„Nimic nu se poate realiza fără o motivație suficientă și fără un plan bine stabilit” Interviu cu basul

Marius Boloș

Pe Marius Boloș l-am întâlnit pentru prima dată în 2006 la un masterclass unde scena
era de-a dreptul inundată de generozitatea vocii lui. M-am bucurat că maramureșeanul
s-a stabilit în București și astfel capitala a câștigat un artist a cărui evoluție continuă
acum în zona internațională.
Cleopatra David: Sunteți de ani buni solist al Operei din Bucuresti, însă ați cântat
colaborat cu mai multe teatre din Europa, ultima colaborare de acest fel fiind cea cu
Teatrul din Chemnitz Hagen cu Hagen în "Götterdämmerung". Ce diferențe sunt între
felul în care se lucreză acolo și maniera de lucru din teatrele din România?
Marius Boloș: Așa este, sunt angajat al Operei Naționale București din anul 2007. Stagiunea
2018-2019 mi-a dat posibilitatea de a debuta în Germania la Chemnitz într-o producție nouă
de Götterdämmerung. Ce aș putea spune despre această experiență....a fost totul nemțește,
enervant de perfect și de bine planificat. Totul a ieșit perfect, spectacolele au fost foarte
reușite, drept dovadă montarea aceasta a luat și un premiu (Premiul Faust pentru regia
semnată de Elisabeth Stöppler).
Acum, sincer să fiu, mi-au lipsit puțin spiritul românesc și căldura publicului din România.
Având în vedere că am cântat pe toate scenele de operă din România, pot afirma că publicul
nostru este mult mai devotat, te încarcă energetic și emoțional și știe să te răsplătească pentru
munca depusă. Publicul german este puțin mai conservator.
C.D.: Multe staruri ale operei afirmă că succesul este datorat doar muncii și
perseverenței și nu există formulă magică pentru acesta. Dar o formulă matematică
există?

M.B.: Nimic nu se poate realiza fără o motivație suficientă. Dacă nu ești motivat să cânți un
spectacol așa cum crezi tu că ar fi cel mai aproape de perfecțiune sau cum ai văzut acel rol
făcut de un cântăreț pe care tu îl admiri, nu vei putea niciodată să-l faci la un așa nivel.
Îți trebuie un plan bine stabilit, pe care să-l pui în practică. Nici un edificiu măreț, de exemplu
clădirea Ateneului, nu a apărut fără un plan bine stabilit. Mai întâi a fost o idee în capul cuiva,
apoi un plan la nivel mental apoi o schiță pusă pe hârtie și așa mai departe...
Urmează apoi pregătirea de specialitate, tot ce ține de analiza și interpretarea unei partituri.
Nu în ultimul rând, foarte importantă este pregătirea fizică. Ai nevoie să fii într-o formă fizică
foarte bună. Gândiți-vă de câtă energie ai nevoie să duci un spectacol greu de la un capăt la
celălalt. Acest lucru implică o pregătire prealabilă, forță și antrenament.
După toată această pregătire personală vine munca în echipă. Oricât ai fi tu de strălucit, nu
poți realiza maximul de performanță de unul singur mai ales în cazul nostru, când actul
artistic este o muncă de echipă unde sunt implicate câteva sute de persoane.
C.D. V-am putut urmări în stagiunea online a Filarmonicii Enescu în mai multe
concerte. Cum este abordarea unei partituri vocal-simfonice, care beneficiază de o
singura reprezentație față de abordarea unui rol de operă pe care îl puteți dezvolta în
mai mult timp?

M.B. Pregătirea este cam aceeași. Singurul inconvenient poate apărea din numărul redus de
reprezentații și atunci nu poți să găsești sau să pui în practică toate valențele unei partituri.
Din experiența personală, pot să spun că e nevoie de măcar zece reprezentații ale unei lucrări
pentru a putea să o stăpânești și să încerci să-i găsești noi valențe sau noi modalități de
interpretare. Dar, odată cu trecerea timpului, anumite titluri ajung să se repete și ai
posibilitatea de a descoperi noi fațete ale unei lucrări pe care aveai senzația că o cunoști.

Din punct de vedere stilistic și tehnic mi se pare mult mai grea abordarea repertoriului vocal-
simfonic. Apoi, ești mult mai expus ca individ pentru că apari în fața publicului fără costum,
fără recuzită, fără regie, fără fosă, direct „sub microscop"

C.D.: Care este cea mai mare satisfacție a lui Marius Bolos la finele unui spectacol ? Ce
roluri vă sunt aproape de suflet ? Vă considerați un wagnerian?

