CONTRIBUŢII LA ISTORIA RELAŢIILOR

MĂNĂSTIRILOR CUTLUMUŞ ŞI ZOGRAFU

DIN SF. MUNTE ATHOS
CU ŢĂRILE ROMÂNE

Pr. Dr. Ioan Moldoveanu

Trecutul mănăstirii Cutlumuş n-a format pentru multă vreme obiectul unor studii
speciale şi mai ales al unor studii care să privească legăturile acesteia cu Ţările Române, până
când, la 1938, românul Gheorghe Cioran avea să publice o lucrare foarte interesantă, în limba
greacă, referitoare la relaţiile românilor cu patru dintre mănăstirile atonite (inclusiv
Cutlumuşul) de-a lungul timpului1. La 1941, a mai apărut o lucrare, a profesorului Teodor
Bodogae2, ce revedea atunci relaţiile speciale ale fiecăreia dintre mănăstirile athonite cu
Ţările Române, pentru ca în 1945 să apară deja o alta, a profesorului Paul Lemerle, un
francez de data aceasta, care publica acum acte ale mănăstirii Cutlumuş 3. Acestea sunt acte de
un interes istoric deosebit, care au stat la baza unor studii mult mai elaborate, măcar pentru
perioada de până la 16504.
În ce priveşte, în mod direct, mănăstirea Cutlumuş, nu se poate preciza exact când a
fost întemeiată, deşi există o tradiţie conform căreia se presupune că ar fi fost ridicată între
1063-1069 de către un turc devenit creştin5.
Cutlumuşul a făcut obiectul cercetării unei echipe de istorici români în 1985-1986, şi
apoi după anii 1990, descoperindu-se acolo aproximativ 157 documente ce privesc în mod
direct relaţiile acestei mănăstiri cu Ţara Românească, pentru o perioadă cuprinsă între 1372-
19396. Dintre acestea s-au identificat 24 de documente domneşti originale cu tot atâtea copii
1
Σχέσεις ô~ůí Ńďőěáíéę~ůí ×ůń~ůí ěĺôÜ ôď~ő { Áčů ęáé äŢ ô~ůí ěďí~ůí Ęďőôëďőěďőóßďő, Ëáýńáň,
Äď÷ĺéáńßďő ęá`é ]Áăßďő ĐáíôĺëĺŢěďíďň {ç ô~ůí Ńţóůí (Relaţii ale Ţărilor române cu Athosul, în special cu Cutlumuşul,
Lavra, Dohiariu şi Sf. Pantelimon sau a Ruşilor ), Atena, 1938
2
Ajutoarele româneşti la mănăstirile din Sfântul Munte Athos, Sibiu, 1941.
3
Actes de Kutlumus, în “Archives de l'Athos” publiées sous la direction de G. Millet, 2, 1945, republicată la
Paris în 1988.
4
Petre Năsturel, Le Mont Athos et les roumains, Roma, 1986 (vezi în mod special capitolul “Kutlumuş”, p. 39-
72, unde se poate găsi o analiză foarte responsabilă a acestor relaţii, până la 1650).
5
Em. Amand de Mendieta, La presqu' île des Caloyers. Le Mont Athos, Bruges, 1955, p. 133; Ioan Mamalakis,
Το Άγιον [ Όρος διά μέσου τ~ων αιώνων (Muntele Athos de-a lungul veacurilor), Tesalonic, 1971, p. 91. La 1700, Ioan
Comnen, doctorul lui Constantin Brâncoveanu, văzuse un pretins hrisov de întemeiere cu data 6590(1082) august,
indiction X, care s-a dovedit fals - vezi ĐńďóęőíçôÜńéďí ôďő ] Áăßďő { Ďńďőň ôď~υ { ÁČůíďň, ed. B. de Montfauçon,
“Paleographia graeca”, Paris, 1780, p. 478; Paul Lemerle, A propos de la fondation du monastere Koutloumous: un faux
chrysobulle d'Alexis III Empereur de Trebizonda, “Bulletin de corespondence Hellenique” (1934), Atena, p. 221-234.
6
Sunt două acte din sec. XIV, trei din sec. XV, zece din sec. XVI, unsprezece din sec. XVII, şase din sec.
XVIII, 58 din sec. XIX şi restul din secolul nostru - Fl. Marinescu , Ρουμανικά ]έγγραφα του ]Αγίου { Ορους. Αρχείο ]
Ιερ~ας Μον~ης Κουτλουμουσίου (Documente româneşti de la Muntele Athos. Arhiva Mănăstirii Cutlumuş) , ΚΝΕ/ΕΙΕ,
Εκδ. Ιεράς Μονής Κουτλουμουσίου, Άγιον Όρος, 1998, p. 29. Într-un articol anterior, acelaşi autor consemna pentru

