1.

Fiziologia SNC- interrelatie creier - psihic

1.1 Anatomia si fiziologia SN

Pentru intelegerea adecvata a raportului psihic-creier este necesara studierea anatomiei si

fiziologiei sistemului nervos. Anatomia si fiziologia sistemului nervos a facut abstractie
de implicarea diferitelor structuri in producerea vietii psihice. Modelele anatomice erau
statice, iar cele fiziologice erau de tip robot, in sensul ca functionarea unui centru era
privita ca autonoma. Abia in ultimele decenii s-a produs colaborarea intre anatomie,
fiziologie si psihologie.
Creierul functioneaza dupa principiul interactiunii si interdependentei multifazice si
multinivelare. Sistemul dualist preconizat de neurofiziologii clasici imparte sistemul
nervos in doua segmente diametral opuse: un segment inferior, reprezentat prin maduva
spinarii si trunchiul cerebral, in care se afla sediul actelor reflexe neconditionate, si
segmentul superior, format din emisferele cerebrale, in care se afla sediul actelor psihice,
spirituale, extra-reflexive, extra-materiale, inaccesibile cercetarilor. Astazi dispunem de
viziunea monista, conform careia sistemul nervos nu actioneaza functional unitar ca
activitate reflexa de raspuns fiziologic si psihic la stimulii din mediul intern si extern al
organismului; adica nu exista functii exclusiv fiziologice si functii exclusiv psihice.
Nu toate formatiunile sistemului nervos au aceeasi importanta. Exista un sistem nervos
central, format din creier si maduva spinarii, si un sistem nervos periferic, format din
ganglionii si trunchiurile nervoase. Intre acestea deosebim un sistem nervos somatic, care
este utilizat in raportul dintre organism si mediul extern, si un sistem nervos vegetativ sau
autonom, care coordoneaza functionarea organelor interne.
Dupa criteriul genetic, exista formatiuni nervoase vechi: maduva spinarii, cu actele sale
reflexe, innascute, si formatiuni nervoase noi, sub dependenta carora se afla actele reflexe
complexe de adaptare a individului la mediu pe baza unor experiente noi. Din punct de
vedere ontogenetic, adica al dezvoltarii embrionare a sistemului nervos, deosebim in fata
initiala o parte anterioara a tubului neural si o parte posterioara a acestuia. Din partea
posterioara a acestui lob neural se dezvolta maduva spinarii, iar partea anterioara a
acestuia da nastere la cinci formatiuni din care se dezvolta mielencefalul (bulbul
rahidian), metencefalul (puntea si cerebelul), mezencefalul (pedunculii cerebrali si
tuberculii cvadrigemeni), diencefalul (talamusul si hipotalamusul) si telencefalul
(emisferele cerebrale).

Maduva spinarii.
Din punct de vedere filogenetic este formatiunea cea mai veche. Are o lungime de 43-45
cm si se intinde de la prima vertebra cervicala pina la a doua vertebra lombara; maduva
spinarii se termina printr-un manunchi de fibre nervoase numit coada de cal.
Daca sectionam transversal maduva spinarii observam ca are un sant median anterior si
un sant median posterior. Intre santul anterior si cel posterior se gaseste un sant
paramedian (sau colateral). In maduva spinarii, substanta alba se afla la exterior, iar
substanta cenusie la interior. Substanta cenusie are forma unui H si este compusa din
neuroni, fibre nervoase mielinice si nevroglie. Majoritatea neuronilor se gasesc in
coarnele anterioare ale maduvei spinarii si sunt motori. Axonii acestora formeaza
radacinile anterioare ale neuronilor spinali, care sunt motori (de natura somatica si

1
vegetativa). Neuronii mai pot fi de asociatie, care fac legatura intre neuronii senzitivi din
ganglionii spinali si neuronii din maduva sau din segmentele encefalice. Exista si neuroni
comisurali, care traverseaza comisura cenusie a maduvei spinarii, si neuroni cordonali,
care parasesc substanta cenusie.
Substanta alba e formata din fibre cu mielina. La nivelul maduvei putem deosebi mai
multe cordoane: cel anterior, situat intre santul median anterior si santul colateral
anterior; apoi cordonul lateral, situat intre santul colateral anterior si santul colateral
posterior, si cordonul posterior, situat intre santul colateral posterior si santul median
posterior. Aceste cordoane alcatuiesc magistralele senzitive si motorii ale maduvei.
Dupa rolul functional si dispunerea influxului nervos intilnim fascicule sau tracturi
ascendente (centripete) si tracturi descendente (centrifuge), care au rol motor.
Caile senzitive se duc catre talamus si scoarta cerebrala. Aici deosebim caile sensibilitatii
termice si dureroase, dirijata prin tractul spino-talamic lateral; calea sensibilitatii tactile,
dirijata prin tractul spino-talamic lateral; calea sensibilitatii proprioceptive inconstiente
dirijata prin fasciculele spino-cerebelos anterior si spino-cerebelos posterior; caile
sensibilitatii vestibulare, prin tractul spino-cerebelos, spino-mezencefalic si spino-
reticulat; calea sensibilitatii proprioceptive constiente, transmisa prin fasciculii Goll si
Burdach.
Caile motorii formeaza impulsuri catre fasciculul cortico-spinal direct si fasciculul
cortico-spinal incrucisat (coordoneaza activitatea voluntara a individului), apoi catre
fasciculul cortico-ponto-cerebelo-deutro-nigro-spinal (miscarile involuntare), cortico-
spino-nigric, fasciculul tecto-spinal care provine de la tuberculii cvadrigemeni si are rolul
de a coordona miscarile de intoarcere a capului la diferiti stimuli; fasciculul cerebro-
spinal, fasciculul vestibulo-spinal, (legat de reflexele de echilibru vestibular), fasciculul
olivo-spinal, fasciculul piramidal (sensibilitatea termica si dureroasa).

Functiile maduvei spinarii

Maduva spinarii are trei functii: de integrare reflexa, de coordonare reflexa si de
conducere.
1. Functia de integrare reflexa. Maduva spinarii are o anumita independenta, dar este
subordonata si etajelor superioare ale sistemului nervos. Avem o dubla integrare a actelor
reflexe medulare: una primara, medulara si una secundara, subordonata etajelor
inferioare.
2. Functia de coordonare reflexa. Se manifesta prin reglarea actelor reflexe; avem in
vedere ordinea de desfasurare, dozarea intensitatii raspunsurilor si modularea tempoului
activitatii (motricitatea gimnastica).
3. Functia de conducere. Maduva spinarii este in legatura cu scoarta cerebrala si
formatiunile subcorticale prin intermediul fibrelor de legatura ascendente (de
sensibilitate) si descendente (motorii).
Aceste functii prezinta importanta in diagnosticarea unor maladii infectioase, traumatice
si in interventiile neurochirurgicale (tumori).

Trunchiul cerebral
Este format din bulbul rahidian, protuberanta (puntea) si pedunculii cerebrali.

2
Bulbul rahidian are o configuratie asemanatoare cu cea a maduvei spinarii. Are doua fete,
una anterioara si una posterioara, si doua parti laterale. Anterior, de o parte si de alta a
santului median anterior, se gasesc doua cordoane numite piramidele bulbare anterioare.
Lateral fata de aceste piramide se afla santurile colaterale anterioare.
La nivelul santului bulbo-pontin se afla originea aparenta a perechii de nervi cranieni VI.
In lateral se afla doua coloane bulbare laterale, care sunt o prelungire medulara. In partea
superioara a acestora se afla olivele bulbare. La nivelul santului lateral dorsal al bulbului
se afla originea aparenta a nervilor: glosofaringian, vag si spinal. Deasupra olivei bulbare
se afla originea aparenta a nervilor VII (facial), iar posterior a perechii VIII (vestibulo-
cohlear).
Partea posterioara este traversata longitudinal de santul median posterior. In partea
inferioara laterala se gasesc cordoanele posterioare. La jumatatea inaltimii bulbului se
gaseste fascicolul Goll-Burdach, care se departeaza si continua cu corpul vestiform (sau
pedunculii cerebelosi inferiori). Fasciculul Goll formeaza piramida bulbara posterioara.

Spre deosebire de maduva spinarii, la bulb, datorita incrucisarii fascicului piramidal (sau
cortico-spinal) pe fata anterioara a acestuia si datorita unor cai senzitive ascendente,
substanta cenusie este fragmentata in nuclei. Prin fragmentarea coarnelor anterioare iau
nastere nucleii motori, iar prin fragmentarea coarnelor posterioare iau nastere nucleii
senzitivi ai bulbului. Prin fragmentarea cordoanelor laterale iau nastere nucleii vegetativi.
In afara acestor nuclei proveniti din fragmentare, bulbul are si o serie de nuclei proprii:
- nuclei motori: al nervului hipoglos (XII), al nervului glosofaringian (IX), al nervului
vag (X), al nervului spinal (eccesor, XI); acestia sunt nucleii ultimelor perechi de nervi
cranieni.
- nuclei senzitivi: al nervului solitar, al nervului vag (X), al nervului glosofaringian (IX),
al fascicolului senzitiv al trigemenului, al nervilor vestibulari si cohleari.
- nuclei vegetativi: al nervului solitar inferior si al nervului dorsal al vagului (X).
- nucleii proprii ai bulbului: nucleul lui Goll, nucleul lui Burdach, nucleul olivar si
substanta reticulata bulbara.
Aici exista pedunculul cerebelos inferior, alcatuit din corpul vestiform, care este o
prelungire a fascicolului lui Burdach.

