EVANGHELIA PĂCII lui

Ioan
Cuvânt înainte.
Au trecut aproape două mii de ani de când divinul Fiu al Omului a arătat
cu dragoste omenirii calea, adevărul şi viaţa. El a adus, prin miracolele pe care
le-a săvârşit, sănătate bolnavilor, înţelepciune ignoranţilor şi fericire
dumnezeiască celor în suferinţă.
Cuvintele sale pline de bunătate şi înţelepciune, sunt pe jumătate uitate
şi în unele situaţii nu au fost adunate decât după câteva generaţii de când au
fost rostite. Ele nu o dată au fost înţelese greşit, adunate greşit, de sute de ori
rescrise şi de sute de ori transformate dar, cu toate acestea, prin voinţa lui
Dumnezeu ele au fost păstrate, pentru cei capabili să le înţeleagă, aproape
două mii de ani.
Deşi cuvintele sale, aşa cum le avem astăzi în Noul Testament, reprezintă
doar o mică parte din cele rostite de Iisus, ele au cucerit jumătate din omenire
şi aproape întreaga civilizaţie a Vestului. Acest fapt dovedeşte eterna vitalitate a
Adevărului conţinută în cuvintele Sale şi pune în evidenţă suprema şi
incomparabila lor valoare.
Publicăm aici cuvintele pure şi pline de har rostite de Iisus, după ce au
fost traduse direct din străvechea limbă aramaică, limba vorbită de Iisus şi de
iubitul său discipol Ioan, care a notat cu cea mai mare exactitate învăţăturile
personale secrete ale divinului său Maestru.
Aceste cuvinte demonstrează că Iisus dorea mai ales să-l înveţe pe
oameni cum să trăiască în deplină armonie cu legile divine ale naturii, astfel
încât ei să devină capabili să-şi vindece în mod natural orice boală, prin efort
propriu şi cu ajutorul lui Dumnezeu. Iisus îşi folosea puterea sa dumnezeească
numai pentru a-l determina pe oameni să caute şi să respecte legile divine ale
naturii şi, în final, să îi orienteze spre adevărul suprem, spre Dumnezeu Tatăl.
Toate vindecările sale miraculoase erau săvârşite doar în cazul în care cel care,
ca urmare a greşelilor sale, suferea, era suficient de pregătit să nu mai
păcătuiască. Tocmai de aceea, deloc întâmplător, Iisus încheia plin de dragoste
orice vindecare cu cuvintele: „Du-te acum şi nu mai păcătui!”
Lucrarea de faţă cuprinde doar un fragment-aproximativ o optime-din
manuscrisele integrale care există în aramaică şi sunt ţinute secrete în
Biblioteca Vaticanului şi care, de asemenea, există în slavona veche, la
Biblioteca Regală a Habsburgilor (proprietate, în prezent, a statului austriac).
 Datorăm existenţa şi perpetuarea acestor două versiuni preoţilor
nestorieni care, sub presiunea avansării hoardelor lui Gingis–Han, au fost
forţaţi să fugă din Est spre Vest, ducând cu ei toate scripturile vechi şi toate
icoanele.
Vechile texte aramaice datează din primul secol după Cristos, în timp ce
versiunea în slavona veche este o traducere literală a primelor. Arheologia nu a
fost în stare până în prezent să reconstituie exact cum au călătorit textele din
Palestina spre interiorul Asiei, pentru a ajunge în cele din urmă în mâinile
preoţilor nestorieni.
O ediţie critică, conţinând textul complet, referinţele şi notele explicative
(arheologice, istorice şi exegetice) de rigoare, a apărut sub numele de „The
Gospel of the Essenes”. Partea publicată acum de noi se referă la vindecările
miraculoase ale lui Iisus.
În afara evidenţei adevărului, nu este nimic de adăugat la acest text. El
vorbeşte cu o forţă extraordinară de la sine. Cel care citeşte cu atenţie şi cu
dragoste paginile care vor urma, va simţi eterna şi divina viaţă şi evidenţă a
acestor profunde adevăruri, de care omenirea, în aceste momente de
schimbare, are nevoie mai mult ca oricând.
Şi adevărul va mărturisi despre el însuşi.”
Şi atunci, mulţi bolnavi şi schilozi au venit la Iisus, întrebându-L: „Dacă
cu adevărat Tu cunoşti toate lucrurile, spune-ne de ce suferim acum de toate
aceste chinuri cumplite? De ce nu suntem şi noi la fel de sănătoşi, ca şi ceilalţi
oameni? Învăţătorule divin, vindecă-ne, ajută-ne, pentru ca şi noi să devenim
acum puternici şi să nu mai trebuiască să rămânem în mizeria noastră,
doborâţi de suferinţe şi boli. Ştim cu toţii că este în puterea Ta să vindeci orice
fel de boli. Eliberează-ne de Satana şi de toate aceste mari chinuri. Îndură-Te
de noi, Învăţătorule”.
Iisus a răspuns: „Fericiţi trebuie să deveniţi voi, cei cărora vă este foame
de adevăr. Dacă mă veţi asculta şi mă veţi înţelege vă voi îndestula cu pâinea
înţelepciunii.
Fericiţi trebuie să deveniţi voi, cei care bateţi, pentru că dacă mă veţi
înţelege vă voi deschide uşa vieţii eterne. Fericiţi trebuie să deveniţi voi, care
înţelegând vă veţi lepăda de puterea lui Satana, pentru ca astfel vă voi conduce
în împărăţia înaltă a îngerilor Mamei voastre, unde puterea lui Satana nu poate
niciodată să intre”.
Şi ei, plini de curiozitate şi uimire, L-au întrebat: Cine este Mama noastră
şi cine sunt îngerii Ei? Şi unde se află de fapt împărăţia Ei?”
Mama voastră este mereu ascunsă în voi şi voi sunteţi permanent
cuprinşi în Ea. Ea v-a născut; Ea v-a dat viaţă. Ea este cea care v-a dat corpul
şi şi tot Ei i-L veţi da până la urmă înapoi într-o zi. Fericiţi veţi fi voi dacă
ajungeţi să o cunoaşteţi pe Ea şi împărăţia Ei, dacă respectaţi legile Ei şi mai
ales dacă primiţi să acţioneze în voi îngerii Mamei. Adevărat vă spun, cel care
va face toate aceste lucruri nu va mai vedea niciodată boala, pentru că puterea
divină a Mamei este mai presus de orice rău. Şi Ea distruge pe Satana şi
împărăţia lui şi stăpâneşte veşnic peste toate trupurile voastre şi peste toate
lucrurile vii.
 Sângele care circulă în voi s-a născut din sângele Mamei divine Natura.
Sângele Ei cade din nori; ţâşneşte din pântecele pământului, susură în
pârâurile munţilor, curge larg în râurile câmpiilor; doarme în lacuri; vuieşte
puternic în mările furtunoase.
Aerul pe care îl respirăm s-a născut din respiraţia Mamei noastre divine
Natura.
Respiraţia Ei este azurie în înălţimea cerurilor, foşneşte pe vârfurile
munţilor, şopteşte în frunzele pădurii, unduieşte peste câmpii, doarme în văile
adânci, arde fierbinte în deşert.
Tăria oaselor voastre s-a născut din tăria oaselor Mamei divine, care a
dat consistenţă stâncilor şi pietrelor. Ele stau dezgolite în faţa cerului, pe
vârfurile munţilor; sunt ca nişte uriaşi care stau dormind pe coastele munţilor,
ca nişte statui sfinte aşezate în deşert şi ascunse în adâncimea pământului.
Delicateţea cărnii noastre s-a născut din carnea Mamei noastre divine
Natura, a cărei carne devine galbenă şi roşie în fructele copacilor şi ne hrăneşte
în brazdele câmpiilor. Măruntaiele noastre s-au născut din măruntaiele divine
ale Mamei Natura şi sunt ascunse ochilor noştri, precum adâncimile nevăzute
ale pământului.
Lumina ochilor noştri, auzul urechilor noastre, amândouă s-au născut
din lumina şi sunetele Mamei noastre divine Natura, care ne înconjoară aşa
cum valurile mării înconjoară peştele, aşa cum aerul învolburat înconjoară
pasărea.
Omul este fiul Naturii divine şi de la Ea a primit Omul întregul său trup,
întocmai cum trupul unui nou-născut se naşte din trupul mamei sale.
Adevărat, adevărat vă spun, voi sunteţi una cu Mama voastră divină
Natura; Ea este în voi şi voi în Ea. Din Ea v-aţi născut, în Ea trăiţi şi la Ea vă
veţi întoarce din nou. De aceea, păstraţi ca fiind sfinte legile Ei, pentru că
niciodată nu poate trăi mult şi nici nu poate fi fericit, decât acela care îşi
cinsteşte Mama divină şi respectă cu umilinţă legile Ei. Căci respiraţia voastră
este respiraţia Ei; sângele vostru este sângele Ei; oasele voastre sunt oasele Ei;
carnea voastră este carnea Ei; măruntaiele voastre sunt măruntaiele Ei; ochii şi
urechile voastre sunt ochii şi urechile Ei (căci totdeauna partea este în tot şi
totul în parte).
Dacă nu izbutiţi să păstraţi toate aceste legi divine, dacă vă veţi face rău,
fie chiar numai unuia dintre mădularele trupului vostru, vă veţi pierde cu totul
în boala voastră chinuitoare şi acolo, va fi doar plânsetul şi scrâşnirea dinţilor.
Vă spun, până când nu veţi urma legile Mamei voastre divine, nu veţi putea
scăpa în nici un fel de moarte. Cel care se ataşează strâns de legile Mamei sale
divine, de el se va ataşa strâns şi Mama sa divină; Ea îi va vindeca atunci toate
rănile şi el nu va mai fi niciodată bolnav; Ea îi va da în plus viaţă lungă şi
totodată îl va proteja de toate chinurile: de foc, de apă şi de muşcătura şerpilor
veninoşi, pentru că Mama divină Natura v-a purtat, v-a născut şi tot Ea este
aceea care ţine viaţa în voi. Ea v-a dat trupul Ei şi nimeni altcineva decât Ea nu
vi-l va putea vindeca. Fericit este cel care o iubeşte pe Mama sa divină şi se
odihneşte liniştit la pieptul Ei, pentru că Mama divină vă iubeşte chiar şi atunci
când voi vă întoarceţi faţa de la Ea.
 Şi cu atât mai mult Ea vă va iubi, dacă vă veţi întoarce din nou la Ea!
Adevărat vă spun, foarte mare este dragostea Ei, mai mare decât cei mai mari
munţi, mai adâncă decât cele mai adânci mări. Şi Mama divină nu-l părăseşte
niciodată pe cei care cu adevărat o iubesc: aşa cum o găină îşi apără puii, aşa
cum o leoaică îşi apără leuţii, aşa cum o mamă îşi apără nou-născutul, tot aşa
Mama divină Natura îl protejează pe Fiul divin al Omului de toate pericolele şi
de toate relele.
Relele şi pericolele stau nenumărate în aşteptarea Fiilor ignoranţi ai
Oamenilor. Belzebut, prinţul tuturor relelor, izvorul oricărui rău, stă în
aşteptare în trupul tuturor Fiilor Oamenilor care se complac în rău şi greşeală.
El este moarte, domnul oricărui chin şi, luându-şi o înfăţişare plăcută, el îi
ispiteşte plin de viclenie şi îi ademeneşte pe Fiii cei perverşi ai Oamenilor. El
promite bogăţii şi putere, palate splendide, îmbrăcăminte de aur şi argint şi o
mulţime de servitori, renume şi glorie, adulter şi desfrâu, lăcomie şi pofta de a
bea, vieţi tumultuoase, trândăvie şi zile leneşe. Şi el ispiteşte în fel şi chip, pe
fiecare, prin acel lucru rău spre care inima sa este cel mai mult înclinată. Şi în
ziua în care Fiii Oamenilor au devenit deja sclavii tuturor acestor perversităţi,
deşertăciuni şi spurcăciuni, atunci, ca plată, el smulge de la Fiii cei răi ai
Oamenilor toate acele lucruri pe care Mama divină Natura le-a dat lor cu atâta
generozitate. El le ia suflarea, sângele, oasele, carnea, măruntaiele, ochii şi
urechile. Şi suflarea Fiului cel păcătos al Omului devine scurtă şi înăbuşită,
plină de durere şi rău mirositoare, ca suflarea fiarelor necurate. Şi sângele lui
devine gros şi rău mirositor, ca apa mlaştinilor; se năclăieşte şi se înnegreşte ca
noaptea morţii. Şi oasele lui devin tari şi înnodate; se topesc înăuntru şi se rup
în bucăţi ca o piatră care cade de pe o stâncă. Şi carnea sa devine grasă şi
apoasă, putrezeşte, acoperită cu râie şi bube care sunt dezgustătoare şi
măruntaiele lui se umplu cu murdărie, cu scursori în descompunere şi atunci o
mulţime de viermi locuiesc acolo. Şi ochii lui devin ceţoşi până când la sfârşit
noaptea întunecată îi înveleşte şi urechile lui devin surde ca tăcerea
mormântului. Şi, în cele din urmă, rătăcitorul Fiu nechibzuit al Omului îşi va
pierde viaţa, pentru că el nu a mai respectat şi nu a mai păstrat legile Mamei
sale divine şi a adunat în el păcat după păcat.
Tocmai de aceea, sunt luate de la el toate darurile Mamei sale divine
Natura: suflarea, sângele, carnea, măruntaiele, ochii şi urechile şi, în afară de
toate acestea, viaţa cu care Mama divină Natura i-a încununat trupul.
Dar, dacă rătăcitorului Fiu păcătos al Omului îi pare cu adevărat rău de
păcatele sale şi se desprinde de ele şi se întoarce din nou cu dragoste la Mama
sa divină şi dacă mereu după aceea el ascultă de legile Ei divine, el se va elibera
din ghearele Satanei, rezistând cu fermitate ispitelor, atunci Mama sa divină
Natura primeşte din nou pe Fiul său rătăcitor cu dragoste şi îi trimite îngerii Ei,
care din nou îl vor putea sluji. Când Fiul Omului rezistă cu dârzenie Satanei
care locuieşte în el şi nu-l mai face deloc voia, în acelaşi ceas sunt găsiţi deja
îngerii Mamei sale divine acolo în el, ca ei să îl poată sluji cu toată puterea lor
şi să-l elibereze cu totul pe Fiul, acum divin, al Omului de puterea cea cumplită
a Satanei.
