Traian- cel mai mare împărat roman

Împăratul Traian cu numele său complet Nerva Traianus Marcus

Ulpius, s-a născut pe 18 septembrie 53 d.Hr, în oraşul Italica (la
marginea actualului oras Sevilla) din Hispania Baetica (regiunea
Andaluzia, din Spania modernă). Tatăl său, M. Ulpius Traianus,
era un cunoscut senator şi general, din faimoasa familie romană
Ulpia, originară din peninsula Italică. Mama sa, Marcia,
provenea tot dintr-o familie importantă care susținea că se
trage din primii regi ai Romei. Traian a urcat în ierarhia armatei
romane luptând în cea mai periculoasă zonă a Imperiului
Roman, pe fluviul Rin, luând parte la războaiele lui Domiţian împotriva triburilor germanice.
Traian a fost în primul rând un mare comandant militar, care datorită reuşitelor sale, a
sărbătorit cele mai mari triumfuri. În timpul guvernării sale Imperiul Roman a atins maxima sa
întindere. Caracterul său onest şi serios, l-au făcut sa fie apreciat atât de Senat cât si de popor, încă de
la început. Se spune ca la moartea împăratului Nerva, în ianuarie 98 d.Hr, deşi era succesor legal,
Traian fiind fiul adoptiv al împăratului, nu s-a grăbit la Roma să-şi ia tronul în primire, această grabă
putând fi considerată nedemnă din partea lui. A ales să facă un tur de inspectie al trupelor care păzeau
frontierele de la Rin si de la Dunăre. Vizita personală la garnizoanele de la marginea imperiului a fost o
mişcare înţeleaptă a lui Traian pentru a-şi consolida sprijinul în rândul legiunilor pe care le comandase
în campaniile impăratului Domiţian. Intrarea lui Traian in Roma, în anul 99 d.Hr, a fost un adevărat
triumf. Mulţimile jubilau la vestea sosirii sale. Noul împărat a intrat în oraş pe jos, a îmbrăţişat pe
fiecare dintre senatori şi chiar a umblat printre oameni obişnuiţi. A fost un comportament diferit de al
oricărui alt împărat roman de până atunci şi probabil, acest lucru reflectă o mică parte din adevărata
măreţie a împăratului Traian.
Deși avea suflet de soldat, noul împărat a înțeles necesitatea de a face aranjamente politice în
capitală înainte de a-si concentra în întregime energia în altă parte. Anul 100 d.Hr. a fost petrecut la
Roma, atât în onorarea lui Nerva, cât și pentru construirea unui sentiment de guvernare în cadrul
autorității Senatului. Curtea imperiala a fost redusă la minimum în comparație cu „administrațiile”
anterioare. De-a lungul domniei sale, Traian a dat dreptul guvernatorilor provinciilor să ia decizii și
astfel, doar problemele de importanță extremă erau înaintate împăratului. Datorită lui Pliniu cel Tânăr,
guvernator de provincie a cărui corespondență cu împăratul mai există în mare măsură, poate fi văzut
un portret viu al stilului lui Traian, în ciuda lipsei teribile de informații de la alți istorici antici. Într-
adevăr, guvernarea sa a fost mai mult ca cea a unui general care foloseşte ofițerii subordonați în sens
militar. Ca si Nerva, Traian a continuat măsurile populare care-i pedepsea pe delatori (informatori)
pentru partea lor de vină în crearea dezordinii administrative, a redus puterea gărzii pretoriene și a
reformat sistemul instanțelor de judecată. Pentru faptele sale, continuând și perfecționând sistemul de
asistență socială cunoscut sub numele de Alimenta, el a câștigat din partea poporului renumele de
Optimus – cel mai bun. În puținul timp cât a stat în Roma, Traian a pregătit lumea romană pentru o
perioadă de conducere constantă și eficientă.
