2

Cuprins:

Definirea auditului intern…………………………………………. .…2

Tipuri de audit intern…………………………………………… … …3

Rolul si obiectivele auditului intern…………………………………...5

Functiile auditorului intern prevazute de IIA………………………….6

Planificarea activitatii de audit………………………………………...6

Atributiile compartimentului de audit public intern…………………...7

Sistemul de planificare al activitatilor de audit………………………..8

Reglementari noi in evaluarea riscurilor in vederea planificarii auditului

annual……………………………………………………….12 Metodologia de
evaluare a riscurilor pentru întocmirea planului de audit
intern…………………………………………………………….18

Opinia de audit intern………………………………………………….18

Bibliografie……………………………………………………………20

3
 Legea 672 din 2002 reglementează auditul public intern la entitatile
publice, cu privire la formarea şi utilizarea fondurilor publice şi administrarea
patrimoniului public.

Activităţile de audit intern se desfăşoară in diverse medii legale şi culturale,

în interiorul organizaţiilor care variază în funcţie de scop, mărime, complexitate
şi structură şi de către persoane din interiorul sau din afara organizaţiei. Deşi
diferenţele pot afecta procedurile auditului intern în fiecare mediu,
conformitatea cu Standardele Internationale pentru procedurile profesionale de
audit intern este esentială în condiţiile în care responsabilităţile auditorilor
interni se intrepătrund.

1.Definirea auditului intern

Auditul public intern – reprezintă o activitate funcţională independentă şi

obiectivă care dă asigurări şi consiliere conducerii pentru buna administrare a
veniturilor şi cheltuielilor publice, perfecţionând activitatea entităţii publice.
Ajută entitatea publică să-şi îndeplinească obiectivele printr-o abordare
sistematică şi metodică, care evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea
sistemului de conducere, bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor
de administraţie.1

Cu privire la auditul intern in literatura de specialitate există mai multe

definiţii:

Institutul Francez al Auditorilor si Controlorilor Interni (IFACI) defineşte

auditul intern, în felul următor:’’ Auditul intern reprezintă, în cadrul
întreprinderii, funcţia responsabilă cu revizuirea periodică a mijloacelor de care
dispune conducerea şi managerii de la toate nivelurile, mijloacele folosite pentru
a conduce şi controla întreprinderea. Această funcţie este asigurată de un
1
Normele generale privind exercitarea activităţii de audit public intern din 15.01.2003 Cap.A, art.1, M.Of. 130
bis. din 27.02.2003

4
serviciu aflat în subordinea Consiliului de Administraţie, dar care este
independent de celelalte servicii. În cadrul reviziilor periodice, obiectivele
principale ale auditului intern sunt: să verifice dacă procedurile care asigură
securitatea întreprinderii sunt suficiente; să verifice sinceritatea informaţiilor ,
regularitatea operaţiunilor, eficienţa organizării’’ .

Institutul Auditorilor Interni (IIA), fondat în 1941 de un grup de specialişti din

New York precizează în anul 1990 că: ,,Auditul intern este o funcţie de evaluare
independentă a organizaţiei. Ea formează un serviciu de examinare şi evaluare
a activităţilor acesteia’’.

În România Legea nr.133/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a

Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar stipulează la art.
18, că ,,începînd cu exerciţiul financiar al anului 2001 entităţile ale căror situaţii
financiare sunt supuse auditului financiar sunt obligate să organizeze şi să
asigure exercitarea activităţii profesionale de audit intern, potrivit normelor
legale în vigoare’’.

Şi defineşte auditul intern, astfel:’’ Auditul intern reprezintă activitatea de

examinare obiectivă a ansamblului activităţilor entităţii în scopul furnizării unei
evaluări independente a managementului riscului, controlului şi proceselor de
conducere a acestuia’’.