1
emise de 19 domni numai din Ţara Românească, primul act fiind de la Basarab II, emis pe la
1475-767.
Un număr de 11 hrisoave în limba greacă inventariate atunci erau publicate deja de
istoricul român Grigorie Nandriş, la 1936, împreună cu acte domneşti de la alte mănăstiri 8.
Deşi documentul românesc cel mai vechi la Cutlumuş este acela din 1442-43, totuşi
relaţiile cu românii sunt mai vechi, cu aproximativ un secol. Pentru noi, românii, Cutlumuşul
are o importanţă aparte, dat fiind că de numele acestei mănăstiri se leagă primele contacte ale
românilor cu Athosul (contacte dovedite documentar, căci ele sunt mult mai vechi de altfel)
sau cu Locurile Sfinte, în general.
Cel care a venit să închege aceste relaţii a fost protosul Hariton, contemporan al
voievodului Vladislav I (Vlaicu Vodă - 1364-1374) şi viitor mitropolit al Ţării Româneşti
(1372-80). Este îndeajuns de cunoscută istoria acestor relaţii, iar documentul din septembrie
1369 vorbeşte despre începutul acestora. Hariton scria domnului pentru a-l ruga să devină
ctitor al mănăstirii, mai ales că temelia ei fusese pusă de tatăl domnului, de Nicolae
Alexandru Basarab (1352-64). Tocmai de aceea domnul muntean a acceptat să continue ce
începuse tatăl său, spunând: “eu voi înconjura cu ziduri şi cu turn de întărire mănăstirea, voi
înălţa biserică, trapeză, chilii, voi răscumpăra moşii şi voi da animale, ca prin acestea să fie
pomeniţi părinţii Domniei Mele şi eu... căci aşa se pomenesc în Sfântul Munte şi voievozii
sârbi şi bulgari, ruşi şi iviri”9.
Vlaicu Vodă a promis să suporte toate cheltuielile şi a dat imediat 1200 ughi (galbeni
ungureşti)10. În schimb, în scrisoarea ctitoricească adresa rugămintea, către Hariton, de a
înlocui viaţa chinovială pentru românii de la Cutlumuş cu cea idioritmică. Iniţial, Hariton a
refuzat, deoarece se temea de înmulţirea românilor acolo, însă se pare că domnul a oprit
pentru o vreme fondurile către Cutlumuş, ceea ce l-a determinat pe protos să revină
mănăstirii, dar cu condiţia ca acolo să fie numai egumeni greci, iar pe de altă parte rămânea
insistenţa domnului ca românii să nu fie vreodată stingheriţi. Mănăstirea s-a refăcut apoi
integral cu ajutorul voievodului român, lucrările fiind gata la 1372 11. Tocmai de aceea