 Căci nici un om nu poate sluji la doi stăpâni. Sau îl slujeşte pe Belzebut
şi diavolii săi, sau slujeşte pe Maica sa Pâmântească şi pe Îngerii săi. Sau
slujeşte moartea sau viaţa şi binele. Adevărat, adevărat vă spun, fericiţi sunt
cei care ascultă şi respectă legile divine ale vieţii şi nu rătăcesc pe cărările
îngrozitoare ale morţii, pentru că în ei atunci forţele vieţii devin mari şi
puternice şi astfel ei scapă cu uşurinţă de chinurile morţii”.
Toţi cei din jurul său I-au ascultat cuvintele cu uimire, deoarece
cuvintele Sale erau putere şi El îi învăţa cu totul altfel decât preoţii şi scribii. Şi,
cu toate că soarele apusese de mult acum, ei nu au plecat la casele lor, ci s-au
aşezat în jurul lui Iisus şi L-au întrebat: „Învăţătorule, spune-ne care sunt
aceste legi divine ale vieţii? Te implorăm, mai rămâi cu noi o vreme şi învaţă-ne.
Am vrea să ascultăm toate învăţăturile Tale divine ca să putem fi vindecaţi şi să
devenim virtuoşi şi fericiţi”.
Şi atunci Iisus a stat jos în mijlocul lor şi a spus: „Adevărat, adevărat vă
spun, nimeni nu poate fi cu adevărat fericit, în afară de cel care respectă legea.
Şi atunci ceilalţi au răspuns într-un glas: „Noi toţi ascultăm de legile lui
Moise, cel care ne-a dat legea”.
Iisus le-a spus: „Nu luaţi ca fiind pe deplin adevărată legea cea veche, aşa
cum a fost ea scrisă în scripturile voastre, pentru că legea etern divină este
viaţa armonioasă, pe când scriptura este moarte. Moise nu a primit legile sale
de la Dumnezeu în scris, ci prin cuvânt viu. Legea divină este cuvântul viu.
Legea cu adevărat divină este cuvântul viu al Dumnezeului cel viu, dat
profeţilor săi vii, pentru oamenii cei vii. În tot ceea ce este viaţă, acolo este
scrisă legea divină. O vedeţi în iarbă, în copac, în râu, în munte, în păsările
cerului, în peştii mării; dar căutaţi-o în primul rând în voi înşivă. Toate cele
care sunt vii sunt mai aproape de Dumnezeu decât scriptura, care este fără
viaţă. Dumnezeu a făcut astfel viaţa şi toate cele care sunt vii, pentru ca ele,
prin cuvântul etern viu, să poată să-l înveţe pe om legile lui Dumnezeu cel
adevărat. Dumnezeu nu a scris legile sale în pagini de carte, ci înainte de toate
în inima, în mintea şi în spiritul vostru. Ele sunt mereu prezente în suflarea
voastră, în sângele vostru, în oasele voastre, în carnea voastră, în măruntaiele
voastre, în ochii şi în urechile voastre şi sunt mereu scrise în fiecare părticică
din trupul vostru.
Ele se află în aer, în apă, în pământ, în plante, în razele soarelui, în
adâncimi şi în înălţimi. Ele toate vă vorbesc, dacă ştiţi să le ascultaţi, pentru ca
voi să puteţi înţelege şi respecta limba şi voinţa lui Dumnezeu cel viu. Dar voi
adeseori, datorită păcatelor, vă închideţi ochii, ca să nu puteţi vedea şi vă
astupaţi urechile, ca să nu puteţi auzi. Adevărat, adevărat vă spun, scriptura
este lucrarea omului, dar viaţa şi toate cele care o găzduiesc sunt totdeauna
lucrarea lui Dumnezeu. De ce nu ascultaţi şi nu respectaţi cuvintele cele vii ale
lui Dumnezeu, care sunt în mod evident scrise în lucrările lui? Şi de ce studiaţi
şi vă agăţaţi cu atâta încăpăţânare de scripturile cele moarte, care nu sunt
decât lucrarea mâinilor neîndemânatice ale omului?”
Cum putem noi, oare, să citim legile lui Dumnezeu, în altă parte decât în
scripturi? Unde sunt ele în altă parte scrise? Citeşte-ni-le şi arată-ni-le unde le
vezi Tu, pentru că noi nu cunoaştem nimic altceva decât scripturile cele vechi,
pe care le-am moştenit de la strămoşii noştri. Spunene despre legile divine de
care ne vorbeşti, pentru ca, auzindu-le, să le respectăm şi să fim îndreptaţi şi
vindecaţi”.
Iisus a spus: „Voi nu înţelegeţi cuvintele vieţii, pentru că acum prin
păcatele voastre voi sunteţi în moarte. Întunericul greşelilor vă acoperă ochii,
iar urechile voastre sunt astupate de surzenie. Nu vă este de nici un folos să
cugetaţi la scripturi dacă, prin toate faptele voastre, îl huliţi pe cel care v-a dat
scripturile. Dumnezeu şi legile Lui divine nu sunt deloc prezenţi în ceea ce
faceţi. Ele nu sunt niciodată prezente în lăcomie şi nici în pofta de a bea, nici în
vieţile voastre perverse şi agitate, nici în desfrâu, nici în căutarea de bogăţii,
nici în ura contra duşmanilor voştri, pentru că toate aceste lucruri şi multe
altele care sunt rele, sunt departe de adevăratul Dumnezeu şi de îngerii Săi.
Căci toate aceste lucruri vin numai din împărăţia întunericului şi de la regele
tuturor relelor! Toate aceste lucruri rele şi păcătoase le purtaţi permanent în voi
înşivă; şi astfel, din această cauză, cuvântul adevărului şi puterea divină a lui
Dumnezeu nu intră deloc în voi, pentru că numai relele de toate felurile şi toate
spurcăciunile îşi au locuinţa în trupul vostru, în sufletul vostru şi în mintea
voastră. Dacă vreţi cu adevărat ca cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi puterea Sa
divină să poată intra în voi, nu spurcaţi trupul vostru, sufletul vostru şi mintea
voastră! Trupul este templul sufletului şi sufletul este templul Spiritului cel
nemuritor al lui Dumnezeu.
Purificaţi de aceea aceste temple, pentru ca Domnul cel veşnic al
templului să poată locui acolo înăuntru şi să ocupe un loc care să fie demn de
El. Şi din faţa tuturor ispitelor corpului, sufletului şi minţii vostre, care vin de
la Satana, retrageţi-vă pentru totdeauna sub umbra cerului lui Dumnezeu.
Reînnoiţi-vă prin cele divine cât mai repede. Adevărat vă spun, Satana şi
toate chinurile sale nu pot fi alungate decât prin post, aspiraţie şi rugăciune.
Duceţi-vă fiecare în natură şi postiţi singuri şi nu vă arătaţi postul nici unui
om.
Dumnezeu cel viu vă va vedea atunci şi mare va fi răsplata voastră.
Postiţi, plini de credinţă în Dumnezeu, până când Belzebut şi toate relele sale
pleacă de la voi şi toţi îngerii Mamei divine a Naturii vin şi vă slujesc. Şi iarăşi
vă spun, dacă nu postiţi plini de umilinţă, nu veţi fi niciodată eliberaţi de
puterea Satanei şi de toate bolile care vin de la Satana. Postiţi şi rugaţi-vă cu
ardoare, căutând neîncetat puterea Dumnezeului cel viu, pentru vindecarea
voastră. Când postiţi, ocoliţi Fiii cei păcătoşi ai Oamenilor şi căutaţi să atrageţi
spre voi îngerii Mamei divine a Naturii, pentru că numai cel care caută, până la
urmă va găsi. Căutaţi aerul proaspăt al pădurii şi al câmpiilor şi acolo, în
mijlocul lor, veţi găsi pe îngerul aerului. Scoateţi-vă în întregime îmbrăcămintea
şi permiteţi îngerului aerului să vă îmbrăţişeze tot trupul gol. Apoi respiraţi
adânc şi rar, pentru ca îngerul aerului să poată fi adus înlăuntrul vostru.
Îngerul aerului va alunga repede afară din trupul vostru toate necurăţeniile,
care l-au pângărit atât pe dinafară cât şi pe dinăuntru. Şi astfel, toate lucrurile
rău mirositoare şi necurate vor ieşi în curând afară din voi, aşa cum fumul iese
din foc şi se răsuceşte în sus, pentru a se pierde în marea aerului. Pentru că vă
spun cu adevărat, sfânt este îngerul aerului, care curăţă tot ce este necurat şi
care face parfumate toate lucrurile rău mirositoare. Nici un om nu poate veni în
faţa lui Dumnezeu, dacă îngerul aerului nu l-a lăsat să treacă. Toţi trebuie să
vă naşteţi din nou prin aer şi prin adevăr, pentru ca trupul vostru să respire
aerul Mamei noastre divine Natura, iar mintea să respire la rândul ei adevărul
Tatălui nostru Ceresc.
După îngerul aerului, căutaţi acum îngerul apei. Scoateţi-vă din nou
toată îmbrăcămintea şi permiteţi îngerului apei să vă îmbrăţişeze tot trupul.
Aruncaţi-vă cu totul în braţele sale pure şi cuprinzătoare şi, tot atât de des pe
cât mişcaţi aerul cu respiraţia voastră, mişcaţi acum şi apa cu trupul vostru.
Îngerul apei va arunca, la rândul său, repede afară din trupul vostru, toate
necurăţeniile care v-au pângărit atât pe dinafară cât şi pe dinăuntru. Şi toate
lucrurile necurate şi rău mirositoare vor curge repede afară din voi, la fel
precum necurăţiile hainelor murdare, spălate în apă, curg şi se pierd în
curentul râului. Adevărat, adevărat vă spun, sfânt şi pur este îngerul apei, care
curăţă tot ce este necurat şi face parfumate toate lucrurile rău mirositoare. Nici
un om nu va putea veni în faţa lui Dumnezeu, dacă îngerul apei nu-l lasă să
treacă. Toţi trebuie să vă naşteţi din nou din apă şi din adevăr, pentru ca
trupul vostru să se scalde în râul vieţii pământeşti şi mintea voasrtră să se
scalde în râul vieţii veşnice. Pentru că, de fapt, voi primiţi sângele vostru de la
Mama voastră divină, Natura şi adevărul de la Tatăl divin Ceresc.
Să nu credeţi cumva că este destul ca îngerul apei să vă îmbrăţişeze
numai pe dinafară; fiindcă necurăţia dinăuntru este adeseori cu mult mai mare
decât necurăţia dinafară. Şi cel care se curăţă doar pe dinafară, dar pe
dinăuntru rămâne necurat, este asemenea mormintelor care, pe dinafară sunt
frumos vopsite, dar pe dinăuntru sunt pline de tot felul de necurăţii oribile şi
dezgustătoare. De aceea este bine să permiteţi îngerului apei să vă boteze chiar
şi pe dinăuntru, pentru ca să vă puteţi elibera repede de păcatele voastre
trecute, pentru a putea deveni grabnic şi în interior, la fel de puri ca spuma cea
minunată a râului în lumina soarelui.
Căutaţi, de aceea, un tâlv mare, cu tulpina lungă cât înălţimea unui om
[n.n. tâlvul este o plantă asemănătoare cu un dovleac]. Umpleţi-l interiorul cu
apă din râu şi după ce soarele a încălzit-o, agăţaţi-l apoi de ramura unui copac
şi îngenuncheaţi pe pământ în faţa îngerului apei şi permiteţi capătului tulpinii
tâlvului să intre în părţile voastre de dinapoi, pentru ca apa să poată curge prin
toate măruntaiele voastre şi să le cureţe. După aceasta, rămâneţi îngenuchiaţi
pe pământ, în faţa îngerului apei şi rugaţi-l pe Dumnezeu cel viu să vă ierte
toate păcatele voastre trecute şi rugaţi-l apoi, cu umilinţă, pe îngerul apei, să vă
elibereze trupul de orice boală şi necurăţie. Apoi, lăsaţi. Apa aceea să se scurgă
complet afară din trupul vostru, ca să poată scoate din interiorul vostru toate
lucrurile necurate şi rău mirositoare ale Satanei; veţi vedea atunci cu ochii
voştri şi veţi mirosi cu nasul vostru toate spurcăciunile şi toate necurăţiile care
v-au spurcat templul trupului. Toate acestea erau păcate care locuiau în trupul
vostru, chinuindu-vă cu tot felul de dureri. Botezul lăuntric cu această apă vă
eliberează grabnic de toate acestea.
Reînnoiţi-vă mereu botezul cu apă în fiecare zi a postului vostru, până în
ziua în care veţi vedea că apa care curge afară din voi este la fel de pură ca şi
spuma râului. Duceţi-vă corpul la râu şi, acolo, lăsaţi-vă în braţele îngerului
apei, aduceţi cu umilinţă mulţumiri lui Dumnezeu cel viu, care v-a eliberat de
păcatele voastre. Acest botez sfânt prin îngerul apei este renaşterea voastră
într-o viaţă nouă. Pentru că prin ea ochii voştri vor vedea de acum încolo cele
ascunse şi urechile voastre vor auzi cele tainice. Nu mai păcătuiţi deloc după
aceea, după botezul vostru, pentru ca îngerii aerului şi apei să poată de-a
pururea locui în voi şi să vă slujească cu putere, tot mai mult. Şi dacă, chiar şi
după aceea, ceva din păcatele şi necurăţiile voastre trecute mai rămân, căutaţi
îngerul luminii Soarelui.