2. Tipuri de audit intern

Tipurile de audit sunt următoarele:

a) auditul de sistem, care reprezintă o evaluare de profunzime a sistemelor de

conducere şi control intern, cu scopul de a stabili dacă acestea funcţionează
economic, eficace şi eficient, pentru identificarea deficienţelor şi formularea de
recomandări pentru corectarea acestora;

5
b) auditul performanţei, care examinează dacă criteriile stabilite pentru
implementarea obiectivelor şi sarcinilor entităţii publice sunt corecte pentru
evaluarea rezultatelor şi apreciază dacă rezultatele sunt conforme cu obiectivele;

c) auditul de regularitate, care reprezintă examinarea acţiunilor asupra

efectelor financiare pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub
aspectul respectării ansamblului principiilor, regulilor procedurale şi
metodologice care le sunt aplicabile.

(1) Compartimentul de audit public intern notifica structura care va fi

auditata, cu 15 zile înainte de declanşarea misiunii de audit; în notificare se
precizează scopul, principalele obiective şi durata misiunii de audit.

(2) Compartimentul de audit public intern notifica, de asemenea, tematica în

detaliu, programul comun de cooperare, precum şi perioadele în care se
realizează intervenţiile la fata locului, conform normelor metodologice.

(3) Auditorii interni au acces la toate datele şi informaţiile, inclusiv la cele

existente în format electronic, pe care le considera relevante pentru scopul şi
obiectivele precizate în ordinul de serviciu.

(4) Personalul de conducere şi de execuţie din structura auditata are obligaţia

sa ofere documentele şi informaţiile solicitate, în termenele stabilite, precum şi
tot sprijinul necesar desfăşurării în bune condiţii a auditului public intern.

(5) Auditorii interni pot solicita date, informaţii, precum şi copii ale
documentelor, certificate pentru conformitate, de la persoanele fizice şi juridice
aflate în legatura cu structura auditata, iar acestea au obligaţia de a le pune la
dispoziţie la data solicitată. Totodată auditorii interni pot efectua la aceste
persoane fizice şi juridice orice fel de reverificari financiare şi contabile legate
de activităţile de control intern la care acestea au fost supuse, care vor fi utilizate
pentru constatarea legalităţii şi a regularitatii activităţii respective.

6
 (6) Reprezentanţilor autorizaţi ai Comisiei Europene şi ai Curţii de Conturi
Europene li se asigura drepturi similare celor prevăzute pentru auditorii interni,
cu scopul protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene; aceştia trebuie
sa fie împuterniciţi în acest sens printr-o autorizaţie scrisă, care sa le ateste
identitatea şi poziţia, precum şi printr-un document care sa indice obiectul şi
scopul controlului sau al inspecţiei la fata locului.

(7) Ori de câte ori în efectuarea auditului public intern sunt necesare
cunoştinţe de stricta specialitate, conducătorul compartimentului de audit public
intern poate decide asupra oportunităţii contractării de servicii de
expertiza/consultanţa din afară entitatii publice.

3. Rolul şi obiectivele auditului intern

Rolul esenţial al auditului intern este de a acorda asistenţă personalului

organismului auditat în îndeplinirea responsabilităţilor, oferind conducerii
asigurarea că politicile, procedurile şi controalele efectuate în scopul evitării
erorilor umane şi combaterii fraudelor sau acţiunelor greşite, acţionează eficient.

Auditul intern are ca obiective următoarele:

■ verificarea conformităţii activităţilor din entitatea auditată cu politicile,

programele şi managementul acestuia, în conformitate cu prevederile legale;

■ evaluarea gradului de adecvare şi aplicare a controalelor financiare şi

nefinanciare dispuse şi efectuate de către conducerea unităţii în scopul creşterii
eficienţei activităţii entităţii;

■ evaluarea gradului de adecvare a datelor /informaţiilor financiare şi

nefinanciare destinate conducerii pentru cunoaşterea realităţii din entitate;

7
■ protejarea elementelor patrimoniale bilanţiere şi extrabilanţiere şi identificarea
metodelor de prevenire a fraudelor şi pierderilor de orice fel.

