UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DIN TÂRGU-JIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

SPECIALIZAREA: BĂNCI ȘI ASIGURĂRI

CADRUL PROFESIONAL
AL AUDITULUI INTERN

Student: Jucov Dumitru

Coordonator: Lect.univ.dr. Florea-Ianc M.

Târgu-Jiu – 2020
CUPRINS
1. Conceptul de audit intern
2. Caracteristicile si functiile auditului intern
3. Formele auditului intern
4. Diferentele intre auditul intern si alte functiuni organizationale
5. Codul etic profesional al auditorului
6. Anexe
7. Bibliografie

2
 1. Conceptul de audit intern
Termenul de audit aşa cum este folosit astăzi a trecut prin numeroase schimbări de sens, înţeles şi
semnificaţie. El este cunoscut încă din antichitate, dar abia în prima jumătate a secolului trecut
este definit conceptual mai aproape de ceea ce ştim că înseamnă în prezent. Cuvântul „audit” îşi
are originea în latinescul audito, audire, auditivi, auditum care are semnificaţia a asculta, cu toate
că despre audit se vorbeşte de pe vremea asirienilor, egiptenilor, din timpul domniei lui Carol cel
Mare sau al lui Eduard I al Angliei1.

Utilizarea termenului de audit în accepţiunea folosită în prezent este relativ recentă şi se plasează
în perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite ale Americii, când întreprinderile erau
afectate de recesiune economică şi trebuiau să plătească sume importante pentru auditorii externi
care efectuau certificarea conturilor tuturor întreprinderilor cotate la bursă. A fost perioada care a
marcat decisiv apariţia auditului intern. Ca urmare, lucrările de început, pregătitoare, ale
demersului de audit extern au fost preluate de către salariaţi ai întreprinderii, auditului extern
rămânându-i supervizarea şi certificarea conturilor. La nivelul întreprinderii a apărut, astfel, o
funcţie nouă exercitată de persoane din interior, care desfăşurau activităţi din sfera, până atunci, a
auditului extern. Participând la activităţi ale auditului intern, persoanele respective au acumulat
cunoştinţe noi, iar cheltuielile cu certificarea conturilor s-au redus semnificativ. Din aceste motive,
după ce criza economică a trecut, ei au folosiţi în continuare, fiind utili mai ales pentru că stăpâneau
metodele şi tehnicile specifice domeniului financiar-contabil. Într-o perioadă de timp scurtă şi
treptat ei au extins acest domeniu, funcţia reuşind să devină mai bine conturată2.

După trecerea crizei economice, auditorii au fost utilizaţi în continuare datorită cunoştinţelor
dobândite şi tehnicilor şi instrumentelor specifice domeniului financiar-contabil. În timp, ei au
lărgit mereu domeniul de aplicare al auditului şi i-au modificat obiectivele, ajungându-se la ideea
necesităţii existenţei unei funcţii de audit intern în interiorul organizaţiei. „Rolul şi necesitatea
auditorilor interni a crescut continuu şi a fost unanim acceptat, motiv pentru care aceştia au simţit
nevoia de a se organiza şi de a-şi standardiza activităţile practice3”. În 1941, J.B.Thurston, primul
preşedinte al Institutului Internaţional al Auditorilor Interni, declara cu o previziune uimitoare că
perspectiva cea mai strălucită a auditului intern va fi “asistenţa managerială”. În 1991, Joseph J.
Mossis - preşedintele Institutului Auditorilor Interni din Marea Britanie, reia aceeaşi remarcă, dar

1
Jacques Renard – Theorie et practique de l’audit interne, Editions d’Organisation, Paris, France,
2002, tradusă în România printr-un proiect finanţat de PHARE, sub coordonarea Ministerului
Finanţelor Publice, Bucureşti, 2003, pag. 1
2
Jacques Renard – Theorie et practique de l’audit interne, Editions d’Organisation, Paris, France,
2002, tradusă în România printr-un proiect finanţat de PHARE, sub coordonarea Ministerului
Finanţelor Publice, Bucureşti, 2003, pag. 61
3
Marcel Ghiţă şi colectivul – Guvernanţa corporativă şi auditul intern, Ed. TEHNICA-INFO,
2009, pp 207

3
în termeni mult mai exacţi: “este clar pentru cei care lucrează în cadrul funcţiei de Audit Intern că
acesta are un rol vital de jucat, ajutând conducerea să ia în mână hăţurile controlului intern”4

Astfel în 1941, s-a creat în Orlando, Florida, SUA, Institutul Auditorilor Interni – I.I.A.2, care a
fost recunoscut internaţional. Ulterior a aderat Marea Britanie, iar în 1951 Suedia, Norvegia,
Danemarca şi alte state. În prezent, la acest institut s-au afiliat peste 100 de institute naţionale ale
auditorilor interni şi membrii din peste 120 ţări, în urma obţinerii calităţii de C.I.A. – Auditor
Intern Certificat, acordată de I.I.A., pe baza unor examene profesionale.

