Portofoliu Ion Creangă

Povestea lui Harap-Alb

Rezumat
Amu cică a fost odată un crai într-o țară îndepărtată are trei fii. Fratele său, Verde-
Împărat, care stăpânea o ţară îndepărtată, neavând moştenitori băieţi, îi scrie să-i trimită pe unul
dintre feciori pentru a-l lăsa pe tron la moartea sa.
Fiul cel mare al craiului pleacă la drum. Ca să-i încerce puterile, tatăl său îi iese în cale îmbrăcat
în piele de urs. Flăcăul se sperie şi se întoarce înapoi, stârnind batjocura părintelui său. Tot aşa
păţeşte şi mijlociul.
Mezinul este sfătuit de o bătrână cerşetoare cum să procedeze pentru a nu mai păţi ruşinea
fraţilor săi. Îi cere tatălui său calul, armele şi hainele din tinereţe. Deşi uimit, craiul este totuşi de
acord. Calul se dovedeşte a fi un cal fermecat, care nu se sperie de urs atunci când îi iese în faţă.
Astfel, mezinul pleacă mai departe, primind de la tatăl său blana de urs şi sfatul să se ferească de
oamenii spâni sau roşii.
Cutreieră mult timp, până când, într-un codru întâlneşte un om spân, care îi apare de trei ori sub
trei înfăţişări diferite, oferindu-se să-i fie slugă. În cele din urmă, fiul cel mic al craiului,
nemaiştiind pe ce cărări să o apuce, acceptă ultima propunere a spânului.
Cei doi străbat o bucată de drum, după care spânul, prin vicleşug, îl convinge pe fiul craiului să
coboare într-o fântână ca să se răcorească. Îl închide acolo şi îl obligă să i se supună. Cei doi
schimbă între ei hainele şi identitatea. Fiul craiului devine sluga spânului şi este botezat Harap-
Alb.
Cei doi îşi continuă drumul spre ţara lui Verde-Împărat. Ajunşi acolo, spânul este primit şi tratat
cu tot respectul cuvenit moştenitorului tronului, iar Harap-Alb este trimis la grajduri.
Curând după aceea, spânul, pentru a-l impresiona pe împărat, îl trimite pe Harap-Alb să aducă o
salată rară, din grădina ursului, apoi o piatră nestemată din fruntea cerbului, două sarcini foarte
periculoase. Cu ajutorul bătrânei cerşetoare – care se dovedeşte a fi Sfânta Duminică -, tânărul
reuşeşte să ducă la bun sfârşit cele două îndatoriri.
A treia oară este trimis s-o aducă pe fata împăratului Roş, cunoscută ca mare vrăjitoare. Drumul
către împăraţia acestuia este lung. Harap-Alb are ocazia să facă fapte bune: să ajute nişte furnici
şi un roi de albine, primind de la acestea câte o aripă fermecată.
Se întovărăşeşte apoi cu cinci făpturi ciudate, care se oferă să îl ajute: Gerilă, Flămânzilă, Setilă,
Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă. Cu ajutorul acestora şi cu darurile de la furnici şi albine, Harap-
Alb reuşeşte să depăşească încercările la care îl supune împăratul Roş şi să o capete pe fiica
acestuia pentru a o duce spânului.
Pe drum cei doi tineri prind drag unul de altul. Când ajung la palatul împăratului Verde, fata
dezvăluie tuturor adevărata identitate a lui Harap-Alb. Spânul, mânios că a fost trădat, se repede
şi îi taie acestuia capul. Imediat, calul lui Harap-Alb îl ucide pe spân, azvârlindu-l din înaltul
cerului. Fata împăratului Roş îl readuce la viaţă pe Harap-Alb cu apă moartă şi apă vie.
Cei doi se căsătoresc şi împăratul Verde le dă binecuvântarea şi împărăţia totodată.
Structura tradițională a bsmului cult poate fi facil identificată și primul indiciu este formula
prezentă în incipit:” Amu cică era odată, într-o țară” prin această formula are loc intrarea in
lumea imaginarului, a fabulosului,
Finalul basmului:” Și-a durat veselia ani întregi și acum mai ține încă, cine se duce pe acolo bea
și mânâncă, iar pe la noi cine are bani, bea și mănâncă, iar cine nu se uită și rabdă”
Tot pe parcursul basmului, observăm două categorii de personaje, positive: Harap- Alb și
personajele antagonice: Spânul, Roșu-împărat.