mănăstirea Cutlumuş existenţa a 200 de documente româneşti - Τα ρουμανικά αρχεία του Αγίου Ορους. Σημαντική πηγή για
την ιστορία του (Arhivele româneşti ale Muntelui Athos. un izvor important pentru istoria lui) , “Διεθνές Συμπόσιο. Το
Άγιον Όρος χθές, σήμερα, αύριο, 29 oct.- 1 nov. 1993”, Μακεδονική Βιβλιοθήκη, nr. 84, Tesalonic, 1996, p. 195.
7
Florin Marinescu, Τα ρουμανικά έγγραφα του Πρωτάτου και των μονών Ξηροποτάμου, Κουτλουμουσίου,
Διονυσίου και Ιβήρων του Αγίου Όρους (Actele româneşti ale Protatonului şi ale mănăstirilor Xiropotamu, Cutlumuş,
Dionisiu şi Ivir din Muntele Athos ), 1987, nr. 11, p. 215; 220-222; Idem, Valorificarea documentelor româneşti de la
Muntele Athos la Centrul de cercetări neogreceşti din Atena , extras din “An. Inst. de ist. şi arheol. A. D. Xenopol”, XVI/1
(1989), Iaşi, p. 6.
8
Documente slavo-române din Mănăstirile Muntelui Athos, Bucureşti, 1936 (după fotografii trimise de Gabriel
Millet, unul dintre marii cercetători ai Athosului).
9
Lemerle, Actes, p. 103; Cioran, Op. cit., p. 96-97; Bodogae, Ajutoarele, p. 172-173; Năsturel, Le MA, p. 43.
10
Lemerle, Actes, p. 114 şi 119. A se consulta şi Pr. Prof Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe
Române, vol. I, 1992, p. 268-269 (şi bibliografia capitolului ce conţine titluri referitoare la Hariton); Mamalakis, op. cit.,
p. 123.
11
Lemerle, Un faux chrysobulle, p. 230; N. Iorga, Muntele Athos în legătură cu Ţările române, “An. Ac. Rom.
Mem. Sec. Ist.”, seria II, tom. XXXVI, Bucureşti, 1914, p. 473; Bodogae, Ajutoarele, p. 174; Gh. Moisescu, Contribuţia
românească pentru susţinerea Muntelui Athos în decursul veacurilor, în “Ortodoxia”, V, 1953, nr. 2, p. 252.

2
mănăstirea Cutlumuş a căpătat numele de “Marea Lavră a Ţării Româneşti”, aşa cum era
Zografu pentru Moldova. Pe de altă parte, rolul jucat de Hariton în rectitorirea mănăstirii a
fost atât de însemnat încât la alcătuirea celui de-al treilea tipicon (1394), Cutlumuşul apare
desemnată ca “mănăstirea lui Hariton”12, fiind a XVII-a din cele 25 de mănăstiri existente13.
Privitor la acest aspect sau episod se pot spune foarte multe 14 şi, de altfel, s-a scris
enorm, încât noi nu facem decât să semnalăm momentul istoric din curgerea acestor relaţii. Şi
apoi nu face subiectul lucrării.
Românii au continuat cu acelaşi zel să ajute Cutlumuş, conform rugăminţii lui
Hariton: “şi iarăşi adeveresc aceasta eu, întru Domnul Iisus Hristos, pe cine va alege
Dumnezeu să fie mitropolit în Ţara Ungrovlahiei să fie ctitorul mănăstirii Cutlumuş şi să o
ajute cu zel ca şi noi, iar mănăstirea să fie datoare a-l scrie la Sfânta Proscomidie ca
ctitor...”15.
De aici daniile se vor continua de către domnii următori sau de către boierii lor, căci
era considerată mănăstire românească. Astfel, în timpul lui Mircea cel Bătrân (1386-1418),
boierul Aldea dădea chiliei Sfântul Nicolae, care era a Cutlumuşului, satul Cireaşov în urma
venirii în Valahia a egumenului Ieremia16.
Însuşi domnitorul Mircea se afla zugrăvit în interiorul nartexului bisericii de la
Cultumuş - ne spune Cioran - ceea ce ar putea să însemne că şi el era ctitor acolo 17.
Mai târziu, pe la 1475-76, Laiotă Basarab (1473; 1474; 1475-76; 1476-77) confirma
nişte posesiuni ale mănăstirii Cutlumuş, de la Mircea cel Bătrân, şi anume satele Giurgiu şi
Prislop, heleşteele de la Şviştov şi Comanca, satele Laiorul lui Stroe, Dăneşti, Uibăreşti şi
altele, scutindu-le de toate impozitele18.
O şi mai mare importanţă pentru Cutlumuş a avut-o domnia lui Radu cel Mare (1495-
1508). El va începe şirul binefacerilor sale la 28 ianuarie 1500 prin confirmarea posesiunilor
valahe ale mănăstirii Cutlumuş. În general, el a dorit să reconstituie ansamblul proprietăţilor

