UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI

MEDICINĂ VETERINARĂ - BUCUREŞTI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

ZONA BRAN
(descriere)

Student,
Adrian Gheorghe BĂŞA

2005

1
 ZONA BRAN
Cadrul natural geografic

Spaţiul etno-cultural brănean, cu aspect de platformă în suprafaţă de 193

2
km ,cunoscut în literatura de specialitate şi sub numele de Culoarul Rucăr-Bran, se
prezintă ca un platou imens cu o configuraţie variată a reliefului alternând între culmi
înalte şi văi adânci, încadrat de la est la vest de Masivii Bucegi şi Piatra Craiului.
Limita dintre cei doi masivi muntoşi şi platformă este bine conturată în lungul
abruptului nord-vestic al Bucegilor, pe o lungime de circa 12 km, contactul între
masivii muntoşi şi platformă se face prin intermediul unor culmi înalte şi împădurite
care pornesc din Bucegi: Clincea, Goga, Sântilie, situate la altitudini de 1600-1800 m,
determinând o denivelare de 300-400 m faţă de platoul de circa 1000 m al platformei.
Limita de vest este în lungul culmei Coja, o culme secundară a Pietrei Craiului de
1400-1500 m altitudine. Platforma este închisă pe o lungime de circa 6 km spre nord
de Masivul Măgura cu o altitudine care variază între 1150-1350 m. spre nord est
platforma are o deschidere pe o distanţă de 4 km, între râul Turcu şi culmea Clincea
formând o adevărată ”poarta” la altitudinea de 900-1000 m, care delimitează zona
muntoasă. De aici platforma se prelungeşte prin culmile premontane Predeluţ şi
Sohodol aflate la circa 750-850 m, care face trecerea spre zona depresionară a Ţării
Bârsei. Pe linia înălţimilor dintre Şirnea şi Fundata pe o lăţime de 8 km platforma
atinge altitudinea de 1200-1300 m. Cotele extreme situate la o distanţă de 16 km
ating valori între 1350 m la Fundata şi 900 m pe Dealul Cetăţii (lângă castel).
Platforma Branului are un aspect de amfiteatru închis, cu o înclinare spre sud-vest,
nord-est în lungul unui ax ce coincide cu interfluviul Drumul Carului.
Relieful intern al platformei alternează între culmi palmate cu altitudini de circa
1300 m în zona Fundata, coborând treptat pe direcţia sud-vest, nord-est până la
nivelul de 750 m în zona premontană Predeluţ – Sohodol şi văi care brăzdează pe
aceiaşi direcţie această platformă imensă. Culmile din cadrul platformei ce se
desprind de ramele muntoase coboară pe distanţa de 2 – 7 km în general cu pante
foarte reduse, oferind condiţii favorabile de locuire şi dezvoltare a unei economi
pastorale. Principalele văi care străbat platforma sunt: Moeciu, Şimon, Poarta,
Zbârcioara, Sohodol, caracterizate prin prezenţa a două nivele de terase în lungul lor

2
care au dus la apariţia aşezărilor omeneşti de vale, precum şi o serie de văi
secundare mai puţin favorabile locuirii. Valea Moeciului se prezintă ca un bazin
colector care adună apele altor văi mai mici cum sunt: Băngăleasa, Valea Popii,
Şimonul, Poarta şi Zbârcioara. Ultima aflată pe partea stângă, colectează apele din
partea vestică a platformei.
În legătură cu reţeaua de ape curgătoare din interiorul platformei brănene
este de menţionat caracterul permanent şi relativ constant al debitului acestora care
a favorizat apariţia în decursul timpului a unor instalaţii de industrie ţărănească,
având ca sursă principală de energie debitul apelor.
Terenul arabil este foarte restrâns ca suprafaţă, reprezentând doar 4% din
teritoriul platformei, în timp ce restul este ocupat de păduri, fâneţe şi păşuni. Pajiştile
sunt preponderente în partea centrală a zonei, iar pădurile formate în proporţie de
circa 2/3 din conifere, restul foioase, ocupă amontele văilor şi versanţii mutoşi până
la întâlnirea cu golul alpin.