4.Funcţiile auditorului intern prevăzute de IIA:

Directiva privind responsabilităţile auditului intern, emis de Institutul

Auditorilor Interni, precizează că auditorii interni au următoarele funcţii:

• verificarea fiabilităţii şi integrităţii informaţiilor financiare şi operaţionale şi a

mijloacelor folosite pentru identificarea, cuantificarea, clasificarea şi raportarea
acestor informaţii.

• verificarea sistemelor istaurate pentru a se asigura respectarea acelor politici,

planuri, procedure, legi, norme şi contracte care ar putea avea un impact
semnifictiv asupra operaţiunilor şi rapoartelor entităţii şi determinarea
respectării de către organizaţie a tuturor prevederilor legale şi contractual
aplicabile.

• verificarea mijloacelor de protecţie a activităţilor şi, în măsura necesităţii,

verificarea existenţei acestor active.

• evaluarea economicităţii şi eficienţei cu care sunt folosite resursele entităţii.

• verificarea operaţiunilor sau programelor, în scopul de a determina dacă

rezultatele concord cu obiectivele şi scopurile fixate şi dacă operaţiunile sau
programele se desfăşoară conform planurilor.

5. Planificarea activităţii de audit intern

Activitatea de audit intern este o activitate planificată, proces care se

realizează pe baza analizei riscurilor asociate activităţilor şi este menită să
adauge valoare entităţii auditate.

8
Auditorul trebuie să planifice auditul într-o manieră care să asigure că misiunea
va fi îndeplinită în condiţii de economicitate, eficienţă, eficacitate şi la termenul
convenit.

Planificarea auditului constă în construirea unei strategii generale dar şi unor

abordări detaliate cu privire la natura, durata şi gradul de cuprindere preconizat
al auditului.

Activitatea de planificare a auditului comportă următoarele caracteristici:

● Raţionalitatea. Procesul de planificare şi rezultatele acestuia permit

auditorului evaluarea logică a îndeplinirii sarcinilor, precum şi stabilirea de
obiective clare;

● Anticiparea. Procesul de planificare permite dimensionarea sarcinilor în timp,

astfel încât priorităţile să fie mai clar scoase în evidenţă;

● Coordonarea. Planificarea permite coordonarea, de către instituţiile de audit,

atât a politicilor de audit, cu auditurile realizate efectiv, cât şi a activităţilor
desfăşurate de alţi auditori sau experţi. Activitatea de planificare este funcţie de
mărimea entităţii auditate, complexitatea auditului, experienţa auditorului şi
gradul de cunoaştere a activităţii entităţii.

Atribuţiile compartimentului de audit public intern sunt:

a) elaborează norme metodologice specifice entitatii publice în care îşi

desfăşoară activitatea, cu avizul UCAAPI sau al organului ierarhic superior, în
cazul entitatilor publice subordonate;

b) elaborează proiectul planului anual de audit public intern;

c) efectuează activităţi de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de

management financiar şi control ale entitatii publice sunt transparente şi sunt

9
conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficienta şi
eficacitate;

d) informează UCAAPI despre recomandările neinsusite de către

conducătorul entitatii publice auditate, precum şi despre consecinţele acestora;

e) raportează periodic asupra constatărilor, concluziilor şi recomandărilor

rezultate din activităţile sale de audit;

f) elaborează raportul anual al activităţii de audit public intern;

g) în cazul identificarii unor iregularitati sau posibile prejudicii, raportează

imediat conducatorului entitatii publice şi structurii de control intern abilitate

5.1. Sistemul de planificare al activităţilor de audit intern

Compartimentul de audit public intern se organizează astfel:

a) conducătorul instituţiei publice sau, în cazul altor entităţi publice, organul

de conducere colectivă are obligaţia instituirii cadrului organizatoric şi
funcţional necesar desfăşurării activităţii de audit public intern;

b) la instituţiile publice mici, care nu sunt subordonate altor entităţi publice,

auditul public intern se limitează la auditul de regularitate şi se efectuează de
către compartimentele de audit public intern ale Ministerului Finanţelor Publice;

c) conducătorul entitatii publice subordonate poate stabili şi menţine un

compartiment funcţional de audit public intern, cu acordul entitatii publice de la
nivelul ierarhic imediat superior, iar dacă acest compartiment nu se înfiinţează,
auditul entitatii respective se efectuează de către compartimentul de audit public
intern al entitatii publice de la nivelul ierarhic imediat superior.