Functiile bulbului rahidian

1. Functia de integrare reflexa.
Bulbul are rol important in comanda si controlul in activitatile si functionarea organelor
interne. La nivelul lui se gasesc centri respiratorii, cardiaci, vasomotori, digestivi, pentru
salivatie, deglutitie si supt. Mai exista centrii unor reactii de aparare ca tusea, stranutul.
clipitul si voma.
Particularitatile centrilor bulbari: automatismul (independenta functionala) si auto-
excitabilitatea, pe baza modificarilor chimice ale singelui.
2. Functia de conducere consta in mijlocirea transmiterii informatiei catre zonele
receptoare si centrii superiori ai integrarii aferente, senzoriale, pe de o parte, si centru de
comanda motorie pe de alta parte.
3. Functia de reglare a tonusului si dinamicii psihice, care se realizeaza cu precadere prin
intermediul substantei reticulate.

3
1.2 Sistemul nervos central este sediul analizei si integrarii datelor senzoriale si
motrice.

Acest centru de comanda si control contine 2 parti: creierul propriu-zis(ambele

emisfere, cerebel, trunchi cerebral si maduva spinarii).Emisfera dreapta si stânga
comanda si percep senzatiile primite din partea opusa a creierului.
Cele 2 emisfere cerebrale sunt interconectate printr-un pachet de fibre nervoase, denumite
corp calos. Diencefalul, sau creierul mijlociu, este situat la jonctiunea celor doua
emisfere. El contine talamusul, regiune a creierului ce filtreaza toate informatiile
senzoriale ce provin de la întregul organism.
Sub talamus, hipotalamusul este centrul de reglare a foamei, a setei si a temperaturii:
împreuna cu hipofiza, el comanda secretiile hormonale.
La baza creierului, trunchiul cerebral este implicat în controlul functiilor vitale(functia
cardiaca, respiratorie, digestiei...); cerebelul, în spatele trunchiului cerebral, coordoneaza
miscarile si echilibrul.
În sfârsit, maduva spinarii, este un cordon fin, albicios, cu o lungime de aproximativ
45cm, gazduit în coloana vertebrala. Ea contine fascicule de fibre nervoase care ajung la
creier si se reîntorc de aici, asigurând transmiterea mesajelor motorii si senzitive. La
nivelul sau se gasesc 31 de perechi de nervi spinali care deservesc întregul organism.
Maduva este de asemenea si organ autonom, capabil sa analizeze informatii simple si dea
instructiuni rapide cu efect local. Atunci când ne ardem degetul , de exemplu, retragerea
automata a mânii se face sub controlul maduvei spinarii.
Întregul sistem nervos central este învelit într-o pelicula numita meninge. Exista trei
tipuri de meninge: duramater, groasa si fibroasa, care este situata direct sub tesutul osos;
arahnoida, scaldata de lichidul cefalo-rahidian; pia mater, care adera la suprafata tesutului
nervos.
Lichidul cefalo-rahidian este un lichid nutritiv care joaca rolul unei perne pentru
amortizarea socurilor.
Doua tesuturi nervoase sunt specifice pentru sistemul nervos central. Substanta gri
formeaza scoarta cerebrala sau cortexul, ca si mici aglomerari gri, nucleele gri sau bazale,
localizati în profunzimea creierului. Se gaseste de asemenea în interiorul maduvei
spinarii. Substanta gri este constituita din corpurile celulare le neuronilor, celulelor
nervoase. Ea interpreteaza mesajele senzitive si elaboreaza raspunsuri adecvate.
Organizarea sa într-o retea complexa si evolutiva ofera fiintei umane puterea de a gândi.
Substanta alba, situata în maduva spinarii si în interiorul encefalului, cuprinde lungile
ramificatii ale celulelor nervoase, denumite axoni, înconjurate de o teaca de substanta
grasoasa, responsabila de culoarea lor albicioasa, mielina. Axonii sunt cabluri care
asigura conducerea influxului nervos.
Interstitiile tesutului nervos sunt umplute cu celule nutritive ale tesutului interstitial sau
nevroglii. Este tesut protector care aduce celulelor nervoase elemente le energetice.
Cortexul este regiunea periferica a creierului. El este compus din substanta gri si prezinta
faimoasele circumvolutiuni tipice creierului mamiferelor superioare. Exista 45 de zone
specializate în tratamentul informatiilor: ariile senzoriale, bogate în celule rotunde, ariile
motorii, ale caror celule sunt în forma piramidala, si ariile asociative, contin celule de
diferite tipuri si care sunt centrii interpretarii mesajelor nervoase. De exemplu, ariile

4
vizuale asociative ne permit sa recunoastem si sa denumim ceea ce vedem. La cortex se
face aluzie evocând faimoasa expresie „materie cenusie”. Griul este în caz culoarea
nobletei...
Organismul uman este parcurs de lungi cordoane albicioase, nervii, care formeaza
sistemul nervos periferic spre deosebire de sistemul nervos central, constituit din creier si
maduva spinarii.
Tesuturile si organele sunt conectate în permanenta la centrele de comanda. Anumite
organe au ca principal rol captarea informatiilor asupra mediului. Este vorba de organele
de simt, dar si de mii de receptori sensibili la durere, presiune, temperatura, la tensiune
musculara...
Muschii, viscerele si glandele raspund instructiunilor primite de la sistemul nervos
central.
Planul de organizare a conexiunilor noastre nervoase este destul de complex. Lungi
lanturi de celule nervoase, legate unele de altele si uneori ramificate, asigura legatura
dintre organele centrale si cele periferice.
Fiecare nerv cuprinde un fascicul de fibre conductoare, care sînt fiecare prelungirea
acestor celule nervoase, localizate în encefal sau maduva spinarii. Pe traiectul nervilor,
ganglionii nervosi, un soi de aglomerare de neuroni, transfera informatia altor celule
nervoase.
Majoritatea organelor noastre joaca rol de intrare si de iesire. De exemplu, ochiul este si
receptor si efector. Fibrele nervoase senzitive asigura transmiterea senzatiei vizuale, în
timp ce fibrele nervoase motorii conduc mobilitatea ochiului. Astfel informatia circula în
fibrele senzitive ale periferiei sistemului nervos, în directia maduvei sau a creierului. Un
nerv poate fi transmitator de informatie într-un singur sens sau dublu sens.
Se disting doua tipuri de fibre nervoase, dupa natura organului sau a tesutului deservit.
Fibrele somatice leaga organele de simt, pielea, muschii scheletici si articulatiile de
sistemul nervos central. Ele formeaza reteaua de informare a organismului constienta.
Fibrele vegetative inerveaza viscerele si glandele. Ele sunt implicate în viata autonoma a
organismului si formeaza reteaua de coordonare a miscarilor involuntare. Toate aceste
fibre nervoase se grupeaza într-un numar de nervi bine determinat. Din encefal pornesc
direct 12 perechi de nervi, denumiti cranieni.
Corpul contine în total 31 de perechi de nervi rahidieni din maduva spinarii. Fiecare
dintre acesti nervi trimite în maduva 2 radacini: posterioara regrupeaza fibrele senzitive,
iar radacina anterioara, fibrele motorii.
Anumiti nervi rahidieni se grupeaza în puncte aflate în retele complexe denumite plexuri.
Din plexul brahial porneste inervatia membrelor superioare, în timp ce plexurile lombar
si sacral dau nastere membrelor inferioare.
La nastere avem 10-20 de miliarde de celule nervoase, numar care scade apoi treptat.
Neuronii sunt printre cele mai specializate celule ale corpului uman. Aspectul lor diferit
reflecta larga paleta de functii pe care le integreaza. Un neuron care transmite senzatiile
tactile nu seamana cu un neuron al creierului. Totusi amândoi poseda aceleasi atribute
fundamentale si relizeaza conducerea influxului nervos.
O celula nervoasa se compune dintr-un corp celular, multiple ramificatii, denumite
dendrite, si o ramificatie principala sau fibra nervoasa principala, axonul.
Corpul celular prezinta cel mai des o zona mai mare în care se afla nucleul. Ca orice alta
celula, este sediul reactiilor chimice care alimenteaza activitatea neuronului. Dendritele

5
care emana din corpul celular formeaza numeroase ramificatii. Extremitatile lor intra în
contact cu celulele nervoase vecine. Axonul este un cordon lung, neted, cilindric care se
termina prin câteva ramificatii. Poate conduce influxul nervos pe lungi distante, fara ca
semnalul sa piarda din amplitudine. Propagarea semnalelor nervoase este deseori
comparata cu cea a semnalelor sonore ale telefonului, convertite în impulsuri electrice, cu
exceptia faptului ca acest cablu nervos este viu. Deplasarile sarcinilor electrice sunt
urmarea a modificarilor complexe ale membranei axonului.