Istoric, atestări documentare

O serie de izvoare arheologice, lingvistice, toponimice şi etnografice, atestă

locuirea spaţiului brănean începând cu paleoliticul superior fără întrerupere, chiar în
perioadele pentru care lipsesc documentele scrise, când populaţia acestor locuri a
cunoscut forma de organizare în obşti săteşti , ca de altfel în întregul spaţiu locuit de
români. Obştile săteşti brănene sunt pe toate marile trepte istorice de la cea daco-
romană, romanică şi românească până în zorii evului mediu timpuriu. Structurile
social-politice şi social juridice existente în Ţara Bârsei le întâlnim şi în satele
brănene, lucru dovedit de numeroase toponime atât de factură autohtonă cât şi slavă,
altoire pe vechiul trunchi lingvistic dac şi latin.
Prima atestare documentară a Branului o întâlnim într-un act din anul 1367,
prin care satul, numit aici Terch, revine ca moştenire, împreună cu alte şase sate,
magistralului Iacob, zis de Braşov, nobil de Drag, unul dintre cei mai mari feudali ai
acelei vremi din Ţara Bârsei.
Prin anul 1373 un sfert din satul Bran, întâlnit în document sub numele de
Turcuz este donat de către regele Ungariei lui Nicolae, episcop de Cenad şi

3
nepotului său matei. Din această documentare reiese că Branul este o aşezare cu
gospodării risipite, sau pe nuclee de gospodării, pe întreaga platformă a Branului,
atât pe platourile înalte cât şi de-a lungul văilor principale.
Construirea Cetăţii Bran de către braşoveni la sfârşitul secolului al XIV-lea a
avut o mare influenţă asupra evoluţiei social-economice ulterioare a aşezărilor
brănene.
Dacă Branul, înţelegând prin aceasta toate satele brănene, este atestat în
documentele scrise din anul 1367, prima menţiune documentară despre celelalte
sate brănene datează din anul 1729, când într-o listă a colibaşilor din anul respectiv
se menţionează satele: Sohodol, Poarta, Predeal, Şimon, Moeciu de Jos, Valea
Lungă, Moeciu de Sus, Zbârcioara, Coacăzea şi Şirnea, iar la 1732 este menţionat şi
satul Fundata.
De la anul1651 cetatea şi domeniul Bran devin proprietatea cu ”drept de veci”
a oraşului Braşov, iar satele brănene vor face şi ele parte din acest domeniu până în
1848, când, desfiinţarea iobăgiei, devin libere şi treptat vor reintra în stăpânirea
proprietăţilor imobiliare.
Înainte de anul 1848 Branul era din punct de vedere administrativ, o comună
colectivă de care aparţineau 11 sate numite divizii. Acestea erau: Şirnea, Peştera,
Fundata, Măgura, Moeciu de Sus, Moeciu de Jos, Şimon, Cheia, Sohodol, Poarta,
Predeal şi cătunul Toancheş aparţinător de satul Măgura.
După anul 1848 Branul rămâne în continuare sub jurisdicţia Braşovului, iar din
anul 1854, devine pretură aparţinătoare de Prefectura Braşov. Printr-o hotărâre din
20 ianuarie 1863 Branul este încorporat la Districtul Făgăraş care, în anul 1876,
devine Comitat.
În anul 1872 se formează două comune: Branul de Sus cu opt ”cătune” şi
Branul de Jos cu trei ”cătune”, având fiecare câte un primar, ales de către săteni.
În anul 1855 s-au constituit zece comune ”politice”: Fundata, Măgura, Moeciu
de Jos cu cătunul Cheia, Moeciu de Sus, Peştera, Poarta, Predeal, Sohodol, Şimon,
Şirnea, cu două notariate: Branul de Jos şi Branul de Sus. În anul 1924 se adaugă la
comuna Fundata cătunul Fundăţica, aparţinător până atunci, de judeţul Muscel. Din
anul 1925 satele, constituite în Plasa Bran cu reşedinţa la Zărneşti, având în
competenţa sau 14 comune, se alipeşte la judeţul Braşov.