(1) Compartimentul de audit public intern se constituie în subordinea directa a

conducerii entitatii publice şi, prin atribuţiile sale, nu trebuie sa fie implicat în

10
elaborarea procedurilor de control intern şi în desfăşurarea activităţilor supuse
auditului public intern.

(2) Conducătorul compartimentului de audit public intern este numit/destituit

de către conducătorul entitatii publice, cu avizul UCAAPI; pentru entitatile
publice subordonate numirea/destituirea se face cu avizul organului ierarhic
superior.

(3) Conducătorul compartimentului de audit public intern este responsabil

pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor de audit.

(4) Funcţia de auditor intern este incompatibilă cu exercitarea acestei funcţii

ca activitate profesională orientata spre profit sau recompensa.

Planificarea activităţii de audit intern se realizează pe trei nivele:

• planificarea strategica pe termen lung are în vedere activitatea de evaluare a

funcţiei auditului intern a structurilor din subordine care şi-au organizat
compartimente de audit, o dată la 5 ani, conform cadrului normativ al auditului
intern;

• planificarea strategică pe termen mediu are în vedere faptul că, conform legii,
toate activităţile auditabile trebuie să fie auditate cel puţin o dată la 3 ani. În
funcţie de importanţa unei activităţi în cadrul entităţii, de pericolul producerii
unor evenimente sau chiar pagube, cât şi de gradul de apariţie şi importanţă al
riscului aceasta poate fi cuprinsă în auditare;

• planificarea anuală cuprinde misiunile ce se vor realiza pe parcursul anului

viitor ţinând cont de bugetul de timp disponibil în cadrul planului şi de resursele
alocate anual. Fiecare misiune de audit va cuprinde obiectivele, identificarea

11
activităţilor adiacente, orele lucrate, personalul şi planificarea orară pentru
activităţile şi departamentele entităţii publice supuse examinării.

Realizarea activităţii de planificare presupune determinarea domeniilor majore

ale auditului. O planificare incorectă sau incompletă conduce la pierderea unor
activităţi purtătoare de riscuri. Practica impune selectarea cu atenţie a
activităţilor din domeniile auditabile cu risc crescut pe baza analizei riscurilor
asociate acestor activităţi.

Tipologia riscurilor şi respectiv criteriile de evaluare a riscurilor trebuie să

fie eficientă şi să ne asigure păstrarea unei viziuni generale asupra ansamblului.
Riscurile majore, de regulă, se concentrează spre vârful organizaţiei de aceea
este recomandat să începem activitatea de planificare de sus în jos.

Pornind de jos în sus vom constata că unele activităţi le vom repeta de mai
multe ori. Totuşi nu există o soluţie garantată. Filing-ul şi experienţă auditorilor
interni rămâne un element cu pondere în activitatea de planificare. Important
este să ne planificăm auditurile pentru riscurile majore, iar pe cele minore în mai
mică măsură sau deloc.

Abordarea planificării auditului pe baza proceselor este bună pentru că ne

spune ce se întâmplă de la început până la sfârşitul respectivului proces. Aceasta
implică , resurse umane, financiar-contabilitate, achiziţii, vânzări şi în
consecinţă presupune utilizarea unui timp mai mare, deci sunt audituri
complexe. Standardele de audit intern recomandă ca pentru realizarea
planificării trebuie să discutăm cu managementul. Managerul entităţii publice
este responsabil de planificarea activităţii de audit intern şi trebuie să aprobe
planul de audit intern, dar aceasta nu înseamnă că poate influenţa eliminarea
unui domeniu sau a unui departament cuprins în plan.

