Sunteți pe pagina 1din 1

CONSULTANTII, RESPONSABILI PENTRU CALITATEA CONSTRUCTIILOR

Legea16.10.2019

Autor: MS

Deși consultanța în construcții face parte din sistemul calității, consultanții nu figurează în
prezent nici printre factorii implicați și nici printre cei care trebuie să își asume resposabilitățile concrete
în asigurarea calității în construcții. Cu toate că investitorii sau beneficiarii care semnează contracte de
consultanță în domeniul construcțiilor și deleagă firmelor de consultanță integral competențele de
verificare a respectării calității de către firma de proiectare și/ sau de execuție, consultanții nu pot fi trași
la răspundere. Situație invocată de inițiatorii unui proiect legislativ se va schimba. Proiectul legislativ
care stabilește responsabilitățile consultanților în construcții a fost aprobat în mod tacit de Senat și a
fost trimis Camerei Deputaților. Propunerea are în vedere ca și consultanții și supervizorii să se numere
printre părțile implicate ce sunt obligate să realizeze și să mențină calitatea corespunzătoare a
construcțiilor, pe lângă investitori, proprietari, administratori, executanți, experți tehnici, diriginți de
șantier etc. Totodată, consultantul sau supervizorul vor răspunde solidar cu dirigintele de șantier,
conform atribuțiilor ce le revin acestora, pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor
fundamentale la lucrările de construcții pentru care sunt angajați prin contract. Consultanții vor fi
obligați să încheie asigurări de răspundere civilă profesională la societăți de asigurare recunoscute pe
piața internațională a asigurărilor pe durata implementării contractului de consultanță.

Citeste articolul intreg 

https://www.arenaconstruct.ro/consultantii-responsabili-pentru-calitatea-constructiilor/?
utm_source=Newsletter__Newsletter&utm_medium=gmail.com&utm_campaign=newsletter_551772 .

S-ar putea să vă placă și