4
 Din anul 1968, Branul are trei comune cu 12 sate, situaţie care se menţine şi
în prezent: comuna Bran cu satele Poarta, Sohodol, Predeal, Şimon; comuna
Moeciu cu satele Moeciu de Jos, Moeciu de Sus, Cheia, Peştera, Măgura; comuna
Fundata cu satele Şirnea, Fundata şi Fundăţica.
În ceea ce priveşte populaţia se menţionează că la anul 1695 pe lângă terenurile din
Bran arendate de către oraşul Braşov, figurează şi un număr de 33 familii de colibaşi.
În anul 1710 numărul colibaşilor a crescut la 970, documentele consemnând
existenţa a 194 familii. Faţă de anul 1732 când s-au înregistrat 349 familii, creşterea
demografică este vertiginoasă, încât într-un interval de circa 3 decenii numărul
familiilor se ridica la 925, ceea ce reprezintă un spor de 2798 locuitori. Sporul natural
este de 241 familii, în timp ce sporul migrator este de 335 familii. În satele Fundata,
Moeciu de Jos, Şirnea, Peştera, Măgura, au imigrat foarte mulţi locuitori din Ţara
Românească, iar în satele Şimon, Poarta, Sohodol, şi Predeal din Ţara Bârsei
(Râşnov, Cristian şi alte sate). De aici rezultă faptul fizionomia aşezărilor şi
gospodăriilor se observă o influenţă accentuată a Ţării Bârsei în satele Şimon,
Poarta, Sohodol, datorată, în principal factorului demografic.
Creşterea demografică începând din anul 1869 şi până în anul 1992 este mult
mai evidentă în satele de vale şi de-a lungul drumului comercial Braşov –
Câmpulung, iar în satele de pe înălţimi se observă o anumită scădere prin mutarea
locuitorilor în vale şi de-a lungul drumului.

Profilul economic, tipul de ocupaţii

Hotarul satelor brănene are o suprafaţă de 19642 h, cuprinzând următoarele

categorii de terenuri:
- arabil 887 ha
- livezi 155 ha
- fâneţe 4158 ha
- păşuni 5609 ha
- păduri 8833 ha

5
 Această divizare a pământului pe categorii de terenuri a scos în evidenţă că
suprafeţele cele mai mari sunt ocupate cu păduri, fâneţe şi păşuni, ceea ce a
determinat dezvoltarea creşterii vitelor ca ocupaţie predominantă, specializată, într-
un raport care să asigure necesarul de produse alimentare şi materii prime în
gospodărie.
Suprafeţele întinse ocupate de păşuni în hotarul satului şi în golurile de munte
au favorizat apariţia a două tipuri de păstorit:
a. păstoritul local cu păşunatul vitelor pe izlazurile comunale şi înnoptatul în
gospodărie în satele Fundata şi Şirnea şi cu stână mixtă pe hotarul satului în
satul Măgura;
b. păstoritul cu stână la munte, practicat în toate satele.
Unii proprietari de munţii de la Bran sau care au închiriat munţi de la
proprietarii din satele judeţelor Prahova şi Dâmboviţa au practicat încă din secolul al
XVIII-lea şi păstoritul transhumant cu iernatul în baltă.
În condiţiile specifice ale satelor de culme:Peştera, Măgura, Şirnea şi
Fundata, cât şi a celor de vale: Moeciu de Jos, Moeciu de Sus Şimon, suprafaţa de
teren arabil se reduce la petice de grădină de zarzavat şi holde pentru cultivarea
cartofului. În aceste sate creşterea vitelor este îmbinată cu lucru la pădure, uneori
locuitorii satelor făcând, în acest scop, deplasări sezoniere în marile bazine
forestiere din sud-estul Transilvanie.
În satele Poarta, Sohodol şi Predeal, unde suprafaţa de teren arabil este mai
mare, s-au dezvoltat, în mod ceva mai pronunţat, agricultura şi pomicultura, ca
ocupaţii care asigură nu numai nevoile gospodăreşti ţărăneşti, ci şi desfacerea
produselor pe pieţele de la Zărneşti, Râşnov şi Braşov.
În urma fărâmiţării terenurilor prin creşterea numărului de moştenitori
succesivi, o parte a populaţiei satelor, în special tinerii, s-au îndreptat spre centre
urbane din Ţara Bârsei sau a fost atrasă în activităţi comerciale cu zonele
subcarpatice, de unde aşezările brănene se aprovizionau cu produse agricole.
În ansamblu evoluţia aşezărilor brănene în ultimele decenii este determinată
de evoluţia centrelor urbane din Ţara Bârsei, de nevoia de comunicare mai largă, de
nevoia de contacte economice şi culturale, dar şi de păstrarea echilibrului ecologic
prin găsirea modalităţilor viabile de conservare a valorilor ce asigură eternitatea
satului românesc tradiţional într-o lume care devine tot mai conştientă de necesitatea