Practicienii recomandă auditorilor să consulte şi oamenii din organizaţii

care au o viziune globală asupra activităţilor şi pot sesiza riscuri, care altfel ar
12
scăpa, ţinând cont că ei sunt acolo jos, pe teren, implicaţi, iar noi şi chiar
managerii suntem mai mult la birou. Odată stabilite riscurile se procedează la
ierarhizarea lor pe nevoile de sarcini şi pentru aceasta se pleacă de la obiectivele
entităţii, la ţintele ce trebuie atinse.

Dacă volumul activităţilor auditabile pentru un an este foarte mare căutăm să

vedem cât putem păstra în plan pentru auditarea în acel an, având în vedere şi
informaţiile de care avem nevoie şi modul cum le putem procura. În acest caz, se
impune să constituim o nouă listă cu activităţile auditabile în funcţie de
informaţiile disponibile şi de cei mai buni indicatori pe domenii de activitate.

La planificarea activităţilor auditabile în anul viitor trebuie să acordăm

prioritate activităţilor cu valoare adăugată mare, ale căror rezultate vor fi
relevante pentru cei auditaţi, deoarece aceasta creează un impact favorabil
auditorilor interni.

Planurile anuale de audit intern trebuie să fie adaptate în cursul exerciţiului ori
de câte ori se modifică geografia riscurilor din cadrul entităţii şi de asemenea
trebuie să aibă o rezervă pentru evenimente deosebite sau neprevăzute (concedii
medicale ale auditorului intern, spre ex., în medie, 5 zile/an) şi timp pentru
acordarea de consultanţa managementului.

Un plan de audit intern bun este acel plan care a fost testat în situaţii critice,
când intervine o criză, deoarece în situaţii normale totul decurge OK.

Spre exemplu, ne aflăm în ultima zi de elaborare şi aprobare al planului şi

proiectul planului de audit intern nu este gata, iar şeful structurii de audit intern
sau cel care îl întocmeşte sunt lipsă din entitate şi întrebarea firească este: Există
o procedură pentru asemenea situaţii, sau trebuie să discutăm cu oamenii şi să
vedem ce se întâmplă? Evident se va elabora o procedură şi pentru această
situaţie specială.

13
În activitatea de planificare tot ce uităm nu se mai poate prinde şi rămâne pentru
o perioadă ulterioară, în cadrul celor trei ani stabiliţi prin lege.

Planificarea activităţii de audit intern trebuie să aibă în vedere şi zilele de

pregătire profesională ale auditului stabilite, conform legii, şi zilele de concediu
de odihnă. Apoi, în afara obiectivelor obligatorii se stabileşte bugetul de timp al
auditorilor şi bugetul financiar aferent activităţilor planificate.

Un plan de audit este bine apreciat când 70 % din bugetul de timp este afectat
pentru activităţi de audit intern.

Conform standardelor I.I.A. (2000, 2010) şeful auditului intern trebuie să

realizeze o planificare bazată pe riscuri pentru a stabili priorităţile în acord cu
obiectivele organizaţiei.

Programul misiunilor de audit intern trebuie la rândul lor să se bazeze pe o

evaluare a riscurilor realizate cel puţin o dată pe an şi să se ţină cont de punctul
de vedere al managementului general.

În situaţiile în care avem propuneri de realizare şi a unei misiuni de consiliere,

şeful structurii de audit intern înainte de a o accepta, trebuie să ia în calcul în ce
măsură aceasta poate aduce un plus de valoare şi contribuie la îmbunătăţirea
managementului riscurilor în funcţionarea organizaţiei. Misiunile de consiliere
care au fost acceptate trebuie să fie integrate în planul audit intern anual, care va
fi transmis apoi managerului general pentru aprobare.

5.2. Reglementări noi în evaluarea riscurilor în vederea planificării

auditului anual

Obiectivul modelului de risc este să optimizeze alocarea resurselor de audit

printr-o înţelegere cuprinzătoare a universului domeniului de audit şi riscurile
asociate cu fiecare element al acestuia.