Scoateţi-vă toată îmbrăcămintea şi permiteţi îngerului al luminii să vă
îmbrăţişeze tot trupul gol. Apoi respiraţi adânc şi cât mai rar, pentru ca îngerul
luminii soarelui să poată fi de asemenea adus înăuntrul vostru. Şi îngerul
luminii soarelui va alunga astfel din trupul vostru toate lucrurile necurate şi
rău mirositoare care vau spurcat atât pe dinafară cât şi pe dinăuntru. Şi toate
lucrurile necurate şi rău mirositoare vor ieşi atunci afară din voi, aşa cum
întunericul nopţii se topeşte şi dispare în faţa strălucirii minunate a soarelui
care răsare. Pentru că vă spun cu adevărat, sfânt este îngerul al luminii
soarelui, care curăţă toate necurăţiile şi face parfumate toate lucrurile rău
mirositoare. Nimeni nu poate veni în faţa lui Dumnezeu, dacă îngerul luminii
soarelui nu l-a lăsat să treacă. Toţi trebuie să vă naşteţi din nou din soare şi
adevăr, pentru ca trupul vostru să stea purificat în lumina soarelui Mamei
divine Natura şi mintea voastră să stea în lumina soarelui adevărului Tatălui
Ceresc. Îngerii aerului, apei şi luminii soarelui sunt mereu înfrăţiţi. Ei au fost
dăruiţi Fiului al Omului pentru ca să-l slujească şi pentru ca el să poată merge
de-a pururea, de la unul la altul, atunci când are trebuinţă. Sfântă şi
purificatoare este îmbrăţişarea lor. Ei sunt copiii nedespărţiţi ai Mamei divine.
Tocmai de aceea, nu trebuie să despărţiţi pe cei pe care Pământul şi Cerul i-au
făcut să fie de fapt Unul. Lăsaţi-l pe aceşti îngeri fraţi să vă îmbrăţişeze în
fiecare zi şi lăsaţi-l mai ales să locuiască în voi, în tot timpul postului vostru.
Adevărat vă spun, numai astfel puterea diavolilor, toate păcatele şi
necurăţiile vor pleca în grabă din trupul care este complet îmbrăţişat de aceşti
trei îngeri. Precum hoţii surprinşi, care fug repede dintr-o casă prădată, la
întoarcerea stăpânului casei, unul pe uşă, unul pe fereastră şi al treilea prin
capacul de pe acoperiş, fiecare pe unde se află şi fiecare pe unde poate, tot aşa
vor fugi repede din trupurile voastre toţi demonii răului, toate păcatele trecute
şi toate necurăţiile şi bolile care au spurcat templul trupurilor şi al sufletelor
voastre. Când îngerii Mamei voastre divine Natura intră în trupurile voastre,
stăpânii cei adevăraţi şi divini ai templului intră din nou în stăpânirea lui şi
atunci toate mirosurile rele vor pleca în grabă prin suflarea voastră şi prin
pielea voastră, voma cea putredă prin gura voastră, prin pielea voastră, prin
părţile voastre ascunse şi chiar prin cele de dinapoi. Şi toate aceste lucruri le
veţi vedea cu ochii voştri şi le veţi mirosi cu nasul vostru şi le veţi atinge cu
mâinile voastre. Şi, când toate păcatele şi necurăţiile au plecat din trupul
vostru, sângele vostru va deveni la fel de pur ca sângele Mamei voastre divine
Natura, ca spuma curată a râului în lumina soarelui, suflarea vostră va deveni
la fel de pură ca mireasma florilor parfumate, carnea vostră va fi la fel de pură
precum carnea fructelor înroşindu-se la vremea pârguitului printre frunzele
copacilor, lumina ochilor voştri va deveni la fel de limpede şi strălucitoare ca
strălucirea soarelui pe cerul albastru.
Şi atunci, îngerii Mamei Naturi vă vor sluji din nou, plini de dragoste. Şi
suflarea voastră, sângele vostru, carnea vostră vor fi una cu suflarea, sângele şi
carnea Mamei voastre divine natura, pentru ca spiritul vostru să poată deveni,
de asemenea, una cu Spiritul al Tatălui Ceresc. Pentru că nimeni nu poate
ajunge la Tatăl divin Ceresc decât prin Mama divină Natura, aşa cum nici un
nou-născut nu poate înţelege pe deplin învăţăturile tatălui său, până când
mama sa nu l-a alăptat, nu l-a scăldat, nu l-a hrănit şi nu l-a adormit. Când
copilul este încă mic, locul său este cu mama sa şi el trebuie să o asculte. Când
copilul a crescut, tatăl său îl ia la lucru alături de el, în câmp şi copilul vine
înapoi la mama sa numai când ora cinei a sosit şi apoi după aceea tatăl său îl
învaţă ceea ce trebuie să ştie, pentru ca el să devină iscusit în toate lucrările
tatălui său. Şi când tatăl vede că fiul său a priceput aşa cum trebuie învăţătura
şi face foarte bine lucrarea sa, el abia atunci îi dă toate averile sale, pentru ca
fiul să poată continua acum lucrarea tatălui său. Fericit este acel fiu, care va
accepta sfatul mamei sale şi păşeşte pe această cale. Şi de o sută de ori mai
fericit este acel fiu înţelept, care acceptă şi păşeşte, de asemenea, pe calea
sfatului tatălui său.
Tocmai de aceea v-a fost spus: “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta,
pentru ca zilele tale să fie multe pe acest pământ”. Dar, mai mult decât atât, eu
vă spun, Fii ai Oamenilor: Cinstiţi pe Mama voastră divină Natura şi respectaţi-
l toate legile, pentru ca zilele voastre să fie multe pe acest pământ şi cinstiţi, de
asemenea, pe Tatăl vostru divin Ceresc, pentru ca viaţa veşnică şi plină de
fericire să fie a voastră. Căci Tatăl Ceresc este de nenumărate ori mai mare
decât toţi taţii de sânge şi Mama voastră Natura este mai mare decât toate
mamele de sânge şi mai drag este Fiul al Omului în ochii Tatălui Său divin
Ceresc şi ai Mamei sale divine Natura, decât sunt copiii în ochii taţilor lor de
sânge şi ai mamelor lor de sânge, căci mai înţelepte sunt cuvintele şi legile
Tatălui Ceresc şi cele ale Mamei Naturi, decât cuvintele şi voinţa tuturor taţilor
şi aceea a tuturor mamelor de sânge. Şi de mai multă valoare, de asemenea,
este moştenirea Tatălui divin Ceresc şi aceea a Mamei divine Natura, care vă
deschid la veşnica împărăţie a vieţii divine cereşti şi pământeşti, decât toate
moştenirile taţilor voştri de sânge şi toate moştenirile mamelor voastre de
sânge.
Adevăraţii voştri fraţi trebuie să fie numai aceia care fac mereu voia
Tatălui Ceresc şi voia Mamei divine a Naturii şi nu fraţii voştri de sânge.
Adevăraţii voştri fraţi, care respectă voia Tatălui divin Ceresc şi voia Mamei sale
divine Natura, vă vor iubi totdeauna de o mie de ori mai mult decât fraţii voştri
de sânge.
Pentru că, încă din zilele lui Cain şi Abel, când fraţii de sânge au încălcat
voinţa divină a lui Dumnezeu, nu mai există nici o frăţie de sânge adevărată.
Şi adeseori fraţii se poartă cu fraţii lor ca nişte străini.
Tatăl divin ceresc, este dragoste.
Mama voastră divină, natura, este dragoste.
Fiul divin al omului, este dragoste.
Dragostea este cea prin care Tatăl divin Ceresc Mama divină Natura şi
Fiul divin al Omului devin Una, pentru că spiritul Fiului Omului a fost creat de
spiritul Tatălui Ceresc, iar trupul său a fost creat din trupul Mamei a Naturii.
De aceea, fiecare trebuie să deveniţi desăvârşiţi, aşa cum desăvârşite sunt
spiritul Tatălui Ceresc şi trupul Mamei Naturii. Şi să iubiţi pe Tatăl divin
Ceresc, aşa cum şi El iubeşte spiritul vostru şi tot aşa să iubiţi pe Mama
voastră divină Natura, după cum şi Ea vă iubeşte trupul vostru. Şi la fel este
bine să iubiţi pe fraţii voştri adevăraţi, aşa cum şi Tatăl vostru Ceresc şi Mama
voastră Natura îi iubesc. Căci numai atunci, Tatăl divin Ceresc vă va da spiritul
Său sfânt şi Mama divină Natura vă va da trupul Ei sfânt. Atunci, Fiii ai
Oamenilor vor da o nesfârşită dragoste unul altuia, ca fraţi adevăraţi, dragostea
pe care ei de fapt au primit-o de la Tatăl divin Ceresc şi de la Mama lor divină;
şi abia atunci ei toţi vor deveni mângâietori unul pentru celălalt. Şi atunci, va
dispare de pe pământ tot răul şi toată suferinţa şi va fi multă dragoste, fericire
şi bucurie pe pământ. Pământul va fi atunci ca cerurile şi împărăţia lui
Dumnezeu abia atunci va veni. Atunci, va veni Fiul divin al Omului în toată
slava Sa, pentru a moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Şi Fiii Oamenilor îşi vor
împărţi moştenirea lor divină, care este împărăţia lui Dumnezeu. Pentru ca Fiii
Oamenilor să ajungă să trăiască în Tatăl divin Ceresc şi în Mama divină
Natura, iar Tatăl divin Ceresc şi Mama divină Natura să ajungă să trăiască în
ei. Şi odată cu împărăţia lui Dumnezeu, va veni sfârşitul timpurilor, pentru că
dragostea nesfârşită a Tatălui divin Ceresc dă tuturor viaţă veşnică în împărăţia
lui Dumnezeu, pentru că dragostea Sa este veşnică. Dragostea este mai
puternică decât moartea.
Chiar dacă aş cunoaşte limbile oamenilor şi ale îngerilor, dacă nu aş avea
dragoste, glasul Meu ar suna ca o tingire goală de alamă. Chiar dacă aş spune
ce va veni şi aş cunoaşte toate secretele şi toată înţelepciunea şi chiar dacă aş
avea credinţa puternică precum furtuna care ridică munţii din locul lor, dar nu
aş avea dragoste, Eu nu aş fi nimic. Şi chiar dacă aş da toate bunurile Mele
pentru a-l hrăni pe săraci şi aş da tot focul pe care lam primit de la Tatăl Meu,
dar nu aş avea dragoste, nu aş fi de folos în nici un fel. Dragostea este
răbdătoare. Dragostea nu este invidioasă, nu lucrează rău, nu cunoaşte
mândrie, nu este aspră şi nici egoistă; este înceată la mânie şi nu născoceşte
nici o răutate; ea nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de dreptate.
Dragostea apără totul, dragostea crede totul, dragostea speră totul, dragostea
suportă totul şi niciodată nu se epuizează; doar limbile vor înceta şi
cunoaşterea va dispare.
Pentru că avem adevărul în parte şi avem dreptate în parte şi greşim în
parte.
Dar când deplinătatea perfecţiunii va veni, tot ceea ce este parţial va
deveni Totul. Când omul era copil, el vorbea ca un copil, înţelegea ca un copil,
gândea ca un copil; dar când a devenit om, el a dat deoparte toate lucrurile
copilăreşti. Acum vedem prin ceaţă şi prin afirmaţii întunecoase. Acum
cunoaştem parţial, dar când vom fi venit în faţa lui Dumnezeu nu vom mai
cunoaşte în parte, ci exact aşa cum am fost învăţaţi de El. Şi acum, rămân
acestea trei: credinţă, speranţă şi dragoste, dar cea mai mare dintre acestea
este dragostea.
Acum vă vorbesc în limba vie a Dumnezeului viu, prin spiritul sfânt al
Tatălui nostru divin Ceresc. Încă nu este nici unul printre voi, care să poată
înţelege pe deplin tot ceea ce spun. Cel care vă prezintă scripturile vă vorbeşte
în limba moartă a unor oameni morţi, prin trupul său supus bolilor şi morţii.
De aceea poate fi el înţeles de toţi oamenii, pentru că toţi oamenii sunt supuşi
bolii şi toţi sunt în moarte. Nici unul nu vede lumina eternă a vieţii. Omul orb îi
conduce pe cei orbi pe cărarea întunecată a păcatelor, bolilor şi suferinţelor şi
în cele din urmă toţi cad în prăpastia cumplită a morţii.
Sunt trimis la voi de către Tatăl divin, ca să pot face lumina vieţii să
strălucească înaintea voastră.
Lumina se cunoaşte pe sine şi cunoaşte întunericul, dar întunericul se
cunoaşte numai pe sine şi nu cunoaşte niciodată lumina. Mai am încă multe
lucruri să vă spun, dar nu le puteţi purta încă, pentru că ochii voştri sunt
obişnuiţi mai mult cu întunericul, iar lumina deplină a Tatălui divin Ceresc v-
ar orbi.
De aceea, voi nu puteţi să înţelegeţi deocamdată ceea ce vă spun în
legătură cu Tatăl divin Ceresc, care M-a trimis la voi. Urmaţi, mai întâi, să
înţelegeţi şi să respectaţi doar legile Mamei divine a Naturii, despre care v-am
vorbit, iar când îngerii Ei v-au curăţat pe deplin şi v-au reînnoit trupurile
întărindu-vă ochii, veţi fi cu adevărat în stare să suportaţi lumina Tatălui
Ceresc, care este de o mie de ori mai strălucitoare decât strălucirea a o mie de
sori. Căci cum credeţi că v-aţi putea uita la lumina orbitoare a Tatălui divin
Ceresc, când voi nu puteţi să suportaţi nici măcar strălucirea soarelui arzător?
CredeţiMă, soarele este întocmai ca flacăra unei sărmane lumânări pe lângă
soarele adevărului Tatălui divin Ceresc.
Aveţi, deci, totdeauna încredere, speranţă şi dragoste.
Adevărat, adevărat vă spun, nu vă aşteptaţi răsplata. Dacă credeţi în
vorbele Mele, voi credeţi de fapt în Cel care m-a trimis pe Mine, căci acesta este
Domnul tuturor, prin care toate devin cu putinţă. Pentru că tot ce este
imposibil oamenilor, toate acestea îi sunt cu uşurinţă posibile lui Dumnezeu.