În Europa această funcţie a prins începând cu anul 1960 dar a fost marcată de legăturile sale la
origine cu controlul financiar. După 1980 auditul intern se delimitează şi îşi continuă evoluţia spre
ceea ce este în prezent.

Funcția de audit intern a cunoscut transformări succesive până la stabilizarea definirii conceptului.
În anul 1999 IIA din SUA a emis o definiție a auditului intern la care s-a ajuns în urma unui amplu
studiu efectuat cu ajutorul unui studiu efectuat cu 800 de studenți, coordonat de auditori din
universitățile australiene: „ Auditul intern este o activitate independentă și obiectivă, care dă unei
organizații o asigurare în ceea ce privește gradul de control deținut asupra operațiunilor, și
contribuie la adăugarea unui plus de valoare. Auditul intern ajută această organizație să își atingă
obiectivele, evaluând, printr-o abordare sistemică și metodică, procesele sale, de management al
riscurilor, de control și de conducere a întreprinderii, și făcând propuneri pentru a le consolida
eficacitatea”.

În noul Cadru Internațional de Practici Profesionale (IPPF – Internațional Professional Practices

Framework) adoptat în anul 2007 de către IIA, auditul intern este definit astfel: „o activitate
independentă de asigurare obiectivă și de consiliere, destinată să adauge valoare și să antreneze
îmbunătățirea activităților organizației. Ajută organizația în îndeplinirea obiectivelor sale printr-o
abordare sistemică și disciplinată în cadrul evaluării și îmbunătățirii eficacității proceselor de
management al riscurilor, control și guvernare”.

În legea nr. 672/2002 privind auditul public intern din România, republicată, ”auditul public intern
este definit ca fiind activitatea funcțional independentă, și obiectivă, de asigurare și consiliere,
concepută să adauge valoare și să îmbunătățească activitățile entității publice; ajută entitatea
publică să își îndeplinească obiectivele, printr-o abordare sistemică și metodică, evaluează și
îmbunătățește eficiența și eficacitatea managementului riscului, controlului și proceselor de
guvernanță”.

Normele de audit intern elaborate de CAFR precizează că: „auditul intern este o activitate
independentă şi obiectivă care dă unei entităţi o asigurare în ceea ce priveşte gradul de control
asupra operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătăţi operaţiunile, şi contribuie la adăugarea unui
plus de valoare. Auditul intern ajută această organizaţie să îşi atingă obiectivele evaluând, printr-

4
Jacques Renard – Theorie et practique de l’audit interne, Editions d’Organisation, Paris,
France, 2002, tradusă în România printr-un proiect finanţat de PHARE, sub coordonarea
Ministerului Finanţelor Publice, Bucureşti, 2003, pag. 1

4
o abordare sistematică şi metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control, şi de
guvernare a organizaţiei, şi făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea”5

Managerii trebuie să înţeleagă responsabilitatea pe care o au de a-şi organiza propriul sistem de

control intern, în cadrul entităţilor pe care le conduc şi, de asemenea, faptul că responsabilitatea
le-a fost transferată în totalitate şi de aceea trebuie să se implice în organizarea cât mai eficientă a
activităţilor.

Funcţia de audit intern a cunoscut transformări succesive până la stabilizarea definirii conceptului.
Aceste abordări progresive au scos în evidenţă o serie de elemente, care trebuie reţinute pentru
conturarea cadrului în care se înscrie auditul intern.

Din analiza evoluţiei funcţiei auditului intern, până în prezent, putem aprecia următoarele elemente
de implicare în viaţa entităţii auditate, şi anume:

- consiliere acordată managerului;

- ajutorul acordat salariaţilor, fără a-i judeca;

- independenţă şi obiectivitate totală a auditorilor.