14
Bunele practici internaţionale, adoptate de I.I.A., începând cu elaborarea
Planului de audit pentru anul 2003, recomandă un model de audit al riscului
pentru a cuantifica nivelul de risc al fiecărei unităţi de audit, în vederea
programării auditurilor conform priorităţilor stabilite. Aceasta reprezintă o
despărţire de practicile trecute care se bazau mai puţin pe judecată formală a
riscului şi mai mult pe perioada de timp scursă de la ultimul audit.

Ultimul model de analiză a riscului, recomandat de I.I.A., în 2003, se bazează pe

6 factori de risc, şi anume:

F1 - Constatările anterioare ale auditului;

F2 - Sensibilitatea sistemului, aşa cum este percepută;

F3 - Mediul de control;

F4 - Încrederea în managementul operaţional;

F5 - Schimbările de oameni sau de sisteme;

F6 – Complexitatea.

Fiecare element din universul de audit va fi cuantificat după aceşti 6

factori folosind o scară numerică de la 1 la 3, unde:

1 înseamnă ”probabil că nu prezintă probleme”,

2 înseamnă ”posibil o problemă”,

3 înseamnă ”probabil o problemă”.

Rezultatele acestor analize sunt totalizate şi apoi multiplicate cu un

„factor de vârstă” a auditului, cum ar fi:

15
- 100 % dacă un audit similar a fost făcut în ultimele 24 de luni;

- 125 % dacă auditul a fost făcut în urmă cu 25-36 luni;

- 150 % dacă auditul a fost făcut în urmă cu 37/60 de luni;

- 200 % dacă auditul e mai vechi de 60 de luni.

Nivelele rezultatelor se vor întinde pe o plajă de valori cuprinse între 6-36,

care după încheierea acestui proces de notare vor fi grupate pe 4 categorii, în
funcţie de factorul de risc prezentat, astfel:

- stratul de 10%, de sus, reprezintă nivelul de risc maxim;

- stratul de 30% reprezintă nivelul de risc sensibil;

- stratul de 40% reprezintă nivelul de risc moderat;

- ultimul strat de 20% reprezintă nivelul de risc scăzut.

Cadrul pentru planul anual de audit intern este apoi construit din mostre din cele
4 straturi folosind următoarele ţinte de acoperire:

- entităţile de audit considerate de risc mare vor fi auditate în proporţie de 100%;

- stratul de risc sensibil va fi auditat în proporţie de 50%;

- mostră de 25% va fi auditată din stratul de risc moderat;

- stratul de risc scăzut va fi auditat selectând elemente în proporţie de 10 %.

16
Grupurile de risc mai scăzut sunt eşantionate pentru a vedea dacă procesul de
notare funcţionează şi confirmă că nivelurile de risc sunt în mod corespunzător
clasificate.

În timp ce modelul de risc încă necesită judecăţi, nivelurile individuale sunt

documentate şi pot fi analizate critic şi polemizate. Modelul, de asemenea,
promovează definirea uniformă a universului de audit al fiecărui segment.

bază obiectivă. Aceasta va ghida folosirea şi repartizarea geografică a

personalului.

Definirea universului de audit este prima cerinţă prealabilă a ierarhizării

riscurilor. Această determinare a domeniului auditului va fi bazată pe
cunoaşterea planului strategic al organizaţiei şi activităţile acesteia şi discuţiile
cu responsabilul compartimentului de resurse umane.

,,Modelul de evaluare a riscurilor recomandă liniile directoare de stabilire a

criteriilor de ierarhizare a riscurilor, care sunt:

1) Constatările anterioare ale auditului – sunt un indicator al disciplinei de

control intern. Problemele sunt adeseori caracterizate de deficienţe semnificative
ale controlului, modificări (ajustări) importante, un număr de constatări mai
mare decât normal, iar constatările repetitive nu sunt fixe. Dimpotrivă, lipsa de
constatări şi corectarea periodică a constatărilor anterioare indică o disciplină a
controlului.