Dacă credeţi în îngerii Mamei divine a Naturii şi ascultaţi de legile Ei,
credinţa voastră vă va întări şi nu veţi mai vedea boala niciodată. Aveţi
credinţă, de asemenea, în dragostea nesfârşită a Tatălui divin Ceresc, pentru că
cel care neîncetat se încrede în El nu va fi niciodată înşelat şi nici nu va vedea
vreodată moartea.
Iubiţi-vă neîncetat unul pe altul, pentru că Dumnezeu este nesfârşită
dragoste şi, acţionând în felul acesta, îngerii Săi vor şti că mergeţi pe cărările
Lui. Şi atunci, toţi îngerii vor veni în faţa voastră şi vă vor servi. Şi Satana, cu
toate păcatele, bolile şi necurăţiile, va pleca pentru totdeauna din trupul
vostru. Mergeţi acum şi feriţi-vă să mai păcătuiţi; căiţi-vă pentru păcatele
voastre; botezaţi-vă, ca să vă puteţi naşte din nou şi astfel să nu mai păcătuiţi”.
Apoi, Iisus s-a ridicat, dar toţi ceilalţi au rămas aşezaţi, pentru că fiecare
simţea puterea copleşitoare a cuvintelor Sale. Şi atunci, luna plină a apărut
între norii care se spărgeau şi L-a învăluit pe Iisus în strălucirea ei. Scântei au
ţâşnit din părul Său şi El a stat între ei în lumina lunii, de parcă ar fi plutit în
aer. Nimeni nu s-a mai mişcat atunci, nici o voce nu s-a mai auzit şi nimeni nu
a ştiut cât timp a trecut, pentru că timpul parcă se oprise.
Atunci Iisus a întins mâinile către ei şi a spus: „Pacea lui Dumnezeu să
fie cu voi!” Şi El a plecat aşa cum suflarea vântului leagănă frunzele copacilor.
Încă pentru multă vreme, cei din jur au rămas nemişcaţi şi apoi s-au
trezit în tăcere, unul după celălalt, ca după un lung vis. Dar nimeni n-ar fi
plecat, ca şi cum cuvintele Celui care îi părăsise continuau să le răsune în
continuare în urechi. Şi au rămas extaziaţi, ascultând parcă o muzică cerească
minunată.
La un moment dat, în cele din urmă, unul dintre ei, ca şi cum ar fi fost
puţin înfricoşat, spuse: „Ce bine că suntem aici”; iar altul a spus: „Ce bine ar fi
fost dacă noaptea aceasta minunată ar fi durat de-a pururea”; şi alţii au
adăugat: „Ce bine ar fi fost dacă El ar fi fost cu noi întotdeauna. El este cu
adevărat trimisul lui Dumnezeu, pentru că iată, doar el a sădit speranţa în
inimile noastre”. Şi nici unul nu dorea să se întoarcă acasă şi spuneau: „Nu
vreau să mă duc acasă, unde totul este întuneric şi fără bucurie. De ce să ne
ducem acum acasă, unde nimeni nu ne iubeşte?”
Ei vorbeau în acest fel pentru că toţi erau săraci, şchiopi, orbi, schilozi,
cerşetori, vagabonzi, dispreţuiţi în nemernicia lor, ţinuţi doar de milă în casele
în care găseau uneori refugiu doar pentru câteva zile. Chiar unii care aveau şi
casă şi familie au spus: „Şi noi vom sta acum cu voi”. Pentru că fiecare om
simţea că spusele Celui divin, care plecase, legaseră mica adunare cu mii de
fire invizibile. Toţi simţeau acum că s-au născut din nou. Ei continuau acum să
vadă înaintea lor o lună strălucitoare, chiar şi atunci când luna se ascunsese în
nori şi atunci, în inimile tuturor au înflorit flori de o frumuseţe minunată, care
erau florile bucuriei divine.
Şi când strălucitoarele raze ale soarelui au apărut peste marginea
pământului, toţi au simţit că era soarele Împărăţiei lui Dumnezeu, care venea.
Cu încurajări pline de bucurie, au ieşit în întâmpinarea îngerilor lui Dumnezeu.
Şi foarte mulţi bolnavi şi necuraţi au urmat întocmai cuvintele lui Iisus şi
au căutat malurile pârâurilor susurânde.
Ei şi-au scos îmbrăcămintea şi au postit şi-au abandonat trupul îngerilor
aerului, apei şi luminii soarelui şi îngerii Mamei divine a Naturii i-au
îmbrăţişat, luându-le în stăpânire trupurile şi pe dinăuntru şi pe dinafară şi ei
toţi au văzut toate relele, păcatele şi necurăţiile plecând în grabă de la ei.
Şi au realizat atunci că suflarea unora devenise la fel de rău mirositoare
ca aceea care iese din măruntaie şi unora le-a ieşit saliva din gură şi o vomă
spurcată şi rău mirositoare a ieşit din părţile lor interioare. Toate aceste
necurăţii au curs prin gurile lor, unora prin nas, altora prin ochi şi urechi şi o
respiraţie fetidă şi îngrozitoare le-a ieşit multora din tot trupul lor, prin toată
pielea lor. Prin multe membre au ieşit afară bube mari şi fierbinţi, prin care au
ieşit necurăţiile cu miros urât şi urina a curs abundent din trupurile lor; şi la
foarte mulţi urina devenise groasă ca mierea de albine; urina altora era aproape
roşie sau neagră şi aproape la fel de tare ca nisipul râurilor. Şi mulţi au
răsuflat duhori din intestinele lor, asemănătoare cu respiraţia diavolilor. Şi
mirosul urât a devenit atât de greu, încât nimeni nu-l mai putea suporta.
Şi când s-au botezat, îngerul apei a intrat în trupurile lor şi din ei au
curs afară toate spurcăciunile şi necurăţiile păcatelor lor trecute şi, ca un
torent de munte, s-au năpustit afară din trupurile lor o mulţime de spurcăciuni
tari şi moi. Şi pământul unde lichidul s-a scurs din ei a fost spurcat şi mirosul
a devenit atât de puternic, încât nimeni nu mai putea să rămână acolo. Şi
diavolii au părăsit măruntaiele lor sub forma unei mari mulţimi de viermi care
se zvârcoleau în mocirla necurăţiilor lor interioare. Se zvârcoleau cu o furie
neputincioasă, după ce îngerul apei i-a aruncat afară din măruntaiele Fiilor
Oamenilor. Şi apoi a coborât asupra lor puterea îngerului luminii soarelui şi
aceştia au pierit acolo, în zvârcolirile lor disperate, călcaţi în picioare de îngerii
luminii soarelui. Şi toţi tremurau plini de groază, când au văzut aceste lucruri
îngrozitoare ale Satanei, de care îngerii îi salvaseră. Şi ei au adus, plini de
umilinţă, mulţumiri lui Dumnezeu care-şi trimisese îngerii pentru mântuirea
lor.
Erau unii chinuiţi de mari dureri, care nu voiau să plece de la ei; şi,
neştiind ce să facă, s-au hotărât să trimită pe unul dintre ei la Iisus, pentru că
doreau foarte mult ca El să fie cu ei. Când doi dintre ei s-au dus să îl caute, L-
au văzut pe Iisus însuşi apropiindu-Se de malul râului. Şi inimile lor s-au
umplut de speranţă şi bucurie când au auzit salutul Său: „Pacea lui Dumnezeu
să fie cu voi!” Multe erau întrebările pe care ei doreau să I le pună, dar mare le-
a fost uimirea văzând că nu puteau să înceapă, pentru că nimic nu venea în
minţile lor.
Atunci, Iisus le-a spus: „Am venit pentru că am simţit că aveţi nevoie de
mine”. Şi ei au răspuns: „Învăţătorule, avem nevoie într-adevăr. Vino şi
eliberează-ne de durerile noastre!”
Şi Iisus le-a vorbit în parabole: „Voi sunteţi ca fiul risipitor care, timp de
mulţi ani, a mâncat, a băut şi şi-a petrecut zilele în desfrâu cu prietenii săi. Şi
în fiecare săptămână, fără ştirea tatălui său, se îndatora tot mai mult şi apoi
risipea totul în câteva zile. Cămătarii îl împrumutau întotdeauna, pentru că
tatăl său avea mari bogăţii şi întotdeauna plătea răbdător datoriile fiului său. Şi
în zadar a încercat tatăl cu vorbe blânde să îşi mustre fiul. În zadar îl ruga
stăruitor să înceteze destrăbălările fără sfârşit şi să se ducă la câmp, ca să
supravegheze munca slujitorilor săi, pentru că el niciodată nu asculta
mustrările lui. Şi fiul mereu îi promitea orice, dacă el îi va plăti din nou vechile
datorii, dar a doua zi, ca un făcut, începea din nou. Şi timp de şapte ani fiul şi-
a continuat viaţa sa destrăbălată. Dar, în cele din urmă, tatăl şi-a pierdut
răbdarea şi n-a mai plătit cămătarilor datoriile fiului său. „Dacă continui să
plătesc mereu-a spus el-nu va mai fi nici un sfârşit pentru păcatele fiului meu”.
Atunci, cămătarii care au fost înşelaţi l-au luat pe fiu în sclavie, pentru ca el să
poată, prin truda lui zilnică, să le plătească înapoi banii pe care îi
împrumutase. Atunci au încetat mâncarea, băutura şi destrăbălările zilnice.
Acum, de dimineaţa şi până seara, cu sudoarea frunţii sale, el uda câmpiile şi
toate mădularele îl dureau în această muncă istovitoare, cu care el nu era
obişnuit. Trăia cu pâine uscată şi nu avea nimic altceva decât lacrimile sale cu
care să o ude. În trei zile, el suferise atât de mult de căldură şi oboseală, încât
i-a spus stăpânului său: „Nu mai pot să muncesc, căci aproape totul mă doare.
Cât mai vrei să mă chinuieşti?” „După ce, prin munca mâinilor tale, îmi vei
plăti toate datoriile şi vor trece şapte ani, vei fi din nou liber”. Şi fiul, disperat, a
răspuns plângând: „Dar nu pot să suport nici măcar şapte zile, ai milă de mine,
pentru că toate mădularele mă ard şi mă dor”. Cămătarul, plin de răutate, a
strigat: „Acum vei munci cu stăruinţă, căci adu-ţi aminte cum ai putut să-ţi
petreci zilele şi nopţile timp de şapte ani în destrăbălare, acum trebuie să
munceşti pentru cei şapte ani. Să ştii că nu te voi ierta până când nu-ţi plăteşti
toate datoriile, până la ultima drahmă”. Şi fiul, cu membrele torturate de
durere, s-a întors cu disperare la câmp ca să-şi continue munca. Deja nu se
mai putea ţine pe picioare din cauza oboselii şi a durerilor, când a şaptea zi a
venit, ziua Sabatului, când nimeni nu munceşte câmpul. Atunci, fiul şi-a
adunat restul de putere şi s-a îndreptat, clătinându-se, spre casa tatălui său, s-
a aruncat la picioarele acestuia şi i-a spus: „Tată, iartă-mă pentru tot trecutul
meu, iartă-mi toate mâhnirile pe care ţi le-am adus. Îţi jur că niciodată nu voi
mai duce o viaţă destrăbălată şi că voi fi fiul tău cel cuminte şi ascultător în
toate lucrurile. Eliberează-mă, te implor, din mâinile asupritorilor mei. Tată, te
rog, ai grijă de mine şi de mădularele mele bolnave şi nu-ţi împietri inima faţă
de mine!”
Atunci lacrimile au apărut în ochii tatălui său. El şi-a luat fiul în braţe şi
a spus: „Să ne bucurăm împreună, căci astăzi o mare bucurie mi-a fost dată:
iată că mi-am regăsit fiul iubit, care se pierduse”. L-a îmbrăcat apoi cu cele mai
alese haine şi întreaga zi s-au bucurat, iar a doua zi de dimineaţă, el a dat
fiului său un sac de arginţi cu care să-l plătească pe toţi cămătarii cărora le era
îndatorat şi, când fiul său s-a întors, el i-a spus: „Fiul meu, vezi bine că este
uşor ca, ducând o viaţă destrăbălată, să faci datorii pentru şapte ani, dar plata
lor este foarte grea prin muncă aspră timp de şapte ani”.
Tată, ştiu acum că este într-adevăr greu să le plătesc şi pentru şapte
zile”. Şi tatăl său l-a mustrat spunând: „Doar de data asta ţi s-a dat voie să-ţi
plăteşti datoriile în şapte zile în loc de şapte ani, restul fiindu-ţi iertat, dar ai
grijă ca pe viitor să nu mai faci nici o datorie, pentru că îţi spun cu adevăr că
nimeni altcineva în afara tatălui tău nu îţi iartă datoriile, căci aceasta se
întâmplă numai pentru că tu eşti fiul lui. Pentru toţi ceilalţi, tu ar fi trebuit să
munceşti din greu timp de şapte ani, aşa cum este scris în legile noastre”.
Tată, de acum încolo îţi promit că voi fi fiul tău iubitor şi ascultător şi nu
voi mai face nici o datorie, pentru că ştiu că plata lor este foarte grea”.
Şi el s-a dus la câmpul tatălui său şi, în fiecare zi, a îngrijit munca
slujitorilor tatălui său. Şi niciodată nu şi-a pus slujitorii să muncească din
greu, pentru că şi-a amintit de propria sa muncă grea. Şi anii au trecut şi
averea tatălui său a crescut tot mai mult sub îngrijirea sa, pentru că munca sa
avea binecuvântarea tatălui său. Încetul cu încetul, a început să îi dea înapoi
tatălui său de zece ori mai mult decât risipise în şapte ani. Şi când a văzut tatăl
că fiul său folosea bine slujitorii săi şi toată averea sa, i-a spus: „Fiul meu, văd
că acum averile mele sunt în mâini bune. Am să-ţi las toate turmele mele, casa
mea, pământurile şi comorile mele. Fie ca toate acestea să fie moştenirea ta şi
continuă să o măreşti, pentru ca eu să îmi găsesc bucuria în tine”. Când fiul a
primit moştenirea de la tatăl său, el a iertat toate datoriile tuturor datornicilor
lui care nu puteau să-l plătească, pentru că el nu a uitat că şi datoriile sale
fuseseră iertate. Şi Dumnezeu l-a binecuvântat cu viaţă lungă şi fericită, cu
mulţi copii şi cu multe bogăţii, pentru că el era bun şi iubitor cu toţi slujitorii
lui şi cu toate turmele lui”.
