Interviu cu actorii Teatrului Victor Ion Popa din municipiul

Bârlad

Discutând cu Irina Grăjdeanu şi cu George Sobolevschi, actori ai Teatrului

Victor Ion Popa din municipiul Bârlad, care au jucat rolul Ziţei şi, respectiv, al lui
Chiriac, personaje ale Comediei „O noapte furtunoasa” sau „Nr. 6”, de
dramaturgul Ion Luca Caragiale. Piesa a fost jucată în incinta Casei de Cultură
din Oraşul Negreşti, în data de 10 iunie 2014.

Discuţie cu Irina Grăjdeanu, „Ziţa”

foto: http: //www.tvipopa.ro/artists

Reporter: Bună ziua! Aţi putea să îmi spuneţi ce sentimente aţi avut atunci când aţi
interpretat-o pe Ziţa?
Actriţă: Personajul Ziţa nu este uşor de interpretat, pentru că este „foarte ţaţă, foarte
caţă” şi a trebuit să o studiez şi să mă uit şi în stânga şi în dreapta, să învăţ.
R: Cu toate acestea, aţi impresionat publicul prin modul în care aţi interpretat-o pe Ziţa.
A: Mulţumesc mult!
R: Aş dori să vă mărturisesc că sunt un mare iubitor de teatru, am jucat şi în câteva
piese de teatru. Aţi putea să îmi dezvăluiţi care este cheia ce descuie succesul
actorului?
A: Nu există. Nimeni nu are o reţetă pentru asta, pentru că altfel ar fi toţi actori. Nu
există. S-su scris foarte multe cărţi, studii, tratate – s-a scris un ABC, însă restul
depinde de om, dar şi de actor.
R: Îmi puteţi spune care a fost prima piesă în care aţi debutat, dar şi perioada?
A: Ca profesionistă sau ca amatoare?
R: Prima piesă de teatru ca amator, apoi ca profesionist.
A: Cred că am debutat cu „Cenuşăreasa”, în copilărie, după aceea, ca amatoare, am
jucat într-o piesă pentru copii - „Micuţa pianistă”, apoi, după ce am absolvit facultatea,
am jucat în „Cerere în căsătorie”, de Cehov, la Focşani, fiindcă nu eram încă la Bârlad.
R: Cum aţi putea descrie Universul actoriei şi ce sfaturi daţi tinerilor atunci când
vizionează o piesă de teatru?
A: Să vină, în primul rând, cu sufletul deschis la teatru, să nu judece înainte de a vedea
ce se întâmplă, să fie relaxat şi să îşi dorească să înţeleagă ceva din acea piesă de
teatru.
R: Pot afirma că piesa de teatru oglindeşte creaţia dramaturgului care a conceput şi a
pus în scenă acea operă. V-a venit greu sau uşor să intraţi în pielea Ziţei şi să o jucaţi?
A: Întrucât îmi place foarte mult Caragiale şi mi-am dorit foarte mult să joc, (este român,
iar limba noastră maternă este limba română), îmi place foarte mult Ziţa, îmi doream să
o joc, tocmai pentru că este foarte diferită de mine.
R: Preferaţi să jucaţi în piese cunoscute sau mai puţin cunoscute, ale scenariştilor şi
regizorilor români sau străini?
A: Sinceră să fiu, e mai uşor să joci în piese necunoscute, pentru că publicul nu are
grad de comparaţie. Pentru mine, ca actriţă, ar fi mai uşor să joc în piese mai puţin
cunoscute, fiindcă publicul nu poate să compare cu ceea ce a văzut la televizor sau în
alte spectacole, este foarte greu să fac ceea ce alte câteva mii de actori au făcut
înaintea mea.
R: În piesele noi, puteţi să improvizaţi mai uşor decât în cele clasice.
A: Nu neaparat, dar putem construi pe noi, ne putem pune amprenta personală, dar în
piesele clasice, este aproape imposibil din cauză că sunt foarte cunoscute de întregul
public, dar totuşi se poate improviza şi în acest caz, dacă vrei.
R: Cum trebuie să fie un actor?
A: Trebuie să fie cameleonic, dispus să înveţe tot timpul lucruri noi şi să fie deschis la
minte şi la inimă.
R: Deci, aceştia ar fi primii paşi spre o carieră de succes în actorie.
A: Da. Nu ştiu ce înseamnă succesul. În zilele noastre, succesul este înţeles altfel decât
ar trebui să fie: succesul înseamnă afaceri multe, bani mulţi, linişte...
R:Până în prezent, am jucat în câteva piese de teatru, cum ar fi: „Titanic vals”, „Amintiri
din copilărie” , iar cel mai bine m-am simţit atunci când am fost răsplătit cu aplauze.
A: Aplauzele sunt foarte importante, iar un actor suferă dacă nu primeşte aplauze.
R: Aşa este. Oarecum, sufletul nostru plânge atunci când nu suntem apreciaţi de
public.
A: Înseamnă că nu am meritat aplauzele, dacă nu le-am primit. Nu este de vină publicul.
R: Prin rolul Ziţei, consider că aţi fost la superlativ.
A: Mulţumesc mult!
R: Vă mulţumesc pentru interviu!