2) Sensibilitatea – reprezintă evaluarea riscurilor inerente asociate cu entităţile

evaluate. Aceasta este o evaluare a ceea ce potenţial ar putea produce nereguli în
viitor şi care va fi reacţia asociată, care poate fi conectată, din punct de vedere al
riscului, cu pierderea sau descompletarea activelor, cu erorile nedetectate, cu
datoriile nerecunoscute sau necuantificate exact sau riscul de publicitate adversă,

17
obligaţii legale etc. Cuantificarea sensibilităţii va trebui să ţină seama şi de
mărimea entităţii analizate, expunerea potenţială şi probabilitatea.

3) Mediul de control – reprezintă politicile colective, procedurile, regulile

obişnuite, măsurile de protecţie fizică a patrimoniului şi personalul folosit în
acest scop. Esenţial pentru un mediu favorabil de control este tonul de la vârf,
aderenţa la politicile şi procedurile cuprinse în documente, sisteme sigure,
prompta detectare şi corectare a erorilor, dotarea adecvată cu personal şi
asigurarea unui număr (de personal) ţinut sub control. Dimpotrivă, lipsa de
supraveghere, ratele mari de eroare, lipsa de documentare, cantităţi mari de
muncă nenormată, insuficient gestionată, un mare număr de personal şi
operaţiuni nereglementate, sunt simptome ale unui mediu slab de control.

4) Relaţii bune, atmosferă destinsă cu managementul executiv - reflectă

încrederea conducătorilor auditului în managementul direct responsabil cu
unitatea auditată şi implicarea managementului în controlul intern. Confortul
este caracterizat de factori cum ar fi colaborarea în auditurile anterioare,
experienţa managementului în mediul de muncă şi percepţiile privind calitatea şi
nivelul de dotare cu personal.

5) Schimbări ale oamenilor/sistemelor. Practica indică faptul că schimbările au

impact asupra controalelor interne şi raportărilor financiare. Schimbări apar de
obicei pentru a avea efect pe termen lung, dar adeseori schimbările pe termen
scurt necesită o mai mare atenţie din partea auditului. Schimbările cuprind
reorganizări, modificări ale ciclurilor de afaceri, creşteri rapide, noi linii de
produse, noi sisteme, achiziţii şi vânzări ale unor părţi din firmă (capital), noi
reglementări sau legi şi fluctuaţia personalului. Unităţile de audit mai puţin
afectate de schimbări vor fi mai puţin auditate.

6) Complexitatea. Acest factor de risc reprezintă potenţialul pentru a comite

erori sau inadecvări care ar putea trece neobservate (nedetectate) din cauza
complexităţii mediului. Cuantificarea şi nivelul complexităţii va depinde de mai
18
mulţi factori. Extinderea automatizării, calculaţii complexe, activităţi
interdependente, număr mare de produse sau servicii, orizontul de timp al
estimărilor, dependenţa de un terţ, cererile clienţilor, timpii de procesare, legile
şi reglementările aplicabile şi mulţi alţi factori, unii dintre ei necunoscuţi,
influenţează judecăţile despre complexitatea unui anumit audit.

Perfecţionarea modelului de cuantificare a riscurilor rămân o prioritate

permanentă a funcţiei auditului intern.

Obiectivele auditorilor interni reprezintă alocarea de resurse de audit într-o

manieră optimă, către auditurile cu cel mai mare risc, pentru însănătoşirea
activităţilor/subactivităţilor entităţii, iar economisirea de resurse pe baza analizei
riscurilor să rămână o prioritate.”2

În prezent, prinde teren şi în România noua viziune, aceea a auditului

intern bazat pe risc care priveşte spre viitor. În locul verificării tranzacţiilor
istorice si a respectării procedurilor, rolul auditului intern va consta în
identificarea riscurilor afacerii si evaluarea eficienţei modului în care aceste
riscuri sunt gestionate. Auditorul intern trebuie să îşi pună întrebarea: “Cât de
bine sunt gestionate aceste riscuri?” , în loc de: "A fost patrimoniul gestionat
corespunzator?” sau „Au fost respectate procedurile?".

