Sunteți pe pagina 1din 1

Grigore Ureche

A fost acest Ștefan Vodă un om mic de înălțime, nervos și vărsător de sânge nevinovat; de multe ori la
petreceri ucidea, fără a judeca. Altminteri era un om cu capul pe umeri, harnic, știind să-și acopere
lucrul, iar unde nu te așteptai acolo îl găseai. Era priceput la războaie, unde era nevoie acolo se afla, ca
văzându-l ostașii săi să nu-și piardă moralul, de aceea rareori când pierdea o luptă. După luptele pe care
le pierdea nu-și pierdea speranța, știindu-se căzut jos, se ridica deasupra inamicilor. După moartea lui,
fiul lui, Bogdan Vodă, îi luase urma, făcând lucruri vitejești, cu se spune, din pom bun, roadă bună iese.

Pe Ștefan Vodă l-au îngropat cu multă tristețe și lacrimi în mănăstirea Putna, care era zidită de el.
Atâta tristețe era, încât plângeau toți parcă au pierdut un părinte, știind toți că au pierdut mult bine și
multă apărare. După moartea lui, până astăzi i se zice Ștefan cel Mare și Sfânt, nu pentru sufletul aflat
acum în mâna lui Dumnezeu, deoarece a fost un om cu păcate, ci pentru toate lucrurile lui cele eroice,
pe care nimeni dintre domnitori, nici de înainte de acesta, nici după nu au putut să le egaleze.

(Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei)

S-ar putea să vă placă și