Casa de sfat și citire „N.

Iorga”

Unul din obiectivele culturale ale Asociației Foștilor elevi ai Liceului „Laurian”, a fost înființarea unei
clase de sfat și citire în unul din cartierele mărginașe ale orașului. La această acțiune au participat
profesorii N. Răutu, A. Iacobeanu, M. Gr. Poslușnicu și institutorul C. Iordăchescu. Comitetul de
inițiativă a dorit ca noua instituție să poarte numele lui N. Iorga și de aceea, la 19 decembrie 1923, s-
a adresat savantului cerându-i permisiunea: „Admiratorii operei dvs. culturale[...]aflători în orașul
Botoșani, plecând de la ideea că aici nu se poate mai nimerit a cinsti numele dvs. decât înființând o
casă de citire în care să se găsească îndeosebi cea mai mare parte din opera dvs. istorică, singura
îndeajuns de elocventă împotriva detractorilor și nerecunoscătorilor de orice fel,am hotărât ca în ziua
de 19 decembrie 1923 să se inaugureze deschiderea ei, în mahalaua Cărămidăriei, unul din cele mai
românești cartiere ale orașului. În consecință, vă rugăm să binevoiți a primi ca numele dv. Să fie
așezat pe frontispiciul acestui așezământ de cultură pentru popor din Botoșani, luându-ne obligația
să vibreze într-însul, prin noi, sufletul dvs.”.

Impresionat de gestul concetățenilor săi, N. Iorga, le-a răspuns: „Scumpii mei, numai îngrămădirea
îndatoririlor mele m-a împiedicat a-mi face plăcuta datorie mulțumindu-vă pentru întemeierea casei
de citire pe numele meu. Fie spornică opera ieșită din bunul dvs. gând!”

Venind la Botoșani în 1924 pentru a asista la deschiderea Universității populare, marele istoric a
vizitat Casa de Sfat și Citire și a rămas foarte mulțumit de cele văzute.

Instalată într-o căsuță modestă de pe strada Ștefăniță Vodă nr.1, așezământul cultural și-a dus
activitatea prin conferințe, lecturi colective, coruri, toate atrăgând populația nevoiașă din cartierul de
est al orașului. Activitatea cu cartea se ducea cu ajutorul bibliotecii ce însuma în rafturile ei peste
6.000 de volume în care se afla mare parte din opera lui N. Iorga”.(Ciubotaru, Ștefan; Monografia
orașului Botoșani, Editura AXA, Botoșani, 1997, pag.233-234)

Cărți apărute în perioada interbelică, Botoșani

Graur, Mihail – „Schițe și amintiri din viața școlii primare, 1933

Luca, I. V., director, profesor, a semnat lucrări cu caracter științific: „Chimismul ereditar și
selecționarea valorilor în liceu”(1928); „Suflul educativ al studiului geografic în liceu”(1939);

Popa, Vasile – învățător, a semnat volumele: „Cea dintâi floare înflorită...și vestejită(nuvele, 1928);
„Ipocrit schema unui roman”(1930); „Învățător la Dogărița Veche”(1938)

De Completat, dacă trebuie, la Dumitru Furtună

Trei amintiri de ţară (Bucureşti: Tip. Răsăritul, 1923), Cultul eroilor: cuvântări şi mărturii de
pomenire… (Tipografia Sf. Mănăstiri Neamţ, 1924), Documentele moşiei Ceptura din Jud. Prahova…
(Bucureşti, 1934), Cântece bătrâneşti din părţile Prutului (Bucureşti: România Nouă, 1927), Vacanţa
Crăciunului (piesă în două acte; Iaşi: Tip. Trecerea Munţilor Carpaţi, 1928), Ştiri noi despre Spiru C.
Haret. Lămuriri, date biografice şi scrisori (Bucureşti, 1937), Izvodiri din bătrâni: poveşti din poporul
satelor (ed. a 2-a; Bucureşti: Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol”, 1939)

Societatea „Sfânta Maria” – Dorohoi

A fost înființată la 15 octombrie 1917 și avea două scopuri principale: unul cultural și altul religios.
Societatea și-a propus să dezvolte la copii gustul pentru scris și citit, dar avea în plan și înființarea
unei tipografii proprii. Președintele societății a fost ales preotul Dumitru Furtună, ajutat de un
comitet format din intelectualii de seamă ai orașului, printre care Constantin Ciocoiu, N. C. Enescu, C.
Lavronschi, D. Atanasiu”.(Coțofrei, Vasile ș.a.. Dorohoi 600 – file de monografie”,Editura tipo-And
Dorohoi, 2007, pag. 438).

În proiect era inclusă casa de citire, sala de cursuri şi tipografia(ultima nerealizată). Stimulând
energiile intelectuale ale oraşului, D.Furtună a călăuzit, nu la puţini, paşii spre debutul publicistic şi
literar. Este cazul activităţii duse în cadrul revistei „Însemnări”(1934-1944), alături de Ion Pillat, ca şi
în cadrul cenaclului literar care-şi desfăşura şedinţele în casa sa, cenaclu care a primit, nu o dată,
vizita unor fruntaşi de seamă ai literaturii române interbelice( Goga, Sadoveanu, Galaction, Ion Pillat,
Arthur Gorovei, Iorga, Leca Morariu, I.Simionescu). (L-au cunoscut pe Dumitru Furtună, pag.10-11)

În anul şcolar 1922-1923, ministerul a donat judeţului 70 de biblioteci, pe care revizorul le-a
repartizat “la învăţătorii harnici şi conştiincioşi”, pentru ca volumele să fie cît mai bine
valorificate”(Ciubotaru, Ştefan – Pagini din istoria invăţămîntului botoşănean 1759-1948, Bucureşti,
Editura Litera, 1987, p.79)

În ansamblu secolul al XVIII-lea şi începutul celui următor se remarcă printr-un progres sensibil al
instituţiilor culturale : şcoli, biblioteci, tipografii.