Atunci când se afla în repaus celula nervoasa este mai saraca în ioni de natriu decât
mediul exterior.
Cum sodiul este purtator al unei sarcini electrice pozitive, diferenta de concentratie
antreneaza o diferenta de sarcina electrica de o parte si de alta a membranei celulare. În
repaus neuronul este comparabil cu o baterie electrica, cu un pol pozitiv si unul negativ.
Aceasta diferenta de sarcina constituie potentialul de repaus. Atunci când celula nervoasa
este excitata, membrana sa reorganizeaza local; ea lasa sa treaca ionii de sodiu, care intra
masiv în celula în câteva miimi de secunda. Aceasta antreneaza o reechilibrare a
sarcinilor electrice si provoaca spontan o modificare a membranei: astfel se propaga
influxul nervos, de-a lungul membranei pâna la extremitatea fibrei. Diferenta de sarcini
ce parcurg celula se numeste potential de actiune.
Înainte de a ajunge la destinatie, la extremitatea fibrei, alta celula e sa preia stafeta.
Pentru a transmite mesajul celulele secreta substante chimice, neuromediatorii.
Anumite semnale au de strabatut distante lungi si trec prin numeroase statii intermediare,
cum sunt cele care pleaca de la picior la creier. Altele trebuie sa fie transmise de urgenta,
de exemplu mesajele de durere.
Morfologia diferitor celule nervoase reflecta specializarea lor într-una sau alta dintre
functii. Dispozitivul lor de receptie a semnalelor are forme variate. Celulele situate în
creier emit un numar mare de dendrite în mai multe directii, ceea ce le permite sa capteze
informatia de pe câteva canale. În retina, de exemplu toate dendritele sunt grupate de
aceeasi parte, astfel încât sa capteze cât mai bine lumina.
Aspectul axonilor este diferit: ei formeaza fibre lungi în nervi, dar sunt mult mai scurti în
creier. Cei mai mari axoni sunt înconjurati de o teaca mielinica, o substanta grasoasa.
Când axonii sunt protejati astfel ei transmit mesajele mai rapid.
Specializarea neuronilor se repercuteaza asupra terminatiilor nervoase. Fibrele nervoase
motorii se grefeaza pe muschi prin intermediul ramificatiilor cu extremitati aplatizate,
denumite „placi motorii”.
În piele, terminatiile fibrelor senzitive se diferentiaza în receptori sensibil la atingere, la
caldura, la frig sau la durere...
În planul de ansamblu al circuitelor noastre nervoase, fiecare component – fiecare neuron
– îsi are locul sau si, datorita acestei diversitati, sistemul nervos este o retea de
comunicare foarte performanta.
Sistemul nervos periferic

În greaca soma înseamna corp. Un corp atent în permanenta la modificarile mediului sau,
un corp solicitat în permanenta de ceilalti. Un întreg program pentru sistemul nervos

6
somatic, al carui rol este de a centraliza datele adunate din mediul exterior, pentru a
adapta, cât mai bine miscarile organismului.
Sistemul nervos somatic trebuie sa îndeplineasca mai multe sarcini în paralel. Este cazul
al situatiei când ne aflam la volanul masinii...A conduce implica întâi de toate a privi, a
auzi si a-ti coordona miscarile. Trebuie, în plus, sa-ti alegi itinerarul, sa evaluezi situatii,
sa reactionezi la întâmplarile neprevazute...
În cursul acestor secvente actiuni-reactii, neuronii senzitivi ne informeaza în permanenta
despre crisparea mâinilor noastre pe volan. Concomitent sunt mobilizate si vazul si auzul.
Oricare ar fi situatia întâlnita, sistemul nervos elaborând raspunsuri instantanee opereaza
întotdeauna în acelasi mod. Fibrele nervoase senzitive furnizeaza informatiile: ele
colecteaza senzatiile tactile, dureroase cu ajutorul unor terminatii situate în piele.
Perceptia pe care o avem asupra lumii exterioare se îmbogateste si prin senzatii auditive,
olfactive, gustative si vizuale, adunate de fibrele senzitive.
Caile nervoase ascendente fac ca informatia sa urce pâna la cortexul cerebral. Pe traiect,
maduva spinarii, bulbul rahidian si talamusul efectueaza o prima taiere a mesajelor
nervoase. Tot la nivelul maduvei spinarii sau al bulbului, caile nervoase trec de partea
cealalta: senzatiile ce iau nastere în dreapta a organismului vor fi analizate de emisfera
stânga a creierului li invers.
Perceptiile noastre sunt reglate de diverse regiuni specializate ale cortexului cerebral.
Fiecarei portiuni din suprafata corporala îi corespunde o zona precisa a cortexului
senzitiv.
Alte regiuni trateaza informatiile legate de vedere, de auz etc.
În vecinatatea fiecarei arii senzitive si senzoriale exista arii de asociere. În numeroase
coordonarea miscarilor necesita o reglare fina a motricitatii. Aceasta se bazeaza în mare
parte pe cai descendente – ele trec prin talamus, bulb si cerebel – în comparatie cu caile
sistemului piramidal. Controlul posturii, al echilibrului se efectueaza în bulbul rahidian,
iar cerebelul corecteaza miscarile si permite realizarea lor cu precizie.
Aceste cai extrapiramidale au un rol esential: fara interventia lor, miscarile ar fi mult mai
putin precise, chiar dezordonate.
Sistemul nervos vegetativ regleaza functiile involuntare ale corpului. Aceasta retea de cai
nervoase, complementara sistemului nervos somatic, inerveaza inima, muschii tubului
digestiv si al plamânilor, muschii netezi ai peretelui vaselor sanguine si ai glandelor. El
actioneaza deci asupra circulatiei sanguine si a functiei cardiace, respiratiei, digestie si a
excretiilor.
Contractiile muschilor viscerali si secretiile glandelor sunt automate, dar sistemul nervos
vegetativ, nu este mai putin important. Ca si sistemul somatic, cuprinde fibre senzitive
„ascendente” si fibre „descendente” care deservesc organele.
Fibrele ascendente sunt responsabile de sensibilitatea viscerala. Mult mai originala este
organizarea cailor nervoase descendente, care regleaza activitatea viscerelor si a
glandelor. Aceste fibre contin nervi motorii, vasomotorii sau secretori. Ei fac parte din
ansambluri distincte: sistemul simpatic si parasimpatic. Fibrele nervoase apartin la unul
dintre acesti sistem, unul stimuleaza activitatea, altul o inhiba.
Sistemul nervos simpatic pune organismul în starea de alarma: face sa creasca consumul
energetic pregatindu-se sa raspunda la diferite agresiuni. Stimuleaza activitatea cardiaca
si respiratorie.

7
Invers actioneaza sistemul parasimpatic, care intervine în trecerea în repaus a
organismului.
Caile nervoase simpatice si parasimpatice sunt întotdeauna constituite din doua fibre
nervoase care se conecteaza la un ganglion nervos.
Piesele cele mai importante ale sistemului parasimpatic sunt nervii vagi, ale caror fibre
deservesc inima, caile respiratorii etc.
Reglarea contractiilor viscerale si a secretiilor rezulta dintr-un dozaj savant al activitatilor
nervoase simpatice si parasimpatice. Acest dozaj se face prin controlul a doi centri:
hipotalamusul si trunchiul cerebral.
Hipotalamusul realizeaza schimburi de semnale nervoase cu sistemul limbic si cu
talamusul; capteaza informatii pe cale sanguina, fiind sensibil la temperatura, presiune si
componenta chimica a sângelui; coopereaza cu hipofiza pentru a regla activitatea
hormonala. Actionând în acelasi timp pe cale nervoasa si pe cale hormonala, ei
controleaza ansamblul mecanismelor reglatorii ale functiilor organice.
Trunchiul cerebral leaga encefalul si maduva spinarii. El intervine în reflexe care asigura
controlul functiilor principale si regleaza presiunea sanguina si ventilatia pulmonara.
Sistemul nervos vegetativ este uneori denumit sistem nervos autonom. Totusi
independenta sa de alte functii nervoase este relativa. Centrii somatici si vegetativi situati
în encefal schimba informatii si colaboreaza strâns. Armonizarea functiilor noastre vitale
depinde de aceasta
Somnul şi visele – când organismul se reface

