Malul Siretului de Vasile Alecsandri
Pastelul este creaţia lirică în versuri, în care este descris un tablou de natură, realizat prin
îmbinarea planurilor uman-terestru şi universal-cosmic.Eul liric îşi exprimă în mod direct
stările, emoţiile, sentimentele trăite în faţa peisajului zugrăvit. Ca mijloace artistice, pastelul
îmbină imaginile vizuale cu imaginile auditive, motorii, cromatice, olfactive etc., un rol
important avându-l procedeele artistice, figurile de stil şi coloristica elementelor ce compun
tabloul respectiv.
Vasile Alecsandri se situează în fruntea poeţilor paşoptişti, pastelurile sale constituind
primul moment de strălucire a poeziei române înainte de Eminescu.
Poezia ,, Malul Siretului,, a fost publicată în revista „Convorbiri literare” la 1 mai 1869.
Titlul poezie ilustrează locul mirific ce l-a inspirat pe Alecsandri în această poezie, malul
râului Siret, care curgea prin apropierea meleagurilor atât de dragi poetului, moşia de la
Mirceşti.
Poezia Malul Siretului este structurată în patru catrene, cu versuri lungi de 15-16 silabe,
trăsătură tipică pastelurilor lui Alecsandri.Acest pastel, apreciat în mod deosebit de mai mulţi
exegeţi literari, se particularizează prin două aspecte inedite: lirismul subiectiv evidenţiat de
prezenţa persoanei întâi, auctoriale – în strofele a doua şi a treia – şi lirismul obiectiv
evidențiat de nota meditativă a poeziei din ultima strofă.
Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune artistică specifică eului
liric, a cărui interpretare implică reflectarea sensibilă a lumii înconjurătoare prin funcţia
expresivă şi estetică a cuvântului, sunetelor şi culorilor.
Strofa întâi descrie acel moment incert al dimineţii devreme, când ziua se îngână cu noaptea,
când întreaga natură pare adormită, iar deasupra luncii Siretului plutesc „aburii uşor ai nopţii”,
ce par „fantasme”, comparaţia provocând o puternică stare emoţională. Imaginea motorie a
cetii care „se despică” printre ramurile copacilor, este însoţită de imaginea vizuala a râului
personificat, care „se-ncovoaie” pe sub arborii din luncă..
Strofa a doua ilustrează în mod deosebit lirismul subiectiv prin introducerea persoanei întâi
singular, vocea auctorială exprimând încântarea pentru peisajul de basm al dimineţii. Aşezat
pe „malu-i verde”, eul liric, în ipostaza privitorului, este fascinat de curgerea continuă a
Siretului, care „la cotiri se perde” şi ale cărui ape somnoroase sapă „malul năsipos”.
Strofa a treia începe cu imaginea delicată a sălciei pletoase care se apleacă deasupra undelor
Siretului, tabloul fiind brusc dinamizat şi animat de un peşte care „saltă-n aer după-o viespe
sprintioară” şi de raţele sălbatice care „se abat din zborul lor”, aşezându-se pe undele
primitoare.
Ultima strofă accentuează ideea că acest pastel nu descrie numai un peisaj natural, ci şi un
peisaj al sufletului, evidenţiind lirismul subiectiv al poeziei. Atitudinea eului liric este
meditativă, sugerând cu discreţie ideea că gândurile lui sunt atrase hipnotic de valurile
mişcătoare, prin metafora curgerii Siretului: „Şi gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale /
Cu cel râu care-n veci curge, far-a se opri din cale”.
Expresivitatea poeziei este susţinută de verbele aflate la timpul prezent numind acţiuni care
nu se finalizează, ci tind să se eternizeze: „se ridică”, „se despică”, „se-ncovoaie”, „mişcă”,
„adoarme”, „se coboară”, „saltă”, „se duce”, „curge”, „clocoteşte.
Prozodia.Versurile lungi, de 15-16 silabe ca în toate pastelurile, ritmul trohaic şi rima
împerecheată creează un tablou pictural, un adevărat spectacol al naturii, care provoacă eului
liric trăiri profunde de admiraţie, de încântare, duse până la extaz.