În noile condiţii social-economice create după tratatul de la Adrianopol creşte interesul pentru carte
în Principatele Române. Accesul la carte, socotită într-o predoslovie „...bogăţia cea mai de preţ şi mai
cinstită decât toate bogăţiile pământului” , se realizează după noi criterii, iar ştiinţa de carte este
socotită „mai presus de toate bunătăţile”. În rândurile cărturarilor, ca şi al unor cercuri mai largi de
ştiutori de carte, apare din ce în ce mai mult ideea unor biblioteci publice. În Moldova, membrii
Eforiei Şcolilor, Veniamin Costache, Costache Mavrocordat, Mihalache Sturza şi Gh. Asachi cer
înfiinţarea unei biblioteci naţionale „pentru sporul învăţătorilor”. Aceeaşi idee este propagată şi în
Ţara Românească de Gh. Lazăr, Petrache Poenaru şi alţii. În Iaşi, un grup de medici şi naturalişti
înfiinţează, în 1830, un cerc de citire – o bibliotecă.

Pe lângă marile librării, al căror număr creşte, funcţionează cabinete de lectură, care, în schimbul
unei sume, dau cărţi spre consultare pe loc, sau le împrumută acasă. În cabinetele de lectură existau
mai mult cărţi în limbi străine. C.A. Rosetti în Bucureşti şi Th. Codrescu în Iaşi, dau atenţie răspândirii
cărţilor în limba română.
Însufleţite de ideile ce frământau pe cărturarii vremii, de a avea biblioteci publice, consiliile de
redactare a Regulamentelor Organice pentru Valahia şi Moldova preconizează înfiinţarea
bibliotecilor publice în cele două Principate.

Regulamentele şcolilor preconizează sarcinile şi condiţiile în care vor funcţiona noile biblioteci, care,
deşi sunt pe lângă şcoli, iau un caracter public. Biblioteca din Bucureşti, de pe lângă colegiul „Sf.
Sava”, şi cea din Iaşi, de la Academia Mihăileană - au sarcini de biblioteci naţionale.

Biblioteca Naţională din Ţara Românească se deschide publicului bucureştean în iunie 1838, iar
cea din Moldova îşi primeşte cititorii ieşeni cu începere de la 23 noiembrie 1841.

În anul 1840, în Ţara Românească, au fost create primele biblioteci orăşeneşti.

„La 26 septembrie 1931, s-a înfiinţat în Dorohoi, Societatea Artistico-Culturală George Enescu, cu
scopul de a promova şi răspândi cultura românească, până la straturile cele mai de jos ale poporului
prin : organizarea şi întreţinerea unei biblioteci publice; organizarea de şezători literare cu conferinţe,
cântece şi jocuri naţionale, teatru; organizarea unor colecţii de folclor românesc, publicându-le, după
putinţe, într-o revistă proprie sau altă revistă; comemorarea şi sărbătorirea înaintaşilor şi
contemporanilor care şi-au înscris un nume glorios în istoria culturală a ţării şi a lumii întregi;
păstrarea datinilor şi obiceiurilor strămoşeşti; combaterea şi prevenirea unor rele sociale precum
dezmăţul, calomnia, mituirile, alcoolismul etc.

Membrii societăţii şi-au propus procurarea unui aparat cinematografic, a unui aparat de radio şi
înfiinţarea unei săli de lectură la sediul societăţii. Ca membru putea fi orice român care se bucura de
purtare morală corespunzătoare, respecta statutul, toate obligaţiile materiale şi morale şi care
desfăşura o activitate continuă pentru realizarea scopului ei.

Societatea şi-a început activitatea chiar în 1931 şi îşi avea sediul pe str. I.Dimitriu nr.21, Dorohoi. Ca
preşedinte al ei a fost ales George D. Râncă, ziarist, preşedintele cercului ziariştilor din localitate.

...Tinerii grupaţi în jurul Societăţii Culturale „George Enescu” , propunându-şi extinderea culturii la
sate prin şezători şi serbări, au desfăşurat, în iarna anului 1931 şi vara anului 1932, o susţinută
activitate, aşa cum rezultă din informarea, datată 4 mai 1932, către Primăria Dorohoi, semnată de
George D.Râncă :

„ Un ciclu de şezători am ţinut în cursul iernei 1931/1932, iar pentru vara anului curent am hotărât
să ţinem alt ciclu de şezători culturale prin satele judeţului Dorohoi, cu intrare gratuită, spre a
participa astfel cât mai mulţi săteni. Totodată, am înfiinţat şi o bibliotecă a societăţii care are câteva
sute de volume, însă care trebuie îmbogăţită...”.(Gheorghe Amarandei, Dorohoiul istoric şi cultural
editura Quadrat, Botoşani, 1999, pag. 192,193).