Apoi Iisus s-a întors către cei bolnavi şi le-a spus: „Vă vorbesc în
parabole ca să puteţi înţelege mai bine cuvântul lui Dumnezeu. Cei şapte ani de
mâncare, băutură şi viaţă desfrânată sunt păcatele trecutului. Cămătarul rău
este Satana. Datoriile sunt bolile. Munca grea reprezintă durerile. Fiul risipitor
sunteţi voi înşivă.
Plata datoriilor este aruncarea afară din voi a diavolilor şi bolilor şi
vindecarea trupului vostru. Sacul de arginţi primit de la tatăl este puterea
divină eliberatoare a îngerilor. Tatăl este Dumnezeu. Averile tatălui sunt
pământul şi raiul. Slujitorii tatălui sunt îngerii. Câmpul tatălui este lumea care
se preface în Împărăţia divină a Cerurilor, dacă Fii Omului o lucrează împreună
cu îngerii Tatălui divin Ceresc. Pentru că vă spun, este mai bine ca fiul să-şi
asculte tatăl şi să supravegheze slujitorii tatălui său în câmp, decât să devină
îndatorat cămătarului cel rău şi să trudească şi să asude în sclavie, pentru a-şi
plăti toate datoriile. Astfel, este mai bine ca şi Fiii Omului să asculte legile
Tatălui lor divin Ceresc şi să lucreze împreună cu îngerii Săi în Împărăţia Sa,
decât să devină datornicii Satanei, regele morţii, al tuturor păcatelor şi tuturor
bolilor, pentru ca să sufere multe dureri şi să asude din greu până îşi plătesc
toate păcatele. Vă spun cu adevărat, mari şi multe sunt păcatele voastre, mulţi
ani v-aţi supus farmecelor Satanei, aţi fost lacomi, beţivi şi desfrânaţi şi, tocmai
de aceea, datoriile voastre trecute s-au înmulţit. Şi acum trebuie să le plătiţi şi
plata este foarte grea. De aceea, nu fiţi deja nerăbdători, după a treia zi, ca fiul
risipitor, ci aşteptaţi răbdători şi umili a şaptea zi, care este sfinţită de
Dumnezeu şi apoi mergeţi cu inima umilă şi supusă în faţa Tatălui divin
Ceresc, pentru ca El, în imensa Lui compasiune, să vă ierte toate păcatele şi
toate datoriile trecute. Tatăl Ceresc vă iubeşte nesfârşit de mult, pentru că,
iată, acum El vă dă voie să plătiţi în numai şapte zile datoriile a şapte ani.
Acelora care datorează păcatele şi bolile a şapte ani, dar plătesc cinstit şi
stăruiesc până în a şaptea zi, le va ierta Tatăl nostru divin Ceresc toate datoriile
tuturor celor şapte ani”.
Dar dacă păcătuim de şapte ori şapte ani?”, a întrebat un om bolnav,
care suferea groaznic.
Chiar şi în acest caz, Tatăl Ceresc îţi iartă toate datoriile în de şapte ori
şapte zile”.
Fericiţi sunt cei care stăruiesc până la sfârşit, pentru că diavolii lui
Satana scriu toate faptele voastre rele într-o carte, în cartea trupului şi
sufletului vostru. Vă spun cu adevărat, că nu există nici o faptă păcătoasă, care
să nu fie scrisă chiar de la începutul lumii în cartea care se află în faţa Tatălui
divin Ceresc. Dacă prin viclenie puteţi scăpa de legile făcute de împăraţi, de
legile lui Dumnezeu niciodată nu poate scăpa nici unul dintre Fiii Omului. Şi
atunci când veniţi în faţa lui Dumnezeu, diavolii lui Satana vor purta mărturie
împotriva voastră cu faptele voastre rele şi Dumnezeu va vedea atunci toate
păcatele voastre în cartea trupului, a sufletului şi a minţii voastre şi va fi trist
în inima Sa, dar dacă, înainte, vă căiţi de păcatele voastre şi prin post, aspiraţie
şi rugăciune căutaţi mereu pe îngerii lui Dumnezeu, atunci, cu fiecare zi în care
continuaţi să postiţi şi să vă rugaţi, îngerii lui Dumnezeu şterg una câte una
din datoriile voastre rele din cartea trupului, a sufletului şi a minţii voastre. Şi
când, în final, ultima pagină este şi ea ştearsă şi curată de toate păcatele
voastre, atunci puteţi să staţi fericiţi în faţa lui Dumnezeu şi Dumnezeu se
bucură în inima lui şi vă iartă toate păcatele. El atunci vă eliberează din
ghearele lui Satana şi de toată suferinţa; El vă ia în casa Lui şi porunceşte ca
toţi îngerii Săi să vă slujească şi să vă întărească.
Viaţă lungă şi fericită El vă dă şi după aceea nu veţi mai vedea boala
niciodată.
Şi dacă, din acel moment, în loc să mai păcătuiţi, vă petreceţi toate zilele
făcând fapte bune, atunci îngerii lui Dumnezeu vă vor scrie toate faptele bune
în cartea trupului, a sufletului şi a minţii voastre. Adevărat vă spun, nici o
faptă bună nu rămâne nescrisă în Cartea ce se află înaintea lui Dumnezeu,
chiar de la începutul lumii. De la împăraţii şi de la guvernatorii voştri puteţi
adeseori aştepta în zadar răsplata, dar toate faptele voastre bune vor primi
întodeauna proporţional răsplata de la Dumnezeu, mai ales atunci când aveţi
mare trebuinţă.
Şi când veţi veni în faţa lui Dumnezeu, îngerii Săi vor purta mărturie
pentru toate faptele voastre bune. Şi atunci Dumnezeu vede faptele voastre
bune scrise în trupurile, în sufletele şi în minţile voastre şi Se bucură mult în
inima Lui. El binecuvântează trupul, sufletul, mintea voastră şi toate faptele
voastre şi vă dă drept moştenire Împărăţia Sa Pământească şi Cerească, pentru
ca să aveţi viaţă veşnică şi o fericire nepieritoare. Fericit este acela care poate
intra în Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că el nu va mai vedea niciodată
moartea”.
O mare tăcere se lăsă după cuvintele Lui. Cei care erau descurajaţi şiau
luat o nouă putere din cuvintele Lui şi au continuat să postească şi să se roage.
Şi cel care vorbise primul a spus: „Voi stărui şi eu acum până în a şaptea zi”. Şi
al doilea, de asemenea, a spus: „Iar eu de asemenea voi stărui să postesc de
şapte ori câte şapte zile”.
Iisus le-a răspuns: „Fericiţi sunt cei care stăruiesc până la sfârşit, pentru
că ei vor fi mântuiţi”.
Printre ei erau foarte mulţi bolnavi, chinuiţi de mari dureri şi care de-
abia s-au târât la picioarele lui Iisus, fiindcă nu mai puteau să meargă pe
picioarele lor. Ei au spus: „Stăpâne, suntem chinuiţi de durere: spune-ne ce să
facem”. Şi ei I-au arătat lui Iisus picioarele în care oasele erau răsucite şi
înnodate şi au spus: „Nici îngerul aerului, nici îngerul apei, nici cel al luminii
soarelui nu ne-a alungat durerile, chiar dacă ne-am botezat, am postit şi ne-am
rugat şi am urmat întru totul cuvintele Tale”.
Adevăr vă spun, oasele voastre vor fi vindecate. Nu fiţi descurajaţi, ci
căutaţi pentru a vă vindeca pe vindecătorul oaselor, îngerul pământului, pentru
că de acolo au fost luate oasele voastre şi la sfârşit acolo se vor întoarce”.
 Şi El a arătat locul cu pământ argilos din marginea râului pe care
curgerea apei şi căldura soarelui îl muiase.
Cufundaţi-vă picioarele în nămol, pentru ca îmbrăţişarea îngerului
pământului să poată scoate afară din oasele voastre toate necurăţiile şi toate
bolile. Şi veţi vedea pe Satana şi toate durerile voastre zburând prin
îmbrăţişarea îngerului pământului. Şi nodurile oaselor voastre vor dispărea şi
ele se vor întări şi atunci toate durerile voastre vor dispărea”.
Bolnavii îi urmară cuvintele, pentru că ştiau şi credeau cu tărie că vor fi
vindecaţi.
Şi erau acolo bolnavi care sufereau mult de dureri şi, cu toate acestea,
continuau să postească, iar puterea lor lăuntrică se irosea şi o mare căldură îi
chinuia. Şi când s-au ridicat din paturile lor ca să se ducă la Iisus, capetele lor
au început să se întoarcă de parcă ar fi simţit o rafală de vânt şi, de fiecare dată
când încercau să se ţină pe picioare, cădeau înapoi la pământ.
Atunci Iisus a venit la ei şi le-a spus: „Voi suferiţi pentru că Satana şi
bolile lui vă chinuiesc corpurile, dar nu vă temeţi, pentru că puterea lor asupra
voastră va înceta în curând. Pentru că Satana este ca un vecin mânios, care a
intrat în casa vecinului său când acesta era plecat, vrând să-l ia lucrurile din
casă. Dar cineva i-a spus că duşmanul său îi răvăşeşte casa şi atunci el s-a
întors grabnic spre casă. Şi când vecinul cel rău, adunând lucrurile care îl
ispiteau, a văzut de departe pe stăpânul casei întorcându-se în grabă, s-a
supărat foarte tare că nu putea să fure toate acele lucruri şi s-a apucat să
spargă şi să strice tot ce era acolo, căutând să distrugă totul. El socotea cu
răutate că dacă lucrurile acelea nu puteau să fie ale lui, atunci nici celălalt,
care era stăpânul, nu trebuia să mai aibă parte de nimic. Dar, imediat,
stăpânul casei a intrat şi, înainte ca vecinul cel rău să-şi împlinească scopul cel
distrugător, l-a luat şi l-a aruncat afară din casă. Cu adevăr vă spun, chiar aşa
a intrat Satana în corpurile voastre, care sunt locuinţa lui Dumnezeu şi a luat
în puterea sa tot ce voia să fure: respiraţia voastră, sângele vostru, oasele
voastre, carnea voastră, măruntaiele voastre, ochii voştri şi urechile voastre.
Dar, prin posturi, aspiraţie şi prin rugăciune, voi aţi chemat înapoi pe stăpânul
trupului vostru şi pe îngerii săi.
Acum, Satana vede că adevăratul stăpân al trupului se întoarce şi că
acesta este sfârşitul puterii sale. De aceea, în furia lui, îşi adună ultimele puteri
încă o dată, pentru a vă putea distruge trupurile înaintea venirii stăpânului. De
aceea Satana vă chinuie acum, în final, atât de cumplit, pentru că el deja simte
că sfârşitul i-a venit. De aceea este bine să nu vă lăsaţi inimile să tremure,
pentru că în curând îngerii lui Dumnezeu vor apărea, ca să ocupe din nou
lăcaşurile lor şi să le sfinţească cu puterea lor din nou, ca temple ale lui
Dumnezeu. Şi atunci ei îl vor apuca pe Satana şi îl vor arunca afară din
trupurile voastre, cu toate bolile lui şi cu toate necurăţiile lui. Şi atunci fericiţi
veţi fi, pentru că veţi primi răsplata neclintirii şi speranţei voastre şi niciodată
nu veţi mai vedea boala”. Era printre cei bolnavi unul care era mai chinuit de
Satana decât toţi ceilalţi, iar trupul său era aproape ca un schelet şi pielea îi
era galbenă ca o frunză căzută toamna. Era deja atât de slab, încât nu putea
nici măcar să se târască în mâini până la Iisus şi a strigat doar la el de departe:
„Învăţătorule, ai milă de mine, pentru că nici un om nu a suferit de la începutul
lumii aşa cum sufăr eu acum. Ştiu că eşti cu adevărat trimisul lui Dumnezeu şi
mai ştiu că, dacă vrei, poţi să scoţi într-o clipă pe Satana afară din trupul meu.
Nu ascultă oare îngerii lui Dumnezeu de trimisul lui Dumnezeu? Vino,
Învăţătorule şi scoate pe Satana afară din trupul meu acum, pentru că eu simt
cum urlă cu furie în mine şi cumplit este chinul meu, ce parcă nu mai are
sfârşit!”
Şi Iisus i-a răspuns: „Satana te chinuie atât de mult pentru că ai postit
multe zile şi este foarte furios că deja nu-l mai plăteşti tributul; nu-l mai
hrăneşti cu toate spurcăciunile cu care ţi-ai spurcat până acum templul
sufletului. Îl chinui pe Satana ce se află în tine cu foamea şi astfel, el, în furia
lui, te chinuie la rândul său. Nu te teme, pentru că îţi spun, până la urmă
Satana va fi distrus înainte ca trupul tău să fie distrus; pentru că în timp ce
posteşti şi te rogi, îngerii lui Dumnezeu îţi apără acum trupul, pentru ca
puterea lui Satana să nu te poată distruge. Şi duhurile lui Satana sunt
neputincioase în faţa îngerilor lui Dumnezeu”.
Atunci ei toţi au venit la Iisus şi L-au implorat, spunându-l:
„Învăţătorule, ai milă de el, pentru că suferă mai mult decât noi toţi şi, dacă nu
alungi cât se poate de repede pe Satana afară din el, ne este teamă că nu va
mai trăi până mâine”.
Şi Iisus le-a răspuns: „Mare este credinţa voastră. Să se facă totul după
credinţa voastră şi veţi vedea în curând, faţă în faţă, chipul înspăimântător al
Satanei alungat de puterea Fiului divin al Omului. Pentru că voi arunca afară
din el pe puternicul Satana, prin puterea nesfârşită a lui Dumnezeu. Pentru că
Spiritul cel sfânt şi atotputernic al lui Dumnezeu face chiar şi pe cel mai slab,
foarte puternic.