Tot odată mai apar personaje himerice: Setilă, Flămânzilă, Păsari-Lati-Lungilă, Ochilă etc.
De bună seamă aparși anumite simboluri precum: podul, care simbolizează un mijloc de trecere
de la infantilitate la maturitate. Pădurea, este simbol al regenerării și a schimbării sociale.
Autorul foloseste numerele, astfel au valoare magică: trei, șase, nouă.
Dacă suntem atenți pe parcursul lecturii vom observa faptul că are loc o luptă între bine și rău,
care se va sfârși cu victoria binelui asupra răului.
Astfel basmul capătă caracterul de buildungs-roman, deoarece insumează călătoria unui tânâr
print care ulterior va dobândi calitățile necesare unui conducător, iar acest final pozitiv al
basmului este un final alegoric care-i oferă cititorului câteva idei moralizatoare precum: binele
învinge mereu, suferința are un rol formative care ajuta la dezvoltarea omului, și pentru a reusi e
nevoie de unitate.
 Soacra cu 3 nurori
Ion Creangă
Rezumat
În această poveste este vorba despre o babă lacomă care avea trei feciori. Când a venit
timpul ca băiatul cel mare să își caute o mireasă, baba avea deja una pentru el. Băiatul o acceptă.
Baba o punea să facă tot felul de treburi și îi spunea că are un ochi la ceafă și vede tot ce se
întâmplă. Situația s-a repetat și cu fratele mijlociu. Numai cel mic și-a ales singur nevasta.
Fata cea mică le-a întors pe cele două împotriva babei. Acestea au plănuit să scape de ea.
Au izbit-o cu capul de toți pereții. Baba era pe moarte. Chiar atunci au venit dintr-o călătorie cei
trei soți. Înainte să moară, soacra a arătat cu degetul către cele trei nurori și spre răsărit, apoi spre
apus, pe urmă în mijlocul casei, locurile unde fusese lovită de ele. Fii plângeau și nu puteau
înțelege semnele mamei lor. Atunci nora cea tânără le-a spus că fiul cel mijlociu să ia casa din
miazăzi, cel mare casa din miazănoapte, iar cel mic să rămână aici. Așa a murit soacra cu trei
nurori.
Această poveste poate fi încadrată în schema tradițională a basmului cult ținându-se cont
de câteva aspecte.
Formula de început ”Era odată” ne introduce într-un timp mitic al imaginarului care ne
permite să ne lasam captati de evenimente.
Formula de final”Ferice de dânsa c-a murit, cî știu că are cine-o boci”, formula care arată
un obicei din lumea satului, dar și o ironie la adresa bătrânei care nu era cel mai bun model de
urmat, ci din contra.
Alte elemente semnificative sunt reprezentate de număr 3, ”era odată o babă care avea 3
feciori”, iar mai târziu va avea și 3 nurori.
Un simbol prepoderent pe pacursul povestirii este ochiul de la ceafă al bătrânei, care
reprezintă dorința de control, de a cunoaște tot ce fac nurorile ei, dar și dorința de a a acumula
cunoștința, fapt ce o face sa fie lacomă.
Pe tot parcursul povestirii se poate remarca o luptă de a scapa de sub influneța bătrânei,
reprezentând tot odată lupta dintre bine și rău, dintre protagonist, care se reflecta in imaginea
fetei celei mici care impreună cu celelate cumnate reusesc să scape de bătrână, care reprezintă
antagonistul.
 Finalul basmului se încheie prin decesul bătrânei drept pedeasă a atitudinii pe care a avut-
o față de nurorile ei. Astfel bâtrâna moare, iar in urma acestui eveniment binele domneste in
familile celor trei fete prin stabilirea fiecareia la casa ei impreună cu soțul ei.
In concluzie, această povestire se poate incadra in basm.