6
asigurării nu numai a unui nivel de trai şi civilizaţie ridicat, dar şi de păstrare şi
revigorare a celor mai valoroase tradiţii şi cultură populară.

Gospodăria
Gospodăria şi locuinţa tradiţională din satele brănene constituie cel mai
important domeniu al culturii populare din cuprinsul acestui areal etno-cultural al
sudului Transilvaniei, după tipurile de aşezări şi ocupaţii tradiţionale. Construcţiile
gospodăreşti sunt grupate atât structura gospodăriei tradiţionale, cât şi edificii aparte
cu caracter economic sau spiritual, se circumscriu în arealul etno-cultural mult mai
larg al arhitecturii populare în lemn.
Materialele şi tehnicile tradiţionale de construcţie utilizate în decursul timpului
au fost lemnul şi piatra, iar mult mai târziu cărămida arsă. Spaţiul etno-cultural
brănean cuprinde vaste suprafeţe ocupate păduri dintre care un loc de seamă îl
ocupă coniferele şi foioasele. Lemnul de brad este principalul material utilizat în
construcţii din timpuri străvechi, la care s-a adăugat în funcţie de necesităţi, lemnul
de fag şi mesteacăn, utilizate însă foarte rar şi mai ales la anexele gospodăreşti.

Casa cu curte
Cel mai reprezentativ tip de gospodărie specific satului brănean este
gospodăria cu ocol întărit, cunoscută în terminologia locală sub numele de ”casă cu
curte”.
Gospodăriile cu ocol întărit, în majoritatea lor, erau amplasate pe platouri mai
înalte şi însorite, ceea ce dovedeşte că ele reprezentau cel mai arhaic tip de aşezare,
de tip risipit, situată pe înălţimi cum este cazul satelor Moeciu de Sus, Măgura,
Peştera, Fundata, parţial Şimon, Poarta, în timp ce în satele Moeciu de Jos, Predeluţ,
Sohodol le întâlnim şi în centrul aşezărilor, de-a lungul drumurilor principale şi a
văilor.
Din punct de vedere morfologico-structural şi funcţional, gospodăria cu ocol
se împarte în câteva subtipuri şi variante, la care profilul economic şi tipul de ocupaţii
şi-au pus amprenta în mod deosebit, lucru observat din planul gospodăriei şi funcţia
diferitelor încăperi. Sub acest aspect se disting două microzone în care sunt
elocvente două elemente structurale de bază: şura şi crosnia, diferenţierea constând