Activitatea de audit intern se desfăşoară pe baza unui cadru de referinţă recunoscut la nivel global,
care este adaptat permanent la modificările contextuale şi la particularităţile legislative ale fiecărei
ţări, pe baza regulilor specifice fiecărui domeniu de activitate şi având în vedere particularităţile
culturii organizaţionale ale entităţii auditate.

Cadrul de referință sau setul de standarde profesionale la care se raportează practic auditului intern
în fiecare țară cuprinde:

a) conceptul de audit intern, în care sunt precizate o serie de elemente indisponibile printre care:

- auditul intern efectuează misiuni de asigurare și misiuni de consiliere;

- domeniile sale de responsabilitate sunt riscul, controlul intern și administrarea entității;

- finalitatea auditului intern este aceea de a adăuga valoare organizațiilor;

b) codul deontologic, care furnizează auditorilor interni principiile și valorile ce le permit să-și
orienteze practica profesională în funcție de contextul specific;

c) standardele profesionale pentru practica auditului intern, care ghidează auditorii în vederea
îndeplinirii misiunilor și în gestionarea activităților specifice;

d) standardele de implementare practică care comentează și explică standardele și recomandă cele

mai bune practici;

5
https://assets.kpmg/content/dam/kpmg/ro/pdf/2019/Sondaj-auditori-
interni_Romania_aprilie_2019.pdf

5
e) sprijinul pentru dezvoltarea profesională, constituit în principal din lucrări și articole de
doctrină, din documente ale colocviilor, conferințelor și seminariilor.

Profesia de auditor intern se bazează pe un cadru de referință flexibil, recunoscut în întreaga lume,
care se adaptează la particularitățile legislative și de reglementare ale fiecărei țări, cu respectarea
regulilor specifice ce guvernează diferite sectoare de activitate și cultura organizației respective.

2. Caracteristicile si functiunile auditului intern

Organizarea activității de audit intern impune luarea în considerație a următoarelor caracteristici:

- universalitate;

- independență;

- periodicitate;

a) universalitate: trebuie înţeleasă în raport cu aria de aplicabilitate, scopul, rolul şi profesionismul

persoanelor implicate în realizarea acestei activităţi. Acolo unde există control intern există şi audit
intern deoarece obiectul de activitate al auditului intern este controlul intern. Practic auditul intern
ameliorează controlul intern, iar controlul intern este universal, atunci putem afirma că şi auditul
intern este universal.

Funcţia de audit intern poate fi considerată o funcţie de asistenţă managerială prin care auditorii
interni ajută managerii, de la orice nivel, să stăpânească mai bine celelalte funcţii şi toate
activităţile. Datorită faptului că managerii există în toate domeniile de activitate, există nevoia de
a fi asistaţi în diferite probleme specifice acestora. Drept urmare, serviciul de audit intern trebuie
să aibă posibilitatea de a audita toate activităţile unei organizaţii, motiv pentru care trebuie să aibă
profesionişti din toate culturile şi din toate specializările.

b) independenţă: auditorul intern trebuie să aibă o gândire neîncorsetată, fără idei preconcepute.

Auditul intern este o activitate independentă, de asigurare a îndeplinirii obiectivelor şi de

consultanţă, concepută în scopul de a adăuga valoare şi de a îmbunătăţii activitatea unei
organizaţii.

Auditul intern ajută organizaţia să îşi îndeplinească obiectivele sale, prin aducerea unei abordări
sistematice, disciplinate, în evaluarea şi îmbunătăţirea eficacităţii managementului riscului,
controlului intern şi procesului de conducere.

Din practică rezultă că auditul intern are trei principale preocupări:

- raportează managementului la cel mai înalt nivel în vederea luării celor mai bune decizii;

- evaluează şi supervizează sistemul de control intern şi managementul riscurilor;

- oferă consiliere pentru îmbunătăţirea managementului, pe baza analizei riscurilor asociate

activităţilor auditabile.

6
c) periodicitatea: auditul intern este o funcţie permanentă în cadrul entităţii dar este şi o funcţie
periodică pentru cei auditaţi. Frecvenţa auditurilor va fi determinată de activitatea de evaluare a
riscurilor.

Dacă auditul intern este aplicabil tuturor tipurilor de organizaţii, întreprinderi, instituţii publice şi
altor entităţi organizaţionale, ele vor avea de câştigat în planul eficacităţii, al controlului, în măsura
în care înţeleg cum să utilizeze noua funcţie. Din această perspectivă, în ţara noastră conceptul de
audit intern este de relativ puţini ani instituţionalizat şi normalizat, fiind abordat, am putea spune,
de pe două poziţii distincte:

 auditul intern din sfera sectorului public;

 auditul intern din sfera sectorului privat.