Satana nu va ierta nimic şi iată, în cazul păcatelor, trebuie să-l plătiţi
totul: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru
picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, viaţă pentru viaţă, moarte
pentru moarte. Pentru că mai devreme sau mai târziu, plata păcatului este
suferinţa şi moartea. De aceea vă spun: să nu ucideţi niciodată şi nici să nu
mâncaţi carnea vânatului nevinovat, ca să nu deveniţi sclavii Satanei.
Pentru că aceasta este calea suferinţelor şi a bolii care duce la moarte.
Faceţi totdeauna voia lui Dumnezeu, pentru ca îngerii lui să vă poată
sluji şi întări mereu pe calea vieţii. Ascultaţi, de aceea, cuvintele lui Dumnezeu:
“Iată, v-am dat să vă hrăniţi cu fiecare iarbă care poartă sămânţă şi care se află
pe faţa pământului şi fiecare copac, în care se află fructul dătător de sămânţă;
aceasta să fie totdeauna carnea pentru voi. Şi fiecărei fiare a pământului şi
fiecărei păsări a aerului şi tuturor celor care se târăsc pe pământ, oriunde se
află suflarea vieţii, le dau drept hrană fiecare fir de iarbă verde, iar vouă vă dau
laptele lor. Dar carnea şi sângele care îi dă viaţă să nu le mâncaţi. Căci, cu
siguranţă, totdeauna le voi cere înapoi din puterea sângelui vostru; voi cere
înapoi toate animalele ucise şi sufletul tuturor oamenilor ucişi. Pentru că Eu,
Domnul Dumnezeu, sunt Unicul Dumnezeu, atotputernic şi drept, care
pedepsesc nelegiuirile celor care Mă urăsc şi mă îndur faţă de cei care Mă
iubesc şi respectă poruncile Mele.” Prima şi cea mai importantă poruncă este:
„Iubeşte-l pe Domnul Dumnezeu din toată inima ta şi din tot sufletul tău, cu
toată puterea ta!” Cea de a doua este aceasta: „Iubeşte pe aproapele tău ca pe
tine însuţi”. Să ştiţi că nu este nici o poruncă mai mare decât acestea”.
După aceste cuvinte toţi au rămas tăcuţi, în afară de unul, care spuse:
„Ce să fac, Învăţătorule, dacă văd o fiară sălbatică omorându-mi fratele în
pădure? Să-mi las fratele să piară sau să omor fiara? Nu încalc astfel legea?” Şi
Iisus răspunse: „A fost spus din timpuri străvechi: “Toate fiarele care mişcă pe
pământ, toţi peştii din mare şi toate păsările cerului sunt date în puterea ta”.
Vă spun cu adevărat, că din toate fiinţele care trăiesc pe pământ, Dumnezeu a
creat doar pe om după chipul şi asemănarea Sa. De aceea, animalele sunt
pentru om şi nu omul pentru animale. De aceea, este bine să ştiţi că nu
încălcaţi legea dacă omorâţi fiara sălbatică, pentru a salva viaţa fratelui vostru.
Pentru că omul înseamnă mai mult decât animalul. Dar cel care omoară un
animal fără motiv, fără ca animalul să-l atace, acţionând astfel numai din
plăcerea de a-l ucide sau pentru carnea lui, pentru pielea lui sau pentru colţii
săi, face o faptă rea şi el însuşi, se preface atunci într-o fiară sălbatică. De
aceea, sfârşitul fiarelor sălbatice prin intermediul lui înseamnă totodată şi
sfârşitul său ca om” (animalizarea, abrutizarea sa).?
Apoi, altul a spus: „Moise, mai marele Israelului, a dat voie strămoşilor
noştri să mănânce carnea animalelor curate şi le-a interzis oamenilor carnea
animalelor necurate.
Atunci Tu de ce ai interzis carnea tuturor animalelor? Care lege vine cu
adevărat de la Dumnezeu: aceea a lui Moise sau legea Ta?”
Atunci Iisus a răspuns: „Dumnezeu a dat prin Moise zece porunci
strămoşilor voştri. Aceste porunci sunt grele, au spus strămoşii voştri şi nau
putut să le dea ascultare.
Când Moise a văzut asta, i s-a făcut milă de poporul său şi nu a vrut ca
el să piară. Şi el le-a dat atunci de zece ori zece porunci mai puţin grele, ca ei
să le poată urma. Vă spun cu adevărat că, dacă strămoşii voştri ar fi avut
puterea să urmeze cele zece porunci ale lui Dumnezeu, Moise nu ar fi avut
nevoie de acele de zece ori zece porunci. Pentru că cel ale cărui picioare sunt
puternice ca Muntele Sionului, nu are nevoie de cârje; dar cel ale cărui picioare
tremură, înaintează mai întâi cu cârjele şi numai după aceea fără ele.
Şi Moise a spus lui Dumnezeu: „Inima mea este plină de întristare,
pentru că poporul meu se va pierde. Pentru că ei sunt fără cunoaştere şi nu pot
să înţeleagă poruncile Tale. Ei sunt precum copiii mici, care nu pot să înţeleagă
cuvintele tatălui lor. Dă-mi voie, Doamne, să le dau alte legi, pentru ca ei să nu
piară. Dacă nu pot fi cu Tine, Doamne, lasă-l să nu fie împotriva Ta, ca ei să
poată trăi şi, când timpul va veni şi ei vor fi copţi pentru legile Tale, descoperă-
le legile Tale”. De aceea, Moise a frânt cele două table de piatră pe care erau
scrise cele zece porunci şi le-a dat de zece ori zece în locul lor. Şi, din acestea
de zece ori zece, scribii şi fariseii au făcut de o sută de ori zece porunci. Şi ei au
pus poveri insuportabile pe umerii voştri, pe care nici ei nu le poartă. Pentru
că, cu cât mai apropiate sunt poruncile de Dumnezeu, cu atât avem nevoie de
mai puţine; şi cu cât sunt mai îndepărtate de Dumnezeu, cu atât avem nevoie
de mai multe porunci. De aceea, legile fariseilor şi scribilor sunt nenumărate;
legile Fiului Omului sunt şapte; ale îngerilor sunt trei şi a lui Dumnezeu una
singură.
Vă voi învăţa, de aceea, numai acele legi pe care le puteţi înţelege, ca să
puteţi deveni oameni şi să urmaţi cele şapte legi ale Fiului Omului. Atunci şi
îngerii vă vor descoperi legile lor, pentru ca astfel Duhul Sfânt al lui Dumnezeu
să poată coborâ asupra voastră şi să vă conducă la legea Sa”.
Toţi erau uimiţi de înţelepciunea Lui şi L-au rugat: „Continuă,
Învăţătorule şi învaţă-ne toate legile pe care le putem primi”.
Iisus urmă: „Dumnezeu le-a poruncit strămoşilor voştri: “Să nu ucizi!”
Dar inima lor era împietrită şi ei au omorât. Atunci Moise a vrut ca cel puţin să
nu omoare oameni şi le-a dat voie să omoare animale. Şi atunci inima
strămoşilor voştri s-a împietrit şi mai mult şi au omorât oameni şi animale
deopotrivă. Dar eu vă spun să nu omorâţi nici oameni, nici animale şi nici
măcar hrana care intră în gura voastră. Dacă mâncaţi hrana vie, asta vă va
însufleţi, dar dacă omorâţi hrana, atunci hrana moartă vă va omorâ la rândul
ei. Pentru că viaţa vine numai din viaţă, iar din moarte vine numai moartea. Tot
ce omoară hrana voastră, omoară şi trupurile voastre. Şi tot ce omoară
trupurile voastre, omoară şi sufletele voastre. Şi trupurile voastre devin ceea ce
este hrana voastră, aşa cum sufletele voastre devin ceea ce sunt gândurile
voastre. De aceea, este foarte bine să nu mâncaţi nici un aliment pe care focul,
frigul sau apa l-au distrus. Pentru că totdeauna hrana arsă, îngheţată sau
putrezită vă va arde, îngheţa şi putrezi corpurile voastre, într-un mod
asemănător. Nu fiţi asemeni gospodarului prost care a însămânţat în ogorul
său seminţe coapte, îngheţate şi putrezite. Iar când toamna a venit, singur
ogorul său nu a dat deloc rod. Şi mare a fost suferinţa sa. Ci fiţi asemenea
gospodarului care a însămânţat în ogorul său sămânţă vie şi al cărui ogor a dat
spice vii de grâu, întorcându-l de o sută de ori mai mult decât seminţele pe care
le însămânţase. Pentru că vă spun cu adevărat, căci trebuie să trăiţi numai din
focul vieţii şi să nu vă pregătiţi hrana prin intermediul focului morţii, care
omoară complet hrana voastră, trupurile voastre şi, de asemenea, sufletele şi
minţile voastre”.
Învăţătorule, unde este focul vieţii?”, au întrebat unii dintre ei.
În voi, în sângele vostru şi în trupurile voastre”.
Şi focul morţii?”, au întrebat alţii.
Este focul care arde în afara trupului vostru, care este mai fierbinte decât
sângele vostru. Cu acest foc al morţii toţi dintre voi vă gătiţi hrana în casele şi
în câmpiile voastre. Adevărat vă spun, acesta este totdeauna focul care vă
distruge hrana şi trupurile, tot aşa cum focul răutăţii şi perversităţii vă
pângăreşte gândurile şi vă înrăieşte sufletele. Pentru că trupul vostru este chiar
ceea ce mâncaţi, iar sufletul vostru devine, până la urmă, exact ceea ce gândiţi.
De aceea, este bine să nu mâncaţi nimic din ceea ce un foc mai mare decât
focul vieţii a distrus acea hrană. De aceea, obişnuiţi-vă şi mâncaţi toate fructele
bune ale copacilor şi toate ierburile hrănitoare ale câmpului şi tot laptele
animalelor care este bun de mâncat. Pentru că toate acestea sunt hrănite şi
coapte doar de focul vieţii şi toate sunt darul îngerilor Mamei noastre divine
Natura. Să nu mâncaţi nimic din tot ceea ce focul morţii dă gust hranei, pentru
că acesta este lucrul lui Satana”.
Cum să ne coacem pâinea de fiecare zi fără foc, Învăţătorule?”, au
întrebat câţiva într-un glas, cu mare uimire.
Lăsaţi îngerii lui Dumnezeu să vă ajute să vă pregătiţi pâinea. Umeziţi-vă
grâul, pentru ca îngerul apei să poată intra în el. Apoi, puneţi-l la aer, pentru
ca şi îngerul aerului să-l poată îmbrăţişa. Şi lăsaţi-l de dimineaţa până seara la
soare, pentru ca îngerul luminii soarelui să poată coborâ asupra lui.
Şi binecuvântările celor trei îngeri vor face curând sămânţa ascunsă a
vieţii să încolţească în grâul vostru. Apoi, zdrobiţi-vă grăunţele şi faceţi un
aluat subţire, aşa cum au făcut strămoşii voştri atunci când au plecat din
Egipt, ţara sclaviei. Puneţi-le, apoi, la lumina soarelui, încă de la răsărit şi când
soarele se află la amiază întoarceţi-le pe cealaltă parte, pentru ca şi acolo să fie
îmbrăţişate de îngerul luminii soarelui şi lăsaţi-le astfel până la apus, pentru că
aşa cum îngerii apei, aerului şi luminii soarelui hrănesc şi coc grâul în câmp,
tot aşa ei trebuie să vă pregătească şi pâinea voastră. Şi acelaşi soare care, cu
focul vieţii, a făcut grâul să crească şi să se coacă, trebuie acum să vă coacă şi
pâinea, cu acelaşi foc. Pentru că numai focul soarelui dă viaţă grâului, pâinii şi
chiar trupului.
Şi îngerii cei vii ai lui Dumnezeu cel viu servesc numai pe oamenii vii.
Pentru că Dumnezeu este Dumnezeul a tot ceea ce trăieşte şi niciodată
Dumnezeul a ceea ce este mort.
Deci, mâncaţi întotdeauna de la masa lui Dumnezeu: fructele bune ale
copacilor, grăunţele comestibile şi ierburile minunate ale câmpului, laptele
animalelor şi mierea albinelor. Tot ce este în afară de acestea vine de la Satana
şi vă duce foarte repede pe calea păcatelor, a bolilor şi către o prematură
moarte. Doar hrana pe care o mâncaţi de pe masa îmbelşugată a lui Dumnezeu
dă putere, sănătate şi tinereţe trupului şi sufletului vostru şi dacă veţi respecta
aceste sfaturi, niciodată nu veţi mai vedea boala. Doar masa lui Dumnezeu l-a
hrănit pe Matusalem, din vechime şi dacă veţi trăi cu toţii aşa cum a trăit el, să
ştiţi că întocmai precum el veţi ajunge. Căci Dumnezeul celor vii este nesfârşit
mai bogat decât toate bogăţiile pământului şi masa Lui îmbelşugată este mai
bogată decât cea mai bogată masă de ospăţ a oricărui om bogat de pe pământ.
De aceea, mâncaţi toată viaţa voastră la masa Mamei divine a Naturii şi
niciodată nu veţi avea dorinţe rele. Şi, când mâncaţi la masa Ei, mâncaţi toate
lucrurile exact aşa cum au fost găsite pe masa Mamei divine a Naturii. Nu
gătiţi, nici nu amestecaţi toate lucrurile unul cu celălalt, pentru ca măruntaiele
voastre să nu devină asemenea unor mocirle aburinde. Pentru că, adevărat vă
spun, aceasta este o spurcăciune în ochii Domnului.
Nu fiţi ca servitorul cel lacom care, întotdeauna la masa stăpânului său,
mânca chiar şi porţiile celorlalţi şi care devora el însuşi totul şi le amesteca pe
toate laolaltă în lăcomia lui. Şi, văzând asta, stăpânul său s-a mâniat pe el şi l-
a alungat de la masă. Iar când toţi şi-au terminat masa, el a amestecat tot ce
rămăsese pe masă şi l-a chemat pe servitorul cel lacom, spunându-l: “Ia şi
mănâncă toate acestea cu porcii, pentru că locul tău este cu ei şi nu la masa
mea”.