Petrecem aproape o treime din viata dormind. Timpul nu este însa pierdut din moment ce
aceasta „activitate” va permite organismului sa-si revina dupa o zi de efort. Un somn de
buna calitate este esential pentru refacere. O buna igiena a vietii, programe regulate,
activitatea fizica de peste zi si conditii adecvate favorizeaza somnul: se doarme mai bine
într-o camera întunecoasa si silentioasa, la o temperatura apropiata de 18C. Stresul, ca si
diverse agresiuni pot determina tulburari ale somnului, insomnii, care afecteaza
performantele organismului.
Alternanta somn-veghe se înscrie în mod normal într-un ciclu de 24 de ore care cuprinde
16 ore de activitate si 8 ore de repaus. Fiecare ciclu cuprinde trei stari distincte de
vigilenta: trezire, somnul lent si somnul paradoxal, care este asimilat visului.
Î n faza de trezire, corpul este tonic si ochii sunt atenti. Creierul primeste si manevreaza o
cantitate de informatii: înregistrarea activitatii sale electrice arata unde neregulate si
rapide, denumite unde beta. Chiar în afara oricarei activitati mentale, persista o usoara
activitate cerebrala, ritmica si spontana. Ea se manifesta prin unde alfa, regulate si de
amplitudine redusa.
Adormirea survine de regula spre ora 23. Corpul nostru începe sa se destinda, dar un
anumit tonus muscular persista. Pleoapele se închid, iar miscarile oculare înceteaza.
Activitatea cerebrala scade, fenomen care se traduce pe electroencefalograma prin unde
ample, denumite unde delta.
Acest somn este împartit în 4 faze. Adormirea este o perioada scurta în timpul careia pot
surveni halucinatii, imagini mentale care sunt percepute într-o stare semiconstienta.
Stadiile urmatoare sunt însotite de o slaba activitate cerebrala si corporala.

8
Somnul paradoxal apare dupa aproximativ o ora si 30 de minute. Este un episod de
aproximativ 20 de minute, caracterizat de o scurta reactivare a activitatii cerebrale – visul
– însotita de miscari oculare rapide. În paralele activitatea musculara este inhibata, iar
corpul est ca si cum paralizat. Respiratia devine foarte neregulata.
Majoritatea gândurilor noastre iau nastere în timpul somnului paradoxal. Treziti brusc în
plin vis, putem în general sa descriem în detaliu scena onirica. Dar amintirea se
estompeaza rapid. Daca trezirea intervine în timpul somnului lent, orice rememorare a
visului e imposibila.
Î n general se succed la vreo 5 cicluri de somn.
Care este utilitatea fiecarui somn? Nu o stim înca. Sigmund Freud a fost primul care a
cercetat aceste zone mentale neexplorate.
Visele nu survin decât daca rezervele energetice ale creierului sunt suficiente. Ele
consuma realmente mai multa energie decât starea de veghe. Unul dintre rolurile
fundamentale ale somnului ar fi sa favorizeze aparitia viselor, acesta parând sa joace un
rol capital în functiile noastre cerebrale. Ele consolideaza pe de o parte, memorarea
anumitor episoade traite în timpul zilei si ar putea, sa participe la normalizarea
comportamentelor noastre.
Î n final, se considera ca somnul paradoxal este necesar maturizarii sistemului nervos
central la embrion si la sugar. Pâna la vârsta de 6 luni, el reprezinta jumatate din timpul
de somn si stimuleaza probabil trezirea facultatilor intelectuale ale copilului mic.
Memoria şi învaţare

Timp de secole, filozofii s-au întrebat ce diferentiaza conditia umana de cea a celorlalte
specii animale. Omul pare dotat, cu un liber arbitru fara echivalent în regnul animal. La el
nu primeaza satisfacerea nevoilor naturale si pasiunile, i spiritul guverneaza corpul.
De mai multe decenii, numeroase descoperiri au permis o mia buna întelegere a
functionarii creierului uman. Se stie ca o actiune la care gândim presupune o serie de
activitati mentale. Perceptia unei situatii traite de integreaza într-o reprezentare a lumii si
a ta însusi. Atunci când, sub ochii nostri, se deruleaza o scena, suntem capabili sa
discernam fiecare dintre elementele sale, sa le comparam cu stocul nostru de imagini
mentale si sa le denumim.
Putem sa prevedem – cel putin în parte – consecintelele actelor noastre. Rationamentul
logic, creativitatea si decizia de a actiona se sprijina pe aceste facultati...
Volumul creierului nu este determinant pentru capacitatile noastre intelectuale, dupa cum
nici numar de celule nervoase ce îl compun. Importante sunt calitatea conexiunilor si
infinitatea circuitelor cerebrale. Se poate imagina ca gândul se naste prin dialogul dintre
diferiti centri de comanda ai sensibilitatii, ai motricitatii sau al afectivitatii. Practic
vorbind, nu exista un centru al gândirii, ci zone cerebrale care sunt solicitate dupa natura
activitatilor mentale în desfasurare. Centrii care participa la ceea ce se cheama inteligenta
par situati în neocortex, parte superficiala foarte dezvoltata a scoartei cerebrale. Aici se
formeaza reprezentarea pe care ne-o facem asupra lumii si a noastra însine, se precizeaza
actele noastre, se dezvolta capacitatile noastre intelectuale.
Fiecare emisfera cerebrala este specializata în anumite activitati mentale. Emisfera stânga
este predominanta în functiile limbajului, cel putin la dreptaci, si este implicata în logica,
analiza critica, calcul... Jumatatea dreapta a creierului este mai degraba centrul perceptiei
formelor si a spatiului, a intuitiei si al activitatilor artistice. Cele doua emisfere

9
coopereaza armonios pentru a rezulta o reconstructie mentala a lumii si a propriei noastre
persoane.
La nivelul jumatatii drepte a creierului afluxul senzatiilor permite aparitia unei imagini
cerebrale a corpului, sau schema corporala. Gândirea prin imagini este însotita de un
proces de simbolizare. Asociata unui concept, imaginea se separa de real: forma unui
obiect, mirosul, culoarea sau textura sa capata o semnificatie. Un disc concav de portelan
este o farfurie din care se manânca. Creierul uman poate crea si notiuni eminamente
abstracte: centrul unui cerc, de exemplu, care este notiune pur abstracta.
Î n creierul stâng. Verbalizarea asociaza cuvinte imaginilor, etapa majora a simbolizarii.
Limbajul permite exprimarea gândirii prin intermediul unui sistem de semne orale sau
grafice. El are o putere evocatoare fara egal. Chiar în întuneric, putem povesti o scena pa
care am trait-o în imaginatie.
Centrii afectivitatii ti ai instinctului contribuie la luarea deciziilor. Rinencefalul, o regiune
care ne regleaza pulsiunile, este sediul fiintei noastre afective. Informatiile pe care le
ofera centrilor superiori al constientei au o mare influenta asupra actelor noastre.
Gândirea ia nastere din integrarea activitatilor cerebrale, iar gândul de constientizare
depinde de gradul de atentie. O informatie tratata local în creier devine constienta atunci
când se încorporeaza unei imagini generalizate despre sine si despre lume. Din momentul
în care a devenit constienta, gândirea noastra se poate organiza. Putem sa ne pregatim,
apoi sa ne conducem actele.
Prin simpla gândire a unei senzatii sau a unei actiuni, sunt activate circuitele cerebrale
aferente sensibilitatii si motricitatii. Un sportiv poate astfel sa-si amelioreze
performantele antrenându-se mental. El se vede în actiune, repeta mental gesturile sale, se
concentreaza, învata sa-si controleze emotiile...
Corpul este supus, mai presus se orice, exigentelor vitale. Unele acte cotidiene sunt
automate si scapa constientei. Totusi faptele si gesturile noastre rezulta, multe dintre ele,
dintr-o alegere voluntara, dintr-o reactie transformata în decizie.
Bunul-simt ne spune ca nu exista nici o diferenta între a învata a merge pe bicicleta si de
a învata o lectie de filozofie. Învatarea motorie poate fi conditionata, în timp ce învatarea
conceptuala face apel la capacitatile noastre de simbolizare. De fapt, aceasta clasificare
apare astazi destul de arbitrara. Ucenicul brutar nu învata doar reproducerea gesturilor; el
manevreaza notiuni abstracte, cum sunt cele de tipul greutatii si masurarii. Este vorba de
o ucenicie complexa care respecta o strategie ce pune în functie memoria motorie si
memoria conceptuala.
Diverse experiente realizate pe cimpanzei, începând din 1970, au aratat ca acestia puteau
acumula un vocabular si o sintaxa simpla. Ei utilizau simboluri si puteau formula lucruri
noi sau sa evoce un subiect îndepartat în spatiu si în timp. Conditionarea permite
maimutei sa asocieze unui obiect simbolul acestuia. Animalul poate atunci sa faca proba
imaginatiei simbolice.
La om, memorarea lucrurilor învatate se desfasoara în mai multe faze. În timpul unei faze
senzoriale foarte scurte, perceptia este pastrata în asteptare fara a fi interpretata.
Memorizarea pe termen scurt dureaza câteva zeci de secunde si corespunde muncii de
stocare. Foarte activ, creierul compara perceptiile, la regrupeaza prin asociere...
Capacitatea memoriei pe termen scurt este relativ redusa: ea permite sa se retina simultan
sapte informatii simple sau elementare. Imaginile sau cuvintele familiare se memorizeaza
mai usor caci sunt „preetichetate”. Prenumele Robert nu constituie decât o singura