3. Formele auditului intern

Recunoaşterea manifestării auditului intern este, într-un fel, determinată de evoluţia, despre care
deja am amintit, pe parcursul căreia câmpul de aplicare al demersului s-a extins.

În încercarea de a clasifica auditul intern se utilizează îndeosebi două criterii specifice

delimitării în contabilitate a cheltuielilor, după natură şi în funcţie de destinaţie, preluate şi pentru
explicarea formelor de audit intern (ANEXA 1).

După criteriul naturii auditului intern (sau criteriul după obiective) se pot distinge:

a) Auditul de conformitate sau de regularitate. În cadrul acestui tip de audit intern se

urmăreşte conformitatea cu dispoziţiile legale şi reglementare sau regularitatea în raport cu regulile
interne ale întreprinderii. Şi într-o situaţie şi în alta demersul este acelaşi, adică se face o
comparaţie a realităţii cu un sistem de referinţă, iar pe această bază auditorul semnalează
responsabilului dezechilibrele. Rezultatele vor fi folosite de cel auditat în beneficiul său.

b) Auditul de eficacitate efectuat de auditorul intern vizează, pe de o parte, măsura în care

s-au găsit modalităţile pentru atingerea obiectivelor fixate şi a răspunsului la aşteptări, iar pe de
altă parte măsura în care lucrurile sunt făcute cât mai bine cu putinţă. Ultima parte este de fapt un
audit de eficienţă care ţine mai mult de cultura întreprinderii (cunoştinţe, pricepere, comportament,
comunicare, etc.). Noţiunile de eficacitate şi eficienţă sunt proprii auditului performanţei.

c) Auditul de management sau auditul de conducere observă alegerile şi deciziile direcţiei

generale, le compară, evaluează consecinţele lor şi atrage atenţia cu privire la riscuri şi incoerenţe.
Trebuie făcută sublinierea că, în acest caz, auditul intern nu emite judecăţi asupra opiniilor
strategice şi politice ale conducerii întreprinderii, observând doar forma şi nu conţinutul. Cu alte
cuvinte, se examinează dacă există o politică, dacă ea este exprimată cu claritate, dacă este
cunoscută, înţeleasă şi aplicată.

d) Auditul de strategie procedează la compararea politicilor şi strategiilor întreprinderii cu

coerenţa globală a întreprinderii. Auditorul intern se limitează la semnalarea incoerenţelor, a
neconcordanţelor, el neevaluând politicile şi strategiile. Acestor categorii de audituri interne le

7
corespund şi relocări pe funcţii ale întreprinderii ceea ce înseamnă o clasificare pe destinaţie, fiind
denumite audituri operaţionale.

4. Diferente intre audit intern si alte functiuni complementare

Pentru a răspunde la acest punct al analizei este necesar să examinăm auditul intern din
perspectiva felului în care el este poziţionat ca funcţie în raport cu alte funcţiuni şi activităţi la
nivel organizaţional: audit extern, consultanţa externă, inspecţie, control de gestiune, organizare
internă, calitate, risc managerial6.

a) Auditul intern şi auditul extern

Diferenţe7. Acestea nu fac din auditul intern şi cel extern funcţii concurente. În principal
deosebirile constau în:

 Auditorul intern este angajatul întreprinderii în timp ce auditorul extern este un

prestator de servicii independent, relaţia sa cu întreprinderea fiind una contractuală.
 Auditorul intern lucrează doar în folosul responsabililor întreprinderii, iar auditorul
extern îi are ca beneficiari ai lucrărilor sale de certificare şi asigurare cu privire la
situaţiile financiare pe utilizatorii externi care au nevoie de informaţiile cuprinse în
acestea.
 Obiectivele auditului intern sunt aprecierea bunului control asupra activităţilor
întreprinderii şi recomandări pentru îmbunătăţirea acestuia, iar ale auditului extern
sunt certificarea regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele a conturilor, situaţiilor
financiare şi rezultatelor întreprinderii. Se observă că, în acest caz, auditul extern
este nevoit să aprecieze şi el dispozitivele de control intern. Ca urmare, controlul
intern este un mijloc pentru auditul extern şi un obiectiv pentru auditul intern. Cele
două feluri de audituri nu urmăresc aceleaşi scopuri şi nici nu operează cu aceleaşi
noţiuni (a se vedea pragul de semnificaţie în auditul extern).
 Domeniul de aplicare al auditului extern cuprinde doar funcţiile întreprinderii
implicate în stabilirea rezultatelor şi elaborarea situaţiilor financiare, şi numai

