Sunteți pe pagina 1din 3

CXLV

Gura de Dragoste sculptată


„Urăsc!”îmi pare că șoptește.
Primindu-o am jalea toată
iar ea se-nduplecă,firește
și graiu-mi mustră că nu-mi pare
ca totdeauna,dulce.Blânde
își lasă vorbele să zboare
și nu-ncărcate de osânde...
După„Urăsc!” rosti cuvinte
urmându-se,ca ziua,nopții,
rostogolind pe trepte sfinte
un demon în genunea morții;
„Urăsc!”Un fulger străbătu
adaosul:„Pe tine nu....”
Nu te-ntrista mai mult decât se cade,
izvorul are mâl și roza ghimpi,
lună și soare -norii îi străbate,-
ce-n mugur zace putred n-ai să schimbi.
Omu-i supus erorii și eu însumi
greșelile iertându-ți, mă corup
rău îndulcindu-l și rămân cu plânsu-mi
păcatu-mpiedicându-l să ia trup.
Eroarea ți-o cunosc și-acuzatorul
devine astfel avocatul tău,
lupt împotriva mea și sunt izvorul
războiului între frumos și rău.
Dulcelui hoț ce pradă, neferice,
mă învoiesc acum să-i fiu complice.
Iubite, ia-mi iubirile, pe toate,
esti mai bogat de le vei dobîndi?
Iubirea nu mi-o crezi iubire poate,
dar ea a ta este de cînd o stii.
De dragul meu daca-mi primesti iubirea
si-o cheltui, nu te voi fi blestemat
si totusi te blestem, de-i iai sclipirea
fara sa ti-o doresti cu-adevarat!
Iubit tîlhar, tu, hotul de miresme,
te iert cînd saracia mea o furi,
iubirii-i ierti faradelegea lesne,
mai greu faradelegile le-nduri.
O, desfrînat ce schimbi în bine raul
nu-mi fi dusman, chiar daca-mi esti calaul

Nu, dragostea nu-mi e idolatrie,


Cel ce mi-e drag nu-i idol nicidecum,
La fel mi-e cântecul şi-i dat să fie
Doar unuia-nchinat, oricând, oricum!
Iubirea- i blândă azi şi mâine-i blândă
Mereu statornică- i lumina ei,
De-aceea versul cântecul şi-l cântă
Şi pune, doar pe-un singur gând, temei.
Frumos, blândeţe, adevăr – rezumă,
Frumos, blândeţe, adevăr, spun tot.
Cuvinte trei, ce timpul mi-l consumă,
Cu altele să le mai schimb nu pot.
Frumos, blândeţe, adevăr, răzleţe,
Un singur loc să-l umple or să-nveţe.

(traducere de Gheorghe Tomozei)

De-ai fi al tau, iubite! Tu, ce esti


tot mai putin al vietii si e timpul
acest sfîrsit de-acum sa-l pregatesti
rodind din tine-alt chip, sa-ti fie schimbul.
Atunci, fara de margini frumuseti,
robite tie, n-ar fi margarite,
cînd iarasi sub lumini ai sa-ti rasfeti,
într-un trup nou, icoanele-amurgite.
Dar cine si-ar lasa, paraginit,
conacul ce-ar putea cu barbatie
sa-l’nalte-n calea vîntului stîrnit
ca mortii împotriva sa îi fie?
Risipa! Ai avut parinte-odata;
lasa-ti un fiu, la rîndul tau fii tata!
O, Dragoste , ce ochi în cap mi-ai pus
Ca adevarul nu-l mai vad de-odata,
Sau vad ei drept, dar cugetu-mi rapus
Strîmb judeca ce bun si drept se-arata.
De e frumos ce ochii mei zaresc ,
De ce-o tagaduieste lumea oare ?
Sau nu-i frumos ? mai e ochi omenesc
Cel tulburat de-a dragostei vîltoare ?
Cu neputinta ! cum ar mai vedea
Cînd sînt truditi, de lacrimi si veghere ?
Nici soarelui prin nori si pîcla grea
Vaz limpede nu-i poate nimeni cere.
Cu lacrimi ma orbesti, Iubire rea
Ca vina ta sa n-o mai pot vedea .