10
informatie. În schimb numele comunei flamande Zwijndrecht va fi dificil de memorat
pentru cel care nu stie sa îl pronunte. Va reusi mai usor despartindu-l în trei parti: ZWI
JN DRECHT.
Memorarea pe termen lung rezulta din consolidarea achizitiilor. Acestea constituie o
mediateca gigantica în reorganizarea continua, în care se poate ajunge la informatii prin
tema, prin categorie, prin cuvânt-cheie... Se spune uneori despre o persoana ca are o buna
memorie vizuala sau auditiva. În realitate, simturile, precum vederea si auzul, nu sunt
decât porti de intrare a informatiei.
Memoria conceptuala corespunde unui grad ridicat de organizare: muzicianul utilizeaza
cunoasterea solfegiului pentru a memora o melodie, geometrul reproduce din memorie un
plan, reconstruindu-l mental etc.
Atunci când citesti, percepi desenul cuvintelor, le structurezi în grupe de cuvinte, le
atribui un sens, procedezi la regrupari pe categorii în functie de context...
Uitarea traduce o incapacitate de a regasi date în arhivele noastre personale. Prin
exersarea memoriei se perfectioneaza o strategie de clasificare a informatiilor; ele pot fi
consultate mai usor. Totusi, multe amintiri par inaccesibile. Ele pot reaparea uneori,
redesteptate de o senzatie sau de hipnoza.
„ Amprenta cerebrala” a unei amintiri nu este decât o modificare a activitatii biochimice a
celulelor nervoase, însotita de întrarea contactelor în circuitele noastre nervoase.
Mecanismele memoriei sunt indisociabile de cele ale perceptiilor, ale atentiei, ale
motivarii, ale emotiilor... Sunt doar localizati la diferite „etaje” ale creierului.
Hipocampul este regiunea care participa sa memorarea faptelor noi. Aparitia sistemului
limbic, creierul emotiilor. Aceasta explica probabil de ce evenimentele legate de emotii
puternice sunt memorate mai bine.
Rolul altor structuri cerebrale a fost pus în evidenta la indivizi prezentând leziuni ale
creierului. S-a putut demonstrat ca partile anterioare ale lobilor temporali intervin în
memorarea cuvintelor, imaginilor sau melodiilor.
Dar functiile cerebrale intacte nu garanteaza o memorie buna, dupa cum nici un
instrument bun nu creeaza un bun muzician. A sti înseamna întâi de toate a învata!
Reacţia la stres – a face faţă urgenţelor

Solicitarile suferite la locul de munca, somajul si excluderea sociala, probleme familiale,

agresiuni sonore, aglomeratia din mijloacele de transport în comun... Aceste situatii,
printre multe altele, genereaza ceea ce uneori este considerat boala secolului: stresul. El
se poate declansa ca reactie la micile agresiuni cotidiene sau atunci când corpul se afla în
pericol. Stresul antreneaza o cascada de reactii fiziologice. Motorul se ambaleaza, iar
aceasta apasare pe acceleratie pregateste organismul pentru fuga sau pentru lupta. Ritmul
cardiac creste, ca si debitul sanguin, ceea ce favorizeaza irigarea si deci oxigenarea
muschilor si a creierului. În paralel, bronhiile se dilata si respiratia devine accelerata:
efortul este însotit de un consum crescut de oxigen. Contractati, muschii sunt gata sa dea
randamentul maxim. Pupilele sunt dilatate, iar privirea e patrunzatoare. Transpiratia
creste si permite corpului sa se racoreasca...
În cursul unei vieti, aceste reactii survin în diverse situatii. Frica, de exemplu, este una
dintre acestea. În caz de agresiune, poate fi util sa-ti aduni fortele pentru a reactiona rapid
si eficace. Dar, în modul nostru de viata „civilizat”, resimtim mai curând anxietate sau
angoasa. Muschii nu mai raspund atât de promt temerilor si solicitarilor zilei de mâine.

11
Confruntat cu dusmanii imaginari, corpul nu îi recunoaste ca atare si îsi cheltuie energia
în pierdere.
Tensiunea permanenta, cum este cea pe care o da frica, modifica fiziologia mediului
nostru intern. În conditii normale, acesta este relativ stabil. Temperatura, circulatia
sanguina, volumul si compozitia lichidelor corpului, ritmurile cardiac si respirator tind sa
pastreze valori constante. Dar angoasa, socurile emotionale, ca si tot felul de agresiuni
fizice – expunerea la temperaturi extreme, privarea de oxigen, hemoragia, socul operator
– bulverseaza acest echilibru.
Daca agresiunea este de scurta durata, revenirea la normal are loc rapid si natural. Dar
daca organismul se confrunta cu agresiuni permanente sau repetate, el slabeste si se
instaleaza stresul.
Fiziologic, stresul se exprima printr-o activitate nervoasa si hormonala. Hipotalamusul,
sistem de alarma al organismului, este informat despre agresiuni de mesajele nervoase.
Este sensibil al modificarile de temperatura, presiune si de compozitia sanguina. Când
percepe anomalii ale acestor parametri, el activeaza sistemul nervos simpatic si trimite
mesaj chimic la hipofiza.
Sistemul nervos simpatic regleaza viata viscerala. El accelereaza activitatea inimii si
respiratiei, dilata bronhiile si pupilele. Hipofiza secreta hormonul ACTH, care stimuleaza
glandele suprarenale. Aceste glande joaca rol capital în fenomene de stres. În caz de
agresiune, ele elibereaza substante ca adrenalina, care stimuleaza aparatul cardio-vascular
si respiratia, dar si hormonii steroizi, cortisolul, un antiinflamator puternic.
Secretia glandelor suprarenale favorizeaza folosire energiei produse de organism. Este
esential deoarece rezistenta la agresiune consuma enorm. Acest consum se face pe seama
altor functii, cum ar fi digestia, care sunt întârziate. Daca stresul persista, pot aparea
numeroase simptome: ulcer, tulburari digestive, afectiuni cardio-vasculare, eczema,
depresia, oboseala...Un stres prelungit poate sa duca la insuficienta suprarenala cronica.
Nu este mai putin adevarat ca fiecare reactioneaza sa stres în stilul propriu. Componenta
emotionala a stresului este importanta: în functie de experienta individului, amenintarea
va fi resimtita ca grava sau minora. Un pericol recunoscut, în fata careia nu se poate
elabora strategii de aparare, nu este la fel de stresant ca o amenintare neprecizata în fata
careia te simti neputincios. Frica ne împinge sa reactionam, în timp ce angoasa ne retine.
O buna igiena a vietii favorizeaza rezistenta la stres – timp suficient de somn, momente
de calm, hrana corecta....Dar nu e întotdeauna usor sa-ti modifici modul de viata, iar o
schimbare prea brutala poate fi si ea o sursa de stres.
Durerea a fost mult timp perceputa ca o experienta intima despre care era preferabil sa se
pastreze tacerea si care trebuia suportata în liniste. Aceasta conceptie stoica nu mai este
astazi de actualitate si studiul durerii, ca si abordarea sa medicala au facut mari progrese
în ultimele decenii.
Experienta dureroasa este dificil de evaluat, intensitatea durerii resimtite si caracterizarea
sa variaza de la un subiect la altul. Nu este mai putin adevarat, simptomul „durere”
constituie un sistem de alarma eficace. El avertizeaza despre o eventuala afectare a
integritatii si permite, daca nu prevenirea, cel putin supravegherea. De aceea, este necesar
sa nu o subestimam.
Exista mai multe tipuri de durere, produse de o varietate de afectari. Cele acute iau
nastere în piele, în muschi, în ligamente sau în viscere. Ele sunt provocate de lovituri, de
rasuciri, de piscaturi sau agresiuni termice ori chimice. Cele cronice sunt deseori