12
De şapte ori venise Hariton la Vladislav, ceea ce denotă, pe de o parte interesul său pentru mănăstire, iar pe de
alta, urgenţa reparării ei, căci n-ar fi venit atât de des dacă volumul lucrărilor n-ar fi cerut o subvenţie substanţială din
partea domnului; vezi Lemerle, Actes, p. 113, iar despre Vlaicu Vodă foarte buna monografie a lui N. Constantinescu,
Vladislav I, Bucureşti, 1979 (despre Cutlumuş, la p. 65-66).
13
Ph. Meyer, Die Haupurkunden fur die Geschichte der Athoskloster, Leipzig, 1894, p. 197, cf. Bodogae,
Ajutoarele, p. 175.
14
Vezi bibliografia indicată anterior.
15
Nandriş, op. cit., p. 22, cf. Cioran, Op. cit., p. 100 şi Bodogae, Ajutoarele, p. 175.
16
Documenta Romaniae Historica, Ţara Românească, I, Bucureşti, 1966, p. 46-47, nr. 19; Năsturel (Le MA,
p.52, nota 92) spune că acesta ar fi cel mai vechi act slavo-român nedomnesc păstrat şi cunoscut până în prezent
(bineînţeles, în legătură cu Athosul).
17
Op. cit., p. 102. P. Năsturel, când a vizitat Cutlumuşul, prin 1978-1979, nu a văzut acest portret, deşi
recunoaşte că Ioan Comnen pomenea numele voievodului printre cele ale restauratorilor mănăstirii ( op. cit., p. 53, nota
95 bis). Faptul că Mircea nu este pomenit nici în actele vremii, se explică printr-un conflict al lui cu călugării de acolo,
conflict stins pe la 1398, când la curtea lui vine egumenul Ieremia pentru a-i cere ajutorul. Altfel nu este explicabil de ce
patriarhul Antonie IV conferea la 1393 Cutlumuşului titlurile şi privilegiile unei mănăstiri stavropighiale şi pomenea ca
protector pe Constantin Dragases, iar despre Mircea nici un cuvânt - Ibidem, p. 53.
18
Gr. Nandriş, op. cit., p. 23-33; DRH, ŢR, I, p. 250-253, nr. 151; Cioran, op. cit., p. 104; Marinescu, Αρχείο…
Κουτλουμουσίου, nr. 3, p. 32. La Bodogae (Ajutoarele, p. 177), data 1467 este evident greşită.

3
pe care mănăstirea athonită le avea aici, însă nu s-a limitat numai la aceasta 19. Această danie
venea după ce mănăstirea arsese (1497), iar călugării au venit din nou la curtea voievodului
spre a-i cere ajutorul. Radu cel Mare a început şi refacerea mănăstirii 20, însă nu a putut
termina. Cel care a reuşit să încheie lucrările a fost Neagoe Basarab (1512-21)21.
Într-un act din 23 iulie 1512, marele domn va acorda un hrisov de confirmare a
posesiunilor de până atunci, hrisov care pomenea şi de restaurarea pe care o înfăptuise Mircea
cel Bătrân la Cutlumuş, “fundaţia Valahiei”, precum şi de lucrările întreprinse acolo de tatăl
său, Basarab cel Tânăr, motiv pentru a-i continua opera.
Un hrisov important datează de la 7 decembrie 1514, când Neagoe reamintea de
refacerile lui Mircea cel Bătrân şi ale prinţului Vlad V (1510-12), pentru ca să vedem că îi
acorda atunci şi un ajutor anual de 10.000 aspri, plus alţi 700 destinaţi ospiciului, iar alţi 500
erau daţi aceluia care făcea oficiul de aducător. În total 11.200 aspri, adică frumoasa sumă de
185 piese de aur. Anual! 22
Opera lui Neagoe în profitul Cutlumuşului nu s-a limitat numai la acordarea de
hrisoave, ci însuşi a început acolo lucrări de refacere totală a mănăstirii. Gavriil Protul, în
“Viaţa Sfântului Nifon”, redă în amănunt refacerile domnului român, spunând că a făcut
biserica Sfântul Nicolae cu zid cu turle, chilii, trapezărie, pivniţă, brutărie, bucătărie, grădină,
poartă mică şi mare, bolniţă, ospătărie, casă de oaspeţi, hambar, vistierie şi alte case pentru
toată trebuinţa. Iar biserica centrală (catoliconul) şi chiliile le-a umplut de frumuseţe şi le-a
pus acoperământ, iar biserica şi tinda le-a acoperit cu plumb şi a pus geam la ferestre. A mai
făcut un port pentru o corabie mare şi una mică, port pe care l-a înconjurat cu zid, i-a dat
metohuri şi “i-a pus numele Lavra cea Mare a Ţării Româneşti”.

