SUBIECTUL I

A.
1. Sensul din text al secvenței „decât în parte” este acela că înțelegerea
mesajului textului citit de Nelli este parțială, datorită contradicțiilor ce se nasc
în sufletul personajului-narator.
2. Două dintre personajele din romanul „Idiotul”, de Dostoievski, sunt: Mîșkin și
Nastasia Philipovna.
3. Lectura romanului îi provoacă lui Nelli o stare tensionată, o înlănțuire de
contradicții și percepere a lumii sub o altă formă, o altă realitate, de aceea se
simte copleșită, așa cum ilustrează fragmentul: „Senzația pe care am simțit-o
în decursul lecturii a fost aceea de chin, înăbușire, apăsare. Deseori simțeam
nevoia să deschid fereastra și să respir cât mai mult aer.”.
4. În viziunea lui Nelli, impasul creator al lui Dinu nu trebuie să îl descurajeze,
pentru că experiențele pe care le va avea de-a lungul vieții, odată cu trecerea
timpului, îl vor maturiza, îi vor fortifica înțelegerea, va ajunge la o altă treaptă
de inițiere și va avea o altă perspectivă asupra vieții care, bănuim, că vor
genera actul creator, inspirația: „că niciodată să nu disperi atunci când
întruchiparea ideilor tale întârzie să vină, căci timpul și viața trăită la rând îți
măresc puterea de înțelegere, îmbogățindu-ți sufletul, dându-i mereu
posibilitatea altor renașteri și cuprinsul altor lumini.”.
5. Una dintre trăsăturile expeditoarei scrisorii este capacitatea fantastică de
analiză literară, manifestată în timpul lecturării minuțioase a romanului.
Datorită acestui har psihosenzorial, Nelli descoperă personajele operei dincolo
de aparențe, pătrunde în străfundurile ființei lor și le percepe înțelesurile la
nivel ontologic.

B.
Lectura este o modalitate de a te detașa de realitate, de a percepe o altă formă
a existenței, de a permite ideilor să se îngemăneze în diferite forme, de a te transpune
în lumea personajelor textului citit, așa cum reliefează naratorul subiectiv din textul
„Biruința unei iubiri”, de Dinu & Nelli Pillat, de aceea, eu consider că lectura îți
înnobilează sufletul, te ajută să depășești limitele realului și să migrezi în lumea
imaginată de autor, deoarece rolul ei este să sensibilizeze, să emoționeze prin
procedeele artistice folosite și prin ideile artistice conturate.

În primul rând, citirea unui text literar ne transpune în jocul ideilor autorului,
exprimate din perspectivă obiectivă sau subiectivă de către narator, ne face să ne
înălțăm sufletul la nivelul lumii imaginate și reușim să lăsăm realitatea cu problemele
ei pentru a explora alte variante. Aceste aspecte sunt redate clar în textul dat, unde
personajul-narator afirmă că lectura romanului „Idiotul” al lui Dostoievski a transpus-
o în acea lume plină de suferință și a uitat de sine, de contextul în care se afla
„Senzația pe care am simțit-o în decursul lecturii a fost aceea de chin, înăbușire,
apăsare. Deseori simțeam nevoia să deschid fereastra și să respir cât mai mult aer.”.
Un alt exemplu evident îl descoperim la Mihai Eminescu, în romanul său „Sărmanul
Dionis”, când lectura îl face să evadeze în timpul ancestral redat de text – o
caracteristică a romanticilor – pe care o considerăm credibilă.

În al doilea rând, concentrarea asupra lecturii este ca o teleportare în timpul și

spațiul acțiunii, printre personajele acesteia pe care reușim să le înțelegem din punct
de vedere atitudinal și comportamental, până când devin un alter ego, realizăm
conexiuni și ne asumăm lecții de viață sau ne schimbăm traiectoriile, țelurile. Aceste
simțăminte, trăiri, descoperim și la Nelli, când recunoaște – când citește romanul lui
Dostoievski – „că iadul este și pe pământ și că de cele mai multe ori îl descopăr și în
sufletul meu”, „De Mîșkin cred că m-aș fi îndrăgostit și eu nebunește”,
„Dostoievski...Are o forță și o putere de pătrundere de parcă ar fi Dumnezeu.”. Tot
așa și Lucian Blaga se transpunea în lumea personajelor basmelor citite de mama sa
sau de sine când era copil, ceea ce a contat în drumul vieții sale.

Așadar, lectura este o modalitate de a lăsa lumea reală, contextul nostru

existențial și de a evada în lumea ei, ceea ce creează noi perspective asupra lumii și
vieții, noi înțelegeri și noi traiectorii ale gândirii.

SUBIECTUL II
În textul dat, eul liric sugerează tristețea, depresia, lipsa de speranță prin
termenii sugestivi, metafore ale trăirilor sale, o caracteristică a simbolismului. Astfel,
se autointitulează „solitarul pustiilor piețe”, ceea ce sugerează singurătatea într-un
mediu supus degradării, la care se adaugă metalul ce sună în noapte, „arama”, simbol
al sunetului morții, într-o lume lipsită de speranță „noaptea deplină”. Inversiunile
„tristele becuri”, „pală lumină” intensifică ideea tristeții, fără speranță a eului liric.
Râsul hidos, umbra, câinii pribegi, tăcere, paralizie, sunt metafore ale disperării, ale
neputinței de a ieși din această stare de solitudine, de „nebunie”. Ideea de singurătate
și de degradare al sufletului și al contextului existențial este simbolizată de versul
care se repetă obsesiv „Sunt solitarul pustiilor piețe” – o altă caracteristică a
simbolismului.