12
revelatoare pentru afectiuni grave, cum ar fi cancerele. Când sunt asociate unor afectiuni
benigne, ele pot persista dupa vindecare; într-adevar, o durere poate fi resimtita chiar în
absenta unei cauze organice.
Componentele durerii sunt de mai mult ordine. Identificarea sa se bazeaza pe caracterele
senzoriale. Este perceputa ca o arsura, o întindere, o descarcare electrica? Este pulsatila,
iradianta sau se manifesta prin junghiuri? Scurta sau prelungita? Localizata sau difuza?
Importanta acordata simptomului dureros variaza de la o cultura la alta, dar în functie de
experienta de viata a fiecaruia. Un „psihic de otel” permite alergatorului de fond sa
suporte suferinta fizica pe care o produce. De altfel, durerea va fi mai mult sau mai putin
puternica dupa gradul de atentie care i se acorda, dupa cum este anticipata sau dupa cum
stim ca o putem neutraliza.
O durere de dinti, de exemplu, va fi mai intensa noaptea, atunci când nu exista alte
preocupari care sa ne distraga atentia si când dulapul cu medicamente din baie este gol...
Durerea comporta de asemenea o componenta afectiva si emotionala. Teama sau angoasa
o accentueaza. Dar daca este asociata unei experiente pozitive, ea poate deveni imediat
suportabila: pentru a seduce, unii vor suporta fara sa crâcneasca o multitudine de mici
suplicii...
În sfârsit durerea se exprima prin suspine sau grimase, prin gemete sau strigate... Aceste
manifestari reprezinta componenta sa comportamentala.
Mecanismele durerii sunt complexe. Terminatiile nervoase sensibile la stimuli durerosi,
denumite nociceptori, sunt prezente în cantitate variabila în tot corpul uman, cu exceptia
creierului. Stimularea trebuie sa fie de o anumita intensitate pentru a fi resimtita.
Daca pragul durerii este atins, fibrele nervoase sunt activate si transmit mesajul dureros.
Aceste fibre nervoase sunt de doua tipuri. Unele raspund la lovituri sau arsuri, având o
viteza de propagare cam de 5-30 m/s, izolati de teaca mielinica.
Altele conduc informatia mai lent de 2 m/s legate de agresiuni chimice, mecanice sau
termice.
Mesajele dureroase provenite de la nivelul pielii, muschilor sau viscerelor converg spre
maduva spinarii prin nervii spinali. Ele sunt conduse pâna la nivelul creierului. Odata
ajunsa la talamus ea devine efectiva. Este data alarma si organismul reactioneaza intens.
Simptomul durerii evita aparitia unor daune fizice.
Exista sisteme de control al durerii. Stimularile tactile, transmise la maduva spinarii de
fibre nervoase groase, sunt succeptibile de a închide usa mesajelor dureroase. De
exemplu când ne lovim la tibia, noi frecam piciorul pentru a atenua durerea. De altfel
centrii nervosi situati deasupra maduvei spinarii sunt la originea mesajelor inhibitori ale
durerii. În ultima instanta substantele analoge morfinei, enkefalinele si endorfinele, sunt
produse de celule ale creierului. Ele au o actiune analgezica.
Perceptia dureroasa nu este în mod obligatoriu proportionala cu intensitatea stimularii, ea
depinde si de eficacitatea sistemelor noastre de control.

13
 2. Emisferele cerebrale

2.1 Anatomia si fiziologia emisferelor cerebrale

Anatomic, sistemul nervos uman prezinta doua emisfere cerebrale, doua emisfere
cerebeloase (cerebel sau creierul mic), trunchiul cerebral si maduva spinarii. Fiecare din
cele doua emisfere cerebrale este impartita in patru lobi: frontal, temporal, parietal si
occipital, separati de santuri denumite incizuri.
Aspectul exterior al suprafetei cerebrale, care seamana cu "valurile marii la tarm", este
reprezentat de asa-zisele circumvolutiuni cerebrale, ale caror dispozitie si orientare sunt
caracteristice pentru fiecare lob in parte. Fiecare din aceste circumvolutiuni este
constituita din substanta cenusie cerebrala sau cortex cerebral, reprezentand locul de
convergenta si de integrare anatomica si functionala a tuturor semnalelor (externe si
interne) primite de sistemul nervos central.
La nivelul cortexului cerebral au fost identificate anumite arii sau chiar circumvolutiuni
intregi care se ocupa de controlul si evaluarea decizionala ale anumitor functii specifice.
Astfel, s-a reusit localizarea functiilor motorii in cadrul lobului frontal, functia senzitiv-
senzoriala la nivelul lobului parietal, aria vizuala in cadrul lobului occipital.
Comportament
In privinta functiilor superioare cognitive si de memorie, a adevaratelor procese cerebrale
care ne asigura relatiile interumane si cu noi insine, studiile nu au progresat intr-o
maniera care sa ne asigure controlul lor. Astfel, se stie ca lobul frontal este legat de
comportamentul nostru, lezarea lui fiind urmata de aparitia dezinhibitiilor, tulburarilor de
atentie si de concentrare. Tulburarile de limbaj (afaziile), cu imposibilitatea intelegerii
limbajului vorbit, sunt specifice lobului temporal dominant. Toate aceste modificari sunt
consecinta prelucrarii semnalelor primite de sistemul nervos prin intermediul unor cai de
circulatie a influxului nervos. Aceste cai sunt denumite tracturi nervoase si au un traseu
ascendent (spre cortex) sau descendent (spre periferia sistemului nervos). Tracturile au
rolul de a semnala modificarile survenite in mediul exterior sistemului nervos (cai lungi
ascendente senzitiv-senzoriale), fie de a comanda efectuarea unei anumite activitati
motorii (cai lungi motorii). Traseul acestor cai este prin asa-zisa substanta alba a
sistemului nervos central, o structura cu rol de sustinere si metabolica pentru tesutul
nervos. In drumul cailor lungi se interpune o alta structura nervoasa cu implicatii majore
in patologia cerebrala: ganglionii bazali. Ei reprezinta doua mase de substanta cenusie
situata la baza creierului, cu rol de statie de integrare partiala a influxurilor nervoase.
Starea de coma
Pentru realizarea coordonarii miscarilor diferitelor grupe musculare necesare obtinerii
complexei activitati motorii umane din viata de zi cu zi, de la mentinerea ortostatismului
si pana la banalul jogging, exista o structura nervoasa numita cerebel. El este conectat
atat cu cortexul motor, cat si cu alte structuri nervoase subcorticale. La nivelul oricarei
miscari, cerebelul controleaza traiectoria, viteza si acceleratia; in cazul lezarii lui, toate
miscarile voluntare sunt dezorganizate.
Unul dintre aspectele clinice cele mai des intalnite in practica medicala zilnica este
modificarea starii de constienta, cu forma ei finala: starea de coma. In realizarea acestei
stari patologice este implicat un anumit circuit fiziologic - SRAA (sistemul reticulat
activator ascendent), situat la nivelul trunchiului cerebral si a carui lezare duce la

14
suprimarea starii de vigilitate. Trunchiul cerebral prezinta o tripartitie (mezencefal, punte
si bulb) si realizeaza conexiunea anatomica si functionala intre encefal si maduva
spinarii. In structura trunchiului cerebral se regaseste o parte din nucleii nervilor cranieni,
care sunt mase de substanta cenusie de unde pleaca fibrele nervoase ce vor forma
perechile de nervi cranieni de la nivelul extremitatii cefalice.
Investigatii moderne
Desi din punct de vedere morfologic s-a reusit identificarea majoritatii structurilor
nervoase, cunoasterea lor nu este suficienta pentru explicarea diversitatii functionale a
sistemului nervos. In aceasta privinta, ultimul deceniu ne-a adus raspunsuri mai exacte,
ca urmare a dezvoltarii electroencefalografiei computerizate (EEG), tomografiei
computerizate (CT), imageriei prin rezonanta magnetica nucleara (IRM), a tomografiei cu
emisie de pozitroni (PET) si a tomografiei computerizate prin emisie monofotonica
(SPECT). PET a permis masurarea debitului sanguin cerebral, a metabolismului cerebral
al oxigenului si utilizarea cerebrala a glucozei, permitand studiul functiilor cerebrale in
accidentele vasculare cerebrale. Cu ajutorul SPECT s-a reusit punerea in evidenta a
modificarilor metabolismului cerebral in bolile neurodegenerative.
In prezent, cele mai multe dintre afectiunile tumorale, vasculare, degenerative pot fi
diagnosticate corect prin mijloacele de investigatii moderne. Aplicarea tuturor acestor
date morfologice, fiziologice, biochimice, neuroimagistice si ale geneticii moleculare
asupra creierului uman va permite o mai corecta si cizelata abordare terapeutica a
afectiunilor neurologice si neurochirurgicale.

2.2 Specializarea emisferelor celebrale

Desigur, structura si forma unui organ sunt strans corelate cu functiile lui. Principiul este
valabil si in ceea ce priveste creierul. Daca vom sesiza relatiile dintre structura si functii,
am putea sa extragem concluzii care sa ne ajute sa ne folosim mai bine capacitatile.

Fiecare emisfera cerebrala controleaza partea opusa a corpului. Specializarea lor merge,
insa, mult mai departe. Functiile care rezida in fiecare emisfera cerebrala sunt atat de
diferite incat putem sa asemanam creierul uman cu intalnirea dintre un om de stiinta si un
artist.