19
Nandriş, op. cit., p. 38-39; DRH, ŢR, I, p. 485-486, nr. 297. Actul se referă la o repunere în posesia satului
Dăneşti, după ce îl răscumpărase de la un oarecare Chircă sau Chircu cu 5.000 aspri - vezi şi Bodogae, Ajutoarele, p. 177;
Cioran, op. cit., p. 107; P. Năsturel, Le MA, p. 55-56. Cei 5.000 aspri reprezentau 37,3 piese de aur (Ibidem, p. 311-313);
Mamalakis, op. cit., p. 230.
20
În urma lucrărilor înfăptuite de Radu cel Mare la Cutlumuş, s-a păstrat şi o inscripţie redată de Cioran, o p.
cit., p. 107; cf. Bodogae, Ajutoarele, p. 178.
21
Într-un act din 23 iulie 1512, marele domn va acorda un hrisov de confirmare a posesiunilor de până atunci,
hrisov care pomenea şi de restaurarea pe care o înfăptuise Mircea cel Bătrân la Cutlumuş, “fundaţia Valahiei”, precum şi
de lucrările întreprinse acolo de tatăl său, Basarab cel Tânăr, motiv pentru a-i continua opera - DRH, ŢR, I, p. 208-215 ,
nr. 106); Nandriş, op. cit., p. 43-47. Neagoe mai dăduse un hrisov în 20 februarie 1512, prin care confirma vechile
posesiuni şi le scutea de taxe - Năsturel, Le MA, p. 57.
22
DRH, ŢR, I, p. 157-159, nr. 130; Nandriş, op. cit., p. 40-41; Bodogae, Ajutoarele, p. 178-179; Năsturel, Le
MA, p. 58, 60, 312. Opera lui Neagoe în profitul Cutlumuşului nu s-a limitat numai la acordarea de hrisoave, ci însuşi a
început acolo lucrări de refacere totală a mănăstirii. Gavriil Protul, în “Viaţa Sfântului Nifon” redă în amănunt refacerile
domnului român spunând că a făcut biserica Sfântul Nicolae cu zid cu turle, chilii, trapezărie, pivniţă, brutărie, bucătărie,
grădină, poartă mică şi mare, bolniţă, ospătărie, casă de oaspeţi, hambar, vistierie şi alte case pentru toată trebuinţa. Iar
biserica (catoliconul) şi chiliile le-a umplut de frumuseţe şi le-a pus acoperământ, iar biserica şi tinda le-a acoperit cu
plumb şi a pus geam la ferestre. A mai făcut un port pentru o corabie mare şi una mică, port pe care l-a înconjurat cu zid,
i-a dat metohuri şi “i-a pus numele Lavra cea Mare a Ţării Româneşti” (edit. Tit Simedrea, Bucureşti, 1937, p. 23-24; ed.
Vasile Grecu, Bucureşti, 1944, p. 157-158; Cioran, op. cit., p. 108-109; Bodogae, Ajutoarele, p. 178; P. Năsturel, Le MA,
p. 58-59; Moisescu, Contribuţia, p. 253).

4
 Intervenţia lui Neagoe Basarab a fost atât de însemnată, încât Cutlumuşul a ajuns de
atunci în ierarhia mănăstirilor pe locul al şaselea, şi se menţine până azi 23.
.................................................................................................................................

