Transilvania în secolul XVII

În epoca principatului autonom, otomanii respectând tradiţia

voievodatului, nu i-au considerat pe principii transilvăneni ca simpli
reprezentanţi şi susţinători ai ideii de stat ungar. Pentru ei, Transilvania „nu era
o ţară supusă Ungariei”. Protecţia otomană în Principat a fost favorizată de
progresele reformei, dar încadrarea Transilvaniei sub aceeaşi suzeranitate
otomană în care se aflau Moldova şi Muntenia. Au contribuit la cultivarea şi
întărirea legăturilor organice dintre cele 3 provincii istorice româneşti.

Mihai Viteazul- personalitate europeană, luptător pentru

creştinătate, membru al Ligii Sfinte, vasal al împăratului creştin al principatului
ardelean, al sultanului otoman, general vestit. A unit toate ţările române, a fost
conştient de faptul că Ţările Române sunt o „Poartă a Creştinătăţii”, originea
românească şi unitatea, nu le-a unit din motive naţionale dar stăpânirea sa a dus
la interpretări şi reacţii naţionale. Umaniştii vorbeau de vechea Dacie.

Din timpul domniei lui s-a văzut că s-a trecut şi pe aici de la

solidaritatea instinctivă la cea efectivă, de la naţiunea medievală la cea modernă.

Constituirea şi evoluţia principatului Transilvaniei (1541-1690)

Transilvania a trăit în secolul XVII, în timpul Războiului de 30 de ani,

epoca ei de glorie din punctul de vedere al politicii externe.

De-a lungul acestui secol se clarifică, de la nivel de principe, politica

de natură confesională, calvini sau unitarieni, se stabileşte un echilibru între
Principe şi Stări, unele elemente de politică au fost acordate Stărilor,
disciplinarea socială şi controlul asupra purităţii doctrinare. Chiar dacă în
Transilvania Stările nu au avut autoritatea celor din Polonia, nu au fost însă
ignorate de niciun principe.
Evoluţii politice în veacul al XVII-lea

Un principe autoritar a fost Gabriel Bethlen, deşi acesta a fost

înscăunat cu ajutorul turcilor şi al oştilor domnitorilor români. Sultanul a stabilit
un tribut- haraci de 10.000 de galbeni, dar a ţinut cont şi de dorinţa Adunării
Stărilor- libertatea de a alege principele care trebuia să fie patriot „vel ex
sangvine hungarica”. Recunoscut de habsburgi doar ca voievod sau guvernator,
el devine un aliat al turcilor.

(1613-1629)

Din 1619, încheie alianţe cu Moldova şi Ţara Românească, „o

confederaţie” (Radu Mihnea, Alexandru Iliaş). Are o politică veleitară faţă de
aceşti domni; astfel încât până la urmă aceştia intervin la Poartă pentru a scăpa
de această presiune- 1628.

A fost unul din principii care a dorit să-şi subordoneze Stările, în

Consiliul princiar a numit oameni de încredere, a fost unul dintre principii cei
mai bogaţi.

A intervenit în: comerţ, minerit, batere de monedă, producţia

meşteşugărească. A introdus monopolul princiar asupra unor produse căutate de
negustori. A reorganizat exploatarea minelor şi salinelor- drepturi regaliene.
Etatismul principar s-a exprimat şi prin stabilirea preţurilor la unele materii
prime. Negustorii din afara Transilvaniei au fost încurajaţi să vină şi să producă
la preţuri mai mici decât breslele.

A lărgit baza socială a puterii sale- armata sa era una de mercenari,

creşte rolul pedestrimii în defavoarea cavaleriei nobiliare. Recrutările se fac din
rândul orăşenimii, care are o serie de libertăţi nbiliare în schimbul slujbei-
(domeniile fiscale- Făgăraş, Chioar, Gherla, Gurghiu). Stările cer, în 1619,
principelui să accepte că iobagii nu au acest drept, că românii (1620) nu mai au
dreptul să poarte arma şi din 1623- nu au voie să mai umble călare şi înarmaţi.

Confesional, a încercat să îi convertească la calvinism pe români-

interesat de educaţie, le impune nobililor să accepte ca fiii de iobagi să
frecventeze şcoli săteşti (1624).
1622- a înfiinţat Colegiul Academic de la Alba-Iulia

Transilvania şi Războiul de 30 de ani

Deranjaţi de faptul că a fost numit principe prin voinţa sultanului,

habsburgii au încercat să îi slăbească poziţia. Când a izbucnit Războiul de 30 de
ani, nu a fost de mirare că Bethlen i-a sprijinit pe cei din Uniunea Evanghelică-
Bratislava etc.

Opoziţia nobiliară din nordul Ungariei i-a oferit titlul de rege al

Ungariei, Diploma regis- a refuzat încoronarea şi a respins orice limitare a
autorităţii sale, motiv pentru care unii dintre nobilii de aici au revenit la
supunerea faţă de habsburgi. Prin pacea de la Mikulov, Gabriel Bethlen renunţă
la titlul de rege al Ungariei, care revenea lui Ferdinand de Habsburg, comitatele
din Ungaria vestică, principe al Transilvaniei, principe ales de Imperiul romano-
german, duce de Oppeln şi Ratibse, stăpânirea viageră a 7 comitate- Satu-Mare,
Bereg Ugocsa, din nordul Ungariei, 50.000 de florini pentru întreţinerea lor.

A dus o politică schimbătoare, 1624- Viena a păstrat comitatele

Baia-Mare, Baia Sprie, Ecsed. A vrut să fie rege al Poloniei. Soţia sa Ecaterina
de Brandenburg a domnit un an, după el- 1629-1630.

Gheorghe Rakoczi I (1630-1648)