Povestea lui Stan Pățitul

Rezumat

A fost odata un baetel orfan plecat printre straini ca sa isi intretina viata . Find
foarte harnic el munceste pe la oameni isi aduna bani si isi cumpara un car si oi . In timp el
devine gospodar avind o casa o vacuta un car cu boi si oite . Anii flacaului trec el se gindeste
la casatorie dar nu gaseste pe nimeni dupa placul lui . El refuza toate propunerile din partea
babelor si a celorlalti din sat care doreau sa il insoare , vremea trecuse, toti sau lăsat pagubasi
dându-l in seama dracului . Intr-una din zile el pleaca la padure isi incarca un car cu lemne se
aseaza la masa , iar bucata de mamaliga ce ii ramine o pune pe o tesitura , cu gândul ca cine o va
minca va zice bodaprosti , apoi pleaca spre casa . In vremea aceea draci erau trimisi de catre
Scharaoschi sa faca rau oamenilor . Cel care isi luase ca teritoriu si padurile nu gaseste pe
nimeni ,dar fiind lihnit de foame gaseste botul de mamaliga pe care il maninca . Intorcindu-se la
Scaroschi fiecare da socoteala pentru ceea ce a facut . Neimplinindu-si datoria pentru care a fost
trimis este mustrat si pentru botul de mamaliga găsit și mâncat si nestiind ce a spus Stan când a
lasat mamaliga acolo, a fost trimis ca pedeapsa sa-i slujeasca trei ani de zile .
Ajuns la poarta lui Stan si vazâd ca latra câinii acesta iese afara vede un copil
pricajit , discuta unele lucruri dupa care il ia ca slujitor in casa lui . Cu ajutorul acelui copil cu
numele de Chirita si cu ajutorul primit de la draci el se imbogateste rapid . Ei pleaca să
munceasca la boier cerând ca plată cât pot lua amindoi in spate . Termina lucru la boier cu
ajutorul dracilor care il dau noaptea , la plecare incearca sa ia plata dupa cum s-au inteles .
Vazându-l boerul pe Chirita doar un copilas ca ea jumatate din ceea ce adunase gindeste ca Stan
va lua restu , si il plateste sa renunte la partea sa in schimbul banilor . Dupa doi ani de zile Stan
se insoara la sfatul lui Chirita alegându-i o sotie cu doar o coasta de drac . Dupa o perioada de
timp Stan este sfătuit de slujitorul sau să testeze fidelitatea sotiei lui . El merge dupa cum a
fost sfatuit la una din babele satului dinduse drept un drumet strain , si platind baba spune sa ii
aduca pe nevasta lui Stan .
Aceasta ne putind rezista banilor oferiti de drumet cade la invoiala merge si aduce pe
femeia ceruta . Baba se sfatuieste cu femea cum sa aduca copilul la ea pentru a justifica lipsa de
la nunta . O sfatuieste sa trezeasca copilul din somn sal faca sa plinga sal piste pentu a fi
trimisa de catre tatal ei sa duca copilul la baba . Toate se intimpla precum a fost planuit.
Ajungind la baba drumetul le cinsteste pe amindoua pina se imbata , apoi el isi ea copilul si
pleaca acasa . Revenindusi din bautura si ne gasind copilul nestiind ce sa faca pun la cale sa
dea foc casei pentru a zice ca copilul a ars inauntru . Deoarece baba va ramine fara casa nu prea
vrea dar ii este propus de catre femieia lui Stan ca o va lua si va sta la ea deoarece i se
implinise slujitorului sau vremea de plecare . Pentru a nu fi vazuta de Chirita femeia propune
babei sa intre in sac pina la plecarea sa.
Ajunsă acasa femeia îi spune barbatului ca in sac are buci de la mama ei pentru facut
saci . Ea sacul si-l pune dupa soba . Atunci Chirita spune stapânului sa o țina pentru ai putea
scoate coasta de drac cea ce se si intâmplă. Inainte de plecare primeste ultimele sfaturi de la
slujitor pentru a avea grija si a tine mai din scurt nevasta . Pentru ani slujiti Chirica are
dezlegare sa ia ce doreste din casa . Neuititnd de cuvintele spuse de Scaraoschi ca la intoarcere
sa aduca cea ce lipsea de la talpa iadului , el ia sacul in care se afla baba și pleaca .