Termenul de emisfericitate a fost introdus de biologi pentru a desemna

specificitatea functionala a unei emisfere.
Cercetarile asupra creierului au demonstrat ca functia limbajului ar fi localizata in
emisfera stanga. Jackson a evidentiat ca leziuni asupra emisferei drepte duc la o pierdere
selectiva a vederii in timp ce leziuni asemanatoare in emisfera stanga nu au aceste efecte.
S-a aratat ca bolnavii cu leziuni ale emisferei drepte au dificultati in a desena, citi
cartonase, a recunoaste figurile umane. Astfel s-a concluzionat ca emisfera stanga este
specializata pentru limbaj iar cealalta pentru vedere. Sperry sectionand corpul calos al
unor bolnavi, desparte cele doua emisfere cerebrale. La acesti bolnavi, un obiect plasat in
mana dreapta, poate fi numit, descris, dar nu intrebuintat. Acelasi obiect pus in mana
stanga, poate fi folosit, dar nu denumit. Se observa functionalitatea celor doua emisfere,
acestea putand fi independente una fata de alta. Alte studii pe bolnavi la care corpul calos

15
a fost sectionat chirurgical, sugereaza ca emisfera cerebrala majora, sau dominanta, difera
functional de emisfera opusa, minora. Emisfera dominanta (la om de obicei cea stanga),
indeplineste in special funtiile verbale, lingvistice, aritmetice, de calculare si analitice.
Emisfera cerebrala minora (la om, cea dreapta care cu timpul a involuat datorita
dezvoltarii celei stangi), are functii nonverbale, geometrice, spatiale, vizuale de modelare
- schematizare, muzicale si de sintetizare. ?Asimetriile care au fost observate in regiunea
auditiva si in fisura cerebrala laterala pot fi in legatrura cu lateralizarea limbajului si
folosirea preferentiala a uneia din maini. Asimetriile cele mai net marcate au fost gasite
pe suprafata superioara a lobului temporar din aria corticala situata posterior de girul
Heschl .
Emisfera stanga este sediul limbajului, cuvantului, implica aspectele lingvistice ale
scrierii, este sediul calculului logic, cifrelor, rationamentelor, capacitatii de analiza si
abstarctizare. Prin ea, orice perceptie se traduce in reprezentare logica, semantica si
fonetica. Persoana dominata de emisfera stanga comunica cu exteriorul pe baza unui cod
logico-analitic, are gust pentru dictionare, vocabular, are grija de a numi obiectele si
clasele, prefera detaliile, prezinta logic faptele, are preferinta pentru relatiile cauzale
unilaterale (cauza - efect), poseda arta de a structura frazele. Ea cauta de asemenea sa
aibe explicatii pentru orice, gandirea fiind metodica si structurata. Inexplicabilul pentru
astfel de persoane este o slabiciune.
Emisfera dreapta este sediul gandirii fara limbaj, al intelegerii nonverbale, al
recunoasterii formelor, perceptiilor spatiale. Ea este responsabila pentru tonul si
intonatiile vocii, pentru ritm, muzica, imaginatie, simtul culorilor, visarii. Persoana
prefera sa aibe cat mai multe analogii, scheme in abordarea universului, sintetizazand si
exprimand rezultatele cunoasterii in imagini. Imaginatia si intuitia isi au locul in aceasta
emisfera, care este sediul competentei artistice si muzicale. Imaginatia creatoare afectiva
descrisa de Ribot deci, isi are sediul in aceasta emisfera. Persoana cu aceasta emisfera
dominanta are o memorie video spatiala, preferand o abordare intuitiva, interactiva
sintetizand relatiile intre obiecte, folosind asociatiile de idei, reconstituind informatiile
intr-un tot unitar. Persoana judeca lucrurile in dependenta de context, neizolat.
Avand in vedere aceste caracteristici s-au pus in evidenta profesiile in care sunt implicate
una sau alta dintre emisfere in mod preponderent. profesii care implica folosirea
emisferei stangi: inginer, tehnician, economist, administrator, medic, jurist, informatician,
chimist, matematician.
Profesii care implica folosirea emisferei drepte: muzician, dansator, scriitor, artist, poet,
psiholog, sculptor, expert in relatii umane, filozof (fondator de sistem), manager, actor.
Daca ar fi sa le personificam, am spune ca emisfera dreapta este mai artistica, mai
afectiva, emisfera stanga fiind mai logica, mai rationala. Logica rationala ar tine de
emisfera stanga, iar logica afectiva (cea descrisa de Ribot si Le Bon) ar tine de emisfera
dreapta.
In afara de metoda traditionala, cea chirurgicala, a leziunilor si extirparilor diferitelor
parti corticale, exista si metoda EEG care permite masurarea activitatii electrice a
emisferelor. R. Ornstein a inregistrat curentii electrici din cele doua emisfere, rezultatele
obtinute punand in evidenta diferentierile dintre cele doua emisfere. C. Martin Dale arata
ca ritmul alfa creste in emisfera dreapta in timpul realizarii unor sarcini creative? (M.
Roco, 1995, p. 116).

16
2.3 Caracteristicile emisferelor cerebrale ar fi dupa B. Edwards urmatoarele:

Emisfera stanga Emisfera dreapta

Verbal: Utilizarea cuvintelor

pentru a denumi, defini, descrie Nonverbal: face conexiuni minime cu
cuvintele, are constiinta lucrurilor
Analitic: descopera lucrurile
etapa cu etapa, element cu element
Sintetic: plaseaza lucrurile impreuna
pentru a forma intregul
Simbolic: foloseste simbolul in
locul lucrurilor
Concret: se raporteaza la lucruri asa
cum sunt ele in mod prezent
Abstract: extrage o informatie folosind-o
pentru a reprezenta totul
Analogic: vede legatura dintre lucruri,
intelege metaforele
Temporal: se incadreaza in timp,
organizeaza lucrurile secvential,
executandu-le in ordine
Atemporal: nu are sensul timpului
Rational: trage concluziile bazandu-se
pe fapte si pe rationament
Nonrational: nu are nevoie de fapte si
rationamente, manifestand
tendinta de a nu judeca totul
Numeric (digital): utilizeaza numerele
si modul lor de folosire
Spatial: vede obiectele in relatie unele
cu altele si ca parti care formeaza intregul
Logic: trage concluzii fondate pe
organizare logica
Intuitiv: pleaca de la impresii, sentimente,
imagini vizuale, procedand prin salturi in luarea unor
decizii, intr-o problema
Linear: gandeste in termeni de idei
legate unele de altele - gandire convergenta
Global: percepe ansamblul, asocierea
dintre parti - gandire divergenta

17
O alta diferentiere a fost facuta de J. F. Lavach care a pus in evidenta modul specific de
cunoastere prin cele doua emisfere (M. Roco, 1995, p. 116).
Emisfera stanga Emisfera dreapta
- controleaza partea dreapta a corpului - controleaza partea stanga a corpului
- verbal / numeric - vizual / spatial
- logic / vertical - perceptual / senzitiv / gandire laterala
- rational - intuitiv
- timp liniar - spatiu, infinitate
- concentrare - disparare
- secvential / ordonat - spontan / creativ
- analitic, aranjarea in parti - gestalt, vizualizarea intregului
- explicit - tacit
- activ - receptiv
- literar - metaforic / simbolic
- convergent - divergent
- fapte / realitate - vis / fantezie / mistic

O alta metoda de investigare a modului de functionare a emisferelor cerebrale este cea a

chestionarelor. N.Herrmann a stabilit corelatii semnificative intre raspunsurile la intrebari
si activitatea emisferelor cerebrale verificata prin EEG. El a combinat teoria ce sustine
specificitatea celor doua emisfere cu modelul triunic al creierului unde fiecare nivel
reprezinta o etapa distincta in evolutia creierului (creierul reptilian, sistemul limbic si
cortex).

Creierul reptilian - este primitiv, primar, arhaic, visceral. Desi ca marime este foarte mic,
ca functie este complex fiind raspunzator de comportamentul implicat in satisfacerea
nevoilor fundamentale. Nucleul acestui creier se afla in formatiune amigdaliana (nucleii
amigdalieni). Creierul amigdalian comanda agresivitatea, priveste grija pentru teritoriu,
este sediul gesturilor automatizate, vizeaza comportamentul nonverbal. Vom vedea mai
apoi ca acest ghem de nuclei care formeaza amigdala, au un rol foarte important in viata
afectiva, comandand-o impreuna cu sistemul limbic.

Creierul limbic - Sistemul limbic - este elementul esential care pune in acord cortexul cu
formatiunile cerebrale mai vechi. Acest creier raspunde de afectivitate si memorie.
Formatiunile lui nervoase nu sunt incluse in cortex. Functia esentiala a lui este de a
mentine adaptarea la mediul social. Empatia, relatiile interpersonale, convingerile,
credintele, impulsul de atac si de aparare, sentimentul de securitate sau insecuritate sunt
coordonate de sistemul limbic, nu de cortex. De aceea emotiile nu pot fi coordonate de
ratiune, aceasta putand cel mult controla pe primele. Sistemul limbic are o anumita
autonomie in raport cu creierul. O emotie aparet intensa provoaca o reactie a sistemului
limbic ai blocheaza orice reactivitate a zonelor corticale. Sistemul limbic are rol selectiv,
fiind un fel de filtru care asigura o selectie dupa criteriul placerii, motivatiei, interesului,
reusitei. Informatiile apreciate ca interesante, trec mai intai prin el. Sistemul limbic
stimuleaza zonele cortexului la care se refera informatia pozitiva (in cazul uneia negative,
sub raport afectiv, informatiile ne-mai ajungand la creier, fiind oprite de sistemul limbic).

