Plugușorul

Prof. Nicola Alexandra

Școala Gimnazială Beloț

Repertoriul tradiţional al obiceiurilor româneşti desfăşurate cu ocazia Anului Nou, dar şi a

Crăciunului cuprinde: colinde de copii, colinde de ceată (colindele propriu-zise), cântecele de
stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilca, jocuri cu măşti, dansuri, teatru popular şi religios.
Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul întâmpină trecerea de la
anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în viaţa lui şi a
sătenilor săi, a colectivităţii în care trăieşte.

De Anul Nou, românii fac urări pentru a avea noroc, bani şi a fi sănătoşi în următorul an,
mergând din casă în casă, respectând datinile străbune. Sorcova, Pluguşorul, Capra sau umblatul
cu Ursul sunt doar câteva dintre cele mai frumoase obiceiuri  de Anul Nou, păstrate din moşi-
strămoşi în România.

În prima zi a noului an, se merge cu „Pluguşorul” şi cu „Sorcova”, obiceiuri ce invocă

prosperitatea şi belşugul pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii. Se spune că cei care
nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri şi sărăcie în anul ce vine.

Pluguşorul este un obicei general, practicat de români cu prilejul Anului Nou. 

Obicei agrar, derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, cu adânci
rădăcini în spiritualitatea româneasca, pluguşorul este o colinda; o colinda agrara declamata, cu
elemente teatrale, având ca subiect munca depusă pentru obţinerea pâinii. Plugul, ornat cu hârtie
colorata, panglici, servete, flori, pe care se punea, eventual, şi un brad, era o prezenta nelipsita în
cadrul acestei colinde. El era considerat o unealtă sacră pentru că avea un rol de liant între
pamânt şi cer. De aceea îl întâlnim în toate uraturile.
Acum este, mai mult, o prezenta simbolica, în cadrul uraturilor care li se adresează oficialităţilor.
Plugul era tras de doi sau patru boi. Ei trageau o brazdă în curtea gospodarului, pentru spor în
noul an, recolte bogate, vite sănătoase,  sănătate şi prosperitate în casă.
Plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai uşor de purtat,
sau de buhaiul care imită mugetul boilor.

Pluguşorul se recita din casă-n casă în Ajunul Anului nou, seara, sau până în dimineaţa Anului
Nou. În trecut, pluguşorul avea şi valoare de descântec deoarece versurile nu se cântau, ci se
rosteau versurile. Deci plugușorul, rostit la miezul nopții dintre ani, când se soune că se deschid
cerurile avea rol de magie albă. Gospodarul care primea uratori în casă era ferit de duhurile rele,
iar pe unde nu treceau colindatorii, se întâmpla ceva rău. Şi tare bine îi mergea gospodarului în
Noul An atunci când urătorii îi prevesteau : "Câte paie pe casă/Atâţia galbeni pe masa/Câţi
cărbuni în cuptor/Atâţia mândri gonitori". 

Pluguşorul este îndrăgit şi practicat cu aceiaşi dăruire de toate grupurile de vârstă. De la copii
urători, care au variante simple, ”Plugul mic”, ce doar fac urări gazdelor, la formaţii numeroase
de adulţi, care umblă cu ”Plugul Mare”.
Dar se spune că, mai demult, îl practicau numai bărbaţii în puterea vârstei. Izolat, este
consemnată şi prezenţa femeilor în ceată. În general, se practica în cete mici, de 2-3 inşi. Mai
demult, se ura şi în cete mai mari, care îşi alegeau un vătaf. Recitarea textului este însoţită de
sunetul clopoţeilor, al buhaiului şi de pocnetul bicelor. În scenariile mai complexe ale obiceiului
apar şi instrumente muzicale (fluier, cimpoi, tobă, cobza, vioară), dar şi pocnitori şi puşcoace,
care amplifica atmosfera zgomotoasă în care se desfăşoară obiceiul.

Unii cercetători leagă obiceiul de începutul primăverii, când se sărbătorea, mai demult, Anul
Nou. Odată cu stabilirea datei acestuia la 1 ianuarie, se presupune că a migrat şi obiceiul. Ca
răsplata, colindătorilor li se dădeau colaci, fructe, bani, cârnaţi, pentru care se mulţumea.

Variantele tradiţionale ale pluguşorului, cuprind imnuri de celebrare a vieţii agricole, a muncii.
Sunt prezentate succesiv în urătură toate verigile care alcatuiesc lanţul muncilor agricole: aratul,
semănatul, culesul, treieratul, măcinatul şi coptul colacilor.
În prezent, pluguşorul este mult utilizat pentru felicitarea autorităţilor şi intens mediatizat, ca şi
majoritatea obiceiurilor de iarna. Pe la case, în sate şi la oraşe, se practica în cete mici, de copii,
până în dimineaţa Anului Nou. În unele locuri se mai practica Plugul cel mare, cu plug tras de
boi sau purtat de flăcăi. Dar în Moldova, Muntenia şi Nordul Dobrogei acesta a fost înlocuit de
buhai.
În dimineaţa Anului Nou, ca o continuare a Pluguşorului, copiii umblă cu semănatul. Ei aruncă
seminţe de grâu, porumb sau orez prin case şi peste oameni. Rostesc o urare scurtă prin Bucovina
(“Sănătate! Anul Nou!”), primind în schimb bani, fructe, nuci, colaci. Mai recent însă s-a
generalizat formula de la Sorcova, prezenta, iniţial, în centrul Moldovei: “Să trăiţi/ Să-nfloriţi/ ca
merii, / ca perii, / În mijlocul verii, / ca toamna cea bogata / De toate-ndestulata!”.

Alte variante tradiționale ale plugușorului conțin imnuri de celebrare a vieții agricole și a muncii.

Textul pluguşorului şi-a pierdut astăzi caracterul de incantaţie magică. Recitată într-un ritm vioi,
urarea devine tot mai veselă, mai optimistă, pe măsură ce se apropie de sfârşit.