tipul de client care
solicita serviciile de consiliere. Exista mai multe tipuri de clienti:
1. Clientul are o tulburare genetica sau o tulburare care implica mecanisme etiopatologice (de
natura genetica), iar aceasta este asociata cu tulburari psihice (psihoemotionale sau de
comportament). Se adreseaza psihologului din cauze distresului psihologic asociat tulburarii
genetice. In acest caz, desi se poate aborda si tulburarea genetica, consilierea se focalizeaza
pe disfunctiile psihologice asociate tulburarii;
2. Clientul are o boala genetica identificata sau are mecanisme etiopatogenetice identificate, iar
problema este asociata cu riscul transmiterii tulburarii catre copii. El se adreseaza
consilierului datorita distresului psihologic implicat de riscul de a transmite tulburarea
genetica pe care o are. Distresul nu este insa atat de puternic incat sa devina o tulburare
psihologica, care sa necesite in sine o interventie de specialitate. Interventia va fi focalizata
pe riscul de transmitere a tulburarii si pe obtiunile decizionale ale pacientuluo. Aceste situatii
presupun realizarea unui diagnostic fin pentru a identifica potentiale tulburari de anxietate,
de personalitate si/sau de tip delirant;
3. Clientul care nu are o tulburare genetica/mecanisme etiopatogenetice de tp genetic, iar
problema lui este asociata riscului de a dezvolta o astfel de tulburare. Motivul pentru care se
adreseaza consilierului este legat de distresul psihologic asociat riscului de a dezvolta o boala
genetica. Distresul nu este atat de intens incat sa necesite interventie de specialitate in sine.
Interventia va fi focalizata pe riscul de dezvoltare a tulburarii genetice si obtiunile decizionale
ale clientului. Este nevoie de diagnosticul psihologic pentru identificarea tulburarilor de
anxietate, somatoforme sau de tip delirant;
4. Clientul nu are o tulburare genetica sau una care sa implice mecanisme etiopatogenetice de
natura genetica, dar problema este in legatura cu riscul de a transmite o tulburare genetica
copiilor sai. Se adreseaza consilierului din pricina distresului psihologic legat de riscul de a
transmite o anumita tulburare genetica, distresul nefiind atat de intens incat sa devina
disfunctie psihologica care sa necesite interventie de specialitate in sine. Este nevoie sa
identificam potentialele tulburari de anxietate, somatoforme sau de tip delirant;
5. Clientul nu are o tulburare genetica/tulburari care sa implice mecanisme etiopatogenetice de
natura genetica, problema fiind asociata cu riscul altora de a dezvolta sau a transmite o boala
genetica. Nu este acceptat in consiliere genetica. Avand in vedere principiile care ghideaza
acest proces care nu ne petrmit sa discutam probleme relevante pentru un individ cu o
persoana terta, oricare ar fi aceasta, fara acordul celui in cauza. Unui astfel de client i se
poate oferi consiliere psihologica pentru explorarea motivatiilor comportamentului sau. Ar fi
necesar diagnosticul pentru identificarea unor potentiale tulburari de personalitate, de tip
delirant, de anxietate (OCD).
Tipologiile 1-5 nu sunt exclusive! De ex, un cluent de tip 1 se transforma in client de tip 2.
Valori euristice: cum abordam situatia in functie de tipologia clientului:
a) Diagnostic si evaluare clinica = timologic termenul de diagnostic (greaca capacitate de a
distinge; dia = intre, gnosis = cunostere diagnostic = cativitatea de a cunoaste).
Diagnosticul vizeaza cunoasterea factorilor relevanti in sanate si boala. Pentru aceasta se
utilizeaza metode diverse precum testarea psihologica, interviul clinic (liber, structurat,
semistructurat), iar modul in care se realizeaza diagnosticul + evaluarea depinde de tipul de
client.
La tipul 1 de client diagnosticul si evaluarea se fac dupa modelul psihoterapeutic. Tabloul
clinic este realizat ca rezultat al interactiunii dintre stresor (tulburarea genetica) si o stare de
vulnerabilitate fiind incadrad intr-o anumita categorie.
Tipurile 2-4 necesita construirea pedigree-ului. Astfel accentul nu cade pe diagnosticul
medical, ci: 1: confirmarea diagnosticului medical, 2: distributia diagnosticului in familia de
apartenenta, 3: inregistrarea factorilor psiho-sociali (stil de viata, personalitate etc) implicati
in aparitia si manifestarea bolii. Dupa construirea pedigriului sunt 2 pasi fundamentali:
calcularea riscului genetic si testarea genetica. Cele 2 sunt strans legate astfel incat testarea
genetica se face doar dupa calcularea riscului genetic. Astfel, daca riscul este scazut testarea
nu este indicata, evitandu-se costurile suplimentare. Pe de alta parte, testarea poate
aproxima mai bine riscul genetic. Exista si tulburari pentru care nu exista teste genetice, iar
consilierea trebuie sa se bazeze doar pe riscul calculat.
b) Riscul si riscul genetic = se refera la probabilitatea de a suferi o consecinta negativa
(tulburare) ca urmare a unor factori genetici. Riscul pentru a dezvolta o tulburare nu este
identic cu riscul genetic. Riscul poate sa fie influentat si de factori non-genetici precum stilul
de viata. Calcularea riscului pentru diverse tulburari se bazeaza pe studiile epitomiologice
care arata rolul factorilor non genetici in etiopatologia bolii. Este un proces complex care se
poate baza pe modele matematice.