Povestea lui Stan pățitul se poate încadra în sfera basmului traditional deoarece
elementele specifice basmului sunt prezente în texte.
Formula incipitului ”era odată un flăcău stătut”, formula care ne introduce într-o lume a
povesti, o lume in care povestea capătă un caracter mitic.
Formula de încheiere:”Ia păziți-vă mai bine treaba și nu-mi tot spuneți cai verzi, că eu
sunt Stan pățitul” formulă care înfățisează faptul că protagonistul a învățat din cele întâmplate.
Toate aceste întâmplări prin care a trecut persojanul pot fi considerate un drum inițiatic in
învățarea de a deosebi binele de rău. Pe lângă acestea mai apar simboluri care au impact asupra
acțiunii, astfel că pădurea este locul care avea sa-i schimbe viața protagonistului, hora este un alt
loc in care protagonistul ajutat de Chiriță iși va gsi nevasta potrivită, casa batranei este un loc in
care este pus in fata unei situații critice, o altă situație care implica ascultarea este cea a muncii
pentru boier.
 Acest motiv al ascultării, și prezenta intâmplărilor mai puțin obisnuite l-au ajutat pe
protagonist sa invete sa faca diferenta intre bine și rau, sa priceapă taina disimulării pe care
Chirită a interpretat-o timp de trei ani.
Iata ca prezenta numărului 3 are valenta magică.
Toate acestea fac ca povestea sa se incadreze in basm si totodata sa aiba caracterul de
buildungs-roman.

Amintiri din copilărie

Ion Creangă
Partea I se deschide cu evocarea universului mirific al Humuleştilor. "sat mare şi vesel
împărţit în trei părţi, sat vechi răzâşesc. întemeiat în toată puterea cuvântului, cu gospodari tot
unul şi unul, cu flăcăi voinici şi fete mândre care ştiau învârti şi hora, dar şi suveica." Şcoala
ridicată "prin osârdia" preotului loan Humulescu adunase o mulţime de băieţi şi fete. printre care
se afla şi Nică, "un băiat prizărit,, ruşinos şi fricos şi de umbra sa".
Copiii nu înţeleg rostul învăţăturii, sunt îndărătnici şi de aceea părintele loan, "om vrednic şi cu
bunătate" le aduce ca "dar de şcoală nouă", pentru a-i sili spre înv ăţătură, "calul bălan" şi pe "Sf.
Nicolai". Filele ceaslovului fiind "cam unse, (răgeau muştele şi bondarii la ele(...) câte zece-
douăzeci de suflete prăpădeam.deodată", aşa că, văzând părintele foile însângerate, "ne pofti pe
fiecare la Bălan şi ne mângâia cu sfântul ierarh Nicolai pentru durerile cuvioaselor muşte şi a
cuvioşilor bondari".
Bădiţa Vasile, învăţătorul, a fost "prins la oaste" şi în zadar umbla părintele loan sa găsească alt
dascăl, dar unul ca "bădiţa Vasile, cuminte, harnic şi ruşinos ca o fala mare" n-a mai aliat. Pentru
a urma şcoala, Nică este împins de mama sa, Smaranda, care "era în stare să toarcă în furcă şi să
învăţ mai departe", deşi Ştefan a Petrii era de părere că "dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi (...), n-ar
mai ave cine să ne tragă ciubotele." Bunicul dinspre mamă, David Creangă, îi duce pe Nică şi pe
Dumitru la şcoala lui Alecu Baloş din Broşteni; acum suferă copilul prima ruptură de vatra
satului. Călătoria a avut loc într-o diminea ţă de iarnă,
în care "era un pui de ger de crâpau lemnele" şi-l transporta pe Nică într-o lume complet nouă.
necunoscuta, căreia copilul nu i se adaptează deloc, având loc o scrie de întâmplări inedite:
căderea în Ozana; tăierea pletelor; locuirea în gazdă' la Irinuca, unde se umple de râie; dărâmarea
bordeiului lrinucăi; fuga înapoi acasă cu pluta pe Bistriţa.
Partea a II-a începe sentimental, nostalgic: "Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la
locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti. la stâlpul hornului unde lega mama o şfară
cu motocei la capăt de crăpau mâţele jucându-se cu ei. (...) parcă-mi saltă şi acum inima de
bucurie Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatic şi copilăros ca vântul în turbarea sa".