În tot timpul petrecut la Roma, privirea împăratului era aţintita peste Dunăre. Marele istoric
Tacitus, contemporan cu Traian, prin lucrarea sa “Germania” (una dintre puținele surse antice dedicat
misterioaselor triburi germanice) a inițiat o propagandă publică, pentru a putea avea sprijin în
expedițiile militare spre nord. Deși obiectivul lui Traian nu era chiar aliniat cu așteptările lui Tacitus, s-a
obținut susţinere atât din partea poporului cât și din partea aristocraţiei. Dacă în veacul al doilea
înainte de Hristos, Cato își încheia discursurile cu sintagma ”Cartagina trebuie distrusă”, așa și Traian
spunea mereu ”așa cum voi preface eu Dacia în provincie romană”. După două războaie grele și-a
îndeplinit obicetivul.
Cumpătarea i-a deschis noului împărat calea spre succes. Traian a arătat respect pentru instituții şi
pentru oamenii simpli atunci când a promis că va informa întotdeauna Senatul despre strategia sa de
guvernare şi când a declarat că dreptul împăratului de a se pronunța trebuie să fie compatibil cu
libertatea cetătenilor guvernati. Traian a fost un om educat și o figură foarte puternică. El a avut un
adevărat simţ al demnităţii, dar si al modestiei, care în ochii romanilor, a făcut din el un împărat cu
adevărate virtuţi. Dar, cu toate calitățile sale, împăratul Traian nu a fost un om perfect. Se păre că se
bucura prea mult de ideea războiului. Pasiunea lui pentru confruntarea armată venea de la simplul fapt
că era foarte priceput în arta militară. A fost un general strălucit, aşa cum ne arată realizările sale
militare din titulatură: “Germanicus, Dacicus, Parthicus”. Era foarte popular în rândul trupelor, datorită
disponibilitaţii sale naturale, de a participa la muncile grele ale soldaţilor săi.
Ca administrator civil, Traian este bine cunoscut pentru programul său amplu de construcţii
publice, care a remodelat Roma şi a lăsat repere durabile, cum sunt Forumul lui Traian (107-117 d.Hr.)
şi Columna lui Traian (107-113 d.Hr.), capodopere ale arhitectului Apollodor din Damasc. A dispus
drenarea Mlaştinilor Pontine, a construit un nou port la Ostia, a construit foarte multe drumuri, poduri
si apeducte. Toate acestea au fost finanţate din marea comoară a dacilor, obţinută ca pradă în al doilea
război de cucerire a regatului Daciei, în anii 105-106 d.Hr. După războaiele daco-romane imperiul s-a
bucurat de o perioada liniştită de câtiva ani, după care, în anul 114 d.Hr., a pornit un nou război înspre
est, împotriva Imperiului Part. Deşi a anexat Armenia şi a cucerit spectaculos întreaga Mesopotamie,
inclusiv capitala Parthiei, Ctesifon, in 116 d.Chr., steaua lui Traian a început să apună. Revoltele din
ţările recent cucerite, în rândul evreilor din Orientul Mijlociu şi a mesopotamienilor, i-au slăbit
convingerea de a continua războiul. Traian şi-a retras trupele în Siria, deşi această manevră a afectat
aura sa de invincibilitate.
S-a hotărât să se intoarcă la Roma, dar nu a mai apucat să revadă capitala imperiului. A murit în
noaptea de 9 spre 10 august 117 d.Hr. în drum spre Roma, la Selinus, în Cilicia(S-E Turciei).
Popularitatea sa a ajunsese la asemenea nivel încât Senatul Roman i-a acordat lui Traian încă din timpul
vieții(unicul caz) titlul de optimo principi, adică cel mai bun împărat. Dupa dispariţia sa, timp de patru
secole a rămas tradiţia ca oricărui nou împărat urcat pe tronul Romei, să i se ureze de către Senat să fie
”felicitor Augusto, melior Traiano”, adică “mai norocos decât Augustus şi mai bun decât Traian”.
Cuceritorul Daciei este poate singurul împărat roman care are o reputație ce nu s-a știrbit de-a lungul
mileniilor.