7
în aceea că la casele cu crosnie nu întâlnim şura şi invers, la cele cu şură crosnia
lipseşte.
Satele unde şura lipseşte în totalitate sunt Moeciu de Sus, Fundata, Şirnea,
Măgura, Peştera, parţial Şimon, iar satele unde predomină şura ca element
component principal sunt Sohodol, Predealuţ, Poarta.
Gospodăriile cu crosnie au în componenţa lor casa de locuit, crosnia în spate
pe toată lungimea casei, un grajd cu suşop în faţă, un alt suşop pentru păstrarea
inventarului gospodăresc, o cămară (celar) şi o poartă sau două, de o parte şi de
alta a casei de locuit. În formă mai evoluată acest subtip mai cuprinde o încăpere
pentru prelucrarea laptelui (fierbătoare).
Gospodăriile cu şură cuprinde în plan casa de locuit, în faţa ei şura cu grajd,
iar pe celelalte două laturi câte un suşop, unde se află şi poartă. În acest caz, casa
nu mai are prelungirea acoperişului, în spate, pentru crosnie, funcţiile acesteia fiind
preluate de grajdul din faţa casei, alăturat şurei.

Gospodăria pe trei laturi

Acest tip de gospodărie este bine individualizat, el deverivând din primul tip cu
curte interioară, cu deosebire că la drum a dispărut polatra cu poarta principală şi s-
au construit un gard din ţambre (uluci din scândură) şi o poartă obişnuită pe unde se
intră cu căruţa. Gospodăria este compusă din casă de locuit cu tindă
mediană, ”casă”, ”casă mare” şi ”celar”, şura cu grajd în faţă, iar perpendicular pe
acestea se află pe latura din spate, o polatră cu suşop. Acest tip de gospodărie,
apărut la sfârşitul secolului XIX–lea s-a răspândit, generalizându-se în prima
jumătate a secolului XX-lea. În prezent chiar în construcţiile mai noi din piatră,
cărămidă şi lemn, observăm aceeaşi grupare a construcţiilor anexe în raport cu casa.
În aceste cazuri, şura şi grajdul se dezvoltă tot paralel cu casa, dar pe latura din
spate şi pe latura dinspre curte suşopul se încheie, dând naştere la noi spaţii
(magazie, garaj etc.).

Gospodăria pe două laturi

Gospodăriile de acest tip sunt mult mai puţin numeroase. În acest caz, atât
casa cât şi şura sau grajdul, dispuse paralel cu casa, sunt poziţionate paralel cu
casa, sunt poziţionate perpendicular pe linia drumului, în mijlocul proprietăţii.

8
Gospodăriile de acest tip sunt rezultatul unor strămutări din vechile aşezări de pe
terasele mai înalte, jos în vale, fenomen produs cu precădere spre sfârşitul secolului
al XIX-lea, mai frecvent la familie tinere.

Gospodăria cu curte deschisă

Este cel mai răspândit tip de gospodărie, generalizat în cursul secolului al XX-
lea şi care, în prezent, predomină în toate satele brănene. Şi aici, la fel ca şi în cazul
gospodăriei cu ocol întărit (casa cu curte) se întâlnesc mai multe variante clasificate
în funcţie de cele două componente de bază ale gospodăriei (locuinţa şi adăpostul
pentru vite).
La toate tipurile de gospodării cu curte deschisă împrejmuirile sunt din gard
de ţambre sau cu sârmă ghimpată.
Gospodăriile cu curte deschisă sunt rezultatul unui proces de roire care s-a
produs începând cu primele decenii ale secolului al XX-lea când o parte a familiei, în
special feciorii, primesc prin căsătorie, din partea părinţilor un nou loc de casă în
vale, iar pe locul iniţial rămân bătrânii. În multe cazuri chiar şi fetele primesc de la
părinţi asemenea locuri de casă.
Un fenomen foarte interesant, mai puţin răspândit, este cel de dublă roire:
proprietarii îsi construiesc o altă casă mai jos în vale, în timp ce bătrânii continuă un
timp să locuiască în vechea gospodărie aflată pe proprietatea din hotar; bătrânii se
mută apoi în gospodăria construită mai jos, iar unul din tineri, în special fiul cel mare
îşi construieşte o altă casă la drumul principal, unde îşi formează propria sa
gospodărie. Gospodăria iniţială aflată pe proprietate din hotar, se transformă în
adăpost temporar unde atât bătrânii cât şi tinerii locuiesc pe timpul recoltatului
fânului.
Transformarea gospodăriilor iniţiale în adăposturi temporare, folosite doar pe
timpul verii, este un proces întâlnit în toate satele brănene, o dată cu procesul
general de evoluţie a aşezărilor de la satul risipit sau împrăştiat, la cel răsfirat şi apoi
la cel cu tendinţe de adunare în nuclee de-a lungul văilor şi drumurilor principale.