6
Auditul intern în sistemul public, autori Marcel Ghiţă, Mihai Sprânceană, Editura Tribuna
Economică, Bucureşti, 2006
7
https://www.academia.edu/12297518/AUDITUL_INTERN_1._AUDITUL_PUBLIC_INTERN
_1.1._Conceptul_de_audit_intern

8
 aceste funcţii, pe când auditul intern are un domeniu mult mai larg cuprinzând toate
funcţiile întreprinderii în dimensiunea lor.
 Cu privire la fraudă auditul extern are în vedere orice fel de fraudă care influenţează
situaţiile financiare sau ar putea face acest lucru. În schimb, auditul intern deşi nu
are ca scop descoperirea fraudelor, poate investiga orice fraudă având posibilităţi
mai mari în acest sens.
 Independenţa auditorului extern este una juridică şi statutară, de tipul profesiei liber
practicate (autorizare pentru liberă practică), dar auditorul intern are o independenţă
mai restrânsă (se manifestă fără restricţie numai faţă de activităţile auditate, nu şi
faţă de direcţia generală).
 Auditul extern se desfăşoară periodic, adică intermitent, la finele trimestrelor,
semestrelor ori exerciţiilor financiare, nefiind permanent în întreprindere, în timp
ce auditorul intern este prezent permanent dar schimbă frecvent interlocutorii, care
în cazul auditului extern sunt, de regulă, aceeaşi.
 Auditul extern foloseşte pentru lucrările sale metode verificate (comparaţii, analize,
inventare, etc.), iar auditul intern metode derivând din cultura de întreprindere.
b) Auditul intern şi consultanţa externă

Diferenţe. Consultanţii externi sunt şi ei bine informaţi despre mediul exterior

întreprinderii. Consultanţa este asigurată de experţii din diverse domenii. Pentru auditul intern
acest tip de consultanţă prezintă importanţa prin prisma unor caracteristici pe care le are:

 Consultanţa este solicitată pentru o problemă precis delimitată, intervenţia sa în

întreprindere rezumându-se doar la domeniul în cauză.
 Obiectivul este clar formulat, consultanţa având o durată fixă.
 Lucrează pentru un anumit responsabil care i-a cerut părerea şi căruia îi este destinat
raportul.
 Poate elabora un diagnostic în funcţie de obiectivul ce i-a fost fixat.

c) Auditul intern şi inspecţia

În acest caz relaţia de complementaritate între cele două demersuri este determinată de
faptul că ambii salariaţi fac parte din structura personalului întreprinderii. Din această cauză
distincţia dintre cele două, audit şi inspecţie, pare a fi mai rafinată, existând posibilitatea ca
inspectorul să facă audit şi invers. Diferenţierile constau în câteva puncte rezumate astfel:

9
  inspecţia nu interpretează regulile şi directivele; dacă o face înseamnă că se
substituie auditului;
 inspecţia realizează controale exhaustive;
 inspecţia intervine fără mandat în timp ce auditul are nevoie de mandat;
 inspecţia se poate ea singură sesiza cu aspecte semnalate de audit.

d) Auditul intern şi controlul de gestiune

Cu prilejul disciplinei control de gestiune s-au subliniat trăsăturile sale definitorii.

Din punct de vedere al evoluţiei, traseul urmat de audit şi controlul de gestiune a fost marcat, de
cele mai multe ori, de acelaşi context. Uneori, mulţi suprapun aceste funcţii, sesizând doar
asemănările dintre ele, nu şi deosebirile. Punctul comun spre care au evoluat cele două funcţii este
sprijinirea managementului pentru obţinerea performanţei8.

Diferenţierile se pot observa în planul obiectivelor, domeniului de aplicare, periodicităţii şi

metodelor folosite pentru realizarea funcţiei.