18
S-a probat ca omul reactioneaza inainte de a vorbi ai de a gandi. De asemenea informatia
nonverbala apare mult mai inainte de cea verbala, comunicarea nonverbala raspunzand
(de cele mai multe ori, inainte de comunicarea verbala) la stimuli. Comunicarea sistem
limbic - cortex este unilaterala deci. Sistemul limbic are un rol important si in constituirea
memoriei de lunga durata. Persoana inregistreaza astfel caracterul placut sau neplacut al
stimulilor, pe viitor neevitand stimulii placuti si evitandu-i pe cei neplacuti. Astfel
sistemul limbic stocand toate amintirile, este resposabil de dobandirea experientei. De
asemenea sistemul limbic are si un rol cognitiv care consta in producerea de imagini si in
utilizarea lor. Astfel sistemul limbic este sediul afectivitatii, memoriei de lunga durata si
imaginatiei. Sistemul limbic este impenetrabil la orice logica rationala.

Cortexul - este raspunzator pentru operarea cu simboluri, cu limbajul, fiind sediul gandirii
abstracte. Prin raportarea la celelalte formaTiuni nervoase, cortexul are o plasticitate si o
suplete, care nu prea exista la structurile nervoase anterioare, dar el se sprijina pe ecestea.
La om, cortexul s-a dezvoltat foarte mult luand locul celorlalte formatiuni mai vechi asa
cum limbajul si logica au luat locul intuitiei si comunicarii nonverbale. Este de datoria
noastra sa ne reantoarcem la aceste abilitati pierdute.

Rezultatul imbinarii intre caracteristicile emisferelor cerebrale si modelul celor trei

creiere, va fi modelul celor patru cuadrante, denumite astfel: cortical stang, cortical drept,
limbic stang, limbic drept. N. Herrmann arata ca toate cele patru modalitati constiente de
functionare au caracteristici proprii.

Sistem cortical (Gandirea)

Cortical stang Cortical drept
- logica - capacitate de a crea
- spirit analitic - spirit sintetic
- spirit matematic - inclinatie artistica
- tehnic - globalizare
- rationament - conceptualizare

- control - autocontrol - contacte umane

- spirit conservator - emotivitate
- spirit planificat - inclinatie spre muzica
- spirit de organizare - inclinatie spre spiritualitate (apreciaza partea spirituala, nu cea
materiala
- spirit administrativ - exprimare usoara sub forma de imagini

Sistem limbic stang Sistem limbic drept

Sistem limbic (Emotiile)

Fiecare sistem cortical este conectat cu sistemul lui limbic. Sistemul limbic stang are o
influenta preponderenta atunci cand este dominant sistemul cortical stang (planifica,
organizeaza, structureaza, controleaza). Sistemul limbic drept, se afla in legatura mai
directa cu sistemul cortical drept fiind sursa activitatii afective, actionand cu

19
preponderenta atunci cand ne aflam in relatie cu ceilalti. Acest model de functionare a
crerierului, realizeaza o sinteza intre specializarea pe orizontala si cea pe verticala, putand
sa explice varietatea comportamentelor umane prin combinari intre cele patru specializari
cerebrale.

Sectorul cortical stang - cand acest sector este activat, persoana considera lucrurile sau
ideile prin componentele lor (sectorul avand ca element predominant analiza), preferand
sa utilizeze un rationament logic, intelegand usor conceptiile tehnice si stiintifice,
percepand si intelegand cifrele, manipulandu-le cu usurinta (simt matematic). Ea de
asemenea are gust pentru gandirea riguroasa si precisa, adunand toate faptele inainte de a
decide, analizand toate posibilitatile si tinand seama de aspectele financiare.

Sectorul limbic stang - activarea acestui sector face ca persoana sa aibe grija emotiilor
sale, aceasta avand tendinta de autocontrol afectiv exagerat, tendinta de a se stapani, din
teama ca nu cumva sa transpara mai mult din comportamentul afectiv. De asemenea,
persoana are tendinta de a urma obisnuintele pentru a avea siguranta, altfel ar fi
dezorientata. Ea planifica, organizeaza, aranjeaza, ordoneaza, clasifica tot pentru a fi
coerent avand grija detaliilor, organizand totul pana la cele mai mici amanunte. Persoanei
nu-i place schimbarea cautand sa se mentina pe locul pe care il ocupa.

Sectorul cortical drept - Cand este activat acest sector, persoana gandeste o problema,
vizualizandu-i toate datele, apeland la intuitie si imaginatie. Ea accepta ambiguitatea si nu
se teme de faptul ca ar putea rasturna regulile stabilite. Facand sinteza elementelor
disparate pentru a crea ceva nou. Persoana este plina de idei, inventand solutii de
perspectiva, vazand lucrurile in ansamblu, nereducandu-l la componente. Plecand de la
cazuri particulare, concepe idei, ganduri, dezvoltand conceptii generale. Ea se dedica de
asemenea unor activitati artistice: pictura, muzica, sculptura.

Secturul limbic drept - persoana cu acest sector activat, este foarte interesata de relatiile
umane, simtindu-se bine in grup dar si in intimitate, simtind reactiile celorlalti si dorintele
acestora fara sa fie nevoie sa vorbeasca, intelegand intuitiv sentimentele si emotiile altora
si surprinzand nonverbal problemele interpersonale. Ea foloseste comunicarea empatica,
nefiindu-i frica de emotiile sale, simtindu-se bine sub raport afectiv, entuziasmandu-se de
valori si de ideal. Ea de asemenea se exteriorizeaza si ii place sa vorbeasca mult.

3 .Concluzii

Omul de stiinta din creierul nostru

Emisfera cerebrala stanga se comporta intocmai ca un om de stiinta tipic. Foloseste
cuvintele ca sa defineasca, sa clasifice, sa descrie. Lucreaza cu abstractizari si cu
simboluri, scrie. Analizeaza situatiile si lucrurile plecand de la fiecare detaliu sau element
component in parte.

Gandeste in pasi logici, secvential. Isi organizeaza lucrurile in timp si le executa intr-o
anumita ordine. Isi foloseste ratiunea pentru a trage concluzii pe baza unor date, a unor

20
fapte, si pe baza unei organizari logice. Utilizeaza numerele si respecta regulile de
folosire a lor. Leaga ideile unele de altele, surprinde relatiile de tip cauza-efect.
De principiu, emisfera cerebrala stanga este cea folosita in mod predominant de barbati.
De asemenea, exista o serie de meserii care folosesc preponderent aceasta emisfera. De
exemplu: inginerii, contabilii, informaticienii, juristii.

Artistul din creierul nostru

Emisfera cerebrala dreapta intruchipeaza artistul din noi. Artistul “gandeste” nonverbal,
in imagini, sunete, emotii. El recunoaste si modeleaza forme. Plaseaza elementele intr-un
context, percepe conexiunile dintre ele precum si intregul din care ele fac parte. Percepe
spatial. Nu are sensul timpului.
Sintetizeaza, schematizeaza, vizualizeaza, creeaza si foloseste diferite scheme ori modele
pentru abordarea realitatii. Foloseste analogii si asocieri de idei, vede legaturi, intelege si
foloseste metafore. Percepe intonatiile vocii, ritmicitatea vorbirii si a muzicii, tonalitatile,
muzica. Are simtul culorilor. Isi imagineaza si viseaza. Este empatic si intuitiv.
Ia decizii pe baza impresiilor, a sentimentelor si a imaginilor, “judecand” nu liniar ci in
salturi. Reconstituie un intreg pe baza unor informatii partiale. Interactioneaza, comunica
spontan, se raporteaza mai degraba la lucruri decat la numere. Este creativ. Este pasionat
de spiritual si de mistic.
De principiu, emisfera cerebrala dreapta este cea folosita in mod predominant de femei.
Meserii care folosesc preponderent aceasta emisfera sunt, de exemplu: dansator, actor,
scriitor, artist, poet, psiholog, sculptor.
1% inspiratie, 99% transpiratie
Fiecare dintre noi foloseste preponderant o anumita emisfera cerebrala. In timp procesele
constiente vor ajunge sa-si gaseasca sediul in aceasta emisfera, in timp ce
subconstientul/inconstientul vor fi ancorate in legile si modelele celeilalte emisfere. Asta
nu inseamna ca nu ne putem folosi ambele emisfere in mod constient! Noi putem
dezvolta cele doua tipuri de capacitati, le putem exersa si este chiar indicat sa o facem.
Mai mult, este necesar sa le facem sa lucreze in tandem.
Evident, a folosi mai mult din creierul nostru inseamna a folosi mai bine fiecare emisfera
cerebrala in parte, dar si a le “imbina” mai bine.
Dar oare cat ne folosim din creier? Unii specialisti spun ca geniile isi folosesc cca 10%
din creier, altii ca doar 4-5%. Noi, restul, poate 1%. Oricum ar fi, este foarte putin fata de
intregul potential al creierului uman. Cert este ca a ajunge la a folosi mult mai mult decat
facem in prezent va fi numai un rezultat al educatiei si al disciplinei.

21