Textul narativ literar în proză – Trăsături

Repere
Textul literar prezintă o lume imaginară și transmite idei, dar mai ales emoții și
sentimente, într-un limbaj expresiv. Lumea imaginară a textului literar poate fi mai apropiată
sau mai îndepărtată de lumea reală.
Pentru a înțelege un text literar în care se relatează o întâmplare, cititorul trebuie să
răspundă la câteva întrebări:
 Cine sunt personajele?
 Ce fac personajele?
 Când se petrec evenimentele?
 Unde se petrec evenimentele?
Textul narativ prezintă derularea unor întâmplări în ordine logică și temporală.
În funcție de timpul și de spațiul în care se petrece acțiunea, de personajele cu rolul
cel mai important, textul narativ poate fi delimitat în secvențe distincte, asemănătoare cu
scenele dintr-un film.
Indicii de timp trimit, de obicei, la acțiunea din prim-plan, care reprezintă firul
principal al narațiunii. Uneori, aceștia se referă și la alte momente, petrecute înainte sau
după acțiunea din prim-plan.
Într-un text narativ literar, există narator și personaje, prin intermediul cărora
cititorul află ce și cum se întâmplă într-o narațiune.
Naratorul poate relata o întâmplare, folosind persoana a III-a sau persoana I. Când
este folosită persoana I, naratorul este în același timp și personaj. Acesta relatează
evenimentele din perspectiva sa (povestește din punctul său de vedere).
Personajele îndeplinesc acțiunile, având contribuții diferite la evenimentele relatate.
Într-un text narativ literar, personajele pot să fie ființe umane, dar și ființe necuvântătoare
sau obiecte.
Personajele și naratorul nu există în realitate, ci trăiesc doar în paginile cărții, în
lumea inventată de autor, adică în ficțiune.
Autorul este o persoană cu identitate concretă în lumea reală, care construiește o
lume imaginară, ficțională.
Autorul și naratorul nu pot fi confundați, pentru că ei aparțin unor planuri diferite:
autorul face parte din lumea reală, în vreme ce naratorul aparține ficțiunii, lumii inventate de
autor.

1
 Repere – Actualizare
Cuvântul-cheie reprezintă un substantiv sau un grup de cuvinte care numește
aspectul cel mai important dintr-un fragment. Într-un text pot fi identificate, de regulă, mai
multe cuvinte-cheie.
Tema unui text oral sau scris este ideea centrală dezvoltată în cadrul acestuia. Pentru
numirea temei se folosește un substantiv. Printre temele literare frecvent întâlnite se
numără: călătoria, copilăria, dragostea, familia, natura, prietenia, școala. Uneori, titlul
textului poate anticipa tema acestuia.
Ideea principală este comunicarea prin care se transmite informația esențială dintr-
un fragment de text. Ideea principală poate fi exprimată în text sau poate fi desprinsă prin
punerea în legătură a unor informații conținute de text.
Pentru a formula ideea principală a unui fragment, se identifică mai întâi cuvântul-
cheie, se adaugă acestuia un predicat, apoi alte cuvinte, care împreună să răspundă la
întrebarea despre ce/cine este vorba în fragmentul delimitat?.
Planul simplu de idei cuprinde toate ideile principale ale textului, înlănțuite în
ordinea apariției lor în text. Identificarea și formularea ideilor principale ajută la înțelegerea
textului.