Experienţa internaţională demonstrează că organizaţiile care au avut o abordare

strategică şi au ştiut să utilizeze potenţialul auditului intern la adevărata lui
valoare au avut un avantaj competitiv, cu un impact semnificativ asupra
percepţiei investitorilor şi, în final, asupra valorii afacerii.

2
Caiet de seminar- Audit financiar, pag.6
19
 5.3. Metodologia de evaluare a riscurilor pentru întocmirea planului
de audit intern

Normele generale de aplicare a auditului public intern conţin o metodologie

comună pentru evaluarea riscurilor, atât pentru procedura de întocmire a
Planului de audit public intern, cât şi pentru derularea unei misiuni de audit în
faza de elaborare a Programului de audit, şi presupun parcurgerea următoarelor
etape:

1. Identificarea activităţilor auditabile;

2. Identificarea riscurilor inerente asociate activităţilor;

3. Stabilirea factorilor de analiză a riscurilor şi nivelele de apreciere ale acestora;

4. Stabilirea nivelului riscului pe criteriile de apreciere;

5. Determinarea punctajului total al riscului;

6. Clasarea activităţilor pe baza analizei riscurilor;

7. Ierarhizarea activităţilor care urmează a fi auditate;

8. Elaborarea tematicii în detaliu a activităţilor auditabile;

9. Elaborarea planului de audit intern anual.

6. Opinia de audit intern

Opinia de audit trebuie să stabilească dacă situaţiile financiare oferă o

imagine fidelă, sunt întocmite sub toate aspectele semnificative în conformitate
cu reglementările în vigoare. Conform standardelor internaţionale, opinia
auditorului este prezentată în format standard. Termenii folosiţi pentru

20
exprimarea opiniei auditorului sunt: „oferă o imagine fidelă” sau „prezintă în
mod corect, sub toate aspectele semnificative”.3

Auditorii îşi vor exprima opinia, bazată pe probe de audit cu privire la :

▬ existenţa de erori materiale în situaţiile financiare auditate;

▬ respectarea standardelor contabile de raportare financiară;

▬ respectarea legalităţii şi regularităţii tranzacţiilor şi a operaţiunilor financiare.

Conform standardelor internaţionale, opinia auditorului este prezentată în

format standard. Opinia are în vedere situaţiile financiare în ansamblul lor, ceea
ce conduce la evitarea unei detalieri excesive. Opinia oferă utilizatorului
raportului o apreciere de ansamblu asupra domeniului auditat. Termenii utilizaţi
depind de cadrul juridic specific domeniului auditat, dar conţinutul opiniei va
trebuie să indice fără ambiguitate, dacă sunt sau nu rezerve.

3
CCR Manual de Audit Financiar si Rgularitate Buc. 2003 pag. 75
21
 BIBLIOGRAFIE

1. Audit intern-Note de curs, conf. Univ. dr. Constantin AFANASE, Galati

2008;

2. Curtea de Conturi a României- Manual de Audit Financiar şi Regularitate

Buc.2003;

3. Standarde de audit aplicabile etapei de planificare, aprobate prin Hotărîrea

Curţii de Conturi nr. 70 din 16 octombrie 2006;

4. Dr. ec. Constantin Iaţco -Audit financiar,caiet de seminar;

5. Constantin Afanase-Audit Contabil Financiar;

6. Norme Profesionale ale Auditului intern, www.cafr.ro;

7. Ministerul Integrării Europene (MIE) Direcţia Audit- Manual de audit

intern privind programele finanţate din fonduri PHARE ,versiunea 3,
2006.

8. Normele generale privind exercitarea activităţii de audit public intern din

15.01.2003 Cap.A, art.1, M.Of. 130 bis. din 27.02.2003

22