Discuţie cu George Sobolevschi, „Chiriac”

foto: http: //www.tvipopa.ro/artists

Reporter: Bună ziua! Aţi putea să îmi spuneţi ce sentimente aţi avut atunci când l- aţi
interpretat pe Chiriac?
Actor: Aceleaşi sentimente pe care le am de fiecare dată atunci când interpretez un rol
diferit faţă de celelalte şi aşa cum spun mulţi actori e copilul pe care l-am crescut, şi de
fiecare dată am emoţii.
R: Pot afirma că am jucat în câteva piese de teatru, cum ar fi: „Titanic vals”, „Bătrînul şi
marea”, aşa că vă întreb: Care este cheia succesului în actorie?
A: În primul rând, trebuie să îţi placă ceea ce faci, ca în orice meserie, în al doile rând
trebuie să fii „sclavul” acelui personaj, să-ţi găseşti anumite stări prin care ai trecut şi
prin care a trecut şi personajul, să te identifici cu el şi să fii credibil, în primul rând,
pentru tine.
R: Totul porneşte din a fi cameleonic.
A: Într-un fel, dar sunt experienţele trăite atât ca individ, şi pe care eu, George, le
regăsesc şi în trăirile personajului respectiv.
R: Ce impact credeţi că are o piesă de teatru pe care noi, elevii, o studiem la şcoală,
apoi o vizionăm la teatru.
A: Acest lucru depinde de voi aşa cum o priviţi, deoarece generaţiile sunt schimbătoare
şi sunt puţini cei care au răbdare să vină la teatru, să vadă ceva live.
R: Consideraţi că piesele de teatru care s-au realizat în urmă cu sute de ani sunt la fel
de căutate sau mai puţin căutate decât cele contemporane?
A: Culmea că sunt de actualitate, mai ales că noi avem în repertoriu piese scrise şi
jucate acum foarte mult timp şi au acelaşi impact pentrui că societatea nu s-a schimbat
prea mult.
R: Care a fost prima piesă şi la ce vârstă aţi debutat în domeniul teatrului?
A: Am debutat acum 18 ani, fiind în anul II de facultate, în piesa „Sfârlează cu fofează”,
de Victor Ion Popa, ca să vezi cum e destinul, la Teatrul „Luceafărul” din Iaşi şi am
ajuns, după ce am absolvit facultatea, la Teatrul „Victor Ion Popa”, iar primul meu rol a
fost „Păcală”.
R: Să ştiţi că aţi fost predestinat.
A: Da, aşa a fost, s-a întâmplat ceva.
R: Aşadar, ce sfaturi aţi putea da tinerilor atunci când urmăresc o piesă de teatru şi pe
ce ar trebui să se axeze ?
A: În primul rând, să citească opera înainte ,în al doile rînd, dacă vin la o piesă de
teatru, să fie atenţi, pentru că, în general, avem tendinţa de a ne detaşa puţin de ceea
ce se întâmplă pe scenă. Şi ar fi cazul să fie puţin mai atenţi şi să încerce să îşi
găsească nişte răspunsuri. Noi încrecăm să dăm nişte răspunsuri pe scenă, atât
publicului, cât şi nouă şi atunci trebuie găsit acel răspuns.
R: Revenind la piesa de teatru, pot spune că dumneavoastră aţi fost oarecum invidios,
cu toate că jucaţi rolul unei persoane duplicitare, adică, din confidentul Jupânului
Dumitrache, aţi ajuns un trădător.
A: Da, asta era în mahalaua şi societatea lui Caragiale. De atunci, asta se întâmplă şi
acum. Este ceva la ordinea zilei, ca să zic aşa. Dragostea are mai multe feţe.
R: Nu ştiu cum să zic, dar eu sunt apropiată de credinţă şi nu sunt de acord cu viaţa
dublă.
A: Asta înseam,nă că nici cu Caragiale nu trebuie să fii de acord.
R: Îmi place faptul că prin operele sale, Caragiale ilustrează clar şi cu multă măiestrie,
defectele.
A: Aici este şi vina regizorului pentru că aşa a gândit personajele, piesa.
R: Pot mărturisi că acestă piesă a fost foarte aproape de original. Am urmărit
ecranizări ale multor cărţi, dar nu m-au impresionat atât de mult. S-a păstrat foarte
mult din comicul tipic dramaturgului.
A: Caragiale este foarte cunoscut şi are specific comicul de limbaj, şi de aceea nu poţi
să aduci ceva nou,care este ceva nou, chiar dacă e vechi.
R: Vă mulţumesc pentru interviu!