Principalele deosebiri dintre auditul intern şi controlul de gestiune constau în:

 auditul intern se ocupă cu aprecierea gradului de control deţinut asupra activităţilor

întreprinderii realizând un diagnostic al dispozitivelor de control intern, iar
controlul de gestiune are ca obiectiv principal asigurarea cu privire la utilizarea
eficientă a resurselor încredinţate întreprinderii;
 controlul de gestiune se bazează pe patru puncte de sprijin: mijloace, proceduri,
acţiuni, atitudini. El concepe şi urmăreşte funcţionarea sistemelor de informare ale
întreprinderii şi defineşte structurile acesteia, obiective care nu intră în domeniul de
cuprindere al auditului intern;
 controlul de gestiune are o pronunţată componentă cifrică interesându-se de
rezultate, iar auditul intern acoperă mai multe domenii care exced cifrele şi se
interesează de aspecte ale relaţiilor sociale, calitate, mediu, etc.
 periodicitatea auditului intern este determinată de risc, iar a controlului de gestiune
de rezultate şi raportări;

8
http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820061/10.pdf

10
  metodologic, auditul intern se bazează pe specificul etapelor în care se derulează
misiunea, iar controlul de gestiune pe instrumente proprii cum sunt: contabilitatea
de gestiune, sistemul bugetar şi tabloul de bord.
e) Auditul intern şi organizarea din întreprindere

Pentru îndeplinirea funcţiei de organizare nu este necesar să existe neapărat un diagnostic şi nici o
metodologie specială. Responsabilul cu organizarea poate folosi diferite metode în raport cu
scopul urmărit: conceperea unor planuri de îmbunătăţire a sistemului relaţional, reorganizări totale
sau parţiale, etc. Auditul intern poate sugera oportunitatea unei reorganizări, situându-se în
amontele funcţiei de organizare sau, după caz, intervine după schimbare evaluând noua situaţie.

f) Auditul intern şi calitatea

Când se aduce în discuţie conceptul de calitate trebuie avute în vedere două proceduri care se
diferenţiază formal, cunoscute sub denumirea de calitate totală şi asigurarea calităţii. De aceea,
comparaţia auditului intern cu demersul calităţii pentru a identifica asemănările, deosebirile şi
complementaritatea, se face separat, cu fiecare din cele două proceduri9.

Fără să intrăm în detalii, este necesar să reamintim că ideea calităţii a „prins” sub forma unei
mişcări transnaţionale care a atins progresiv toate tipurile de întreprinderi şi toate activităţile
importante (industriale, prestările de servicii, servicii publice). Paternitatea acestei idei îi este
atribuită americanului Joseph Juran, iar succesul promovării ei pe plan internaţional este notabil
mai ales după anii '80.

g) Auditul intern şi risc managementul

Risc managementul sau gestiunea riscului nu este o funcţiune distinctă şi vizibilă în toate
entităţile organizaţionale. Funcţiunea este prezentă şi bine reprezentată mai ales în întreprinderile
mari. De regulă, funcţiunea se situează în amonte de auditul intern, îndeplineşte rolul unui serviciu
specific al managementului şi priveşte toate activităţile întreprinderii10. Ca şi auditul intern el este
poziţionat la cel mai înalt nivel ierarhic având misiunea să:

 identifice toate riscurile interne şi externe ale întreprinderii;

 elaboreze o cartografie a riscurilor pentru a se putea face aprecierea lor;
 definească strategia riscurilor pentru direcţia generală a întreprinderii;

9
Audit intern, autori Marcel Ghiţă, Sorin Briciu şi colaboratorii, Editura ULISE, Alba Iulia,
2005, ISBN 973-87453-1-4
10
Auditul intern, autor M.Ghita, Editura Economica, Bucuresti, 2004, ISBN 973-709-051-9

11
  sugereze mijloacele gestionării riscurilor operaţionale în raport cu strategia globală
a întreprinderii, folosind în mare măsură informaţiile furnizate de auditul intern.
 Se observă că cele două demersuri sunt apropiate unul cu celălalt, sprijinindu-se
reciproc.

5. Codul etic profesional al auditorului

Codul privind conduita etică şi profesională precizează că obiectivele profesiei de auditor financiar
le reprezintă activităţile desfăşurate la cele mai înalte standarde de profesionalism „cu scopul de“
a îndeplini cerinţele interesului public „prin cel mai înalt nivel de performanţă“. Pentru a realiza
aceste obiective, trebuie duse la îndeplinire patru cerinţe:

- credibilitatea informaţiilor pentru a lua decizii;

- profesionalismul;

- calitatea serviciilor;

- încrederea utilizatorilor în serviciile furnizate de auditorii financiari profesionişti.

Calitatea serviciilor obţinute de la un auditor financiar trebuie să fie realizate „la cel mai înalt
standard de performanţă“11.