 Luaţi seama şi nu spurcaţi cu tot felul de spurcăciuni templul trupurilor
voastre. Mulţumiţi-vă cu două sau trei feluri de mâncare, pe care le veţi găsi
întotdeauna pe masa Mamei divine Natura. Şi nu vă doriţi să devoraţi toate
alimentele pe care le vedeţi în jurul vostru. Dacă amestecaţi prea mult toate
felurile de mâncăruri în trupul vostru, atunci pacea trupului vostru va înceta şi
războiul fără de sfârşit se va dezlănţui în voi şi, destul de repede, trupul vostru
va fi şters de pe faţa pământului, tot aşa precum familiile şi împărăţiile
dezbinate lucrează spre distrugerea lor. Dumnezeul vostru este Dumnezeul
dragostei şi al păcii şi El nu ajută niciodată dezbinarea. De aceea, nu ridicaţi
niciodată împotriva voastră mânia lui Dumnezeu, ca să nu vă alunge de la
masa Lui şi să nu fiţi obligaţi să mergeţi la masa Satanei, unde focul păcatelor
şi al morţii vă va distruge trupul, sufletul şi mintea.
Şi când mâncaţi, aveţi totdeauna grijă ca niciodată să nu mâncaţi până
vă săturaţi pe deplin.
Fugiţi de ispitele Satanei şi ascultaţi de vocea îngerilor lui Dumnezeu.
Pentru că Satana şi puterea lui vă ispitesc să mâncaţi des, tot mai mult şi mai
mult.
Urmăriţi să trăiţi prin energiile spiritului şi rezistaţi cu fermitate
dorinţelor rele ale trupului. Postul vostru numai cu apă este întotdeauna plăcut
în ochii îngerilor lui Dumnezeu. Luaţi seama cât de mult aţi mâncat atunci
când sunteţi sătui şi urmăriţi să mâncaţi întotdeauna mai puţin cu o treime.
Faceţi ca greutatea mâncării voastre zilnice, atunci când nu sunteţi
nevolnici (slabi) să nu fie mai puţin decât o mână [n.n. veche măsură a greutăţii
= 70g], dar aveţi grijă să nu fie mai mult de două mâini. Atunci îngerii lui
Dumnezeu vă vor sluji întotdeauna şi niciodată nu veţi cădea în sclavia Satanei
şi a bolilor lui, care uneori vă fac să fiţi graşi. Nu tulburaţi munca îngerilor în
trupul vostru mâncând des.
Pentru că adevărat vă spun, cel care mănâncă mai mult decât de două
ori pe zi face în el munca Satanei. Şi îngerii lui Dumnezeu îi părăsesc trupul şi
în curând Satana îl va lua în stăpânire. Mâncaţi numai când soarele iese la
amiază şi a doua oară, iarăşi, când soarele este la apus. Respectând acest
îndemn nu veţi vedea niciodată boala, pentru că asta este plăcut în ochii
Domnului. Şi dacă doriţi ca îngerii lui Dumnezeu să se bucure în trupul vostru
şi ca Satana să vă ocolească, atunci nu vă aşezaţi decât o dată pe zi la masa lui
Dumnezeu.
Iar atunci, zilele voastre vor fi lungi şi fericite pe acest pământ. Mâncaţi
întotdeauna atunci când masa lui Dumnezeu este servită înaintea voastră şi
mâncaţi întotdeauna din ceea ce se găseşte pe masa lui Dumnezeu. Pentru că
Dumnezeu ştie bine de ce are nevoie trupul vostru şi când are mai mare nevoie.
De la începutul lunii Jiar mâncaţi orz; din luna Sivan mâncaţi grâu, cel
mai desăvârşit dintre toate ierburile purtătoare de seminţe. Şi faceţi ca pâinea
voastră de fiecare zi să fie făcută din grâu, pentru ca Domnul să poată avea
grijă de trupurile voastre.
Începând din luna Tammuz, mâncaţi struguri pentru ca trupul vostru să
poată slăbi, dacă este prea gras şi de asemeni pentru ca Satana să poată pleca
din el. În luna Elul adunaţi strugurii pentru ca sucul lor să vă poată servi ca
băutură. În luna Marchesvan, strângeţi strugurii dulci, îndulciţi şi uscaţi de
îngerul luminii soarelui, ca să vă poată creşte trupurile, pentru ca îngerii
Domnului să locuiască în ele. Mâncaţi smochine pline de suc în lunile Ab şi
Shebat şi ceea ce rămâne lăsaţi-le îngerului luminii soarelui să le păstreze
pentru voi. Mâncaţi-le cu carnea migdalelor în toate lunile în care copacii nu au
fructe. Şi ierburile minunate (comestibile) care vin după ploaie mâncaţi-le în
luna Thebet, pentru ca sângele vostru să poată fi curăţat de toate păcatele
voastre. Şi în aceeaşi lună începeţi să beţi şi laptele animalelor voastre, căci
pentru aceasta a dat Domnul ierburile câmpului tuturor animalelor care dau
lapte, pentru ca ele să-l poată hrăni pe om cu laptele lor. Fericiţi sunt aceia
care mănâncă numai la masa lui Dumnezeu şi ocolesc toate spurcăciunile
Satanei. Nu mâncaţi hrana necurată adusă din ţări îndepărtate, ci mâncaţi
întotdeauna ceea ce creşte şi s-a copt în copacii voştri. Pentru că Dumnezeu
ştie bine ce este trebuincios pentru voi să mâncaţi şi unde şi când să o faceţi.
Şi el dă de mâncare tuturor popoarelor din toate împărăţiile, ceea ce este mai
bun pentru fiecare.
Nu mâncaţi aşa cum mănâncă păgânii care se îndoapă în grabă,
spurcându-şi trupurile cu tot felul de spurcăciuni. Lăsaţi puterea îngerilor lui
Dumnezeu inte în voi odată cu mâncarea vie pe care Domnul v-o dă de la masa
Sa împărătească. Când mâncaţi, aveţi deasupra voastră pe îngerul aerului şi
dedesubtul vostru pe îngerul apei.
Respiraţi adânc şi rar la toate mesele voastre, pentru ca îngerul aerului
să vă poată binecuvânta mesele. Mestecaţi bine mâncarea cu dinţii, ca să
devină apă şi ca îngerul apei să o prefacă în sânge în corpul vostru. Şi mâncaţi
încet, ca şi cum ar fi o rugăciune pe care o faceţi Domnului. Puterea lui
Dumnezeu intră în voi, dacă mâncaţi în acest fel la masă. Însă Satana preface
într-o mocirlă aburindă trupul celui peste care îngerii aerului şi apei nu
coboară în timpul mesei. Şi Domnul nu-l mai îngăduie la masa Sa. Pentru că
masa Domnului este un altar şi cel care mănâncă la masa Domnului este într-
un templu. Adevărat vă spun, trupul Fiilor divini ai Omului este prefăcut într-
un templu şi măruntaiele lor într-un altar, dacă ei ascultă de poruncile lui
Dumnezeu. De aceea, nu vă aşezaţi la altarul Domnului atunci când mintea
voastră este tulburată şi să nu vă gândiţi la cineva cu mânie atunci când vă
aflaţi în templul lui Dumnezeu. Şi intraţi în sanctuarul Domnului numai când
simţiţi în voi chemarea îngerilor Săi, pentru că tot ceea ce mâncaţi în tristeţe
sau în mânie sau fără dorinţă, devine otravă în trupul vostru. Pentru că
suflarea Satanei spurcă toate aceste alimente. Puneţi cu bucurie jertfele voastre
pe altarul trupului vostru şi lăsaţi toate gândurile rele să plece din voi atunci
când primiţi în trupul vostru puterea lui Dumnezeu de la masa Sa. Şi niciodată
să nu vă aşezaţi la masa lui Dumnezeu, înainte ca El să vă cheme cu putere
prin îngerul poftei de mâncare.
Bucuraţi-vă, de aceea, întotdeauna cu îngerii lui Dumnezeu la masa lor
împărătească, pentru că asta este plăcut inimii Domnului. Şi viaţa voastră va fi
lungă şi fericită atunci pe acest pământ şi cel mai scump servitor al Domnului
vă va sluji în toate zilele voastre: îngerul bucuriei şi veseliei.
 Nu uitaţi că fiecare a şaptea zi este sfântă şi închinată lui Dumnezeu.
Timp de şase zile hrăniţi-vă trupul cu darurile Naturii, dar în a şaptea zi
sfinţiţi-vă trupul pentru Tatăl vostru divin Ceresc. Şi în a şaptea zi nu mâncaţi
mâncare pământească, ci trăiţi numai din cuvintele şi gândurile lui Dumnezeu.
Şi fiţi toată ziua cu îngerii Domnului, în Împărăţia Tatălui Ceresc. În această a
şaptea zi, lăsaţi îngerii lui Dumnezeu să clădească Împărăţia divină a Cerurilor
în trupul vostru, aşa cum voi munciţi şase zile în Împărăţia Mamei divine a
Naturii. În timpul celei de a şaptea zi, nu lăsaţi deloc mâncarea să tulbure
munca îngerilor în trupul vostru, ci beţi numai apă curată, iar Dumnezeu vă va
da viaţă lungă şi fericită pe pământ şi veţi ajunge să aveţi viaţă lungă în
Împărăţia Cerurilor. Pentru că vă spun cu adevărat, dacă nu veţi mai avea nici
o boală pe pământ, veţi trăi veşnic şi * foarte fericiţi în Împărăţia Cerurilor.
Dacă veţi fi buni, Dumnezeu vă va trimite în fiecare dimineaţă îngerul
soarelui să vă trezească din somn. De aceea, ascultaţi chemările Tatălui vostru
divin Ceresc şi nu picotiţi somnolenţi şi leneşi în paturile voastre, pentru că
îngerii aerului şi apei vă aşteaptă deja afară. Munciţi toată ziua cu îngerii
Mamei divine a Naturii, ca să puteţi ajunge să-l cunoaşteţi pe ei şi muncile lor
tot mai mult şi din ce în ce mai bine. Când soarele a apus şi Tatăl vostru
Ceresc vă trimite îngerul Său cel mai preţios, somnul, atunci odihniţi-vă şi fiţi
toată noaptea cu îngerul somnului. Şi atunci, Tatăl vostru divin Ceresc vă va
trimite îngerii Săi neştiuţi, ca ei să vă instruiască în taină şi să fie cu voi toată
noaptea. Şi îngerii neştiuţi ai Tatălui vostru divin Ceresc vă vor învăţa multe
lucruri, urmânduvă în lumile ascunse şi vă vor instrui despre Împărăţia lui
Dumnezeu, tot aşa cum îngerii Mamei divine a Naturii, pe care îi ştiţi, vă învaţă
despre lucrurile din Împărăţia Ei. Adevărat vă spun, că trăind astfel veţi fi în
fiecare noapte oaspeţii Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi când vă treziţi a doua zi de
dimineaţă, veţi simţi în voi puterea cea mare şi bună a îngerilor neştiuţi. Tatăl
vostru divin Ceresc îi va trimite la voi în fiecare noapte, pentru ca ei să vă poată
clădi spiritul, tot aşa cum Mama divină a Naturii vă trimite îngerii Ei, pentru ca
ei să vă poată clădi, întări şi regenera trupul. Dacă în timpul zilei Mama divină
a Naturii vă îmbrăţişează în braţele Ei, iar noaptea Tatăl vostru divin Ceresc îşi
trimite sărutul său asupra voastră, atunci Fiii Oamenilor vor deveni Fiii lui
Dumnezeu”.
Apoi Iisus a muls ugerul oii care păştea iarbă. Şi a pus laptele în nisipul
încălzit de soare, spunând: „Iată, puterea îngerului apei a intrat în acest lapte,
iar acum, puterea îngerului luminii soarelui va intra, de asemenea, în el”.
Atunci laptele a devenit fierbinte prin puterea razelor soarelui.
Şi acum, în acest lapte îngerii apei şi luminii soarelui se vor înfrăţi cu
îngerul aerului”.
Şi aburii laptelui fierbinte au început să se ridice încet în aer.
Vino şi inspiră pe gură puterea îngerului apei, luminii soarelui şi aerului,
ca ei să poată intra în trupul tău şi să alunge pe Satana afară din tine”.
Şi bolnavul pe care Satana îl chinuia cumplit a inspirat adânc aburul alb.
Într-o clipă, Satana va părăsi trupul tău, pentru că de trei zile
flămânzeşte, fiindcă nu mai găseşte nici un fel de mâncare în tine. El va ieşi
acum afară din tine ca să-şi potolească foamea prin laptele fierbinte, aburind,
pentru că aceasta este hrana lui preferată. El va simţi acum mirosul şi nu va fi
în stare să mai reziste foamei, care îl chinuie deja de trei zile. Dar Fiul divin al
Omului îi va distruge trupul, pentru ca el să nu mai chinuie pe nimeni de acum
înainte”.
Atunci trupul bolnav a fost parcă apucat de malarie şi a început să se
forţeze, ca şi cum ar fi vrut să vomite şi nu putea şi a început să respire
gâfâind, de parcă răsuflarea lui era pierdută. Şi a leşinat în poala lui Iisus.
Acum Satana îi părăseşte trupul. Priviţi-l!” Şi Iisus a arătat spre gura
deschisă a omului bolnav.
Şi toţi au văzut cu uimire şi cu groază cum Satana ieşea din gura lui sub
forma unui vierme lung şi îngrozitor, care se îndrepta direct spre laptele
aburind. Atunci Iisus a luat două pietre ascuţite şi a zdrobit capul Satanei şi a
scos afară din bolnav tot corpul monstrului care era aproape la fel de lung ca şi
omul.
Când îngrozitorul vierme a ieşit afară din gâtul omului bolnav, el şi-a
recăpătat dintr-o dată respiraţia şi atunci toate durerile au încetat. Şi ceilalţi s-
au uitat îngroziţi la înspăimântătorul corp al Satanei.