Curs XII: AND: conceptualizarea clinica in consilierea genetica

Trebuie sa raspunda la 3 intrebari:
1. Ce probleme are pacientul? (se raspunde pe baza diagnosticului si a evaluarii clinice
efectuate);
2. De ce au aparut aceste probleme? (care sunt mecanismele etiopatogenetice);
3. Ce trebuie facut pentru a ameliora aceste probleme? (care este schema de tratament
propusa).
Este important sa facem distinctie intre conceptualizarea clinica profesionala (intr-un limbaj de
specialitate) si cea de interfata (intr-un limbaj adecvat si adaptat pacientului).
Consilierea clinica profesionala asigura comunicarea dintre profesionisti iar prin
conceptualizarea de interfata ne asiguram ca pacientul poate raspunde pe tot parcursul interventiei la
cele 3 intrebari de mai sus, indiferent de nivelul sau educational.
Novicii vor folosi adesea conceptualizarea clinica profesionala, ceea ce va determina o aderenta
scazuta la tratament si o eficienta scazuta a tratamentului. Caracteristici estentiale ale unei
conceptualizari clinice eficitente: a) sa fie acceptata de pacient; b) sa conceptualizeze teoretic problemele
pacientului, transformand incomprehensibilul in comprehensibil; c) sa sugereze existenta unor tehnici de
interventie efeciente in reducerea simptomologiei.
Prin aceste caracteristici, conceptualizarea clinica dobandeste funcii placebo dezvolta speranta
de insanatosire, cu efecte terapeutice. Consilierea clinica nu trebuie sa fie adevarata ca sa fie utila,
important este ca pacientul sa o creada adevarata. Pacientul are nevoie de o conceptualizare care sa ii
explice simptomele si sa indice spre tratament, pentru ca nu adevarul il elibreaza pe bolnavul psihic, ci
ceea ce el considera a fi adevarat. Atunci cand conceptualizarea clinica se dovedeste a fi adevarata se
bazeaza pe teorii validate stiintific si dobandeste calitatea de explicatie clinica. In consilierea genetica
acest lucru este fundamental si obligatoriu, ceea ce o deosebeste de conceptualizarile din psihoterapie.
Modelul utilitatii asteptate: a divorta
Definirea optiunilor: se stabileste asupra caror optiuni se aplica decizia :
a nu divorta
se pot alege orice si oricate obtiuni reciproc competitive.
Discutarea optiunilor: se aleg pe rand obtiunile si se discuta costuri/beneficii;
In cazul acestor discutii rolul terapeutului este de sursa de informatii
venind cu sugestii si nuante, cat si rol de avocat al diavolului,
provocand pacientul pentru a se asigura ca acesta intelege clar costurile
si beneficiile.
Evaluarea subiectiva a optiunilor:
1. a) divorteaza iar divortul este o reusita;
b) divorteaza iar divortul este un esec;
2. a) nu divorteaza iar ramanerea in casatorie este o reusita;
b) nu divorteaza iar ramanerea in casatorie este un esec;
pacientul da note de la -2 la +2 (-2, -1, +1, +2) variantelor.

Estimarea probabilitatilor optiunilor:
Ex: Studiile arata ca pt un barbat de 35 de ani care divorteaza si isi reface viata va duce ulterior la
multumire in 60% din cazuri iar restul de 40% va duce la esec.
Calculul utilitatii asteptate:
Suma de probabilitate estimata obiectiv x (inmultit) valoarea subiectiva:
Ex: 1) 60x(+1)+40x(-2)= 60-80= -20
2) 60x(+2)+40x(-1)=120-40= 80
Pe baza datelor aratate, pacientul este cel care ia decizia finala.