Misiunea pe care auditorul o are impune o categorie de responsabilităţi profesionale ce trebuie

săfie conform cu „codul privind conduita eticăşi profesionalăîn domeniul auditului financiar“.

Aceste principii sunt:

 independenţă
 integritate
 obiectivitate
 competenţă profesionalăşi atenţia cuvenită
 confidenţialitate
 conduită profesională
 standardele tehnice

Pentru a respecta aceste principii de către toţi auditorii financiari, profesiunea este caracterizată
printr-o serie de elemente:

- capacitate intelectuală dobândită printr-o temeinică şi continuă pregătire cu cele mai noi tehnici,
norme şi reguli, dublată de educaţie;

- aderarea la un mod de conduită comun, la un cod de valori elaborat de organismul administrativ

specific care să includăşi obiective şi principii fundamentale ale codului de etică;

11
https://econ.ubbcluj.ro/~victor.muller/Download/Audit/curs3audit2007.pdf

12
- acceptarea unei responsabilităţi faţă de profesie şi societate.

Astfel, Camera Auditorilor din România a elaborat cadrul privind conduita etică şi profesională în
domeniul auditului financiar funcţie de cerinţele utilizatorilor ca beneficiari ai serviciilor
profesionale pe anumite segmente ale activităţii economice în trei direcţii12:

- principii care se aplică tuturor auditorilor financiari profesionişti;

- principii care se aplică doar auditorilor financiari de practică publică;

- principii care se aplică auditorilor financiari angajaţi şi aplicabile auditorilor angajaţi depractica
publică, dacă corespund condiţiilor ce se impun.

„Auditorul financiar profesionist este acea persoană care lucrează în practica publică(unic
profesionist, într-o asociaţie sau societate) sau în industrie, comerţ, sectorul public sau învăţământ“

Auditorul financiar angajat poate să presteze servicii în orice ramură (industrie, comerţ sectorul
public sau învăţământ).

Auditorul financiar de practică publică este fie partener sau persoană într-o firmă(cabinet) care
oferă servicii profesionale (audit, fiscalitate, consultanţă) şi/sau este implicat într-o societate care
are responsabilităţi de conducere. Termenul este utilizat şi pentru a desemna o societate de audit
financiar care îşi desfăşoară activitatea în practica publică.

Codul privind conduita eticăşi profesională în domeniul auditului financiar prevede următoarele
principii-cerinţe13:

1. Integritatea şi obiectivitatea

Integritatea presupune onestitate şi corectitudine în desfăşurarea serviciilor profesionale.

Auditorii nu trebuie săse implice în conflicte de interese. Practica a dovedit căexistă o serie de
factori care pot afecta obiectivitatea. Auditorii financiari profesionişti trebuie săse asigure că
toate persoanele implicate în serviciile profesionale de audit respectă principiul obiectivităţii.
Ei nu trebuie să accepte sau să ofere cadouri de orice natură care „în mod rezonabil“ pot avea
o influenţă considerabilă asupra deciziilor lor sau a celor implicaţi a executa servicii
profesionale.

2. Soluţionarea conflictelor etice

Există factori care pot determina ca responsabilităţile unui auditor financiar profesionist să
intre în conflict cu solicitări interne sau externe. Auditorul financiar profesionist aflat la un
nivel ierarhic superior trebuie să cerceteze pentru a se asigura căexistă politici de soluţionare
a conflictelor. Relaţiile de familie sau personale poate da naştere la presiuni exercitate asupra

12
O.Ispir, Auditul extern în domeniul public, Ed.Economică, Bucureşti, 2008
13
https://prevenire.gov.ro/wp-
content/uploads/2018/04/IndrumarAvizareCartaaudituluicarta18072016.pdf

13
 veniturilor profesionale şi li se poate solicita să acţioneze contrar standardelor tehnice sau
profesionale.

3. Confidenţialitate

Auditorii financiari profesionişti sunt obligaţi să respecte confidenţialitatea pe măsura executării

serviciilor profesionale chiar şi după ce relaţia cu clientul încetează. Există excepţii de la principiul
expus, doar când i s-a permis să dezvăluie informaţii sau atunci când există o datorie legală sau
profesională.