CONTINUAREA ÎN VOLUM

Mănăstirea Cutlumuş n-a fost singura Lavră românească, căci îl vom vedea pe Ştefan
cel Mare numind în documentele sale mănăstirea Zografu drept mănăstire a domniei noastre,
ceea ce ne face să credem că dacă Cutlumuşul a fost Lavră a Munteniei, atunci sigur este că
Zograful a fost Lavră a Moldovei.
Mănăstirea Zografului, azi bulgărească, este între cele mai mari din Muntele Athos.
Nu se ştie cu siguranţă când îşi are începuturile, căci ea nu apare ca mănăstire în primul
tipicon (regulament de organizare a Muntelui Athos), ci trebuie să fi fost numai un schituleţ,
aparţinând de una dintre mănăstirile mai mari, tot aşa cum Sfântul Pavel fusese supusă, până
pe la 1330, Xiropotamului, iar Stavronichita, până la 1533, Filoteului. Ioan Comnen, doctorul
lui Constantin Brâncoveanu şi, mai apoi, mitropolit de Dristra, credea că Zografu este
întemeiată sub domnia lui Leon Filosoful, adică pe la 890, de către trei fraţi din Ohrida:
Moise, Aron şi Ioan24, iar în primul tipicon din 927 semna al 20-lea “Γεώργιος ο
Ζωγράφος”(Gheorghe Zograful)25.
În tipiconul de la 1045, existau 180 de semnături, care, din păcate, nu se mai păstrează
azi, ci se ştie numai de egumenii de la Lavra, Ivir, Vatoped, Esfigmenu, Xiropotamu,
Dohiariu. Dar aceasta nu înseamnă că Zografu nu exista. În sec. XI, se cunosc egumeni
zografiţi care semnau în slavă26.
Este posibil ca mănăstirea să se fi ridicat în perioada următoare, adică în vremea
imperiului vlaho-bulgar27. În mod sigur, în sec. XIII, era deja mănăstire mare, căci după 1220
se întâlneşte astfel în documente. Pe la 1267, împăratul Mihail VIII Paleologul îi acuza pe

23
Kosma Vlahul, Η Χερσόνησος το~υ [ Αγίου {Ορους το~υ { Αθωνος κα`ι α]ι [εν α[υτ?~η μοναί κα`ι ο]ι
μοναχοί πάλαι τ`ε κα`ι ν~υν (Peninsula Muntelui Athos, mănăstirile şi monahii ei în vechime şi acum), Volos, 1903, p.
83; Hristofor Ktenas, \ Áđáíôá ô`á [ĺí ]Αγίω { Ορει ]éĺń`á ęáčéäńýěáôá ĺ[éň 726 [ĺí |ďë?ů [áíĺń÷üěĺíá ęá`é á]é đń`ďň ô`ď
äď~őëďí {ĺčíďň ]őđçńĺóßáé á[őô~ůí, Atena, 1935, p. 546.
24
Προσκυνητάριον του Αγίου Ορους του ΑΘωνος (Proschinitar al Sf. Munte Athos), Snagov, 1701, p. 487;
Kosma Vlahul, ] Η Χερσόνησος το~υ [ Αγίου {Ορους το~υ { Αθωνος κα`ι α]ι [εν α[υτ?~η μοναί κα`ι ο]ι μοναχοί πάλαι τ`ε
κα`ι ν~υν (Peninsula Muntelui Athos, mănăstirile şi monahii ei în vechime şi acum), Volos, 1903, p.242-3.
25
W. Regel, E, Kurtz, B. Korablev, Actes de Zographou, în “Actes de l'Athos”, 4, 1907, nr. 1, Ph. Meyer, Die
Haupturkunden fur die Geschichte der Athoskloster, Leipzig, 1894, p. 150; cf. Mamalakis, op. cit., p.72.
26
Bodogae, op. cit., p. 212.
27
Langlois, op. cit, p. 554; Gherasim Smyrnakis, op. cit, p. 554; Manuil Ghedeon, ] Ο { Αθως: ]αναμνήσεις,
{εγγραφα, σημειώσεις (Athosul: amintiri, documente, însemnări), Constantinopol, 1885, p. 93.