Gospodăria cu casa pe două nivele

Tipul de gospodărie este acelaşi (gospodărie cu curte deschisă) cu
deosebirea că aici casa este dezvoltată pe verticală. Gospodăria cu casă pe două

9
nivele este caracteristică pentru arhitectura în pantă, unde iniţial temelia formează
un spaţiu închis, folosit ca pivniţă ; cu timpul acest spaţiu se amplifică, devenind
pivniţă şi grajd de vite, apoi pivniţă şi cămară, iar mai nou , pivniţă, cămară şi cameră
de prelucrare a laptelui (căşărie).

Stânile (tipologie şi funcţie economică)

Aşezările brănene cu un profil preponderent pastoral-agricol şi forestier,
dispun de un potenţial bogat de fâneţe şi păşuni care au favorizat dezvoltarea
păstoritului ca formă superioară organizată, de creştere a vitelor. În funcţie de poziţia
terenului pentru păşunat în raport cu gospodăria din sat, în zona Bran întâlnim două
tipuri de păstorit:
a. păstoritul local desfăşurat pe izlazul situat în hotarul satului la care participă
vitele mari (Şirnea, Fundata, Măgura);
b. păstoritul cu stână la munte, care este un păstorit mixt cu oi şi vite mari.
În cazul păstoritului local, vitele mari pasc libere, uneori păzite de copii, iar
seara se întorc în gospodărie. Păstoritul cu stână la munte cunoaşte două forme de
asociere: familială şi a obştei satului. Indiferent de aceste forme, stâna este
compusă din: stână propriu-zisă, strungă pentru muls oile, oborul vacilor, arcaciul
pentru înnoptatul oilor, coteţul porcilor şi boşca (adăpostul ciobanilor pe timpul nopţii).
Tipul cel mai vechi de stână brăneană, întâlnit în Muntele Vlăduşca din
Masivul Piatra Craiului, aparţine planului cu trei încăperi: fierbătoarea, stâna foilor şi
comarnicul. Fierbătoarea este încăperea unde se prelucrează laptele, comarnicul o
anexă ataşată la strunga de muls oile, iar stâna foilor serveşte pentru prelucratul şi
depozitatul brânzei şi a altor produse lactate.
Se poate spune că stâna îndeplineşte în acelaşi timp funcţie de atelier de
prelucrare a laptelui, de depozitare a produselor lactate şi de adăpost pentru ciobani,
o locuinţă temporară a grupului uman care îndeplineşte anumite atribuţii bine
stabilite în cadrul ”tocmelii” cu stăpânul sau responsabilul de stână.
La toate tipurile de stâne din Bran, fierbătoarea este încăperea în care se
încheagă laptele, se fierbe zerul, se stoarce caşul în crintă, se păstrează jintiţa
pentru consumul zilnic la stână, se ţin vasele pentru muls şi închegat. Sistemul de
încălzit este format dintr-o vatră liberă (corlon) prevăzută cu două furci, pe care se
sprijină zăvodarul ce susţine cazanul de fiert zerul şi ceaunul de mămăligă.