M. B.: De obicei, satisfacțiile vin pe mai multe planuri. Odată vezi reacția publicului și îți dai
seama că toată munca pe care ai depus-o nu a fost în zadar. Țelul pentru care te-ai pregătit a
fost atins, te bucuri de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu le-ai putut fructifica și poți
da mai departe ce ai primit.
O altă satisfacție la fel de importantă vine prin faptul că ai făcut noi conexiuni cu cei din
echipa în care ai muncit. De exemplu, dacă am cântat la Cluj Napoca, m-am simțit ca acasă.
Florin Estefan, directorul Operei Române știe să te facă să te simți ca acasă. Revederea
colegilor soliști, coriști sau din orchestră îmi face o deosebită plăcere, aflu lucruri noi,
schimbăm opinii și energii care îmi fac foarte bine. Apoi ajungi să lucrezi cu dirijori
excepționali: Maestrul Davide Crescenzi , maestrul Jozsef Horvath, maestrul Adrian Morar,
cu fiecare dintre ei îmi face o deosebită plăcere să mă revăd și să muncesc.
Aș putea să iau la rând fiecare instituție muzicală din România și să-mi exprim recunoștința
față de personalitățile cu care am lucrat.
Nu pot, în schimb, să nu amintesc responsabilitatea enormă de a fi angajat al Operei Naționale
din București. Este prima scenă de operă a țării și simplul fapt că apar pe scena pe care au
călcat atâția oameni de seamă ai culturi românești mă obligă și mă responsabilizează. Trebuie
să recunosc că evoluția și desăvârșirea mea ca artist se datorează oamenilor inimoși și
profesioniști pe care ONB îi are. Dirijori precum Iurie Florea, Vlad Conta sau Tiberiu Soare
au fost foarte răbdători cu mine având în vedere faptul că venirea mea la București s-a produs
imediat după absolvirea Facultății de Muzică din Oradea, deci experiență aproape zero.
Tot la capitolul satisfacții profesionale sunt și întâlnirile cu dirijori precum: Christian Badea
sau Cristian Mandeal, întâlniri petrecute pe scena Ateneului Român și a Filarmonicii George
Enescu din București, pentru care sunt foarte recunoscător.
Consumatorul de muzică rămâne prezent indiferent de perioadă și de modalitatea de livrare.
C.D.: Pandemia COVID afectează dramatic viața artistică. Eram în mijlocul stagiunii
când activitatea orchestrelor și teatrelor s-a oprit. Cum vă afectează această întrerupere
a aparițiilor scenice și v-ați adaptat la situația actuală?
M.B.: Trecem printr-o perioadă foarte dificilă. Îmi lipsește scena și publicul foarte mult. Deși
nu am performat pe scenă în această perioadă, munca nu a încetat. Mi-am respectat programul
zilnic de lucru, m-am pregătit pentru viitoarele premiere ale Operei Naționale din București:
Povestirile lui Hoffmann și Simon Boccanegra precum si câteva proiecte personale. De
asemenea, nu am neglijat nici repertoriul curent al Operei bucureștene, studiind periodic
rolurile pe care le am în repertoriu.
Sunt recunoscător domnului director Ștefan Ignat pentru modul în care a reușit să
managerieze această perioadă dificilă și să aibă grijă de angajații instituției.
Sunt pregătit să urc pe scenă în orice moment!

C.D.: Multe dintre instituțiile culturale încearcă o nouă variantă de a oferi hrana
spirituală publicului, cea online. O găsiți eficientă? Credeți că viitorul vieții muzicale va
consta mai mult în difuzarea digitală decât în sala de spectacole/ concert?
M.B.: Acest gen de întrebare mi-l pun și eu... Nu știm ce va aduce ziua de mâine, important
este ca noi să fim pregătiți pentru orice tip de provocare. Nu sunt adeptul spectacolelor online
dar nu pot exclude această posibilitate. Există instituții de succes precum Metropolitan
Opera sau diverse Opere din Europa care au folosit mediul online cu succes și înainte de
apariția COVID. E nevoie de puțin antrenament, o investiție în aparatură și, de ce nu, este o
variantă de luat in calcul. Am avut spectacole transmise online în această perioadă care au
depășit 9500 de vizualizări ceea ce ne e de neglijat. Nevoia de muzică a cetățenilor este și
dincolo de COVID. Se poate face acest tranzit și sunt convins că vor exista doritori și
consumatori.
Normal ca un spectacol live are altă încărcătură emoțională, naște altfel de trăiri dar pot să vă
spun că am fost la câteva transmisiuni de la Metropolitan Opera la un cinematograf din
nordul capitalei și la finalul reprezentației cei prezenți în sală am răsplătit cu ropote de
aplauze prestația protagoniștilor deși eram într-o sală de cinema.
Consumatorul de muzică, să folosesc un termen cotidian, rămâne acolo indiferent de perioadă
și de modalitatea de livrare.
Până una alta vă îndemn pe toți să ascultați muzica bună, să sprijiniți artiștii, să vă bucurați de
viață și să fiți liberi iar pe data de 23 august 2020 vă aștept cu mare drag la concertul ce va
avea loc pe Promenada Operei Naționale din București.
Vă îmbrățișez cu mult drag!