Aducerile aminte reînvie amintirea mamei sale care. cu adevărat că "ştia a face multe şi mari
minunăţii", despre întâmplările copilăriei: "Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea
singura e vesela şi nevinovată".
Sunt întâmplări celebre şi de referinţă pentru copilăria lui Nicâ a lui Ştefan Apetrei: la cireşe,
Pupăza din tei, La scăldat. Finalul acestui capitol este memorabil prin celebra autoironie: "la, am
fost şi eu în lumea asta un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită din Humuleşii, care nici
frumos până la 20 de ani, nici cu minte până la 30 şi nici bogat până la 40 nu m-am făcut. Dar şi
sărac, ca în anul acesta, ca în anul trecut şi ca de când sunt, niciodată n-am fost".
Partea a III-a începe cu un monolog al autorului cu propriul său cuget încărcat de aceeaşi
autoironie: "Nu mi-ar fi ciudă încaltea când ai fi şi tu ceva şi de le miri unde. îmi zice cugetul
meu", prilej in care Creangă descrie satul Humuleşti şi împrejurimile acestuia, făcând referiri şi
la istoria acestor locuri, cu domnitorii şi milropoliţii ce "s-au rânduit la scaunul Moldovei" şi care
"au trebuit să treacă măcar o dată prin Humuleşti".
Nică este acum adolescent, urmează cursurile Şcolii Domneşti din Târgu Neamţului, apoi pe cele
de Ia Şcoala de Catiheţi din Fălticeni. Desprinderea de sat se realizează pentru o perioadă mai
lungă, urmărind procesul formării lui Nică, raporturile lui cu viaţa socială, cu colegii de şcoală,
între care vărul sau. Ion Mogorogca, Gâtlan, Trăsnea, Oşlobanul, împreună cu care stătea în
gazdă la Pavel Ciubotarul, unde î şi aduceau merinde de acasă şi se îngrijeau iarna de lemne de
foc.
Accentele ironice se îndreaptă, în acest capitol, spre "fabrica de popi" din Fălticeni, spre
deprinderile unor membri ai tagmei preoţeşti sau monahale, spre manualele .şcolare aride şi spre
învăţarea mecanică, un "cumplit meşteşug de tâmpenie", care dau tabloului o imagine realistă
asupra şcolii româneşti din acea perioadă.
Partea a IV-a debutează prin exprimarea tristeţii eroului care, "în toamna anului 1855", este silit
sa-şi părăsească satul natal pentru a merge la seminarul teologic, la Socola: "Cum nu se dă scos
ursul din bârlog, ţăranul de la munte strămutat la câmp şi pruncul dezlipit de la sânul mamei sale,
aşa nu m-am eu dus din Humuleşti când veni vremea să plec la Socola după stăruinţa mamei".
Părăsirea satului este dezrădăcinarea definitivă din universul Humuleştean, ieşirea din tărâmul
miraculos al copilăriei şi înstrăinarea eroului "hotărâta cine ştie pentru câtă vreme
. Universul în care pătrunde protagonistul e inferior celui din Humuleşti, începând cu satele de
câmpie şi până la "rătăcăniile de pe uliţele laşilor".
Sosirea la Socola, într-un târziu, noaptea" şi rămânerea în căruţa ( "sub un plop mare , deci sub
cerul liber, simbolizează lumea necunoscută încarc urmează să intre Nică şi în care se simt»
stingher.
Finalul acestui capitol şi al "Amintirilor" exprimă filozofia relativităţii timpului ce se scurge
ireversibil, lăsând în urmă o viaţă bogată în trăiri şi sentimente autentice
"Amintiri din copilărie este un roman autobiografic, romanul formării personalităţii unui tânăr şi
un bildungs-roman, care prezintă procesul educaţiei şi al experienţei dobândite de Nicâ, Ion
Creangă fiind primul scriitor care realizează primul roman in care copilaria este un subiect etalon
din literatura noastră.
Aceasta opera este o adevarată monografie a satului moldovenesc de secol XIX, care farmecă
prin stilul său de scriere și care oferă detalile intr-o maniera ludică.