Odiseea (în limba greacă: Oδύσσεια, Odysseía) alcătuiește, împreună cu Iliada, un

grup de două opere grecești atribuite rapsodului popular orb Homer. Scrisă
ulterior, în a doua jumătate a secolului VIII î.Hr., Odiseea este una dintre cele
mai vechi și renumite opere literare din mitologia antică. Ea prezintă peripețiile
regelui Odiseu (Ulise) și ale însoțitorilor lui din Itaca pe drumul de întoarcere
acasă, după războiul troian. În multe limbi termenul de „odisee”, inspirat de
această epopee, desemnează o călătorie lungă și plină de aventuri.

Opera este alcătuită din 12.200 de versuri împărțite în 24 de cânturi, descriind

rătăcirile regelui după zece ani de război și încă alți zece ani de peripeții în
drumul său de reîntoarcere pe mica insulă Itaca. După multe aventuri, acesta ajunge
acasă îmbrăcat ca un cerșetor, nefiind recunoscut de pețitorii soției lui
credincioase, Penelopa. Aceasta primise veste de la oaspeți despre moartea lui
Ulise, fiind asaltată de pețitori. Penelopa opune rezistență pețitorilor, refuzând
să se recăsătorească, fiind sprijinită în aceasta de Telemah, fiul lui Ulise.
Pentru a crea o atmosferă încordată, Homer recurge la un complex de istorisiri
paralele, cu privire în trecut și aspecte de perspectivă, cu povestiri și descrieri
alternative. Acțiunea nu este prezentată cronologic, începând cu chemarea muzelor
de către Homer și sosirea lui Odiseus în Itaca.

Peripețiile lui Odiseu încep după ce părăsește, cu 12 corăbii, ruinele orașului

Troia, jefuindu-i pe tracii kikoni, aliații Troiei, de care vor fi ulterior
alungați. Ajunși pe insula Lotofagilor, unii din însoțitorii lui mănâncă din
fructele lor, uitându-și patria, Itaca. Cei rămași ajung, împreună cu Ulise, pe
insula ciclopilor, uriași cu un singur ochi în frunte. Ulise și echipajul său au
intrat în peștera ciclopului, unde au găsit bucăți mari de brânză și mult vin.
Bucuroși că au găsit mâncare și băutură, s-au ospătat până cand au simtit că se
cutremură pământul sub ei, și s-au ascuns în peșteră. Ciclopul Polifem, pentru a
împiedica fuga grecilor, barează ieșirea din peștera sa. Fiind în pericol de a fi
mâncați de uriaș, Odiseu așteptă până când ciclopul a adormit, apoi au luat un
buștean și l-au înfipt în fruntea ciclopului, scoțându-i ochiul, ceea ce atrage
dușmănia lui Poseidon, tatăl ciclopului. Fiind orbit, ciclopul s-a dat bătut și l-a
întrebat pe Odiseu cum îl cheamă. Acesta i-a răspuns „nimeni”; apoi ciclopul și-a
chemat frații și le-a spus că a fost orbit. Aceștia l-au întrebat cine l-a orbit.
Evident, răspunsul a fost „nimeni”. Ceilalți ciclopi, enervați peste măsură, i-au
răspuns că de ce i-a mai chemat dacă nu l-a orbit nimeni, și au plecat la peșterile
lor. Fuga grecilor este îngreunată de valurile mari, produse de stâncile aruncate
în mare de ciclopul orb.

De la Eol, zeul vântului, Odiseu primește în dar un sac cu vânturi, dupa ce

ancoreaza pe insula acestuia (a lui Eol) in cautare de apa. Ajunși aproape de casă,
însoțitorii săi, curioși, deschid sacul: se pornește o furtună care-i mână din nou
departe de casă. Astfel ajung pe insula vrăjitoarei Circe, care îi preschimbă pe
însoțitorii lui Odiseu în porci, iar pe acesta îl reține prin farmecele sale. Va fi
dezlegat de acestea prin intervenția lui Hermes, mesagerul zeilor, care între timp
i-a iertat pentru distrugerea Troiei.

Întoarcerea acasă este îngreunată și de sirene, ale căror glasuri fermecate duc
corăbierii la pieire, ademenindu-i să își zdrobească corăbiile de stânci. Curios să
afle cum sună cântecul sirenelor, Ulise le cere marinarilor săi să își astupe
urechile cu ceară de albine, iar pe el să îl lege de catarg, precizând că nu
trebuie să fie dezlegat cu nici un preț. Astfel reușește să asculte cântecul
sirenelor, evitând însă pericolul scufundării corăbiei. Împreună cu echipajul său,
Odiseu izbutește să traverseze cu bine și strâmtoarea dintre cei doi monștri,
Scilla și Caribda.

Înfometați, ajung pe insula lui Helios, zeul soarelui, unde însoțitorii lui Ulise
fură din vitele sacre ale zeului, pentru a își potoli foamea. Drept pedeapsă pentru
acest sacrilegiu, aceștia mor ulterior într-o furtună pe mare, din care numai
Odiseu, care nu mâncase, reușește să scape. El ajunge pe insula nimfei Calipso,
unde aceasta îl reține timp de șapte ani. Reușește să părăsească insula lui Calipso
cu o plută, însă furtuna produsă de Poseidon distruge pluta, iar Odiseu naufragiază
pe o insulă unde este primit cu prietenie de Nausicaa, fiica regelui feacilor. Timp
de două seri, Odiseu îi povestește regelui feacilor, Alcinous, pățaniile sale. De
aici, încărcat cu daruri, se reîntoarce acasă, pe insula Itaca.

Căutările fiului său, Telemah, sunt zadarnice, și confruntarea mamei sale,

Penelopa, cu pețitorii devine tot mai acută. Zeița Atena îl preschimbă pe Odiseu
într-un cerșetor, pentru a-l proteja de dușmănia pețitorilor soției sale. După
douăzeci de ani, deghizat în cerșetor, acesta va fi recunoscut numai de câinele său
bătrân, Argos. Odiseu se pregătește în taină pentru întrecerea pețitorilor cu
arcul, trofeul învingătorului urmând să fie Penelopa, soția lui Odiseu. Cu ajutorul
lui Telemah și al păstorului Eumaios, Odiseu reușește să pedepsească pețitorii.