5
zografiţi de “necredinţă”. “Necredinţa” aceasta era datorată fie sentimentelor lor filobulgare 28,
fie se datora faptului că ei refuzau cu îndârjire să primească unirea cu Roma. Noi credem în
această a doua variantă, dovedită prin aceea că la 1280, împăratul Mihail VIII, ca urmare a
faptului că athoniţi refuzau supunerea, adică unirea cu Roma (1274), s-a năpustit asupra lor şi
îndeosebi asupra a 26 de monahi din mănăstirea Zografu, care, ascunşi de frică într-un turn,
au fost arşi de vii29.
În ce priveşte arhivele Zografului, ele au fost studiate parţial de istoricii Regel, Kurtz
şi Korablev30 care au şi catalogat 67 de documente slavone şi 13 greceşti, dintre care câteva
sunt de la domnii români. Din păcate, la Zografu nu s-a făcut până acum o cercetare de
amploare care să dovedească bogăţia de documente româneşti, pentru că, în mod sigur, ele
există, cu atât mai mult cu cât ea a fost considerată “lavră moldovenească”. În ce priveşte
documentele româneşti, arhiva naţională a conservat mare parte şi în bibliotecile noastre 31. În
mod normal, Zografu trebuie să posede o extrem de bogată arhivă, dat fiind că ea a fost
ajutată pe rând de împăraţii bizantini, de ţarii sârbi şi cei bulgari, iar apoi, când la 1393 ţaratul
bulgar a căzut, mănăstirea a trecut în grija domnilor români.
Cel dintâi domn care vine în contact cu mănăstirea Zografu este Alexandru cel Bun
(1401-1432) al Moldovei, care la 1429 închina Zografului, pentru soţia sa Marina, câteva
moşii din Basarabia, pe care le regăsim mai târziu între posesiunile mănăstirii Căpriana 32.
Foarte important pentru relaţiile româno-zografite este şi hrisovul domnitorului
muntean Alexandru Aldea, din 9 februarie 1433. Egumenul Moise împreună cu Iosif şi cu
popa Ghervasie au venit personal la Târgovişte să intervină pe lângă domnul care era ctitor la
Cutlumuş, să-l roage să ajute şi mănăstirea lor, ceea ce se şi întâmplă, voievodul hotărând un
ajutor anual de 3.000 aspri33.

28
Mamalakis, op. cit. , p. 98.
29
Manuil Ghedeon, op. cit., p. 142-4; vezi şi Bodogae, op. cit., p. 213.
30
Op. cit.; Note şi informaţii despre arhiva Zografului se află şi în Heinrich Gelzer, Von Heiligen Berge und aus
Makedonien, Leipzig, 1904, p. 121-2; idem, Sech Urkunden vom Zografu, în “Byz. Zeitschrift”, XIII (1912), p.498. Katia
Tcheremissinof, Les arhives slaves meridionales du monasteres de Zographu, în “ibidem”, 76, 1983.
31
Hurmuzachi, vol. XIV, 1-3, Bucureşti, 1914-36; Paul Mihailovici, Mărturii româneşti din Bulgaria şi Grecia
(1468-1856), Chişinău, 1933; Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, Bucureşti, 1969-85; D.R.H., B. Ţara
Românească , Bucureşti, I, 1966.
32
Marcu Beza, Urme româneşti în Răsăritul Ortodox, ed. II, Bucureşti, 1937, p. 35 şi 39; idem, Biblioteci
mănăstireşti la Muntele Athos, în “Ac. Rom. Mem. Secţ. lit.”, seria III, tom VII, mem. 3, p. 50. Hrisovul este publicat de
Regel, Kurtz, Korablev, op. cit. , 1907, p. 113 şi menţionat de Smyrnakis, op. cit., p. 557; Langlois, op. cit. , p. 91-2;
Hurmuzaki , XIV, I, p. 38; Petre Năsturel, Le Mont Athos, p.180, nota 10, crede că afirmaţia privitoare la existenţa acestui
hrisov este gratuită. Bodogae argumentează sau explică legătura domnitorului moldovean cu Athosul prin călătoria ce ar fi
făcut-o prin Moldova, împăratul Ioan Paleologul, ctitor şi el la Zografu, care adusese domnului o icoană a Sfântului
Gheorghe, chiar protectorul mănăstirii athonite - op. cit., p. 215, apud N. Iorga, Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii
religioase a românilor, ed. II, Bucureşti, 1932, vol. I, p. 83. Un examen critic la Al. Elian, Moldova şi Bizanţul în sec. XV,
în “Cultura moldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare”, Bucureşti, 1964, p. 127-159. Actul mai este menţionat de D. P.
Bogdan, Despre daniile româneşti la Athos, “Arhiva românească”, VI, 1941, p. 11; Gh. Moisescu, Contribuţia
românească pentru susţinerea Ortodoxiei în cursul veacurilor, "Ortodoxia", 2/1953, p. 257.
33
Regel, Kurtz, Korablev, op. cit. , p. 74-75; D.R.H., Ţ.R., I, p. 136-7, nr. 74; St. Nicolescu, Domnia lui Al.
Aldea, RIAF, XVI, p. 32-4; cf. Bodogae, op. cit. , p. 214; P. Năsturel, op. cit. , p. 176-9; Bogdan, op. cit., p. 11; Moisescu,
op. cit., p. 257. Mamalakis greşeşte punând dania în seama lui Alexandru al Moldovei ( op. cit. , p. 147). El citează aici