10
Mobilierul este simplu: de jur împrejur sunt amenajate laviţe (tălpi) pe care ciobanii
îşi ţin hainele de schimb şi bunzile. Pe o altă talpă se aşeză crinta pentru caş, putina
cu jintiţă, iar deasupra pe perete se agaţă zăgârnele de urdă.
În stâna foilor sunt amplasate buduroaiele în care se pune caşul la dospit. Tot
aici se păstrează ravenele (şi mai nou maşina de tocat pentru zdrobit caşul) şi
sărătoarea pentru săratul caşului. În acest spaţiu se frământă caşul şi se bagă
brânza în burduf sau în coajă de brad.
În stâna brânzei, pe poliţe de lemn, se depozitează burdufii de brânză şi sacii
de urdă.
Amplasarea construcţiilor se face într-un loc anumit, bine adăpostit de vânturi,
aproape de sursa de apă şi în aşa fel încât să faciliteze comunicarea între diferitele
spaţii funcţionale şi între ciobanii care asigură paza oilor, pentru a participa în grup la
alungarea animalelor de pradă care ataca turma.

Stână din Zona Bran

11
Agroturismul în Zona Bran

După 1989, evoluţia socio-economică a determinat modificări structurale în

spaţiul rural, reliefate prin apariţia şi dezvoltarea unor activităţi neagricole
(practicarea meşteşugurilor, confecţionarea obiectelor de artizanat, prelucrarea
tradiţionala a produselor agricole în gospodărie, agroturismul) şi prin tendinţa
generală de urbanizare.
Cererea pentru agroturism există şi aceasta reprezintă o alternativă
importantă pentru lumea satului românesc, în special în zonele montane, unde
agricultura nu poate obţine rezultate satisfăcătoare. Prin practicarea unor preţuri
accesibile, agroturismul este preferat de un număr mare de persoane.
Oferta turistică din spaţiul rural românesc este destul de diversificată,
satisfăcând un registru larg de motivaţii, precum: odihnă şi recreere, cunoaştere,
cultură, religie, într-un decor natural pitoresc şi nepoluat şi un ambient arhitectural
şi spiritual specific zonei.
Pentru amatorii de agroturism, oferta turistică este alcătuită din pensiuni
turistice rurale şi pensiuni agroturistice, produse turistice care se individualizează
după categoria de confort, mediul natural, construit şi spiritual, gastronomia locală
etc.
Fermierul sau prestatorul de servicii turistice din spaţiul rural, prin trăsăturile
psiho-sociale, cultură şi educaţie, profesionalism şi responsabilitate, calităţile
gastronomice şi produsele agroalimentare (specifice condiţiilor pedoclimatice),
personalizează produsul turistic creat pentru comercializare în aceeaşi localitate sau
zonă.
Agroturismul se realizează prin valorificarea cadrului natural, a ofertei de
cazare şi a diverselor servicii agroturistice puse la dispoziţie de către gospodăriile şi
fermele agroturistice. Scopul acestei activităţi este acela de a obţine venituri, care au
un caracter complementar.
Valorile muntelui românesc constituie un patrimoniu important al ţării noastre;
principala valoare este reprezentată de populaţia cu tradiţiile ei, care trebuie inclusă
în programe complexe de dezvoltare, pentru conservare şi durabilitate.

12
 Zona montană, şi îndeosebi zona Bran, sunt puncte de atracţie turistică prin
peisajul pitoresc, tradiţii, cultură, meşteşuguri; toate acestea, împletite cu activităţile
agricole specifice zonei conduc la dezvoltarea agroturismului.
Influenţa complexă a practicării agroturismului asupra zonelor rurale, se
remarcă prin schimbări ale mediului economic, social, cultural. Un exemplu elocvent
este zona Bran, unde agroturismul şi-a pus amprenta în:
• Schimbarea mentalităţii localnicilor (brănenilor).
• Mărirea gradului de civilizaţie.
• Acordarea unui interes sporit pentru învăţarea limbilor de circulaţie
internaţională.
• Modernizarea locuinţelor.
• Dezvoltarea vechilor meserii.
• “Reînvierea” tradiţiilor.
• Construirea de noi spaţii pentru locuit destinate cazării turiştilor.