4. Competenţa profesională

Un auditor financiar profesionist trebuie mai întâi să atingă competenţa profesională. Aceasta
presupune studii economice superioare, studii de specialitate: să cunoascăşi să aplice Standardele
Naţionale şi Internaţionale de Contabilitate, standardele tehnice de audit, să aibă o conduită etică
ireproşabilă, să cunoască la zi reglementările naţionale în domeniul contabilităţii, fiscalităţii, solide
cunoştinţe de drept comercial, evaluare economică, statistică, gestiune financiară analiză şi nu în
ultimul rând matematici financiare.

5. Consultanţa în domeniul fiscal

În situaţia în care auditorul financiar profesionist acordă servicii fiscale unui client, acesta
trebuie să aibă în vedere riscul fiscal şi eficacitatea în favoarea clientului, dar cu competenţă
profesională şi mare atenţie pentru a nu afecta integritatea şi obiectivitatea sa. Orice
ambiguitate sau interpretare a textului de lege poate fi rezolvată în favoarea firmei cu condiţia
să domine„rezonabilul“ în orice acţiune. Auditorul nu trebuie să asigure clientul că declaraţiile
fiscale oferite inclusiv consultanţa fiscală sunt neatacabile, deoarece responsabilitatea pentru
conţinutul declaraţiei revine în primul rând clientului.

6. Activităţile internaţionale

Auditorul financiar profesionist poate desfăşura servicii profesionale internaţionale. Aceste

servicii trebuie îndeplinite conform cu standardele tehnice relevante şi cu cerinţele etice. În
situaţia în care un auditor execută servicii în altă ţară decât cea de origine şi există diferenţe
specifice de conduită etică şi profesională ale celor două ţări, auditorul financiar profesionist
este obligat să analizeze două situaţii14:

a) cum sunt cerinţele etice ale ţării unde execută serviciile;

b) dacă cerinţele etice ale ţării de origine sunt obligatoriu de aplicat pentru serviciile
profesionale executate în afara ţării şi sunt cele mai severe.

7. Publicitatea

14
A.G. Chiţu, C.Ioanăş Auditul în instituţiile publice, Ed.CECCAR, Bucureşti, 2005;

14
Promovarea serviciilor profesionaleale auditorilor financiari profesionişti trebuie săaibă în
vedere trei cerinţe, potrivit cu Codul privind Conduita Etică şi Profesională în domeniul
auditului financiar:

 Profesiunea de auditor financiar profesionist are forţa, reputaţia şi capacitatea necesară,

prin serviciile pe care le oferă, să dezvolte mediul de afacerişi al societăţii în sensul
progresului. În acest sens, auditorii financiari nu trebuie să folosească nici un mijloc
care aduce profesiunii „faimă proastă“.
 Să nu practice preţuri exagerate pentru serviciile oferite clienţilor lor.
 Să nu facă referiri negative la activitatea altor auditori financiari.

15
Anexa 1

16
BIBLIOGRAFIE

1. T.Aslău, Control de gestiune, Ed.UAV, Arad, 2007;

2. T.Aslău, R.Almaşi, Auditul statutar al conturilor anuale şi conturilor consolidate, Ed.

UAV, Arad, 2008;

3. A.G. Chiţu, C.Ioanăş, Auditul în instituţiile publice, Ed.CECCAR, Bucureşti, 2005;

4. E.Dascălu, F.Nicolae Auditul intern în instituţiile publice, Ed.Economică, Bucureşti,

2006;

5. C.L.Dobroţeanu, L.Dobroţeanu Audit intern, Ed.Info Mega, Bucureşti, 2007;

6. M.Ghiţă Auditul intern, Ed.Economică, Bucureşti, 2001;

7. O.Ispir, Auditul extern în domeniul public, Ed.Economică, Bucureşti, 2008

8. A.Morariu, G.Suciu, F.Stoian Audit intern şi guvernanţă corporativă, Ed.Universitară,

Bucureşti, 2008;

9. J.Renard Théorie et pratique de ľaudit interne, Eyrolles, Éditions ďOrganisation, Paris,

sixième édition, deuxième tirage, 2007;

10. IIA, Pricewaterhous Coopers La pratique du contrôle interne, Eyrolles, Éditions

ďOrganisation, Paris, deuxième édition, quatrième tirage, 2007;

11. CECCAR Standardul profesional nr.6 – Misiunile de audit intern realizate de experţii
contabili, Ed.CECCAR, Bucureşti, 2007;

12. https://prevenire.gov.ro

13. www.aair.ro

14. www.cafr.ro

15. www.ectap.ro

16. http://fr.wikipedia.org/wiki/gouvernance

17. www.oecd.org

17