6
 Dar domnitorul a murit curând şi aşa Zograful va trece sub protecţia prin excelenţă a
domnilor moldoveni, chiar dacă va mai primi ajutor şi din Muntenia, dar oricum în mai mică
măsură.
Din 1442, prinţul Ilie, fiul mai mare al lui Alexandru cel Bun, emitea şi el un hrisov
(26 mai) de danie către Zografu, hrisov a cărui alcătuire semăna izbitor cu a celui dat de
Alexandru Aldea, din 9 februarie 1433, ceea ce duce la presupunerea că atunci când călugării
au venit la curtea Moldovei să ceară ajutor, au arătat actul valah domnului Ilie din care acesta
s-a şi inspirat. Şi pentru că nu se ştie câţi bani a dat (actul este foarte deteriorat) se poate
presupune că el a repetat dania lui Alexandru Aldea de 3.000 aspri34.
Dar cele mai mari donaţii le are Zografu de la domnitorul Ştefan cel Mare, lucru
despre care, de altfel, s-a şi scris foarte mult. Nu vom face decât să menţionăm pe scurt
faptele care stau în legătură cu mănăstirea Zografu, ca un preludiu pentru relaţiile de după
1650 între Zografu şi Ţările Române.
Ceea ce Ştefan cel Mare a făcut pentru Zografu este de o aşa importanţă, încât
călugărul Isaia de la Hilandar spunea pe la 1489 că această mănăstire a fost înfiinţată de
Ştefan Vodă al Moldovei35. Zografu devenea, datorită lui Ştefan cel Mare, echivalentul pentru
Moldova a ceea ce Cutlumuşul reprezenta pentru Muntenia. ...................................................

CONTINUAREA ÎN VOLUM ...............................................................

(nota 7) în mod eronat pe Gh. Cioran.

34
D.R.H. Moldova, I, p. 311-312, nr. 221. A se vedea discuţia asupra acestui act la V. Costăchel, P.P.
Panaitescu, A. Cazacu, Viaţa feudală în Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII) , Bucureşti, 1957, p. 457-8; P.Ş.
Năsturel, Un temoignage byzantin sur la metropole de Roman (Moldavie) , în “RER”, XV, 1975, p. 200; idem, op. cit., p.
108-2. Hrisovul este pus în seama lui Ştefan, fiul cel mic al lui Alexandru cel Bun de către D. Bogdan, op. cit., p. 12 şi
preluat astfel şi de Virgil Cândea, Mărturii româneşti peste hotare. Mică enciclopedie, Bucureşti, 1991, p. 542, nr. 2045.
35
B. de Khitrowo, Itineraires russes en Orient..., Geneva, 1894, p. 260, la Bodogae, op. cit., p. 218.