13
ANEXE

14
 BRAN
FUNDATA MOECIU

15
 Pensiunile turistice şi agroturistice din Zona Bran

Zona Pensiuni agroturistice Pensiuni turistice rurale TOTAL Pensiuni

Nr. unităţi Capacitate de cazare Nr. unităţi Capacitate de Nr. unităţi Capacitate de
cazare cazare

2875 23393
România 940 5324 1935 18069
67 489
Bran 9 58 58 431
11 65
Bran-Poarta 2 13 9 52
9 82
Bran-Predeluţ 1 4 8 78
13 84
Bran-Simon 6 46 7 38
3 42
Bran-Sohodol - - 3 42
8 60
Fundata 3 30 5 30
18 126
Moeciu 11 71 7 55
6 65
Moeciu-Cheia 1 16 5 49
54 386
Moeciu de Jos 28 192 26 194
23 192
Moeciu de Sus 8 64 15 128
212 1591
Total zona Bran 69 494 143 1097

16
 Date din Registrul Agricol al Comunei Fundata

Numărul de gospodării agricole 467

Suprafaţa agricolă 1541 ha
din care: arabil 78 ha
păşuni 618 ha
fâneţe 845 ha

Teren arabil 78 ha
din care: cartof 30 ha
legume de câmp 3 ha
plante de nutreţ 45 ha

Efectivele de animale:

Bovine – total: 1200 cap.

din care - vaci 825 cap.
- juninci 69 cap.
- tineret 305 cap.

Ovine – total: 2500 cap.

Porcine – total: 500 cap.

Cabaline - total: 118 cap.

Păsări – total: 6000 cap

17
 Structura medie a gospodăriei din Comuna Fundata

Suprafaţa agricolă 3,29 ha

Din care: arabil 0,166 ha
Păşuni 1,32 ha
Fâneţe 1,80 ha

Structura culturilor agricole/gospodărie - medie:

teren arabil 0,166 ha din care:
cartofi 0,064 ha
legume de câmp 0,006 ha
plante de nutreţ 0,096 ha

Structura efectivelor de animale/gospodărie - medie:

Bovine – total 2,5 cap.
din care: - vaci 1,7 cap.
- juninci 0,14 cap.
- tineret 0,6 cap.

Ovine – total 5,3 cap.

Porcine – total 1,07 cap.

Cabaline – total 0,25 cap.

Păsări – total 12,8 cap

18
 Bibliografie

1. Ioan Praoveanu, Gheorghe Dinuţă, Monumente de arhitectură şi tehnică

trdiţională din satele brănene, Editura C2 design, Braşov, 2003.
2. Florina Bran, Dinu Marin, Tamara Şimon, Turismul rural – modelul european,
Editura Economică, Bucureşti, 1997.
3. St. Mitrache, V. Manole, Florina Bran, Marilena Stoian, I. Istrate, Agroturism şi
turism rural, Editura Fax Press, Bucureşti, 1996.
4. Vasile Glăvan, Turismul în România, Editura Economică, Bucureşti, 2000.
5. Ion Măgdălina, Amenajare, organizarea şi sistematitarea teritoriului, Editura
Ceres, Bucureşti, 2002.
6. Florin Mărăcineanu, Mircea NIstreanu, Elena Constantin, Dezvoltare rurală –
politici şi strategii, Editura Ceres, Bucureşti, 2003.
* National Catalogue of Guesthouses and Farmhouses in Romania, ANTREC, 2003.
* Vacanţe la ţară, nr. 3, ANTREC, 2004.
* Anuarul Statistic, 2003.
* Registrul Agricol al Comunei Fundata
* Internet.

19