Vezi ce creatură îngrozitoare ai purtat şi ai hrănit în trupul tău, de atâţia
ani? L-am scos afară din tine şi l-am omorât ca să nu te mai chinuie niciodată.
Mulţumeşte-l lui Dumnezeu că îngerii Săi te-au eliberat şi caută să nu
mai păcătuieşti, pentru ca Satana să nu se întoarcă la tine din nou. Fă din
trupul tău, de acum înainte, un templu dăruit Dumnezeului Tău”.
Şi toţi erau uimiţi de cuvintele Sale şi de puterea Sa. Şi ei au spus:
„Învăţătorule, Tu eşti cu adevărat trimisul lui Dumnezeu şi cunoşti toate
tainele”.
Şi voi-a răspuns Iisus-trebuie să fiţi adevăraţii Fii ai lui Dumnezeu,
pentru ca şi voi să puteţi avea parte de puterea Sa şi de cunoaşterea tuturor
tainelor. Pentru că înţelepciunea şi puterea divină pot veni numai din dragostea
de Dumnezeu.
Iubiţi, de aceea, pe Tatăl divin Ceresc şi pe Mama divină a Naturii, din
toată inima voastră şi din toate puterile voastre. Slujiţi-l cu abnegaţie, pentru
ca îngerii Lor să vă slujească mereu. Dăruiţi toate faptele voastre lui Dumnezeu
şi nu hrăniţi niciodată prin faptele voastre rele pe Satana, pentru că plata
păcatului este boala şi moartea prematură. În Dumnezeu se află răsplata
binelui, fericirea, dragostea Sa, care de fapt este cunoaşterea deplină şi puterea
vieţii veşnice”.
Şi toţi au îngenunchiat pentru a aduce mulţumiri lui Dumnezeu, pentru
dragostea Sa.
Şi Iisus a plecat spunând: „Mă voi întoarce la toţi cei care stăruiesc în
rugăciune şi post până într-a şaptea zi. Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!” Şi
omul bolnav din care Iisus alungase pe Satana s-a ridicat, pentru că acum
puterea vieţii îi revenise. A răsuflat adânc şi ochii săi au devenit limpezi, pentru
că orice durere îi pierise. Şi s-a aruncat pe pământul unde stătuse Iisus, a
sărutat urma picioarelor Lui şi a plâns. [.]
Şi în lunca unui râu, mulţi bolnavi au postit şi s-au rugat îngerilor lui
Dumnezeu timp de şapte zile şi şapte nopţi şi mare a fost răsplata lor, pentru
că au urmat întru totul cuvintele lui Iisus. Şi la sfârşitul celei dea şaptea zi, pe
foarte mulţi, toate durerile i-au părăsit. Şi când soarele a răsărit peste
marginea pământului, L-au văzut pe Iisus venind la ei dinspre munte, cu
strălucirea soarelui care răsare deasupra capului Său.
Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!”
Şi unii dintre cei care erau prezenţi acolo nu au spus nici un cuvânt, ci
doar s-au aruncat în faţa Lui şi au atins, plini de veneraţie, cusătura hainelor
Lui, în semn de respect şi recunoştinţă pentru vindecarea lor.
Nu-mi aduceţi mulţumiri mie, ci Mamei voastre divine, care v-a trimis
îngerii Săi vindecători. Mergeţi acum şi nu mai păcătuiţi, ca să nu mai vedeţi
niciodată boala.
Şi lăsaţi de acum înainte ca îngerii vindecători să devină păzitorii voştri”.
Ei L-au întrebat: „Încotro să ne ducem, Învăţătorule, pentru că cu Tine
sunt cuvintele vieţii veşnice? Spune-ne, care sunt păcatele pe care trebuie să le
ocolim, ca să nu mai vedem niciodată boala?”
Iisus a răspuns: „Facă-se totul după credinţa voastră!” Şi El s-a aşezat
între ei, spunând: „A fost spus din timpuri vechi: “Cinsteşte-ţi Tatăl divin
Ceresc şi Mama divină a Naturii şi respectă-Le poruncile, pentru ca zilele tale
să fie multe şi fericite pe acest pământ”. Şi, imediat după aceasta, a fost dată
porunca: “Să nu ucizi”, pentru că viaţa este dată tuturor de Dumnezeu şi ceea
ce Dumnezeu a dat, omul nu trebuie să ia. Pentru că vă spun cu adevărat, de
la o singură Mamă divină vine tot ceea ce trăieşte pe pământ. De aceea, cel care
omoară, îşi omoară fratele. Şi de la el, Mama divină a Naturii îşi întoarce faţa şi
va smulge de la el Sânii Săi dătători de viaţă. Şi după aceea el va fi ocolit de
îngerii Săi şi doar Satana va locui în trupul său. Şi carnea animalelor ucise cu
care se va hrăni şi va ajunge în corpul său va deveni până la urmă propriul său
mormânt, pentru că cel care omoară, până la urmă se omoară pe sine şi cine
mănâncă carnea animalelor ucise, de fapt mănâncă din trupul morţii. În
sângele său, fiecare picătură din sângele lor se preface în otravă; în răsuflarea
sa, răsuflarea lor se preface în sudoare; în carnea sa, carnea lor se preface în
bube; în oasele sale, oasele lor se prefac în piatră; în măruntaiele lui,
măruntaiele lor se prefac în putreziciune; în ochii lui, ochii lor se prefac în solzi,
în urechile lui, urechile lor se prefac în scurgeri de ceară. Şi moartea lor va
deveni până la urmă boala, suferinţa şi moartea lui.
La dispoziţia Tatălui vostru divin Ceresc se află păcatele voastre
acumulate în cei şapte ani, care pot fi iertate în şapte zile de post.
Rezistaţi, mai ales prin fapte şi gânduri bune, zi şi noapte, ispitelor lui
Satana. Nu staţi treji noaptea, nici nu dormiţi ziua, ca să nu plece de la voi
îngerii lui Dumnezeu.
Şi nu vă luaţi nici o plăcere, nici în băutură (alcool), nici în vreun fum al
Satanei (tutun), pentru că toate băuturile şi fumurile Satanei sunt mari
spurcăciuni în ochii Dumnezeului vostru.
Nu fiţi desfrânaţi nici noaptea, nici ziua. Desfrânatul este întocmai ca un
copac a cărui sevă iese prematur şi grabnic din trunchiul său. Şi datorită
vlăguirii, acest copac va fi uscat înainte de timpul său şi nici nu va da vreodată
fructe (roade). De aceea, nu fiţi niciodată desfrânaţi, ca să nu vă usuce Satana
trupul, datorită vlăguirii şi ca să nu vă facă Domnul sămânţa stearpă, prin
împuţinare.
Evitaţi tot ceea ce este prea fierbinte sau prea rece, pentru că este voia
Mamei voastre divine a Naturii, ca nici fierbinţeala şi nici frigul să nu vă facă
rău trupului. Şi nu vă lăsaţi trupurile să devină nici mai fierbinţi, nici mai reci
decât aşa cum le încălzesc sau le răcesc îngerii lui Dumnezeu. Şi dacă ascultaţi
de poruncile Mamei divine, atunci, ori de câte ori trupul vostru devine prea
fierbinte, Ea va trimite pe îngerul frigului la voi şi, ori de câte ori trupul devine
prea rece, Ea va trimite îngerul căldurii să vă încălzească din nou.
Urmaţi pilda tuturor îngerilor Tatălui şi Mamei, care lucrează zi şi
noapte, fără încetare, în Împărăţiile tainice ale Cerurilor şi Pământului. Veţi
primi astfel, în voi înşivă, pe cei mai puternici îngeri ai lui Dumnezeu, îngerii
acţiunii binefăcătoare şi împreună cu ei veţi lucra cu toţii în Împărăţia lui
Dumnezeu. Urmaţi pilda apei curgătoare, a vântului care bate, a răsăritului şi
a apusului soarelui, a plantelor şi copacilor care cresc, a animalelor care
aleargă şi zburdă, urmăriţi descreşterea şi creşterea lunii, stelele care periodic
pleacă şi se întorc iarăşi; remarcaţi cum toate acestea se mişcă şi îşi fac
muncile lor. Pentru că tot ceea ce are viaţă, mişcă şi numai ceea ce este mort,
este nemişcat.
Dumnezeu este Dumnezeul celor vii, iar Satana este stăpânul celor morţi.
Serviţi şi slăviţi-l pe Dumnezeul cel viu, pentru ca mişcarea veşnică şi
binefăcătoare a vieţii să vă poată regenera şi susţine şi ca astfel să puteţi scăpa
de nemişcarea îngrozitoare a morţii. Lucraţi, de aceea, fără încetare, pentru a
clădi şi susţine Împărăţia lui Dumnezeu, ca nu cumva să fiţi aruncaţi, prin
lenea sau stagnarea voastră, în împărăţia Satanei. Bucuria eternă şi viaţa
veşnică se află doar în Împărăţia vie a lui Dumnezeu, iar suferinţa cea
nemişcată şi întunecată există numai în împărăţia morţii a lui Satana. Fiţi, de
aceea, Fii adevăraţi ai Mamei divine şi ai Tatălui divin, ca să nu cădeţi niciodată
în sclavia Satanei. Fiind mereu plini de bunătate, Mama divină a Naturii şi
Tatăl divin Ceresc vă vor trimite adeseori îngerii Lor ca să vă înveţe şi să vă
slujească. Atunci îngerii Lor vor scrie poruncile lui Dumnezeu în capul vostru,
în inima voastră şi în mâinile voastre, ca să puteţi şti, simţi şi împlini poruncile
Domnului.
Rugaţi-vă în fiecare zi, în special Tatălui divin Ceresc şi Mamei divine a
Naturii, ca sufletul vostru să devină desăvârşit, aşa cum şi Sufletul sfânt al
Tatălui Ceresc este desăvârşit şi ca trupul vostru să devină desăvârşit, aşa cum
şi trupul divin al Naturii este desăvârşit. Căci dacă înţelegeţi, simţiţi şi împliniţi
poruncile divine, atunci tot ce vă veţi ruga Tatălui divin Ceresc şi Mamei divine
a Naturii vă va fi dat. Pentru că înţelepciunea, dragostea şi puterea lui
Dumnezeu sunt mai presus de orice.
De aceea, rugaţi-vă Tatălui divin Ceresc în acest fel: “Tatăl nostru, care
eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta,
precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dăne-o
nouă astăzi.
 Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.
Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău şi viclean. Căci a Ta
este Împărăţia, puterea şi mărirea, acum şi pururea şin vecii vecilor.
Amin”.
Şi rugaţi-vă Mamei Naturi în acest fel: “Mama noastră divină, care eşti
pretutindeni, sfinţească-se numele Tău. Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta în
noi, aşa cum se face şi în Tine. Şi în toate zilele, trimite-ne spre ajutor îngerii
Tăi, aşa cum îi trimiţi în tine. Şi ne iartă nouă păcatele noastre, după cum şi
noi respectăm legile Tale. Şi nu ne duce pe noi către boală, ci ne izbăveşte de
tot răul, pentru că al Tău este pământul, trupul şi sănătatea.
Amin”.
Şi toţi s-au rugat apoi împreună cu Iisus Tatălui divin Ceresc şi Mamei
divine a Naturii.
După aceea, Iisus le-a vorbit astfel: „Tot aşa cum trupurile voastre au
renăscut prin îngerii Mamei divine a Naturii, fie ca sufletele voastre să renască
la fel prin îngerii Tatălui Ceresc. Astfel, veţi deveni cu toţii adevăraţii Fii ai
Tatălui divin şi ai Mamei divine şi adevăraţi Fraţi ai Fiilor Oamenilor. Până
acum aţi fost în război cu Tatăl cu Mama şi Fraţii voştri divini şi l-aţi servit pe
Satana. Începând de astăzi, trăiţi în pace deplină cu Tatăl divin Ceresc, cu
Mama divină a Naturii şi cu Fraţii voştri divini, Fiii Oamenilor. Luptaţi
neîncetat numai împotriva Satanei, ca să nu vă jefuiască de pacea voastră.
Astfel vi se va da pacea Mamei divine a Naturii-trupului vostru şi pacea
Tatălui vostru divin Ceresc-sufletului vostru. Fie ca pacea amândurora să
domnească printre Fiii Oamenilor.
Veniţi către Dumnezeu, voi toţi, care sunteţi obosiţi de viaţă şi care
suferiţi în dezbinare şi chin, pentru că pacea lui Dumnezeu vă va întări şi vă va
mângâia! Pentru că Pacea lui Dumnezeu este întotdeauna copleşitor de plină de
fericire. De aceea, vă întâmpin întotdeauna în acest fel: „Pacea lui Dumnezeu să
fie cu voi!” şi voi să vă întâmpinaţi întotdeauna la fel unul pe celălalt, pentru ca
asupra trupului vostru să poată coborâ pacea Mamei divine a Naturii şi asupra
sufletului vostru să coboare pacea Tatălui divin Ceresc. Atunci veţi găsi pacea
divină şi printre voi, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este totodată şi în voi.
Acum, întoarceţi-vă la Fraţii voştri cu care până acum aţi fost în ceartă şi
oferiţi-le pacea voastră. Fericiţi sunt cei care se străduiesc pentru pace, pentru
că ei vor găsi cel mai repede pacea lui Dumnezeu. Mergeţi şi nu mai păcătuiţi.
Daţi fiecăruia pacea voastră, tot aşa cum Eu v-am dăruit acum pacea Mea.
Pacea Mea este a lui Dumnezeu. Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!” Şi după ce
a rostit aceste cuvinte, El plecă dintre ei.
Atunci pacea Lui a coborât asupra lor şi cu îngerul dragostei în inima lor,
cu înţelepciunea legii în capul lor şi cu puterea de a renaşte în mâinile lor, s-au
dus, cuprinşi de o mare fericire, printre Fiii Oamenilor, pentru a aduce lumina
păcii divine celor care se luptau cu răul şi cu suferinţele în întuneric.
Şi ei se despărţeau acum spunându-şi plini de dragoste unul altuia:
PACEA LUI DUMNEZEU SĂ FIE CU TINE!”
SFÂRŞIT