Budulea Taichii

de Ioan Slavici

Acțiunea nuvelei se desfășoară pe un singur plan narativ și urmărește dezvoltarea

personalității protagonistului, un băiat pe nume Huțu (Budulea Mihai). De-a lungul celor
opt capitole, cititorul este martorul maturizării personajului principal, care este în căutarea
unei direcții pe care să o urmeze în viitor. Astfel, nuvela începe cu perioada copilăriei lui
Huțu, care îl are în centru pe tatăl lui. Acesta din urmă știa să cânte la cinci instrumente,
întrucât aceasta era ocupația lui. El era prezent la toate evenimentele petrecute în sat, iar cel
mic îl însoțea, întrucât soția îl părăsise pe când copilul avea numai cinci ani.
Dascălul satului încearcă să-l convingă pe Budulea (tatăl) să-l trimită pe cel mic la
școală la oraș, pentru ca atunci când va termina studiile să predea și el alături de cel care îi
fusese profesor. Tatăl copilului consideră că, întrucât acesta avea cunoștințe de bază (scris,
citit, socotit, cântat la biserică) și nici nu înțelegea maghiara, nu era nevoie de studii
suplimentare. Într-un final, naratorul, care îl cunoștea pe Budulea, îl convinge să-i permită
fiului său cele sugerate de dascălul Clăiță. Băiatul îi mulțumește acestuia, dar sfârșește prin
a merge la școala maghiară, întrucât în oraș avea nevoie de patru clase primare pentru a fi
acceptat. Deoarece povestitorul studia și el la școala maghiară, băiatul se bucură să învețe
împreună cu acesta.
În oraș, Huțu stătea în gazdă împreună cu încă alți cinci tineri. Fiindcă se angajase să
se ocupe de unele dintre treburile gospodăriei, plătea jumătate din prețul plătit de ceilalți
băieți. O dată pe săptămână, tatăl lui venea în vizită. Era mândru de fiul său și spunea cui
apuca faptul că băiatul studia în oraș, la o școală bună. După câteva săptămâni, apare și
mama lui Huțu, Safta, care vine împreună cu dascălul și tatăl băiatului la Lenca, gazda din
oraș. Aflând că băiatul era la școală, ei pornesc într-acolo, unde, făcând abstracție de faptul
că profesorul preda, Nea Budulea strecoară capul după ușă, strigând, „Măi, Budulea
taichii!”. De atunci, Huțu a primit porecla „Budulea Taichii”. După întâlnirea emoționantă
cu mama lui, viața familiei se îndreaptă, iar femeia decide să rămână acasă.
Fiindcă Huțu are rezultate bune la învățătură, profesorul Wondracek îl ia la el acasă,
în schimbul unor mici treburi pe care băiatul trebuie să le facă: să-i curețe hainele și ghetele,
să-i umple pipele, să măture școala și să însoțească la și de la școală doi elevi de clasa întâi.
Profesorul vrea să-l trimită pe băiat la școlile latinești, ceea ce nu îl bucură pe dascălul
Clăiță, care se teme că astfel, tânărul va fi îndepărtat de planurile inițiale. Budulea, însă,
este mândru și bucuros la gândul că fiul său va învăța multe limbi străine.
De Crăciun, Budulea aduce daruri fetelor dascălului, precum și părinților săi. Aceștia
sunt fericiți să fie împreună cu toții, pentru prima dată de când se întorsese și Safta acasă.
Dascălul Clăiță, în schimb, îl admonestează pe Huțu, acuzându-l că dorea să frecventeze

1
școlile latinești, că-și abandonase limba și se lepădase de obiceiurile și religia lui, adăugând
că ar fi dorit să i-o dea de nevastă pe Cornelia, fata lui cea mare. Dascălul se înmoaie, însă,
când băiatul argumentează că latina se afla, de fapt, la baza limbii române.
De Paști, când Huțu revine acasă, întreg satul știa despre noile studii ale tânărului și
cum avea el să învețe despre originile neamului românesc. Dascălul nu mai e supărat pe el,
iar „Budulea Taichii” dorește să devină profesor de gimnaziu, dar și călugăr. Cornelia se
logodește cu un alt dascăl, iar Huțu se îndrăgostește de Livia. Între timp, Mili, sora Liviei și
a Corneliei, nu-și poate lua ochii de la Huțu. Povestitorul, care e bun prieten cu Huțu, e
gelos pe fata care îi răpise din timpul pe care i-l acorda, de obicei, amicul său. Când cei doi
discută, Huțu îi mărturisește dorința de a se însura cu Livia și de a profesa ca dascăl sau
preot. Anii necesari pregătirii încep să le pară prea mulți tatălui și dascălului băiatului, iar
Livia alege să se mărite cu fiul directorului școlii. Trist, dezamăgit și presat de insistențele
celor din jur privind studiile sale, Huțu se înstrăinează de tatăl său și începe să se neglijeze
pe sine.
Protagonistul pleacă apoi în călătorie prin Europa, în compania unei familii înstărite.
La Viena, el studiază filosofia, urmând ca apoi să se călugărească. Îngrijorați, părinții lui îl
roagă pe narator să-i trimită o scrisoare din partea lor, rugându-l să se întoarcă pentru a le fi
alături la bătrânețe. Huțu procedează întocmai și se angajează ca arhivar la episcopie.
Alături de narator, el urmează cursul clerical. E stângaci în preajma femeilor, nu stă prea
mult lângă Livia, iar Mili îl evită.
După o vizită la părintele Avesalom Toda, Huțu devine confuz în privința planurilor
sale de a se călugări. Nu știa dacă va dori să se însoare și să aibă o familie sau prefera să nu
aibă parte de toate acestea. Părinții tânărului și-ar fi dorit să-l vadă însurat și la casa lui, și
din când în când vorbeau cu Mili, care părea să fi păstrat din entuziasmul pe care îl avusese
față de Huțu. Când băiatul îl vizitează pe dascălul Clăiță și îi povestește despre fetele
părintelui Todea, Mili se întristează, dar Huțu o liniștește și îi mărturisește că, de fapt, pe ea
o iubea.
Așadar, destinul lui Huțu sfârșește prin a fi unul fericit. El ajunge protopop și se
căsătorește cu Mili, fiica dascălului Clăiță, care devenise inspector școlar. Cei doi tineri
căsătoriți au adus pe lume un copil, care avea să fie „Budulea bunicului”. Naratorul este
invitat la botezul copilului și toată lumea este mulțumită, începând cu Huțu și încheind cu
părinții lui, care se bucură că au parte de o familie întreagă și fericită.
În concluzie, „Budulea Taichii” înfățișează evoluția unui tânăr dintr-un sat
ardelean. Aceasta se realizează prin studiu, muncă intensă, modestie și dragoste față de
familie. Valorile pe care Slavici le promovează în operele sale sunt prezente și în această
nuvelă, Huțu rămânând un om care nu-și uită niciodată rădăcinile, ducând cu sine
valorile și principiile dobândite în satul lui și în casa părintească.